Vaccinarea, contaminarea genetica si oncogeneza la om

Studii recente, dar si mai vechi, au demonstrat ca injectarea de  material genetic strain
direct in fluxul sanguin conduce la mutatii genetice si oncogeneza in organismul care
primeste acel material. Cercetatorii elvetieni Phillipe Anker si Maurice Stroun de la
Laboratorul de Biochimie si Fiziologie Vegetala a Universitatii din Geneva, pionieri ai
biologiei moleculare, au publicat periodic in reviste medicale rezultatele cercetarilor
intreprinse continuu, din anii ‘60 pana in prezent. Ei au descoperit ca substantele
biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului
genetic uman. Studiile lor au demonstrat ca acizii nucleici ADN si ARN nu exista numai
in nucleul celulelor, ci mici cantitati de material genetic circula liber in spatiul
extracelular al tuturor organismelor vii. Cautand sa afle care este originea acestuia, ei au
concluzionat ca el rezulta in urma procesului de excretie activa, spontana, de material
genetic in spatiul extracelular. Acest mecanism nu are legatura cu moartea celulara si este
de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera
spontan si activ ADN si ARN in spatiul extracelular, si acest material poate fi preluat
spontan de catre alte organisme vii aflate in aceeasi cultura de celule. In urma
numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii si mamifere, ei au observat ca in
culturi de celule, transferul de material genetic are loc atat intre indivizii aceluiasi regn –
de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cat si intre indivizi din
specii si regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere.

In mod explicit, cei doi au aratat ca ADN-ul bacterian se transfera spontan in genomul
uman atunci cand bacteriile sunt puse in culturi de celule umane si acest fenomen are
implicatii in oncogeneza la om. Majoritatea vaccinurile aflate in uz curent sunt preparate
din virusuri vii atentuate. Virusurile se numara printre cele mai simple microorganisme
vii, fiind formate din cateva siruri de ADN sau ARN invelite intr-o capsida proteica;
aceasta structura extrem de simpla nu le permite sa traiasca independent, ci doar in
interiorul unei celule vii care sa le ofere nutritie si conditii de reproducere. Pentru
protectia vaccinurilor virale in scop comercial, virusurile trebuie multiplicate in cantitati
foarte mari; acest lucru se realizeaza reproducand virusurile pe culturi speciale de celule
vii in laboratoare. La ora actuala, exista doua mari tipuri de celule folosite in productia
vaccinurilor: celule de provenienta animala (rinichi de maimuta, embrion de pui) si celule
de provenienta umana. Referitor la celulele de provenienta umana, se stie ca, in mod
normal, acestea nu supravietuiesc in afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate
curent in productia de vaccinuri sunt asa-numitele linii de celule “nemuritoare”. Acestea
sunt, de fapt, celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule
fetale provenite din embrion uman avortat, singurele capabile sa supravietuiasca in vitro
si sa se divida fara limita de timp si spatiu. Aceste culturi de celule sunt hranite, de
obicei, cu un amestec nutritiv pe baza de ser extras din embrionul bovin. Asa cum au
demonstrat cei doi cercetatori elvetieni, virusurile vaccinale sunt capabile sa includa
material genetic din celulele pe care sunt cultivate si din amestecul nutritiv aplicat, deci
toate ingredientele folosite in productia industriala a vaccinurilor reprezinta tot atatea
surse de contaminare a produsului final.
Purificarea totala a vaccinului final este, practic, imposibila, deoarece nici un laborator
din lume nu este capabil, la ora actuala, sa separe total virusul vaccinal de resturile din
mediul de cultura. Acest lucru este recunoscut oficial, in sensul ca standardele actuale
pentru fabricarea vaccinurilor considera drept contaminare acceptata pana la 100 pg
(picograme) de ADN heterolog pe doza de vaccin. Cele 100 pg sunt echivalente cu 108
(10 la puterea 8 ) “lungimi functionale” de ADN. Puritatea totala ar echivala cu absenta
totala a ADN-ului heterolog din vaccinuri, conform datelor publicate in 1990 de un
cercetator al Merck Institute for Therapeutic Research.

Ingrijorarea legata de existenta ADN-ului heterolog in vaccinuri apare ca perfect

justificata, deoarece, in prezent, se stie ca inductia cancerului este un fenomen care
porneste de la o singura celula si ca o singura unitate functionala de ADN strain in
genomul celulei-gazda poate induce transformarea celulara maligna.

Virusul SV40

O confirmare a acestor adevaruri este descoperirea, in anul 1960, a virusului SV40

(Simian Virus 40) in vaccinul polio oral Sabin, preparat cu virus viu. (25) Ulterior, s-a
descoperit ca si vaccinul Salk (varianta cu virus inactivat, administrat pe cale injectabila)
este contaminat, deoarece virusul a supravietuit formaldehidei folosite pentru inactivare.
(16) Cercetatorii americani Sweet si Hilleman de la Merck Institute for Therapeutic
Research, care au facut descoperirea, afirma ca toate cele 3 tulpini de virus polio vaccinal
au fost gasite infestate. Virusul SV 40 provine din rinichiul maimutei verde din Africa, pe
care s-a cultivat, din totdeauna, vaccinul polio. Confirmarea rolului oncogen al acestui
virus a venit in momentul in care genomul viral SV40 a fost descoperit in tumori maligne
diverse ale adultilor injectati cu vaccinul polio in copilarie: mezotelioame, (3) limfoame,
(18) limfoame non-hodgkiniene,(26)  tumori cerebrale,(4,8)  osteosarcoame, (6)  tumori
maxilo-faciale. (19,20)  Desi, imediat dupa descoperirea virusului SV40, opinia publica a
fost linistita cu asigurarea ca numai loturile de vaccin polio admi-nistrat intre anii 1955-
1963 au fost contaminate si ca problema s-a remediat la loturile produse ulterior, studii
recente au identificat virusul SV40 in tumori cerebrale la copiii nascuti dupa 1965,(17)
in sange de la copiii nascuti dupa 19825 si in sangele periferic si in lichidul spermatic de
la adulti sanatosi.(15)  Aceste descoperiri sugereaza doua posibilitati: ori virusul SV40 s-
a inclus in genomul uman si se transmite urmasilor, ori vaccinul polio este in continuare
contaminat. Circulatia libera a virusului SV40 in populatie ar explica cresterea cu 30% a
incidentei tumorilor maligne cerebrale, pulmonare si osoase in SUA, in ultimii 25 de ani.
(17)

In septembrie 1971 a devenit evident faptul ca vaccinarile pot sa modifice structura

genetica a omului; la acea data oameni de stiinta din Geneva au descoperit ca substantele
biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului
genetic uman. Initial, bacteriologi japonezi au descoperit ca bacteriile unei specii au
transferat propria rezistenta la antibiotice bacteriilor dintr-o specie complet diferita. Dr.
Maurice Stroun si dr. Philip Anker de la Departamentul de Fiziologie a Plantelor din
cadrul Universitatii din Geneva, au inceput sa acumuleze dovezi ca transferul de
informatie genetica nu se limiteaza la bacterii, ci poate sa survina si de la bacterii la
specii superioare de plante si animale. Potrivit unui articol din “World Medicine” din 22
septembrie 1971, “oamenii de stiinta din Geneva sunt convinsi ca animalele si plantele
normale pot elibera ADN si acest ADN este preluat de alte celule din alt organism”.

In cadrul unui experiment, cercetatorii din Geneva au extras auriculele din inima de
broasca si le-au imersat pentru mai multe ore intr-o suspensie de bacterii. Dupa aceea, ei
au gasit un procentaj inalt de hibridizare ADN-ARN intre ADN-ul bacterian extras din
aceeasi specie de bacterii ca cea folosita in experiment si ADN-ul titrat extras din
auriculele care fusesera imersate in suspensia bacteriana. ADN-ul bacterian fusese
absorbit de celulele animale. Acest fenomen a fost denumit ”transcesiune”. Exista dovezi
ca acest fenomen se intampla permanent in interiorul corpului omenesc. Se poate
presupune, de exemplu, ca afectarea inimii dupa reumatismul articular acut ar putea fi
rezultatul actiunii sistemului imunitar impotriva propriilor celule care produc un ARN
strain ca urmare a absorbtiei de ADN strain.

In revista ”Science” din 10 noiembrie 1972, a aparut un articol in care s-a demonstrat ca

in celulele creierului de broasca a fost gasit ARN bacterian dupa o infectie bacteriana
peritoneala. In numarul din aprilie 1973 al ”Journal of Bacteriology”, ADN bacterian
eliberat spontan a fost gasit incorporat in nucleii celulari ai auriculelor de broasca.
Studiile lui Phillipe Anker si Maurice Stroun au demonstrat producerea urmatoarelor
fenomene : procese de eliberare spontana de ADN din celulele mamiferelor, transfer
spontan de ADN de la bacterii la organisme superioare, transfer spontan de ADN intre
celulele organismelor superioare, eliberare de ARN din celulele de mamifere si activitate
biologica a complexelor eliberate care contin ARN.

Transformari celulare maligne cauzate de ADN-ul strain

Exista dovezi ca ADN-ul strain circulant poate cauza transformare maligna. Intr-un
numar din 1977 a ”International Review of Cytology”, vol. 51, Anker si Stroun discuta
posibilele efecte ale ADN-ului strain in transformarea celulara maligna. Cand ADN-ul
strain este transcris intr-o celula dintr-un organism diferit, ”acest eveniment biologic
general este legat de preluarea de catre celule a ADN-ului bacterian eliberat spontan,
sugerand astfel existenta ADN-ului circulant. Avand in vedere transformarile maligne
obtinute cu ADN, este postulat rolul oncogen (cauzator de cancer) al ADN-ului
circulant”.

Problema a devenit si mai interesanta dupa anul 1975 cand s-a descoperit ca virusurile
cauzatoare de cancer la animale poseda o enzima speciala numita revers-transcriptaza.
Aceste virusuri sunt numite ARN- virusuri. Un ARN-virus, care poseda revers-
transcriptaza in structura sa, are capacitatea de a forma lanturi de ADN care se integreaza
cu usurinta in ADN-ul celulei-gazda pe care virusul a infectat-o. Studii ale dr. Robert
Simpson de la Universitatea Rutgers indica faptul ca virusurile ARN care nu cauzeaza
cancer pot, de asemenea, sa formeze ADN, chiar fara prezenta revers-transcriptazei.
ADN-ul format in acest fel, dintr-un virus ARN se numeste provirus. Se stie ca unele
virusuri necancerigene au tendinta sa persiste timp indelungat in celule ca provirusuri,
fara sa cauzeze, in aparenta, vreo boala. Cu alte cuvinte, raman in stare latenta. Exemple
de virusuri ARN obisnuite care nu cauzeaza cancer, per se, dar au capacitatea de a forma
provirusuri sunt : influenza (gripa), pojarul, oreionul si virusul poliomielitei. In numarul
din 22 octombrie 1967 al ”British Medical Journal”, cercetatori germani au relevat faptul
ca scleroza multipla pare sa fie provocata de vaccinarile impotriva variolei, febrei tifoide,
tetanosului, poliomielitei, tuberculozei si difteriei. Chiar mai devreme, in 1965,
Zintchenko a raportat 12 cazuri in care scleroza multipla a aparut dupa vaccinarea anti-
rabie.

Amintiti-va faptul ca intre anii 1950-1970, milioane de oameni au fost injectati cu

vaccinurile polio (anti-poliomielita) care contineau virusul simian 40 (virus de la
maimuta, numit SV-40), transferat in vaccinuri din rinichiul de maimuta contaminat,
folosit pentru cultivarea vaccinului. Este imposibil sa indepartezi virusurile animale din
culturile vaccinale. Va reamintim ca SV-40, al 40-lea virus descoperit in tesuturile
simiene este un virus oncogen (cauzator de cancer).

Programele de vaccinare in masa impotriva gripei, pojarului, oreionului si poliomielitei

reprezinta, de fapt, insamantarea oamenilor cu ARN si provirusuri care devin latente
pentru perioade lungi de timp in interiorul corpului omenesc, si care se activeaza mai
tarziu, in cursul vietii.

Sindromul post-poliomielita este un bun exemplu in acest sens. Alte exemple pot include
asa-numitele boli mezenchimale si de colagen, ca artrita reumatoida, scleroza multipla si
lupusul eritematos, in care sistemul imunitar produce anticorpi impotriva propriilor
tesuturi ale bolnavului – tesuturi care au fost impregnate cu material genetic strain.

Potrivit unui numar special al revistei ”Postgraduate Medicine” din mai 1962, ”desi

organismul omenesc nu produce, in conditii normale, anticorpi impotriva propriilor
tesuturi, se dovedeste ca mici modificari in caracterul antigenic al tesuturilor poate face
ca tesuturile respective sa fie identificate ca straine de catre sistemul imunitar si devin
astfel o tinta pentru producerea de anticorpi”. Doi ani mai tarziu, in 1964, au fost facute
studii asupra virusului polyoma, un virus ADN producator de tumori. S-a descoperit ca
ADN-ul genetic persistent in virusul polyoma a produs transformari maligne in culturile
de celule embrionare de hamster. Aceasta descoperire a fost publicata in numarul din 23
noiembrie 1964 al ”Journal of the American Medical Association”. Chiar si virusuri
obisnuite, necancerigene, inclusive cele din vaccinul anti-variola si virusul polio 2, pot
actiona ca oncogene (producatoare de cancer).

In revista ”Science” din 15 decembrie 1961 s-a raportat faptul ca aceste virusuri obisnuite

au actionat ca si catalizatori in producerea cancerului cand au fost administrate soarecilor
in combinatie cu substante organice carcinogene cunoscute, acestea din urma fiind date in
cantitati prea mici pentru a produce cancer prin ele insele. Aceasta inseamna ca unele
vaccinuri vor induce cancer atunci cand se combina cu efectul in crestere al poluarii
mediului inconjurator prin produse toxice din agricultura (pesticide pe si in mancare) si
industrie. Bineinteles ca aceasta informatie este ascunsa publicului pentru ca FDA (Food
and Drug Adminstration), EPA si industriile bazate pe agricultura sa mearga inainte
cu”aprobarea” a mici cantitati de poluanti in mancare, apa si aer. Legatura sus-amintita
cu poluantii nu a fost facuta publica spre bucuria industriei chimice, a National Cancer
Institute si a industriei dezvoltate in jurul cancerului, care continua, in mod fraudulos, sa
solicite donatii publice ca sa-si justifice existenta. Ca o paranteza, a fost deja recunoscut
faptul ca vaccinarea impotriva poliomielitei a cauzat 100% din cazurile de poliomielita in
SUA dupa anul 1980 si marea majoritate a cazurilor de poliomielita paralitica de dupa
anul 1972 (“Science”, 4 aprilie 1977). Se suspecteaza faptul ca vaccinurile anti-
poliomielita Salk si Sabin, produse prin cultura pe tesut de maimuta, sunt, de asemenea,
responsabile de cresterea leucemiei in SUA.

Avand in vedere faptul ca aceste informatii se cunosc de peste 20 ani, folosirea

virusurilor, bacteriilor si tesuturilor animale in campanile de vaccinare in masa constituie
crearea intentionata a unui risc pentru organismul omenesc. Impactul global asupra marii
diversitati a genotipului omenesc este dificil de evaluat, dar impactul este, fara indoiala,
negativ si permite insamantarea fiintelor umane cu provirusuri latente. Acest lucru nu
poate avea alta motivatie decat asigurarea unui profit medical continuu si constituie o
conspiratie criminala de proportii vaste, o politica de genocid impotriva populatiei,
reprezentand, prin urmare, crime impotriva umanitatii care sunt, la nivel international,
pedepsite cu moartea.

Dar acest lucru este, bineinteles, ignorat si ascuns de publicul larg, mai ales in SUA, in
ciuda unei pledoarii facute in 1984 de cativa medici americani intr-un raport catre
Natiunile Unite. Faptul ca acest lucru merge inainte cu buna stiinta a comunitatii
medicale internationale il transforma intr-o conspiratie internationala in care populatia nu
are nici o scapare, avand in vedere ca vaccinarile devin treptat obligatorii si constituie
conditii necesare pentru multe programe sociale.

Persistenta virusurilor si a proteinelor straine in organismul omenesc si relatia lor cu

bolile cronice si degenerative a fost, de asemenea, semnalata de dr. Robert Simpson de la
Universitatea Rutgers in 1976, cand s-a adresat cercetatorilor la un seminar al Societatii
Americane a Cancerului, spunand ca ”aceste provirusuri ar putea fi molecule in cautarea
unei boli”. Dr. Wendell Winters, un virolog de la Universitatea California a
afirmat ”vaccinarile pot cauza schimbari ale virusurilor lente si modificari in mecanismul
ADN-ului”. Desi celulele gazda care contin particule virale latente actioneaza mai mult
sau mai putin normal, ele incep sa sintetizeze proteine virale sub controlul ADN-ului
viral, creand circumstantele pentru variate boli autoimmune, incluzand boli ale sistemului
nervos central, care, din nefericire, agraveaza fenomenul in crestere al comportamentelor
sociale aberante.

Virusurile ascunse (“stealth viruses”)

Recent, o noua problema de contaminare a vaccinurilor s-a ridicat. Conceptul de “stealth

viruses” – in traducere, virusuri ascunse, secrete – a fost formulat in 1990 de catre
cercetatorul american John Martin. Folosind noua tehnica a PCR (polymerase chain
reaction), el a identificat, initial intr-un fragment de tesut cerebral uman, provenit de la un
pacient cu boala neurologica atipica, un virus citopatic, necunoscut pana atunci, care
determina aglutinarea si degenerarea lipidica a celulelor infectate; acestea capata un
aspect spumos caracteristic in culturi. Martin a identificat, ulterior, aceste virusuri in tesut
cerebral, sange si lichid cefalorahidian de la pacienti cu diverse afectiuni neurologice rare
si atipice: sindromul de oboseala cro-nica,9 encefalopatie acuta la pacient cu psihoza
maniaco-depresiva,10 autism si tulburari comportamentale la copii. (11)

Virusurile ascunse au o particularitate care explica si numele lor: desi creeaza distructie
marcata in vitro si in vivo, ele nu sunt recunoscute de sistemul imunitar uman, deoarece
nu au in structura lor antigenele critice necesare pentru identificare. Determina, astfel,
boli grave, trenante, ale sistemului nervos central si periferic, frecvent cu sfarsit letal.
Cercetatorul care le-a descoperit afirma ca ele pot fi considerate o “arma biologica a
naturii”, deoarece pot imbraca forme structurale diferite, dar isi pastreaza capacitatea de a
se include in celula nervoasa si de a o distruge. Martin considera virusurile ascunse o pro-
blema de sanatate publica.

Folosind tehnica secventializarii ADN-ului viral, cercetatorul american arata ca virusurile

respective au o structura genetica inedita, un fragment fiind asemanator cu un
citomegalovirus uman si alt fragment, aproape identic, cu un citomegalovirus simian; el a
concluzionat ca originea acestor virusuri nemaiintalnite este in maimuta africana verde pe
care s-au cultivat din totdeauna vaccinurile polio.(12)  Virusurile simiene contaminate,
introduse in sangele omenesc prin vaccinarea antipolio, trecand prin generatii succesive
de vaccinati, au suferit procese complexe de adaptare si mutatie genetica, rezultand
aceasta familie a virusurilor “ascunse”, care, desi creeaza distructii celulare grave, nu pot
fi recunoscute si neutralizate de sistemul imunitar uman.

Actul vaccinarii trebuie inteles, in ultima instanta, ca un act de introducere de material

genetic strain direct in fluxul sanguin. Campaniile de vaccinare in masa au avut un
impact covarsitor asupra populatiei, in sensul ca au condus, pe termen lung, la mutatii
genetice imprevizibile si la alterarea in sens negativ a codului genetic uman. Legatura
dintre mutatiile genetice si oncogeneza la om a fost demonstrata stiintific, iar cresterea
incidentei si mortalitatii prin cancer este o realitate a zilelor noastre. Pe de alta parte,
aparitia virusurilor atipice, nemaiintalnite pana acum, legate de contaminarea
vaccinurilor, arata ca, in momentul in care orice material biologic este introdus direct
in curentul sanguin, posibilitatile de contaminare sunt practic nelimitate si imposibil
de controlat la nivelul stiintei actuale.

Comunitatea medicala, care, de bunavoie, a depus juramantul lui Hippocrat, careia

societatea i-a incredintat nobila grija pentru sanatatea populatiei si care este respectata in
plan social tocmai pentru acestea, este chemata la reformularea atitudinii fata de
vaccinare, in general.

Vaccinarea este considerata, in primul rand, o procedura profilactica, aplicata copiilor si

adultilor sanatosi. Pentru sugari si copii, in mod special, vaccinarea este considerata
obligatorie la noi in tara. In acest sens, o reevaluare a raportului real risc-beneficiu in
vaccinare ar fi binevenita. Notiunile de “vaccinare in masa” si “vaccinare obligatorie”
merita efortul de reconsiderare.