Lect. univ. dr. CARMEN LAZAR TEORIA GENERALA A DREPTULUI 1.Introducere în teoria generala a dreptului 2.

Dreptul în sistemul reglementarilor sociale 3.Norma juridică 4.Izvoarele dreptului 5.Raportul juridic 6.Sistemul dreptului; elaborarea lui si aplicarea lui 7.Interpretarea normelor juridice 8.Statul si dreptul Introducere în teoria generală a dreptului

În sistemul ştiinţelor juridice se pot distinge, în funcţie de sfera şi modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe şi anume: a) ştiinţele juridice teoretice globale b) ştiinţele juridice de ramură şi c) ştiinţele juridice istorice Teoria generală a dreptului se înscrie în prima grupă din cele trei amintite. Teoria generală a dreptului, ca ramură distinctă a ştiinţelor juridice, s-a constituit în secolul al XX-lea, în prima jumătate a acestui secol şi mai pronunţat după al doilea război mondial, deşi au existat şi preocupări mai vechi de abordare teoretică generală a studiului dreptului. (1) Teoria generală a dreptului are ca obiect de studiu abordarea teoretică, generală, a dreptului în întregul său, studiul global al dreptului ca fenomen social, cu funcţiile şi formele sale de manifestare. Deoarece teoria generală a dreptului studiază dreptul în ansamblul său, în generalitatea şi integralitatea sa, studiază ordinea juridică în globalitatea sa, ea formulează definiţia dreptului, conceptele şi categoriile specifice dreptului şi cu care operează toate ştiinţele juridice. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu: principiile legalităţii, ale supremaţiei legii, neretroactivităţii legii, prezumţiei de cunoaştere a legii: “ nimeni nu se poate scuza că nu cunoaşte legea “ Teoria generală a dreptului studiază, de . asemenea, metodologia de cercetare folosită de ştiinţa dreptului, precum şi corelaţia dintre drept şi putere, dintre drept şi stat. (2) Teoria generală a dreptului este, evident, o ştiinţă, întrucât ea operează cu concepte, teorii, principii şi legităţi, dar are şi o importanţă practică, căci serveşte nemijlocit procesul de elaborare şi aplicare a dreptului. (3) Teoria generală a dreptului este, evident, şi o disciplină de învăţământ, având un caracter de introducere în studierea ştiinţelor juridice. Această disciplin㠓introduce“ studentul în lumea “dreptului“, îi deschide porţile universului juridic, al justiţiei, are rolul de a-l înarma cu o serie de noţiuni, concepte şi definiţii inerente şi în studierea Dreptului Comunităţii Europene, în înţelegerea noţiunii de stat de drept şi de făurire a democraţiei. Mai mult ca oricând, dreptul are o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea societăţii noastre. Conceptul de drept. Definiţia dreptului. Pentru a răspunde la întrebările ce este dreptul şi care este esenţa şi care sunt particularităţile sale, adică prin ce se deosebeşte de alte fenomene sociale cu rol şi funcţii asemănătoare în societate, trebuie să ne însuşim o terminologie adecvată.

