P. 1
DIALOGUL

DIALOGUL

|Views: 5,063|Likes:
Published by Deea Samoila

More info:

Published by: Deea Samoila on May 11, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/20/2013

pdf

text

original

TIPURI DE DISCURS

DIALOGUL
1. ASPECTE DEFINITORII Dialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă de comunicare între doi sau mai mulţi vorbitori (< gr. dia, „prin”, „între” + logos, „vorbire”). Dialogul este forma prototipică de funcţionare a limbii în cadrul societăţii. Următorul exemplu este un dialog între trei persoane, A, B, C, angajate în interacţiune verbală cu scopul rezolvării unei probleme:
A: bună. tu te pricepi la calculatoare? C: nu prea ↓ da spuneţi. B: ne uitam aici la chestiile astea. A: ce-i asta? <CIT textul se va scrie pe coloane.> asta înseamnă două coloane? C: probabil. (IVLRA, 70). Dialogul de mai sus este o transcriere după o înregistrare a unui dialog real, într-o situaţie reală de comunicare. În transcriere s-au folosit convenţii grafice (vezi Anexa de la sfârşitul capitolului) care notează fenomene discursive relevante (intonaţii, pauze, întreruperi, suprapuneri, ritmul vorbirii etc.). În citatele care urmează în acest capitol, sistemul notaţiilor va fi simplificat, pentru a le păstra doar pe cele cu relevanţă directă pentru fenomenele discutate.

Prin tradiţie, dialogul se opune monologului. Mesajul produs de o persoană care se adresează unui public (real sau imaginar) fără a aştepta un răspuns imediat de la acesta este un monolog; monologul autoadresat se numeşte solilocviu. Monologul se caracterizează prin absenţa alternanţei la cuvânt a unor interlocutori. Procesul producerii mesajului demonstrează însă că, în structura lui internă, orice monolog are, în esenţă, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism şi plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esenţa ei, dialogală.
Pe de o parte, emiţătorul îşi concepe monologul din perspectiva destinatarului potenţial; în cazul monologului oral (nu scris), emiţătorul poate monitoriza vizual şi auditiv alocutorul şi îşi poate reorganiza în permanenţă mesajul în funcţie de reacţiile observate la acesta; această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de dialogism. Pe de altă parte, emiţătorul produce acte de limbaj prin creaţie şi imitaţie. El foloseşte în mod creativ limbajul, producând enunţuri personale pe baza unor reguli recursive de gramatică şi a unui vocabular, pentru a-şi

11

exprima idei, sentimente, atitudini personale; în acelaşi timp însă el imită acte de limbaj produse de ceilalţi oameni în împrejurări similare, deci foloseşte limba aşa cum o fac şi ceilalţi membri ai societăţii. Orice enunţ poartă în el nu doar „vocea” celui care îl produce la un moment dat, ci şi „vocea” acestuia în interacţiuni anterioare, precum şi „vocile” celorlalţi membri ai societăţii, vorbind pe aceeaşi temă, în diverse momente, în diverse circumstanţe concrete. Această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de plurivocitate. Una dintre manifestările plurivocităţii este intertextualitatea, adică particularitatea unui text de a evoca alte texte (prin clişee, citate, simboluri etc.). În acest capitol termenul dialog va fi folosit cu accepţia sa tradiţională: vorbire între mai multe persoane.

Dialogul este constrâns, pe de o parte, de reguli constitutive (de existenţă), pe de altă parte, de principii de eficienţă. Pentru ca un dialog să aibă loc, trebuie satisfăcute următoarele reguli constitutive: (a) să existe minimum doi participanţi la actul de comunicare; (b) participanţii la dialog să se afle într-o situaţie comună de interacţiune (faţă-în-faţă sau într-o situaţie mediată tehnic – telefon, calculator, televizor, radio etc.), care să le permită interlocutorilor o legătură interacţională (prin limbă, prin elemente paraverbale şi nonverbale); (c) între participanţii la dialog să existe interes reciproc (locutorul trebuie să se orienteze spre alocutor, manifestând intenţia / dorinţa de a comunica; alocutorul trebuie să reacţioneze la ceea ce spune locutorul; atât locutorul, cât şi alocutorul trebuie să fie dispuşi să se angajeze în procese cognitive care implică în special memoria de scurtă durată); (d) participanţii la dialog trebuie să aibă un univers comun de discurs (cunoştinţe comune despre lume, cunoştinţe contextuale comune, experienţe împărtăşite, ca bază a schimbului informaţional). Eficienţa schimbului dialogal este guvernată de următoarele principii: (a) participanţii la dialog trebuie să adopte un comportament dialogal care să permită schimbul alternativ de replici (să fie flexibili, să îşi inhibe replica proprie sau reacţiile afective cât timp vorbeşte interlocutorul, să cedeze cuvântul după o replică rezonabil de lungă în raport cu scopul curent al conversaţiei); (b) participanţii la dialog trebuie să aibă un comportament cooperant, în sensul că trebuie să aibă contribuţii verbale care să satisfacă scopul curent al interacţiunii (să aibă contribuţii coerente în contextul dialogal, semnalizate adecvat în planul expresiei; să manifeste preocupare pentru aceeaşi temă). Abilitatea individului de a comunica participând la activităţile dialogale reprezintă competenţa dialogică a individului. Competenţa dialogică presupune control şi autocontrol comunicativ, adaptare dinamică la o situaţie de comunicare dată, colaborare cu partenerii de dialog.
Controlul şi autocontrolul comunicativ reprezintă capacitatea locutorului de a înţelege şi a evalua corect scopurile comunicative ale alocutorilor în diversele stadii ale unei interacţiuni verbale, de a-şi înţelege şi formula clar propriile scopuri comunicative. În felul acesta locutorul, prin intervenţiile sale în cadrul dialogului, poate acţiona eficient asupra alocutorului / alocutorilor. Adaptarea presupune receptivitatea interlocutorilor la situaţii de comunicare diferite (deci la configuraţia concretă a factorilor care modelează

12

situaţia de comunicare) pentru a alege strategia optimă de comunicare şi a produce răspunsuri adecvate şi eficiente (care să-şi atingă scopul). Capacitatea de adaptare depinde de mai mulţi factori: abilitatea de a folosi în mod adecvat limba, experienţa dialogică a vorbitorului (angajarea în diverse tipuri de dialoguri care îi asigură individului experienţă în comunicarea dialogică), abilitatea individului de a gestiona anxietatea (emoţiile negative care pot afecta comunicarea: teama de comunicare, tracul, neîncrederea, frustrarea etc.), abilităţi de planificare a intervenţiilor comunicative, abilităţi integrative (relaţionarea unităţilor dialogale, integrarea unităţilor minimale în unităţi de rang superior, vezi infra), abilităţi de anticipare şi predicţie legate de comportamentele comunicative ale interlocutorilor, abilitatea de învăţare a unor modele de interacţiune verbală şi imitare a acestor modele în situaţii adecvate. Colaborarea cu partenerii de dialog presupune negocierea conţinuturilor, a semnificaţiei, a accesului la cuvânt, a identităţii interlocutorilor etc. Negocierea (în plan comunicativ) este un proces interacţional prin care participanţii la dialog estompează asimetriile discursive (asimetriile informaţionale, asimetriile privind relaţiile dintre participanţii la dialog, asimetriile privind comportamentele comunicative).

Abilităţile de angajare eficientă în dialog cu diverşi interlocutori nu sunt înnăscute, ci se învaţă. Competenţa dialogică presupune formarea unor comportamente adecvate prin învăţare dirijată şi experienţe de comunicare diverse. Prin dialog oamenii participă la proiecte comunicative comune. Interacţiunea dialogică este modelată de factori culturali, sociali, psihologici, textuali aflaţi în interacţiune. Ansamblul acestor factori configurează contextul de comunicare: cine cu cine comunică, pe ce canal, coordonatele spaţio-temporale, din ce cauză şi cu ce scop, în ce mod. Se distinge între context situaţional (format din ansamblul elementelor extralingvistice care definesc situaţia de comunicare: locul şi momentul interacţiunii, participanţii la interacţiune şi relaţiile dintre ei, modele de interacţiune pe anumite teme, genuri comunicative, factori sociali, factori psihologici, cunoştinţe şi credinţe despre lume, cunoştinţe specifice pe o temă dată, gradul de cunoaştere a limbii în care se comunică etc.) şi context lingvistic (numit şi cotext, format din secvenţele lingvistice adiacente unei secvenţe particulare). Contextul are rol decisiv în producerea şi interpretarea unui enunţ: pe de o parte, aceeaşi intenţie discursivă se poate actualiza în forme diferite în funcţie de context, pe de altă parte, aceeaşi structură lingvistică acceptă interpretări diferite în funcţie de context. Pentru locutor contextul funcţionează ca filtru al alegerilor comunicative, iar pentru alocutor ca suport în interpretarea semnificaţiei enunţului. Contextul are caracter dinamic, modificându-se în permanenţă, odată cu fiecare nouă contribuţie comunicativă. Dialogul nu este o succesiune mai mult sau mai puţin întâmplătoare de replici, ci are o organizare internă care poate fi descrisă ca o structură ierarhică de unităţi comunicative. Unităţile comunicative nu coincid în mod necesar cu unităţile lexicale / gramaticale (cuvinte, propoziţii, fraze). Între unităţile comunicative şi unităţile gramaticale se stabilesc condiţionări complexe. Pentru a vehicula semnificaţii în cadrul dialogului, vorbitorii pot „spune ceva” sau pot „implica ceva”. În timp ce semnificaţiile „spuse” sunt decodate de

13

alocutor pe baza regulilor de amalgamare sintactico-semantică, semnificaţiile „implicate” sunt deduse pe baza unor mecanisme pragmatice (presupoziţii, implicaţii, implicaturi) subsumate unor principii comunicative: principiul cooperării şi principiul politeţii. Activitatea dialogală produce un tip special de text, textul dialogal (distinct în raport cu textul narativ / descriptiv, textul poetic, afişul, anunţul, instrucţiunile etc.), cu anumite particularităţi pragmatice, semantice, gramaticale, care decurg din particularităţile procesului de comunicare. 2. VARIABILE CONTEXTUALE CARE MODELEAZĂ DIALOGUL Particularităţile contextului în care are loc interacţiunea verbală are consecinţe în planul textului dialogal. 2.1. Numărul participanţilor la dialog În funcţie de numărul participanţilor la interacţiune, se distinge între dialog cu doi participanţi şi dialog cu mai mulţi participanţi. 2.1.1. Doi vs mai mulţi participanţi Schimburile verbale cu mai mult de doi participanţi sunt, prin complexitatea lor, mai mult decât succesiuni de dialoguri cu doi participanţi. Complexitatea se manifestă în procesul constituirii universului comun de discurs, în progresia tematică, în dinamica relaţiilor dintre interlocutori: sistemul înscrierilor la cuvânt; „coaliţiile” comunicative şi configurarea subgrupurilor comunicative (cine cu cine interacţionează şi pe cine ignoră, cine pe cine susţine din punct de vedere comunicativ, cine pe cine contrazice); procesul trecerii de la statutul de locutor la cel de alocutor, la cel de ascultător pasiv (martor la dialog, potenţial interlocutor) sau la cel de martor la dialog, ignorat complet de locutor şi alocutor, fără perspective de a dobândi statut de interlocutor în comunicare. Dialogul care urmează reflectă dinamica grupului comunicativ; la dialog iau parte, cu intervenţii mai lungi sau mai scurte, A, B, C, F, în timp ce D şi E ascultă, fără a interveni:
B: (către C, mama lui F) nu-i faceţi# chestii_d-alea_acasă? C: da:↓ dar ea este:┴ cum să spun↑ ă┴ ei îi place foarte mult să umble în părul altuia în general [femeile cu părul lung la NEbunie↓ A: [în general TOŢI sunt aşa. +C: dar ei să NU-I umbli-n păr↓ [să nu stai A: [de ce? +C: s-o împopoţonezi↓ [nu-i place. B: [TOŢI sunt aşa. C: da’ ea să facă la alţii [s-a învăţat singură B: [TOŢI sunt aşa A: se face coafeză ((râde)) (C îşi desface codiţele împletite de fiica ei) F: STAI ma:mi:↓ nu┴ (D şi E sunt practic ignorate în această conversaţie) (IVLRA, 30).

14

cunoştinţe despre interlocutor. caracteristici fizice şi psihice. cu resurse personale (predispoziţii cognitive. sursă] i-o scrisese lui Zoe [destinatarul scrisorii redactate de sursă]. ascultător). socială. afective. o anumită capacitate de monitorizare a interlocutorului şi de automonitorizare). fr. De obicei. identitatea participanţilor la dialog se reflectă în limbă. peas. vorbitor – ascultător). abilităţi de comunicare etc. Caragiale. Locutorul este cel care verbalizează mesajul pentru un alocutor la momentul t1 al discursului. alocutor] scrisoarea pe care Tipătescu [în momentul conceperii scrisorii. respectiv destinatarul şi alocutorul: Trahanache [în momentul vorbirii. psihologică. prin urmare vino tu [destinatarul scrisorii] (adică nevastă-mea. se vorbeşte despre emiţător (sinonim cu locutor. soţia lui Trahanache: …venerabilul (adică eu – [locutorul în momentul vorbirii]) merge deseară la întrunire […]. Joiţica). de asemenea coincid sursa şi locutorul. 2. la cocoşelul tău [sursa scrisorii] (adică tu [ascultătorul în momentul vorbirii]) care te adoră. sunt culturi care preferă conflictul verbal şi culturi care preferă armonia socială. Identitatea participanţilor la dialog Participanţii la dialog sunt indivizi cu identitate culturală. de glosările prin care vorbitorul curent doreşte să facă trecerea între cele două momente de referinţă. petit pois). distanţele mici de interacţiune şi culturi care preferă distanţele mari de interacţiune. vorbitor) şi receptor (sinonim cu alocutor.2. respectiv destinatarul şi alocutorul. Emiţător – receptor De obicei.). emiţătorul şi receptorul se pot scinda în două cupluri: (i) locutor – alocutor şi (ii) sursă – destinatar. t0 şi t1 coincid. timpuri verbale) reflectă conceptualizări diferite ale relaţiilor spaţio-temporale dintre participanţii la comunicare (de pildă diferenţele din sistemul concordanţei timpurilor în română / franceză.1. sunt culturi care preferă atingerea. Eu [sursa scrisorii] (adică tu [locutorul în momentul vorbirii]) trebuie să stau acasă […] Nu mă aştepta. engleză. comunicative. altele care preferă tăcerea. în altele ca substantiv numărabil (engl. Sursa este individul care a conceput un mesaj într-un anumit moment t0 pentru un anumit destinatar. locutor] îi citeşte lui Tipătescu [în momentul vorbirii. Există însă situaţii în care t0 şi t1 sunt diferite. mazăre). 2.2. sistemul deicticelor (pronume. cunoştinţe lingvistice. Detaliind analiza. culturi în care ierarhiile sociale sunt marcate printr-un sistem rigid de onorifice şi culturi în care distanţele sociale sunt mascate prin limbaj. Sunt gramaticalizate în limbă diferit percepţii asupra lumii: în limbi diferite. trăsături de personalitate. Toate acestea influenţează opţiunile comunicative şi percepţiile reciproce. Între culturi apar diferenţe marcate în limbă: există culturi care preferă cuvântul. Efectul comic al pasajului se bazează pe ambiguităţile produse în discurs de metamorfoza celor patru elemente (sursă – destinatar. Ei intră în interacţiune cu un bagaj de cunoştinţe (cunoştinţe enciclopedice.2.L. cu credinţe şi valori personale. aceeaşi realitate este conceptualizată ca substantiv masiv (rom. ca şi sursa şi locutorul. (I.1.2. Identitatea culturală a interlocutorilor Felul în care comunică interlocutorii este modelat de particularităţile culturii pe care o vehiculează limba respectivă. mijloacele prin care se realizează modalizarea. într-o mai mare măsură gramaticalizată 15 . În acelaşi timp. O scrisoare pierdută).

faţă de română. rar iniţiază conversaţia şi introduc puţine teme în discuţie. folosesc limba literară (deci corectă). îşi întrerup frecvent interlocutorii. 16 . sunt mai productivi în scris. 2. sunt critice şi asertive. gradul de cultură se reflectă în limbă. iniţiază conversaţia şi introduc frecvent teme noi de discuţie. îşi privesc partenerii de dialog cu relativă intensitate. împărtăşesc gradul de intimitate conversaţională a interlocutorului. influenţează progresia tematică şi o parazitează prin secvenţe cu funcţie metacomunicativă. pun mai multe întrebări. încearcă să obţină vizibilitate prin limbaj. vorbesc mult. sintactice şi lexicale în plan textual. comunicarea între vorbitori proveniţi din culturi diferite poate da naştere la fenomene de comunicare nereuşită / eşuată. corect gramatical. cu un repertoriu larg de comportamente interacţionale – îşi exprimă adecvat stările emoţionale. interlocutorii adoptă adesea strategii de negociere a codului. fac pauze în comunicare mai scurte. prin care verifică gradul de înţelegere reciprocă. preferă distanţele mai mari de interacţiune.).2. De exemplu. au un limbaj mai complex şi focalizează mai bine tema. unde un loc important în modalizare îl deţine intonaţia etc. au expresivitate comunicativă. Persoanele care manifestă tendinţă de dominare sunt asertive. cu pauze scurte. sexul. strategiile discursive au mărci lingvistice diferite (în română. manifestă anxietate discursivă. Persoanele extrovertite. la neînţelegeri. comparativ cu introvertiţii. Femeile. îşi întrerup frecvent interlocutorii. de pildă. gesturi).3. se bâlbâie. 2. au activitate nonverbală redusă. folosirea negaţiei în acest tip de întrebări marchează reproşul locutorului faţă de ignoranţa alocutorului). au intensitate vocală ridicată. Identitatea socială a interlocutorilor Statutul socioeconomic al vorbitorului. Indivizii care manifestă reticenţă faţă de angajarea în comunicare fac multe repetiţii. sunt puţin expresivi. au contribuţii comunicative relativ scurte şi simple. ele conduc la amplificarea schimbului verbal prin secvenţe cu funcţie fatică şi metalingvistică. produc fraze eliptice şi fac multe începuturi false. manifestă preferinţă pentru anumite subiecte. indivizii educaţi recurg la coduri elaborate. Identitatea psihologică. au ezitări. apelează la argumente logice pentru a-şi convinge interlocutorii. Pentru evitarea acestora. Provenienţa interlocutorilor dintr-o anumită regiune are reflexe fonetice. morfologice. pe care le tratează relativ superficial fără a le focaliza. comparativ cu bărbaţii.2. manifestă relativă precizie în decodarea mesajelor nonverbale. au o activitate nonverbală intensă (mimică. au intervenţii bine proporţionate în comunicare. manifestă preferinţă pentru limbajul standard. persoanele cu înalt nivel de automonitorizare – preocupate să aibă un comportament social adecvat. în schimb. de pildă. Cei care manifestă anxietate în comunicare vorbesc mai repede şi evită tema prin aproximări şi lipsă de focalizare. De exemplu. particularităţile fizice ale interlocutorilor Identitatea persoanelor care se angajează în dialog are consecinţe asupra schimbului verbal în ansamblu. repetă cuvinte şi enunţuri. fac pauze mari. au încredere de sine. folosesc frecvent modalizatori de certitudine.2. false începuturi. au o intensitate vocală ridicată.în engleză. manifestă interes pentru teme cu caracter general. apartenenţa la o anumită clasă socială. vorbesc mai mult şi mai repede. preferă distanţele mai mari de interacţiune. atenuarea potenţialului agresiv al unei întrebări se face prin negaţie: Nu l-ai văzut (cumva) pe Ion?. pun multe întrebări de confirmare (nu-i aşa?. Pe fundalul diferenţelor dintre culturi. în timp ce în engleză. da?).

Cum comunicarea se realizează printr-un sistem complex de semne (în care limba este doar unul dintre subsisteme). îşi cer frecvent scuze. noutatea expresiei lingvistice (originalitate / clişeu). confirmă. stilul comunicativ se corelează şi cu aspecte legate de aspectul fizic al individului. manifestă preferinţă pentru actele de vorbire indirecte. cât şi în cea de alocutori. 2.). privilegiază comunicarea nonverbală. Dialogul este o construcţie intersubiectivă a participanţilor la interacţiunea verbală. tipul de argumentare (argumente logice. calm / frenetic. strategiile de acces la cuvânt (întreruperea vorbitorilor) şi de menţinere a cuvântului. conflictual / nonconflictual. prietenos / ostil. timpul cât vorbeşte fiecare.1. Personalitatea Personalitatea vorbitorilor se reflectă în stilul lor comunicativ. le completează. participă activ. conţinuturile vehiculate (noi / banale). îşi întrerup interlocutorii relativ rar. semnificativ (care se impune atenţiei) / nesemnificativ. Locutor – alocutor Participanţii la dialog îndeplinesc alternativ rolul de vorbitor / locutor. gradul de dezvoltare şi elaborare a lor.3. comportamentele comunicative adoptate (vezi infra). lăudarea interlocutorului / criticarea interlocutorului etc. iniţiativele verbale (introducerea temelor. Aceştia au rol activ în construcţia dialogului atât în ipostaza de locutori. respectiv de ascultător / alocutor. fac corecţii şi autocorecţii. resping etc. schimbările de teme). Stilul comunicativ se constituie la intersecţia unor atitudini comunicative exprimabile prin opoziţii manifestate gradual de-a lungul unui continuum: dominant / supus. lexicul folosit (termeni neutri / încărcaţi afectiv). ei îşi adaptează discursul la alocutor şi se orientează spre acesta. participanţii la dialog oferă feedback locutorului curent. structurile lingvistice cel mai frecvent folosite în performarea unor acte de vorbire (enunţiative / interogative / exclamative / imperative). folosesc frecvent calificări adjectivale şi adverbiale. infirmă. acceptă. sunt mai puţin argumentative decât bărbaţii. histrionic / rezervat. debitul verbal. carismă etc. intensitatea vocală şi accentele afective.2. Ca locutori. Ca alocutori. expresiv / inexpresiv. prin contextualizări şi recontextualizări succesive în funcţie de reacţia acestuia: aduc informaţii. afective etc. Relaţiile dintre participanţii la dialog Între participanţii la dialog se stabilesc relaţii complexe care se reflectă în organizarea interacţiunii verbale.).4. epistemici / deontici / afectivi).manifestă tendinţa de a-şi exprima sentimentele. 2. atent / neatent. Stilul comunicativ se reflectă în: distanţele mai mari sau mai mici de interacţiune. ocurenţa unor modalizatori (de certitudine / incertitudine. 17 . numărul şi lungimea pauzelor în comunicare. recurenţe lexicale. tipurile de acte de vorbire predominante în exprimarea unui individ (acord / dezacord cu interlocutorul. Contribuţia comunicativă a participanţilor la dialog nu este simetrică în ceea ce priveşte cantitatea de informaţie. au gesturi şi mişcări discrete. 2. procesând informaţia primită pentru a se angaja în interacţiune în mod relevant. recurg frecvent la atenuatori de expresie. cuvinte de umplutură. deschis / închis. preferinţa pentru acte de vorbire directe sau indirecte. zâmbesc mai mult.3. puterea de persuasiune etc.

ba da. la un drum scurt. Gradul de cunoaştere reciprocă şi de intimitate Între participanţii la dialog pot exista diferenţe privind gradul de cunoaştere reciprocă şi de intimitate. relaţii conflictuale.3. A: te rog frumos să-mi spui şi mie # care-i faza cu Chimitex # că stă dosaru de nu ştiu când şi mă întreabă şi pe mine # şefu’ nostru ↓ B: deci cu Chimitexu’ am convenit un contract A: CE. 18 . Dialogurile care urmează reflectă astfel de diferenţe: (a) [Discuţie într-un birou. A: nu ştiu. da. deschiderea interlocutorilor spre autodezvăluire (spre confesiuni). neglijenţele comunicative îngăduite. formulele de salut şi de adresare. între colegi de serviciu] A: DOmnu marian ↓ B: zi. 67). B: după cum ştii şi tu bine # spre sfârşitul lunii ↑ A: ce ↑ B: am convenit cu cucoana # madam bucşă ⊥ buşcă A: aşa ↓ B: să ne aducă # documentele financiare ale avalizatorului # care este şi acţionarul principal ## ă # în jurul datei de 11 azi e = A: = azi e miercuri astăzi trebuia să aducă dosaru’ lu # cealaltă firmă ↓ (IVLRA. mimica şi gesturile. 114). A↓ aici e dorin. nu? B: TOni are ochii verzi. se poate distinge între relaţii de colaborare.3. A „îi dă în cărţi” lui B] A: da. (IVLRA.3.2. A: A:↓ atunci e MAma. (râde) B: nu? e mama. lexicul folosit. (b) [Dialog între prieteni. B: mama da_d– da DE CE nu mi-ai ZIS de la început asta. Acestea au diverse reflexe textuale: numărul de teme comune şi gradul de profunzime cu care acestea sunt abordate. respectiv relaţii conflictuale. dacă se şi ceartă cu cineva:↑ A: n:u. când participanţii se percep ca având scopuri opuse. 2. prezenţa / absenţa elementelor afective. dimpotrivă. având ca scop negocierea unei soluţii pentru a o face acceptată de ambele părţi sau. Interlocutorii pot stabili relaţii de colaborare. cunoştinţele contextuale mutuale care permit asocieri de idei. A: face un drum scurt? B: mama fa:ce drumuri↓ CUM. garantat. ba da.2. poziţia corpului şi distanţele de interacţiune. iar comunicarea evoluează în sensul accentuării diferenţelor dintre ei. Opoziţia colaborare / conflict se reflectă în frecvenţa cu care sunt performate anumite tipuri de acte de vorbire (laudă / reproş). uite↓ gândeşte un dar de bani. da. mama care face-un drum scurt? B: e MAma. ba da. A: da. respectarea intervenţiei celuilalt / întreruperea exagerată a interlocutorului. şi mama MEA are ochii verzi garantat. şi cu: ochii verzi? B: cu ochii verzi CE. Relaţii de colaborare – relaţii conflictuale În funcţie de orientarea interlocutorilor în raport cu scopul comunicării. predicţiile în legătură cu interlocutorul.

A: CUM adică nu-i adevărat? B: ştii de ce-ai refuzat? fiincă nu <PPOŢI> să fii. B: [hai să <Znu A: [exA:CT. onorifice) adecvate / inadecvate. făcându-l pe B să acţioneze în modul dorit de A. B: şi tu te sacrifici A: exA:CT.4. 191). la apelative. A îi reproşează lui B conducerea ineficientă a Federaţiei Române de Box] B: nu-i adevărat. folosirea unor mărci de identitate (apelative. foloseşte modalizatori de certitudine. întrerupe frecvent interlocutorii. Se spune că A are putere discursivă asupra lui B. pune întrebări şi îşi constrânge interlocutorii să răspundă. B: [şi-o vei conduce tu.┴ m-ai întrebat CE vei face? <Rvei fi preşedintele-> şi <Rio_ţi-am spus> NU: nu-mi_trebui AŞA ceva::↓ însă nu am încoTRO în momentu_ă:sta↑ federaţia NU POAte # să rămână neconDU:să↑ ştii că SUNT probleme la nivel internaţional↓ ştii din auzite↓ eu ştiu [la modul conCRET B: şi tu te <Fşi tu te sacri:fici> A: exact. 19 . recurge frecvent la structuri sintactice enunţiative şi imperative. Relaţii de putere Între participanţii la dialog se stabilesc relaţii de putere. egalitate asumată / inegalitate asumată. foloseşte intensificatori de expresie. Puterea discursivă se reflectă în contribuţiile verbale ale fiecărui participant şi în rolul avut în negociere: cel care deţine puterea discursivă are intervenţii frecvente în dialog şi contribuţii verbale relativ lungi. exercitate (şi) prin limbă. atunci când A influenţează comportamentele comunicative ale lui B. 2.susţinerea şi creditarea comunicativă a celuilalt / respingerea şi discreditarea comunicativă a celuilalt.> B: care-a fost greşeala ta? ştii CARE-a fost [greşeala ta? A: [până să până_să-ţi retra:gi deMI:sia B: da:↓ A: mi-ai sp. nume. exA:CT. A: <Jnu POT să fiu↑> B: nu poţi să fii [preşedinte A: [<Poche:i↓ bu:n↓> eu ţi-am spus # ţi:e ă:: acum_o săptămână_cre:d↓ ţi-am spus că # nu am încoTRO şi va trebui să: B: [ruDE:le deci ştii A: [<Psă accept demisia ta.3. strategii ale solidarizării cu celălalt / strategii ale desolidarizării de interlocutor.. Dialogul care urmează pune în evidenţă relaţia conflictuală dintre interlocutori: [Conflictul verbal se desfăşoară între doi sportivi. are fermitate vocală etc. A: # <Jde ce↑> B: o┴ HAI să-ncerci. B: exageră:m> că: nu [suntem copii aicea (IVLRA. sarcasm etc. umor / ironie. A: [exA:ct.

clienţii. Rolul social limitează temele ce pot fi abordate şi scopul comunicativ (stabilirea unui diagnostic. faşă. poliţist-contravenient etc. anchetatorii pun întrebări. efectuarea unei tranzacţii comerciale. constrânge progresia tematică (de obicei liniară.3. fiţi amabilă aveţi cumva loţiune gerovital↑ pentru regenerarea părului. cumpărătorii solicită mărfuri. ## cu: lapte praf A: deci n-a primit nici un pic de lapte: de mamă da ↑ ă: A: aşa. Contribuţiile comunicative ale participanţilor la dialog sunt în conformitate cu expectaţiile de rol şi se înscriu într-un repertoriu prestabilit de comportamente. 107). B: referitor la tot acest interval doamna doctor nu↑ decât rubeolă ↓ rujeolă: cele: ă normale la copil mic. spune-mi te rog: spuneţi-mi c câte ă ce boli a avut ea: mai grave↓ de-a lungu vieţii pân-acum. în schimb sunt specifice actele de vorbire declarative. vânzătorii satisfac solicitările. profesor-elev. cine pe cine poate întrerupe). Rolul social Participanţii la dialog pot comunica de pe poziţia de individ cu scopuri comunicative personale sau de pe poziţia unui rol social (medic-pacient. A: a:şa ### ă::: aţi alăptat copilu↑ B: nu.2.). (B clatină din cap) A: nu↓ atunci ulei de ricin↑ (B aduce o sticluţă) A: aşa şi dacă aveţi cumva tifon.5. (b) [La farmacie] A: bună ziua. A: aţi luat suplimente de calciu şi fier în sarcină↑ B: da da ↓ şi calciu şi fier A: naştere normală ↑ B: normală. (a) [La medic] A: aşa↓ să-mi spuneţi vă rog: # greutatea ei la naştere B: (trei chile) A: sarcina a fost normală↑ B: da. A: hepatită↑ B: nu A: / tebece/ ↑ B: nu (IVLRA. (arătând spre sticluţa cu ulei) nu aveţi decât la gramajul acesta↑ B: da. Cu ce vă putem servi? Ce vă doare? Cine ştie să-mi răspundă la următoarea întrebare…. anchetaţii răspund. predarea-învăţarea-evaluarea.). replicile sunt de obicei scurte). participanţii la dialog performează cu predilecţie anumite acte de vorbire – medicii. afectează formele de expresie (selecţiile lexicale se înscriu într-un câmp lexico-semantic predeterminat. A: faşă. vânzătorcumpărător. sancţionarea contravenientului etc. reglează accesul la cuvânt (cine când şi cât vorbeşte. fără divagaţii). actele expresive apar rar în relaţiile de rol. pacienţii. apar clişee verbale – Ce doriţi?. 20 . (uitându-se la sticluţa cu ulei) [nu aveţi:↑ B: [comprese sterile sau faşă.

137). relaţiile dintre ei sunt formalizate. loc clasă. participanţii comunică de pe poziţia de rol prealocat. dispun de opţiuni numeroase de expresie (formule de adresare.> C: cu plăcere. Dialogul formal este ritualizat. (a) Dialog formal [la agenţia CFR] B: patru milioane opt sute= C: =cinzeci de mii patru milioane opt sute cinzeci de mii A: îhî# şi e inclusă şi o reducere pen[tru tineri↓ C: [da↓ da↓ A: ştiu că există# [astea C: [da C: deci acesta-i preţu biletului dus întors↓ cu:: loc cu tot A: da↓ da↓ este cuşetă↑ de [dormit↑ C: [nu. biletu şi cuşeta. nu au roluri discursive prealocate. B: încă trei sute de mii. Dialogul informal presupune relaţii informale. 2.6. dă zece mii. B: douăzeci de mii şi faşa A: da (întinzându-i o bancnotă) (IVLRA. modalităţi diverse de exprimare a afectivităţii. structuri sintactice laxe). (b) Dialog informal [la magazinul de dulciuri] A: le-aţi încurcat ((râde)) B: le-a încurcat fata asta care-i nouă# # cred că le-a confundat↓ CINE ştie ce-a făcut↑ (xxx) le-a băgat la un preţ mai mic A: da B: de la treijnouă la treişapte A: (xxx) B: treişapte cinci sute candi A: candi↑ B: da# dă zece mii? A: da. C: trei sute de [mii în plus.3. A: [încă trei sute de mii↓ # aha# mda C: deci în jur de cinci milioane şi cinzeci de mii cu cuşetă. A: aha C: ă: la cuşetă vă costă mai mult ((către B)) CÂT este cuşeta. temele sunt constrânse de un repertoriu prestabilit. A: da↓ da↓ şi-astea dus întors două milioane jumate şi-aşa# da < @ mulţumesc. 131).A: daţi-mi DOuă vă rog. structuri sintactice elaborate). laxe în care participanţii la comunicare pot avea un repertoriu larg de teme. afectivitate reţinută. urmează un protocol cvasiprecis. formele de adresare sunt constrânse situaţional (formule de adresare standardizate. (IVLRA. B: alceva↑ A: daţi-mi de CINCI mii câteva arahide d-alea↓ ((arată cu degetul)) d-alea ca să pun pă ceva 21 . Dialog formal vs dialog informal Relaţiile dintre participanţii la schimbul verbal generează distincţia dialog formal vs dialog informal. îşi permit treceri rapide de la o temă la alta.

Transmiterea unui mesaj oral are implicaţii importante asupra procesului de comunicare şi reflexe în plan textual (vezi Limba română vorbită). slabă sau grasă.B: ((cântăreşte)) ş-alceva↑ <R v-ajunge atâta?> A: mi-ajunge↓ pun p-o colivă.4. deducerea şi generalizarea unor atribute pornind de la un element particular (are maşină frumoasă. Percepţia este influenţată de factori psihologici şi de factori socioculturali. a întârziat. mă aştept ca aceia care mă apreciază pe mine să îi aprecieze şi pe prietenii mei). Canalul de comunicare Canalul de comunicare determină opoziţia de registru – scris / oral. sondajele de opinie. italienii sunt vorbăreţi. tinde să se comporte astfel încât să îşi confirme predicţia. reducerea atributelor la categorii binare (prost sau deştept. nemţii sunt exacţi.). „profeţia autorealizării” (predicţiile pe care indivizii le fac în legătură cu propriile comportamente îi fac să se comporte astfel încât să îşi confirme predicţiile despre sine: cel care spune „n-o să mă descurc”. Factorii socioculturali se regăsesc în percepţie în forma unor stereotipuri pozitive sau negative. efectul Pygmalion (dacă o persoană ne este prezentată a fi competentă avem tendinţa să o considerăm competentă fără a verifica acest atribut). deci e neserioasă). 2. 2. mă aştept să mă placă şi ea pe mine. în virtutea primei percepţii). Forme scrise vs forme orale Unele forme de dialog sunt instituite social ca forme scrise (completarea de formulare este o formă de dialog între un solicitant şi o instituţie. simpatică sau antipatică. 2. examenele orale etc.7. morocănos şi antipatic etc).). Printre factorii psihologici care influenţează percepţia se numără asocierea de atribute (oamenii sunt consecvenţi în modul în care asociază atributele pozitive şi negative pe care le construiesc la adresa interlocutorilor: frumos şi deştept. interlocutorii care în primele momente sunt percepuţi ca inteligenţi vor fi consideraţi inteligenţi şi în interacţiunile viitoare. în baza cărora indivizii sunt percepuţi ca exponenţi ai unor grupuri (sociale. puterea primei impresii (indivizii tind să fie consecvenţi cu primele impresii pe care şi le fac despre interlocutorii lor: de exemplu.4.3. în timp ce altele sunt instituite social ca forme orale (conversaţia curentă. deci e bogată. vesel şi simpatic. (IVLRA.# un domn m-a rugat să-i fac o colivă pentru sora lui şi: şi daţi-mi de cinci mii biscui. americanii sunt bogaţi etc. examenele scrise etc. consecvenţa (dacă îmi place o persoană.biscuiţi digestivi B: alceva↑ A: atât. cel care spune „nu ştiu nimic” tinde să se comporte la examen astfel încât să îşi confirme predicţia). chestionarele de marketing.). conferinţele de presă. dialogul pe e-mail. 22 .134). „scurtături în percepţie”. rea sau bună). Percepţia Relaţiile de comunicare sunt modelate şi de felul în care participanţii la dialog se percep reciproc. frumoasă sau urâtă.1. În unele forme de comunicare (e-mailul).. etnice) şi nu ca indivizi cu identitate proprie (românii sunt ospitalieri.

salturi logice. B – 30 de ani] A: phii↑ ((fluieră)) să creşti (doi) copii ca să nu te-ajute [părintele ((îşi drege vocea)) B: [exemplul cel mai bun de unde îl au↑ ca: ca: ca virgulă copil? de la părinţi. corecţii. intensitate vocală. la VÂRSTA aia↓ CE vrei domle↓ să-ţi facă şi-un doctor. ă rezultatul este# invers proporţional. 2. dialogul este asociat cu registrul oral. sincretismul (transmiterea informaţiei pe mai multe canale. elipse etc.). Astfel. enunţuri eliptice.32). ((A chicoteşte. Elementele nonverbale interacţionează cu elementele verbale generând sintaxa mixtă. local (selecţia formelor de expresie). accentuare. secvenţe fatice – ai înţeles.particularităţi ale dialogului scris coexistă cu forme specifice comunicării orale. caracterul tematic / rematic.2. distanţe spaţiale etc.). vezi infra). <Z adică face şi fiica mai– maică-sii> A: are multe sufeRINţe B: păi da doamnă↓ ((A râde)) B: da’ vreau să vă mai spun ce:va. (vezi Limba română vorbită).) şi elemente nonverbale (mimică. <R dacă noi i-l dăm>↑ eXEMplul cel mai# autentic şi cel mai# vizibil. formule de adresare. A: ((luând pachetul)) mulţumesc. permanenta orientare spre interlocutor (prin vocative. întrebări de confirmare etc.).4. OK?). intenţii comunicative. elemente paraverbale (debit verbal. B se uită spre F)) B: de la MAma. întreruperi. în care informaţia este transmisă prin mai multe „medii”: la elaborarea mesajului concură elemente verbale.3. focalizat / nonfocalizat al unei secvenţe etc. sensuri contextuale speciale. autoîntreruperi). repetiţii. Exemplele care urmează ilustrează rolul elementelor paraverbale în dialog: [Convorbire în tren între A – 71 de ani. bucurie. Elementele paraverbale dau informaţii legate de stări afective sau psihofizice (enervare. oboseală etc.). anacolut. 2. simultaneitatea gândirii mesajului şi a producerii lui determină o relativă destructurare a mesajului (bâlbâieli. agresivitate. limbaj afectiv. 23 . gesturi. nerăbdare. păi# să te facă de doozeci de ani? (IVLRA. coprezenţa spaţio-temporală a interlocutorilor determină folosirea unui limbaj al momentului (deictice personale şi spaţiotemporale frecvente. zâmbet. preferinţa pentru coordonare. Mediile de transmitere a dialogului Prototipic. privire. da?. interjecţii. le dublează B: treizeci↓ patruzeci şi <J patru de mii>.) adaptarea la interlocutor (reveniri. ezitări. râs etc. de UNde ştie copilu ăsta să facă MOAţe. reveniri. ezitări. Dialogul oral Folosirea canalului oral de comunicare se reflectă în plan macrotextual (organizarea de ansamblu a dialogului) şi în plan microtextual. grabă. false începuturi. întrebări retorice. dezinteres etc. corecţii. autocorecţii. atitudinea faţă de interlocutor (îngăduinţă.4. Elementele nonverbale şi cele verbale se pot afla în diverse raporturi: – elementele nonverbale însoţesc elementele verbale.

mediată tehnic. Participanţii la dialog se pot afla într-o situaţie de interacţiune directă. care amplifică intervenţia verbală.69) A: daţi-mi de CINCI mii câteva arahide d-alea↓ ((arată cu degetul)) d-alea ca să pun pă ceva B: ((cântăreşte)) ş-alceva↑ v-ajunge atâta? A: mi-ajunge↓ (IVLRA. ((B clatină din cap)) A: nu↓ atunci ulei de ricin↑ ((B aduce o sticluţă)) (IVLRA. apar elemente cu funcţie fatică. folosirea deicticelor spaţiale şi personale se restrânge. fiţi amabilă↓ aveţi cumva loţiune gerovital↑ pentru regenerarea părului. prin care este verificat canalul de comunicare (alo!. În dialogul mediat (conversaţiile telefonice. faţăîn-faţă. frecvent în această situaţie sunt deicticele pronominale şi adverbiale: A: da’ cum adică să scriu pe coloane↑ B: pe coloane este AŞA ((arată)) A: am văzut eu nişte reviste scrise aşa↓ B: asta ar însemna că se scrie tot textul în mod normal↓ se selectează şi la↓ A: aici zice? B: nu # nu.132).B: ((numărând restul)) patruzeci şi cinci↓ cinzeci. – elementele nonverbale substituie elementele verbale A: bună ziua. A: ((luând restul)) mulţumesc↓ bună ziua. până m-am dus în farmacie şi am rugat-o să mă lase să dau un telefon. mă auzi?. În dialogul faţă-în-faţă interlocutorii se monitorizează vizual reciproc. care modifică regulile interacţiunii verbale: rolul elementelor nonverbale este limitat. sau într-o situaţie de interacţiune indirectă. B: a: deci astea sînt singurele practic? A: da (IVLRA. Dialogul care urmează reflectă câteva dintre particularităţile interacţiunii mediate: 24 .135). dialogurile radiofonice) între participanţii la dialog se interpune un suport tehnic.133). vorbitorii recurg la coduri mai elaborate. transmit informaţii suplimentare C: deci cu şină separat ((arată spre raft)) şi astea plic n-au şină. întreruperile sunt mai puţin frecvente.76). – elementele nonverbale sunt paralele cu cele verbale (cuvintele reflectă activităţi desfăşurate simultan cu schimbul verbal) A: mă↑ n-am auzit. B: (ce) dracului te-am răsturnat A: ((şterge cu cârpa)) î: când să plecăm↓ îmbrăcată tot↓ a sunat-o o fetiţă↑ să iasă la joacă (IVLRA. (IVLRA. (IVLRA.135). – elementele nonverbale contribuie la dezambiguizarea sensurilor vehiculate prin unităţile lexicale. mai sunteţi pe fir?). – elementele nonverbale completează elementele verbale.

folosit ca procedeu narativ prin care se mimează dialogul real: – Ce uneltiţi acolo? – Nuni mă roagă să cânt. (I. A: m-a sunat DOINA ş. Locul şi momentul desfăşurării dialogului Orice dialog se desfăşoară într-un anumit spaţiu şi într-un anumit moment. Dialogul literar captează doar unele dintre fenomenele specifice dialogului cotidian. Sonia? Cu soborul nu poţi lupta! – Mă supun… cu o condiţie! – S-o auzim! – Cântăm împreună. şi eu! – Ce te faci. Cadrele de comunicare limitează apriori formele de dialog. prototipuri situaţionale. elipse dialogale. # [aha↓ B: [m-am dus în dormito:r du:pă: un minut_aşa↓ încă se mai mişca LAMpa↓ # A: îhî:m↓ # până la ea↓ a ajuns cu TOtu altfel↓ # B: îm↑ A: # şi PÂnă la mine ŞI_MAI rău↓> [((râs uşor. la telefon vorbim respectând un anumit ritual (vezi exemplele supra) etc. 2.4. de obicei. Uliţa copilăriei). A: e: nu: da’ [acu’ oricum e bine totul. în dialogul literar o replică este alcătuită din enunţuri încheiate (propoziţii. # mai BIne nu ziceam_nimic.5. 25 .(IVLRA. care determină un anumit protocol al dialogului: la medic purtăm într-un anume fel dialogul. Dialogul în literatură O situaţie tipică de actualizare a dialogului în scris este dialogul în literatură. BUN. B: MA::MĂ: dra::gă↓ doa:mne_dumnezeule da’ CHIAR că nu vă mai SPUN niMIca↓ ă_ ieram pe_canapea↑ scriAm↑ şi s-a zgâlţâIT_ CANApeaua cu mine↓ # # [şi când A: [da. cum ar fi: alternanţa de replici. Teodoreanu. 2. A: [m-auzi? B: i:ieram în BA:ie↑ şi mă spălam pă DInţi_şi zicea:m_DOmne ce_parcă sună teleFO:nu. cât de mare. fraze).[Convorbire telefonică între mamă şi fiică] A: saluta::re::↓ B: hehe↓ [salut. altfel într-o sală de spectacol. păi AIA e. În cadrul fiecărei societăţi funcţionează „cadre de comunicare”. 169). # da iarăşi a intrat robotu după doo_ori↓ B: asta e_dracu să-l ia. ironic)) B: [DA:. NU NU NU.[auzi? B: [DA↑ A: m-a sunat DOINA şi mi-a zis de cuTREmur↓ CUM a fost. unele suprapuneri şi întreruperi sugerate prin semnele de punctuaţie. într-un fel vorbesc candidaţii cu alegătorii într-o piaţă publică şi profesorii cu studenţii la curs.4. A: păi şi chiar sună. la piaţă ne angajăm în tipuri specifice de dialog. Suzica izbucni: – Şi eu. pauza între replici.

