Capitolul 5

POTENŢIALUL TURISTIC

Situat în estul României, mai precis în centrul Moldovei, judeţul Bacău este un
ţinut binecuvântat de natură. Peisajul îmbină armonios câmpia, dealurile şi munţii,
intersectate de ape limpezi şi lacuri de cristal. Relieful variat şi plin de pitoresc,
numeroasele sale monumente istorice şi de artă, case memoriale, rezervaţii naturale şi
staţiuni balneoclimaterice constituie un important tezaur turistic. La toate acestea se mai
adaugă numărul mare de Biserici, Mănăstiri şi Rezervaţii naturale ceea ce plasează
Bacăul, printre zonele cu cel mai mare potenţial turistic din ţară.
În tabelul 5.1 este redată capacitate de cazare turistică pe funcţiuni în
judeţul Bacău.

Cazare turistică pe funcţiuni în judeţul Bacău

Tabel 5.1
Nr.
Funcţiunea Nr. camere Nr. paturi
crt.
1 Hoteluri 1045 2088
2 Moteluri 44 94
3 Vile 434 834
4 Pensiuni 131 250
Sursa: Centrul de Informare Turistică Bacău, Aug. 2004
 Capitalul natural-antropic al judeţului Bacău în perspectiva elaborării strategiei de dezvoltare durabilă

În anul 2003 indicele de utilizare a capacităţii de cazare a fost de 40,2%

(34% a fost la nivel de ţară).
Principalele forme de turism care pot fi practicate în judeţ sunt:
1. turismul muzeistic, etnografic şi artistic;
2. turismul ecleziastic;
3. turism balneo-terapeutic;
4. turism de agrement;
5. agroturism;
6. turism silvocinegetic.
Raportat la potenţialul judeţului, industria turismului este slab reprezentată.
Agroturismul este practicat doar de 6 agenţi economici. Potenţialul balnear al
izvoarelor din Mioneşti, Sărata şi Slatina de lângă Bacău ar trebui readus în
circuitul turistic. Revitalizarea turismului impune investiţii în infrastructură
(drumuri, utilităţi, servicii financiar-bancare) o campanie de promovare în ţară şi
străinătate pentru atragerea turiştilor, dar şi a investitorilor.

5.1 Turismul muzeistic, etnografic şi artistic

Muzee, case memoriale

• Muzeul Judeţean de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău deschis în
1957 − cuprinde: colecţie arheologică, ceramică din cultura Cucuteni,
statuete antropomorfe; obiecte şi unelte geto-dacice; numismatică;
exponate şi documente din secolele III-XVIII; obiecte ale unor
personalităţi: Al. I. Cuza, M. Kogălniceanu, M. Sturdza;
• Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Bacău, înfiinţat în 1957
cuprinde: icoane din secolele XV-XIX; pictură, grafică şi sculptură
semnată de artişti plastici locali, galerie de artă universală, deschisă în
1991; tapiserii, ceramică, etnografie;
• Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Bacău − cuprinde exponate
şi diorame cu flora şi fauna Carpaţilor Răsăriteni; acvariu cu peşti
exotici; păsări exotice vii;
• Complexul Astronomic Popular „V. Anestin” Bacău − înfiinţat
în 1982;
• Casa Memorială „Ion Borcea” corn. Racova înfiinţată în 1966 −
cuprinde exponate ce evocă personalitatea marelui naturalist (1879-1936),
întemeietorul şcolii romaneşti de oceanografie şi fondatorul Staţiunii de
biologie marină de la Agigea;
Potenţialul turistic

• Muzeul Ţesutului şi Postăvăritului Buhuşi înfiinţat în 1977, în

fostul Conac Buhuş, ridicat în secolul al XVIII-lea, de aga
Toader Buhuş, refăcut în secolul al XIX-lea, în stil neoclasic −
cuprinde: exponate privind istoria oraşului şi a împrejurimilor;
• Muzeul de Etnografie şi Artă Contemporană Comăneşti, amenajat
în 1988, în Palatul Ghica, ridicat de familia Ghica în 1790, refăcut în
secolul al XIX-lea, monument istoric;
• Muzeu Moineşti − cuprinde istoria exploatării petrolului din sudul
Moldovei;
• Muzeul Memorial „George Enescu” − în fiecare an în luna
septembrie are loc aici Festivalul muzical „Enescu - Orfeul moldav”;
• Centrul Cultural „Rosetti-Tescanu-Enescu”, a fost înălţat la 1898 de
familia Tescanu. În ea a locuit marele muzician George Enescu
(compozitor, violonist, pianist, dirijor) care a creat aici multe dintre
compoziţiile sale. Capodopera Oedip a fost terminată, de asemenea, în
această casă.

