Curs 1+ Curs 2

Bazele teoretico-metodologice ale analizei

economico-financiare

1.1. Definirea analizei. Analia Tipuri de analiză economico-financiară

1.2 Diagnosticul economico-financiar
1.3. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor
acesteia
1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.5. Metodologia analizei economico-financiare
1.6. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării analizei economico-
financiare

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-
financiare;
 deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele
analizei economico-financiare;
 prezentarea sistemelor organizaţionale şi a modalităţii de
desfăşurare a activităţii practice de analiză economico-financiară.

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză

economico-financiară

Definiţii:
• Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în
descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen
sau proces) în elementele sale componente, procedând la
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care l-au generat
şi, respectiv, influenţat.
 • Analiza economico-financiară1 reprezintă un ansamblu de
concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care
asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea
formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia
economico-financiară a unui agent economic, identificarea
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum
şi a rezervelor interne de îmbunătăţire a acesteia, din punctul
de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale
şi financiare.

Complexitatea2 studierii relaţiilor cauză – efect

este amplificată, în condiţiile analizei fenomenelor economice, ca
urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Nu
pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul
complex al analizei cauzale:
 acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a
complexului de acţiuni sau forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai
intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le
avusese nici un element al fenomenului;
 în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu
cele neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.

1
Maria Niculescu, Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.
2
Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
1994, pp. 13-14.
 o cauză ⇒ n efecte

⇒
Creşterea cifrei de Cresterea venituriloe
afaceri din exploatare

⇒
Cresterea profitului

⇒
cresterea impozitului

⇒
Dezvolatrea bazei
tehnico-materiale

⇒
Creşterea cotei de
piaţă

etc

n cauze ⇒ un efect
⇒
Creşterea productie Creşterea cifrei de
fabricate afaceri

⇒
Cresterea preţurilor

⇒
Creşterea numărului
de clienţi

Tipologia analizei economico-financiare

I.În funcţie de raportul dintre momentul în care se

efectuează analiza şi momentul desfăşurării
fenomenului,
a) Analiza postfactum, postoperativă sau analiza
realizării obiectivelor constituie un element de
 „supraveghere şi reglare“ a modului de funcţionare a
unei întreprinderi;
b) Analiza previzională sau prospectivă presupune
determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de
cauzalitate), a acţiunii lor în perspectivă (inclusiv cu
luarea în considerare şi a altor factori decât cei
cunoscuţi).

II Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale

ale fenomenelor

a ) Analiza calitativă urmăreşte esenţa

fenomenului, caracteristicile sale fundamentale. Rolul analizei
calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt
surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.

b) Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului

prin determinări comensurative exprimate prin greutate,
volum, suprafaţă, număr, durată etc.

III După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:

 Analiza microeconomică cercetează fenomenele
economico-financiare la nivelul întreprinderii sau al
compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale
organizatorice. Acest tip de analiză vizează relevarea
comportamentului acesteia privind realizarea produselor,
lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de
activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele
încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-financiare
realizate etc.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele
la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate în scopul
evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
 Analiza macroeconomică presupune studierea
fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei
mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie şi
reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă,
nivel de dezvoltare, probleme sociale, factori climaterici
etc.), operând preponderent cu mărimi globale sau agregate
ca, de exemplu, produs naţional brut, produs intern brut etc.

IV După modul de urmărire în timp a fenomenelor,

distingem:
 a) Analiza statică studiază fenomenele, precum şi
elementele şi factorii care influenţează asupra lor la un moment dat,
relevând, pe baza relaţiilor existente între aceştia, o anumită poziţie
a fenomenului supus analizei.

b) Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele

economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, relevând
poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în diferite
momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se
stabilesc factorii care au determinat aceste schimbări, precum
şi tendinţele evoluţiei lor viitoare.

1.2 Diagnosticul economico-financiar

Definiţii

Diagnosticul economico-finaciar este un instrument la

îndemana managerilor care permite formularea unor judecăţi
de valoare calitative şi/sai cantitative privind dtarea, dinamica
şi perspectivele unui agent economic.

