Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Filocalia 9
Filocalia 9
OC
AL
IA
SAU
CULEGERE
DIN
SCRIERILE
SFINŢILOR
PĂRINŢI
CARE ARATĂ
CUM SE POATE
OMUL CURAŢI,
LUMINA ŞI
DESĂVÎRŞI
Volumul IX
SCARA SFtNTULUI
IOAN SCĂRARUL
şi ÎNVĂŢĂTURILE LUI
AVA DOROTEI
TRA
DUC
ERE
,
INT
ROD
UCE
RI
ŞI
NOT
E
de
Pr.
Prof
.
Dr.
DU
MI
TR
U
ST
ĂNI
LO
AE
EDITURA INSTITUTULUI
BIBLIC ŞI DE MISIUNE
AL BISERICII
ORTODOXE ROMANE
BUCUREŞTI - 1980
INTRODUCERE
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCALIA
15
B
Copierea, traducerea şi parafrazarea «Scării»
în diferite limbi, inclusiv în cea românească
FILOCALIA
flLOCAUA
Ed. gr. 1970, cap. 1 şi 2 din Cuv. Ms. 5 al Patriarhiei Române : «Cea
XXII : «mîndria este tăgăduirea lui de Dumnezeu urîtă mîndrie este cu
Dumnezeu, născocirea dracilor, dis- adevărat o lepădare de Dumnezeu
preţuirea oamenilor, maica osîndirii, şi de stăpînia Lui. Căci aceasta face
nepoata laudelor, semnul nerodirii, pre măreţ a se lepăda de Dumnezeu
izgonirea ajutorului lui Dumne- şi a zice cum că bunătăţile ce are
zeu, pricinuitoarea căderilor, pricina nu le are de la Dumnezeu, ci de la
îndrăcirii, izvorul mîniei, uşa făţăr- dînşii. Aceasta este o aflare a dra-
niciei, întăritura dracilor, păzitoarea cilor, căci ei au aflat-o înaintea tu-
păcatelor, pricinuitoarea neîndură- turor şi s-au încununat cu dînşa.
rii, necunoaşterea milei, amarnică Este ca o maică ce n-are părerea
băgătoare de seamă, neomenoasă de rău şi pricina ce suge pre mărire
judecătoare, potrivnica lui Dumne- şi pre laudă ca laptele din ţîţă. Este
zeu, rădăcina hulei». un semn al neroditorului suflet, dă-
părtare a dumnezeiescului ajutor şi
dăpărtare a sfîntului dar, clătirea
inimii, pricinuitoarea răutăţilor, că-
derea întru cele necuvioase lucrări,
izmenirea mîndreţei, izvorul mîniei,
INTRODUCERE 21
FILOCAL1A
F1L0CALIA
FILOCAL1A
27
F 1L O C A L1A
29
F1L O C A L 1A
F1L0CAUA
3 — Filocalia voi. IX
34
FILOCALIA
HLOCALIA
FIL0CAL1A
FILOCAL1A
CUVINTUL I
Despre lepădarea
de viaţa deşartă şi despre retragere52
1) Bunul şi cel mai presus de bunătate şi atotbunul
Dumnezeu şi împărat al nostru (căci e bine să începem
scrierea către slujitorii Lui de la Dumnezeu), a cinstit
toate făpturile zidite de El cu demnitatea libertăţii ra-
ţionale 53. De aceea, dintre acestea, unele sînt prietene
52. «Intîia renunţare e izbăvirea de lucruri; a doua şi a treia este
cea de patimi şi de neştiinţă. De lucruri se izbăveşte uşor cel ce voieşte ;
dar nu puţină osteneală se cere pentru izbăvirea de patimile faţă de ele».
53. «Libertatea este, după dumnezeiescul Grigorie al Nyssei, voinţa
sufletului raţional gata să se mişte încotro voieşte. Pe aceasta s-o îndu-
plecăm să fie gata să se mişte numai spre bine, ca să topim pururea amin-
tirea răului prin gînduri bune».
Alta : «Libertatea este mişcarea înţelegătoare, stăpînă pe sine, a su-
fletului. De aceea animalele neraţionale nu sînt libere. Căci sînt purtate
de fire şi nu o poartă. De aceea nici nu se împotrivesc poftei naturale, ci
îndată ce sînt cuprinse de o poftă, se năpustesc spre împlinirea ei. Dar
omul fiind raţional, mai degrabă conduce firea decît e purtat de ea. De
44
FILOCALIA
FILOCALIA
HLOCALIA
4 - Filocalia voi. IX
50
F1LOCAL1A
FILOCALIA
F1L0CAL1A
FILOCAL1A
FILOCALIA
FIL OC A L1A
CUVINTUL II
Despre despătimire
1) Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se
străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel
ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce
a dobîndit cu adevărat aducerea aminte de osînda şi
de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica
de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici
de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava
vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic
pămîntesc91, ci lepădînd şi urînd toată legătura, toata
grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul
său, urmează gol92 şi fără griji şi fără pregetare, lui
In ed. 1970 : «Fiindcă mai sus a spus că nu tuturor li se potriveşte
viaţa de obşte, din pricina lăcomiei, şi nu tuturor sihăstria, din pricina
iuţimii, după ce a arătat cele două extreme, arată mijlocia lăudată şi de
dumnezeiasca Scriptură şi de el însuşi. Căci arată pe Domnul zicînd:
«Unde sînt doi sau trei, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor» (Mt. 18, 20).