Vestigii istorice
Ö Centrul tribal dac − Poiana, menţionat cu numele de Piroboridava de
către Ptolemeu, (secolul I î.Hr.) a fost o aşezare înfloritoare şi a avut o
cetate puternică;
Ö Ruinele Curţii Domneşti − Bacău (1481);
Ö Urmele unei aşezări dacice − Horgeşti (secolele I î. Hr. - II d. Hr.);
Ö Ocnele romane − Târgu Ocna.

Etnografie
Judeţul Bacău este o zonă etnografică care dispune de adevărate comori de
artă populară ce poartă amprenta unei puternice originalităţi. Principalele centre
etnografice sunt: Brusturoasa (dulgherit, centru de ţesături), Caşin (dulgherit,
ţesături din in, cânepă, lâna), Oituz (centre de olărit şi împletituri de alun), Sălătruc
(porţi din lemn sculptat).
Capitalul natural-antropic al judeţului Bacău în perspectiva elaborării strategiei de dezvoltare durabilă

5.2 Turismul ecleziastic

Edificii religioase
™ Biserică - Borzeşti, ridicată de Ştefan cel Mare în amintirea lui
Gheorghiţă (1493), prietenul din copilărie al domnitorului, străpuns
aici de săgeţile tătarilor (după cum spune legenda) care are faţade,
firide şi discuri ceramice colorate, smălţuite;
™ Mănăstirea Răducanu - Târgu Ocna − în 1664, marele logofăt
Nicolae Buhuş ridică pe malul stâng al Trotuşului o frumoasă biserică.
Aceasta va fi refăcută şi înfrumuseţată în 1763 de marele logofăt Radu
Racoviţă şi va fi cunoscută ulterior sub numele de biserica „Răducanu”
şi M. Răducanu. Această biserică este reprezentativă pentru barocul
moldovenesc târziu. În anul 1821, această mănăstire a fost folosită ca
adăpost al eteriştilor împotriva turcilor, iar în cursul primului război
mondial a servit ca depozit de explozive. În incinta mănăstirii
Răducanu, lângă biserică, se află mormântul poetului şi cărturarului
Costachi Negri (1812 -1876), mare om politic moldovean, luptător
pentru Unire;
™ Biserica Precista - Bacău, ridicată de Alexandru Voievod, fiul lui
Ştefan cel Mare în 1491, în stil moldovenesc, monument istoric,
reparată în secolul al XVI-lea şi în 1854 când se reface pictura −
construcţie din piatră şi cărămidă cu faţade ornamentate cu ocniţe,
arcade şi firide;
™ Biserica în stil muntenesc - Caşin (secolul al XVII-lea), construită de
locuitorii veniţi aici din Rucăr şi Dragoslavele;
™ Mănăstirea Caşîn - Caşin (la 16 km de Oneşti) − înălţată în 1655, de
domnitorul Gh. Ştefan, monument istoric, terminată în secolul
al XVII-lea cu sprijinul patriarhiei din Ierusalim − edificiu
monumental, din piatră făţuită, cu ornamentaţie în stil baroc şi ziduri
de incintă fortificate. Este o copie fidelă a bisericii Golia din laşi. În
urma marelui cutremur din 1805, fiind grav avariată, mănăstirea a fost
reparată de egumenul grec Ierotei şi de egumenul Isaia din
Constantinopol. Spre deosebire de bolţile mănăstirii de la Golia, cele
de la Caşin sunt mult mai apropiate de cele moldoveneşti obişnuite,
păstrând forma originală;
Potenţialul turistic

