Sunteți pe pagina 1din 3

Trandafirii şi simbolurile

“Ei sunt pe-acest pămвnt, un simbol al iubirii” - este poate una dintre cele mai frumoase melodii dedicate trandafirilor, care peste ani
ne va aminti оntotdeauna de creatorul ei – Florin Bogardo.
Luna iunie, luna cвnd aerul e greu de parfumul trandafirilor оn floare...
Chiar dacă trecem indiferent pe lвngă ei, urmăriţi ca оntotdeauna de grijile cotidiene, care ne fac să gonim prin viaţă fără a reuşi să-i
vedem frumuseţea şi să ne bucurăm de ea - exacerbвnd astfel timpul la maxim, parfumul lor ne urmăreşte şi ne trezeşte amintiri de
neuitat, primăveri ale sufletului, primele оnmuguriri ale viselor...
Dacă ar putea să privească pămвntul, poeta greacă Sappho ( 600 о.e.n) ar vedea că nu s-a оnşelat cвnd a intitulat roza “Regina
Florilor”. Nici o altă floare nu nu a căpătat o asemenea importanţă оn viaţa oamenilor. Ea este asociată cu Grădinile Edenului, cu cele
suspendate ale Semiramidei – din biblicul Babylon, avвnd aceeaşi semnificaţie оn creştinism şi islamism ca şi nufărul оn hinduism şi
budism.
Există multe legende legate de naşterea acestei Regine a florilor.
Una dintre ele spune că demult, cea mai frumoasă fată din lume era Rodante. Frumuseţea ei era atвt de desăvвrşită оncвt mulţi tineri
au dorit s-o aibă drept soţie, dar ei nici nu-i trecea prin gвnd să se lege de un muritor, deoarece iubea Soarele şi zi lumină stătea să-l
privească.
Оntr-o zi, pretendenţii exasperaţi că nu sunt luaţi оn seamă, i-au spart uşa casei dorind s-o răpească, lucru ce a оnfuriat-o оngrozitor
pe zeiţa Diana care, pentru a o apăra a transformat-o оntr-un trandafir, iar pe tinerii care s-au ţinut scai de ea, i-a făcut spini, ca să-i
rămвnă pentru totdeauna aproape.
De atunci se spune că cel mai fidel mesajer al dragostei este trandafirul, născut dintr-o poveste de dragoste.
O altă legendă relatează că оn Grădina Raiului toţi trandafirii erau albi – semnul purităţii. Cвnd Adam si Eva au făcut păcatul
primordial şi Dumneazeu i-a izgonit din Paradis, trandafirii de ruşine s-au оnroşit – de atunci Trandafirii roşii semnifică dragostea
pasională, sunt cea mai gingaşe modalitate de a spune fără cuvinte "Te iubesc". Şi nu e оntвmplător faptul că Iunie – luna cвnd
trandafirii sunt оn floare, este considerată luna căsătoriilor
Cвntat de poeţi şi de muzicieni, trandafirul a fost şi a rămas cel mai delicat simbol al iubirii şi o sursă inepuizabilă de inspiraţie.
După scriitorul Zaharia Bвrsan, “Trandafirii Roşii” s-au născut din dragostea şi sacrificiul extrem al unui tвnăr, care noapte de noapte
i-a oferit iubitei un trandafir colorat cu sвngele lui.
Thomas Campbell spune că atunci cвnd cereasca dragoste s-a coborвt din cerul zeilor pe pămвnt, primăvara a оntвmpinat-o cu un
covor de roze.
Mihail Eminescu afirma că “Poezia este trandafirul ce creşte оn potirul de aur – sufletul frumos”.
Alexandru Macedonski l-a imortalizat оn delicate poezii cum ar fi: Rondelul beat de roze, Rondelul rozelor ce mor, Rondelul rozelor
de august, Rondelul rozelor de azi şi de ieri, Rondelul rozelor din Cişmegi, Rondelul privighetoarei оntre roze, Rondelul cascadelor de
roze.
Iar Richard Strauss i-a dedicat opera “Cavalerul rozelor”.
Unul dintre cele mai lungi poeme existente este „Roman de la rose”, compus din două părţi. Prima – alcătuită din 4000 de versuri, a
fost scrisă оn 1235 de către scriitorul francez Guillaume de Loris, a doua parte de 18.000 de versuri scrisă de Jean de Meung оn 1280.

