Astmul Bronşic

Proiect realizat de Schiţcu Dragoş Codrin,

Stefan Luchian, Todirica Bogdan Tudor, cl.
a X-a C
 Cuprins
• Generalităţi
• Cauze
• Predispoziţia la astm şi factori declanşatori
ai crizei de astm
• Simptome
• Tratament si profilaxie
 Generalităţi
• Astmul bronşic este o boală pulmonară cronică care
afectează bronhiile. Bronhiile sunt ramificaţii ale traheei
ce conduc aerul spre alveolele pulmonare. La astmatici,
bronhiile se îngustează astfel încât apar dificultăţi în
circulaţia aerului atât la inspiraţie cât şi la expiraţie.
• Mai mulţi factori pot fi la originea acestei afecţiuni:
- fibrele musculare situate în jurul bronhiilor se contractă
(spasm bronşic);
- mucoasa este iritată şi se congestionează;
• Caracteristic astmului este rolul important jucat de
contracţia musculaturii bronhiilor. Spasmul dispare în
câteva minute după inhalarea medicamentelor specifice,
iar circulaţia aerului în bronhii este net ameliorată. Acest
fapt confirmă diagnosticul de astm alături de alte teste
funcţionale pulmonare.
 Cauze
• Astmul bronşic poate apărea fie în copilarie, fie la vârsta
adultă şi poate avea două grupe mari de cauze:
- Cauze alergice: sunt diferite substanţe conţinute în
anumite alimente, în mediu înconjurător. Acest tip de
astm apare, de regulă, la vârsta copilăriei.
- Cauze infecţioase: acest tip de astm, care apare la
vârsta adultă, este consecinţa unor boli bronho-
pulmonare repetate.

De cele mai multe ori însă, această separare este

artificială, mecanismul de apariţie a astmului bronşic fiind
mixt. De exemplu, o criză de astmă de cauză alergică
poate fi declanşată de o infecţie pulmonară obişnuită.
 Predispoziţia la astm si factori
declanşatori ai crizei de astm
• Factorii declanşatori sunt variaţi. În cazul astmului
alergic, inspirarea unui alergen (substanţă ce provoacă
alergia) poate declanşa o criza. Toţi astmaticii prezintă o
hiperactivitate a bronhiilor, ceea ce reprezintă o
caracteristică a bolii.
• Bronhiile se contractă în contact cu iritanţii cei mai
diverşi, ca de exemplu:
- aer rece şi uscat;
- efort fizic;
- fumul de ţigară (inclusiv cel din expunerea pasivă);
- poluarea;
- stresul;
- infecţii ale căilor respiratorii (guturai, gripă).
 Simptome
• Principalele simptome ale
astmului bronşic sunt respiraţia
dificilă, senzaţia de constricţie în
piept şi tusea. Simptome de
alarmă, care ar trebui să
grăbească vizita la medic sunt
respiraţia extrem de dificilă,
albăstrirea buzelor şi a unghiilor,
incapacitatea severă de a
respira, tahicardia, transpiraţiile
şi tuse severă.
• Obstrucţia fluxului de aer
rezultă dintr-o inflamare a
pereţilor bronhiilor, din
constricţia fibrelor muşchilor
netezi ai bronhiilor şi din
creşterea producţiei de mucus.
Inspiraţia şi expiraţia prin
bronhiile îngustate produc un
sunet şuierător (wheezing).
 Tratament si profilaxie
• Pentru a ţine sub control astmul, este nevoie de o medicaţie
adecvată administrată pentru o perioadă mare de timp, pentru a
controla inflamarea căilor respiratorii.
• Medicaţia administrată în momentul unei crize de astm este o
metodă de tratament rapid ce are scopul de a alina simptomele
“atacului” astmatic, prin relaxarea muşchilor bronşici. Tratamentul
astmului constă în administrarea medicamentelor fie pe cale orală,
fie prin inhalare.
• Astmul nu poate fi vindecat, însă, poate fi controlat prin urmarea
unui tratament adecvat şi printr-un management eficient al bolii.
Primul pas în a-i feri pe bolnavi de un atac asmatic este controlul
mediului, a felului în care acesta are un impact asupra sănătăţii
sale.
• Al doilea pas care trebuie făcut pentru a ţine sub control
astmul este monitorizarea activităţii pulmonare. În acest
sens pot fi folosite aparate speciale pentru monitorizarea
activităţii pulmonare. Activitatea pulmonară scade înainte
de apariţia unor simptome care să alerteze cu privire la
apariţia unui episod astmatic.
• Următorul pas care trebuie făcut pentru controlul
astmului include folosirea medicamentelor. Există două
grupe majore de medicamente folosite în controlul
astmului: anti-inflamatoarele (corticosteroizii) şi
bronhodilatatoarele.
• Tratamentul astmului bronşic cu ajutorul anti-
inflamatoarelor reduce numărul de celule inflamate în
căile respiratorii şi previne ca vasele de sânge să
strecoare lichid în căile respiratorii. Prin reducerea
inflamaţiilor, se reduc şi spasmele spontane ale
muşchilor din căile respiratorii.
• Corticosteroizii sunt administraţi pe două căi: prin inhalare, cu
ajutorul unui inhalator, sau pe cale orală – pastile, tablete sau lichid.
Corticosteroizii inhalabili au ca substanţe active flunisolid,
triamcinolon şi beclometasonum. Corticosteroizii administraţi pe
cale orală, sub formă de pastile, sunt prednison, metilprednisolon şi
prednisolon.
• Tratamentul astmului bronşic cu ajutorul medicamentelor
bronhodilatatoare funcţionează prin creşterea diametrului căilor prin
care circulă aerul şi prin uşurarea circulaţiei gazelor din şi către
plămâni. Bronhodilatatoarele sunt de două forme: de scurtă durată
şi de acţiune pe termen lung. Medicamentele bronhodilatatoare de
scurtă durată sunt cele care au ca substanţă activă: metaproterenol,
efedrine, terbutaline şi albuterol. Aceste medicamente sunt inhalate
şi sunt folosite pentru ameliorarea simptomelor care apar în timpul
unui atac astmatic.
Medicamentele bronhodilatatoare care acţionează pe termen lung
au ca substanţe active salmeterol, metaprotenerol şi teofilinele.
Primele două se inhalează iar cea din urmă se administrează pe
cale orală.
• În cazul persoanelor care nu îşi pot controla simptomele
astmului prin evitarea factorului declanşator sau prin
folosirea medicamentelor, se poate apela la
imunoterapie – vaccinarea împotriva alergiilor. În acest
caz, tratamentul implică injectarea unui extract de
alergeni pentru desensibilizarea persoanei. Tratamentul
începe cu injectarea unei soluţii care conţine alergeni, de
câteva ori pe săptămână, pentru a se creşte treptat
rezistenţa la alergenul respectiv.
• Asmaticii nu răspund la fel în faţa aceleiaşi medicaţii, din
acest motiv medicaţia trebuie stabilită în cazul fiecărui
bolnav în parte. Asmaticii trebuie ţinuţi sub o
monitorizare permanentă pentru a se vedea dacă
tratamentul este eficient sau trebuie efectuate modificări.
După stabilirea tratamentului, bolnavii de astm trebuie să
se prezinte periodic, cel puţin o dată la şase luni, la
medic.