Sunteți pe pagina 1din 7

India-caractere umane şi economice

India este un stat federal compus din 28 state (Andhra Pradesh, Arunachal Pradesh, Assam, Bihar,
Chhattisgarh, Goa, Gujarat, Haryana, Himachal Pradesh, Jammu and Kashmir, Jharkhand, Karnataka, Kerala,
Madhya Pradesh, Maharashtra, Manipur, Meghalaya, Mizoram, Nagaland, Orissa, Punjab, Rajasthan, Sikkim,
Tamil Nadu, Tripura, Uttaranchal, Uttar Pradesh, West Bengal şi 7 teritorii unionale (Insulele Andaman şi
Nicobar, Chandigarh, Dadra şi Nagar Haveli, Daman şi Diu, Delhi, Lakshadweep, Pondicherry).

Primii auropeni care ajung în India sunt portughezii, care prin Vasco da Gama ating coasta Malabar în
anul 1498 iar ulterior pun stăpânire pe mare parte din această coastă, monopolizând comerţul cu Europa şi
Africa.

După mai multe confruntări între puterile coloniale europene, în special între Anglia şi Franţa, în a
doua parte a secolului al XVIII-lea Anglia devine principala forţă de influenţă din India, devenită din 1858
coloniei britanică (Perla Coroanei britanice).

În prezent India are o populaţie de peste 1,08 md. loc.(15% din populaţia planetei), cu o densitate de
peste 310 loc/km2. Cele mai mari densităţi de populaţie (peste 500 loc/km 2) se întâlnesc în Câmpia Gange-
Brahmaputra (statele Uttar Pradesh, Bihar, Bengalul de Vest, Assam şi teritoriul naţional Delhi deţin aproape
40% din populaţia statului). Alte regiuni bine populate sunt câmpiile Coromandel şi Malabar precum şi partea
de sud a Indiei. Deşertul Thar are cea mai redusă densitatea a populaţiei (sub 5 loc/km2).

La începutul secolului XX (1911-1920) atât natalitatea cât şi mortalitatea aveau valori ridicate, de circa
48 ‰. Valorile mari ale mortalităţii se datorau epidemiilor, dezastrelor naturale şi sărăciei. Progresele
realizate în domeniul medical, social, educaţional au dus la reducerea semnificatăvă a mortalităţii (sub 9 ‰)
însă natalitatea a rămas ridicată (23 ‰), fapt care favorizează creşterea populaţiei (în anul 1950 erau circa
360 mil.loc). Dacă în intervalul 1901-1911 creşterea populaţiei a fost de 5%, iar între 1930 şi 1940 de 14%, în
prezent ea este de peste 23%. Populaţia este tânără, circa 31% având sub 15 ani, iar rata de fertilitate este de
2,78 copii/femeie.

Speranţa de viaţă la naştere este de circa 64 ani, valoare nu prea ridicată (Japonia are peste 75 ani)
datorită dificultăţilor socio-economice, fapt reflectat şi de mortalitatea infantilă care este foarte mare (56,2
‰) (sunt încă foarte răspândite malaria, holera, pneumonia, tuberculoza etc.). Nici gradul de alfabetizare nu
este foarte ridicat, aproximativ 60% din populaţia de peste 15 ani ştie să scrie şi să citească, din care 70,2%
masculin şi 48,3% feminin.

Structura populaţiei. Indienii sunt divizaţi din punct de vedere etno-rasial în indo-arieni (72%),
dravidieni (25%), mongoloizi şi alţii (3%). Din punct de vedere religios cei mai mulţi sunt hinduşi (81,3%)
urmaţi de musulmani (12%, peste 120 mil.), creştini (2,3%), sikhişti (1,9%, în Punjab) şi budişti.

Esenţa hinduismului se bazează pe 3 dogme fundamentale: învăţătura despre inegalitatea socială


iniţială a oamenilor; credinţa în metempsihoză şi reîncarnări succesive; Karma-învăţătura despre datorie şi
răsplată, adică despre normele de comportare care asigură omului posibilitatea de a trece pe o treaptă socială
superioară numai în procesul reîncarnărilor de după moarte.

Budismul şi jainismul au apărut în sec. VI-V î.Hr ca protest împotriva sistemului de caste prin
promovarea egalităţii oamenilor şi plasarea acestora în societate în funcţie de meritele personale. Sikhismul
apare în sec. XVI-XVII ca o reformare a hinduismului sub influenţa islamismului şi a altor religii. Printre
credinţele Indiei se mai adaugă parsismul (formă specifică a zoroastrismului, religie a vechilor perşi, aproape
dispărută din Iran) dar şi numeroase credinţe animiste specifice unor popoare tribale.
Limba cea mai vorbită este hindi (limbă maternă pentru circa 30% din populaţie) dar mai sunt
recunoscute de Constituţie alte 14 limbi vorbite în statele federale: bengali, telugu, marathi, tamila, urdu,
gujarati, malayalam, kannada, oriya, punjabi, assameza, kashmira, sindhi şi sanscrita. Pe lângă acestea se mai
vorbesc peste 200 limbi şi mii de dialecte. Engleza este încă importantă în comunicare. Cea mai mare parte a
populaţiei (73%) vorbesc limbi indo-europene (hindi, urdu, assameza, punjabi, rajasthani) în timp ce
populaţia din sudul Indiei vorbeşte limbi dravidiene (kannada, malayalam, tamila, telugu). O serie de limbi
care aparţin grupului munda, vorbite în partea centrală a ţării, sunt considerate a aparţine celor mai vechi
populaţii ale Indiei.

Religia, castele şi limba sunt factori majori în organizarea socială şi politică a Indiei de azi. Diferenţele
etno-culturale sunt foarte mari în India, singurul element de unitate poate fi considerată religia hindusă
împărtăşită de majoritatea populaţiei. Sistemul castelor (tradiţional sunt 4 categorii de caste-Brahmani,
Kşatriya, Vaisya şi Sudra, dar fiecare cuprinde mii de caste şi subcaste), cu o vechime de 2000 ani, stă la
temelia civilizaţiei indiene, chiar şi în condiţiile în care promovează discriminarea. Cea mai defavorizată
categorie socială din India este PARIA, oamenii fără castă, cei aflaţi la periferia societăţii, care practică
meseriile cele mai dispreţuite.

Casta (din latinescul castus - pur, curat, neamestecat) este o grupare închisă, formată din persoane care
au aceeaşi origine, aceleaşi ocupaţii, un anumit tip de profesiuni, cu drepturi, îndatoriri şi tradiţii bine
precizate, pe care le respectă cu mare stricteţe.

În ciuda modernizării economiei şi legilor care interzic discriminarea de castă, acest sistem rămâne o
importantă cale de identificare socială pentru majoritatea hinduşilor.

Circa 8% din populaţia Indiei, adică 86 milioane loc., au un nivel de organizare tribală. Cea mai mare
concentrare a populaţiei tribale se află în regiunea himalayană. În state precum Arunchal Pradesh,
Meghalaya, Mizoram şi Nagaland peste 90% din populaţie este tribală. Tamil Nadu şi Kerala au o populaţie
tribală de circa 1%. Sunt şi grupuri tribale primitive, care trăiesc în izolare, în locuri greu accesibile, care se
caracterizează printr-o agricultură de subzistenţă şi un grad redus de alfabetizare.

ORAŞELE

Cele mai vechi oraşe datează din perioada antică. Pe lângă oraşele Civilizaţiei Indusului (Harappa,
Mohenjo-Daro, Lothal, Amri, Rupar, Kalibangan etc.) mai pot fi amintite: Indraprastha (pe teritoriul
actualului oraş Delhi) este menţionat în epopea indiană Mahabharata ca oraş din mineniul II î.Hr (circa 1400
î.Hr.), Pātaliputra (actualul Patna) era un oraş important, capitala împăratului Chandragupta (sec.IV-III î.Hr),
creatorul unui mare stat în partea de nord a Indiei, Ujjayini (actualul oraş Ujjain) din Madhya Pradesh, unul
dintre cele 7 oraşe sacre ale hinduşilor, a fost în secolul III î.Hr reşedinţa împăratului Aśoka (ultimul
domnitor Maurya), Varanasi este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, continuu locuit din mileniul II
î.Hr. Reprezintă prima aşezare a indo-arienilor pe cursul mijlociu al Gangelui, fiind în acea perioadă un
însemnat centru cultural-religios dar şi meşteşugăresc (produse textile, parfumuri, prelucrarea fildeşului) şi
comercial.

Multe oraşe apar sau se dezvoltă în perioada medievală (Agra, Delhi, Hyderabad, Bangalore) sau în cea
colonială (Calcutta, Bombay, Madras, Nagpur, Bangalore) ca centre administrative, comerciale, portuare sau
industriale.

Chandigarh este unul dintre cele mai noi oraşe ale Indiei (oraş planificat), fiind situat la poalele
Colinelor Siwalik din nord-vestul ţării. A fost ales pentru a înlocui oraşul Lahore, cedat Pakistanului în 1947,
drept capitală a statului Punjab şi a fost construit după planurile arhitectului elveţian Le Corbusier în
colaborare cu arhitecţi indieni. Coceput ca un simbol al modernităţii, construcţia oraşului a început în anul
1950 fiind împărţit în sectoare rectangulare. Oraşul are peste 500 mii loc şi împreună cu regiunea
înconjurătoare formează un teritoriu unional.
După 1960 s-a constatat o urbanizare accelerată (Delhi, Madras, Bangalore, Hyderabad) bazată atât pe
creşterea naturală cât şi pe migraţiile din mediul rural. Oraşele mari se caracterizează prin mari densităţi de
populaţie (New Delhi-peste 6000 loc/km2), trafic aglomerat, zgomot, poluare şi mari disparităţi în dezvoltare
(la periferia marilor oraşe sunt cartiere foarte sărăcăcioase-bidonviluri).

Populaţia urbană este de circ 28%, valoare forte redusă în condiţiile în care India are oraşe foarte
populate: Bombay (9,9 mil.loc. şi 16 mil.loc. aglomeraţia urbană), Delhi (7,3 mil. şi 8,4 mil.agl.urb.),
Calcutta (4,5 mil. şi 11 mil. agl.urb.), Madras (3,8 mil. şi 5,5 mil.agl.urb.), Bangalore (3,3 mil. şi 4,2
mil.agl.urb.), Hyderabad (3,1 mil. şi 4,3 mil.agl.urb.), Ahmedabad (3 mil loc.), Kanpur (2 mil.loc) etc.

În ciuda progreselor socio-economice înregistrate în ultimii ani India rămâne o ţară cu un grad ridicat
de ruralizare. Există însă diferenţe vizibile între state, cele mai ridicate valori fiind întâlnite în statele Sikkim
(91%), Himachal Pradesh (91%) sau Assam (88%).

New Delhi, capitala Indiei, este un oraş nou în partea de sud-vest a oraşului Delhi, în partea de nord a
statului (Câmpia Gangelui) pe malul drept al râului Yamuna (afluent al Gangelui). Ocupă circa 20% din
suprafaţa oraşului Delhi şi are circa 500 mii loc. Din 1911 se începe construcţia oraşului New Delhi care în
1947 devine capitala Indiei independente. Nu este un mare centru industrial (ind. uşoară, materiale de
construcţie, farmaceutică) însă se remarcă prin activităţile financiar-bancare, de transport, cultural-ştiinţifice
şi politice.

ECONOMIA

Activităţile economice se practică în India din cele mai vechi timpuri. În antichitate, dezvoltându-se
aici o mare civilizaţie, activităţile economice erau reprezentate de agricultură, comerţ şi meşteşuguri.
Agricultura se baza pe sisteme de irigaţie (canale), îngrăşăminte naturale, rotaţia culturilor, iar cultura
principală era orezul, alături de care se mai cultivau: orzul, grâul, meiul, trestia de zahăr, cânepa şi unele
legume. Se creşteau ovine, porcine, bovine (vacile erau animale sacre), bubaline şi se practica pescuitul.
Activităţile meşteşugăreşti, organizate în bresle, erau reprezentate de prelucrarea unor produse agricole,
confecţionarea uneltelor, armelor, olăritul, ţesutul pânzei de bumbac, prelucrarea lemnului, metalelor, pietrei,
pieilor, fildeşului, producerea de bijuterii etc. Comerţul se făcea, atât pe apă cât şi pe uscat (drumuri de
caravană), în ţară sau cu alte regiuni dezvoltate ale Asiei şi Africii în special cu Mesopotamia, Asia Centrală,
Persia, Arabia, Indonezia sau Egipt.

În perioada colonială economia Indiei este legată de nevoile de materii prime şi produse agricole ale
Coroanei britanice. Acum s-a dezvoltat industria extractivă, plantaţiile agricole (ceai, iută, cafea, indigo ),
transporturile feroviare şi activităţile portuare (pentru expedierea mai rapidă a produselor spre metropolă sau
desfacerea celor britanice).

În prima perioadă a existenţei sale principala activitate a Companiei britanice a Indilor Orientale a fost
comerţul cu mărfurile indiene în Europa. Apariţia revoluţiei industriale în Marea Britanie şi extinderea căilor
ferate în India a făcut ca multe produse industriale englezeşti (mai ieftine decât cele indiene) să pătrundă
rapid pe pieţele indiene, fapt ce a afectat profund economia locală (a fost afectată în special industria textilă,
bine dezvoltată în India). În aceste condiţii agricultura a devenit principala ocupaţie a populaţiei până în
preajma primului război mondial).

În această perioadă încep să fie exploatate zăcămintele de cărbuni din statele Bihar şi Orissa pentru
aprovizionarea cu cărbuni a locomotivelor importate din Anglia. Dacă în 1868 au fost extrase circa 500 mii
tone de cărbune în 1920 producţia a ajuns la 20 mil. tone, datorită utilizării pe scară tot mai largă a
cărbunelui. Pe baza acestuia, în 1911, se lansează industria siderurgică în statul Bihar, de către Tata Iron and
Steel Company, companie care creşte rapid în timpul primului război mondial iar după cel de-al doilea război
mondial devine unul dintre cei mai importanţi producători de oţel din lume.
Industria iutei din Bengal se dezvoltă semnificativ în timpul conflictului din Crimeea (1853-1856)
atunci când Rusia stopează aprovizionarea cu cânepă a uzinelor scoţiene, fapt ce a stimulat exportul iutei de
la Calcutta la Dundee. Dacă în 1863 erau doar 2 fabrici de iută în Bengal în 1882 erau 20 cu peste 20 mii
muncitori.

Cele mai importante plantaţii industriale din această perioadă au fost cele de ceai, indigo şi cafea.
Plantaţiile britanice de ceai au început să apară în regiunile deluroase din Assam în anul 1850 iar în sud, în
regiunea dealurilor Nilgiri în 1870. În 1871 erau peste 300 plantaţii de ceai ce acoperea o suprafaşă de peste
12 000 ha. Plantaţiile de cafea au înflorit în sudul Indiei între 1860 -1879.

Era Nehru (1947-1964)

Jawaharlal Nehru (1889-1964) a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici ai Indiei în lupta
pentru independenţă şi reformatorul economiei indiene.

Politica sa economică a constat în planificarea economiei. Primul plan cincinal a fost lansat în 1951 şi
cele mai multe resurse au fost alocate refacerii infrastructurii de transport feroviar şi realizării de sisteme de
irigaţie. Astfel producţia de cereale a crescut de la 51 mil tone în 1951 la 82 mil tone în 1961, la sfârşitul
celui de-al doilea plan cincinal (1956-1961). În această decadă însă populaţia Indiei a crescut de la 360 mil. la
440 mil. estompând beneficiile reale ale creşterii economice.

Din punct de vedere politic J.Nehru a păstrat India ca ţară nealiniată ideologic ceea ce a permis
dezvoltarea economică cu ajutorul sprijinului primit din ambele tabere. Dezvoltarea industriei siderurgice este
un exemplu internaţional de coexistenţă, cu SUA construind o uzină, URSS o a doua, Marea Britanie a treia
şi Germania de Vest a patra.