Modul de comunicare Dialogul se organizează în diverse tipuri de comportamente comunicative. Scopul ranforsărilor pozitive este de a încuraja comportamente viitoare analoge cu comportamentul ranforsat. în anchetele de marketing şi sondajele de opinie.1. în psihoterapie. vor să obţină un loc de muncă şi atunci. diverse tipuri de comportamente comunicative coexistă în diverse proporţii. Cauze: oamenii vor să rezolve probleme practice (de pildă. expresive (Foarte bine! Bravo! Cea mai frumoasă lucrare! / Să-ţi fie ruşine că iar nu ai învăţat!). Scopul în care comunică este de a acţiona asupra celorlalţi: de a-i informa pe ceilalţi. acte de vorbire în cadrul unor conversaţii / discuţii prin care se solicită interlocutorului să formuleze un răspuns şi (ii) întrebări cu funcţie structurală în cadrul unor tipuri specializate de dialoguri. în consultaţia medicală. în interviul de angajare etc. 2.iar cunoaşterea regulilor specifice diverselor prototipuri comunicaţionale este parte componentă a competenţei dialogale a individului. de a-i determina să acţioneze într-un anumit fel. încurajare sau interdicţie). fac glume etc). vor să se însănătoşească şi atunci se duc să consulte un medic etc. a recunoaşterii meritelor celuilalt prin acte de vorbire reprezentative (Mi-a plăcut foarte mult compunerea ta şi am să-ţi dau un zece în catalog. se duc la un interviu de angajare. Comportamentul de ranforsare Comportamentul de ranforsare se constituie ca răspuns valorizant pozitiv sau negativ al locutorului la o acţiune (verbală sau nonverbală) a alocutorului. vor să se autoexprime (compun poezii. în forma răsplăţii verbale sau a sancţiunilor.). iar. Ranforsările au semnificaţie socială şi emoţională pentru interlocutor. În funcţie de rolul structural pe care îl au. 2.2. 2. 2. fac complimente. În cadrul unui dialog. în interviul mass-media.) etc. de a-i convinge etc.7. 5). unde perechea de adiacenţă întrebare-răspuns reprezintă modul de organizare a discursului (în discursul didactic.). / Nu mi-a plăcut deloc cum ai lucrat azi. 26 . vorbesc despre ei şi fac confesiuni etc. din punct de vedere dialogic.7. Cauza şi scopul Existe cauze şi scopuri diverse din care şi cu care oamenii intră în dialog. se concretizează în forma unor acte de vorbire tipice (laude sau critici. prin intermediul cărora oamenii pun în relaţie scopurile comunicative cu situaţia concretă de comunicare.7. vei primi o notă mică. vor să obţină un împrumut şi atunci solicită un formular de la ghişeul unei bănci pentru a-l completa. în interogatoriul poliţiei. Alegerile comunicative determinate de anumite cauze sunt planificate în funcţie de scopul urmărit de vorbitor. întrebările sunt de două tipuri: (i) întrebări ad-hoc.).6. în justiţie. iar al ranforsărilor negative este de a împiedica repetarea comportamentului respectiv. se manifestă în cadrul perechii de adiacenţă întrebare – răspuns (vezi infra). vor să intre în relaţie cu alţi membri din societate (de aceea dau un telefon de felicitare de ziua unui prieten. Comportamentul euristic Comportamentul euristic a fost gramaticalizat în limbă în forma enunţurilor interogative (vezi Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării.

). conectori pragmatici (ei. satisfăcându-i nevoia de cooperare. da.. secvenţe prin care se introduc reformulări (adică. Te las corigent. deci. îl lasă să continue. dacă înţeleg bine. În dialogul care urmează au fost reliefate elementele cu rol de sprijin. marcând coparticiparea la dialog în ciuda rolului pasiv asumat. A: [E:xtraordinar↓ +B: [şi nu mai aveam legătură decât la zece fără zece minute. îl acceptă. discursul publicitar în care folosirea unui produs este răsplătită cu beneficii personale etc..4.. 2. aprofundări. îl susţine. deci). de apreciere. folosirea unor strategii ale politeţii pozitive (vezi infra). de aprobare. / Patru. Printre mărcile lingvistice specifice sunt repetiţiile (parţiale sau totale). empatizarea cu celălalt sunt concretizări ale susţinerii comunicative pe care locutorul o oferă alocutorului. dar sunt mai frecvente în anumite tipuri de discurs (discursul didactic.7.45).. Ranforsările apar în conversaţia cotidiană.> B: şi noi aveam legătură în: feteşti↑ o Oră şi jumătate am avut întârziere A: [m:::↑ +B: [până a venit ALtă locomotivă↓ şi am pierDUT legătura din feteşti. interjecţiile (aha. Este un comportament cu rol esenţial în constituirea şi întreţinerea relaţiilor interumane. discursul de evaluare în cadrul diverselor organizaţii. 2.. (b) induce o schimbare în cursul conversaţiei (locutorul îi solicită alocutorului clarificări. secvenţe concluzive (bun. a.. se concentrează pe anumite porţiuni din discursul interlocutorului).> B: s-a stricat locomotiva. ne oprim aici. reformulări.). 2. asta a fost. A: <@ E:xtraordinar. este interesat de ceea ce spune)..3. Comportamentul reflexiv Comportamentul reflexiv este o formă de răspuns prin care locutorul reflectă ceea ce a spus alocutorul. Comportamentul explicativ Prin comportamentul explicativ vorbitorul prezintă o problemă pentru a o face înţeleasă de un public determinat. relaţional şi emoţional. şi?.. Explicaţiile sunt implicate în anumite 27 .). următorul).declarative (Premiul de excelenţă se acordă doamnei învăţătoare Ionescu pentru întreaga sa activitate la catedră.7.7. vrei să zici. da…. era la cin_şi Zece↑ şi noi am ajuns pe la ŞAse # în feteşti. (c) încheie conversaţia (locutorul reia spusele alocutorului pentru a semnaliza dorinţa de a abandona subiectul). deicticele textuale (aşa. mhh…).. da. A: u:::↑ B: şi din feteşti până-n cireşu la soacră-mea↑ mai faci cam # aproape două ore A: phii↑ ((fluieră)) (IVLRA.. Comportamentul de susţinere (de sprijin) Comportamentul de susţinere (de sprijin) se concretizează în semnale pe care locutorul le trimite alocutorului în legătură cu modul în care îl percepe.. acum înţeleg. oferindu-i sprijin informaţional. empatizarea cu acesta: A: <@da’ CE s-a-ntâmplat.5..). oferindu-i sentimentul apartenenţei la grup. prin care locutorul îşi manifestă interesul faţă de ceea ce spune alocutorul.. În cadrul dialogului poate avea diverse funcţii: (a) încurajează conversaţia (locutorul îi trimite alocutorului un semnal că îl urmăreşte. Formularea unor răspunsuri suficient de informative la întrebări.

2. întâi… apoi). (v) locutorul urmăreşte reglarea anxietăţii în cadrul relaţiei de comunicare (eliberarea tensiunilor acumulate. ieşirea din stările de surescitare – glumele din sala de aşteptare la dentist. 2. metaforele cu funcţii concretizatoare.. disoluţie. semnalizează o atitudine pozitivă.7. Printre mărcile discursive specifice sunt formele verbale şi pronominale de persoana I. stadiu avansat. modalizatorii subiectivi (părerea mea. stadiu final. relaţie pozitivă / negativă). poate fi păstrat interesul interlocutorului pentru tema în discuţie. glumele dinaintea unui examen etc. Comportamentul autocentrat Prin comportamentul autocentrat indivizii se dezvăluie celorlalţi vorbind despre ei înşişi. repararea relaţiei). cv-urile etc). Elementul distinctiv îl constituie atitudinea ludică faţă de mesaj a participanţilor la comunicare.7.). enunţurile metadiscursive (dacă mi-aduc aminte.. de cordialitate. interviurile. Tip de comportament verbal constitutiv pentru anumite genuri şi specii literare / jurnalistice (memorialistica. discursurile din ghidurile turistice. conectorii (în primul rând… în al doilea rând.profesii (discursul didactic. discursul avocaţilor. zic că. gradul de intensitate al relaţiei (relaţie superficială / relaţie intimă) sau dă indicii asupra direcţiei pe care o va urma relaţia (constituire. (iii) locutorul exercită controlul în relaţiile interpersonale (reacţia pozitivă la umorul alocutorului este o formă de recompensă.6. Umorul are diverse funcţii în cadrul discursului: (i) locutorul solicită alocutorului informaţie (modul în care interlocutorul răspunde la umor poate fi un indiciu al atitudinii sale în raport cu tema dialogului sau cu gradul în care îi acordă atenţie alocutorului). să-ţi spun un secret). demarcatorii discursivi (vom discuta în continuare…. pe de o parte… pe de altă parte.7. continuare. structurile enumerative etc. constituirea unor opoziţii discursive eu / alţii. cred că). de acord). (ii) locutorul se autodezvăluie (îi dă interlocutorului un semnal de acceptare. se poate anunţa schimbarea temei. Printre mărcile textuale ale acestui tip de comportament comunicativ se numără: structurile explicative. autodezvăluirea este o parte constitutivă a relaţiilor sociale în măsura în care defineşte stadiul unei relaţii (stadiu iniţial. Vorbitorul este constrâns în autodezvăluire de reguli ale modestiei şi de riscurile pe care le comportă dezvăluirile personale. Comportamentul ludic (umorul) Comportamentul ludic (umorul) este o formă de comportament comunicativ prin care locutorul solicită alocutorului un răspuns actualizat prin elemente paraverbale (râsul) sau nonverbale (zâmbetul). discursul asistenţilor sociali. ieşirea dintr-o situaţie neplăcută. Autodezvăluirile au funcţie strategică în comunicare: vorbitorul îi propune interlocutorului o imagine despre sine pentru a o negocia pe parcursul interacţiunii verbale. (iv) locutorul creează un context comun de interacţiune oferind sentimentul apartenenţei la grup şi al sprijinului mutual ca formă de marcare a identităţii de grup. în timp ce refuzul de a răspunde la umor poate fi expresia ostilităţii în cadrul relaţiei. dorinţa de afiliere. poate funcţiona ca formă de obţinere a acordului / bunăvoinţei / recunoaşterii celorlalţi). prin umor se pot umple golurile comunicative. (vi) locutorul participă la fixarea 28 . enunţurile asertive. până aici am văzut cum…. glosările apozitive. frecvenţa deicticelor. mărci ale afectivităţii. umorul se transformă în ironie. determinările adjectivale şi adverbiale. o altă întrebare care se naşte este. Când atitudinea ludică este substituită de intenţii ofensatoare. discursul ştiinţific de popularizare etc).).

anxietate). cunoştinţele comune împărtăşite etc.8. 2. Astfel. două sau mai multe intervenţii formează un schimb. Relaţia dintre context şi cotext Puternica ancorare contextuală a dialogului (vezi supra.8) face posibilă o relaţie specială între cotext (secvenţele textuale adiacente unei secvenţe date) şi context (ansamblul elementelor relevante în situaţia de comunicarea dată: interlocutorii. respingere) etc. 29 .8. vorbitorii stabilesc relaţii sintactice între elemente prezente în discurs şi elemente implicite (prezente doar ca informaţie contextuală. relaţiile dintre ei. secvenţe textuale din dialog sunt conectate la elemente implicite din context. Tăcerea (absenţa vorbirii) Tăcerea (absenţa vorbirii) are diverse funcţii în comunicare: marchează începutul şi sfârşitul dialogului.7.1 – 1. indicator al gradului de implicare comunicativă. producând unităţi ale nivelului imediat superior: actele de vorbire sunt părţi constitutive ale mişcărilor comunicative. este o strategie de a amâna replica sau de a câştiga timp de gândire. nu la alte secvenţe textuale. 2. 1. este indice al lipsei de cunoştinţe. neexprimate ca atare): faptul că ea este bătrână↓ că e┴ NU e foarte bătrână↓ dar ajungând în situaţia asta de BOAlă şi de VÂRstă foarte avansată↓ dar sunt persoane care şi la obzeci de ani [au un (IVLRA. delimitează replicile interlocutorilor. 3. de pildă. mai multe schimburi formează o tranzacţie. tranzacţiile se relaţionează în cadrul unei conversaţii sau discuţii. mişcările comunicative se includ în intervenţii ale fiecărui locutor. UNITĂŢILE DIALOGULUI Organizarea internă a dialogului poate fi descrisă ca o structură ierarhică de niveluri. exprimă acordul / dezacordul cu interlocutorul.tiparelor cognitive şi a stereotipurilor (vezi. 50). glumele pe seama grupurilor etnice) sau le neagă (prin ieşirea din realitate în fantezie). reproş. semnal al relaţiilor dintre interlocutori (complicitate. transmite emoţii (admiraţie. în care unităţile de rang inferior se combină.).

[ACT ASERTIV]. Actele de vorbire au trei componente: componenta locuţionară. în raport cu contextul şi cu intenţia comunicativă a vorbitorului. (IVLRA. morfemelor. 3. Structura actelor de vorbire Într-o situaţie de comunicare dată. aşa cum se manifestă ele în textul narativ / descriptiv. cuvintelor în limba română şi se asociază cu o interpretare semantică. Astfel. Alteori. Actul de vorbire este actul performat prin utilizarea limbii în situaţii de comunicare concrete: secvenţa produsă de vorbitor cu o anumită intenţie comunicativă. fraze). Unitatea comunicativă minimală este actul de vorbire. două acte de vorbire pot apărea contopite într-o singură unitate intonaţională. enunţul În clădire sunt doi oameni. urmărind producerea unor efecte asupra interlocutorului (componenta perlocuţionară a actului de vorbire). ca unitate comunicativă. ataşând deci enunţului o forţă convenţională. Nu există o relaţie 1:1 între actul de vorbire şi structurile sintactice (propoziţii. atunci enunţul nu este gramatical / acceptabil. un vorbitor produce o secvenţă lingvistică (aceasta fiind componenta locuţionară a actului de vorbire) cu o anumită intenţie (componenta ilocuţionară a actului de vorbire). Orice enunţ însă este mai mult decât o structură fonetică-gramaticalăsemantică. C: păi aşa am zis şi eu la răzvă astăzi zic↓ ieri era cald de mureai↓ şi astăzi# înnorat şi te-apăsa aşa# pe creier aşa (IVLRA. cât şi pe verticală. „Linearitatea” este afectată de o serie de fenomene specifice. cu scopul de a acţiona asupra interlocutorului său. într-un context determinat. poate funcţiona.1. gramaticale şi semantice ale unei limbi date: În clădire sunt doi oameni. 3.1. oamenii acţionează unul asupra celuilalt prin limbă. ca un ordin indirect (vorbitorul îi sugerează portarului să îi 30 . Dialogul apare ca o succesiune ordonată de acte de vorbire: A: <R fiţi> amabilă↓ [SECVENŢĂ DE APEL] ştiţi cumva cum putem ajunge de aici la universitate? [ÎNTREBARE] B: CUM să nu. Când regulile de bună formare sunt încălcate. componenta ilocuţionară şi componenta perlocuţionară. Actul de vorbire În procesul comunicării. prin ştergerea graniţelor prozodice dintre unităţile sintactice: B: de CE. care configurează textul dialogal în mod particular. Componenta locuţionară este rezultatul producerii unor secvenţe lingvistice conforme cu regulile fonetice. Actul de vorbire. numită forţă ilocuţionară. ca o aserţiune (o descriere adevărată sau falsă a unei stări de fapt din lumea reală). poate fi format dintr-una sau mai multe propoziţii.1. 123). [ACT ASERTIV] mergeţi în cogălniceanu şi luaţi troLEu. 122).Unităţile comunicative nu se suprapun peste unităţile sintactice. atât pe orizontală. A: pentru că l-a disperat nu ştiu. este o structură care respectă regulile de combinare a fonemelor. din porţiuni de propoziţii (vezi exemplul supra). din propoziţii eliptice. producând schimbări în lumea înconjurătoare. vorbitorul produce acel enunţ cu o anumită intenţie.

Din acest punct de vedere. angajament etc. interlocutorii deduc intenţia comunicativă a vorbitorului. Prin actele de vorbire directive locutorul încearcă să-l determine pe alocutor să facă o anumită acţiune: când spune Închide geamul! locutorul doreşte să îl facă pe alocutor să acţioneze în sensul conţinutului propoziţional al actului de vorbire („a închide geamul”). Subtipuri de promisive: promisiune. starea psihologică exprimată de locutor. îl determină să facă anumite acţiuni motorii. Locutorul îşi exprimă intenţia de a face astfel încât starea de lucruri din lumea reală să fie conformă cuvintelor sale. Prin actele de vorbire întrebare locutorul îi solicită alocutorului să furnizeze un răspuns care să-i umple un gol cognitiv (de diverse tipuri. interogare. Prin actele de vorbire expresive 31 . Prin actele de vorbire reprezentative (asertive) locutorul îşi asumă conţinutul propoziţional. Pe baza unor inferenţe pe care le fac. chestionare. dacă locutorul nu a reuşit să transmită mesajul astfel încât alocutorul să deducă intenţia sa. Clasificarea actelor de vorbire În funcţie de particularităţile pragmatice (cum ar fi scopul cu care este performat actul de vorbire – scopul ilocuţionar. acte declarative. îi induce teama etc. relaţia dintre cuvinte şi starea de fapte din lumea reală. un act de vorbire poate să fie eficient (când actul de vorbire are asupra alocutorului efectul scontat de locutor) sau ineficient (când scopul perlocuţionar nu este atins). rugăminte etc. jurăminte. locutorul consideră adevărat conţinutul propoziţional al actului de vorbire. eşuat.dea afară pe cei doi intruşi din clădire). Ilocuţia are efecte asupra alocutorului: îl lasă indiferent.) actele de vorbire se clasifică în: acte reprezentative (asertive). este performat cu succes. un bandit. Prin actele de vorbire comisive (promisive) locutorul îşi ia angajamentul să realizeze acţiunea specificată de conţinutul propoziţional al actului de vorbire: Promit să nu mai întârzii. conţinutul propoziţional al actului de vorbire. 3. El foloseşte cuvintele pentru a descrie o stare din lumea reală pe care o crede / o prezintă ca adevărată.1. El vrea / doreşte să schimbe o stare de fapte din lumea reală folosind cuvintele. condiţionarea actului de vorbire de existenţa unui cadru instituţional etc. acte expresive. presupunere. (vorbitorul îşi ia angajamentul în faţa interlocutorului „de a nu mai întârzia”).2. acte comisive (promisive). îi umple un gol cognitiv. Există diverse subclase de acte directive: ordin. Există diverse subclase de acte reprezentative (asertive): afirmaţie. actul de vorbire este reuşit. în diverse grade: când spune Astăzi sunt 2oC. insistenţă. sugestie. Există diverse subclase de acte întrebare: întrebare. ca o ameninţare indirectă (vorbitorul. informare etc. îl ameninţă pe interlocutor că nu-i va fi greu să-l omoare dacă nu face ce îi spune). plângere. Efectele ilocuţiei reprezintă componenta perlocuţionară a actului de vorbire. reproş etc. întrebări. relaţia dintre interlocutori. real sau pretins): La ce oră te întorci? / – La ora 10.. deducţie. ca un reproş indirect (vorbitorul îi sugerează portarului că nu ar fi trebuit să permită pătrunderea niciunui străin în clădire). dacă locutorul reuşeşte să performeze actul de vorbire astfel încât alocutorul să poată deduce corect intenţia vorbitorului. acte directive. atunci actul de vorbire este nereuşit. poruncă.

(iv) sistemul de drepturi şi obligaţii care îl leagă pe locutor de alocutor. condoleanţele etc. entuziasm. indirect. sexul.3. Diverse tipuri de acte de vorbire se corelează în mod prototipic cu anumite structuri lingvistice. 3. al unui act de vorbire expresiv (cu sintaxă exclamativă: – Ce cald e aici!). „a declara şedinţa închisă / deschisă” sunt acte de vorbire declarative. vârsta. „a declara război”.1. vă rog. (iv) când actul de vorbire performat este perceput ca exterior sistemului de drepturi şi obligaţii dintre interlocutori (– Domnu’ şofer.) faţă de conţinutul propoziţional al actului de vorbire: Ce frumoasă eşti! (locutorul îşi exprimă admiraţia faţă de o calitate atribuită interlocutorului „a fi frumoasă”). Factorii care influenţează performarea actelor de vorbire indirecte sunt (i) relaţia de putere între locutor şi alocutor. să fie satisfăcute. locutorul face o declaraţie verbală care instaurează o stare de fapt în lumea reală: spunând Vă declar căsătoriţi. Actele de vorbire indirecte sunt interpretate de alocutori pe baza cunoştinţelor contextuale comune şi a competenţelor comune de comunicare. tristeţe. performând un act de vorbire direct (marcat prin sintaxa imperativă: – Deschide fereastra!) sau indirect. compasiune. „a boteza”. Cu cât procesele implicate în interpretare sunt mai complexe. Prin cuvinte se performează o acţiune în mod convenţional. discursive etc. (ii) când se percep la o distanţă socială mare faţă de alocutor (diferenţe privind statutul. Actele de vorbire indirecte sunt actele de vorbire performate prin intermediul altor acte de vorbire (purtând mărcile formale ale altor acte de vorbire).). felicitările. Dă-mi şi mie 2 lei până mâine! / Ai putea să-mi împrumuţi şi mie.locutorul îşi exprimă atitudinea (bucurie. Subtipuri de acte de vorbire expresive: mulţumirile. admiraţie etc. te rog. rolul social al alocutorului). „A declara căsătoriţi”. Vorbitorii au tendinţa de a recurge la acte de vorbire indirecte: (i) în comunicarea cu alocutori pe care îi percep ca deţinători ai puterii (instituţionale. Astfel. instituţionale. într-un grad mai mare. Pentru ca actul de vorbire să fie performat în condiţii de succes este nevoie ca anumite condiţii extralingvistice. ofiţerul stării civile instituie starea de „căsătorit” pentru persoanele spre care este direcţionat actul de vorbire. În comunicare.. locutorul poate să-i solicite alocutorului să deschidă fereastra. 2 lei până mâine?). Prin actele de vorbire declarative. (iii) când actul de vorbire impune alocutorului o obligaţie percepută ca relativ mare (v. puteţi să-mi deschideţi uşa să cobor aici la semafor?). cu atât actul de vorbire este. devieri de la corelaţia prototipică sunt posibile (vezi Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării).). (iii) gradul în care actul de vorbire performat îi impune o obligaţie alocutorului. 32 . Acte de vorbire directe vs acte de vorbire indirecte Actele de vorbire pot fi performate direct (acte de vorbire directe) sau indirect (acte de vorbire indirecte). scuzele. al unei întrebări (cu sintaxă interogativă: – Vrei să deschizi fereastra?). interlocutorii folosesc deseori acte de vorbire indirecte. prin intermediul unui act de vorbire reprezentativ / asertiv (cu sintaxă asertivă: – S-a făcut foarte cald aici. (ii) distanţa socială dintre locutor şi alocutor.

mimică) modifică forţa ilocuţionară. gesturi etc. dacă spune că „o persoană drăguţă nu poate fi refuzată”. marcă a unui act de vorbire expresiv). că răspunsul este „da”. tonul vocii.). 33 . (verb performativ.). folosite în anumite condiţii gramaticale – indicativ prezent. 3. poate fi un act de vorbire expresiv (exprimă regretul). o ameninţare. enunţul Maria pleacă mâine. elemente implicate în situaţia de comunicare. nu-i aşa? transformă o aserţiune în întrebare de confirmare etc. deci probabil se referă la mine. unui act de vorbire reprezentativ / asertiv (Ion deschide fereastra. (verb performativ.Vrei să bem o cafea împreună? / – Mai întrebi? – întrebarea retorică este un act de vorbire indirect. activ. negaţia poate marca un refuz (Nu mă mişc de aici!) sau o interdicţie (Nu te mişca de aici!). Întreb dacă va veni toată lumea. poate funcţiona ca aserţiune. (verb performativ. – interlocutorul deduce că răspunsul este „da” în urma unor calcule inferenţiale: ea îmi spune că „o persoană drăguţă nu poate fi refuzată”. eu fiind persoana drăguţă. modul imperativ corespunde. deschide fereastra!). deci răspunsul este „da”. Promit să nu te mai întrerup. marcă a unui act de vorbire reprezentativ / asertiv). despre mine crede că sunt „o persoană drăguţă”. marcă a unui act de vorbire directiv). moduri şi timpuri verbale. – Verbele performative sunt verbe care.). Te rog să stai acolo. (verb performativ.1. în baza convenţiilor cunoscute. poate funcţiona ca intensificator al unei promisiuni (Vin sigur mâine. – Anumite elemente lexicale sunt specifice unor acte de vorbire. – Vrei să bem o cafea împreună? / – O persoană drăguţă nu poate fi refuzată. poate exprima un reproş. – Elementele paraverbale (intonaţia. o promisiune. în mod prototipic. de exemplu. (verb performativ. – Elementele nonverbale (gesturi. elemente lexicale.4. elemente nonverbale (mimică. De exemplu. (verb performativ. înseamnă că nu va refuza invitaţia. elemente paraverbale. marcă a unui act de vorbire declarativ). convenţionalizat prin uz. interlocutorul deduce. marcă a unui act de vorbire comisiv / promisiv). unui act de vorbire directiv (Ion. debitul verbal. Îţi mulţumesc pentru ajutor. – Modurile verbale pot distinge între tipuri de acte de vorbire: modul indicativ corespunde. În funcţie de mimică. marcă a unui act de vorbire întrebare). emfaza) pot distinge. un reproş etc. în mod prototipic. o ameninţare. persoana I singular – numesc actul de vorbire performat de locutor: Afirm că aşa stau lucrurile. modalizatorul sigur. ea vorbeşte cu mine. în anumite contexte. de exemplu. între o aserţiune. elemente suprasegmentale (intonaţia). te rog marchează un act de vorbire directiv (rugăminte). Mărci ale forţei ilocuţionare Forţa ilocuţionară a unui act de vorbire poate fi marcată prin diverse elemente lingvistice: verbe performative. Vă declar căsătoriţi.

întrebări] B: {CUM să nu. ce ar fi de spus despre….}ACT1 C: {mulţumim. Mişcarea conversaţională Locutorii performează acte de vorbire pentru a construi schimbul verbal: pentru a-l iniţia.}ACT1 +B: {de la unirea schimbaţi mergeţi pe cellalt tronson↑ până coborâţi↑}ACT1 A: {AM înţeles. 92). locul în care se produce schimbul verbal poate face ca actul de vorbire Atenţie! să fie interpretat ca ordin (în armată) sau ca secvenţă cu funcţie de apel în conversaţia cotidiană.}ACT2 C: {CE troleibuz. Mişcarea conversaţională (de iniţiere / menţinere / de tranziţie / de încheiere) poate fi simplă. atenţie!.}ACT1 [ÎNCHEIEREA CONVERSAŢIEI] A: {mulţumim.). 3. 34 . În dialogul următor mişcarea de deschidere a dialogului este alcătuită din două acte de vorbire (adresare către interlocutor şi întrebare). alcătuită dintr-un singur act de vorbire. vocative.}ACT1 A: {orice troleu. formule introductive de tipul vreau să discutăm astăzi despre.. prin întrebări care îşi aşteaptă răspunsul. fiecare format din unu sau mai multe acte de vorbire. prin focalizarea unei teme (metacomentarii – în ceea ce priveşte….– Elementele constitutive ale situaţiei de comunicare contribuie la marcarea forţei ilocuţionare: de exemplu. mişcarea de trecere la o nouă subtemă este alcătuită dintr-un act de vorbire aflat în aceeaşi intervenţie cu un act de vorbire cu funcţie de menţinere a conversaţiei.}ACT2 B: {traversaţi↓ o luaţi pe lângă teatru bulandra pe străduţa_aceea-ngustă↑ ş-ajungeţi în cogălniceanu şi luaţi orice troleu. Interacţiunea verbală poate fi iniţiată prin formule standardizate de deschidere a conversaţiei (formule de salut. formule de adresare).}ACT2 {trebui să mergeţi pân la uNIrea↓}ACT3 A: {da. mişcarea de încheiere a conversaţiei este alcătuită din câte un act de vorbire performat de fiecare interlocutor: [DESCHIDEREA CONVERSAŢIEI – 2 acte de vorbire: adresare către interlocutor şi întrebare] A: {fiţi amabilă↓}ACT1 {ştiţi cumva cum putem ajunge de aici la universitate? }ACT 2 [MENŢINEREA CONVERSAŢIEI: răspunsuri. pentru a-l menţine. pentru a face tranziţia de la o temă la alta sau pentru a-l încheia. }ACT1 B: {ORce troleu. Actele de vorbire se integrează în mişcări conversaţionale.}ACT1 [TRANZIŢIA LA ALTĂ SUBTEMĂ] {cu metroul se poate? }ACT1 B: {nu.}ACT1 {mergeţi în cogălniceanu şi luaţi troLEu. alcătuită din mai multe acte de vorbire. prin aserţiuni care stimulează un comentariu din partea alocutorului.}ACT1 (IVLRA. sau complexă.}ACT1 {e compliCAT.2. mişcarea de menţinere a conversaţiei este alcătuită dintr-o succesiune complexă de întrebări şi răspunsuri.}ACT1 B: {aşa-nţelegeţi. hei!. mulţumim. prin secvenţe de apel care atrag atenţia interlocutorului (interjecţii de adresare – uite!. aş vrea o părere sinceră de la tine…).}ACT1 A: {da da da}ACT1 {deci prin spate↑ da..