Trandafirul era floarea preferată a Josefinei ( Marie Josиphe Tascher de la Pagerie -1763- 1814, soţia vicontelui Beauharnais, apoi din
1796 a generalului Bonaparte - ulterior Napoleon I, оmpărăteasă a Franţei оntre 1804-1809).( Imaginea din dreapta)
Оn luxurianta grădina a castelului Malmaison, оmpărateasa a оncercat să cultive toate sorturile existente de trandafiri aduse din lumea
оntreagă. Angajвnd cei mai vestiţi grădinari a reuşit să aibă 250 de sorturi diferite, multe dintre acestea au fost imortalizate оn gravuri
pe aramă ca să rămвnă nemuritoare pentru posteritate. Оn numeroase portrete precum tabloul alăturat este reprezentată purtвnd
coroană din roze, pentru ca imaginea ei să fie totdeauna legată de florile iubite.
A rămas legendă cadoul făcut de Aristoteles Onasis lui Mona Bismarck (descendentă a familiei fostului cancelar german – poreclit şi
„Cancelarul de fier”)Aceasta iubea cu pasiune trandafirii, iar proprietatea sa aflată pe insula Capri, era o adevărată oază de flori. La o
vizită pe care i-a făcut-o, Onasis i-a dăruit o foarfecă din aur masiv, pentru că: „ asemenea flori nu pot fi tăiate cu obiecte de rвnd”.

Istoric, legende şi tradiţii

Urmele fosilă atestă că trandafirii au existat din vremuri preistorice, cu mai bine de 60 de milioane de ani оn urmă. Ţara lor de baştină
este Egiptul apoi China unde au fost profesional altoiţi cu mai mult de 5000 de ani in urma, obţinвndu-se din rozele sălbatice,
trandafiri de cultură. Оn timp, cultivaţi intens оn lume, pвnă оn zilele noastre s-a ajuns la peste 30.000 de sorturi diferite.
Оn Grecia antică trandafirul era considerat floarea Afroditei - zeiţa dragostei şi frumuseţii. Legenda spune că trandafirul roşu s-ar fi
născut din sвngele lui Adonis.
Оn Roma antică era floarea zeiţei Venus. Trandafirilor li se atribuiau puteri deosebite, Homer descrie оn Eliada că scutul lui Achile ca
şi coiful lui Hector, erau оmpodobite cu trandafiri, pentru a-i apăra оn lupte. Regele Frigiei – Midas, căruia Dyonisos i-a оndeplinit
dorinţa de a transforma tot ce atinge оn aur, ar fi avut оn grădina lui trandafiri cu 60 de petale.
După numele trandafirului a fost botezată insula Rhodos (rhodon оnsemnвnd оn greceşte trandafir)
Оn timpul Imperiului Roman au fost atвt de apreciaţi оncвt Marcus Portius Cato ( 234-149 о.e.n.) a legiferat ca оn fiecare grădină
privată să fie sădiţi trandafiri. Mai mult chiar, оn scurt timp, pentru a putea să satisfacă cerinţele extrem de mari, romanii au făcut оn
Palestrina culturi оntinse de trandafiri, care erau folosiţi ornamental оn toate оmprejurările, atвt vesele cвt şi triste. Pentru оnalta
societate era de neconceput să existe o singură оncăpere neornamentată cu trandafiri, mai mult chiar, petalele parfumate erau puse оn
cupele de vin şi băute odată cu acesta.
La serbările festive Nero lăsa să cadă din tavan ploaie de petale de trandafiri, oaspeţilor li se atвrnau de gвt ghirlande şi pe cap
coroane de trandafiri, căci după legendă Dionysus ( Bachus)spunea că trandafirii limpezesc mintea şi te face să nu destăinui secretele
la beţie.
Trandafirul este asociat şi cu moartea. Оn Roma antică sărbătoarea Rosalia, (preluată оn creştinism sub numele de Rusalii) avea loc
оn fiecare primăvară şi era оnchinată strămoşilor. Atunci se presărau pe morminte petale, sau se atвrnau de cruci coroane de trandafiri
roz, nu numai ca ofrandă ci şi ca simbol al regenerării.
Mai tвrziu s-a explicat această credinţă, constatвdnu-se o оnrudire semantică оntre cuvвntul latin rosa – trandafir şi ros – ploaie, rouă.
Măgarul din satira scriitorului latin Apuleius ( 125-180 e.n.) a redevenit om după cea mвncat cununa de trandafiri roz oferită de
preotul lui Isis. Hecate – zeiţa infernului era reprezentată cu o cunună de trandafiri.Legat de aceasta s-a format superstiţia că niciodată
unui bolnav nu trebuie să-i aduci cadou un bucbet de trandafiri.
Cleopatra a fost prima care i-a dăruit semnificaţia de simbol al dragostei, aşternвnd оn calea lui Marc Antonius un covor din petale de
trandafiri, atвt de gros оncвt picioarele i se оnfundau pвnă la genunchi.

Simbolul trandafirului оn religiile politeiste şi monoteiste

In hinduism trandafirul cosmic Tripurasundari, simbolizează perfecţiunea, desăvвrşirea, cupa vieţii, sufletul, inima, iubirea,
exprimвnd frumuseţea Mumei divine.
Odată cu prăbuşirea imperiului roman, trandafirii au fost cultivaţi doar оn mănăstiri ca plante medicinale, pвnă cвnd Carol cel Mare
оn anul 794 i-a repus оn drepturile lor fireşti.Nici unei alte flori nu i s-au atribuit atвtea simboluri.
Оn prima perioadă a creştinismului trandafirul nu a căpătat nici o semnificaţie, deoarece amintirea importanţei sale avută оn Roma
păgвnă, Roma bacanalelor, a desfrвului şi senzualităţii era prea mult prea vie оn mintea discipolilor unei credinţe care propovăduia
ascetismul. Astfel poetul creştin roman Prudentius vorbind de Sfвnta Eulalia - o martiră spaniolă, la modă оn sec. III al erei noastre,
spunea că aceasta a renunţat la dulcele parfum al rozelor, la fel la bijuterii şi toate plăcerile lumeşti, pentru a se dedica cerului.
Оncepвnd din secolul XI, simbolul trandafirului a fost acceptat şi оn religia creştină, căpătвnd mai tвrziu semnificaţii noi, оn bună
parte datorită poemului alegoric Divina Comedie a lui Dante Aligheri (1265-1321). Roza Candida - trandafirul alb dăruit de Beatrice
credinciosului ei iubit, şi Rosa Mystica – Trandafirul alb al fecioarei Maria, ambele din partea treia „Paradisul”(după Infernul şi
Purgatoriul) au devenit simbol al nevinovăţiei, purităţii şi dragostei cereşti, preluat оn iconografia religioasă. Оn Evul Mediu doar
fecioarele puteau să poarte cunune de trandafiri albi – simbolul nevinovăţiei.
Trandafirul roşu este asociat cu sвngele pierdut de Christos răstignit pe cruce şi cu Sfвntul Graal – vasul оn care Iosif din Arimateea
ar fi strвns acest sвnge. Legat de această jertfă a sвngelui vărsat, trandafirul capătă simbolul unei renaşteri mistice. Astfel Mircea
Eliade spune că: „viaţa omenească trebuie să se mistuie cu totul ca să se epuizeze toate posibilităţiele de creaţie sau de manifestare.
Chiar curmată brusc, printr-o moarte violentă, ea caută să continue sub o formă nouă – de plantă, de floare, de fruct.”
Numele Rosariului, acel şnur pe care sunt оnşirate un număr de mărgele folosit pentru a ţine evidenţa rugăciunilor, derivă tot de la
trandafir. Оn creştinism sunt cunoscute trei dimensiuni: rosariul mic - 33 mărgele mici + 5 mari( vвrsta lui Christos şi cele 5 răni ale
sale), rozariul mijlociu - 63 + 7 ( vвrsta Fecioarei Maria şi cele şapte bucurii şi dureri) şi rozariul mare -150+15 ( numărul psalmilor).
Astfel оn limba sanscrită Dshapa оnseamnă rugăciune, dar prin schimbarea intonaţiei mai оnseamnă şi Trandafir – roză. Originea lui
se pierde оn timpurile anterioare epocii noastre, a fost folosit iniţial in religia hinduistă, apoi budhistă, preluat de către creştinism
( catolicii) ca un complet de rugăciuni diferite dedicate Fecioarei Maria, apoi de religia islamică cu semnificaţia iniţială de a ţine
evidenţa rugilor
Multă vreme a existat tradiţia ca оn sălile de şedinţă sau deasupra scaunelor de spovadă (la catolici) să existe un trandafir cu cinci
petale, aceasta pentru a se ştii că discuţiile şi confesiunile se află “ sub rosa”, adică secrete. Legenda acestui obicei ar fi că zeul
Harpocrates ar fi fost mituit de către Eros ( Cupidon) cu un trandafir alb, pentru ca el s-o oblige pe zeiţă Venus să nu mai bвrfească.
In Islam, trandafirul este simbolul frumuseţii masculine şi al sвngelui lui Mahomed precum şi al celor doi fii ai săi. “Trandafirul
Bagdadului” reprezintă legea, calea şi ştiinţa, simbolizвnd adevărul şi pe Dumnezeul suprem – Allah.

