Cuprins

I. Guvernul.......................................................................................2
1. Austria.........................................................................................................2

2. Germania ....................................................................................................2

3. Elvetia..........................................................................................................4

4. Rusia............................................................................................................5

5. Belgia ..........................................................................................................7

II. Instanţele judiciare competente în rezolvarea litigiilor dintre

administraţia centrală şi cea teritorială sau locală...........................8
1. Austria.........................................................................................................8

2. Germania ....................................................................................................9

3. Elvetia........................................................................................................10

4. Rusia..........................................................................................................10

5. Belgia.........................................................................................................11
I. Guvernul

1. Austria

Guvernul federal se compune din Cancelarul federal, vice-cancelarul şi ceilalţi

miniştri federali.Cancelarul federal este numit de Preşedintele federal. la propunerea
Cancelarului, Preşedintele numeşte şi pe ceilalţi miniştri federali1.

Membrii Guvernului federal sunt responsabili în faţa Consiliului Naţional. Dacă

Consiliul Naţional retrage încrederea Guvernului federal, sau numai unora dintre membrii
săi, printr-o rezoluţie expresă, Guvernul federal sau ministrul federal în cauză trebuie să fie
destituiţi din funcţiile lor (art.74 alin.1). Un vot de neîncredere faţă de Guvern cere prezenţa
a cel puţin jumătate din membrii Consiliului Naţional2.

2. Germania

Guvernul federal se compune din Cancelarul federal şi miniştrii federali. Cancelarul

federal este ales fără dezbateri de către Bundestag, la propunerea Presedintelui Republicii,
fiind declarat ales candidatul care obţine majoritatea voturilor. Miniştrii federali sunt numiţi
şi revocaţi de Preşedintele Republicii, la propunerea Cancelarului federal.

Cancelarul federal stabileşte liniile directoare ale politicii şi îşi asumă răspunderea
pentru traducerea lor în practică (art.65). Acţionând în limitele acestor orientări, fiecare
ministru federal conduce departamentul său în mod autonom şi pe propria sa răspundere.
Guvernul federal decide asupra divergenţelor de opinie între miniştrii federali. Cancelarul
federal conduce afacerile guvernamentale potrivit unui Regulament interior adoptat de
guvernul federal şi aprobat de Preşedintele Republicii. Cancelarul şi miniştrii federali nu
trebuie să exercite nici o altă funcţie remunerată, meserie sau profesie, ei neputând face
parte din consiliul de administraţie al unei întreprinderi cu scopuri lucrative3.

Formarea Guvernului federal depinde de alegerea Cancelarului. Cu câteva luni

înaintea alegerilor pentru Dieta federală, partidele sau coaliţiile de partide îşi desemnează
1
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene,
ediţia a II a, , ed. Hamagiu, Bucureşti, 2008, p.109
2
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.320
3
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 395
candidatul la funcţia de cancelar. După alegerea Dietei aceasta alege Cancelarul la
propunerea Preşedintelui federaţiei.

Formarea Guvernului după alegerea Cancelarului, face obiectul negocierilor între

partide, care stabilesc atât programul politic cât şi compoziţia Guvernului. Membrii se
numesc şi se revocă de către de către Dietă la propunerea Cancelarului.

Nu există incompatibilitate între funcţia guvernamentală şi calitatea de parlamentar,

membrii Guvernului fiind de regulă şi membrii Dietei federale. Funcţia guvernamentală este
însă incompatibilă cu cea de membru în Guvernele sau Parlamentele landurilor, ceea ce
implică şi incompatibilitatea cu funcţia de membru al Consiliului federal4.

Guvernele germane se menţin de regulă, pentru un întreg mandat de 4 ani, astfel încât
Germania este, de departe, ţara cu cea mai mare stabilitate guvernamentală în U.E.Legea
fundamentală prevede un mecanism perfecţionat de angajare a răspunderii guvernamentale,
şi anume -moţiunea de cenzură constructivă. Acest mecanism permite Dietei eliberarea din
funcţie a Cancelarului concomitent cu alegerea cu alegerea unui nou cancelar.

La rândul său, cancelarul are posibilitatea să determine dezvoltarea Dietei de către

Preşedintele federaţiei, prin solicitarea unui vot de încredere. Ambele procedee intervin ca
urmare a modificării coaliţiilor politice şi au drept scop asigurarea unei majorităţi
parlamentare favorabile Cancelarului5.

Constituţia federală precizează că Guvernul federal este compus din Cancelarul

federal şi miniştri federali, precizând totodată, şi competenţele şefului guvernului,
competenţe care se exercită prin emiterea de directive.

În baza acestor competenţe, Cancelarul determină liniile directoare ale programului

de guvernare, însă fiecare ministru beneficiază de autonomie în conducerea ministerului său.
Divergenţele dintre ministere se tranşează în Guvern.

Cancelarul coordonează acţiunea guvernamentală conform unui Regulament interior

care se adoptă de Guvern şi se aprobă de Preşedintele federaţiei. Cancelarul reprezintă
Guvernul în faţa Preşedintelui, a Parlamentului şi societăţii civile.

S-a format obiceiul unui vice-cancelar dintre personalităţile proeminente al partidului

liberal, dacă acesta face parte din coaliţie, având rolul de a-l suplini pe cancelar în caz de

4
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 395
5
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 395
absenţă. De regulă, şeful Guvernului nu conduce nici un minister chiar Cancelaria federală
având propriul său ministru6.

Din 1967 se pot numi şi secetari de stat parlamentaridin rândul membrilor Dietei
federale, care au rang de adjuncţi de miniştri dar nu participă la şedinţele Guvernului.
Trebuie menţionat că potrivit tradiţiei germane, titlul de secretar de stat, fără altă precizare
desemnează pe cel mai înalt funcţionar administrativ din ministerul din care face parte.
Numărul miniştrilor federali variază foarte puţin de la un guvern la altul, întrucât este fixat
prin Regulamentul intern, care se modifică fosrte rar.

Sediul Guvernului a fost stabilit în 1949 (anul proclamării R.F.G.) la Bonn iar prin
votul din 20 iunie 1991 Dieta a hotărât transferarea sa la Berlin. Cancelarul şi miniştri
federali se întrunesc săptămânal în sesiunea Cabinetului sub preşedenţia Cancelarului,iar
deciziile se iau, de regulă prin consens la propunerea şefului guvernului, existând însă şi
procedura votării7.

3. Elvetia

Consiliul federal reprezintă autoritatea directorială si executivă superioară a

Confederaţiei. El se compune din 7 membri desemnaţi pe termen de 4 ani de către cele două
consilii reunite, respectându-se regula de a nu alege în consiliul federal mai mult de un
singur membru din partea aceluiaşi canton. Consiliul federal este reînnoit integral după
fiecare reînnoire a Consiliului naţional. La prima sedinţă a Adunării federale se vor
completa locurile vacante, pentru restul duratei mandatului. În timpul exercitării funcţiilor
lor, membrii Consiliului federal nu pot să îndeplinească altă activitate nici în serviciul
Confederaţiei, nici în serviciul cantoanelor şi nici să exercite o altă funcţie sau profesie8.

Consiliul federal este prezidat de Presedintele Confederaţiei, care este asistat de un

vicepreşedinte. Ei sunt desemnaţi pe termen de un an dintre membrii Consiliului federal.
Preşedintele care şi-a încheiat mandatul nu mai poate să fie ales preşedinte sau
vicepreşedinte în anul următor. Consiliul nu poate să delibereze în mod valabil decât în

6
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 395
7
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 395
8
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 33
prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii săi. Membrii Consiliului federal dispun de vot
consultativ în cadrul Adunării federale, având dreptul însă de a face propuneri în legătură cu
problemele care sunt supuse deliberării.

Printre atribuţiile Consiliului federal menţionăm: aceea de a veghea la respectarea

Constituţiei federale şi a constituţiilor cantoanelor, de a prezenta proiecte de legi, de a
efectua numiri în acele funcţii publice care nu sunt de competenţa Adunării federale, de a
veghea la asigurarea securităţii Elveţiei, la menţinerea independenţei şi neutralităţii sale, de
a se asigura pe plan intern linistea şi ordinea, de a administra finanţele Confederaţiei şi de a
supraveghea gestiunea tuturor funcţionarilor administraţiei federale9.

După cum observă profesorul Philippe Ardant, "Consiliul federal nu alcătuieste un

Cabinet, el nu are un <<program>>, el execută în mod colegial politica definită de adunare
şi în caz de dezacord, el nu demisionează, el se înclină".

Problemele Consiliului federal sunt repartizate între departamente. Atât Consiliul, cât
şi departamentele, pot recurge la serviciul unor experţi pentru probleme speciale. O
Cancelarie federală, condusă de un Cancelar al Confederaţiei, are misiunea de a asigura
Secretariatul Adunării federale şi al Consiliului federal. Cancelarul este ales pe termen de 4
ani, aflându-se sub îndrumarea Consiliului federal10.

Când apărarea intereselor generale ale ţării impune, Consiliul federal poate adopta
ordonanţe prin care ia decizii necesare. Aceste acte au o durată limitată de timp.

4. Rusia

Capitolul VI al Constituţiei - care este dedicat acestui organ - statuează că "Guvernul

Federaţiei Ruse înfăptuieste puterea executivă a Federaţiei Ruse", el fiind alcătuit din
Preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse, locţiitorii săi şi miniştrii federali. Presedintele
Guvernului, în concordanţă cu Constituţia federală si cu decretele Presedintelui Federaţiei,
trasează principalele direcţii ale activităţii Guvernului Federaţiei şi organizează munca
acestuia11.

9
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat, vol.
II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 33
10
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 33
11
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 112
 Preşedintele Guvernuli Federaţiei Ruse este numit de Preşedintele Federaţiei Ruse,
cu acorul Dumei de Stat. Preşedintele Federaţiei Ruse în termen de două săptămâni de la
intrarea în funcţie sau după demisia Guvernului său în termen de o săptămână după
respingerea candidaturii de către Duma de Stat propune candidatura Preşedintelui
Guvernului Federaţiei Ruse.
Candidatura este examinată de catre Duma de Stat, în termen de o săptămână de la
prezentarea candidaturii. În cazul în care Duma de Stat respinge de trei ori candidaturile
prezentate privind Preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse, dizolva Duma de Stat şi
stabileşte noi alegeri.
Guvernul Federaţiei Ruse poate să-şi prezinte demisia, care este rspinsă sau primită
de Preşedintele Federaţiei Ruse. De asemenea, Preşedintele Federaţiei Ruse poate să adopte
o hotărâre cu privire la demiterea Guvernului. În cazul demisiei sau depunerii mandatului,
Guvernul Federaţiei continuă să acţtioneze până la formarea unui nou Guvern12.
Duma de Stat poate exprima neîncrederea în Guvern. Aceasta hotărâre se adoptă cu
majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor Dumei de Stat şi este transmisă
Preşedintelui Federaţiei Ruse. El are dreptul să declare demis Guvernul Federţiei Ruse, fie
să nu fie de acord cu hotărârea Dumei de Stat. în cazul în care în decurs de trei luni Duma
de Stat exprima din nou neîncrederea în Guvern, Preşedintele declară demis Guvernul sau
dizolvă Duma de Stat13.
Menţionăm faptul că şi Preşedintele Federaţiei Ruse poate ridica în faţa Dumei
problema neâncrederii Guvernului. Dacă Duma de Stat refuză încrederea, Preşedintele
Federaţiei Ruse adoptă în termen de 7 zilehotărârea cu privire la demiterea Guvernului său
cu privire la diyolvarea Dumei de Stat şi stabilirea de noi alegeri14.
Atribuţiile Guvernului Federaţiei privesc elaborarea şi prezentarea în faţa Dumei de
Stat a bugetului federal şi asigurarea realizării lui, precum şi prezentarea dării de seamă cu
privire la îndeplinirea acestuia; totodată Guvernul asigură înfăptuirea politicii financiare, de
credit şi monetară unitară; realizează administrarea proprietăţii federale, întreprinde măsuri
pentru asigurarea apărării ţării, securităţii de stat şi înfăptuirea politicii externe, măsuri
pentru asigurarea legalităţii, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, pentru apărarea proprietăţii

12
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.
13
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene,
ediţia a II a, , ed. Hamagiu, Bucureşti, 2008, p. 510
14
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene,
ediţia a II a, , ed. Hamagiu, Bucureşti, 2008, p. 510
şi ordinii sociale, pentru lupta împotriva fenomenului infracţional, precum şi orice sarcini ce
decurg din Constituţia Federaţiei, din legile federale şi din actele Presedintelui Federaţiei15.
În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, Guvernul emite hotărâri şi dispoziţii care sunt
obligatorii pe întreg teritoriul Federaţiei. În caz de neconcordanţă între acestea şi Constituţie
sau legile federale, Presedintele Federaţiei poate anula legile în cauză. În cazul demisiei sau
depunerii mandatului, Guvernul Federaţiei Ruse continuă să acţioneze, din însărcinarea
Presedintelui Federaţiei, până la formarea unui nou Guvern16.

5. Belgia

Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiţia, apărarea,

poliţia federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială şi
controlează o parte importantă a finanţelor publice, sistemului de sănătate şi a politicii
internaţionale. Poşta şi Societatea de căi ferate sunt companii naţionale deţinute de stat, care
sunt în responsabilitatea guvernului federal. Guvernul federal este responsabil de obligaţiile
Belgiei în cadrul UE şi a NATO17.
Potrivit art. 99 din Constituţie, Guvernul este compus din cel mult 15 membri.
Miniştrii sunt numiţi şi revocaţi din funcţie de către Rege. Primul-ministrul deţine rolul
decisiv în compunerea Guvernului. Textele consituţionale referitoare la compunerea
Cabinetului ţin seama de varietatea lingvistică aflată la baza federalismului belgian şi
prevad că, Guvernul cuprinde miniştri vorbitori ai limbi franceze, cât şi vorbitori ai limbii
olandeze. Doar Primul-ministrupoate face excepţie de la această regula stabilită in art. 99
alin. (2) din Constituţie18.
Guvernul trebuie să se bucure de încrederea Camerei Reprezentanţilor. Se poate
spune că Guvernul trebuie să fie sprijinit de majoritatea parlamentară din Camera
Reprezentaţilor şi să respect un echilibru lingvistic.
Guvernul federal îşi depune demisia în faţa Regelui dacă este adoptată de Camera
Reprezentaţilor, cu votul majorităţii absolute a membrilor sai, o moţiune de neîncredere şi
propune Regelui numirea unui succesor al Primului-ministru sau propune Regelui numirea

15
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene,
ediţia a II a, , ed. Hamagiu, Bucureşti, 2008, p. 510
16
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 511
17
www.wikipedia.org/wiki/Belgia
18
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 352
unui succesor al premierului în termen de trei zile de la respingerea unei motiuni de
neîncredere. Regele numeşte Primu-ministru, pe succesorul acestuia, propus de Camera
Reprezentaţilor. Acesta va începe să-şi exercite mandatul din momentul in care noul Guvern
federal prestează jurământul19.
Miniştrii sunt responsabili în faţa Camerei Reprezentaţilor şi beneficiază de imunitate
pentru opiniile exprimate în exercitarea funcţiilor lor.
Camera Reprezentaţilor are dreptul de a-i pune sub acuzare pe miniştri în faţa Curţii
de Casaţie. Prin lege specială se stabilesc cazurile de responsabilitate şi pedepsele
corespunzătoare. Guvernul federal cuprinde şi secretari de stat, care sunt numiţi şi revocaţi
de Rege, dar nu fac parte din Consiliul de Miniştri. Acesta este compus doar din Primul-
ministru şi din miniştrii secretari de stat care sunt, de fapt, adjuncţii miniştrilor20.

II. Instanţele judiciare competente în rezolvarea litigiilor dintre

administraţia centrală şi cea teritorială sau locală

1. Austria

Consacrând un sistem de autonomie administrativă, Constituţia Austriei stabileste

importante atribuţiuni în competenţa comunelor. Orasul Viena, capitala ţării, are însă
statutul de Land. Controlul şi garantarea legalităţii actelor administrative la nivelul Länder-
urilor se face prin Camerele administrative independente, chemate să emită hotărâri după
epuizarea căilor de recurs administrativ. Ele sunt competente să soluţioneze în materie de
contravenţii administrative (cu excepţia problemelor fiscale), în cazul lezării drepturilor
unor persoane prin constrângerea efectuată de autorităţile administrative, în alte materii ce
nu sunt de competenţa legilor federale, în cazul nesoluţionării unor probleme de către
organele administraţiei etc21.

Curtea administrativă statuează de regulă în materie de recursuri împotriva

hotărârilor Camerelor administrative independente. Potrivit art.137 din Constituţia Austriei,

19
Cristian Ionescu, Drept Constituţional Comparat, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 270
20
Cristian Ionescu, Drept Constituţional Comparat, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 270
21
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.320
Curtea Constituţională statuează în materie de acţiuni patrimoniale intentate contra
Federaţiei, Länder-urilor, districtelor, comunelor şi sindicatelor intercomunale, în măsura în
care rezolvarea unor asemenea probleme nu este de competenţa tribunalelor ordinare sau a
autorităţilor administrative. Ea este, de asemenea, chemată să soluţioneze conflictele de
competenţă între tribunale şi autorităţi administrative, între Curtea Administrativă si toate
celelalte tribunale, precum şi între Curtea administrativă şi Curtea constituţională. De
asemenea, este de competenţa sa rezolvarea litigiilor între Länder-uri, precum si între un
Land si federaţie22.

2. Germania

Puterea judiciară este încredinţată judecătorilor, ea fiind exercitată de Tribunalul

Constituţional Federal, Tribunalele federale şi tribunalele landurilor.
Tribunalul Constituţional este competent în problemele interpretării legii
fundamentale, în ce priveste extinderea drepturilor şi obligaţiilor unui organ federal, în caz
de divergenţe privind compatibilitatea dintre dreptul federal şi dreptul landului cu legea
fundamentală, asupra recursurilor constituţionale făcute de către persoanele care consideră
că au fost lezate de către puterea publică întrunul din drepturile fundamentale. Pentru
domeniul jurisdicţiei ordinare administrative, financiare şi sociale, Federaţia
instituţionalizează, ca instanţe de rangul cel mai înalt, Curtea de Casaţie, Tribunalul
administrativ federal, Curtea federală supremă în probleme fiscale, Tribunalul federal al
muncii şi Curtea federală de arbitraj social23.
Tribunalul Constituţional Federal , stabilit prin art. 92 din Legea fundamentală, a
fostcompletat printr-o suită de legi ulterioare, ultima data tatând din 12 decembrie 1985. El
este compus din 16 judecatori aleşi de cele două corpuri legislative, fiecare cameră alegând
câte 8 judecatori. În ceea ce priveşte organizarea Tribunalului, legea sa organică prevede că
acesta se compune din două Camere, fiecare dintre ele fiind compusă din 8 judecători, iar
prin lege sunt stabilite atribuţiile fiecărei Camere24.

22
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.321
23
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 397
24
Cristian Ionescu, Drept Constituţional Comparat, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.159
 Atribuţiile principale ale Tribunalului Constituţional Federal constau în ccontrolul
constituţionalităţii legilor şi al actelor de apicare a legilor, soluţionarea litigiilor referitoare
la funcţionare autorităţilor publice federale şi locale, aprara drepturilor omului, etc25.

3. Elvetia

În ceea ce priveşte justiţia, aceasta este exercitată de regulă de către tribunalele

cantonale. Cu toate acestea, în Elveţia există şi un Tribunal federal pentru administrarea
justiţiei în materie federală (art.106-114), ai cărui membri sunt desemnaţi de Adunarea
federală. Tribunalul federal este competent să examineze litigiile de drept civil între
Confederaţie si cantoane, între Confederaţie pe de o parte, corporaţii şi particulari pe de altă
parte, între cantoane şi particulari sau corporaţii etc. În cauze penale, cum ar fi de pildă
cazurile de înaltă trădare, infracţiunile contra dreptului ginţilor, crimele şi delictele care au
cauzat tulburări ce au determinat o intervenţie federală armată, Tribunalul federal va fi
asistat de un juriu. În Elveţia, Tribunalul federal îndeplineste şi unele atribuţii care în alte
ţări sunt de competenţa unei Curţi Constituţionale, cum ar fi de pildă conflictele de
competenţă între autorităţile federale şi autorităţile cantonale, reclamaţiile pentru încălcarea
drepturilor constituţionale ale cetăţenilor sau reclamaţiile unor particulari privind încălcarea
concordatelor sau tratatelor internaţionale (art.113)26.

4. Rusia

Tratând instanţele pe grade de jurisdicţie, Constituţia Federaţiei stabileşte în primul

rând competenţa Curţii Constituţionale a Federaţiei de a soluţiona problemele privind
constituţionalitatea legilor federale, a actelor normative ale Preşedintelui Federaţiei, ale
Dumei de Stat şi ale Guvernului Federaţiei, ale constituţiilor republicilor, regulamentelor şi
celorlalte acte emise de organele puterii ale subiecţilor componenţi ai Federaţiei, tratatele
dintre organele federaţiei şi organele subiecţilor, tratatele internaţionale ale Federaţiei care
nu au intrat încă în vigoare. Totodată, această înaltă instanţă soluţionează disputele

25
Cristian Ionescu, Drept Constituţional Comparat, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 159
26
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 34
privitoare la competenţa organelor federale ale puterii de stat, între acestea şi organele de
stat ale subiecŃilor federali. Potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională mai soluţionează şi
cazurile de neconstituţionalitate semnalate de cetăţeni cu privire la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor constituţionale, precum şi de tribunale, atunci când în judecarea unor cauze se
ridică problema neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale27. Curtea Constituţională este cea
care emite interpretări ale Constituţiei Federaţiei, având şi atribuţii în domeniul electoral (cu
privire la alegerea şi la propunerea de acuzare a Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru înaltă
trădare sau alte infracţiuni grave).

Tribunalul Suprem al Federaţiei Ruse este organul judecătoresc suprem pentru

cauzele civile, penale, administrative şi de altă natură, care sunt de jurisdicţie generală. El
exercită supravegherea tuturor instanţelor, emiţând şi clarificări în problemele practicii
judecătoresti. De asemenea, Tribunalul Suprem de Arbitraj al Federaţiei Ruse este organul
judecătoresc suprem în ce priveste soluţionarea disputelor economice şi a altor cauze de
natură arbitrală, exercitând supravegherea si dând clarificări în sistemul organelor din
subordine28.

5. Belgia

În ce priveste puterea judiciară (Cap.III, art.91-107), Constituţia belgiană prevede că

nici un tribunal si nici o jurisdicţie contencioasă nu pot să fie stabilite decât în virtutea legii.
Curtea de Casaţie este unică pentru toţi belgienii. Sedinţele tribunalelor sunt publice, cu
excepţia cazului când această publicitate ar fi dăunătoare pentru ordinea publică sau bunele
moravuri. Pentru a recurge însă la o asemenea măsură, tribunalul va trebui să se pronunţe în
mod expres printr-o hotărâre. În materia delictelor politice, hotărârea de a renunţa la
publicitate nu poate fi adoptată decât în unanimitate. Sentinţele judecătoresti trebuie
motivate şi pronunţate în sedinţe publice. În problemele criminale şi pentru delicte politice
de presă funcţionează instituţia juriului29.

Este de observat că în sistemul belgian inamovibilitatea judecătorilor este cât se poate

de puternică. Judecătorii sunt numiţi pe viaţă direct de către rege (art.100). Nici un judecător
27
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 113
28
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. II, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 113
29
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 353
nu poate să fie schimbat din funcţie ori suspendat decât ca urmare a unei judecăţi.
Transferarea unui judecător nu poate avea loc decât ca urmare a unei noi numiri şi numai cu
consimţământul său. Mai remarcăm, dintre dispoziţiile Constituţiei belgiene, pe aceea
potrivit căreia nici un jurământ nu poate fi impus decât în virtutea legii (art.127). În ceea ce
priveste protecţia străinilor, se precizează că orice străin care se găseste pe teritoriul belgian
se bucură de protecţia acordată persoanelor şi bunurilor, cu excepţia unor cazuri anume
stabilite (art.128). Nici o lege, nici o hotărâre sau regulament al administraţiei nu poate fi
considerată obligatorie decât după ce a fost în prealabil publicat. În ce priveste Constituţia,
ea precizează că aceasta nu poate fi suspendată nici total şi nici parţial. Numai puterea
legislativă are dreptul să decidă dacă este cazul să se efectueze o revizuire a Constituţiei
(art.131). Într-o asemenea situaţie, cele două Camere se dizolvă de plin drept, sunt
convocate noi Camere care - cu acordul regelui si cu o majoritate de două treimi - vor aduce
modificările necesare30.

30
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Victor Duculecu, Drept Constituţional Comparat,
vol. I, ediţia a IV a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 354