Lect. univ. dr. CARMEN LAZAR TEORIA GENERALA A DREPTULUI 1.Introducere în teoria generala a dreptului 2.

Dreptul în sistemul reglementarilor sociale 3.Norma juridică 4.Izvoarele dreptului 5.Raportul juridic 6.Sistemul dreptului; elaborarea lui si aplicarea lui 7.Interpretarea normelor juridice 8.Statul si dreptul Introducere în teoria generală a dreptului

În sistemul ştiinţelor juridice se pot distinge, în funcţie de sfera şi modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe şi anume: a) ştiinţele juridice teoretice globale b) ştiinţele juridice de ramură şi c) ştiinţele juridice istorice Teoria generală a dreptului se înscrie în prima grupă din cele trei amintite. Teoria generală a dreptului, ca ramură distinctă a ştiinţelor juridice, s-a constituit în secolul al XX-lea, în prima jumătate a acestui secol şi mai pronunţat după al doilea război mondial, deşi au existat şi preocupări mai vechi de abordare teoretică generală a studiului dreptului. (1) Teoria generală a dreptului are ca obiect de studiu abordarea teoretică, generală, a dreptului în întregul său, studiul global al dreptului ca fenomen social, cu funcţiile şi formele sale de manifestare. Deoarece teoria generală a dreptului studiază dreptul în ansamblul său, în generalitatea şi integralitatea sa, studiază ordinea juridică în globalitatea sa, ea formulează definiţia dreptului, conceptele şi categoriile specifice dreptului şi cu care operează toate ştiinţele juridice. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu: principiile legalităţii, ale supremaţiei legii, neretroactivităţii legii, prezumţiei de cunoaştere a legii: “ nimeni nu se poate scuza că nu cunoaşte legea “ Teoria generală a dreptului studiază, de . asemenea, metodologia de cercetare folosită de ştiinţa dreptului, precum şi corelaţia dintre drept şi putere, dintre drept şi stat. (2) Teoria generală a dreptului este, evident, o ştiinţă, întrucât ea operează cu concepte, teorii, principii şi legităţi, dar are şi o importanţă practică, căci serveşte nemijlocit procesul de elaborare şi aplicare a dreptului. (3) Teoria generală a dreptului este, evident, şi o disciplină de învăţământ, având un caracter de introducere în studierea ştiinţelor juridice. Această disciplin㠓introduce“ studentul în lumea “dreptului“, îi deschide porţile universului juridic, al justiţiei, are rolul de a-l înarma cu o serie de noţiuni, concepte şi definiţii inerente şi în studierea Dreptului Comunităţii Europene, în înţelegerea noţiunii de stat de drept şi de făurire a democraţiei. Mai mult ca oricând, dreptul are o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea societăţii noastre. Conceptul de drept. Definiţia dreptului. Pentru a răspunde la întrebările ce este dreptul şi care este esenţa şi care sunt particularităţile sale, adică prin ce se deosebeşte de alte fenomene sociale cu rol şi funcţii asemănătoare în societate, trebuie să ne însuşim o terminologie adecvată.

