UNIVERSITATEA “TIBISCUS” DIN TIMISOARA

DREPT COMUNITAR SI INTEGRARE EUROPEANA

POLITICA AGRICOLA COMUNA

DISCIPLINA: REFORMA INSTITUTIONALA A UNIUNII EUROPENE

SI POLITICI COMUNITARE

PROF. COORD.
Prof. univ. dr.
AUGUSTIN FUEREA
MASTERANT
STOIAN ADRIANA-ELENA
AN I

TIMISOARA
-2007-
 CUPRINS:

1. INTRODUCERE ………………………………………………………3
2. EVOLUTIA, REFORMELE, PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE PAC
2.1. EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE COMUNE ………………… 3
2.2. REFORMELE POLITICII AGRICOLE COMUNE …………........ 5
2.2.1. PARAMETRII REFORMEI PAC-1992 ……………………....... 6
2.2.2. ACORDUL AGRICOL - APRILIE 1994. OBIECTIVE…….. ….6
2.2.3. AGENDA 2000 ………………………………………………........7
2.3. FUNCTIILE POLITICII AGRICOLE COMUNE ……………….…8
2.4. PRINCIPIILE DE BAZA SI OBIECTIVELE ESENTIALE ALE
POLITICII AGRICOLE COMUNE
2.4.1. PRINCIPII ………………………………………………………. 9
2.4.2.OBIECTIVELE PAC ……………………………………………. 9
3. MASURI ORIZONTALE ALE POLITICII AGRICOLE
COMUNE ……………………………………………………………10
3.1.FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE SI GARANTARE
A AGRICULTURII EUROPENE (FEOGA) ………….....................11
3.2.SISTEMUL INTEGRAT PENTRU ADMINISTRAREA SI
CONTROLUL TERENURILOR AGRICOLE ………………….. 11
3.3.MECANISMELE COMERCIALE SI ACORDURILE
INTERNATIONALE ………………………………………………12
3.4.POLITICA IN DOMENIUL CALITATII ………………………….13
3.5.RETEAUA DE INFORMARE CONTABILA AGRICOLA ……...13
3.6.REGIMUL PRODUSELOR REZULTATE DIN PRELUCRAREA
AGICOLE ………………………………………………………….13
4. ORGANIZAREA COMUNA A PIETELOR PRODUSELOR
AGRICOLE
2
4.1. CULTURILE ARABILE …………………………………………..14

4.2. VINUL …………………………………………………………...15

4.3.LEGUMELE SI FRUCTELE …………………………………….15
4.4. HAMEIUL ……………………………………………………….15
4.5. TUTUNUL ……………………………………………………….15
4.6.LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE ………………………...16
4.7.CARNEA DE VITA ……………………………………………...16
4.8.PRODUCTII SI PRODUSE DIN OVINE SI CAPRINE ………...16
4.9.MIEREA …………………………………………………………..16
4.10. PLANTE VII SI PRODUSE FLORICOLE …………………….17
5. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………18

3
 1.INTRODUCERE

Intre politicile Uniunii Europene, politica agricola comuna (PAC) este

privita ca una dintre cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului
acordat de Uniune pentru finantarea acestei politici (care este de aproximativ
50% din bugetul total al Uniunii), a numarului de personae afectate si a
teritoriului implicat, ci si a importantei istorice si a atributelor suverane delegate
de statele membre catre nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii
agricole commune deriva si din legaturile stranse cu piata unica si cu uniunea
economica si monetara, doua domenii cheie ale integrarii europene. Politica
agricola comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce
reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole in Uniunea
Europeana, accentul punandu-se, din ce in ce mai mult, pe dezvoltarea rurala.
Tratatul de la Roma a definit obiectivele generale ale politicii agricole
commune, iar principiile politicii agricole commune au fost stabilite la
Conferinta de la Stresa, din 1958. In 1960, mecanismele PAC au fost adoptate
de cele sase state membre fondatoare, doi ani mai tarziu, actele normative
comunitare adoptate in cadrul PAC, precum si mecanismele constituite in
temeiul acestora, intrand in vigoare.

2.EVOLUTIA, REFORMRLE, PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE P.A.C.

2.1.EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE COMUNE

4
 Reforma PAC din anii `70 preconiza initial doua mari directii strategice:
-o exploatare moderna, pe suprafete de dimensiuni mari (80-120 ha la
culturi, 40-60 vaci);
-reducerea la jumatate a populatiei active din agricultura in zece ani prin
masuri care sa incurajeze incetarea activitatii.
Planul aprobat, in acest scop, de Consiliul de Ministri, a fost aplicat,
numai in parte, prin:
-atribuirea unor indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se
retraga (1972) si prin
-acordarea ajutoarelor publice in functie de elaborarea unui plan de
dezvoltare pe mai multi ani care sa prevada marirea suprafetelor agricole.
Dupa 1980 s-a trecut la masuri pentru limitarea dezechilibrului, insa,
practic reforma globala a P.A.C. s-a intrezarit din 1992 la interventia GATT
(Acordul General privind Tarifele si Comertul) si a devenit efectiva dupa anul
2000.
Schimbarea procentajului acordat agriculturii din PIB constituie
argumentul relevant, ilustrand “dimensiunea sistemului de asigurari sociale al
statului cu implicatii foarte mari asupra functionarii PAC si asupra relatiilor sale
comerciale externe”.
Dinamica politica si sociala a PAC a produs, intre altele, un efect nedorit
si anume continua intarziere in transformarea agriculturii europene si
industrializarea din ce in ce in mai mare a productiei agricole.
Acest fenomen European, in cadrul caruia modernizarea economica de la
tara a ramas oarecum restanta, a fost “centrat” prin decizia Consiliului European
de la Berlin din 9 martie 1999, in cadrul Agendei 2000.
Acordul, privind reformele PAC din vara anului 1992, implementate din
1993 marcheaza o noua faza: separarea problemei veniturilor din agricultura de
politica preturilor, economia PAC fiind orientata catre asigurarile de stat si catre
rezultate.

5
 Acest fapt, insa a generat o consecinta paradoxala in PAC in ultimul
deceniu:
-explozia costurilor combinata cu miscarea populatiei reprezentata de
fermieri;
-diminuarea rolului agriculturii in economie.
Totusi, PAC s-a dezvoltat intr-o permanenta tensiune cu comertul
international si a constituit o sursa permanenta de disputa intr UE si partenerii
sai comerciali internationali.

2.2.REFORMELE POLITICII AGRICOLE COMUNE

Politica agricola comuna a reusit sa-si atinga scopurile principale: a

incurajat atat productia cat si productivitatea, a stabilizt pietele, a asigurat oferta
si a protejat fermierii de fluctuatiile pietei mondiale. Fara indoiala, odata cu
succesul au aparut si efecte secundare negative, ca si unele probleme: fermierii
produceau mai mult decat era necesar, creand astfel un surplus, ceea ce a dus la
cresterea exponentiala a cheltuielilor. Acesta a fost motivul pentru care au fost
intreprinse o serie de reforme.
Prima tentativa de reforma a avut loc in 1968, cand Comisia Europeana a
publicat “Memorandumul pentru reforma politicii agricole commune” (planul
Mansholt). Planul avea in vedere reducera numarului de persoane angajate in
agricultura si promovarea formarii unor suprafete agricole de productie mai mari
si mai eficiente.
In 1972 au fost introduse masuri structurale avand drept scop
modernizarea agriculturii europene. Cu toate aceste masuri, problemele inca
continuau sa existe deoarece exista un dezechilibru intre cerere si oferta,
creandu-se un surplus de produse.
In 1985, Comisia a facut o propunere de reforma fundamentala, exprimata
prin publicarea “Cartii verzi privind perspectivele politicii agricole commune”.
Prin aceasta se urmarea echilibrarea cererii cu oferta, introducera unor noi

6
moduri de reducere a productiei in sectoarele problema si, in general, analizarea
unor solutii alternative pentru viitorul PAC.
In 1988, Consiliul European a adoptat un pachet de masuri de reforma,
inclusiv “Orientarile privind cheltuielile in domeniul agriculturii”, ceea ce a
limitat procentul cheltuielilor pentru aplicarea PAC din bugetul total al
comunitatii.

2.2.1.PARAMETRII REFORMEI PAC - 1992

a) Reducerea pretului graului cu 30% in viitorii trei ani si a pretului carnii
de vita cu 15%;
b) Introducerea unor plati compensatorii de venituri directe, dar nu
indiferente fata de productie: fermierii pot obtine platile numai daca cresc
produsele eligibile (grau, leguminoase, seminte de oleaginoase si porumb).
c) Introducerea unei scheme obligatorii de renuntare: toti fermierii care
detin, peste o anumita suprafata, trebuie sa renunte la 15% din terenul arabil spre
a putea fi eligibil pentru platile de transfer.
d) Asa-numitii mici producatori sunt scutiti de la cererea de renuntare.

2.2.2 ACORDUL AGRICOL-APRILE 1994. OBIECTIVE.

a) Reducerea interventiilor interne in agricultura, masurata printr-un grad
de agregare a sprijinului pe o perioada de implementare de peste 6 ani, incepand
cu 1995 si utilizand 1986-1988 ca perioada de baza.
b) Platile directe catre fermieri in cadrul programului de limitare a
productiei nu se supun angajamentului de reducere a ajutorului, atata timp cat se
bazeaza pe o suprafata fixa si pe recolta sau pe septel.
c) Toate barierele non-tarif (cotatii sau alte restrangeri asupra importului)
vor deveni subiectul unei introduceri de tarife.
d) O reducere a tarifului mediu cu 36% dupa perioada de implementare;
fiecare tarif va fi redus cu cel putin 15%.

7
 e) O reducere a cheltuielilor cu subventiile pentru export cu 36% si o
reducere a volumului exporturilor subventionate cu 24% dupa perioada de
implementare.
f) Introducerea unei clauze de protectie care sa specifice circumstantele in
care tarilor le este permis sa impuna taxe suplimentare pentru a preveni
schimbari nedorite ale pietei si ale pretului datorita importurilor.
g) O garantie de acces minim pe piata egala cu 3% din consumul mediu
intern in perioada de baza.

2.2.3.AGENDA 2000
In 1997, Comisia Europeana a propus solutii pentru reforma politicii
agricole commune prin “Agenda 2000”. Consiliul European de la Berlin din
1999 a adoptat Agenda 2000, hotarnd o reforma partiala a politicii agricole
comune, care a asimilat in cadrul PAC si aspecte referitoare la mediu, la
dezvoltarea rurala si unele aspecte economice. In mod special, reforma a
urmarit:
-intarirea concurentei produselor agricole pe piata interna si mondiala;
-promovarea unui standard satisfacator de viata pentru comunitatile
rurale;
-crearea de locuri de munca si de noi surse de venit pentru fermieri in alte
sectoare decat cel agricol;
-dezvoltarea unei noi politici privind dezvoltarea rurala, ce a devenit al
doile sector ca importanta a politicii agricole commune;
-integrarea in PAC a problemelor structurale si de mediu, carora sa li se
acorde mai multa atentie;
-imbunatatirea calitatii si sigurantei produselor alimentare;
-simplificarea legislatiei din domeniul agriculturii si descentralizarea
modului de aplicare a acesteia, pentru a face ca regulamentele sa fie mai clare,
mai transparente si mai usor accesibile.

8
 Reforma a creat conditiile pentru dezvoltarea unei agriculturi
multifunctionale, durabile si competitive. Mai mult, obiectivele salepe termen
lung vor avea efect nu numai asupra generatiilor actuale, ci si asupra celor
viitoare.

2.3. FUNCTIILE POLITICII AGRICOLE COMUNE

PAC este o strategie defensiva, condusa politic, de modernizare a

agriculturii europene, in ciuda amenintarii externe a competitiei comerciale
americane.
Functiile sale, care pot fi considerate si ca efecte ale politicii comune
vizeaza, in principal, sprijinirea preturilor si veniturilor. Asadar, PAC:
-faciliteaza politica de garantare a venitului, fara a cere contacte directe si
costisitoare cu fermierii;
-permite guvernelor sa decida asupra nevoilor diferitelor grupuri de
fermieri individuali;
-ofera sectorului fermier un interes major in mentinerea politicii comune
cu scopul de a imbunatati, permanent situatia tuturor fermierilor;
-sprijina utilizarea unor preturi specifice pe fiecare produs ceea ce permite
guvernelor sa echilibreze nevoile eterogene ale unui sector fermier poate
diferentiat;
-stimuleaza cresterea preocuparii guvernelor si a gruparilor de interese
nationale in sustinerea politicii supranationale commune.
PAC constituie, insa, un mecanism economic si politic, avand ca obiect
central integrarea populatiei nationale a fermierilor in politica nationala si in cea
comunitara, protectionismul agricol, refelctat in preturile alimentelor interne,
fiind instrumentul de baza.

9
 2.4. PRINCIPIILE DE BAZA SI OBIECTIVELE ESENTIALE ALE
POLITICII AGRICOLE COMUNE

2.4.1 PRINCIPIILE
Tratatul constitutive de la Roma -1957 a dat o regelementare sumara in ce
priveste agricultura, Comisia avand sarcina sa prezinte Consiliului propuneri
privind organizarea comuna a pietelor.
Sistemul PAC are la baza urmatoarele principii:
-circulatia libera a produselor agricole, fiind constituit un spatiu unic
comun fara taxe vamale, impozite si subventii dar cu reglementari
administrative, sanitare si veterinare armonizate progresiv;
-o organizare comuna a pietei, care inlocuieste sistemele nationale, cu un
prêt unic in interiorul Uniunii fixat pentru fiecare produs;
-preferinta pentru produse comunitare, prin aceea ca trebuie sa fie
favorizat consumul produselor originare din Europa in raport cu cele din alte
tari, iar patrunderea acestor produse pe piata comunitara sa fie descurajata prin
taxe prohibitive;
-solidaritatea finanaciara, prin acea ca sarcinile legate de interventie
(preturi garantate, export de produse excedentare) si de ameliorare a structurilor
sunt impartite intre statele membre.

2.4.2 OBIECTIVELE PAC

Prin Tratatul constitutiv de la Roma au fost fixate cinci obiective majore
ale PAC:

10
 -cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic si
prin asigurarea dezvoltarii nationale a productiei agricole si utilizarea optima a
factorilor de productie, in mod special munca;
-asigurarea unui standarad satisfacator de viata comunitatii agricole, in
particular prin cresterea castigurilor individuale a persoanelor angajate in
agricultura;
-stabilizarea cursului si a pietelor;
-asigurarea abundentei ofertelor;
-asigurarea ca ofertele ajung la cumparatori la preturi rezonabile.
Sistemul garantarii preturilor a fost adoptat cu scopul de a :
-favoriza pe o anumita perioada dezvoltarea unor produse anume;
-garanta veniturile producatorilor;
-mentine costul vietii in limite rezonabile.
Acest sistem, diferntiat pe sector, presupune stabilirea unui prêt orientativ,
un prêt de prag care se aplica importurilor la intrarea in Uniune si un prêt de
interventie, corespunzator unui minim garantat, cu care organismele competente
cumpara produsele excedentare ca sa le stocheze sau sa le distruga.
Pentru atingerea acestor obiective, Art. 34 din Tratatul instituind
Comunitatea Europeana, prevede o organizare comuna a pietelor agricole (OPC)
care, in functie de produs, va consta in:
-reguli comune privind concurenta;
-o coordonare obligatorie a organizarilor diferitelor piete nationale;
-o organizare a pietei europene.
Organizatiile comune de piata au fost introduse garandual, in prezent
existand pentru majoritatea produselor agricole ale Uniunii Europene. Ele sunt
instrumentele de baza ale pietei agricole comune, ajutand la eliminarea
obstacolelor din calea comertului cu produse agricole in cadrul Uniunii si
mentinand taxele vamale specifice pentru produsele provenind din terte state.

3.MASURI ORIZONTALE ALE POLITICII AGRICOLE COMUNE

11
 Masurile orizontale sunt acele actiuni, acte normative si instrumente
financiare care sunt aplicabile intregului sector agricol, indiferentde natura
produselor afalate in cauza. Dintre masurile orizontale cele mai importante se
pot mentiona:

3.1.FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE SI GARANTARE A

AGRICULTURII EUROPENE (FEOGA)
Politica Agricola Comuna este finantata de Fondul European de Orientare
si Garantare a Agriculturii Europene. Fondul a fost constituit prin Regulamentul
nr. 25/62 (modificat si completat ulterior de regulamentele nr.728/70,
nr.1258/1999) si separat in doua sectiuni in 1964:
-sectiunea Orientare, privind fondurile structurale, care contribuie la
reformele structurale in agricultura si dezvoltarea zonelor rurale (ex. Investitii in
echipamente noi si tehnologii);
-sectiunea Garantare, ce finanteaza cheltuielile privind organizatiile
comune ale pietelor (ex. cumpararea sau stocarea surplusurilor si incurajarea
exportului de produse agricole).
Sectiunea Garantare este de departe cea mai importanta, fiind calsificata
drept cheltuiala obligatorie in bugetul Comunitatii. Sectiunea Orientare
reprezinta unul din fondurile structurale avand ca scop promovarea dezvoltarii
regionale si reducerea disparitilor dintre anumite zone ale Uniunii.
Pentru a sprijini procesul de restructurare a agriculturii din tarile
candidate, Uniunea a introdus instrumentul de pre-aderare SAPARD.
Obiectivele acestui program sunt:
-sprijinirea agriculturii durabile si a dezvoltarii rurale in tarile candidate in
timpul perioadei de pre-aderare;
-rezolvarea problemelor ce afecteaza ajustarile pe termen lung a sectorului
agricol si a zonelor rurale;

12
 -sprijin pentru implementarea acquis-ului comunitar in problemele
politicii agricole si a politicilor conexe.

3.2. SISTEMUL INTEGRAT PENTRU ADMINISTRAREA SI

CONTROLUL TERENURILOR AGRICOLE
Sistemul integrat pentru administrarea si controlul ternurilor agricole ajuta
la monotorizarea computerizata a ajutoarelor financiare comunitare, fiind
alcatuita dintr-o baza de date, un sistem alfanumeric de identificare si
inregistrare a animalelor, cererilor si ajutoarelor financiare acordate si un sistem
computerizat de control. Sistemul se aplica schemelor financiare acordate pentru
culturile arabile ca si celor din sectorul zootehnic. Sistemul de control integrat
acopera toate cererile de finantare, verificarile administrative si, daca este
necesar, verificare prin aerofotogrametrie sau prin satelit.

3.3. MECANISMELE COMERCIALE SI ACORDURILE

INTERNATIONALE
Printre masurile orizontale cele mai importante se numara si cele din
domeniul comertului, legaturi importante existand atat cu statele candidate, dar
si cu statele terte participante in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului.

3.3.1. PAC SI ORAGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI

Cea mai noua runda de negocieri comerciale multilaterale a inceput in
cadrul Oraganizatiei Mondiale a Comertului in anul 2000, intersele Uniunii
indreptandu-se spre echilibrarea balantei dintre latura comerciala sic ea
necomerciala a agriculturii (protectia mediului si pastrarea peisajului rural,
calitatea produselor alimentare), acordarea unui tratament special si diferentiat
pentru tarile in curs de dezvoltare (luand in considerare nevoile de hrana a
acestor tari), si imbunatatirea accesului la piata (prin indepartarea unor bariere
vamale).

13
 3.3.2 PAC SI EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE
Prin aderarea tarilor din Centrul si Estul Europei se asteapta ca forta de
munca si suprafata agricola sa se dubleze, iar numarul consumatorilor sa creasca
cu mai mult de 100 milioane de persoane. Uniunea Europeana este deja cel mai
important partener commercial al acestot tari, iar aderarea deschide noi
oportunitati pentru produsele agricole ale acestora pe piata interna unica. Din
cauza deficientelor structurale, agricultura tarilor candidate necesita o
modernizare si o restructurare substantiala.

3.4..POLITICA IN DOMENIUL CALITATII

Politica in domeniul calitatii urmareste in special dezvoltarea unor sisteme
de protejare a consumatorilor prin asigurarea unei calitatii reale a produselor
alimentare, incurajand totodata diversificarea productiei agricole, protectia
denumirii unor produse renumite impotriva imitatiilor si folosirii eronate.
Consumatorii sunt sprijiniti prin furnizarea de informatii referitoare la
caracteristicile si compozitia produselor , dupa caz.

3.5. RETEAUA DE INFORMARE CONTABILA AGRICOLA

Este un instrument de evaluare a venitului exploatatiilor agricole si a
impactului politicii agricole comune. Reteaua constituie singura sursa micro-
economica de date armonizata (principiile evidentei contabile fiind aceleasi
pentru toate statele membre ale Uniunii Europene) si consta in anchete anuale
intreprinse de statele membre prin cre se culeg date contabile referitoare la
exploatatiile agricole.

3.6. REGIMUL PRODUSELOR REZULTATE DIN PRELUCRAREA

PRODUSELOR AGRICOLE
Date fiind diferentele de cost in procurarea unor produse agricole de pe
piata interna a Comunitatii si din afara acesteia, diferentele de prêt existente
chiar intre produsele agricole la nivelul Comunitatii, ca si necesitatea

14
diferentierii taxelor vamale aplicabile produselor agricole transformate (in
componenta agricola si in cea neagricola) in cadrul PAC si a politicii comerciale
comune, au fost luate masuri care sa tina cont de impactul comercializarii
acestor produse, masuri ce se refera in mod special la acordurile comerciale
privind produsele importate si cele exportate.

4.ORGANIZAREA COMUNA A PIETELOR PRODUSELOR

AGRICOLE (OCP)

Asemenea organizari ale pietelor constau in reguli stabilite la nivel

comunitar privind nivelurile de productie, calitatea, modul de comercializare al
anumitor categorii de produse agricole, precum si sprijinul financiar care este
acordat din bugetul comunitar producatorilor pentru compensarea unor diferente
de preturi pe piata si evitarea supraproductiei.
Organizatiile functioneaza pentru majoritatea produselor agricole de
origine vegetala sau animala: culture arabile, vin, ulei de masline, fructe si
legume, hamei, lapte si produse lactate; productii si produse din bovine si
taurine, de ovine si caprine, tutun sau miere. Pentru alcool si cartofi nu exista
piete organizate.
Principalele responsabilitatii ale OCP unui produs constau in fixarea unui
prêt unic pentru produsul agricol respectiv, aplicabil pe intrg cuprinsul pietei
interne unice, acordarea de ajutoare financiare producatorilor sau operatorilor de
sector, stabilirea unor mecanisme pentru controlul productiei si organizarea
comertului cu statele membre.
Cele mai importante organizari comune se refera la :

4.1. CULTURILE ARABILE

15
 Culturile arabile includ o mare varietate de recolte anuale de prima
importanta, cum ar fi: grau, orz, porumb, secara, floarea soarelui, mazare, etc.
Ele au cea mai mare pondere in bugetul de cheltuieli al Uniunii.
In sectorul cerealelor, preturile interne sunt mai mari decat cele mondiale,
lucru ce face dificil exportul de cereale si produse fara a se acorda subventii
pentru diferenta dintre pretul de achizitie pe piata europeana si cel de vanzare pe
piata mondiala.

4.2. VINUL
UE ocupa primul loc pe piata mondiala a vinurilor. Dupa o perioada
indelungata de surplus, s-a ajuns la un echilibru intre productie si consum,
existand o tendinta de diminuare a productiei datorita masurilor luate de
reducerea suprafetelor viticole.
Oraganizarea comuna a pietei a inceput in 1962 prin controlarea
echilibrului pietei in cazul in care cantitatiile sunt in surplus putand fi
achizitionate de catre stat si transformate in alte produse.

4.3. LEGUME SI FRUCTE

Praguri valorice au fost fixate pentru produsele procesate de tomate, pere
si piersici, ca si pentru citrice. Modul de plata direct catre producator folosit in
acest sector a dus la o mai marer transparenta a sistemului, o mai mare
flexibilitate si a crescut responsibilitatea producatorului.

4.4. HAMEIUL
Organizarea pietei hameiului implica atat produsele proaspete cat si pe
cele uscate, pudra, granule, extrase, produse aromate, amarui sau alte varietati.
Toate produsele cultivate in UE, ca si produsele importate, primescun certificate
pentru a putea fi introduce pe piata. Ajutoarele financiare sunt acordate pentru
asigurarea unui venit rezonabil al producatorilor de hamei.

16
 4.5. TUTUNUL
Organizarea pietei a facut posibila stabilizarea acesteia si asigurarea unui
standard de viata satisfacator pentru persoanele ce se ocupa cu cultivarea
tutunului. Dintre masurile luate in cadrul reformei se pot mentiona:
imbunatatirea protectiei mediului si incurajarea cercetarii pentru a produce
varietati de tutun mai putin daunatoare, ajutarea producatorilor sa se orienteze
catre alte activitati, efectuarea unor controale mai stricte, un sistem mai flexibil
de acordare a cotelor si simplificarea procedurilor administrative.

4.6. LAPTE SI PRODUSE LACTATE

Piata de lapte si de produse lactate este organizata in vederea reducerii
pretului de interventie, pentru a creste concurenta produselor atat pe piata
interna cat si in cadrul celei mondiale, si pentru ajutorarea fermierilor prin
acordarea de ajutoare financiare directe.

4.7. CARNEA DE VITA

Cu toate ca au fost luate o serie de masuri pentru descurajarea productiei
intensive, se poate spune ca organizarea pietei nu si-a atins pe deplin scopul.
Instrumentele utilizate presupun acordarea unor plati directe pe cap de vita,
limitarea densitatii animalelor pentru micii producatori, respectarea procedurilor
de stocare a surplusului si aranjamente privind comertul cu terte state.

4.8. PRODUCTII SI PRODUSE DIN OVINE SI CAPRINE

In acest sector, reforma a urmarit sa determine productia de ovine si
caprine, sa se orinteze mai mult spre piata reala, spre cerintele si tendintele
acesteia. Schimbarile cele mai mari au constat in introducerea unor plati fixe
acordate direct fermierilor, ca si a unor plati suplimentare pentru zonele
defavorizate, acordate pe cap de animal.

17
 4.9. MIEREA
In acest sector s-a urmarit imbunatatirea productiei de miere, aceasta fiind
sprijinita prin acordarea de asistenta tehnica, rationalizarea transhumantei,
masuri de sprijinire a laboratoarelor si a cercetarii pentru cresterea calitatii
produselor. O atentie deosebita este acordata asociatiilor apicultorilor cu care
statele membre coopereaza in punerea in aplicare a planurilor nationale
referitoare la productia de miere.

4.10. PLANTE VII SI PRODUSE FLORICOLE

Organizarea pietei floricole si de plante vii a facut posibila stabilizarea
pietei si facilitarea vanzarii produselor la standarde de calitate. Actiunile
Comunitatii sunt indreptate spre o mai buna organizare a productiei si a
marketingului prin organizarea asociatiilor producatorilor floricoli.

18
 BIBLIOGRAFIE:

1.POLITICILE COMUNE ALE UNIUNII EUROPENE –

CADRU CONSTITUTIONAL - MARIN VOICU, EDITURA
“LUMINA LEX” 2005
2.AGRICULTURA – CENTRUL DE RESURSE JURIDICE ,
BUCURESTI 2004

19