Alte simboluri legate de trandafir

Оn China trandafirul este simbolul tinereţii.


Floarea cu cinci petale a tandafirului sălbatic – măceşul, a fost identificată de vechii greci cu Pentagramul – simbolul ciclului cosmic,
iar Aristotel vedea in ea cele cinci elemente esenţiale – focul, apa, pămвntul, aerul şi lemnul.
Trandafirul a fost şi simbolul alchimiştilor care оşi numeau tratatele “ Trandafiri ai filozofilor”. Trandafirii alb şi roşu erau simbolul
dualismului reprezentвnd principiile ancestrale ale alchimiei – sulfura şi mercurul, iar un trandafir cu şapte petale reprezenta sistemul
planetar.
Psihiatrul, psihologul şi filozoful elveţian Carl Gustav Jung (1875-1961)– elevul lui Freud, adeptul şi continuatorul metodei
psihanalizei – dar raportată la elementul social şi nu sexual, consideră trandafirul ca o formă a unităţii - o Mandală.
Оn Anglia trandafirul este considerat simbolul Britaniei, Floarea Naţională, care reprezintă o ţară unită, după cei 30 de ani de „Război
al rozelor”( 1455 –1485), respectiv оntre Casa de Lancaster – care avea ca emblemă Trandafirul roşu şi Casa de York – cu emblema
Trandafirul alb, ambele dorind să-şi pună reprezentantul lor pe tron. Cвnd оn cele din urmă Henry Tudor de Lancaster a ajuns pe tron
оn 1485 ca regele Henry al VII-lea, оntemeind Dinastia Tudor, cele două roze – roşie şi albă, au fost unite оntr-o emblemă comună –
Roza Tudorilor, care simbolizează оmpăcarea celor două mari puteri.

Ordinul Jartierei – Order of the Garter (Stвnga) cea mai importantă decoraţie engleză, reprezintă un trandafir оn email şi aur şi are
deviza: „Honi soit qui mal y pense”. Оn 1350 la un mare bal al curţii, metresa regelui Eduard III (1327-1377) – Contesa de Salisbury,
оn timp ce dansa cu acesta şi-a pierdut jarteaua albastră. Pentru a se trece peste acest moment deosebit de penibil, regele a ridicat-o,
şi-a pus-o pe picior sub genunchi, spunвnd cuvintele de mai sus, оn acelaşi timp asigurвnd-o că ea va deveni cea mai importantă
decoraţie de la curtea Angliei. Ordinul este dedicat Sf. George, bărbaţii оl poartă la genunchiul drept prins pe o panglică albastră
оnchis iar femeile (оncepвnd din 1987) la braţul drept.
O altă decoraţie engleză de mare rang -Ordinul Imperial al Indiilor ( vezi poza dreapta) reprezintă tot un trandafir şi este lucrată din
aur şi email colorat.

Tot din timpul regelui Eduard III trandafirul a căpătat loc de cinste pe monezi, cea mai vestită este moneda de aur ,,Rosennoble"- Din
1722 o altă monedă – Rosa americana - era folosită doar оn coloniile americane. De asemenea el este reprezentat şi оn heraldică.

Aş vrea să dau doar un exemplu legat de Romвnia, citвnd din cartea Mitologia Romвnă de Romulus Vulcănescu:
„Roza apare concomitent pe stema de stat a Moldovei, ca şi pe monede, sigilii şi alte vestigii armoriate. Este integrată оn stemele
Muşatinilor; figurвnd uneori singură, alteori оn legătură cu capul de bour. Se prea poate ca sensul simbolic al rozei să ţină de
mitologia personală a dinastiei Muşatinilor”.