În prezent India este un stat cu o economie în curs de dezvoltare (peste 500 md. dolari) dar care se
remarcă încă printr-un procent foarte mare (circa 2/3) de populaţie care este ocupată în agricultură. Industria
minieră şi prelucrătoare au creşteri importante în ultimul timp contribuind cu circa 1/3 la PIB.

Agricultura. Deşi culturile ocupă jumătate din teritoriul ţării (55% terenuri arabile), peste 590 mii km 2
de terenuri agricole sunt irigate, fertilitatea solurilor este ridicată iar în multe zone se realizează două culturi
pe an, randamentul agriculturii este încă redus (slaba dotare tehnică, insuficienţa îngrăşămintelor chimice,
fărâmiţarea terenurilor, calamităţi naturale).

Cu toate aceste dificultăţi India este un mare producător agricol, cu ponderi semnificative la multe
produse: cereale (al treilea producător mondial), orez (locul 2 pe glob-hrana de bază pentru populaţia din
estul ţării), grâu (locul 3-hrana de bază pentru populaţia din vestul ţării), mei (locul 1, peste 1/3 din producţia
mondială), legume (tomate), leguminoase (locul 1), arahide (locul 1), soia. Circa 75% din terenurile agricole
sunt cultivate cu cereale şi leguminoase.

India dispune şi de mari plantaţii: ceai (locul 1, 30% din producţia mondială), iută (locul 1), bumbac
(locul 4), trestie de zahăr (locul 2), arbori de cauciuc, bananieri (locul 1), citrice (lămâi), cocotieri (locul 3),
măslini, tutun, arbori de cafea, ananas, mango (locul 1).

Cu toate că deţine un şeptel semnificativ (locul 1 mondial la bovine, bubaline, caprine, locul 3 a
cămile) creşterea animalelor nu deţine un loc marcant în agricultură. Se mai remarcă pescuitul, silvicultura şi
producţia (legală) de opiu pentru industria farmaceutică.

Tipurile de agricultură cele mai răspândite sunt cea de subzistenţă şi cea comercială (de piaţă, bazată pe
numeroase plantaţii), iar principalele regiuni agricole: Câmpia Gange-Brahmaputra (orez, trestie de zahăr,
iută), Câmpia Punjab (grâu), Câmpiile Malabar (orez, mirodenii) şi Coromandel (orez, trestie de zahăr) sau
Podişul Decan (bumbac, mei, arahide, tutun).
Industria. Variatele şi bogatele resurse de subsol au un rol important în economie, susţinând
numeroase ramuri industriele. India deţine minereuri de fier, bauxită, cărbuni (al 3-lea producător mondial),
petrol (care acoperă doar o parte din necesar), gaze naturale, uraniu, zinc.

Industria este foarte diversificată, absoarbe 20% din populaţia activă, contribuie cu circa 30% la
economia naţională, dar la multe produse încă nu este competitivă pe piaţa externă. Prin producţiile mari se
remarcă: industria textilă (cea mai importantă - 20 mil. muncitori şi 1/3 din exporturi), industria zahărului
(printre cei mai mari producători mondiali), industria siderurgică, metalurgia neferoasă (aluminiu, cupru,
plumb, zinc), industria chimică (îngrăşăminte, petrochimie), electronică, motoare vehicule şi a cimentului.

Industria energetică se bazează pe cărbune şi hidroenergie (27%, se remară regiunea himalayană).


Există şi centrale atomoelectrice (nord de Bombay, Madras, Rajastan, Gujarat) care contribuie doar cu 3% la
producţia totală.

India este al treilea producător mondial de cărbune (peste jumătate din necesităţile energetice), bazine
carbonifere majore fiind în statele Bihar (Bazinul Damodar), West Bengal şi Madhya Pradesh. Cu rezerve de
peste 80 md.tone şi o producţie de 360 mil.tone/an (în anul 1975 producţia era de 100 mil tone), industria
carboniferă (peste 350 mine) este controlată de către stat. Utilizarea cărbunilor în termocentrale determină o
intensă poluare a mediului (oraşul Delhi este unul dintre cele mai poluate din lume).

