Sunteți pe pagina 1din 2

Miscarea browniana

Agitaţia termică, numită şi mişcare browniană (după botanistul Robert Brown, care a
descoperit-o) este o mişcare spontană, complet haotică şi dependentă de temperatura mediului, a
unor particule aflate într-o suspensie coloidală sau dispersie gazoasă. Robert Brown a observat
fenomenul în anul 1827, când a încercat să studieze particule de polen în câmp microscopic.

Primul care a dezvoltat o teorie a mişcării browniene, confirmată apoi experimental, a


fost Albert Einstein, care în 11 mai 1905 a publicat în revista Annalen der Physik articolul
„Despre mişcarea particulelor mici suspendate în lichide staţionare, conform cerinţelor teoriei
cinetico-moleculare a căldurii”

El a stabilit legea care îi poartă numele şi care arată că media pătratelor deplasărilor (sau
proiecţiilor sale) particulelor browniene variază direct proporţional cu timpul în care se fac
deplasările, temperatura rămânând constantă.

Descoperirea mişcării browniene


Botanistul englez Robert Brown în anul 1827, preocupat cu studiul microscopic al
polenului diverselor plante, a preparat o suspensie coloidală din polen în apă. Metoda suspensiei
era folosită pentru a separa particulele de polen exterm de fine în vederea studierii la microscop a
unei singure particule. Brown a observat în câmpul microscopic că polenul din suspensie
manifestă o mişcare complet dezordonată şi continuă. El a crezut că mişcările se datorează
agitării preparatului în timpul procesului de amestecare a polenului în apă; lăsând suspensia în
stare de repaus timp de mai multe luni se aştepta ca gradul de agitaţie a polenului să scadă sau să
înceteze. Spre surprinderea lui, intensitatea agitaţiei particulelor n-a scăzut şi nu prezenta nicio
modificare a particularităţilor sale. La început aceste mişcări erau considerate o formă de
manifestare a vieţii, dar în scurt timp s-a descoperit că fenomenul observat de către Brown se
manifestă şi în cazul suspensiilor de mici particule anorganice. Mai mult, s-a arătat că intensitatea
mişcărilor complet dezordonate ale particulelor creşte odată cu temperatura şi scade odată cu
creşterea masei particulelor din suspensie. Ulterior s-a descoperit că fenomenul este prezent şi în
cazul unor particule solide, extrem de fine, dispersate într-un mediu gazos (în aer, de exemplu)
Fenomenul pus în evidenţă de Brown a fost denumit mişcare browniană şi se poate defini în felul
următor:
Enunţ:
Se numeşte mişcare browniană, mişcarea continuă, complet dezordonată, dependentă de
temperatură, a unor particule solide aflate în suspensie într-un fluid.

Există o limită superioară a masei particulelor peste care fenomenul mişcării browniene
devine insesizabilă. Aceasta depinde atât de temperatură cât şi de natura fizică a fluidului în care
sunt dispersate particulele. Particulele la care se poate pune în evidenţă existenţa mişcării
browniene poartă numele de particule Brown.

Pornind de la descrierea mişcãrii browniene se observã cã sistemele guvernate de procese


haotice nu trec niciodatã de douã ori prin aceeaşi stare; comportamentul ulterior nu poate fi
anticipat niciodatã Termenul de mişcare browniană (în onoarea botanistului Robert Brown) se
referă la fenomenul fizic prin care particule suspendate într-un fluid se mişcă aleatoriu. Se poate
observa o asemãnare între traiectoria unei particule aflatã într-o mişcare brownianã şi schiţele
proiectelor deconstructiviste. Aşa cum haosul mişcãrii browniene nu este cu adevãrat haos, ci
doar supersensibilitate la condiţiile iniţiale, nici liniile generatoare ale acestui tip de arhitecturã nu
sînt arbitrare, ci depind de cauze greu observabile. “Haosul nu mai este gîndit ca o pierdere de
informaţie, ci devine el însuşi o sursã de cunoaştere.”
Constatarea lui Brown a stârnit la început mult interes şi s-a încercat să se interpreteze, să
se explice. Fenomenul era în contradicţie cu următorul raţionament care părea sigur atunci:
particula solidă aflată în fluid la echilibru termic este ciocnită din toate părţile de moleculele
fluidului, şi cum mişcarea acestora este perfect dezordonată, impulsurile comunicate particulei
trebuie să se compenseze reciproc, deci particula trebuie să se afle în repaus. În continuare s-au
făcut numeroase încercări pentru a descoperi cauza mişcării browniene. Soluţia coloidală s-a ţinut
în condiţii exterioare fixe un timp îndelungat, săptămâni şi chiar luni de zile. Acum echilibru
termic este stabilit, însă se constată că micşorarea browniană continuă la fel de intensă ca la
început. Dar o dată atins echilibrul termic, nu există oare curenţi în fluid datorită trepidaţiilor sau
altor cauze care să provoace mişcarea browniană? Cu toate acesta s-a constatat că mişcarea
browniană continuă la fel de intens dacă temperatura a rămas constantă.
Dezvoltarea teoriei cinetico-moleculare a permis explicarea acestei mişcări. Atunci când
particulele solide aflate în suspensie într-un fluid sunt foarte mici, impulsurile comunicate lor de
către moleculele fluidului nu se mai compensează reciproc. Particulele solide se vor mişca în
fiecare moment după direcţia rezultantei forţelor care apar în urma ciocnirilor. Pentru o
temperatură dată şi un solvent dat, mişcarea browniană nu se mai observă atunci când
dimensiunile particulelor depăşesc anumite valori, deoarece în aceste cazuri, când masele
particulelor sunt relativ mari, impulsurile comunicate lor se compensează reciproc şi mişcarea
browniană încetează. Mişcarea browniană este una dintre cele mai convingătoare confirmări ale
concepţiei cinetico-moleculare despre natura fenomenelor termice.
Mişcarea browniană şi viaţa cotidiană Viaţa oamenilor este plină de incertitudini, la fel ca
şi multe fenomene din natură. Nimeni nu poate prevedea cu precizie ce se va întâmpla în
următoarea secundă, următorul minut etc. În loc să acceptăm că viitorul este întotdeauna nesigur,
au fost formulate mereu multe modele şi algoritmi pentru previziunea unor acţiuni care implică
elemente nesigure. Unul dintre ele este modelul Brownian. Defapt toti oamenii pot fi comparati
cu niste molecule care se misca dezordonat şi continuu.