Diagnostic medical Diagnostic economic

financiar
- Simptome - Situaţii financiare
- Analize medicale - Analiza economico
- Tratament finaciara
- Program de măsuri

1.3. Rolul analizei economico-financiare şi

utilizatorii rezultatelor acesteia
ROLUL ANALIZEI -> cerceteză
evaluează
oferă informaţii tuturor partenerilor
sociali ai entităţii economice privind
resursele deţinute şi modul lor de
alocare
permite fundamentarea deciziilor
permite perfecţionarea continuă a
activităţii societăţii

Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza

economico-financiară sunt:
 I. Furnizorii de capital
1. Acţionarii şi consultanţii acestora sunt interesaţi în
primul rând de performanţele curente ale investiţiei realizate
şi aşteptările privind rentabilitatea viitoare. Investitorii sunt
interesaţi, de asemenea, să monitorizeze felul în care
managementul controlează şi orientează resursele
întreprinderii în interesul acţionarilor, astfel încât să poată
evidenţia managementul ineficient şi să ia decizii în
consecinţă. Pentru această interpretare, informaţiile privind
rentabilizarea ramurii sunt absolut necesare, în condiţiile în
care ele reprezintă o bază de comparaţie inatacabilă.
2. Investitorii în obligaţiuni au obiective diferite de cei care
participă la capitalul social al firmei. Dacă întreprinderea are
o rentabilitate mai mică sau mai mare decât media ramurii
este destul de puţin relevant pentru capacitatea firmei de a-
şi achita principalul şi dobânda. Rezultă că lucrul cel mai
important pentru această categorie de utilizatori este
capacitatea de plată, adecvarea fluxului de lichidităţi la
nivelul îndatorării; şi în acest caz profilul financiar al ramurii
reprezintă un indiciu important pentru estimarea riscului
investiţiei în obligaţiuni emise de companii.
3. Băncile şi alţi investitori sunt o categorie de utilizatori
interesată în mod primordial de monitorizarea capacităţii de
plată şi de gradul de îndatorare al firmei. Deşi sunt ţări în
care băncile au tendinţa de a nu juca un rol activ în
managementul întreprinderii (de exemplu Marea Britanie),
băncile din Europa continentală, inclusiv cele din România,
„au în mod tradiţional un rol proactiv“3. Una dintre explicaţii
pentru această diferenţă provine din gradul de finanţare a
economiei cu capital bancar. În situaţia în care banca a
furnizat o mare parte din capitalul unei companii, este
normal să urmărească şi să se implice în performanţele
managementului, având ca bază pentru apreciere şi decizie
profilul financiar al ramurii din care face parte
întreprinderea.

II. Partenerii de afaceri

1. Furnizorii sunt interesaţi atât în dezvoltarea viitoare a
afacerilor cu partenerii comerciali, cât şi de securitatea
financiară a clienţilor lor (din aceleaşi motive pentru care sunt
interesaţi şi furnizorii de capital, cu excepţia acţionarilor,
aceasta deoarece, în multe cazuri, ei oferă capital în proporţii
importante). În cazuri particulare, relaţia dintre ofertant şi
client poate fi de natură specială, de exemplu atunci când cea
mai mare parte din oferta companiei este direcţionată către un

3
 singur client, analiza financiară a acelui client devine extrem
de importantă.
2. Clienţii au în mod tipic cea mai relaxată atitudine în
legătură cu standingul financiar al partenerilor pe linia din
amonte. Totuşi, ei nu pot scăpa din vedere eventualele efecte
nefavorabile ale problemelor financiare ale furnizorilor
(scăderea calităţii, discontinuităţi în aprovizionare ca urmare a
problemelor financiare etc.). Mai mult, în cazul contractelor pe
termen lung (uzuale în producţia cu ciclu lung de fabricaţie),
costul dezechilibrelor financiare ale clienţilor poate fi
semnificativ.
3. Angajaţii şi organizaţiile sindicale sunt orientate
îndeosebi pe securitatea locurilor de muncă şi negocierea
salariilor. În ambele cazuri au nevoie de informaţii financiare
la nivelul firmei şi la cel al ramurii în cadrul negocierilor sau
pentru a previziona niveluri viitoare ale şomajului şi ale
salarizării. În majoritatea ţărilor dezvoltate, relaţiile salariaţi
– organizaţii sindicale – patronat sunt constructive şi datorită
faptului că se susţin pe informaţii economico-financiare la
nivelul întreprinderii, al ramurii şi economiei naţionale.

