Sunteți pe pagina 1din 2

Balada “Miorita” – demonstratie

Balada este o specie a genului epic in versuri, de mare intindere, uneori cu un


pronuntat caracter liric, in care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o
profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate istorica sau legendara.
“Miorita” este o balada populara si apartine genului epic in care se imbina armonios
elementele lirice, epice si dramatice. In structura baladei se desprind doua mari planuri,
unul epic in cadrul caruia autorul anonim creeaza si construieste personajele reale sau
fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin exprimarea gandurilor,
sentimentelor si prin atitudinea ciobanului in fata mortii.
Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele si gandurile prin intermediul
actiunii si al personajelor. Ca in orice opera epica se identifica aici timpul in care se
desfasoara actiunea: toamna in timpul transhumantei intr-un peisaj merific, ca “o gura de
rai”.
Ca in orice opera epica actiunea poate fi structurata pe momentele subiectului.
Prezentarea locului si a timpului in care urmeaza sa se desfasoare actiunea constituie
expozitiunea, complotul urzit de ciobanul ungurean si de cel vrancean impotriva celui
moldovean formeaza intriga; desfasurarea actiunii este constituita din marturisirea pe care
oita barsana o face stapanului despre omor, precum si din reactia ciobanasului la aflarea
complotului. Punctul culminant este incarcat de dramatism prin conceptia testamentara a
ciobanasului moldovean, care include alegoria moarte-nunta si monologul maicutei
batrane. Deznodamantul lipseste, finalul baladei dand nastere la interpretari si contradic-
torii.
Motivele literare ce compun mitul mioritic sunt: motivul transhumantei, al
complotului, al oitei nazdravane, al testamentului alegoric, moarte-nunta si cel al
maucitei batrane.
Miorita nazdravana este considerata un “element oracular” intrucat ea este cea
care anunta eventualitatea mortii baciului moldovean. Miorita este un personaj fabulos
deoarece este inzestrata cu puteri miraculoase, sugerand in plan mitic comuniunea
desavarsita dintre om si animal, iar in plan real, armonia perfecta dintre cioban si meseria
sa. Principala figura de stil prin care se defineste oita este personificarea, ea fiind
umanizata. Mioara isi iubeste nespus de mult stapanul, dativul etic argumetand si el
loialitatea oitei, fapt ce reiese din menirea acesteia de a aduce la indeplinire testamentul,
ea fiind cea mai apropiata si de incredere fiinta pentru tanarul aflat in situatie limita.
Existenta omului in Univers este determinata de doua componente esentiale: viata
si moartea, altfel spus cine traieste trebuie sa si moara. Aceasta conceptie este una adevar
caruia nimeni nu i se poate opune, este o predestinare.
De aceea ciobansul imagineaza un testament, in eventualitatea ca “de-ar fi sa
mor” prin care isi exprima dorinta de a fi ingropat in mijlocul oilor, deoarece dragostea
puternica pentru ocupatia pastorala, pentru locurile cunoscute, pentru oile si cainii sai
transmite ideea ca nici in moarte nu se poate de ceea ce i-a incantat viata. Tragicul se
amplifica in continuarea baladei prin alegoria moarte-nunta.Intre obiceiurile populare,
specifice baladei, se inscrie si acela ca mortilor tineri necasatoriti li se organizeaza
inmormantarea asemenea nuntii.
Ciobanasul moldovean este personajul principal din balada populara “Miorita”.
Portretul fizic este realizat prin caracterizarea directa, iar cel moral cu ajutorul
caracterizarii indirecte. El este o fire blanda si iubitoare, prietenos si sensibil, deoarece in
eventualitatea mortii, dorinta lui este sa ramana alaturi de cei dragi. Poetul anonim o
plaseaza pe maicuta batrana intr-o secventa lirica de un dramatism sfasietor, dominat de
suferinta cutrematoare a mamei care-si cauta fiul.Indurerata si deznadajduita ea compune
un portret induiosator fiului din diminutivele: “ciobanel”, “fetisoara”, “mustetioara”,
“perisorul”, “ochisorii” si dativul etic “mi-a vazut”. Portretul ciobanului accentueaza
zbuciumul launtric al batranei sugerand afectivitatea materna ce atinge sublimul artistic si
emotional.
Limbajul artistic sugereaza profunda sensibilitate a romanului, prin varietatea
figurilor de stil: metafore(“picior de plai”, “gura de rai”, “lacrimi de sange”), epitete(“oi
mandre si cornute”, “negru zavoi”, “miorita laie”), personificari(“soarele si luna/ Mi-au
tinut cununa”) si diminutive populare(“ciobanel”, “miorita”).
Prozodia este reprezentata de ritmul trohaic, iar rima imperecheata si monorima
precum si masura de 7-8 silabe, confera versului o tonalitate melancolica, muzicalitate
grava si sensibilitate emotionala.
Intrunind toate aceste caracteristici, opera literara “Miorita” este o balada
populara in care se manifesta spiritualitatea cea mai profunda a romanilor