Sunteți pe pagina 1din 7

Institutii sociale de tip totalitar

Nu sunt de părere că în zilele noastre ar mai exista instituţii de asemenea natură


sau poate obişnuinţa de a le denumi altfel ne abate gândul de la vechile structuri.
Sau poate este vorba numai de o altă faţadă, în culori mai frumoase care ascund
adevăratele tragedii ale beneficiarilor acestor instituţii; nu în mică măsură serviciile
oferite şi activităţile desfăşurate în asemenea instituţii depind şi de schimbarea
mentalităţii personalului, dar şi a societăţii în general.
Iată în continuare un exemplu din sectorul 6, Bucureşti, care poate fi trecut la
categoria „bune practici”.
COMPLEX DE SERVICII SOCIALE „SF. NECTARIE”1

Unul din proiectele de anvergură ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi


Protecţia Copilului Sector 6, Complexul de Servicii Sociale „Sf. Nectarie” îşi propune să
ofere îngrijire şi suport emoţional pentru persoanele aflate la vârsta legală a pensionării.
În evidenţa DGASPC Sector 6 se află peste 5000 de bătrâni, dintre care 85% sunt
persoane cu handicap. Noul nostru centru, realizat exclusiv cu finanţare din bugetul
Consiliului Local Sector 6, este alcătuit din următoarele componente, care acoperă toată
aria de servicii destinate persoanelor de vârsta a treia: Componenta rezidenţială, menită
sa asigure găzduirea şi întreţinerea parţială/totală pentru 100 de persoane vârstnice, pe o
perioadă determinată/nedeterminată, în funcţie de nevoile individuale ale acestora2.
În cadrul acestei componente se oferă servicii precum: asistenţă socială;
consilierepsihologică; ergoterapie şi petrecere a timpului liber; asistenţă medicală curentă
şi terminală; găzduire, hrănire, îngrijire şi igienă personală; siguranţă şi accesibilitate în
comunitate; servicii spirituale, religioase sau în caz de deces; Clubul seniorilor, destinat
atât persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul complexului de servicii, cât şi a
persoanelor vârstnice din comunitatea locală. Acesta reprezintă un spaţiu de relaxare şi
agrement pentru pensionarii din sectorul 6, fiind destinat stimulării comunicării la orice
vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă; Componenta
recuperare şi integrare socială constă dintr-un cabinet de psihodiagnoză, consiliere
psihologică şi psihoterapie; o sală de kinetoterapie şi masaj; o sală de fizioterapie etc.).
1
www.dgaspc6.ro/direcţia de protecţie socială pentru adulţi
2
Revista DGASPC Sector 6, Numarul 3 - Decembrie 2008

1
Oaspete şi totodată gazdă a inaugurării, d-na Eugenia îşi deapănă povestea în faţa
jurnaliştilor prezenţi: ca şi în cazul multor alţi bătrâni, lipsa de recunoştinţă şi egoismul
celor apropiaţi au dus la găzduirea dânsei în centrul pe care şi-l doreşte o a doua casă.
„Dotările la standarde înalte necesită şi suportul sufletesc din partea
personalului si a autoritatilor”, considera domnia sa. Pentru dânsa, ca şi pentru ceilalţi
locatari ai complexului de servicii sociale din str. Uverturii nr. 81, începe prima zi de
viaţă liniştită şi decentă sub protecţia comunitaţii locale a sectorului 6.

Complexul de Servicii Sociale ,,Sf. Nectarie” este unitate de asistenţă socială, fără
personalitate juridică, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Sector 6 (D.G.A.S.P.C. Sector 6), înfiinţat prin Hotărâre a Consiliului Local al
Sectorului 6, Bucureşti.

Complexul de Servicii Sociale ,,Sf. Nectarie” funcţionează în Municipiul Bucureşti,


la adresa din B-dul Uverturii, nr. 81, Sector 6. Acesta este alcătuit din trei componente, şi
anume:

1. Componenta rezidenţială - (regim instituţionalizat) este destinată persoanelor


vârstnice care au domiciliul legal pe raza sectorului 6 şi îşi desfăşoară activitatea
conform legislaţiei în vigoare (funcţionează în corpul A al clădirii).
2. Clubul seniorilor - club destinat atât persoanelor vârstnice instituţionalizate în
cadrul complexului de servicii, cât şi a persoanelor vârstnice din comunitatea
locală. Clubul este amenajat în corpul A al clădirii.
3. Componenta recuperare şi integrare socială - funcţionează în corpul B al
clădirii.

Domeniu de competenţă: asistenţa socială acordată persoanelor vârstnice şi


instituţionalizarea acestora.

Categorii de beneficiari: persoane vârstnice cu domiciliul stabil în sectorul 6


Bucureşti (persoane vârstnice = persoane care au împlinit vârsta legală de pensionare) şi
care se află în una din următoarele situaţii:

2
a) nu are familie şi nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta,
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza


resurselor proprii;

c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii
necesare;
d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării
fizice sau psihice.

Servicii oferite:

• Asistenţă socială;
• Consiliere psihologică;
• Ergoterapie şi petrecere a timpului liber;
• Asistenţă medicală curentă şi terminală;
• Găzduire, hrănire, îngrijire şi igienă personală;
• Siguranţă şi accesibilitate în comunitate;
• Alte servicii: spirituale, religioase, în caz de deces.

Acte necesare pentru obtinerea serviciilor :

• cerere din partea solicitantului sau a reprezentantului legal (tutore, curator);


• declaraţie notarială a solicitantului din care să reiasă că acesta nu are copii sau
susţinători legali; dacă aceştia există, trebuie să prezinte declaraţie notarială cu
motivele pentru care nu pot îngriji persoana vârstnică şi să prezinte eventualele
acte doveditoare. Nu se vor interna în cămin persoane vârstnice care au încheiat
un contract de vânzare - cumpărare cu clauză de întreţinere sau contract de
întreţinere cu clauză de uzufruct viager;

3
• adeverinţă de venit impozabil (act de stare materială de la Administraţia
Financiară);
• copii ale actelor de stare civilă: act de identitate, certificat de naştere, certificat de
căsătorie, hotărâre divorţ sau certificat deces, după caz;
• copie talon pensie recent, dacă este pensionar ;
• situaţia locativă, după caz : copia actului de proprietate a locuinţei sau a actului în
baza căruia persoana vârstnică locuieşte la adresă (a contractului de vânzare -
cumpărare, copia actului de donaţie, copia actului de moştenire, copia contractului
de închiriere);
• fişa de evaluare sociomedicală;
• ancheta socială;
• în funcţie de situaţia economică a solicitantului, se vor anexa actele doveditoare
ale venitului pe persoană pentru aparţinători şi, după caz, acte medicale care să
ateste starea de sănătate a acestora.

Modalităţi şi condiţii de acordare a serviciilor:

1. Depunerea cererii persoanei vârstnice la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă


Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, situat la adresa Drumul Taberei nr.18 sau
Drumul Sării nr. 2, sector 6;
2. Completarea documentaţiei (fără documentele medicale);
3. Efectuarea anchetei sociale de către Serviciul Asistenţă Persoane Vârstnice;
4. Completarea fişei de evaluare socio - medicală :
o evaluarea medicală va fi efectuată de medicul de familie sau medicul
specialist curant; pentru persoanele fără adăpost sau / şi persoane
neînscrise la un medic de familie şi care sunt în imposibilitatea de a o face,
evaluarea medicală va putea fi efectuată de către medicul centrului
rezidenţial desemnat de şeful centrului sau, după caz, de către medici din
spitalul unde persoana vârstnică este internată;
o evaluarea socială va fi efectuată de Serviciul Asistenţă Persoane
Vârstnice;

4
5. Emiterea dispoziţiei de admitere în căminul pentru persoane vârstnice de către
Primarul Sectorului 6 (în 3 exemplare);
6. Întocmirea planului individual de servicii de către Serviciul Asistenţă Persoane
Vârstnice;
7. Completarea dosarului cu documentele medicale necesare admiterii;
8. Întocmirea şi semnarea contractului de servicii sociale (în 3 exemplare);
9. Semnarea, conform Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr.200/ 2008 a
angajamentului de plată a contribuţiei de întreţinere sau a costului mediu lunar de
întreţinere în căminul pentru persoane vârstnice.

Clubul seniorilor - club destinat atât persoanelor vârstnice instituţionalizate în


cadrul complexului de servicii, cât şi a persoanelor vârstnice din comunitatea locală.

Acesta reprezintă un spaţiu de relaxare şi agrement pentru pensionarii din


sectorul 6, fiind destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor
de vârsta a treia în viaţa socială activă. Sunt vizate persoane care, deşi aflate la pensie,
şi-au păstrat spiritul viu şi doresc să desfăşoare aceeaşi viaţă activă pe care o
desfăşurau înainte de a părăsi activitatea profesională zilnică.

Clubul seniorilor, amenajat în cadrul Centrului Rezidenţial pentru Persoane


Vârstnice ,,Sf. Nectarie,, facilitează şi încurajează legăturile interumane, inclusiv cu
familiile persoanelor vârstnice. Prin activităţile pe care le desfasoara permite menţinerea
sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice, stimulează
participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială.

Acest program vine în sprijinul persoanelor de vârsta a treia, prin creşterea


confortului psihic, prin implicarea în activităţi ce au caracter recreativ şi socio-cultural,
precum şi prin dezvoltarea unei atitudini de întrajutorare între semeni.

Clubul seniorilor oferă posibilitatea vârstnicilor de a socializa, de a se implica în


viaţa comunităţii, de a fi puşi în valoare, atât ei ca indivizi, cât şi experienţa lor, de a se
simţi utili.

5
Serviciile oferite sunt:

• activităţi de socializare: consiliere psihologică, relaţională, juridică, după caz;


activităţi de comunicare;
• sesiuni de dezbateri pe diferite teme prestabilite;
• crearea unei biblioteci cu lucrări oferite de către membri clubului;
• instruire cultural-artistică a elevilor talentaţi care frecventează Centrele de Zi
pentru Şcolari şi tinerilor cu potenţial artistic de către membri - artişti sau cadre
didactice pensionare - în spaţii special amenajate;
• activităţi sportive (gimnastică);
• seri cultural-artistice susţinute de către tinerii artişti ai sectorului 6 care au
beneficiat de suportul instructiv-educativ al mentorilor;
• consultarea şi discutarea presei şi a subiectelor de larg interes;
• vernisaje şi expoziţii cu lucrări ale artiştilor membri ai clubului;
• jocuri de societate - şah, table, cărţi, rummy, etc.;
• petrecerea zilelor onomastice ale membrilor clubului
• activităţi propuse de membrii clubului (consultarea membrilor Clubului în
problemele de interes civic şi de schimbare a mentalităţilor comunităţii);
• excursii organizate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Sector 6, la obiective turistice, culturale şi de agrement din capitală şi
din ţară;
• conferinţe pe teme medicale;
• „Şcoala Bunicilor” - program de training psihologic pentru bunici privind
creşterea şi educarea nepoţilor;
• cenaclu literar-artistic.

Prin intermediul componentei recuperare şi integrare socială existentă la


nivelul Complexului de Servicii Sociale „Sf. Nectarie” sunt acordate servicii atât pentru
beneficiarii unităţii rezidenţiale din cadrul complexului, cât şi pentru persoanele din
comunitatea locală ( persoane adulte sau copii ce deţin un certificat ce atestă încadrarea
într-un grad de handicap sau persoane vârstnice, cu domiciliul pe raza sectorului 6).

6
Servicii oferite

• proceduri şi şedinţe de recuperare specifice pentru diferite afecţiuni în baza


indicaţiilor date de catre medicul specialist balneo-fizio-terapeut;
o masaj;
o kinetoterapie;
o fizioterapie;
o examinarea şi evaluarea psihologica a pacienţilor;
• consiliere psihologică individuală şi de familie;
• activitati de stimulare psiho-motorie;
• activităţi de training mental (teste psihologice, testarea memoriei);
• art-terapie;
• asigurarea unui grup interrelaţionar.

Componenta de Recuperare şi Integrare Socială derulează proceduri psiho-medicale


în pachete de câte 10 şedinţe individualizate pe specificul fiecărui beneficiar ţinăndu-se
cont de recomandarea meicului specialist balneofizioterapeut sau de recuperare medicală,
care se pot repeta periodic conform programărilor.

Serviciile se oferă gratuit!

S-ar putea să vă placă și