Folosirea unor metode activ-participative in activitatea de

predare-invatare
 

            În schimbarea tumultuoasă prin care societatea trece, elevii noştri au nevoie de
capacitatea de a selecta informaţiile şi de a alege ce este şi ce nu este esenţial pentru interesele
lor. Ei trebuie să înţeleagă legătura dintre informaţii, să le descopere sensul şi să le respingă
pe cele nesemnifictive.Un important obiectiv  de tip formativ urmărit în evoluţia copiilor îl
constituie dezvoltarea gândirii critice şi se realizează prin folosirea în mod special a unor
strategii de învăţare activ-participative. Aceste strategii reprezintă un nivel superior în ierarhia
strategiilor didactice, dar nu trebuie separate de cele tradiţionale.Pentru dezvoltarea gândirii
critice a elevilor , învăţătorul trebuie să asigure un demers didactic adecvat învăţării active şi
interactive folosind metode, procedee şi tehnici de învăţare eficiente. Prin metodele activ-
participative înţelegem acele situaţii sau metode active propriu-zise în care elevii sunt scoşi
din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la
propria formare.Sunt considerate activ- participative toate acele metode care ajută la
mobilizarea energiilor elevului, concentrarea atenţiei, urmărirea cu interes şi curiozitate a
lecţiei, care-i stimulează imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria, etc.
 
Ele sunt metode care ajută elevul să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoştinţele pe
care urmează să şi le însuşească, să afle singur soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele,
să ajungă la reconstituiri şi resistematizări de cunostinţe, cu alte cuvinte îl învaţă pe elev să
înveţe, să lucreze independent. O îndrumare pas cu pas, care impune de-a gata noile
cunoştinţe, fără să lase elevilor timp şi loc de gândire, să formuleze întrebări, să aprecieze, nu
va face decât să stânjenească afirmarea spontaneităţii, a gândirii şi a imaginaţiei. În schimb,
lectura independentă, dialogul euristic, învăţarea prin descoperire, învăţarea prin cooperare,
problematizarea,, implică elevii în învăţare mai mult decât o explicaţie, o expunere ori o
demonstraţie. Unul dintre avantajele acestor metode interactive este acela că pot fi folosite cu
succes atât în învăţare cât şi în evaluare. O metodă folosită în special la clasa a IV-a, la
studierea unui text narativ este Metoda predării/ învăţării reciproce( Rezumând, Întrebând,
Clarificând, Precizând). La studierea unui text nou clasa este împărţită în patru grupuri-
rezumator, întrebător, clarificator, prezicător).Rezumatorii expun ceea ce este mai important
din ceea ce s-a citit, fac un rezumat al textului.Întrebătorii alcătuiesc o serie de întrebări
despre informaţiile citite, ei bineînţeles că trebuie să ştie răspunsul.Clarificatorii discută 
termenii necunoscuţi, mai greu de înţeles, apelând la diverse surse de explicaţie – dicţionare,
planşe, alte mijloace didactice sau învăţătoare.Prezicătorii exprimă ceea ce cred că se va
întâmpla în continuare bazându-se pe ceea ce au citit.
 
Folosirea metodei stimulează şi motivează elevii în învăţare, îi ajută la formarea
priceperilor şi deprinderilor de lucru cu textul, le dezvoltă capacitatea de exprimare, atenţie,
gândirea cu operaţiile ei, stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit si
priceperea de a selecţiona esenţialul. De asemenea, copiii sunt uneori destul de interesaţi în a
învăţa unii de la alţii şi chiar au o satisfacţie deosebită să primească rolurile mai sus
menţionate.O altă metodă folosită cu succes la toate obiectele de bază este Metoda R.A.I.
( răspunde, aruncă, întreabă. Copiii o iau ca pe un joc, dar care îi obligă în acelaşi timp să fie
atenţi pe tot parcursul lecţiei. În momentul de fixare a cunostinţelor uneori ne aşezăm într-un
cerc, alteori rămânem fiecare la locul lui şi cu ajutorul unei mingi ne provocăm la răspuns. Eu
pornesc jocul adresând o întrebare, arunc mingea unui copil care trebuie să răspundă şi să
adreseze mai departe o întrebare altui copil căruia îi şi aruncă mingea.
 Copilul care primeşte, la rândul lui răspunde, aruncă şi întreabă alt copil. În felul acesta 
sunt antrenaţi cât mai mulţi copii, sunt obligaţi să fie atenţi la lecţie ca să poată adresa
întrebări adecvate şi să poată în acelaşi timp să răspundă corect. Cel care nu poate răspunde
sau răspunde greşit primeşte o mică pedeapsă sau uneori este eliminat din joc. Starburstingul
sau explozia stelară este o altă tehnică de succes la clasele mici deoarece poate fi adoptată ca
un joc şi nu necesită o aplicare sofisticată.Învăţătorul expune problema, clasa este organizată
în grupuri preferenţiale care elaborează o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse
legate de problema respectivă. Grupurile comunică rezultatele, iar învăţătorul găseşte o
modalitate de a aprecia şi scoate în evidenţă cele mai interesante şi mai semnificative întrebări
legate de temă.
De cele mai multe ori încerc să dăm şi răspunsuri la problemele ivite.Iată, de exemplu,
metoda aplicată recent la clasa a II-a, Limba română, lecţia ,,În Ţara proştilor după Alexei
Tolstoi: problema prezentată- Vulpea Alisa şi motanul Bazilio l-au invitat pe Buratino în Ţara
proştilor.
Întrebări formulate:-         De ce l-au invitat acolo ?-         Ce urmăreau cei doi hoţi ?-         Ce
s-a întâmplat cu galbenii lui Buratino ?-         Cum l-au ademenit cei doi hoţi să meargă cu
ei ?-         Ce formulă magică i-au sugerat lui Buratino să folosească ?-         Ce alte formule
magice mai cunoaşteţi ?-         Care sunt lucrurile ireale din acea întâmplare?
 
O altă metodă folosită cu succes din rândul metodelor de cercetare în grup este  
Portofoliul de grup. Le dau copiilor posibilitatea să se organizeze în grupuri preferenţiale
căci aşa mi-am dat seama că lucrează cu mai multă pasiune, colaborarea este mai bună,
muncesc fără reproşuri într-o permanentă competiţie chiar cu ei înşişi.Eu lansez tema şi
câteva obiective concretizate în sarcini de lucru care doresc să fie realizate. Uneori împart
sarcinile pe grupe, fiecare grupă urmând să adune şi să prezinte  material pentru sarcina
primită. Alteori, chiar dacă sunt împărţiţi pe grupe fiecare grupă are de rezolvat toate
sarcinile. Evaluarea presupune prezentarea tuturor materialelor adunate şi abia atunci tema
propusă poate fi discutată sub toate aspectele ei sau cel puţin sub cât mai multe aspecte. Când
toate grupele trebuie să se documenteze pentru toate sarcinile, rezultatele sunt şi mai
interesante pentru că la aceeaşi sarcină aduc lucruri diferite, manifestă multă originalitate şi
creativitate. Avem atât portofolii de grup cât şi personale la teme ca: Animalele, Plantele,
Formele de relief( Cunoaşterea mediului), Mihai Eminescu, În lumea basmelor( Limba
română). Exemplu de piese pentru tema ,,Animalele”: animale domestice, animale sălbatice,
animale din alte zone, colaje cu plasarea animalelor în mediul de viaţă preferat, animale
modelate din plastilină, citate din poezii sau povestiri despre animale, ghicitori, cântece
despre animale, texte scurte create de copii cu titlul ,,Animalul preferat”, fişe de lucru, fişe de
evaluare, curiozităţi din lumea animalelor. Interesul este foarte mare şi impactul asupra lor
este extraordinar.
Braistormingul este o altă metodă folosită destul de des şi aproape la toate materiile.
Este metoda prin care se dezvoltă creativitatea elevilor prin exersarea gândirii divergente, care
solicită găsirea unor soluţii proprii pentru problemele propuse.Eu prezint tema, sarcina şi le
cer elevilor să găsească cât mai multe idei pentru a rezolva sarcina respectivă sau pentru a
realiza un produs. Am constatat că se obţin rezultate uimitoare la orele de abilităţi practice
când le propun să realizăm un anumit produs şi când le cer părerea cum am putea realiza
produsul respectiv. Ideile lor sunt nemaipomenite, bogate în originalitate şi creativitate şi de
multe ori sunt obligată să recunosc că nu m-aş fi gândit la varianta respectivă. Alteori le
prezint eu un obiect, un produs şi le cer să-i găsească cât mai multe întrebuinţări, cât mai
multe posibilităţi de valorificare.
 
Odată ce au fost generate ideile, le cer să se gândească la aplicarea lor în practică, la
materializarea lor şi de aici se nasc alte idei, urmând ca în final să ne oprim la cele pe care le
considerăm mai utile, mai accesibile posibilităţilor noastre şi mai lesne de realizat. Sunt doar
câteva din metodele utilizate, dar numărul lor este mult mai mare şi diferă de la o materie la
alta, de la o situaţie de învăţare la alta.
Valenţele formativ-educative ale acestor metode interactive ca practici de succes atât în
învăţare cât şi în evaluare sunt multiple:-          stimulează implicarea elevilor în mod activ la
rezolvarea sarcinilor şi îi fac mai conştienţi de responsabilitatea ce o au-         oferă
posibilitatea aplicării în practică a cunoştinţelor, a exersării priceperilor şi deprinderilor în
diferite contexte-         asigură o mai bună înţelegere a cunoştinţelor noi şi oferă posibilitatea
integrării lor în bagajul de cunoştinţe deja existent, făcându-le astfel operaţionale-         dau
posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra activităţii elevului, pe o perioadă mai
mare de timp şi privit sub mai multe aspecte-         evaluarea se integrează în mod organic în
procesul de predare-învăţare, toate trei componentele căpătând un aspect interactiv-        
valorifică şi stimulează potenţialul creativ şi originalitatea elevului deoarece sarcinile merg
până la individualizare -         elevul nu mai este tentat de a învăţa doar pentru notă-        
reduc stresul, monotonia, stimulează elevul, oferă posibilitatea îmbunătăţirii activităţii.
 
Metodele moderne sunt, în esenţă, direcţii noi, metodologice în explorarea universului
cunoaşterii. Aceste noi direcţii corespund principiilor educaţiei noi, ştiinţifice, scolii active,
contemporane. Criteriile metodologice noi se materializează în conţinutul şi tehnologia
metodelor clasice, tradiţionale. Acestea le înnobilează conţinutul, înlătură verbalismul,
creează activismul, solicită elevul în procesul cunoaşterii, creează satisfacţii şi împliniri, în
cooperarea sa cu cadrul didactic în dobândirea sistemului de cunostinţe, priceperi, deprinderi.
Între aceste două tipuri de metode, tradiţionale şi moderne, există o strânsă legătură. Dacă
primele se consideră clasice, foarte multe dintre metodele moderne sunt tot atât de clasice.
Cele clasice, tradiţionale, au persistat secole şi milenii în problematica învăţământului. Să le
considerăm ca posibile de modernizat, după cum cele moderne să le înţelegem ca geneză tot
în problematica şi retrospectiva secolelor şi mileniilor. 

Bibliografie:

Oprea Crenguţa- Lăcrămioara, ,,Pedagogie. Alternative metodologice interactive”, Editura

Universităţii din Bucureşti, 2003