Sunteți pe pagina 1din 3

Procesul de conducere, managementul este o caracteristică a oricărei activităţi organizate, dar şi

a oricărei acţiuni ce tinde către eficienţă maximă. Problemele de maximă responsabilitate care
diferenţiază procesele manageriale din învăţământ faţă de procesele izomorfe din alte sectoare ale vieţii
sociale, faţă de industrie spre exemplu, unde între conducător şi executant se interpune maşina, sunt că
în procesul de învăţământ conducerea se realizează nemijlocit asupra personalităţii în formare a
copiilor şi tinerilor.
Dintr-o perspectivă generală, managementul educaţional reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi
arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării şi reglării elementelor activităţii educaţionale, ca
activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualităţii umane, în mod permanent, pentru
afirmarea automonă şi creativă a personalităţii sale. Managementul educaţional se deosebeşte faţă de
managementul general vizând întreg sistemul educaţiei. În centrul preocupărilor managerului stau
resursele umane antrenate, procesele de informare, comunicare şi participare, comportamenul agenţilor
implicaţi (bazat pe motivaţie, responsabilitate, logică, afectivitate), structurile organizatorice ale
învăţării, precum şi finalităţile şi strategiile educaţionale.
Conducătorul unei unităţi şcolare trebuie să urmărească procesul instructiv-educativ care
vizează educarea elevilor, să stabilească relaţii de cooperare cu părinţii acestora şi cu alţi factori
interesaţi ai societăţii. Pentru asigurarea condiţiilor necesare unui învăţământ modern, conducătorul
unei unităţi şcolare va trebui să întocmească un regulament de ordine interioară cuprinzând obligaţiile,
sarcinile, atribuţiile elevilor şi drepturile acestora. Prin implicarea unor factori externi vor fi organizate
întreceri între elevii şcolii, precum şi între elevii şcolii respective şi alţi elevi din localitate. Proiectele
iniţiate în cadrul şcolii vizează schimbul de experienţă între şcoli din acelaşi judeţ sau între judeţe
diferite. Participarea elevilor la asemenea proiecte le îmbogăţeşte experienţa de viaţă şi le stimulează
interesul pentru competiţiile şcolare.
Rolul conducător al profesorului se manifestă atât în procesul de predare a cunoştinţelor şi de
modelare a personalităţii elevilor, cât şi în stabilirea metodologiei didactice şi coordonarea tuturor
activităţilor specifice unităţilor şcolare. Astfel, procesul de învăţământ, ca proces instructiv-educativ,
are între caracteristicile sale şi pe aceea că reprezintă un proces managerial. Principiul general al
democratizării activităţilor sociale implică participarea deopotrivă a profesorilor şi elevilor la
îndeplinirea obiectivelor şcolare.
Descentralizarea managerială permite înţelegerea obiectivelor şi a modului de rezolvare,
participarea directă, sumarea de responsabilităţi la nivelul conducerii activităţii în clasă. În acest mod,
comportamenul managerial este extins de la nivelul global, instituţional, la cel al clasei, al soluţionării
diferitelor situaţii particulare. Profesorul nu mai este doar o sursă de învăţare, ci şi un organizator, un
conducător, un evaluator al resurselor (materiale, didactice, umane), al condiţiilor (sociale, ergonomice,
psihologice, pedagogice) necesare realizării obiectivelor instructiv-educative.
Distribuirea rolurilor profesorului se bazează pe capacităţile dovedite şi competenţele
recunoscute oficial. Dacă elevii primesc şi ei atribuţii, sarcini în clasă, atunci intră în funcţiune şi alte
roluri psihosociale ale profesorului: de stimulare, de încurajare, de ajutor, de consiliere, de furnizare a
unor modele eficiente de acţiune, de agent al progresului, de apărare, protecţie, de călăuzire în luarea
deciziilor, de purtător de valori, de aplicare practică a soluţiilor teoretice, de iniţiator de idei, ipoteze.
În literatura de specialitate actuală se menţionează următoarele roluri de bază ale profesorului:
de specialist al actului de predare învăţare (asupra căruia ia decizii), de lider în conducerea grupului de
elevi, de consilier, observator şi îndrumător al comportamenului elevilor, de model ca exemplu pozitiv
prin întreaga sa activitate, de profesionist reflexiv, de manager pentru că supraveghează activitatea,
dirijează, organizează, ia decizii pentru menţinerea ordinii în clasă.
Ansamblul de roluri pe care trebuie să le îndeplinească profesorul presupune implicarea
complexă a personalităţii sale, pregătirea sa interdisciplinară, conştiinţa responsabilităţilor, deschiderea
spre critici şi sugestii venite de la ceilalţi. Profesorul ca educator este puternic influenţat de aşteptările
şi presiunile de rol, formulate de către factorii organizaţionali, cei de personalitate (capacităţi,
motivaţii, trăiri, aşteptări, valori), de factorii din sfera relaţiilor interpersonale. Misiunea prefesorului
este de a conştientiza, analiza şi echilibra aceste categorii de aşteptări, de a armoniza cerinţele
normative ale şcolii cu cele pedagogice ale realizării concrete a procesului educaţional. Aici intervine
noul rol, acela de profesor-manager.
În postura de manager al clasei, al procesului instructiv-educativ profesorul întâmpină o serie de
probleme specifice conducerii clasei şi desfăşurării activităţii educaţionale. Rolul de profesor-manager
nu-l diminuează pe cel de profesor-educator, ci îl sprijină sub aspectul eficacităţii, ca o modalitate de
trecere de la empiric, subiectiv la raţional, ordonat, logic şi creativ. Profesorul-manager trebuie să
îmbine, în activitatea sa, îndrumarea spre rezolvarea obiectivelor didactice ale procesului de învăţământ
cu orientarea spre elevi, clasa ca grup care trebuie să fie motivaţi pentru a învăţa. Conduita profesorului
ca lider influenţează decisiv puterea de permisiune, de antrenare a elevilor în diverse situaţii şi acţiuni.
Dacă profesorul conduce în mod dominator, în clasă apare un climat de autoritate, ceea ce determină pe
elevi să nu se poată concentra la lecţii. În sens opus, când profesorul cooperează cu clasa, îi sprijină pe
elevi, aceştia dovedesc receptivitate, iniţiativă, spontaneitate, dorinţa de pregătire şi afirmare.
Educatoarea îşi exercită influenţa asupra dezvoltării unor sentimente, atitudini şi înşuşiri morale
pozitive ale preşcolarilor în cadrul vieţii de colectiv. La grupele mici, educatoarea îi sprijină pe copii în
stabilirea relaţiilor de prietenie, iar la grupele mari este important ca să dea libertatea copilului să-şi
manifeste preferinţele şi să-l orienteze în menţinerea acestor simpatii şi interese. De multe ori, în cadrul
jocurilor copiilor apar conflicte care duc la atitudini brutale, ceartă şi plânsete. Este importantă
prevenirea conflictelor sau atunci când au izbucnit rezolvarea lor. De aceea, educatoarea trebuie să-i
obişnuiască pe copii să se împace singuri între ei şi, să apeleze la ea doar în cazurile deosebite. Sub
aspectul prevenirii conflictelor, educatoarea trebuie să cunoască fiecare copil în parte şi să acorde
atenţie deosebită celor impulsivi, mai agresivi sau nou veniţi.
Prin intermediul jocurilor desfăşurate cu preşcolarii atât în cadrul activităţilor libere, creative,
cât şi în cadrul activităţilor comune de la fiecare grupă, se formează numeroase relaţii între copii şi se
încheagă colectivul. În cadrul situaţiile create, copilul trebuie să accepte colegul de joc şi să-şi coreleze
propriile acţiuni cu cele ale altui copil, situaţie dificilă ce determină apariţia unei contradicţii între
nevoia copilului de a intra în contact cu alţi copii, pe de o parte şi între egocentrismul caracteristic
vârstelor mici, pe de altă parte. Profesorii şi educatorii trebuie să cunoască adecvat şi prin metode
variate comportamentul elevilor şi al grupurilor, să-l interpreteze contextual, fără a se limita la prima
impresie.
Monique Rissen-Harrisberg, director al unei clinici de terapie psihologică, a elaborat cinci
metode, care aplicate îmbunătăţesc răspunsul emoţional al individului în situaţii normale, dar şi de
criză, şi care aplicate asigură succesul în toate domeniile vieţii şi activităţii. Metodele sunt următoarele:
- Tratarea cu tact a persoanelor negativiste: se poate realiza prin conştientizarea problemelor
respectivilor indivizi şi plasarea lor în poziţii şi situaţii cărora le pot face faţă;
- Atitudinea constantă faţă de valori: controlul emoţional nu înseamnă să nu reacţionezi la
anumite situaţii ori să nu-ţi impui punctul de vedere, ci este necesară păstrarea unei atitudini
constante faţă de valori;
- Manifestarea emoţiilor: deschiderea către cei din jur ajută la formarea unui sentiment de
loialitate şi încredere al acestora în managerul lor;
- Diferenţa între a înţelege şi a fi de acord: tactica cea mai bună este acceptarea faptului că o
persoană are alt punct de vedere şi, să ne punem întrebarea "Cât de important este ca această
persoană să fie de acord cu mine?"
- Deschiderea faţă de nou: orice lider trebuie să accepte, uneori că nu are dreptate şi să
recunoască în mod deschis faptul că a învăţat ceva nou şi că într-adevăr nu era bine informat.
Bibliografie: