Sunteți pe pagina 1din 234

Andra Corina DUMITRU

Marinela TANASCOVICI

OPERAŢIUNILE INSTITUŢIILOR DE CREDIT

MANUAL UNIVERSITAR
pentru
Învăţământul Frecvenţă Redusă

Editura Universităţii din Piteşti


2009

Cursul de OPERAŢIUNILE INSTITUŢIILOR DE CREDIT este destinat studenţilor Facultăţii


de Ştiinţe Economice a Universităţii din Piteşti, forma de învăţământ frecvenţă redusă, specializările
Finanţe şi Bănci.

- Numărul de credite 5
- Numărul total de ore de studiu individual 22
- Numărul de ore de pregătire tutoriale 22
- Forma de finalizare (E,V,C) E semestrul II

Ponderea notei la E,V,C. 60%


Structura notei
Ponderea notei la temele de control 40%

Obiectivele cursului:
înţelegerea sistemului financiar bancar prin analiza factorilor instituţionali şi legislativi care
contribuie la definirea, structurarea şi organizarea sistemelor bancare moderne, dar şi operaţiunile şi
organizarea băncilor specializate şi a celor cu activitate internaţională,
formarea unor imagini teoretice concrete privind sistemul financiar bancar;
constituirea şi familiarizarea cu un vocabular financiar bancar;
facilitarea aprofundării cunoştinţelor financiar bancare în cadrul celorlalte discipline de
specialitate.

Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. ……………..
Prof. univ. dr. ……………..

2
CUPRINS

3
PREFAŢĂ

Prezenta lucrare se adresează în special studenţilor din facultăţile cu profil economic, forma de
învăţământ Frecvenţă redusă, dar şi specialiştilor din alte domenii interesaţi de cunoaşterea şi
înţelegerea înţelegerea sistemului financiar bancar prin analiza factorilor instituţionali şi legislativi
care contribuie la definirea, structurarea şi organizarea sistemelor bancare moderne, dar şi
operaţiunile şi organizarea băncilor specializate şi a celor cu activitate internaţională.
Studiul băncilor şi activităţii bancare a constituit, pentru cecetători, unul dintre cele mai
interesante domenii de explorare, fiindu-i dedicate numeroase lucrări cu caracter fundamental sau
aplicativ. Intenţia de a putea aduce o contribuţie la elucidarea unora dintre aspectele care
caracterizează banca şi sistemele bancare ne- a condus la elaborarea acestei lucrări, iar evoluţiile
recente din lumea bancară internaţională ne-au încurajat în acest sens.
Mutaţiile intervenite în structurile bancare naţionale, funcţionarea contului bancar şi codificarea
contului bancar, operaţiunile de Trezorerie, rolul creditării sunt alte subiecte puse în discuţie în
lucrare. La acestea adăugăm şi dorinţa de a surprinde principalele tendinţe şi perspective în evoluţia
activităţii bancare.
Cartea de faţă se adresează celor interesaţi de bănci şi activitatea bancară şi îşi propune să
asigure un pachet de informaţii absolut necesare în procesul de formare a specialiştilor cu un înalt
grad de calificare în domeniul bancar

Autorii

4
TEMA 1 - ROLUL ŞI STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR

Cuprinsul:
1.1. Băncile intermediari financiari
1.2. Funcţiile băncilor
1.3. Structura sistemului bancar
1.3.1. Banca centrală
1.3.2. Băncile comerciale – instituţii de credit
1.3.3. Alte instituţii financiare
1.4. Mutaţii intervenite în structurile bancare naţionale

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei
Bancile – intermediari financiari
Funcţiile băncilor
Structura sistemului bancar
Banca centrală;
Băncile comerciale
Alte instituţii financiare
Mutaţii intervenite în structurile sistemelor bancare naţionale

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
1. Basno C, Dardac N, Produse, costuri si performente bancare, Editura Economică, Bucureşti,
2000
2. Basno C, Dardac N, Riscuri bancare. Cerinţe prudenţiale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
3. Dedu V, Gestiune şi audit bancar, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2001
4. Olteanu V, Marketing financiar bancar, Editura Ecomar Bucureşti 2000
5. Prof. Univ. Dr. NICOLAE DANILA;PRODUSE SI SERVICII BANCARE;Bucuresti – 2007

5
1.1. Băncile intermediari financiari

Băncile – joacă rolul de intermediari financiari principali în relaţiile economisire – investire,


relaţie decisivă pentru creşterea economică.
În această calitate băncile pun în circulaţie creanţe asupra lor însele, sporind astfel volumul de
mijloace de plată, respectiv masă monetară.

În această calitate de intermediari, băncile:

Facilitează formarea de capitaluri disponibile în economie;

Permit coordonarea proceselor de economisire - investire în scopul sporirii volumului total de


resurse alocate economiei

Băncile au dublu rol:

Emit propriile lor titluri, negociabile prin care atrag capitalurile din economie (mobilizează
activele monetare disponibile în economie);

Acţionează pe piaţa titlurilor emise de alte instituţii financiare sau de agenţii nebancari, plasând
astfel o parte mai mare sau mai mică din resursele mobilizate. În multe situaţii, agenţii nebancari emit
propriile lor titluri, de regulă după ce şi-au dovedit solvabilitatea în relaţiile lor cu băncile.

Concluzie:

În această dublă calitate, băncile oferă deponenţilor garanţii asiguratorii, ei îşi pot
retrage fondurile oricând doresc şi le plasează spre fructificare pe cele de care aceştia nu au nevoie
imediată.

În acest proces de intermediere încrederea este un element esenţial.

Pentru fundamentarea încrederii, băncile trebuie să adopte un comportament prudenţial şi de


maximă riguare în luarea deciziei de plasare a fondurilor, să-şi deruleze afacerile într-o manieră care
să nu submineze încrederea deponenţilor.

Exemple rezolvate

1. În cadrul căror relaţii, băncile – joacă rolul de intermediari financiari principali?

Băncile – joacă rolul de intermediari financiari principali în relaţiile economisire – investire,


relaţie decisivă pentru creşterea economică.

6
2. Ce determină punerea în circulaţie a creanţelor de către băncile intermediari financiari?

În această calitate băncile pun în circulaţie creanţe asupra lor însele, sporind astfel volumul de
mijloace de plată, respectiv masă monetară.

De rezolvat

1.Care sunt funcţiile bancilor in calitatea lor de intermediari financiari?

2.Care sunt cele 2 roluri ale băncilor?

1.2. Funcţiile băncilor

Pornind de la acest dublu rol şi de la calitatea lor de intermediar, băncile îndeplinesc 2 funcţii
importante care le conferă o poziţie privilegiată şi prin care se diferenţiează de celelalte instituţii:

Constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor temporare ale clienţilor şi plasarea


acestora spre fructificare (în principal prin acordarea de credite pe diferite perioade de timp);
Asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor prin efectuarea de viramente şi plăţi în
numerar.

Băncile sunt centre de decontare, adică de efectuare a plăţilor între titularii de cont, persoane
fizice şi juridice.

De rezolvat

1.Câte funcţii îndeplinesc băncile pornind de la dublul rol şi de la calitatea lor de intermediar?

7
1.3. Structura sistemului bancar

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii


financiar-bancare, care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării
social-economice.

În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:

- cadrul instituţional, format din banca centrală cu rol de coordonare şi supraveghere, bănci
comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora;

- cadrul juridic, format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare.

Specializarea bancară reprezintă orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite
servicii, operaţiuni, produse bancare.

Noţiunea de sectorizare poate fi definită ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în


orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a


economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a
creditului, către cele mai eficiente investiţii.
În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care
debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă
servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii
monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin
intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile
îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.
În cadrul oricărui sistem monetar naţional sunt desemnate expres instituţiile
bancare cu atribuţii atât în domeniul relaţiilor monetare şi financiare interne, cât şi în cel al relaţiilor
cu străinătatea.
În literatura de specialitate şi practica bancară internaţională se întâlnesc, în
principal, următoarele tipuri de bănci:

bancă centrală – instituţie bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere şi
organizare a relaţiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât şi în relaţiile cu alte
sisteme monetare;

8
bănci comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci, altele decât banca centrală, care îşi
desfăşoară activitatea atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Exemple rezolvate

1.De cine este reprezentat sistemul bancar?

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii


financiar-bancare, care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării
social-economice.

2. Ce cuprinde sistemul bancar dintr-o ţară, in general?

În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:


- cadrul instituţional
- cadrul juridic

De rezolvat

1.Ce reprezintă specializarea bancară?

2.Care este definiţia noţiunii de sectorizare?

3.Enumeraţi tipurile de bănci întâlnite în literatura de specialitate şi practica bancară


internaţională.

9
1.3.1. Banca centrală

Rolul şi funcţiile băncii centrale

Rolul de supraveghere şi organizare a relaţiilor valutar-financiare ale unui stat,


atât pe plan intern cât şi în relaţiile cu alte sisteme monetare revine, de regulă, băncii centrale.
Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală.
Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV şi XV) a precedat apariţia băncilor
centrale (în secolul XVII). Banca suedeză, Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă
centrală, deşi istoricii susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei,
fondată în 1694. Banca Angliei a fost fondată, iniţial, pentru a se strânge banii necesari războiului
contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a funcţiilor sale, iar banca a primit, mai târziu, în 1844,
dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor.

În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în 1800. În
Germania şi Italia, banca centrală a apărut după unificarea statelor şi principatelor independente, în
ultima parte a secolului al XIX-lea.

Banca Angliei a fost o bancă privată până în 1946, când a fost naţionalizată. Banca Naţională a
României a fost fondată în 1880, când doar o treime din capital aparţinea statului, iar în 1929, doar
10% din capital mai aparţinea statului român.

După cel de-al doilea război mondial, Banca Naţională a României a fost preluată de stat şi a
făcut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate. Această situaţie a continuat să existe
până la restructurarea sistemului bancar, după 1989, când a fost reorganizată ca bancă centrală.

Există cel puţin trei argumente în favoarea necesităţii existenţei unei bănci centrale, cu privire la
reglementarea masei monetare şi a creditelor acordate în numele guvernului:

Banii ca bun public


Bunul public este supus principiului non-excluziunii şi de el se pot bucura toţi,
spre deosebire de un bun privat al cărui consum de către o persoană exclude consumul de către o alta,
prevalând principiul excluziunii. Se susţine că rolul banilor în promovarea comerţului, a schimburilor
valutare şi a existenţei unor pieţe eficiente conferă banilor caracteristicile unui bun public, al cărui
nivel trebuie reglementat de către stat.

Argumentul supraofertei de masă monetară


Băncile pot crea bani pur şi simplu creditând conturile clienţilor lor. Virtual, este o
acţiune care nu costă nimic şi, fără reglementări, masa monetară se poate extinde fără limite,
determinând o inflaţie masivă. De aceea este necesară o instituţie guvernamentală care să
reglementeze nivelul creditelor acordate de bănci în cadrul unei economii.

10
Argumentul industriei tinere
Banii şi sistemul bancar sunt esenţiale pentru creşterea economică deoarece
întreprinderile au nevoie de credite pentru a-şi finanţa investiţiile. Un sistem bancar dezvoltat poate
sprijini creşterea economică prin credite care finanţează investiţiile, îndeosebi în noi ramuri
industriale sau întreprinderi private la începutul activităţii lor.
În etapa actuală, banca centrală a devenit principala instituţie prin intermediul
căreia guvernele procedează la realizarea politicii monetare, valutare, de credit şi de plăţi, în contextul
şi subordonată politicii generale economice a ţării respective. Banca centrală are un rol deosebit în
menţinerea stabilităţii monedei naţionale şi a încrederii publicului în bănci.

Funcţiile băncii centrale

Băncile centrale au, în general, următoarele funcţii (deşi uneori, aceste responsabilităţi sunt
împărţite cu alte organisme guvernamentale):
Stabilirea şi implementarea politicii monetare şi de credit

Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în economie, ca parte a
politicii generale, macroeconomice a guvernului. Această situaţie a condus la dezbateri aprinse,
referitoare la independenţa băncii centrale. De regulă, banca centrală colaborează cu Ministerul
Finanţelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare.
Gradul “adecvat” de independenţă sau autonomie decizională al băncii centrale a
constituit o dispută seculară: tentative de subordonare directă faţă de autoritatea guvernului au alternat
cu perioade de independenţă considerată excesivă.
La nivelul Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht (1992) prevede un nivel
ridicat de independenţă pentru băncile centrale ale statelor membre şi pentru Banca Centrală
Europeană, care împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
În România, banca centrală este organ al statului, iar membrii Consiliului de
Administraţie al BNR sunt numiţi de Parlament. În numele Consiliului de Administraţie, guvernatorul
BNR prezintă anual Parlamentului României raportul BNR care cuprinde: principalele evoluţii
economice, financiare, monetare şi valutare; politica monetară în anul precedent şi orientările pentru
anul următor ; reglementarea şi supravegherea prudenţială bancară ; activităţile BNR; bilanţul anual şi
contul de profit şi pierderi.
În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează proceduri şi
instrumente specifice pentru următoarele operaţiuni:
- de piaţă monetară – banca centrală poate sconta, dobândi, lua în gaj sau vinde creanţe, titluri
sau alte valori asupra statului, băncilor sau altor personae juridice şi poate atrage depozite de la bănci;
- de creditare a băncilor – banca centrală poate acorda credite în condiţii de rambursare,
garantare şi dobândă stabilite prin reglementări proprii ;
- de control al lichidităţii prin rezerve minime obligatorii – banca centrală stabileşte regimul
rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le menţină în conturi deschise la aceasta.

11
Emisiunea de monedă
Banca centrală deţine monopolul emisiunii monetare.
În principiu, moneda se emite în concordanţă cu creşterea economică. Emisiunea de monedă
peste necesităţile economice reale – supraemisiunea de monedă – poate duce la inflaţie ; împiedicarea
guvernelor de a determina un proces inflaţionist, prin emisiune suplimentară de monedă, poate fi încă
un argument în favoarea asigurării independenţei băncii centrale.
Banca centrală asigură tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice şi ia
măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor care nu sunt puse în circulaţie, precum şi pentru custodia
şi distrugerea, când aceasta este necesară, a matriţelor, cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelor
metalice retrase din circulaţie.
Pentru a nu putea fi falsificaţi, banii încorporează o serie de caracteristici specifice ; de
exemplu, hârtia este realizată printr-o tehnică specială sau are încorporat un fir metalic.

Monitorizarea cursurilor valutare


Banca centrală elaborează şi aplică politica privind cursul de schimb, stabileşte şi urmăreşte
aplicarea regimului valutar pe teritoriul ţării. BNR elaborează reglmentări privind monitorizarea şi
controlul tranzacţiilor valutare şi emite autorizaţii pentru transferuri în străinătate, tranzacţii pe pieţele
valutare şi pentru alte operaţiuni specifice. Pentru monitorizarea tranzacţiilor valutare, persoanele
juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare sunt obligate să raporteze BNR asupra
tranzacţiilor efectuate, prin documente a căror formă şi conţinut se stabilesc de aceasta.

Administrarea sistemului de plăţi


Banca centrală emite reglementări generale privind instrumentele de plată, coordonează şi
supraveghează sistemele de plăţi de interes naţional.

Administrarea rezervelor valutare


Banca centrală stabileşte şi menţine rezerve internaţionale la un anumit nivel pe care îl
apreciază ca fiind adecvat tranzacţiilor externe ale statului, rezerve formate din următoarele elemente:
aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;
active externe, sub formă de bancnote şi monede metalice sau disponibil în conturi la bănci sau
la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări pe care le
stabileşte BNR;
alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional.
Ea utilizează aceste rezerve atunci când intervine pe pieţele valutare pentru a controla evoluţia
cursului de schimb al monedei naţionale. Rezervele de valută sunt folosite şi pentru a asigura
convertibilitatea monedei naţionale pe piaţa valutară.

Supravegherea instituţiilor financiar-bancare


Banca centrală decide care entităţi pot opera ca bănci şi stabileşte regulile de emitere a
autorizaţiilor de funcţionare a băncilor. BNR are competenţa exclusivă de autorizare a funcţionării
băncilor şi răspunde de supravegherea prudenţială a băncilor pe care le-a autorizat să opereze. Ea

12
monitorizează activitatea băncilor comerciale, pe de o parte, cerându-le periodic rapoarte financiare şi
statistice, iar pe de altă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.
Băncile care au probleme financiare intră în supravegherea şi apoi administrarea specială a
băncii centrale. Dacă împrejurările o cer, ea va asigura un „portofoliu de salvare”, pentru ca publicul
să nu-şi piardă încrederea în sistemul bancar.

Acţionează ca bancă a celorlalte bănci (bancă a băncilor)


Un alt rol al băncii centrale este acela de bancă a băncilor, acţionând ca bancher al altor bănci.
Băncile centrale solicită celorlalte bănci să-şi păstreze la banca centrală, o parte a depozitelor,
sub formă de rezerve minime obligatorii, ca depozite nepurtătoare de dobândă (sau cu o dobândă
mică). Acesta este un aspect al procesului general de control monetar; ridicând sau coborând nivelul
cerut al rezervelor, banca centrală poate mări sau micşora capacitatea băncilor de a acorda credite.
De asemenea, banca centrală deschide câte un cont curent pentru fiecare bancă şi pentru fiecare
sucursală a unei bănci, persoană juridică străină autorizată să funcţioneze. Conform Legii nr. 58/1998
privind activitatea bancară, fiecare bancă este obligată, în termen de 30 de zile de la data obţinerii
autorizaţiei de funcţionare, să-şi deschidă cont curent la Banca Naţională a României.

Împrumutător de ultimă instanţă


Acţionând în calitate de împrumutător de ultimă instanţă, banca centrală acordă împrumuturi
băncilor comerciale, pentru a sprijini acele bănci care temporar, nu au suficiente fonduri lichide
pentru a plăti sumele cerute de deponenţi. Conform Legii nr. 101/1998 privind Statutul BNR, Banca
Naţională a României poate acorda băncilor credite pe termene ce nu pot depăşi 90 de zile, garantate,
în anumite condiţii de creditare, stabilind nivelul minim al ratei dobânzii la creditele ce se acordă şi
criteriile ce trebuie îndeplinite de bănci. Pentru toate operaţiunile efectuate, BNR stabileşte şi
încasează dobânzi, comisioane şi alte forme de acoperire a riscurilor şi costurilor de funcţionare.

Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei
Statului
Banca centrală poate acţiona ca agent al statului în stabilirea băncilor eligibile pentru a primi
depozite ale Trezoreriei Statului, în condiţiile stabilite împreună cu Ministerul finanţelor.
Banca centrală acţionează ca trezorier al statului, ţinând în evidenţele sale contul curent general
al Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor. În acest cont se reflectă impozitele
percepute şi alte plăţi efectuate în numele Trezoreriei Statului. Înregistrarea operaţiunilor în acest cont
se stabileşte prin convenţie între BNR şi Ministerul Finanţelor. BNR nu percepe comisioane la
decontarea operaţiunilor prin contul curent al Trezoreriei deschis în evidenţele sale şi plăteşte dobânzi
la disponibilităţile din acest cont.

Asigurarea de fonduri pentru stat


Atunci când guvernul împrumută bani din economie, banca centrală acţionează ca agent şi
consultant al acestuia. Guvernul împrumută de pe piaţa naţională, oferind spre vânzare titluri de
valoare (obligaţiuni, bonuri de tezaur). Banca centrală, ca agent al statului, poate acţiona direct sau
prin intermediul altor bănci, în procesul de emisiune a obligaţiunilor sau a altor înscrisuri, vânzarea şi

13
răscumpărarea acestora şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente. De asemenea, ea acordă
consultanţă privind cel mai potrivit titlu de valoare care să fie oferit spre vânzare, nivelul dobânzii ce
trebuie plătită în condiţiile creditului şi momentul când trebuie făcută oferta de vânzare pe piaţă.
Banca centrală gestionează datoria publică, rambursând valoarea obligaţiunilor şi a celorlalte
titluri de valoare când acestea ajung la scadenţă şi înlocuindu-le cu noi emisiuni de valori mobiliare
(dacă este cazul). Reducerea generală a nivelului datoriei publice se realizează, de către banca
centrală, prin cumpărarea de titluri de valoare guvernamentale de la deţinătorii acestora (dar din
sumele puse la dispoziţie de guvern).

Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar-bancare internaţionale


Banca centrală joacă un rol important în cooperarea economică şi financiară internaţională; ea
gestionează şi ţine evidenţa operaţiunilor financiare ale ţării cu organismele internaţionale, cum sunt
Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială.
BNR participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare,
monetare, valutare, de credit şi de plăţi. Banca centrală poate negocia şi încheia acorduri şi convenţii
privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare cu instituţii financiare
internaţionale, bănci centrale, societăţi bancare şi nebancare, cu condiţia rambursării acestora în
termen de un an.
O instituţie financiară internaţională de importanţă deosebită este Banca Reglementelor
Internaţionale (BRI) din Basel (Elveţia). Fondată, iniţial (în anul 1930) pentru a se ocupa de
transferurile legate de datoriile internaţionale, BRI a ajuns să fie considerată „banca centrală a
băncilor centrale”. Alături de reglementarea plăţilor între băncile centrale, BRI se ocupă de probleme
privind cooperarea bancară, de acordurile privind regulile ce trebuie să guverneze tranzacţiile
financiare internaţionale etc.
Reuniunile Grupului celor şapte – G 7 (SUA, Franţa, Germania, Italia, Anglia, Canada şi
Japonia) sunt considerate deosebit de importante în cooperarea financiară internaţională. Un forum
mai larg, pentru discutarea problematicii financiare internaţionale, este Grupul celor zece – G 10, care
este constituit din G7 + Suedia, Belgia, Olanda şi Elveţia. La aceste întâlniri participă, de regulă,
miniştrii de finanţe, dar, întotdeauna, băncile centrale au un rol important în problematica discutată.

Analist al condiţiilor monetare şi economice


În plus, Banca Naţională a României are atribuţii speciale, legate şi de perioada de tranziţie de
la o economie centralizată la economia de piaţă. Acestea sunt:
. asigurarea unei concurenţe loiale între bănci;
. încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector
privat sănătos.
Băncile centrale nu exercită funcţiile unei bănci comerciale şi deci nu concurează celelalte
bănci ale sistemului.

Reglementarea de către banca centrală a sistemului bancar

Împrumutător de ultimă instanţă

14
Conform Legii nr. 101/1998 privind statutul BNR, Banca Naţională a României poate acorda
băncilor credite în condiţii de rambursare, garantare şi dobândă, care se stabilesc prin reglementări
proprii.
Băncile cu probleme de lichiditate temporară pot apela la împrumuturi de la banca centrală dar
numai după ce au epuizat posibilităţile de a împrumuta fonduri de la alte bănci sau instituţii financiare
sau de pe pieţele financiare.
Rata dobânzii la care banca centrală acordă aceste împrumuturi de ultimă instanţă are nivel
ridicat cu scopul de a determina băncile să apeleze mai întâi la alte surse de împrumut. Banca în
dificultate, înainte de a apela la această soluţie, trebuie să fi încercat să obţină credit pe toate căile
prevăzute de lege iar acţiunea împrumutătorului de ultimă instanţă trebuie să prevină, pe lângă
apariţia riscului de sistem şi pierderea încrederii publice în sistemul bancar. În ţările în care datoria
publică este materializată în titluri financiare (obligaţiuni, bonuri de tezaur) acestea se pot
comercializa activ la Bursa de Valori.
În acest mod, banca centrală poate oferi lichiditate sectorului bancar, cumpărând datoria
guvernamentală.
Astfel de operaţiuni se fac, de obicei, prin vânzare şi apoi răscumpărare; banca centrală
cumpără titlurile de valoare, iar băncile sunt de acord să le răscumpere, la un preţ mai mare, câteva
zile mai târziu.

Rapoarte cerute
Conform Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, BNR supraveghează activitatea băncilor
autorizate să funcţioneze, pe baza raportărilor de prudenţă bancară, precum şi prin inspecţii la sediul
băncilor, sucursalelor şi al altor sedii din ţară şi străinătate.
Ca parte a atribuţiilor de control, banca centrală solicită băncilor, în mod regulat, anumite
rapoarte statistice financiare, care privesc: indicatorii financiari principali; creditele foarte mari;
probleme de contabilitate, contul de profit şi pierderi şi bilanţul.
Analizând aceste rapoarte, autorităţile de supraveghere pot determina dacă o bancă acţionează
cu prudenţă şi operează de aşa manieră încât să-şi poată plăti depunătorii oricând.
Necesitatea raportării creditelor de valori mari, acordate unui client, are ca scop
evitarea situaţiei în care incapacitatea clientului de a-şi rambursa datoriile, rezultate din acordarea
unui credit mare, poate să ducă la falimentul băncii care, astfel, nu va mai fi capabilă să-şi plătească
deponenţii. Se mai pot impune şi alte reglementări referitoare la creditele mari: în Anglia, de
exemplu, băncile trebuie să prezinte un raport special Băncii Angliei, dacă acordă, unui singur client,
un credit care depăşeşte 10% din capitalul ei; Banca Angliei va trebui să acorde un aviz special, dacă
linia de credit acordată unui client depăşeşte 25% din capitalul băncii respective.
În România, împrumuturile acordate de o bancă unui singur debitor nu pot depăşi 20% din
capitalul şi rezervele băncii respective.
La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru
rambursarea acestora la scadenţă, motiv pentru care cer garantarea creditelor în condiţiile stabilite
prin normele de creditare ale fiecărei bănci.

Reglementări referitoare la sistemul bancar

15
Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci, în scopul de a controla nivelul şi structura
creditelor acordate de acestea. Reglementările emise de BNR, în funcţie de importanţa şi sfera de
cuprindere, pot fi sub formă de regulamente, ordine, norme şi circulare, având caracter obligatoriu
pentru persoanele juridice publice şi private, precum şi pentru persoanele fizice.
Reglementările cantitative limitează nivelul creditelor pe care băncile comerciale le pot acorda.
De exemplu, băncilor li se poate cere să-şi restrângă nivelul creditelor acordate, până la un anume
procent din totalul disponibilului de creditare, pentru o anumită perioadă de timp.
Reglementările calitative încurajează creditarea pentru anumite scopuri,
descurajând alte tipuri de credite. De exemplu, într-o ţară cu o balanţă de plăţi deficitară, banca
centrală poate cere băncilor să acorde, prioritar, credite pentru exporturi.

Acordarea autorizaţiilor (licenţelor) de funcţionare a băncilor


Banca centrală decide ce instituţii pot funcţiona ca bănci şi acordă acestora autorizaţii (licenţe)
de funcţionare, în anumite condiţii care se referă la:
. pregătirea profesională şi profilul conducătorilor băncii;
. nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat, în formă bănească, în totalitate,
la momentul constituirii;
. tipurile de activităţi pe care le va efectua societatea bancară;
. studiul de fezabilitate al băncii;
. acţionarii semnificativi şi fondatorii băncii;
. structura acţionariatului;
. sediul băncii.

În România, autorizarea implică două etape:


autorizarea de principiu necesară constituirii băncii;
licenţa pentru funcţionarea propriu-zisă.
Autorizaţiile de funcţionare pot fi retrase, dacă banca centrală decide că o bancă
nu acţionează prudent, încalcă condiţiile stipulate în autorizaţia de funcţionare sau este în pericol de a
nu-şi putea plăti depunătorii.
BNR poate retrage autorizaţia de funcţionare unei bănci la cererea băncii sau în
una din următoarele situaţii:
banca nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizată în termen de un an de la primirea
autorizaţiei sau nu şi-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;
autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
acţionarii au decis să dizolve şi să lichideze banca;
a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;
autoritatea competentă din ţara în care are sediul banca străină ce a înfiinţat o sucursală în
România i-a retras acesteia autorizaţia de a desfăşura activităţi bancare.
Rolul jucat de Banca Naţională a României în sprijinirea tranziţiei de la o
economie centralizată la o economie de piaţă, prin dezvoltarea sistemului bancar, include:

16
• introducerea unor noi metode de plată prin transferuri bancare, incluzând cecul, cambia,
biletul la ordin şi ordinul de plată (aceste instrumente de plată oferă mai multă siguranţă, în
comparaţie cu plăţile în numerar, mai ales în cazul sumelor mari);
• autorizarea de noi bănci, pentru a sprijini creşterea numărului băncilor în scopul diversificării
şi creşterii calităţii produselor şi serviciilor bancare;
• impunerea unor reguli care să asigure concurenţa loială între bănci, inclusiv a celor privind
confidenţialitatea tuturor tranzacţiilor şi serviciilor pe care o bancă le oferă, precum şi a identităţii
titularilor de cont.

Odată autorizaţia acordată, banca comercială trebuie să se conformeze şi altor cerinţe


prudenţiale legate de:
• nivelul minim de solvabilitate (indicatorul de adecvare a capitalului);
• indicatorul de lichiditate şi rata rezervelor minime obligatorii;
• expunerea maximă faţă de un singur debitor, exprimată procentual, ca raport între valoarea
totală a acesteia şi nivelul fondurilor proprii ale băncii;
• clasificarea creditelor acordate şi a dobânzilor neîncasate aferente acestora şi constituirea
provizioanelor specifice de risc (regulile creditelor mari);
• controlul schimburilor valutare;
• administrarea resurselor şi plasamentelor băncii;
• raportarea datelor cerute pentru supraveghere şi control.

Indicatorul de adecvare a capitalului


Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului
adecvat, impune un indicator financiar de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea
totală de credit a unei bănci. Băncile au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca, în cazul în care
câţiva clienţi nu-şi pot rambursa creditele, banca să fie totuşi capabilă să-şi plătească deponenţii.
Această marjă de siguranţă este capitalul băncii.
În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită
parte a fondurilor investite de acţionari (capital social) şi profiturile nerepartizate, care trebuie păstrate
permanent de bancă.
Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimă sub formă de procent şi se calculează ca raport
între capitalul băncii şi activele băncii (ajustate în funcţie de risc), plus activele în afara bilanţului.
Reglementările internaţionale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au
stabilit în 1987 de către Comitetul de la Basel, sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaţionale.
Convenţia de la Basel se aplică băncilor cu activitate internaţională şi prevede un indicator de
adecvare a capitalului de minim 8%, începând cu 1 ianuarie 1993. Autorităţile de supraveghere din
foarte multe ţări au preluat prevederile acestei convenţii în legislaţia naţională.
Banca Naţională a României a stabilit că societăţile bancare sunt obligate să
asigure, în permanenţă, un nivel de solvabilitate de minim 8%, determinat ca raport între fondurile

17
proprii şi totalitatea activelor şi elementelor în afara bilanţului, ponderate în funcţie de gradul de risc
de credit.
Dacă indicatorul de adecvare a capitalului, pentru o bancă, scade sub nivelul cerut,
el trebuie corectat, fie crescând capitalul băncii (prin emisiune de acţiuni), fie reducându-i activele cu
grad mare de risc, prin substituire cu active cu grad de risc redus.
Riscul de credit al unei bănci se poate reduce prin “vânzarea” creditelor sale unei
alte bănci sau printr-un proces financiar complex, denumit conversia împrumutului în titluri de
valoare.
Această situaţie apare atunci când creditele (care fac parte din activele băncii) sunt convertite în
alte instrumente financiare, care nu sunt considerate ca active în bilanţ şi, deci, nu sunt luate în calcul
în cazul indicatorului de adecvare a capitalului. În anumite condiţii, totuşi, unele active convertite în
hârtii de valoare trebuie să fie evidenţiate în bilanţ.

Rata rezervelor minime obligatorii


Banca centrală poate cere băncilor să menţină rezerve în conturi speciale deschise la aceasta, de
regulă, nepurtătoare de dobândă.
Această cerinţă se exprimă, de obicei, printr-un indicator financiar regăsit în practica bancară
sub denumirea de rata rezervelor minime obligatorii faţă de totalul pasivelor unei bănci (dintre care o
mare parte o vor constitui depozitele).
Rezervele minime obligatorii constituie un instrument al politicii monetare, prin modificarea
ratei rezervelor minime obligatorii banca centrală putând influenţa capacitatea băncilor de a acorda
credite, reglementând astfel creşterea masei monetare. În cazul României, rezervele obligatorii sunt
purtătoare de dobândă, nivelul dobânzilor bonificate de BNR neputând fi mai mic decât nivelul ratei
dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de băncile comerciale iar pentru depozitele în valută,
rezervele minime obligatorii se constituie numai în valută.
Indicatorul de lichiditate
Banca centrală poate stabili nivelul minim de lichiditate (indicatorul de lichiditate), respectiv
procentul depozitelor bancare şi al altor pasive ce trebuie să fie păstrate în numerar sau în alte active
care se pot transforma, repede şi uşor, în numerar. În acest mod, banca centrală se asigură că băncile
vor putea satisface cerinţele clienţilor atunci când aceştia doresc să-şi retragă fondurile şi, astfel, nu se
va pierde încrederea publicului, fenomen care apare atunci când banca nu poate oferi fondurile
solicitate.

Băncile care nu au suficiente active lichide trebuie să asigure indicatorul de lichiditate, fie
împrumutând de la alte bănci, fie apelând la banca centrală, în calitatea sa de împrumutător de ultimă
instanţă.

Definiţiile tehnice exacte ale indicatorilor financiari ai capitalului sunt, uneori, complexe şi ele
variază de la o ţară la alta, dar, în termeni generali, aceşti indicatori se pot defini după cum urmează:

18
Indicatorul de Capital social + profituri
nerepartizate
adecvare a capitalului = --
(minim 8 %) Activele băncii (ajustate în funcţie de risc)
+ activele în afara bilanţului
Rata rezervelor Depozitele băncii comerciale constituite la banca centrală
minime obligatorii = -------------------------------------------------------------
Pasivele băncii (depozitele clienţilor)

Numerarul şi alte active lichide ale băncii


Indicatorul de lichiditate =
Pasivele băncii (depozite)

Exemple rezolvate

1.În ce an a apărut şi s-a dezvoltat prima bancă centrală?

Banca suedeză, Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă centrală, deşi istoricii
susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei, fondată în 1694.

2.Care sunt cele trei argumente necesare în favoarea existenţei unei bănci centrale?
- Banii ca bun public
- Argumentul supraofertei de masă monetară
- Argumentul industriei tinere

19
De rezolvat

1.Enumeraţi funcţiile băncii centrale.

2. Care sunt situaţiile în care BNR poate retrage autorizaţia de funcţionare a unei bănci?

3.Din ce este format indicatorul de adecvare a capitalului, impus de banca centrală ca autoritate
de supraveghere? Care este formula de calcul?

4.Definiţi indicatorul de lichiditate.

1.3.2. Băncile comerciale -instituţii de credit

Băncile comerciale îşi desfăşoară activitatea atât pe plan intern cât şi internaţional, axându-se în
principal pe:

- acordarea de credite marilor întreprinderi;


- acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme;

20
- operaţiuni valutare;
- administrarea averilor;
- plasamentul împrumuturilor;
- finanţarea schimburilor comerciale ale ţării unde sunt amplasate;
- acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru export, mobilizând în acest scop fonduri
prin emiterea de obligaţiuni.

De asemenea, aceste bănci acordă credite filialelor bancare sau comerciale ale ţării în
străinătate, derulează operaţiuni de schimb valutar, mobilizează împrumuturi pentru diferiţi
solicitatori străini.

Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferenţiate după tipul operaţiunilor
sau sfera teritorială de cuprindere. De aceea, adesea, denumirea de bancă comercială este asociată
unui termen care îi defineşte specificul.

Astfel sunt:

Bănci universale - sunt denumite acele bănci care efectuează toate operaţiunile bancare şi care
nu îşi limitează activitatea la anumite sectoare.

Bănci specializate - este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sau
instituţiile de tip bancar care, de regulă, alături de operaţiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent
operaţiuni bancare de un anumit tip sau într-un anumit domeniu.
Principalele tipuri de bănci specializate sunt:

Bancă agricolă - acordă credite şi alte facilităţi financiare şi de plată unităţilor agricole, pentru
cumpărarea de terenuri şi utilaje agricole, îngrăşăminte etc.

Bancă de investiţii - acordă credite pe termen mediu şi lung întreprinderilor industriale şi din
alte ramuri economice pentru investiţii, procurându-şi fondurile pe baza unor forme de economisire
pe durate mai îndelungate decât cele obişnuite.

Bancă ipotecară - acordă împrumuturi pe termen lung garantate cu o ipotecă asupra imobilelor
deţinute de debitori.

Bănci specializate în finanţarea comerţului exterior - creditează, pe diferite termene,


producătorii/exportatorii autohtoni, pentru a-i sprijini în activitatea de promovare a produselor ţării
respective pe pieţele externe; garantează creditele externe; efectuează operaţiuni de casă în favoarea
importatorilor şi exportatorilor. În unele ţări (Elveţia, Belgia), finanţarea activităţii de comerţ exterior
este realizată de băncile comerciale şi într-o proporţie redusă de băncile de depozite, fără a exista o
bancă anume specializată în acest scop. În alte state, au fost create instituţii bancare guvernamentale
cu o activitate strict profilată în acest sens, care, singure sau în colaborare cu băncile comerciale,

21
sprijină promovarea exporturilor ţării respective. Astfel sunt: Eximbank în SUA; Banca de import-
export a Japoniei; Banca pentru Comerţ Exterior a Franţei etc.

Bănci de depozit — realizează cea mai mare parte a activităţii lor pe plan intern, prin atragere
de depozite şi acordare de credite pe termen scurt şi mediu, persoanelor fizice sau juridice. În Franţa,
băncile comerciale se numesc bănci de depozit. În SUA şi Germania aceste bănci se ocupă şi de
emisiunea şi plasarea hârtiilor de valoare, acordarea de credite pe gaj de hârtii de valoare societăţilor
financiare etc. După anii 60, băncile de depozit au început să acorde o atenţie deosebită creditării
activităţii de comerţ exterior şi operaţiunilor valutare, înfiinţând în acest scop, sucursale şi agenţii în
străinătate.

Bănci de accept sau case de accept — sunt instituţii bancare care susţin, prin semnătura lor,
titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini, iar
titlul de credit astfel acceptat, devine negociabil.

Case de emisiune - sunt instituţii bancare care asigură plasarea pe piaţă a unor emisiuni de hârtii
de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc); în Anglia aceste instituţii sunt considerate "merchant banks", în
timp ce în SUA sunt calificate drept "bănci de investiţii" (investment banks).

Bănci internaţionale (private) — sunt bănci comerciale cu numeroase sucursale în alte ţări şi
pentru care operaţiunile externe joacă un rol important, dacă nu chiar preponderent. Acest termen este
utilizat şi pentru instituţii financiar-bancare interguvernamentale al căror capital provine din două sau
mai multe ţări şi a căror activitate specifică, desfăşurându-se la nivel internaţional, depăşeşte graniţele
unei ţări (Banca Reglementelor Internaţionale; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
Banca Mondială etc.)

Bănci locale — au ca principală activitate deservirea clientelei locale, persoane fizice sau
juridice. Activitatea lor cuprinde atragere de depozite, acordare de credite, administrarea averilor, ele
operând numai pe plan intern. Astfel sunt băncile cantonale din Elveţia, băncile locale şi regionale din
Japonia, unele din băncile statelor din SUA, băncile landurilor din Germania.

Alături de aceste bănci, care ocupă un loc principal în sistemele bancare din ţările dezvoltate,
mai figurează şi alte tipuri, cum ar fi:
- băncile particulare specializate în administrarea averilor;
- băncile de finanţare a vânzărilor către populaţie la preţuri moderate;
- bănci cooperatiste.
Standarde bancare internaţionale
Băncile din România sunt preocupate de atingerea standardelor bancare internaţionale, în scopul
recunoaşterii lor de către comunitatea bancară internaţională şi de către clienţi, ca bănci cu un bun
renume.

22
Există două documente deosebit de importante în care sunt precizate standardele privind
desfăşurarea activităţilor bancare:
Convenţia de la Basel, care abordează problema capitalului băncilor şi
Directivele de Coordonare Bancară ale Uniunii Europene, care se referă la acordarea de licenţe
băncilor.
a). Convenţia de la Basel
Comitetul de la Basel (Basle) a fost creat în 1974 de către băncile centrale din statele membre
ale "Grupului celor 10". Cu timpul, acest comitet a devenit un forum pentru cooperarea dintre băncile
centrale privind supravegherea bancară.
Guvernatorii băncilor centrale din ţările "Grupului celor 10" s-au întâlnit în decembrie 1987 la
Basel (Elveţia) şi au semnat un acord privind criteriile ce trebuie avute în vedere în stabilirea
dimensiunii optime a capitalului unei bănci, acord cunoscut sub denumirea de Convenţia de la Basel.
În Convenţie a fost definit capitalul unei bănci, s-a stabilit nivelul minim de capital pe care
trebuie să-l aibă o bancă (în funcţie de dimensiunea şi mărimea riscului aferent activelor sale) şi
modul de stabilire a indicatorului de adecvare a capitalului.
Formula stabilită prin Convenţia de la Basel oferă criterii precise pentru adecvarea capitalului.
Este important ca o bancă să aibă o bază financiară solidă, pentru a o proteja de insolvabilitate. Dacă
o bancă are un portofoliu de credite cu grad mare de risc, trebuie să se asigure că dispune de
resurse financiare suficiente pentru a o proteja în situaţia unor credite neperformante, respectiv în
cazul în care unii dintre clienţi nu pot să-şi ramburseze creditele. De asemenea, un capital de bază
mare protejează deponenţii şi le păstrează încrederea în bancă, ei fiind siguri că nu-şi vor pierde banii
dacă banca înregistrează pierderi din alte activităţi. Metoda cu cea mai largă utilizare are la bază
indicatorul de adecvare a capitalului.
Urmare a Convenţiei de la Basel, băncile din majoritatea ţărilor lumii respectă reglementările
privind capitalul adecvat - standard minim, fapt care elimină, în parte, un tip de concurenţă, întrucât,
respectând această cerinţă, se restrânge posibilitatea băncilor de a atrage clienţi noi prin simpla mărire
a volumului creditelor acordate.
Băncile trebuie, deci, să găsească alte soluţii în lupta de concurenţă. O bancă ale cărei
împrumuturi sunt limitate de mărimea capitalului său de bază trebuie să găsească alte metode de
creştere a acestui capital, pentru a putea acorda mai multe împrumuturi. Aceste metode pot include
sporirea profitabilităţii activităţii băncii sau a rezervelor sale, convingând acţionarii să investească
fonduri mai mari şi să vândă investitorilor mai multe acţiuni.
b). Standardele bancare şi Uniunea Europeană
Standardele bancare stabilite de Uniunea Europeană se aplică numai pentru ţările membre.
Aceste standarde au devenit cunoscute pe plan internaţional, în special de către ţările europene care
aspiră să devină membre ale UE. Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă bancară din lume. La
începutul anilor '90, totalul activelor tuturor băncilor din UE a fost de aproximativ 10 trilioane USD,
comparativ cu 8,3 trilioane USD în cazul băncilor din Japonia şi 6,5 trilioane USD pentru cele din
SUA. Europa are cea mai densă reţea de sucursale bancare, comparativ cu celelalte continente,
raportul fiind de o sucursală la aproximativ 2000 de persoane, în timp ce acelaşi raport, în Statele
Unite ale Americii şi Japonia este de 2300, respectiv 2700 de persoane. Cu toate acestea, crearea unei
pieţe bancare unice a necesitat timp.

23
Primul pas a fost făcut în 1977, prin adoptarea Primei Directive de Coordonare Bancară, care a
definit conceptul de "instituţie de credit" şi a precizat condiţiile necesare pentru acordarea autorizaţiei
în domeniul bancar. Directiva a luat în considerare aplicarea reglementărilor ţării gazdă pentru
sucursalele băncilor din alte ţări membre ale UE.

A Doua Directivă de Coordonare Bancară a fost adoptată în 1988-1989 şi a devenit pe deplin


operaţională în 1993, odată cu intrarea în funcţiune a "pieţei unice".

A Doua Directivă de Coordonare Bancară a UE cuprinde 23 de articole, care se referă în


principal la:

capitalul minim pentru o bancă este stabilit la suma de 5 milioane ECU (art. 3);

acţionarii importanţi trebuie să fie verificaţi din punct de vedere al credibilităţii şi acceptaţi de
către autorităţile de control (art. 4);

instituţiile de credit pot să-şi constituie sucursale sau să ofere serviciile lor în cadrul UE, fără
autorizarea ţării gazdă, beneficiind de licenţă unică bancară acordată în ţara de origine (art. 16, 17,
18).

Aceste prevederi acoperă principalele activităţi bancare legate de:


constituirea depozitelor;
acordarea creditelor;
transferul banilor;
încasări;
managementul portofoliului;
păstrarea în custodie;
tranzacţionarea hârtiilor de valoare;
consultanţă financiară;
cecurile de călătorie.

Toate aceste activităţi sunt reglementate de banca centrală din ţara de origine a fiecărei bănci.
Licenţa Unică Bancară oferă băncilor posibilitatea de a-şi extinde activitatea în orice ţară din UE.

Presiunile concurenţei vor determina o piaţă comună de servicii bancare pe întreg teritoriul
Uniunii Europene. Obiectivul principal al pieţei bancare europene unice este să ofere avantaje
suplimentare clienţilor băncilor, avantaje ce vor rezulta din două considerente interdependente:

Clientul va beneficia de creşterea libertăţii de alegere, prin reorientarea activităţii


către instituţii care oferă preţuri mai mici sau prin obţinerea unor servicii care nu erau disponibile
anterior.

24
Preţurile (tarife, comisioane) celor mai multe servicii financiare ar trebui să scadă, ca rezultat al
unei pieţe interne mai mari. Concurenţa va fi factorul principal de reducere a preţurilor, deşi poate fi
avută în vedere şi reducerea marjei de profit a băncii.

Reglementări privind activitatea bancară din România


Activitatea băncilor româneşti este reglementată de legislaţia specifică domeniului, respectiv
Legea privind activitatea societăţilor comerciale, nr. 31/1990 şi Legea privind activitatea bancară, nr.
58/1998, care înlocuieşte Legea nr. 33/1991. În acelaşi timp, activitatea băncilor comerciale este sub
autorizarea şi supravegherea băncii centrale.

În alte privinţe, băncile au autonomie considerabilă. Legea nr. 58/1998 privind activitatea
bancară stabileşte activităţile ce se pot desfăşura de băncile persoane juridice române sau de
sucursalele băncilor străine deschise în România, în limita autorizaţiei acordate, astfel:

acceptare de depozite;

contractare de credite, operaţiuni de factoring şi scontare a efectelor de comerţ, inclusiv


forfetare;

emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi credit;

plăţi şi decontări;

leasing financiar (prin societăţi distincte, constituite de bănci în acest scop);

transferuri de fonduri;

emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente;

tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu: instrumente monetare negociabile (cecuri,
cambii, certificate de depozit); valută; instrumente financiare derivate; metale preţioase, valori
mobiliare;

intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de acesta;

administrarea de portofolii ale clienţilor, în numele şi pe riscul acestora;

custodia şi administrarea de valori mobiliare;

depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;

25
închirierea de casete de siguranţă;

consultanţă financiar-bancară;

operaţiuni de mandat.

Una dintre principalele activităţi ale băncilor comerciale este aceea de acordare a creditelor.
Băncile pot oferi o gamă variată de credite, în condiţii diferite şi cu scadenţe diferite, decizia de
acordare sau neacordare de credite solicitanţilor având la bază bonitatea persoanelor împrumutate.

Băncile pot să cumpere, să vândă, să administreze active monetare sau să le păstreze în custodie
sigură, să efectueze transferuri, plăţi sau operaţiuni de compensare.

De asemenea, ele pot să deţină titluri asupra activelor monetare fie sub forma garanţiilor pentru
credit, fie în numele clienţilor.

Băncile comerciale au o autonomie considerabila în ceea ce priveşte modul în care îşi utilizează
profiturile, cu condiţia să menţină un nivel minim de rezerve obligatorii.

Băncile pot să realizeze provizioane pentru riscuri şi credite neperformante, să constituie


fonduri de rezervă, fonduri pentru dezvoltare sau să distribuie profitul sub forma dividendelor.

Exemple rezolvate

1.Unde îşi desfăşoară activitatea băncile comerciale si care sunt principalele atribuţii ace
acestora?

Băncile comerciale îşi desfăşoară activitatea atât pe plan intern cât şi internaţional, axându-se în
principal pe:
- acordarea de credite marilor întreprinderi;
- acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme;
- operaţiuni valutare;
- administrarea averilor;
- plasamentul împrumuturilor;
- finanţarea schimburilor comerciale ale ţării unde sunt amplasate;
- acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru export, mobilizând în acest scop fonduri
prin emiterea de obligaţiuni.

2.Care sunt criteriile după care pot fi diferenţiate băncile comerciale?

26
Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferenţiate după tipul operaţiunilor
sau sfera teritorială de cuprindere. De aceea, adesea, denumirea de bancă comercială este asociată
unui termen care îi defineşte specificul.

27
De rezolvat

1.Enumeraţi tipurile principale de bănci comerciale.

2.Care sunt principalele tipuri de bănci specializate?

3.Care sunt cele mai importante documente în care sunt precizate standardele privind
desfăşurarea activităţilor bancare?

4.Enumeraţi câteva din activităţile desfăşurate de băncile persoane juridice române sau de
sucursalele băncilor străine deschise în România, potrivit Legii nr. 58/1998?

1.3.3. Alte instituţii financiare


Băncile nu sunt singurele companii care oferă intermediere financiară, existând şi alte instituţii
financiare care asigură operaţiuni de mediere între unităţile cu excedent şi cele cu deficit de fonduri.
Acestea includ societăţile de asigurări, casele de ajutor reciproc (uniuni de credit), instituţiile de
investiţii şi fondurile mutuale.
Dintre toate instituţiile financiare, însă, numai băncile efectuează toate cele trei funcţii de
bază.

Societăţile de asigurare oferă posibilitatea de realizare a economiilor pe termen lung, sub forma
poliţelor de asigurare pe viaţă. Prin contractul de asigurare, societatea se angajează să plătească o
sumă de bani, la o dată specificată sau în cazul decesului deţinătorului poliţei. Societăţile de asigurări
colectează sumele, la intervale regulate, sub forma primelor de asigurare, pe care le investesc în
diferite moduri.

28
Casele de ajutor reciproc oferă membrilor credite, de obicei de valori mici. Membrii sunt de
acord să plătească o contribuţie lunară şi au dreptul să solicite un credit care se încadrează într-o
anumită limită.

Fondurile mutuale (Fonduri de plasament) sunt instituţii care colectează economiile de la


diferite persoane, în scopul realizării de plasamente colective de capitaluri. Deşi contribuţiile
individuale au un potenţial investiţional redus, aceste fonduri pot deveni importante dacă sunt
colectate sume suficient de mari. Fondul mutual, ca instituţie, nu poate să investească direct, el însuşi,
fondurile sale, deoarece nu este autorizat în acest sens. De aceea, fondurile sunt plasate în acţiunile
unor firme, prin intermediul unor instituţii specializate de investiţii sau al unor instituţii financiare
care administrează fondurile. Deponenţii individuali primesc certificate de participare (certificate de
investitor), care le dau dreptul la încasarea unor venituri, în funcţie de performanţele firmelor în ale
căror acţiuni au fost plasate fondurile.

De rezolvat

1.Enumeraţi alte instituţii financiare care asigură operaţiuni de mediere între unităţile cu
excedent şi cele cu deficit de fonduri.

2.Definiţi Fondurile mutuale (Fonduri de plasament).

1.4. Mutaţii intervenite în structurile bancare naţionale


Având în vedere sistemul de organizare şi rolul diferitelor instituţii bancare în ţările capitaliste
dezvoltate, în ţările în curs de dezvoltare şi în cele cu economie centralizată, pot fi scoase în evidenţă
atât diferenţele ce există între dimensiunile şi structurile bancare din diferite ţări, cât şi locul
precumpănitor pe care îl deţin băncile aparţinând ţărilor capitaliste dezvoltate în desfăşurarea
relaţiilor valutar-financiare internaţionale. Totodată, dintre toate tipurile de instituţii antrenate în
derularea relaţiilor valutar-financiare, sistemele bancare naţionale, atât prin amploarea operaţiunilor,
cât şi prin diversitatea lor, ocupă locul predominant.

29
În primul rând, a avut loc un puternic proces de concentrare a activităţii bancare. Amploarea
operaţiunilor derulate, fondurile tot mai mari care sunt solicitate de clienţi, riscurile de insolvabilitate
ale debitorilor, cât şi dorinţa de a-şi mări câştigurile şi puterea de penetrare pe alte pieţe, au
determinat accentuarea procesului de unificare a băncilor în monopoluri, consorţii sau sindicate
bancare. În fiecare ţară se regăsesc câteva grupuri bancare care domină şi controlează întreaga
activitate în domeniu. Astfel, în Elveţia, grupul marilor bănci cuprinde: Societe de Banque Suisse,
Banque Populaire Suisse, BanqueXeu SA, L'Union de Banque Suisse şi Credit Suisse, care unite în
cartelul băncilor elveţiene, domină viaţa bancară, atât pe plan intern, cât şi internaţional. În Anglia,
băncile de depozit sunt concentrate în şase mari grupuri bancare: National, Westminster Bank,
Barklays Bank, Loyds Bank, Midland Bank, Coutts and Co şi Williams and Glyn's.

A doua tendinţă este puternicul proces de internaţionalizare a sistemelor bancare din ţările
capitaliste dezvoltate. Practicând o politică agresivă de implantare în noi puncte financiare de pe glob,
aceste bănci consideră extinderea lor pe alte pieţe ca parte integrantă a politicii lor de dezvoltare.
Această atitudine este determinată de o serie de factori cum ar fi: restricţiile impuse pe plan naţional
privind beneficiile sau dezvoltarea activităţii lor; posibilitatea, prin amplasarea în alte ţări, de a-şi
diversifica sursele active şi de împrumut; atitudinea defensivă sau, după caz, ca răspuns la interesele
clienţilor sau concurenţa băncilor străine etc.

Dorinţa de a-şi asigura venituri certe şi sporite a determinat o a treia tendinţă, şi anume
dispariţia treptată a deosebirilor dintre operaţiunile diferitelor instituţii bancare de tip clasic şi a celor
nebancare, toate fiind preocupate de diversificarea serviciilor oferite clienţilor lor şi evoluând, astfel,
spre bănci globale, multifuncţionale. Marile grupuri bancare care s-au constituit oferă clienţilor,
indiferent de provenienţa acestora, rezidenţi sau nerezidenţi, întreaga gamă de servicii bancare, de la
simple convertiri valutare, până la montarea unor împrumuturi uriaşe. Procesul globalizării se
manifestă nu numai la nivelul băncilor comerciale care operează la nivel internaţional, ci şi la
celelalte bănci. Modificările în legislaţia bancară din diferite ţări au condus la dispariţia treptată a
deosebirilor clare ce existau între băncile de depozite şi cele comerciale, între cele de emisiune de
hârtii de valoare şi cele ce acordau împrumuturi pe gaj de efecte publice etc.

Deşi modelele de constituire a sistemelor bancare au diferit de la ţară la ţară, procesul în sine a
cunoscut anumite caracteristici comune:
abolirea privilegiilor de emisiune acordate băncilor străine;
crearea de bănci centrale în vederea emiterii monedei;
reglementarea exercitării profesiunii bancare şi constituirea unor organisme de supraveghere şi
control a activităţii bancare;
crearea de instituţii de credit specializate;

30
în unele cazuri, crearea de camere de compensaţie (după modelul englez) sau/şi a unor instituţii
de garantare a depunerilor, în vederea încurajării populaţiei să apeleze la serviciile noilor bănci
naţionale.

Privite în ansamblu, structurile bancare din ţările în curs de dezvoltare cuprind trei grupe de
bănci:
bănci centrale,
bănci comerciale care deservesc nevoile interne şi de comerţ exterior şi
bănci de dezvoltare destinate finanţării pe termen lung a unor ramuri ale economiilor lor
naţionale.

Din punct de vedere al implicării statului în activitatea bancară şi al legislaţiei în materie,


sistemele bancare ale ţărilor în curs de dezvoltare se pot grupa în trei categorii:

Ţări cu sistem bancar naţionalizat


Naţionalizarea, fie că a avut loc imediat după cucerirea independenţei, fie că s-a procedat mai
târziu la acest act, s-a caracterizat prin preluarea de către stat a tuturor instituţiilor bancare existente.
De regulă, actul naţionalizării a fost însoţit de unificarea băncilor de acelaşi tip, în scopul asigurării
unei coordonări unitare şi reducerii cheltuielilor administrative şi de conducere. Printre ţările care au
un sector bancar integral naţionalizat pot fi amintite: Egipt, Iraq, Siria, Libia, Sudan, Algeria, RDP
Yemen etc. În aceste ţări, politica monetară şi financiară este asigurată de Banca Centrală sau de
anumite departamente specializate aparţinând de Ministerul Economiei Naţionale sau Ministerul
Finanţelor. În perspectiva celor 30-40 de ani de existenţă a acestor bănci, se observă reducerea rolului
băncilor centrale în activitatea de coordonare şi supraveghere şi creşterea importanţei Ministerelor de
Finanţe.
Ca o trăsătură comună a ţărilor cu sistem bancar naţionalizat este specializarea bancară limitată
la una, două bănci care deservesc un sector de activitate. De regulă, se întâlnesc următoarele tipuri de
bănci specializate: bănci comerciale pentru finanţarea comerţului interior şi a comerţului exterior,
bănci de credit agricol, bănci industriale, bănci imobiliare, bănci de credit pentru populaţie.

Ţări cu sistem bancar parţial controlat de stat


Autorităţile naţionale din aceste ţări au preluat o parte din băncile străine, constituind bănci
naţionale în totalitate sau cu participaţie de capital străin, alături de care au rămas şi funcţionează atât
bănci naţionale private, cât şi bănci străine. Intervenţia statului, în principal, este exercitată prin
diferite reglementări mai aspre sau mai puţin severe impuse băncilor ce operează pe teritoriul ţării
respective.
În Kuwait, noile bănci kuwaitiene s-au dezvoltat pe structurile vechilor bănci străine.
Conducerea acestor bănci este asigurată integral de cetăţenii kuwaitieni asistaţi de tehnicieni străini,
de regulă, de originea vechii bănci (englezi, francezi). În unele cazuri, băncile străine au păstrat o
participaţie la capitalul noilor bănci create (sub 49%), acestea funcţionând ca bănci private.
Participarea statului la activitatea bancară a fost orientată prioritar spre institutele financiare destinate
să contribuie la realizarea de investiţii directe şi de portofoliu, atât în interiorul ţării, cât şi în afară.

31
Astfel, în cazul Kuwait Investment Company care este foarte activă pe pieţele financiare
internaţionale, prin plasamentele de obligaţiuni şi în formarea sindicatelor de emisiuni pentru
mobilizarea de fonduri, participarea guvernamentală este de 50%.
Structuri bancare mai dezvoltate se întâlnesc în ţările Americii Latine, constituite din bănci
naţionale specializate pentru activitatea de finanţare a comerţului exterior, creditarea pe termen lung a
unor sectoare ale economiei, bănci naţionale cu participaţie de capital străin şi bănci străine, în
special, nord-americane.
În unele ţări în curs de dezvoltare, pentru a sprijini dezvoltarea sectorului agricol, statul, prin
băncile de credit agricol, procedează la acordarea de credite fără dobândă sau cu dobânzi inferioare
celor practicate pentru alte tipuri de credite, mai mult chiar, acordă atât credite în bani lichizi, cît şi în
maşini agricole, seminţe, îngrăşăminte, cum se întâmplă în Arabia Saudită.
Fenomenele ce au avut loc în economia mondială, mai ales după anii 70, au determinat la
nivelul ţărilor în curs de dezvoltare o creştere, în general, a controlului exercitat de stat asupra
activităţii bancare. În cazul ţărilor exportatoare de petrol, care au înregistrat încasări valutare imense,
statele respective, printr-o suită de reglementări, au procedat la sprijinirea dezvoltării băncilor
naţionale specializate şi la luarea unor măsuri de natură să ducă la creşterea încrederii derulării
operaţiunilor prin ele. La cealaltă extremă se situează ţările care au înregistrat deficite ale balanţelor
de plăţi, datorii externe impresionante, în care caz, statele au intervenit prin reglementări restrictive şi
coercitive asupra activităţii bancare.

Ţări cu reglementări bancare permisive sau fără reglementări în domeniu


Ţările în curs de dezvoltare insulare şi foarte mici, cu o activitate economică internă modestă,
cu puţine contacte comerciale internaţionale, în urma cuceririi independenţei politice au continuat să
fie deservite de bănci aparţinând vechilor metropole, drept urmare nu au procedat la elaborarea unor
legislaţii bancare destinate să constituie sau să protejeze băncile naţionale. Pot fi amintite astfel:
Dubai, Qatar, Bahrein, Bahamas, Insulele Cayman, Antilele Olandeze etc.
Absenţa unei legislaţii sau caracterul ei permisiv au determinat tot mai multe bănci comerciale
specializate în tranzacţii internaţionale aparţinând ţărilor capitaliste, să-şi dezvolte agenţii şi sucursale
în unele din aceste ţări. Astfel, deşi legate prin afacerile derulate de banca a cărei filială sau agenţie
erau, nu au fost supuse aceloraşi reglementări ca aceasta, şi în acest mod scăpau de sub incidenţa
controlului guvernului statului unde era amplasată banca "mamă". Aceste centre denumite "off shore"
într-o etapă iniţială s-au dezvoltat în astfel de ţări. Băncile "off shore" care au luat naştere în aceste
zone, în general sunt scutite de taxe, de obligaţia de a menţine un anumit nivel al rezervelor faţă de
banca centrală, de a respecta o anumită proporţie a lichidităţii, fiind obligate, de regulă, să plătească
anual o taxă de licenţă.
Criteriile de alegere a locului de dezvoltare a unor astfel de centre este, în general, legat de
apropierea sau depărtarea de o anumită zonă.

Astfel, dezvoltarea Bahreinului ca centru financiar important pentru zona Golfului Persic, a
început în octombrie 1975, când au fost acordate licenţe băncilor străine să-şi creeze aici unităţi
bancare ("off shore banking units"). Motivul alegerii acestui loc a fost acumularea de sume
importante de către băncile din zonă (principalele ţări exportatoare de petrol), ca urmare a creşterii

32
preţului la ţiţei şi dorinţei posesorilor lor de a le fructifica cât mai avantajos. La aceste motive se mai
pot adăuga fusul orar care face ca ziua de lucru bancară să se suprapună cu cea a principalelor centre
financiare, sistemul de comunicaţii prin satelit ce permite derularea operaţiunilor în "timp real" etc.

Dezvoltarea operaţiunilor cu eurovalute după anii 70 a fost un alt factor care a condus la
amplificarea operaţiunilor bancare derulate în aceste zone. Cele mai importante centre "off shore", în
etapa actuală, sunt amplasate în Bahrein, Bahamas, Antilele Olandeze, Insulele Cayman, Caraibe etc.

Noile condiţii au determinat crearea în aceste ţări a unor autorităţi monetare destinate să
coordoneze activitatea bancară, de emisiuni de hârtii de valoare, politica de creditare, operaţiunile
specifice pieţei financiare, bineînţeles, în acelaşi context permisiv.

În ţările cu economie planificată, sistemul bancar îşi desfăşura activitatea în contextul


monopolului de stat asupra comerţului exterior şi a monopolului valutar, fiind integral naţionalizat.
Structurile bancare, cu diferenţe nesemnificative de la ţară la ţară, cuprindeau o bancă centrală şi mai
multe bănci specializate, profilate pe diferite domenii - comerţ exterior; agricultură; investiţii;
industrie, comerţ, case de economii.

Coordonarea activităţii era realizată de Ministerul Comerţului Exterior sau de Ministerul


Finanţelor. În ultimii douăzeci de ani s-a manifestat preocuparea ţărilor socialiste de a deschide bănci,
sucursale sau filiale în principalele centre financiare (URSS, China, Polonia, Iugoslavia) sau de a
constitui bănci mixte (China, România, Iugoslavia) în participaţie cu bănci străine. În majoritatea
ţărilor socialiste există deschise reprezentanţe ale unor bănci străine (excepţie făcând Albania şi
Mongolia).

În România, sistemul bancar cuprindea

Banca Naţională a României (BNR),


Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (BAIA),
Banca de Investiţii (Bl),
Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) şi
Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE).

Autoritatea care exercita coordonarea şi controlul activităţii valutar-financiare şi bancare era


Ministerul Finanţelor. BNR în calitate de bancă centrală, coordonează şi urmăreşte realizarea politicii
monetare şi de credit, păstrează şi administrează rezerva de stat de metale preţioase, organizează
schimbul valutar, stabileşte cursul valutelor străine în lei etc. Anumite plăţi şi încasări cu străinătatea
pot fi derulate şi de BNR.
Ca o particularitate a sistemului bancar în ţara noastră este faptul că Banca Naţională
funcţionează şi ca o banca specializată cuprinzând în sfera ei de activitate decontarea şi creditarea
unităţilor economice din industrie.

33
În anii 1990 în ţara noastră s-a elaborat un proiect de lege privind activitatea bancară şi
reorganizarea acesteia pe baze noi.

Exemple rezolvate

1.Din punctul de vedere al diversităţii, care sunt instituţii antrenate în derularea relaţiilor
valutar-financiare?

Dintre toate tipurile de instituţii antrenate în derularea relaţiilor valutar-financiare, sistemele


bancare naţionale, atât prin amploarea operaţiunilor, cât şi prin diversitatea lor, ocupă locul
predominant.

2.Din ce este alcătuit, grupul marilor bănci din Elveţia?


În Elveţia, grupul marilor bănci cuprinde: Societe de Banque Suisse, Banque Populaire Suisse,
BanqueXeu SA, L'Union de Banque Suisse şi Credit Suisse, care unite în cartelul băncilor elveţiene,
domină viaţa bancară, atât pe plan intern, cât şi internaţional.

De rezolvat

1.Care sunt cele trei tendinţe intervenite în structurile bancare naţionale?

2.Care sunt cele trei grupe de bănci cuprinse de către structurile bancare din ţările în curs de
dezvoltare?

3.În câte categorii se pot grupa sistemele bancare ale ţărilor în curs de dezvoltare şi care sunt
acestea?

4. Enumeraţi componentele, sistemul bancar din România.

34
Definiţia:
Ce sunt băncile – intermediari financiari
Care sunt funcţiile băncilor
Structura sistemului bancar
Banca centrală - funcţii
Băncile comerciale – definiţii, tipuri
Alte instituţii financiare

Teste de evaluare
Ce sunt băncile – intermediari financiari
Care sunt funcţiile băncilor
Structura sistemului bancar
Banca centrală - funcţii
Băncile comerciale – definiţii, tipuri
Alte instituţii financiare

Rezumat
Băncile intermediari financiari
Băncile – joacă rolul de intermediari financiari principali în relaţiile economisire – investire,
relaţie decisivă pentru creşterea economică. În această calitate băncile pun în circulaţie creanţe asupra
lor însele, sporind astfel volumul de mijloace de plată, respectiv masă monetară.
În această calitate de intermediari, băncile:
Facilitează formarea de capitaluri disponibile în economie;
Permit coordonarea proceselor de economisire - investire în scopul sporirii volumului total de
resurse alocate economiei
Băncile oferă deponenţilor garanţii asiguratorii, ei îşi pot retrage fondurile oricând doresc şi le
plasează spre fructificare pe cele de care aceştia nu au nevoie imediată.

Funcţiile băncilor
Pornind de la acest dublu rol, şi de la calitatea lor de intermediar, băncile îndeplinesc 2 funcţii
importante care le conferă o poziţie privilegiată şi prin care se diferenţiează de celelalte instituţii:
- Constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor temporare ale clienţilor şi plasarea
acestora spre fructificare (în principal prin acordarea de credite pe diferite perioade de timp);
- Asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor prin efectuarea de viramente şi plăţi în
numerar.
Băncile sunt centre de decontare, adică de efectuare a plăţilor între titularii de cont, persoane
fizice şi juridice.

35
Structura sistemului bancar
Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii
financiar-bancare, care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării
social-economice.
În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:
- cadrul instituţional, format din banca centrală cu rol de coordonare şi supraveghere, bănci
comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora;
- cadrul juridic, format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare.


Specializarea bancară reprezintă orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite
servicii, operaţiuni, produse bancare.
Noţiunea de sectorizare poate fi definită ca fiind un tip aparte de specializare ce
constă în orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică.
În literatura de specialitate şi practica bancară internaţională se întâlnesc, în principal,
următoarele tipuri de bănci:
bancă centrală – instituţie bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere şi
organizare a relaţiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât şi în relaţiile cu alte
sisteme monetare;
bănci comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci, altele decât banca centrală, care îşi
desfăşoară activitatea atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Banca centrală
Rolul şi funcţiile băncii centrale
Rolul de supraveghere şi organizare a relaţiilor valutar-financiare ale unui stat, atât pe plan
intern cât şi în relaţiile cu alte sisteme monetare revine, de regulă, băncii centrale.
Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală.
Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV şi XV) a precedat apariţia băncilor
centrale (în secolul XVII). Banca suedeză, Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă
centrală, deşi istoricii susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei,
fondată în 1694. Banca Angliei a fost fondată, iniţial, pentru a se strânge banii necesari războiului
contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a funcţiilor sale, iar banca a primit, mai târziu, în 1844,
dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor.
În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în 1800. În
Germania şi Italia, banca centrală a apărut după unificarea statelor şi principatelor independente, în
ultima parte a secolului al XIX-lea.
Banca Angliei a fost o bancă privată până în 1946, când a fost naţionalizată. Banca Naţională a
României a fost fondată în 1880, când doar o treime din capital aparţinea statului, iar în 1929, doar
10% din capital mai aparţinea statului român.

36
După cel de-al doilea război mondial, Banca Naţională a României a fost preluată de stat şi a
făcut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate. Această situaţie a continuat să existe
până la restructurarea sistemului bancar, după 1989, când a fost reorganizată ca bancă centrală.

Există cel puţin trei argumente în favoarea necesităţii existenţei unei bănci centrale, cu privire la
reglementarea masei monetare şi a creditelor acordate în numele guvernului:
Banii ca bun public
Argumentul supraofertei de masă monetară
Argumentul industriei tinere

Funcţiile băncii centrale


Băncile centrale au, în general, următoarele funcţii (deşi uneori, aceste responsabilităţi sunt
împărţite cu alte organisme guvernamentale):
Stabilirea şi implementarea politicii monetare şi de credit
Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în economie, ca parte a
politicii generale, macroeconomice a guvernului. Această situaţie a condus la dezbateri aprinse,
referitoare la independenţa băncii centrale. De regulă, banca centrală colaborează cu Ministerul
Finanţelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare.

În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează proceduri şi instrumente


specifice pentru următoarele operaţiuni:
- de piaţă monetară – banca centrală poate sconta, dobândi, lua în gaj sau vinde creanţe, titluri
sau alte valori asupra statului, băncilor sau altor personae juridice şi poate atrage depozite de la bănci;
- de creditare a băncilor – banca centrală poate acorda credite în condiţii de rambursare,
garantare şi dobândă stabilite prin reglementări proprii;
- de control al lichidităţii prin rezerve minime obligatorii – banca centrală stabileşte regimul
rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le menţină în conturi deschise la aceasta.
Emisiunea de monedă
Banca centrală deţine monopolul emisiunii monetare.
În principiu, moneda se emite în concordanţă cu creşterea economică. Emisiunea de monedă
peste necesităţile economice reale – supraemisiunea de monedă – poate duce la inflaţie; împiedicarea
guvernelor de a determina un proces inflaţionist, prin emisiune suplimentară de monedă, poate fi încă
un argument în favoarea asigurării independenţei băncii centrale.
Monitorizarea cursurilor valutare
Banca centrală elaborează şi aplică politica privind cursul de schimb, stabileşte şi urmăreşte
aplicarea regimului valutar pe teritoriul ţării. BNR elaborează reglementări privind monitorizarea şi
controlul tranzacţiilor valutare şi emite autorizaţii pentru transferuri în străinătate, tranzacţii pe pieţele
valutare şi pentru alte operaţiuni specifice. Pentru monitorizarea tranzacţiilor valutare, persoanele
juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare sunt obligate să raporteze BNR asupra
tranzacţiilor efectuate, prin documente a căror formă şi conţinut se stabilesc de aceasta.
Administrarea sistemului de plăţi

37
Banca centrală emite reglementări generale privind instrumentele de plată, coordonează şi
supraveghează sistemele de plăţi de interes naţional.
Administrarea rezervelor valutare
Banca centrală stabileşte şi menţine rezerve internaţionale la un anumit nivel pe care îl
apreciază ca fiind adecvat tranzacţiilor externe ale statului, rezerve formate din următoarele elemente:
aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;
active externe, sub formă de bancnote şi monede metalice sau disponibil în conturi la bănci sau
la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări pe care le
stabileşte BNR;
alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional.
Supravegherea instituţiilor financiar-bancare
Banca centrală decide care entităţi pot opera ca bănci şi stabileşte regulile de emitere a
autorizaţiilor de funcţionare a băncilor. BNR are competenţa exclusivă de autorizare a funcţionării
băncilor şi răspunde de supravegherea prudenţială a băncilor pe care le-a autorizat să opereze. Ea
monitorizează activitatea băncilor comerciale, pe de o parte, cerându-le periodic rapoarte financiare şi
statistice, iar pe de altă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.
Acţionează ca bancă a celorlalte bănci (bancă a băncilor)
Un alt rol al băncii centrale este acela de bancă a băncilor, acţionând ca bancher al altor bănci.
Băncile centrale solicită celorlalte bănci să-şi păstreze la banca centrală, o parte a depozitelor, sub
formă de rezerve minime obligatorii, ca depozite nepurtătoare de dobândă (sau cu o dobândă mică).
Acesta este un aspect al procesului general de control monetar; ridicând sau coborând nivelul cerut al
rezervelor, banca centrală poate mări sau micşora capacitatea băncilor de a acorda credite.
Împrumutător de ultimă instanţă
Acţionând în calitate de împrumutător de ultimă instanţă, banca centrală acordă împrumuturi
băncilor comerciale, pentru a sprijini acele bănci care temporar, nu au suficiente fonduri lichide
pentru a plăti sumele cerute de deponenţi.
Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei
Statului
Banca centrală poate acţiona ca agent al statului în stabilirea băncilor eligibile pentru a primi
depozite ale Trezoreriei Statului, în condiţiile stabilite împreună cu Ministerul finanţelor. Banca
centrală acţionează ca trezorier al statului, ţinând în evidenţele sale contul curent general al
Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor. În acest cont se reflectă impozitele
percepute şi alte plăţi efectuate în numele Trezoreriei Statului.
Asigurarea de fonduri pentru stat
Atunci când guvernul împrumută bani din economie, banca centrală acţionează ca agent şi
consultant al acestuia. Guvernul împrumută de pe piaţa naţională, oferind spre vânzare titluri de
valoare (obligaţiuni, bonuri de tezaur). Banca centrală, ca agent al statului, poate acţiona direct sau
prin intermediul altor bănci, în procesul de emisiune a obligaţiunilor sau a altor înscrisuri vânzarea şi
răscumpărarea acestora şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente. De asemenea, ea acordă
consultanţă privind cel mai potrivit titlu de valoare care să fie oferit spre vânzare, nivelul dobânzii ce
trebuie plătită în condiţiile creditului şi momentul când trebuie făcută oferta de vânzare pe piaţă.
Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar-bancare internaţionale

38
Banca centrală joacă un rol important în cooperarea economică şi financiară internaţională; ea
gestionează şi ţine evidenţa operaţiunilor financiare ale ţării cu organismele internaţionale, cum sunt
Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială.
BNR participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare,
monetare, valutare, de credit şi de plăţi. Banca centrală poate negocia şi încheia acorduri şi convenţii
privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare cu instituţii financiare
internaţionale, bănci centrale, societăţi bancare şi nebancare, cu condiţia rambursării acestora în
termen de un an.
Analist al condiţiilor monetare şi economice
În plus, Banca Naţională a României are atribuţii speciale, legate şi de perioada de tranziţie de
la o economie centralizată la economia de piaţă. Acestea sunt:
. asigurarea unei concurenţe loiale între bănci;
. încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector
privat sănătos.
Reglementarea de către banca centrală a sistemului bancar
Împrumutător de ultimă instanţă
Conform Legii nr. 101/1998 privind statutul BNR, Banca Naţională a României poate acorda
băncilor credite în condiţii de rambursare, garantare şi dobândă, care se stabilesc prin reglementări
proprii.
Băncile cu probleme de lichiditate temporară pot apela la împrumuturi de la banca centrală dar
numai după ce au epuizat posibilităţile de a împrumuta fonduri de la alte bănci sau instituţii financiare
sau de pe pieţele financiare.
În acest mod, banca centrală poate oferi lichiditate sectorului bancar, cumpărând datoria
guvernamentală. Astfel de operaţiuni se fac, de obicei, prin vânzare şi apoi răscumpărare; banca
centrală cumpără titlurile de valoare, iar băncile sunt de acord să le răscumpere, la un preţ mai mare,
câteva zile mai târziu.
Rapoarte cerute
Conform Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, BNR supraveghează activitatea băncilor
autorizate să funcţioneze, pe baza raportărilor de prudenţă bancară, precum şi prin inspecţii la sediul
băncilor, sucursalelor şi al altor sedii din ţară şi străinătate. Ca parte a atribuţiilor de control, banca
centrală solicită băncilor, în mod regulat, anumite rapoarte statistice financiare, care privesc:
indicatorii financiari principali; creditele foarte mari; probleme de contabilitate, contul de profit şi
pierderi şi bilanţul.
Reglementări referitoare la sistemul bancar
Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci, în scopul de a controla nivelul şi structura
creditelor acordate de acestea. Reglementările emise de BNR, în funcţie de importanţa şi sfera de
cuprindere, pot fi sub formă de regulamente, ordine, norme şi circulare, având caracter obligatoriu
pentru persoanele juridice publice şi private, precum şi pentru persoanele fizice.
Acordarea autorizaţiilor (licenţelor) de funcţionare a băncilor
Banca centrală decide ce instituţii pot funcţiona ca bănci şi acordă acestora autorizaţii (licenţe)
de funcţionare, în anumite condiţii care se referă la:
. pregătirea profesională şi profilul conducătorilor băncii;

39
. nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat, în formă bănească, în totalitate,
la momentul constituirii;
. tipurile de activităţi pe care le va efectua societatea bancară;
. studiul de fezabilitate al băncii;
. acţionarii semnificativi şi fondatorii băncii;
. structura acţionariatului;
. sediul băncii.
În România, autorizarea implică două etape:
- autorizarea de principiu necesară constituirii băncii;
- licenţa pentru funcţionarea propriu-zisă.
Autorizaţiile de funcţionare pot fi retrase, dacă banca centrală decide că o bancă nu acţionează
prudent, încalcă condiţiile stipulate în autorizaţia de funcţionare sau este în pericol de a nu-şi putea
plăti depunătorii.

BNR poate retrage autorizaţia de funcţionare unei bănci la cererea băncii sau în una din
următoarele situaţii:
banca nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizată în termen de un an de la primirea
autorizaţiei sau nu şi-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;
autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
acţionarii au decis să dizolve şi să lichideze banca;
a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;
autoritatea competentă din ţara în care are sediul banca străină ce a înfiinţat o sucursală în
România i-a retras acesteia autorizaţia de a desfăşura activităţi bancare.
Indicatorul de adecvare a capitalului
Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului adecvat,
impune un indicator financiar de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totală de
credit a unei bănci. Băncile au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca, în cazul în care câţiva clienţi
nu-şi pot rambursa creditele, banca să fie totuşi capabilă să-şi plătească deponenţii. Această marjă de
siguranţă este capitalul băncii.
În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită parte a
fondurilor investite de acţionari (capital social) şi profiturile nerepartizate, care trebuie păstrate
permanent de bancă.
Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimă sub formă de procent şi se calculează ca raport
între capitalul băncii şi activele băncii (ajustate în funcţie de risc), plus activele în afara bilanţului.
Rata rezervelor minime obligatorii
Banca centrală poate cere băncilor să menţină rezerve în conturi speciale deschise la aceasta, de
regulă, nepurtătoare de dobândă.
Indicatorul de lichiditate
Banca centrală poate stabili nivelul minim de lichiditate (indicatorul de lichiditate), respectiv
procentul depozitelor bancare şi al altor pasive ce trebuie să fie păstrate în numerar sau în alte active
care se pot transforma, repede şi uşor, în numerar. În acest mod, banca centrală se asigură că băncile
vor putea satisface cerinţele clienţilor atunci când aceştia doresc să-şi retragă fondurile şi, astfel, nu se

40
va pierde încrederea publicului, fenomen care apare atunci când banca nu poate oferi fondurile
solicitate.

Băncile comerciale - instituţii de credit


Băncile comerciale îşi desfăşoară activitatea atât pe plan intern cât şi internaţional, axându-se în
principal pe:
- acordarea de credite marilor întreprinderi;
- acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme;
- operaţiuni valutare;
- administrarea averilor;
- plasamentul împrumuturilor;
- finanţarea schimburilor comerciale ale ţării unde sunt amplasate;
- acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru export, mobilizând în acest scop fonduri
prin emiterea de obligaţiuni.

Astfel sunt:
Bănci universale - sunt denumite acele bănci care efectuează toate operaţiunile bancare şi care
nu îşi limitează activitatea la anumite sectoare.
Bănci specializate - este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sau
instituţiile de tip bancar care, de regulă, alături de operaţiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent
operaţiuni bancare de un anumit tip sau într-un anumit domeniu.
Principalele tipuri de bănci specializate sunt:
Bancă agricolă
Bancă de investiţii
Bancă ipotecară
Bănci specializate în finanţarea comerţului exterior;
Bănci de depozit.
Bănci de accept sau case de accept
Case de emisiune
Bănci internaţionale (private)
Bănci locale

Alături de acestea bănci, care ocupă un loc principal în sistemele bancare din ţările dezvoltate,
mai figurează şi alte tipuri, cum ar fi:
- băncile particulare specializate în administrarea averilor;
- băncile de finanţare a vânzărilor către populaţie la preţuri moderate;
- bănci cooperatiste.
Standarde bancare internaţionale Băncile din România sunt preocupate de atjngerea
standardelor bancare internaţionale, în scopul recunoaşterii lor de către comunitatea bancară
internaţională şi de către clienţi, ca bănci cu un bun renume.
a). Convenţia de la Basel

41
Comitetul de la Basel (Basle) a fost creat în 1974 de către băncile centrale din statele membre
ale "Grupului celor 10". Cu timpul, acest comitet a devenit un forum pentru cooperarea dintre băncile
centrale privind supravegherea bancară.
b). Standardele bancare şi Uniunea Europeană
Standardele bancare stabilite de Uniunea Europeană se aplică numai pentru ţările membre.
Aceste standarde au devenit cunoscute pe plan internaţional, în special de către ţările europene care
aspiră să devină membre ale UE. Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă bancară din lume. La
începutul anilor '90, totalul activelor tuturor băncilor din UE a fost de aproximativ 10 trilioane USD,
comparativ cu 8,3 trilioane USD în cazul băncilor din Japonia şi 6,5 trilioane USD pentru cele din
SUA. Europa are cea mai densă reţea de sucursale bancare, comparativ cu celelalte continente,
raportul fiind de o sucursală la aproximativ 2000 de persoane, în timp ce. acelaşi raport, în Statele
Unite ale Americii şi Japonia este de 2300, respectiv 2700 de persoane. Cu toate acestea, crearea unei
pieţe bancare unice a necesitat timp.
Reglementări privind activitatea bancară din România
Activitatea băncilor româneşti este reglementată de legislaţia specifică domeniului, respectiv
Legea privind activitatea societăţilor comerciale, nr. 31/1990 şi Legea privind activitatea bancară, nr.
58/1998, care înlocuieşte Legea nr. 33/1991. În acelaşi timp, activitatea băncilor comerciale este sub
autorizarea şi supravegherea băncii centrale.
Una dintre principalele activităţi ale băncilor comerciale este aceea de acordare a creditelor.
Băncile pot oferi o gamă variată de credite, în condiţii diferite şi cu scadenţe diferite, decizia de
acordare sau neacordare de credite solicitanţilor având la bază bonitatea persoanelor împrumutate.

Alte instituţii financiare


Băncile nu sunt singurele companii care oferă intermediere financiară, existând şi alte instituţii
financiare care asigură operaţiuni de mediere între unităţile cu excedent şi cele cu deficit de fonduri.
Acestea includ societăţile de asigurări, casele de ajutor reciproc (uniuni de credit), instituţiile de
investiţii şi fondurile mutuale. Dintre toate instituţiile financiare, însă, numai băncile efectuează
toate cele trei funcţii de bază.
Societăţile de asigurare
Casele de ajutor reciproc
Fondurile mutuale (Fonduri de plasament).
Mutaţii intervenite în structurile bancare naţionale - Având în vedere sistemul de organizare şi
rolul diferitelor instituţii bancare în ţările capitaliste dezvoltate, în ţările în curs de dezvoltare şi în
cele cu economie centralizată, pot fi scoase în evidenţă atât diferenţele ce există între dimensiunile şi
structurile bancare din diferite ţări, cât şi locul precumpănitor pe care îl deţin băncile aparţinând
ţărilor capitaliste dezvoltate în desfăşurarea relaţiilor valutar-financiare internaţionale. Totodată,
dintre toate tipurile de instituţii antrenate în derularea relaţiilor valutar-financiare, sistemele bancare
naţionale, atât prin amploarea operaţiunilor, cât şi prin diversitatea lor, ocupă locul predominant.
În primul rând, a avut loc un puternic proces de concentrare a activităţii bancare.
A doua tendinţă este puternicul proces de internaţionalizare a sistemelor bancare din ţările
capitaliste dezvoltate.

42
Dorinţa de a-şi asigura venituri certe şi sporite a determinat o a treia tendinţă, şi anume
dispariţia treptată a deosebirilor dintre operaţiunile diferitelor instituţii bancare de tip clasic şi a celor
nebancare, toate fiind preocupate de diversificarea serviciilor oferite clienţilor lor şi evoluând, astfel,
spre bănci globale, multifuncţionale.
Deşi modelele de constituire a sistemelor bancare au diferit de la ţară la ţară, procesul în sine a
cunoscut anumite caracteristici comune:
abolirea privilegiilor de emisiune acordate băncilor străine;
crearea de bănci centrale în vederea emiterii monedei;
reglementarea exercitării profesiunii bancare şi constituirea unor organisme de supraveghere şi
control a activităţii bancare;
crearea de instituţii de credit specializate;
în unele cazuri, crearea de camere de compensaţie (după modelul englez) sau/şi a unor instituţii
de garantare a depunerilor, în vederea încurajării populaţiei să apeleze la serviciile noilor bănci
naţionale.
Privite în ansamblu, structurile bancare din ţările în curs de dezvoltare cuprind trei grupe de
bănci:
bănci centrale,
bănci comerciale care deservesc nevoile interne şi de comerţ exterior şi
bănci de dezvoltare destinate finanţării pe termen lung a unor ramuri ale economiilor lor
naţionale.
Din punct de vedere al implicării statului în activitatea bancară şi al legislaţiei în materie,
sistemele bancare ale ţărilor în curs de dezvoltare se pot grupa în trei categorii:
Ţări cu sistem bancar naţionalizat
Ţări cu sistem bancar parţial controlat de stat
Ţări cu reglementări bancare permisive sau fără reglementări în domeniu

În România, sistemul bancar cuprindea


Banca Naţională a României (BNR),
Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (BAIA),
Banca de Investiţii (Bl),
Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) şi
Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE).

43
TEMA 2 - INSTITUŢIILE DE CREDIT – VERIGĂ DE BAZĂ A SISTEMULUI BANCAR

Cuprinsul:
2.1. Rolul şi funcţiile instituţiilor de credit
2.2. Operaţiunile instituţiilor de credit
2.2.1. Operaţiuni bilanţiere
2.2.2. Operaţiuni extrabilanţiere
2.3. Sistemele de plăţi şi decontre
2.4. Operaţiunile de plăţi şi decontre
2.5. Circuite monetare

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
De a înţelege rolul şi funcţiile instituţiilor de credit;
Care sunt şi ce înseamnă operaţiunile instituţiilor de credit;
Care sunt operaţiunile bilanţiere;
Care sunt operaţiunile extrabilanţiere;
Sistemele de plăti şi decontre;
Operaţiunile de plati şi decontre;
Circuite monetare.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
Cetina Iuliana – Marketing financiar bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005.
Odobescu Emanuel – Marketing bancar intern şi internaţional, Editura Sigma Primex,
Bucureşti, 1999.
Lazăr Dumitru – Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-
Mureş, 2001.
Olteanu Valerică – Marketing financiar-bancar, Editura Ecomar, Bucureşti, 2005.
Vorzsak Almos (coordonator) – Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004

2.1. Rolul şi funcţiile instituţiilor de credit

44
Activitatea bancară din Italia Evului Mediu a fost deosebit de dezvoltată, atât în ceea ce priveşte
acordarea de credite comercianţilor, cât şi prin activităţile de schimbare a banilor. De aceea, mulţi
termeni bancari, utilizaţi şi astăzi, îşi au originea în acest spaţiu.

Funcţiile principale ale unei instituţii de credit sunt:

• să atragă depozitele băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridice (atragerea


fondurilor);
O bancă atrage bani de la clienţii săi, persoane fizice şi/sau juridice, prin conturi bancare,
plătindu-le, în schimb, dobândă pentru depozitele constituite. Plata acestor dobânzi reprezintă o
cheltuială pentru bancă.

• să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere în alte conturi
(transferul fondurilor);
Băncile furnizează şi servicii privind plăţile prin transferul fondurilor (atât
electronic cât şi prin instrumente de plată), în numele şi la cererea clenţilor lor. Banca percepe un
comision pentru acest serviciu, comision a cărui mărime variază în funcţie de valoarea sumei şi
tehnica de transfer a banilor.

• să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase


(plasarea fondurilor).
Băncile împrumută clienţilor lor sume de bani pentru finanţarea afacerilor acestora. Unele
bănci oferă împrumuturi atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. Clientul trebuie să
plătească un tarif pentru analizarea de către bancă a oportunităţii acordării creditului şi o dobândă
pentru creditul primit. Aceste tarife şi dobânzi reprezintă un venit pentru bancă.

Sintetizând, se poate spune că o bancă este o companie care este autorizată de banca centrală să
desfăşoare cele trei activităţi menţionate.

Realizarea acestor funcţii este mult uşurată dacă banca îndeplineşte următoarele condiţii
referitoare la activitatea sa:

menţine încrederea clienţilor;

înregistrează toate tranzacţiile (menţine evidenţa riguroasă a operaţiunilor);

asigură confidenţialitatea bancară, dovedind discreţie faţă de afacerile clienţilor.

Aceste condiţii sunt derivate, pe de o parte, din două acorduri internaţionale importante iar pe
de altă parte, se regăsesc în cerinţele stipulate de banca centrală, prin acordarea de autorizaţii în ţara
respectivă.

45
În afară de cele trei tipuri de operaţiuni menţionate, persoanele juridice şi, într-o proporţie mai
mică cele fizice, pot avea şi alte solicitări decât cele privind activitatea de bază a băncilor.

De rezolvat

1.Care sunt funcţiile principale ale unei instituţii de credit?

2.Enumeraţi câteva din condiţiile pe care o banca le îndeplineşte referitor la activitatea sa.

2.2. Operaţiunile instituţiilor de credit

2.2.1. Operaţiuni bilanţiere:

Constituie în activitatea instituţiilor de credit ponderea cea mai importantă în totalitatea


activităţilor lor.
Se împart în:
- operaţiuni pasive;
- operaţiuni active.

Operatiunile pasive ale instituţiilor de credit sunt operaţiuni de atragere a activelor monetare
existente în economie.

În structura operaţiunilor pasive sunt:

atrageri de depuneri la vedere sau la termen, operaţiune pentru care instituţiile de credit băncile
eliberează certificate de depozit;

Depozitele la vedere – sumele staţionate în contul curent deschis la instituţia de credit, ele
caracterizându-se prin grad înalt de lichiditate.
Se pot face plăţi, oricând la cererea clientului fără ca băncile să solicite un preaviz de retragere
a banilor din cont.

46
Sunt purtătoare de dobânzi la vedere (care sunt foarte mici) – instituţiile de credit nu pot conta
pe această sursă pe plasamente pe termen lung, ele nefiind sigure (că sumele vor staţiona în aceste
conturi curente).

Depozitele la termen – ponderea cea mai mare şi este cea mai importantă resursă în totalul
pasivelor instituţiilor de credit.
Au o scadenţă determinată, au un grad de maturitate diferit, eventualele sume care sunt retrase
înainte de scadenţă, instituţia de credit face penalizări (nu mai acordă dobândă la termen, ci doar
dobândă la vedere, penalizând în acest mod clientul).
Tot în structura depozitelor la termen regăsim şi certificatele de economii – instrumente
negociabile în care se specifică dobânda şi scadenţa în funcţie de opţiunea clientului.

- obţinerea de credite de la alte instituţii de credit - împrumuturi contractate de instituţiile de


credit de la banca centrală de emisune sau aşa numitele împrumuturi de refinanţare de la Banca
Centrală; instituţiile de credit fac apel la resursele băncii naţionale, se refinanţează în cazul în care se
confruntă cu lipsă de lichiditate. Banca Centrală – are calitatea de împrumutător de ultimă instanţă.

Apelul la refinanţare se face de instituţiile de credit pentru a-şi asigura lichiditatea şi pentru a
optimiza structura portofoliului de titluri pe care îl deţin.

împrumuturi de pe piaţa monetară (contractate la alte instituţii financiare); atragerea de resurse


financiare prin emisiune de titluri proprii de credit (obligaţiuni, în general) au o pondere mică în
ansamblul operaţiunilor pasive ale instituţiilor de credit.

capitalul propriu al instituţiilor de credit. Au o pondere scăzută în totalul pasivelor instituţiilor


de credit; în prezent o tendinţă de scădere; apare un risc de insolvabilitate şi creşte riscul de faliment
(capital propriu relativ scăzut).
Pentru a se evita acest fenomen legislaţia prevede anumite plafoane minime care trebuie
respectate pentru asigurarea unui grad normal de capitalizare a oricărei instituţii de credit.
În structura capitalului propriu includem două elemente:
capitalul social,
fondul de rezerve.
Capital social = capitalul pe care-l investesc acţionarii, atât la înfiinţarea instituţiei de credit cât
şi ulterior – dacă au loc majorări de capital prin emisiuni suplimentare de valori mobiliare.
Fondul de rezervă = constituit din profitul net al instituţiei de credit, în scopul asigurării
lichidităţii şi solvabilităţii acesteia, în special pentru o eventuala acoperire a pierderilor extra-ordinare.
În funcţie de politica instituţiei de credit se pot face majorări de capital social prin încorporarea
de rezerve – atribuindu-se acţionarilor acele acţiuni gratuite.

Operaţiunile active

47
operaţiuni de credit (operaţiuni cambiale, împrumut pe gaj de mărfuri, de acţiuni sau de
obligaţiuni); aceste produse oferite clienţilor deţin ponderea cea mai mare în totalul activului bilanţier.
Sunt moduri principale de plasament a resurselor şi partea cea mai riscantă, motiv pentru care
şi veniturile din dobânzi sunt mai mari.

Creditul – este principalul mod de plasament deoarece:


sursa cea mai profitabilă pentru sporirea performanţelor instituţiilor de credit;
sprijină agenţii economici atunci când au nevoie de resurse temporare;
realizează o legătură directă între bănci şi clienţi, între fenomenul monetar bancar şi cel al
economiei reale.

operaţiuni de scont;

plasamente de capital în diferite valori mobiliare fie în scopul revânzării lor ulterioare, fie
pentru investirea capitalului în diverse întreprinderi;

operaţiuni comerciale, care constau în tranzacţii de vânzare-cumpărare de diferite valori, devize


sau titluri de mărfuri, precum şi în operaţiuni cu metale preţioase;

- operaţiuni de comision, care constau în executarea dispoziţiilor primite de la clienţi în care


nu sunt angajate direct fondurile băncii (remiterea unor sume către terţi, operaţiuni cu acreditive,
operaţiuni de incasso, operaţiuni de mandat).

Plasamentul de resurse în titluri cunoaşte în prezent o creştere a ponderii în totalul


plasamentelor instituţiilor de credit.
Plasamentul în titluri e important pentru profitul instituţiilor de credit, achiziţia de titluri
aducând venituri (sub formă de dobânzi şi dividende).
În structura portofoliului avem:
- valori mobiliare cu venit variabil: acţiuni (titluri de proprietate);
- valori cu venituri fixe: obligaţiuni, bonuri de tezaur, rente, cambii, titluri de creanţă.

Achiziţionarea acestor titluri este importantă atât pentru:


- maximizarea profitului;
- asigurarea lichidităţii (ele includ în structura portofoliului titluri în termen scurt cu grad ridicat
de lichiditate şi anume bonurile de tezaur).

Aceste titluri sunt: publice şi private, ele pot fi:


Titluri pe termen scurt:
Bonuri de tezaur;
Cambii;
Rente;

48
Titluri pe termen lung:
Acţiuni;
Obligaţiuni.

Mărimea unui portofoliu la nivelul unei instituţii de credit depinde de trei factori:

mărimea resurselor totale;


mărimea resurselor disponibile rămase după distribuirea de credite şi după acoperirea nevoilor
de lichiditate;
gradul de rentabilitate pe care-l are plasamentul într-un titlu sau altul.

Practica are mai multe tehnici de formare a portofoliului:


cumpărarea directă a titlurilor:
subscrierea ;
licitaţia (ofertă publică);
prin bursa de valori;
scontarea titlurilor de credit (în speţă a titlurilor de credit comercial);
luarea titlurilor în pensiune cu contract de răscumpărare;
lombardarea (acordarea de împrumuturi pe gaj de efecte publice, emise şi garantate de stat).

49
2.2.2. Operaţiuni extrabilanţiere:

- nu au ca efect o majorare a resurselor şi implicit nu au ca efect o majorare a plasamentelor;


- ele sunt generatoare de câştiguri, dar şi de riscuri pentru managementul instituţiilor de credit;
- au o tendinţă de creştere la nivelul instituţiilor de credit.

Instituţiile de credit (băncile) oferă o gamă largă de servicii care aduc venituri din comisioanele,
spezele şi tarifele percepute pentru efectuarea lor.

Structură:

Operaţiuni de comision – au ponderea cea mai mare. Băncile în calitatea de


intermediar acţionează în numele şi pentru contul clienţilor;
Operaţiuni de mandat – se face în numele băncilor şi pentru contul clienţilor.
Ele vizează în principal administrarea portofoliului de titluri.
Operaţiuni de vânzare – cumpărare pentru clienţi;
Operaţiuni de gestionare – a trezoreriei firmei;
Sevicii de informaţii financiare şi preluarea datelor financiare;
Servicii de consultanţă – pune la dispoziţia clienţilor documente şi studii
financiare;
Servicii de comercializare de softuri bancare şi gestiune financiar–contabilă;
Efectuare a plăţilor şi încasare a creanţelor; încasarea taxelor şi amenzilor
Asigurarea de servicii bancare la domiciliu – pondere în creştere.
Valuta;
Cecurile de călătorie;
Clăţi privind derularea cheltuielilor guvernamentale;
Servicii de executor testamentar;
Casete pentru păstrarea valorilor;
seifurile;
depunerile pentru o noapte;
Eurocecurile;
asigurarea de călătorie;

Exemple rezolvate

1.De câte tipuri sunt operaţiunile bilanţiere?

Constituie în activitatea instituţiilor de credit ponderea cea mai importantă în totalitatea


activităţilor lor.
Se împart în:
- operaţiuni pasive;
- operaţiuni active.

50
2.Care sunt caracteristicile operaţiunilor extrabilanţiere?

Operaţiuni extrabilanţiere:
- nu au ca efect o majorare a resurselor şi implicit nu au ca efect o majorare a plasamentelor;
- ele sunt generatoare de câştiguri, dar şi de riscuri pentru managementul instituţiilor de credit;
- au o tendinţă de creştere la nivelul instituţiilor de credit.

De rezolvat

1.Din ce este alcătuită structura operaţiunilor pasive?

2.De câte feluri pot fi titlurile? Dati exemple de titluri în parte.

3.Care sunt cei trei factori care influenţează mărimea unui portofoliu la nivelul unei instituţii de
credit?

4.Enumeraţi elemetele ce formeză structura operaţiunilor extrabilanţiere.

51
Sistemele de plăţi si decontare

Implicarea directă a băncilor în derularea plăţilor în economie este strâns legată de


calitatea lor de intermediar financiari, respectiv de mobilizare a activelor monetare disponibile şi de
fructificare a lor, îndeosebi sub forme distribuirii de credite.

Există de fapt o legătură directă, nemijlocită între cele mai importante 3 operaţiuni bancare:

Operaţiuni de constituire a depozitelor;


Operaţiuni de creditare;
Operaţiuni de plăţi.

Calitatea deciziei de creditare şi capacitatea băncilor de a furniza economiei


lichidităţile de care au nevoie şi de care depinde mărimea resurselor (implicit a depozitelor) sunt
elemente, factori importanţi de care depinde luna de derulare a plăţilor.

Funcţionarea sistemului de plăţi are la bază un ansamblu de reglementări în care sunt implicate:
Băncile comerciale;
Banca Centrală;
Casele de Compensaţie;
Agenţii economici (nebancari);
Alte instituţii financiare (de asigurare a depozitelor);
Moneda şi instrumentele de plată şi de credit.

La nivel mondial, sistemele de plăţi şi sistemele de decontare au dobândit o importanţă


deosebită în special în ultimele decenii, datorită creşterii volumului şi a valorii tranzacţiilor
comerciale şi a celor financiare (pe pieţele monetare şi valutare), în contextul globalizării şi a liberei
circulaţii a capitalurilor. Şi la nivel naţional, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi cu
dezvoltarea economiei, s-a manifestat o creştere importantă a volumului tranzacţiilor de plată, precum
şi a interesului operatorilor economici pentru existenţa unor sisteme de plăţi eficiente şi sigure.
BNR, ca orice altă bancă centrală, este interesată ca sistemele de plăţi şi de decontare în
monedă naţională să fie proiectate şi administrate de o manieră prudentă. Astfel, BNR acordă o
atenţie deosebită funcţionării fără perturbări a acestor sisteme, precum şi reducerii potenţialelor
riscuri asociate funcţionării acestora.
Funcţionarea fără perturbări a sistemelor de plăţi şi de decontare este vitală pentru asigurarea
unei monede naţionale puternice şi pentru implementarea cu succes a politicii monetare a băncii
centrale, pentru buna funcţionare a pieţelor financiare şi pentru menţinerea stabilităţii întregului
sistem financiar-bancar.
BNR are ca atribuţie statutară promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi atât în:
- calitate de bancă centrală a României (Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii
Naţionale a României), cât şi în

52
- calitate de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale (art. 105 alin. (2) din Tratatul
de instituire a Comunităţii Europene şi art. 3 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi
al Băncii Centrale Europene), prin:
furnizarea de mijloace de decontare pentru plăţi şi instrumente financiare; în acest sens BNR
operează un sistem pentru plăţi de mare valoare în lei (ReGIS), un sistem de depozitare şi decontare
pentru instrumente financiare (SaFIR), precum şi un sistem de compensare a plăţilor cu instrumente
de debit tip cecuri, cambii şi bilete la ordin (PCH);
supravegherea sistemelor de plăţi şi a celor de decontare a operaţiunilor cu instrumente
financiare; în acest sens BNR stabileşte standarde în vederea asigurării siguranţei şi eficienţei
sistemelor care procesează tranzacţii în lei şi evaluează conformitatea sistemelor cu aceste standarde;
cooperarea cu autorităţile naţionale, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală
Europeană, precum şi cu orice alte organisme internaţionale relevante, în vederea asigurării unui
cadru de reglementare şi supraveghere a sistemelor de plăţi şi de decontare a operaţiunilor cu
instrumente financiare armonizat cu standardele internaţionale;
promovarea eficienţei în sistemele de plăţi şi adaptarea infrastructurilor la cerinţele unei zone
unice de plăţi în euro (SEPA).

Mijloacele de plată fără numerar


Mijloacele de plată fără numerar, respectiv instrumentele de plată (transfer credit, debitare
directă, card de plată, cec, cambie şi bilet la ordin), permit transferul fondurilor deţinute în conturi
deschise la instituţii de credit sau la Trezoreria Statului, în baza primirii unei instrucţiuni de plată.
Efectuarea unei plăţi fără numerar prin transfer de fonduri de la plătitor la beneficiar implică o
serie de operaţiuni bancare care, în prezent, sunt permise doar instituţiilor autorizate şi supravegheate
prudenţial (respectiv instituţiilor de credit) şi Trezoreriei Statului.
Principalele etape ale unei plăţi fără numerar sunt următoarele:

53
Faza tranzacţională cuprinde:
- iniţierea,
- validarea şi
- transmiterea unei instrucţiuni de plată.
În funcţie de tipul de instrument, instrucţiunea de plată poate fi iniţiată de debitor (spre
exemplu, în cazul transferului credit), sau de beneficiar (spre exemplu, în cazul debitării directe).
În aceasta fază au loc o serie de operaţiuni, care vizează în principal verificarea identităţii
părţilor implicate în tranzacţie, a autenticităţii instrumentului de plată utilizat şi a integrităţii datelor
aferente tranzacţiei.
În faza de compensare şi decontare, instituţiile (instituţiile de credit şi Trezoreria Statului)
schimbă între ele creanţele rezultate din plăţile fără numerar, prin intermediul sistemului de plăţi
pentru plăţi de mică valoare şi volum mare, şi decontează soldurile nete ale acestor creanţe prin
intermediul sistemului ReGIS.

Mecanisme de decontare

Un sistem de plăţi reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare şi reguli care


asigură transferul de fonduri între participanţii la sistem (instituţii de credit sau instituţii financiare).
Sistemul se bazează pe un acord între participanţii la sistem şi operatorul de sistem, iar
transferul de fonduri este realizat prin intermediul unei infrastructuri tehnice agreate. (Sursa: raportul

54
CPSS intitulat "Core Principles for Systemically Important Payment Systems", Banca Reglementelor
Internaţionale, ianuarie 2001)
Un depozitar central pentru instrumente financiare ("central securities depository", sau CSD)
reprezintă un sistem (sau o instituţie) pentru depozitarea instrumentelor financiare, care realizează
procesarea tranzacţiilor cu instrumente financiare pe bază de înregistrare în conturi. Instrumentele
financiare pe suport fizic pot fi imobilizate de către depozitar sau pot fi dematerializate (astfel încât
acestea există doar sub formă de înregistrări electronice). În afară de păstrarea în custodie a
instrumentelor financiare, un depozitar central pentru instrumente financiare poate asigura şi funcţiuni
de împerechere a ordinelor de transfer, de compensare şi decontare a acestora.
Un sistem de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare ("securities settlement system"
sau SSS) reprezintă un sistem care permite transferul de instrumente financiare fără plată ("free of
payment", "free delivery", sau FoP), spre exemplu în cazul executării garanţiilor, sau contraplată
("delivery versus payment", sau DvP). Decontarea instrumentelor financiare se realizează în conturile
de depozit pentru instrumente deschise în evidenţele unui CSD (care poate fi entitate privată, sau o
bancă centrală naţională care acţionează în calitate de CSD), sau ale băncii centrale (în conturi
operaţionale de custodie). În cazul din urmă, banca centrală acţionează în calitate de intermediar
custode al instrumentelor financiare. Custodele final este, de regula, un CSD. Decontarea fondurilor
aferente tranzacţiilor cu instrumente financiare are loc în cadrul unui sistem interbancar de transfer de
fonduri ("interbank funds transfer system", sau IFTS), prin intermediul unui agent de decontare.
(Sursa: "Glosar de termeni utilizaţi în sistemele de plăţi şi de decontare", elaborat de Comitetul pentru
Sisteme de Plăţi şi de Decontare (CPSS) al băncilor centrale ale statelor membre ale grupului G-10,
Banca Reglementelor Internaţionale, Basel, martie 2003, www.bis.org).
În România există două sisteme de plăţi interbancare, unul pentru plăţi de valoare mare (ReGIS)
şi unul pentru plăţi de valoare mică şi volum mare (SENT).
De asemenea, există un sistem de depozitare şi decontare pentru titluri de stat şi certificate de
depozit emise de banca centrală (SaFIR) şi un sistem de compensare/decontare a valorilor mobiliare
tranzacţionate pe piaţa bursieră (RoClear).
Toate sistemele menţionate decontează prin conturi ale instituţiilor de credit deschise la BNR.

55
A, B - instituţii de credit

Sistemul ReGIS

ReGIS este sistemul RTGS naţional pentru plăţi în lei oferit de BNR.
Sistemul este folosit pentru decontarea operaţiunilor băncii centrale, a transferurilor
interbancare, precum şi a plăţilor în lei de valoare mare (peste 50.000 lei) sau urgente.
Sistemul asigură procesarea în timp real (respectiv pe o bază continuă) şi decontarea în banii
băncii centrale, cu finalitate imediată.
Sistemul îndeplineşte condiţiile pentru a fi sistem de plăţi de importanţă sistemică şi, în
consecinţă, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr.
34/17.01.2008 ca intrând sub incidenţa Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în
sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare (care
transpune în legislaţia română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19
mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de
valoare).
Ce este un sistem RTGS?

Un sistem cu decontare pe bază brută în timp real (RTGS) este un sistem de plăţi în care
procesarea şi decontarea au loc în mod continuu (în timp real) şi nu pe pachete de instrucţiuni. Astfel,

56
tranzacţiile pot fi decontate cu finalitate imediată. Decontarea pe bază brută înseamnă că fiecare
transfer este decontat individual şi nu pe bază netă.
Scurt istoric
Sistemul a fost dezvoltat şi implementat în cadrul proiectului Phare RO 0005.02 Interbank
Payment System derulat de BNR şi TRANSFOND S.A. şi a intrat în funcţiune la 8 aprilie 2005.
De la implementare, ReGIS a furnizat un serviciu de procesare a plăţilor în lei în timp real şi cu
finalitate în cursul zilei pentru toate instituţiile de credit care operează în România.
Mai mult, operaţiunile de politică monetară ale BNR sunt decontate prin intermediul acestuia şi
contribuie la reducerea riscului sistemic.
Managementul sistemului
Sistemul ReGIS este administrat de BNR.
În această calitate, BNR gestionează şi controlează funcţionarea sistemului, autorizează
participarea la sistem, stabileşte şi modifică regulile de sistem, urmăreşte respectarea acestora de către
participanţi şi aplică sancţiuni în cazul încălcării lor.
Operarea tehnică a sistemului este externalizată către TRANSFOND S.A., societate comercială
constituită în anul 2000 de către BNR (care deţine 33,33% din capitalul social al acesteia) şi un număr
de instituţii de credit (care deţin 66,67% din capitalul social al societăţii).
În anul 2008, au fost înregistraţi ca acţionari ai acestei societăţi, în afară de BNR, un număr de
23 instituţii de credit.
Participarea la sistemul ReGIS

Sunt eligibile pentru a participa la sistemul ReGIS următoarele categorii de instituţii:


instituţii de credit din Spaţiul Economic European, inclusiv când acestea acţionează printr-o
sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European;
instituţii de credit din afara Spaţiului Economic European, cu condiţia ca acestea să acţioneze
printr-o sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European;
Banca Naţională a României;
Trezoreria Statului;
organizaţii din Spaţiul Economic European care prestează servicii de compensare sau decontare
şi sunt supravegheate de o autoritate competentă.
Pentru a participa la ReGIS, o instituţie solicitantă trebuie:
să îndeplinească cerinţele de eligibilitate de mai sus;
să dovedească că au capacitate operaţională corespunzătoare;
în cazul instituţiilor de credit guvernate de o legislaţie străină, să pună la dispoziţie o opinie
juridică privind capacitatea (cu excepţia cazului în care informaţiile şi declaraţiile ce urmează să fie
furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obţinute de către BNR în alt context);
în cazul instituţiilor de credit din afara Spaţiului Economic European, dar care acţionează printr-
o sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European, să pună la dispoziţie o opinie juridică privind
ţara (cu excepţia cazului în care informaţiile şi declaraţiile ce urmează să fie furnizate printr-o astfel
de opinie juridică au fost deja obţinute de către BNR în alt context).
La sfârşitul anului 2008, sistemul ReGIS a avut înregistraţi ca participanţi: 42 de instituţii de
credit, Trezoreria Statului, BNR şi 6 sisteme auxiliare.

57
Tipuri de tranzacţii
ReGIS procesează transferuri credit în lei, la nivel naţional.
Categoriile de tranzacţii de plată procesate în ReGIS sunt următoarele:
plăţi aferente operaţiunilor băncii centrale (operaţiuni de politică monetară, de piaţă valutară şi
de creditare, operaţiuni cu numerar etc.);
operaţiuni de decontare a poziţiilor nete calculate în cadrul sistemelor auxiliare care procesează
plăţi în lei (SENT, RoClear, VISA, MasterCard, PCH);
plăţi interbancare şi ale clienţilor de valori mari (peste 50 000 lei) sau urgente;
plăţi pentru decontarea fondurilor aferente operaţiunilor cu instrumente financiare;
debitarea directă a comisioanelor aferente participării la cele trei componente ale sistemului
electronic de plăţi (ReGIS, SaFIR şi SENT).
Transferurile credit se iniţiază în sistem de către participanţi prin mesaje SWIFT, folosind
serviciul SWIFT FIN Y-Copy (MT202, MT102 şi MT103).

Programul de operare
ReGIS funcţionează de luni până vineri, între orele 8:00 a.m. şi 6:00 p.m. (ora locală), cu un
cut-off pentru plăţile clienţilor prevăzut pentru ora 4:00 p.m şi un cut-off pentru plăţile interbancare
prevăzut pentru ora 5:00 p.m, conform programului de operare ReGIS.
Sistemul nu funcţionează în zilele de sărbători legale sau religioase (când acestea sunt
sărbătorite în alte zile decât sâmbătă şi duminică), respectiv 1 şi 2 ianuarie, a doua zi de Paşti, 1 mai,
a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, 25 şi 26 decembrie.

Disponibilitatea sistemului
În anul 2008, disponibilitatea generală a sistemului a fost de 99,98% (faţă de 99,99% în anul
2007).
Disponibilitatea ReGIS este un indicator obţinut prin raportarea perioadei reale de funcţionare
la durata programată de funcţionare.

Asigurarea continuităţii activităţii


Pentru cazurile în care ar putea apărea situaţii de urgenţă, sistemul are prevăzută posibilitatea
transferării procesării de la sediul principal la un sediu secundar.
Totodată, în cazul apariţiei unor evenimente neprevăzute la nivelul participanţilor, BNR poate
iniţia plăţi în numele şi pe contul acestora, în baza Procedurii privind asigurarea de către Banca
Naţională a României a continuităţii activităţii operaţionale pentru participanţii la sistemul ReGIS.
De asemenea, în conformitate cu Cerinţele pentru certificarea tehnică a participanţilor la
sistemul electronic de plăţi, fiecare participant la sistem are obligaţia de a-şi asigura propria
continuitate operaţională, prin implementarea unor proceduri specifice şi a unui centru secundar
pentru recuperare în caz de dezastru sau, după caz, a unor aranjamente (convenţii, contracte, diverse
tipuri de înţelegeri cu terţe părţi etc.) care să permită continuarea activităţii în cazul unui incident la
sediul principal. Procedurile trebuie să asigure continuitatea operaţională a participantului astfel încât
să nu fie provocate incidente de natură să conducă la blocarea, întreruperea funcţionării sistemului sau
la inducerea unui risc sistemic.

58
Managementul lichidităţii
În ReGIS, lichiditatea poate fi gestionată într-un mod foarte flexibil.
Rezervele minime, pe care instituţiile de credit sunt obligate să le menţină la banca centrală,
reprezintă fonduri depozitate în contul de decontare din sistemul ReGIS şi pot fi utilizate pentru
decontare pe parcursul zilei.
În plus, BNR acordă participanţilor la ReGIS credite pe parcursul zilei fără dobândă (facilitatea
de lichiditate pe parcursul zilei - intraday credit), colateralizate cu aceleaşi tipuri de active care sunt
eligibile şi pentru operaţiunile de politică monetară ale BNR.
Principalele instrumente de management al lichidităţii în sistemul ReGIS puse la dispoziţia
participanţilor sunt:
prioritizarea plăţilor;
managementul activ al cozii de aşteptare;
controlul activ (on-line) al informaţiilor aferente lichidităţilor proprii;
stabilirea de rezerve pe contul propriu.
Comisioane

Sistemul ReGIS are o politică de comisionare transparentă.


Sistemul de comisionare aferent sistemului ReGIS este format din:
comision fix pe tranzacţie procesată şi decontată indiferent de valoarea plăţii, perceput
participantului plătitor;
comision fix pe tranzacţie aferentă decontării fiecărei poziţii nete, perceput participanţilor la
sistemele auxiliare;
comision fix pe decontare pentru decontarea poziţiilor nete, perceput sistemelor auxiliare.
De asemenea, sistemul mai are prevăzute o serie de comisioane pentru administrarea profilelor
şi detaliilor participanţilor şi utilizatorilor, precum şi un comision pentru ieşirea din sistem şi
comisioane pentru elaborarea de rapoarte la cerere şi pentru organizarea de sesiuni de instruire şi
atestare a utilizatorilor.

Sistemul SaFIR
Sistemul SaFIR este un sistem de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare
administrat de BNR.
Sistemul realizează depozitarea titlurilor de stat şi a certificatelor de depozit emise de BNR,
precum şi decontarea operaţiunilor cu astfel de instrumente financiare. Sistemul asigură o procesare în
timp real a ordinelor de transfer (respectiv, pe o bază continuă), precum şi o decontare cu finalitate
imediată.
În plus, sistemul SaFIR gestionează garanţiile constituite de participanţii la sistemele de plăţi,
precum şi garanţiile constituite în cadrul operaţiunilor desfăşurate cu banca centrală.
Sistemul este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României
nr.34/17.01.2008 ca intrând sub incidenţa Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv
al decontarii în sistemele de plaţi şi în sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare
(care transpune în legislaţia română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din

59
19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor
de valoare).

60
Scurt istoric
Sistemul SaFIR a fost de asemenea dezvoltat şi implementat în cadrul proiectului Phare RO-
0005 "Interbank Payment System", derulat de BNR şi TRANSFOND S.A. şi a intrat în funcţiune la 3
octombrie 2005.
De la implementare şi până în prezent, sistemul SaFIR a cunoscut numeroase dezvoltări, între
care:
adoptarea sistemului deţinerilor indirecte (2006);
depozitarea şi decontarea emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark (2006);
depozitarea şi decontarea emisiunilor de certificate de depozit emise de BNR (2006);
interconectarea SaFIR cu sistemul RoClear (sistem de depozitare şi decontare pentru valorile
mobiliare tranzacţionate pe piaţa bursieră, administrat de S.C. Depozitarul Central S.A.), în scopul
creării condiţiilor pentru tranzacţionarea titlurilor de stat şi pe piaţa bursieră (2008).
Managementul sistemului
Sistemul SaFIR este administrat de BNR.
În această calitate, BNR gestionează şi controlează funcţionarea sistemului, autorizează
participarea la sistem, stabileşte şi modifică regulile de sistem, urmăreşte respectarea acestora de către
participanţi şi aplică sancţiuni în cazul încălcării lor.
Operarea tehnică a sistemului este externalizată către TRANSFOND S.A., societate comercială
constituită în anul 2001 de către BNR (care deţine 33,33% din capitalul social al acesteia) şi un număr
de bănci (care deţin 66,67% din capitalul social al societăţii).

Participarea în sistemul SaFIR


Sunt eligibile pentru a participa la sistemul SaFIR următoarele categorii de instituţii:
instituţii de credit din Spaţiul Economic European, inclusiv când acestea acţionează printr-o
sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European;
instituţii de credit din afara Spaţiului Economic European, cu condiţia ca acestea să acţioneze
printr-o sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European;
Banca Naţională a României;
Ministerul Economiei şi Finanţelor;
societăţi de servicii de investiţii financiare admise pe piaţa primară şi/sau secundară
administrată de Banca Naţională a României.

Administratorul de sistem poate accepta, de la caz la caz, participarea la sistemul SaFIR şi a


următoarelor categorii de instituţii:
depozitari centrali pentru instrumente financiare din Spaţiul Economic European, care prestează
servicii de compensare şi/sau decontare şi sunt supravegheaţi de o autoritate competentă;
contrapărţi centrale din Spaţiul Economic European, care prestează servicii în cadrul unor
sisteme de compensare pentru tranzacţii cu instrumente financiare şi care sunt supravegheate de o
autoritate competentă;
organizaţii din Spaţiul Economic European care prestează servicii de compensare şi/sau
decontare şi sunt supravegheate de o autoritate competentă.

61
Pentru a participa la sistemul SaFIR, o instituţie eligibilă, din categoriile mai sus menţionate,
trebuie:
în cazul instituţiilor de credit guvernate de o legislaţie străină, să dovedească că are capacitate
operaţională corespunzătoare;
să pună la dispoziţie o opinie juridică privind capacitatea (cu excepţia cazului în care
informaţiile şi declaraţiile ce urmează a fi furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja
obţinute de către BNR în alt context);
în cazul instituţiilor de credit din afara Spaţiului Economic European dar care acţionează printr-
o sucursală înfiinţată în Spaţiul Economic European, să pună la dispoziţie o opinie juridică privind
ţara (cu excepţia cazului în care informaţiile şi declaraţiile ce urmează a fi furnizate printr-o astfel de
opinie juridică au fost deja obţinute de către BNR în alt context).
La sfârşitul anului 2008, în sistemul SaFIR au fost înregistraţi un număr de 35 participanţi.

Funcţii specifice sistemului SaFIR:

1. Evidenţa instrumentelor financiare


Se referă, în principal, la organizarea şi gestionarea registrului principal (evidenţa emisiunilor, a
participanţilor, a operaţiunilor cu instrumente financiare, reconcilierea cu registrele secundare şi cu
alţi depozitari conectaţi cu SaFIR, precum şi reconcilierea cu emitenţii instrumentelor depozitate în
SaFIR).
Toate evenimentele de plată, până la scadenţa unei emisiuni, sunt procesate automat: preluarea
rezultatelor licitaţiei/subscripţiei, preluarea rezultatelor plasamentelor private, plăţi de
cupon/dobândă, răscumpărare parţială/opţională/totală.
Decontarea se poate face pe bază netă sau brută.
2. Decontarea operaţiunilor cu instrumente financiare
Sistemul SaFIR procesează operaţiuni derulate de participanţi pe piaţa secundară (tranzacţii de
vânzare/cumpărare, înregistrarea, radierea şi executarea contractelor de garanţie financiară, operaţiuni
repo şi reverse repo, transferuri de portofoliu).
Participanţii iniţiază instrucţiuni în sistem prin mesaje SWIFT.
3. Funcţii complementare:
Evaluarea zilnică a emisiunilor;
Managementul colateralului;
Gestionarea cozilor de aşteptare;
Mecanism de deblocare a decontării;
Monitorizarea funcţionalităţii sistemului;
Arhivarea datelor;
Calculul automat al comisioanelor;
Rapoarte către autorităţile competente;
Rapoarte statistice.

Programul de operare

62
Sistemul SaFIR funcţionează zilnic, de luni până vineri, între orele 8:30 a.m. şi 5:40 p.m. (ora
locală), cu excepţia zilelor de sărbători legale sau religioase (când acestea sunt sărbătorite în alte zile
decât sâmbătă sau duminică), respectiv 1 şi 2 ianuarie, a doua zi de Paşti, 1 mai, a doua zi de Rusalii,
Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, 25 şi 26 decembrie, conform programului de operare
SaFIR.

63
Disponibilitatea sistemului
În anul 2007, disponibilitatea generală a sistemului a fost de 99,99%, valoarea acestui indicator
fiind obţinută prin raportarea duratei reale de funcţionare la durata programată de funcţionare.

Asigurarea continuităţii activităţii


Pentru cazurile în care ar putea apărea situaţii de urgenţă, sistemul are prevăzută posibilitatea
transferării procesării de la sediul principal la un sediu secundar.

Managementul riscurilor
Managementul riscurilor este stabilit prin regulile sistemului SaFIR şi este gestionat cu ajutorul
cozilor de aşteptare, plafonului de decontare, mecanismul de gridlock, modulul de validare, acceptare
şi împerechere a mesajelor.

Comisioane
Sistemul SaFIR are o politică de comisionare transparentă.
Sisteme pentru plăţi de valoare mică şi volum mare - sistemul SENT
SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăţilor interbancare în lei, de
valoare mică şi volum mare transmise între participanţi, pe parcursul mai multor sesiuni zilnice.
Sistemul a intrat în funcţiune în anul 2005, fiind dezvoltat şi implementat în cadrul proiectului
Phare RO-0005.02 - "Interbank Payment System".
Sistemul este operat de Societatea de Transfer de Fonduri şi Decontări - TRANSFOND S.A.,
societate comercială constituită în anul 2000 de către BNR (care deţine 33,33% din capitalul social al
acesteia) şi un număr de bănci (care deţin 66,67% din capitalul social al societăţii). În prezent,
societatea are ca acţionari, în afară de BNR, un număr de 23 instituţii de credit.
Sistemul procesează atât transferuri credit şi debitări directe interbancare de valoare mică cât şi
instrumente de debit de tipul cecuri, cambii, bilete la ordin, asigurând:
schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi, desfăşurat în mod continuu pe parcursul
sesiunii de compensare;
compensarea multilaterală a instrucţiunilor de plată ale participanţilor, desfăşurată în mod
continuu pe parcursul sesiunii de compensare;
iniţierea automată a decontării finale în sistemul ReGIS a poziţiilor nete la sfârşitul fiecărei
sesiuni de compensare;
gestionarea automată a garanţiilor pentru decontare (prin intermediul interfeţelor automate cu
sistemele ReGIS şi SaFIR).
La sfârşitul anului 2008, sistemul SENT a înregistrat un număr de 42 de participanţi (instituţii
de credit şi Trezoreria Statului). În cursul anului 2007, sistemul a procesat un număr de circa 55
milioane tranzacţii de plată, în valoare totală de 167 miliarde lei.
Sistemul îndeplineşte condiţiile pentru a fi sistem de plăţi de importanţă sistemică şi, în
consecinţă, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr.34/17.01.2008
ca intrând sub incidenţa Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontarii în
sistemele de plati si în sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare (care

64
transpune în legislaţia română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19
mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de
valoare).

Zona unică de plăţi în euro (SEPA)


Implementarea zonei unice de plăţi în euro (în engl. Single Euro Payments Area - SEPA)
urmăreşte extinderea procesului de integrare europeană şi în domeniul plăţilor de mică valoare în
euro, prin crearea unei pieţe unice la nivel european pentru instrumentele de plată în euro.
SEPA acoperă un spaţiu geografic format din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene
plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, reprezentând o zonă a monedei euro în care toate
plăţile, inclusiv cele transfrontaliere, sunt tratate ca plăţi naţionale (fără actuala diferenţiere între
plăţile naţionale şi cele transfrontaliere).
Prin implementarea SEPA se urmăreşte asigurarea unui nivel corespunzător de eficienţă şi
concurenţă pe piaţă, care să stimuleze importante economii de scară şi să asigure economiei europene
un nivel înalt de competitivitate.
În scopul asigurării transparenţei pe parcursul procesului de migrare a furnizorilor de
infrastructuri de plată către noile standarde SEPA, Eurosistemul a publicat un set de criterii de
compatibilitate, sub forma unor termeni de referinţă.

SEPA se realizează prin:


adoptarea unui singur set de instrumente de plată pentru plăţi în euro (transfer credit, debitare
directă şi plăţi prin card);
implementarea unor infrastructuri de procesare eficiente pentru plăţile în euro (denumite
generic mecanisme de compensare şi decontare);
adoptarea unor standarde tehnice comune;
adoptarea unor practici comerciale comune;
crearea unui cadru legal armonizat pentru serviciile de plată (inclusiv prin transpunerea la nivel
naţional a noii directive privind serviciile de plată în piaţa internă);
dezvoltarea continuă de noi servicii orientate spre client.
Proiectul SEPA este derulat de sectorul bancar european sub conducerea Consiliului European
al Plăţilor şi este sprijinit şi promovat de Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană.
Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană împărtăşesc o viziune comună asupra SEPA,
monitorizând şi susţinând în mod continuu procesul de implementare a acestui proiect. Pentru detalii
suplimentare puteţi consulta declaraţia de presă comună emisă în data de 4 mai 2006.
Consiliul European al Plăţilor (European Payments Council - EPC) a fost înfiinţat în iunie 2002,
ca organism de luare a deciziilor şi de coordonare a sectorului bancar european în domeniul plăţilor,
în scopul susţinerii şi promovării creării SEPA.
Calendarul proiectului este construit în jurul a două date importante, respectiv:
28 ianuarie 2008 - data lansării instrumentului de plată tip transfer credit SEPA, instrument care
se urmăreşte a fi utilizat pentru majoritatea plăţilor în euro până la sfârşitul anului 2010;
sfârşitul lunii decembrie 2010 - data până la care infrastructurile de plată trebuie să asigure
adresabilitatea (engl. reachability) tuturor instituţiilor de credit din zona euro.

65
La nivel naţional, proiectul de implementare a SEPA este coordonat de Asociaţia Română a
Băncilor organism care reprezintă comunitatea bancară naţională în cadrul Consiliului European al
Plăţilor.
Structura de guvernanţă a proiectului SEPA la nivel naţional este următoarea:
Comitetul Naţional SEPA, organism decizional cu atribuţii în stabilirea strategiei şi coordonarea
procesului de implementare a SEPA la nivelul întregii comunităţi naţionale, constituit în luna martie
2008 cu participarea Asociaţiei Române a Băncilor, a Ministerului Finanţelor Publice şi
TRANSFOND S.A. Acest comitet răspunde, între altele, pentru aprobarea Planului naţional de
implementare şi migrare la SEPA.
Planul naţional de implementare şi migrare la SEPA cuprinde strategia formulată şi adoptată de
comunitatea naţională pentru implementarea SEPA şi migrarea către utilizarea noilor instrumente de
plată (respectiv modul de organizare la nivel naţional a proiectului SEPA, elementele legate de
planificare, organizare şi conducere a proiectului, precum şi angajamentele şi termenele asumate de
toate părţile implicate în vederea definitivării procesului de migrare).
Comisia SEPA, constituită la nivelul Asociaţiei Române a Băncilor în luna martie 2007, cu
atribuţii pe linia dezbaterii problematicii modului de implementare a SEPA la nivel naţional;
Echipa de proiect SEPA, constituită sub auspiciile Asociaţiei Române a Băncilor şi având o
structură similară celei a Consiliului European al Plăţilor, cu atribuţii privind derularea proiectului
SEPA la nivel naţional şi, în special, privind elaborarea Planului naţional de implementare şi migrare
la SEPA
Asociaţia Română a Băncilor a iniţiat totodată constituirea unui Forum Naţional SEPA,
organism cu rol consultativ, format din asociaţiile reprezentative ale tuturor categoriilor de beneficiari
ai SEPA (corporaţii, întreprinderi mici şi mijlocii, mari comercianţi, furnizori de utilităţi, consumatori
etc.).
BNR, în baza rolului său de catalizator pentru activităţile sectorului privat în domeniul
sistemelor de plăţi de mică valoare, sprijină implementarea SEPA în România, participând în calitate
de observator la activităţile Comisiei SEPA şi ale Comitetului Naţional SEPA.
În privinţa SEPA, BNR şi-a asumat următoarele atribuţii:
îndrumarea şi cultivarea aşteptărilor beneficiarilor din România cu privire la SEPA;
conlucrarea cu administraţia publică pentru ca aceasta să se regăsească printre primii utilizatori
ai produselor SEPA în România;
colaborarea cu utilizatorii, în general, pentru ca aşteptările acestora să fie aduse la cunoştinţa
Comitetului Naţional SEPA;
coordonarea eforturilor de comunicare la nivel naţional;
monitorizarea progreselor realizate la nivel naţional în implementarea SEPA.
Monitorizarea sistemelor de plăţi
Monitorizarea sistemelor de plăţi este o funcţie fundamentală nouă a unei bănci centrale
moderne.
Această funcţie presupune supravegherea funcţionării sigure şi eficiente a sistemelor de plăţi şi
a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare pentru asigurarea şi menţinerea
stabilităţii financiare.

66
Atingerea acestor scopuri poate fi realizată prin utilizarea unor proceduri actualizate de
detectare, identificare şi control în scopul minimizării riscurilor care se pot manifesta în cadrul
sistemelor şi în special a riscului sistemic.
Riscul juridic: riscul înregistrării unei pierderi din cauza neaplicării sau aplicării defectuoase a
prevederilor legale şi/sau contractuale şi/sau din cauza cadrului contractual necorespunzător sau
insuficienta reglementare.
Riscul operaţional: riscul manifestat ca urmare a erorii umane şi/sau a unei nefuncţionări a unei
componente hardware, software sau a sistemului de comunicaţie, care este crucială în procesul de
decontare.
Riscul de decontare (riscul financiar): riscul manifestat ca urmare a faptului că decontarea în
cadrul unui sistem nu se desfăşoară aşa cum s-a anticipat. Acest risc poate cuprinde riscul de credit şi
riscul de lichiditate.
Riscul de credit: riscul manifestat ca urmare a incapacităţii contrapărţii, respectiv a unui
participant, de a îşi îndeplini obligaţiile integral, nici la scadenţă şi nici la un alt moment viitor. Riscul
de credit cuprinde riscul costului de înlocuire şi riscul principal.
Riscul costului de înlocuire: riscul manifestat ca urmare a incapacităţii contrapărţii de a finaliza
o tranzacţie la maturitate. Expunerea rezultată reprezintă costul de înlocuire a tranzacţiei iniţiale la
preţul curent al pieţei. Această incapacitate poate lăsa partea solvabilă cu o poziţie neasigurată, sau cu
o poziţie deschisă, sau poate duce la nerealizarea profiturilor estimate aferente poziţiei respective.
Riscul principal: riscul manifestat ca urmarea a pierderii integrale a valorii aferente unei
tranzacţii (risc de credit). În procesul de decontare acest risc este asociat tranzacţiilor cu active care
prezintă o diferenţă de timp între finalizarea decontării fondurilor şi finalizarea decontării activului
tranzacţionat (de exemplu absenţa mecanismului "livrare contra plată"). Riscul principal care se
manifestă în decontarea tranzacţiilor de schimb valutar (riscul de schimb valutar) este uneori denumit
ca riscul Herstatt.
Riscul de lichiditate: riscul manifestat ca urmare a incapacităţii unei contrapărţi, respectiv a
unui participant, de a îşi îndeplini obligaţiile integral la scadenţă, dar aceasta/acesta va fi capabil(ă)
totuşi să îşi îndeplinească obligaţiile integral într-un moment ulterior.
Riscul sistemic: riscul ca neîndeplinirea obligaţiilor care revin unui participant din participarea
sa la un sistem, sau în piaţa financiară, să conducă la neîndeplinirea la termen a obligaţiilor asumate
de către alţi participanţi. Acest eşec în îndeplinirea obligaţiilor poate cauza probleme semnificative de
lichiditate sau de credit şi, în consecinţă, poate periclita stabilitatea respectivului sistem, sau a
respectivei pieţe financiare.
Obiectivele principale ale Băncii Naţionale a României în domeniul monitorizării sistemelor
sunt:
menţinerea stabilităţii financiare Băncile centrale sunt interesate în funcţionarea şi operarea
sigură şi eficientă a sistemelor de plăţi care afectează stabilitatea sectorului financiar. Participanţii au
încredere în funcţionarea şi operarea eficientă a sistemelor şi, atunci când sunt parte a unei tranzacţii,
anticipează fluxurile de fonduri. Orice defecţiune apărută în cadrul fluxurilor de fonduri cauzată de
ineficienţa sistemelor de plăţi naţionale poate conduce la apariţia şi creşterea efectelor negative asupra
participanţilor la sistem(e).

67
asigurarea unui canal adecvat de transmitere a politicii monetare Băncile centrale utilizează o
gamă largă de operaţiuni de piaţă monetară pentru implementarea propriilor politicii monetare. De
exemplu, finalizarea swap-urilor sau a tranzacţiilor de vânzare/cumpărare de instrumente financiare
depinde de funcţionarea şi operarea sigură şi eficientă a sistemelor de plăţi care asigură decontarea
fondurilor.
asigurarea eficienţei sistemelor de plăţi Băncile centrale depun eforturi pentru a preveni apariţia
oricărei defecţiuni tehnice a infrastructurilor utilizate de către sisteme, şi/sau disfuncţionalităţi
organizaţionale la nivelul operatorului de sistem, şi/sau la nivelul participanţilor, şi solicită principii şi
proceduri eficace şi transparente de conducere a sistemului.
respectarea de către operatorii de sistemele de plăţi a cadrului legal
Asigurarea şi respectarea unui cadru legal bine fundamentat în toate sistemele de drept relevante
pentru sistem reprezintă o parte importantă a operării sistemelor.
menţinerea încrederii publicului în sistemele de plăţi, în instrumentele de plată şi în moneda
naţională Sistemele de plăţi permit clienţilor instituţiilor de credit să transfere fonduri şi/sau să
efectueze plăţi. Creşterea siguranţei şi eficienţei acestor sisteme de plăţi contribuie la creşterea
încrederii publicului în efectuarea plăţilor dispuse, în instrumentele de plată folosite, în sistemele de
plăţi şi implicit în moneda naţională, RON.
Activitatea de monitorizare acoperă:
sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare;
instrumentele de plată;
operatorii de sisteme şi participanţii la sisteme;
furnizorii de servicii de infrastructură utilizate de sistemele de plăţi.
Banca Naţională a României monitorizează sistemele de plăţi care funcţionează în România,
indiferent dacă acestea sunt operate sau nu de către banca centrală.
Banca Naţională a României monitorizează sistemul SaFIR de decontare a operaţiunilor cu
instrumente financiare care este operat de către banca centrală şi monitorizează împreună cu Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare care
nu sunt operate de către banca centrală.
Pentru a elimina orice conflict de interese, Banca Naţională a României (fiind simultan operator
de sistem şi autoritate de monitorizare a sistemelor pentru ReGIS şi SaFIR), a decis ca activitatea de
monitorizare a sistemelor şi activitatea de operare a sistemelor să fie strict separate.
Principalele instrumente utilizate în activitatea de monitorizare sunt:
colectarea de date privind operatorii de sisteme, sistemele operate de aceştia şi furnizorii de
servicii de infrastructură;
inspecţii on-site;
cooperarea/colaborarea cu autorităţi naţionale de reglementare şi/sau supraveghere;
cooperarea/colaborarea cu autorităţi de monitorizare a sistemelor;
evaluarea sesizărilor formulate de consumatori;
evaluarea respectării standardelor naţionale/europene/internaţionale de către operatorii de
sisteme;
inducerea de schimbări (de exemplu prin recomandări, impunerea de către Banca Naţională a
României a unor măsuri de remediere şi termene de realizare a acestora);

68
aplicarea de sancţiuni dintr-o plajă largă începând cu publicarea (concluziilor) raportului de
monitorizare şi terminând cu retragerea autorizaţiei acordate de către Banca Naţională a României
respectivului operator de sistem.
Standarde internaţionale aplicabile sistemelor de plăţi
Core principles for systemically important payment systems, Banca Reglementelor
Internaţionale, ianuarie 2001 Banca Centrală Europeană a adoptat principiile de mai sus, care
constituie baza evaluării sistemelor de plăţi de către băncile centrale din Uniunea Europeană.
Oversight standards for euro retail payment systems, Banca Centrală Europeană, iunie 2003;
Terms of reference for the oversight assessment of euro systemically and prominently important
payment systems against the Core Principles , Banca Centrală Europeană, noiembrie 2007;
Business Continuity Oversight Expectations for Systemically Important Payment Systems
(SIPS), Banca Centrală Europeană, iunie 2006;
Guide for the assessment against the Business Continuity Oversight Expectation for SIPS,
Banca Centrală Europeană, mai 2007;
Central bank oversight of payment and settlement systems (Committee on Payment and
Settlement Systems), Banca Reglementelor Internaţionale, mai 2005.
Standarde internaţionale aplicabile sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente
financiare
Recommendations for securities settlement systems, CPSS-IOSCO, noiembrie 2001 şi
Assessment methodology, noiembrie 2001
Standards for securities clearing and settlement in the European Union, Sistemul European al
Băncilor Centrale - Comitetul european al reglementatorilor în domeniul valorilor mobiliare,
septembrie 2004
Recommendations for central counterparties, CPSS-IOSCO, noiembrie 2004
Standarde internaţionale aplicabile instrumentelor de plată
Electronic money system security objectives, Banca Centrală Europeană, mai 2003
Oversight framework for card payment schemes - Standards, Banca Centrală Europeană,
ianuarie 2008
Rolul băncii centrale în domeniul monitorizării sistemelor:
Banca centrală trebuie să definească clar obiectivele în domeniul sistemelor de plăţi şi trebuie
să publice rolul său şi politicile esenţiale privind sistemele de importanţă sistemică
Banca centrală trebuie să asigure că sistemele operate de către aceasta respectă Principiile
fundamentale
Banca centrală trebuie să monitorizeze respectarea principiilor fundamentale de către sistemele
pe care nu le operează şi trebuie să aibă capacitatea de a realiza această monitorizare
Banca centrală trebuie să coopereze cu alte bănci centrale şi alte autorităţi relevante naţionale
şi/sau străine pentru promovarea siguranţei şi eficienţei sistemelor de plăţi.
În cadrul activităţii de monitorizare a sistemelor Banca Naţională a României cooperează cu:
Banca Centrală Europeană;
băncile centrale ale statelor membre ale Uniunii Europene;
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

69
Următoarele sisteme sunt desemnate prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României
nr.34/17.01.2008 ca sisteme care intră sub incidenţa Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al
decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare
care implementează Directiva nr. 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai
1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de
valoare:
ReGIS operat de către Banca Naţională a României;
SENT operat de către Societatea de Transfer de Fonduri şi Decontări - TRANSFOND S.A.;
SaFIR operat de către Banca Naţională a României;
RoClear operat de către Depozitarul Central S.A.;
Eltrans operat de către Casa Română de Compensaţie;
Sistemul de Compensare-Decontare şi Contraparte Centrală operat de către Casa de compensare
Bucureşti.
Banca Naţională a României este autoritatea desemnată să fie notificată şi să notifice alte
autorităţi desemnate despre începerea procedurilor de insolvenţă împotriva unui participant la un
sistem desemnat conform directivei.

Exemple rezolvate

1.În cadrul sistemelor de plăţi şi decontare, care sunt cele mai importante trei operaţiuni
bancare?

Exista de fapt o legătură directă, nemijlocită între cele mai importante trei operaţiuni bancare:
- Operaţiuni de constituire a depozitelor;
- Operaţiuni de creditare;
- Operaţiuni de plăţi.

2.Ce reprezintă un sistem de plăţi şi care sunt cele două sisteme de plăţi interbancare din
România?

Un sistem de plăţi reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare şi reguli care


asigură transferul de fonduri între participanţii la sistem (instituţii de credit sau instituţii financiare).
În România există două sisteme de plăţi interbancare, unul pentru plăţi de valoare mare (ReGIS)
şi unul pentru plăţi de valoare mică şi volum mare (SENT).

De rezolvat

1. Ce este un sistem ReGIS?

70
2. Ce este un sistem RTGS?

3. Ce este Sistemul SaFIR? Enumeraţi funcţiile specifice sistemului SaFIR.

4. Ce este un sistem SENT?

5.Care sunt obiectivele principale ale Băncii Naţionale a României în domeniul monitorizării
sistemelor de plăţi?

2.3. Operatiunile de plati si decontare

Iniţial în mecanismul plăţilor mijlocul de plată universal era moneda de aur.


Locul a fost luat de moneda de credit care va permite o accelerare a plăţilor.
În prezent derularea plăţilor are la bază tehnica compensării – în care scop au fost
create CASELE DE COMPENSARE.

Funcţionarea lor se bazează:


- pe existenţa unor acorduri între participanţi;
- pe existenţa unor reglementări riguroase în măsură să permită buna derulare a plăţilor.

Aceste reglementări se referă în principal la:

1. constituirea unor depozite de garanţii;


2. păstrarea şi gestionarea de casele de compensare;
3. determinarea poziţiei nete (D/C a fiecărui participant);
4. finalitatea plăţii;

71
5. dezvoltarea pieţei interbancare.

Prin toate aceste reglementări se urmăreşte ca aceste case de compensare să


protejeze băncile (în caz de panică), motiv pentru care funcţionează în paralel un mecanism de
asigurare a depozitelor.

Se constituie astfel un fond de asigurare alimentat din primele plătite de către bănci. El este
destinat să garanteze deponenţilor că îşi pot recupera sumele depuse la băncile aflate în incapacitate
de plată.

Circuitul monedei şi efectuarea propriu-zisă a compensarii implică prestarea de servicii de către


participanţii la sistemul de plăţi. Aceste servicii sunt asigurate: fie exclusiv de Banca Centrală (ca
servicii publice); fie în sistem mixt (ca sisteme publice şi private).

Există în sistemul de plăţi riscuri:

Mecanismul plăţii – se fundamentează pe încrederea că activul financiar care


funcţionează ca mijloc sau instrument de plata, va putea fi transferat în proprietatea beneficiarului de
sumă, la aceeaşi valoare şi la o formă acceptată de acesta.
Utilizarea unui mijloc de plată pentru stingerea obligaţiilor între părţile implicate
într-o tranzacţie nu este o operaţiune lipsită de riscuri (riscuri care în prezent sunt din ce în ce mai
mari).

Exemplu:
în perioada utilizării monedei de aur exista riscul uzurii şi/sau falsificării, ca valoarea nominală
sa fie diferită de cea a materialului monetar;
în cazul bancnotelor, riscul este cel al falsificării şi al deprecierii, deci al neacceptării ulterioare
la plată;
în cazul cecului, alături de riscul falsificării, există şi riscul de nelichiditate;
în cazul cărţilor de plată, riscul este accentuat de faptul că emiterea lor (în cazul cărţilor de
credit) echivalează practic cu deschiderea unei linii de credit care nu presupune garanţii suficiente din
partea deţinătorului cărţii.

Reducerea riscului (se poate face respectând criterii esenţiale):

- finalitatea plăţii;

- transparenţa plăţilor.

Finalitatea plăţii:
este criteriul esenţial şi implică structura a două condiţii:

72
onorarea rapidă a obligaţiilor reciproce.

Intervalul dintre momentul încheierii tranzacţiei financiare şi cel al plăţii respective (stingerea
obligaţiilor) diferă în funcţie de:
- tipul instrumentului de plată utilizat;
- obligaţia pe care şi-o asumă părţile contractante, inclusiv casele de compensare.

lichiditatea şi soliditatea financiară a instituţiilor intermediare.

Transparenţa plăţilor:
presupune ca plăţile să fie astfel structurate încât părţile să fie de acord cu momentul în care
tranzacţia se finalizează.
Încrederea clienţilor în capacitatea băncilor de a oferi servicii de plată sigure şi
rapide presupune un flux continuu de informaţii:
dezvoltarea procedurilor de securitate pentru depistarea erorilor, fraudelor, oridinelor de plată
neautorizate;
reducerea la minim a sumelor aflate în tranzit care generează nesiguranţă în efectuarea la timp a
plăţilor;
prelucrarea electronică a instrumentelor de plată;
disponibilitate – capacitate mare de prelucrare şi transfer;
siguranţă în funcţionarea sistemului da plăţi.
Respectarea celor două criterii minimizează riscurile şi asigură implicit eficienţa
sistemului de plăţi.
În acest context incertitudinea sau suspendarea plăţilor de o bancă poate antrena o
reacţie în lanţ în întregul sistem bancar.
Ca urmare Băncii Centrale îi revine sarcina să dezvolte anumite politici în măsură
să reglementeze astfel de situaţii.
În practica bancară există câteva alternative:
garantarea finalizării plăţii de Banca Centrală;
aplicarea unor norme vizând expunerea individuală a fiecărei bănci, situaţii în care sunt
stabilite limite asupra poziţiei lor pentru care se cer anumite garanţii;
situaţia mixtă care nu implică obligaţii Băncii Centrale drept garantă pentru finalitatea plăţilor.
Ea trebuie să stabilească, cel puţin la nivelul său care sunt condiţiile de asigurare
a lichidităţii băncilor în contextul participării lor la derularea plăţilor.
O piaţă interbancară activă şi eficientă reprezintă o condiţie necesară pentru
îmbunătăţirea nivelului gestiunii lichidităţii, la nivelul băncilor.
Un management activ al lichidităţii presupune, însă, un mecanism eficient de
transfer al fondurilor, astfel încât băncile să-şi poată plasa rapid excedentul şi acoperi la fel de rapid
deficitul de fonduri lichide.
Toate sistemele mari de plăti finalizează plata prin Banca Centrală pentru
depozitele bancare păstrate la ea.

73
Derularea şi finalizarea plăţilor prin transferul unor creanţe asupra Băncii
Centrale, reprezintă o modalitate de verificare a solvabilităţii băncilor participante. Încheierea plăţii în
aceeaşi zi dezvoltă piaţa monetară, a cărei lichiditate depinde în mod decisiv de viteza transferurilor
interbancare.

Exemple rezolvate

1. Pe ce se bazează funcţionarea Operaţiunile de plăţi şi decontare?

Funcţionarea lor se bazează:


- pe existenţa unor acorduri între participanţi;
- pe existenţa unor reglementări riguroase în măsură să permită buna derulare a plăţilor.

74
De rezolvat

1.La ce se referă reglementările ce permit buna derulare a plăţilor?

2.Care sunt condiţiile pe care le implică criteriul esenţial privind Finalitatea plăţii?

2.5. Circuite monetare

Iniţierea viramentelor, funcţie de circuitul oricăror instrumente de plată între bănci, este doar
începutul procesului de decontare.
În prezent pe fondul expansiunii masei monetare efectuarea plăţilor devine un proces complex,
care prin cooperarea tuturor băncilor trebuie să fie structurat, organizat, corelat, încheiat zilnic.
Efectuarea plăţilor de către bănci potrivit dorinţelor exprimate de titularii de cont prezintă
pentru ele grade de dificultate diferite, funcţie de sferele pe care le angajează, respectiv circuitele
monetare în care se încadrează.
În economia fiecărei ţări există mai multe circuite monetare, pentru că, în fapt, în economie sunt
mai multe instituţii care emit monedă şi fiecare din aceste speţe de monede au o sferă de utilizare
diferită.

Sunt trei principale circuite monetare:


a) circuite monetare realizate de Banca Centrală (de emisiune), aceasta având calitatea de
emitent de monedă efectivă (de bancnote);
b) realizate de trezorerie;
c) realizate de băncile comerciale care creează monedă scripturală.

Fiecare dintre aceste trei circuite şi implicit din cele trei fenomene ale creaţiei monetare sunt
bine definite în circuitul de ansamblu al masei monetare, în funcţie de trei criterii:
instrumente de plată utilizate – specifice fiecărui circuit în parte;
ansamblul de utilizatori;
modul de corelare, de intrare a fiecărui circuit cu celelalte circuite monetare prin existenţa
unui organism central de compensare care asigură corelarea în cadrul circuitului şi integrarea cu
celelalte circuite.

Circuitul monetar realizat de Banca Centrala – emite bancnote şi monedă – care alcătuiesc
oferta de monedă a Băncii Naţionale sau baza monetară.
Principalele circuite ale bancnotelor (principalele deţinătoare de monedă centrală) sunt:

75
bancnote aflate în casieriile agenţilor economici sau la populaţie;
bancnote aflate în casieriile băncilor;
depozitele băncilor comerciale păstrate la băncile de emisiune.

Circuitul realizat de trezorerie si de băncile comerciale care creează monedă scripturală

Moneda scripturală rezultă din însumarea soldurilor conturilor titularilor (persoane fizice şi
juridice), reprezentând deci totalitatea depozitelor bancare care sunt alimentate din:
depunerile de monedă efectivă (persoane fizice şi juridice);
din viramente din alte conturi;
din credite acordate de bănci prin intermediul conturilor de credite (înregistrarea
creditului în contul beneficiarului).

Moneda scripturală funcţionează fără restricţii în cazul aceleiaşi bănci, ea fiind acceptată în
mod necondiţionat.
În acest caz banca îşi creează un circuit monetar propriu-zis, bazându-se pe un ansamblu de
utilizatori proprii şi instrumente specifice (ordine de virament, CEC-uri).

În cadrul acestui circuit banca:


poate acorda unele facilităţi unor clienţi în efectuarea plăţilor (prin acordare de credite în
condiţii avantajoase);
poate face aranjamente favorabile ambelor părţi în legătură cu efectuarea plăţilor;
banca are unele libertăţi în propriul său circuit monetar, de a opera în mecanismul derulării
circuitelor interne, dar care le poate aplica numai cu acordul părţilor.

Situaţia este alta atunci când beneficiarii sau ordonatorii de plăţi au conturi deschise la alte
bănci → asistăm la operaţiunea de transfer.
Prin cumularea plăţilor reciproce între două bănci în cursul aceleiaşi zile rezultă obligaţia
expresă a unei bănci faţă de alta de a plăti o anumită sumă.
Operaţiunile de plată ordonate de clienţi creează obligaţii reciproce între băncile lor. Pentru
stingerea acestor plăţi are loc un transfer în circuitele monetare, utilizarea monedei centrale.
Concomitent cu operaţiunea de transfer are loc şi un fenomen de conversie (transformare) a
unei forme de existenţă a monedei în alta.

76
Exemplu:
depunerea de numerar (monedă efectivă → monedă de cont);
eliberare de numerar (monedă de cont → monedă efectivă).
Aceste două tipuri de operaţiuni (încasare şi plată) se echilibrează zilnic sau periodic la nivelul
fiecărei bănci comerciale.
Pot apărea însă şi dezechilibre, şi anume: plăţi > încasări => în aceasta etapa banca trebuie să se
asigure, fie prin credite, fie prin alte modalităţi → să dispună de cantitatea de monedă necesară.

Concluzii:

efectuarea de plăţi între titularii de cont angajează băncile în diferitele circuite monetare în care
ele acţionează;
pentru a asigura efectuarea şi finalizarea circuitelor de plată trebuie să se ţină cont de
operaţiunile de transfer şi conversie prin care circuitele monetare se pot corela;
pentru finalizarea operaţiunilor de plăţi este necesar la nivelul economiei să se organizeze fluxul
de plăţi, să se stabilească soldurile reciproce.
Stingerea acestor solduri reciproce, ca operaţiune finală trebuie să ducă zilnic la închiderea de
plăţi.

Exemple rezolvate

1.Care sunt cele trei principale circuite monetare?

Sunt trei principale circuite monetare:


1.circuite monetare realizate de Banca Centrală (de emisiune), aceasta având calitatea de
emitent de monedă efectivă (de bancnote);
2.realizate de trezorerie;
3. realizate de băncile comerciale care creează monedă scripturală.

2. Enumeraţi cele trei criterii care definesc circuitele monetare.

Fiecare dintre aceste trei circuite şi implicit din cele trei fenomene ale creaţiei monetare sunt
bine definite în circuitul de ansamblu al masei monetare, în funcţie de trei criterii:
instrumente de plată utilizate – specifice fiecărui circuit în parte;
ansamblul de utilizatori;
modul de corelare, de intrare a fiecărui circuit cu celelalte circuite monetare prin existenţa
unui organism central de compensare care asigură corelarea în cadrul circuitului şi integrarea cu
celelalte circuite.

De rezolvat

77
1.Enumeraţi principalele circuite ale bancnotelor (principalele deţinătoare de monedă centrală).

Care este definiţia monedei scripurale si cum funcţionează aceasta?

Definiţia:
Rolul instituţiilor de credit
Funcţiile băncilor
Operaţiunile instituţiilor de credit
Operaţiunile bilanţiere
Operaţiunile extrabilanţiere
Sistemele de plăţi şi decontre
Operatiunile de plăti şi decontre
Circuite monetare

Teste de evaluare
Care este rolul instituţiilor de credit
Care sunt şi ce înseamnă operaţiunile instituţiilor de credit
Care sunt operaţiunile bilanţiere
Care sunt operaţiunile extrabilanţiere
Sistemele de plăti şi decontre
Operaţiunile de plăţi şi decontre
Circuite monetare

78
Rezumat

Rolul şi funcţiile instituţiilor de credit

Activitatea bancară din Italia Evului Mediu a fost deosebit de dezvoltată, atât în ceea ce priveşte
acordarea de credite comercianţilor, cât şi prin activităţile de schimbare a banilor. De aceea, mulţi
termeni bancari, utilizaţi şi astăzi, îşi au originea în acest spaţiu.

Funcţiile principale ale unei instituţii de credit sunt:


• să atragă depozitele băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridic (atragerea
fondurilor);
• să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere în alte conturi (transferul
fondurilor);
• să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase
(plasarea fondurilor).
Realizarea acestor funcţii este mult uşurată dacă banca îndeplineşte următoarele condiţii
referitoare la activitatea sa:
menţine încrederea clienţilor;
înregistrează toate tranzacţiile (menţine evidenţa riguroasă a operaţiunilor);
asigură confidenţialitatea bancară, dovedind discreţie faţă de afacerile clienţilor.
Aceste condiţii sunt derivate, pe de o parte, din două acorduri internaţionale importante iar pe
de altă parte, se regăsesc în cerinţele stipulate de banca centrală, prin acordarea de autorizaţii în ţara
respectivă.

Operaţiunile institutiilor de credit

Operaţiuni bilanţiere:
Constituie în activitatea instituţiilor de credit ponderea cea mai importantă în totalitatea
activităţilor lor.
Se împart în:
- operaţiuni pasive;
- operaţiuni active.
Operaţiunile pasive ale instituţiilor de credit sunt operaţiuni de atragere a activelor monetare
existente în economie.
În structura operaţiunilor pasive sunt:
atrageri de depuneri la vedere sau la termen, operaţiune pentru care instituţiile de credit băncile
eliberează certificate de depozit;
- obţinerea de credite de la alte instituţii de credit - împrumuturi contractate de instituţiile de
credit de la banca centrală de emisune sau aşa numitele împrumuturi de refinanţare de la Banca
Centrala; instituţiile de credit fac apel la resursele băncii naţionale, se refinanţează în cazul în care se
confruntă cu lipsă de lichiditate. Banca Centrală – are calitatea de împrumutător de ultimă instanţă.

79
împrumuturi de pe piaţa monetară (contractate la alte instituţii financiare); atragerea de resurse
financiare prin emisiune de titluri proprii de credit (obligaţiuni, în general) au o pondere mică în
ansamblul operaţiunilor pasive ale instituţiilor de credit.
capitalul propriu al instituţiilor de credit. Au o pondere scăzută în totalul pasivelor instituţiilor
de credit; in prezent o tendinţă de scădere; apare un risc de insolvabilitate şi creşte riscul de faliment
(capital propriu relativ scăzut).

Operaţiunile active
operaţiuni de credit (operaţiuni cambiale, împrumut pe gaj de mărfuri, de acţiuni sau de
obligaţiuni); aceste produse oferite clienţilor deţin ponderea cea mai mare în totalul activului bilanţier.
operaţiuni de scont;
plasamente de capital în diferite valori mobiliare, fie în scopul revânzării lor ulterioare, fie
pentru investirea capitalului în diverse întreprinderi;
operaţiuni comerciale, care constau în tranzacţii de vânzare-cumpărare de diferite valori, devize
sau titluri de mărfuri, precum şi în operaţiuni cu metale preţioase;
operaţiuni de comision, care constau în executarea dispoziţiilor primite de la clienţi în care nu
sunt angajate direct fondurile băncii (remiterea unor sume către terţi, operaţiuni cu acreditive,
operaţiuni de incasso, operaţiuni de mandat).

Mărimea unui portofoliu la nivelul unei instituţii de credit depinde de trei factori:
mărimea resurselor totale;
mărimea resurselor disponibile rămase după distribuirea de credite şi după acoperirea nevoilor
de lichiditate;
gradul de rentabilitate pe care-l are plasamentul într-un titlu sau altul.

Operaţiuni extrabilanţiere:
- nu au ca efect o majorare a resurselor şi implicit nu au ca efect o majorare a plasamentelor;
- ele sunt generatoare de câştiguri, dar şi de riscuri pentru managementul instituţiilor de credit;
- au o tendinţă de creştere la nivelul instituţiilor de credit.
Instituţiile de credit (băncile) oferă o gamă largă de servicii care aduc venituri din comisioanele,
spezele şi tarifele percepute pentru efectuarea lor.

80
Structură:
Operaţiuni de comision – au ponderea cea mai mare. Băncile în calitatea de intermediar
acţionează în numele şi pentru contul clienţilor;
Operaţiuni de mandat – se face în numele băncilor şi pentru contul clienţilor. Ele vizează în
principal administrarea portofoliului de titluri.
Operaţiuni de vânzare – cumpărare pentru clienţi;
Operaţiuni de gestionare – a trezoreriei firmei;
Servicii de informaţii financiare şi preluarea datelor financiare;
Servicii de consultanţă – pune la dispoziţia clienţilor documente şi studii financiare;
Servicii de comercializare de softuri bancare şi gestiune financiar–contabilă;
Efectuare a plăţilor şi încasare a creanţelor; încasarea taxelor şi amenzilor
Asigurarea de servicii bancare la domiciliu – pondere în creştere.
Valuta;
Cecurile de călătorie;
Plăţi privind derularea cheltuielilor guvernamentale;
Servicii de executor testamentar;
Casete pentru păstrarea valorilor;
Seifurile;
Depunerile pentru o noapte;
Eurocecurile;
Asigurarea de călătorie;

Sistemele de plăţi şi decontare


Există de fapt o legătură directă, nemijlocită între cele mai importante 3 operaţiuni
bancare:
Operaţiuni de constituire a depozitelor;
Operaţiuni de creditare;
Operaţiuni de plăţi.
Funcţionarea sistemului de plăţi are la bază un ansamblu de reglementări în care
sunt implicate:
Băncile comerciale;
Banca Centrală;
Casele de Compensaţie;
Agenţii economici (nebancari);
Alte instituţii financiare (de asigurare a depozitelor);

Moneda şi instrumentele de plată şi de credit

La nivel mondial, sistemele de plăţi şi sistemele de decontare au dobândit o


importanţă deosebită în special în ultimele decenii, datorită creşterii volumului şi a valorii
tranzacţiilor comerciale şi a celor financiare (pe pieţele monetare şi valutare), în contextul globalizării

81
şi a liberei circulaţii a capitalurilor. Şi la nivel naţional, odată cu aderarea României la Uniunea
Europeană şi cu dezvoltarea economiei, s-a manifestat o creştere importantă a volumului tranzacţiilor
de plată, precum şi a interesului operatorilor economici pentru existenţa unor sisteme de plăţi
eficiente şi sigure.
Mijloacele de plată fără numerar - principalele etape ale unei plăţi fără numerar sunt
următoarele:

Mecanisme de decontare.
Un sistem de plăţi reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare şi reguli care
asigură transferul de fonduri între participanţii la sistem (instituţii de credit sau instituţii financiare).
În România există două sisteme de plăţi interbancare, unul pentru plăţi de valoare mare (ReGIS)
şi unul pentru plăţi de valoare mică şi volum mare (SENT).

Sistemul ReGIS
ReGIS este sistemul RTGS naţional pentru plăţi în lei oferit de BNR.
Sistemul este folosit pentru decontarea operaţiunilor băncii centrale, a transferurilor
interbancare, precum şi a plăţilor în lei de valoare mare (peste 50.000 lei) sau urgente.
Sistemul asigură procesarea în timp real (respectiv pe o bază continuă) şi decontarea în banii
băncii centrale, cu finalitate imediată.
Ce este un sistem RTGS?
Un sistem cu decontare pe bază brută în timp real (RTGS) este un sistem de plăţi în care
procesarea şi decontarea au loc în mod continuu (în timp real) şi nu pe pachete de instrucţiuni. Astfel,
tranzacţiile pot fi decontate cu finalitate imediată. Decontarea pe bază brută înseamnă că fiecare
transfer este decontat individual şi nu pe bază netă.

Tipuri de tranzacţii

82
ReGIS procesează transferuri credit în lei, la nivel naţional.
Programul de operare
ReGIS funcţionează de luni până vineri, între orele 8:00 a.m. şi 6:00 p.m. (ora locală), cu un
cut-off pentru plăţile clienţilor prevăzut pentru ora 4:00 p.m. şi un cut-off pentru plăţile interbancare
prevăzut pentru ora 5:00 p.m., conform programului de operare ReGIS.

Asigurarea continuităţii activităţii


Managementul lichidităţii
Comisioane
Sistemul SaFIR

Sistemul SaFIR este un sistem de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare


administrat de BNR.
Sistemul realizează depozitarea titlurilor de stat şi a certificatelor de depozit emise de BNR,
precum şi decontarea operaţiunilor cu astfel de instrumente financiare. Sistemul asigură o procesare în
timp real a ordinelor de transfer (respectiv, pe o bază continuă), precum şi o decontare cu finalitate
imediată.
În plus, sistemul SaFIR gestionează garanţiile constituite de participanţii la sistemele de plăţi,
precum şi garanţiile constituite în cadrul operaţiunilor desfăşurate cu banca centrală.
Sistemul este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României
nr.34/17.01.2008 ca intrând sub incidenţa Legii nr. 253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv
al decontarii în sistemele de plaţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare
(care transpune în legislaţia română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor
de valoare).

Managementul sistemului
Sistemul SaFIR este administrat de BNR.

Funcţii specifice sistemului SaFIR:


1. Evidenţa instrumentelor financiare
2. Decontarea operaţiunilor cu instrumente financiare
3. Funcţii complementare

Programul de operare
Sistemul SaFIR funcţionează zilnic, de luni până vineri, între orele 8:30 a.m. şi 5:40 p.m. (ora
locală), cu excepţia zilelor de sărbători legale sau religioase (când acestea sunt sărbătorite în alte zile
decât sâmbătă sau duminică), respectiv 1 şi 2 ianuarie, a doua zi de Paşti, 1 mai, a doua zi de Rusalii,
Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, 25 şi 26 decembrie, conform programului de operare
SaFIR.
Disponibilitatea sistemului
Asigurarea continuităţii activităţii

83
Managementul riscurilor
Comisioane

Sisteme pentru plăţi de valoare mică şi volum mare - sistemul SENT


SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăţilor interbancare în lei, de
valoare mică şi volum mare transmise între participanţi, pe parcursul mai multor sesiuni zilnice.
Sistemul a intrat în funcţiune în anul 2005, fiind dezvoltat şi implementat în cadrul proiectului
Phare RO-0005.02 - "Interbank Payment System".
La nivel naţional, proiectul de implementare a SEPA este coordonat de Asociaţia Română a
Băncilor organism care reprezintă comunitatea bancară naţională în cadrul Consiliului European al
Plăţilor.

Monitorizarea sistemelor de plăţi


Monitorizarea sistemelor de plăţi este o funcţie fundamentală nouă a unei bănci centrale
moderne.
Această funcţie presupune supravegherea funcţionării sigure şi eficiente a sistemelor de plăţi şi
a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare pentru asigurarea şi menţinerea
stabilităţii financiare.

Obiectivele principale ale Băncii Naţionale a României în domeniul monitorizării sistemelor


sunt:
menţinerea stabilităţii financiare
asigurarea unui canal adecvat de transmitere a politicii monetare
asigurarea eficienţei sistemelor de plăţi
respectarea de către operatorii de sistemele de plăţi a cadrului legal
menţinerea încrederii publicului în sistemele de plăţi, în instrumentele de plată

Activitatea de monitorizare acoperă:


sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare;
instrumentele de plată;
operatorii de sisteme şi participanţii la sisteme;
furnizorii de servicii de infrastructură utilizate de sistemele de plăţi.

84
Rolul băncii centrale în domeniul monitorizării sistemelor
Banca centrală trebuie să definească clar obiectivele în domeniul sistemelor de plăţi şi trebuie
să publice rolul său şi politicile esenţiale privind sistemele de importanţă sistemică
Banca centrală trebuie să asigure că sistemele operate de către aceasta respectă Principiile
fundamentale
Banca centrală trebuie să monitorizeze respectarea principiilor fundamentale de către sistemele
pe care nu le operează şi trebuie să aibă capacitatea de a realiza această monitorizare
Banca centrală trebuie să coopereze cu alte bănci centrale şi alte autorităţi relevante naţionale
şi/sau străine pentru promovarea siguranţei şi eficienţei sistemelor de plăţi.

În cadrul activităţii de monitorizare a sistemelor Banca Naţională a României cooperează cu:


Banca Centrală Europeană;
băncile centrale ale statelor membre ale Uniunii Europene;
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Operaţiunile de plăţi şi decontare


Funcţionarea lor se bazează:
- pe existenţa unor acorduri între participanţi;
- pe existenţa unor reglementări riguroase în măsură să permită buna derulare a plăţilor.

Aceste reglementări se referă în principal la:


1. constituirea unor depozite de garanţii;
2. păstrarea şi gestionarea de casele de compensare;
3. determinarea poziţiei nete (D/C a fiecărui participant);
4. finalitatea plăţii;
5. dezvoltarea pieţei interbancare.

Există în sistemul de plăţi riscuri:


Mecanismul plăţii – se fundamentează pe încrederea că activul financiar care
funcţionează ca mijloc sau instrument de plata, va putea fi transferat în proprietatea beneficiarului de
sumă, la aceeaşi valoare şi la o formă acceptată de acesta.
Utilizarea unui mijloc de plată pentru stingerea obligaţiilor între părţile implicate
într-o tranzacţie nu este o operaţiune lipsită de riscuri (riscuri care în prezent sunt din ce în ce mai
mari).
Reducerea riscului (se poate face respectând criterii esenţiale):
- finalitatea plăţii;
- transprenţa plăţilor.
Circuite monetare
Iniţierea viramentelor, funcţie de circuitul oricăror instrumente de plată între bănci, este doar
începutul procesului de decontare.

85
În prezent, pe fondul expansiunii masei monetare efectuarea plăţilor devine un proces complex,
care prin cooperarea tuturor băncilor trebuie să fie structurat, organizat, corelat, încheiat zilnic.
Sunt trei principale circuite monetare:
a) circuite monetare realizate de Banca Centrală (de emisiune), aceasta având calitatea de
emitent de monedă efectivă (de bancnote);
b) realizate de trezorerie;
c) realizate de băncile comerciale care creează monedă scripturală.

Concluzii:
- efectuarea de plăţi între titularii de cont angajează băncile în diferitele circuite monetare în
care ele acţionează;
- pentru a asigura efectuarea şi finalizarea circuitelor de plată trebuie să se ţină cont de
operaţiunile de transfer şi conversie prin care circuitele monetare se pot corela;
- pentru finalizarea operaţiunilor de plăţi este necesar la nivelul economiei să se organizeze
fluxul de plăţi, să se stabilească soldurile reciproce.
Stingerea acestor solduri reciproce, ca operaţiune finală trebuie să ducă zilnic la închiderea de
plăţi.

86
TEMA 3 - CONTURILE BANCARE

Cuprinsul:
3.1 Noţiunea de cont bancar
3.2 Deschiderea contului bancar
3.3 Închiderea contului bancar
3.4 Funcţionarea contului bancar şi codificarea contului bancar
Rolul şi structura sistemului bancar

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
Noţiunea de cont bancar
Deschiderea contului bancar
Închiderea contului bancar
Funcţionarea contului bancar şi codificarea contului bancar.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Basno C, Dardac N, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Basno C, Dardac N, Produse, costuri si performente bancare, Editura Economică, Bucureşti,
2000
Basno C, Dardac N, Riscuri bancare. Cerinţe prudenţiale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
Dedu V, Gestiune şi audit bancar, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2001
Olteanu V, Marketing financiar bancar, Editura Ecomar Bucureşti 2000

87
Marea majoritate a operaţiunilor bancare, desfăşurate pentru clienţii băncii, se reflectă în
conturi bancare care reprezintă un sistem de referinţă pentru reprezentarea raporturilor băncilor cu
persoanele pentru care banca efectuează servicii.
Clienţii băncii, pentru marea majoritate a operaţiunilor, se afirmă şi acţionează ca titulari de
cont.

3.1. Noţiunea de cont bancar

Contul bancar, ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe
ipostaze:
este un document contabil
este o convenţie
este un document al comerţului de bancă
Ca document contabil - este un tabel al creanţelor şi datoriilor reciproce, o reflecţie a
operaţiunilor efectuate.
Dar pentru efectuarea operaţiunilor ambele părţi trebuie să accepte prin convenţie un regim
operaţional reciproc avantajos.
Astfel contul este preponderent o convenţie asupra modului de acoperire şi stingere a creanţelor
şi datoriilor între cele două părţi corespondente.
Regimul dobânzilor practicate este o altă latură a convenţiei.
De asemenea operarea în cont impune pentru bancă prestarea unor servicii implicite, efectuarea
operaţiunilor de casă ale clienţilor în condiţii prealabil convenite şi acceptate.
Semnificaţia contului ca instrument al comerţului de bancă este mai amplă.
Soldul contului titularului reprezintă o expresie a relaţiilor de credit între bancă şi titular. Astfel
soldul creditor pentru poziţia iniţială arată calitatea de creditor al titularului faţă de bancă.
Operaţiunile care se succed în cont faţă de bancă duc la continua mişcare a soldului. Fiecare
nou sold este o poziţie provizorie până la viitoarea operaţiune.
Fiecare mişcare în cont constată o operaţiune şi marchează un rezultat, stabilind o nouă poziţie
între bancă şi titular.
Părţile pot conveni dacă operaţiunile se desfăşoară în limita disponibilului din cont sau dacă
sunt permise şi solduri debitoare, situaţie în care titularul beneficiază de credite acordate de bancă.
Contul bancar este un instrument de exprimare a plăţii în condiţiile în care creanţele sunt plătite
prin înscrierea în cont.
După cum se ştie:
debitarea contului – înseamnă efectuarea de plăţi în favoarea celor faţă de care era datorat
creditarea contului titularului înseamnă încasarea creanţelor de la datornicii săi
Operaţiunile vor avea efect specific:
diminuarea disponibilului la debitor
creşterea disponibilului la creditor

88
Contul titularului poate reprezenta un instrument de garantare pentru bancă. Contul cu sold
creditor al unui titular poate reprezenta , prin soldul său, garanţia pentru creditele acordate şi
exprimate în alte conturi cu sold debitor.

Principalele conturi deschise clienţilor sunt:


conturi curente;
conturi americane: NOW şi SUPERNOW;
conturi de economii;
conturi monetare;
conturi corespondente;
.Conturi escrow.

1. Conturile curente - deschise agenţilor economici şi persoanelor fizice;


titularii pot face retrageri sau plăţi către terţi ( fie numerar, fie utilizând diferite instrumente cum
ar fi: cec, bilet la ordin, ordin de plată );
asigurarea acestor servicii reprezintă o funcţie tradiţională a băncilor comerciale;
disponibilităţile din aceste conturi sunt purtătoare de dobândă la vedere.

2. Conturile NOW şi SUPERNOW:


conturi purtătoare de dobânzi;
fără scadenţă ( conturi la vedere ).
Ordinele de retragere sunt purtătoare de dobândă şi sunt emise pentru:
particulari;
societăţi nelucrative;
agenţii guvernamentale;
administraţii centrale şi locale.
Diferenţa dintre contul NOW şi contul SUPERNOW constă în faptul că cele din urmă sunt
purtătoare de dobânzi mai mari, dar au şi plafoane minime, inclusiv restricţii mai severe în ce priveşte
retragerile de lichiditate din aceste conturi.
Din acest motiv, unii apreciază că aceste conturi SUPERNOW pot fi asimilate conturilor la
termen.

3. Conturile de economii:
purtătoare de dobânzi;
se caracterizează prin faptul că asupra lor nu pot fi trase ordine de plată;
sumele pot fi retrase oricând şi transferate în conturile clienţilor.
4. Conturile monetare: sunt conturi de economii, dar se deosebesc de acestea prin dobândă (la
acestea se practică o dobândă variabilă), în plus această dobândă este legată de rata medie a dobânzii
aferentă unui instrument monetar pe termen scurt (cambii, certificat de depozit, bon de trezorerie).

89
5. Conturile corespondente:
acestea pot fi asimilate conturilor curente;
băncile îşi deschid reciproc asemenea conturi, ele reprezintă o sursă importantă de fonduri
îndeosebi pentru băncile mari (totodată băncile mici titulare de astfel de conturi beneficiază de
servicii gratuite oferite de băncile mari). Ex: viramente, tranzacţii internaţionale, participarea la
credite.
6.Conturile escrow – sunt conturi ce pot fi deschise agenţilor economici şi care să poată fi
utilizate numai pentru anumite operaţiuni stabilite în momentul deschiderii unui astfel de cont.

Exemple rezolvate

1.Care este definiţia contul bancar?

Contul bancar, ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe
ipostaze:
este un document contabil
este o convenţie
este un document al comerţului de bancă

2.Ce reprezintă contul bancar ca document contabil?

Ca document contabil - este un tabel al creanţelor şi datoriilor reciproce, o reflecţie a


operaţiunilor efectuate.
De rezolvat

1.Ce înţelegeţi prin debitarea şi creditarea contului bancar?

2.Enumeraţi principalele conturi deschise clienţilor. Explicaţi fiecare cont în parte.

90
3.2. Deschiderea contului bancar

Deschiderea contului bancar are o dublă semnificaţie:


încheierea convenţiei între părţile corespondente (bancă, client)
efectuarea primei operaţiuni

Deschiderea contului implică, în prealabil încheierea, respectiv semnarea convenţiei între părţi,
convenţie care are calitatea unui contract consensual.
Semnarea convenţiei are unele consecinţe practice în raportul între părţi după cum urmează:
ambele părţi acceptă condiţiile de funcţionare ale contului;
bancherul se obligă să efectueze unele operaţiuni în favoarea clientului
titularul de cont capătă calitatea de client al băncii şi beneficiează de servicii potrivit
prevederilor contractuale
Deschiderea contului presupune verificarea şi acceptarea prealabilă a clientului de către bancă.
Se porneşte de la ideea că banca nu este un serviciu public ci o societate comercială liberă în
deciziile sale şi are posibilitatea în a alege căile de activitate şi de prosperitate, implicit prin selectarea
clientului.
Cererile de deschidere de cont trebuie tratate cu cea mai mare atenţie şi profesionalitate.
Este extrem de importantă prezentarea de către client a tuturor documentelor stipulate de
legislaţia în vigoare.
Eventualele neînţelegeri ulterioare între acţionarii unei societăţi pot conduce la conflicte sau la
solicitări ale autorităţilor şi pot atrage răspunderea bancară. De aceea, toate conturile trebuie deschise
în stricta concordanţă cu normele legale în vigoare privind înmatricularea societăţilor, administrarea
societăţilor şi reprezentarea, precum şi cu politica băncii. Elementele care sunt supuse la modificări
periodice precum suma minimă necesară pentru deschiderea de cont, comisioane, etc vor fi aduse la
cunoştinţă personalului în mod regulat, în cazul modificărilor.
Banca deschide conturi numai în favoarea clienţilor cu o reputaţie bună, care respectă legile şi
în conformitate cu Standardele de Cunoaştere a Clientelei.

Documente necesare pentru deschiderea de cont:

REZIDENŢI PERSOANE JURIDICE

Societăţi de stat
Regulamentul de organizare si funcţionare
Certificatul de înregistrare cu cod unic emis de Oficiul Registrului Comerţului
Certificat de înregistrare fiscală
Certificat de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului
Certificatul eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat
(DGFPCFS)
H.G. privind înfiinţarea regiei autonome

91
Acte doveditoare privind modificările survenite în cadrul Regiei Autonome şi menţiunile
corespunzătoare însoţite de extras de la Oficiul Registrului Comerţului
Declaraţie de grup conform Normelor BNR nr.1/09.04.2001 privind lichiditatea băncilor
Hotărârea Organului Colectiv de Conducere (Consiliului de Administraţie) prin care se numesc
persoanele împuternicite să dispună de conturile deschise la Banca noastră sau procură autentică,
după caz
Acte de identitate pentru persoanele împuternicite să dispună de cont

Societăţi comerciale
Act constitutiv
Certificatului de înregistrare cu cod unic emis de Oficiul Registrului Comerţului
Certificat de înregistrare fiscală (dacă mai este cazul)
Certificat de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului(dacă mai este cazul)
Certificatul eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat
(DGFPCFS) (dacă mai este cazul)
Ultimul extras de la Registrul Comerţului
Toate actele adiţionale la actul constitutiv
Toate înscrierile de menţiuni la Registrul Comerţului
Decizia Consiliului de Administraţie/Administratorului unic de a deschide conturi la Banca
noastră (dacă este cazul)
Declaraţie de grup conform Normelor BNR nr.1/09.04.2001 privind lichiditatea băncilor
Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie prin care se
numesc persoanele împuternicite să reprezinte societatea în relaţia cu Banca noastră, procura autentică
sau împuternicire, după caz
Acte de identitate pentru persoanele împuternicite să dispună de cont

Reprezentanţa
Autorizaţia emisă de Departamentul pt. Comerţ Exterior din cadrul Guvernului României
Înregistrarea autorizaţiei la Camera de Comerţ şi Industrie
Înregistrarea fiscală la Administraţia Financiară
Actul constitutiv al societăţii mamă (act original + traducere în limba română legalizată de
Biroul Notarului Public)
Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie prin care se
numesc persoanele împuternicite să dispună de conturile deschise la Banca noastră (act original +
traducere în limba română legalizată de Biroul Notarului Public)

Constituirea de societăţi/deschidere de cont de capital


Actul Constitutiv al societăţii care se înfiinţează
Documentul de identitate al persoanei autorizate să depună capitalul social
Documentele vor fi prezentate în original şi copie la Bancă
Acest cont va ramâne blocat până la definitivarea actelor de înmatriculare a societăţii conform
Legii 31/1991 completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.32/1997

92
În situaţia renunţării la înfiinţarea societăţii, retragerea capitalului depus se face numai pe baza
următoarelor documente:
- adresa de la Registrul Comerţului care atestă că societatea nu a fost înfiinţată (original);
- declaraţie autentificată de Biroul Notarului Public privind renunţarea acţionarilor la înfiinţarea
societăţii.

REZIDENŢI PERSOANE FIZICE

Acte de identitate pentru titular şi împuternicit, după caz


Procura întocmită care reprezintă şi Fişa specimenului de semnături, prin care titularul de cont
numeşte persoanele împuternicite să dispună de conturile deschise la bancă.
Fişei specimenului de semnături pentru persoane fizice

Toate documentele vor fi prezentate în original şi copie la Bancă


Formularele care trebuie completate de către solicitant
Cerere de deschidere de cont
Condiţiile Generale de Afaceri
Fişa specimenelor de semnături pentru persoane juridice / fizice
Cerere de parolare a contului
Convenţie Generală pentru transmiterea instrucţiunilor prin fax
Contract de Internet Banking (opţional)

93
NEREZIDENŢI PERSOANE JURIDICE

Pentru toate documentele care nu sunt redactate iniţial în limba română trebuie prezentate
traduceri legalizate în limba română (excepţiile sunt prezentate explicit).

Societăţi comerciale
Act Constitutiv (act original + traducere în limba română legalizată de Biroul Notarului Public)
Certificat de înmatriculare al societăţii în ţara de origine (act original + traducere în limba
română legalizată de Biroul Notarului Public)
Certificat fiscal al societăţii emis de autoritatea fiscală din ţara de origine (act original +
traducere în limba română legalizată de Biroul Notarului Public)
În cazul în care companiile sunt constituite în ţări în care un asemenea document nu poate fi
obţinut de la autorităţile competente din ţara de rezidenţă, Certificatul fiscal va fi înlocuit cu o
declaraţie dată în acest sens de reprezentantul legal al companiei,
Hotărârea organului de conducere colectiv al societăţii privind deschiderea contului de către
societate la banca noastră (act original + traducere în limba română legalizată de Biroul Notarului
Public)
Procura autentică prin care se numesc de către societate persoanele împuternicite să dispună de
conturile deschise la banca noastră (act original + traducere în limba română legalizată de Biroul
Notarului Public)
Scrisoare de bonitate pentru societatea nerezidentă, întocmită de o altă bancă – original
Acte de identitate pentru persoanele împuternicite să dispună de cont – original

Formularele care trebuie completate de către solicitant


Cerere de deschidere de cont
Condiţiile Generale de Afaceri
Fişa specimenelor de semnături a societăţii
Cerere de parolare a contului
Convenţie Generală pentru transmiterea instrucţiunilor prin fax
Contract de Internet Banking (opţional)

NEREZIDENŢI PERSOANE FIZICE

Acte de identitate pentru titular şi împuternicit, după caz (original + copii)


Procura (original sau traducere în limba română legalizată de Biroul Notarului Public) care
reprezintă şi Fişa specimenului de semnături, prin care titularul de cont numeşte persoanele
împuternicite să dispună de conturile deschise la bancă. Dacă procura autentificată nu conţine
specimenul de semnatură al persoanei împuternicite este obligatorie completarea Fişei specimenului
de semnături pentru persoane fizice

94
Formularele care trebuie completate de către solicitant
Cerere de deschidere de cont
Condiţiile Generale de Afaceri
Fişa specimenelor de semnături pentru persoane fizice
Cerere de parolare a contului
Convenţie Generală pentru transmiterea instrucţiunilor prin fax (opţional)
Contract de Internet Banking (opţional)

DESCHIDEREA CONTULUI

Toate solicitările privind deschiderea de cont la bancă trebuie prezentate Departamentului


Marketing din sucursală.
În urma analizării şi verificării informaţiilor prezentate de solicitant şi după verificarea faptului
că solicitantul nu se află în listele deţinute de bancă primite de la BNR sau alte autorităţi, Consilierul
clientelă va decide dacă se va deschide contul.

Consilierul clientelă va aproba deschiderea de cont prin semnarea formularului de deschidere de


cont şi Directorul de sucursala va aproba prin semnarea ‘Condiţiilor Generale de afaceri’.

Banca are dreptul de a refuza deschiderea de cont în cazul persoanelor fizice sau juridice, dacă
nu doreşte să stabilească relaţii bancare cu aceştia. Decizia de a nu deschide cont se va lua de la caz la
caz, în urma analizei aferente. Consilierul clientelă va referi asemenea cazuri Directorului sucursalei.
Decizia de a refuza deschiderea de cont va fi luată de Directorul Sucursalei şi, dacă este cazul,
de către Conducerea Băncii.

Elementele ce trebuie luate în considerare la deschiderea de cont precum şi situaţiile neagreate


de banca noastră pot fi găsite şi în politica privind Standardele de Cunoaştere a Clientelei, obligatoriu
a fi cunoscută de toţi angajaţii Băncii.

Deschiderea de conturi în favoarea nerezidenţilor care provin din jurisdicţii în care nu există
reglementări adecvate privind prevenirea spălării banilor se va efectua în conformitate cu Politica
privind Standardele de cunoaştere a clientelei.

Procedurile de identificare în vederea deschiderii unui cont cât şi verificarea informaţiilor


furnizate de solicitanţi precum şi păstrarea evidenţelor se vor efectua în conformitate cu Politica
privind Standardele de cunoaştere a clientelei.

În cazul în care există modificări în situaţia clienţilor, acestea vor fi păstrate la dosarul de
deschidere de cont. În cazurile în care se consideră necesar, se va informa Conducerea asupra
modificărilor intervenite.

95
La primirea cererii de deschidere de cont (semnată de Consilierul clientelă) angajatul din
departamentul Servicii Clientelă face următoarele operaţiuni:

Verifică toată documentaţia prezentată. Toate documentele trebuie prezentate în original sau
copii autentificate. Personalul băncii va face copii ale documentelor prezentate şi le va ştampila cu
ştampila ‘conform cu originalul’.
Nu se acceptă nici un fel de documente transmise prin fax.
Nu se acceptă dosare incomplete.
Verifică cererea de deschidere de cont
Verifică specimenele de semnatură din punctul de vedere al legalităţii reprezentării companiei
în relaţiile cu terţi de către persoanele împuternicite.
Înregistrează clientul în registrul de deschideri de conturi/în dosar.
Stipulează numărul contului pe cererea de deschidere de cont.

La primirea cererii de deschidere de cont pentru persoane fizice, departamentul Servicii


Clientelă trebuie să îndeplinească următoarele operaţiuni:

Verifică cererea de deschidere de cont.


Identifică solicitantul(pe baza buletinului de identitate, paşaportului etc);
Verifică procura împuternicitului, dacă este cazul;
Verifică fişele specimenelor de semnatură
Dacă solicitantul este o persoană pusă sub interdicţie conform legilor din România:
- se verifică dacă cererea este facută de tutore în numele persoanei puse sub interdicţie;
- se verifică şi se păstrează o copie a deciziei emise de autoritatea tutelară.
Se înscrie numărul de cont, tipul contului şi codul clientului pe cererea de deschidere de cont.
Şeful departamentului va verifica de asemenea documentele prezentate şi, în final, verifică
deschiderea contului.

În cazuri speciale aferente deschiderii de cont, care nu sunt cuprinse în aceste proceduri, acestea
vor fi aprobate de Departamentul Juridic şi Directorul Sucursalei.

PĂSTRAREA DOCUMENTELOR AFERENTE DESCHIDERII DE CONT

Documentele necesare deschiderii de cont (cerere, documente justificative, fişa specimenelor de


semnatură etc) sunt păstrate de către Departamentul Servicii Clientelă în ‘dosarul deschidere de cont’.
Fişa specimenelor de semnătură este completată în 3 exemplare:
- o copie a fişei specimenelor de semnatură este remisă casieriei pentru utilizare curentă,
- o copie este remisă Departamentului Servicii Clientelă şi
- o copie este păstrată în dosarul clientului.

96
Dacă anumite documente din ‘dosarul titularului de cont sunt înlocuite cu altele sau modificate,
noile documente vor fi înregistrate cu data primirii de către bancă.

Fişele specimenelor de semnături care se înlocuiesc (şi care nu vor fi eliminate din dosar) vor fi
marcate ca ‘anulate/înlocuite’ şi păstrate la dosarul de deschidere de cont. Noile fişe de specimene de
semnături vor conţine data la care au fost înlocuite precum şi data fişelor de specimene care au fost
înlocuite.

Fiecare dosar va conţine un opis cu lista tuturor documentelor cuprinse în dosar.

Departamentul Servicii Clientelă va păstra dosarele titularilor de cont în ordinea numărului de


cont într-o zonă protejată împotriva incendiilor.

DESCHIDEREA DE SUB-CONTURI

Sub-conturile pot fi deschise în favoarea clienţilor care deţin cont la Bancă.

Solicitarea în scris a clientului pentru deschidere de sub-cont trebuie să fie aprobată de


Directorul Sucursalei şi Consilierul clientelă.

Cererea scrisă a clientului trebuie să stipuleze motivul deschiderii contului precum şi persoanele
autorizate să lucreze în sub-contul respectiv. Dacă este necesar, clientul trebuie să completeze o fişă
de specimene de semnături suplimentară pentru sub-contul respectiv.

Toate documentele aferente deschiderii de sub-cont trebuie păstrate în dosarul deschiderii


contului.

Exemple rezolvate

1. Prezentaţi dublă semnificaţie a deschiderii contului bancar.


Deschiderea contului bancar are o dublă semnificaţie:
încheierea convenţiei între părţile corespondente (bancă, client)
efectuarea primei operaţiuni

2.Care sunt consecinţele semnării convenţiei la deschiderea unui cont bancar?

Deschiderea contului implică, în prealabil încheierea, respectiv semnarea convenţiei între părţi,
convenţie care are calitatea unui contract consensual.

Semnarea convenţiei are unele consecinţe practice în raportul între părţi după cum urmează:
ambele părţi acceptă condiţiile de funcţionare ale contului;

97
bancherul se obligă să efectueze unele operaţiuni în favoarea clientului
titularul de cont capătă calitatea de client al băncii şi beneficiează de servicii potrivit
prevederilor contractuale

3.Ce presupune deschiderea contului?

Deschiderea contului presupune verificarea şi acceptarea prealabilă a clientului de către bancă.


Se porneşte de la ideea că banca nu este un serviciu public ci o societate comercială liberă în
deciziile sale şi are posibilitatea în a alege căile de activitate şi de prosperitate, implicit prin selectarea
clientului.
Cererile de deschidere de cont trebuie tratate cu cea mai mare atenţie şi profesionalitate.
Este extrem de importantă prezentarea de către client a tuturor documentelor stipulate de
legislaţia în vigoare.

De rezolvat

1.Enumeraţi documentele nesare deschiderii unui cont de către rezidenţii persoane juridice.

2. Prezentaţi formularele care trebuie completate de către nerezidenţii persoane fizice.

3.Cui îi revine decizia de a aproba deschiderea de cont? Dar decizia de a refuza deschiderea de
cont?

4.Care sunt operaţiunile efectuate de către angajatul din departamentul Servicii Clientelă la
primirea cererii de deschidere de cont pentru persoane fizice?

98
5.Ce înţelegeţi prin deschiderea de sub-conturi?

3.3. Închiderea contului bancar

ÎNCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR JURIDICE

Un cont se poate închide în următoarele circumstanţe:

1.La cererea directă a titularului de cont efectuată printr-o cerere semnată


de reprezentantul autorizat. Fondurile existente se vor transfera într-un alt cont menţionat de către
client sau vor fi retrase cash la solicitarea clientului şi conform prevederilor legale;

2.În cazul lichidării unei societăţi, se vor prezenta băncii următoarele


documente:
cererea de închidere a contului semnată de reprezentantul autorizat al societăţii
decizia adunării generale a acţionarilor (AGA), decizia comitetului de direcţie/consiliului de
administraţie şi/sau alte documente menţionate în contractul de societate sau statutul societăţii
confirmarea radierii societăţii de la Registrul Comerţului ;
certificat de la administraţia financiară prin care se confirmă că societatea nu are datorii
neplătite către bugetul de stat.

Dacă sucursala descoperă implicarea clientului în frauda sau dacă clientul nu


corespunde standardelor băncii, contul poate fi închis.

Directorul sucursalei trebuie să informeze şi să explice situaţia Departamentului de Audit


Intern, Departamentului Juridic, Departamentului Operaţiuni Centrale, Vice-Preşedinte de resort şi
Preşedinte.
La recomandarea Departamentului Audit Intern, contul poate fi închis.

Soldul contului va fi transferat în contul tranzitoriu. Suma poate fi retrasă de client pe baza
semnăturilor în vigoare.

99
Sucursala va informa în scris clientul asupra închiderii contului şi va solicita prezentarea
acestuia la Bancă pentru retragerea soldului din cont.

3.În cazul închiderii contului datorită problemelor apărute în afacerile derulate cu banca, situaţia
va fi discutată de Directorul Sucursalei cu Conducerea Băncii.

4.Nu au mai fost efectuate operaţiuni pe conturile clientului timp de 6 luni altele decât cele
provenite din perceperea automată lunară de către sistem a comisioanelor;

5.Nu are depozite la termen;

6.Nu are credite/card de credit sau alte datorii aferente acestora şi nu datorează Băncii nici o
altă sumă, rezultată din alte raporturi;

7.Banca nu s-a angajat în nici un fel la ordinul clientului sau pentru contul acestuia;

8.Nu există instrumente de debit în care titularul de cont să fie beneficiar/ultim giratar, remise la
încasare de către Bancă, aflate în circuit, asa după cum reiese din evidenţele Băncii;

9.Nu există o instrucţiune primită în Bancă de poprire, sechestru sau altă formă de
indisponibilizare a sumelor aflate în cont, înfiinţată de către organele abilitate în drept;

10.Banca nu are în posesie, ca garanţie la un credit acordat altui client, Bo semnat de


reprezentanţii persoanei juridice, în calitate de emitent, avalist;

11.Nu are calitate de girant în nici o tranzacţie efectuată de bancă, sau în curs de efectuare;

12.Nu are în posesie carnete de cecuri barate sau cecuri numerar.

În cazul închiderii unui cont, Departamentului Servicii Clientelă va verifica următoarele:

Societatea care solicită închiderea de cont să nu aibă obligaţii către bancă sau către stat. Toate
conturile trebuie închise, toate dobânzile şi comisioanele plătite, clientul nu trebuie să aibă credite
rămase în derulare.
Societatea trebuie să returneze carnetele de cec cu file neutilizate.
O notă trebuie obtinută de la toate departamentele care intră în relaţie cu clientul, prin care se
certifică faptul că societatea nu are datorii.
Directorul sucursalei aprobă închiderea contului..

ÎNCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR FIZICE

100
Contul va fi închis în următoarele circumstanţe:

la cererea scrisă a titularului de cont;


în cazul decesului titularului, la cererea scrisă şi cu prezentarea de documente de către succesori
conform procedurilor legale şi cu aprobarea departamentului juridic;
în termen de 30 de zile de la data deschiderii contului în care nu există mişcări sau dacă nici o
suma nu a fost depusă;
dacă sucursala descoperă că clientul este implicat în fraudă sau nu corespunde standardelor
băncii
nu are depozite la termen;
nu are credite/card de credit sau alte datorii aferente acestora şi nu datorează Băncii nici o altă
sumă, rezultată din alte raporturi;
banca nu s-a angajat în nici un fel la ordinul clientului sau pentru contul acestuia;
nu există instrumente de debit în care titularul de cont să fie beneficiar/ultim giratar, remise la
încasare de către Bancă, aflate în circuit, asa după cum reiese din evidenţele Băncii;
nu există o instrucţiune primită în Banca de poprire, sechestru sau altă formă de
indisponibilizare a sumelor aflate în cont, înfiinţată de către organele abilitate în drept.
Banca nu are în posesie un BO semnat de persoana fizică, în calitate de emitent, avalist, ca
garanţie la un credit acordat altui client;
nu are calitate de girant în nici o tranzacţie efectuată de bancă, sau în curs de efectuare;
nu are calitate de staff.

În cazul închiderii unui cont, departamentul Servicii Clientelă va verifica următoarele:


Verifică dacă persoanele fizice care solicită închiderea contului nu au datorii către bancă sau
către stat (închiderea conturilor short, dobânzi neplătite, comisioane, acreditive neajunse la
maturitate)
Obţinerea unei note de la toate departamentele băncii care intră în relaţie cu clientul, prin care
să se confirme că nu există datorii ale acestuia
Directorul sucursalei aprobă închiderea de cont.

Exemple rezolvate

1.Enumeraţi circumstanţele închiderii conturilor persoanelor juridice.

Un cont se poate închide în următoarele circumstanţe:


- La cererea directă a titularului de cont efectuată printr-o cerere semnată de
reprezentantul autorizat. Fondurile existente se vor transfera într-un alt cont menţionat de către client
sau vor fi retrase cash la solicitarea clientului şi conform prevederilor legale;
- în cazul lichidării unei societăţi,
- dacă sucursala descoperă implicarea clientului în fraudă sau dacă clientul nu corespunde
standardelor băncii, contul poate fi închis.

101
2. Care sunt atribuţiile Departamentului Servicii Clientelă în cazul închiderii conturilor
persoanelor juridice ?

În cazul închiderii unui cont, Departamentului Servicii Clientelă va verifica următoarele:


Societatea care solicită închiderea de cont să nu aibă obligaţii către bancă sau către stat. Toate
conturile trebuie închise, toate dobânzile şi comisioanele plătite, clientul nu trebuie să aibă credite
rămase în derulare.
Societatea trebuie să returneze carnetele de cec cu file neutilizate.
O notă trebuie obtinută de la toate departamentele care intră în relaţie cu clientul, prin care se
certifică faptul că societatea nu are datorii.
Directorul sucursalei aprobă închiderea contului..

De rezolvat

1.Care sunt criteriile necesare închiderii conturilor persoanelor fizice?

2.Ce sarcini îi revin departamentului Servicii Clientelă în cazul închiderii unui cont-persoana
fizică?

3.4. Funcţionarea şi codificarea contului bancar

Contul funcţionează atâta timp cât este alimentat.


Deci funcţional este un cont cu sold creditor.
Ţinerea contului de către bancă presupune următoarele operaţiuni:
- înregistrarea prin formule contabile în care contul titularului poate avea o postură creditoare
sau debitoare
- stabilirea soldului după fiecare operaţiune sau periodic din care să poată rezulta poziţia sa
(creditoare sau debitoare).
Periodic titularul de cont primeşte extrasul de cont privind operaţiunile efectuate (de la ultimul
extras primit). De obicei emiterea extraselor se face zilnic pentru persoane juridice şi lunar pentru
persoane fizice; dacă se doreşte altfel se face solicitare băncii pentru perioada la care se doreşte să se
genereze aceste extrase.

102
Pentru unele conturi curente, nu se beneficiază de dobândă la soldurile creditoare,
considerându-se de către bănci şi acceptându-se de către titulari, că aceasta este o formă de a
recompensa banca pentru operaţiunile de trezorerie ce le efectuează în beneficiul titularului.
Este evident că în asemenea condiţii o serie de titulari nu preferă ramânerea în sold, pentru
perioade mari, a unor sume substanţiale. În interes propriu, titularii vor retrage din conturi aceste
solduri, dându-le o utilizare prin plasamente aducătoare de profit.
Pentru a preveni aceste fenomene – băncile au introdus sistemul conturilor paralele cu transfer
automat, clienţii putând beneficia de dobânzi semnificative la sumele lăsate în bănci o perioadă mai
mare. Fluxurile de încasări şi plăţi se desfăşoară normal prin contul curent iar la finalul zilei soldul ce
rămâne în cont se transferă automat într-un cont de depozit mai bine remunerat.
Conturile deschise la bănci au şi cheltuială – şi anume băncile percep comisioane pentru acestea
astfel:
comision de rulaj
comision de administrare cont – ce este o sumă fixă pentru fiecare client în parte
comision de descoperire – calculat asupra soldului debitor cel mai ridicat din cursul lunii;
comisionul exprimă mărimea maximă a angajării bancare faţă de cel creditat.
Pe parcursul funcţionării contului se poate aplica sechestrul asupra sumelor din cont. Această
operaţiune devine posibilă potrivit legislaţiei în vigoare având în vedere că soldul creditor al contului
constituie o creanţă sigură, lichidă şi disponibilă.
Sechestru pe cont se poate pune doar dacă:
se primeşte de la Administraţia Finanţelor Publice un titlu de sechestru
se primeşte de la Primărie – adresa blocare conturi
se primeşte o executare de la BEJ
etc

Codificarea contului bancar

Globalizarea relaţiilor economice şi financiare a condus la reglementări speciale sub forma ISO
13616 IBAN – Internaţional Bank Account Number.

Sistemul de formare a numerelor de cont IBAN este foarte clasic; ceea ce permite prelucrarea şi
încadrarea tuturor sistemelor de codificare natională existente.

Schema structurală a contului IBAN este:


- codul ţării – două litere
- cifra de control – două poziţii
- codul de bază BBAN până la 30 de caractere alfanumeric de la 0 la 9 şi de la A la Z.

Codificarea corectă a conturilor bancare şi respectarea severă a procedurilor necesare pentru


asigurarea securităţii informaţiilor conţinute în mesajele de plăţi privind conturile bancare reprezintă

103
condiţia fundamentală a respectivei discipline de plăţi, a intereselor clienţilor, pe ansamblu a
comunităţii implicate, pe care băncile trebuie să o promoveze şi să acţioneze pentru siguranţa ei.

Exemple rezolvate

1.Care sunt operaţiile necesare administrării contului de către bancă?

Ţinerea contului de către bancă presupune următoarele operaţiuni:


- înregistrarea prin formule contabile în care contul titularului poate avea o postură creditoare
sau debitoare
- stabilirea soldului după fiecare operaţiune sau periodic din care să poată rezulta poziţia sa
(creditoare sau debitoare).

2.Ce presupune funcţionarea contului?

Funcţionarea contului presupune aplicarea unui regim de dobânzi şi comisioane.


Pentru unele conturi curente, nu se beneficiază de dobândă la soldurile creditoare,
considerându-se de către bănci şi acceptându-se de către titulari, că aceasta este o formă de a
recompensa banca pentru operaţiunile de trezorerie ce le efectuează în beneficiul titularului.

De rezolvat

1.Daţi exemple de comisioane, practicate de bănci, legate de operaţiunile de casă derulate prin
conturi.

2.Dati exemple de situaţii în care se poate aplica sechestrul asupra sumelor din cont.

3.Cum se realizează codificarea conturilor bancare?

104
4.Care sunt elementele de bază ale sistemului de codificare?

Definiţia
Ce reprezintă un cont bancar
Deschiderea contului bancar
Închiderea contului bancar
Funcţionarea contului bancar şi codificarea contului bancar

Teste de evaluare
Noţiunea de cont bancar
Deschiderea contului bancar - procedură
Închiderea contului bancar - procedură
Funcţionarea contului bancar şi codificarea contului bancar

Rezumat
Marea majoritate a operaţiunilor bancare, desfăşurate pentru clienţii băncii, se reflectă în
conturi bancare care reprezintă un sistem de referinţă pentru reprezentarea raporturilor băncilor cu
persoanele pentru care banca efectuează servicii.
Clienţii băncii, pentru marea majoritate a operaţiunilor, se afirmă şi acţionează ca titulari de
cont.
Noţiunea de cont bancar
Contul bancar, ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe
ipostaze:
este un document contabil
este o convenţie
este un document al comerţului de bancă
Contul bancar este un instrument de exprimare a plăţii în condiţiile în care creanţele sunt plătite
prin înscrierea în cont.
După cum se ştie:
debitarea contului – înseamnă efectuarea de plăţi în favoarea celor faţă de care era datorat
creditarea contului titularului înseamnă încasarea creanţelor de la datornicii săi
Operaţiunile vor avea efect specific:
diminuarea disponibilului la debitor
creşterea disponibilului la creditor
Principalele conturi deschise clienţilor sunt:
conturi curente;
conturi americane: NOW şi SUPERNOW;
conturi de economii;

105
conturi monetare;
conturi corespondente;
conturi escrow.
Deschiderea contului bancar
Deschiderea contului bancar are o dublă semnificaţie:
încheierea convenţiei între părţile corespondente (bancă, client)
efectuarea primei operaţiuni
Deschiderea contului implică, în prealabil încheierea, respectiv semnarea convenţiei între părţi,
convenţie care are calitatea unui contract consensual.
Semnarea convenţiei are unele consecinţe practice în raportul între părţi după cum urmează:
ambele părţi acceptă condiţiile de funcţionare ale contului;
bancherul se obligă să efectueze unele operaţiuni în favoarea clientului
titularul de cont capată calitatea de client al băncii şi beneficiează de servicii potrivit
prevederilor contractuale.
Documente necesare pentru deschiderea de cont:

DESCHIDEREA CONTULUI
Toate solicitările privind deschiderea de cont la bancă trebuie prezentate Departamentului
Marketing din sucursală.
În urma analizării şi verificării informaţiilor prezentate de solicitant şi după verificarea faptului
că solicitantul nu se află în listele deţinute de bancă, primite de la BNR sau alte autorităţi, Consilierul
clientelă va decide dacă se va deschide contul.

PĂSTRAREA DOCUMENTELOR AFERENTE DESCHIDERII DE CONT


Documentele necesare deschiderii de cont (cerere, documente justificative, fişa specimenelor de
semnatură etc) sunt păstrate de către Departamentul Servicii Clientelă în ‘dosarul deschidere de cont’.

DESCHIDEREA DE SUB-CONTURI
Sub-conturile pot fi deschise în favoarea clienţilor care deţin cont la Bancă.
Solicitarea în scris a clientului pentru deschidere de sub-cont trebuie să fie aprobată de
Directorul Sucursalei şi Consilierul clientelă.
Închiderea contului bancar

ÎNCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR JURIDICE


Un cont se poate închide în următoarele circumstanţe:
- La cererea directă a titularului de cont efectuată printr-o cerere semnată de reprezentantul
autorizat. Fondurile existente se vor transfera într-un alt cont menţionat de către client sau vor fi
retrase cash la solicitarea clientului şi conform prevederilor legale;
- în cazul lichidării unei societăţi,
- dacă sucursala descoperă implicarea clientului în fraudă sau dacă clientul nu corespunde
standardelor băncii, contul poate fi închis.

106
ÎNCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR FIZICE
Contul va fi închis în următoarele circumstanţe.
- la cererea scrisă a titularului de cont;
- în cazul decesului titularului, la cererea scrisă şi cu prezentarea de documente de
către succesori conform procedurilor legale şi cu aprobarea departamentului juridic;
- în termen de 30 de zile de la data deschiderii contului în care nu există mişcări sau
dacă nici o suma nu a fost depusă;
- dacă sucursala descoperă că clientul este implicat în fraudă sau nu corespunde
standardelor băncii
- nu are depozite la termen;
- nu are credite/card de credit sau alte datorii aferente acestora şi nu datorează
Băncii nici o altă sumă, rezultată din alte raporturi;
- etc
Funcţionarea şi codificarea contului bancar
Contul funcţionează atâta timp cât este alimentat.
Deci funcţiona este un cont cu sold creditor.
Ţinerea contului de către bancă presupeune următoarele operaţiuni:
- înregistrarea prin formule contabile în care contul titularului poate avea o postură creditoare
sau debitoare
- stabilirea soldului după fiecare operaţiune sau periodic din care să poată rezulta poziţia sa
(creditoare sau debitare).
Codificarea contului bancar
Globalizarea relaţiilor economice şi financiare a condus la reglementări speciale sub forma ISO
13616 IBAN – International Bank Account Number.
Sistemul de formare a numerelor de cont IBAN este foarte clasic; ceea ce permite prelucrarea şi
încadrarea tuturor sistemelor de codificare natională existente.
Schema structurală a contului IBAN este:
- codul ţării – două litere
- cifra de control – două poziţii
- codul de baza BBAN până la 30 de caractere alfanumeric de la 0 la 9 si de la A la Z

107
TEMA 4 - OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE

Cuprinsul:
4.1. Operaţiuni de Trezorerie
4.2. Operaţiuni Documentare
4.3. Operaţiuni curente

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
De a înţelege ce sunt: Operaţiunile de Trezorerie
Operaţiunile de Documentare
Operaţiunile curente

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Cetina Iuliana – Marketing financiar bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005.
Odobescu Emanuel – Marketing bancar intern şi internaţional, Editura Sigma Primex,
Bucureşti, 1999.
Lazăr Dumitru – Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-
Mureş, 2001.
Olteanu Valerică – Marketing financiar-bancar, Editura Ecomar, Bucureşti, 2005.
Vorzsak Almos (coordonator) – Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004

108
Operaţiuni de Trezorerie

Operaţiuni de schimb valutar (FOREX)


Operaţiunile la termen (forward) cu livrare
Operaţiuni cu titluri de stat
Depozite negociate

Operaţiuni de schimb valutar (FOREX)

Băncile realizează pentru portofoliul său de clienţi companii multiple tipuri de operaţiuni de
tip forex - operaţiuni de schimb valutar - cumpărare/vânzare - atât din valută în moneda naţionala,
cât şi dintr-o valută în altă valută (conversii valutare).

Cerinţe necesare desfăşurării operaţiunilor:


- ratele de schimb se pot negocia, în funcţie de suma tranzacţionată
- valutele ce pot fi tranzacţionate sunt EUR, USD, GBP, CHF, DKK, CAD, AUD, HUF, SEK,
JPY, PLN, CZK, NOKA
- aceste operaţiuni se pot efectua zilnic între orele 9.00-17.00, de luni până vineri.
- cursurile de schimb sunt stabilite zilnic de către trezoreria băncii, ele putând fi modificate ori
de câte ori fluctuaţiile pieţei o impun
- clientul trebuie să deţină în cont contravaloarea valutei (leilor) tranzacţionaţi la data iniţierii
operaţiunii
- existenţa unui ordin de tranzacţionare semnat de către client şi acceptat de bancă

Operaţiunile la termen (forward) cu livrare

Băncile, prin Direcţia Trezorerie, va pune la dispoziţie servicii personalizate asigurând accesul
facil la piaţa monetară, valutară sau de capital. Cu o echipa dedicată şi rapidă de Dealers, banca
realizează pentru portofoliul său de clienţi companii multiple tipuri de operaţiuni, de la forward până
la derivative.
O parte însemnată din succesul acestor operaţiuni depinde de informaţia prompta pusă la
dispoziţia clienţilor, de asistenta de specialitate şi de viteza de tranzacţionare.

Banca realizează în numele clienţilor operaţiuni la termen cu livrare ce presupun


vânzarea/cumpărarea de valută la o data viitoare (scadenţa/data de decontare/data valută), mai mare
de 2 zile bancare; în momentul încheierii ei fiind stabilite prin negociere între parteneri (banca si
client), suma, cursul (rata de schimb) şi data de decontare.
Acest tip de operaţiune se adresează în special acelor clienţilor care desfăşoară activitate de
import/export. Expuse riscului valutar sunt şi firmele ale căror produse deşi comercializate pe piaţa
internă au preţurile exprimate în valută.

109
Operaţiunile la termen se iniţiază în 2 scopuri:
- în scopul acoperirii, protejării în faţa riscului valutar – atunci când evoluţia cursului valutar
este nefavorabilă;
- în scopul obţinerii unui profit – dacă evoluţia cursului corespunde prognozelor.

Aceste operaţiuni presupun respectarea anumitor cerinţe:


- existenţa unui contract semnat de client şi bancă, contract care stabileşte cadrul general de
desfăşurare a acestui tip de operaţiune;
• existenţa unui colateral - în % din valoarea tranzacţiei, conform politicii băncii
• suma minimă pentru fiecare operaţiune se stabileşte de către bancă;
• existenta ordinului de vânzare/cumpărare - semnat de către client pentru fiecare operaţiune;
• existenta în cont a sumei tranzacţionate, până cel mai târziu la ora 13.00 a zilei de decontare;
• daca la scadenţa contractului clientul nu-şi respectă obligaţiile asumate, banca închide
automat operaţiunea (printr-o operaţiune de sens contrar) şi îşi recuperează eventualele pierderi din
colateral.

Operaţiuni cu titluri de stat

Băncile sunt dealeri primari pe piaţa titlurilor de stat - obligaţiuni, certificate de trezorerie,
bonuri de tezaur emise în formă dematerializată de Ministerul de Finanţe în numele Guvernului
Românie.
Băncile acţionează pe:
• piaţa primară - achiziţii de titluri de stat la prima emisiune;
• piaţa secundara - 4 tipuri de operaţiuni:
- Vânzare/Cumpărare de titluri;
- Acorduri REPO si REVERSE REPO;
- Operaţiuni de transfer fără plată;
- Gajuri.

Condiţii de participare:
• un cont pentru titluri de stat, deschis la bancă – pentru înregistrarea acestor instrumente;
• un cont de numerar, în vederea efectuării plaţilor şi încasărilor aferente operaţiunilor.

Depozite negociate

Băncile, prin Direcţia Trezorerie, pun la dispoziţie servicii personalizate asigurând accesul facil
la piaţa monetară, valutară sau de capital. Băncile realizează pentru portofoliul său de clienţi companii
multiple tipuri de operaţiuni, de la depozite negociate până la derivative.
Depozitele negociate sunt depozite a căror parametrii – dobânda şi perioada – se negociază între
bancă şi client.

110
Sumele minime pentru care se constituie depozite negociate se stabilesc de către bancă, luând în
calcul caracteristicile pieţei financiare sau alte oportunităţi.
Valutele în care băncile constituie depozite negociate sunt EUR, USD, GBP, CHF, DKK, CAD,
AUD , HUF, SEK, JPY, PLN, CZK, NOK.
Perioadele de constituire se adaptează perfect cash – flow - ului şi sunt – de regulă – scurte
(o/n , 7ZILE , 21ZILE etc.).
Dobânda este corelata cu evoluţia dobânzilor pieţei monetare interbancare naţionale şi
internaţionale.
Depozitele se negociază direct cu un membru al echipei de Dealers, rata dobânzii fiind stabilita
în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancara.
Cadru legal:
• contract de depozit pentru fiecare operaţiune – în cazul în care depozitele sunt constituite
sporadic;
• convenţie –în cazul în care depozitele se constituie cu o frecvenţă mai mare, de obicei zilnic.

Exemple rezolvate

1.Enumeraţi principalele operaţiuni de Trezorerie.

Operaţiuni de Trezorerie
Operaţiuni de schimb valutar (FOREX)
Operaţiunile la termen (forward) cu livrare
Operaţiuni cu titluri de stat
Depozite negociate

2.Care sunt cerinţele necesare desfăşurării operaţiunilor de schimb valutar (FOREX)?

Cerinţe necesare desfăşurării operaţiunilor:


- ratele de schimb se pot negocia, în funcţie de suma tranzacţionată
- valutele ce pot fi tranzacţionate sunt EUR, USD, GBP, CHF, DKK, CAD, AUD, HUF, SEK,
JPY, PLN, CZK, NOKA
- aceste operaţiuni se pot efectua zilnic între orele 9.00-17.00, de luni până vineri.
- cursurile de schimb sunt stabilite zilnic de către trezoreria băncii, ele putând fi modificate ori
de câte ori fluctuaţiile pieţei o impun
- clientul trebuie să deţină în cont contravaloarea valutei (leilor) tranzacţionaţi la data iniţierii
operaţiunii
- existenţa unui ordin de tranzacţionare semnat de către client şi acceptat de bancă

De rezolvat

1.Cum se realizează efectuarea operaţiunile la termen (forward) cu livrare de către bancă şi care
sunt cerinţele impuse de acestea?

111
2.Ce înţelegeţi prin depozite negociate? Dati exemple de valute în care băncile constituie
depozite negociate.

4.2. Operaţiuni Documentare

Băncile sunt alături de clienţii lor care efectuează tranzacţii de comerţ exterior şi în funcţie de
specificul activităţii companiei oferă:

• soluţii pentru structurarea tranzacţiilor internaţionale complexe;

• consultanta pentru minimizarea riscurilor comerciale şi de ţara/ banca partenerului extern;

• rapiditate prin transmiterea/ primirea directa a mesajelor swift datorită reţelei de bănci
corespondente, reţea care poate fi extinsă conform necesitaţilor tale.

Produse destinate importatorilor


Acreditivul documentar:
- cea mai sigură modalitate de plată;
- constă în angajamentul băncii comparatorului de a plăti la vedere sau la termen contravaloarea
mărfurilor vândute, dacă vânzătorul îndeplineşte condiţiile menţionate în acreditiv.
- exista siguranţa că plătiţi doar în cazul în care mărfurile v-au fost livrate la locul şi în perioada
stabilită;
- condiţiile de calitate şi cantitate pot fi demonstrate solicitând printre documentele contra
cărora se plăteşte certificate de calitate/ cantitate emise de firme constatatoare;
- se poate beneficia de credit furnizor.

Scrisori de Garanţie: reduce riscurile legate de tranzacţiile internaţionale şi asigură protecţia împotriva
riscului de pierdere a avansului;

112
Garanţii de participare la licitaţie
Garanţii de returnare a avansului
Garanţii de plată

Acreditivul stand-by: instrument de protecţie contra riscurilor comerciale internaţionale;


- îmbină condiţiile unei scrisori de garanţie bancară cu cele ale unui acreditiv documentar

Incasso-ul documentar: modalitate de plata prin care documentele comerciale/ financiare


aferente exportului sunt remise pe canal bancar de exportator băncii importatorului şi eliberate
importatorului doar contra plăţii sau acceptului plăţii la scadenţă.
- recomandam utilizarea incasso-ului în locul ordinului de plată după livrare, dar nu
recomandăm utilizarea incasso-ului în locul acreditivului documentar decât în cazul în care există o
relaţie de durată cu partenerul extern şi nu e necesară o modalitate de securizare mai eficienta a
tranzacţiilor comerciale.

Produse destinate exportatorilor


Acreditivul documentar: aveţi siguranţa că primiţi integral şi exact la termenul stabilit
contravaloarea mărfurilor vândute;
- este cea mai sigură modalitate de plată
- constă în angajamentul băncii cumpărătorului de a plăti la vedere sau la termen contravaloarea
mărfurilor vândute, dacă vânzătorul îndeplineşte condiţiile menţionate în acreditiv.
- aveţi siguranţa că primiţi integral şi exact la termenul stabilit contravaloarea mărfurilor
vândute;
- în cazul acreditivului confirmat sunteţi acoperit contra riscului de ţară şi bancă a
importatorului;
- puteţi acorda credit furnizor;
- puteţi sconta documentele prezentate sub acreditiv:
- încasarea exporturilor se face imediat după efectuarea livrării, fără a aştepta scadenţa plaţii;
- fără garanţii materiale;
- în cazul acreditivului confirmat scontarea se efectuează fără mărimea gradului de îndatorare al
companiei;

Scrisori de Garanţie: reduce riscul legat de neîncasarea exportului;


- garanţii de participare la licitaţie
- garanţii de returnare a avansului
- garanţii de buna execuţie
Beneficii:
- reduce riscul legat de neîncasarea exportului;
- se poate obţine o plată în avans
- facilitează contractarea unui credit

113
Acreditivul stand-by: îmbina condiţiile unei scrisori de garanţie bancară cu cele ale unui
acreditiv documentar; instrument de protecţie contra riscurilor comerciale internaţionale

Incasso-ul documentar: modalitate de plată prin care documentele comerciale/ financiare


aferente exportului sunt remise pe canal bancar de exportator băncii importatorului şi eliberate
importatorului doar contra plătii sau acceptului plătii la scadenta.
- se recomandă utilizarea incasso-ului în locul ordinului de plată după livrare, dar nu se
recomanda utilizarea incasso-ului în locul acreditivului documentar decât în cazul în care exista o
relaţie de durată cu partenerul extern şi nu e necesară o modalitate de securizare mai eficienta a
tranzacţiilor comerciale.

Ordinul de plată documentar (condiţionat)


Este instrumentul de plată prin care banca beneficiarului creditează contul acestuia doar contra
prezentării documentelor cerute de banca emitentă;

Beneficii pentru cumpărător:


aveţi siguranţa că veţi plăti contravaloarea bunului vândut, doar după îndeplinirea condiţiilor
solicitate în ordinul de plată documentar;

Beneficii pentru vânzător:


aveţi siguranţa că odată îndeplinite condiţiile cerute în ordinul de plată condiţionat, veţi încasa
imediat contravaloarea bunului vândut.

Exemple rezolvate

1.Dintre produsele destinate importatorilor, prezentaţi Acreditivul documentar.

Acreditivul documentar:
- cea mai sigură modalitate de plată;
- constă în angajamentul băncii comparatorului de a plăti la vedere sau la termen contravaloarea
mărfurilor vândute, dacă vânzătorul îndeplineşte condiţiile menţionate în acreditiv.
- exista siguranţa că plătiţi doar în cazul în care mărfurile v-au fost livrate la locul şi în perioada
stabilită;
- condiţiile de calitate şi cantitate pot fi demonstrate solicitând printre documentele contra
cărora se plăteşte certificate de calitate/ cantitate emise de firme constatatoare;
- se poate beneficia de credit furnizor.

2.Enumeraţi produsele destinate exportatorilor.

Produse destinate exportatorilor:


Acreditivul documentar

114
Scrisori de Garanţie
Acreditivul stand-by
Incasso-ul documentar
Ordinul de plată documentar (condiţionat)

De rezolvat

1.Definiţi Acreditivul stand-by şi Incasso-ul documentar din cadrul produselor destinate


importatorilor.

2.Care sunt beneficiile Scrisorii de Garanţie din cadrul produselor destinate exportatorilor?

3.Definiţi Ordinul de plată documentar (condiţionat) din cadrul produselor destinate


exportatorilor şi daţi exemple de beneficii atât pentru cumpărător cât şi pentru vânzător.

4.3.Operatiuni curente

Plaţi şi încasări în lei


Plaţi şi încasări valutare
Schimburi valutare
Plata salariilor pe conturi de card
Ridicări şi depuneri de numerar
Cecuri bancare şi bilete la ordin

Plăţi şi încasări în lei

Plăti şi încasări interbancare:


Transferurile cu ordine de plată între două conturi deschise la aceeaşi bancă au loc în timp real.

115
Clienţii beneficiază astfel de un avantaj deosebit dispunând rapid de sumele transferate atât tu
cât şi partenerii tăi, implicând în acelaşi timp un flux de numerar transparent şi eficient prin plata
imediata a debitelor, respectiv prin încasarea imediata a creanţelor.

Plăti şi încasări interbancare:


Sistemul transparent de procesare permite urmărirea unei plăti efectuate: în ce stare este, ora la
care a fost transmisă şi procesata la Transfond, refuzului plătii de către banca beneficiarului,etc.

Decontare azi cu azi :

Plăţile de mare valoare:


plăţile ordonate pana la ora 15 se decontează în aceeaşi zi, banca beneficiara le va recepţiona
on-line;
plăţile ordonate după ora 15 se decontează a doua zi începând cu ora 9, banca beneficiara le va
recepţiona on-line,

Plăţile de mică valoare:


plăţile ordonate până la ora 14:
plăţile din intervalul 9-11 se decontează la ora 11.50, banca beneficiară va primi încasările în
intervalul 13-13.45;
plăţile din intervalul 11-14 se decontează la ora 14.40, banca beneficiara va primi încasările în
intervalul 15.40-16.25;
plăţile ordonate după ora 14: se încasează a doua zi începând cu ora 9, banca beneficiara va
primi încasările în intervalul 10.20-11.05
plăţile urgente: se decontează pe sistemul plăţilor de mare valoare

Urmărirea plăţilor:
sistemul transparent de procesare permite urmărirea unei plăţi efectuate: în ce stare este, ora la
care a fost transmisă şi procesată la Transfond, refuzului plăţii de către banca beneficiarului,etc.

Consolidarea rapidă a încasărilor în conturile beneficiarilor:


băncile în general asigura confirmarea încasărilor interbancare în conturile beneficiarilor în cel
mult 50 min de la momentul în care acestea au fost primite prin Transfond

Plăţi şi încasări valutare

Băncile efectuează plăţile valutare cu data de valuta T+1, a doua zi lucrătoare datei efectuării
plăţii, fără a percepe taxa de urgenta;
Pentru că sunt aproape 600 de bănci corespondente din peste 70 de ţări, plăţile se pot efectua direct la
băncile beneficiarilor, însemnând comisioane reduse şi rapiditate. Special pentru tranzacţiile
clienţilor, banca poate iniţia relaţii de corespondenta cu băncile partenerilor externi.

116
Schimburi valutare

Băncile realizează pentru portofoliul său de clienţi companii multiple tipuri de operaţiuni de
tip forex - operaţiuni de schimb valutar - cumpărare/vânzare - atât din valută în moneda naţională, cât
şi dintr-o valută în altă valută (conversii valutare).

Plata salariilor pe conturi de card

Dacă clienţii doresc pentru angajaţii lor carduri de salarii acest produs este disponibil la toate
băncile comerciale - astfel avea acces la salariile virate în conturile lor prin intermediul cardurilor de
salarii emise la bancă. În momentul emiterii cardului fiecărui angajat i se va deschide un cont curent
la banca de unde poate efectua orice operaţiuni.
Pe baza unei convenţii de plata a salariilor către angajaţii compania are posibilitatea să vireze
salariile în conturile curente ale acestora. Pe baza unui ordin de plată interbancar, se va debita contul
companiei şi se va vira întreaga sumă într-un cont colector. In aceeaşi zi, se prezintă băncii pe suport
fizic (borderou) sau electronic (discheta) lista angajaţilor şi salariile acestora. Banii vor fi transferaţi
în conturile salariaţilor în termen de maxim 4 ore de la depunerea fişierului. Sumele sunt la dispoziţia
angajaţilor, imediat după virarea banilor în conturile acestor.

Ridicări şi depuneri de numerar

Clienţii pot efectua ridicări sau depuneri de numerar la orice locaţie a băncii, indiferent de
sucursala sau agenţia la care contul a fost deschis.
Depunerile de numerar efectuate într-o zi bancara pana la ora 18:00, se vor consolida în contul curent
în momentul efectuării operaţiunii permiţându-va utilizarea imediata a disponibilului pentru orice
tranzacţie doriţi: plăţi, depozite, schimb valutar..

Cecuri bancare şi bilete la ordin

Emitere cecuri bancare se realizează în baza completării de către client a unei simple Cereri de
EMITERE FILE CEC, purtând semnătura şi stampila persoanei/lor autorizate din firma şi cu drept de
semnătura în bancă.

Banca ia decizia de emitere în baza istoricului relaţiei cu solicitantul şi a analizei bonităţii acestuia.
Remitere cecuri bancare spre încasare
Accesibilitate: cecurile şi biletele la ordin pot fi depuse spre încasare la cea mai apropiata
locaţie a băncii, în orice oraş, indiferent de sucursala la care e deschis contul;

117
Transparenţa: încasarea acestor instrumente se va face în contul curent indicat de tine pe
borderou.

118
Exemple rezolvate

1. Enumeraţi minim 4 operatiuni curente.

Operatiuni curente:
Plaţi şi încasări în lei
Plaţi şi încasări valutare
Schimburi valutare
Plata salariilor pe conturi de card

2.Care sunt etapele necesare efectuării plăţile de mică valoare din cadrul operaţiunilor ,,Plăţi şi
încasări în lei”?

Plăţile de mică valoare:


plăţile ordonate până la ora 14:
plăţile din intervalul 9-11 se decontează la ora 11.50, banca beneficiară va primi încasările în
intervalul 13-13.45;
plăţile din intervalul 11-14 se decontează la ora 14.40, banca beneficiara va primi încasările în
intervalul 15.40-16.25;
plăţile ordonate după ora 14: se încasează a doua zi începând cu ora 9, banca beneficiara va
primi încasările în intervalul 10.20-11.05
plăţile urgente: se decontează pe sistemul plăţilor de mare valoare

De rezolvat

1.Prezentaţi procedeul prin care banca efectuează plata salariilor pe conturi de card.

2.Care sunt etapele prin care clienţii pot efectua ridicări sau depuneri de numerar?

3. Prezentaţi modul de emitere şi de încasare a cecurilor bancare.

119
Definiţia
Operaţiunile de Trezorerie
Operaţiunile de Documentare
Operaţiunile curente

Teste de evaluare
Ce sunt: Operaţiunile de Trezorerie; Operaţiunile de Documentare; Operaţiunile curente
Care sunt? Enumerare.

Rezumat
Operaţiuni de Trezorerie
Operaţiuni de schimb valutar (FOREX)
Băncile realizează pentru portofoliul său de clienţi companii multiple tipuri de operaţiuni de
tip forex - operaţiuni de schimb valutar - cumpărare/vânzare - atât din valută în moneda naţională, cât
şi dintr-o valută în altă valută (conversii valutare).
Operaţiunile la termen (forward) cu livrare
Băncile, prin Direcţia Trezorerie, va pune la dispoziţie servicii personalizate asigurând accesul
facil la piaţa monetară, valutară sau de capital.
Operaţiunile la termen se iniţiază în 2 scopuri:
- în scopul acoperirii, protejării în faţa riscului valutar – atunci când evoluţia cursului valutar
este nefavorabilă;
- în scopul obţinerii unui profit – dacă evoluţia cursului corespunde prognozelor
Operaţiuni cu titluri de stat
Băncile sunt dealeri primari pe piaţa titlurilor de stat - obligaţiuni, certificate de trezorerie,
bonuri de tezaur emise în formă dematerializata de Ministerul de Finanţe în numele Guvernului
Românie
Depozite negociate
Băncile, prin Direcţia Trezorerie, pun la dispoziţie servicii personalizate asigurând accesul facil
la piaţa monetară, valutară sau de capital. Băncile realizează pentru portofoliul sau de clienţi companii
multiple tipuri de operaţiuni, de la depozite negociate până la derivative.
Operaţiuni Documentare
Băncile sunt alături de clienţii lor care efectuează tranzacţii de comerţ exterior şi în funcţie de
specificul activităţii companiei oferă:
• soluţii pentru structurarea tranzacţiilor internaţionale complexe;
• consultantă pentru minimizarea riscurilor comerciale şi de ţara/ banca a partenerului extern;
• rapiditate prin transmiterea/ primirea directa a mesajelor swift datorită reţelei de bănci
corespondente, reţea care poate fi extinsa conform necesitaţilor tale.
Produse destinate importatorilor
Acreditivul documentar:
- cea mai sigură modalitate de plată;

120
- constă în angajamentul băncii cumparatorului de a plăti la vedere sau la termen contravaloarea
mărfurilor vândute, dacă vânzătorul îndeplineşte condiţiile menţionate în acreditiv.
- există siguranţa că plătiţi doar în cazul în care mărfurile v-au fost livrate la locul şi în perioada
stabilită;
- condiţiile de calitate şi cantitate pot fi demonstrate solicitând printre documentele contra
cărora se plăteşte certificate de calitate/ cantitate emite de firme constatatoare;
- se poate beneficia de credit furnizor.
Scrisori de Garanţie: reduce riscurile legate de tranzacţiile internaţionale şi asigură protecţia
împotriva riscului de pierdere a avansului;
Garanţii de participare la licitaţie
Garanţii de returnare a avansului
Garanţii de plată
Acreditivul stand-by: instrument de protecţie contra riscurilor comerciale internaţionale; îmbina
condiţiile unei scrisori de garanţie bancară cu cele ale unui acreditiv documentar
Incasso-ul documentar: modalitate de plată prin care documentele comerciale/ financiare
aferente exportului sunt remise pe canal bancar de exportator băncii importatorului şi eliberate
importatorului doar contra plătii sau acceptului plătii la scadenţă.
Produse destinate exportatorilor
Acreditivul documentar: aveţi siguranţa că primiţi integral şi exact la termenul stabilit
contravaloarea mărfurilor vândute;
Scrisori de Garanţie: reduce riscul legat de neîncasarea exportului;
Acreditivul stand-by: îmbina condiţiile unei scrisori de garanţie bancară cu cele ale unui
acreditiv documentar; instrument de protecţie contra riscurilor comerciale internaţionale
Incasso-ul documentar: modalitate de plată prin care documentele comerciale/ financiare aferente
exportului sunt remise pe canal bancar de exportator băncii importatorului şi eliberate importatorului
doar contra plaţii sau acceptului plătii la scadenta.
Ordinul de plată documentar (condiţionat)
Este instrumentul de plată prin care banca beneficiarului creditează contul acestuia doar contra
prezentării documentelor cerute de banca emitenta;
Beneficii pentru cumpărător:
aveţi siguranţa că veţi plăti contravaloarea bunului vândut, doar după îndeplinirea condiţiilor
solicitate în ordinul de plată documentar;
Beneficii pentru vânzător:
aveţi siguranţa că odată îndeplinite condiţiile cerute în ordinul de plată condiţionat, veţi încasa
imediat contravaloarea bunului vândut.

121
Operaţiuni curente
Plăţi şi încasări în lei
Transferurile cu ordine de plată între două conturi deschise la aceeaşi bancă au loc în timp real.
Clienţii beneficiază astfel de un avantaj deosebit dispunând rapid de sumele transferate atât tu
cât şi partenerii tăi, implicând în acelaşi timp un flux de numerar transparent şi eficient prin plata
imediata a debitelor, respectiv prin încasarea imediata a creanţelor.
Plăţi şi încasări valutare
Băncile efectuează plăţile valutare cu data de valuta T+1, a doua zi lucrătoare datei efectuării
plăţii, fără a percepe taxa de urgenţă;
Pentru că sunt aproape 600 de bănci corespondente din peste 70 de ţări, plăţile se pot efectua direct la
băncile beneficiarilor, însemnând comisioane reduse şi rapiditate. Special pentru tranzacţiile
clienţilor, banca poate iniţia relaţii de corespondenta cu băncile partenerilor externi.
Schimburi valutare
Băncile realizează pentru portofoliul său de clienţi companii multiple tipuri de operaţiuni de
tip forex - operaţiuni de schimb valutar - cumpărare/vânzare - atât din valută în moneda naţionala, cât
şi dintr-o valută în altă valută (conversii valutare).
Plata salariilor pe conturi de card
Dacă clienţii doresc pentru angajaţii lor carduri de salarii acest produs este disponibil la toate
băncile comerciale - astfel va avea acces la salariile virate în conturile lor prin intermediul cardurilor
de salarii emise la banca. În momentul emiterii cardului fiecărui angajat i se va deschide un cont
curent la banca de unde poate efectua orice operaţiune.
Ridicări şi depuneri de numerar
Clienţii pot efectua ridicări sau depuneri de numerar la orice locaţie a băncii, indiferent de
sucursala sau agenţia la care contul a fost deschis.
Depunerile de numerar efectuate într-o zi bancară până la ora 18:00, se vor consolida în contul curent
în momentul efectuării operaţiunii permiţându-va utilizarea imediata a disponibilului pentru orice
tranzacţie doriţi: plăti, depozite, schimb valutar..
Cecuri bancare si bilete la ordin
Emitere cecuri bancare se realizează în baza completării de către client a unei simple Cereri de
EMITERE FILE CEC, purtând semnătura şi stampila persoanei/lor autorizate din firma şi cu drept de
semnătura în bancă.
Remitere cecuri bancare spre încasare
Accesibilitate: cecurile şi biletele la ordin pot fi depuse spre încasare la cea mai apropiata
locaţie a băncii, în orice oraş, indiferent de sucursala la care e deschis contul;
Transparenţa: încasarea acestor instrumente se va face în contul curent indicat de tine pe
borderou.

122
TEMA 5 - INSTRUMENTE BANCARE

Cuprinsul:
5.1. Numerarul, viramentul şi ordinul de plată
5.2. Acreditivul docmentar
5.3. Incassoul documentar

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat la sfârşitul temei

Obiectivele temei:
A înţelegea aceste notiuni de : Numerar, virament şi ordinul de plată
Acreditivul docmentar
Incassoul documentar

Timpul alocat temei:2 ore

Bibliografie recomandată:
Cetina Iuliana – Marketing financiar bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005.
Odobescu Emanuel – Marketing bancar intern şi internaţional, Editura Sigma Primex,
Bucureşti, 1999.
Lazăr Dumitru – Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-
Mureş, 2001.
Olteanu Valerică – Marketing financiar-bancar, Editura Ecomar, Bucureşti, 2005.
Vorzsak Almos (coordonator) – Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004

5.1. Numerarul, viramentul şi ordinul de plată

Structura şi caracteristicile numerarului.

Numerarul în circulaţie este constituit din bancnotele şi monedele metalice aflate la agenţii
economici şi persoanele fizice aşa zişii deţinatori nonbancari.
În practica bancară se evaluează şi raportează separate numerarul aflat în caseriile băncilor.
Iată deci că formele de existenţă a numerarului sunt bancnotele şi monedele metalice.

123
Bancnotele sunt titluri de credit emise de băncile centrale prin care acestea se obligă să restituie
la prezentare valoarea nominală a acestora.
Bancnotele au avut o evoluţie istorică bogată în cursul căreia, la început, restituirea se făcea sub
forma convertibilitaţii în aur sau devize.
Astăzi, în fapt bancnota este o monedă de hârtie fiduciară care circulă şi deci îndeplineşte
funcţia de monedă bazându-se pe încrederea pe care întreaga comunitate de plată o are în Banca de
Emisiune şi implicit în întregul sistem social-economic în care se derulează procesele economice
respective.
Bancnota a rămas un titlu de credit, dar în fapt nimeni nu recurge la restituire. Fiecare foloseşte
bancnota ca un echivalent valoric în oricare din funcţiile monetare posibile. Bancnota trece din mână
în mână, ca un titlu de credit, fiecare participant la circuitele valorice fiind deplin încredinţat că va
realiza valoarea bancnotei respective prin cumpărarea unei mărfi, plata unei datorii, depunerea la
bancă.
Monedele sunt piese de metal de formă circulară, mai precis discuri plate ştanţate cu modele în
relief specifice, ce se utilizează din cele mai vechi timpuri ca echivalent al valorii.
În trecut piesele monetare erau confecţionate din metale preţioase, aur şi argint, formând aşa-
zisa monedă cu valoare intrinsecă.
Azi monedele sunt confecţionate din aliaje comune, de regulă neferoase şi servesc, în
majoritatea cazurilor ca monedă divizionară asigurând expresia monedei pentru valorile fracţionare
ale unităţilor monetare sau ca reprezentante ale speţelor monetare de valori mici.
Iniţial moneda ca noţiune implică o similitudine între forma de existenţă, monedă, şi expresia
abstractă de purtător de valoare. Ulterior noţiunile prin amplificarea şi sofisticarea celei din urmă, s-
au diferenţiat sensibil.
Noţiunile similare au rămas şi noi trebuie să deosebim sensul din contextul în care acestea sunt
folosite.
Numerarul sub formă de bancnote sau monede reprezintă instrumentul de plată iniţial, de
origine, care are şi astăzi un rol important în economia ţărilor dezvoltate.
Dincolo de datele recenzate statistic numerarul joacă, de fapt, un rol major, prin faptul că este
folosit pe scară largă în calitate de instrument de plată pentru reglarea (plată) numeroaselor acte
economice desfăşurate pentru satisfacerea unor mase largi ale populaţiei.
Numerarul are anumite caracteristici care îl situează pe un plan superior faţă de alte instrumente
de plată:
1.Numerarul este un mijloc de plată nedeterminat, respectiv efectuarea plăţii nu e condiţionată
de nimic. Suma ce revine beneficiarului îi este remisă fără a fi grevată de nici o altă obligaţie.
2.Numerarul este un mijloc de plată general, valabil pentru întreaga comunitate de plăţi şi deci
accesibil şi acceptabil pentru oricare membrii comunităţii
Posibilitatea de a fi acceptat de oricare din membrii comunităţii şi acceptarea, ca atare,
determină ca la rândul său primitorul să beneficieze de receptivitatea celui în raport de care se
foloseşte mijlocul de plată respectiv.
Acceptarea de către fiecare creează premiza acceptării generale a acestui mijloc de plată şi, prin
această, condiţia functionalităţii lui generale.
3.Numerarul este un mijloc de plată cu efecte imediate

124
Remiterea numerarului către beneficiar are drept urmare, momentan, stingerea definitivă a
obligaţiei care a determinat plata.
Circulaţia numerarului este în majoritatea ţărilor reglementată prin lege.
Astfel legea autorizând şi garantând desfăşurarea circulaţiei numerarului atribuie bancnotelor şi
monedelor calitatea de a avea curs legal şi respectiv asigură valabilitatea tuturor caracteristicilor
examinate anterior.
De asemenea, prin lege se stabileşte diferenţiat puterea liberatorie pentru diferitele forme
monetare, pentru a se îngrădi astfel eventuale abuzuri ale plăţilor faţă de beneficiarii plăţilor.

Viramentul

Definiţie
În ultimele decenii a avut loc o creştere spectaculoasă a activităţii bancare, implicit a numărului
de clienţi care îşi reciclează fondurile prin bănci.
Acest fenomen a avut ca efect generalizarea viramentelor ca tehnici de efectuare a plăţilor într-o
economie.
Viramentul – este deci o tehnică, procedeu special de plată. El constă în transferul de sume
dintr-un cont în alt cont. Are loc fie debitarea contului plătitor, fie creditarea contului beneficiarului.
Viramentul – altfel spus este o simplă operaţiune scriptică de mişcare a sumelor dintr-un cont în
alt cont.

A. Viramentul procedeu tehnic bancar

Tipuri de viramente
Ca procedeu de înfăptuire a plăţilor, viramentul poate fi diferit în funcţie din sensul din care se
dispune şi se efectuează plăţile.

Există două tipuri predominante:


virament de credit;
virament de debit.

Viramentul de credit (operaţiunile se desfăşoară în următoarea ordine) :


plătitorul ordonă băncii sale (banca plătitoare) să promoveze ordinul de plată către beneficiarul
dat;
banca plătitoare preia suma din contul plătitorului şi efectuează plata către banca creditorului;
banca creditorului înscrie suma în contul beneficiarului.

Ex:
procedeul respectiv se foloseşte pentru realizarea efectivă a plăţilor – instrumente cum ar fi
CEC-ul, cambia, ordinul de plată;
titularul de cont consimte şi ordonă efectuarea plăţii;

125
„capacitatea de a plăti în orice moment este de asemenea o expresie a vitalităţii firmei”, „cine
nu plăteşte, nu trăieşte”.

Viramentul de debit – folosirea acestei forme nu contrazice deloc dreptul plătitorului de a


dispune de resursele sale. Dimpotrivă, consimţământul este dat, în prealabil, pe baza unei dispoziţii
generale pe care plătitorul o adresează băncii sale de a satisface cu regularitate toate pretenţiile de
plată exprimate de creditor.
Ex: gaze, electricitate, apă, telefon – livrări şi servicii de care plătitorul deja a beneficiat.

În acest caz fluxul operaţiunilor este:


1. plătitorul împuterniceşte pe beneficiar să efectueze operaţiunea;
2. beneficiarul creditor remite documentele la banca care administrează contul;
3. banca debitoare trece la plată suma respectivă la termenele stabilite;
4. după efectuarea plăţii, suma revine pe fluxul bancar în contul beneficiarului.

B. Viramentul ca instrument de plată

Viramentul este o modalitate cât şi un instrument de plată, respectiv de dispoziţie pe care


titularul unui cont îl adresează băncii sale.
Acest ordin de virament este practic un titlu prin care se materializează dispoziţia
dată de client băncii sale, de a prelua o sumă din contul său şi de a o vira în contul unei terţe persoane.

Prin acest ordin între bancă şi client au loc raporturi specifice:

- banca respectivă are calitatea de bancă depozitară (ea are obligaţia să păstreze depozitul
constituit până la expirarea ordinelor depuse de titulari);

- banca are calitate de mandatar atunci când i se solicită acesteia un transfer de sume în contul
unei terţe persoane.

Ordinul de virament, spre deosebire de alt instrument de plată (CEC, cambie) are anumite limite
şi prezintă anumite restricţii:

nu conferă prin el însuşi nici un drept beneficiarului, iar după executarea acestui ordin,
beneficiarul are certitudinea că plata s-a efectuat în favoarea sa;

există o ordine de preferinţă în efectuarea plăţilor cu anumite instrumente; (ex: dacă se execută
pretenţii de plată asupra unui cont (CEC, ordin de virament), dar disponibilul din cont nu este
suficient, atunci se va da prioritate plăţii CEC-ului şi nu ordinului de virament);

126
are un caracter renegociabil – titularul unui cont poate să dea dreptul cu prioritate la efectuarea
unor plăţi în detrimentul altor plăţi.

O asemenea prioritate devine posibilă prin simpla revocare a unor dispoziţii date anterior.
Revocarea devine operabilă numai dacă operaţiunea nu s-a efectuat până în acel moment.

Ordinul de plată

În practica bancară transferul de credit a fost consacrat sub forma ordinului de plată.

Ordinul de plată este :


-un instrument de plată şi de decontare utilizat pentru stingerea unor obligaţii exigibile ;
-o dispoziţie dată de un client băncii sale în scopul efectuării unei plăţi în favoarea unei terţe
persoane.

Ordinul de plată este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci, de a plăti o
sumă determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligaţii
băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar.

Prin natura sa ordinul de plată este revocabil, adică el poate fi anulat înainte de a fi încasat de
către beneficiar, din acest motiv se apreciază că ordinul de plată prezintă anumite riscuri legate de
bonitatea de buna intenţie a ordonatorului. Până la data plăţii, suma se afla deci la dispoziţia
ordonatorului, respectiv a emitentului.
Fiind un instrument de credit, ordinul de plată prezintă o dispoziţie necondiţionată dată de
emitent unei bănci de a pune la dispozitia unui beneficiar o anumită sumă. Această dispoziţie se
transformă în ordin de plată numai dacă banca dispune de fondurile reprezentate prin suma
specificată, fie încasând suma de la acesta.
În calitatea sa de instrument de transfer de credit, banca antrenează anumite operaţiuni. Aceste
operaţii încep prin dispoziţia dată de plătitor unei bănci, de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă
de bani şi se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către banca destinatară.

Pe circuitul parcurs de ordinul de plată de la plătitor la beneficiar, se interpun mai multe bănci.

Acestea efectuează succesiv operaţiuni de :


recepţie a ordinului de plată ;
autentificare a ordinului de plată ;
acceptare a ordinului de plată ;
executare a ordinului de plată.

127
Toate acestea operaţiuni poartă denumirea de transfer-credit.
Ordinele de plată se emit pe suport hîrtie, magnetic sau electronic.

Ordinul de plată se caracterizează prin:

relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau a unei datorii preexistente,
ce urmează a se stinge odată cu onorarea ordinului;

operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care stabileşte
regulile după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie de ordin de plată,
diversitatea tehnică este deosebit de largă;

revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a ordinului de plată. Aceasta constă în faptul că


ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca ordinul
său iniţial să nu fi fost executat prin plata în favoarea beneficiarului. Revocarea ordinului de plată nu
atrage după sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau obligaţii pentru părţile implicate;

provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată. Acesta
presupune obligaţia ordonatorului ca odată cu emiterea lui să creeze banii şi sursa de fonduri
necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin depunerea ei în vederea
executării plăţii sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul ordonatorului. Pe
filieră bancară, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor, momentul acestui transfer
depinzând de înţelegerea dintre cele două bănci ce intervin în operaţiune.

Pentru înţelegerea mecanismului de derulare a operaţiilor pe care le implică utilizarea acestui


instrument în efectuarea transferului de fonduri de la debitor (plătitor) la creditor (beneficiar) se
impune să explicăm conţinutul pe care îl au ordinele de plată şi anume :

emitent – este persoana care emite pe cont propriu un ordin de plată şi poate fi un agent
economic sau o bancă,
platitor – persoana care emite în nume şi pe cont propriu un ordin de plată (în această calitate se
pot găsi clienţii sau chiar o bancă),
beneficiar – este persoana desemnată de platitor prin ordin de plata de a plăti o sumă de bani şi
poate fi un client al băncii destinatare sau chiar banca,
banca iniţiatoare şi / sau emitentă – este cea care emite ordinul de plată în cadrul unui transfer
de credit,
banca destinatară – este cea care primeşte şi acceptă ordinul de plată fie în numele sau fie
pentru a pune la dispoziţia unui beneficiar, client al sau, o anumită suma de bani.
banca receptoare – este orice bancă care primeşte spre executare un ordin de plată, şi deci banca
destinatară

128
banca intermediară – orice bancă emitentă sau receptoare alta decât cea iniţiatoare sau
destinatară, care funcţioneaza ca bancă intermediară
recepţia – este procedura prin care banca recunoaşte că a primit spre autentificare, acceptare şi
executare uni ordin de plată,
autentificarea – este procedura prin care banca stabileşte dacă ordinul de plată a fost emis de
persoana specificată pe el şi care are calitatea de emitent,
acceptarea – banca recunoaşte valabilitatea ordinului de plată recepţionat în vederea executării,
angajându-se totodată să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele şi în condiţiile
stipulate de emitent
refuzul – procedura prin care o bancă receptatoare decide că nu este posibil să execute un ordin
de plată dat de un client sau ca executarea ar determina costuri excesive ori întârzieri în finalizarea
transferului.
executarea – constă în emiterea de către o bancă a unui ordin de plată în scopul de a pune în
aplicare un ordin de plată acceptat anterior

În concluzie ordinul de plată trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii :


numele şi adresa ordonatorului;
denumirea şi adresa băncii ordonatoare;
data emiterii ordinului de plată;
ordinul de a plăti (,,Vă rog să plătiţi”, ,,Veţi plăti”);
suma în cifre şi litere, cu indicarea valutei în care se va face, plata
motivul plăţii;
documentele ce trebuiesc prezentate de beneficiarul plăţii (în cazul ordinului de plată
documentar);
modul de plată: letric, telegrafic, SWIFT (pentru plăti în cont sau cecuri);
semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma ordonatoare.

Din punct de vedere al modalităţilor de încasare, ordinul de plată poate fi:

simplu, încasarea sa nefiind condiţionată de prezenţa vreunui document sau explicaţie cu privire
la scopul plăţii (se aseamănă cu cecul);

documentar, încasarea sa fiind determinată de obligaţia beneficiarului de a prezenta anumite


documente indicate de ordonator în ordinul de plată.

În relaţiile de schimburi economice externe ale ţării noastre, ordinul de plată este folosit, atât în
relaţii comerciale, cât şi în relaţii necomerciale.

În relaţiile comerciale, utilizarea ordinului de plată ca modalitate de plată a unor exporturi este
foarte rar întâlnită, fiind de regulă evitat, ca urmare a riscului de revocare pe care îl prezintă.

129
În relaţiile de export sau de import cel mai adesea este folosit combinat cu alte modalităţi de
plată, când revocarea lui nu poate aduce prejudicii părţii române. Astfel, în cadrul schemelor de plată
care prevăd plăţi în avans pentru livrări de maşini şi utilaje de valori mari, plata avansului poate fi
efectuată prin ordin de plată, pentru restul sumei utilizându-se, după cum s-a convenit, incasso-ul sau
acreditivul. Cel mai larg domeniu de utilizare însă a ordinului de plată îl constituie plăţile
necomerciale. El este folosit în mod frecvent pentru: prestaţiile de servicii, plata navlurilor, operaţiile
de control ale mărfurilor făcute în favoarea unor importatori străini, cheltuieli de asigurare,
întreţinerea reprezentanţelor şi ambasadelor.

130
Exemple rezolvate

1.Ce reprezintă numerarul sub formă de bancnote sau monede?

Numerarul sub formă de bancnote sau monede reprezintă instrumentul de plată iniţial, de
origine, care are şi astăzi un rol important în economia ţărilor dezvoltate.
Dincolo de datele recenzate statistic numerarul joacă, de fapt, un rol major, prin faptul că este
folosit pe scară largă în calitate de instrument de plată pentru reglarea (plată) numeroaselor acte
economice desfăşurate pentru satisfacerea unor mase largi ale populaţiei.

2.Exemplificaţi viramentul de credit.

Ex:
procedeul respectiv se foloseşte pentru realizarea efectivă a plăţilor – instrumente cum ar fi
CEC-ul, cambia, ordinul de plată;
titularul de cont consimte şi ordonă efectuarea plăţii;
„capacitatea de a plăti în orice moment este de asemenea o expresie a vitalităţii firmei”, „cine
nu plăteşte, nu trăieşte”.

3. Care sunt restricţiile ordinului de virament?

Ordinul de virament, spre deosebire de alt instrument de plată (CEC, cambie) are anumite limite
şi prezintă anumite restricţii:
nu conferă prin el însuşi nici un drept beneficiarului, iar după executarea acestui ordin,
beneficiarul are certitudinea că plata s-a efectuat în favoarea sa;
există o ordine de preferinţă în efectuarea plăţilor cu anumite instrumente; (ex: dacă se execută
pretenţii de plată asupra unui cont (CEC, ordin de virament), dar disponibilul din cont nu este
suficient, atunci se va da prioritate plăţii CEC-ului şi nu ordinului de virament);
are un caracter renegociabil – titularul unui cont poate să dea dreptul cu prioritate la efectuarea
unor plăţi în detrimentul altor plăţi.

4.Cum poate fi ordinul de plată din punctul de vedere al modalităţilor de încasare?

Din punct de vedere al modalităţilor de încasare, ordinul de plată poate fi:


simplu, încasarea sa nefiind condiţionată de prezenţa vreunui document sau explicaţie cu privire
la scopul plăţii (se aseamănă cu cecul);
documentar, încasarea sa fiind determinată de obligaţia beneficiarului de a prezenta anumite
documente indicate de ordonator în ordinul de plată.

131
De rezolvat

1.Definiţi viramentul ca instrument de plată.

2. Enumeraţi ordinea operaţiunilor în cazul viramentului de debit.

3.Ce este ordinul de plată?

4.Care sunt operaţiunile efectuate de bănci în baza circuitul parcurs de ordinul de plată de la
plătitor la beneficiar?

5.Care sunt caracteristicile ordinului de plată?

6.Explicaţi conţinutul pe care îl au ordinele de plată.

132
7.Care sunt elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină ordinul de plată?

5.2. Acreditivul documentar

Acreditivul documentar (engl. Letter of Credit, L/C) reprezintă angajamentul ferm asumat de
catre o bancă la ordinul şi în contul clientului sau (exportatotrul) de a plăti o anumită sumă de bani
(reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând efectuarea obligaţiei (livrarea
marfii) pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de
ordonatorul acreditivului.

În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi, şi anume:

- ordonatorul (de regulă, importatorul), este partea care instructează banca să în sensul ca
aceasta să îl plătească pe beneficiar. Instructarea se realizează în baza unui ordin de deschidere a
acreditivului, în care sunt stabilite condiţiile, termenele şi documentele în conformitate cu care banca
urmează să efectueze plată;

- banca emitentă (banca importatorului), cea care la solicitarea importatorului îşi asuma angajamentul
de plată;

- beneficiarul (de regulă, exportatorul), este partea în favoarea căreia banca emitentă se angajează la
plată. Faţă de exportator, banca emitentă nu se obligă să facă plată prin creditul acordat, ci doar
promite că va face plată către acesta, din dispoziţia ordonatorului, dar numai dacă sunt îndeplinite
anumite condiţii. Între banca emitentă şi exportator nu există nici un fel de împrumut, de garanţie, ori
necesitate de rambursare, ci doar simpla promisiune de plată, condiţionată de îndeplinirea unor
condiţii;

- banca exportatorului (bancă avizatoare / notificatoare / plătitoare/ negociatoare), cea care îl


deserveşte pe beneficiarul acreditivului.

133
Derularea plăţii prin acreditiv documentar implica parcurgerea mai multor etape:

(1) Încheierea contractului internaţional de vânzare-cumpărare şi includerea modalităţii de plată


prin acreditiv documentar.

(2) Importatorul ordonator dă ordin băncii sale în privinţa deschiderii acreditivului, pe bază
disponibilului pe care îl are deja în contul, sau pe bază unui credit pe care banca îl acordă în acest
scop.

(3) Deschiderea acreditivului şi înstiinţarea băncii exportatorului.

(4) Avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului.

(5) Confirmarea de către firma exportatoare a concordanţei datelor din acreditiv cu clauzele din
contractul încheiat, precum şi alte clauze indicate de importatorul-ordonator, dar care nu contravin
spiritului contractului.

(6) Livrarea marfurilor, conform condiţiilor contractului de vânzare-cumpărare încheiat şi a clauzelor


convenite în acreditiv.

(7) Remiterea de către exportator la bancă a documentelor care dovedesc expedierea mărfurilor,
documente ce au fost indicate în mod expres în acreditiv, în numărul de exemplare solicitat.

(8) Plata contravalorii marfurilor pe baza documentelor (în cazul în care acreditivul este domiciliat în
ţara vânzătorului-exportator).

(9) Banca firmei exportatoare remite documentele băncii firmei importatoare-ordonatoare, debitând-o
în valută prevăzută în acreditiv.

(10) Banca importatorului, pe baza documentelor primite şi verificate drept corespunzătoare.

(11) Banca firmei importatoare transmite documentele către aceasta, care, pe baza lor, va intra în
posesia mărfurilor.

Operaţiunea de derulare a acreditivului documentar se desfaşoară sub incidenţa unui document


elaborat de Camera de Comerţ Internaţională de la Paris, intitulat „Reguli şi uzanţe uniforme
referitoare la acreditivele documentare”, cunoscut şi sub denumirea „Publicaţia 500”. Acest document
a fost revizuit în repetate rânduri, ultima revizuire din 1993 se aplică de la 1 ianuarie 1994. Aceste
reguli şi uzanţe se aplică dacă părţile contractante fac referire expresă la „Publicaţia 500”.

134
Ca tehnică de plată internaţională acreditivul prezintă câteva caracteristici, şi anume:

Formalismul sau caracterul documentar, în sensul ca exportatorul nu poate pretinde plata decât
pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor impuse de acreditiv. Pe de alta parte, bancile
vor decide plata exclusiv pe baza documentelor, ele neavând sarcina să controleze mărfurile; banca
trebuie să verifice numai existenţa documentelor şi conţinutul acestora, respectiv conformitatea lor cu
conţinutul acreditivului.

Independenţa faţă de relaţia contractuală de bază, în sensul că obligaţiile asumate de părţi, chiar dacă
au ca temei un contract comercial, sunt autonome faţă de acesta, iar intinderea lor este cea precizată în
acreditiv. În acest sens, în „Publicaţia 500” se specifică faptul că acreditivul este o tranzacţie distinctă
de cea de vânzare.

Fermitatea angajamentului bancar, în sensul că banca se angajează să efectueze plata, în conformitate


cu instrucţiunile acreditivului; iar angajamentul sau rămâne ferm, până când, eventual, primeşte alte
instrucţiuni decât cele iniţiale.

Adaptabilitatea, în sensul că, prin tipurile sale, acreditivul poate fi adecvat diferitelor operaţiuni de
comerţ exterior.

Siguranţa, prin aceea că asigura protejarea intereselor tuturor părţilor implicate. Astfel, exportatorul
are siguranţa că, în condiţiile respectării obligaţiilor înscrise în acreditiv, va încasa contravaloarea
mărfii; importatorul este asigurat că plata mărfii nu se va face decât după ce documentele precizate în
acreditiv (care atestă expedierea mărfii) vor fi depuse la banca plătitoare; banca emitentă este
protejată prin gajul asupra documentelor de livrare.

Documentele ce pot fi solicitate în mod uzual în cazul utilizarii acreditivului documentar sunt
următoarele:

- documentele comerciale de identificare cantitativă, calitativă şi valorică a mărfurilor livrate; factura


externă, emisă de exportator, pe baza căreia se efectuează plata; funcţii diferite au factura consulară
(vizată sau legalizată de reprezentanţa diplomatică a ţării importatorului din ţara exportatorului) şi
factura proforma („de informare” sau „provizorie”, care este transmisă de exportator importatorului
înainte de expedierea mărfurilor);

- documentele de transport: conosamentul maritim sau fluvial, duplicatul scrisorii de trăsura


internaţională pentru transportul feroviar, scrisoare de trăsură internaţională pentru traficul rutier,
scrisoarea de transport aerian, dovada sau adeverinţa unei case de expediţii internaţionale, în situaţia
în care mărfurile livrate nu au greutatea sau volumul necesar ocupării unui vagon întreg;

- documentele de asigurare (în cazul în care condiţia de livrare din contract prevede ca obligaţie a

135
exportatorului de a asigura mărfurile pe parcurs internaţional): poliţa sau certificatul de asigurare sau
notele de acoperire (certificate de asigurare provizorii);

- documentele care atestă calitatea, cantitatea şi originea mărfurilor, procesul verbal de recepţie
calitativă şi cantitativă a mărfurilor, buletinul de analiză, certificatul fitosanitar, certificatul sanitar-
veterinar, certificatul de garanţie, certificatul de origine.
Refuzul de plată al băncilor se explică prin prezentarea unor documente incomplete sau
incorecte, expirarea acreditivului, prezentarea documentelor cu întârziere, expedierea cu întârziere a
mărfii.

Funcţionarea corespunzătoare a acreditivului documentar este condiţionată de cunoaşterea unor


elemente specifice, şi anume:

Domicilierea, adică locul unde urmează să aibă loc plata acreditivului. Partenerii pot conveni în
contractul de bază ca acreditivul este domiciliat la o bancă din ţară exportatorului (ceea ce
avantajează pe exportator, acesta nefiind nevoit să aştepte timpul de curier între bănci), la o bancă din
ţara importatorului, sau într-o ţară terţă.

În instrucţiunile pe care le dă ordonatorul băncii sale menţionează valoarea acreditivului, adică suma
în valută care urmează a fi plătită contra documentelor exportatorului.
Conform prevederilor art.39 din Publicaţia 500, valoarea acreditivului se poate exprima astfel:
- prin indicarea cu aproximaţie a sumei folosind expresiile „în jur de”,
„aproximativ”, „circa”;

- prin indicarea unei sume superioare, „până la concurenţa sumei”;


- prin indicarea unei sume fixe.
Valabilitatea acreditivului reprezintă termenul limită până la care exportatorul trebuie să
prezinte documentele la ghişeele băncii unde este domiciliat acreditivul.
Dacă în acreditiv nu este precizat termenul de predare a documentelor la bancă, acesta este
considerat 21 zile de la data emiterii documentului de transport. Este de precizat faptul că data
respectivă se referă la documentele prezentate, nu expediate. După această dată, banca refuză plata,
iar prelungirea valabilităţii acreditivului nu se face decât din ordinul ordonatorului.
Termenul de livrare stabilit în contract trebuie să se regăsească în documentul de transport,
care atestă expedierea mărfii.
Depăşirea acestui termen înseamnă neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi, deci, încetarea
obligaţiei de plată în cadrul acreditivului.

Natura angajamentului bancar, acesta putând fi revocabil, irevocabil şi irevocabil confirmat.

Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă, fără nici un aviz prealabil
către beneficiar.

136
Acreditivul documentar irevocabil presupune un angajament ferm al băncii emitente de a
executa plata, accepta sau negocia documentele, care nu poate fi modificat sau anulat decât cu
acordul tuturor părţilor. Acreditivul irevocabil reprezintă pentru beneficiar o certitudine absolută
privind plata, cu condiţia prezentării tuturor documentelor prevăzute şi confirmării tuturor celorlalte
condiţii.

Acreditivul documentar irevocabil confirmat este acreditivul în care la angajamentul irevocabil


al băncii emitente se adaugă un angajament egal ca valoare şi condiţii al băncii confirmatoare (din
ţara exportatorului).

Modul de stingere a obligaţiei de plată asumate prin acreditivul documentar poate fi: plata la
vedere, prin acceptare şi plata diferată. La acreditivul cu plata la vedere, în momentul prezentării
documentelor la bancă de către exportator, acesta este plătit imediat. În cazul plăţii prin acceptare se
foloseşte un instrument de credit, banca plătitoare acceptând cambia prezentată de exportator odată cu
documentele. Acreditivul cu plată diferată permite amânarea plăţii la un anumit termen de la
prezentarea documentelor.
Deşi larg utilizat pentru rigurozitatea mecanismului şi siguranţa pe care o oferă, acreditivul
documentar este uneori criticat pentru limitele sale, cum ar fi:

- Durata de operare. Un interval de timp se scurge între acordul privind plata prin acreditiv şi
momentul în care exportatorul primeşte notificarea deschiderii acreditivului, acesta putând fi prelungit
datorită unor situaţii ca: dificultăţi întâmpinate de importator în găsirea unei bănci care să accepte
operaţiunea, lipsa de valută convertibilă în ţara importatoare. Apoi, pentru efectuarea plăţii, banca
dispune de un termen “rezonabil” de examinare a documentelor, care poate fi de o săptămână în cazul
acreditivelor confirmate, dar care se poate prelungi.

- Complexitatea. Partenerii cu cea mai redusă experienţă în tranzacţii internaţionale pot găsi
prea complicate regulile şi procedurile impuse de utilizarea acreditivului. Publicaţia 500, de exemplu,
are 49 de articole, cuprinse în 7 capitole şi cuprinde 40 de pagini.

- Costul. Acreditivul este cea mai scumpă modalitate de plată. Comisioanele percepute de
bănci se aplică la valoarea acreditivului şi, chiar dacă procentul este redus, valoarea absolută poate să
devină foarte ridicată. Dacă părţile nu stipulează altfel, costul acreditivului este în sarcina
importatorului. Acreditivul induce costuri şi pentru băncile implicate.
Expresie a diversificarii operaţiunilor de comerţ exterior şi a caracterului adaptabil al
acreditivului, in practica internaţională s-au consacrat mai multe tipuri de acreditive.
Astfel:

1. din punct de vedere al fermităţii angajamentului bancar:

- revocabile.

137
Acreditivul revocabil este o simplă promisiune de plată, neangajând banca emitentă. El poate fi
modificat ori anulat de banca emitentă oricând şi fără obligaţia de notificare prealabilă a
beneficiarului. Motivul pentru care se recurge la o astfel de modalitate, constă în dorinţa
importatorului de a i se da posibilitatea de gândire, şi de revocare a deciziilor sale, în cazul în care
exista motive care îl determină să-şi schimbe hotărârea. Banca emitentă va proceda corespunzător cu
instrucţiunile date de ordonator. Condiţia este însă ca revocarea sa fie făcută înainte de expedierea
mărfii de către exportator.

- irevocabile.
Acreditivul irevocabil presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a efectua plata în
favoarea beneficiarului, cu condiţia ca documentele prezentate de acesta să fie strict conforme cu
termenii şi condiţiile din acreditiv. Acreditivul irevocabil are o largă utilizare, având în vedere
siguranţa pe care o oferă părţilor, care nu pot modifica acreditivul în mod unilateral , şi nici nu-l pot
anula. Acest acreditiv presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a plăti către beneficiar, însă
este necesar ca documentele prezentate de acesta din urma să fie în perfectă concordanţă cu termenii
şi condiţiile stipulate în acreditiv. Acreditivele irevocabile pot fi confirmate sau neconfirmate.

2. din punct de vedere al confirmării acreditivelor irevocabile:

- confirmate.
Acreditivul irevocabil confirmat este acela în care, la angajamentul ferm al băncii emitente, se
adaugă un angajament de plata independent şi ferm al unei terţe bănci – banca confirmatoare. De
reţinut că, în caz de modificare a acreditivului, banca confirmatoare poate să accepte sau nu
extinderea confirmării şi asupra modificării acreditvului.

- neconfirmate.
Banca emitentă este singura angajată ferm la plată, celelalte bănci care intervin în relaţia de
acreditiv acţionează ca mandatar, în numele băncii emitente şi potrivit instrucţiunilor acesteia, fără să-
şi asume vreun angajament ferm de plată.

3. din punct de vedere al momentului efectuării plăţii:

- cu plata la vedere.
Sunt acele acreditive care, în momentul prezentării documentelor de exportator la banca
plătitoare, acesta este plătit imediat. Băncile nu plătesc documente neconforme cu termenele şi
condiţiile din acreditiv.

- cu plata la termen.

- cu plata diferată (amânată).

138
Plata documentelor nu se face în momentul prezentării acestora la bancă, ci la o dată ulterioară,
menţionată expres în textul acreditivului. De regulă, plata diferată se efectuează la 30 – 60 zile faţă de
momentul prezentării documentelor.

- de negociere.
În vederea evitării anumitor dezavantaje pentru exportator, banca emitentă, în baza
instrucţiunilor ordonatorului, poate autoriza o altă bancă să negocieze documentele. Pentru acesta,
banca negociatoare percepe un comision de negociere, suportat, de regulă, de beneficiarul
acreditivului.

- de acceptare.
Se utilizează în cazul exporturilor pe credit. O dată cu documentele, exportatorul prezintă băncii
şi o cambie sau un set de cambii trase asupra băncii indicate în textul acreditivului (care pot fi banca
emitentă, banca acceptantă, banca trasă expres desemnată) cu anumite scadenţe. Banca acceptă
cambiile, devenind debitor cambial principal, le restituie exportatorului, iar documentele le remite
importatorului. La scadenţă, exportatorul prezintă băncii acceptante cambiile, iar aceasta le achită.

4. din punct de vedere al domicilierii:

- în ţara exportatorului.

- în ţara importatorului.

- într-o ţară terţă.

Domicilierea acreditivului, adică stabilirea băncii plătitoare, este importantă din punct de vedere
al operativităţii, al încasării comisionului şi al spezelor bancare. În mod normal, acreditivul trebuie
domiciliat în ţara exportatorului. În ceea ce priveşte comisioanele şi spezele bancare în cazul unui
acreditiv domiciliat în străinătate, acestea sunt în sarcina beneficiarului, cu excepţia comisionului
pentru avizare şi confirmare, care sunt suportate de importator.

5. din punct de vedere al clauzelor pe care le conţine:

- transferabil.
inserarea acestei clauze în textul acreditivului dă dreptul beneficiarului să solicite băncii
transferatoare să facă acreditivul utilizabil (plătibil) în totalitate sau parţial pentru unul sau mai mulţi
beneficiari secunzi. Un astfel de acreditiv este utilizat în operaţiunile de intermediere, beneficiarul
acreditivului este un intermediar, iar beneficiarul secund este exportatorul real.

- cu clauza rosie (red clause).


Prin inserarea acestei clauze în textul acreditivului, banca plătitoare este autorizată să facă o
plată în favoarea beneficiarului, înainte ca acesta să prezinte documentele privitoare la expedierea

139
mărfii. Plata poate fi sub forma unui avans sau poate fi egală cu valoarea acreditivului. Suma astfel
obţinută permite exportatorului să procure marfa sau unele componente. La termenul de expediţie
precizat în acreditiv beneficiarul livreaza marfa şi prezintă documentele la bancă, încasând diferenţa.

- reînnoibil (revolving).
Se caracterizează prin faptul că valoarea acreditivului se reîntregeşte automat, pe măsura
efectuării plăţilor până la un anumit plafon, în funcţie de fiecare livrare. Este utilizat pentru contracte
de valori mari, cu livrări eşalonate în timp. Valoarea acreditivului este la nivelul unei livrări şi, în
consecinţă, comisioanele, taxele bancare sunt mai reduse.

6. din punct de vedere al utilizării combinate:

- subsidiare/spate în spate (back-to-back).


Deşi denumirea este unică, în esenţă, este vorba despre două acreditive: unul de import şi unul
de export, corelate valoric şi în timp de un intermediar. Există două tipuri de acreditiv back-to-back:

acreditiv concordant,
când deschiderea acreditivului subsidiar necesită aceleaşi documente ca şi acreditivul original.

acreditivul neconcordant,
când acreditivul original – după schimbarea facturii şi, dacă este cazul, a cambiei – nu poate fi
utilizat cu documentele necesare la acreditivul subsidiar.

- reciproce (de compensaţie).


Se caracterizează prin inserarea în textul acreditivului documentar a unei clauze care nu permite
utilizarea acreditivului de export decât în corelaţie cu acreditivul de import. Prin combinarea a două
acreditive cu astfel de clauze, partenerii care dezvoltă operaţiuni prin contrapartidă, compensaţie, se
asigură că dacă unul dintre ei nu va livra marfa în compensaţie, va fi plătit de banca emitentă,
respectiv va primi echivalentul mărfurilor nelivrate în compensaţie.

- cesionate.
Beneficiarul unui acreditiv are dreptul ca o parte sau întreaga valoare a acreditivului deschis în
favoarea sa, să o cesioneze unui terţ – beneficiarul cesiunii, cel mai adesea exportatorul real.

Din punctul de vedere al exportatorului, cel mai avantajos este acreditivul documentar
irevocabil şi confirmat, domiciliat la o bancă din ţara sa şi cu plata la vedere, deoarece:

este asigurat că nu va fi retras sau modificat de către ordonator în termenul de valabilitate (este
irevocabil);

beneficiază de garanţia unei bănci terţe (alta decât cea emitentă) că plata va fi efectuată (este
confirmat);

140
plata se va efectua fără întârziere, economisindu-se timpul necesar pentru transmiterea documentelor
între băncile din cele două ţări (este domiciliat în ţara exportatorului);

va încasa contravaloarea mărfii de îndată ce se depun documentele la banca plătitoare (este cu plata la
vedere).

Caracterul flexibil al mecanismului plăţii prin acreditiv permite însă adaptarea


acestei modalităţi de plata în raport cu modul de realizare a operaţiunii comerciale (export direct,
indirect sau prin intermediar), cu termenul de plată (vânzare cu plata imediată sau pe credit), cu
facilităţile de finanţare oferite importatorului sau exportatorului, cu modul de efectuare a livrării
(integrală sau prin tranşe).
Totodată, pentru operaţiunile combinate de comerţ exterior, de tipul reexportului sau
contrapartidei s-au elaborat scheme specifice de plată prin acreditiv.

Creditul documentar este o modalitate de plată perfecţionată, şi larg utilizată în practică datorită
avantajelor sale. Astfel, pentru exportator, avantajele constau în următoarele: un risc foarte redus de
neplată a mărfurilor livrate, având în vedere angajamentul de plată al unei bănci; cu excepţia cazului
când acreditivul este revocabil, cumpărătorul nu are posibilitatea de a revoca plata; riscul pierderii
documentelor transmise prin intermediul băncilor, este minim; derularea plăţilor este supusă unor
reguli scrise recunoscute pe plan internaţional, neexistând riscul unor neîntelegeri izvorate din
dispozitii echivoce ori contradictorii.

În ceea ce priveşte dezavantajele, acestea îl privesc mai ales pe importator (ordonator), în


sarcina acestuia căzând plata comisioanelor şi a spezelor bancare ocazionate de derularea
acreditivului.

Exemple rezolvate

1. Ce reprezintă Acreditivul documentar (engl. Letter of Credit, L/C)?

Acreditivul documentar (engl. Letter of Credit, L/C) reprezintă angajamentul ferm asumat de
catre o bancă la ordinul şi în contul clientului sau (exportatotrul) de a plăti o anumită sumă de bani
(reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând efectuarea obligaţiei (livrarea
marfii) pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de
ordonatorul acreditivului.

2.Care sunt părţile implicate în derularea unui acreditiv documentar? Cine este beneficiarul?

În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi, şi anume:


ordonatorul (de regulă, importatorul),

141
banca emitentă (banca importatorului)
beneficiarul (de regulă, exportatorul)
banca exportatorului (bancă avizatoare/notificatoare/plătitoare/negociatoare)
Beneficiarul (de regulă, exportatorul), este partea în favoarea căreia banca emitentă se
angajează la plată. Faţă de exportator, banca emitentă nu se obligă să facă plată prin creditul acordat,
ci doar promite că va face plată către acesta, din dispoziţia ordonatorului, dar numai dacă sunt
îndeplinite anumite condiţii. Între banca emitentă şi exportator nu există nici un fel de împrumut, de
garanţie, ori necesitate de rambursare, ci doar simpla promisiune de plată, condiţionată de îndeplinirea
unor condiţii;

3. Care sunt documentele ce pot fi solicitate în mod uzual în cazul utilizării acreditivului
documentar?

Documentele ce pot fi solicitate în mod uzual în cazul utilizării acreditivului documentar sunt
următoarele:
documentele comerciale
documentele de transport:
documentele de asigurare
documentele care atestă calitatea

De rezolvat

1. Prezentaţi caracteristicile pe care le prezintă acreditivul ca tehnică de plată internaţională.

2.Care sunt elementele specifice necesare funcţionării corespunzătoare a acreditivului


documentar? Ce reprezintă ,,Domicilierea”?

3.De câte feluri poate fi acreditivul documentar în funcţie de natura angajamentului bancar?
Care sunt acelea?

142
4.Enumeraţi limitele acreditivului documentar.

5. Din punctul de vedere al utilizării combinate, câte tipuri de acreditive întâlnim? Spuneţi
câteva cuvinte despre fiecare.

5.3. Incassoul documentar

Incasso-ul este reglementat prin documentul intitulat ,,Reguli uniforme privind incasso-urile”,
cunoscut şi sub denumirea Publicaţia 522, (elaborată de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris),
revizuită în 1995, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1996.

Prin incasso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a documentelor
comerciale şi/sau financiare în scopul:
de a obţine acceptarea şi/sau plata;
de a remite documentele comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra plată;
de a remite documente în alte condiţii.

Elementele esenţiale specifice mecanismului incasso-ului sunt următoarele:


operaţiunea este o simplă vehiculare de documente, ca atare obligaţia băncilor ce intervin se
rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiţii impuse de instrucţiunile primite de la exportator
şi de regulile Publicaţiei 522;
documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:
comerciale (factura, documente de transport, de proprietate, etc.);
financiare (cambii, bilet de ordin, cec, chitanţe, etc.) utilizate pentru a obţine sume de bani).

În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasso-uri:


simplu – este un incasso de documente financiare neînsoţite de documente comerciale;
documentar – este un incasso de documente comerciale însoţite sau nu de documente financiare.

143
scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la beneficiarul
plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau în alte condiţii.

Principalele etape în derularea plăţii prin incasso documentar sunt:

contractul comercial internaţional;


livrarea mărfii;
setul de documente însoţit de ordinul de plată la incasso este prezentat la banca exportatorului –
banca emitentă. În ordinul de plată la incasso, exportatorul solicită în mod expres plata la incasso şi
prezintă clar şi precis condiţiile în care vor fi înmânate documentele importatorului (contra
plată/acceptare/alte condiţii) şi denumirea documentelor şi a numărului de exemplare ce vor fi remise
acestuia.
banca remitentă, acţionând la ordinul clientului ei, emite propriul ei document – incasso
documentar – în cadrul căruia preia (şi traduce) întocmai instrucţiunile primite de la ordonator, pe
care îl remite băncii importatorului însoţit de setul de documente depus de exportator atestând livrarea
mărfii.
notificarea importatorului. Banca prezentatoare, la sosirea documentelor, avizează importatorul
de sosirea acestora.
6/7. documentele contra plată sau contra acceptare. În funcţie de instrucţiunile primite în
incasso documentar, banca prezentatoare eliberează importatorului documentele fie contra plată, fie
contra acceptării unei cambii.
8. în posesia documentelor importatorul ridică marfa.
după încasarea contravalorii documentelor de la exportator, banca importatorului remite banii
(cambia) băncii remitente.
la primirea banilor, banca remitentă notifică exportatorul de încasarea exportului.

În România, incasso-ul documentar se derulează după următorul scenariu:

144
După ce exportatorul trimite marfa importatorului român, banca exportatorului completează
formularul şi îl expediază băncii remitente odată cu documentele care atestă livrarea mărfii.
Exportatorul va da instrucţiuni băncii sale dacă doreşte ca documentele să fie remise spre acceptare
sau pentru negociere. Exportatorul trebuie să completeze toate datele referitoare la cambii, câte
exemplare, la vedere sau la termen, numele trasului şi adresa sa , suma, numărul documentelor remise
cu prima şi a doua poştă, data conosamentului, numele vaporului etc. Completarea ordinului de
încasare este foarte importantă pentru derularea în bune condiţii a incasso-ului. Documentele însoţite
de ordinul de încasare sunt depuse de către exportator la banca lui în vederea trimiterii acestora la
banca importatorului. După verificarea documentelor, banca exportatorului remite documentele băncii
importatorului.

După primirea şi verificarea concordanţei dintre documentele trimise şi cele declarate în


scrisoarea de însoţire, banca va înştiinţa importatorul în scris despre sosirea documentelor.
Importatorul completează rubricile corespunzătoare din formularul dispoziţiei de plăţi valutare
externe (DPVE).

Datele solicitate în DPVE pentru incasso documentar sunt:


numele băncii ordonatorului;
numele, adresa şi codul fiscal al ordonatorului;
modalitatea de plată ,,incasso”;
suma de plată, în cifre şi litere;
felul valutei;
numele complet, adresa exactă şi numărul contului beneficiarului;
numele complet, adresa exactă a băncii beneficiarului,
numărul contractului extern;
lista documentelor;
speze şi comisioane;
plata prin telex – SWIFT;
import marfă;
ţara vânzătorului;
numărul buletinului vamal de import;
felul mărfii;
instrucţiuni suplimentare pentru bancă.

După completare importatorul se va prezenta la bancă şi o va instructa să efectueze plata la


extern. Banca completează rubrica din DPVE privind data valutei.

Banca va efectua plata conform instrucţiunilor clientului său şi îi va elibera acestuia


documentele (factura şi documentele de transport) semnate şi ştampilate.

145
După efectuarea acestor operaţiuni, lucrătorul de bancă va completa datele solicitate de
următoarele rubrici din DPVE: numărul şi data înregistrării; referinţa băncii; suma transferată, în cifre
şi litere; numele persoanei care verifică.
Exemplarul roşu al formularului DPVE va fi eliberat clientului odată cu celelalte documente.
Exemplarul albastru se va remite cu adresa de însoţire la Banca Naţională a României, iar cel negru se
va reţine împreună cu copia extrasului de cont care dovedeşte efectuarea plăţii. Apoi dosarul se
clasează.

Derularea plăţii prin incasso documentar implică şi anumite riscuri. acestea sunt următoarele:

Riscul întârzierii la plată, care decurge din faptul că circuitul documentelor este imprecis ca
durată, dând astfel posibilitatea importatorului de a întârzia el însuşi să se prezinte pentru preluarea
documentelor contra plată.
Acest risc este considerabil amplificat în cazurile în care modul de executare a contractului (în
special calitatea mărfii), conjunctura pieţii (evoluţia preţurilor, cursurilor valutare, etc.) sau situaţia
financiară a importatorului prezintă variaţii semnificative care pot determina importatorul la o
tergiversare deliberată a momentului plăţii, în aşteptarea fie a unor rabaturi de preţ, a momentelor de
conjunctură mai favorabile sau a propriei redresări financiare.

Riscul de neplată din partea importatorului în cazul în care aceleaşi elemente de insecuritate
apar cu o amploare sporită, importatorul găsind căile de întrerupere a raporturilor contractuale sau
asumându-şi riscurile neexecutării contractului (plăţii) în schimbul altor avantaje. Neplata poate deci
surveni ca urmare a unor fenomene sau evenimente care pot pune pe importator în dezavantaj absolut
sau relativ, şi anume: calitatea discutabilă a mărfii; conjunctura slabă a mărfii pe piaţă; evoluţia
situaţiei valutare în sensul în care afectează competitivitatea importului; apariţia unor oferte mai
avantajoase de marfă similară; situaţia financiară precară a cumpărătorului.
Neplata aduce după sine arbitrarea litigiului în instanţa comercială sau civilă, recuperarea
integrală a contravalorii mărfii fiind teoretic asigurată, dar practic extrem de dificilă datorită
complexităţii motivelor posibile de neplată invocate şi procedurilor juridice corespunzătoare foarte
anevoioase. Chiar în cazul unei asemenea soluţii, întârzierea recuperării contravalorii mărfii este
extrem de păgubitoare pentru exportator.

Riscul diminuării încasării apare ca o consecinţă directă a primelor două categorii de riscuri
semnalate (întârziere sau neplată), putându-se concretiza în trei forme, şi anume:
scăderea valorii şi implicit a preţului mărfii, fie ca urmare a deprecierii acesteia în perioada de
întârziere, fie ca urmare a acceptării de către exportator a diminuării preţului în vederea lichidării
tranzacţiilor cât mai repede şi cu pierderi minime,
efectuarea unor cheltuieli suplimentare în sarcina exportatorului pentru manipularea,
depozitarea şi protecţia mărfii, staţionarea mărfii pe mijlocul de transport sau în antrepozitele
cărăuşilor până la preluarea ei, redirijarea mărfii către o altă destinaţie, etc.;

146
plata de către exportator a unor dobânzi neluate în calcul de eficienţă a exportului în cazul în
care operaţiunea comercială este finanţată de un terţ (de regulă, bancă) până în momentul încasării
exportatorului.

Riscul pierderii mărfii, care poate surveni în două situaţii, şi anume.


în cazul în care marfa este expediată direct pe adresa unui cumpărător de rea-credinţă care şi-o
însuşeşte, o înstrăinează şi refuză plata; desigur, un asemenea caz este destul de rar, teoretic existând
suficiente remedii de natură civilă şi penală împotriva acestei situaţii; practica totuşi consemnează
asemenea dispariţii de marfă care de obicei sunt urmate de dizolvarea firmei comerciale partenere sau
de falimentul acestea;
- în cazul în care în perioada de staţionare a mărfii în antrepozite sau pe mijlocul de transport se
prelungeşte peste limita legală impusă de reglementările vamale sau dacă costurile de stocare şi de
protecţie depăşesc valoarea mărfurilor, consecinţa fiind confiscarea mărfii de autorităţi sau de
creditorii respectivi. Tot aici se pot include şi cazurile de degradare a mărfii datorită stocării
îndelungate.

Exemple rezolvate

1.Ce se înţelege prin incasso-u? Care este scopul incasso-ului documentar?

Prin incasso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a documentelor
comerciale şi/sau financiare în scopul:
de a obţine acceptarea şi/sau plata;
de a remite documentele comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra plată;
de a remite documente în alte condiţii.

2. Care sunt elementele esenţiale specifice mecanismului incasso-ului?

Elementele esenţiale specifice mecanismului incasso-ului sunt următoarele:


operaţiunea este o simplă vehiculare de documente, ca atare obligaţia băncilor ce intervin se
rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiţii impuse de instrucţiunile primite de la exportator
şi de regulile Publicaţiei 522;
documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:
comerciale (factura, documente de transport, de proprietate, etc.);
financiare (cambii, bilet de ordin, cec, chitanţe, etc.) utilizate pentru a obţine sume de bani).

De rezolvat

1.În funcţie de documentele vehiculate, câte tipuri de incasso-uri întâlnim? Spuneti câteva
cuvinte despre fiecare.

147
2.Enumeraţi principalele etape în derularea plăţii prin incasso documentar.

3. Prezentaţi scenariul derulării incasso-ului documentar în România.

4.Care sunt riscurile derularii plăţii prin incasso documentar? Spuneti câteva cuvinte despre
fiecare.

Definiţia
Numerarul,
Viramentul
Ordinul de plată
Acreditivul docmentar
Incassoul documentar

Teste de evaluare

148
Numerarul,
Viramentul
Ordinul de plată
Acreditivul docmentar
Incassoul documentar

Rezumat
Numerarul, viramentul şi ordinul de plată

Structura şi caracteristicile numerarului.


Numerarul în circulaţie este constituit din bancnotele şi monedele metalice aflate la agenţii
economici şi persoanele fizice aşa zişii deţinători nonbancari.
În practica bancară se evaluează şi raportează separate numerarul aflat în caseriile băncilor.
Iată deci că formele de existenţă a numerarului sunt bancnotele şi monedele metalice, plata unei
datorii, depunerea la bancă.
Numerarul are anumite caracteristici care îl situează pe un plan superior faţă de alte instrumente
de plată:
1.Numerarul este un mijloc de plată nedeterminat,
2.Numerarul este un mijloc de plată general,
3.Numerarul este un mijloc de plată cu efecte imediate

Viramentul
Definiţie
În ultimele decenii a avut loc o creştere spectaculoasă a activităţii bancare, implicit a numărului
de clienţi care îşi reciclează fondurile prin bănci.
Acest fenomen a avut ca efect generalizarea viramentelor ca tehnici de efectuare a plăţilor într-o
economie.
Viramentul – este deci o tehnică, procedeu special de plată. El constă în transferul de sume
dintr-un cont în alt cont. Are loc fie debitarea contului plătitor, fie creditarea contului beneficiarului.
Viramentul – altfel spus este o simplă operaţiune scriptică de mişcare a sumelor dintr-un cont în
alt cont.

Viramentul procedeu tehnic bancar


Există două tipuri predominante:
virament de credit;
virament de debit.

Viramentul ca instrument de plată


Viramentul este o modalitate cât şi un instrument de plată, respectiv de dispoziţie pe care
titularul unui cont îl adresează băncii sale.
Ordinul de virament, spre deosebire de alt instrument de plată (CEC, cambie) are anumite limite
şi prezintă anumite restricţii:

149
- nu conferă prin el însuşi nici un drept beneficiarului, iar după executarea acestui ordin,
beneficiarul are certitudinea că plata s-a efectuat în favoarea sa;
- există o ordine de preferinţă în efectuarea plăţilor cu anumite instrumente; (ex: dacă se execută
pretenţii de plată asupra unui cont (CEC, ordin de virament), dar disponibilul din cont nu este
suficient, atunci se va da prioritate plăţii CEC-ului şi nu ordinului de virament);
- are un caracter renegociabil – titularul unui cont poate să dea dreptul cu prioritate la efectuarea
unor plăţi în detrimentul altor plăţi.

Ordinul de plată
-un instrument de plată şi de decontare utilizat pentru stingerea unor obligaţii exigibile ;
-o dispoziţie dată de un client băncii sale în scopul efectuării unei plăţi în favoarea unei terţe
persoane.
Ordinul de plată este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci, de a plăti o
sumă determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligaţii
băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar.
Băncile efectuează succesiv operaţiuni de :
recepţie a ordinului de plată ;
autentificare a ordinului de plată ;
acceptare a ordinului de plată ;
executare a ordinului de plată.

Toate acestea operaţiuni poartă denumirea de transfer-credit.


Ordinele de plată se emit pe suport hîrtie, manetic sau electronic.
Ordinul de plată se caracterizează prin:
relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau a unei datorii preexistente,
ce urmează a se stinge odată cu onorarea ordinului;
operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care stabileşte
regulile după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie de ordin de plată,
diversitatea tehnică este deosebit de largă;
revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a ordinului de plată. Aceasta constă în faptul că
ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca ordinul
său iniţial să nu fi fost executat prin plata în favoarea beneficiarului. Revocarea ordinului de plată nu
atrage după sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau obligaţii pentru părţile implicate;
provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată. Acesta
presupune obligaţia ordonatorului ca odată cu emiterea lui să creeze banii şi sursa de fonduri
necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin depunerea ei în vederea
executării plăţii sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul ordonatorului. Pe
filieră bancară, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor, momentul acestui transfer
depinzând de înţelegerea dintre cele două bănci ce intervin în operaţiune.
În concluzie ordinul de plată trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii :
numele şi adresa ordonatorului;
denumirea şi adresa băncii ordonatoare;

150
data emiterii ordinului de plată;
ordinul de a plăti (,,Vă rog să plătiţi”, ,,Veţi plăti”);
suma în cifre şi litere; cu indicarea valutei în care se va face plata
motivul plăţii;
documentele ce trebuiesc prezentate de beneficiarul plăţii (în cazul ordinului de plată
documentar);
modul de plată: letric, telegrafic, SWIFT (pentru plăţi în cont sau cecuri);
semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma ordonatoare.
Acreditivul documentar
Acreditivul documentar (engl. Letter of Credit, L/C) reprezinta angajamentul ferm asumat de
către o bancă la ordinul şi în contul clientului său (exportatotrul) de a plăti o anumită sumă de bani
(reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând efectuarea obligaţiei (livrarea
mărfii) pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de
ordonatorul acreditivului.
În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi, şi anume:
- ordonatorul (de regulă, importatorul),
banca emitentă (banca importatorului),
- beneficiarul (de regulă, exportatorul),
- banca exportatorului (banca avizatoare/notificatoare/plătitoare/
negociatoare)

Documentele ce pot fi solicitate în mod uzual în cazul utilizării acreditivului documentar sunt
următoarele:
documentele comerciale
documentele de transport:
documentele de asigurare
documentele care atestă calitatea
Funcţionarea corespunzătoare a acreditivului documentar este condiţionată de cunoaşterea unor
elemente specifice, şi anume:
Domicilierea, adică locul unde urmează să aibă loc plată acreditivului.
În instrucţiunile pe care le da ordonatorul băncii sale menţionează valoarea acreditivului, adică
suma în valută care urmează a fi platită contra documentelor exportatorului.
Valabilitatea acreditivului reprezintă termenul limită până la care exportatorul trebuie să
prezinte documentele la ghişeele băncii unde este domiciliat acreditivul.
Natura angajamentului bancar, acesta putând fi
revocabil,
irevocabil şi
irevocabil confirmat.
Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă, fără nici un aviz prealabil
către beneficiar.
Acreditivul documentar irevocabil presupune un angajament ferm al băncii emitente de a
executa plata, accepta sau negocia documentele, care nu poate fi modificat sau anulat decât cu

151
acordul tuturor părţilor. Acreditivul irevocabil reprezintă pentru beneficiar o certitudine absolută
privind plata, cu condiţia prezentării tuturor documentelor prevăzute şi confirmării tuturor celorlalte
condiţii.
Acreditivul documentar irevocabil confirmat este acreditivul în care la angajamentul irevocabil
al băncii emitente se adaugă un angajament egal ca valoare şi condiţii al băncii confirmatoare (din
ţara exportatorului).
Deşi larg utilizat pentru rigurozitatea mecanismului şi siguranta pe care o oferă, acreditivul
documentar este uneori criticat pentru limitele sale, cum ar fi: Durata de operare, complexitatea,
costul.
Incassoul documentar
Incasso-ul este reglementat prin documentul intitulat ,,Reguli uniforme privind incasso-urile”,
cunoscut şi sub denumirea Publicaţia 522, (elaborată de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris),
revizuită în 1995, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1996.
Prin incasso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a documentelor
comerciale şi/sau financiare în scopul:
de a obţine acceptarea şi/sau plata;
de a remite documentele comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra plată;
de a remite documente în alte condiţii.
Elementele esenţiale specifice mecanismului incasso-ului sunt următoarele:
- operaţiunea este o simplă vehiculare de documente, ca atare obligaţia băncilor ce intervin se
rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiţii impuse de instrucţiunile primite de la exportator
şi de regulile Publicaţiei 522;
- documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:
comerciale (factura, documente de transport, de proprietate, etc.);
financiare (cambii, bilet de ordin, cec, chitanţe, etc.) utilizate pentru a obţine sume de bani).

În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasso-uri:


simplu – este un incasso de documente financiare neînsoţite de documente comerciale;
documentar – este un incasso de documente comerciale însoţite sau nu de documente financiare.
-scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la beneficiarul
plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau în alte condiţii.

Datele solicitate în DPVE pentru incasso documentar sunt:


numele băncii ordonatorului;
numele, adresa şi codul fiscal al ordonatorului;
modalitatea de plată ,,incasso”;
suma de plată, în cifre şi litere;
felul valutei;
numele complet, adresa exactă şi numărul contului beneficiarului;
numele complet, adresa exactă a băncii beneficiarului,
numărul contractului extern;
lista documentelor;

152
speze şi comisioane;
plata prin telex – SWIFT;
import marfă;
ţara vânzătorului;
numărul buletinului vamal de import;
felul mărfii;
instrucţiuni suplimentare pentru bancă.

Derularea plăţii prin incasso documentar implică şi anumite riscuri. acestea sunt următoarele:
Riscul întârzierii la plată,
Riscul de neplată din partea importatorului
Riscul diminuării încasării
Riscul pierderii mărfii, care poate surveni în două situaţii, şi anume.
în cazul în care marfa este expediată direct pe adresa unui cumpărător de rea-credinţă
în cazul în care în perioada de staţionare a mărfii în antrepozite sau pe mijlocul de transport se
prelungeşte peste limita legală

153
TEMA 6 - CAMBIA - INSTRUMENT DE PLATĂ ŞI DE CREDITARE

Cuprinsul:
6.1. Cambia – noţiuni generale
6.2. Obligaţiile cambiale
6.3. Cambia internaţională
6.4. Biletul la ordin

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat la sfârşitul temei

Obiectivele temei:
Cambia – noţiuni generale
Obligaţiile cambiale
Cambia internaţională
Biletul la ordin

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Basno C, Dardac N - Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Basno C, Dardac N - Produse, costuri şi performanţe bancare, Editura Economică, Bucureşti,
2000
Basno C, Dardac N - Riscuri bancare. Cerinţe prudenţiale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
Dedu V - Gestiune şi audit bancar, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2001
Olteanu V - Marketing financiar bancar, Editura Ecomar Bucureşti 2000

154
6.1. Cambia – noţiuni generale

a) definiţie şi trăsături;
b) rolul cambiei;
c) trata, elemente, operaţiuni, biletul la ordin.

a) Definitie şi trăsături.
Cambia = un instrument de plată care exprimă obligaţia asumată de un debitor de a plăti la
scadenţă o sumă determinată în favoarea unu beneficiar.

Trăsăturile cambiei:

transferabilitatea = ea poate fi transmisă de la o persoană la alta ceea ce înseamnă că obligaţia


plătitorului rămâne valabilă în timp ce creditorul se schimbă pe măsură ce cambia trece din diferite
motive de la un posesor la altul;
Transferul de creanţe de la o persoană la alta, de la un creditor la altul (are
caracter oneros) se realizează pe baza interesului nemijlocit al fiecărei părţi implicate în contract.

negociabilitatea = noul creditor acceptă cambia plătind sau rambursând o anumită valoare
a acesteia la data consimţământului; Deci pentru cambia negociată se practică un anumit preţ
acceptat de cei doi contractanţi.

cesiunea creanţelor = reprezintă actul prin care un creditor transferă altei persoane
drepturile de creanţă, fie în mod gratuit, fie cu titlu oneros;

răspunderea solidară a persoanelor implicate în circuitul cambial = persoanele implicate în


calitate de beneficiari, răspund solidar privind plata la scadenţă a datoriilor pe care le generează
circuitul cambial.

b) Rolul cambiei.

Lipsa de lichiditate impune utilizarea acestui instrument de plată pentru înlocuirea


monedei efective din circuitul monetar.
Utilizând şi acceptând cambia ca mijloc de plată, agenţii economici pot pe baza
propriilor lor înscrisuri să înlocuiască într-un moment al schimbului lipsa de lichidităţi.

Transferabilitatea cambiei, posibilitatea utilizării sale ca mijloc de plată pe termenul


transferului, acest instrument conduce la utilizarea aceleiaşi cambii ca mijloc de plată în mai multe
cazuri succesive. Acest caracter are ca efect sporit eficienţa utilizării sale ca mijloc de plată. Prin
aceasta, cambia reprezintă un instrument de promovare a comerţului intern şi internaţional.

155
răspunderea solidară a persoanelor implicate în circuitul cambial – ea exprimă o relaţie de credit
(o relaţie între debitor şi un creditor).
Plătitorul desemnat în cambie se obligă să plătească suma înscrisă la un anumit termen
(scadenţă). Acest fapt reprezintă o amânare a plăţii.
În unele situaţii procesul cambial se închide odată cu plata cambiei la scadenţă. În alte cazuri el
poate continua având loc numeroase transferuri ale cambiei de la un creditor la altul, ca urmare a
utilizării sale succesive ca mijloc de plată.
Trecerea creanţelor la un nou creditor reprezintă de fapt plasarea capitalului disponibil al
acestuia.

Concluzie:
Transferurile succesive sunt determinate de interesele participanţilor la circuitul cambial,
respectiv la valorificarea capitalurilor monetare dispuse în economie, operaţiune în care un rol
important revine intermediarilor financiari.

c)Forma cambiei:

Trata = forma predominantă a cambiei şi utilizată cu prioritate ca instrument de plată şi credit


pentru operaţiunile comerciale.
Participanţii iniţiali la circuitul plăţii sunt:
trăgătorul = are semnificaţia celui ce se obligă (el dă ordin să se plătească);
trasul = este obligat să plătească (prin această dispoziţie dată de trăgător) o sumă de bani
în favoarea unei terţe persoane –beneficiar;
beneficiarul = sunt situaţii în care poate fi chiar trăgătorul.

Elementele cambiei (obligatorii):

denumirea de cambie = lipsa denumirii duce la nulitatea ei;

ordinul necondiţionat de a plăti la scadenţă = o sumă determinată;


Obligaţia cuprinsă în cambie nu poate fi afectată nici în condiţii de suspendare a obligaţiilor,
nici de cea de anulare.

numele trasului (plătitorului);

scadenţa = stabilirea termenului de plată la emiterea cambiei este obligatoriu. Dacă nu este
prevăzută scadenţa se consideră la vedere, adică se plăteşte la cererea beneficiarului, şi la termenul
convenit între părţi.

- locul unde se face plata = dacă nu este prezentat un anumit loc atunci este domiciliul
trasului;

156
- numele beneficiarului;

- data şi locul emiterii cambiei = se concretizează data la care se calculeaza dobânda ce se


datorează de părţile implicate;
Asigură de asemenea constatarea capacităţii legale a semnăturilor şi permite determinarea
valabilităţii drepturilor care decurg din acest instrument.

- semnătura trăgătorului;

- alte elemente obligatorii în funcţie de natura cambiei: financiară, comercială, cu garanţii


nesuficiente, bancabile, nebancabile, etc.

Elementele facultative:

1)Θ - în anumite situaţii se poate trece pe cambie şi rata dobânzii. Acest element este necesar şi
valabil numai cambiei cu scadenţă la vedere;

2)Θ - domicilierea cambiei – trăgătorul poate stabili domicilierea cambiei în momentul în care o
întocmeşte, iar trasul poate acţiona în acest sens în momentul acceptării;

3)Θ - în cambie se poate înscrie şi participarea unui mandatar care să efectueze încasarea
cambiei în calitate de împuternicit al beneficiarului de drepturi;

4)Θ - cambiile în alb – cuprind numai semnătura trăgătorului şi numai o parte din menţiunile
obligatorii.

Exemple rezolvate

1.Prezentaţi trăsăturile cambiei.

Trăsăturile cambiei:
transferabilitatea
negociabilitatea
cesiunea creanţelor
răspunderea solidară a persoanelor implicate în circuitul cambial

2.Ce exprimă cambia prin rolul său privind răspunderea solidară a persoanelor implicate în
circuitul cambial?

157
Prin răspunderea solidară a persoanelor implicate în circuitul cambial – cambia exprimă o
relaţie de credit (o relaţie între debitor şi un creditor).
Plătitorul desemnat în cambie se obligă să plătească suma înscrisă la un anumit termen
(scadenţă). Acest fapt reprezintă o amânare a plăţii.
În unele situaţii procesul cambial se închide odată cu plata cambiei la scadenţă. În alte cazuri el
poate continua având loc numeroase transferuri ale cambiei de la un creditor la altul, ca urmare a
utilizării sale succesive ca mijloc de plată.
Trecerea creanţelor la un nou creditor reprezintă de fapt plasarea capitalului disponibil al
acestuia.

De rezolvat

1.Ce reprezintă trata?

2.Prezentaţi elementele obligatorii ale cambiei. Spuneţi câteva cuvinte despre fiecare.

3. Spuneţi câteva cuvinte despre elementele facultative ale cambiei.

158
6.2. Operaţiunile cambiale

1. Operaţiunea de gir – este operaţiunea prin care posesorul titlului numit girant transferă unei
alte persoane numită giratar toate drepturile pe care le generează acest instrument.

El presupune 3 elemente - semnătura girantului;


- numele giratarului;
- data girării.
Are următoarele caracteristici:
girul este necondiţionat;
transferul prin gir priveşte întreaga sumă încasată pe cambie. Girul parţial se consideră nul.
Efectele operaţiunii de gir asupra procesului cambial → prin gir se transferă toate drepturile ce
decurg din cambie. El însă nu implică şi raporturile materiale care au dat naştere iniţial cambiei. Deci
ceea ce se transmite este doar dreptul de a încasa o sumă de bani la o anumită dată.

Cambia devine autonomă de condiţiile economice care au generat-o; se manifestă ca un


instrument independent, acceptat ca atare de către toţi cei care sunt şi vor fi implicaţi în circuitul ei.
Girantul rămâne obligat faţă de giratar sau faţă de posesorul cambiei la momentul plăţii, de a da
suma prevăzută dacă debitorul iniţial, respectiv trasul nu poate face plata respectiva. Se naşte deci o
răspundere solidară care sporeşte credibilitatea cambiei şi implicit sfera ei de atracţie.
Fiecare nou semnatar va aduce prin implicarea sa directă în circuitul cambial o nouă garanţie.
Această garanţie este reprezentată de mărimea resurselor sale financiare, respectiv de capacitatea sa
de plată.
Cu cât transferul cambiei prin gir este mai intens cu atât posibilitatea de a recupera sumele
înscrise în cambie sunt mai mari.

2. Operaţiunea de scontare → scontarea este operaţiunea prin care cambia este vândută băncii.

Beneficiarul cambiei – nevoit să obţină mijloc de plată iniţiază această operaţiune, respectiv
vinde cambia băncii sau o poate gaja pentru a obţine de la o bancă credit.

În cazul în care banca o acceptă înseamnă că o preia la valoarea ei actuală.


Valoarea actuală = Valoarea nominală a cambiei – scontul.
Scontul = reprezintă dobânda băncii pe o perioadă de la o scadenţă la alta.

Caracteristici ale scontului:

scontarea – este operaţiunea de credit pe termen scurt prin care băncile comerciale (în calitatea
lor de intermediar financiar) plasează resursele pe care le mobilizează, respectiv capitalurile monetare
disponibile în economie;

159
la nivelul lor băncile comerciale îşi pot procura resursele pe baza cambiilor deţinute având de
data aceasta, calitatea de beneficiar.

Pentru aceasta ele se adresează altor bănci (de scont) sau direct Băncii Centrale.
Concret banca comercială revinde o parte (în totalitate) din cambiile lor aflate în portofoliu
Băncii Centrale.
Prin această operaţiune – numită operaţiune de rescontare – ele primesc împrumuturi de la
Banca Centrală, îşi sporesc resursele şi deci capacitatea de a distribui credite clienţilor săi.
Cambiile care nu prezintă suficiente garanţii nu sunt admise la rescontare.

3. Operaţiunea de acceptare a cambiei – este actul prin care trasul se obligă în scris să plătească
la scadenţă suma arătată în cambie.

Acceptarea intervine ca un moment în care, pe de o parte, trasul acceptă plata în principiu şi


consimte să o efectueze la termenul stabilit (aşa cum este scris în cambie), iar pe de altă parte, dă
asigurare beneficiarului cambiei cu privire la cunoaşterea şi consimţământul acestei obligaţii de către
tras.

Semnatarii cambiei, trăgătorul şi giranţii stabilesc de fapt regimul acceptării.


Astfel, trăgătorul sau giranţii stabilesc în cambie termenul de acceptare şi obligativitatea acestei
acţiuni. Acceptarea devine astfel obligatorie.
Dar trăgătorul şi giranţii pot interzice prezentarea la acceptare.

Acceptarea este hotărâtoare în cazurile în care cambia are stabilită scadenţa la un anumit timp
de la vedere.
Prin acceptare se precizează astfel momentul vederii şi se dă posibilitatea celor implicaţi în
cambie să se orienteze cu privire la condiţia reală a cambiei.

Termenul stabilit de lege pentru prezentarea la acceptare este de maxim 1 an. În cazul în care
beneficiarul nu face această operaţiune timp de 1 an, trasul este eliberat de răspundere.
Se poate spune că această reprezentare, în termen, la acceptare este un mijloc de a-l ierta pe tras
de datoria respectivă.

Formularea menţiunii de acceptare trebuie scrisă pe cambie fie pe faţă, fie pe verso.
Când menţiunea se face pe faţă, este suficientă semnătura trasului. Când menţiunea se face pe
verso trebuie să se exprime obligaţia certă a trasului prin una din formulele (acceptat, voi plăti, voi
onora) urmată de semnătură.

Datarea acceptării este necesară pentru a se dovedi înscrierea în cadrul termenului de acceptare.

160
Datarea acceptării este deosebit de necesară, atunci când cambia are scadenţa la un anumit timp
de la vedere. Prin data acceptării se stabileşte indirect scadenţa. Acceptarea are ca efect consolidarea
poziţiei trasului ca obligat principal în cambie.

4. Operaţiunea de aval. Garanţia bancară

Avalul – este garanţia personală prin care o persoană denumită avalist garantează efectuarea
plăţii de persoanele obligate în cambie.

În principiu raporturile dintre avalist (cel care garantează) şi avalizat (cel care este garantat) nu
decurg din cambie, ci sunt raporturi personale, şi prin urmare toată lumea este interesată să păstreze
discreţie.
De cele mai multe ori avalurile se acordă de către bănci pe cale oneroasa, prin plata unui
comision.

Avalul poate fi dat şi de alte persoane implicate în cambie, cu sublinierea ca nu pot da aval nici
trăgătorul, nici acceptantul cambiei, trasul.
Prin natura sa, avalul are un caracter strict personal, fiind legat numai de persoana avalizată. În
mod real, dispariţia persoanei avalizate, determină încetarea valabilităţii avalului.

De aceea avalistul trebuie să nominalizeze cu precizie persoana pe care o garantează. În lipsa


acestei menţiuni se consideră că această garanţie este valabilă pentru trăgător.
Avalul poate fi integral sau parţial, situaţie în care se delimitează cu precizie obligaţia asumată
de avalist. Avalistul poate fi la rândul său garantat prin aval. Apare astfel situaţia de co-avalist ceea ce
înseamnă co-debitor angajat în răspunderea cambială.

La rândul sau, avalistul se poate adresa prin acţiune de regres către toţi participanţii la cambie,
sau numai la unul din ei, pentru a-şi recupera sumele angajate.
Prin natura sa, avalul a dat o largă posibilitate de includere a băncilor în procesul cambial, care
au început să aibă un rol tot mai puternic în derularea comerţului intern şi internaţional.
Vânzarea mărfurilor pe credit între partenerii aflaţi la distanţe mari creează dificultăţi în
legătură cu informaţiile exacte privind potenţialul economic şi capacitatea de plată a părţilor, în
special a cumpărătorului.
În asemenea cazuri s-a simţit nevoia unui mijlocitor garant. Un asemenea rol l-au asumat
băncile care acordă pe scară largă garanţie bancară, în principal sub forma avalului. Acordând avalul
băncile percep sume considerate de unii relativ ridicate. De fapt lucrurile nu stau chiar aşa. Alături de
comision, care înseamnă remunerarea băncii pentru serviciul efectuat, băncile încasează o primă de
acoperire a riscului neplăţii.

5. Operaţiuni de scadenţa şi plata cambiei.

Scadenţa trebuie să fie certă, să rezulte cu precizie din text, unică, posibilă.

161
Practica cunoaşte multiple feluri de formulare a scadenţei:
la vedere – are semnificaţia la întâlnirea celor două părţi, iar pentru beneficiar, are
înţelesul de prezentare (termenul stabilit de lege pentru încasarea cambiei este de 1 an);
la un anumit timp de la vedere – este stabilită de trăgător, dar giranţii ulteriori au calitatea de a
modifica perioada de timp, fie în sensul depărtării scadenţei, fie în sensul apropierii sale;
la termen (la un anumit timp de la emitere) – poate fi precizată printr-un număr de zile,
săptămâni, luni sau chiar ani;
la o dată fixă – se prevăd elementele componente: ziua / luna / anul.

Plata cambiei – este exigibilă la scadenţă.


Dacă trasul plăteşte cu anticipaţie, el o plăteşte pe contul său.
Plata se face fie prin compensare, fie prin vărsarea sumelor în contul beneficiarului.
În vederea efectuării plăţii trasul are dreptul să verifice identitatea posesorului cambiei şi să
verifice succesiunea giranţilor.
Trasul care plăteşte cambia la scadenţă este eliberat de obligaţia din cambie.
Momentul legal de plată este una din următoarele două zile lucrătoare, ulterioare scadenţei.

Confirmarea plăţii are loc obligatoriu prin menţiunea de „achitat” pe care o face posesorul
cambiei şi o semnează. Cambia este restituită trasului (suma de plată poate fi exprimată şi în valută).

Recuperarea prin excepţie a cambiei


Circuitul cambial firesc pe care l-am descris până în prezent poate fi încheiat forţat dacă
intervine opoziţia trasului prin neacceptare sau prin neplată.

În aceste cazuri posesorul cambiei pentru a validiza recuperarea valorilor angajate trebuie să
parcurgă anumite etape:
să obţină contestarea neplăţii prin protest;
să se adreseze prin acţiune directă asupra obligaţilor principali din cambie;
să se adreseze prin acţiune de regres celorlalţi obligaţi din cambie;
să procedeze la executare silită.

Protestul – este constatarea printr-un act autentic al rezultatului negativ al prezentării cambiei la
acceptare sau plată.

Actul de protest cuprinde următoarele menţiuni:


data (ziua, luna, anul, ora);
numele persoanei care a cerut protestul;
numele persoanei împotriva căreia s-a întocmit protestul;
locul unde se întocmeşte protestul;
transcrierea cambiei (dacă protestul nu se întocmeşte pe cambie);
modul de întâmpinare a somaţiei de plată;

162
semnătura executorului judecătoresc.

Actul de protest se înregistrează în registrul special de la judecătorie. Judecătoria săptămânal


remite tabele informative Camerelor de Comerţ.

Acţiunea cambială de regres – este declanşată de purtătorul cambiei împotriva celor obligaţi sau
avaliştilor (cei care au avalizat).

Acţiunea de regres este condiţionată de:


depunerile în termen de oportunitate;
constatarea refuzului de plată sau a situaţiilor de îndreptăţire.

Termenele de deschidere a acţiunii de regres depind de faptele care le generează:


refuzul de acceptare;
refuzul sau incapacitatea de plată;
falimentul trasului;
falimentul trăgătorului unei cambii care nu a fost acceptată.

În condiţiile regresului, obligatului îi revine sarcina de plată pentru:


suma prevăzută în cambie;
dobânda cuvenită de la scadenţă până la încasare;
cheltuielile de protest.

Executarea silită cambială – alternativă a înfăptuirii recuperării valorii cambiei alta decât
acţiunile în justiţie studiate până acum.
Cambia prin lege, are valoare de titlu executoriu şi această calitate se referă la:
suma prevăzută în cambie;
dobânzile şi cheltuielile de protest aferente executarea silită cambială este preferată de bănci.

Exemple rezolvate

1.Care sunt caracteristicile operaţiunii de gir?

Are următoarele caracteristici:


girul este necondiţionat;
transferul prin gir priveşte întreaga sumă încasată pe cambie. Girul parţial se consideră nul.

2.Care sunt menţiunile cuprinse în Actul de protest?

Actul de protest cuprinde următoarele menţiuni:


data (ziua, luna, anul, ora);

163
numele persoanei care a cerut protestul;
numele persoanei împotriva căreia s-a întocmit protestul;
locul unde se întocmeşte protestul;
transcrierea cambiei (dacă protestul nu se întocmeşte pe cambie);
modul de întâmpinare a somaţiei de plată;
semnătura executorului judecătoresc.
3. De cine este condiţionată Acţiunea de regres?

Acţiunea de regres este condiţionată de:


depunerile în termen de oportunitate;
constatarea refuzului de plată sau a situaţiilor de îndreptăţire.

164
De rezolvat

1.Ce înţelegeţi prin operaţiunea de gir?

2.Prezentaţi caracteristicile scontului.

3.Ce este operaţiunea de acceptare a cambiei?

4.Spuneţi câteva cuvinte despre aval.

5. Practica cunoaşte multiple feluri de formulare a scadenţei.Care sunt acestea?

6.Ce sarcina de plată îi revine obligatului în condiţiile regresului?

165
6.3 Cambia internaţională

Cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să
plătească o sumă de bani beneficiarului la ordinul acestuia; este plătibilă la cerere sau la un moment
definit, este datată şi semnată de trăgător.

Cambia internaţională se individualizează prin următoarele:

are caracter internaţional deoarece specifică cel puţin două din locurile prevăzute şi indică
faptul că oricare din două astfel de locuri se află situate în state diferite: fie locul în care este trasă
cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului, fie locul
indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii;

respectă buna credinţă în tranzacţiile internaţionale;

este situată într-un stat contractat.

Clauzele generale pe care trebuie să le conţină cambia internaţională sunt:

denumirea de cambie,
ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută,
numele şi adresa trasului,
numele şi adresa beneficiarului,
scadenţa,
locul plăţii,
data şi locul emiterii,
semnătura trăgătorului şi
clauze facultative: clauza fără protest, interzicerea de a trage contracambiei, excluderea
duplicatelor de cambie, clauza documentară, etc.

Cambia poate fi plătibilă dacă menţionează că este plătibilă la vedere, la cerere sau la
prezentare sau nu este exprimat nici un moment de plată, sau la un moment definit dacă prevede că
este plătibil la o scadenţă specificată, sau la o perioadă fixă după o dată specificată, sau la o perioadă
fixă după vedere, în tranşe la date succesive cu menţiunea că în caz de neplată soldul rămas devine
restant.
Cambia poate fi transferată prin gir şi înseamnă livrarea instrumentului de către girant
giratorului sau prin simpla livrare a instrumentului. Girul este înscris pe instrument sau pe un adaos
ataşat la acesta şi poate fi în alb, când se exprimă prin semnătura singură sau printr-o semnătură
însoţită de o declaraţie în sensul că instrumentul este plătibil persoanei care se află în posesia lui şi

166
special („plin”) când conţine o semnătură însoţită de indicarea persoanei căreia îi este plătibil
instrumentul.

Obligaţiile părţilor:

Trăgătorul – la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin neplata şi la orice protest se
angajează să plătească instrumentul deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului care preia
cambia. Printr-o menţiune expresă pe cambie, trăgătorul poate exclude sau limita propria sa obligaţie.

Trasul devine obligat al cambiei în cazul în care o acceptă, situaţie în care se angajează să
plătească conform termenilor acceptării deţinătorului sau părţi care preia şi plăteşte cambia.

Girantul – la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau neplată se obligă să plătească


instrumentul deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului.

Garantul – garantează plata unui instrument, chiar dacă a fost acceptat sau nu pentru întreaga
sumă sau numai pentru o parte a ei pentru contul unei părţi sau al trasului.

Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare sau neplată, deţinătorul poate exercita
dreptul de recurs numai după ce cambia a fost protestată pentru dezonoare.
Protestul este declaraţia de dezonoare întocmită la locul unde a fost dezonorată cambia, datată şi
semnată de o persoană autorizată şi cuprinde:
persoana la cererea căreia este protestat instrumentul;
locul protestului;
cererea făcută;
răspunsul dat.

167
Exemple rezolvate

1. Care sunt clauzele generale pe care trebuie să le conţină cambia internaţională?

Clauzele generale pe care trebuie să le conţină cambia internaţională sunt:


denumirea de cambie,
ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută,
numele şi adresa trasului,
numele şi adresa beneficiarului,
scadenţa,
locul plăţii,
data şi locul emiterii,
semnătura trăgătorului şi
clauze facultative: clauza fără protest, interzicerea de a trage contracambiei, excluderea
duplicatelor de cambie, clauza documentară, etc.

De rezolvat

1.Prezentaţi cuprinsul cambiei internaţionale.

2.Care sunt elementele prin care se individualizează cambia internaţională?

3.În ce constă obligaţiile părţilor?

168
6.4.Biletul la ordin

– reprezintă instrumentul prin care emitentul se angajează să plătească la un anumit termen o


sumă determinată de bani în favoarea beneficiarului sau celui care-l deţine.
Spre deosebire de o trată, care presupune existenţa a cel puţin trei persoane, biletul la ordin, în
calitate de instrument de credit comercial, pune în legătură doar două persoane: emitentul (debitorul)
şi beneficiarul ( creditorul).

Biletul la ordin este emis la cererea creditorului ca o recunoaştere a datoriei debitorului.


În calitate de beneficiar, creditorul are mai multe posibilităţi de a-şi exercita drepturile ce
decurg din conţinutul biletului la ordin şi anume:
dacă scadenţa este la un anumit timp de la vedere, prezintă biletul la ordin emitentului pentru
avizare deoarece după această procedură decurge termenul de scadenţă;
prezintă trasului biletul la ordin;
girează biletul la ordin în favoarea unei alte persoane înscriind pe verso-ul biletului la ordin
următoarele date: numele girantului, numele giratarului, data girării, semnătura girantului;
scontează la bancă biletul al ordin înainte de scadenţă şi primeşte suma înscrisă, mai puţin
comisionul băncii pentru astfel de operaţiuni.

Principalele elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină biletul la ordin sunt:

data şi locul emiterii;

numele emitentului;

denumirea băncii şi numărul de cont al emitentului;

scadenţa şi locul de plată;

suma de plată;

numele beneficiarului;

numele şi semnătura avalistului;

felul biletului la ordin.

Biletul la ordin – reprezintă o promisiune de plată: „ voi plăti în schimbul acestui bilet la ordin
suma de …”.

Exemple rezolvate

169
1. Ce reprezintă biletul la ordin?

Biletul la ordin – reprezintă instrumentul prin care emitentul se angajează să plătească la un


anumit termen o sumă determinată de bani în favoarea beneficiarului sau celui care-l deţine.

2.De cine este emis biletul la ordin?

Biletul la ordin este emis la cererea creditorului ca o recunoaştere a datoriei debitorului.

De rezolvat

1.Enumeraţi drepturile, ce decurg din conţinutul biletului la ordin, ale creditorului în calitate de
beneficiar.

2.Care sunt principalele elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină biletul la ordin?

Definiţia
Cambia – noţiuni generale
Obligaţiile cambiale
Cambia internaţională
Biletul la ordin

170
Teste de evaluare
Cambia – noţiuni generale
Obligaţiile cambiale
Cambia internaţională
Biletul la ordin

Rezumat
Cambia – noţiuni generale
Definiţie
Cambia = un instrument de plată care exprimă obligaţia asumată de un debitor de a plăti la
scadenţă o sumă determinată în favoarea unu beneficiar.
Trăsăturile cambiei:
transferabilitatea = ea poate fi transmisă de la o persoană la alta ceea ce înseamnă că
obligaţia plătitorului rămâne valabilă în timp ce creditorul se schimbă pe măsură ce cambia
trece din diferite motive de la un posesor la altul;
Transferul de creanţe de la o persoană la alta, de la un creditor la altul (are
caracter oneros) se realizează pe baza interesului nemijlocit al fiecărei părţi implicate în contract.
negociabilitatea = noul creditor acceptă cambia plătind sau rambursând o anumită valoare a
acesteia la data consimţământului; Deci pentru cambia negociată se practică un anumit preţ acceptat
de cei doi contractanţi.
cesiunea creanţelor = reprezintă actul prin care un creditor transferă altei persoane
drepturile de creanţă, fie în mod gratuit, fie cu titlu oneros;
răspunderea solidară a persoanelor implicate în circuitul cambial = persoanele implicate în
calitate de beneficiari, răspund solidar privind plata la scadenţă a datoriilor pe care le generează
circuitul cambial.
Rolul cambiei.
Lipsa de lichiditate impune utilizarea acestui instrument de plată pentru înlocuirea
monedei efective din circuitul monetar.
Utilizând şi acceptând cambia ca mijloc de plată, agenţii economici pot pe baza
propriilor lor înscrisuri să înlocuiască într-un moment al schimbului lipsa de lichidităţi.
Transferabilitatea cambiei, posibilitatea utilizării sale ca mijloc de plată pe termenul
transferului, acest instrument conduce la utilizarea aceleiaşi cambii ca mijloc de plată în mai
multe cazuri succesive. Acest caracter are ca efect sporit eficienţa utilizării sale ca mijloc de plată.
Prin aceasta, cambia reprezintă un instrument de promovare a comerţului intern şi internaţional.
Cambia are rol şi de instrument de credit – ea exprimă o relaţie de credit (o relaţie între debitor
şi un creditor).
Concluzie:
Transferurile succesive sunt determinate de interesele participanţilor la circuitul cambial,
respectiv la valorificarea capitalurilor monetare dispuse în economie, operaţiune în care un rol
important revine intermediarilor financiari.
Forma cambiei:

171
Trata = forma predominantă a cambiei şi utilizată cu prioritate ca instrument de plată şi credit
pentru operaţiunile comerciale.
Participanţii iniţiali la circuitul plăţii sunt:
trăgătorul = are semnificaţia celui ce se obligă (el dă ordin să se plătească);
trasul = este obligat să plătească (prin această dispoziţie dată de trăgător) o sumă de bani în
favoarea unei terţe persoane –beneficiar;
beneficiarul = sunt situaţii în care poate fi chiar trăgătorul.
Elementele cambiei (obligatorii):
denumirea de cambie = lipsa denumirii duce la nulitatea ei;
ordinul necondiţionat de a plăti la scadenţă = o sumă determinată;
numele trasului (plătitorului);
scadenţa = stabilirea termenului de plată la emiterea cambiei este obligatoriu.
- locul unde se face plata = dacă nu este prezentat un anumit loc atunci este domiciliul
trasului;
- numele beneficiarului;
- data şi locul emiterii cambiei = se concretizează data la care se calculeaza dobânda ce se
datorează de părţile implicate;
- semnătura trăgătorului;
- alte elemente obligatorii în funcţie de natura cambiei: financiară, comercială, cu garanţii
nesuficiente, bancabile, nebancabile, etc.
Operaţiunile cambiale
1. Operaţiunea de gir – este operaţiunea prin care posesorul titlului numit girant transferă unei
alte persoane numită giratar toate drepturile pe care le generează acest instrument.
2. Operaţiunea de scontare → scontarea este operaţiunea prin care cambia este vândută băncii.

3. Operaţiunea de acceptare a cambiei – este actul prin care trasul se obligă în scris să plătească
la scadenţă suma arătată în cambie.
4. Operaţiunea de aval. Garanţia bancară
Avalul – este garanţia personală prin care o persoană denumită avalist garantează efectuarea
plăţii de persoanele obligate în cambie.
5. Operaţiuni de scadenţa şi plata cambiei.
Scadenţa trebuie să fie certă, să rezulte cu precizie din text, unică, posibilă.
Cambia internaţională
Cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să
plătească o sumă de bani beneficiarului la ordinul acestuia; este plătibilă la cerere sau la un moment
definit, este datată şi semnată de trăgător.
Cambia internaţională se individualizează prin următoarele:
are caracter internaţional deoarece specifică cel puţin două din locurile prevăzute şi indică
faptul că oricare din două astfel de locuri se află situate în state diferite: fie locul în care este trasă
cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului, fie locul
indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii;
respectă buna credinţă în tranzacţiile internaţionale;

172
este situată într-un stat contractat.

Biletul la ordin
– reprezintă instrumentul prin care emitentul se angajează să plătească la un anumit termen o
sumă determinată de bani în favoarea beneficiarului sau celui care-l deţine.
Spre deosebire de o trată, care presupune existenţa a cel puţin trei persoane, biletul la ordin, în
calitate de instrument de credit comercial, pune în legătură doar două persoane: emitentul (debitorul)
şi beneficiarul ( creditorul).
Principalele elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină biletul la ordin sunt:
data şi locul emiterii;
numele emitentului;
denumirea băncii şi numărul de cont al emitentului;
scadenţa şi locul de plată;
suma de plată;
numele beneficiarului;
numele şi semnătura avalistului;
felul biletului la ordin.
Biletul la ordin – reprezintă o promisiune de plată: „ voi plăti în schimbul acestui bilet la ordin
suma de …”.

173
TEMA 7 - CECUL

Cuprinsul
7.1. Concept şi utilizare
7.2. Elementele cecului
7.3. Principalele operaţiuni
7.4. Tipuri de cecuri

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
Concept şi utilizare
Elementele cecului
Principalele operaţiuni
Tipuri de cecuri

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Cetina Iuliana – Marketing financiar bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005.
Odobescu Emanuel – Marketing bancar intern şi internaţional, Editura Sigma Primex,
Bucureşti, 1999.
Lazăr Dumitru – Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-
Mureş, 2001.
Olteanu Valerică – Marketing financiar-bancar, Editura Ecomar, Bucureşti, 2005.
Vorzsak Almos (coordonator) – Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004

174
7.1. Concept şi utilizare

Cecul este un titlu de credit prin care titularul de cont dă ordin băncii depozitare să plătească din
contul său suma înscrisă pe cec.

Plata se face:
la ordinul titularului;
la ordinul purtătorului ;
la ordinul unei terţe persoane.

Deci, ca şi cambia (trata), cecul pune în relaţie directă trei persoane :


trăgătorul;
trasul;
beneficiarul;

Trăgătorul este cel care emite cecul. Acesta pe baza unui disponibil pe care îl constituie
anticipat la banca sa, poate da un ordin necondiţionat de a plăti la prezentarea cecului suma înscrisă.
Banca care primeşte ordinul e în poziţia de tras.
Persoana care încasează cecul (care poate fi chiar trăgătorul) se situează pe poziţia de
beneficiar.

Trăgătorul – persoana care dispune plata şi poate fi:


un debitor;
un cumpărător;
un beneficiar (consumator) a unor servicii.
Acestea emit cecurile, le prezintă la bancă, îşi achită astfel obligaţiile care le au faţă de furnizor,
creditor, prestatorul de servicii.

Trasul – persoana care efectuează plata din dispoziţia trăgătorului, de regulă este o bancă.
Acestea în baza depozitului creat de debitor eliberează acestora carnete de cecuri.
Depozitul constituit anticipat se alimentează din: depunerile normale ale titularului contului sau
virările de sume de la un debitor de-al său sau intrările de sume acordate de bancă.
Beneficiarul – persoană fizică sau juridică, persoana care beneficiază de suma scrisă pe cec. El
poate fi un vânzator, creditor sau un prestator de servicii.

Cecul se trage asupra băncii, în limita fondurilor constituite drept depozit.


Banca are posibilitatea să verifice existenţa acoperirii cecului emis cu depozitele utilizând
anumite posibilităţi :
sa certifice cecul – banca blochează pentru un nr. de zile suma certificată ;
vizarea cecului – situaţie în care banca certifică existenţa depozitului, dar ea nu se obligă să
blocheze suma respectivă.

175
Desi la circuitul cecului apar trei persoane (ca la trata) totuşi uilizarea lui se deosebeşte esenţial
de cea a cambiei :

1. Trasul în cazul cecului e banca la care trăgătorul are contul deschis ;

2. Emiterea cecului are la bază o convenţie, înţelegere între emitent şi bancă (trăgător şi tras)
privind depozitul din care urmează să facă plata sumelor înscrise ;

3. Banca pe baza depunerii, şi la cererea clientului (titularului de cont) eliberează acestuia un


carnet de cecuri ;

4. Spre deosebire de cambie, unde acceptarea este obligatorie; pentru a putea fi plătită, această
operaţiune nu este necesară. Cecul se plăteşte la vedere, cu un termen de prezentare foarte scurt ;

5. Principalul obligat la plata sumelor înscrise pe acest titlu este trăgătorul care în anumite
situaţii poate fi chiar şi beneficiarul acesteia.

Principalele etape în circuitul cercului sunt :

firma X achiziţionează bunuri de la firma Y. Prima are cont deschis la Banca A, iar cea de-a
doua la Banca B. În baza disponibilă din cont Banca A eliberează un carnet de cecuri firmei X.

La achiziţionarea bunurilor firma X completează fila din carnetul de cec cu datele


necesare şi cu suma reprezentand valoarea mărfii. Semnează fila şi o remite firmei Y. Din acest
moment firma X este pe poziţia de trăgător, iar firma Y pe poziţia de beneficiar.

Y prezintă cecul la banca sa care îl transmite la Banca A pentru încasare. Prin aceste operaţiuni
se stinge datoria lui X faţă de Y.

Exemple rezolvate

1.Prezentaţi principalele etape în circuitul cercului.

Principalele etape în circuitul cercului sunt :


firma X achiziţionează bunuri de la firma Y. Prima are cont deschis la Banca A, iar cea de-a
doua la Banca B. În baza disponibilă din cont Banca A eliberează un carnet de cecuri firmei X.
La achiziţionarea bunurilor firma X completează fila din carnetul de cec cu datele
necesare şi cu suma reprezentand valoarea mărfii. Semnează fila şi o remite firmei Y. Din acest
moment firma X este pe poziţia de trăgător, iar firma Y pe poziţia de beneficiar.

176
Y prezintă cecul la banca sa care îl transmite la Banca A pentru încasare. Prin aceste operaţiuni
se stinge datoria lui X faţă de Y.

De rezolvat

1.Ce este cecul?

2.Cum se realizează plata ?

3.De cine este emis cecul? Daţi exemple de persoane care pot avea această calitate.

7.2. Elementele cecului - elemente obligatorii:

denumirea - pe cec trebuie să apară în mod expres în textul ordinului de plată dat de trăgător
băncii sale.
ordinul de plată trebuie să fie necondiţionat. Formula consacrată, « plătiţi cu schimbul acestui
cec, suma … ».
Numele trasului, denumirea băncii plătitoare.
Locul de plată – important ca beneficiarul să ştie unde să se prezinte pentru încasarea sumei
înscrisă pe cec.
Locul emiterii, data.
6. Semnătura trăgătorului – cel ce emite cecul.

De rezolvat

1.Prezentaţi elementele obligatorii ale cecului.

177
7.3. Operaţiuni cu cec:
de gir ;
de aval ;
de plată a cecului ;
alte operaţiuni : - regres ;
- protest etc.

De gir – toate cecurile emise şi utilizate ca instrument de plată şi credit îşi îndeplinesc funcţia
prin gir.
Girul - operaţiunea prin care posesorul cecului numit girant, transferă toate drepturile ce rezultă
din conţinutul acestui instrument în favoarea unei alte persoane numită giratar.
Operaţiunea se diferenţiază pe verso cecului şi se mai numeşte şi operaţiune de andosare. Poate
fi :
cu titlu de proprietate ;
cu titlu de procură ;
cu titlu de gaj.
Girul îmbracă mai multe forme :
gir în plin ;
gir în alb ;
gir la purtător.
Girul în plin trebuie să conţină cel puţin 3 condiţii :
semnătura girantului ;
data girării ;
numele giratarului.
Gir în alb şi la purtător au o singură menţiune – semnătura girantului (la girul în alb) şi plăţii
purtătorului (la girul la purtător).

De aval – garanţie personală prin care o anumită persoană avalist, garantează obligaţiile
asumate de una din persoanele obligate în cec pentru toate sumele prevăzute sau numai pentru o parte
din acestea. Persoana specificată = avalizat.
Avalul se menţionează tot pe spatele cecului utilizând formula ”bun pentru aval” sau ”bun
pentru garanţie”. Această precizare este însoţită de semnătura avalistului sau a unui împuternicit al
său.

Operaţiuni de plată a cecului – plătit la vedere. Banca este obligată să-l achite în
momentul prezentării acestuia (cazurile cele mai frecvente) sau la un interval foarte scurt de la
prezentare (mai rar). Din această operaţiune rezultă funcţia cecului ca instrument de plată, reduce la
compensarea şi lichidarea obligaţiilor de plăţi ce decurg din tranzacţii comerciale.

178
Sunt situaţii când între trăgător, emitent şi bancă (tras) se stabilesc înţelegeri pe baza cărora
onorarea sau plata cecurilor se face numai dacă acestea sunt avizate de trăgător (emitent), în acest caz
pe cec se înscrie formula ”plăţi numai după aviz ”.
De regulă plata cecurilor se face la banca asupra căruia sunt trase cecurile. În acest caz, banca
verifică valabilitatea semnăturilor şi respecterea condiţiilor de formă.
În situaţiile în care cecurile sunt prezentate direct de către beneficiari, există obligaţia din partea
băncii de a verifica identitatea acestora. Este cazul cecurilor nebarate. Concret prezentarea cecurilor la
bancă echivalează practic cu o prezentare la plată.
Cecurile se exprimă şi se plătesc fie în monedă locală (lei) pentru cecurile plătite în România,
cu anumite excepţii :
trăgătorul evidenţiază suma de plată într-o altă monedă naţională (în valută), caz în care plata se
va face în valuta respectivă ;
trăgătorul evidenţiază suma de plată într-o altă valută, urmând ca plata să se facă în monedă
locală, la cursul de schimb al zilei dintre cele două monede.
Oricare cec trebuie plătit fie la vedere, fie într-un anumit termen.
Ex. În România, plata cecului trebuie făcută în 8 zile, cu condiţia ca onorarea (plata) lui să aibă
loc chiar la banca la care a fost emis, şi de maxim 15 zile dacă plata se face la alte bănci decât cea de
la care s-a emis.
Cecurile emise în Europa, în valută, dar care se plătesc în România au un termen maxim de
plată de 30 zile.
Pentru cecurile emise în alte ţări neeuropene plătibile la noi, termenul maxim este de 3 luni.
Pentru cecurile emise în România, dar care se plătesc la băncile europene sau din alte zone,
termenele de plată diferă în funcţie de reglementările emise de autorităţile monetare din fiecare ţară.

În cazul cecurilor intervin – acţiuni de regres şi protest.


Plata cecului poate fi refuzată de trăgătorul emitent numai în caz de pierdere sau furt.
Banca poate să refuze la plată cecurile fără acoperire (fără disponibil în cont) sau numai cu
acoperire parţială (în acest caz, banca va plăti doar parţial suma înscrisă pe cec, până la concurenţa
disponibilului în cont).
Neplata cecului la termen, îi conferă beneficiarului posibilităţi să recurgă la operatiunea de
protest. Pentru aceasta, el are dreptul să ceară persoanelor angajate în circuitul cecului suma datorată
la care se adaugă dobânda calculată din momentul prezentării cecului şi până la data protestului,
inclusiv eventualele cheltuieli legate de iniţierea acestei operaţiuni de protest.
Dacă în termenul prevăzut prin actul notarial încheiat în urma acţiunii acestui
protest, trasul nu onorează plata cecului, atunci beneficiarul are dreptul de a solicita efectuarea plăţii
de către ceilalţi participanţi şi anume avaliştii, giranţii etc.

Exemple rezolvate

1.Care sunt cele 3 condiţii pe care trebuie să le conţină Girul în plin?

Girul în plin trebuie să conţină cel puţin 3 condiţii :

179
semnătura girantului ;
data girării ;
numele giratarului.

2.Care sunt principalele operaţiuni cu cec?

Operaţiuni cu cec :
de gir ;
de aval ;
de plată a cecului ;
alte operaţiuni : regres ; protest etc.

De rezolvat

1. Ce reprezintă girul?

2.Enumeraţi formele girului.

3.Exemplificaţi operaţiunea de plată a cecului.

7.4. Tipuri de cecuri

În practica bancară există criterii în raport de care grupăm cecurile :


Criteriul beneficiarului : a) cec nominativ ;
b) cec la purtător.
Criteriul modului de încasare a cecului :
cec nebarat ;
cec barat ;
cec de virament ;
cec certificat ;

180
cec circular ;
cec de călătorie.

1.a).Cecul nominativ = cecul girabil. El se plăteşte unei anumite persoane cu/fără clauza « la
ordin ». Dacă nu se precizează această clauză, cecul nu poate fi transmis prin gir (andosare) ci numai
pe calea cesiunii simple, ordinare.

1.b).Cecul la purtător = se plăteşte fie unei persoane nominalizate de beneficiar, fie purtătorului
acestuia. Acest tip de cec se transmite prin simpla remitere de la un purtător la altul.

2.a) Cecul nebarat = se numeşte creditul de casă sau cecul în alb. Se plăteşte în numerar sau
prin remiteri, în nume în contul beneficiarului fără restricţii, la dorinţa acestuia.

2.b) Cecul barat = denumirea lui este dată de cele 2 linii paralele fie verticale, fie oblice pe
suprafaţa cecului.

Există 2 tipuri de cecuri barate :


cecul cu barare generală (când în spaţiul delimitat nu e înscris numele băncii). Acest tip de cec
circulă prin gir şi este valabil numai în posesia ultimului deţinător ;
cecul cu barare specială (când în spaţiul delimitat este înscris numele băncii).
Spre deosebire de cecul cu barare generală care se plăteşte numai unei bănci sau a unui client al
acesteia aflat în poziţia de tras, cecul cu barare specială se plăteşte numai băncii care este inclusă în
acel spaţiu.
Precizare. Dacă banca nominalizată în cec este chiar banca aflată pe poziţia de tras, atunci plata
cecului se face de către un client al acesteia.

2.c) Cecul de virament = este prevăzut cu clauză specială şi acesta poate fi « plătibil în cont »
sau « numai pentru virament ». Din această cauză rezultă că, cecul, plata cecului se face numai în
monedă de cont, creditându-se contul beneficiarului. Creditarea contului echivalează cu plata cecului.
Clauzele menţionate nu pot fi revocate de către posesorii ulteriori ai cecului.
Trasul care nu respectă condiţiile impuse de această clauză răspunde pentru eventualele
prejudicii până la o sumă egală cu cea înscrisă pe cec.

2.d) Cecul certificat este instrumentul prin care o bancă aflată în poziţie de tras trebuie să
confirme, înaintea remiterii cecului către beneficiar, evidenţa sumelor necesare efectuării plăţii
onorate.
Certificarea cecului este cerută băncii de către emitentul trăgător înainte de al remite la plată.
Certificarea poate fi cerută şi de unul din posesorii ulteriori ai cecului şi beneficiari ai sumelor
înscrise. Prin această operaţiune de certificare, trăgătorul nu mai poate să retragă din contul său sume
destinate plăţii cecului respectiv, înainte de expirarea termenului de prezentare al acestuia.
Prin această operaţiune, banca (trasul) nu se angajează direct, dar are obligaţia să-l
despăgubească pe beneficiar în caz de neplată.

181
2.e) Cecul circular = un titlu de credit la ordin, emis de o bancă fie asupra subunităţilor sale
(sucursale, filiale), fie asupra unei altei bănci.

Caracteristici mai importante :

este plătibil la vedere în termen de 30 zile de la emitere în oricare din locurile indicate pe cec de
către emitentul trăgător ;

de regulă, emitentul trăgător are şi calitatea de transmitere ; dacă, însă, trăgător şi trasul nu sunt
una şi aceaşi bancă, atunci este obligatoriu ca între ei să intervină o înţelegere bilaterală.

emitentul se obligă definitiv să efectueze plata cecului în favoarea beneficiarului care este şi
clientul său. Plata cecului se face prin disponibilul constituit în prealabil între beneficiar clientului
său. Beneficiarului i se poate efectua plata la oricare din locurile indicate pe cec de către banca
emitentă.

Pentru emiterea lor se cer anumite condiţii :


existenţa la banca emitentă a sumelor disponibile de la beneficiarii acestor cecuri ;
existenta unei autorizaţii speciale din partea Băncii Centrale ;
depunerea la Banca Centrală a unor garanţii (acţiuni) constând din titluri emise sau garantate de
stat. Cauţiunea aproximativ 50% din totalul sumelor înscrise pe cecurile de emisie.

Cauţiunea, deci = o garanţie pentru posesorii acestui cec, restituirea cauţiunii către banca
emitentă are loc în schimbul prezentării cecului cu menţiunea « achitat ».

Utilizarea cecului circular ca instrument de plată şi credit presupune existenţa unor elemente
obligatorii :

denumirea expresă de cec circular ;

promisiunea necondiţionată a băncii de a plăti la vedere o anumită sumă de bani ;

numele plătitorului (clientul băncii emitente) ;

data şi locul emiterii cecului ;

semnătura băncii emitente.

2 .f) Cecul de călătorie – caracteristici :

182
ele se emit ca şi biletele de bancă (bacnotele) în sumă fixă (valoarea nominală) şi se exprimă fie
în monedă proprie, fie în valută, fie în euro valute (ECU) ;
aceste cecuri se pun în circulaţie fie pe perioade limitate, fie pe perioade nelimitate ;
în momentul emiterii, trăgătorul poate să condiţioneze plata cecului de identitatea dintre
semnătura persoanei care l-a primit şi cea a persoanei care îl încasează la prezentare ;
trăgătorul poate fi una şi aceaşi persoană cu trasul.

Succesiunea etapelor :

trăgătorul emitent vinde cecul de călătorie unei terţe persoane care devine posesor al acestuia ;

posesorul în momentul cumpărării semnează pe fiecare cec în prezenţa emitentului


trăgător ;

posesorul emite cecul unei alte persoane (care devine beneficiar) în schimbul dobândirii de
bunuri şi servicii sau chiar de numerar.

În momentul emiterii de către beneficiar, posesorul semnează din nou pe fiecare cec, identitatea
dintre cele două semnături confirmând egalitatea cecului.
Beneficiarul cecului încasează suma înscrisă pe cec de la banca unde îşi are deschis contul
trăgătorul emitent. Banca are şi în acest caz calitatea de tras.

Exemple rezolvate

1.Care sunt criteriile în raport de care grupăm cecurile?

În practica bancară există criterii în raport de care grupăm cecurile :


Criteriul beneficiarului
Criteriul modului de încasare a cecului

2.Prezentaţi caracteristicile cecului de călătorie.

Cecul de călătorie – caracteristici :


ele se emit ca şi biletele de bancă (bacnotele) în sumă fixă (valoarea nominală) şi se exprimă fie
în monedă proprie, fie în valută, fie în euro valute (ECU) ;
aceste cecuri se pun în circulaţie fie pe perioade limitate, fie pe perioade nelimitate ;
în momentul emiterii, trăgătorul poate să condiţioneze plata cecului de identitatea dintre
semnătura persoanei care l-a primit şi cea a persoanei care îl încasează la prezentare ;
trăgătorul poate fi una şi aceaşi persoană cu trasul.

183
De rezolvat

1. Prezentaţi tipurile de cecuri, în funcţie de criteriul privind modul de încasare a cecului.

2.Definiţi următoarele tipuri de cecuri:


cec nominativ ;
cec la purtător.

3. Ce este cecul circular? Care sunt cele mai importante caracteristici ale acestuia?

Definiţia
Concept şi utilizare
Elementele cecului
Principalele operaţiuni
Tipuri de cecuri

Teste de evaluare
Concept şi utilizare
Elementele cecului
Principalele operaţiuni
Tipuri de cecuri

Rezumat

Concept şi utilizare

184
Cecul este un titlu de credit prin care titularul de cont dă ordin băncii depozitare să plătească din
contul său suma înscrisă pe cec.
Plata se face:
la ordinul titularului;
la ordinul purtătorului ;
la ordinul unei terţe persoane.
Deci, ca şi cambia (trata), cecul pune în relaţie directă trei persoane:
trăgătorul;
trasul;
beneficiarul;
Deşi la circuitul cecului apar trei persoane (ca la trata) totuşi uilizarea lui se deosebeşte esenţial
de cea a cambiei :
1. Trasul în cazul cecului e banca la care trăgătorul are contul deschis ;
2. Emiterea cecului are la bază o convenţie, înţelegere între emitent şi bancă (trăgător şi tras)
privind depozitul din care urmează să facă plata sumelor înscrise ;
3. Banca pe baza depunerii, şi la cererea clientului (titularului de cont) eliberează acestuia un
carnet de cecuri ;
4. Spre deosebire de cambie, unde acceptarea este obligatorie pentru a putea fi plătită, această
operaţiune nu este necesară. Cecul se plăteşte la vedere, cu un termen de prezentare foarte scurt ;
5. Principalul obligat la plata sumelor înscrise pe acest titlu este trăgătorul care în anumite
situaţii poate fi chiar şi beneficiarul acesteia.
Elementele cecului (obligatorii)
- denumirea - pe cec trebuie să apară în mod expres în textul ordinului de plată dat de trăgător
băncii sale.
- ordinul de plată trebuie să fie necondiţionat. Formula consacrată, « plătiţi cu schimbul acestui
cec, suma … ».
- Numele trasului, denumirea băncii plătitoare.
- Locul de plată – important ca beneficiarul să ştie unde să se prezinte pentru încasarea sumei
înscrisă pe cec.
- Locul emiterii, data.
- Semnătura trăgătorului – cel ce emite cecul.
Operaţiuni cu cec :
de gir ;
de aval ;
de plată a cecului ;
alte operaţiuni : regres ; protest etc.
Tipuri de cecuri
În practica bancară există criterii în raport de care grupăm cecurile :
Criteriul beneficiarului: cec nominativ ;cec la purtător.
Criteriul modului de încasare a cecului :
cec nebarat ;
cec barat ;

185
cec de virament ;
cec certificat ;
cec circular ;
cec de călătorie.

186
TEMA 8 - CĂRŢILE DE PLATĂ

Cuprinsul
8.1. Tipuri de cărţi de plată
8.2. Operaţiuni cu cărţi de plată
8.3. Reţele de cărţi de plată

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
Tipuri de cărţi de plată
Operatiuni cu cărţi de plată
Reţele de cărţi de plată

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Cetina Iuliana – Marketing financiar bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005.
Odobescu Emanuel – Marketing bancar intern şi internaţional, Editura Sigma Primex,
Bucureşti, 1999.
Lazăr Dumitru – Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-
Mureş, 2001.
Olteanu Valerică – Marketing financiar-bancar, Editura Ecomar, Bucureşti, 2005.
Vorzsak Almos (coordonator) – Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004

8.1. Tipuri de cărţi de plată

Cărţile de plată reprezintă în istoria activităţii bancare produsul cu cea mai rapidă dezvoltare.
Primele cărti de plată sunt emise în 1936 şi erau constituite sub numele de cărţi elitiste sau selective,
ele fiind strict utilizate în transporturile aeriene. În 1947 sunt emise în SUA primele cărti de credit de
către companiile de vânzare cu amănântul şi de către societăţiile petroliere. În 1951 sunt emise

187
primele cărţi pentru turism, cărţile numite Diner Club. În 1959 apare Cartea - albă. În 1958 se emite
de America Bank cărţile de credit devenite apoi VISA.
Perioada actuală cunoaşte o mare varietate de cărţi de plată emise de bănci,
instituţii financiare, comercianţi, prestatori de servicii. Cărţile de plată oferă multiple avantaje, cel
mai important fiind substituirea plăţilor tradiţionale în numerar sau prin cecuri. Fenomenul cărţilor de
plată a căpătat azi o dimensiune mondială.
Aceste cărţi implică şi un cost reprezentat de taxa plătită de deţinători, acestea
fiind contrapartida avantajelor oferite acestora atât prin utilizare cât şi prin acceptabilitate. De altfel
există o proporţie directă între nivelul taxei şi importanţa utilizărilor posibile.
Ex. : Cărţile bancare oferă diferite niveluri de utilizare la costuri distincte : de la cărţi de
retragere a numeralului (nu există costuri) la cărţi naţionale (costuri relativ mici) la cărţi de plată
internaţionale şi la cele internaţionale de prestigiu, la care costurile sunt mai mari. În afară de utilizare
şi acceptabilitate are rol în justificarea costului şi este strâns legată de calitatea emitentului, de
capacitatea sa de a pune la punct o reţea importantă de comercianţi afiliaţi. De ex : dacă
emitentul este o bancă, atunci acceptabilitatea este cu atât mai mare cu cât cărţile sunt mai
diversificate. Dacă emitentul este un comerciant sau un grup, atunci acceptabilitatea se limitează la
nivelul acestuia, respectiv la punctele sale de vânzare.
În concluzie, cartea de plată este un instrument prin intermediul căruia, se
efectuează plata unui produs sau a unui serviciu având la bază un sistem organizat şi având ca suport
contracte încheiate între emitent, deţinător şi comerciant.
Prin cărţile de plată deţinătorul beneficiază de multiple servicii, cărţile fiind
instrument de plată fără numerar.

1. Un prim criteriu de clasificare sunt funcţiie specifice pe care le îndeplinesc ;


2. D.p.de.v. al calităţii emitentului ;
3. D.p.de.v. al înscrierii informaţiei pe suportul fizic al acestei cărţi.

D.p.de.v. al funcţiei avem :


cărţi de credit;
cărţi de debit;
cărţi de retragere a numărului;
cărţi de garantare a creditelor;
cărţi multifuncţionale (derivate);
cărţi pentru transferul electronic la punctele de vânzare.

D.p.de.v. al emitentului avem :


cărţi bancare (emise de bancă) ;
cărţi private (emise de concurenţi) ;
cărţi emise de alte instituţii.

D.p.de.v. al înscrierii informaţiei pe suportul fizic avem :


cărţi magnetice ;

188
cărţi electronice.

Cărţile de credit = instrument de plată care confirmă faptul că posesorului său i-a fost deschisă
o linie de credit pentru o anumită perioadă pe baza căreia se pot face plăţi sau retragere de numerar
până la plafonul stabilit.
Creditul se întinde de la un termen relativ scurt (pt. câteva săptămâni) la un
termen mai mare (câţiva ani). În acest caz el este însoţit de o dobândă al cărui nivel este apropiat de
cel practicat pentru creditele de consum.
Căţile de debit = instrument de plată care permite deţinătorului să achiziţioneze bunuri sau
servicii prin debitarea directă a contului.
Cărţi de retragere a numerarului = instrument cu ajutorul căruia posesorul poate depune sau
retrage numerar prin DAB-uri (distribuitoare automate de bilete).
Cărţi de garantare a creditelor = instrument care garantează faptul că suma de plată înscrisă pe
cec are acoperire în contul personal al debitorului.
Cărţi multifuncţionale = au funcţii mixte şi facilităţi sporite şi ele decurg din celălalte tipuri de
cărţi.
Cărţi pentru transferul de fonduri la punctele de vânzare = cărţi obişnuite de debit sau de credit
cu deosebirea că transferul din contul personal al deţinătorului în contul beneficiar se face electronic
printr-un sistem special.
Cărţi bancare = prezintă o atracţie particulară pentru consumatori, aceştia apreciindu-le pentru
avantajele pe care le oferă.
Aceste avantaje sunt :
securitate (pentru cărţile cu microprocesoare) ;
facilităţi de retragere a numerarului în afara programului oficial al agenţiilor bancare.
În funcţie de posibilitatea de utilizare există în practica bancară 4 niveluri distincte de utilizare :
cărţi pentru retrageri de numerar ;
cărţi naţionale ;
cărţi internaţionale ;
cărţi internaţionale de prestigiu.
Cărţile de retragere au 2 niveluri de utilizare :
nivelul zero = care dă dreptul deţinătorului numai la servicii oferite de banca emitentă, ele
nefiind reglementate prin acorduri interbancare. Emiterea lor este gratuită.
nivelul unu = a cărei folosire permite accesul la reţeaua interbancară a DAB – urilor şi GAB –
urilor (glişee automate bancare). Se emit contra cost şi se folosesc atât pentru retrageri de numerar în
limitele unui plafon variabil de la bancă la bancă, cât şi pentru oferirea de informaţii privind soldul
costului deţinătorului şi ultimele operaţiuni efectuate.
Cărţile bancare naţionale : sunt denumite cărţi de nivel doi. Sunt administrate prin acorduri
interbancare şi sunt supuse unor dispoziţii comune. Cu ajutorul lor se fac retrageri de numerar, numai
în graniţele naţionale. Totodată el permite reglarea plăţilor în caz de achiziţii de bunuri şi servicii de
la comercianţi aflaţi la reţea.

189
Cărţile internaţionale se definesc prin nivelul trei al acordurilor interbancare şi prezintă aceleaşi
utilizări ca şi cele de nivel doi cu deosebirea că utilizarea lor este extinsă la utilizarea de plăţi în
străinătate. Aceste tipuri de cărţi sunt grupate azi în 2 mari reţele :
VISA ;
EUROCARD MASTER CARD.
Aceste cărţi oferă servicii şi garanţii deosebite fiind d.p.de.v. mai mult avantajoase decât cărţile
naţionale. Oferă garanţii împotriva furtului sau pierderii, în caz de accident, de căsătorie, asistenţă
medicală gratuită.
Cărţile internaţionale de prestigiu = cărţi de gamă înaltă definite prin nivelul 4 al acordurilor
interbancare oferind posesorilor servicii multiple : retrageri de numerar în ţară şi străinătate,
asigurarea automată a călătoriilor, obţinerea de linii de credit cu dobânzii preferenţiale etc.
Fiecare din cele 2 reţele (VISA ; EUROCARD MASTERCARD) oferă cartea sa
de prestigiu. Pentru VISA avem PREMIER şi pentru EUROCARD MASTERCARD avem GOLD.
Cărţile emise de comercianţi. Emitenţii lor sunt marile magazine şi liderii vânzărilor prin
corespondenţă, cunoscuţi de clientela şi care deţin un segment important al pieţei. Emiterea acestor
cărţi de comercianţi a fost însoţită de crearea unor reţele financiare paralele, administrate de
instituţiile specializate de credit.
Spre deosebire de cărţile bancare acceptate de toate lanţurile de magazine cele
private sunt acceptate de un comerciant sau grup. Pentru a-şi învinge concurenţii, emitenţii ataşează
acestor cărţi private, tot mai multe servicii : produse finite, asigurări prin care urmăresc :
stabilirea unor relaţii curente cu clienţii ;
dinamizarea vânzării de bunuri de valori mari şi care justifică apelul la credite ;
stimularea cumpărărilor prin promovări de mărfuri deosebite.
Spre deosebire de cărţile bancare care beneficiază de atributul de produs « prevândut » prin
notorietatea şi acceptabilitatea lor, cele private trebuie să facă obiectul unei promovări agresive din
partea firmei emitente.

Avantajele cărţilor private :


plăţi cash ;
credit ;
retrageri de numerar ;
servicii anexe multiple ;

190
Cărţile emise de alte instituţii.
Aceste instituţii sunt :
instituţiile internaţionale specializate ;
institutiile de credit ;
companiile de transporturi şi telecomunicaţii ;
companiile petroliere ;
societăţile de asigurări ;
agenţiile de turism ;
cluburile şi prestatorii de servicii profesionişti.
În cadrul acestei mari familii identificăm 4 mari categorii de tipuri de cărţi de plată:
cărţi de plată sau de credit cu largă acceptabilitate şi utilizabile pentru toate tipurile de comerţ ;
cărţi de plată selective – acceptabilitate redusă ;
cărţi care se substituie plăţii = cărţi abonament ;
cărţi de identificare care nu pot fi folosite ca instrumente de plată.
Cele mai importante dintre acestea sunt primele care pot fi asimilate atât d.p.de.v. al utilizării
cât şi al acceptabilităţii cu cărţile bancare. În structura lor cele mai importante sunt cărţile acreditate
internaţionale.

Exemple rezolvate

1.Ce avantaje au cărţile private?

Avantajele cărţilor private sunt :


plăţi cash ;
credit ;
retrageri de numerar ;
servicii anexe multiple ;

2. Care sunt cele 2 niveluri de utilizare ale cărţilor pentru retrageri de numerar? Explicaţi fiecare
nivel în parte.

Cărţile de retragere au 2 niveluri de utilizare :


nivelul zero = care dă dreptul deţinătorului numai la servicii oferite de banca emitentă, ele
nefiind reglementate prin acorduri interbancare. Emiterea lor este gratuită.
nivelul unu = a cărei folosire permite accesul la reţeaua interbancară a DAB – urilor şi GAB –
urilor (glişee automate bancare). Se emit contra cost şi se folosesc atât pentru retrageri de numerar în
limitele unui plafon variabil de la bancă la bancă, cât şi pentru oferirea de informaţii privind soldul
costului deţinătorului şi ultimele operaţiuni efectuate.

191
De rezolvat

1. Ce reprezintă cărţile de plată? Clasificaţi-le d.p.de.v. al emitentului.

2.Care sunt avantajele cărţilor bancare?

3. Care sunt obiectivele pe care le urmăresc emitenţii cărţilor private?

192
8.2. Operaţiuni cu cărţi de plată

1. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de bănci.


2. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de comercianţi.
3. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de alţi emitenţi.

Înfiinţarea cărţilor presupune în cel mai simplu caz prezenţa a doi parteneri :
deţinătorul, posesorul, utilizatorul ;
emitentul.

În general intervine un al treilea (comerciant, beneficiar al plăţii – chiar emitentul).

Emitentul poate fi :
bancă ;
un comerciant ;
altă persoană ;

Deţinătorul cărţii poate intra în relaţii (în funcţie de cartea care o deţine) cu trei interlocutori sau
participanţi, ce joacă fiecare 1 din 3 roluri esenţiale în folosinţa cărţii :
gestionarul contului ;
beneficiarul plăţii ;
emitentul (gestionarul) cărţii.

Gestionarul contului - dacă el este în acelaţi timp şi emitent avem de-a face cu o carte bancară,
caz în care utilizarea acestui instrument permite efectiv intrarea în relaţii directe cu contul
utilizatorului.
Beneficiarul plăţii - dacă el este şi emitent al cărţii avem de-a face cu o carte privată.
Emitentul cărţii - acest rol poate fi îndeplinit de bănci, de comercianţi sau de către instituţii
internaţionale de credit, companii de asigurări. În acest caz (din urmă) emitentul cărţii poate să nu fie
nici gestionarului codului şi nici beneficiarului. El este deci o instituţie independentă (AMERICAN
EXPRES, VISA ; MASTERCARD, EUROCARD) ale căror cărţi sunt cele mai fracvent dotate în
funcţie de creditare.

1.Operaţiuni cu cărţi emise de bănci.

Banca emitentă efectuează încasări - plăţi prin conturi deschise titularilor în mod special pentru
operaţiuni cu cărţi de plată.

Titularii de cont sunt :


persoane fizice pentru activitatea de emitere ;
persoane juridice pentru cea de acceptare a cărţilor.

193
Avem operaţiuni : emitere şi acceptare.

Banca asigură acestor titulari extrase de cont lunare în care se specifică :


sumele aferente operaţiunilor efectuate cu cărţi bancare;
sume reprezentând comisioanele băncii;
dobânzi bonificate la depozitele colaterale ;
dobânzi percepute de bănci pentru creditele acordate.

Dechiderea conturilor persoanelor fizice are loc după semnarea contractului de emitere a
cărţilor de plată. Titularii de cont în calitate de utilizatori ai acestor tipuri (cărţilor) trebuie să
efectueze cu regularitate depuneri în cont la termenele stabilite de comun acord cu banca, astfel încât
să poată fi asigurate cu anticipaţie disponibilităţile necesare efectuării operaţiunilor. De altfel de
comun acord se stabileşte un plafon minim a cărui mărime este în funcţie de veniturile lunare nete ale
persoanei (titularului).

Deschiderea conturilor persoanelor juridice care sunt comercianţi şi prestatori de servicii, se


face la cererea lor, după ce au semnat contractul de acceptare al cărţilor de plată.
Toate operaţiunile care au loc în contul lor, se fac numai cu consimţământul acestora.
În mod concret băncile creditează contul comercianţilor cu sume reprezentând echivalentul
tuturor documentelor emise băncii spre încasare după deducerea comisioanelor aferente băncii.
Comercianţii pot face plăţi din contul lor în limita disponibilului existent şi pot apela la
împrumuturi de la bănci rezultând astfel creşterea disponibilului.

2.Operaţiuni cu cărţi private.

Utilizarea cărţilor private sunt multiple, ele îndeplinind anumite funcţii: funcţia de identificare,
funcţia de preplată, funcţia propriu-zisă şi funcţia de creditare.
Funcţia de identificare – dacă ele au o simplă funcţie de identificare rezultă că utilizarea lor
pune în relaţie doi parteneri şi nu are ca obiect un cont al plătitorului, este o tranzacţie comercială.
În cazul funcţiei de preplată, aceste cărţi private concretizează un avans de trezorerie în
favoarea comercianţilor.
Pentru emisiunea cărţilor dotate cu funcţia de plată beneficiarul poate cere sau nu un aviz de
prelevare a acestora (a sumelor ce vor fi utilizate).
În primul caz cu aviz, comerciantul poate în mod direct să preleveze din contul clientului său
suma stabilită prin cartea privată. Această autorizare are puterea de a transforma simpla recunoaştere
a datoriei stabilită prin cartea privată într-un veritabil ordin de plată.
În al doilea caz cartea nu este generată de ordin de plată, ci numai pentru recunoaşterea datoriei
deţinătorului ei faţă de comerciant. În acest caz cartea este un instrument de plată indirect, plata având
loc la scadenţă printr-un alt instrument de plată şi credit şi anume cecul.

3.Operaţiuni cu alte tipuri de cărţi.

194
În derularea operaţiunilor cu aceste cărţi (cărţi emise de instituţii internaţionale, societăţi de
asigurări) intervine un partener suplimentar care generează o puternică concurenţă pentru emiterea de
cărţi (bănci, comercianţi). Din categoria acestor cărţi cele mai importante sunt cărţi acreditive
internaţionale emise de AMERICAN EXPRES, VISA.

De rezolvat

1.Enumeraţi operaţiunile cu cărţi de plată. Spuneţi câteva cuvinte despre fiecare.

2.Care sunt funcţiile pe care le îndeplinesc cărţile private?

195
8.3. Reţele de cărţi de plată

Cea mai importantă reţea de cărţi de plată este VISA INTERNAŢIONAL.


VISA – organizaţie internaţională nonprofit, în structura căreia sunt incluse băncile comerciale,
alte instituţii financiare. Reuneşte peste 27.000 de astfel de instituţii financiare.
Produsele VISA cuprind următoarele informaţii :
numele băncii emitente ;
codul Visa al băncii emitente ;
numărul contului ;
perioada de valabilitate a cărţilor ;
numele clienţilor ;
semnătura clienţilor ;
holograma Visa şi elementele de securitate.

Produse :

Clasic card – cel mai cunoscut şi consumat produs oferit. Are două avantaje : grad ridicat al
plăţilor şi număr mare de comercianţi care le acceptă. Pot fi folosite ca o carte de debit sau credit ;

Gold card – destinat clientelei care cheltuieşte mai mult decât cei de Clasic card ;

Affinity card – produse în baza unor contracte încheiate între un membru VISA şi grupuri
interesate (reţele hoteliere, agenţii de turism) şi care nu pot fi membre ale acestor organizaţii ;

Business card – oferă servicii celor care efectuează afaceri, folosite pentru plata tuturor
cheltuielilor;

Electron card – destinate clienţilor cu grad mare de risc. Folosirea lor presupune o
autorizare prealabilă din partea emitentului care decide dacă tranzacţia poate fi efectuată sau nu;

Visa plus – carte cu riscuri foarte scăzute pentru deţinător – pentru retrageri de numerar.

În utilizarea cărţilor VISA în tranzacţii şi în decontarea acestora, presupune implicarea


urmatoarelor persoane :

deţinătorul cărţii;

comerciantul;

banca emitentă;

196
banca acceptantă a cărţii de plată ;

VISA INTERNATIONAL

Exemple rezolvate

1. Care este cea mai importantă reţea de cărţi de plată? Ce reprezintă aceasta?

Cea mai importantă reţea de cărţi de plată este VISA INTERNAŢIONAL.


VISA – organizaţie internaţională nonprofit, în structura căreia sunt incluse băncile comerciale,
alte instituţii financiare. Reuneşte peste 27.000 de astfel de instituţii financiare.

De rezolvat

1.Enumeraţi informaţiile cuprinse de produsele VISA.

2.Din cadrul produselor VISA, spuneţi câteva cuvinte despre:


Clasic card
Affinity card
Electron card

3.Ce este Visa plus?

4.Enumeraţi persoanele implicate în utilizarea cărţilor VISA în tranzacţii şi în decontarea


acestora.

197
Definiţia
Tipuri de cărţi de plată
Operaţiuni cu cărţi de plată
Reţele de cărţi de plată

Teste de evaluare
Tipuri de cărţi de plată
Operaţiuni cu cărţi de plată
Reţele de cărţi de plată

Rezumat
Tipuri de cărţi de plată
Cărţile de plată reprezintă în istoria activităţii bancare produsul cu cea mai rapidă dezvoltare.
Primele cărti de plată sunt emise în 1936 şi erau constituite sub numele de cărţi elitiste sau selective,
ele fiind strict utilizate în transporturile aeriene. În 1947 sunt emise în SUA primele cărti de credit de
către companiile de vânzare cu amănântul si de către societăţiile petroliere. În 1951 sunt emise
primele cărţi pentru turism, cărţile numite Diner Club. În 1959 apare Cartea - albă. În 1958 se emite
de America Bank cărţile de credit devenite apoi VISA.
Prin cărţile de plată deţinătorul beneficiază de multiple servicii, cărţile fiind
instrument de plată fără numerar.
1. Un prim criteriu de clasificare sunt funcţiie specifice pe care le îndeplinesc ;
2. D.p.de.v. al calităţii emitentului ;
3. D.p.de.v. al înscrierii informaţiei pe suportul fizic al acestei cărţi.
D.p.de.v. al funcţiei avem :
cărţi de credit;
cărţi de debit;
cărţi de retragere a numărului;
cărţi de garantare a creditelor;
cărţi multifuncţionale (derivate);
cărţi pentru transferul electronic la punctele de vânzare.
D.p.de.v. al emitentului avem :
cărţi bancare (emise de bancă) ;
cărţi private (emise de concurenţi) ;
cărţi emise de alte instituţii.
D.p.de.v. al înscrierii informaţiei pe suportul fizic avem :
cărţi magnetice ;
cărţi electronice.

198
Cărţile de credit = instrument de plată care confirmă faptul că posesorului său i-a fost deschisă
o linie de credit pentru o anumită perioadă pe baza căreia se pot face plăţi sau retragere de numerar
până la plafonul stabilit.
Căţile de debit = instrument de plată care permite deţinătorului să achiziţioneze bunuri sau
servicii prin debitarea directă a contului.
Cărţi de retragere a numerarului = instrument cu ajutorul căruia posesorul poate depune sau
retrage numerar prin DAB-uri (distribuitoare automate de bilete).

Cărţi de garantare a creditelor = instrument care garantează faptul că suma de plată înscrisă pe
cec are acoperire în contul personal al debitorului.
Cărţi multifuncţionale = au funcţii mixte şi facilităţi sporite şi ele decurg din celălalte tipuri de
cărţi.
Cărţi pentru transferul de fonduri la punctele de vânzare = cărţi obişnuite de debit sau de credit
cu deosebirea că transferul din contul personal al deţinătorului în contul beneficiar se face electronic
printr-un sistem special.
Cărţi bancare = prezintă o atracţie particulară pentru consumatori, aceştia apreciindu-le pentru
avantajele pe care le oferă.
Cărţile de retragere au 2 niveluri de utilizare :
nivelul zero = care dă dreptul deţinătorului numai la servicii oferite de banca emitentă, ele
nefiind reglementate prin acorduri interbancare. Emiterea lor este gratuită.
nivelul unu = a cărei folosire permite accesul la reţeaua interbancară a DAB – urilor şi GAB –
urilor
Cărţile bancare naţionale : sunt denumite cărţi de nivel doi. Sunt administrate prin acorduri
interbancare şi sunt supuse unor dispoziţii comune. Cu ajutorul lor se fac retrageri de numerar, numai
în graniţele naţionale. Totodată el permite reglarea plăţilor în caz de achiziţii de bunuri şi servicii de
la comercianţi aflaţi la reţea.
Cărţile internaţionale se definesc prin nivelul trei al acordurilor interbancare şi prezintă aceleaşi
utilizări ca şi cele de nivel doi cu deosebirea că utilizarea lor este extinsă la utilizarea de plăţi în
străinătate
Cărţile internaţionale de prestigiu = cărţi de gamă înaltă definite prin nivelul 4 al acordurilor
interbancare oferând posesorilor servicii multiple : retrageri de numerar în ţară şi străinătate,
asigurarea automată a călătoriilor, obţinerea de linii de credit cu dobânzii preferenţiale etc.
Cărţile emise de comercianţi. Emitenţii lor sunt marile magazine şi liderii vânzărilor prin
corespondenţă, cunoscuţi de clientela şi care deţin un segment important al pieţei. Emiterea acestor
cărţi de comercianţi a fost însoţită de crearea unor reţele financiare paralele, administrate de
instituţiile specializate de credit.
Cărţile emise de alte instituţii. - în cadrul acestei mari familii identificăm 4 mari categorii de
tipuri de cărţi de plată:
cărţi de plată sau de credit cu largă acceptabilitate şi utilizabile pentru toate tipurile de
comerţ ;
cărţi de plată selective – acceptabilitate redusă ;
cărţi care se substituie plăţii = cărţi abonament ;

199
cărţi de identificare care nu pot fi folosite ca instrumente de plată.
Operaţiuni cu cărţi de plată
1. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de bănci.
2. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de comercianţi.
3. Operaţiuni cu cărţi de plată emise de alţi emitenţi.
Reţele de cărţi de plată
Cea mai importantă reţea de cărţi de plată este VISA INTERNAŢIONAL.
VISA – organizaţie internaţională nonprofit, în structura căreia sunt incluse băncile
comerciale, alte instituţiilor financiare. Reuneşte peste 27.000 de astfel de instituţii financiare.
Produsele VISA cuprind următoarele informaţii :
numele băncii emitente ;
codul Visa al băncii emitente ;
numărul contului ;
perioada de valabilitate a cărţilor ;
numele clienţilor ;
semnătura clienţilor ;
holograma Visa şi elementele de securitate.
În utilizarea cărţilor VISA în tranzacţii şi în decontarea acestora, presupune implicarea
următoarelor persoane :
-deţinătorul cărţii;
-comerciantul;
-banca emitentă;
-banca acceptantă a cărţii de plată ;
-VISA INTERNATIONAL

200
TEMA 9 - CREDITAREA ŞI EVALUAREA RISCULUI

Cuprinsul
9.1. Rolul creditării
9.2. Principii de creditare
9.3.Tipuri de produse bancare în domeniul creditării
9.4. Evaluarea creditului prin punctaj

Obiective
Timpul alocat temei
Bibliografie recomandată
Definiţia
Teste de evaluare
Rezumat

Obiectivele temei:
Rolul creditării
Principii de creditare
Tipuri de produse bancare în domeniul creditării
Evaluarea creditului prin punctaj

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
Basno C, Dardac N, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Basno C, Dardac N, Produse, costuri si performente bancare, Editura Economică, Bucureşti,
2000
Basno C, Dardac N, Riscuri bancare. Cerinţe prudenţiale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
Dedu V, Gestiune şi audit bancar, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2001
Olteanu V, Marketing financiar bancar, Editura Ecomar Bucureşti 2000

Creditarea este o activitate de bază într-o bancă, putând genera profituri importante dacă este
practicată corect, dar şi pierderi. Prin urmare, ea trebuie abordată într-o manieră structurată şi logică.

9.1. Rolul creditării

201
Băncile primesc bani sub formă de depozite de la clienţi, cărora le plătesc dobândă pentru
sumele depuse. Banca trebuie să genereze venit pentru a plăti dobândă deponenţilor, pentru a realiza
profit în beneficiul acţionarilor săi, precum şi pentru propria dezvoltare.
O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumut (sau a plasa) banii
depozitaţi.
Băncii i se plăteşte dobândă pentru sumele date cu împrumut; rata dobânzii percepută pentru
împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite. Diferenţa dintre aceste două rate
ale dobânzii se numeşte marjă şi constituie o sursă importantă de venit pentru bancă.
O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul propriu al băncii.
Nivelul capitalului este reglementat de Banca Naţională a României, corespunzător Convenţiei de la
Basel.
O altă parte din fonduri poate fi împrumutată de la alte bănci.
Prin urmare, băncile trebuie să realizeze un venit suficient de mare pentru a restitui
împrumuturile astfel atrase şi dobânda aferentă, pentru a-şi acoperi costurile şi pentru a obţine profit.
O activitate bancară sigură şi profitabilă presupune, pe de o parte, protecţia disponibilităţilor din
conturile deponenţilor şi a investiţiilor acţionarilor băncii prin reducerea riscului, dar şi permanenta
fructificare a posibilităţilor oferite de piaţă. Acest lucru nu se realizează refuzând acordarea unui
credit sau stabilind termeni şi condiţii de creditare care să descurajeze clienţii să mai apeleze la
credite.

De rezolvat

1.Ce reprezintă creditarea?

2.Care este rolul creditării?

9.2. Principii de creditare

202
Creditarea nu este o ştiinţă exactă; nu este posibil ca prin utilizarea unei formule sau aplicarea
unei teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există,
totuşi, principii generale de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent, permit reducerea gradului de
incertitudine şi, prin urmare, a riscului implicat în creditare.

Aceste principii se referă la:

solicitantul creditului (debitorul);

Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de
rambursare, prezentă şi viitoare, a clientului. Prin urmare, este esenţial ca banca să obţină cât de multe
informaţii în legătură cu situaţia financiară a potenţialului client şi să fie sigură că se poate baza pe
toate informaţiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în
care îl cunoaşte pe client; analiza se face diferenţiat pentru un client nou şi pentru un client tradiţional.
Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidenţele sale
referitoare la acesta; de exemplu, referitor la creditele anterioare: a fost respectat graficul de
rambursare a ratelor şi a dobânzilor?
Orice solicitare de reînnoire a unui credit se bazează pe relaţiile anterioare cu clientul.

Solicitările noilor clienţi trebuie tratate diferit. Dacă cel care solicită un credit nu este clientul
băncii, ca un prim pas, trebuie să se obţină referinţe satisfăcătoare despre integritatea şi situaţia
financiară a persoanelor care conduc afacerea. Trebuie să se obţină informaţiile financiare relevante
de care are nevoie banca.

Problemele cheie asupra cărora se insistă atunci când se analizează situaţia unui client care a
solicitat un credit se pot împărţi în patru grupe (pentru o persoană juridică):

domeniul de activitate al firmei;

situaţia financiară a firmei;

calitatea managementului firmei;

performanţele viitoare ale firmei.

În practica românească, analiza împrumutatului din punct de vedere al problemelor prezentate


este cunoscută şi sub denumirea de caracterul şi capacitatea de rambursare a clientului.

cererea de creditare (obiectivele urmărite);

203
Aspectele şi întrebările determinante care vor fi luate în considerare atunci când se analizează
cererea de creditare sunt:

Competenţa legală a solicitantului (de exemplu, dacă are vârsta permisă de lege pentru a încheia
un contract legal sau dacă este autorizat/împuternicit de firmă să angajeze fonduri în numele ei).

Destinaţia creditului, denumită şi obiectul creditului (pentru ce va folosi clientul banii care-i va
împrumuta?)

Ce sumă se estimează a fi necesară clientului (valoarea creditului)?.

Comparaţi această sumă cu valoarea creditului solicitat de el.

Pentru cât timp este solicitat creditul (durata creditării)?

Cum propune clientul să ramburseze creditul şi dacă propunerea este realistă pentru perioada de
timp solicitată (eşalonarea ratelor scadente)?

Cum doreşte clientul să garanteze creditul solicitat?

Marja de profit pe care o va încasa banca din credit (dobânda percepută pentru creditul acordat,
în corelaţie cu politica dobânzilor la depozite, practicată de bancă).

De asemenea, banca trebuie să ia în considerare dacă împrumutul solicitat se înscrie în politica


de ansamblu de creditare a băncii.
De exemplu, o bancă poate limita sumele pe care le va împrumuta unui anumit sector industrial
sau comercial sau poate exista o reglementare a Băncii Naţionale în ceea ce priveşte creditarea unui
anumit sector.

Riscul asumat prin acordarea unui împrumut trebuie reflectat în „recompensa” pe care o
primeşte banca. Este normal ca o bancă să perceapă o rată mai mare a dobânzii, dacă ea consideră că
un anumit credit incumbă un risc mai mare. În mod similar, este posibil ca o bancă să perceapă o rată
mai mică a dobânzii, pentru împrumuturile garantate prin forme asiguratorii certe, neriscante sau cu
risc minim. Cu toate acestea, banca trebuie să-i permită clientului să dispună de suficient numerar
pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea nestingherit; în caz contrar, stabilirea unei rate de dobândă
prea mare poate determina un risc de credit sporit.

rambursare (rate şi termene);

204
Prognoza fluxului de fonduri disponibile (cash flow) indică durata realistă a rambursării
creditului. Pentru ca o afacere să aibă succes, ea trebuie să aibă suficiente lichidităţi. Dacă persoana
juridică încearcă să ramburseze creditul prea repede, s-ar putea să rămână fără lichidităţi şi să nu
poată să-şi desfăşoare corespunzător activitatea în continuare sau chiar să dea faliment.
Este preferabil ca rambursarea creditului să se realizeze în rate mai mici, valoric, eşalonate pe o
perioadă mai mare, dar pe care afacerea le poate acoperi într-un mod realist, decât să fie efectuată
într-o perioadă mai scurtă, în rate mari. Însăşi banca va constata că este dificil să câştige suficient din
alte activităţi bancare încât să acopere costul unui credit neperformant, fiind preferabilă rambursarea
în rate mai mici, decât forţarea rambursării rapide, cu riscul de a nu se mai putea rambursa creditul.

dobânzi şi comisioane bancare (remunerarea creditului);

Remunerarea creditului este foarte importantă, deoarece constituie una dintre modalităţile
principale prin care banca realizează profit.
Banca atrage bani de la diferiţi clienţi cu o rată a dobânzii mai mică şi împrumută alţi clienţi, cu
o rată a dobânzii mai mare. Ca banca să rămână în activitate, este esenţial ca marja dintre cele două
rate să fie suficient de mare pentru a permite realizarea profitului. Acesta nu este, totuşi, singurul
factor care trebuie luat în considerare.
Destinaţia creditului sau obiectul creditului trebuie clar definită şi înţeleasă, atât de client cât şi
de bancă. Obiectul creditării este legal? Dacă se acordă un credit unei persoane juridice pentru o
afacere ilegală, documentaţia creditului şi orice garanţie în sprijinul ei sunt lovite de nulitate.
Corespunde destinaţia creditului cu activităţile curente ale clientului (trecute în statutul firmei)?
Dacă nu, un astfel de împrumut incumbă un risc de creditare important.

garantarea (modalităţi de asigurare şi recuperare).

Datorită mediului competitiv în care operează, băncile nu pot stabili întotdeauna rate ale
dobânzii care să reflecte, realist, riscul inerent unei situaţii date. Dacă o bancă solicită o rată de
dobândă prea mare, clientul se poate adresa concurenţei şi, prin urmare, banca pierde un client. Pentru
a putea stabili o rată de dobândă mai mică, o bancă poate solicita drept garanţie active de o anumită
valoare, cu dreptul de a le vinde în cazul în care clientul nu reuşeşte să ramburseze creditul (în
concordanţă cu termenii conveniţi).
Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă şi
viitoare a clientului de a rambursa creditul din resurse proprii. Cu alte cuvinte, decizia de creditare
trebuie să fie luată înainte de a se aduce în discuţie garanţia.
De rezolvat

1.Enumeraţi minim 3 principii generale de creditare şi spuneţi câteva cuvinte despre fiecare.

205
9.3. Tipuri de produse bancare în domeniul creditării

Multe bănci româneşti au evaluat dimensiunea pieţei creditelor acordate persoanelor fizice şi
profiturile pe care le pot realiza printr-o creditare bine direcţionată şi gestionată. În creditarea
persoanelor fizice, este util ca banca să-şi alcătuiască o imagine completă asupra veniturilor şi
cheltuielilor clientului.
Creditarea îmbracă multe forme.
Analiza se referă la două tipuri de credite, care pot fi puse atât la dispoziţia persoanelor juridice,
cât şi a celor fizice. Unele dintre elementele ce le diferenţiază dispar, pe măsură ce activitatea bancară
devine mai competitivă.

Facilităţi de credite pentru persoanele fizice

Credite în descoperit de cont/ Overdraft


Creditele în descoperit de cont sunt disponibile numai prin conturile curente ale clientului şi
implică posibilitatea retragerii de către client (pe bază de cec sau alte mijloace) a unei sume mai mari
decât cea de care dispune. Desigur, aceasta înseamnă că, în loc de a rambursa soldul la scadenţă,
clientul va datora bani băncii. Dobânda se percepe la soldul debitor rămas de plată şi, în mod normal,
se calculează zilnic.
Creditele în descoperit de cont sunt una dintre cele mai obişnuite forme de credit în ţările
dezvoltate, datorită nivelului ridicat de flexibilitate pe care-l oferă clienţilor şi faptului că dobânda se
calculează numai atunci când din cont s-a retras o sumă mai mare decât cea existentă.
Pentru persoanele fizice, creditele în descoperit de cont pot fi acordate, de exemplu, pentru a
asigura fonduri clientului până la primirea salariului.

Credite la termen
Prin acordarea unui credit la termen, banca avansează o sumă fixă de bani (creditul) care
urmează a fi rambursată în rate, pe o perioadă de timp convenită (termenul). Un credit pe termen
eşalonează costul activului pe o perioadă adecvată, de obicei ce nu depăşeşte durata de folosinţă a
activului în cauză. Rambursările se pot face lunar, trimestrial, semestrial sau anual.

206
Dobânda la credit variază în funcţie de taxa oficială a scontului: banca adaugă un anumit
procent, negociat cu clientul în momentul încheierii contractului de credit. Dobânda este debitată
trimestrial din contul curent al clientului sau este adunată la credit. Ca rezultat al concurenţei
crescânde, creditele la termen sunt oferite din ce în ce mai mult la o rată fixă a dobânzii, în special în
cazul persoanelor fizice.

Conturi de buget (Budget Account)


Un cont de buget este un tip specializat de credit în descoperit de cont/ overdraft, care este util
în special clienţilor care doresc să eşaloneze unele plăţi periodice de valori mari, pe durata unui an.
Un client poate constata că anumite facturi, cum sunt cele privind plăţile pentru electricitate,
telefon şi gaze, sunt scadente la anumite date din an. Această situaţie ar putea produce clientului
probleme cu plăţile în luna în care primeşte facturi de valori mari, iar veniturile sale în acel moment
sunt mai mici decât valoarea facturilor de achitat. Plata integrală a facturilor se realizează din creditul
în descoperit de cont şi, în acest mod, clientul este ajutat să distribuie costurile facturilor scadente
dintr-o lună pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Credite ipotecare (House Purchase Loans - Mortgages)


Un credit pentru achiziţionarea de case sau ipotecar este o formă specifică de credit la termen,
care permite unei persoane fizice să cumpere o casă. De regulă, valoarea creditului acordat reprezintă
numai o parte din suma necesară. Însă, băncile sau alte instituţii financiare pot acorda credite pentru
întreaga valoare a casei, dacă la un moment dat concurenţa în acest domeniu este puternică.
Deoarece aceste credite se acordă, de obicei, pe perioade foarte lungi (în unele ţări, până la 25
sau 30 ani, în funcţie de costul relativ al casei), garantarea lor se realizează prin ipoteca instituită
asupra casei cumpărate şi o asigurare pe viaţă a clientului creditat, cesionată în favoarea băncii. În
acest mod, banca este protejată dacă clientul moare sau încetează plata ipotecii.

Credite acordate pe baza unei a doua ipoteci asupra aceleiaşi proprietăţi


Aceste credite sunt oferite cu scopul de a permite persoanelor fizice proprietari de case ca, în
baza proprietăţii pe care o deţin, să mai ia cu împrumut o sumă, în funcţie de valoarea proprietăţii lor.
Astfel, alături de creditul obţinut pentru cumpărarea proprietăţii, în funcţie de valoarea acesteia,
clientul poate solicita băncii sau altei companii un credit, garantat cu ipoteca instituită asupra aceleiaşi
proprietăţi.
În practica bancară de garantare a unor astfel de credite se precizează suma limită a creditelor,
în totalitatea lor, ce pot fi garantate cu acelaşi bun ipotecat. Astfel, noul credit (plus oricare alte
credite şi ipoteci anterioare) nu trebuie să depăşească un anumit procent din valoarea proprietăţii.
Creditele pot fi utilizate în diferite scopuri (de exemplu, construirea unui nou corp de clădire).
Metodele de rambursare variază dar sunt, de obicei, similare celor ipotecare.

Credite punte (Bridging Loans)


Un credit punte este un credit pe termen scurt, acordat unui client care îşi cumpără o casă nouă,
vânzând vechea proprietate. Întrucât cumpărarea şi vânzarea celor două proprietăţi au loc, de regulă,
în momente diferite, băncile oferă credite punte pentru a permite clienţilor să procedeze la

207
cumpărarea noii proprietăţi înainte de a o vinde pe cea existentă. Creditul se rambursează din banii
obţinuţi prin vânzarea vechii proprietăţi.
Există două tipuri de credite punte: credite punte închise şi credite punte deschise. Un credit
punte închis se utilizează în cazul în care vânzarea şi cumpărarea ambelor case s-a făcut prin schimb
de contracte şi există o diferenţă de sincronizare, în timp, între datele de încheiere a actelor. Un credit
punte deschis este acela acordat unui client care doreşte să cumpere o casă nouă înainte de a fi găsit
un cumpărător pentru proprietatea actuală.

Credite de consum
Sunt destinate persoanelor fizice care lucrează pe baza unui contract de munca si a căror
principala sursa de venit o reprezintă salariul, fiind de asemenea acceptate alte tipuri de venituri :
dividende, chirii, etc.
Băncile acorda mai multe tipuri de credite de consum, cele mai des întâlnite fiind:
credite pentru nevoi personale - cu şi fără ipoteca
credite pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţa îndelungată
credite auto
credite de vacanţă
credite pentru studii
credite pentru efectuarea unor tratamente medicale
Creditele fără nici un fel de garanţii sunt însoţite de obicei de comisioane de acordare foarte
mari, necesare băncii/creditorului pentru acoperirea asigurării de risc financiar

Credite imobiliare au ipotecare


Creditele imobiliare/ipotecare destinate persoanelor fizice pot fi folosite pentru:
cumpărarea sau construcţia unei locuinţe (incluzând creditele tip-punte)
modernizarea sau extinderea unui imobil
achiziţie de teren(uri)
refinanţarea unor împrumuturi similare
Fiind un credit acordat pe termen lung, trebuie să luaţi în considerare foarte atent moneda în
care se acordă creditul: LEI, EUR sau USD (mai nou, au apărut pe piaţa creditele în franci elveţieni
sau yeni japonezi). Fluctuaţiile cursurilor de schimb EUR/RON, USD/RON, etc. pot provoca creşteri/
scăderi semnificative ale ratelor şi datoriei totale la creditele în valută, prin raportare la moneda
naţională RON. De aceea, e important de văzut ce tipuri de venituri aveţi pentru rambursarea ratelor,
la ce moneda se raportează ele, pentru a evita/controla asumarea acestui risc suplimentar. Deoarece, în
cazul creditelor în valută, unde rambursarea se face în RON, un cost adiţional este cel de schimb
valutar, interesaţi-vă la ce curs se calculează schimbul valutar aferent fiecărei rate!

Cardurile de credit
Sunt carduri bancare prin intermediul cărora deţinătorul cardului dispune de fondurile băncii
emitente, oferite sub forma unei linii de credit, care îi permit efectuarea de operaţiuni (plăţi la
comercianţi şi retrageri de numerar) în limita unui plafon stabilit în prealabil împreuna cu banca

208
emitentă.
Ce trebuie să cunoaşteţi în plus despre cardurile de credit:
dacă pot fi utilizate doar în România sau şi internaţional
taxa lunară/taxa anuală de administrare
ce parte din limita de credit poate fi folosita în numerar (pentru cardurile de credit)
taxele percepute la retragerea de la ATM - uri în ţară şi în străinătate.

Ce trebuie să cunoaşteţi în momentul în care accesaţi un credit.


Ce documente solicită banca?
Care este preţul creditului?
Pentru anumite credite, băncile vor afişa Dobânda Anuala Efectiva care reflectă cea mai mare
parte a costului unui credit.
Pentru celelalte tipuri de produse unde DAE nu este publicata sau unde costuri importante sunt
prezente în oferta băncii fără a intra în calculul DAE, trebuie să identificaţi toate elementele descrise
mai jos. Pentru compararea a doua oferte de la bănci diferite, cel mai simplu este să verificaţi costul
total pentru credite de aceeaşi sumă şi cu acelaşi termen de acordare.

Rata dobânzii este costul principal al creditului.


Ea se aplică la soldul creditului (partea nerambursata din capitalul împrumutat iniţial), fiind
calculată la perioade de timp clar stipulate în contractul de credit.
Din păcate, încă exista instituţii financiar nebancare (firme de leasing, credite de consum în
magazin) care anunţă o anumita rată a dobânzii, dar o aplica la suma iniţial împrumutată, nu la soldul
creditului.
Acest calcul măreşte artificial dobânda de plata, rata reală a dobânzii fiind mult mai mare decât
cea comunicată clienţilor.

Comisionul de analiză este destul de des întâlnit.


Atenţie la pragurile minime stabilite în valoare absoluta (de exemplu: comisionul este de 0,3%
din suma creditului, dar minim 50 EUR)! Acest comision minim, raportat la valoarea unui credit
foarte mic, poate reprezenta un procent semnificativ.

Comisionul de acordare este un procent din suma acordată care variază de la bancă la bancă.
Atenţie şi în cazul stabilirii de către bancă a unor valori minime ale comisionului!

Comisioane percepute anual sau lunar de o varietate foarte mare (de exemplu: comision de
administrare credit, de gestiune, de risc valutar, rezervă minimă obligatorie), dar care constituie o
parte semnificativă a dobânzii, camuflată sub aceasta forma!

Primele de plata aferente asigurărilor solicitate de bancă pot fi asigurări de viaţă, asigurarea
imobilului ipotecat, asigurarea autovehiculului gajat, a echipamentelor sau a stocului, în cazul
persoanelor juridice.

209
Comisionul de rambursare anticipată - în cazul în care se doreşte achitarea creditului în
avans faţă de perioada din contractul de credit.

Costurile de schimb valutar în cazul creditelor în valuta care sunt folosite/rambursate în


moneda naţionala (vedeţi comentariu la creditele imobiliare).

Comision de retragere a dosarului sau de renunţare la creditul aprobat.

Evaluare garanţii, în special în cazul garanţiilor imobiliare.

Onorarii notar pentru înregistrarea ipotecii.

Costul înregistrării gajurilor în Arhiva Electronica Mobiliară.

Costul radierii garanţiilor după terminarea creditului.

Comisioane pentru renegocierea/modificarea condiţiilor creditului.

Cat timp va fi necesar pentru finalizarea documentelor?

Cat timp sunt valabile documentele din momentul emiterii?

Care sunt "pericolele", ascunse de cele mai multe ori, în creditarea persoanelor juridice şi
a întreprinzătorilor?
Lipsa oricăror obligaţii de transparenta în creditarea şi informarea clientelei (spre deosebire de
exemplu de creditele de consum, vezi DAE) a creat pe piaţă mediul propice apariţiei unor comisioane
noi, lipsite de vizibilitate, menite a uşura vânzarea produselor cu o dobânda aparent scăzută, chiar cu
dobândă 0!
In cazul liniilor de credit, atenţie la comisioanele de tragere din linie sau de transferuri în
linia de credit, costuri care pot schimba semnificativ preţul total al produsului!
Creditele cu dobânda 0, care prin luarea în calcul a comisioanelor de administrare/acordare,
calculate de multe ori la limita aprobată şi nu la soldul creditelor, ajung la un cost total ridicat
comparativ cu produse similare ca funcţionalitate.

Cum puteţi compara ratele dobânzilor de tipuri diferite?


Rata dobânzii fixă - nivelul procentual al dobânzii şi rata lunara vor rămâne aceleaşi pe toata
durata derulării creditului şi puteţi să aveţi o estimare clara a costurilor creditului dumneavoastră.

Rata dobânzii variabilă - rata lunară a dobânzii este calculata în funcţie de o dobândă de
referinţa (ex. BUBOR sau EURIBOR) la care se adaugă o marja fixa stipulată clar în contracte. Acest
tip de dobânda oferă posibilitatea ca în momentul în care dobânzile pe piaţa interbancara scad, rata
lunară să se ajusteze. De asemenea, trebuie avut în vedere că, în cazul în care dobânzile cresc, atunci
rata lunară va creşte şi ea. Aceasta este o modalitate transparentă de calcul a dobânzii, factorii care

210
conduc la modificarea dobânzii fiind uşor de identificat.

Rata dobânzii revizuibilă - rata lunară a dobânzii poate fi modificată de către bancă în funcţie
de o serie de factori care nu sunt uşor de verificat (de exemplu, se declară în contract a fi influenţată
de evoluţia costurilor de refinanţare, politica BNR, nivelul dobânzilor pe piaţă sau efectiv este
stipulat: "conform normelor interne"), iar banca nu este obligată să facă aceste modificări. Banca are
obligaţia să notifice clientul privitor la noua dobânda, uneori doar prin intermediul avizierelor din
sediile proprii.

Varianta combinată - atunci când rata dobânzii este fixa pentru 1, 3, 5 ani, iar după aceasta
perioada este variabilă. Acest tip de abordare este din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, în special
la creditele imobiliare/ipotecare. De multe ori clientul ia decizia pe baza dobânzii comunicate,
valabilă în primul an de derulare a creditului, fără să se ştie nivelul dobânzii în următorii 14 sau 19
ani sau chiar mai mult (în funcţie de durata totala a creditului), ramaşi până la terminarea creditului.
Atenţie la acest tip de dobânda mai ales în cazurile în care modul de stabilire a valorii dobânzii
în perioada în care este variabilă nu este transparent!
Ofertele promoţionale cu dobânzi foarte mici pe o perioada limitata presupun de obicei o
dobânda variabila mult mai mare decât cea fixa.
Atunci când dobânda variabila nu este strict legată de un indicator care poate fi foarte uşor
determinat de către client, cu siguranţă, ulterior perioadei în care este fixată, aceasta va creşte. Este
bine să vă interesaţi exact care sunt criteriile pe baza cărora vor fi făcute modificările ulterioare.

Ce alte costuri/ condiţii suplimentare mai apar in momentul în care folosiţi un credit?
taxa care se plăteşte o singură dată la deschiderea contului curent
comisionul lunar / anual pentru administrarea contului curent
comisioanele de retragere numerar şi plăţi prin virament
soldul minim al contului permanent necesar
comisionul de depunere numerar/ încasare prin virament (rambursare credit)
comisionul de eliberare extras de cont

Studiaţi în detaliu termenii şi condiţiile, pe care angajaţii băncii ar trebui să vi le pună la


dispoziţie! Solicitaţi băncii să vă informeze în avans despre toate cheltuielile privind creditul!

Diverşi termeni produse de creditare


Dobânda - preţul care trebuie plătit pentru împrumutarea (utilizarea) unei sume de bani pentru
o anumita perioadă
Rata dobânzii - nivelul procentual aplicat capitalului împrumutat pe perioada derulării
creditului
Rata dobânzii anuale efective DAE - arată care este costul real al unui credit luând în calcul
nu numai cheltuielile cu rata dobanzii, dar şi celelalte taxe, comisioane şi unele asigurări care trebuie
plătite de către client. Când se calculează această rata a dobânzii este luată în considerare şi perioada
în care sunt efectuate aceste cheltuieli, precum şi valoarea banilor în timp!

211
În România, instituţiile de credit sunt obligate să comunice DAE doar pentru anumite tipuri de
credite pentru persoane fizice, fiind excluse de la aceasta obligativitate o serie de produse pentru
persoanele fizice (incluzând orice credit garantat cu ipoteca) şi creditele pentru persoane juridice. De
asemenea, o serie de costuri nu sunt incluse în formula de calcul DAE menţionata în lege, de exemplu
comisioanele legate de contul curent, costul transferului de fonduri, asigurarea garanţiilor, etc.
BUBOR - nivelul mediu de referinţă al ratelor dobânzii pentru depozitele în lei la diferite
termene oferite pe piaţa interbancara din România, aşa cum este afişat la data de referinţa, valabil
pentru ziua respectivă, în pagina corespunzătoare a serviciului Reuters, precum şi în presa de
specialitate.
EURIBOR - nivelul mediu de referinţă al ratelor dobânzii pentru depozitele în euro la diferite
termene oferite pe piaţa interbancară din Zona Euro, aşa cum este afişat cu doua zile înainte de data
de referinţă, în pagina corespunzătoare a serviciului Reuters, precum şi în presa de specialitate.
LIBOR - nivelul mediu de referinţă al ratelor dobânzii la care băncile internaţionale oferă
plasarea de depozite în USD pentru diferite termene, pe piaţa monetara londoneza, aşa cum este afişat
cu doua zile înainte de data de referinţa, în pagina corespunzătoare a serviciului Reuters, precum şi în
presa de specialitate
ATM - automat bancar utilizat pentru eliberare de numerar şi îndeplinirea altor funcţii pentru
care a fost programat, cunoscut şi ca "bancomat".

Modalităţile de returnare a unui credit sunt următoarele:


In fiecare luna, clientul rambursează o parte egala din capitalul împrumutat ("principal") şi
dobânda aferenta respectivei perioade. In acest caz, rata unui credit este diferita în fiecare luna din
moment ce rata dobânzii este aplicata sumei ramase de plătit din credit, a cărei valoare scade lunar.
Plan de rambursare cu rate lunare (anuale) egale, care include parte diferita din principal în
fiecare luna şi dobânda scadenta pentru perioada respectiva.
Plan de rambursare flexibil / iregular (sezonier) - când clientul are un venit sezonier, un plan de
plaţi poate fi acceptat cu rate mai mari în lunile "bune" şi mai mici în perioadele mai slabe.
Principalul creditului - Principalul creditului reprezintă suma iniţială a creditului acordat,
capitalul împrumutat iniţial.
Rata lunara a creditului - Aceasta este sumă pe care clientul trebuie să o depună în contul
curent propriu, lunar, pentru plata regulată a creditului. Rata lunară include o parte din principal şi
dobânda scadentă pentru luna respectivaă
Plan de rambursare (scadenţar de plata) - Planul de plăţi conţine descrierea datelor (zilelor)
şi sumelor tuturor ratelor pe care clientul trebuie să le plătească când returnează un credit.
Scadenţa (maturitatea) ratei - acesta este termenul în care rata scadentă pentru fiecare lună
trebuie plătită. Scadenta fiecărei rate este conţinută în planul de plaţi sau în contractul de credit
Scadenţa creditului - Aceasta este data la care creditul a fost achitat în întregime
Perioada de graţie - este perioada (în luni de obicei) de la începutul creditului, în care
debitorul va plăti doar dobânda aferenta capitalului împrumutat. În anumite cazuri şi această dobânda
se poate acumula devenind scadenţă după perioada de gratie. Procedeul este de obicei folosit în cazul
creditelor pentru investiţii, pentru a acorda un răgaz debitorului de a da în folosinţa obiectul investiţiei
respective.

212
Produse de credit pentru personale juridice
Tipuri de credite:
- cash
- non cash

Credite cash:

- linia de credit în lei şi valută pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie, desfacere;


- se acordă pentru completarea necesarului de capital circulant, asigurând împreună cu celelalte
fonduri proprii şi atrase, acoperirea tuturor cheltuielilor pe care le face clientul pentru aprovizionarea,
producerea şi transformarea acesteia în mijloace băneşti prin încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor
executate, serviciilor prestate şi derularea continuă a activităţii
- sunt credite de tip revolving, destinat finanţării activităţii curente;
- banca oferă clientului fonduri utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile acestuia, în
limita unui plafon global de credit;
- se pot efectua trageri şi rambursări pe toata perioada de valabilitate a liniei de credit, cu
condiţia ca soldul zilnic să nu depăşească volumul liniei de credit aprobat; dobânda este calculata la
suma efectiv trasă în fiecare zi.
- durata creditării: maxim 12 luni; la expirarea perioadei de creditare, linia se rambursează sau
se reeşalonează.

- credite în lei şi valută destinate nevoilor sezoniere şi temporare;


- se acordă pentru efectuarea cheltuielilor care intervin, în scopul creării de stocuri pentru
funcţionarea neîntreruptă a activităţii clientului în condiţii sezoniere de aprovizionare, producţie,
transport şi desfacere.
- durata creditării: maxim 12 luni.
- valoarea creditului: se stabileşte la nivelul valoric al stocurilor de aprovizionat, ţinând cont de
stocurile existente pentru realizarea activităţii pe perioada creditării, funcţie de tipul de activitate,
posibilităţile concrete de valorificare a stocurilor, încasarea contravalorii mărfurilor livrate, lucrărilor
executate sau serviciilor prestate.

- credite în lei pentru descoperire de cont;


- se acordă pentru acoperirea decalajului intervenit în execuţia fluxului de încasări şi plăţi
datorate întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate şi
pentru ordinele de vânzare în valută.
- durata creditării: maximum 30 de zile pentru ordinele de vânzare în valută.
- valoarea creditului: volumul creditului se dimensionează pe baza analizei încasărilor lunare
din ultimele 3 luni; în cazul ordinelor de vânzare în valută, volumul creditului va putea fi până la
nivelul echivalentului în lei al valutei la cursul zilei operaţiunii.

213
- credite în lei pentru cumpărare de acţiuni;
- se acordă în completarea surselor proprii pentru cumpărare de acţiuni, de la societăţile
comerciale cu capital de stat care se privatizează sau de la Societăţile de Investiţii Financiare (SIF), pe
bază de contract de vânzare-cumpărare încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat sau cu una dintre
Societăţile de Investiţii Financiare.
- durata creditării: se acordă pe o perioadă de maximum 3 ani.
- valoarea creditului: maxim 75% din valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare
încheiat cu vânzătorul sau din avansul prevăzut în contract.

- credite în lei şi valută pentru investiţii.


- se acordă pentru realizarea investiţiilor, în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul
de stat şi/sau bugetele locale şi din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în
proiectele de investiţii.
- durata creditării: se acordă pe termen mediu (până la 5 ani) şi lung (peste 5 ani).
- valoarea creditului: 60% din valoarea proiectului de investiţii pentru regiile autonome,
societăţile comerciale cu capital de stat, unităţile administrativ-teritoriale; 75% din valoarea
proiectului de investiţii pentru societăţile comerciale cu capital privat.

- credite în lei şi valută pentru export;


- se acordă pentru stimularea producţiei la export şi încasarea producţiei livrate; asigură
împreună cu celelalte fonduri, acoperirea cheltuielilor de aprovizionare, producţie şi desfacere
aferente produselor destinate exportului, precum şi încasarea contravalorii produselor exportate şi a
cheltuielilor ocazionate de export.
- durata creditării: se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni în funcţie de durata ciclului de
producţie sau perioada de livrare a mărfurilor şi data scadenţei prevăzută în contractul de export.
- valoarea creditului: în limita a 70% din valoarea costurilor de producţie pentru produsele de
export sau valoarea produselor livrate la export şi cheltuielile ocazionate de transport şi desfacere.

- credite revolving;
- se acorda în lei sau în valută; sunt destinate finanţării activităţii curente de aprovizionare,
producţie, desfacere, prestări servicii, import-export, completării surselor proprii pentru efectuarea de
investiţii sau achiziţionarea de noi utilaje;
- durata creditării: se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni
- rambursările din credit nu diminuează limita iniţial aprobata dând dreptul la trageri
suplimentare fără depăşirea plafonului iniţial aprobat, în termenul de validitate al acestuia.

- credite non revolving;


- se acorda în lei sau în valută; sunt destinate în principal finanţării proiectelor de investiţii,
schema de rambursare putând include o perioada de gratie;
- durata creditării: se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni
- fiecare rambursare diminuează plafonul iniţial aprobat (nu mai dă dreptul la trageri
suplimentare din plafonul iniţial aprobat)

214
- credite de scontare – receivables financing (finanţare creanţe)
- se acorda în lei sau în valută; se acorda în baza unor efecte comerciale, de genul biletelor la
ordin, cecurilor, cambiilor girate sau facturilor cesionate în favoarea Băncii sau in baza ordinelor de
plata confirmate de bănci;
- oferă posibilitatea încasării creanţelor înainte de scadenta efectelor comerciale
- spre deosebire de credit, în cazul unui overdraft sursa de rambursare este reprezentată chiar de
documentele depuse spre încasare, scadenta creditului fiind corelate cu cea a documentelor aduse în
garanţie;
- durata creditării: se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni
- rambursările din credit nu diminuează limita iniţial aprobata dând dreptul la trageri
suplimentare fără depăşirea plafonului iniţial aprobat, in termenul de validitate al acestuia

- factoring
- se acorda în lei sau în valută; este destinat furnizorilor interni şi exportatorilor
- se acorda în baza unor facturi cesionate în favoarea băncii
- oferă posibilitatea încasării creanţelor înainte de scadenta
- se oferă asigurarea plaţii în caz de faliment al debitorului
- încasarea facturilor nu diminuează limita iniţial aprobata, dând dreptul la trageri suplimentare
fără depăşirea plafonului iniţial aprobat.
- finanţare pe termen scurt prin plata înainte de scadenţă a facturilor emise de exportatori, în 24
de ore de la prezentarea acestora la bancă;
- garanţia încasării facturilor prin cumpărarea creanţelor exportatorilor, fără drept de regres
împotriva acestora;
- consultanţă privind încheierea contractelor externe, evaluarea partenerilor, derularea
operaţiunii;
- evidenţa, urmărirea şi încasarea facturilor.

- scontarea efectelor de comerţ:


finanţare fără drept de regres împotriva exportatorilor;
tranzacţia poate fi finanţată în proporţie de 100%;
nu se solicită garanţii reale.

- forfetarea:
finanţare fără drept de regres împotriva exportatorului;
transformă exportul pe bază de credit în tranzacţie cash, eliminând astfel riscul de credit;
îmbunătăţeşte lichiditatea societăţii comerciale;
elimină riscul fluctuaţiei dobânzii;
nu se solicită garanţii reale, documentaţia este simplă;
consultanţa de specialitate este gratuită din partea băncii;
tranzacţia poate fi finanţată 100%.

215
- credit pentru (pre)finanţarea exporturilor
-se acordă clienţilor din categoria corporate, producători sau intermediari de produse/prestatori
de servicii destinate exportului, în vederea finanţării ciclului de aprovizionare – producţie – desfacere
- încasare sau a desfăşurării corespunzătoare a activităţii de exploatare pe perioada de la livrarea
produselor şi până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi
- este destinat pentru aprovizionarea de la intern şi/sau din import cu materii prime şi materiale,
semifabricate, subansamble, combustibili, energie, cheltuieli cu manopera şi alte cheltuieli.
- plafonul maxim al creditului este 90% din:
costurile antecalculate din contractul comercial, în cazul finanţării ciclului aprovizionare –
producţie – desfacere - încasare, inclusiv activităţile de intermediere a vânzării produselor/prestării
serviciilor destinate exportului;
valoarea produselor livrate/serviciilor prestate, în cazul finanţării activităţii de exploatare pe
perioada de la livrarea produselor/prestarea serviciilor şi până la încasarea contravalorii lor de la
export;
- modalităţile de încasare a produselor exportate sunt:
Acreditiv sau alta modalitate garantata bancar;
Incasso-ul documentar, dacă între parteneri există relaţii tradiţionale de afaceri;
Ordinele de plata, însoţite de asigurarea de risc comercial şi de ţara emisa de EXIMBANK sau
de o societate de factoring internaţionala agreata de BCR;
Cesiunea de acreditiv emisa în baza reglementarilor internaţionale care guvernează acreditivele,
al cărei beneficiar este exportatorul care solicită creditul;
Volumul creditului se determina pe baza contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate
şi din analiza cash – flow - ului.
Este disponibil în lei şi/sau valută;
Perioada de creditare este de maxim 12 luni.
- avantaje:
Consultanţă specializată privind alegerea soluţiei de creditare, adaptată necesitaţilor clientului
Flexibilitate prin negocierea dobânzilor
Continuitate în desfăşurarea activităţii curente
Fluidizarea plăţilor
Consultanta gratuită la întocmirea documentaţiei de creditare
Volumul creditului se stabileste în funcţie de necesităţile de finanţare şi posibilităţile de
rambursare

Garanţii solicitate în vederea acordării creditelor si acceptate de banca


Garanţii reale imobiliare
privilegiul
ipoteca

Garanţii reale mobiliare


depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit
soldul creditor al conturilor curente/subconturilor

216
titlurile la ordin si titlurile nominative
acţiunile
cesiunea de creanţă
echipamente, instalaţii etc.
planul de afaceri
fondul de comerţ

Garanţii personale
scrisori de garanţie bancară
avalizarea titlurilor de credit în favoarea băncii
garanţii de companie/firma
garanţii emise de fonduri de garantare
fidejusiunea/cauţiunea
garanţii emise de statul roman şi de autorităţile administraţiei publice locale
asigurare de risc financiar de neplată
Alte garanţii

Garanţii specifice
Acordarea creditelor este condiţionata, atunci când banca considera necesar, de asigurarea
acestora împotriva riscului comercial de neplata şi asigurarea împotriva riscului de ţară pentru
contractele de export încheiate cu partenerii externi, cu excepţia ţărilor nominalizate de BNR in
categoria A
Banca poate solicita clienţilor exportatori, în funcţie de riscul specific fiecărei tranzacţii, poliţa
de asigurare a riscului de nelivrare emisa de Eximbank, care va fi cesionată în favoarea băncii

Documentaţia necesară obţinerii creditului


Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte societatea
Documente care atestă situaţia economico-financiara a societăţii (bilanţ, contul de profit şi
pierdere, balanţe de verificare)
Fluxul de lichidităţi (cash flow) şi bugetul de venituri şi cheltuieli aferent perioadei pentru care
se solicită creditul
Descrierea modalităţilor de garantare a creditului
Acte de proprietate ale bunurilor aduse în garanţie
Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare
Certificat de atestare fiscala (la prima solicitare de credit şi de câte ori se consideră necesar)
Dovada existentei contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii
externi sau prin intermediul unor comisionari
Orice alte documente necesare solicitate de bancă

Documentaţia specifică

217
în cazul creditelor acordate pentru realizarea unor produse care necesită importuri de
completare, se vor prezenta şi copii după contractele (comenzile ferme confirmate) de import care fac
obiectul creditului de finanţare a activităţii de export
în cazul creditelor acordate pentru ciclul circulaţiei (desfacere - încasare) se vor prezenta băncii
contractele de export şi/sau documentele ce atestă livrarea mărfurilor la export

Credite non cash:

Scrisori de garanţie bancară în lei:


de bună execuţie;
pentru participarea la licitaţie privind adjudecarea proiectării investiţiei publice;
pentru efectuarea de plăţi către furnizori, aferente livrărilor de mărfuri primite sau serviciilor
prestate;
pentru participarea la licitaţii privind adjudecarea executării lucrărilor de construcţii;
pentru aplicabilitatea proiectului;
de bună execuţie a licenţelor de export la produse supuse regimului de contingentare;
pentru participarea la licitaţie privind adjudecarea ofertei pentru achiziţii publice de bunuri şi
servicii;
privind instituirea licenţei de turism;
pentru asigurarea echivalentului în lei a sumelor în valută pentru importuri sau prestaţii
internaţionale plătite din credite în valută obţinute de la alte bănci;
de restituire a avansului;
pentru plata taxelor vamale şi TVA aferente importurilor temporare sau în tranzit;
pentru procurarea carnetului de trecere prin vamă sau carnete tir.

Scrisori de garanţie în valută:


de returnare a creditului;
stand by letter of credit;
de restituire a sumelor reţinute (Retention Money Guarantee);
de plată a ratelor de leasing;
de participare la licitaţie (Bid Bond);
de returnare a avansului (Advance Payment Guarantee);
de bună plată (Letter of Idemnity);
de bună execuţie (Performance Bond).

Garanţii solicitate:
depozite bancare, totale sau parţiale ale solicitantului sau ale unui girant;
scrisori de garanţie sau contra-garanţie bancară, emise de alte bănci;
gaj asupra unor bunuri mobile;
ipotecă asupra unor bunuri imobile ale clientului sau ale unor giranţi;
scrisori de garanţie din partea unor fonduri de garantare;
titluri de valoare;

218
cesionarea drepturilor din încasări în favoarea instituţiei de credit.

Principalele documente necesare pentru eliberarea unei scrisori de garanţie sunt următoarele:
dosarul juridic al clientului;
situaţiile financiare;
planul de afaceri al societăţii;
contractele încheiate.

Pentru contractarea unui credit solicitatorul (firma producătoare, intermediarul de comerţ


exterior, importatorul, prestatorul de servicii) se adresează băncii comerciale, cu care procedează la
fundamentarea unei decizii de creditare.

Procesul decizional în materie de credite în lei sau valută cuprinde următoarele etape principale:

analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare de credit;

Băncile comerciale care acordă credite în lei / valută impun solicitatorilor de astfel de credite
furnizarea unor informaţii diverse din care să rezulte modul în care este condusă firma şi
performanţele sale economice şi financiare.
Aceste informaţii sunt cuprinse în documentele economice, juridice, financiare şi contabile ale
firmei:
cerere de credit;
documentele de constituire a societăţii comerciale;
bilanţul contabil;
planul de trezorerie;
situaţia creanţelor şi obligaţiilor (în special, creanţele de încasat în valută şi obligaţiile faţă de
parteneri externi);
bugetul de venituri şi cheltuieli;
situaţia contractelor ferme de export/import;
lista garanţiilor.

analiza efectivă a creditului solicitat;

În cererea de credit scopul solicitării trebuie să fie foarte precis, pentru a putea fi identificat în
instrucţiunile de creditare ale băncii, precum şi în documentaţia economică şi financiară înaintată de
firme.
Comitetul de fundamentare a deciziei de creditare din bancă urmăreşte dimensiunile valorice ale
solicitării de credite pe baza Planului de trezorerie şi Bugetului de încasări şi plăţi în lei/valută,
documente prezentate de firmă pentru perioadele viitoare (trimestru, an), precum şi pe baza situaţiilor
privind contractele comerciale interne si/sau de export/import.
Odată cu fundamentarea dimensiunii creditului şi a monedei de exprimare, Comitetul de credite
identifică şi sursele de rambursare a creditului solicitat.

219
În acest scop, se studiază
Bugetul de venituri şi cheltuieli,
Planul de trezorerie,
Bugetul de încasări şi plăţi în lei/valută,
Situaţia creanţelor şi obligaţiilor în lei/valută etc.

Banca trebuie să se edifice dacă firma în cauză nu este grevată de datorii în lei/valută pentru
perioada de angajare a creditului şi dacă, pe parcurs, firma are fonduri în le/valută pentru plata
dobânzilor, şi la scadenţă, pentru rambursarea ratelor.

O atenţie deosebită se acordă identificării garanţiilor creditului solicitat.


Banca comercială solicită documente din care să rezulte tipul de garanţie propus de firmele care
cer credite, dreptul lor de proprietate asupra bunurilor cuprinse în garanţie, valoarea reală a acestor
bunuri.
Pentru majoritatea tipurilor de garanţii, banca creditoare încheie cu solicitantul de credite
contracte de gaj, de depozite bancare, de cesiune, de garanţie imobiliară, specificându-se baza legală
şi obligaţiile firmelor creditate de a păstra în bune condiţii bunurile gajate şi de a le folosi, în caz de
producere a riscului la rambursarea creditului ce va fi primit. Contractele respective însoţesc
Contractul de credit final, încheiat după adoptarea definitivă a deciziei de creditare.

analiza resurselor de creditare ale băncii şi adoptarea deciziei de creditare;

Înainte de a se pronunţa în favoarea solicitării de credite analizate până în prezent, Comitetul de


credit al băncii procedează şi la verificarea disponibilităţilor în lei/valută, prezente şi viitoare,
disponibilităţi care vor forma baza de tragere a creditului.

În cazul băncilor comerciale din România, resursele de creditare în valută sunt consemnate în
pasivul bilanţului, sub forma Pasivelor externe. Ele provin din depunerile în valută ale rezidenţilor şi
nerezidenţilor, din cumpărările de valută făcute de bancă de pe piaţa valutară, din credite externe
primite direct de bancă sau numai gestionate de aceasta etc.
Disponibilităţile previzionate pentru data acordării creditului sunt corelate cu plasamentele
totale de credite deja aprobate pentru data respectivă, determinându-se volumul de credite ce mai
poate fi angajat pentru solicitarea aflată în curs de definitivare. Dacă valoarea rămasă neangajată este
suficientă, se trece la adoptarea deciziei de creditare.

analiza periodică a calităţii portofoliului de credite în funcţie de utilizarea şi rambursarea la


timp a creditelor.

Pe parcursul utilizării creditelor în lei/valută banca comercială analizează evoluţia economică şi


financiară a debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditelor angajate.
Această analiză este efectuată de către Serviciul datoriei, folosindu-se o serie de indicatori, cum
ar fi:

220
Creditele restante,
Plata la timp a dobânzilor şi ratelor scadente,
Plăţile restante faţă de furnizori etc.

Pe baza acestor indicatori, serviciul datoriei caracterizează starea portofoliului de credite ca


bună, dacă firma debitoare plăteşte dobânda şi ratele la scadenţă sau cu o întârziere de cel mult 7 zile
sau ca slabă, dacă întârzierea este până la 30 de zile, şi necorespunzătoare, dacă întârzierile depăşesc
30 de zile.

În funcţie de aceste calificative, portofoliul de credite poate fi caracterizat ca fiind:


credit standard (cel mai bun),
credit în observaţie,
credit sub-standard,
credit incert,
pierdere.

Pentru aceste situaţii, banca comercială îşi va calcula şi forma provizioane, pentru acoperirea
parţială sau totală a eventualelor pierderi.
Nivelul provizioanelor diferă de la o categorie la alta a portofoliului de credite, mergând de la
5%, în cazul creditelor în observaţie şi
de 20% pentru cele sub standard,
la 50% pentru creditele incerte şi
100% pentru cele cu risc major.

Pe lângă constituirea de provizioane, banca poate recurge şi la măsuri sub forma refuzului la
creditare pentru noi solicitări sau chiar la întreruperea utilizării în continuare a creditului aprobat.

Exemple rezolvate

1.Ce este un credit ipotecar?

Un credit pentru achiziţionarea de case sau ipotecar este o formă specifică de credit la termen,
care permite unei persoane fizice să cumpere o casă. De regulă, valoarea creditului acordat reprezintă
numai o parte din suma necesară. Însă, băncile sau alte instituţii financiare pot acorda credite pentru
întreaga valoare a casei, dacă la un moment dat concurenţa în acest domeniu este puternică.
Deoarece aceste credite se acordă, de obicei, pe perioade foarte lungi (în unele ţări, până la 25
sau 30 ani, în funcţie de costul relativ al casei), garantarea lor se realizează prin ipoteca instituită
asupra casei cumpărate şi o asigurare pe viaţă a clientului creditat, cesionată în favoarea băncii. În
acest mod, banca este protejată dacă clientul moare sau încetează plata ipotecii.

2. Ce este factoringul?
Factoring

221
- se acorda în lei sau în valută; este destinat furnizorilor interni şi exportatorilor
- se acorda în baza unor facturi cesionate în favoarea băncii
- oferă posibilitatea încasării creanţelor înainte de scadenta
- se oferă asigurarea plaţii în caz de faliment al debitorului
- încasarea facturilor nu diminuează limita iniţial aprobata, dând dreptul la trageri suplimentare
fără depăşirea plafonului iniţial aprobat.
- finanţare pe termen scurt prin plata înainte de scadenţă a facturilor emise de exportatori, în 24
de ore de la prezentarea acestora la bancă;
- garanţia încasării facturilor prin cumpărarea creanţelor exportatorilor, fără drept de regres
împotriva acestora;
- consultanţă privind încheierea contractelor externe, evaluarea partenerilor, derularea
operaţiunii;
- evidenţa, urmărirea şi încasarea facturilor.

3.Enumeraţi etapele principalele cuprinse în procesul decizional în materie de credite în lei sau
valută.
Procesul decizional în materie de credite în lei sau valută cuprinde următoarele etape principale:
analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare de credit
analiza efectivă a creditului solicitat
analiza resurselor de creditare ale băncii şi adoptarea deciziei de creditare;
analiza periodică a calităţii portofoliului de credite în funcţie de utilizarea şi rambursarea la
timp a creditelor.

4. Spuneţi câteva cuvinte despre analiza periodică a calităţii portofoliului de credite în funcţie
de utilizarea şi rambursarea la timp a creditelor.

Pe parcursul utilizării creditelor în lei/valută banca comercială analizează evoluţia economică şi


financiară a debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditelor angajate.
Această analiză este efectuată de către Serviciul datoriei, folosindu-se o serie de indicatori, cum
ar fi:
Creditele restante,
Plata la timp a dobânzilor şi ratelor scadente,
Plăţile restante faţă de furnizori etc.

Pe baza acestor indicatori, serviciul datoriei caracterizează starea portofoliului de credite ca


bună, dacă firma debitoare plăteşte dobânda şi ratele la scadenţă sau cu o întârziere de cel mult 7 zile
sau ca slabă, dacă întârzierea este până la 30 de zile, şi necorespunzătoare, dacă întârzierile depăşesc
30 de zile.

În funcţie de aceste calificative, portofoliul de credite poate fi caracterizat ca fiind:


credit standard (cel mai bun),
credit în observaţie,

222
credit sub-standard,
credit incert,
pierdere.

De rezolvat

1.Din categoria tipurilor de credite cash, ce ne puteţi spune despre creditele în lei pentru
descoperire de cont?

2.Ce reprezintă rata dobânzii şi la ce se aplică?

3.Ce avantaje prezintă creditul pentru (pre)finanţarea exporturilor?

4. Ce alte costuri/ condiţii suplimentare mai apar in momentul în care folosiţi un credit?

5.Ce trebuie să cunoaşteţi în momentul în care accesaţi un credit?

223
6. Care sunt principalele documente necesare pentru eliberarea unei scrisori de garanţie?

7.Ce trebuie să cuprindă documentaţia necesară obţinerii creditului?

9.4. Evaluarea creditului prin punctaj

Evaluarea creditului prin punctaj este un mijloc statistic de evaluare a clienţilor, în încercarea de
a adopta un demers standardizat pentru determinarea bonităţii lor.
Pentru a dezvolta un sistem eficient de evaluare a creditului prin punctaj sunt necesare mai
multe informaţii semnificative despre clienţi.
Atribuirea punctajului are la bază examinarea cazuisticii clienţilor şi a anumitor informaţii
cheie, pentru a stabili care sunt categoriile de clienţi care, cel mai adesea, nu-şi plătesc creditele.

De exemplu, punctele atribuite în funcţie de tipul de locuinţă a clientului: clienţii care au case în
proprietate personală primesc un punctaj superior, comparativ cu cei care locuiesc cu chirie.
schimbare.

Sistemul bancar din România şi-a format un mecanism evoluat de urmărire a bonităţii firmelor
cuprinse în fundamentarea deciziilor de creditare.
Astfel, băncile determină performanţele financiare şi economice ale clienţilor săi în funcţie de
opt indicatori principali:
gradul de îndatorare,
lichiditatea curentă,
solvabilitatea patrimonială,
rentabilitatea capitalurilor proprii,
viteza de rotaţie a activelor,
acoperirea dobânzii,
dependenţa de pieţele de aprovizionare,
garanţii.

224
Pe baza nivelului acestor indicatori, bancile stabilesc cinci clase de performanţă, fiecare clasă
primind un număr de puncte:

Nr. crt. Indicatori Nivelul indicatorului Punctaj


≤80%
80% - 100%
Lichiditatea 100% - 120%
imediată 120% - 150%
150% - 170%
>170%
≤80%
80% - 100%
100% - 120%
Solvabilitatea 120% - 140%
140% - 160%
160% - 180%
>180%
>100
80 - 100
Gradul de 60 - 80
îndatorare 40 - 60
≤40

Viteza de rotaţie a 5 - 10
activelor circulante >10

0% - 10%
Rentabilitatea 10% - 30%
financiară 30% - 50%
>50%
0 - 20
20 - 40
Acoperirea 40 - 60
dobânzii 60 - 80
>80
At > 50,1% şi De > 50,1%
Dependenţa de Ai > 50,1% şi De > 50,1%
pieţele de aprovizionare At > 50,1% şi Dt > 50,1%
şi desfacere Ai > 50,1% şi Dt > 50,1%
Garanţii garanţii necondiţionate primite de la Guvernul

225
României
garanţii bancare irevocabile primite de la bănci
româneşti şi străine de prim rang
depozitul bancar
ipoteca
gajul cu deposedare
gajul fără deposedare
cesiunea de creanţă
fidejusiunea
gajul general

În baza analizei acestor indicatori, grupând societăţile în cele cinci categorii (de la A la E),
punctajul aferent va fi:

Categorii împrumutaţi
Total punctaj >intermediar
25 17 - 25 11 - 16 6 -10

În cazul în care solicitantul de credite se încadrează în categoriile B, C, D (în situaţia categoriei


E, analiza se întrerupe, firma fiind, în mod normal, exclusă de la creditare), banca îşi ia măsuri de
siguranţă suplimentare determinate de prudenţa bancară, realizând o analiză a bonităţii firmei pentru o
perioadă anterioară de cel puţin trei ani.
Sunt determinaţi indicatorii privind
lichiditatea,
solvabilitatea,
rentabilitatea,
gradul de îndatorare etc.
Numai după interpretarea acestor indicatori se trece la etapa următoare a procesului decizional.
Pe baza rezultatelor stabilite în etapele anterioare ale procesului decizional, structurile ierarhice
ale băncii (în funcţie de competenţele stabilite de centrala băncii în privinţa tipurilor şi dimensiunii
valorice ale creditelor) trec la adoptarea deciziei de creditare.

În următoarea etapă se negociază cu clientul modalitatea de acordare, moneda de exprimare,


dobânda şi comisioanele, ratele de rambursare etc.
Dacă clientul acceptă aceste condiţii, atunci i se comunică decizia de creditare şi se trece la
încheierea contractului de credit.

Contractul de credit precizează:


suma;
obiectul creditat;
modalitatea de efectuare a plăţilor din credit;
eşalonarea acordării sumei totale;

226
dobânda (şi eventualele indexări pe parcurs);
comisioanele;
termenele şi ratele de rambursare;
garanţiile;
alte drepturi şi obligaţii;
sancţiuni.

Pe baza prevederilor din contractul de credit are loc realizarea efectivă a deciziei de creditare.

Exemple rezolvate

1.Ce reprezintă evaluarea creditului prin punctaj?

Evaluarea creditului prin punctaj este un mijloc statistic de evaluare a clienţilor, în încercarea de
a adopta un demers standardizat pentru determinarea bonităţii lor.

De rezolvat

1. Ce precizează contractul de credit?

2.Enumeraţi indicatorii principali în funcţie de care băncile determină performanţele financiare


şi economice ale clienţilor săi.

Definiţia
Rolul creditării
Principii de creditare

227
Tipuri de produse bancare în domeniul creditării
Evaluarea creditului prin punctaj

Teste de evaluare
Rolul creditării
Principii de creditare
Tipuri de produse bancare în domeniul creditării
Evaluarea creditului prin punctaj

Rezumat
Creditarea este o activitate de bază într-o bancă, putând genera profituri importante dacă este
practicată corect, dar şi pierderi. Prin urmare, ea trebuie abordată într-o manieră structurată şi logică.
Rolul creditării
Băncile primesc bani sub formă de depozite de la clienţi, cărora le plătesc dobândă pentru
sumele depuse. Banca trebuie să genereze venit pentru a plăti dobândă deponenţilor, pentru a realiza
profit în beneficiul acţionarilor săi, precum şi pentru propria dezvoltare.
O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumut (sau a plasa) banii
depozitaţi.
Băncii i se plăteşte dobândă pentru sumele date cu împrumut; rata dobânzii percepută pentru
împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite. Diferenţa dintre aceste două rate
ale dobânzii se numeşte marjă şi constituie o sursă importantă de venit pentru bancă.
Principii de creditare
Creditarea nu este o ştiinţă exactă; nu este posibil ca prin utilizarea unei formule sau aplicarea
unei teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există,
totuşi, principii generale de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent, permit reducerea gradului de
incertitudine şi, prin urmare, a riscului implicat în creditare.
Aceste principii se referă la:
solicitantul creditului (debitorul);
Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de
rambursare, prezentă şi viitoare, a clientului. Prin urmare, este esenţial ca banca să obţină cât de multe
informaţii în legătură cu situaţia financiară a potenţialului client şi să fie sigură că se poate baza pe
toate informaţiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în
care îl cunoaşte pe client; analiza se face diferenţiat pentru un client nou şi pentru un client tradiţional.
cererea de creditare (obiectivele urmărite);
Aspectele şi întrebările determinante care vor fi luate în considerare atunci când se analizează
cererea de creditare sunt:
Competenţa legală a solicitantului (de exemplu, dacă are vârsta permisă de lege pentru a încheia
un contract legal sau dacă este autorizat/împuternicit de firmă să angajeze fonduri în numele ei).
Destinaţia creditului, denumită şi obiectul creditului (pentru ce va folosi clientul banii care-i va
împrumuta?)
Ce sumă se estimează a fi necesară clientului (valoarea creditului)?.
Comparaţi această sumă cu valoarea creditului solicitat de el.

228
Pentru cât timp este solicitat creditul (durata creditării)?
Cum propune clientul să ramburseze creditul şi dacă propunerea este realistă pentru perioada de
timp solicitată (eşalonarea ratelor scadente)?
Cum doreşte clientul să garanteze creditul solicitat?
Marja de profit pe care o va încasa banca din credit (dobânda percepută pentru creditul acordat,
în corelaţie cu politica dobânzilor la depozite, practicată de bancă).

rambursare (rate şi termene);


Prognoza fluxului de fonduri disponibile (cash flow) indică durata realistă a rambursării
creditului. Pentru ca o afacere să aibă succes, ea trebuie să aibă suficiente lichidităţi. Dacă persoana
juridică încearcă să ramburseze creditul prea repede, s-ar putea să rămână fără lichidităţi şi să nu
poată să-şi desfăşoare corespunzător activitatea în continuare sau chiar să dea faliment.

dobânzi şi comisioane bancare (remunerarea creditului);


Remunerarea creditului este foarte importantă, deoarece constituie una dintre modalităţile
principale prin care banca realizează profit.
Banca atrage bani de la diferiţi clienţi cu o rată a dobânzii mai mică şi împrumută alţi clienţi, cu
o rată a dobânzii mai mare. Ca banca să rămână în activitate, este esenţial ca marja dintre cele două
rate să fie suficient de mare pentru a permite realizarea profitului. Acesta nu este, totuşi, singurul
factor care trebuie luat în considerare.

garantarea (modalităţi de asigurare şi recuperare).


Datorită mediului competitiv în care operează, băncile nu pot stabili întotdeauna rate ale
dobânzii care să reflecte, realist, riscul inerent unei situaţii date. Dacă o bancă solicită o rată de
dobândă prea mare, clientul se poate adresa concurenţei şi, prin urmare, banca pierde un client. Pentru
a putea stabili o rată de dobândă mai mică, o bancă poate solicita drept garanţie active de o anumită
valoare, cu dreptul de a le vinde în cazul în care clientul nu reuşeşte să ramburseze creditul (în
concordanţă cu termenii conveniţi).

Tipuri de produse bancare în domeniul creditării

Facilităţi de credite pentru persoanele fizice

Credite în descoperit de cont/ Overdraft


Creditele în descoperit de cont sunt disponibile numai prin conturile curente ale clientului şi
implică posibilitatea retragerii de către client (pe bază de cec sau alte mijloace) a unei sume mai mari
decât cea de care dispune. Desigur, aceasta înseamnă că, în loc de a rambursa soldul la scadenţă,
clientul va datora bani băncii. Dobânda se percepe la soldul debitor rămas de plată şi, în mod normal,
se calculează zilnic.
Credite la termen

229
Prin acordarea unui credit la termen, banca avansează o sumă fixă de bani (creditul) care
urmează a fi rambursată în rate, pe o perioadă de timp convenită (termenul). Un credit pe termen
eşalonează costul activului pe o perioadă adecvată, de obicei ce nu depăşeşte durata de folosinţă a
activului în cauză. Rambursările se pot face lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
Conturi de buget (Budget Account)
Un cont de buget este un tip specializat de credit în descoperit de cont/ overdraft, care este util
în special clienţilor care doresc să eşaloneze unele plăţi periodice de valori mari, pe durata unui an.
Credite ipotecare (House Purchase Loans - Mortgages)
Un credit pentru achiziţionarea de case sau ipotecar este o formă specifică de credit la termen,
care permite unei persoane fizice să cumpere o casă. De regulă, valoarea creditului acordat reprezintă
numai o parte din suma necesară. Însă, băncile sau alte instituţii financiare pot acorda credite pentru
întreaga valoare a casei, dacă la un moment dat concurenţa în acest domeniu este puternică.
Credite acordate pe baza unei a doua ipoteci asupra aceleiaşi proprietăţi
Aceste credite sunt oferite cu scopul de a permite persoanelor fizice proprietari de case ca, în
baza proprietăţii pe care o deţin, să mai ia cu împrumut o sumă, în funcţie de valoarea proprietăţii lor.
Astfel, alături de creditul obţinut pentru cumpărarea proprietăţii, în funcţie de valoarea acesteia,
clientul poate solicita băncii sau altei companii un credit, garantat cu ipoteca instituită asupra aceleiaşi
proprietăţi.
Credite punte (Bridging Loans)
Un credit punte este un credit pe termen scurt, acordat unui client care îşi cumpără o casă nouă,
vânzând vechea proprietate. Întrucât cumpărarea şi vânzarea celor două proprietăţi au loc, de regulă,
în momente diferite, băncile oferă credite punte pentru a permite clienţilor să procedeze la
cumpărarea noii proprietăţi înainte de a o vinde pe cea existentă. Creditul se rambursează din banii
obţinuţi prin vânzarea vechii proprietăţi.
Credite de consum
Sunt destinate persoanelor fizice care lucrează pe baza unui contract de muncă şi a căror
principala sursa de venit o reprezintă salariul, fiind de asemenea acceptate alte tipuri de venituri :
dividende, chirii, etc.
Băncile acorda mai multe tipuri de credite de consum, cele mai des întâlnite fiind: credite pentru
nevoi personale - cu şi fără ipoteca; credite pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţa îndelungata;
credite auto; credite de vacanta; credite pentru studii; credite pentru efectuarea unor tratamente
medical.
Creditele fără nici un fel de garanţii sunt însoţite de obicei de comisioane de acordare foarte
mari, necesare băncii/creditorului pentru acoperirea asigurării de risc financiar
Credite imobiliare au ipotecare
Creditele imobiliare/ipotecare destinate persoanelor fizice pot fi folosite pentru:
cumpărarea sau construcţia unei locuinţe (incluzând creditele tip-punte)
modernizarea sau extinderea unui imobil
achiziţie de teren(uri)
refinanţarea unor împrumuturi similare
Cardurile de credit
Sunt carduri bancare prin intermediul cărora destinatorul cardului dispune de fondurile băncii

230
emitente, oferite sub forma unei linii de credit, care îi permit efectuarea de operaţiuni (plăţi la
comercianţi şi retrageri de numerar) în limita unui plafon stabilit în prealabil împreuna cu banca
emitenta.

Ce trebuie să cunoaşteţi în momentul în care accesaţi un credit.


Ce documente solicita banca?
Care este preţul creditului?
Rata dobanzii este costul principal al creditului.
Ea se aplica la soldul creditului (partea nerambursata din capitalul împrumutat iniţial), fiind
calculata la perioade de timp clar stipulate în contractul de credit.
Comisionul de analiza este destul de des întâlnit.
Atenţie la pragurile minime stabilite în valoare absoluta (de exemplu: comisionul este de 0,3%
din suma creditului, dar minim 50 EUR)! Acest comision minim, raportat la valoarea unui credit
foarte mic, poate reprezenta un procent semnificativ.
Comisionul de acordare este un procent din suma acordata care variază de la banca la banca.
Atenţie şi în cazul stabilirii de către bancă a unor valori minime ale comisionului!
Comisioane percepute anual sau lunar de o varietate foarte mare (de exemplu: comision de
administrare credit, de gestiune, de risc valutar, rezerva minima obligatorie), dar care constituie o
parte semnificativa a dobânzii, camuflată sub aceasta forma!
Primele de plata aferente asigurărilor solicitate de bancă pot fi asigurări de viaţă, asigurarea
imobilului ipotecat, asigurarea autovehiculului gajat, a echipamentelor sau a stocului, în cazul
persoanelor juridice.
Comisionul de rambursare anticipata - în cazul în care se doreşte achitarea creditului în
avans faţă de perioada din contractul de credit.
Costurile de schimb valutar în cazul creditelor în valută care sunt folosite/rambursate în
monedă naţionala (vedeţi comentariu la creditele imobiliare).
Comision de retragere a dosarului sau de renunţare la creditul aprobat.
Evaluare garanţii, în special în cazul garanţiilor imobiliare.
Onorarii notar pentru înregistrarea ipotecii.
Costul înregistrării gajurilor în Arhiva Electronica Mobiliara.
Costul radierii garanţiilor după terminarea creditului.
Comisioane pentru renegocierea/modificarea condiţiilor creditului.
Cat timp va fi necesar pentru finalizarea documentelor?
Cat timp sunt valabile documentele din momentul emiterii?
Care sunt "pericolele", ascunse de cele mai multe ori, in creditarea persoanelor juridice si
a întreprinzătorilor?
În cazul liniilor de credit, atenţie la comisioanele de tragere din linie sau de transferuri în
linia de credit, costuri care pot schimba semnificativ preţul total al produsului!
Creditele cu dobânda 0, care prin luarea în calcul a comisioanelor de administrare/acordare,
calculate de multe ori la limita aprobata şi nu la soldul creditelor, ajung la un cost total ridicat
comparativ cu produse similare ca funcţionalitate.

231
Cum puteţi compara ratele dobânzilor de tipuri diferite?
Rata dobânzii fixă
Rata dobânzii variabilă
Rata dobânzii revizuibilă
Varianta combinată
Ofertele promoţionale cu dobânzi foarte mici pe o perioada limitata presupun de obicei o
dobânda variabila mult mai mare decât cea fixa.
Atunci când dobânda variabila nu este strict legata de un indicator care poate fi foarte uşor
determinat de către client, cu siguranţa, ulterior perioadei în care este fixată, aceasta va creste. Este
bine să vă interesaţi exact care sunt criteriile pe baza cărora vor fi făcute modificările ulterioare.
Ce alte costuri/ condiţii suplimentare mai apar in momentul în care folosiţi un credit? taxa
care se plăteşte o singura dată la deschiderea contului curent
comisionul lunar / anual pentru administrarea contului curent
comisioanele de retragere numerar şi plăţi prin virament
soldul minim al contului permanent necesar
comisionul de depunere numerar/ încasare prin virament (rambursare credit)
comisionul de eliberare extras de cont
Produse de credit pentru personale juridice
Tipuri de credite:
- cash
- non cash

Credite cash:
- linia de credit în lei şi valută pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie, desfacere;
- credite în lei şi valută destinate nevoilor sezoniere şi temporare;
- credite în lei pentru descoperire de cont;
- credite în lei pentru cumpărare de acţiuni;
- credite în lei şi valută pentru investiţii.
- credite în lei şi valută pentru export;
- credite revolving;
- credite non revolving;
- credite de scontare – receivables financing (finanţare creanţe)
- factoring
- scontarea efectelor de comerţ:
- forfetarea:
- credit pentru (pre)finanţarea exporturilor
Garanţii solicitate în vederea acordării creditelor si acceptate de banca
Garanţii reale imobiliare
privilegiul
ipoteca
Garanţii reale mobiliare
depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit

232
soldul creditor al conturilor curente/subconturilor
titlurile la ordin si titlurile nominative
acţiunile
cesiunea de creanţă
echipamente, instalaţii etc.
planul de afaceri
fondul de comerţ
Garanţii personale
scrisori de garanţie bancara
avalizarea titlurilor de credit în favoarea băncii
garanţii de companie/firma
garanţii emise de fonduri de garantare
fidejusiunea/cauţiunea
garanţii emise de statul roman şi de autorităţile administraţiei publice locale
asigurare de risc financiar de neplata
Alte garanţii
Garanţii specifice
Acordarea creditelor este condiţionată, atunci când banca considera necesar, de asigurarea
acestora împotriva riscului comercial de neplată şi asigurarea împotriva riscului de ţară pentru
contractele de export încheiate cu partenerii externi, cu excepţia ţărilor nominalizate de BNR in
categoria A
Banca poate solicita clienţilor exportatori, în funcţie de riscul specific fiecărei tranzacţii, poliţa
de asigurare a riscului de nelivrare emisa de Eximbank, care va fi cesionata în favoarea băncii
Credite non cash:
Scrisori de garanţie bancară în lei:
Scrisori de garanţie în valută:
Garanţii solicitate:
depozite bancare, totale sau parţiale ale solicitantului sau ale unui girant;
scrisori de garanţie sau contra-garanţie bancară, emise de alte bănci;
gaj asupra unor bunuri mobile;
ipotecă asupra unor bunuri imobile ale clientului sau ale unor giranţi;
scrisori de garanţie din partea unor fonduri de garantare;
titluri de valoare;
cesionarea drepturilor din încasări în favoarea instituţiei de credit.

Evaluarea creditului prin punctaj


Evaluarea creditului prin punctaj este un mijloc statistic de evaluare a clienţilor, în încercarea de
a adopta un demers standardizat pentru determinarea bonităţii lor.
Pentru a dezvolta un sistem eficient de evaluare a creditului prin punctaj sunt necesare mai
multe informaţii semnificative despre clienţi.
Atribuirea punctajului are la bază examinarea cazuisticii clienţilor şi a anumitor informaţii
cheie, pentru a stabili care sunt categoriile de clienţi care, cel mai adesea, nu-şi plătesc creditele.

233
De exemplu, punctele atribuite în funcţie de tipul de locuinţă a clientului: clienţii care au case în
proprietate personală primesc un punctaj superior, comparativ cu cei care locuiesc cu chirie.
schimbare.
Sistemul bancar din România şi-a format un mecanism evoluat de urmărire a bonităţii firmelor
cuprinse în fundamentarea deciziilor de creditare.
Astfel, băncile determină performanţele financiare şi economice ale clienţilor săi în funcţie de
opt indicatori principali:
gradul de îndatorare,
lichiditatea curentă,
solvabilitatea patrimonială,
rentabilitatea capitalurilor proprii,
viteza de rotaţie a activelor,
acoperirea dobânzii,
dependenţa de pieţele de aprovizionare,
garanţii.

234