91. Scolia din P.G.: «Zice şi marele Vasile: cel ce are de gînd să
urmeze cu adevărat lui Dumnezeu, trebuie să se dezlege de legăturile
împătimirii de viaţă. Iar aceasta se doblndeşte prin retragerea desăvîrşită
şi prin uitarea vechilor năravuri. Căci de nu ne vom înstrăina de rudenia
trupească, de părtăşia la aceeaşi viaţă, mutîndu-ne oarecum prin alipire
la o altă viaţă, după cel ce a zis : «Căci vieţuirea voastră este în ceruri»
(Fii. 3, 20), nu vom putea să ajungem la scopul de a plăcea lui Dum-
nezeu. Căci Domnul a spus în chip hotărît: «Tot cel care dintre voi nu
se va lepăda de toate averile sale, nu poate să-mi fie Mie ucenic» (Le.
14, 33). In ed. 1970 se continuă : «Lămurind aceasta în altă parte, zice
acelaşi: Scopul Domnului în aceste cuvinte e nu să dea cuiva putere să
fie sau nu ucenic al Lui, ci se arată că sufletul aflat în cele ce-1 împrăştie,
nu poate plăcea lui Dumnezeu. Ba se şi primejduieşte in acestea, făcîn-
du-se uşor de prins de cursele diavolului, şi se dovedeşte şi vrednic de
batjocură şi de rîs pentru nedesăvîrşirea celor ce pare că se sîrguiesc.
Aceasta rugîndu-se proorocul să nu i se întîmple, zice: «Să nu se bucure
vreodată duşmanii mei de mine. Şi au grăit cu fală împotriva mea, cînd
s-au clătinat picioarele mele» (Ps. 37).
92. «Primul lucru ce se cuvine creştinului care vrea să se golească,
e să se golească de patimile răutăţii, cele multe şi felurite, prin care se
criNTUL 1OAN SCARARVL
61
FILOCAUA
F1L0CAL1A
F1LOCALIA
CUVINTUL III
Despre înstrăinare
1) înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tu-
turor celor din locul de obîrşie, care lucrează în noi
împotriva ţintei evlaviei noastre105. înstrăinarea este
purtare necutezătoare, înţelepciune necunoscută, pri-
103. Scolia în ed. 1970 : «Să se înfrîneze de la desfătări, care susţin
iubirea de sine, iubirea de cele materiale, lăcomia pîntecelui şi patimile
ce se nasc din acestea ; şi de la răutate, care susţine dispreţuirile altora,
lenea şi mîndria». P.G.: «De la desfătare, din pricina curviei şi a întune-
cării minţii j de la răutate din pricina dispreţuirii».
104. Scolia ed. 1970: «Celor ce veghează şi se sîrguiesc să împli-
nească poruncile, portul sau mînăstirea de obşte le este pricină de mîn-
tuire, iar celor leneşi şi fără grijă, pricini de primejdie».
105. «Adică a rudeniilor, a bunurilor, a mincărurilor, a voilor, a pati-
milor, a distracţiilor, a locurilor, a slavei şi a celorlalte care ne împiedică
de la ţinta evlaviei». Altă scolie : «Străin e cel ce e cu gîndul afară de
toate cele ale vieţii». Alta : «Străin e acela căruia îi sînt străine cele ale
lumii». Alta : «Dacă te înstrăinezi pentru Dumnezeu, nu căuta să te ames-
SFÎNTUL 10AN SCARARUL g7
FILOCAL1A
TILOCALIA
F1L0CAL1A
73
FILOCAL1A
DESPRE VISURILE
CARE URMEAZĂ PE ilNCEPAÎORI
F1L0CALIA
CUVÎNTULIV
Despre fericita
şi pururea pomenita ascultare
1) Cuvîntul nostru înaintînd cu bună rînduială, a
ajuns la luptătorii şi atleţii lui Hristos. Cu adevărat
oricărui rod îi premerge floarea şi oricărei ascultări,
înstrăinarea, fie a trupului, fie a sufletului. Căci cu
aceste două virtuţi, ca şi cu două aripi de aur, urcă la
cer fără preget sufletul cuvios. Poate despre el a cîn-
tat un oarecare purtător de Duh : «Cine îmi va da aripi
ca unei porumbiţe şi voi zbura prin smerenie ?»
(Ps. 54, 6)127 bis.
2) Nu vom trece cu vederea să facem vădită prin
cuvînt, dacă voiţi, înfăţişarea acestor viteji luptători:
cum ţin pavăza credinţei în Dumnezeu şi în Susţinăto-
rul credinţei, respingînd prin ea, aşa zicînd, tot gîndul
necredinţei, sau al strămutării; cum întind neconte-
nit sabia duhului, omorînd toată voia lor ce se apropie
de ei; cum, îmbrăcaţi în platoşele de fier ale răbdării
şi ale blîndeţii, resping prin ele toată ocara şi înţepă-
tura şi săgeata cuvîntului. Dar ei au şi coiful mîntuirii,
acoperămîntul întîistătătorului prin rugăciune. Şi nu
127 bis. Sînt cele trei etape principale ale urcuşului duhovnicesc : făp-
tuirea (curăţirea de patimi şi dobîndirea virtuţilor), contemplarea (ve-
derea duhovnicească) şi desăvîrşirea.