Petrolul reprezintă circa 30% din consumul energetic, având rezerve de aproape 1 mld. tone. localizate
în regiunea Bombay, statul Assam, regiunea Krishna-Godawari, Cambay şi Cauvery. Exploatări offshore se
fac în regiunea Bombay, care este şi cel mai productiv bazin petrolifer al Indiei.

Producţia de petrol este de 785 mii barili/zi (circa 45 mil tone/an) însă consumul este de 2,32 mil
barili/zi (şi cu tendinţe de creştere în viitor), India fiind nevoită să importe cantităţi importante de petrol.
După 1997 statul a încurajat investiţiile străine în domeniul petrolier, fiind preezente firme din Canada,
Marea Britanie, Rusia, SUA sau Franţa.

Capacitate de rafinare este de 2,2 milioane barili/zi, însă cu o creştere importantă faţă de 1998 (970 mii
barili/zi). Cele mai importante rafinării sunt: Jamnagar (Gujarat, 540 mii barili/zi), Koyali (Gujarat, 185 mii
barili/zi), Mangalore (Karnataka, 180 mii barili/zi), Mathura (Uttar Pradesh, 156 mii barili/zi), Bombay (2
rafinării cu ocapacitate totală de 232 mii barili/zi), Madras (130 mii barili/zi). Prin importanţa economică se
mai evidenţiază terminalele petroliere Bombay, Kochi (Cochin), Haldia, Kandla şi Madras.

Producţia de gaze a fost în 2005 de 22 md m3, cele mai mari producţii provenind din regiunile Bombay
şi Gujarat. În anul 2002 s-au descoperit 2 mari zăcăminte gazeifere: în bazinul Krishna-Godawari (Andhra
Pradesh), în lungul coastei sud-estice a Indiei şi în statul Gujarat.

După obţinerea independenţei printre priorităţile guvernelor s-a aflat dezvoltarea industriei siderurgice
pe baza minereurilor feroase din Podişul Decan (printre marii producători mondiali). Prin valoarea producţiei
se remarcă centrele: Durgapur, Bhilai, Rourkela (cu ciclu integrat -fontă, oţel, laminate), Bokaro şi
Vishakhapatnam. Compania privată Tata Iron and Steel (TISCO) împreună cu un mare număr de minioţelării
contribuie cu 40 % la producţia de oţel a Indiei, care este de 18,5 milioane tone. Altă companie indiană,
Mittal Steel, este cea mai mare din lume în acest domeniu, fiind prezentă în numeroase ţări.

Îndustria construcţiilor de nave dispune de 4 mari şantiere navale (Kochi, Vishakhapatnam, 2 în


Calcutta), 3 şantiere navale medii şi 35 şantiere mici (acestea fiind proprietate privată)

Domeniul ştiinţei şi tehnologiei reprezintă o nouă frontieră pentru India, cu rezultate pozitive în
domeniul spaţial (India utilizează 5 sateliţi de fabricaţie proprie - INSAT) şi nuclear (este putere nucleară). În
Bombay există Institutul de Cercetare Fundamentală Tata, cu cercetări în domeniul astronomiei, matematicii,
biologiei moleculare sau fizicii, iar Bangalore, capitala statului Karnataka, este centrul pentru industria de
vârf (high-tech) şi un major centru de cercetare şi dezvoltare (tehnopol). În 1990 aici erau peste 100 mii
muncitori şi 3000 companii numai în industria electronică.

Este şi un major exportator de servicii software, de real succes s-au dovedit a fi Parcurile Tehnologice
Software (STPI) care au ca obiectiv furnizarea de date terestre şi satelitare diverselor instituţii de învăţămât
sau cercetare. Industria electronică se remarcă prin producţia de computere, aparate electronice sau motoare
de vehicule.

Reţeaua de transport deşi este diversificată este insuficientă (foarte aglomerată) şi nesigură în unele
locuri (multe accidente feroviare). În majoritatea oraşelor circulaţia este foarte aglomerată, transportul în
comun se face predominant cu autobuzul, care creează poluare. În Calcutta există metrou iar în Bombay un
sistem bine pus la punct pe calea ferată (însă foarte aglomerat).