mai rudimentare. pentru cele două ipostaze ale dreptului se utilizează chiar noţiuni diferite: law (drept obiectiv) şi right (drept subiectiv). În limba română. dar care s-au constituit încă din vechime în adevărate momente legislative. avem în vedere dreptul obiectiv. “zoon politikon“. mecanismul lor de acţionare în societate. căci drepturile su. Regulile şi normele menite a organiza convieţuirea oamenilor. Omul. norme juridice. Astfel. acte). libertăţi şi obligaţii ale oamenilor în relaţiile lor reciproce. dereito. ştiinţe juridice.biective nu există fără a fi prevăzute în norme juridice. toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea ramuri şi capitole de drept. ca fiinţă socială. Specificul acestor norme faţă de alte norme sociale. Trebuie să remarcăm însă că dreptul obiectiv sau ansamblul normelor juridice formează pilonul central. doctrină juridică. ibi jus“ (unde este societate. a căror respectare este asigurată la nevoie de către forţa publică. Evoluţia societăţii umane a confirmat dictonul “ubi societas. a le armoniza şi orienta interesele constituie normele de drept. dacă prescripţiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective în relaţii interumane. dereche. rectiliniu. Codul lui Hammurabi la evrei. denumit şi drept obiectiv şi (b) dreptul ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice. (3) Ce este prin urmare dreptul? Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduită obligatorii destinate a reglementa comportarea oamenilor în societate. deoarece spre el sau de la el iradiază toate celelalte manifestări ale fenomenului juridic cum ar fi: teoriile. indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o de-a lungul timpului (legi. obiceiuri. drept obiectiv şi drept subiectiv ca noţiuni fundamentale de drept.(1) Cuvântul drept şi corespondentele sale din alte limbi: droit.a. asupra firmei comerciale. Prin urmare. Dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv nu sunt două noţiuni antinomice. legăturile dreptului cu statul. limbaj juridic ş. finalitatea sau scopul acestor norme. conştiinţă juridică. dreptul la salariu etc. termenul drept este folosit în două sensuri şi anume: (a) ca ansamblu de reguli juridice de conduită sau normele juridice din societate. diritto. (2) Un alt termen ce evocă domeniul dreptului este şi adjectivul “juridic“. Cuvântul “juridic“ este absolut indispensabil pentru a putea desemna ipostaze ale existenţei şi manifestării dreptului în viaţa socială. terenului. dreptul la vot. Deci. cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei. Legea celor 12 table la romani. relaţiile şi drepturile subiective. Dimpotrivă. dar se condiţionează reciproc. Recht derivă din latinescul directus care evocă sensul de direct. pe care-l denumim drept subiectiv. Aşa sunt de exemplu: legile lui Manu. nu numai că nu sunt antinomice. reglementare juridică. Romanii distingeau între norma agendi (drept obiectiv) şi facultas agendi (drept subiectiv). Etimologia cuvântului este latinescul “jus“ (drept). adică o regulă de conduită fără specificarea conţinutului. fie o persoană juridică). Aristotel spunea că omul este o fiinţă politică. trăieşte într-o colectivitate în care se formează anumite norme de conduită care la început au fost mai simple. Evident că şi existenţa dreptului obiectiv ar rămâne fără sens. Omul nu poate trăi decât în societate şi orice societate umană are nevoie de organizare. atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizică îl foloseste si îl exercită. ca de altfel şi în numeroase alte limbi. Evident. vorbim de acte juridice. aşa cum poate părea la prima vedere. Dreptul obiectiv nu vrea să însemne că ansamblul de norme juridice cuprinse în legi au o existenţă independentă de voinţa. acole este drept). în India. interese fixate şi obiectivate în norme juridice sub formă de legi sau alte acte apărate de puterea publică. drepturile subiective sînt legate organic de dreptul obiectiv. interesul şi conştiinţa oamenilor. În unele limbi.. ordine şi disciplină. adică: drepturilor subiective le corespund obligaţiile juridice. Ele consfinţesc drepturi. raporturi juridice. când avem în vedere ansamblul normelor juridice. Legile . Dacă vorbim însă de drepturile unei persoane (fie o persoană fizică. ideile. cu puterea publică. dreptul obiectiv exprimă voinţa şi interesele societăţii sau ale unor grupuri sau categorii sociale. aşa cum au legile şi fenomenele naturii.

