Filiera plantelor oleaginoase

Conceptul de filieră este foarte bine recepționat în domeniul agroalimentar, din anul
1984 el se regașeste pregnant în toate documentele emise de către FAO. Conceptul de filieră
deschide calea unei analize globale ce permite urmărirea întregului parcurs al unui produs în
elaborarea unei stategii optime ce vizează obținerea unei eficiențe maxime pentru consumatorul
final. O definiție a filierei este dată de Bombal si Chalmin, cercetători ai noțiunii de filieră,
definița ca un sistem economic constituit de către ansamblul canalelor de distribuție si
aprovizionare utilizate de toți producatorii ce vand aceeași familie de bunuri concurente pe o
piața de consum.
Prin reglementarea filierei producătorii agricoli pot fi apărați de riscurile specifice dacă
respectă promovarea cercetării științifice, inovarea și protecția mediului. Aceste obiective trebuie
să fie respectate de către toți agenții economici de pe filiera unui produs. Cunoașterea gradului de
funcționare a filierei si estimarea eficienței economice în fiecare etapă a filierei este necesar a se
realiza la nivel macroeconomic și în cazul filierelor scurte, mai ales la nivel microeconomic.
Studiul costurilor, a prețurilor, a mecanismelor de politică agricolă în fiecare etapă a filierei
contribuie la gasirea soluțiilor de creștere a competitvitații.
Conceptul general de filieră a unui produs vizează abordarea acestuia în contextul
Oraganizării Comune de Piată si a particularităților naționale și zonele din fiecare stat membru.
Obiectivele filierei sunt: calitatea alimentelor, competitivitatea pe piața, productivitatea,
promovarea cercetarii științifice, inovarea si protecția mediului.
Competitivitatea pe filiera semințelor oleaginoase și a produselor rezultate din procesare
impune identificarea acestora si analiza mecanismelor care influiențeaza funcționarea pietei.
Produsele rezultate din prelucrare au destinații diferite: consumul uman, consumul animal,
diferite industrii etc.

1
 Capitolul 1. Etapele filierei oleaginoaselor

1.1 Etapa Preproducție

Operatorii întalniți în aceasta etapă sunt ministerele, agențiile de consultanța, instițutiile

financiare, producatorii agricoli, cercetatorii, iar activitațile specifice etapei de preproducție
sunt pregatirea, planificarea producției și asigurarea cu resurse materiale.

1.1.1 Importanta plantelor oleaginoase

În cadrul pieţei agroalimentare, atât seminţele oleaginoase, cât şi produsele rezultate din
procesare au anumite caracteristici, care le diferenţiază de alte produse. Astfel, se pot remarca:

calitatea tehnică a seminţelor depinde de procentul de ulei din seminţe, acestea aparţin
soiurilor superioare, fie soiurilor comune, care se comercializează la preţuri diferite.
din tehnologiile de procesare a seminţelor de oleaginose pot rezulta produse cu un grad
diferit de valorificare şi de acceptare de către consumator (uleiuri, margarină, şroturi,
biocombustibili);
filiera seminţelor oleaginoase şi derivatele acesteia porneşte de la producţia de seminţe şi
continuă cu procesarea, care are loc, de regulă, în cadrul unităţilor de industrializare.
Prelucrarea seminţelor oleaginoase necesită folosirea unor tehnologii specifice şi investiţii.
Procesatorul utilizează tehnologii de producţie diferenţiate (ulei rafinat, ulei presat la rece,
biocombustibili etc), în funcţie de resursele de investiţii şi preţul pieţei; Plantele oleaginoase,
respectiv floarea-soarelui, rapita si soia sunt cele mai importante culturi pentru productia de
biodisel.

Din punct de vedere nutrițional, prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi
calitatea deosebită a uleiului rezultat în extracţie, oleaginoasele reprezintă principalele surse de
grăsimi vegetale, utilizate în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei
pentru România.
Floarea-soarelui se află pe locul al treilea între plantele oleifere ierboase. Fructele(achenele)
de floarea-soarelui conțin aproximativ 50% ulei cu caliăți alimentare de exceptie si grad ridicat de
conservabilitate. Se utilizează în alimentația umană(rafinat) si in industria alimentara: margarine,
conserve, săpun, lecitina etc.

2
 Prin industrializare, după extragerea uleiului, răman șroturile, utilizate ca sursă de proteină
in hrana animalelor și materie primă pentru concentrate de proteină în industria mezelurilor. Din
cojile semințelor se fabrică furfurolul folosit în industria fibrelor artificiale, a maselor plastice.
Măciante, cojole se folosesc la fabricarea drojdiei furajere, circa 150kg/tona de produs. Capitulele
se utilizează în hrana animalelor, tulpinile sunt utilizate drept material combustibil sau în
industria materialelor de construcții. Fiind o apreciată plantă melifera, floarea-soarelui asigură, în
perioada înfloririi, 30-130 kg miere/ha.
Rapita se situează pe locul cinci, sub aspectul producției de ulei comestibil, între plantele
oleaginoase. Uleiul de rapită are largi utilizari industriale și alimantare, turtele de rapită obținute
din procesare au o buna valoare furajeră, fiind bogate în proteine 38-42%, glucide și saruri
minerale; paiele de rapită se folosesc în industria materialelor de construcții. Rapita este o
excelentă plantă melifera timpurie și asigura circa 50 kg miere/ha.
Soia este una din plantele agricole de cea mai mare importanța pentru alimentația umana,
alimentatia animalelor si industrie. Semințele de soia conțin peste 30% subsțane proteice și 17-
25% ulei.
Prin prelucrarea boabelor de soia se obțin: făina de soia, utilizată în industria alimentară,
lapte, branză, fulgi, cafea, ciocolata, macaroane, biscuiți, substituient al cărnii; uleiul de soia,
folosit la fabricarea margarinei, sapunurilor, lecitinei, etc.;șroturile de soia, rezultate din
procesarea uleiului, utilizate in hrana animalelor.
Importanta economică a oleaginoaselor este dată de locul pe care il ocupa acest sector in
economia Romaniei, ca suprafețe cultivate, producții obținute, consum, export și import.
Suprafața cultivata cu cereale și plantele oleaginoase ocupă circa 70% din suprafața arabila a țarii
așa cum reiese din Figura 2 –Suprafața arabila dupa modul de folosință.

3
 Pentru piața agricolă comuna, rolul României ca mare producătoare de semințe oleagionase
este important.
Pentru a se realiza la nivel ridicat de competitivitate, ca urmare a obținerii unor producții
ridicate de oleaginoase, este necesară funcționarea a două filiere: producția de semințe –
procesarea semințelor pentru producerea proteinei vegetale și a uleiurilor comestibile și producția
de semințe- industria de biocombustibili.
Uleiurile au o largă utilizare în industrie, îndeosebi uleiurile sicative, care au însușirea de a
se usca atunci când vin în contact cu aerul. Șroturile rămase după extragerea uleiurilor sunt
folosite în furajarea animalelor, fiind un furaj proteic1

1.1.2 Institutii importante

Institutia principală care intervine pe filiera cerealelor și a plantelor oleaginoase este

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Ministerul actionează la nivel central și
are rolul de coordonator al politicii în domeniu, îndeosebi în ceea ce privește implementarea
prevederilor și masurilor de intervenție.
Există numeroase alte instituţii comunitare care reglementează şi controlează activitatea
de producţie şi produsul finit, pe toată filiera de realizare a acestuia, până la consummator. În
esenţă, reglementările comune de piaţă din domeniul politicii agricole vizează trei obiective
distincte: produsul, producătorul şi consumatorul.
Pe filiera plantelor oleaginoase întalnim operații specifice pentru care intervin numeroși
agenti economici, ce indeplinesc funcțiuni specifice, prezentate în Tabelul nr.1.3.1

Tabel nr.1.3.1
Etapa în Operațiile specifice Produsul care Agenții Asociații
cadrul etapei circula în cadrul economici din profesionale și
filierei etapei etapa/Instituț interprofesionale
i și alte institutii
Preproducți Planificarea, Inputuri(semințe, MADR, Bănci MADR, ISTIS,
e pregatirea producției, îngrasșminte etc.) Agenții de APIA, Instituții de
și asigurarea cu comercializare cercetare, Agenții
resurse materiale. a imputurilor, de consultanța,
Asociatii de Asociația

1
Dincu Ion – Tehnologia culturilor de camp-, Editura ASE, Bucuresti 1997,pag207

4
 producatori, Fermierilor din
fermierii Romania
Producție Tehnologiile de Inputuri(pesticide, Exploatațiile APIA,APDRP
producție si erbicide, agricole Asociația
tratementele de fitosanitare etc.) familiale, Fermierilor din
prerecoltare, Semințele Societațile România,Asociații
Determinarea oleaginoaselor comerciale de producatori,
costurilor de agricole UniuneaNaţională
producție a Producătorilor
Agricoli din
România

Procesare Colectarea,transportul Ulei de consum, Grupuri de MADR, OPC

, conditionarea si șrot, faina de soia, procesatori și Institutul Național
depozitarea lapte, brânză, producători de Standardizare
semințelor, fulgi, cafea, agricoli CodexAlimentariu
Prelucrarea substituient de s
semințelor și a carne, margarină, Sindicate ,
produselor derivate ciocolată, săpun Asociaţia
etc. Patronală a
Industriei
Uleiurilor şi
Grăsimilor
Vegetale

Distribuție Plasarea pe piata a Ulei de consun, Engrosiști MADR, OPC

uleiului de consum și șrot, faină de Detailiști Institutul Național
a produselor derivate. soia,lapte, branză, Exportatori de Standardizare
margarină,ciocola Cooperativele Codex
t de marketing Alimentarius
Sindicate

5
 1.2 Etapa de Productie

Operatorii întaliniți în acesastă etapă sunt exploatațiile agricole familiale, societațile

comerciale agricole, asociațiile de producători iar operațiile specifice etapei sunt: tehnologiile de
producție si tratamentele prerecoltare, determinarea costurilor de producție, recoltarea.

1.2.1 Tehnologia de producție

Floarea-soarelui

Amplasarea culturii. Floarea-soarelui întruneste conditii favorabile pe solurile cu valori ale

pH-ului între 6,8-8 profunde cu textura mijlocie, care inmagazinează și pastrează bine apa, fară
exces de umiditate. Se evită terenurile nisipoase, cele erodate, precum și solurile acide
neamendate iar epoca de semănat se diferențiaza pe zone care este hotărâtoare pentru a obține
producții ridicate.
Aratul se realizeaza astfel: arătura de vară: 20-25cm si arătura de toamnă 20-22cm

Pregătirea terenului: se face toamna sau obligatoriu primavara prin lucrări superficiale pentru a
mentine rezerva de apa în sol.

Pregătirea patului germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua

semănatului la adâncimea de 5-6 cm.

Sămânţa şi semănatul. Precizia semănatului este oferită de reglarea corespunzătoare

asemănătorii in funcţie de densităţi prin pierderi minime de plante şi prin control excelent al
adâncimii de semănat şi al distanţei între rânduri. Epoca de semănat va trebui să ţină cont de
rezerva de apă din sol, de presiunea bolilor şi dăunătorilor, de presiunea buruienilor şi de soiul
utilizat. Perioda optimă de semănat este primăvara când în sol la adâncimea de semănat 4-6 cm se
înregistrează o temperatură de 6-7 grade.
Densitatea se stabileşte în funcţie de potenţialul biologic al soiului, indicii de calitate a
seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ, şi
de presiunea bolilor la densităţi mărite.

Rapita

6
 Amplasarea culturii. Rapita gasește în condiții favorabile pe soluri profunde, cu textura
mijlocie și reacție neutră-slab acidă, bine aprovizionate în apă și elemente nutritive.
Valorifică bine terenurile în pantă, contribuind la combaterea eroziunii solului, mai ales în
perioada toamnă-primavară. Se plasează în asolament cu durata de 3-5 ani, în cadrul solei de
plante tehnice. Cerințele privind semanatul timpuriu se impun ca rapita să urmeze după culturi
care eliberează terenul pană cel mai tarziu la sfârsitul lunii iulie și începutul lunii august.
Zonele foarte favorabile pentru cultura de rapită sunt partea de vest şi de est a tării, Podişul
Transilvaniei şi zonele colinare adăpostite  iar zonaele favorabile sunt in partea de sud a ţării, în
condiţii de irigare. 

Aratul se face astfel:

 Dupa eliberarea terenului se executa o discuitură;

 Aratura se executa pe ogoare la 20-25 cm, pâna la 15 august. Plugurile trebuie să fie
echipate cu scormonitori. 

Pregătirea terenului. Imediat dupa arat se pregateste terenul cu grapa cu discuri. 

Pregătirea patului germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua

semănatului urmat de tăvălugit la adancimea de semanat 2 cm. 

Sămânţa şi semănatul

 Soiuri de rapita recomandate sunt: Triunf; Madora; Valeska; Alaska; Rodeo; Triangle.

 Epoca de semănat: Perioda optimă de semănat este la inceputul toamnei între 1-10
septembrie.

 Densitatea se stabileşte în funcţie de potenţialul biologic al soiului, indicii de calitate a

seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului
germinativ, şi de presiunea bolilor la densităţi mărite.
 Tavalugitul semanaturii se realizeaza concomitent cu semanatul sau dupa semanat se
recomanda o tavalugire usoara.

Soia

Amplasarea culturii. Soia este mai putin pretentioasă fată de culturile cu care intre în
rotatie, cultura repetata de soia determinând extindetrea atacului unor patogeni și daunatori,

7
eliminând totodata posibilitatea valorificarii efectului de ameliorare a fertilitații solului de către
alte culturi.

Aratul se realizează astfel: arătura de vară: 30cm si arătura de toamnă 25cm.

Pregătirea terenului se face toamna sau primăvara prin lucrări de nivelare.

Pregătirea patului germinativ. Patul germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu

combinatorul la 4-6cm adâncime în preziua semănatului.

Sămânţa şi semănatul. Precizia semănatului este oferită de reglarea corespunzătoare a

semănătoarei – prin pierderi minime de plante şi prin control excelent al adâncimii de semănat şi
al distanţei între rânduri. Obligatoriu se asigură patine mici cu limitatori de adâncime.

Epoca de semănat: va trebui să ţină cont de rezerva de apă din sol, de presiunea bolilor şi
dăunătorilor, de presiunea buruienilor şi de soiul utilizat. Perioda optimă de semănat este
primăvara când în sol la adîncimea de semănat sunt 10-12 grade C.

Densitatea se stabileşte în funcţie de potenţialul biologic al soiului, indicii de calitate a

seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ, şi
de presiunea bolilor la densităţi mărite.

Tabel nr. 1.2.1(1)

Specificare Floarea-soarelui Rapița Soia

Puritatea minimă (%) 95 97 98
Germinaţia minimă (%) 95 85 85
Greutatea a 1000 boabe (%) 50-80 3-5 115-220
Cantitatea de sămânţă la hectar (kg) 3,5 -5 8-10 60-120
Adâncimea de semănat (cm) 4-6 1,5-2,5 4-6

Sursa: gazetadeagricultura.info/plante-tehnice

1.2.2 Recoltarea

Recoltarea se face la coacerea deplină a semințelor și în condiții climatice

corespunzatoare, fiecare grupă de plante oleaginoase având perioada de recoltare diferită.
Dacă, din conditii obiective, recoltarea nu se desfasoară in epoca optimă, ci se intarzie datorită
unor conditii climaice nefavorabile, atunci devine necesară luarea unor masuri pentru uscare.
Recoltarea se face mecanizat, cu combina. După recoltare, boabele se condiționează, se

8
depozitează in spatii corespunzătoare destinatiei lor și se vor executa lucrări de lopătare, lotizare
şi controale periodice privind condiţiile de păstrare.
 pentru floarea-soarelui recoltarea se începe cînd umiditatea seminţelor au 15-16%. Nu se
recoltează la maturitatea deplină, datorită pierderilor mari prin scuturare. Se pot obţine
producţii de aproape 4000 kg/ha.

 pentru cultura de rapita recoltarea se face cand semintele sunt brunificate si au umiditate
sub 16%; Se va lucra numai seara si dimineata pentru a evita scuturarea.

 recoltarea pentru soia se face când umiditatea boabelor este de 14%.. Se pot obţine
producţii de peste 4000kg/ha.

Floarea-soarelui - suprafete și producții obtinute

Tabel nr.1.2.4(1)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 971,00 991,40 835,9 813,9 787,2 823,6
Prod.medie(kg/ha) 1381,00 1540,00 654,0 1437,0 1413,0 1634,2
Prod.totala 1340,90 1526,20 546,9 1170,0 1112,5 1454,8
(mii tone)
Pretul 0,72 0,70 0,84 1,12 0,89 -
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2009 *date INS **date operative MADR
Grafic 1.2.4(1)

Floarea-soarelui – suprafete si productii medii obtinute

3000
2500 1381 1540 1634.2
1437 1413
2000 Prod.medie(kg/ha)
1500 654 Suprafata(mii ha)
1000 971 991.4 835.9 823.6
813.9 787.2
500
0
1 2 3 4 5 6

Sursa: prelucrare proprie conform tabelului nr.1.2.4(1)

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui a cunoscut o creștere constantă in România începând
înca din anul 1989. În perioada 2001-2006 creșterea suprafeței cultivate a fost de peste 23%. În
anul 2007 datorita secetei severe suprafața recoltata de floarea-soarelui a fost mai mică cu circa
15% fată de cea cultivată, iar o evoluție pozitivă au avut randamentele la hectar, excepție facând
anul 2007, an cu secetă extrema. Acest trend crescator al producției s-a datorat în special
dezvoltării industriei de profil care preia peste 70% din producția internă, precum și menținerii
unei balanțe comerciale pozitive și în creștere. În condiții normale de temperatură și precipitații,

9
producțiile medii obținute în 2008 și 2009 au fost de 2,6 ori mai mari decat cele obținute în anul
2007.

Producția totală de floarea-soarelui din cadrul Uniunii Europene, variază între 6000 -6800
tone. În anul 2007, principalii producatori de floarea soarelui din Uniunea Europeană au fost:
România cu 23% din total, Franța cu 21% din total și Ungaria cu 17% din total. Primele patru țari
producatoare de floarea-soarelui acoperă 79% din productia UE-27.
Rapița - suprafețe si producții obținute Tabel nr.1.2.4(3)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 87,8 110,1 364,9 365,0 435,6 579,5
Prod.medie(kg/ha) 1681,0 1590,0 991,0 1844,0 1317,0 1543,7
Prod.totala 147,6 175,1 361,5 673,0 573,5 920,6

(mii tone)
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2009 *date INS **date operative MADR
In general, rapița este considerata de către fermieri ca fiind o cultură care nu necesită
costuri mari si care valorifică foarte bine umiditatea din sol, permitând obținerea unor producții
bune și chiar în anii secetosi. În viitor însa datorita creșterii cererii pentru semințele de rapiță se
impune extinderea irigațiilor, prin investiții și în refacerea și modernizarea sistemelor de irigații,
care în prezent nu sunt funcționale decât pe arii restrânse.
Grafic 1.2.4(3)

Rapita – suprafete si productii medii obtinute

Suprafata(mii ha) Prod.medie(kg/ha)

1844
1681 1590 1543.7
1317
991
435.6 579.5
364.9 365
87.8 110.1
1 2 3 4 5 6

Sursa: prelucrare proprie conform tabelului nr.1.2.4(3)

Deși suprafețele cultivate cu rapită în anul 2007 și 2008 au fost aproximativ egale, producția
medie din anul 2008, an cu temperaturi si precipitații normale, a fost de circa doua ori mai mare
decât cea a anului 2007 În anul 2009, suprafața cultivată cu rapiță a cunoscut un nou record 435,6
mii hectare, dar producția medie a scăzut cu 500 kg fața de anul precedent.

10
 Producția de rapiță a UE-27 a variat intre 10746 mii tone și 15658 mii tone în perioada
2003-2006. Principalii producatori sunt: Germania 32% din total, Franța 29%, Marea Britanie
11%, Polonia 10,5%. Producția de rapiță produsă în România în anul 2006, reprezintă numai 1%
din producția UE-27
Soia – suprafețe și producții obținute Tabel nr.1.2.4(5)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 143,10 190,80 133,2 48,9 41,4 64,1
Prod.medie(kg/ha 2186,0 1807 1022 1815,0 1735 1651
)
Prod.totala 312,8 344,9 136,1 90,6 71,9 143,4

(mii tone)
Pretul 0,63 0,57 0,78 0,97 0,96 -
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2009 *date INS **date operative MADR

Grafic 1.2.4(5)

Soia - suprafete si productii obtinute

2500 2186
2000 1807 1815 1735 Prod.medie(kg/ha)
1500 1651
1022 Suprafata(mii ha)
1000
500
0 143.1 190.8 133.2 48.9 41.4 64.1
1 2 3 4 5 6

Sursa: prelucrare proprie conform tabelului nr.1.2.4(5)

Suprafețele culivate cu soia au avut un trend ascendent ajungand în anul 2006 la 110,1 mii
hectare. În condițiile în care suprafața cultivată cu soia a crescut, numai în perioada 2001-2006,
de peste 4 ori și cererea s-a menținut ridicată pe piața internă, este necesara stimularea
producatorilor pentru extinderea irigatiilor pentru evitarea compromiterii producției interne, mai
ales în anii secetoși. Această masura este cu atât mai importanta cu cât începând cu 2007 este
interzisa cultivarea soiului Roundap Ready, ceea ce a dus le scăderea considerabila a suprafeței
cultivate dar și a producțiilor medii. Astfel anii 2008 și 2009 s-au cultivat numai 49 respectiv 41
mii hectare cu soia.
Producțiile medii obținute pe suprafețele cultivate cu soia au prezentat variații mari, de la 0,6
tone/ha în anii secetoși și până la 2,4t/ha cât a fost maximum de randament în anul agricol 2004.

11
 1.3 Etapa de Procesare

Operatorii întaliniți în acesastă etapă sunt societațile comerciale agricole, asociațiile de

producători, grupurile de procesatori și producători agricoli iar operațiile specifice etapei sunt:
tehnologiile si tratamentele postrecoltare: de transport, sortare, conditionare, depoziatre si in final
procesarea semintelor pentru consumul final.

1.3.1 Achizitia, transportul, depozitarea

Semințele oleaginoase destinate comercializării și/sau procesării se depozitează în spații

autorizate, cu respectarea condițiilor de depozitare și de mediu care să asigure recepția, păstrarea
de depozitare și de mediu care să asigure recepția, păstrarea și livrarea acestora la indici de
calitate conform legislației în vigoare.
Fabricile de ulei dispun de facilități reduse de depozitare, care le asigură funcționarea
pentru o lună. De aceea, ele mandatează silozurile sau își trimit reprezentanți la silozurile ca să
cumpere semințe de floarea soarelui de la producătorii agricoli, la momentul recoltării, urmând ca
fabrica să facă plata semințelor în cel mai scurt timp. Operatorii de pe piața oleaginoaselor
apreciază că numai circa 100 mii tone de semințe de floarea soarelui rămân depozitate la
producătorii agricoli, restul, se depozitează în spații special amenajate.
Fabricile de ulei au relații contractuale de lungă durată cu silozurile și ambele părți sunt
mulțumite de acest parteneriat.
Semințele plantelor oleaginoase proaspăt recoltate posedă o activitate vitală ridicată și o
maturitate biologic neomogenă, au umiditate ridicată și sunt instabile la depozitare. Sub acțiunea
factorilor mediului exterior semințele au tendința să evolueze către a stare de echilibru.
Temperatura, umiditatea relativă a mediului exterior semințele au tendința să evolueze către o
stare de echilibru prin asociere și cu alte cauze: acțiunea enzimelor, microorganismelor și a
dăunătorilor.
Alterarea semințelor poate apare sub diferite forme (microbilogică, enzimatică și chimică)
în raport cu umiditatea relativă de echilibru.
Semințele de floarea-soareluipot fi prelucrate în fabricile de ulei în tot cursul anului. Dar,
la recoltare, în funcție de starea culturii (gradul de îmburuienare, talia plantelor, uniformitatea

12
calatidiilor și uniformitatea maturizării lanului și nu în ultimul rând combinele folosite pentru
recoltare), masa de semințe prezintă conținuturi de impurități și umidități incompatibile pentru o
bună conservare. În plus semințele de floarea-soarelui, datorită compoziției chimice, sunt produse
instabile și greu de conservat. La recepționare se are în vedere o compartimentare atentă a
loturilor primite în funcție de analizele de calitate, pentru a reduce intervențiile și a aduce
produsul la parametrii de păstrare fără pericol de depreciere. În funcție de starea semințelor la
receptionare se face curățirea și uscarea pentru a aduce semințele la normele de comercializare
prevăzute în SR ISO 5512/2001.
Din cauza caracterului sezonier al producției de semințe oleaginoase, depozitarea
acestora, pe perioadelungi de timp, se realizează în silozuri. Procesele care au loc la depozitarea
semințelor oleaginoase și se impun a fi cunoscute pentru a preveni degradarea semințelor sunt:
 încălzirea;
 dezvoltarea de mucegai și alte microorganisme;pierderea viabilității;
 creșterea acidității uleiului;
 scăderea valorii nutritive.
Valoarea semințelor scade pe măsura extinderii proceselor menționate, iar semințele pot
deveni inutilizabili în scopuri alimentare.
Semințele, ca organisme vii, fac un schimb de gaze cu mediul, schimb al cărui rezultat
este producerea de căldură și consumarea de substanță uscată.
Microorganismele care se găsesc la suprafața semințelor (sau în interiorul cojii) respiră și
conduc la producerea de căldură. Producerea de căldură se datorează atât respirației semințelor,
cât și dezvoltării fungice, o suplimentare a căldurii aducând o infestare cu insecte. Intensitatea
respirației este influențată de umiditatea și temperatura semințelor. Astfel, o umiditate redusă
implică o respirație minimă, iar umiditatea critică de 7,5% la floarea-soarelui, respectiv 12% la
soia, implică o intensificare a respirației. În concluzie, peste aceste valori ale umidității au loc
procese de degradare care se intensifică brusc, odată cu creșterea acesteia și apar procese de
sinteză, respectiv începe germinarea semințelor.
Curățirea este operația tehnologică necesară pentru îndepărtarea impuritățile existente,
impurități care măresc conținutul de celuloză și uzează utilajele. Corpurile străine aduc o
încărcătură mare de microorganisme și o umiditate mare, ceea ce îngreunează păstrarea unei
cantități tehnologice corespunzătoare a semințelor în timpul depozitării și totodată transmit
uleiului substanțe colorante nedorite.
Pentru a evita aceste fenomene în fabricile de ulei se efectuează:

13
  precurățirea sau curățirea inițială, înainte de depozitare, eliminându-se prin această
operație aproximativ 50% din impurități;
 postcurățire, care se realizeză înainte de prelucrare, conținutul de impurități fiind la 0,3-
0,4%.
Îndepărtarea impurităților se face prin cernere sau pe cale pneumatică pe baza proprietăților
aerodinamice. Cele mai importante utilaje în acest scop sunt: separatorul aspirator,
vibroaspiratorul, postcurățitorul.
Precurățirea este necesară dacă conținutul de impurități este ridicat. Loturile de floarea-
soarelui venite de le producători au conținuturi ridicate de impurități deoarece:
 se folosesc combine care nu au fost reglate corect;
 semințele de floarea-soarelui sunt neunifrome ca mărime de la un calatidiu la altul, dar și
pe același calatidiu;
 lanurile sunt uneori îmburuienate și prezintă neuniformități de maturare.
Din aceste considerente conținutul de impurități în cele mai bune situații este de 5 – 6%,
dar poate depăși frecvent 10 – 20%. Impuritățile din semințe sunt reprezentate de fragmente de
calatidii, frunze, tulpini, semințe de buruieni și alte resturi vegetale, care trebuie separate înainte
de uscarea semințelor, din următoarele cauze:
 în situția recoltării devreme sau în perioade ploioase, impuritățile sunt mai umede decât
semințele, iar pentru uscare necesită consumuri energetice nejustificate;
 impuritățile sunt cauza încingerii locale și a blocajelor pe fluxul de uscare, apărând riscuri
de alterări locale și incendii;
 impuritățile umede favorizează dezvoltarea mucegaiurilor și apariția fenomenului de
acidifiere. Precurățirea florii soarelui este o operație dificilă dacă masa de semințe este
umedă.
Uscarea are rolul de a realiza a încetinire a proceselor chimice și biochimice, în timpul
păstrării semințelor oleaginoase, și de a evita germinarea și autoîncălzirea acestora.
Uscarea semințelor de floarea-soarelui imediat după recoltarea până la umidități de 7 –
8% asigură limitarea acidifierii uleiului. Data recoltării influențează condițiile de uscare. În
arealul de cultură a florii soarelui în România, recoltarea se desfășoară la sfârșitul lunii august și
începutul lui septembrie, când de regulă floarea-soarelui este recoltată uscată. Dacă în perioada
recoltatului vremea este ploioasă sau în cazul solelor semănate mai târziu, recoltarea florii
soarelui se face la umidități mari apar următoarele consecințe:
la umidități mai mari de 17 – 20% uscarea se face cu dificultăți;

14
 dacă este necesară depozitarea temporară în cazul îm care capacitatea de uscarea este
limitată, apare riscul de acidifiere rapidă a semințelor;
uscarea trebuie să se facă cu temparaturi reduse, 70̊C în uscătoarele continue și maxim
45̊C în masa de semințe.
Dacă temperatura de uscare este prea ridicată semințele se fisurează mai ușor în timpul
uscării și al manipulărilor ulterioare, cu apariția unor riscuri de alterare, uscătoarele pot lua foc.
Debitul de aer trebuie redus la jumaătate comparativ cu porumbul, deoarece semințele de floarea
soarelui au masa specifică mică. Semințele trebuie să fie curățite înainte de introducerea în
uscător.
Pentru a evita denaturarea termică a proteinelor din semințe și pentru a proteja calitatea
uleiului, temperatura este limitată, astfel încât, în masa de semințe, ca să nu depășească 60̊C. La
temperaturi mai mari de 70̊C crește indicele de peroxid – un indicator important al calității
uleiurilor vegetale.
Agenții de uscare sunt aerul cald și amestecul de aer cu gaze de ardere. Trasmiterea
căldurii, de la agentul de uscare la semințe, se face prin convecție. Utilajele de uscare ce pot fi
utilizate sunt: tamburul rotativ orizontal, coloanele verticale cu mai multe zone, uscătoarele de
semințe în strat fluidizat, curenții de înaltă frecvență. După uscare, semințele trebuie răcite la
temperatura de 30̊C, fără să se depășească această valoare.
Depozitarea temporară se face în cazul recepționării unor cantități mari când masa de
produs recepționată nu poate intra imediat pe fluxul de condiționare.
Condițiile de depozitare temporară sunt:
precurățirea semințelor;
umiditatea maximă 14%
debitul minim de ventilație de 40 m³ aer/oră m³ semințe.
Durata de conservare fără pericol de depreciere depinde de umiditatea și temperatura
semințelor.

Sistemul de stocare
După recoltare, fermierii își depozitează recolta, în funcție de gradul rezultat în urma
analizelor efectuate și pe baza reglementărilor în vigoare, într-un depozit licențiat (solide din
punct de vedere tehnic și financiar). La predare, producătorii primesc un certificat de depozit șiun
titlu de gaj. În cazul solicitării unui împrumut și al primirii unui credit de la bancă acest titlu de
gaj este dat băncii care face plata. O dată ce producătorul restituie împrumutul, titlu de gaj este
returnat producătorului, care poate în acest moment să-și vândă recolta.

15
 Licențierea depozitelor etse realizată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale. Certificatele de depozit pot fi folosite drept garanție bancară, de către orice persoană care
își depozitează semințele într-un siloz licențiat – producător, procesator, comerciant sau chiar
detinătorul silozului. Deținătorul certificatului de depozit poate obține credit pe baza acestui
document.
Acest sistem îi permite producătorului să își depoziteze produsele în funcție de calitatea
lor și îi permite alegerea celui mai bun moment pentru a le vinde. În același timp, sistemul
certificatelor de depozit la garantează fermierilor că vot primi exact aceeași calitate (același grad)
cu cea înregistrată la predarea produselor către siloz. Sistemul reglementează astfel funționarea
piaței semințelor oleaginoase, prin vânzarea acestora pe toată ă durata anului.
Sistemul Certificatelor de Depozit reprezintă un sistem de licențiere menit să ușureze
tranzacțiile cu semințe de consum de la fermieri la silozuri și să creeze lichidități financiare
pentru producători. Siatemul certificatelor de depozit este reglementat prin OUG nr. 141/2002,
modoficată prin Legea nr. 149/2003 și completat prin Normele Metodologice din 23 ianuarie
2003. Certificatele de depozit sunt emise de către depozitele/silozurile acreditate de Comisia
pentru acordarea licențelor de depozit pentru semințele de consum, care funționează în cadrul
MADR. Pentru a primi această licență depozitele trebuie să îndeplinească anumite standarde
tehnice și financiare și să contribuie la finanțarea Fondului de Garantare.

1.3.2 Procesarea oleaginoaselor

Fabricarea uleiului alimentar din floarea-soarelui

Pentru extracția uleiului alimentar semințele de floarea-soarelui sunt supuse următoarelor
procese: triturare, extracție, rafinare.
Pentru a elibera uleiul acumulat în celule, semințele de floarea-soarelui sunt supuse
truturării. Triturarea cuprinde mai multe operațiuni:
- curățirea semințelor
- decojirea
- aplatizarea sau măcinarea miejilor
- prăjirea fulgilor
- presarea
Curațirea semințelor existente în semințele oleaginoase recepționate în fabric au efecte
negative, deoarece corpurile străine minerale măresc conținutul în cenusă, iar impuritățile

16
organice aduc o umiditate mai ridicată și o încărcătură mai mare cu microorganism care transmit
uleiului unele substanțe colorante și nedorite.
Deși unitățile care au stocat floarea-soarelui au efectuat după recepțioanare precurățirea
prin care s-au eliminate 50 – 60%, din impuritățile inițiale, înainte de trecerea la prelucrare se
face postcurățirea, operație care urmărește reducerea conținutului de impurități până la 0,3 –
0,4%. Eficiența maximă a separării impurităților se asigură prin scheme tehnologice care asigură
mai multe utilaje de curățire și este condiționată de:
- alegerea corectă a dimensiunilor ochiurilor și înclinarea sitelor la utilajele care
funcționează pe principiul separării după mărimea semințelor
- aspirația corespunzătoare a particulelor ușoare în curentul de aer cu ajutorul unui
ventilator.
Curățirea are drep scop:
- obținerea unei mase de semințe cât mai curate
- eliminarea tuturor corpurilor străine care riscă să deterioreze sau să blocheze fluxul de
fabricație (pietre, metale)
- reținerea semințelor străine (cereale) care reduc capacitatea instalațiilor. Aceste
semințe sunt măcinate și introduse în șroturi. Curățirea se face cu instalații clasice
(site, ventilatoare, trioare, echipamente de aspirație), iar metalele se elimină cu benzi
magnetice.
Decojirea
Reducerea fracțiunii celulozice din turte sau șroturi de floarea-soarelui prin decorticarea
semințelor înainte de presare a devenit un obiectiv important al procesatorilor, rezultând astfel un
produs foarte căutat și utilizat pentru o gamă largă de produse alimentare.
Operația de decojire se practică în majoritatea fabricilor de ulei care procesează floarea-
soarelui, rezultând un „miez industrial” care mai conține 6 – 9% coji. Pierderea de ulei se mărește
pe măsură ce se reduce cantitatea de coajă rămasă în miezul industrial.
Boabele de soia se decojesc numai atunci când se urmărește obținerea unui șrot cu
conținut redus în celuloză, destinat consumului uman. Coaja semințelor de floarea-soarelui are un
conținut de 1-3% lipide din care circa 0,5% sub formă de ceruri, care trec în ulei la presare și
extracția cu solvenți și îl tulbură, afectând limpiditatea. Conținutul de ceruri nu scade în uleiurile
supuse procesului clasic de rafinare. Deoarece aceste ceruri cristalizează la temperatura ambiantă
(au un punct de topire de 75̊C), eliminarea lor necesită o operație de rafinare suplimentară pentru
deceruire (vinterizare).
Avantajele decorticării:

17
 - ameliorarea conținutului în proteine și a valorii energetice a turtelor
- creșterea debitului instalațiilor de procesare
- reducerea uzurii instalatiilor
- posibilitatea de a produce energia necesară fabricii prin arderea cojilor (pentru prăjirea
fulgilor)
- reducerea conținutului de ceruri în uleiurile brute.
Aplatizarea sau măcinarea miejilor
Aplatizarea miejilor condiționează eficacitatea tratamentelor de prăjire și de extracție a
uleiului cu solvenți. Semințele decojite sunt presate între doi cilindri cu suprafață netedă și sunt
transformate în fulgi cu grosimea de 0,3 mm. Este de dorit ca după aplatizare să nu avem mieji
întregi în masa de fulgi deoarece aceștia duc la creșterea conținutului de substanțe grase în turtele
sau șrotul de extracție.
Măcinarea miejilor se practica în situația în care nu s-a făcut aplatizarea. Prin măcinare se
deschid 70-80% din celulele semințelor oleaginoase, favorizând eliberarea uleiului prin presare.
La măcinarea semințelor de floarea-soarelui, ca urmare a activității peroxidazei și a oxidării
directe cu oxigenul din aer, are loc o creștere a indicelui de peroxid al uleiului și un început de
hidroliză a gliceridelor cu formare de acizi grași, fenomen care devine evident la o stocare
temporară a măcinării. Fabricile noi au circuite scurte de transport a miejilor măcinați pentru a
evita stocarea înainte de presare.
Prăjirea fulgilor și a măcinării semințelor oleaginoase
Prăjirea fulgilor înainte de presare:
- scoaterea cu ușurință a uleiului din fulgi prin presare. Uleiul este distribuit în semințe
în micropicături și formează cu proteinele un șrot de emulsie. Prin încălzire are loc
ruperea emulsiei și denaturarea proteinelor, iar pe de altă parte micropicăturile se
grupează în picături care se pot separa mai ușor de fracțiunile solide
- o bună plasticitate a fulgilor înainte de trecerea la presare
- uscarea produsului, pentru rezlizarea corectă a extracției uleiului cu solvenți
umiditatea fulgilor trebuie să fie în jur de 4%.
Prăjirea măcinăturii oleginoase sau a fulgilor este un tratament hidrotermic afectuat în
condiții de amestecare continuă șii are drept scop modificarea proprietăților fizico-
chimice ale componentelor măcinăturii sau fulgilor pentru a favoriza separarea uleiului în
vederea obținerii randamentului maxim de ulei la presare.
Parametrii procesului de prăjire pentru materiile prime și instalațiile din fabricile noastre sunt
prezentați în tabelul de mai jos.

18
 Regimul tehnologic la prăjirea semințelor oleaginoase înainte de presare
Produsul Faza de umectare Faza de uscare
Umiditatea % Temperatura C Umiditatea %
Floarea-soarelui 8,0 100-110 4,0-4,5
Rapița 9,0-10,0 85-90 5,5-6,0

Pentru prăjirea fulgilor și a măcunăturii se folosesc cuptoare, cele mai răspândite sunt cele
cilindrice verticale cu multiple compartimente (de la 2 la 10 etaje în funcție de capacitatea presei
pe care o alimentează).
Încălzirea fulgilor sau a măcinăturii se face cu vapori de apă. În fiecare compartiment un
agitator amestecă continuu materialul introdus la prăjit, umectarea se face prin injectarea apei și a
vaporilor. Prăjirea propriu-zisă se face în etajele superioare la temperaturi în jur de 80̊C. Uscarea
se realizează în etajele inferioare la temperaturi mai ridicate, de ordinul 90̊C, timpul de staționare
în cuptor fiind limitat.
Modificările fizice ale fazei uleioase în timpul prăjirii (scăderea vâscozității și tensiunii
superficiale) nu au influență asupra calității uleiului și favorizează separarea uleiului în timpul
presării.
Modificările chimice ce au loc în timpul prăjirii și se continuă la presare, favorizate de
temperatura ridicată și conținutul de umiditate redus sunt:
- creșterea conținutului în compuși oxidați stabili, însoțită de reducerea indicelui de iod
- ridicarea temperaturii în prima etapă a prăjirii duce la creșterea activității enzimatice
cu efect de creștere a acidității libere și de degradare a substanțelor proteice;
activitatea enzimatică se reduce și încearcă complet în a doua etapă a prăjirii datorită
distrugerii enzimelor la temperatură ridicată.
Pentru a limita procele oxidative și enzimatice se recomandă ca în prima etapă de prăjire
umezirea să se facă cu abur tehnologic dezaerat concomitent cu ridicarea rapidă a temperaturii
până la 60-70̊C când încetează activitatea enzimelor. În etapa a doua se recomandă să nu se
depășească temperatura indicată, iar durata totală a prăjirii să nu fie mai mare de 45-50 minute.
Demucilaginarea are ca scop eliminarea mucilagiilor sau fosfolipidelor care formează
precipitate în prezența apei, neadmisibile în uleiul brut pentru alimentația umană. Operația constă
în amestecarea uleiului brut cu apa acidulată la temperatura de 78 – 80 ̊ C.
Neutralizarea este operația de eliminare a acizilor grași liberi care duc la instabilitatea și
gusturile neplăcute ale uleiurilor.

19
Neutralizarea se reazlizaeză prin amestecarea uleiului brut cu soluție de sodiu la temperatura de
80 – 90 ̊ C. Acizii grași liberi se combină cu sodiul și formează săpunuri.
Decolorarea urmărește albirea uleiului și se realizează prin amestecarea uleiului netru cu
pământ filtrant la temperatura de de 90 ̊ C.
Decerarea – vinterizarea constă în eliminarea cerurilor care devin solide la temparatura
mediului ambiant și provoacă formarea unor sedimente la baza sticlei.Cerurile sunt componente
care provin din cojile semințelor de floarea – soarelui. Uleiul netru decolorat este răcit la
temperatura de 5 ̊ C, și se produce cristalizarea cerurilor, după care uleiul reîncălzit, filtrat sau
centrifugat.
Decojirea florii-soarelui permite o mai bună valorificare a uleiului brut.
Dezodorizarea are ca scop eliberarea substanțelor odorante. Aceste substanțe volatile sunt
antrenate prin injectarea de vapori în uleiul menținut sub vid la temperatură înaltă. La sfârșitul
operației de dezodorizare, uleiul este rafinat.

20
 Capitolul 2. Obiective si politici privind calitatea si standardizarea produselor agricole

2.1 Politica privind calitatea produselor agroalimentare in Romania

In ultimul deceniu, populatia Romania este din ce in ce mai preocupata de calitatea si

securitatea alimentelor. Consumatorii doresc sa fie siguri ca alimentele pe care le cumpara din
magazine sau le consuma din restaurante si fast-food-uri sunt corespunzatoare din punct de
vedere igienic, calitativ si nutritiv si sunt produse la anumit standard.
Pe de alta parte, evenimente precum „boala vacii nebune” sau dioxina prezenta in alimente
au generat ingrijorare si anxietate in ceea ce priveste siguranta produselor alimentare pe care le
consuma si se intereseaza cum si de unde au fost produse acestea.

Politica privind calitatea produselor alimentare si agricole este parte componenta a politicii
agroalimentare a Romaniei si este elaborata de catre Ministerul Agriculturii, sub forma unor
reglementari-hotariri si ordonante, norme metodologice si standarde pe produs.

Standardizarea

Termenul standardizare are doua semnificatii conform dictionarului economic:

 un proces de reducere a diversitatii produselor fabricate, menit sa faciliteze economiile la

scara larga. O parte a acestor economii poate viza bugetul alocat publicitatii, prin urmare
agentiile de publicitate nu mai au de castigat de pe urma standardizarii.
 adoptarea unor standarde general acceptate in fabricarea si/sau comercializarea
produselor. Acest gen de standardizare poate fi aplicat din motive de igiena: ambalarea
produselor alimentare sau de siguranta: inscierea dozelor recomandate pentru
medicamente.

Standardizarea este actiunea de stabilire a unor regulii, cu scopul realizarii ordinii intr-un
domeniu dat, in avantajul si cu concursul tuturor celor interesati, in special pentru obtinerea unor
economii de ansamblu optime, respectand cerintele functionale si cele de securitate.
Principala cerinta in ceea ce priveste standardele si standardizarea este unificarea
reglementarilor din acest domeniu, astfel incat agentii economici si organizatiile utilizatoare sa-si
poata desfasura activitatea in conditii de eficienta si de compatibilitate cu partenerii interni si
externi. Integrarea Romaniei in spatiul Uniunii Europene a presupus respectarea unor norme,
reglementari stricte in domeniul calitatii, securitatii, standardizarii si protejarii mediului ambiant.

21
 Standardul –conform definitiei ISO-este documentul stabilit prin consens si aprobat de
un organism recunoscut care furnizeaza pentru folosinta comuna si repetata regulii, linii
directoare sau caracteristici pentru activitatii sau rezultate, garantand un nivel optim pentru
comunitate in ansamblul sau.

Standardizarea este actiunea de stabilire a unor regulii-in scopul realizarii unui starii de
ordine intr-un domeniu dat, in avantajul si cu concursul tuturor celor intersati, in special pentru
obtinerea unei economii de ansamblu optime si respectand cerintele functionale si cele de
securitate, deoarece, conform ISO, standardele trebuie sa se bazeze pe rezultate, tehnicii si
experiente.

In prezent, in Romania, se promoveaza prin utilizarea standardelor:

 calitatea produselor, proceselor, serviciilor;

 ameliorarea calitatii vietii, securitatii, sanatatii si protectia mediului;
 comunicarea clara intre partile interesare;
 comertul international, prin eliminarea obstacolelor impuse de diferitele sisteme nationale;
 eficientizarea in diverse domenii de activitate.

Standardul este definit in legislatia romaneasca ca un document stabilit prin consens si

aprobat de un organism recunoscut, care prevede pentru utilizarii comune si repetate diferite
reguli, prescriptii si caracteristici referitoare la activitati sau rezultatele acestora, in scopul
obtinerii unui grad optim de ordine intr-un context dat.

Dupa Organizatia Internationala de Standardizare(ISO), standardele definesc un nivel

minim de calitate si permit alegerea obiectivelor si „transparenta” produselor, cele mai multe
fiind standarde obligatorii, dar si facultative.

Standardele permit:
 consumatorului sa aleaga si sa aiba siguranta in alimentatie;
 vanzatorului sa stabileasca eficienta vanzarilor: cost, pret, profit, pe grupe de clienti si pe
diferitele categorii de produse comercializate;
 cumparatorului sa-si analizeze cumparaturile pe categorii de produse si pe furnizorii:
preturi, cheltuieli de aporvizionare, timp.

De-asemenea, standardele contribuie la promovarea vanzarilor, deoarece furnizeaza

vanzatorilor argumente comerciale si cumparatorilor garantii. Alaturi de standardele impuse de

22
stat, al caror obiectiv este de a asigura o calitate si o securitate minima a alimentelor, pot exista si
standarde elaborate din initiativa operatorilor de pe filierele de produs, organizatii in asociatii
interprofesionale, in scopul facilitarii tranzactiilor comerciale.

2.2 Specificarile calitatii in ceea ce privesc materiile prime

In procesul de prelucrare a alimentelor, calitatea materiilor prime ar trebui definita cu grija

si inteleasa in mod corespunzator. Specificarile referitoare la materiile prime sunt folositoare in
scopul determinarii diferentierilor calitative ale produselor agricole si a schimbarilor suferite de
acestea pe durata distributiei, indeosebi a depozitarii.

Daca toti utilizatorii ar utiliza standarde, atunci problema aprovizionarii industriei

alimentare cu materii primii de calitate s-ar simplifica, pentru ca in realitate standardele nu sunt
utilizate la nivelul productiei agricole, impunandu-se utilizarea specificarilor. Formularea
specificarilor referitoare la materii prime ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

 calitatea atributelor, caracteristicilor care prezinta importanta din punctul de vedere al

consumatorului:marime, curatenie etc.;
 calitatea atributelor si caracteristicilor care prezinta importanta din perspectiva activatilor
de depozitare: prospetime maturitate etc.

Calitatea materiilor prime are o importanta decisiva pentru procesul de prelucrare al

alimentelor. Elementele care trebuiesc avute in vedere atat de producator cat si de procesator
sunt:

 aspectul: care se refera la curatenie, forma, defecte fizice.

 nereguli frecvente de genul putrezirii fructelor, infestarii cu insecte a fructelor sau a
legumelor degradate mecanic, niveluri ridicate ale agentilor microbieni.
 varsta/maturitatea animalelor si maturitatea legumelor fructelor si legumelor;
maturitatea fiziologica a materiilor prime afecteaza calitatea atributelor produsului final in
ceea ce priveste culoarea, textura, aroma, mirosul.
 prospetimea: este o calitate ce nu poate fi adugata pe parcurs, ea trebuie sa existe ca
atare sa existe ca atare la materiile prime, procesul de fabricatie putand doar sa o mentina.

23
  marimea si forma pot fi utilizate ca indicatori ai maturitatii fructelor sau al varstei
animalelor, de asemenea ofera o baza de calcul utila in evaluarea recoltelor; categoria din
care fac parte materiile prime poate facilita procesul de prelucrare
 compozitia cuprinde componentele chimice, biochimice si biologice ale materiilor prime
care influienteaza intr-o masura hotaratoare calitatea si cantitatea produselor finite
obtinute. Din aceasta perspectiva prezinta interes: aciditatea, solubitatea solidelor si a
aromelor din fructe;grasimile din fructe;grasimile din carne si produsele de origine
animala;gradul de umiditate,amidonul si proteinele din cereale;grasimile si proteinele din
lapte;de asemenea prezenta impuritatilor,a corpurilor straine,reziduurilor de
pesticide,toxinelor sau bacteriilor purtatoare de boli,etc.

2.3 Specificarile calitatii in ceea ce priveste procesarea

Aceste specificari se refera la cerintele fata de produsele intermediare in timpul

procesului de prelucrare, in mod deosebit asupra acelora care au efect critic asupra calitatii
produsului final, ele se diferentiaza in functie de metodele de prelucrare, conditionare si productie
utilizate. Parametrii de masurare utilizati cu cea mai mare frecventa in procesul de prelucrare a
alimentelor sunt:

 instructiunile operationale care se refera la stabilirea nivelurilor presiunii, temparaturii,

de asemenea la stabilirea dimensiunilor;
 iemperatura care reprezinta un factor critic al procesului de prelucrare si de aceea se
impune o monitorizare atenta a acesteia pe parcursul intregului proces de prelucrare;
temperatura este esentiala in procese de tratare, cum ar fi:conservarea, uscarea,
conditionare,etc.
 timpul este calitatea produsului final influientat si de perioada de parcursa de produs in
procesul de prelucrare; timpul necesar desfasurarii unui proces operational reflecta
eficienta de munca si a echipamentelor utilizate
 dozarea/proportionarea semnifica utilizarea unor proportii gresite in procesare care
poate conduce la afectarea atributelor produsului, poate avea efecte daunatoare asupra
performantelor calitative si cantitative ale produsului. Daca cerintele fata de produs sunt
numeroase, putem asista la cresterea numarului rebuturilor, implicit la scaderea productiei
obtinute, in caz contrar, atunci cand cerintele sunt reduse, creste productia, dar pot apare
nemultumiri ale consumatorului.

24
  propietatile fizico-chimice ale produselor alimentare care se poat modifica pe parcursul
procesului de prelucrare, impun o masura atenta a lor, astfel incat prosul final sa
corespunda cerinteleor de calitate specificate.

2.4 Specificarile calitatii referitoare la produsul final

Calitatea unui produs depinde de modul in care materiile prime si specificarile referitoare la
acestea au fost incorporate in produsul respectiv; de asemenea se impune respectarea cerintelor
formulate de consumatori si a normelor legale existente.

Unele din specificarile calitative ale produsului final vizeaza:

 Aspectul care se refera la toate atributele fizice ale produsului: marime, forma, culoare,
textura, defecte;
 Caracteristicle senzoriale care se refera la mirosul, aroma, culoarea, textura produsului
final, asa cun sunt ele percepute de simturile umane; aceste caracteristici sunt influientate
de calitatea materiilor prime si de corectitudinea metodelor de prelucrare folosite;
 Indicatorii chimici ai calitatii produsului reflecta propietatile senzoriale ale produsului
din perspectiva continutului lor chimic; de exemplu, prospetimea pestelui poate fi
masurata prin numarul de nitrogeni volatili; continutul de acizi negrasi din alimente
prajite este un indicator al gradului de alterare.
 Utilizarea aditivilor care s-a extins in ultimii ani si a devenit un subiect controversat de
dezbaterea publica, ceea ce a determinat mai multe tari sa adopte masuri de reglementare
a utilizarii lor; producatorilor de alimente li se cere ca pe eticheta oricarui ambalaj sa
mentioneze aditivii utilizati in obtinerea produslui respectiv.
 Indicatorii microbiologici ai calitatii, care se pot incadra in doua categorii: nivelul total
al fermentilor si ciupercilor, ce indica prezenta microorganismelor ce contribuie la
alterarea alimentelor, astefl spus, eficienta masurilor sanitare si a metodelor de prelucrare
folosite si nivelul total al microorganismelor patogene, a caror prezenta in alimente
reflecta o igiena si conditii sanitare necorespunzatoare.
 Corpuri straine de tipul:insecte ,fragmente de insecte, pietricele, praf, murdarie, etc.
 Integritatea ambalajului: ambalejele murdare, rupte, sparte afecteaza calitatea
produsului si aceptarea sa de catre consumator;
 Aspectul etichetei confera consumatorului informatiile necesare referitoare la produs;
este absolut necesar ca toate informatiile continute pe eticheta sa reflecte adevarul.

25
  Durata de viata a prosului: astfel spus, perioada de timp in care produsul bun este
consumat; in numeroase cazuri, consumatorul insususi cere informatii referitoare la
termenul de valabilitate al produsului.

2.5 Politica si criterii de apreciere a calitatii pe filiera de produs agroalimentar

Filierele agroalimentare sunt sisteme econonice constituite din ansamblul canalelor de

aprovizionare si de distributie utilizate de totalitatea producatorilor si consumatorilor. Filierea
incepe de la programarea productiei si se termina la consumator, prin urmarirea produseor
agroalimentare in consum. Filiera cuprinde atat operatiile si operatorii prezenti pe drumul
produsului alimentar, cat si instrumentele si mecanismele de reglare a acestor operatii.

Calitatea produselor agroalimentare implica toata filiera, fiind o rezultanta a implicarii

tuturor operatorilor ce actioneaza pe filiera in sensul imbunatarii calitatii. Fiecare operator depune
eforturi diferite pentru a asigura lantul calitati.

Politica privind calitatea este abordata diferit de-a lungul filierei, de diferiti operatori.
Ritmul agitat al mediului economic pare dezorganizat, iar in aceasta situatie exista un anumit
principiu universal valabil de desfasurare a activitatilor bazat pe minimizarea costurilor.
Producatorii tind sa-si minimizeze, costurile de productie in conditiile pietei incerte, la fel ca si
procesatorii, care tind sa-si minimizeze pe cele de prelucrare, iar intermediarii pe cele de
comercializare. Minimizarea costurilor este criteriul fundamental de desfășurare a afacerilor. Ce
rol are calitatea? Fiin vorba de produse agroalimentare, calitatea este deosebit de impotrantă în
aprecierea produselor de către consmator. Normele de igienă și de siguranșă a alimentației impun
acest lucru si propulsează calitatea pe primul loc atat între criterile de productie a producatorilor
agricoli și a procesatorilor, cât și între criteriile de alegere a consumatorilor.

Criterii de apreciere a calitatii produselor pe filiera agoalimentara

Nr. Crt. Operatorii Criterii de calitate

1 Producatorii agricoli
2 Procesatorii
3 Comerciantul
4 Consumatorul
Dimensiunea, uniformitatea şi mărimea boabelor; Însuşirile
aerodinamice;Conţinutul în corpuri străine; Umiditatea; Masa
hectolitrică;Masa a l 000 boabe; Sticlozitatea;Conţinutul în
substanţe minerale
Proprieteatile fizice si chimice a produselor
Randamentul economic la produsele comercializate
Proprietatile organoleptice a produselor: culoarea, gustul,

26
 mirosul etc
Sursa: prelucrare proprie dupa V.Manole, M.Stoian „Agromarketing”, ASE, 2000

Produsele agricole şi alimentare care nu întrunesc normele de calitate acceptabile, sunt

necomercializabile şi produc mari pierderi producătorilor şi procesatorilor.

Pierderile la produsele agricole şi alimentare pot fi rezultatul condiţiilor climatice, calităţii

scăzute, nivelului tehnologic, tradiţiilor culturale, preţului de aprovizionare, preţului de piaţă, al
unor motivaţii personale etc. În cele mai multe cazuri, cu exceptia condiţiilor climatice şi a unor
catastrofe naturale, cauzele pierderilor sunt legate direct sau indirect de deciziile luate de unul sau
altul dintre participanţii la sistemul de producţie.
Este important, deci, să fie anticipată măsura în care deciziile sau problemele apărute într-o
faza iniţială pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile dintr-o etapă ulterioară. De exemplu,
la nivelul primei faze a filierei – producţia agricolă – calitatea slabă a seminţelor şi a
materialului săditor poate determina niveluri scăzute de productivitate, sau un produs
necorespunzător calitativ. În etapa post-recoltare, lipsa de experienţă pentru produsul agricol
respectiv, şi mai ales o lipsă de experienţă în recoltare, pot duce la mari pierderi calitative de
produse. În faza următoare, cea de comercializare, daunele produse în timpul recoltării,
transportului sau ambalării, daune fiziologice în timpul depozitării, precum şi orice întârzieri ale
produsului în diferite puncte, conduc din nou la pierderi. Să nu uităm că este vorba despre
produse agricole şi alimentare caracterizate prin perisabilitate. Pierderile calitative sunt mai mari
odată cu trecerea timpului.

Dacă, la nivelul unei filiere, un producător agricol nu efectuează o anumită operaţiune la

timpul potrivit şi cu mijloacele necesare, operaţiunile ce urmează au de suferit. O recoltare
întârziată aduce deteriorări calitative serioase produselor agricole. Aceste defecte se reflectă mai
târziu în imposibilitatea comercializării produselor pe piaţă, consumatorul refuzând produsele
deteriorate, sau în imposibilitatea prelucrării acestora. Indiferent de filiera pe care o va urma
produsul ce prezintă defecte calitative, acesta va fi refuzat şi va ieşi din circuitul pieţei. Iată, deci,
modul în care calitatea necorespunzătoare, datorată unei recoltări întârziate, induce pierderi de
producţie.

Comisia Codex Alimentarius a elaborat un set de reglementări privind igiena produselor

agroalimentare care cuprinde întreaga filieră. Pentru a obţine produse agroalimentare fără riscuri
de îmbolnăviri şi adaptate consumatorului, Comisia a elaborat „Codul de reglementări
internaţionale – Principii generale de igienă alimentară” care se aplică tuturor alimentelor.

27
Protecţia consumatorului este foarte importantă. În acest scop, în drumul său de la producţie la
consum, produsul alimentar trebuie controlat din punct de vedere al igienei alimentare, în fiecare
etapă a filierei.

Normele ISO 9001:1994 privind Sistemul Calităţii acordă o atenţie deosebită

operaţiunilor de depozitare, manipulare, ambalare, conservare şi livrare, printr-o reglementare
specială. Scopul acestei reglementări este acela de a asigura consumatorului, în conformitate cu
cerinţele acestuia, produsele potrivite, la locul potrivit, corect ambalate şi de calitate superioară.
În acest scop devine foarte importantă integrarea operaţiilor de depozitare, manipulare, ambalare,
conservare şi livrare, pe filiera de produs agroalimentar, nu numai pentru a satisface cerinţele
consumatorilor, ci şi pentru ca aceste operaţii să se desfăşoare eficient.

Depozitarea. Depozitarea este o operaţiune importantă prezentă pe canalul de distribuţie,

deoarece factorii de mediu precum temperatura, umiditatea, prezenţa microorganismelor, pot
cauza deteriorări ale produselor agricole şi alimentare. Aceste produse, fiind perisabile,
necesită anumite condiţii de depozitare, ce vor fi luate în considerare în elaborarea politicii
calităţii.

Se recomană a fi evitate:

 stivele prea grele şi voluminoase pentru produsele agroalimentare casabile sau care
prezintă pericolul deformării: fructe cu pulpa moale şi legume cu fructul moale, ouă etc;
 impactul luminii asupra anumitor produse agricole care se deteriorează în prezenţa
acesteia – ţelina de peţioli;
 temperaturile ridicate pentru produsele agricole perisabile – legume şi fructe, lapte,
carne – şi pentru toate produsele alimentare.
Datele de expirare a produselor agricole şi alimentare depozitate vor fi permanent
monitorizate, prin actualizarea bazei de date a intrărilor şi ieşirilor acestor produse.
Se vor efectua inspecţii periodice pentru a evalua starea de sănătate a produselor, dacă
produsele au suferit deteriorări calitative, ele trebuie izolate imediat de celelalte produse.

Manipularea. Manipularea sau mânuirea produselor se află în legătură directă cu

operaţiunile de primire/predare, depozitare şi ambalare. În timpul manipulării, produsele
agricole şi alimentare pot fi supuse şocurilor mecanice şi vibraţiilor, comprimării şi schimbării
condiţiilor de mediu. Aceşti factori pot cauza zdrobiri, lovituri, deteriorări chimice etc.

Personalul angajat pentru operaţiunile de manipulare trebuie instruit în cunoaşterea

metodelor de manevrare a diferitelor produse agricole şi alimentare, pentru a reduce la minim

28
deteriorările mecanice sau pierderile calitative, datorate în special vibraţiilor, şocurilor
mecanice şi schimbărilor bruşte de temperatură.

Ambalarea. Principala menire a ambalării este aceea de a proteja produsul în timpul

manipulării, transportului şi stocării până în momentul în care acesta ajunge la consumator.
Produsele agroalimentare sunt proiectate să fie atrăgătoare, dar dacă ele nu ajung la
consumator în forma în care au fost proiectate, efortul proiectării lor a fost zadarnic.

Tipul de ambalaj este determinat de natura produsului, metodele de manipulare,

vehiculele utilizate în transport, distanţa de transport, perioada şi condiţiile de stocare.
Materialul din care este confecţionat ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul
agroalimentar şi să nu afecteze calitatea acestuia.

În efortul de a lansa pe piaţă produse de calitate, întreprinderile extind aria calităţii

dinspre producţie spre ambalare, acordând o atenţie deosebită ambalajului. În acest scop,
întreprinderile iau în considerare: cerinţele consumatorilor, cerinţele distribuitorilor, cerinţele
legate de produs şi imperativele promoţionale. În cazul produselor perisabile, cum sunt cele
agroalimentare, trebuie marcată clar pe ambalaj data la care acestea expiră.

Conservarea. Producătorul trebuie să aplice metode potrivite de conservare a produselor

agroalimentare, pe durata cât acesta este sub controlul său. Măsurile de conservare depind de
natura produsului şi de susceptibilitatea acestuia de a se deteriora şi de a se degrada, pierzând
din calitate. De exemplu, pentru produsele agroalimentare se utilizează anumite substanţe
chimice pentru a opri deteriorarea acestora.

De asemenea, pentru produsele agroalimentare este nevoie de metode de conservare

speciale care se referă la tipul de ambalaj, controlul factorilor de mediu, în special a
temperaturii şi a umidităţii. Aceste proceduri sunt proiectate, elaborate şi implementate prin
politica privind calitatea produselor.

Un alt termen care se foloseşte în literatura de specialitate, alături de conservare, este

acela de segregare. Segregarea se referă la prevenirea posibilităţilor de a veni în contact cu
alte produse şi a se deteriora în urma acestui contact, sau de a fi expuse anumitor condiţii
adverse. Segregarea nu se limitează doar la contactul între produse, ci şi la contactul între
acestea şi containere sau unelte. De exemplu, particule mici din alte materiale rămase în
containere sau pe unelte, pot contamina alimentele şi băuturile, violând normele de sănătate şi
de siguranţă a alimentaţiei.

29
 Livrarea. Ultima dovadă a calităţii este demonstrată de experienţa pe care o trăieşte
cumpărătorul atunci când consumă produsele agroalimentare. Este foarte important ca
produsele să nu sufere deprecieri calitative între ultima inspecţie efectuată de către producător
şi recepţia efectuată de consumator.

În cazul distribuţiei directe a produselor agroalimentare între producător şi consumator,

producătorii trebuie să deţină documente care să ateste modul în care produsele sunt protejate
în timpul livrării. În cazul în care distribuţia produselor agroalimentare se efectuează prin
intermediari, iar livrarea reprezintă o parte a lanţului de operaţii, se impune existenţa unui
document care să ateste responsabilităţile fiecărui participant de-a lungul canalului de
distribuţie, astfel încât, produsele agroalimentare să nu sufere deteriorări calitative în timpul
livrării.

În ultimii ani s-a produs o triere a producătorilor de alimente pe piaţa românească dictată, în
parte, de exigenţele consumatorului privind calitatea produselor agricole şi alimentare. Dar, cu
toate acestea, sunt încă puţini aceia care, dipunând de resurse financiare, au început să aplice
sisteme moderne de asigurare a calităţii, cum ar fi cele din seria ISO 9000.

30
 Capitolul 3. Sistemul de calitate al produselor derivate din plantele oleaginoase

3.1 STAS 12/1 – 84/ A1 : 1996 Uleiuri comestibile.Ulei rafinat de floarea soarelui

Obiectul și domeniul de aplicare

Prezentul standard se referă la uleiul comestibil obținut din semințe de flaorea soarelui
prin presare sau extracție cu solvent și rafinare.
Floarea-soarelui

Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.), este o plantă uleioasă de mare importanţă economică
şi alimentară.
Prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi calitatea deosebită a uleiului
rezultat în extracţie, planta reprezintă una dintre principalele surse de grăsimi vegetale, utilizate
în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei pentru România.
Ca sursă de ulei vegetal, pe plan mondial, floarea-soarelui ocupă locul al patrulea, după
soia, palmier şi rapiţă.
Valoarea alimentară ridicată a uleiului de floarea-soarelui, se datorează conţinutului bogat
în acizi graşi nesaturaţi, reprezentaţi preponderent de acidul linoleic (44-75 %) şi acidul oleic (14-
43 %), cât şi prezenţei reduse a acidului linilenic (0,2 %), componente care-i conferă stabilitate şi
capacitate îndelungată de păstrare, superioare altor uleiuri vegetale. Funcţia nutritivă a uleiului de
floarea-soarelui este sporită de prezenţa unor provitamine a vitaminelor liposolubile A, D, E,
fosfatidelor ca şi a vitaminelor B4, B8 , K. Uleiul mai conţine steroli (aproximativ 0,04 %) şi
tocoferoli (fracţiune antioxidantă a uleiului vegetal, cca. 0,07%).
Capacitatea energetică (8,8 calorii/g ulei) şi gradul de asimilare ridicat, situează uleiul de
floarea-soarelui aproape de nivelul nutritiv al untului.
Uleiul rafinat de floarea-soarelui se foloseşte, în principal, în alimentaţie, în industraia
margarinei şi a conservelor. Uleiul de floarea-soarelui este excelent pentru alimentaţie, având
fluiditate, culoare, gust şi miros plăcute. Produsul este folosit şi în industrie pentru producerea
lacurilor speciale şi a răşinilor, precum şi în pictură. Reziduurile rezultate în urma procesului de
rafinare, se folosesc la fabricarea săpunurilor, la obţinerea cerurilor, fosfatidelor, lecitinei şi
31
tocoferolilor. Fosfatidele şi lecitina extrase din uleiul de floarea-soarelui, sunt utilizate în
industria alimentară, panificaţie, patiserie, în prepararea ciocolatei şi a mezelurilor.
Turtele rezultate în urma procesului de extracţie a uleiului (aproximativ 300 kg/t sămânţă),
constituie o sursă valoroasă de proteine pentru rumegătoare, iepuri, porci şi păsări. Turtele conţin
proteină brută (între 33,7 şi 47,8 %) şi aminoacizi esenţiali, cu valori apropiate cu cele de la soia,
excepţie făcând lizina, care se găseşte în cantităţi mai mici. Valoarea enegetică a turtelor este
corelată cu gradul de decorticare a seminţelor .
Seminţele mai puţin bogate în ulei, se folosesc direct în consum, întregi sau decorticate,
cât şi pentru halva. Tulpinile pot fi folosite ca sursă de căldură (local), pentru fabricarea plăcilor
antifonice sau obţinerea carbonatului de calciu.
Floarea-soarelui mai este apreciată ca plantă furajeră, fiind cultivată mai ales pentru siloz.
De asemenea, floarea-soarelui este şi o excelentă plantă meliferă. De pe un hectar de floarea-
soarelui se poate obţine o cantitate de 30 până la 130 kg de miere.
Prin resturile organice rămase după recoltare, floarea-soarelui restituie solului cantităţi
apreciabile de elemente minerale şi materie organică, estimate în cazul unei producţii de 3500
kg/ha, la 65 kg N, 30 kg P2O5, 300 kg K2O şi circa 7 tone substanţă uscată, echivalentul a 1200-
1500 kg de humus.
Floarea-soarelui poate avea şi întrebuinţări medicinale. Din florile ligulate (care conţin
quercitrină, anticianină, colină, betaină, xantofilă, etc.), se obţine un extract alcoolic care se
foloseşte în combaterea malariei, iar tinctura în afecţiuni pulmonare. Din achene, dat fiind
conţinutul în fitină, lecitină, colesterină, se preparau produse indicate în profolaxia dezenteriei,
febrei tifoide şi pentru vindecarea rănilor supurate. Uleiul se foloseşte (în medicina populară)
pentru macerarea plantelor utilizate în tratarea unor răni şi arsuri.

Proprietăți oraganoleptice
Caracteristici Condiții de admisibilitate Metode de verificare
- La 60̊ C ulei neîmbuteliat Limpede, fără suspensii și STAS 145/1-78
- La 15̊ C pentru uleiul în fără sediment
ambalaje de desfacere
Culoare Galbenă STAS 145/1-78
Miros și gust Plăcut, fără miros și gust STAS 145/1-78
străin

32
Proprietăți fizice și chimice
Condiții de Metode de verificare
Caracteristici admisibilitate
A B
Aciditate exprimată în acid oleic 0,1 0,35 STAS 145/16-07
Culoare de iod, mg 1/100 m³, max 7 9 STAS 145/2-78
Apă și substanțe volatile 0,06 0,13 STAS 145/10-67
Impurități însolubile în eter etilic 0,05 0,05 STAS 145/11-78
Plumb mg/kg, max 0,1 STAS 145/25-77
Cupru 0,4 STAS 145/24-77
Zinc 5 STAS 8830-80

Reguli pentru verificarea calității

Verificare lot
Verificarea calității uleiului rafinat de floarea soarelui se face prin verificare de lot și
verificări periodice.
Prin lot se întelege calitatea de ulei de floarea soarelui de același tip, ambalat în aceeași zi.
La fiecare lor se verifică:
 amabalarea și marcarea
 proprietățile organoleptice
 aciditatea liberă, culoarea de iod, săpunul si indicele de peroxid
Verificări periodice
Verificările periodice constau în verificarea impurităților insolubile în eter etilic. Aceste
verificări se efectuează trimestrial, cu excepția conținutului de pesticide care se efectuează
semestrial.
Pe baza rezultatelor obținute la verificările periodice produsele garantează caracteristicile
respective la fiecare lot de livrare.
Ambalare și marcare
Uleiul rafinat de floarea soarelui se livrează în:
a) Ambalaje de desfacere (bulelii de sticlă, butelii din material plastic)
b) Ambalaje de transport (butoaie, bidoane)
c) Cisterne sau tancuri
Pentru transport ambalajele de desfacere se introduc în lăzi de lemn compartimentate sau din
polietilenă sau palete, lăzi metalice de uz comun, role conform STAS 10319-80.

33
 Ambalajele folosite trebuie sa fie:
 curate, uscate, fără miros străin
 bine închise astfel încât să nu prezinte scurgeri
 avizate de Ministerul Sănătății
Uleiul rafinat de floarea soarelui se depozitează în rezervoare, tancuri, cisterne uscate și
curate.
Ambalajele cu ulei se depozitează în încăperi acoperite, răcoroase, întunecate curate și
lipsite de mirosuri. Uleiul livrat în ambalaje de desfacere se transportă în vehicule curate și
acoperite. Fiecare lot de livrare trebuie să fie însoțit de documente de certificare a calității
întocmite conform dispozițiilor legale aflate în vigoare.
Termene de garanție
Termenele de garanție pentru uleiul rafinat de floarea soarelui:
 4 luni, pentru uleiul în ambalaje de desfacere
 6 luni, pentru uleiul ambalat în ambalaje de transport.
Aceste termene se referă la produsul ambalat, depozitat și transportat în condițiile
prezentate.

3.2 STAS 12/2-84 Uleiuri comestibile. Ulei rafinat de soia

Obiectul și domeniul de aplicare

Prezentul standard se referă la uleiul comestibil obținut din semințe de soia prin extracție cu
solvenți și rafinare.
Tipuri
Uleiul rafinat de soia se fabrică în 2 tipuri:
- tip A
- tip B
Condiții de calitate
Uleiul de soia se fabrică după instrucțiuni tehnologice aprobate de către organul Central
coordonator, cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare. Materia primă și materialele
auxiliare ulilizate la fabricarea uleiului rafinat de soia trebuie să corespundă documentelor
normative de produs și dispozițiilor legale sanitare.

Proprietățile organoleptice
Caracteristici Condiții de admisibilitate Metode de verificare

34
 Aspect la 60̊ C Limpede, fără suspensii și STAS 145/1-78
fără sedimente
Culoare Gălbuie până la galben STAS 145/1-78
roșcat
Miros și gust Caracteristic fără miros și STAS0145/1-78
gust straniu

Proprietăți fizice și chimice

Caracteristici Condiții de admisibilitate Metode de verificare
A B
Aciditate liberă 0,15 0,4 STAS 145/16-07
Culoare de iod 18 STAS 2-78
Apă și substanțe volatile 0,06 0,15 STAS 10-67
Impurități 0,05 STAS 11-78
Plumb 0,1 STAS 25-77
Cupru 0,4 STAS 24-77
Zinc 5 STAS 8840-80
Arsen 0,05 STAS 7118-79

Verificarea calității
Conform STAS 12/1-84

Amabalare și marcare
Conform STAS 12/1-84

Depozitare, transport și documente

Conform STAS 12/1-84

Termene de garanție
Termenul de garanție pentru uleiul rafinat de soia este de 45 zile. Acest termen se
referă la produsele ambalate, depozitate și transportate în condițiile prevăzute în prezentul
standard și normele tehnice pentru depozitarea bunurilor alimentare.

STAS 21/8-80 Șroturi de soia

35
 Prezentul standard se referă la șrotul obținut prin extracția cu benzină a uleiului din boabele
de soia, conform STAS 3319-80. Șroturile de soia sunt destinate hranei animalelor. În funcție de
conținutul de proteină și celuloză brută se livrează în 3 calități.
Șrotul de calitatea I se obține din boabe de soia cu conținut de proteină brută de minim 36%
și șrotul de soia de calitatea a-II-a și calitatea a-III-a se obține din boabe de soia cu conținut de
proteină brută de minim 32% (calitatea a-II-a) având conținut de umiditate de 13% și conținut de
corpuri străine de 3%.

Condiții tehnice de calitate

Proprietăți organoleptice
Caracteristici Condiții de admisibilitate
Aspect Masă omogenă fără particule arse sau
mucegăite
Culoare Gălbuie, gălbuie-cafenie până la galbenă-
brună
Miros Caracteristic, fără miros străin (mucegai,
acru, de încins)

Reguli pentru verificarea calității

Luarea probelor conform STAS 21/2-73
Pregătirea probei de laborator în vederea analizei conform STAS 21/3-73
Verificarea calității
Verificarea calității șrotului de soia se face prin verificarea de lot.
Verificarea de lot se referă la:
- determinarea caracteristicilor organoleptice
- determinarea conținutului de apă și substanțe volatile, impurități, activității ureazică a
șrotului de soia
Metode de analiză
Pentru determinarea impuritătilor se folosesc probe de laborator luate conform STAS
212/2-73 și se pregătesc conform STAS 21/3-73.
În cazul în care pe sită rămân bucățele de șrot aglomerate acestea se desfac și se trec.
Ambalare, marcare, depozitare, transport și documente
Șrotul de soia se ambalează conform normativului de ambalare pe produse. Fiecare mijloc de
transport trebuie să fie însoțit de un document. Șrotul de soia se depozitează în vrac. Magaziile

36
trebuie să fie curate, uscate, fără miros străin. Transportul șrotului de soia se face în vehicule
acoperite, curate și aerisite.

SR 12184:1993 Ulei tehnic de soia

Obiectul și domeniul de aplicare

Prezentul standard se referă la uleiul tehnic de soia obținut prin extracșie cu solvenți din
boabe de soia, ulilizat în tehnice în industria chimică, industria textilă și industria metalurgică.
Clase de calitate pentru uleiul tehnic de soia:
- special
- dublu rafinat
- calitatea I
- ulei tehnic de soia rafinat
- calitatea a-II-a
- nerafinat
Condiții tehnice de calitate
Materia primă și materialele auxiliare folosite la fabricarea uleiului tehnic de soia trebuie
să corespundă documentelor tehnice pe produs.
Proprietăți fizice și chimice
Caracteristici Clasa de calitate Metode de verificare
Special I II
Condiții de admisibilitate
Aspect după încălzire Limpede, fără sedimente, fără STAS 145/1
-la 60̊ C suspensii
-la 209̊ C Limpede, fără depuneri
Culoarea după încăzire la După răcire, produsul trebuie STAS 4.5
290̊ C să-și păstreze culoarea inițială
Culoarea de iod mg l2/100 6 18 - STAS 145/2
ml
Punct de inflamabilitate 165 - 135 STAS 145/6

Reguli pentru verificarea calității

Tipul de verificare a calității uleiului de soia se face prin:
- verificare de lot
- verificare periodică

37
Verificarea de lot
Prin lot se înțelege cantitatea de produse de aceeași calitate, corespunzătoare unei singure
livrări.
La fiecare lot se verifică:
 ambalarea
 marcarea
 aspectul după încălzire la 60̊ C
 aspectul după încălzire la 290̊ C
 culoarea de iod
 punctul de inflamabilitate
 indicele de aciditate
 impuritățile

Metode de verificare a calității

Luarea probelor conform STAS 145/29
Pregătirea probelor conform STAS 145/21
Verificarea caracteristicilor organoleptice
Verificarea culorii după încălzire la 290̊ C
Ambalare, marcare, depozitare, transport și documente
Uleiul tehnic de soia se ambalează în butoaie metalice refolosibile, cisterne sau tancuri
marine bine închise, care asigură menținerea calității.
Amabalajele trebuie să fie marcate cu următoarele:
specificarea denumirii și marca produsului
denumirea produsului
calitatea
numărul lotului
masa brută
masa netă
data fabricației
Uleiul tehnic de soia de depozitează în ambalaje sau rezervoare curate și uscate, în locuri
ferite de umezeală și surse de căldură. Uleiul tehnic de soia se transportă în butoaie, cisterne sau
tancuri marine. Fiecare lot de livrare trebuie însoțit de documente de certiifcare a calității.

38
 3.3 STAS 3407-52 Uleiuri comestibile. Ulei rafinat de rapiță

Standardul de față se referă la uleiul de rapiță comestibil, obținut prin presarea semințelor de
rapiță și muștar sau prin extracția cu solvenți a semințelor și turtelor de rapiță și muștar și supuse
tuturor operațiilor de rafinare.
Condițiile tehnice
Semințele de rapiță și muștar folosite la fabricarea uleiului de rapiță comestibil trebuie să
corespundă condițiilor din STAS 2998-52. Nu se admite amestecarea uleiului de rapiță comestibil
cu alte uleiuri.
Rapita
Uleiul de rapiţă, extras din seminţele plantei, conţine acid alpha-linoleic, un precursor al
Omega 3, care ajută la reducerea hipertensiunii şi la scăderea nivelului de colesterol, prevenind
formarea cheagurilor de sânge pe artere şi diminuând riscul apariţiei unor boli cardio-vasculare.
♦ Consumat în mod regulat, uleiul de rapiţă are efect antiinflamator asupra vaselor de
sânge, care nu se mai sparg atât de uşor.
♦ Are un rol important în buna funcţionare a creierului, datorită acizilor graşi pe care îi
conţine şi care intervin în prevenirea depresiilor, a unor crize de demenţă şi chiar a maladiei
Alzheimer.
♦ Datorită conţinutului său de vitamina E, uleiul de rapiţă are proprietăţi antioxidante şi de
regenerare celulară, aşa că poate fi adăugat în cada cu apă caldă (la o temperatură suportabilă
pentru corp), seara, înaintea unei băi de relaxare de 15-20 de minute. După câteva reprize de
răsfăţ de acest fel, vei observa că pielea se tonifiază, iar corpul e plin de energie.

Uleiul de rapiţă este uleiul alimentar al cărui profil în acizi graşi este ideal în raport cu
necesarul nostru zilnic. Este extrem de interesant mai ales prin cantitatea de acid alpha-linolenic,
numit şi acid gras esenţial, deoarece este indispensabil sănătăţii, în condiţiile în care organismul
nostru nu îl poate sintetiza singur. Acesta este un precursor al Omega-3. Sunt extrem de rare
uleiurile care au privilegiul să conţină Omega-3. Omega-3 sunt extrem de importante pentru
circulaţie şi vasele sanguine. Ele combat formarea de cheaguri în artere, reduc hipertensiunea,
anihilează trigliceridele în exces, moderând inflamaţiile. Contribuie de asemenea la diminuarea
riscurilor cardio-vasculare prin scăderea nivelului de colesterol. Au un rol deosebit în buna
funcţionare a creierului, care funcţionează de fapt datorită grăsimii de origine strict alimentară!

Proprietăți organoleptice

39
 Caracteristici Condiții de admisibilitate
Aspect Lichid limpede la 20̊ C, fără suspensii, fără sedimente insolubile
la 60̊ C
Culoare Galbenă până la galben verzui
Gust și miros Slab, specific, nici amar nici rânced, fără gust sau miros străin

Proprietăți fizice și chimice

Caracteristici Condiții de admisibilitate
Densitate 0,910...0,924
Umiditate și substanțe volatile La 105̊ C% maxim 0,15
Aciditate liberă(exprimată în acid oleic) 0,4
Indice de iod 92...129
Indice de saponificare 167...186
Culoare de iod 16
Săpun 0,05

Condiții de recepție
Condiții de recepție, ambalare, marcare, depozitare și transport conform STAS 12-49
Metode de analiză conform STAS 145-51
La calculul cantitășii de săpun, molecua mediea săpunului de sodiu din uleiul de rapiță
comestibil se va considera egală cu 328.

3.4 SR 2257:1994 Halva de floarea-soarelui

Clasificare după compoziție:

 halva simplă
 halva cu adaosuri(pudră de cacao, ciocolată, fructe confiate, migdale, cafea, nuci,alune)
Conditții tehnice de calitate
Materia primă și auxiliară folosită la fabricaretrebuie să corespundă standardului de produs și
reglementările sanitare în vigoare.
Proprietăți organoleptice
Caracteristici Condiții de admisibilitate
Aspect Masă cu structură fină și uniformă halviță
Culoare Galbenă până la gălbui-cenușie deschisă,
uniformă, marmorată la sortimentele cu
adaosuri
Consistență Masă compactă, ușor sfărâmicioasă la tăiere
Miros Plăcut, bine exprimat, caracteristic miezului
40
 de floarea soarelui prăjit
Gust Plăcut, dulce, caracteristic miezului de
floarea soarelui

Proprietăți fizice și chimice

Caracteristici Condiții de admisibilitate
Umiditate 4
Zahăr direct reducător 18
Zahăr total 28
Grăsime 40
Cenusă totala 2
Cenusă insolubilă 0,1
Plumb 0,5
Arsen 0,1
Cupru 10
Resturi de coji de semințe 0,3

Reguli pentru verificarea calității: Verificarea calității se face prin verificarea de lot. La fiecare
lot se verifică:
 ambalajul
 marca
 masa netă
 proprietățile fizice
 proprietățile chimice
Ambalare, marcare, depozitarte, transport
Ambalaje de desfacere. Halvaua de floarea soarelui se ambalează în hârtie pergament
conform STAS 12681 sau folie metalică, cutie cu capc din material plastic, folie din polietilenă
de joasă densitate conform STAS 8171.
Ambalaje de transport. Pentru transport ambalajele de desfacere se introduc în lăzi pentru
uz general conform STAS 5655.
Marcarea. Pe ambalajele de desfacere se inscripționează:
 marca sau denumirea produsului
 denumirea produsului
 tipul sortimentului
 Masa
 data fabricației
 termenul de valabilitate
 condiții de păstrare conform STAS 2257

41
Pe ambalajul de transport se inscripționează:
 marca sau denumirea produdului
 denumirea produsului
 tipul sortimentului
 masa netă
 masa brută
Halvaua se depozitează în încăperi uscate, curate, dezinfectate, bine aerisite. Se transportă cu
vehicule curate, aerisite, acoperite cu prelate impermeabile. Termenul de valabilitate se stabilește
de producător.

Bibliografie

1. Adrian Turek Rahoveanu – „Organizarea filierei oleaginoaselor in Romania, decalaje

fata de Uniunea Europeana”, Cartea Universitara, Bucuresti 2007
2. Dan Boboc – „Analiza Calitatii produselor”-Editura Tribuna Economica, Bucuresti 2002
3. Dincu, Ion – „Tehnologia culturilor de camp”- Editura ASE, Bucuresti 1997
4. Victor, Manole – „Filiere Agroalimentare”- Editura ASE, Bucuresti 2005
5. Stefan, Marcela – „Agrofitotehnie comparata”-, Editura ASE, Bucuresti 2003
6. Anuarul Statistic al Romaniei, 2009
7. www.mapn.ro
8. www.europa.eu.ro
9. www.apia.org.ro
10. www. gazetadeagricultura.info/plante-tehnice.ro
11. www.FAO.ro
12. Institutul National de Standardizare si Metrologie Bucuresti

42