c
 

  
         
     c

Agricultura ţării noastre, ca şi a majorităţii ţărilor din Europa, parcurge în

etapa actuală o dezvoltare impetuoasă şi multilaterală, având scopul de a obţine
producţii cât mai ridicate, de un nivel calitativ superior şi la un preţ de cost cât mai
scăzut.
Sporirea producţiei şi a calităţii produselor agricole depinde de un complex
de factori (climatici, ecologici, agrotehnici, gen etici), dintre care protecţiei plantelor
îi revine un rol determinant.
Intensificarea măsurilor de creştere a producţiei atrage după sine
concomitent şi o sensibilizare a culturilor la atacul agenţilor fitopatogeni şi al
dăunătorilor, fapt care necesită aplicarea unor măsuri moderne de protecţia
plantelor. Astăzi se apreciază de către tot mai mulţi
specialişti că volumul actual al pierderilor cauzate de dăunători şi agenţi
fitopatogeni este mai mare decât în etapa antebelică sau - pentru unele ţări - chiar
decât în ultimele două decenii.
Astfel, în S.U.A. volumul pagubelor (estimate în milioane dolari americani)
provocate de paraziţii vegetali şi dăunătorii animali a avut o pondere mult mai
mare în anul 1965, fiind evaluat la 693 6, faţă de 1954, şi mai ales faţă de 1937,
când pierderile s-au ridicat la numai 789 milioane de dolari. Această creştere
importantă a pierderilor este pusă în legătură şi cu sporul de recoltă care a variat,
de asemenea, ascendent în cursul anilor, procentajul anual de daune rămânând
totuşi variabil în limite foarte str ânse. După evaluările efectuate de către diferiţi
specialişti, pierderile la produsele agricole pe plan mondial se cifrează la 40 ²75
miliarde dolari, ceea ce reprezintă 20 ²35% din producţie. Dintre aceste pierderi se
apreciază că aproape jumătate sânt cauzate de dăunătorii animali şi mai ales de
insectele şi acarienii fitofagi.
S-a constatat că înmulţirea în masă şi apariţia de noi dăunători cu
importanţă economică deosebită se datoresc în special intervenţiei omului, ca factor
de reglare sau de fluctuaţie în agroecosisteme. Astăzi combaterea dăunătorilor a
devenit o disciplină modernă, cu un pregnant caracter metodologic, având ca
principal scop limitarea densităţii speciilor dăunătoare la un nivel care să nu permită
înmulţirea lor în masă şi nici producerea de pagube culturilor.
În metodologia combaterii dăunătorilor, de un succes deosebit s-a bucurat
metoda chimică. într-adevăr, în ultimii 25 de ard în majoritatea ţărilor cu
agricultură dezvoltată produsele chimice de sinteză pe bază de clor şi fosfor au
avut o aplicare intensivă, fiind eficiente în combaterea principalelor spec ii de
dăunători fitofagi ti in agricultură şi silvicultură. Rezultatele spectaculoase
obţinute în tehnologia de producţie şi de aplicare a acestor pesticide a produs, de
asemenea, o emulaţie în cercetările chimice şi biologice în vederea sin tezei de noi
produse cu proprietăţi îmbunătăţite în direcţia creşterii eficienţei biologice. Astfel, în
perioada anilor 1948 ²1955 produsele cloroderivate şi mai ales cele pe bază de
D.D.T. au avut un caracter de universalitate în tratamente, fiind aplica te - din păcate
- fără rezerve în combaterea dăunătorilor.
Într-o altă etapă, în special după anul 1955, au apărut noi baze şi noi
condiţionări ale produselor pesticide cu efect insecticid, mărirea sortimentului prin
diversificarea tipurilor de produse, preţul de cost relativ scăzut determinând o
productivitate necunoscută anterior. Dar în cur ând s-au observat o serie de efecte
negative ale acestei combateri chimice abuzive. De aceea, paralel cu fluxul
producţiei de pesticide, cercetările biologice au fost orientate tot mai mult în direcţia
cunoaşterii efectelor secundare produse de insecticidele organice de sinteză, cele
mai importante dintre aceste direcţii de cercetare fiind următoarele:
- Selectivitatea redusă faţă de fauna utilă determină perturbări în echilibrul
biocenotic prin distrugerea prădătorilor şi paraziţilor diverselor grupe de fitofagi.
Limitarea speciilor auxiliare a dus implicit la supraînmulţirea unor .specii
antagoniste, care au devenit în acest fel dăunători de temut şi pentru care a fost
necesară obţinerea de tehnologii speciale de combatere. Exemplificarea cea mai
