Europa dupa Al Doilea Razboi Mondial

La sfârşitul războiului, milioane de refugiaţi din întreaga Europă nu mai aveau niciun fel
de locuinţă, economia era în criză profundă, iar o bună parte a infrastructurii industriale a
continentului era distrusă. Uniunea Sovietică a fost puternic afectată, aproximativ o
treime din economia sa fiind distrusă. Raidurile executate de Luftwaffe în 1939 asupra
oraşelor Frampol, Wieluń şi Varşovia au instituit practica bombardării ţintelor pur civile.

Regatul Unit s-a aflat la sfârşitul războiului în tabăra învingătorilor, dar economia ţării
era secătuită de eforturile de război. Guvernul de coaliţie din timpul războiului a fost
dizolvat. La primele alegeri parlamentare de după încheierea războiului, Winston
Churchill a fost învins de laburiştii conduşi de Clement Attlee. În 1947, Secretarul de Stat
american George Marshall a lansat „Programul European de Refacere” (Planul Marshall),
care s-a desfăşurat în anii 1948 - 1952. SUA au alocat 13 miliarde de dolari pentru
reconstrucţia Europei de Vest.

Europa Centrală şi Răsăriteană sub controlul comuniştilor

La sfârşitul războiului, Uniunea Sovietică ocupase cea mai mare parte a Europei Centrale
şi Răsăritene şi a Balcanilor. În toate ţările ocupate de sovetici, cu excepţia Austriei,
URSS-ul a acordat un ajutor activ regimurilor de stânga procomuniste, venite la putere cu
ajutorul Armatei Roşii. De asemenea, la sfârşitul războiului, Uniunea Sovietică a
reocupat şi încorporat statele baltice.

Ocuparea Germaniei şi Austriei

Germania a fost împărţită în patru zone de ocupaţie, coordonate de Consiliul Aliat de

Control. Zonele americană, britanică şi franceză au fost unite în 1949 pentru a forma
Republica Federală Germania, iar zona sovietică a devenit Republica Democrată
Germană. În Germania de vest au fost concepute mai multe planuri pentru dezvoltare
economică şi s-a desfăşurat o activitate de denazificare, care s-a întins pe mai mulţi ani.

Milioane de germani şi de polonezi au fost strămutaţi de pe pământurile natale ca rezultat

direct al anexărilor care au avut loc în Europa Răsăriteană, în conformitate cu înţelegerile
stabilite la conferinţele de la Ialta şi Potsdam. Există autori care afirmă că între 1 şi 2
milioane de germani au pierit în timpul strămutărilor forţate în vest. Alsacia şi Lorena au
fost retrocedate Franţei, iar regiunea Saar a fost separată de Germania şi a format o
uniune economică cu Franţa. Austria a fost separată de Germania şi a fost divizată în
patru zone de ocupaţie, care au fost reunite în 1955 pentru a deveni Republica Austria aşa
cum o ştim în zilele noastre.
Ocuparea Japoniei şi Coreii

Japonia a fost ocupată de trupele SUA în alianţă cu cele ale Commonwealth până la
intrarea în funcţiune a prevederilor tratatului de pace în 1952. În conformitate cu
înţelegerile Conferinţei de la Ialta, Uniunea Sovietică a ocupat şi anexat în cele din urmă
Insula Sahalin. Au fost înfiinţate „Comisia Orientului Îndepărtat” şi „Comisia Aliată de
Control” pentru Japonia, cu funcţii similare cu ale Comisiei Aliat de Control pentru
Germania. În timpul ocupaţiei, americanii s-au concentrat pe demilitarizarea naţiunii
nipone, desfiinţarea industriei militare japoneze şi organizarea unei vieţi politice
democratice, bazată pe o nouă constituţie. Mulţi istorici consideră perioada de ocupaţie a
Japoniei ca fiind una încununată de un mare succes economic şi social. Perioada de
ocupaţie s-a încheiat în 1952, fiind urmată imediat de un boom economic al Japoniei.

Coreea a fost împărţită între URSS şi SUA, ceea ce a dus la proclamarea în 1948 a două
guverne separate. Sub auspiciile sovietice, partea nordică a penininsulei şi-a proclamat
independenţa ca Republica Populară Democrată Coreeană, în timp ce regimul
anticomunist sud-coreean sprinit de americani şi-a proclamat îndependenţa ca Republica
Coreea. Aceste două regimuri s-au angajat în primul conflict „fierbinte” al războiului rece
– Războiul din Coreea (1950-1953). Acest război a fost prima implicare a armatei
americane în acţiuni ofensive după al doilea război moncial şi primul test de funcţionare a
nou formatei organizaţii mondiale ONU. Peninsula Coreeană este divizată în continuare
şi în zilele noastre.

Sfârşitul colonialismului european

Teritoriile ocupate până la război de puterile coloniale şi-au căpătat treptat independenţa.
Dacă în cazul unora dintre ele procesul de obţinere a independenţei a fost unul paşnic, aşa
cum a fost cazurile Filipinelor în 1946 şi a Indiei şi Pakistanului în 1947, în cazul altor
naţiuni acestea au trebuit să ducă lupte sângeroase pentru eliberare, ca în cazul
Vietnamului, care s-a luptat împotriva încercărilor francezilor de recucerire a ţării, sau în
cazul Indiilor Răsăritene Olandeze. Japonia reuşise să sădească în rândul naţiunilor sud-
asiatice un sentiment naţionalist, care s-a dezvolatat în special în Filipine, Vietnam şi
Cambodgia. Perioada postbelică a marcat sfârşitul caracterului imperialist al marilor
puteri europene.

China

Al doilea război mondial a fost un punct de cotitură în istoria Chinei. Mai înainte de
războiul mondial, China suferise timp de aproape o sută de ani umiliri din parte puterilor
coloniale europene şi ajunsese în starea de semicolonie. Lupta împotriva japonezilor din
cel de-al doilea război mondial a ridicat enorm statutul internaţional al Chinei. Guvernul
central al lui Chiang Kai-shek a reuşit să abroge majoritatea tratatelor inechitabile pe care
fusese silită China să le semneze de-a lungul ultimului secol, iar Republica China a
devenit unul dintre membrii fondatori ai ONU şi membru permanent al Consiliului de
Securitate. China a revendicat Manciuria şi Taiwanul. Totuşi, cei opt ani de război au
adus mari prejudicii guvernului central, iar numeroase dintre măsurile de unificare,
adoptate de când venise la putere în 1928, au fost distruse de război. Activităţile
comuniştilor s-au extins foarte mult în zonele în care luptaseră, ceea ce a făcut ca
măsurile administraţiei centrale să fie greu de aplicat. Distrugerile provocate de război şi
hiperinflaţia au demoralizat populaţia, iar continuarea războiului civil dintre Kuomintang
şi comunişti a aruncat ţara în haos. În parte datorită pierderilor grele suferite în al doilea
război mondial, în parte datorită înfrângerilor suferite în faţa comuniştilor, Kuomintangul
şi aparatul de stat al Republicii China s-au retras în Taiwan în 1949. În China
continentală, Partidul Comunist Chinez a proclamat Republica Populară Chineză.

Schimbările de frontieră: Germania, Polonia, România şi Uniunea Sovietică

Ca urmare a noilor frontiere desenate de naţiunile victorioase, numeroase persoane s-au

trezit în teritorii ostile. Uniunea Sovietică a ocupat teritoriile care au aparţiunt până în
acel moment Germaniei, Finlandei, Poloniei, Japoniei şi României. Polonia a primit cea
mai mare parte a teritoriilor din răsărit ale Germanie la est de linia Oder-Neisse, inclusiv
regiunea industrială a Sileziei. Regiunea germana Saar a fost trecuta temporar sub
protectoratul Franţei, dar a fost retrocedata Germaniei în cele din urmă. Numărul
germanilor expulzaţi, (după cum se stabilise de altfel la Conferinţa de la Potsdam), a fost
de aproximativ 15 milioane de oameni, din care cam 11 milioane din fostele teritoriii
germane şi cam 3,5 milioane din zona Sudeţilor. Se estimează că în cursul procesulului
de expulzare – strămutare, între 1 şi 2 milioane de germani şi-au pierdut viaţa.
În Europa Răsăriteană, 4 milioane de plonezi au fost expulzaţi de Uniunea Sovietică din
regiunea de răsărit a Poloniei care a fost cedată URSS, care se afla cu aproximaţie la est
de Linia Curzon. Aceste schimbări teritoriale au schimbat practic definitiv rezultatelel
războiului polono-sovietic din 1919-1920. Foste oraşe poloneze precum L'vovul au trecut
sub controlul URSS şi al Ucrainei sovietice. Basarabia şi Bucovina de nord, părţi ale
Regatului României, au fost trecute definitiv în componenţa URSS-ului. În cea mai mare
parte a Basarabiei a fost proclamată RSS Moldovenească, iar Bucovina de nord şi
Bugeacul au trecut în componenţa Ucrainei. În teritoriile româneşti ocupate de URSS s-a
trecut la sovietizarea şi rusificarea populaţiei băştinaşe.

Reparaţiile de război şi ocupaţia aliată

Germania a plătit reparaţii de război către Regatul Unit, Franţa şi Uniunea Sovietică, în
principal prin demontarea şi exportarea unor fabrici întregi, dar şi prin exportul de
cărbune şi munca forţată a unor germani. Standardul de viaţă din Germania a fost redus la
cel din timpul Marii crize economice. Aproape imediat după capitularea Germaniei şi în
următorii doi ani, SUA a declanşat un proces intensiv de furt de descoperiri ştiinţifice şi
tehnice şi de recrutare de specialişti din diferite domenii. În cartea Science Technology
and Reparations: Exploitation and Plunder in Postwar Germany a lui John Gimbel,
autorul ajunge la concluzia că „reparaţiile intelectuale” luate de americani şi britanici ar
putea fi echivalate cu aproximativ 10 miliarde de dolari la cursul anului 1945, adică
aproximativ 100 miliarde de dolari din zilele noastre.Programul american de recrutare a
oamenilor de ştiinţă şi a tehnicienilor germani era îndreptat şi împotriva Uniunii
Sovietice, care nu trebuia să pună mâna pe descoperirile tehnico-ştiinţifice şi pe savanţii
germani.