Sunteți pe pagina 1din 2

Teorie politica

curs 4

Gandirea politica alui Platon poate fi conturata pe baza ideilor continuite de


dialogurile sale. Principalele indei din gandirea lui Socrate sunt preluate de Platon si
amplificate. El nu pleda pentru una sau alta dintre formele de guveranamant existente in
timpul sau deoarece le considera drept forme corupte si a urmarit sa construiasca
imaginea unei constructii politice perfecte. El a voit sa arate ce ar putea sa insemne
politica daca ar fi dominat de principiul dreptatii si daca administrarea cetatii ar fi
realizata de un conducator intelept, calauzit de ideea binelui. Discursul lui Platon din
“Politeea” este prima constructie sistematica in domeniul etico-politic. Dialogul contine
un complinat scenariual demonstratiilor politice pornindu-se de la o problema epica: “ce
inseamna pentru om sa fie drept? Este dreptatea un bine? Si ce fel de bine trebuie sa fii
om drept si de ce?”; pentru a schita raspunsul, personajele dialogului nu se raporteaza
direct la individul uman, ci incearca descifrarea naturii umane si a virtutilor individuale,
examinand o realitate analog construita dar care poate fi studiata in mod obiectiv. Aceasta
realitate este statul sau cetatea.
Socrate reparca faptul ca dreptatea este proprietate individuala si comunitara. Se
incearca a se intelege ce este dreptatea in cetate, pentru a se ajunte la a sti ce inseamna ea.
O prima concluzie este aceea ca pentru cetate, dreptatea inseamna respectarea
principiului potrivit caruia fiecare cetatean trebuie sa faca doar acele lucruri pentru care a
fost nascut si educat. Acest principiu este usor de respectat intr-o cetate noua, realitatea
politica ofera exemple multiple de cetati care s-au indepartat de acest principiu. Pentru
ele se pune problema “reformarii”, iar solutia parea a fi reunirea politica cu filosofia, fie
prin venirea la putere a filosofilor, fie prin accederea politicienilor la adevarata
cunoastere filosofica. Cunoasterea filosofului este pentru Platon fata de cunoasterea
omului obisnuit, ca lumina soarelui fata de penebrele pesterii. Cunoscand forma si natura
binelui, filosoful va dori mereu perfectiunea si nu se va dedica treburilor publice in
vederea unui scop limitat cum ar fi binele personal ci va accepta catoria civica a
guvernarii pentru a implini binele public si prin acesta binele individual.
Principalele idei referitoare la guvernare prezente in opera lui Platon se regasesc
in dialogurile intitulate “Republica” si “Legile”.
Politica a fost conceputa ca o arta sau o stiinta cu finalitate morala si de catre
Aristotel.
Asa cum fiecarui tip de actiune umana ii corespunde un bine particular, la fel si
activitate guvernamentala va avea drept scop un anumit bine, dar nu unul particular,
partial ci binele general, uman prin excelenta.
In viata sociala concreta se pot identifica si ierarhiza mai multe scopuri umane.
Deasupra tuturor se afla binele comun pe care trebuie sa-l infaptuiasca politica. Din acest
punct, gandirea lui Aristotel se desprinde de cea a lui Platon. Binele nu este unul
transcendent ci imanent. Locul unde se realizeaza el este acela al cetatii reale. Modul de
realizare nu este contemplarea ci actiunea politica. Aristotel aduce astfel gandirea politica
de pe taramul ideal pe cel real. Chiar daca si la el vom gasi reflectii asupra formei ideale
de guvernamant, obiectivul principal al gandirii aristotelice il reprezinta organizarea cat
mai buna la cetateilor concrete. Cetatea sau statul reprezinta in conceptia sa o asociatie
naturala cu scop moral. Principalele sale opere in plan politic sunt politica si etica
nicomahica. Aristotel considera ca statul a aparut prin evolutie, prin familii si comunitati.
Cea mai potrivita forma de stat este regalitatea. Formele statale se transforma din forme
bune in opusul lor. Cea mai rea formad e guvernare este tirania, forma de guvernare a
stapanitorului unic. Tirania este inlocuita prin guvernarea unui colectiv, mai intai
aristocratia. Aristocratia este surpata de oligarhie. Oligarhia este inlocuita de democratie.
Democratia este considerata cea mai inalta forma statala care poate fi realizata numai de
popoare ce se afla pe o treapta culturala foarte inalta. Democratia este corupta si surpata
devenint o oclocratie.
Formele de gunernare:
- regalitatea
- tirania
- aristocratia
- oligarhia
- democratia
- oclocratia.

Se succed formele bune fiind inlocuite de cele corupte, istoria oferind imaginea
unei succesiuni ce conduce spre progres urmat de regres. Un stat poate dobandi si isi
poate garanta stabilitatea, ferindu-se de luptele interne pe care le provoaca inegalitatea si
moralitatea. Aristotel ajunge la concluzia ca este necesara o forma unita care sa imbine
trasaturile democratice cu cele aristocratice, astfel puterea ar fi exercitata de o clasa
numeroasa apta sa asigure echilibrul statului.
Daca Platon si-a imaginat cetatea ideala in legatura cu o forma pura, originara si
cu un concept transcendent al binelui, Aristotel vedea statul ideal ca rezultat al evolutiei
treptate de la formele prezentului catre o constitutie mixta a viitorului.

Modelul teologico-politic
Evul mediu a fost considerat de unii cercetatori ca fiind o noapte de 1000 de ani.
Stiinta fiind pusa in slujba religiei, afirmatia fiind eronata. Sunt multiple realizari iar in
planul ideilor politice evul mediu inregistreaza cateva realizari ce reprezinta repere in
istoria realizarii. Crestinismul a asimilat teme ale filosofiei antice dezvoltate de stoicii
romani, referitoare la sociabilitate si binele comun dar si la legea naturala. In epistola
catre romani, Sfantul Pavel arata ca paganii, desi sunt lipsiti de cunoastere prin
recunoasterea legii divine, ei indeplinesc in mod natural restrictiile intrucat au legea
scrisa in inimile lor. Acest lucru este cu putinta pentru ca legea naturala este reflectarea
universala a legii eterne si a lui Dumnezeu, a vointei divine. Crestinismul a asimilat si
alte trei postulate:
- egalitatea oamenilor;
- unitatea genului uman;
- opozitia dintre cosmopolis si cetateile particulare.

Principala problema la care incearca sa raspunda gandirea politica medievala este


aceea legata de autoritatea laica si cea bisericeasca.