evidentă o prezintă ,,noii" dăunători din plantaţiile hortiviticole, cum sunt a carienii,
afidele, păduchele lâ nos, unele omizi defoliatoare etc.
- Persistenţa unor reziduuri toxice la suprafaţa sau în interiorul ţesuturilor
plantelor tratate (fructe, legume, rădăcini) determină, pe l ângă mirosul şi gustul
neplăcut, o depunere cronică a elementelor toxice în organismul uman prin
ingerarea alimentelor contaminate.
- Influenţa negativă directă a tratamentelor asupra unor verte brate şi toxiciia1
(a faţă de insectele polenizatoare, de păsări sau peşti care se hrănesc cu plante
tratate sau cu insecte intoxicate.
- Apariţia fenomenului de rezistenţă câştigată la forme intraspecifice (rase)
aparţinând numeroaselor specii de insecte sau acarieni care fost trataţi repetat cu
acelaşi tip de produs. Consecinţa imediată a rezistenţei constă în ineficacitatea
produselor pesticide aplic ate în tratamente, chiar în condiţiile măririi dozelor.
Efectele negative apărute prin folosirea unilaterală a combaterii chimice au
stimulat interesul pentru găsirea unor metode noi, mai eficiente, c are să înlăture
aceste consecinţe.
- Combaterea biologică reuneşte în ansamblul ei totalitatea mijloacelor
prin care dăunătorii plantelor de cultură su nt distruşi sau limitaţi numericeşte cu
ajutorul duşmanilor naturali grupaţi în zoofagi, bacterii, ciuperci sau virusuri. De
asemenea, se are în vedere includerea în această categorie de combatere şi a
unor mijloace bio logice prin folosirea de forme intraspecifice ale populaţiei
dăunătorului de combătut.
În ultimii ani, numeroase cercetări de combatere biologică au trecut pragul
strict al încercărilor de laborator, fiind extinse şi valorificate sub formă de tehnologii
în producţie pentru asigurarea unei protecţii eficiente a culturilor agricole.
Principalele direcţii de dezvoltare a combaterii biologice sunt următoarele :
1. Combaterea, biologică cu ajutorul speciilor de animale (insecte, acarieni,
nematozi) antagoniste dăunătorilor fitofagi. Această metodă se bazează pe
antagonismul natural existent între speciile zoofage (prădătoare sau parazite) şi
speciile fitofage care constituie în acest raport biologic hrana sau prada pentru
prima categorie de organisme. În ansamblul ei, metoda presupune în primul rând
cunoaşterea interrelaţiilor dintre cele două categorii de organisme antagonice
care populează un bio top şi care stau la baza principiilor tehnologice de înmulţire atît
a speciei-gazdă, cât şi a speciei zoofage. Prin stabilirea tehnologiei de lansare a
speciilor zoofage se realizează combaterea dăunătorului fitofag.
Pe plan mondial, metoda de combate re biologică prin folosirea zoofagilor a
fost extinsă în numeroase ţări, obţinându-se rezultate promiţătoare mai ales cu
speciile de Trichogramma asupra unor lepidoptere dăunătoare în culturile de
porumb, varză, tomate, plantaţii de arbori fructiferi , cu parazitul
ProspaltellaperniciosiTow., asupra păduchelui din San Jose sau cu prădătorii
acarofagi (Phytoseiuluspersimilis, Typhlodromusspp.) împotriva acarienilor din
sere sau plantaţii pomicole.
 2. Combaterea microbiologică a dăunătorilor foloseşte pe plan practic două
grupe de microorganisme zoopatoge ne, şi anume protozoarele, bacteriile sau
virusurile care sunt ingerate de specia dăunătoare de în agrosistem, ca de
exemplu viespea ProapaltellaperniciosiTow din plantaţiile de măr.
Se poate aprecia că obiectivele majore ale combaterii integrate a
dăunătorilor vor putea fi atinse numai dacă toate eforturile se vor concentra în
armonizarea tratamentelor chimice şi biologice baz ate pe crearea de tehnologii
adecvate cu o cunoaştere ecologică cât mai aprofundată a agroecosistemelor în
vederea obţinerii unei eficienţe ridicate în protecţia plantelor
În ce priveşte combaterea biologică a acarienilor prin utilizarea speciilor
acarofage, o parte din cercetări su nt finalizate în ţara noastrăsub formă de
tehnologii de combatere pe care unităţile de producţieagricolă le utilizează cu o
înaltă eficienţă, în special în condiţii deseră.
Metoda autocidă de combatere a inse ctelor dăunătoare este expusăat ât sub
aspect fundamental, cât şi ca obiect al cercetărilor aplicative,sintetizând de fapt
stadiul actual al problemei pe plan mondial.