dreptul este în evoluţie istorică şi poartă amprenta epocilor şi a particularităţilor spirituale ale popoarelor. Dezvoltarea puternică a relaţiilor internaţionale şi a colaborării internaţionale face posibilă şi necesară apropierea şi influenţa reciprocă a sistemelor de drept din toate ţările existente pe glob. dar primele norme erau difuze şi împletite cu o mulţime de obiceiuri. Victor Cousin.lui Solon la greci etc. a eticii sau a politicii. care au contribuit la dezvoltarea Teoriei generale a dreptului ca ştiinţă autonomă. obiceiuri şi tradiţii. Până la începutul secolului al XIX-lea. un proces complex. de exemplu. Clasificarea dreptului după criteriul istoric este convenţională. François Geny. Vodă Caragea reorganizează prin 1816 Şcoala Domnească unde îl numeşte profesor de drept pe logofătul Nestor. Influenţa spiritului enciclopedic de la sfârşitul secolului al XVIII-lea are efect şi pe tărâmul ştiinţelor juridice: ideile filozofice ale lui Schelling şi Hegel au creat un fundament mai robust Teoriei generale a dreptului. în care autorul şi-a propus să armonizeze dreptul laic cu cel canonic. Marii gânditori ai dreptului au fost înainte de toate filozofi. Aşa se explică. se pot cita: Adolf Merkel. unde îşi va ţine în 1843 şi M. iar în cadrul unei societăţi dintr-o ţară putem întâlni elemente aparţinătoare altui tip. Alţi autori importanţi. Teoria generală a dreptului sau Enciclopedia juridică este întâlnită în toate planurile de învăţământ din ţările europene. Apariţia şi formarea dreptului era. care orientaseră gândirea juridică de până atunci pe o cale speculativă. În acest sens. Cu aceasta trecem la capitolul următor şi anume la “Apariţia şi dezvoltarea istorică a dreptului“. Mircea Djuvara. Ca fenomen social. În dezvoltarea sa. datini. Învăţământul juridic românesc este în România destul de vechi. ce s-au impus mai întâi ca deprinderi. Cu atât mai mult are loc o apropiere ce merge până la unificare între sistemele de drept ale ţărilor cuprinse în diferite forme de colaborare internaţională cum ar fi CEE. dreptul păstrează elemente de continuitate. practici religioase etc. Primul curs de drept tipărit în limba română şi păstrat a fost “Istoria dreptului românesc sau a pravilelor româneşti“ şi a fost ţinut ca lecţie de deschidere în 1830 în Moldova. Deşi abordarea studiului dreptului i-a preocupat pe oamenii de ştiinţă încă din antichitate. teoria dreptului a fost considerată o subdiviziune a filozofiei. iar în sistemul anglo-american “Jurisprudenţ㓠sau “Jurisprudenţă generală“. existenţa în dreptul contemporan a unor categorii juridice apărute în dreptul roman sau influenţa dreptului islamic într-o serie de ţări afroasiatice. încercările de elaborare a unei teorii generale sau enciclopedice datează din Evul mediu: în 1275. a religiei. cărturar al vremii. jurist român de recunoaştere europeană (deceniul III al secolului nostru) considera că enciclopedia dreptului studiază permanenţele juridice. Dar normele de conduită au evoluat şi ele. acest criteriu având în vedere mai ales evoluţia societăţii. bineînţeles. un rol de seamă îi revine Şcolii istorice reprezentate de Friederich Karl von Savigni şi de Rudolf von Ihering care au studiat atât originile dreptului cât şi esenţa şi legităţile ce-l guvernează. Dar evoluţia dreptului nu este aceeaşi în toate ţările. Exemple de sancţiuni atunci când erau violate normele de convieţuire: răzbunarea sângelui şi treptat expulzarea din gintă sau trib: răscumpărarea materială etc. oameni ai bisericii sau politicieni. Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are loc în ţările orientului antic şi în antichitatea greco-romană. Erau impregnate de aspectul mistic. Ca disciplină de învăţământ. uneori sub denumirea de “Introducere în ştiinţa dreptului“. John Austin etc. Regulamentul Organic înfiinţează un curs de legi cu şase discipline predate de Costache Moroiu. adaptându-se vieţii sociale. care-şi propune să înlocuiască Filozofia dreptului şi Dreptul natural. o dată cu constituirea puterii publice ca putere de stat. Primele norme de drept sau juridice. care a dus şi la naşterea unui sistem propriu de drept denumit dreptul comunitar pe care îl veţi studia şi voi în acest an începând cu semestrul II. Rudolf Stammler. Kogălniceanu magistrala lecţie intitulat㠓Cuvânt introductiv în istoria naţional㓠(la . adic㠓ceea ce este constant în orice relaţiune juridică“. apar în epoca primitivă. Wilhelm Duvantis concepe lucrarea “Speculum juris“. religios.

Catedra a fost onorată de nume de prestigiu ca: Iorgu Radu. La această facultate va preda între 1856-1864 un curs de “Drept natural şi al ginţilor“ Simion Bărnuţiu. marele învăţat ardelean. Mironescu. Vălimărescu. la Cluj. poet. spirit enciclopedic şi jurist de mare valoare. Filozofia dreptului este predată încă înainte de Unire. În Transilvania. Mircea Djuvara şi D. de către Felix Şomulo şi tot astfel la Oradea. facultatea de drept s-a înfiinţat în 1836 la Iaşi. . datorită lui Grigore Ghica Vodă. Longinescu. S. Cassiu Maniu şi Eugeniu Speranţia. Un curs de Enciclopedia dreptului şi unul de Filozofia dreptului este predat şi la Facultatea de drept din Cernăuţi. Basilescu. În Moldova.Academia Mihăileană). filozof. jurist. Catedra din Bucureşti a beneficiat în cursul timpului de nume ca: G.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful