Sunteți pe pagina 1din 8

LISTATI FAŢĂ – DOS ,

TAIAŢI DE LA MIJLOCUL FILEI (linia roşie)


ŞI APOI ASAMBLAŢI-O CA PE
OCARTICICĂ

Îmi cer scuze – vă rog să fiţi atenţi la pagini,


promit să revin cu ea cu paginile numerotate

Îţi mulţumesc Doamne!


Îţi mulţumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine. Doamne, Cel ce vii între
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine.
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie, oameni în taină, ai milă de noi
pentru fructe, păsări, flori,
pentru soarele care răsare în zori,
şi pune foc temniţei, aprinde
pentru cerul cu licăr de stele, dragostea în inimile noastre,
pentru toate zilele vieţii mele,
pentru firul de apă izvorât din fântână,
arde spinii patimilor noastre şi
pentru harul ce-mi poartă a mea mână fă lumină sufletelor noastre.
pe-arcus de vioară, pe pânza, pe piatră,
pentru viersul ce curge din mine spre cer. Doamne, Cela ce vii în taină
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer. între oameni, ai milă de noi,
Mulţumesc pentru haina pe care o port,
pentru tot ce mă doare şi totuşi suport. vino şi Te sălăşluieşte întru noi
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele împreună cu Tatăl şi cu Duhul
pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte. Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt
Îţi mulţumesc ca ai înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc
se roagă pentru noi cu suspine
că nu ar fi deajuns o mie de ani să trăiesc! negrăite, căci graiul şi mintea
Rugăciunea înainte de călătorie, prin care rămân neputincioase.
cerem să fim însoţiţi şi ocrotiţi de îngeri:
“Stăpâne Doamne Dumnezeul Doamne, Cel ce vii în taină,
nostru Cel ce eşti Calea, Adevărul şi ai milă de noi, căci nu ne dăm
Viaţa, care ai slobozit cu preaslăvire seama cât suntem de
pe Iosif de prigonirea fraţilor săi, nedesăvârşiţi şi cât eşti
povăţuindu-l pe el în Egipt şi cu aproape de sufetele noastre şi
Blagoslovenia bunătăţii Tale
ajutându-l l-ai făcut să sporească
cât ne depărtăm noi prin
uimitor în toate. Doamne, cela ce păcatele noastre.
ai călătorit împreună cu Luca şi Ci luminează lumina Ta
peste noi, ca să vedem lumină
RUGĂCIUNE DE DIMINEAŢĂ Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui
scrisă de Părintele Arsenie Boca Tobie înger paşnic împreună călător,
iar călătoria şi întoarcerea acelora cu
Doamne Iisuse Hristoase, pace şi cu bună sporire ai făcut-o,
rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă
ajută-mă ca astăzi toată ziua să
îngeri paşnici, credincioşi,
mă lepăd de mine însumi, că îndreptătiri, păzitori, ca să ne
cine ştie din ce nimicuri, mare povăţuiască pe noi după voia Ta.
vrajbă am să fac şi astfel, Izbăveşte-ne pe noi de tâlhari şi de
ţinând la mine, să Te pierd pe toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători
Tine. de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră
nevătămată şi sufletele curate de
Doamne Iisuse Hristoase,
toată întinăciunea ni le fereşte.
ajută-mi ca rugăciunea Mişcările noastre sporeşte-le în bine,
Preasfântului Tău nume să-mi apucăturile îndreptează-ni-le şi ne
lucreze în minte mai mult decât îzbăveşte pe noi de cei ce ne vor
fulgerul pe cer, ca nici umbra nouă răul, văzuţii şi nevăzuţii
gândurilor rele să nu mă vrăjmaşi. Îzbăveşte-ne de dosădirea
oamenilor răi şi vicleni şi de tot
întunece, căci, iată, păcătuiesc
viforul şi nefericirea. Dăruieşte-ne
în tot ceasul. nouă pace, sănătate şi
Doamne, Cela ce vii în taină Dumnezeiescul Tău ajutor cel
între oameni, ai milă de noi, că atotputernic, ca sprijiniţi fiind, să nu
umblăm impiedicându-ne prin ne abatem din calea poruncilor Tale.
întuneric. Patimile au pus tină Aşa ne rugăm Ţie, Împărate
pe ochii minţii, uitarea s-a Atotputernice şi nepomenitorule de
rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriţii

PARACLISUL MAICII DOMNULUI


Acest paraclis se face la intristarea sufletului si la vreme
de nevoi si de grija.

Împărate ceresc, Mângâietorule,


Duhul Adevărului, care pretutindenea
eşti, şi toate le împlineşti, vistieria
bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă,
vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne
curăţeşte de toată întinăciunea, şi
mântuieşte, Bunule, sufletele
noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare,
Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne
pre noi. (de 3 ori) Ajuta-mă Doamne!
Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Ajută-mă Doamne, ia răul din mine;
Minciuna şi ura să-mi fie străine.
Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii Ajută-mă Doamne şi ninge-mă lin,
vecilor. Amin. Cu-nţelepciune şi suflet senin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne Coboară în mine liniştea caldă...
pre noi. Doamne, curăteşte păcatele Credinţă în tine...şi-n lumină mă scaldă,
noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile Învaţă-mă-n toate iubirea cea sfântă,
noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă Şi mila cerească, ce azi toţi o cântă...
Dă-mi putere de muncă şi dă-mi sănatate
neputinţele noastre, pentru Sfant Să pot ajuta la nevoie un frate...
Numele Tău. Şi iartă-mi, Tu, Doamne, a mele greşeli,
Doamne, miluieşte! (de 3 ori) Din gând şi din fapte, de azi şi de ieri...
Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Mă ia lîngă Tine de pe pământ
Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii Tată Ceresc, Pururea Preasfânt!
vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm Împăratului
nostru Dumnezeu. Veniţi să ne
închinăm, şi să cădem la Hristos
Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la
însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul
De orice nostru.
formă de Psalmul 142: Doamne, auzi
destrăbălar rugăciunea mea, ascultă cererea
e, Te rugăm mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă,
Izbăveşte întru dreptatea Ta. Să nu intri la
-ne, Doamne! judecată cu robul Tău, că nimeni din
De farmece cei vii nu-i drept înaintea Ta.
şi de vrăjitorie Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi
Te rugăm viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-
Izbăveşte-ne, m-a să locuiesc în întuneric ca morţii
cei din veacuri. Mâhnit e duhul în
mine şi inima mea încremenită
Doamne !
înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte
De
de zilele cele de demult; cugetat-am
destrămarea familiei şi de orice la toate lucrurile Tale, la faptele
rău ascuns Te rugăm Izbăveşte- mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am
ne, către Tine mâinile mele, sufletul meu
ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-
Doamne ! mă, Doamne, că a slăbit duhul meu.
Tu, Doamne, Care ai spus: Pacea Nu-ti întoarce fata Ta de la mine, ca
Mea o las vouă, pacea Mea o dau să nu mă asemăn celor ce se

stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar


fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine
ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu
ne vom depărta de la tine, Stăpână,
că tu izbăveşti pe robii tăi pururea
din toate nevoile.
Psalmul 50: Miluieşte-mă,
Dumnezeule, după mare mila Ta, şi,
după mulţimea îndurărilor Tale,
şterge fărădelegea mea. Mai vârtos
mă spală de fărădelegea mea şi de
păcatul meu mă curăţeşte. Că
fărădelegea mea eu o cunosc şi
păcatul meu înaintea mea este
pururea. Ţie unuia am greşit şi rău
înaintea Ta am făcut, aşa încât drept
eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor
când vei judeca Tu. Că iată întru
Prea Sfântă Născătoare a Celui Unic, fărădelegi m-am zămislit şi în păcate
Viu şi Adevărat fiul Lui Dumnezeu m-a născut maica mea. Că iată
Sărut mâna Ta Sfântă şi bună şi Îţi adevărul ai iubit; cele nearătate şi
mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale
pentru tot ce mi-ai luat. mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu
Amin! isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi
mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele
Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă.
Întru dreptatea Ta scoate din necaz
sufletul meu. Fă bunătate de
stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde
pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu,
că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul şi S-a
arătat nouă; bine este cuvântat Cel
ce vine întru numele Domnului (de 3
ori).
Apoi troparele acestea: Rugăciune de eliberare
Către Născătoarea de ,,Doamne,Tu eşti mare,
Dumnezeu acum cu osârdie să Tu eşti Dumnezeu, Tu
alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi eşti Tatăl, pe Tine Te
să cădem cu pocăinţă, strigând din rugăm, prin mijlocirea
adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, Sfinţilor Arhangheli Mihail,
milostivindu-te spre noi; sârguieşte
Gavriil şi Rafail să ne
că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i
întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe
eliberezi de tot răul care ne-a
tine singură nădejde te-am câştigat robit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului De nelinişte, de tristeţe şi de
Duh. obsesii, Te rugăm Izbăveşte-ne,
Către Născătoarea de Doamne !
Dumnezeu acum cu osârdie să De ură, de desfrânare şi de
alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi invidie, Te rugăm
să cădem cu pocăinţă, strigând din Izbăveşte-ne, Doamne !
adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, De gelozie, de mânie şi de frică Te

cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Rugăciune către Îngerul


Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Păzitor
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele.
Bucura-se-va limba mea de dreptatea
Sfinte Îngere, păzitorul şi
Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi
acoperitorul meu cel bun, cu inima
gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi
zdrobită şi cu sufletul îndurerat stau
voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu
dinaintea ta şi mă rog. Auzi-mă pe mine,
le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este
păcătosul rob al lui Hristos, care cu
duhul umilit; inima înfrântă şi smerită
multă căinţă şi lacrimi amare strig: să nu
Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine,
pomeneşti fărădelegile şi nedreptăţile cu
Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
care eu, nevrednicul, te mâhnesc în
şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
toată vremea, săvârşind fapte
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii,
necuvenite în faţa Ziditorului meu
prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor
Dumnezeu. Fii milostiv şi nu te depărta
pune pe altarul tău viţei.
de la mine. Trezeşte-mă din somnul
Canonul Născătoarei de păcatului şi ajută-mă cu rugăciunile tale,
Dumnezeu: ca întru pocăinţă şi neprihană să-mi
Cântarea 1 Apa trecând-o ca pe petrec cealaltă vreme a vieţii mele.
uscat şi din răutatea egiptenilor Pazeşte-mă de căderile în păcate de
scăpând, israeliteanul striga: moarte, ca să nu pier în deznădejde şi să
Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru nu se bucure vrăjmaşul de pierzarea
să-I cântăm. mea. În tot locul şi în tot ceasul să-mi
Stih: Preasfântă Născătoare de stai înainte, rugându-L pe Domnul
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte
De multe ispite fiind cuprins, către păcatele pe care le-am săvârşit în viaţa
mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba.
tine alerg, căutând mântuire: O,
Iar în înfricoşatul ceas al morţii tu să fii
Maică a Cuvântului şi Fecioară, de lângă mine, bunul meu păzitor,
rele şi de nevoi mântuieşte-mă. alungându-i pe întunecaţii demoni veniţi
Pe tine, ceea ce ai născut pe
Mântuitorul şi Dumnezeu, te rog,
Fecioară, izbăveşte-mă din nevoi; că
la tine scăpând acum îmi tind şi
sufletul şi gândul meu.
Fiind bolnav cu trupul şi cu
sufletul, cercetării celei dumnezeieşti
şi purtării tale de grijă învredniceşte-
mă, Maica lui Dumnezeu, ca una
ceea ce eşti bună şi Născătoarea
Celui bun.
Cântarea a 3-a Doamne, Cel ce ai
făcut cele de deasupra crugului ceresc şi
ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte
întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea
doririlor şi credincioşilor întărire, Unule,
Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Folositoare şi acoperământ vieţii
mele te pun pe tine, Născătoare de
Dumnezeu Fecioară; tu mă
îndreptează la adăpostirea ta, ceea
ce eşti pricina bunătăţilor şi
credincioşilor întărire, una întru tot
lăudată.
Stih: Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

mea cu rugăciunile tale şi o păzeşte Tulburarea patimilor mele şi viforul


pe ea de aprinderea focului, de greşelilor mele alină-le, ceea ce ai
năvălirea tâlharilor, de tot răul şi născut pe Domnul îndreptătorul,
înfricoşarea. Şi tu preacuvioase dumnezeiască Mireasă.
părinte Poplie Sirianul, care prin Stih: Preasfântă Născătoare de
rugăciune neîncetată către Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Dumnezeu ai ţinut demonul nemişcat Chemând eu adâncul milostivirii
zece zile, zi şi noapte. Reţine în afara tale, dă-mi-l, ceea ce ai născut pe Cel
casei mele toate puterile potrivnice şi milostiv şi pe Mântuitorul tuturor
pe toţi cei ce hulesc numele Lui celor ce te laudă pe tine.
Dumnezeu şi mă urăsc pe mine. Şi Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
tu, preacuvioasă fecioară Piama, Duh.
care cu puterea rugăciunilor tale ai Îndulcindu-ne, Preacurată, de
oprit înaintarea celor ce se duceau darurile tale, ţie cântare de
să-i omoare pe sătenii tai, acum mulţumire cântăm, ştiindu-te pe
opreşte toate uneltirile vrăjmaşilor tine Maica lui Dumnezeu.
mei care vor să mă gonească din Şi acum şi pururea şi în vecii
acest loc şi să mă nimicească, nu le vecilor. Amin.
îngădui să se apropie de casa mea, Nădejde şi întărire şi zid de
opreşte-i pe ei cu puterea scăpare nemişcat câştigându-te pe
rugăciunilor tale: "Doamne, tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de
Judecătorul lumii, Cel ce iubeşti tot necazul ne mântuim.
adevărul şi urăşti minciuna, fie ca Cântarea a 5-a Luminează-ne pe noi,
atunci când va ajunge la Tine Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul
Tău cel înalt; pacea Ta dă-ne-o nouă,
rugăciunea mea, Tu, cu puterea cea
Iubitorule de oameni.
Sfântă, să-i opreşti în loc pe duşmanii Stih: Preasfântă Născătoare de
mei".
Ceea ce ai născut pe Făcătorul de Şi voi, toţi sfinţii pământului şi ai
bine, Care este pricina bunătăţilor, ţării noastre, cu puterea
bogăţia facerii de bine izvorăşte-o rugăciunilor voastre, risipiţi toate
tuturor; că toate le poţi, ca ceea ce ai înşelările drăceşti, toate izvodirile şi
născut pe Hristos cel puternic întru uneltirile diavoleşti ce se fac spre a
tărie, de Dumnezeu fericită. mă necăji şi a mă pierde pe mine şi
Şi acum şi pururea şi în vecii întreaga mea avuţie. Şi tu, mare şi
vecilor. Amin. groaznice păzitor, Arhistrategule
De neputinţe cumplite şi de chinuri Mihaile, taie cu sabia de foc toate
de boală fiind cuprins, Fecioară, poftele vrăjmaşului neamului
ajută-mi; că pe tine te ştiu comoară omenesc şi ale slugilor lui care vor să
de tămăduiri neîmpuţinată şi mă piardă pe mine. Stai neclintit la
necheltuită, ceea ce eşti cu totul fără straja casei mele, a tuturor celor ce
de prihană. vieţuiesc în ea şi a averii mele.
Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Şi Tu, Stăpână, care nu întâmplător
Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi Te numeşti "Zid Nesurpat" fii, pentru
la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca toţi cei care mă duşmănesc şi cugetă
la un zid nestricat; fii folositoare. să-mi facă rău, o piedică şi un zid
Caută cu milostivire, cu totul nesurpat care să mă îngrădească pe
lăudată Născătoare de Dumnezeu, mine de tot răul şi împrejurările
spre necazul cel cumplit al trupului grele. Amin.
meu şi vindecă durerea sufletului
meu.
Tropar: Ceea ce eşti rugătoare
caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi
lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm
către tine, Născătoare de Dumnezeu:

Mântuieşte-ne din primejdii, tuturor celor ce mă judecă, mă


Născătoare de Dumnezeu curată, defăima, mă înjosesc, mă urăsc şi
ceea ce ai născut mântuirea cea uneltesc răul împotriva mea. Aşa,
veşnică şi pacea care covârşeşte Doamne, şi astăzi pune orbire
toată mintea. duhovnicească asupra duşmanilor
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului mei şi asupra tuturor celor ce se
Duh. ridică împotriva mea. Oare nu Tu,
Risipeşte negura greşelilor mele, Doamne, ai vestit apostolului Pavel:
dumnezeiască Mireasă, cu strălucirea Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea.
luminii tale, ceea ce ai născut lumina Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni
cea dumnezeiască şi veşnică. nu va pune mâna pe tine ca să-ţi
Tămăduieşte, Curată, neputinţa facă rău". (Fapte 18-9) Îmblânzeşte
sufletului meu, învrednicindu-mă inimile tuturor celor ce se
cercetării tale; şi sănătate, cu împotrivesc bunăstării şi slavei
rugăciunile tale, dăruieşte-mi. Bisericii lui Hristos. De aceea să nu
Cântarea a 6-a Rugăciunea mea voi tacă buzele mele de a-i descoperi pe
vărsa către Domnul şi Lui voi spune cei nelegiuiţi şi de a-i preaslăvi pe cei
necazurile mele; că s-a umplut drepţi şi toate lucrurile Tale
sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea minunate.
sa apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Şi să se împlinească toate bunele
Dumnezeule, din stricăciune scoate- noastre începuturi şi dorinţe.
mă! Către voi, drepţilor şi rugători ai
Stih: Preasfântă Născătoare de Lui Dumnezeu şi ai noştri
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. mijlocitori îndrăzneţi, care
Cum a mântuit de moarte şi de oarecând prin puterea rugăciunilor
stricăciune firea mea, care era ţinută voastre aţi oprit venirea altor
de moarte şi de stricăciune, Însuşi pe neamuri şi apropierea celor ce ne
RUGĂCIUNEA REŢINERII năpastelor şi izgoneşti asupririle
Această rugăciune ne ajută în lupta diavolilor; de aceea mă rog
cu duhurile rele, ne feresc de totdeauna: De stricăciunea chinurilor
vrăji şi de necazuri. mele mântuieşte-mă.
Nu mă strivi pe mine păcătosul, Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Mântuitorule, ca pe smochinul Duh.
neroditor, ci adăpând sufletul meu cu Ca un zid de scăpare te-am
lacrimile pocăinţei dărueşte-mi rod câştigat pe tine, şi sufletelor
pe mulţi ani înainte ca să Ţi-L pot mântuire desăvârşită şi uşurare întru
închina Ţie, Multmilostive. Doamne necazuri, Fecioară, şi de lumina ta
Multmilosârde! Tu, care, oarecând, pururea ne bucurăm, o, Stăpână! Şi
prin gura slujitorului lui Moise, Iosua, acum pe noi de chinuri şi de nevoi
fiul lui Navi, ai oprit pentru o întreagă mântuieşte-ne.
zi mişcarea soarelui şi a lunii, atâta Şi acum şi pururea şi în vecii
timp cât poporul israelitean se vecilor. Amin.
răzbuna pe duşmanii săi. (Iosua, cap. 10) Acum zac în patul durerilor şi nu
Prin rugăciunea prorocului Elisei ai este tămăduire trupului meu; ci mă
lovit pe sirieni oprindu-i, ca apoi din rog ţie, celei bune, care ai născut pe
nou să-i ridici. Tu, Carele ai vestit Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi
proorocului Isaia: "Iată voi întoarce tămăduitorul bolilor, ridică-mă din
umbra cu zece linii pe care soarele chinul durerilor.
le-a străbătut pe ceasornicul lui Izbăveşte din nevoi pe robii tăi,
Ahaz." Şi soarele s-a dat înapoi cu Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi
zece linii, pe care el le străbătuse". la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca
la un zid nestricat; fii folositoare.
(Isaia 38-8) Tu, care oarecând, prin gura
Caută cu milostivire, cu totul
proorocului Iezechiel ai închis
lăudată Născătoare de Dumnezeu,
adâncul, ai oprit râurile şi ai secat

fără de trup. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului


Stih: Preasfântă Născătoare de Duh.
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime
Să nu-ţi întorci de la izvorul Sfântă, curăţeşte mulţimea greşelilor
lacrimilor mele, Fecioară, care ai noastre.
născut pe Hristos, Cel ce a şters Şi acum şi pururea şi în vecii
toată lacrima de pe faţa tuturor. vecilor. Amin.
Stih: Preasfântă Născătoare de Pentru rugăciunile Născătoarei de
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. Dumnezeu, Milostive, curăţeşte
Umple de bucurie inima mea, mulţimea greşelilor noastre.
Fecioară, ceea ce ai primit plinirea Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule,
bucuriei şi ai pierdut mâhnirea după mare mila Ta şi după mulţimea
păcatului. îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului noastre.
Duh. Nu ne încredinţa pe noi ajutorului
Cu strălucirea luminii tale, omenesc, Preasfântă Stăpână, ci
Fecioară, luminează negura neştiinţei primeşte rugăciunea robilor tăi, că
şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă necazurile ne cuprind şi nu putem
te mărturisesc pe tine Născătoare de răbda săgetările diavolilor.
Dumnezeu. Acoperământ nu ne-am agonisit
nicăieri unde să scăpăm noi,
păcătoşii. Pururea fiind biruiţi,
mângâiere nu avem afară de tine,
Stăpâna lumii; nădejdea şi
folositoarea credincioşilor, nu trece
rugăciunile noastre, ci fă ceea ce
este de folos.
pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Prochimen: Pomeni-voi numele Tău RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA
în tot neamul şi neamul. NĂSCATOARE DE DUMNEZEU
Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă
urechea ta şi uită poporul tău şi casa O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă
părintelui tău. lepăda pe mine, nevrednicul, ci
Evanghelia Din Sfânta primeşte această puţină rugăciune a
Evanghelie de la Luca, citire: (1,39- mea, din buzele mele cele întinate şi
49, 56) o du Fiului Tău şi Dumnezeului
În zilele acelea, sculându-se, Maria nostru, Care S-a născut cu trupul din
s-a dus în grabă la munte, într-un tine spre mântuirea noastră. Care
oraş al lui Iuda şi a intrat în casa lui pentru noi păcătoşii S-a răstignit şi S-
Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi
când a auzit Elisabeta închinarea fărădelegea mea este mai grea decât
Mariei, a săltat pruncul în pântecele toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi
ei; şi Elisabeta s-a umplut de Duhul desfrânaţii, pe care Iubitorul de
Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a oameni, prin nemăsurata Lui
zis: Binecuvântată eşti tu între femei milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi
şi binecuvântat este Rodul pântecelui dau îndrăznire, şi cu toate că nu te
tău! Şi de unde cinstea aceasta aveau pe tine mijlocitoare bună, nu
pentru mine, ca să vină la mine le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum
Maica Domnului meu? Căci iată, cum să nu mă primească dar şi pe mine,
a ajuns glasul închinării tale în care nădăjduiesc în ajutorul Tău ?
urechile mele, a săltat pruncul de Milostiveşte-Te deci şi spre mine,
bucurie în pântecele meu. Şi fericită Doamna mea, că poţi toate câte le
este aceea care a crezut că vor fi voieşti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul
împlinite întocmai cele spuse ei de la tău le şi iau fără îndoială, deoarece

Cântarea a 7-a Tinerii cei ce au mers învredniceşte-i să se tămăduiască,


din Iudeea în Babilon oarecând, cu ceea ce ai născut nouă pe
credinţa Treimii, văpaia cuptorului au Mântuitorul Hristos.
călcat-o, cântând: Dumnezeul Cântarea a 8-a Pe Împăratul ceresc,
părinţilor noştri bine eşti cuvântat! pe Care Îl laudă oştile îngereşti,
Stih: Preasfântă Născătoare de lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. vecii.
Când ai vrut, Mântuitorule, să Stih: Preasfântă Născătoare de
plineşti mântuirea noastră, în Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
pântecele Fecioarei Te-ai sălăşluit, pe Nu trece cu vederea, Fecioară, pe
care ai arătat-o lumii folositoare; cei ce au nevoie de ajutorul tău, pe
Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cei ce te laudă şi te preaînalţă întru
cuvântat! toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Stih: Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Pe voitorul milei pe Care L-ai Tămăduieşte neputinţele sufletului
născut, Maică Preacurată, roagă-L să şi durerile trupului meu, Fecioară, ca
izbăvească de greşeli şi de toată să te slăvesc, curată, în veci.
întinăciunea sufletească pe cei ce Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi
cântă cu credinţă: Dumnezeul pe Sfântul Duh, Domnul.
părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Bogăţie de tămăduiri reverşi peste
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului cei ce te laudă pe tine cu credinţă,
Duh. Fecioară, şi slăvesc naşterea ta cea
Comoară de mântuire şi izvor de negrăită.
curăţie, turn de tărie şi uşă de Şi acum şi pururea şi în vecii
pocăinţă, pe ceea ce Te-a născut pe vecilor. Amin.
Tine ai arătat-o celor ce cântă: Tirania ispitelor şi năvala patimilor

S-ar putea să vă placă și