Sunteți pe pagina 1din 4

Semiotica dansului

contemporan

Un festival international de dans


contemporan – iata obiectul campaniei mele
publicitare. Publicul tinta: adolescenti, tineri si
adulti, femei si barbati laolalta, fascinati sau cel putin interesati de acest discurs al corpului,
de arta efemera dar puternic expresiva a dansului. Festivalul ar urma sa aiba loc in Bucuresti,
spatiu familiarizat destul de putin cu conceptul de dans contemporan. Desi tindem sa asociem
dansul cu ceva particular, cu anumite reguli, specific unei traditii, publicul nu trebuie sa fie
cunoscator al anumitor culturi pentru a putea intelege mesajul spectacolelor de dans
contemporan, intrucat semiotica acestuia e mai aproape de omul zilelor noastre mai mult
decat orice alt stil de dans.

Definitia standard a dansului stabileste ideea de ansamblu de miscari ritmice,


plastice si expresive ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter
religios, de arta sau de divertisment. Tot aceasta definitie face distinctia intre mai multe tipuri
de dans: ritual, popular, de caracter, de salon, modern, clasic si chiar alegoricul dans
macabru.

Intr-o productie de dans, inclusive dans contemporan, semnele apar sub forma unor
elemente coregrafice cum ar fi tema, miscarea, gesturile, expresia faciala, proxemica
(utilizarea spatiului scenei), costumele, recuzita si elemente tehnice ca lumina, sunetul si
decorurile. Mesajul dansului devine astfel produsul unui acord, rezultatul folosirii sistematice
a diferitelor coduri si conventii coregrafice. Dansul este un sistem de sensuri care pot fi
intelese si interpretate daca spectatorul accepta si intelege aceste conventii coregrafice.
Aceasta abordare permite detectarea modului in care dansul produce sensuri.

Fiecare cultura presupune o sensibilitate diferita, foloseste si intelege


corpul uman intr-un fel propriu. Din punct de vedere antropologic pot exista
atatea perceptii asupra dansului cate culturi sau subculturi. In timp ce
formele traditionale de dans au inteles pentru o cultura anume, familiarizata cu un limbaj si
niste traditii specifice, dansul contemporan presupune o vedere globala asupra omului, care
poate fi interpretata de public indiferent de cultura. Acest stil de dans inlatura regulile clasice,
barierele cultural, pentru a permite corpului sa se exprime liber.

Dansul contemporan s-a dezvoltat abia in ultimele decenii, iar semiotica sa pare a fi
mult mai complexa si mai relevanta pentru epoca noastra decat genurile clasice de dans
deoarece miscarile din dansul contemporan reflecta miscarea lumii noastre, ingloband stiluri,
perioade, culturi, punand in legatura corpul cu diferite aspecte ale vietii actuale.

Din punct de vedere semiotic, dansul este alcatuit dintr-un ansamblu de semne
menite sa transmita un mesaj publicului; miscarile si celelalte elemente tehnice reprezinta
semnificantii, iar conceptele invocate de acestea sunt semnificatele. Dansul contemporan se
remarca printr-o extraordinara diversitate semiotica, prin multitudinea de semnificatii
culturale pe care le transmite.

Aceste semnificatii se regasesc in temele


explorate de dansul contemporan. Una dintre cele mai
importante este dragostea si relatia dintre parteneri,
nucleu tematic in jurul caruia graviteaza subteme ca
gelozia, instrainarea, dorul, diferentele dintre cei doi,
dominarea, despartirea. Exprimarea intimitatii, a
iubirii dar si a partilor negative pe care dragostea le implica uneori prin dansul contemporan
este probabil cea mai poetica asociere a acestei forme de dans. Un
alt aspect ale culturii moderne cu care dansul contemporan poate fi
asociat este religia si credinta in Dumnezeu, dar mai ales indoiala
ca acesta exista, cautarea divinitatii. Alienarea individului modern
e o alta latura culturala explorata in dansul contemporan. Astfel, se
sugereaza ca tehnologia, viata in orasele mari, nenumaratele ore
petrecute la munca limiteaza relatiile interumane. Alte asocieri
culturale la fel de importante la care dansul contemporan face
trimitere sunt problemele cu care se confrunta femeile intr-o
societate dominata de barbati, dependenta, moartea, natura si
frumusetea elementelor ei, corpul uman, identitatea culturala,
originea omului, fericirea. Desigur ca aceste asocieri culturale
ale dansului contemporan sunt teme mari, sensuri abstractizate la care se ajunge prin
inlantuirea semiotica a unor episoade coregrafice cu intelesuri comune.

Intelesul dansului este polisemic sau chiar metaforic. Realitatea


dansului contemporan depinde foarte mult de rationamentul si de
cunostintele noastre; este o realitate creata. Spectatorii pot construi
sensuri din ce in ce mai complexe ale unei miscari sau coregrafii
intregi in functie de experientele acumulate. Un spectacol de dans
este ca o oglinda in fata publicului: acesta va regasi o parte din el in dansul respectiv.

Dansul contemporan poate fi mai greu de inteles, mai ambiguu tocmai pentru ca
publicul il poate privi in moduri diferite, are o libertate foarte mare la nivelul interpretarii si
gasirii sensului.

Aceasta exprimare creativa a corpului pare a fi,


mai mult decat un gen de dans, o stare de spirit care
presupune sa fim constienti de eul nostru si de lumea
care ne inconjoara. Dansul contemporan este foarte
personal; este o incercare de a exprima perceptii proprii,
de a transpune viziunea actuala despre lume si despre
lucrurile care ne afecteaza, de a exprima opinii si emotii.
Dansul, o comunicare kinetica, e mult mai putin conventional, fiind capabil de a explora si
reda mult mai eficient abisurile experientelor personale decat limbajul verbal.

Sensurile din spatele miscarii fac ca dansul sa fie contemporan, atunci cand forma
(miscarea) este folosita pentru a exprima ceva mai presus de complexitatea si iscusinta
pasilor, de traditie, de frumusetea pur estetica a coregrafiei. Astfel, dansul
contemporan este format din “straturi” de sens, putem vedea prin acesta “o
minte la lucru” care doreste sa transmita un mesaj. Sentimentele sau ideile pe
care coregrafii vor sa le comunice vor decide miscarile si tehnicile care vor fi
folosite in alcatuirea coregrafiei.

Coregraful isi transpune gandurile si trairile in miscare, astfel ca


dansul da forma realitatii sale interioare. Dansatorul trebuie sa exprime tema transpusa de
coregraf, dar si sa-si afirme personalitatea. De aceea, coregraful le cere dansatorilor nu doar
sa transmita o tema, ci sa o filtreze, sa o experimenteze cu propriul lor corp si propriile
sentimente.

Din punct de vedere al semnificatilor, al miscarilor din


dansul contemporan, acestea se remarca printr-o
extraordinara creativitate si surprind adeseori publicul,
provenind din diferite stiluri de dans cum ar fi baletul
clasic, jazzul, etc. imbinate cu acrobatii dar si cu multe
gesturi din viata de zi cu zi pentru a da forma
semnificantilor, conceptelor si a transmite ulterior mesajul
catre public. Dansul contemporan traverseaza granitele culturale si in acelasi timp exploreaza
diferite culturi prin fuziunea de miscari care fac trimitere la o varietate de stiluri si traditii.

Dansul, ca modalitate de comunicare kinetica, constituie obiectul multor analize


culturale, dar dansul contemporan pare a se remarca in ultima vreme prin varietatea de
asocieri culturale si semnificatii pe care le evoca. Nu apartine unei singure culturi, insa
mesajul sau poate fi receptat de toate culturile la aproximativ acelasi nivel semiotic.