III. Statul
1. Fiscul asigură o parte semnificativă din venituri prin
impozitarea firmelor (profit, valoare adăugată etc.). Din
acest motiv, profilul financiar al industriilor din cadrul
economiei naţionale este util în stabilirea obiectivelor fiscale,
precum şi în comensurarea factorilor care influenţează
veniturile bugetare.
2. Guvernul şi organizaţiile cvasiguvernamentale trebuie
să formuleze politicile economice, să conducă economia şi să
monitorizeze anumite zone economice. Ratele financiare
medii ale industriilor şi analiza acestora reprezintă un input
esenţial în realizarea obiectivelor specifice. Prin agregarea
informaţiilor economico-financiare de la nivel
microeconomic, guvernul poate evalua corect sănătatea şi
performanţele sectoarelor economice şi, de asemenea,
poate aprecia feedback-ul politicilor promovate. Nu trebuie
neglijată problema acelor zone din cadrul economiei care
sunt supervizate direct sau indirect de stat; este vorba de
sectorul bancar, al asigurărilor etc., precum şi de operaţiile
specifice care au impact major asupra stării de sănătate
financiară a economiei (privatizări, naţionalizări, divizări,
fuziuni etc.). Toate aceste zone trebuie analizate cu
deosebită atenţie din prisma impactului major pe care îl au
asupra economiei naţionale.
3. Autorităţile locale au ca principal interes industriile care
sunt primordiale în zona pe care o administrează, având ca
scop să asigure niveluri ridicate de performanţă economico-
financiară în zona de autoritate, inclusiv prin utilizarea
 pârghiilor de care dispun (emisiunea de obligaţiuni, acordarea
de facilităţi, atragerea investitorilor etc.).

IV. Alţi utilizatori

1. Managementul firmei utilizează (ar trebui să utilizeze)
frecvent analiza propriilor rezultate şi performanţe financiare
prin raportare la situaţia industriei şi a principalilor
concurenţi pentru a-şi localiza propria poziţie. Monitorizarea
performanţelor ramurii influenţează nivelul şi momentul
investiţiilor, politica de cercetare-dezvoltare, politica de
marketing-promovare etc. În altă ordine de idei, politica de
achiziţii şi fuziuni este fundamental bazată pe analiza
financiară în contextul specific al industriei şi economiei
naţionale.
Firmele-ţintă şi/sau potenţialii agresori se stabilesc într-o
bună măsură pe analiza financiară, chiar dacă factorii
intuitivi sau emoţionali pot avea şi ei o influenţă importantă.
2. Organizaţiile profesionale. Unul dintre scopurile acestora
este să reducă interferenţele statului în activităţile
profitabile. În mod tipic ele sunt organisme care se
autoreglează şi care pot câştiga o încredere importantă
publicului, dar în cele mai multe cazuri beneficiază de o
putere de influenţă redusă.
3. Analiştii şi consultanţii se regăsesc adesea în categoriile
prezentate anterior, fie ca firme de consultanţă pentru
furnizorii de capital, fie ca agenţii de rating care produc şi
furnizează informaţii economico-financiare. Această
categorie este cea care înţelege cel mai bine importanţa
existenţei şi utilităţii profilului financiar al ramurii.
4. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe
continuitatea versus noncontinuitatea exploatării ca
fundament al evaluării activelor şi datoriilor firmei. IAS nr. 1
consideră continuitatea exploatării ca fiind „ipoteza
contabilă fundamentală“4. În mod indiscutabil, analiza
Evoluţia reală a fenomenului

financiară în contextul considerării profilului financiar al

ramurii oferă informaţii valoroase pentru aprecierea
continuităţii exploatării.
5. Publicul are, în general, un interes modest pentru
Ordinea de analiză

informaţiile economico-financiare. Situaţia se datorează

limitării accesului datorită limbajului specific şi absenţei unei
literaturi financiare pentru publicul general.