Trandafirul a fost ales ca simbol оn numeroase societăţi secrete. Astfel Societatea Crucii Trandafirului - sectă religioasă fondată оn
1484, folosind şi combinвnd diferite simboluri precum cel al Оnvierii şi Mвntuirii lui Hristos a iniţiat simbolul Crucii Trandafirului
sau Rosicrucian. ( vezi pozele alăturate). Mai tвrziu оn 1614 Johann Valentin Andrea ( 1586-1654) a iniţiat o societate secretă

folosind ca simbol Crucea Sfвntului Andrei ornată cu patru roze. Simbolul a fost preluat de alte societăţi secrete ca: Societas
Rosicruciana (SRIA) – 1865 оn Anglia; Lectorium Rosicrucianum оn Hearlem şi Rosicrucian Fellowship оn Seattle – 1909; Ancient
Mystical Order of the Rosy Cross ( AMORC) 1916 – New York.
Francmasoneria acordă o importanţă deosebită trandafirului, astfel la оnmormвntarea unui membru, se aruncau оn gorapă „cei trei
trandafiri ai Sf. Ioan”, ce simbolizau: lumina, dragostea şi viaţa, iar pe 24 Iunie (Ziua Sf. Ioan Botezătorul) loja francmasonilor era
оmpodobită cu trandafiri.
Dintre societăţile ce au ca simbol trandafirul mai amintesc si gruparea germană de rezistenţă „ Die weisse Rose” – 1942-43 din
Mьnchen.
Şi оn prezent unele partide socialiste europene au ca emblemă trandafirul roşu.
Trandafirul şi-a găsit locul său şi оn arhitectură, astfel ştucatura cu motiv decorativ circular sau fereastra rotundă decorată cu vitralii,
aşezată deasupra portalurilor bisericilor, frecvent folosită оn stilurile romanic şi gotic timpuriu, poartă denumirea de rozetă deoarece
aminteşte de un trandafir. Ea este şi оn legătură cu simbolul astral al cercului şi al soarelui etern.
Trandafirul este preţuit nu numai ca simbol, nu numai ca floare de admirat pentru frumuseţea şi parfumul ei ci şi pentru faptul că este
оn оntregime folosit. Оn 1612 a fost distilat pentru prima oară оn Kaşmir uleiul de roze folosit in industria cosmetică si farmaceutică.
Sunt necesare 50 kg. petale de trandafiri pentru a se obţine 10 ml. ulei pur. Una dintre cele mai scumpe mobile sau parchet este cel
făcut din lemn de trandafir. Оn arta culinară siropul, şerbetul şi dulceaţa de trandafiri sunt inegalabile, iar mвncările orientale făcute
cu petale de trandafiri, sunt deosebit de rafinate. Şi in zicalele populare şi-a găsit locul, astfel expresia „a sta pe roze” sau „ a nu sta pe
roze” este atribuită celor care au reuşit să aibă o viaţă uşoară sau invers.
Există şi un simbolismul al culorilor şi numerelor, dar părerile sunt contradictorii şi оn bună măsură subiective. Două culori şi-au
păstrat оnsă semnificaţia istorică: trandafirul roşu оnseamnă dragoste şi jertfă iar cel alb - puritate. Şi speculaţiile pe această temă sunt
nelimitate şi e firesc să fie aşa atвta vreme cвt gama cromatică obţinută astăzi prin оncrucişările speciilor este atвt de vastă.
Multe dintre aceste simboluri amintite sunt uitate, sau de domeniul legendei. Ceea ce va rămвne оnsă valabil pentru totdeauna, atвta
timp cвt va exista pămвntul şi omenirea, este frumuseţea şi bucuria pe care această Regină a florilor ne-o dăruieşte.
Dintre multele gвnduri dedicate trandafirului, m-au impresionat deosebit cuvintele lui Gabriel Garcia Marquez: „Dacă Dumnezeu m-
ar mai omeni cu o fărвmă de viaţă, aş uda trandafirii cu lacrimile mele, ca să pot simţi durerea spinilor şi sărutul de culoarea cărnii al
petalelor proaspete”.
Şi-mi amintesc de primii soli ai primăverii vieţii mele, cвnd m-au оntвmpinat zorile оn trezie, visвnd la minunea оntвiului sărut. Şi de
primele versuri pe care le-am scris, оmbătată de parfumul rozelor şi de mirajul dragostei.
Ce dimineaţă revărsat-ai Doamne peste lume
Irump оn roze, mugurii luminii
Şi le cuprind uimită de minune
Uitвnd că printre flori pвndesc şi spinii...

Fiind floarea iubirii, trandafirul ne va aminti оntotdeauna de cei mai fericiţi ani ai vieţii, de frumuseţe şi dragoste. Dar, nu trăim din
amintiri. Să ne bucurăm оn prezent, acum, clipă de clipă şi să primim mesajul primăvăratic al trandafirului şi оn toamna sau iarna
vieţii, ca pe una dintre multele minuni pe care viaţa ni le-a dăruit.

S-ar putea să vă placă și