Cele mai însemnate căi ferate sunt: Calcutta-Madras-Madurai (în lungul Coastei Coromandel), Delhi-
Agra-Kanpur-Varanasi-Calcutta (axa Gangelui), Calcutta-Nagpur-Bombay (traversează India de la est la
vest) şi Bombay-Madras.

Există 11 porturi majore: Kandla, Bombay, Nhava Sheva (în regiunea Bombay), Marmagao, New
Mangalore, Kochi (Cochin) pe coasta vestică şi Calcutta-Haldia, Paradip, Vishakhapatnam, Madras,
Tuticorin în est. Transporturile fluviale dispun de circa 16 000 km de cale navigabilă din care circa 3600 km
pentru vase de mare capacitate.

Turismul se bazează pe un potenţial foarte variat dar nu suficient valorificat. Se remarcă turismul
cultural-istoric care dispune de numeroase vestigii şi monumente istorice, de artă sau religioase. Se
evidenţiază: mausoleul Taj Mahal din Agra, Coloana de fier şi Moscheia Jama-Masjid din Delhi, oraşul
Varanasi cu numeroase temple, ruinele vechiului oraş Golconda de lângă Hyderabad, Palatul maharajahilor
din Bangalore, staţiunile climaterice Simla şi Darjeeling din Himalaya, staţiunea balneoclimaterică Puri de la
Golful Bengal, oraşele Calcutta, Mumbay, Madras etc.

DIFERENŢIERI REGIONALE

Axa urban-industrială a Gangelui reprezintă o veche şi imporantă cale comercială între Calcutta şi
Delhi ce se suprapune câmpiei Gangelui. Beneficiază de o puternică concentrare a populaţiei şi activităţilor
economice, terenuri agricole fertile (orez, trestie de zahăr, legume) şi diverse căi de comunicaţie, inclusiv
fluviale. Potenţialul său natural a făcut ca această regiune să intre în circuitul economic şi comercial încă din
antichitate când au apărut cele mai vechi oraşe ale Indiei (actualele Delhi, Patna sau Varanasi).

Centrele urbane şi industriale reprezentative sunt: Delhi (funcţii complexe, cea industrială remarcându-
se prin: construcţii de maşini, produse chimice, textile, alimentare, pielărie şi încălţăminte), Agra (sticlă,
textile, nod de comunicaţii, activităţi comerciale într-o bogată regiune agricolă), Kanpur (produse chimice,
textile, alimentare, pielărie şi încălţăminte, celuloză şi hârtie), Lucknow (construcţii de maşini, ceramică,
celuloză şi hârtie, produse textile), Allahabad (ind.uşoară), Varanasi (sticlă, textile, construcţii de maşini-
locomotive), Patna (capitala statului Bihar, activităţi industriale-construcţii de maşini, produse textile şi
alimentare dar şi educaţionale şi culturale), Barauni (prelucrarea petrolului).

Regiunea industrială Bombay. Bombay (Mumbay în limba marathi, de la zeiţa locală Mumba) este
capitala statului Maharashtra şi ocupă o regiune insulară (Insula Bombay, Insula Salsette etc.) joasă în partea
vestică a Indiei. Este un mare centru industrial, comercial, financiar-bancar sau ştiinţific cu o populaţie care
depăşeşte 16 mil.loc (Marele Bombay). Reprezintă o veche arie de umanizare (în perioada antică locuitorii se
ocupau cu pescuitul), cuprinsă în imperiul lui Aśoka (sec III î.Hr.) iar din 1661 intră sub control britanic.

Mult timp centru al industriei bumbacului, cultivat pe mari suprafeţe în Podişul Deccan, această
activitate bine prezentă şi astăzi a contribuit la prosperitatea sa. În 1869 devine cea mai mare piaţă a
bumbacului din India. Activităţile economice sunt astăzi diversificate remarcându-se industria constructoare
de maşini (automobile, nave, material rulant), electronică, rafinarea petrolului, industria metalurgică,
materiale de construcţie, alimentară, prelucrarea tutunului. Prezintă un sistem de transport divers, în extindere
(în special cel rutier) şi modernizare: este principalul port la Marea Arabiei, are un sistem feroviar
automatizat dar aglomerat şi aeroport internaţional-Sahar. Se remarcă Skybus-un tramway suspendat, un fel
de telecabină dar care merge pe şine susţinute de piloni.