dacă prescripţiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective în relaţii interumane. căci drepturile su. În unele limbi. interesul şi conştiinţa oamenilor. Codul lui Hammurabi la evrei. În limba română. ideile. doctrină juridică. drepturile subiective sînt legate organic de dreptul obiectiv. trăieşte într-o colectivitate în care se formează anumite norme de conduită care la început au fost mai simple. ca fiinţă socială. Specificul acestor norme faţă de alte norme sociale. Dacă vorbim însă de drepturile unei persoane (fie o persoană fizică. nu numai că nu sunt antinomice. dereche. interese fixate şi obiectivate în norme juridice sub formă de legi sau alte acte apărate de puterea publică. Evoluţia societăţii umane a confirmat dictonul “ubi societas. acte). (3) Ce este prin urmare dreptul? Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduită obligatorii destinate a reglementa comportarea oamenilor în societate.. aşa cum au legile şi fenomenele naturii. Evident că şi existenţa dreptului obiectiv ar rămâne fără sens. Recht derivă din latinescul directus care evocă sensul de direct. Legile . ordine şi disciplină. Astfel. a căror respectare este asigurată la nevoie de către forţa publică. indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o de-a lungul timpului (legi. termenul drept este folosit în două sensuri şi anume: (a) ca ansamblu de reguli juridice de conduită sau normele juridice din societate. finalitatea sau scopul acestor norme. cu puterea publică. adică o regulă de conduită fără specificarea conţinutului.biective nu există fără a fi prevăzute în norme juridice. cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei. ibi jus“ (unde este societate. Ele consfinţesc drepturi. conştiinţă juridică. acole este drept). Dreptul obiectiv nu vrea să însemne că ansamblul de norme juridice cuprinse în legi au o existenţă independentă de voinţa. Dimpotrivă. Cuvântul “juridic“ este absolut indispensabil pentru a putea desemna ipostaze ale existenţei şi manifestării dreptului în viaţa socială. Omul. limbaj juridic ş. în India. rectiliniu. diritto. când avem în vedere ansamblul normelor juridice. dar care s-au constituit încă din vechime în adevărate momente legislative. relaţiile şi drepturile subiective.a. fie o persoană juridică). Prin urmare. Dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv nu sunt două noţiuni antinomice. Trebuie să remarcăm însă că dreptul obiectiv sau ansamblul normelor juridice formează pilonul central.(1) Cuvântul drept şi corespondentele sale din alte limbi: droit. dreptul la salariu etc. libertăţi şi obligaţii ale oamenilor în relaţiile lor reciproce. obiceiuri. terenului. Legea celor 12 table la romani. ştiinţe juridice. a le armoniza şi orienta interesele constituie normele de drept. Deci. dereito. mai rudimentare. vorbim de acte juridice. dar se condiţionează reciproc. Romanii distingeau între norma agendi (drept obiectiv) şi facultas agendi (drept subiectiv). Evident. aşa cum poate părea la prima vedere. reglementare juridică. drept obiectiv şi drept subiectiv ca noţiuni fundamentale de drept. norme juridice. Aristotel spunea că omul este o fiinţă politică. legăturile dreptului cu statul. atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizică îl foloseste si îl exercită. asupra firmei comerciale. mecanismul lor de acţionare în societate. raporturi juridice. avem în vedere dreptul obiectiv. Omul nu poate trăi decât în societate şi orice societate umană are nevoie de organizare. deoarece spre el sau de la el iradiază toate celelalte manifestări ale fenomenului juridic cum ar fi: teoriile. adică: drepturilor subiective le corespund obligaţiile juridice. ca de altfel şi în numeroase alte limbi. (2) Un alt termen ce evocă domeniul dreptului este şi adjectivul “juridic“. dreptul obiectiv exprimă voinţa şi interesele societăţii sau ale unor grupuri sau categorii sociale. pentru cele două ipostaze ale dreptului se utilizează chiar noţiuni diferite: law (drept obiectiv) şi right (drept subiectiv). toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea ramuri şi capitole de drept. Aşa sunt de exemplu: legile lui Manu. denumit şi drept obiectiv şi (b) dreptul ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice. dreptul la vot. Regulile şi normele menite a organiza convieţuirea oamenilor. pe care-l denumim drept subiectiv. Etimologia cuvântului este latinescul “jus“ (drept). “zoon politikon“.

Aşa se explică. unde îşi va ţine în 1843 şi M. Marii gânditori ai dreptului au fost înainte de toate filozofi. Exemple de sancţiuni atunci când erau violate normele de convieţuire: răzbunarea sângelui şi treptat expulzarea din gintă sau trib: răscumpărarea materială etc. Erau impregnate de aspectul mistic. Apariţia şi formarea dreptului era. Alţi autori importanţi. încercările de elaborare a unei teorii generale sau enciclopedice datează din Evul mediu: în 1275. Primele norme de drept sau juridice. ce s-au impus mai întâi ca deprinderi. un proces complex. datini. cărturar al vremii. Dezvoltarea puternică a relaţiilor internaţionale şi a colaborării internaţionale face posibilă şi necesară apropierea şi influenţa reciprocă a sistemelor de drept din toate ţările existente pe glob. Clasificarea dreptului după criteriul istoric este convenţională. Vodă Caragea reorganizează prin 1816 Şcoala Domnească unde îl numeşte profesor de drept pe logofătul Nestor. În dezvoltarea sa. Teoria generală a dreptului sau Enciclopedia juridică este întâlnită în toate planurile de învăţământ din ţările europene. obiceiuri şi tradiţii. Cu atât mai mult are loc o apropiere ce merge până la unificare între sistemele de drept ale ţărilor cuprinse în diferite forme de colaborare internaţională cum ar fi CEE. adic㠓ceea ce este constant în orice relaţiune juridică“. apar în epoca primitivă. acest criteriu având în vedere mai ales evoluţia societăţii. uneori sub denumirea de “Introducere în ştiinţa dreptului“. de exemplu. dar primele norme erau difuze şi împletite cu o mulţime de obiceiuri. Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are loc în ţările orientului antic şi în antichitatea greco-romană.lui Solon la greci etc. Până la începutul secolului al XIX-lea. dreptul este în evoluţie istorică şi poartă amprenta epocilor şi a particularităţilor spirituale ale popoarelor. Kogălniceanu magistrala lecţie intitulat㠓Cuvânt introductiv în istoria naţional㓠(la . care orientaseră gândirea juridică de până atunci pe o cale speculativă. a religiei. a eticii sau a politicii. care-şi propune să înlocuiască Filozofia dreptului şi Dreptul natural. jurist român de recunoaştere europeană (deceniul III al secolului nostru) considera că enciclopedia dreptului studiază permanenţele juridice. Cu aceasta trecem la capitolul următor şi anume la “Apariţia şi dezvoltarea istorică a dreptului“. Dar evoluţia dreptului nu este aceeaşi în toate ţările. Mircea Djuvara. care a dus şi la naşterea unui sistem propriu de drept denumit dreptul comunitar pe care îl veţi studia şi voi în acest an începând cu semestrul II. Deşi abordarea studiului dreptului i-a preocupat pe oamenii de ştiinţă încă din antichitate. iar în sistemul anglo-american “Jurisprudenţ㓠sau “Jurisprudenţă generală“. religios. Primul curs de drept tipărit în limba română şi păstrat a fost “Istoria dreptului românesc sau a pravilelor româneşti“ şi a fost ţinut ca lecţie de deschidere în 1830 în Moldova. dreptul păstrează elemente de continuitate. iar în cadrul unei societăţi dintr-o ţară putem întâlni elemente aparţinătoare altui tip. un rol de seamă îi revine Şcolii istorice reprezentate de Friederich Karl von Savigni şi de Rudolf von Ihering care au studiat atât originile dreptului cât şi esenţa şi legităţile ce-l guvernează. Wilhelm Duvantis concepe lucrarea “Speculum juris“. În acest sens. o dată cu constituirea puterii publice ca putere de stat. practici religioase etc. Rudolf Stammler. François Geny. bineînţeles. oameni ai bisericii sau politicieni. Victor Cousin. adaptându-se vieţii sociale. Influenţa spiritului enciclopedic de la sfârşitul secolului al XVIII-lea are efect şi pe tărâmul ştiinţelor juridice: ideile filozofice ale lui Schelling şi Hegel au creat un fundament mai robust Teoriei generale a dreptului. Învăţământul juridic românesc este în România destul de vechi. se pot cita: Adolf Merkel. teoria dreptului a fost considerată o subdiviziune a filozofiei. Regulamentul Organic înfiinţează un curs de legi cu şase discipline predate de Costache Moroiu. John Austin etc. Ca disciplină de învăţământ. care au contribuit la dezvoltarea Teoriei generale a dreptului ca ştiinţă autonomă. Ca fenomen social. existenţa în dreptul contemporan a unor categorii juridice apărute în dreptul roman sau influenţa dreptului islamic într-o serie de ţări afroasiatice. în care autorul şi-a propus să armonizeze dreptul laic cu cel canonic. Dar normele de conduită au evoluat şi ele.

de către Felix Şomulo şi tot astfel la Oradea. spirit enciclopedic şi jurist de mare valoare. Cassiu Maniu şi Eugeniu Speranţia. datorită lui Grigore Ghica Vodă. Longinescu. Un curs de Enciclopedia dreptului şi unul de Filozofia dreptului este predat şi la Facultatea de drept din Cernăuţi. Filozofia dreptului este predată încă înainte de Unire. facultatea de drept s-a înfiinţat în 1836 la Iaşi. la Cluj. Mircea Djuvara şi D. Vălimărescu. Catedra din Bucureşti a beneficiat în cursul timpului de nume ca: G. În Moldova. Catedra a fost onorată de nume de prestigiu ca: Iorgu Radu. S. jurist.Academia Mihăileană). Mironescu. În Transilvania. marele învăţat ardelean. Basilescu. filozof. . La această facultate va preda între 1856-1864 un curs de “Drept natural şi al ginţilor“ Simion Bărnuţiu. poet.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful