Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
crizei financiare
Ultimul raport al Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii privind impactul crizei
economice asupra populatiei observa faptul ca sărăcia este percepută nu atât ca o stare a unui
segment marginal al populaţiei, ci mai degrabă ca o stare a majorităţii. Este asociată cu
grupuri largi ale populaţiei: şomeri (al caror numar a depasit la sfarsitul lunii februarie 2010,
758.500 persoane ), familii cu copii, pensionari, tineri si chiar familii active cu unul/ două
salariu(i).
Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, iar printre factorii incriminaţi
cel mai adesea citaţi sunt efectele domino ale crizei economice şi proasta guvernare, factori
obiectivi externi segmentelor marginalizate.
Lipsa unor condiţii socio-economice şi culturale de viaţă care blochează satisfacerea lor
normală, duce la tensiuni intrafamiliale, la frustrări succesive, care nesoluţionate la timp duc
la transformarea familiei normale într-una vulnerabilă şi o împing spre o situaţie de criză, cu
alt tip de costuri sociale pe termen mediu si lung.
Riscul se transferă automat asupra copilului, având în vedere statutul lui aparte în familie, ca
persoană ce trebuie ocrotită, pentru că nu se poate apăra singur. Deşi copilul este un element
central al familiei el nu este o sursă de venit a acesteia ci, privita din perspective economica,
una de consum. Acesta este şi motivul pentru care familiile cu copii sunt mai vulnerabile
social şi economic.
Privitor la sursele de finanţare, o strategie antisărăcie poate miza pe un aflux mai mare de
resurse deoarece motivează comunitatea să reconsidere priorităţile, mobilizeză unele resurse
existente în mod difuz în societate, eliberează resurse ea însăşi printr-o eficientă utilizare, prin
soluţionarea unor nevoi şi prin micşorarea cheltuielilor pentru controlul şi reabsorţia
proceselor negative produse de sărăcie.
Grupul-ţintă al strategiei cu impact benefic asupra familiei poate fi stabilit după[2]:
- situaţii de lipsuri extreme ce nu pot fi rezolvate prin venituri curente: persoane fără
locuinţă/cu locuinţă improprie, femei cu copii alungate din locuinţă, copii ieşiţi din instituţii
fără suport din partea familiei, infractori eliberaţi din închisori;
- situaţii personale de dificultate absolută: copii abandonaţi, copiii străzii, copii abuzaţi fizic,
sexual şi emoţional, copii cu dificultăţi de adaptare, persoane cu dizabilităţi;
Prevenirea are în vedere complexul de acţiuni orientate spre eliminarea factorilor generatori
de sărăcie. Producera sărăciei este un element natural al societăţii care-l crează. Nu există
societate fără sărăcie, iar dispozitivele de prevenire sunt necesare fiecăreia, nu doar în situaţii
de risc. Indicat ar fi să se acţioneze simultan asupra prevenirii căderii veniturilor sub un
anumit nivel minim (compensarea pierderilor naturale de venit şi a lipsei de venit /venit
insuficient datorat unor situaţii naturale), crearea de locuri de muncă prin stimularea
investiţiilor în domenii eficiente, cerute de piaţă, formarea şi dezvoltarea capacităţilor prin
mecanisme de socializare, forme de educaţie, formare şi reciclare profesională
continuă,creşterea spiritului de disciplină şi responsabilitate în muncă; controlul proceselor
generatoare de sărăcie, stimularea revigorării economiei naţionale, protecţia participanţilor
vulnerabili în sistemul economic, prevenirea infracţionalităţii.
Recuperarea din sărăcie trebuie realizată având în vedere crearea de posibilităţi de producere a
veniturilor, în cazul în care există un deficit în acest sector, corectarea deficitelor de capacităţi
economice, motivaţionale şi a deficitelor de socializare, crearea unui sistem de suport social
care să evite dependenţa şi să stimuleze bunăstarea autonomă, minimalizarea proceselor
sociale care întreţin sărăcia, programe de corectare a efectelor durabile ale sărăciei: eliminarea
deficitului de educaţie, eliminarea pattern-urilor comportamentale generate de economia
subterană şi criminală, reinserţia socială a victimelor criminalităţii şi a condamnaţilor care au
săvârşit pedeapsa.
Sprijinul pentru cei sărăci, este obligatoriu în special în situaţiile în care sărăcia nu poate fi
prevenită şi nici recuperarea din sărăcie nu poate fi realizată eficient pentru toate grupurile
sociale. Acest sprijin poate îmbrăca diverse forme: ajutor social în bani/natură pentru cei aflaţi
în situaţie de nevoie acută şi pentru cei care nu pot să-ţi producă bunăstare proprie, dar poate
fi şi suport pentru cumpărare de locuinţe şi locuinţe sociale.
Factorii de risc asupra cărora trebuie să se aplece o strategie de suport pentru familie şi copil
sunt: deteriorarea severă a standardului de viaţă al marii majorităţi a familiilor şi în special în
cele cu copii, insecuritatea resurselor economice, dificultăţi în constituirea şi menţinera
familiei –venituri mici, lipsa locuinţei, eroziunea valorilor familiei – scăderea
responsabilizării faţă de familie, de naşterea şi creşterea copiilor, de respectarea drepturilor
copilului, tendinţe de disoluţie a familiei –în special prin migraţia temporară pentru obţinere
de venituri, boli ce afectează sănătatea reproducerii, dar şi la degradarea sănătăţii mamei şi
copilului, creşterea tensiunilor şi conflictualităţii în familii pe fondul frustrării socio-
economice, creşterea consumului de alcool şi droguri, creşterea mortalităţii masculine şi
scăderea natalităţii, -toate acestea reprezintă doar câteva din problemele cu care se confruntă
familia românească contemporană.
În aceste condiţii rezolvarea trebuie să vină din partea mai multor programe sectoriale,
realizate de organismele guvernamentale în parteneriat cu societatea civilă, în paralel cu
materializarea efectelor unei strategii de sustinere a familiei in perioada crizei economice la
nivel naţional şi proiectele de dezvoltare regională realizate în parteneriat cu foruri monetare
internaţionale şi autoritatea locală. Acestea trebuie sa cuprinda: