Bazele tehnologiei industriale

Dezvoltarea societatii a fost conditionata din cele mai vechi timpuri de nivelul si evolutia tehnologiilor folosite pentru
producerea bunurilor de consum si a mijloacelor de productie. 

Descoperirile stiintifice si marile inventii ale ultimului secol au revolutionat si au propulsat in mod spectaculos viata economica
si sociala. Este suficient sa mentionam principalele realizari din domeniul stiintei si tehnologiilor (fisiunea nucleara, sinteza
materialelor de substitutie - elastomeri, fibre, materiale plastice, fertilizanti, semiconductori si circuite integrate, biotehnologii
etc.) pentru a intelege ca acestea constituie baza prezentului si viitorului economic in domeniul industrial. 

Principale directii ale revolutiei tehnico-stiintifice actuale (a 3-a revolutie industriala) pot fi considerate urmatoarele:
 realizarea de materiale noi, cu proprietati prestabilite (inteligente), pe baza cunoasterii structurii materiei si stapanirii
acestei structuri; se intra astfel in epoca materialelor "comandate" care corespund solicitarilor utilizatorilor si se obtin noi
materiale sintetice, noi aliaje si materiale compozite.Totul, de la echipamentele de sport, pana la motoare cu reactie,
calculatoare etc. incorporeaza deja astfel de materiale;
 dezvoltarea biotehnologiilor, de la cunoscutele tehnologii fermentative utilizate de exemplu in industria alimentara, la
epurarea apelor uzate si extractia minereurilor, la tehnologii enzimatice pentru valorificarea biomasei, obtinerea carburantilor,
biopolimerilor, vitaminelor etc. si la aplicarea tehnologiilor genetice, cu rezultate de exceptie in agricultura viitorului;
 informatizarea, nu numai in sensul utilizarii calculatorului in toate domeniile de activitate, ci mai ales in sensul
"performantelor" tehnico-economice pe care aceasta o presupune si anume diversificarea si ultraspecializarea productiei. In
majoritatea cazurilor, schimbarea unui produs inseamna schimbarea tehnologiei si face inaccesibile costurile de productie. Din
acest motiv, in deceniile trecute, costul per unitate putea fi coborat numai daca se puteau produce serii mai mari de produse
identice; in schimb, cele mai recente tehnologii prelucratoare asistate de calculator, fac posibila o diversificare practic la infinit
a gamei prelucrarilor si produselor, iar noile tehnologii informatizate imping costul diversificarii spre zero. 

In activitatea productiva curenta este necesar un dialog permanent economist-inginer, ceea ce presupune un limbaj comun,
bazat pe cunoasterea de catre economist a unor notiuni tehnologice de baza. 

In esenta, tehnologia de obtinere a unui produs influenteaza direct organizarea intreprinderii, costurile de productie, modul de
valorificare a investitiilor si resurselor, modul de utilzare a fortei de munca, iar probleme ca reducerea consumurilor, cresterea
rentabilitatii si productivitatii etc. trebuie sa preocupe atat pe inginer cat si pe economist, mai ales in conditiile unei economii
concurentiale. 

Colaborarea inginer-economist se manifesta din stadiul initial al elaborarii unui proces tehnologic si pana la intrarea in functiune
a unei instalatii si continua pe toata durata exploatarii acestuia, ori de cate ori se pune problema optimizarii sectoarelor
industriale, adica a perfectionarii tehnologiilor (alte conditii) si a modernizarii/retehnologizarii (alte utilaje, mai performante).
Pentru a intelege rolul tehnologiei in formarea studentilor economisti pornim de la definitia data acestei discipline de-a lungul
timpului. 

Cuvantul "tehnologie"s-a format din cuvintele grecesti tehnos = arta, mestesug si logos = stiinta, astfel incat prin tehnologie se
intelegea arta de a produce bunuri materiale sau stiinta mestesugurilor. 

In timp, notiunea a evoluat si astazi, conform Lexiconului tehnic roman se considera ca tehnologia este "stiinta metodelor si a
mijloacelor de prelucrare a materialelor, respectiv "ansamblul proceselor tehnologice folosite pentru realizarea unui produs".
Conform definitiei date de comisia economica ONU pentru Europa, tehnologia consta in "aplicarea corecta a cunostiintelor
stiintifice si tehnice in conceptia, dezvoltarea si fabricarea unui produs. 

Privita ca sistem, tehnologia cuprinde, ca elemente invariabile, cunostinte stiintifice si tehnice incorporate in procedee,
materiale, echipamente si sisteme informationale specifice (planuri, programe, documentatii). In aceasta viziune, conceptul de
tehnologie nu se rezuma numai la prelucrarea materialelor ci si la cercetare, proiectare, conducere si organizare, desfacere si
comercializare 

Procesul tehnologic reprezinta totalitatea operatiilor concomitente sau ordonate in timp, necesare fie pentru obtinerea unui
produs (prin extragere, prelucrare, asamblare), fie pentru intretinerea sau reparea unui sistem tehnic. Procesul tehnologic
poate fi realizat prin tehnologii diferite. Tehnologia indica schimbarile esentiale de forma, de structura si de compozitie chimica
necesare pentru realizarea unui produs si are la baza fenomene fundamentale si legi caracteristice. 

Procedeul tehnologic indica modul corect, respectiv mijloacele tehnice prin care se realizeaza procesele tehnologice de obtinere
a unui produs. Operatia tehnologica reprezinta o etapa prin care se realizeaza o anumita transformare a materiei prime.
Diferite grupe de operatii constituie o faza de fabricatie (de preparare, de separare etc.), iar timpul necesar pentru ca materiile
prime sa parcurga toate etapele procesului tehnologic constituie ciclul de fabricatie. 

Succesiunea logica a tuturor etapelor de transformare a materiei prime in produs constituie fluxul tehnologic al procesului
considerat. Fluxul tehnologic se reprezinta prin scheme de operatii, care contin succesiunea in timp a operatiilor, inscriptionate
in dreptunghiuri si prin scheme cu utilaje (scheme tehnologice), care reprezinta succesiunea utilajelor (notate conventional prin
simboluri) corespunzatoare operatiilor prin intermediul carora se realizeaza procesul tehnologic. 

Operatiei principale din cadrul unui proces tehnologic ii corespunde un utilaj principal; in functie de capacitatea acestuia se
stabileste capacitatea de productiei a intregii instalatii. De cele mai multe ori, pentru a intelege fenomenele care au loc intr-o
anumita etapa de transformare a materiei prime in produs se face apel la schema de principiu a utilajului principal. 
Din punct de vedere al economistului, fluxurile tehnologice ii permit acestuia cunoasterea integrala a procesului tehnologic, cu
evidentierea intrarilor si iesirilor pe fiecare faza, in scopul intocmirii bilanturilor, a calcularii costurilor si optimizarii procesului
de productie in ansamblu etc. 

Pentru desfasurarea unui proces tehnologic sunt necesare materii prime, resurse energetice si utilaje. 

Materiile prime sunt produse naturale extrase dintr-o anumita resursa. In raport cu produsul obtinut materiile prime pot fi
considerate de baza si atunci se regasesc in produsul principal, sau auxiliare, formand produsele secundare ale procesului
tehnologic. De exemplu la elaborarea fontei, minereul de fier este materia prima de baza, in timp ce fondantii au rolul de a
indepartarea sterilul sub forma de zgura. In functie de proveninta lor, materiile prime pot fi naturale, obtinute prin exploatarea
unor resurse naturale: minereuri de Fe, carbuni, titei, sare, lemn, etc. sau industriale care rezulta in urma unui proces de
fabricatie. 

Materialele sunt materii prime cu un grad avansat de prelucrare. Din acestea se obtin produse fara o modificare structurala, in
afara de o eventuala prelucrare mecanica. In aceasta categorie se includ semifabricatele industriei metalurgice, fibrele textile,
cimentul. 

Tot in calitate de materii prime pot fi folosite unele deseuri, rebuturi si coprodusedenumite generic materiale secundare,
rezultate in urma desfasurarii proceselor tehnologice. Prin valorificarea lor se realizeaza importante economii de materii prime
naturale deficitare si de energie. 

Provenienta si natura materiilor prime influenteaza in mod hotarator amplasarea intrepinderilor si organizarea procesului de
productie. Procesele tehnologice se desfasoara in instalatii, alcatuite din utilaje specifice fiecarei operatii din fluxul tehnologic,
masini si aparate. 

In urma desfasurarii proceselor tehnologice rezulta bunuri materiale denumite produse. Produsele sunt considerate principale,
daca reprezinta scopul desfasurarii procesului tehnologic si secundare daca apar alaturi de produsul principal. Calitatea
produselor principale depinde de calitatea materiilor prime, modul de desfasurare a procesului tehnologic, gradul de uzura al
utilajelor,calificarea fortei de munca etc. 

In situatia in care la un anumit moment produsele secundare nu pot fi valorificate sunt denumite reziduuri si necesita
depozitarea in conditii corespunzatoare, pentru a evita degradarea lor si poluarea mediului ambiant. Astfel sunt haldele de
steril de la prepararea minereurilor, cenusile de termocentrala , reziduurile grele de la prelucrarea titeiului. 

In functie de stadiul de prelucrare, produsele care rezulta dintr-un proces tehnologic pot fi clasificate in produse brute,
intermediare si finite. 

Produsele brute nu pot fi utilizate ca atare ci necesita finisari, conditionari etc. (de exemplu piesele turnate trebuie prelucrate
prin aschiere, substanta activa din detergenti se utilizeaza dupa amestecare cu alti ingredienti, etc.) 

Produsele intermediare se mai numesc si semifabricate.Unele dintre acestea pot fi utilizate ca atare, deoarece nu necesita
tratamente speciale de finisare(diferite profile realizate prin laminare sunt folosite ca atare in constructii), alti intermediari
devin materie prima in alte fabricatii (fibrele sintetice obtinute in industria petrochimica devin materie prima pentru industria
textila etc.). 

Produsele finite sunt obtinute in ultima etapa a procesului tehnologic.Sunt finisate si corespund din punct de vedere calitativ
documentatiei tehnice si cerintelor beneficiarului. Gama acestora este variata, in functie de specificul domeniului industrial. Se
obisnuieste sa fie considerate produse finite in special bunurile materiale cu valoare de utilizare stabilita, cum ar fi
medicamentele, detergentii, tesaturile, aparatura electrocasnica, carburantii etc. 

Sfera de cuprindere a notiunii de produs finit este mult mai larga. Astfel pentru producatorul de fibre sintetice, acest
intermediar cerut de industria textila este livrat ca produs finit, iar pentru consumatorul final nu au importanta decat tesaturile
si tricotajele, rezultate prin prelucrarea fibrelor. 

Bibliografie
 Bazele tehnologiei industriale, Ligia Florica BOTEZ, Cristina ALPOPI, Virginia CIOBOTARU, Georgeta CUCULEANU, Anca
ANGELESCU, Ana Maria SOCOLESCU, Sanda VISAN