™ Mănăstirea Ciolpani - Buhuşi − după tradiţie, ctitorie din secolul

al XII-lea a călugărului Ciolpan, cea mai veche mănăstire de Semn din
Moldova, monument istoric şi de arhitectură, citată ca mănăstire în
1737 şi reînfiinţată în 1990. Este o biserică din lemn masiv de stejar cu
ancadramente şi profile cu motive geometrice bogat sculptate iar în
interior are icoane vechi şi un candelabru;
™ Mănăstirea Runc - Buhuşi − ridicată în 1457 de Ştefan cel Mare,
într-un loc frumos şi odihnitor, a fost refăcută în 1760, în stil
moldovenesc, de boierul lonaşco Isăcescu şi a fost restaurată între
1980-1990, având o pictură din 1987 şi o colecţie de icoane din secolul
al XVIII-lea şi cărţi rare;
™ Mănăstirea Tisa Silvestri - Secuieni înfiinţată în 1772, desfiinţată în
1864, reînfiinţată în 1990 − biserică din lemn de stejar, ctitorită în
1723 de enoriaşi, reînnoită în 1870;
™ Mănăstirea Bogdana - Ştefan cel Mare ctitorie din 1670, a
logofătului Solomon Barlădeanu, în stil moldovenesc, refăcută după
1755 de episcopul loanichie. După renovarea din 1977 devine muzeu
şi este reînfiinţată ca mănăstire în 1990 − biserica mare pictată în 1985,
iar în cimitir există o biserică din lemn din 1750;
™ Biserica de lemn „Sf. Gheorghe” – Târgu Ocna edificiu din 1761 în
curtea căruia se află bustul lui C. Negri (sculptor C. Dimitrîu-Bariad, 1959;
™ Mănăstirea Măgura Ocnei – Târgu Ocna ctitorie din secolul al
XVII-lea, refăcută în 1750 de C. Racoviţă şi demolată în 1864.
Biserica nouă, din piatră, a fost ridicată în 1810 de egumenul Iacov, iar
mănăstirea a fost reînfiinţată în 1990;
™ Mănăstirea Răchitoasa − a fost înălţată la 1697 Ilie Enache mare
spătar. Biserica a fost refăcută în 1739 de egumenul Danîil. A mai fost
reparată în 1836, de egumenul Iacov. Mănăstirea a fost închinată la
mănăstirea Vatopod, de la muntele Athos (Grecia);
™ Mănăstirea Tazlău − („Naşterea Maicii Domnului”) a fost construită
de Ştefan cel Mare (1496-1497). Turla păstrează baza stelară, specifică
epocii, dar a suferit modificări la partea superioară. Valoarea artistică a
monumentului e sporită de calitatea sculpturii. O piesă remarcabilă
este uşa de ia intrarea în pronaos, sculptată în lemn de arin, la sfârşitul
veacului ai XVI-lea, de către „Cozma maistru” (inscripţie datată 1596).
™ Biserici din lemn: Tisa Silvestri 1723, Moineşti, Ciolpani 1729,
Târgu Ocna (Tiseşti) 1761, Soci 1785, Scorţeni 1799.
 Capitalul natural-antropic al judeţului Bacău în perspectiva elaborării strategiei de dezvoltare durabilă

5.3 Turism balneo-terapeutic

Slănic Moldova
Denumită şi „Perla Moldovei”, staţiunea Slănic Moldova, din imediata
apropiere a oraşului cu acelaşi nume este amplasată într-o frumoasă depresiune pe
Valea râului Slănic (afluent al Trotuşului) între înălţimile ocrotitoare de pe flancul
estic al Carpaţilor Orientali: Vârful Chesche, Golul Păltinişului ş.a.
În 1800 serdarul Mihai Spiridon descoperă izvorul care îi poartă numele
(Izvorul lui Mihai), iar în 1827 începe să funcţioneze aici un mic sanatoriu balnear
ce se va dezvolta după 1897 când va fi dotat cu instalaţii foarte moderne.
Factori naturali sunt cele circa 20 izvoare cu ape minerale (în general
sulfuroase), climat submontan, de cruţare; aer ozonat şi bogat în aerosoli răşinoşi
şi aromaţi de pădure şi ioni negativi de oxigen.

Microstaţiunea Moineşti
Aşezat în partea de N-V a judeţului Bacău, la 470 m altitudine, oraşul
dispune pe teritoriul său de 10 izvoare cu ape minerale însă fără amenajări
speciale.
Indicaţii terapeutice: afecţiuni ale aparatului locomotor, boli
ginecologice, dermatoze cronice (toate în cură externă). Din păcate, nu este
amenajată, fiind în construcţie un hotel cu o bază proprie de tratament care ar
trebui să transforme Moineştiul într-o adevărată staţiune balneoclimaterică. Astfel
Moineştiul apare ca localitate fără turism a judeţului Bacău. În rezervaţia naturală
„Parcul cu Pini” s-a construit un restaurant şi case rezidenţiale, practic nu mai are
statut de rezervaţie naturală.

Staţiunea Poiana Sărată

Este situată pe valea Oituzului în zona colinară, la o altitudine de 450 m
cu o climă moderată, la 33 km de Oneşti pe DN11 spre Pasul Oituz.
În preajma celor 10 izvoare cu ape clorosodice (asemănătoare celor din
Slănic-Moldova) indicate în tratarea apelor reumatice, este amenajat campingul
Poiana Sărată (iniţial cu 110 locuri în căsuţe) şi un restaurant.

Staţiunea Târgu Ocna

Oraşul Târgu Ocna (14.366 locuitori la 1 ianuarie 1995), situat la
altitudinea de 280 m este aşezat în lunca Trotuşului (la confluenţa acestuia cu
Slănicul) în zona de contact a Carpaţilor Orientali cu Subcarpaţii Moldovei.
Potenţialul turistic

S-a dezvoltat în strânsă legătură cu exploatarea salinelor cunoscute încă de pe

vremea romanilor. Atestat documentar în secolul al XVI-lea apare ca oraş în
1680, iar din 1894 şi ca staţiune balneoclimaterică.
Dispune de gară proprie şi se află la 14 km. de Oneşti. Aici funcţionează
şapte izvoare folosite în tratarea bolilor reumatismale, administrate într-un pavilion
cu 24 căzi pentru băi calde ce funcţionează vara precum şi Sanatoriul, construit în
salină la 130 m adâncime (mina Trotuş).

5.4 Turism de agrement

Rezervaţiile şi ariile protejate (Anexa 2.3.1) la care se mai adaugă:

Munţi
• Munţii Nemira − ascunşi în Carpaţii Orientali, între Munţii Ciucului şi
cei ai Vrancei, sunt plini de frumuseţi naturale şi monumente ale naturii
cum ar fi: cheile şi cascadele Doftanei, apa Bărzăuţei (cu numeroase
repezişuri şi cascade), lacul Bălătău, zone cu izvoare minerale (pe
Valea Slănicului, pe Valea Oituzului şi pe Valea Dofteanei);
• Munţii Tarcău − existenţa lor tăcută şi demnă, farmecul şi măreţia lor,
au fost descrise de mari scriitori români (Calistrat Hogaş etc.). De aici,
de sub Măgura Tarcăului, a pornit Victoria Lipan în temerara ei acţiune
justiţiară, eroina romanului „Baltagul”, a lui Mihail Sadoveanu, având
caracterul dârz şi spiritul de dreptate al localnicilor acestor meleaguri;
• Marcajele turistice, prezentate şi pe harta turistică a Munţilor Nemira, au
fost executate înainte de anii 80, cu excepţia celor refăcute în ultimii ani
de către Clubul de Ecologie şi Turism „Veniţi cu Noi”:
Ö Creasta Nemirei − jumătatea nordică (Valea Uzului - vârful Fârcu
Mare - vârful Nemira Mare - vârful Şandru Mare - Slănic Moldova) −
bandă albastră;
Ö Traseu de promenadă: Slănic Moldova (Valea Pufului - vârful
La Cireş – Cheile Dofteanei) − cruce albastră;
Ö Traseu de promenadă „300 de scări” (Slănic Moldova - vârful
Dobru - Campingul „Ray 11”- Cascada Slănicuiui - Slănic Moldova)
− triunghi roşu:
Ö Traseu de promenadă „La releu” (Slănic Moldova - vârful Corbu
– Slănic Moldova) − triunghi galben.
 Capitalul natural-antropic al judeţului Bacău în perspectiva elaborării strategiei de dezvoltare durabilă

Lacuri
¾ Lacul Bălătau − de baraj natural, monument ai naturii, (la o altitudine
de 530 m), în Munţii Nemirei, (la 3 km de Sălătruc), format în 1883
datorită alunecărilor de teren şi ploilor puternice şi prelungite din
timpul verii. În prezent este foarte frecventat de pescari;
¾ Lacul de acumulare Poiana Uzului – (la 520 m altitudine);
¾ Lacul Belci.

5.5 Agroturism

Zonele cu peisaje deosebite de pe Valea Trotuşului, Valea Oituzului, Valea

Tăzlăului.

5.6 Turism silvocinegetic

Vânătoarea este cea mai veche ocupaţie omenească, pe fiecare treaptă a

istoriei vânătoarea a fost îndeletnicire şi ştiinţă, pricepere şi artă, vânătoarea
indicând gradul de dezvoltare a societăţii. în pădurile, pe terenurile agricole, pe
fâneţe şi păşuni habitează aproape toate speciile de vânat existente pe teritoriul
României şi anume: cerbul comun, căpriorul, mistreţul, lupul, ursul, râsul, pisica
sălbatică, iepurele, fazanul, cocoşul de munte, potârnichea, sitarul, raţa sălbatică şi
alte specii de valoare cinegetică mai mică. Zona cu cele mai valoroase specii de
vânat este cea situată în munţii văii Trotuşului, începând de la limita cu jud.
Harghita, în aval pană la Căiuţi. Nu este lipsit de interes, de amintit, faptul că în
munţii Caşinului în anul 1940 vânătorul Romeo Stănescu a vânat un cerb comun a
cărui trofeu a deţinut recordul mondial pană în anul 1986, iar în anul 1959
vânătorul Paul Bertoli a dobândit un trofeu în greutate de peste 15 kg. în ultimii ani
s-au recoltat exemplare de cerb cu trofee valoroase majoritatea întocmind punctajul
necesar a fi medaliabil în aur. În afară de cerb, regele animalelor din zona de
munte, ursul are condiţii ideale de habitat fiind împuşcaţi anual în medie un număr
de cinci exemplare cu blănuri foarte valoroase medaliabile în aur.

Bibliografie capitolul 5

1 *** Monografiile oraşelor şi municipiilor

2 Stănciulescu, G. Managementul turismului durabil în centrele urbane,
Bucureşti, Editura Economică, 2004
3 *** Centrul de informare turistică Bacău