Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Comercialitatea este o trăsătură definită de fiecare sistem naţional de drept în
parte. Din acest punct de vedere se reţin 2 criterii esenţiale de definire a comercialităţii:
- subiectiv care caracterizează sistemul de drept german şi de influenţă germanică.
Potrivit acestui sistem de drept sunt considerate ca fiind comerciale raporturile
juridice încheiate de comercianţi respectiv societăţi comerciale şi persoane fizice
ce au înmatriculată în Registrul Comerţului o firmă.
- obiectiv care porneşte de la natura intrinsecă, obiectivă a actelor şi faptelor
juridice considerate. Sistemele de drept care reţin acest criteriu de calificare a
raporturilor comerciale procedează de regulă la o enumerare în lege a actelor şi
faptelor juridice pe care le califică drept comerciale. Este situaţia sistemelor de
drept de inspiraţie romanistă (care provin din dreptul roman: dreptul francez,
român).
Întrucât viaţa economică este mult mai rapidă prin raportare la fenomenul juridic,
această enumerare poate fi exhaustivă. De exemplu în Codul comercial se vorbeşte de
contractul de cărăuşie şi de transportul naval, dar nu există nici o referire la transportul
feroviar sau aerian, sau despre contractele de leasing. Este raţiunea pentru care
doctrinarii au stabilit criteriile care permit calificarea unui act sau fapt juridic, a unui
raport juridic sau raport comercial. Aceste criterii sunt:
- interpunerea în schimb
- activitatea organizată sub formă de întreprindere
- acte şi fapte juridice grefate pe primele două ca accesorii - fidejusiune
Aşadar, comercialitatea se defineşte în sistemele naţionale de drept.
Internaţionalitatea constă în prezenţa în structura raportului juridic considerat a
unui element străin, internaţional, de extraneitate, de asemenea intensitate încât face
pasibilă supunerea raportului juridic considerat, concomitent, la cel puţin două sisteme
de drept diferite.
Datorită faptului că acest element de extraneitate atrage problema aplicării unei
legi străine, numită şi problema conflictului de legi s-a încercat definirea elementului de
extraneitate în primul rând în legea naţională. Astfel, din economia dreptului român
rezultă că sunt considerate ca raporturi internaţionale raporturile încheiate între parteneri
având sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritorii străine, deci raporturile juridice
încheiate cu străinătatea sau raporturile încheiate pe pieţe străine. Codul comercial român
în vigoare spune că nu sunt considerate ca având caracter internaţional acele raporturi
care se încheie şi se consumă pe aceleaşi teritoriu.
Elementul de extraneitate în optica legislaţiilor naţionale trebuie să fie atât de
puternic încât să atragă aplicarea concomitentă a cel puţin două legi din două state
diferite deoarece această problemă a conflictului de legi este de natură să creeze
incertitudine pentru comercianţi (ei ocupându-se de comerţ, nu de drept).
Prin instrumentele interstatale care se ocupă de reglementarea unor materii
comerciale s-a evidenţiat preocuparea pentru definirea unitară, uniformă a elementului
de extraneitate.
Astfel în convenţiile internaţionale în materie de transporturi internaţionale:
- Convenţia de la Varşovia din 1929 modificată prin Protocolul de la Haga din
1955 şi a fost renegociată prin Convenţia de la Montreal din 1996 privind transportul
internaţional aerian de mărfuri, călători şi bagaje. Prin aceste convenţii s-a definit şi
elementul de internaţionalitate şi se consideră ca fiind internaţional un contract de
2
CURS 1
3
Sfera de reglementare a DCI este concomitent mai largă şi mai restrânsă decât
aceea a dreptul internaţional public:
- este mai largă pentru că pe lângă raporturile de comerţ internaţional dintre state,
DCI reglementează şi raporturi la care participă persoane fizice sau juridice
(comercianţii), adică alte subiecte decât cele ale dreptului internaţional public;
- este mai restrânsă pentru că din totalitatea raporturilor juridice interstatale
(culturale, militare, politice) DCI reglementează numai raporturile interstatale care se
leagă în sfera comerţului mondial în sensul cel mai larg al acestuia.
Punctele de interferenţă sunt statul ca subiect comun de drept şi izvoarele
internaţionale de reglementare.
DCI şi dreptul internaţional privat
Dreptul internaţional privat este o ramură a fiecărui sistem naţional de drept care
cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile juridice civile în sens
larg având un element de extraneitate (căsătoria între străini, adopţia între străini).
Norma juridică de drept internaţional privat nu este o normă de drept material, nu
soluţionează un raport juridic, ea este o normă de drept conflictual numită şi normă
colizională pentru că indică numai care este legea străină aplicabilă. Această specificitate
face ca norma de drept conflictual să fie o normă de trimitere.
Norma de drept conflictual este norma care datorită punctului de legătură (datorită
elementului de extraneitate) indică legea străină normal competentă.
Pentru a se putea stabili care este legea străină normal competentă, cel care este
chemat să soluţioneze raportul juridic forul de jurisdicţie trebuie să procedeze mai întâi
la calificare, la încadrarea juridică a situaţiei de fapt cu care se confruntă. Această
calificare se face întotdeauna potrivit legii forului şi este diferită de la un sistem de drept
la altul.
DCI şi dreptul internaţional economic
Dreptul internaţional economic este o ramură a dreptului internaţional public,
reglementând raporturile interstatale de drept public care se leagă între state, raporturi în
care statul este reprezentat prin Ministrul Afacerilor Externe, raporturi în care statul
apare în exerciţiul lui iure imperi (în exerciţiul puterii suverane).
Dreptul comerţului internaţional reglementează raporturile interstatale comerciale
de drept privat, în care statul este reprezentat de Ministrul Finanţelor şi se află în
exerciţiul lui iure gestionis (de administrator de proprietate, de gestionar de proprietate
sau chiar de proprietar). Deci, în nici un caz nu se poate pune semnul egalităţii între
dreptul internaţional economic, care este o ramură a sistemului de drept internaţional
public şi dreptul comerţului internaţional care este o materie interdisciplinară, cuprinde
în mod special norme de drept privat
DCI – dreptul comercial
Dreptul comerţului internaţional nu este subordonat dreptului comercial, ci este
supraordonat dreptului comercial, adică atunci când este vorba de un raport al dreptului
comerţului internaţional. Dacă se pune problema aplicării unei legi interne, legea internă
este aleasă din cadrul dreptului comercial. Deci, normele de drept comercial pot să fie
incluse în dreptul comerţului internaţional, însă nu şi invers.