1.4. Conţinutul Fenomenul

procesuluiX de analiză
Element
1 3 e
economico-financiară

Factori de
gr. I (direcţi)

Factori de
gr. II
(indirecţi)

4
IASC, 1975, Paragraf 7.

Cauze
finale
 Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Rezultatul exerciţiului

Rezultatul exploatării Rezultatul financiar Rezultatul extraordinar

Venituri din exploatare Cheltuieli din exploatre

Alte venituri din

exploatare

Cifra de afaceri

Cantitate vândută

Preţ de vânzare

analiza structurală (prin elemente) şi

analiza factorială (prin factori).
 Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului
analizat (de exemplu, costul produsului pe articole de calculaţie sau
pe elemente primare de cheltuieli),
Factorii reprezintă forţele motrice care provoacă sau
determină un fenomen (de exemplu, numărul mediu faţă de cifra de
afaceri).
Cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite
condiţii, provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie
fenomenul analizat, fie un factor care acţionează asupra acestuia).

CLASIFICAREA FACTORI

1. După natura factorilor:

- factori naturali (climă);
- factori sociali;
- factori politici. etc.
1. După izvorul acţiunilor:
- factori interni ;
- factori externi;
2. După modul de acţiune:
- factori cu acţiune directă
- factori cu acţiune indirectă
3. După complexitate:
- factori complecşi ;
- factori simpli .
4. După relaţia de cauzalitate factor-fenomen
- factori cantitativi;
- factori de structură;
- factori calitativi (esenţa fenomenului)

1.5. Metodologia analizei economico-financiare

1. metode statistice;
2. modelarea;
3. metoda ratelor;
4. metoda scorurilor
5. metoda grilelor de evaluare
6. metoda ABC
7. calculul marginal
8. metodele sociologice
9. metoda abaterilor
 1. Metodele statistice

- calitative

a)Descompunerea:
I. după timpul de formare a rezultatelor -încasărilor pe zile,
II. după locul de formare a rezultatelor–analiza producţiei pe
secţii
III. pe elemente componente: analiza cifrei de afaceri pe
produse;

b) Gruparea este o metodă de cercetare care presupune

separarea colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi, după
una sau mai multe caracteristici.

c) Comparaţia -cu o mărime prestabilită

 comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în
diferite momente ale evoluţiei sale;
 comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de
activitate, cu firmele concurente etc.;
 comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
 comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de
exemplu: bugetul de venituri şi cheltuieli, norme,
normative, standarde, clauze contractuale, programe
etc.);
 comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte
criterii decât cele menţionate mai sus (de exemplu:
compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-
economic, comparaţii pe baza metodei scorurilor).

- cantitative
a) indici
- cu bază fixă
- cu baza în lanţ
 - medii
b) ritmurile
- cu bază fixă T
- cu baza în lanţ
- medii
c) coeficienţi diverşi
- sezonalitate
- structură
- ritmicitate
d) medii 1
- simple
+
N
- ponderate
- cronologice

Asigurare comparabilitate fluxuri financiare N

- inflatare
- deflatare
- utilizare valută forte
1+ R y 
- R real =  − 1 ⋅100 1
1+ R p  -
-
N
2. Modelarea
- simbolică
- analogică (tehnica vizualizării)
a) cronograme
b) diagrame -cu bare simple
-cu bare asociate A
C
-sectoriale
c) histograme

Exemplu:
Cronograme
 100
80
East
60
West
40
North
20
0
1st 2nd 3rd 4th
Qtr Qtr Qtr Qtr

Diagrame cu bare
Cu bare

100%
80%
60%
40%
20%
0%
1st Qtr 2nd Qtr 3rd Qtr 4th Qtr

East West North

sectorial

4th Qtr
1st Qtr
13% 13%
2nd Qtr
17%

3rd Qtr
57%

3. Metoda ratelor
- Rate de structură - exprimă contribuţia părţilor la
urmarea fenomenului
- Rate de gestiune (eficienţă parţială)
- Rate de eficienţă- reflectă corelaţia din efect şi efort.
- Rate de echilibru financiar- reflectă corelaţia dintre
posturi sau grupe de posturi bilanţiere de activ şi de pasiv

4. Metoda scorurilor
 - funcţia discriminantă de tip liniar “z”
z = ax1 + bx2 + cx3 +…+nxn
unde:
x1, x2,…xn ⇒ rate cu semnificaţie de risc
şi rentabilitate
a, b, … n ⇒ coeficient de importanţă
atribuiţi ratelor

5. Metoda grilelor de evaluare

Grilele diferă în funcţie de cabinetele de consultanţă care le
stabilesc.
Etape de lucru:
a) se stabilesc criteriile de evaluare;
b) se acordă coeficientul de importanţă
pentru fiecare criteriu în
parte;
c) se notează fiecare criteriu pentru
întreprinderea analizată pe o paletă de
valori stabilită de cabinetul de
consultanţă;
d) se calculează nota medie ponderată şi
în funcţie de aceasta se stabileşte
situaţia întreprinderii.

6. Metoda ABC-Diagrama Pareto (metoda 20/80)

Această metodă are la bază ideea de a se acorda, în analiză, o
importanţă proporţională cu contribuţia elementelor la formarea
unui fenomen.
Etapele aplicării metodei sunt5:
 identificarea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
 stabilirea valorilor parametrului specific;
 ordonarea elementelor componente ale fenomenului în
ordinea descrescătoare a parametrului specific;
 calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
 delimitarea a trei zone A, B şi C (metoda mai este denumită
şi „metoda ABC“);
5
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 46.
  reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe
baza datelor statistice şi curbele reale pe baza informaţiilor
din firma analizată).

7. Metoda calculului marginal

Indicatorii marginali (Cost marginal, productivitate marginală
…) se folosesc alături de indicatorii medii pentru optimizarea
performanţelor firmei.

8. Metode sociologice
Reprezintă chestionarele şi interviurile ce pot edifica analistul

asupa unui aspect al firmei.

9. Metoda abaterilor
9.1Metoda balanţieră (input – output)
Metoda balanţieră se utilizează atunci când fenomenul se
descompune în elementele.
M=a+b–c

9.2.Metoda substituirilor în lanţ

Această metodă se foloseşte în cazul în care fenomenul este
descompus în factorii.

A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este
următorul:
X=a× b× c
B) Cazul raportului între factori
Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este
următorul:
a
X =
b

1.8. Etapele activităţii practice de analiză

economico-financiară
1) Elaborarea tematicii de analiză
2) Documentarea şi culegerea materialelor necesare
pentru efectuarea analizei
3) Verificarea complexă a datelor supuse analizei
 4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza metodelor şi
procedeelor specifice analizei economico-financiare
5) Elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru creşterea
eficienţei activităţii întreprinderii
De aceea:
Toate probleme de analiză
economico-financiară vor avea trei
părţi:
Metodologie;
Calcule;
Interpretarea rezultatelor:
- concluzii generale
- cauze care au dus la
respectiva evoluţia a
elementelor şi factorilor
- propuneri de
ameliorarea a situaţiei
pentru viitor.

1.6. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării

analizei economico-financiare
Informaţia economică reprezintă „materia primă“ necesară
analizei economico-financiare..

Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, se constituie din

următoarele surse:
- surse externe.
- surse interne

Clasificare:
a) după natura lor – informaţii economico-financiare, tehnice,
tehnologice, politice, sociale, juridice etc.;

b) după gradul de accesibilitate – informaţii deschise (largă

accesibilitate), limitate (accesibilitate redusă), închise (protejate);
 c) după provenienţă – informaţii interne, externe;

d) din punct de vedere funcţional – informaţie normativă,

informaţie efectivă, de stare a performanţelor economico-financiare.

Informaţiile trebuie să fie răspundă unor cerinţe:

 utilă.
 exactă;
 profund;
 cât mai actuală;