Circuitul apei in natura

Circuitul apei în natură (denumit uneori şi ciclul hidrologic sau ciclul apei) este
procesul de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces
este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui
circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau
gazoasă. Apa se mişcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu
dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate
sunt evaporaţia, transpiraţia, infiltraţia şi scurgerea. Ştiinţele care se ocupă cu studiul
mişcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia şi meteorologia.Circuitul apei în
natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte devreme în istoria omenirii. Chiar
Biblia face referire de mai multe ori la acest circuit, în special în legătură cu potopul.
Următorul citat este tradus din textul sanscrit al cărţii indiene Manusmrti, carte cu o
origine de cel puţin 2500-3000 de ani: “Apa se ridică la cer sub formă de vapori; din
cer coboară sub formă de ploaie, din ploaie se nasc plantele, şi din plante, animalele”
(Manusmriti - Cartea III, sloka 76).
Dintre diferitele teorii asupra circuitului apei şi a mecanismului care îl determină sunt
demne de menţionat:

Teoria meteorogenă
Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de știința
contemporană. Se pare că acestă teorie a fost enunțată de filozoful grec Xenofan din
Colofon. Studiind diferite fosile, Xenofan a dedus că într-un trecut îndepărtat, apele
au acoperit în întregime uscatul, ipoteză care ulterior a fost numită Neptunism. Astfel
el a conceput și teoria unui ciclu al solului, în cursul căruia pământul ar fi erodat și
antrenat spre oceane, pentru ca după dispariția completă a uscatului, el să se
regenereze. Cu privire la ciclul apei, el a constatat că mările constituie originea
norilor, din care se produce apa de ploaie care în cele din urmă ajunge tot în oceane.
Din moment ce apa era la originea întregului proces, el a emis ipoteza că soarele și
stelele ar fi fost generate tot de acești nori. În sfârşit, după el, curcubeele nu ar fi
altceva decât un tip special de nor. Deși ciclul solului nu a fost confirmat ulterior și
teoriile sale asupra norilor sunt inexacte, descrierea ciclului apei este în general
corectă și rolul esențial pe care îl au oceanele a fost corect intuit.
Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei.
Moleculele de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al
hidrosferei la altul, prin diferite procese fizice.
În principiu, ciclul apei constă din următoarele procese:
• Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața oceanelor și
a altor corpuri de apă în atmosferă. Acest transfer implică o schimbare de stare
de agregare a apei, din stare lichidă în stare gazoasă. Sursa de energie a acestui
proces o constituie energia solară. Pe lângă aceasta, apa se mai elimină în
atmosferă prin transpirația solului, plantelor și, în mult mai mică măsură, cea a
animalelor, numit evapotranspirație. Aproximativ 90% din apa din atmosferă
 provine din evaporație și numai 10% din evapotranspirație.
• Advecția este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice (căldură, frig,
umiditate, vorticitate) prin mișcarea orizontală a masei de aer. În cazul
circuitului apei este vorba despre procesul de mișcare a apei în stare solidă,
lichidă sau gazoasă prin atmosferă. Fără advecție, apa evaporată de pe
suprafața oceanelor nu s-ar putea deplasa pentru a ajunge deasupra uscatului
unde să producă precipitații.
• Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se transformă în
picături lichide de apă, formând nori sau ceață.
• Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă și cade pe
suprafața pământului. Forma de precipitații care apare cel mai frecvent este
ploaia, alte forme fiind zăpada, grindina, chiciura, lapovița și prelingerea de
apă din ceață.
• Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se
transformă direct în vapori, fără a mai trece prin starea lichidă.
• Intercepția prin foliaj este partea din precipitații care este interceptată de
frunzișul plantelor și care, în timp, se evaporă fără a mai ajunge la suprafața
solului. Cantitatea de apă interceptată depinde de durata ploii, de viteza
vântului, de temperatură, de densitatea frunzișului și de alți factori mai puțin
însemnați.

Ploaie la nord de Funen, Danemarca.

• Infiltrația este procesul de pătrundere a apei de la suprafața solului în interiorul
solului, prin umplerea golurilor dintre particulele de sol.
• Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață sau
zăpadă) în stare lichidă.
• Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața
solului. În această mișcare se poate face distincție între:
• scurgerea de suprafață este scurgerea care are loc pe suprafața solului, având de
obicei loc în straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a solului;
• scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa
provenind din scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;
• scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin stratele
freatice, fie prin stratele acvifere de adâncime. Apa din stratele subterane se
reîntoarce la suprafață fie prin izvoare, fie prin infiltrație în râuri, oceane sau alte
rezervoare de suprafață.
• Capilaritatea este mecanismul care asigură mișcarea verticală a apei subterane.
În principiu, apa se evaporă de la suprafața oceanelor, formează nori din care apa
cade sub formă de precipitații pe pământ și apoi se scurge înapoi în oceane. Totuși
moleculele de apă nu își efectuează în mod necesar mișcarea în această ordine.
Înainte de a se reîntoarce în ocean, o moleculă de apă poate să fi fost evaporată,
condensată, precipitată și scursă de repetate rânduri sau poate să fi urmat o cale mai
scurtă și să fi fost precipitată direct în ocean, fără a mai parcurge celelalte
componente ale ciclului.
Circuitul natural este un ciclu biogeochimic deoarece în cadrul acestui circuit apar
procese fizice, chimice și biologice. Alte cicluri care apar în natură și sunt, cel puțin
în parte, legate de ciclul apei sunt ciclul carbonului și ciclul azotului. Există însă și
cicluri naturale pentru alte elemente chimice.
În cursul deplasării apei prin circuitul hidrologic, ea transportă și diferite materiale
solide precum și gaze dizolvate. Unii compuși ai carbonulului și azotului, elemente
importante pentru organismele vii, sunt volatili și solubili, și de aceea se pot deplasa
prin atmosferă și astfel crea cicluri complete, asemănătoare cu cel al apei.

Mișcări neciclice
În unele părți ale circuitului natural, apa antrenează anumite substanțe care însă nu
iau parte la întreg ciclul.
Precipitațiile care ajung pe suprafața solului conțin anumite sustanțe gazoase sau
solide dizolvate. Apa care se infiltrează și trece prin zona nesaturată în apă a solului,
antrenează bioxidul de carbon din aerul care există între particulele solide ale solului
și astfel își sporește aciditatea. Această apă acidă intră în contact cu particulele de sol
sau cu roca mamă și dizolvă anumite substanțe minerale. Dacă solul are condiții bune
de drenaj, apa subterană poate conține o cantitate importantă de substanțe solide
dizolvate, care în cele din urmă ajung în mare.
În unele regiuni ale uscatului, sistemul de scurgere se termină într-o mare interioară
sau într-o depresiune, în loc de a fi legate de oceanul planetar. Asemenea regiuni se
numesc zone sau bazine endoreice. În asemenea cazuri, nivelul mării interioare va
menține echilibrul hidrologic, astfel încât afluxul de apă din scurgerea de pe uscat și
din precipitații pe suprafața mării interioare să fie egal cu pierderile prin evaporație.
Deoarece apa evaporată nu conține materiale solide dizolvate, conținutul în săruri al
mărilor interioare și cel al oceanului planetar crește în mod continuu.

Aflorimente de sare
Exisă situații în care apa subterană are o mișcare ascendentă, prin capilaritate. În
asemenea cazuri, ea va antrena și diferitele săruri dizolvate. Odată ajunsă la suprafața
solului, apa se va evapora, dar sărurile aduse de apă se vor depune la suprafața solului
ducând progresiv la o acumulare de săruri. Terenurile pe care se produc asemenea
acumulări de sare se numesc terenuri sărăturate sau sărături.

Modificarea ciclului apei

Circuitul natural al apei este afectat de anumite procese geologice. El nu a fost identic
cu cel din diferite ere geologice. Modificările geologice ale circuitului apei se produc
relativ lent.
Acțiuni antropogene de diferite genuri, cum ar fi emisia de gaze în atmosferă,
despăduririle, extragerile de apă din cursuri de apă sau strate subterane și altele pot
însă influența circuitul apei atât la scară locală cât și la scară planetară. Disciplina
care se ocupă cu studiul influenței activităților umane asupra ciclului natural al apei și
a măsurilor necesare pentru a nu produce o desechilibrare a acestui ciclu se numește
gospodaria apelor

Simion Cristina