Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studii recente, dar si mai vechi, au demonstrat ca injectarea de material genetic strain
direct in fluxul sanguin conduce la mutatii genetice si oncogeneza in organismul care
primeste acel material. Cercetatorii elvetieni Phillipe Anker si Maurice Stroun de la
Laboratorul de Biochimie si Fiziologie Vegetala a Universitatii din Geneva, pionieri ai
biologiei moleculare, au publicat periodic in reviste medicale rezultatele cercetarilor
intreprinse continuu, din anii ‘60 pana in prezent. Ei au descoperit ca substantele
biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului
genetic uman. Studiile lor au demonstrat ca acizii nucleici ADN si ARN nu exista numai
in nucleul celulelor, ci mici cantitati de material genetic circula liber in spatiul
extracelular al tuturor organismelor vii. Cautand sa afle care este originea acestuia, ei au
concluzionat ca el rezulta in urma procesului de excretie activa, spontana, de material
genetic in spatiul extracelular. Acest mecanism nu are legatura cu moartea celulara si este
de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera
spontan si activ ADN si ARN in spatiul extracelular, si acest material poate fi preluat
spontan de catre alte organisme vii aflate in aceeasi cultura de celule. In urma
numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii si mamifere, ei au observat ca in
culturi de celule, transferul de material genetic are loc atat intre indivizii aceluiasi regn –
de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cat si intre indivizi din
specii si regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere.
In mod explicit, cei doi au aratat ca ADN-ul bacterian se transfera spontan in genomul
uman atunci cand bacteriile sunt puse in culturi de celule umane si acest fenomen are
implicatii in oncogeneza la om. Majoritatea vaccinurile aflate in uz curent sunt preparate
din virusuri vii atentuate. Virusurile se numara printre cele mai simple microorganisme
vii, fiind formate din cateva siruri de ADN sau ARN invelite intr-o capsida proteica;
aceasta structura extrem de simpla nu le permite sa traiasca independent, ci doar in
interiorul unei celule vii care sa le ofere nutritie si conditii de reproducere. Pentru
protectia vaccinurilor virale in scop comercial, virusurile trebuie multiplicate in cantitati
foarte mari; acest lucru se realizeaza reproducand virusurile pe culturi speciale de celule
vii in laboratoare. La ora actuala, exista doua mari tipuri de celule folosite in productia
vaccinurilor: celule de provenienta animala (rinichi de maimuta, embrion de pui) si celule
de provenienta umana. Referitor la celulele de provenienta umana, se stie ca, in mod
normal, acestea nu supravietuiesc in afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate
curent in productia de vaccinuri sunt asa-numitele linii de celule “nemuritoare”. Acestea
sunt, de fapt, celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule
fetale provenite din embrion uman avortat, singurele capabile sa supravietuiasca in vitro
si sa se divida fara limita de timp si spatiu. Aceste culturi de celule sunt hranite, de
obicei, cu un amestec nutritiv pe baza de ser extras din embrionul bovin. Asa cum au
demonstrat cei doi cercetatori elvetieni, virusurile vaccinale sunt capabile sa includa
material genetic din celulele pe care sunt cultivate si din amestecul nutritiv aplicat, deci
toate ingredientele folosite in productia industriala a vaccinurilor reprezinta tot atatea
surse de contaminare a produsului final.
Purificarea totala a vaccinului final este, practic, imposibila, deoarece nici un laborator
din lume nu este capabil, la ora actuala, sa separe total virusul vaccinal de resturile din
mediul de cultura. Acest lucru este recunoscut oficial, in sensul ca standardele actuale
pentru fabricarea vaccinurilor considera drept contaminare acceptata pana la 100 pg
(picograme) de ADN heterolog pe doza de vaccin. Cele 100 pg sunt echivalente cu 108
(10 la puterea 8 ) “lungimi functionale” de ADN. Puritatea totala ar echivala cu absenta
totala a ADN-ului heterolog din vaccinuri, conform datelor publicate in 1990 de un
cercetator al Merck Institute for Therapeutic Research.
Virusul SV40
In cadrul unui experiment, cercetatorii din Geneva au extras auriculele din inima de
broasca si le-au imersat pentru mai multe ore intr-o suspensie de bacterii. Dupa aceea, ei
au gasit un procentaj inalt de hibridizare ADN-ARN intre ADN-ul bacterian extras din
aceeasi specie de bacterii ca cea folosita in experiment si ADN-ul titrat extras din
auriculele care fusesera imersate in suspensia bacteriana. ADN-ul bacterian fusese
absorbit de celulele animale. Acest fenomen a fost denumit ”transcesiune”. Exista dovezi
ca acest fenomen se intampla permanent in interiorul corpului omenesc. Se poate
presupune, de exemplu, ca afectarea inimii dupa reumatismul articular acut ar putea fi
rezultatul actiunii sistemului imunitar impotriva propriilor celule care produc un ARN
strain ca urmare a absorbtiei de ADN strain.
Exista dovezi ca ADN-ul strain circulant poate cauza transformare maligna. Intr-un
numar din 1977 a ”International Review of Cytology”, vol. 51, Anker si Stroun discuta
posibilele efecte ale ADN-ului strain in transformarea celulara maligna. Cand ADN-ul
strain este transcris intr-o celula dintr-un organism diferit, ”acest eveniment biologic
general este legat de preluarea de catre celule a ADN-ului bacterian eliberat spontan,
sugerand astfel existenta ADN-ului circulant. Avand in vedere transformarile maligne
obtinute cu ADN, este postulat rolul oncogen (cauzator de cancer) al ADN-ului
circulant”.
Problema a devenit si mai interesanta dupa anul 1975 cand s-a descoperit ca virusurile
cauzatoare de cancer la animale poseda o enzima speciala numita revers-transcriptaza.
Aceste virusuri sunt numite ARN- virusuri. Un ARN-virus, care poseda revers-
transcriptaza in structura sa, are capacitatea de a forma lanturi de ADN care se integreaza
cu usurinta in ADN-ul celulei-gazda pe care virusul a infectat-o. Studii ale dr. Robert
Simpson de la Universitatea Rutgers indica faptul ca virusurile ARN care nu cauzeaza
cancer pot, de asemenea, sa formeze ADN, chiar fara prezenta revers-transcriptazei.
ADN-ul format in acest fel, dintr-un virus ARN se numeste provirus. Se stie ca unele
virusuri necancerigene au tendinta sa persiste timp indelungat in celule ca provirusuri,
fara sa cauzeze, in aparenta, vreo boala. Cu alte cuvinte, raman in stare latenta. Exemple
de virusuri ARN obisnuite care nu cauzeaza cancer, per se, dar au capacitatea de a forma
provirusuri sunt : influenza (gripa), pojarul, oreionul si virusul poliomielitei. In numarul
din 22 octombrie 1967 al ”British Medical Journal”, cercetatori germani au relevat faptul
ca scleroza multipla pare sa fie provocata de vaccinarile impotriva variolei, febrei tifoide,
tetanosului, poliomielitei, tuberculozei si difteriei. Chiar mai devreme, in 1965,
Zintchenko a raportat 12 cazuri in care scleroza multipla a aparut dupa vaccinarea anti-
rabie.
Sindromul post-poliomielita este un bun exemplu in acest sens. Alte exemple pot include
asa-numitele boli mezenchimale si de colagen, ca artrita reumatoida, scleroza multipla si
lupusul eritematos, in care sistemul imunitar produce anticorpi impotriva propriilor
tesuturi ale bolnavului – tesuturi care au fost impregnate cu material genetic strain.
Dar acest lucru este, bineinteles, ignorat si ascuns de publicul larg, mai ales in SUA, in
ciuda unei pledoarii facute in 1984 de cativa medici americani intr-un raport catre
Natiunile Unite. Faptul ca acest lucru merge inainte cu buna stiinta a comunitatii
medicale internationale il transforma intr-o conspiratie internationala in care populatia nu
are nici o scapare, avand in vedere ca vaccinarile devin treptat obligatorii si constituie
conditii necesare pentru multe programe sociale.
Virusurile ascunse au o particularitate care explica si numele lor: desi creeaza distructie
marcata in vitro si in vivo, ele nu sunt recunoscute de sistemul imunitar uman, deoarece
nu au in structura lor antigenele critice necesare pentru identificare. Determina, astfel,
boli grave, trenante, ale sistemului nervos central si periferic, frecvent cu sfarsit letal.
Cercetatorul care le-a descoperit afirma ca ele pot fi considerate o “arma biologica a
naturii”, deoarece pot imbraca forme structurale diferite, dar isi pastreaza capacitatea de a
se include in celula nervoasa si de a o distruge. Martin considera virusurile ascunse o pro-
blema de sanatate publica.