Sunteți pe pagina 1din 1

Baltagul, de Mihail Sadoveanu

Caracterizarea Vitoriei Lipan

Romanul Baltagul a apărut în 1930, fiind considerat încă de la apariţie o capodoperă. Romanul, pe
care Alexandru Paleologu şi Paul Georgescu nu-l consideră o parafrază a Mioriţei, abordează tema vieţii
şi a morţii, a iubirii, a credinţei şi iniţierii, fiind totodată şi o monografie a satului de munte.
Preluând schema epică a romanului poliţist, Baltagul rămâne şi un roman mitic reconstituind
periplul zeiţei Isis, plecată în marea călătorie a recompunerii trupului lui Osiris, zeul Soarelui.
Structurat în XVII capitole, acţiunea se desfăşoară pe un singur fir epic, prin înlănţuirea secvenţelor
narative. Acţiunea se desfăşoară cronologic, cu rare abateri în analepse destinate să reconstituie figura
celui dispărut. Absenţa inexplicabilă a lui Nechifor Lipan trezeşte în sufletul Vitoriei nelinişte şi
sentimentul datoriei faţă de cel dispărut: „Mai ales dacă-i mort cată să-l găsesc căci viu se poate
întoarce şi singur.”
În manieră realistă, Vitoriei i se realizează un portret fizic care pare să fie în concordanţă cu trăirile
sale: obrazul „ca un portret neclintit” este însufleţit de „ochii ei căprui în care parcă se răsfrângea
lumina castanie a părului”. Vitoria este un personaj „rotund”, prezentat din numeroase unghiuri: soţie,
mamă, munteancă aprigă şi tenace, femeie credincioasă şi superstiţioasă în acelaşi timp, detectiv. Prin
toate aceste ipostaze îi sunt puse în evidenţă trăsături precum: iubirea, devotamentul, inteligenţa, intuiţia,
autoritatea.
După mai bine de douăzeci de ani de convieţuire, Vitoria îşi iubea bărbatul ca în tinereţe şi se sfia să
recunoască asta căci, după legi nescrise, vârsta iubirii a trecut: „Nechifor era dragostea ei de 20 de şi mai
bine de ani şi dragostea ei se păstrase ca în tinereţe.” Această dragoste nu e însă lipsită de emoţii pentru
că Nechifor era petrecăreţ şi nestatornic, ceea ce stârnea gelozia femeii. Bărbatul reacţiona la suspiciunile
nevestei încercând să-i „scoată unii din demonii care o stăpâneau”. Când baba Maranda îi sugerează
Vitoriei că întârzierea se datorează „uneia cu ochii verzi”, aceasta se arată sceptică pentru că întotdeauna
„se întorcea la ea ca la apa cea buna”.
Atitudinea Vitoriei faţă de copiii ei este uşor diferită: Minodora este iniţiată cu severitate în spiritul
tradiţiei şi ameninţată când dă semne de emancipare: „Nu coc, valţ şi bluză îţi trebuie ţie”. Vitoria se
opune vehement eventualei căsătorii a Minodorei cu feciorul dăscăliţei, considerând că este o abatere de
la ordine. Cu Gheorghiţă este mai blândă deoarece şi el este mai docil, iar uneori este sfios şi nesigur. E
posibil ca Vitoria să vadă în el „oglinda” bărbatului ei al cărui nume îl poartă.
În încercarea de a reconstitui drumul celui dispărut, ea se foloseşte de intuiţia feminină, de voinţă şi
de arta disimulării. Ea ştie să facă „portretul robot” al celui dispărut, „un om cu căciula brumărie”, şi să
interogheze cu abilitate martorii: „bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulaţie şi, când dovada s-a
făcut, dă drumul răzbunării”.
Vitoria consideră că în lumea ei s-a produs un eveniment perturbator şi că trebuie să intervină
pentru a restabili ordinea primejduită prin crimă. Nu întâmplător ea acţionează în spiritul acestei ordini
ancestrale: ţine post 12 vineri, o duce pe Minodora la mănăstirea Văratic, vinde produse şi îşi asigură cele
necesare pentru drum, face daruri bisericii, tocmeşte un baltag pe care-l sfinţeşte preotul Daniel, apoi îl
cheamă pe Gheorghiţă din „bălţile Jijiei”. Drumul ei cu Gheorghiţă se desfăşoară de la răsăritul la
apusul soarelui, iar traseul lor reprezintă, simbolic, drumul soarelui. Este un itinerar simbolic, iar punctul
terminus este râpa dintre Suha şi Sabasa, unde zac oasele lui Nechifor Lipan. Vitoria trebuie să
restabilească un echilibru perturbat prin dispariţia lui Nechifor şi această restabilire presupune şi
ceremonialul înmormântării. De aceea, ea a fost comparată cu Antigona, care îl înfruntă pe Creon, regele
Tebei, pentru a-şi înmormânta fratele abandonat în praful drumului.
Traseul ei reconstituie pas cu pas drumul celui dispărut până când îi descoperă pe cei doi criminali:
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Considerată „un Hamlet feminin” de George Călinescu, ea finalizează un
mandat justiţiar. Datoria împlinită înseamnă repunerea pilonului, Nechifor Lipan, în locul care i se
cuvenea şi din care lipsea nemotivat. Apoi, mamă şi fiu pleacă spre Măgura Tarcăului, propunându-şi să o
aducă şi pe Minodora să vadă mormântul tatălui ei peste patruzeci de zile.
Arhetip uman memorabil, Vitoria dovedeşte spirit justiţiar, luciditate, stăpânire de sine şi
devotament în împlinirea tradiţiei.

S-ar putea să vă placă și