Dat fiind rolul crescut al contextului şi permanenta orientare a locutorului spre alocutor.. Un loc special în menţinerea interacţiunii verbale îl au secvenţele de redeschidere. intervine un eveniment exterior care întrerupe comunicarea). prin pauze mai lungi în comunicare sau se pot realiza abrupt. nu se poate reconstitui ce ar fi dorit B să comunice în cele două intervenţii neterminate: 35 .Interacţiunea verbală poate fi menţinută prin întrebări. deşi tema nu este abandonată. 93). Dialogul poate fi încheiat prin formule standardizate (formule de salut). Lungimea intervenţiilor este variată: un cuvânt. o altă problemă este. de menţinere. prin corectarea unor replici anterioare.. al unor intenţii glumeţe. există însă şi situaţii în care. Elipsa poate fi rezultatul economiei lingvistice. În textele scrise fiecare intervenţie (replică) este marcată printr-un semn de punctuaţie specific.. Intervenţia (replica) Contribuţia conversaţională (de obicei verbală. ● Intervenţii incomplete. dar. în realitate. intervenţiile pot fi eliptice. nu există o relaţie 1:1 între intervenţie şi unităţile de informaţie. dar şi nonverbală / paraverbală) a unui locutor. prin tăcere.). se răzgândesc. ● Intervenţii eliptice. Tranziţiile de la o temă / subtemă la alta pot fi marcate prin formule specifice (în altă ordine de idei.. vorbitorul B lasă neîncheiate primele două replici. bun…). A: păi pos_să:↑ B: păi NU poţi să. nu îşi elaborează până la capăt ideile în cadrul unei intervenţii. O intervenţie (replică) este formată de obicei dintr-o singură mişcare conversaţională (de iniţiere. linia de dialog. prin răspunsuri. oferte etc..3. 2. prin aserţiuni care induc o reacţie a alocutorului.# (IVLRA. aha.. fac economie de cuvinte deoarece consideră contextul suficient pentru recuperarea semnificaţiei de către alocutor) şi externe (alocutorul intervine înainte ca locutorul să-şi fi terminat intervenţia. Intervenţia (replica) unui vorbitor poate fi formată dintr-un act de vorbire sau din mai multe acte de vorbire (vezi exemplul supra.2). să trecem acum la altceva. sensul fiind recuperat contextual. mai multe fraze. uneori locutorul nu îşi încheie enunţul. care amână încheierea schimbului verbal şi amplifică interacţiunea verbală (atât sub aspect informaţional. În mod ideal. fie este recuperată din contextul extralingvistic. cât şi sub aspectul participării interlocutorilor la schimbul verbal). 2.. o frază. al unor emoţii sau al vitezei cu care comunică interlocutorii: A: a↓ şi-o să meargă? B: da.. o propoziţie. înţeleg. o sintagmă. urmată de intervenţia (replica) lui A etc. prin secvenţe de ratificare (da. în cadrul unei intervenţii. urmată de intervenţia (replica) lui B. prin poziţiile corporale (lipsa orientării spre interlocutor). fără ca locutorul să semnalizeze în vreun fel schimbarea temei. o intervenţie conţine o unitate informaţională. prin operatori discursivi semnalizând atenţia acordată de locutor alocutorului său (îhm. vorbitorul încheie o secvenţă conversaţională şi iniţiază alta (vezi exemplul supra. de încheiere a conversaţiei). 3.)... În dialogul care urmează... Ideea fie este abandonată. Din diverse motive interne (uită.2). imediat urmată de contribuţia conversaţională a altui locutor reprezintă o intervenţie (replică): intervenţia (replica) lui A..

la pătrat. imposibilitatea / lipsa dorinţei de a continua mesajul. incertitudini. Pauzele se pot concretiza prin tăcere (absenţa cuvântului) sau prin pauze vocalizate (lungiri de sunete. de CEB: [credeam [c-ai închis. ă: # pentru cumnata mea mihaela # luca: A: îhî: +B: cu mesajul↓ o iubesc foarte mult # A: da. Mecanisme psihologice precum necesitatea planificării mesajului. A: da. în linii mari. la revedere # camelia. poate fi intuit din contextul extralingvistic (dedicaţii muzicale pentru ocazii speciale): A: aşa: camelia↓ hai să te-auzim↓ CARE i dedicaţia ta↓ eşti ultima: ascultă[toare # care a intrat în direct.A: vai [da’# B:[mie A: da’ ce-ai păţit TU? eşti STRESATĂ? CE-AI. În dialogul următor. vocale de umplutură). 50). crearea suspansului se materializează prin stagnări în cadrul dialogului. vă mulţumim tuturor # (IVLRA. NU aşa. obţinerea unui timp de gândire. vorbitorul B lasă neîncheiat enunţul şi-i urez al cărui conţinut. pa. B: ((deschizând uşa)) da_da↓ 36 . 49). În alt dialog. că TU de_obicei ieşeai mai des. 170). 175). B: am foarte mult de-nvăţat↓ # şi-mi # A: o:h↓ B: tu ştii ce medie de toată: JEna↓ am scos anu trecut? (IVLRA. a doua intervenţie a lui A este incompletă. B: [c-a:r vrea în / uichend / să mă lase cu gâtul GO:L↓ ca să se::↓ BIne. B: [poate că: suferinţa asta a mai şi-mblânzit-o↓ nu mai e aşa: dură↓ şi intransigentă↓ şi-ncearcă # o-nţelegere cu voi↑ ştiindu-se: singură↑ A: nu: (IVLRA. A: bine. +B: şi-i urez↑ # că-mplineşte pe douăzeci şi doi # nouăsprezece ani. A: dar îmi este teamă că-ntr-o zi î:::# deşi eu N-AM cheie la apartament↓ la noi # au fost [nişte discuţii odată demult (IVLRA. B: şi dedicaţie pentru # soacra mea # soţul meu şi: # soţul meu. de mai multe ori)). B: da:a↑ A: lumi:na:: # la NOuăşPAtru. ● Intervenţii fragmentate prin pauze. 226). A: ((sună insistent la uşă. B: [da. dar poate fi reconstituită cu uşurinţă datorită începutului şi datorită contextului extralingvistic (de ce închizi?). A: şi soţul tău de două ori. (IVLRA. ezitarea. # soţul tău la pătrat↑da:? B: da. care funcţionează ca element de coeziune între contribuţiile conversaţionale ale interlocutorilor. alo? A: [STAI puţin↓ CE faci.

io sunt bugeTAR↓ şi TOT nu iau bani.ă: adică totul să fie NUmai şi NUmai pentru EA↑ (IVLRA. bâlbâielile produc enunţuri incomplete. ori dumneastră vă opreşte la: toţi acel cease↓ cu toate că mi-l ia şi mie.ă: văru lu laura ştie din ┴ maestru lor era din coreea de sud↓ A: se poate↓ da’ zice că toată asta e de din de la egipteni↓ (IVLRA. 29). deci io n-am luat banii din# iu– iul– E: iulie B: iu– iu– IUlie. Ezitările.A: să citesc. indecizia. A: eu am refuzat să fiu preşeDINte↑ [în defavoarea t┴ B: [NU-I adevărat. am fost dimineaţă↓ n-aţi fost acasă. Diverse intenţii de comunicare ale locutorului (dorinţa de accentuare a unei idei. 136). şi NU pot s-o las. şi n-am luat banii dă trei luni. deci NU o mică parte să nu iau sau o mare parte <P. dorinţa de corectare a unui enunţ. Schimbul (de replici) 37 . A: [ă în favoarea ta. (IVLRA. A: de foarte mult în familie↑ sunt un copil adoptat↓ sunt din famili-┴ sunt î: nepoata şi:┴ adică ne-am înţeles foarte bine până la perioada pubertăţii. (IVLRA. lapsusul). 50). eu NU ştiu ce are-n casă↓ nu ştiu ce bani↓ nu ştiu ce# bijuterii↑ eu NU ştiu ce are-n casă. 136). 54). odată cu: pubertatea nu am reuşit să mai găsim nici un punct comun. dorinţa de a câştiga timp de gândire) explică amplificarea intervenţiei prin repetarea de către locutor a unei secvenţe (vezi Repetiţia): A: tonus fantastic şi sînt FOARte tinere. Întreruperile dezorganizează enunţurile în diferite grade: A: parcă nu reuşea să mai găsească nici un #┴ absolut # NU ştiu #↓ NU am reuşit să ne-nţelegem. bucuria). A: [bună ziua. nu-i [adevărat. (IVLRA. B: # # # imedia:t↓ # # [poftiţi. reformulări. dar ea a decăzut foarte mult. n-am luat de:– deLOC (IVLRA. dorinţa de accentuare a stării afective. adică: lucrez în mi:ni:sterul să:– sănătăţii. 135). ezitare. B: nu-i adevărat.4. precum şi mecanisme psihologice (nesiguranţă.foarte: îm:# CUM să sp. (IVLRA. intenţia de păstrare a cuvântului). ea fiind şi singură↑ divorţată↑ TOT motivul am fost eu↓┴ a:l al adoptării din familie↓ nu a vrut să ia din partea tatălui↑ au divorţat↑ şi o persoană apro. emoţiile (teama. enervarea. 3. 191). ● Intervenţii fragmentate prin autoîntreruperi. falsele începuturi (când vorbitorul se răzgândeşte şi continuă enunţul într-un mod diferit decât cel intenţionat la începutul replicii). <MARCNU pot s-o las> [să: (IVLRA. A: [şi ŞTIe şi ŞTIe şi ŞTIe↑ eu # în şifonierul în dormitor am┴ în cele două camere: sunt uşile închise↓ cheile sunt la brâu↑ ca la hangiţă↑ da↑ iar eu NU mă interesează am spus că nu mă┴ decât în clipa când┴ dacă moare↑ aTUNci poate↓ aTUNci voi şti ce are-n casă. deseori fragmente de enunţ izolate.R să nu iau>. 50). stările mentale (confuzia. B: io vă spun ALTĂ chestie. ● Intervenţii amplificate prin autorepetiţii. însoţite de pauze mai lungi sau mai scurte. D: fra.

formată. Deoarece se întrerup reciproc. separate. A: leucoplast aveţi? B: da. pot fi însă reconstituite prin raportare la replica anterioară umplând golurile semantice şi refăcând legăturile sintactice. după ce alocutorul şi-a terminat intervenţia. ● Enunţuri eliptice. 3. neanalizabile. Principiul alternanţei la cuvânt Schimbul de replici este guvernat de principiul alternanţei la cuvânt.1. cuvintele interogative alcătuind singure un enunţ (ce?. de obicei. de obicei. două enunţuri paralele (cel a locutorului şi cel al alocutorului) sunt fragmentate de alternanţa la cuvânt a participanţilor la schimbul verbal: C: deci nici unu n-are şină A: proba[bil# C: [au numai clape A: că la asta s-au referit↓ ca să aibă clape cât mai mari să nu: pice documentele (IVLRA. de ce?. nici unul dintre vorbitori nu reuşeşte să îşi 38 . cu rivanol sau fără? A: fără. proverbele (verbul a face). O formă de elipsă specific dialogală este elipsa în cadrul schimbului de replici. B: ă:: C: la femininele: care provin din: î: substantivele latine de declinarea întâi↑ sau din┴ la cele care provin din B: în NIci un caz de la declinarea întâi. frecvent apar pro-frazele (da.Cea mai mică unitate interactivă. cum?): C: da’ la CAre dintre feminine crezi că a apărut mai întâi desinenţa i. având diverse consecinţe în plan textual. deşi s-a întrerupt / a fost întrerupt. Uneori. B: la paisprezece mii. când?. ● Enunţuri fragmentate în două sau mai multe intervenţii ale unui vorbitor. Enunţurile rezultate sunt asintactice. Principiul alternanţei la cuvânt afectează unitatea informaţională a replicii. 96). fiecare replică ar trebui să fie o unitate informaţională completă. adică elipsa între intervenţiile interlocutorilor succesivi. simplu. În aceste situaţii. (IVLRA. prin pauze care variază între câteva microsecunde şi câteva zecimi de secundă. Intervenţiile care compun un schimb de replici sunt succesive. 133). nu). B: ă rolă↓ nu? A: da. 131). C: da’ la CAre. B: la declinarea a treia C: de CE crezi (IVLRA. locutorul nu abandonează ideea. Fragmentarea enunţului în replici succesive ale locutorului poate fi însoţită de repetiţii. ci o continuă într-o intervenţie ulterioară.4. B: şi-am ajuns la nouă şi jumătate în: cireşu↓ A: seara↓ (IVLRA. În mod ideal. În următorul exemplu sunt afectate de elipsă părţile comune din enunţurile celor doi vorbitori pentru evitarea redundanţei. 44). din două intervenţii (replici) formează un schimb de replici.

astfel încât enunţurile apar sudate. succesiv. 128). apoi A îşi continuă ideea şi în cea de a doua intervenţie. transmiţând aceeaşi informaţie. rezultată din coparticiparea lui A şi B: A: păi nu↓ dacă-ţi fa[ce: B: [îţi fac îţi scot A: din nou spate[le B: [sigur că da C: că să vi[nă aşa A: [că văd că asta-i destul de lungă↓ B: este↓ da A: i-o-ndoi doar un pic↓ tănţica C: îhî (IVLRA. A: [aşa că e:şti: B: [asear_a:mA: eşti greşit B: [aseară+A: [toTAL aicea. ● Enunţuri construite prin coparticiparea interlocutorilor. 39 . incluse în aceeaşi unitate intonaţională. în intervenţia fiecărui interlocutor. 50). a cărei regentă nu este explicită. B: asear-am vorbi:t [cu cine:va:↓ (IVLRA. cu organizare sintactico-semantică identică sau diferită: B: cum arată↑ e mai [lung↓ aşa: A: [e mai lung↓ aşa: (IVLRA. Apar astfel două enunţuri paralele. Există situaţii când două sau mai multe dintre fenomenele prezentate mai sus coexistă: în dialogul care urmează primele două intervenţii sunt paralele. Astfel. (IVLRA. ● Enunţuri paralele. alocutorul îl poate întrerupe preluându-i ideea. Pauzele dintre intervenţiile vorbitorilor succesivi pot fi foarte mici. ● Enunţuri complexe. B: asta ar fi aşa un una la un milion şansă= A: = ar fi chiar un absurd. 190). Anticipând intenţiile comunicative ale locutorului. 56). B: da↓ dacă-l vezi pă răzvan [să-i spui A: [îi spun să-ţi dea un telefon (IVLRA. 130). fiecare dintre ei reia însă ideea. ci implicită. C enunţă o propoziţie circumstanţială de scop. în timp ce a doua intervenţie a lui B formulează o concluzie în legătură cu ideea dezvoltată de A în cele două replici anterioare. cu (parţial) acelaşi conţinut informativ. 75). unitatea sintactico-semantică se constituie din intervenţiile a doi (mai mulţi) interlocutori: B: şi cu urechile [mai: A: [clăpăuge↓ aşa↓ ştii↑ B: aha. (IVLRA. (IVLRA. încercând să o termine în intervenţia următoare: B: [ruDEle↓ vreau să te-ntreb ceva. 127). imperceptibile. B: fiindcă numai ieri erau complet tufliţi că: trebuie s-o ia de la capăt= A: ((din altă cameră)) = iar ţie fireşte nu ţi-a dat prin gând să-mi spui↑ că de UNDE să ştii.termine ideea în cadrul aceleiaşi intervenţii.

R de ce>? C: s-o împopoţonezi↓ [nu-i place. C: da’ ea să facă la alţii [s-a învăţat singură B: [<P TOŢI sunt aşa> A: se face coafeză ((râde)) (IVLRA.● Enunţuri repetate în replici succesive ale aceluiaşi locutor sau în replicile ambilor interlocutori. neintegrate sintactic. A: aici. 37). Regenta poate fi reconstituită de interlocutori din context (cunoştinţele comune împărtăşite) sau dintr-o intervenţie anterioară. Repetarea (vezi Repetiţia) totală sau parţială a unui enunţ în cadrul schimbului de replici poate avea diverse funcţii discursive: de accentuare a ideii exprimate de locutor: +A: de CE vă e FRICĂ-n momentu ĂSta↓: sau TEAmă↑ C: <F mie nu mi-e tea[mă A: [CE vă sperie. pentru impunerea ideii în spaţiul discursiv: A: [<P în general TOŢI sunt aşa>. de semnalare a unei deficienţe pe canalul de comunicare: A: UNde aţi terminat. dovadă a faptului că unităţile discursive depăşesc graniţele unei singure intervenţii (frază / propoziţie). B: cu domnu profesor b***. de insistenţă. 205). (IVLRA. B: am terminat: aici. C: despre ce? B: ăm: despre: situaţia: desinenţei în limba română. C: de un singur lucru A: <F nu vă e teamă de nimic>. 95). CÂND. B: poftim? A: UNde aţi terminat. B: [TOŢI sunt aşa. 30). (IVLRA. 95). • Enunţuri izolate. de marcare a coeziunii textuale: C: şi cu CIne-aţi făcut lucrarea. 40 . C: dar ei să NU-I umbli-n păr↓ [să nu stai A: [<P. iar relaţiile sintactice de coordonare şi subordonare se pot stabili între secvenţe aparţinând unor vorbitori distincţi: A: îhî# la ce opţional↓ la ăla de /edvărtaizing/? B: ă:# păi dacă pă primu e cu /edvărtaizing/↓ p-al doilea e cu metode A: aha# păi mâine mă duc B: dacă poţi să le treci pe-ale mele↓ A: (păi) şi eu am (IVLRA. C: mie nu mi-e teamă de nimic>. C: şi CAre e situaţia desinenţei în limba română. (IVLRA. B: litere↓ anu anu patru. A: nu vă e teamă de nimic.

Accesul la cuvânt nu este însă reglementat de reguli foarte stricte. debitul verbal) sunt elemente care însoţesc mesajul verbal semnalând intenţia vorbitorului de a păstra cuvântul. directivele. gesturile. conform principiului perechilor de adiacenţă. fără a da posibilitatea interlocutorului să intervină. Accesul la cuvânt Actualizarea schimbului de replici. ascultă. (ii) să preia cuvântul de la alocutor prin introducerea unor mărci de validare a enunţului anterior (ah. mimica. „cedează cuvântul”.4. (v) să îi ofere interlocutorului semnale mimico-gestuale (îl priveşte fix. scuzele.). lasă-mă să spun ceva. Interlocutorii recurg la diverse strategii prin care „iau cuvântul”. De aici rezultă o serie de fenomene textuale. aş vrea să adaug ceva. pentru că. pe de o parte. (ii) să dea alocutorului semnale explicite că îi cedează cuvântul (secvenţe de apel adresate interlocutorului – vocative. producerea de către interlocutor a unui răspuns la stimul). daţi-mi voie. oh. ● Suprapunerile. dar. 41 . 167). îl invită prin mimică şi / sau gesturi să preia cuvântul. folosind cuvinte de „alertă” (hei. uite) sau făcând comentarii metalingvistice (mă scuzi că te întrerup o clipă. (iii) să-şi întrerupă alocutorul ridicând tonul. ei bine) sau a unor conectori transfrastici (şi. dintr-un singur cuvânt etc. vă rog. da. întrebări de confirmare). îşi relaxează brusc muşchii feţei etc. (iv) să tacă. privirea îndreptată spre interlocutor. din elemente de relaţie. (iii) să recurgă la repetiţii lexicale şi reformulări care îi permit planificarea mesajului fără a ceda cuvântul interlocutorului. Contururile intonaţionale nonterminale. Pentru a păstra cuvântul.Ruptura sintactică poate apărea în orice punct al propoziţiei / frazei. elementele nonverbale şi paraverbale (poziţii corporale. „păstrează cuvântul”. invitaţiile.2. (ii) să recurgă la cuvinte de umplutură pentru a semnala interlocutorului că nu doreşte să abandoneze cuvântul. o clipă. taci tu să spun eu!). Pentru a ceda cuvântul locutorul poate: (i) să performeze anumite acte de vorbire (întrebările. În exemplul următor parantezele drepte marchează porţiunile suprapuse şi momentul în care s-a produs suprapunerea: B: noi autorităţile sânte suntem într-un demers le[GAL C: [dumneavoastră B: dumneavoastră sunteţi [în +C: [dumneavoastră ac[ţionaţi +B: [afara cadrului legal +C: [actio[naţi +B: [la aceasta oră C: noi vă propu[nem că aţi spus că aveţi M: [dumneavoastră acţionaţi asupra amărâ[ţilor C: [aţi spus că aveţi copii care sunt stu[denţi M: [asupra marilor corupţi nu acţionaţi↑ (IVLRA. determinând apariţia unor intervenţii constituite exclusiv din subordonate. iar pe de altă parte. îm. presupune accesul la cuvânt al interlocutorilor. Pentru a lua cuvântul locutorul poate: (i) să înceapă pur şi simplu să vorbească pe o anumită temă. Nerespectarea dreptului la cuvânt al locutorului (graba de a răspunde. (iii) să recurgă la un contur intonaţional terminal. vorbitorul poate: (i) să îşi continue pur şi simplu ideea. ofertele cer. intenţia de a-l împiedica pe locutor să îşi termine ideea) conduce la suprapuneri între intervenţii. alternanţa la cuvânt. deci). 3. semnalele angajării comunicative a locutorului nu sunt univoce.

De obicei. Acest cuplaj de replici poartă numele de perechi de adiacenţă. Un mesaj este coerent atunci când ceea ce spune locutorul are sens 42 . fiind refăcută ulterior: B: CINE-a citit volpone. al dorinţei acestuia de a-şi amâna reacţia. al ezitării în privinţa reacţiei. al indeciziei acestuia.5. G: ((râd)) A: <@ am pierdut trezeci de mii de lei> # volpone eu am citit. Primul element al perechii de adiacenţă condiţionează un anumit tip de reacţie în replica alocutorului. Tema se organizează după două principii: principiul coerenţei şi principiul coeziunii (vezi Organizarea tematică a enunţului). trebui să mergeţi pân la uNIrea↓ A: da. scuze – acceptarea / respingerea scuzelor etc. / – Vin.) şi schimburi de replici cu coerenţă indirectă (replica alocutorului nu este direct pertinentă în raport cu replica locutorului: – Dana. Tranzacţia Unul sau mai multe schimburi pe aceeaşi temă formează o tranzacţie. e compliCAT. al refuzului de a reacţiona etc. A: orice troleu.4. aceasta capătă diverse semnificaţii discursive. 76). invitaţie-acceptarea / refuzarea invitaţiei. apar sudate: ● B: asta ar fi aşa un una la un milion şansă= A: = ar fi chiar un absurd. Când pauza dintre intervenţiile succesive ale interlocutorilor este foarte mică. O temă poate fi alcătuită din mai multe subteme. (IVLRA. ● Pauzele. Când alocutorul nu intervine în dialog la intervalul normal din cadrul schimbului de replici. Schimbul de replici se constituie după principiul acţiunii (locutorului) şi reacţiei (alocutorului): întrebare-răspuns.3. Există însă şi situaţii în care scopul conversaţional al interlocutorilor este pentru moment divergent. ordin-îndeplinirea ordinului. A: hi: mi-am agăţat ciorapii. cu metroul se poate? B: nu. (IVLRA. pauza este semnalul neatenţiei alocutorului. Coerenţă directă vs coerenţă indirectă În funcţie de relaţia logico-semantică dintre replici. 92). se vorbeşte de schimburi de replici cu coerenţă directă (replica alocutorului este direct pertinentă în raport cu replica locutorului: – Dana. 3. Uneori schimbul (de replici) este alcătuit din trei elemente: acţiune (vorbitorul 1) – reacţie (vorbitorul 2) – ratificare (feedback dat de vorbitorul 1 vorbitorului 2). cele două replici apar ca o singură unitate. 56).Sudările. vii mâine la bibliotecă? / – Vin. Când pauza dintre intervenţiile succesive ale interlocutorilor este foarte mare. (IVLRA. B: aşa-nţelegeţi.92). 3.). imperceptibilă. +B: de la unirea schimbaţi mergeţi pe cellalt tronson↑ până coborâţi↑ A: AM înţeles. astfel încât coerenţa perechii de adiacenţă este pentru moment suspendată. există o legătură evidentă între stimul (ceea ce spune vorbitorul) şi reacţie (ceea ce răspunde interlocutorul). (IVLRA. vii mâine la bibliotecă? / – De ce întrebi? / – Vreau să-ţi aduc cursurile.

). Temele pot fi introduse direct prin acte de vorbire reprezentative / asertive. ei) sau de discontinuitate (dar. Specifică dialogului este folosirea acestor mărci ale coeziunii între replici. pauză. prin structuri sintactice tematizate sau dislocate la stânga. o abandonează. acumulând acte de vorbire legate de elementul focalizat. gesturi).. o susţin. Susţinerea temei se face prin informaţii suplimentare sau prin exprimarea unor atitudini. de. Există conectori specifici de continuitate (da. Apropo…. Coeziunea este asigurată prin legăturile formale care marchează în plan lingvistic continuitatea tematică: deictice (vezi Deixis). paralingvistice (intonaţie descendentă. repetiţii (vezi Repetiţia). emoţii provocate de temă. conectorii transfrastici (vezi Conectori frastici şi transfrastici). 37). Introducerea temei depinde de cunoştinţele comune ale vorbitorilor. asta e. accentuându-l prin acte de vorbire expresive. În cadrul unei tranzacţii interlocutorii negociază tema: introduc tema. expresive. Abandonarea temei se poate face prin întreruperea schimbului verbal sau prin mărci explicite: lexicale (bine. elipsă vezi supra. păi). suspendă tema. de ezitare (ăă. anunţarea intenţiei de a introduce o temă). Tema poate fi abandonată pur şi simplu prin abordarea unei noi teme. repetiţie. anafore (vezi Anafora).într-un context dat.. (Pentru anaforă. Focalizarea unui element particular al temei se face prin tematizare. elemente paraverbale (râs. ba da). întrebări sau indirect. da. a anaforei interreplici (subiectul subînţeles preluat din enunţului locutorului precedent): A: da’ e mai MAre decât o dischetă ăsta nu? B: e↑ nu ştiu↓ are şase_sute patruj_de /ka/ (nu e) (IVLRA. prin elemente cu caracter pregătitor (anunţarea temei. emfază. 2. prin anunţarea schimbării (Altceva?. apropo. elipsa (vezi Elipsa). gesturi). râs). 93) şi a deicticelor interreplici: B: [(doamnă) am fost la grefieră↓ grefiera-mi spune că v-a adus dosaru-n arhivă A: CÂND mi l-a adus în arhivă. în cadrul schimbului. Ţi-am spus?.5). (IVLRA. alunecă spre altă temă. Aş vrea să vă întreb ceva. o reiau. dislocare la stânga. de gradul de cunoaştere reciprocă dintre vorbitori. solicitând detalii. pe baza competenţelor sale comunicative şi lingvistice. fac digresiuni. mărci intonaţionale şi prozodice (vezi Organizarea prozodică a enunţului). pauză) şi nonverbale (mimică. Reluarea unei teme anterioare este de 43 . iar alocutorul. non-verbale (mimică. coerenţa este un co-construct al locutorului şi al alocutorului: locutorul are în minte principiul coerenţei în momentul elaborării mesajului. acordă atenţie specială un aspect particular al ei. învesteşte mesajul cu coerenţă. însoţesc tema de comentarii asupra acţiunilor exterioare. Următoarele exemple ilustrează funcţia coezivă a conectorilor pragmatici folosiţi între replici: A: îhî# la ce opţional↓ la ăla de /edvărtaizing/? B: ă:# păi dacă pă primu e cu /edvărtaizing/↓ p-al doilea e cu metode A: aha# păi mâine mă duc B: dacă poţi să le treci pe-ale mele↓ A: (păi) şi eu am (IVLRA. Presupune adoptarea unor strategii prin care vorbitorul îşi începe interacţiunea comunicativă şi îşi pregăteşte interlocutorii pentru schimbul verbal. atât am avut de spus). elicitând reacţii în legătură cu aspectul focalizat. 104).

. Alunecarea spre o altă temă se face prin treceri imperceptibile.. acum.6.3.)..6. necunoscuţi pe stradă. să revenim la oile noastre). Elemente parazitare dialogului pot interveni când locutorul îşi însoţeşte acţiunile exterioare temei (oferte de mâncare şi de băutură) de remarci verbale (Vă rog să vă serviţi.). formule de adresare specifice.obicei marcată în plan lexical (bine. în mod ideal. 3. are ca scop socializarea.. conversaţia este. de fapt. are grad maxim de libertate şi este deschisă tuturor opţiunilor permise de limbă în contextul de comunicare dat. caracter formal şi este constrânsă lexical şi gramatical: apar termeni de specialitate (cu accepţii tehnice diferite de cele din limba curentă.1. o paranteză. era să cad. nu cumva să uit) şi prozodice (ritmul vorbirii. recurente (Ce doriţi?.2. dobândirea de informaţii. sigur.). Doriţi puţină apă?.. analogii. pe o temă nelegată de tema curentă. ora didactică. prin elemente paraverbale (pauză mai lungă.6. 3. participanţii interacţionează şi negociază semnificaţia de pe poziţii interpersonale. chiar aşa.. scopul conversaţiei este difuz şi în continuă negociere. are ca scop prestabilit rezolvarea unor probleme de tip instituţional. solicitarea de informaţii la ghişee specializate etc. consultaţia medicală. Tema poate fi suspendată temporar când locutorul se adresează altui alocutor decât partenerilor de discuţie / conversaţie. În planul expresiei lingvistice. de obicei. Conversaţia. are grad mic de structurare tematică. Discuţia Una sau mai multe tranzacţii formează o conversaţie sau o discuţie. este semnalizată prin elemente lexicale (apropo. structuri sintactice fixe. contrast etc. informală. Întrerupem puţin. între prieteni. înălţimea tonului). semnificaţia este negociată de pe poziţii de rol. Discuţia are. schimbarea tonului / intonaţiei) şi nonverbale (orientarea spre un alt alocutor decât alocutorii din grupul de discuţie).. OK. se desfăşoară fără un protocol de interacţiune prestabilit. un caz particular de reluare îl reprezintă recontextualizarea unui element dintr-o temă anterioară. comparaţii. se desfăşoară conform unui protocol de interacţiune mai mult sau mai puţin formalizat. de obicei. procesele în instanţă. suspendarea temei poate fi semnalizată lexical (Mă scuzaţi o clipă. Digresiunea. Ia uite. are grad mare de structurare tematică şi. bun. circumscrişi unor câmpuri lexico-semantice particulare).. domnule profesor etc. Pe agenda întâlnirii de azi avem următoarele puncte… etc. interpelările parlamentare. colegi de serviciu în pauză.)..).. De-a lungul continuumului conversaţie – discuţie pot apărea forme de interacţiune hibride. incluzând titluri ştiinţifice / academice (domnule director. Conversaţia Conversaţia este un dialog cu caracter neinstituţionalizat: se desfăşoară între membrii unei familii. Structura conversaţiei / discuţiei Atât conversaţia. Conversaţia este considerată forma prototipică de comunicare în cadrul societăţii.. 3. cât şi discuţia au următoarea structură: 44 . cunoaşterea celuilalt. Discuţia Discuţia este un dialog cu caracter instituţional: se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat (şedinţa de redacţie. autoexprimarea etc. depărtarea temporară de o temă curentă. 3. bazate pe legături asociative.6. deci.

în funcţie de situaţia concretă de comunicare.) subordonat maximei modestiei. Formele româneşti de salut sunt neutre (bună dimineaţa. discuţii fatice) au caracter convenţional şi sunt reduse la minimum.subtemă – tema n: subtemă…subtemă…subtemă…. Negocierea temelor urmează un protocol cu diferite grade de permisivitate. iar secvenţele de prelungire / pregătire a salutului (complimente. însoţite de gesturi tipice (bărbaţii îşi strâng mâna. mai rar vreme. Alegerile discursive ale 45 .. nu arăt grozav…. bună ziua etc.) sau marcate ca deferente (să trăiţi. specializate pentru adresarea către bărbaţi.. focalizează sentimente împărtăşite de interlocutori în legătură cu diverse evenimente de actualitate. Deseori se răspunde la complimente prin „contestarea complimentului” (Mmm. Unele semnificaţii sunt transmise literal. nu mare lucru. uneori pot fi chiar omise. Discuţiile fatice (de iniţiere şi de despărţire) exprimă satisfacţia vorbitorilor în legătură cu întâlnirea (Mă bucur că te-am întâlnit. Te sun eu. Pe curând. complimente – Salutul de încheiere Diversele paliere din structura unei conversaţii sau a unei discuţii sunt mai ample sau mai reduse. MECANISME PRAGMATICE SUBIACENTE DIALOGULUI Pentru a-şi atinge scopurile comunicative. realizând anumite corelaţii între intenţia comunicativă şi forma lingvistică. În ciuda structurii comune.). înscriindu-se într-un sistem de interacţiune socială specific fiecărei culturi. de formulele specifice folosite etc..).. Eşti foarte elegantă astăzi.) şi felicitări pentru realizări personale. conţin promisiuni privind contacte viitoare (Mai vorbim. amicale (salutare. 4. între conversaţie şi discuţie apar unele diferenţe legate de amploarea fiecărei secvenţe. respectele mele). bărbaţii sărută mâna femeilor).. Complimentele prin care se prelungesc formulele de salut (de iniţiere sau de încheiere) vizează de obicei aspectul exterior al interlocutorului (Ce bine arăţi!. Formulele de salut au caracter convenţionalizat. salutul este de obicei scurt. sub influenţa unor modele străine. dom’director.). prieteni (Cu cine te-ai mai întâlnit?.subtemă – Discuţie fatică de despărţire – Remarci politicoase. Conversaţia. discuţia presupune folosirea acelor formule de salut instituite prin protocolul instituţional. Mmm.. pa).?).Deschiderea conversaţiei / discuţiei: Negocierea temei / temelor: Încheierea conversaţiei: – Salut de iniţiere – Prelungirea salutului prin complimente – Secvenţe fatice – tema1: subtemă…subtemă…subtemă….. este tot mai frecvent comportamentul discursiv de „acceptare a complimentului” (Mulţumesc mult. Faţă de conversaţie. vorbitorii folosesc limba strategic. politică. L-ai mai văzut pe. altele doar implicate.. respectiv femei (să trăiţi / sărut mâna). abordează aspecte legate de familie (Ce mai face mama? Soţia? Copiii câţi ani au?). femeile se sărută pe obraz de două ori. „noutăţi” (Ce mai e nou?).subtemă – tema 2: subtemă…subtemă…subtemă…. Discuţia.

Maxima relevanţei: informaţia oferită de locutor trebuie să fie relevantă în raport cu contribuţiile comunicative anterioare ale vorbitorilor şi în raport cu scopul curent al conversaţiei. a visa. Maxima manierei: contribuţia comunicativă a locutorului trebuie să fie formulată clar. să nu fie obscură.locutorului şi interpretarea lor de către alocutor sunt reglate prin mecanismul presupoziţiilor şi al implicaţiilor. odată cu fiecare nou act de enunţare. se justifică doar în condiţiile în care „Există cineva pe nume Maria”. verbe ca a-şi imagina. de condiţiile pragmatice (contextuale) ale actului de enunţare. aceste elemente variate ca natură se numesc declanşatori de presupoziţii. reprezentând precondiţii ale enunţării cu succes a unei propoziţii: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condiţiile în care „Cineva a plecat” (care este presupoziţia întrebării). (ii) anumite subclase semantice de verbe: verbele psihologice (îmi pare bine. Maxima calităţii: informaţia oferită de locutor trebuie să fie adevărată (vorbitorul nu trebuie să spună lucruri pe care le crede neadevărate sau pentru care nu are dovezi). a 46 . O parte din informaţia vehiculată implicit în cadrul dialogului este transmisă prin intermediul presupoziţiilor. Funcţionează ca declanşatori de presupoziţii diverse părţi de vorbire (substantive. – presupoziţia: „ai venit”). a pune. ştiu să facă astfel încât contribuţiile lor conversaţionale să corespundă scopului curent al conversaţiei. diverse tipuri de propoziţii subordonate (circumstanţiale şi necircumstanţiale). implicaturilor. aserţiunea A revenit. Presupoziţiile sunt declanşate de trăsături lexicale. – presupoziţia: „există o fată / o fată numită Maria”). sintactice. intonaţionale din enunţ. verbele factitive a face. Comportamentele lor comunicative se raportează la un set de maxime ideale. 4. se presupune că participanţii la dialog sunt indivizi raţionali. care funcţionează ca puncte de reper pentru alocutori în deducerea semnificaţiei contextuale a unui enunţ. Principiul cooperării În mod ideal. Presupoziţiile Presupoziţiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs. adverbe) cu anumite trăsături semantice inerente. constrânse de principiul cooperării şi de principiul politeţii. se justifică în condiţiile în care „venise cel puţin încă o dată înainte de momentul vorbirii”. aserţiunea A venit Maria. de valoarea de adevăr. maximele cooperării. presupoziţiile suferă procese permanente de modificare. mai ales. verbe. a căror propoziţie subordonată presupune opusul (Mi-am imaginat că sunt balerină. mă bucur. nonambiguu. implicaţiilor. regret) a căror propoziţie subordonată este presupusă ca adevărată (Mă bucur că ai venit. tipuri de acte de vorbire.1. dar.1. În cadrul dialogului. Maxima cantităţii: cantitatea de informaţie oferită de locutor trebuie să satisfacă scopul curent al conversaţiei (să nu fie nici prea mare. să nu fie prolixă.1. 4. nici prea mică). Presupoziţiile se leagă de conţinutul propoziţional. Declanşatori de presupoziţii: (i) substantivele comune articulate hotărât sau substantivele proprii (Fata / Maria e studentă. capabili să identifice şi să gestioneze scopurile curente ale schimbului verbal. – presupoziţie: „nu sunt balerină”).

a critica (M-a criticat că am venit. care învaţă mult.îngălbeni a căror propoziţie subordonată este presupusă ca adevărată (M-a făcut să plâng. Implicaţiile Implicaţiile sunt consecinţele logice ale stării de fapt asertate printr-un enunţ: Ion a plecat implică: „Ion nu mai este aici”. re-: a revenit / a venit iar – presupoziţia: „mai fusese şi înainte”). (iii) adverbe şi prefixe iterative (iar. – presupoziţia: „acţiunea de a veni este considerată negativă de locutor”). (v) atributivele explicative (Maria. implicaturile sunt mai puţin dependente de contextul concret. adică sensuri contextuale suplimentare la care interlocutorii au acces în urma unor inferenţe făcute pe baza cunoştinţelor contextuale comune. (viii) actele de vorbire întrebare (Când soseşte coletul?– presupoziţie: „coletul soseşte”). Voi citi mâine implică „Nu citesc azi”. – presupoziţie: „am plâns”. verbele implicative – a uita (presupune că „a ştiut cândva şi nu mai ştie”). ). presupoziţie: „Nu sunt director”). răspunsul este nerelevant în raport cu întrebarea. din nou. a principiului cooperării (locutorul ştie că alocutorul se comportă ca locutor raţional) şi a celor patru maxime (calculând devierea de la maxima cantităţii şi a relevanţei alocutorul interpretează enunţul Tocmai a închis la florărie. Alteori. Alegerea 47 . de a se distanţa de ceilalţi. ca Este ora 6. i-am dat telefon. În aparenţă. verbe aspectuale – a începe. atracţia faţă de ceilalţi. verbe de opinie – a acuza.2. 4. (vii) circumstanţialele condiţionale ireale (Dacă aş fi fost director. – presupoziţie: „Maria învaţă mult. A îngălbenit covorul cu iod.”). la întrebarea Cât e ceasul? interlocutorul poate răspunde respectând maxima cantităţii şi a relevanţei E ora şase. a termina (Minerii continuă greva.). – presupoziţia: „acţiunea de a veni este considerată pozitivă de locutor”). – presupoziţie: „covorul este acum galben”). 4. având un caracter mai mare de generalitate: structurile interogative funcţionează adesea ca acte de vorbire directive indirecte (Poţi să-mi dai sarea? = „Dă-mi sarea!”. Principiul politeţii Participanţii la comunicare dispun de două imagini comunicative / imagini publice / feţe: faţa pozitivă şi faţa negativă.3. Implicaturile Încălcarea maximelor conversaţionale generează implicaturi. e premiantă. (iv) structuri sintactice comparative (Ion este mai brunet decât Gheorghe – presupoziţie: „Gheorghe este brunet”.1. De exemplu. (vi) circumstanţialele temporale (Înainte de a pleca.1. Faţa pozitivă se manifestă prin tendinţa vorbitorilor de a-şi manifesta dorinţa de angajare în relaţie cu ceilalţi. – presupoziţie: „ei sunt în grevă”). Cele două feţe de care dispun vorbitorii se concretizează în strategii ale politeţii pozitive (sau strategii ale solidarizării cu interlocutorul). neîmpărtăşit cu ceilalţi participanţi la dialog. a reuşi (presupune că „a încercat”).2. sau poate încălca aceste maxime răspunzând Tocmai a închis la florărie. Vrei să deschizi fereastra? = „Deschide fereastra!” etc. 4. faţa negativă se manifestă prin tendinţa vorbitorilor de a-şi păstra un teritoriu privat. respectiv strategii ale politeţii negative (sau strategii ale desolidarizării de interlocutor). Dar interlocutorul interpretează acest răspuns pe baza cunoştinţelor contextuale comune („ştim că la florărie închide la ora 6”). presupoziţie: „Eu am plecat”). Ion este la fel de vesel ca şi Gheorghe – presupoziţie: „Ion şi Gheorghe sunt veseli”).. a lăuda (M-a lăudat că am venit.. a continua. l-aş fi sancţionat.

. temporale: Dacă vrei. prin strategiile politeţii negative vorbitorii atenuează potenţialul agresiv al unor acte de vorbire care pot afecta dorinţa de independenţă a interlocutorilor. mamă. Prin strategiile politeţii pozitive vorbitorii accentuează relaţia de colaborare cu interlocutorul. atenţie la scări. îhm). pot să te ajut. (iv) empatizarea cu interlocutorul (Te înţeleg foarte bine. a cere iertare). trebuie să merg în altă parte.. Păi bine.1. pentru a-i lăsa posibilitatea unor opţiuni (Vrei să închizi geamul.).2. (iii) atenuarea expresiei lingvistice prin modalizatori de incertitudine (cred.). într-un fel. vin să facem ordine în bibliotecă. din păcate. (viii) neimplicarea comunicativă (tăcerea.2. sunt extrem de alunecoase!. adresarea inversă (folosirea de către locutor a unui termen care ar fi de aşteptat să fie folosit de către alocutor ca în – Ce faci. sper). (vii) folosirea apelativelor care marchează intimitatea discursivă (numele mic) şi a persoanei a II-a a verbului (tu). Aş fi onorat să…). 48 . nu mai mult. soro. Când te hotărăşti. a unor verbe nonagentive sau a reflexivelor impersonale (trebuie.).). aşa se vorbeşte?). vă rog să îmi acordaţi un interviu.uneia sau a alteia dintre strategii este parte a unui comportament planificat. colectivul nostru). cuantificatorul toţi. prin adverbe. acolo?. 4.). te rog? în loc de Închide geamul!) sau se evită un refuz (– Vii mâine? / – Aş veni. Ştiu ce simţi. prin litotă. frate. (vi) exprimarea deferenţei prin folosirea pronumelor de politeţe. menit să contribuie la menţinerea unor relaţii interpersonale armonioase. Strategiile politeţii negative Printre strategiile politeţii negative se numără: (i) performarea de acte de vorbire expresive (a cere scuze.). (viii) exprimarea interesului comunicativ pentru interlocutor prin conversaţii fatice. pronumele personale şi posesive de persoana I plural. (iii) folosirea mărcilor solidarităţii de grup sau ale apartenenţei la grup: persoana I plural la verb. mimică). Strategiile politeţii pozitive Printre strategiile politeţii pozitive se numără: (i) performarea unor acte de vorbire expresive de tipul complimentelor. (iv) impersonalizarea expresiei prin folosirea verbelor impersonale. (ii) folosirea de intensificatori de expresie pentru a exagera interesul faţă de alocutor (Te rog. cineva) sau prin condiţional (Aş zice să mai aşteptăm. pronume şi locuţiuni de aproximare (oarecum. (v) exprimarea prin modalizatori a optimismului în raport cu interlocutorul (Sunt sigură că vei reuşi!. regula este să…. pluralul solidarităţii. folosirea desemantizată a unor substantive denumind grade de rudenie (Ce faci. substantive (grupul nostru. (vii) exprimarea subordonării faţă de interlocutor (Vă rămân dator. imobilitate).2. 4. gestică. acolo?.).). ni se cere să…). Întotdeauna ai fost cel mai bun!). prin volubilitate (debit verbal. a exprima regretul. replici scurte. dar. flatărilor (Ce bluză frumoasă ai!). (v) reducerea la minimum a tuturor presupunerilor legate de interlocutor (prin structuri condiţionale. prin operatori discursivi care îl încurajează să continue (da. bănuiesc. Fără îndoială că ai dreptate. cam.. (ii) performarea de acte de vorbire indirecte prin care sunt diminuate constrângerile vorbitorului asupra interlocutorului. (vi) orientarea spre interesele celuilalt prin apelul enunţarea unor aserţiuni cu funcţie de presecvenţe (Ştiu că este important pentru tine să ai un răspuns cât mai repede. a pluralului. unde substantivul mamă este folosit de mama care se adresează fiicei). a titlurilor academice (Domnule academician. diminutive (Mi-ar trebui şi mie o foicică de hârtie.

se marchează atât în intervenţia în curs.. între bare oblice (ex. majuscula notează emfaza. cât şi la iniţiala numelor proprii. “ secvenţă redată de emiţător în vorbire directă <@ > râs concomitent cu rostirea <Z > zâmbet concomitent cu rostirea á 49 . între cuvinte) rostire legato – (linie de dialog ) cuvânt neterminat : lungire a unui sunet. Cuvintele în limbi străine sunt notate conform audiţiei. în mod aproximativ. numărul de semne indică. fără a se utiliza apostroful ς stop glotal # pauză. 2002. asociat cu înălţimea scăzută a vocii. de altul [text începutul suprapunerii unor intervenţii succesive. fără pauză. / niiorc / pentru New York). Editura Universităţii din Bucureşti.ANEXĂ Textele folosite ca exemplificări în acest capitol au fost extrase din Liliana Ionescu-Ruxăndoiu (coord. semnalează reconsiderarea de către emiţător a afirmaţiei sale precedente) Înălţime <Î > înălţime ridicată a vocii <J > înălţime scăzută a vocii Tempo <L > tempo lent al vorbirii <R > tempo rapid al vorbirii Intensitate <F > intensitate forte a vocii <P > intensitate slabă a vocii – (linie jos. durata fenomenului ’ apocopa unor sunete. durata pauzei text = = text intervenţie începută de un vorbitor şi continuată. Corpus (selectiv). cât şi în intervenţia suprapusă +A: continuarea primei intervenţii fără a se ţine seama de intervenţia suprapusă text ┴ construcţie abandonată . în mod aproximativ. numărul de semne (u: / m:) indică. NORME DE TRANSCRIERE A TEXTELOR Se foloseşte literă mică atât la iniţială de propoziţie sau de frază. contur melodic descendent terminal ↓ contur melodic descendent nonterminal ? contur melodic ascendent terminal ↑ contur melodic ascendent nonterminal ! intonaţie rejectivă (contur melodic uşor descendent. p. Prezentăm în continuare simbolurile folosite în transcrierea înregistrărilor (apud Ruxăndoiu. Accent TEXT Intonaţie se notează numai când diferă de cel curent accent emfatic (al cuvântului sau al unei silabe) .. Schiţă de tipologie. omiterea curentă a lui l final articol definit este marcată sistematic. 22–23).). ibid. Interacţiunea verbală în limba română actuală.

<OF > <MARC > <IM > <CIT > (( )) () (xxx) […] secvenţă rostită prin mişcarea expiratorie specifică oftatului secvenţă pusă în evidenţă printr-o rostire rară (uneori chiar silabisită) şi apăsată imitarea modului de a vorbi al unei persoane emiţătorul citeşte un text indicaţii . îşi drege vocea etc.scenice” (ex.. numărul de semne (x) indică. în mod aproximativ.) transcriere probabilă text neclar. lungimea secvenţei neclare secvenţă netranscrisă 50 . tuşeşte.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->