78
FILOCALIA
FIL0CAL1A
F1L0CAL1A
FILOCALIA
D E S P R EI S I D O R
flLOCALJA
DESPRE LAURENTIE
FILOCALIA
DESPRE ECONOM
poate răbda acela în tot ceasul, fie prin ocări, fie prin
necinstiri, fie prin dispreţuiri şi batjocoriri155. El se
face pricina acestor trei păgubiri foarte mari:
întîi se lipseşte acela însuşi de plata ce vine din
certarea povăţuitorului; al doilea, că puţind să folo-
sească şi pe ceilalţi din virtutea altuia, nu o face aceas-
ta ; al treilea şi cel mai greu lucru e că şi cei ce par
purtători de osteneli, făcîndu-se o vreme fără grijă şi
nefiind mustraţi sau certaţi de întîistătătorul, ca unii
ce ar fi, chipurile, virtuoşi, se lipsesc de blîndeţea şi de
răbdarea ce se cuvine să o aibă. Căci lipsa de apă aco-
peră şi pămîntul bun şi roditor şi gras de buruienile
necinstite şi-1 face să odrăslească mărăcinii mîndriei,
ai vicleniei şi ai netemerii. Ştiind-o aceasta marele
apostol scrie lui Timotei: «Stăruie, mustră, ceartă, în-
deamnă cu timp şi fără timp» (II Tim. 4, 2).
Iar eu împotrivindu-mă acelui povăţuitor adevărat
şi aducînd înainte slăbiciunea generaţiei noastre şi că
mulţi poate pentru certarea fără motiv, sau poate nu
fără motiv, se rup de păstor, acel sălaş al înţelepciu-
nii zice iarăşi: «Sufletul legat de Hristos, prin iubirea
şi credinţa păstorului, nu se depărtează de el pînă la
sînge şi mai ales cel ce s-a tămăduit vreodată prin el
de vreo rană oarecare, amintindu-şi de cel ce zice:
«Nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici vreo
altă zidire nu va putea să ne despartă pe noi de dra-
Scolia : «Luptătorii sînt ispitiţi ca să sporească bogăţia lor. Cei mole-
şiţi, ca să se păzească de cele ce-i vatămă. Cei somnoroşi, ca să se
trezească. Cei depărtaţi, ca să se apropie de Dumnezeu. Cei familiari, ca
să se facă şi mai familiari prin îndrăzneală».
155. «Observă cum celor ce au urcat li se dă, nu fără folos, prilej
de smerenie. Căci dacă se desăvîrşesc în cele ce au pus început, se fac
şi mai vrednici de laudă».
Dacă cei ce lucrează bine sînt numai lăudaţi de întîistătători, încep
să se umple de mîndrie şi se păgubesc şi ei şi întîistătătorii, că nu au
avut grijă de buna lor îndrumare.
94
FILOCALIA
DESPRE AVACHIR
FILOCAUA
FILOCALIA
FILOCALIA
F1LOCALIA
F1LOCAUA
105
P1LOCAUA
107
FILOCALIA
tlLOCAUA
113
S - Hlocalia voi. IX . . . .
114
FILOCALIA
FIL0CAL1A
PILOCALIA
FILOCALIA
F1LOCALIA
123
flLOCALIA
tILOCAUA
F1L0CAL1A
129
fl - Fi!ocalia voi. IX
130
TILOCAL1A
131
FILOCAUA
CUVlNTUL V
FILOCÂUA
PILOCAL1A
FILOCALIA
flLOCAUA
14$
10 - Filocalia voi. IX
146
FIWCAUA
147
FILOCALIA
F1LOCALIA
T1L0CAL1A
FILOCAUA
FILOCALIA
CUVINTUL VI
flLQCAUA
159.
F1LOCAUA
FIL0CAL1A
CUVÎNTUL VII
HLOCALIA
FILOCAL1A
169»
tllOCAOA
FIL0CAL1A
173
FILOCALIA
FILOCALIA
177
FIL0CAL1A
FILO CA LIA
FIL0CAL1A
183
F1L0CAUA
185<
CUVlNTUL VIII
187
F1LOCALIA
FILOCALIA
CUVlNTUl IX
F1L0CAUA
CUVlNTUt X
Despre clevetire
1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos,
nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a rău-
lui se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rînduit aceasta
după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica
urii. E o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă
399. Vedem iarăşi gîndirea largă şi înţelegătoare a Scărarului. EI nu
condamă simplist pe cei ce laudă ceea ce nu fac ei, ci recunoaşte că
uneori aceştia sînt folosiţi de cuvintele lor, care nu se acoperă însă cu
faptele lor. Căci de multe ori cuvintele omului nu sînt ale lui, ci ale
lui Dumnezeu, Care-1 sileşte să vorbească prin conştiinţa lui. In acest
caz, prin cuvintele ce le rostesc unii îşi predică, sau li se predică şi
lor, sau din voinţa de a încălzi pe alţii pentru un lucru bun, se încălzesc
şi pe ei înşişi. Sau, căldura cu care primesc alţii cuvintele rostite de
ei se întinde şi la ei. Scolia sfîntului Nil: «Trebuie să spună cele bune
şi cel ce nu le face, ca să înceapă, ruşinat de vorbe, să săvîrşească fapta».
Aceasta e de natură să anuleze critdca ce o fac unii preoţilor care nu
împlinesc totdeauna cuvîntul lui Dumnezeu pe care-1 propovăduiesc.
400. El nu se va mai ruşina să zică: «Şi ne iartă nouă greşalele
noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri». El a iertat cu adevărat,
deci poate cere să i se ierte şi lui.
200
fILOCALIA
20!
FILOCALIA
FILOCALIA
CUVINTUL XI
FILOCAUA
CUVÎNTUL XII
Despre minciună
1) Focul se naşte din piatrăşi fier. Minciuna, din
vorbă multă şi din gluma prostească. Minciuna înseam-
nă pieirea dragostei, iar jurămîntul mincinos, tăgădui-
rea lui Dumnezeu.
2) Nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi în-
chipuie că păcatul minciunii eunul mic. DuhulSfînt a
SF1NTUL 10AN SCARARUL 207
FILOCALIA
ULOCAUA
FILOCALIA
FILOCAUA
FILOCALIA
CUVÎNTUL XV
Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea)
nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi,
prin osteneli şi sudori452
1) Curăţia (castitatea) este o însuşire a firii netru-
peşti. Curăţia este casa prea iubită a lui Hristos şi
sufletul în ele, încît nu se mai vede. Cel zbuciumat de ele nu mai ştie de
sinea sa propriu zisă, de valoarea ei, de deschiderea ei responsabilă spre
infinitul dumnezeiesc şi spre veşnicie. El nu mai trăieşte anticipat viaţa
adîncă a dialogului cu Dumnezeu şi lărgimea ei în infinitul Lui, ci spas-
modic, îngust şi altfel în chip trecător în fiecare gînd.
452. In ed. 1970 şi în trad. după ed. rusă 1901 e pus ra primul cap al
acestui «Cuvînt», iar în P.G., ca ultima scolie la «Cuvîntul» anterior, urmă-
torul text: «Introducere la Cuvîntul despre trupuri şi despre oamenii din
afară de trupuri. Am auzit acum pe nebuna aceasta spunînd că războiul
222
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCAL1A
plînge pe noi, sau ocărî, sau căi pentru păcat. Iar cînd
aceasta se stinge, ne ia iarăşi în primire tiranul cu mo-
tivul iubirii de oameni473.
31) Pe cit este Domnul de nestricăcios şi de netru-
pesc474, pe atîta Se bucură de neprihănirea şi de ne-
stricăciunea trupului nostru475. Căci unii spun că de
nimic nu se bucură dracii, aşa de mult ca de urî tul
miros al curviei. Deci nici de altă patimă, ca de aceas-
tă întinăciune a trupului.
32) Curăţia (castitatea) este apropierea desăvîrşită
de Dumnezeu şi asemănarea cu El, pe cît e cu putinţă
oamenilor. Maică a dulceţii este pămîntul şi umezeala;
iar maică a curăţiei este liniştirea însoţită de ascul-
tare 476.
33) Nepătimirea trupului cîştigată din liniştire,
apropiindu-se de multe ori de lume, nu rămîne neclin-
tită. Dar cea care se naşte din ascultare, este pretutin-
deni cercată şi neclătinată477.
473. După păcat, dracul vrea să ne aducă la deznădejde, spunîndu-ne
că Dumnezeu nu iartă. Prin aceasta ne împiedică de la căinţă. Dar dacă,
neascultînd de el, scăpăm de deznădejde, iarăşi vine cu motivul iubirii
de oameni a lui Dumnezeu, ca să ne îndemne iarăşi la săvîrşirea păcatului.
474. E vorba de Dumnezeu în general, nu de Fiul lui Dumnezeu cel
întrupat. Sau de faptul că trupul Domnului după înviere e atît de înduhov-
nicit, că poate fi numit şi netrupesc.
475. Nestricăciune dobîndită prin har, nu naturală, precum şi trupul
Domnului nu e nestricăcios prin fire, ci datorită unirii lui cu Dumnezeu
Cuvîntul.
476. «Patru sînt virtuţile care curăţă sufletul: tăcerea, păzirea porun-
cilor, strîmtorarea şi smerita cugetare».
477. Scărarul arată şi aci că ascultarea e mai mare ca liniştirea de
unul singur. Căci ascultarea nu e pîndită de mîndrie. Şi ascultătorul e
obişnuit cu oamenii şi deci nu cade uşor din pricina lor. Pe lîngă aceea,
s-a obişnuit să atîrne totdeauna de sfatul părintelui său duhovnicesc şi,
prin el, de Dumnezeu.
SF1NTUL 10AN SCARARUL
F1L0CALIA
23&
F ILOC A L1A
flLOCAUA
F1L0CAUA
23î>
FILOCAUA
FILOCALIA
F1L0CAUA
FILOCALIA
CUVINTUL XVI
flLOCAUA
FIL0CAL1A
CUVINTUL XVH
F 1L O C A L 1A
F1LOCAL1A
CUVINTUL XVIII
F1LOCALIA
CUVlNTUL XIX
FILOCAUA
MLOCALIA
CUVlNTUL XX
FILOCAUA
CUVÎNTUL XXI
F1LOCALIA
FILOCAUA
flLOCALIA
F1L0CALIA
F1LOCALIA
FILOCALIA
CUVÎNTUL XXII
Despre mîndria cea fără de minte
(fără stăpînire)
1) Mîndria este tăgăduirea lui Dumnezeu584, năs-
cocirea dracilor, dispreţuirea oamenilor, maica osîn-
dirii, nepoată a laudelor, semnul nerodniciei, izgoni-
toarea ajutorului lui Dumnezeu, înaintemergatoarea
ieşirii din minţi, pricinuitoarea căderilor, pricina luării
în stăpînire (de draci), izvor al mîniei, uşa făţărniciei,
584. «Căci cel ce socoteşte că înfăptuieşte ceva din sine, şi nu din
ajutorul lui Dumnezeu, tăgăduieşte pe Dumnezeu şi ajutorul Lui în toate:
De aceea şi cade, părăsit fiind, din harul lui Dumnezeu, pe care 1-a
nesocotit».
SFINTVL 10AN SCARARUL 279
F1LOCALIA
F1L0CAL1A
F1L0CAL1A
FILOCAL1A
FILOCAUA
FILOCAL1A
CUVINTUL XXIV
F1LOCAUA
F1L0CALIA
F1L0CALIA
CUVlNTUL XXV
nwcALiA
MLOCAUA
F1LOCALIA
F1LOCĂLIA
F1LOCAUA
flLOCAUA
FILOCALIA
F1LOCAL1A
FILOCALIA
V1L0CALIA
CUVlNTUL XXVI
FILOCALIA
VILOCAUA
321
FILOCAUA
F1L0CAUA
FILOCALIA
329.
FILOCAUA
FILOCALIA
FILOCALIA
F1L0CAL1A
F1LOCAUA
tlLOCALlA
FILOCALIA
FILOCALIA
ACELAŞI CUVÎNT
PARTEA A II-A
HLOCALIA
flLOCALIA
ţlLOCAUA
FILOCALIA
F1LOCAUA
FILOCAL1A
FILOCALIA
ritocALiA
fILOCAUA
FILOCAUA
ACELAŞI CUVINT
PARTEA A III-A
FILOCAUA
F1L0CAL1A
nvocAUA
F1LOCAUA
F1LOCAUA
ACELAŞI CUVINT 9
25 - Filocalia voi. IX
386
FIL0CAL1A
FILOCAUA
FILOCAUA
P1LOCAUA
FIL0CAL1A
FILOCAUA
tlLOCAUA
cuVINTUL xxvm
Despre fericita rugăciune, sfinţita maică
a tuturor virtuţilor; şi despre înfăţişarea
văzută şi gîndită în vremea rugăciunii
1) Rugăciunea este, după însuşirea ei, însoţirea şi
unirea omului şi a lui Dumnezeu; iar după lucrare,
susţinătoarea lumii. Este împăcare a lui Dumnezeu;
maica lacrimilor şi fiica lor; ispăşirea păcatelor; pod
de trecere peste ispite; peretele din mijloc în faţa ne-
cazurilor ; zdrobirea războaielor, lucrarea îngerilor,
hrana tuturor fiinţelor netrupeşti, veselia ce va să vie,
lucrarea fără margine, izvorul virtuţilor, pricinuitoa-
rea harismelor (a darurilor), sporirea nevăzută, hrana
sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii, do-
vedirea nădejdii, risipirea întristării, bogăţia călugări-
lor, vistieria sihastrilor, micşorarea mîniei, oglinda
înaintării, arătarea măsurilor, vădirea stării dinăuntru,
descoperirea celor viitoare, semnul slavei. Rugăciunea
este celui ce se roagă cu adevărat tribunal, dreptar şi
scaun de judecată al Domnului, înaintea scaunului Ju-
decăţii viitoare.
2) Ridicîndu-ne în picioare, să ascultăm pe această
împărăteasă a virtuţilor strigînd şi grăind cu glas înalt
către noi: «Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovă-
889. Ea e scufundată în abisul Celui Unu, şi umplută de infinitatea
Lui.
404
FILOCALIA
PILOCAUA
flLOCALlA
FILOCAUA
F1L0CALIA
FILOCALIA
F1L0CAL1A
27 - Filocalia voi. IN
418
F1L0CAL1A
CUVlNTUL XXIX
F1LOCALIA
F1L0CALIA
F1LOCAL1A
CUVINTUI XXX
tlLOCALlA
FILOCALIA
PILOCALIA
431
fILOCAUA
Către Păstor
Introducere
1) In cartea de mai jos te-am pus, Prea Cuvioase,
pe tine, la urma tuturor. Dar în cea de mai sus, am fost
încredinţat că eşti înaintea noastră a tuturor, dacă
este adevărat ceea ce s-a spus : «Că vor fi cei din urmă
după cugetul lor, cei dintîi după vrednicie» (Mt. 20,
16)970.
CAPITOLUL I
28 - Filocalia voi. IX . .
434
FILOCALIA
FILOCAUA
CAPITOLUL III
FILOCAUA
CAPITOLUL VI
FILOCALIA
F1L0CAL1A
FIL0CAL1A
F1L0CALIA
I1L0CAUA
P1LOCALIA
FILOCALIA
CAPITOLUL XIV
FIL0CAL1A
F1LOCALIA
F1LOCAUA
30 - Filocalia voi. IX
466
P1L0CALIA
FILOCAL1A
FILOCALIA
Diferite învăţături
de suflet folositoare
MLOCALIA
1029. Acesta e textul din P.G. 88, 1613—1618. In textul din Sources
Chretiennes şi al lui Filaret urinează încă două capitole în care se reiau
unele caracterizări ale vieţuirii lui Dorotei în mînăstire. Dar se pare că
ele sînt adaosuri ulterioare. Căci altfel ar fi trebuit să urmeze după cap. 2
şi înainte de fraza cu care începe cap. 3.
ALE CELUI ÎNTRE SFINŢI
PĂRINTELE NOSTRU DOROTEI
Felurite învăţături lăsate ucenicilor săi
cînd a părăsit mînăstirea Avei Serid
şi a întemeiat cu ajutorul lui Dumnezeu
mînăstirea sa, după moartea Avei loan proorocul
şi după tăcerea desăvîrşită a Avei Varsanufie
i
DESPRE LEPĂDARE
FILOCAUA
481
31 - Filocalia voi. IX
482
FILOCALIA
F1LOCAL1A
(Mt. 21, 28). Iată, aţi ostenit; iată, aţi suferit atîtea
greutăţi; iată, aţi fost supuşi ispitelor răului şi alor
neascultării voastre. Veniţi, în sfîrşit, întoarceţi-vă!
Veniţi şi cunoaşteţi neputinţa şi necinstea voastră, ve-
niţi la odihna şi la slava voastră. Veniţi, întoarceţi-vă
prin smerita cugetare la viaţa pe care aţi pierdut-o
prin semeaţă cugetare. «învăţaţi de la Mine, că sînt
blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor
voastre» (Mt. 11,28).
9) Vai, fraţii mei, ce face mîndria! Vai, ce poate
smerita cugetare! Ce nevoie a fost de toate ocolurile
acestea ? Căci dacă s-ar fi smerit Adam şi ar fi ascul-
tat de Dumnezeu şi ar fi păzit porunca de la început,
n-ar fi căzut. Dar şi după ce s-a urîţit, Dumnezeu i-a
dat prilej de a se pocăi şi de a fi miluit. însă grumazul
lui a rămas ţeapăn. Şi a venit Dumnezeu zicînd:
«Adame, unde eşti ?», adică: «De la ce slavă, la ce ru-
şine ai coborît ?» Şi apoi îl întreabă: «De ce ai păcă-
tuit ? De ce ai călcat porunca ?» Prin aceasta îl în-
demna anume să spună: «Iartă-mă!» Dar unde se
aude: «Iartă-mă» ? Nicăieri nu se vede smerenie; ni-
căieri pocăinţă. Ci dimpotrivă: răspunde împotrivă:
«Femeia pe care Tu mi-ai dat-o». Nu zice : «Femeia şi-a
rîs de mine», ci: «Femeia pe care Tu mi-ai dat-o», ca
şi cînd ar zice: «Nenorocirea ce Tu mi-ai adus-o pe
cap». Căci aşa se întîmplă, fraţilor, cînd omul nu su-
portă să se învinovăţească pe sine: nu se fereşte să
pună vina pe Dumnezeu însuşi.
Apoi se îndreaptă şi spre aceea şi-i zice: «Pentru
ce n-ai păzit porunca ?» E ca şi cînd i-ar fi zis anume :
«Zi măcar: «Iartă-mă!», ca să se smerească sufletul
tău şi să fie mîntuit». Şi iarăşi nu se aude nicidecum :
«Iartă-mă!» Ci răspunde şi ea zicînd: «Şarpele m-a
amăgit», adică: «Dacă el a păcătuit, ce sînt eu vino-
vată ?» Ce faceţi, nenorociţilor ? Puneţi o metanie, re-
486
FILOCAUA
FILOCAL1A
HLOCALIA
flLOCAUA
n
DESPRE SMERITA CUGETARE
32 - Filocalia voi. IX
498
PILOCALIA
FILOCAUA
FILOCALIA
FJLOCALIA
FILOCAUA
m
DESPRE CONŞTIINŢA
F1LOCALIA
F1LOCALIA
511
IV
DESPRE FRICA DE DUMNEZEU
FILOCALIA
F1L0CAUA
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCAUA
FILOCALIA
531
F1L0CÂLIA
flLOCALlA
FILOCAUA
vi
SA NU JUDECAM PE APROAPELE
FIL0CAL1A
HLOCAL1A
F1L0CAL1A
FILOCALIA
BILOCALIA
FILOCALIA
vn
DESPRE ÎNVINOVĂŢIREA DE SINE
FILOCALIA
551
flLOCAUA
FJLOCALIA
FILOCALIA
vin
DESPRE ŢINEREA DE MINTE A RÂULUI
FILOCAUA
FILOCALIA
FILOCALIA
FILOCALIA
IX
DESPRE MINCIUNA
FILOCAUA
FILOCALIA
571
FILOCALIA
TILOCALIA
37 - Filocalia voi. IX
578 ~ F1L0CAU A
care îi este proprie lui după fire. Iar aceasta este vir-
tutea 1136.
De aceea, am spus că virtuţile sînt la mijloc. De
pildă, bărbăţia e la mijloc între frică şi obrăznicie,
smerita cugetare la mijloc între mîndrie şi dorinţa de
a plăcea oamenilor; la fel cuviinţa e la mijloc între
ruşine şi neruşinare. Şi aşa, în chip asemănător, cele-
lalte virtuţi. Deci de se va afla cineva învrednicit de
aceste virtuţi, el se va afla cinstit la Dumnezeu. El se
arată totdeauna mîncînd şi bînd şi dormind ca şi cei-
lalţi oameni, dar este cinstit pentru virtuţile ce le are.
Dar dacă nu rămîne cu luare aminte şi nu se păzeşte
pe sine, se abate cu uşurinţă de la cale, fie la cele de-a
dreapta, fie la cele de-a stînga, adică fie spre ceea ce
prisoseşte, fie spre ceea ce e cu lipsă, şi dă naştere
bolii care este păcatul (răutatea).
4) Aceasta este calea împărătească, pe care au călă-
torit toţi sfinţii. Iar stadiile sînt lungimile pe care tre-
buie să le măsoare cineva totdeauna, să vadă la ce sta-
die (milă) a ajuns, în ce stare este. De pildă, noi toţi
sîntem ca unii ce avem ca ţintă să călătorim spre Sfînta
1136. De remarcat această definiţie a virtuţii ca sănătate sau ca
echilibru al firii. Răul a fost numit «boală a sufletului» de sfîntul Vasile,
Omil. la Exaimeron, P.G., 29, 196 B—Ci Evagrie, Suta I, 41; Patr. Orient.
28, p. 36—37.
Fiind Ia mijloc, sau calea împărătească, virtutea dă putinţa să se
activeze, în ansamblul complex al fiinţei umane, toate puterile ei. De aci
rezultă o simfonie bogată şi unică în specificul ei, a omului şi a fiecărei
persoane în parte. Orice precumpănire a uneia din ele, orice atenţie exa-
gerată acordată uneia tulbură toată fiinţa umană, sau unitatea ei spe-
cifică. Virtutea e, de aceea, şi expresia cea mai autentică a specificităţii
unice a fiecărei persoane. E o expresie a persoanei unice prin excelenţă.
De aceea, aceeaşi virtute e la fiecare persoană altfel. Căci în ea se
manifestă unicitatea persoanei. Şi fiecare persoană completă e o altfel
de sinteză a tuturor virtuţilor.
580
flLOCALIA
FILOCALIA
PILOCALIA
XI
flLOCAUA
F1LOCALIA
FILOCAL1A
FILOCALIA
fILOCAUA
F1L0CAUA
xn
DESPRE FRICA DE CHINURILE VIITOARE
ŞI DESPRE TREBUINŢA CA CEL CE VOIEŞTE
SÂ SE MINTUIASCA SA NU UITE NICIODATĂ
DE GRIJA MlNTUIRII SALE
FIL0CAL1A
FILOCAL1A
FILOCALIA
FILOCALIA
XIII
DESPRE TREBUINŢA
DE A RĂBDA ÎNCERCĂRILE FĂRĂ TURBURARE
ŞI CU MULŢUMIRE
FILOCALIA
FILOCALIA
cum a zis Ava Sisoe, sînt în lăuntrul tău. Dă-le lor ar-
vuna lor, şi se vor duce»1177. Vase a numit pricinile.
Dacă le-am iubit şi le-am lucrat, nu e cu putinţă să nu
fim robiţi de gîndurile pătimaşe, fiind siliţi să lucrăm
patimile, chiar dacă nu voim, pentru că ne-am predat
de bună voie în mîinile lor.
5) Aceasta este ceea ce a spus proorocul despre
Efraim care a biruit pe potrivnicul lui (Osea 5, 13),
adică conştiinţa sa, şi a călcat în picioare judecata,
pentru că a căutat Egiptul şi a fost luat în robie de
asirieni (Osea 7, 11). Egipt numesc părinţii voia tru-
pească ce ne apleacă spre odihna trupească şi învaţă
mintea să caute dulceaţa patimilor. Iar asirieni, gîn-
durile pătimaşe, care turbură şi zăpăcesc mintea şi o
umplu de idoli necuraţi şi o duc cu sila şi fără să vrea
la lucrarea patimilor.
Dacă se predă deci cineva pe sine de bună voie
dulcii pătimiri a trupului, e dus cu sila şi fără să vrea
la asirieni ca să robească lui Nabucodonosor. Aceasta
ştiind-o proorocul, se plîngea şi zicea: «Nu vă cobo-
rîţi în Egipt» (Ier. 42, 19). «Ce faceţi, nenorociţilor ?
Smeriţi-vă puţin ! Plecaţi umărul vostru şi lucraţi pen-
tru împăratul Babilonului şi şedeţi în pămîntul părin-
ţilor voştri». Şi iarăşi îi trezeşte zicînd : «Nu vă temeţi
de faţa lui, căci cu noi este Dumnezeul nostru, ca să
ne scoată pe noi din mîinile lui» (Ier. 42, 11). Apoi
prezice şi necazul ce va veni peste ei, de nu vor asculta
de Dumnezeu: «De veţi intra în Egipt, veţi fi în loc
neumblat şi robiţi şi spre blestem şi osîndă» (Ier.
42, 15, 16). Dar aceia îi răspund: «Nu vom şedea în
pămîntul acesta, ci vom intra în Egipt şi nu vom ve-
dea război şi nu vom auzi glas de trîmbiţă şi nu vom
împrejurări care se cer răbdate, pe care trebuie să le primeşti cu smere-
nie, cu înţelegere, etc.
1177. Apopht. Sisoe 6; P.G. 65, 393 A.
614
FILOCALIA
FILOCAUA
flLOCAUA
XIV
FILOCALIA
621
FIL0CAL1A
(J23-
FILOCAUA
PIL0CAL1A
1206. Să-1 facă «întru cunoştinţă» căci îl face pentru mîntuirea celui-
lalt şi a sa, deci şi pentru cinstirea lui Dumnezeu. Să-1 facă în orizontul
larg al cunoaşterii valorii eterne a persoanei omeneşti, înrădăcinată în re-
laţia cu Persoana lui Dumnezeu şi pentru a o întări în această relaţie.
1207. învăţătura XV, Despre post şi XVI, care explică un tropar al
sfîntului Grigorie de Nazianz la Paşti şi XVII, care explică unele cuvinte
despre mucenici ale aceluiaşi, le omitem, ca neavînd densitatea celorlalte
texte ale lui Dorotei.
ALE LUI AVA DOROTEI
DIFERITE EPISTOLE
A.
Către unii care trăiau în chilie
şi l-au întrebat despre întîlniri
1) Spun părinţii, că a şedea în chilie e jumătate, şi
a te întîlni cu bătrînii e tot jumătate1208. Cuvîntul în-
seamnă că atît pentru şederea în chilie, cît şi pentru
ieşirea din chilie, are nevoie cineva, la fel, de trezvie şi
de a şti pentru ce trebuie să se liniştească pe sine şi
pentru ce trebuie să se întîlnească cu părinţii şi cu
fraţii. Căci de priveşte cineva cu luare aminte la scopul
acestora, se va strădui să facă, cum au spus părinţii:
cînd sade în chilie se roagă, cugetă, face puţin lucru
de mînă, se îngrijeşte, după putere, de gînduri; iar
cînd întîlneşte vreodată pe cineva, află şi vede starea
aceluia şi anume dacă se poate folosi din starea fraţi-
lor, sau nu, şi dacă se poate întoarce nevătămat în chi-
lia lui. Şi dacă-1 vede pe acela vătămîndu-1 în ceva, îşi
descoperă neputinţa sa; descoperă că pînă acum n-a
cîştigat nimic din liniştire şi se întoarce umilit în chi-
lia sa, plîngînd, pocăindu-se, rugind pe Dumnezeu pen-
tru neputinţa sa. Şi aşa sade mai departe în chilie,
1208. Apopht. Pinten, Cod. Paris, grec, nr. 1598, f. 73.
41 - Filocalia voi. IX
634
flLOCAUA
F1L0CALIA
B.
Către întîistătătorii şi ucenicii din mînăstire
cum trebuie să povăţuiască cei dintîi pe fraţi
şi cum trebuie să se supună cei din urmă
1) De eşti povăţuitor al fraţilor, îngrijeşte-te de ei
cu asprimea inimii şi cu dragostea îndurătoare. înva-
ţă-i cu fapta şi cu cuvîntul cele ce trebuie făcute, dar
cel mai mult cu fapta. Pentru ca pildele sînt mai lucră-
toare. De eşti în putere, fii-le pildă şi în cele trupeşti;
iar de eşti slab, fii-le pildă prin aşezarea cea bună a
sufletului şi prin roadele Duhului înşirate de Apostol:
prin iubire, îndelungă răbdare, bucurie, pace, blîndeţe,
bunătate, credinţă şi prin înfrînarea de la toate pati-
mile (Gal. 5, 22). Iar pentru greşalele ce se întîmplă nu
te necăji prea tare, ci arată, fără turburare, vătămarea
ce vine din greşală; şi dacă trebuie să cerţi, fă-o po-
trivit cu persoana şi cu timpul1214.
Nu judeca greşalele mici cu asprimea cu care le ju-
deci pe ale tale, nici nu le mustra necontenit. Căci acea-
sta e greu de purtat şi obişnuirea cu mustrarea duce pe
cel mustrat la nesimţire. Nu porunci cu trufie, ci sfă-
tuieşte-te smerit cu fratele. Căci acest cuvînt are pu-
tere de îndemn şi înduplecă mai mult şi odihneşte pe
fratele.
2) Iar în vremea turburării fratelui ce ţi se împotri-
veşte, păzeşte limba ta ca să nu grăiască nicidecum
ceva întru mînie ; şi nu lăsa inima ta să se înalţe împo-
triva lui, ci adu-ţi aminte că fratele şi mădularul în
Hristos şi chipul lui Dumnezeu e ispitit de vrăjmaşul
nostru comun, şi ai milă de el ca nu cumva robindu-1
1214. Potrivit cu starea în care se află în acel moment persoana res-
pectivă.
640 "
flLOCALlA
FILOCALIA
1216. Expresie luată de Ava Pistos de pe buzele lui Ava Sisoe, P.G.
65, 373 B, după «Sources Chretiennes», p. 504, nota 1.
1217. Nu mai dăm în acest volum celelalte 14 epistole mai scurte ale
lui Ava Dorotei, nici grupa de sentinţe, deoarece ele nu fac decît să re-
pete unele gînduri din «învăţături».
CUPRINS
Introducere............................................................................................. 5
Inainte-privire a Sfintei «Scări».......................................................... 31
Scara dumnezeiescului urcuş..................................................................... 41
Cartea despre nevoinţe............................................................................... 43
Cuvîntul I: Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere 43
Cuvintul II: Despre despătimire............................................................... 60
Cuvîntul III: Despre înstrăinare.............................................................. 66
Despre visurile care urmează pe începători................................. 75
Cuvîntul IV : Despre fericita şi pururea pomenita ascultare . . . 77
Despre tîlharul pocăit. Despre Isidor. Despre Laurentie. Despre
econom. Despre Avachir. Despre arhidiaconul Macedonie.
Despre cuviosul Acachie. Despre Ioan Savaitul sau Antioch
Cuvîntul V ; Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată,
în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre
închisoare............................................................................................. 135
Cuvîntul VI: Despre pomenirea morţii................................................... 156
Cuvîntul VII: Despre plînsul de-bucurie-făcător.................................. 164
Cuvîntul VIII: Despre nemîniere şi blîndefe ...................................... 185
Cuvîntul IX : Despre ţinerea da minte a răului..................................... 195
Cuvîntul X .- Despre clevetire.................................................................... 199
Cuvîntul XI • Despre multa vorbire şi despre tăcere . . . . 204
Cuvîntul XII: Despre minciună..................................................... . . 206
Guvintul XIII: Despre lenea sufletească................................................. 209
Cuvîntul XIV : Despre pîntecele atotlăudat şi tiran.............................. 212
Cuvîntul XV : Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestripă-
cioasă, agonisită de cei stricăcioşi prin osteneli şi sudori . . 221
Cuvîntul XVI: Despre iubirea de arginţi şi despre neagonisire . . 249
Cuvîntul XVII: Despre nesimţire, adică despre moartea sufletului
înainte de moartea trupului............................................................ 254
644 CUPRINSUL
AVA DOROTEI
Viaţa, opera şi răspîndirea ei.............................................................. 465
Ale cuviosului părintelui nostru Dorotei
D i f e r i t e î n v ă ţ ă t u r. i d. e s . u. f l e t . f 4o l7 o 3 .s i t o a r. e . .
Cuvîntul înaiinte al unui necunoscut . . . . . .. . . . . 473
CUPRINSUL 645