Este şi un însemnat centru de educaţie şi cercetare (Universitate-1857, numeroase centre de cercetare în


tehnologie, bacteriologie etc.), cultural (studiouri de film) sau turistic (festivaluri, monumente, muzee).

Un procent foarte ridicat al populaţiei acestui mega-oraş, circa 60% locuieşte în mahalale insalubre.
Novi Mumbay (Noul Mumbay) este un cartier modern format prin desecarea unei regiuni umede
(recâştigarea uscatului) ce are o populaţie de peste 1 milioan de loc.

Regiunea industrială Calcutta. Oraşul Calcutta este situat în delta fluviului Gange, pe braţul Hooghly
(nord-estul Indiei) şi se remarcă prin diverse activităţi economice sau cultural-ştiinţifice. A reprezentat o
veche aşezare indiană cu activităţi agricole unde la sf.sec.al XVII-lea Compania engleză a Indiilor Orientale
a înfiinţat o factorie comercială. Din 1773 până în 1912 a reprezentat capitala posesiunilor britanice din India
fapt ce a dus la puternica sa transformare. Marea importantă economică a oraşului a început odată cu
dezvoltarea comerţului cu iută şi a intreprinderilor de prelucrare.

În prezent este capitala statului Bengalul de Vest şi are o populaţie de peste 11 milioane locuitori
(aglomeraţia urbană). Printre activităţile industriale (localizate în lungul braţului Hooghly) se remarcă
industria iutei, utilaje textile, industria chimică, echipamente de transport, automobile sau prelucrarea
petrolului în avanportul Haldia.

Regiunea industrială Chota Nagpur-Damodar se bazează pe importante zăcăminte de cărbune


(Bazinul Damodar), minereuri feroase (Singhbhum) şi neferoase (bauxită) şi potenţialul hidroenergetic al
râului Damodar. Activităţile industriale sunt concentrate în centre precum: Asansol (centru metalurgic, de
celuloză şi hârtie şi al industriei chimice), Durgapur (mare centru siderurgic, materiale de construcţie, ind.
chimică), Jamshedpur (vechi centru siderurgic, ind. electrotehnică şi chimică), Bokaro (centru siderurgic),
Chittaranjan (construcţii de maşini-locomotive), Rourkela (mare centru siderurgic).

India de Sud se suprapune extremităţilor sudice ale Podişului Deccan şi câmpiilor costale Malabar şi
Coromandel şi cuprinde o serie de oraşe dens populate şi cu activităţi economice diverse. Dintre acestea se
remarcă: Madras (marea metropolă a Indiei de sud cu activităţi idustriale complexe), Bangalore (centru al
industriei de vârf), Mangalore (activităţi industriale şi portuare), Calicut (activităţi industriale şi portuare),
Coimbatore (prod. textile, constr. de maşini, prod. chimice), Cochin (construcţii de maşini, ind. chimică,
prelucrarea petrolului, activităţi portuare), Salem (metalurgie neferoasă, celuloză şi hârtie), Madurai
(industrie textilă). În domeniul agricol se remarcă plantaţiile (cafea, cauciuc natural, palmieri de cocos,
citrice) dar şi culturile de orez din câmpiile costale.

Alte centre sau regiuni industriale de influenţă regională: Hyderabad (construcţii de maşini, industrie
chimică, textilă, alimentară, prelucrarea lemnului, celuloză şi hârtie), Ahmadabad-Vadodara (prelucrarea
petrolului, industrie farmaceutică, textilă, alimentară, materiale de construcţie), Vishakhapatnam (important
centru industrial-construcţii de nave, prelucrarea petrolului, industrie textilă şi portuar), Nagpur (activităţi
industriale-echipament de transport, bunuri metalice, industrie textilă, produse chimice; comerciale, nod de
comunicaţii), Bhopal (industrie chimică), Indore (construcţii de maşini, industrie textilă, produse chimice),
Jaipur (construcţii de maşini, industrie textilă) etc.

S-ar putea să vă placă și