În ultimele două-trei decenii, printre dăunătorii plantelor de cultură au apăr ut

noi elemente care au determinat orientări necunoscute până atunci în ecologia şi
practica protecţiei plantelor. Din punct de vedere sistematic, grupa acestor dăunători
face parte din familia Tetranychidae (acarieni tetranichizi), cunoscuţi în m ulte ţări şi
sub denumirea improprie de Äpăianjenii roşii".
Ritmul intens de înmulţire a acestor dăunători nu cunoaşte precedent în
raport cu alte specii dăunătoare. De asemenea, puterea lor de adaptare s -ar putea
compara cu cea a păduchelui din San Jose (Quadraspidiotusperniciosus), care în
primii 20 de ani de la semnalarea lui îi ţara noastră a reuşit să se înmulţească în
livezi într-o asemenea măsură, încât a produs pagube imense, distrugând circa 6
milioanede pomi.
Luând în consideraţie valoarea pagubelor produse de acarienii tetranichizi
din culturile agricole, ca şi posibilităţile lor de înmulţire net superioare păduchelui din
San Jose, se impune de urgenţă luarea unor măsuri de protecţie a plantelor prin
tratamente antiparazitare specifice şi adecvate.
Înmulţirea în masă a dăunătorilor tetranichizi ² neobişnuit de intensă ² în
acest scurt interval de timp coincide, din punct de vedere tehnic, cu perioada de
avânt şi de mari investiţii în agricultură în gener al şi în protecţia plantelor în special
după cel de-al doilea război mondial, în care metodele de combatere a principalilor
dăunători au fost reînnoite potrivit noilor cuceriri ale tehnicii producţiei chimice
de pesticide.
Apariţia şi înmulţirea în masă a acestor dăunători într-o măsură necunoscută
în trecut şi în condiţiile intensificării măsurilor agrotehnice şi fitosanitare au
determinat pe mulţi producători (Kotte,1958) să definească acarienii tetranichizi ca
dăunători ai culturilor bine între ţinute.
Într-adevăr, amploarea pe care a luat -o în ultimii 20 de ani dezvoltarea unei
industrii specifice de sinteză a produselor pesticide organice (şi mai ales a
preparatelor cloroderivate şi organofosforicede contact) folosite î n combaterea
dăunătorilor i-au determinat pecei mai mulţi specialişti să considere că aceste tipuri
de produse voracoperi cerinţele unei combateri eficiente pentru toate grupele de
dăunători.
 Efectele spectaculoase obţinute în combaterea unor insecte cu un grad de
dăunare foarte ridicat şi apar ţinând din punct de vedere sistematic la unităţi
taxonomice diferite, ca de exemplu: viermii fructe lor (Laspeyresiassp., Carpocapsa
ssp., Anarsia, Pandemisssp. etc),viespile fructelor (Hoplocampassp.), omizile
defoliatoare, moliilestrugurilor, păduchii ţestoşi (Coccidae), păduchii de frunză
(Aphidae),gărgăriţele (Curculionidae) - au întărit ideea de universalitate în
aplicarea noilor preparate pesticide.
Or, tocmai în aceste condiţii de intensivitate în aplicarea tratamentelor
chimice, apariţia înmulţirii în masă a unor specii dăunătoarede acarieni aduce în
discuţie noi probleme atât pentru biologie, câtşi pentru industria chimică
producătoare de pesticide.
Din punct de vedere biologic, pentru pr otecţia plantelor, o combatere
raţională trebuie să aibă în primul rând un sens ecologic caredepăşeşte sensul
strict al speciei în care include în noţiunea de eficienţă luarea în considerare nu
numai a nivelului populaţiei dăunătoru lui de combătut, ci şi celelalte populaţii din
agrobiocenoza. Respectivăcare pot fi influenţate în mod direct.
În cazul actualei probleme a acarienilo r fitofagi, modificarea raportu lui ecologic
dintre aceşti dăunători şi antagoniştii lor - dintre carerolul dominant îl au acarienii
fitoseizi în condiţiile aplicării sistematice şi intensive a tratamentelor cu produse
pesticide organosintetice împotriva insectelor, favorize ază înmulţirea în masă a
acarienilor dăunători, distrugân d în acelaşi timp fauna prădătoare.
Pentru industria chimică, această problemă are, de asemenea, unrol
determinant, deoarece poate hotărî orientarea de perspectivă asintezei şi producţiei
de pesticide selective, cu proprietăţi dirijatecătre un anumit spectru de dăunători,
cu caracteristici de toxicitatemai scăzută faţă de fauna folositoare şi faţă de om,
precum şi cu ungrad redus de toxicitate reziduală în plante şi mai ales în acele
organede plantă (fructe, legume) care se consumă în stare proaspătă.
Iată de ce speciile de acarieni fitofagi (Acarina : Tetranychidae),deşi
faunistic şi economic fără importanţă, cunoscute încă de multtimp, datorită noilor
condiţii ecologice şi tehnice produse în agroeco sistemul principalelor culturi agricole,
au devenit în ultima vremespecii dăunătoare de o importanţă primordială.
Totodată, această problemă a generat noi activităţi în domeniul bioecologiei
orientate spre studiere a aprofundata a speciilor anta goniste si mai ales a
acarienilor fitoseizi, în di recţia cunoaşterii valorii lor prădătoare, a echilibrului
dinamic care se stabileşte între celedouă categorii de specii antagoniste.
Cercetările mai recente s-au concretizat chiar în obţinerea unortehnologii de
înmulţire şi lansare în culturile a tacate de dăunătoripentru anumite specii de
acarieni prădători, ca d e exemplu cele realizate în ţara noastră (145, 146, 147, 148,
149) cu Phytoseiuluspersimilisîn vederea combaterii celui mai important dăunător
al culturilorde legume şi plante ornamentale din seră, Tetranych usurticae.
O importanţă deosebită o are, de asemenea, stabilirea tehnologiilorde
combatere simultană prin diferite metode a mai multor speciidăunătoare din
agrosistemul unor culturi, tehnologie în care metodabiologic ă este integrată,
termenul generând denumirea întreguluicomplex de combatere integrată.






 c

    
  !"  


Un caz interesant de specificitate îl constituie moliile polifenice, ca

Anthereapolyphemus, care se pot împerechea exclusiv în prezenta frunzelor de
Quercusrubra (stejar roşu). Analizele efectuate au arătat ca frunzele de stejar emana
un compus volatil (trans-2-hexanol), care stimulează receptorii senzoriali din
antenele femelelor declanşând astfel eliberarea feromonului sexual al acestora, care
apoi excităşi determină masculul să se împerecheze. Un alt caz interesant îl
constituie gărgăriţa trestiei de zahar, Rhabdoscelumobscurus, care nu -si elimina
propriul feromon sexual numai dup ă ce s-a hrănit cu trestie de zahăr. În acest caz,
declanşatorul eliminării feromonului trebuie sa fie un compus chimic neidentificat,
existent în trestia de zahăr.
Feromonii moliei stejarului, Archipssemiferanus, se g ăsesc ca atare în
frunzele de stejar, fapt ce grăbeşte distrugerea stejărişurilor naturale de către
aceasta molie. Larvele femelelor de Archipssemiferanus î şi iau feromonii gata
sintetizaţi din frunzele de stejar, care contribuie în mod direct la atragerea masculilor.
După sosirea masculilor pe frunze, femelele elimina o cantitate mai mare de feromon
pentru a determina masculul sa se îndrepte spre organul de copula ţie.
Feromonii sexuali ai insectelor sunt tot mai mult utiliza ţi în agricultură, ca
substanţe biologic active, eficiente pentru combaterea biologic ă a insectelor
dăunătoare, mai ales că combaterea chimică a insectelor dăunătoare s-a dovedit că
are efecte secundare nedorite: poluarea mediului, dezechilibrarea biocenozelor
datorita lipsei de specificitate a unor comp uşi fitofarmaceutici, inclusiv a numeroase
insecticide.
Feromonii sunt preferaţi insecticidelor în combaterea dăunătorilor deoarece,
având o mare specificitate şi fiind produşi în cantităţi mici, nu au, practic, efecte
poluante.
Feromonii sexuali ai insectelor sunt utilizaţi în agricultură atât pentru
aprecierea şi supravegherea populaţiei de dăunători, în vederea îmbunătăţirii
prognozei în aplicarea tratamentelor chimice, cât si în combaterea directa a acestora
prin împiedicarea împerecherii sexelor, fapt ce va determina reducerea treptată a
urmaşilor şi, în final, dispariţia dăunătorilor.
Împiedicarea împerecherii insectelor se poate realiza atât prin captarea în
masă a masculilor, cu ajutorul unor capcane ce con ţin feromoni naturali sau artificiali,
din populaţia naturala înainte de o împerechere, fie prin impregnarea atmosferei din
zona protejata cu feromoni (concentraţii mari) cu scopul de a dezorienta masculii,
care astfel ajung în imposibilitatea de a repera (detecta, sesiza) femelele virgine în
vederea împerecherii. Teoretic vorbind, este posibil ca unele insecte d ăunătoare să
fie eliminate dintr-o zona oarecare prin captarea masculilor cu feromoni naturali sau
artificiali. În practică, apar numeroşi factori care micşorează eficienţa momelilor
sexuale.
Feromonii sintetici sunt folosiţi în prezent cu precădere pentru supravegherea
populaţiei de dăunători în vederea îmbunătăţirii prognozelor privind aplicarea şi
sporirea eficientei tratamentelor chimice.
 c#$!%!&%c&'!'%(&!c)*$%!&#'%
+%*c$+!%

,-  . (/ 
La înfiinţarea livezilor se va folosi numai material săditor neinfestat obţinut
din pepiniere autorizate à însoţit de certificat fitosanitar . Se va evita luarea de altoi din
livezile infestate. Nu se vor planta în apropierea pepinierelor specii preferate de
dăunător cum sunt: gutuiul japonez , p ăducelul , etc.
În livezi sau în pepiniere se vor aplica 1-2 tratamente în iarnă, în perioada
repausului vegetativ, la temperaturi mai mari de 0 0 C, cu unul din produsele:
Polisulfura de Bariu 45 PU -6% ; Zeama Sulfocalcica 28 Be-20% ; Oleoecalux CE
3%-1,5% ; Carbetox 37 CE²1,0%.
În cursul perioadei de vegeta ţie tratamentele se fac la avertizare. Pentru prima
generaţie buletinele de avertizare se dau la 7 -8 zile de la apariţia primelor larve şi se
repetă daca este cazul după 5-8 zile şi respectiv după 8-12 zile. Stabilirea
momentului de apariţie al larvelor se poate face cu ajutorul sumei de temperatură
efectivăîn funcţie de care, după o săptămână se aplică primul tratament. Pentru
primageneraţie se fac 2-3 tratamente. Se vor folosi următoarele produse: Polisulfura
de Bariu 45 PU 1%; Carbetox 37 CE-0,5%; Carbetox 50 CE 0,3-0,5%; Sinoratox 35
CE 0,15-0,2%; Ordatox 25 CE -0,3%; Ecamet 50 CE 0,1-0,15%; Pyrinex 48 CE -
0,2%; Sintox 25 CE -0,4%.
0& 
  .    
În cursul repausului vegetativ se vor face tratamente de iarn ă cu Polisulfura
de Bariu 45 PU -6%. În cursul perioadei de vegetaţie, în perioada apariţiei larvelor se
recomandă utilizarea produselor: Imidan 50; WP-0,1%; Ecalux 25 CE-0,1%; Ripcord
40 CE-0,075%.
1! 
 

.  2 
Se recomandă respectarea cu stricteţe a măsurilor de carantină fitosanitară,
folosirea de material săditor neinfestat, tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor, care
prezintă atac, folosirea de soiuri rezistente.
Pe cale chimicăîn cursul repaosului vegetativ se pot face tratamente cu
Polisulfura de Bariu 6% sau Zeama Sulfocalcic ă 20%. La dezmugurire se recomand ă
o îmbăiere cu Carbetox 37 CE- 0,4% sau Sinoratox 35 CE ± 0,15%.
În cursul perioadei de vegetaţie, la semnalarea primelor colonii, se vor face
tratamente cu: Ordatox 25 CE-0,25%; Imidan 50 WP- 0,1%; Kilval CE400 g/1-0,1%;
Ecalux 25 CE- 0,1%; Pyrinex 48 CE-0,2%; Nomolt 15 SC-0,05%; Sumicombi 30 CE-
0,04%. De asemenea se poate folosi preparatul bacteri an Thuringin 6.000 -0,2%.
3#4 .    
În livezile infestate pentru distrugerea ou ălor de iarna, se vor face tratamente
cu Polisulfura de Bariu 45PU -6%; Zeama sulfocalcica 28 ± 30 Be- 20%; Carbetox 37
CE -1%. La dezmugurire rezultate bune se obţin prin utilizarea produsului UC1 -2%.
În cursul perioadei de vegetaţie începând cu apariţia primelor colonii de afide
şi odată cu formarea pseudocecidiilor, se vor face tratamente cu: Carbetox 37 CE-
1%; Sinoratox 35 CE-0,1%; Onevos 35 CE-0,2%; Onefon 80 PS 0,15%; Folimat 50
LC 0,05-0,1%; Ambush 25CE-0,1%; Reldan 2E CE-0,2%; Fernos 50 DP -0,5%;
Cymbush 10CE-0,0125%; Medimitox 40 CE- 15%. Tratamentele se vor repeta dup ă
caz. Se vor stropi mai ales părţile inferioare ale frunzelo r, alternându-se produsele.
56  

 .
  
Se recomandăîn perioada căderii fructelor , adunarea zilnică a celor căzute şi
distrugerea lor. Toamna sau p rimăvara devreme, se sapă solul in livezi sau in jurul
pomilor pentru distrugerea eonimfelor hibernante.
Tratamente chimice se fac la avertizare. Termenele de aplicare a
tratamentelor se avertizează în funcţie de criteriul biologic şi fenologic. Criteriul
biologic constăîn stabilirea termenelor de combatere în funcţie de perioada
preovipozitarăşi ovipozitară, urmărind apariţia în cuştile de avertizare a primelor
viespi. Buletinele de avertizare se vor lansa dup ă 5-6 zile de la apariţia primelor
viespi în cuştile de avertizare, indicând începerea tratamentelor după 3-4 zile sau
odată cu depunerea primelor oua in izolatoare. Criteriul fenologic constăîn stabilirea
momentului optim de combatere când 10-15% din petale sau scuturat la soiurile cu
înflorire timpurie sau semitimpurie ( D, Agen , Gras romanesc, Tuleu g ras ).
Se aplica în general un singur tratament cu unul din produsele: Carbetox 50
CE-0,175%; Carbetox 50 odorizant CE -0,2%; Phospit 100CE0,05- 0,1%; Danex 80
SP -0,15%; Diazol 60 CE -0,1%; Ecalux 25 CE-0,075%; Padan 50 DP -0,1%; Meotrin
20CE-0,02%.
Ä# 
 .  

Adulţii se pot combate în faza hrănirii şi copulaţiei, prin colectarea mecanica,
prin scuturare a adultilordimineata pe prelate si apoi distrugerea lor. Se pot obtine
astfel , rezultate notabile. Chimic impotriva adultilor se pot face tratamente cu
produse organo-fosforice , carbamice , etc. Combaterea larvelor mai ales in
pepiniere si in scolile de vita se poate face prin tratarea solului cu insecti cide
granulate organo -fosforice. S-a experimentat cu succes si utilizarea preparatului
Muscardin 45 M.
7 


.

8  

Se recomanda taierea ramurilor uscate , razuirea tulpinilor si a ramurilor
groase , distrugerea prin ardere a resturilor adunate. Unul dintre procedeele
mecanice folosite este Äantonomajul´ , care consta in scuturarea
gargaritelordimineata intre orele 7 -10 pe prelate , timp de 2 -3 saptamani.
Se pot folosi de asemenea braiele capcana asezate in jurul trunchiurilor sau
ramurilor groase , confectionate din paie sau carton gof rat. Braiele se aplica la
inceputul lunii iunie si se vor distruge toamna tarziu , prin ardere.
Tratamentele chimice se fac la avertizare , in perioada umflarii mugurilor de
rod la soiul Ionathan , cand 15% din butonii florali sunt atacati. Se vor face st ropiri cu
Carbetox 37CE 0,5% , Sinoratox 35 CE 0,15 ± 0,2% .
9'8 .
  
Se aplica aceleasi masuri de combatere ca si pentru viespea neagra a
prunului. Combaterea biologica a daunatorului se poate face cu preparatul Thuri ngin
6000. Tratamentele se fac la avertizare , in faza de Äcap negru´ si in functie de durata
incubatiei , in care Ki = 70 C
:6.
   
Se recomanda adunarea cuiburilor de omizi si distrugerea lor prin ardere .
Aceasta operatie se executa cand cuiburile sunt mici , cuprinzand 3 -6 frunze si se
repeta daca este necesar dupa 5 -6 zile. Se pot utiliza si braiele capcana aplicate pe
trunchiul pomilor pentru captarea larvelor care se impupeaza.
In zonele sericicole mai ales in perioada hranirii viermilor de matase nu se vor
face tratamente chimice .
Tratamentele se fac la avertizare si se bazeaza pe criteriul biologic care ia in
considerare densitatea cuiburilor de omizi. Tratamentele se avertizeazacand se
observa mai mult de doua cuiburi de omizi pe pom. Ele se vor face in special
impotriva larvelor din primele varste si se vor repeta dupa 8 ± 10 zile , daca este
cazul .
 Pentru combatere se recomanda urmatoarele insecticide : Phosphit 100 CE
0,05 ± 0,1% ; Divipan 100 CE 0,05 ± 0,1% ; Danex 80 SP 0,2% ; Bromex 50 CE
0,2% ; Ecalux 25 CE-0,1% .
,;%
 .
  
Se recomanda saparea solului in jurul pomilor toamna sau primavara
devreme. Deasemenea se poate face tratarea solului din jurul pomilor cu diferite
produse granulate .
Recoltarea produselor trebuie sa se faca la timp. Tratamentele chimice se fac
la avertizare , in functie de criteriul biologic , ecologic si fenologic. Buletinele de
avertizare se lanseaza in functie de criteriul biologic la data aparitiei primelor muste
in custile de avertizare , urmand ca tratamentele sa se aplice la data realizarii
maximului curbei de zbor. Criteriul ecologic consta in stabilirea termenelor de
aplicare a tratamentelor folosind constanta termica a perioadei preovipozitare .
Criteriul fenologic consta in avertizarea combaterii in momentul intrarii in
parga a soiurilor semitimpurii de cirese. Se pot folosii urmatoarele produse :
Carbetox 37 CE 0,4% ; Sinoratox 35 CE 0,1% ; Lebaycid 50 CE 0,15% ; Danex 80
SP 0,15% ; Carbesulfan 30 CE 0,2% ; etc .

'<%+!

1.*Combaterea biologică a dăunătorilor* - N. Iacob, M. Lăcătuşu,

C. Beratlief, G. Mihalache şi I. Ceianu, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1975
2.aCombaterea bolilor şi dăunătorilor speciilor pomicole
sămânţoase*-LEFTER GH., Editura Ceres Bucureşti 1990 .
3.
4.
5.
6.
7.http://www.scritube.com
8. http://insecticid.blogspot.com