Sunteți pe pagina 1din 444

• Afectiuni congenitale ale cristalinului

• Afectiuni congenitale ale sclerei


• Afectiuni congenitale ale uveei
• Afectiunile congenitale ale pleoapelor
• Alergii oculare
• Amaurosis fugax
• Anomali congenitale ale corneei
• Anomalii congenitale ale aparatului lacrimal
• Anomalii congenitale ale conjunctivei
• Anomaliile congenitale ale nervului optic
• Anomaniile congenitale ale vitrosului
• Arsurile corneei
• Astigmatismul
• Blefarita
• Blefaroptoza
• Blefarospasmul
• Cataracta
• Concretiunile calcare conjunctivale
• Conjunctivita
• Conjunctivita acuta cu bacil Weeks
• Conjunctivita alergica
• Conjunctivita bacteriana simpla
• Conjunctivita cu Chlamydii
• Conjunctivita difterica
• Conjunctivita din eritemul polimorf
• Conjunctivita fungica
• Conjunctivita gonococica
• Conjunctivita herpetica
• Conjunctivita lemnoasa
• Conjunctivita purulenta gonococica a nou nascutului
• Conjunctivite virale
• Conjunctivitele parazitare
• Conjunctivitele produse de agenti iritanti
• Degenerescenta maculara
• Degenerescente vitreene
• Dezlipirea de retina
• Distrofii ale stromei corneene
• Distrofii corneene anterioare
• Distrofiile corneene de acumulare (tezaurismoze)
• Distrofiile corneene posterioare
• Ectropionul
• Eczema pleoapelor
• Entropionul
• Erizipelul pleoapei
• Fracturile orbitei
• Glaucom
• Hemoragiile vitreene
• Hepesul palpebral
• Hipermetropia
• Hipotonia oculara
• Infectiile pleoapelor
• Keratita fungica
• Keratitele - Inflamatiile corneei
• Lagoftalmia paralitica
• Leziuni ale pleoapelor in antrax
• Leziuni oculare in lepra
• Leziunile pleoapelor in Moluscum contagiosum
• Meibomita si Tarsita
• Miopia
• Modificari involutive ale corneei
• Orbirea - cecitatea
• Orjeletul (ulcior)
• Pemfigusul conjunctivei
• Pinguecula
• Prezbiopia
• Pterigionul
• Retinoblastomul
• Salazionul (Chalazionul)
• Sifilisul palpebral
• Sindroame psihovizuale
• Sindromul de retractie a pleoapelor
• Sindromul ochi uscat
• Sindromul Parinaud
• Supuratiile palpebrale - flegmonul si abcesul palpebral
• Toxoplasmoza oculara
• Trahomul
• Traumatismele pleoapelor
• Tuberculoza palpebrala
• Tulburarile de statica si motilitate palpebrala
• Tumorile aparatului lacrimal
• Tumorile conjunctivale
• Tumorile coroidei
• Tumorile nervului optic
• Tumorile pleoapelor
• Tumorile sclerei
• Vaccina
• Xeroza conjunctivei
• Zona zoster oftalmica
Cum functioneaza ochiul ?

Ochiul este ca o camera foto. Imaginati-va ca faceti o fotografie. Lentila care se gaseste in partea din fata a aparatului foto
permite trecerea si focalizarea luminii pe filmul situat in partea din spate a aparatului. Cand lumina atinge filmul se
realizeaza o fotografie.

Ochiul lucreaza intr-un mod similar. Partile din fata ale ochiului (corneea, umorul apos, cristalinul) sunt transparente si
permit luminii sa treaca catre centrul ochiului, unde se gaseste o alta substanta transparenta ca un gel numit vitros.

Transparenta structurilor oculare enumerate mai sus permit luminii sa ajunga catre retina, iar cristalinul permite focalizarea
luminii pe retina. Retina este similara filmului fotografic si ea ne permite sa vedem. De la retina pleaca informatii vizuale
catre creier, pe calea nervului optic. Acesta este modul in care functioneaza ochiul nostru.

1. Planul lacrimal
2. Cornee
3. Iris
4. Corp ciliar
5. Zonula Zinn
6. Cristalin
7. Vitros
8. Retina
9. Nerv optic
Miopia

Miopia reprezinta o tulburare de refractie a globului ocular, caracterizata prin faptul ca imaginea obiectelor privite este
focalizata in fata retinei – un dezechilibru intre puterea sistemului de lentile ocular si lungimea axului anteroposterior al
globului ocular, sau altfel spus, un exces de convergenta (in mod normal, imaginea obiectelor este focalizata pe retina, intr-o
zona de acuitate vizuala maxima, denumita "pata galbena") . Corneea si cristalinul reprezinta cele doua medii refractive
ale globului ocular; dintre aceste componente, cornea contribuie cel mai mult la formarea imaginii obiectelor privite, la
nivelul retinei. Daca axul anteroposterior al globului ocular este prea scurt, imaginea obiectelor se va forma in spatele
retinei, situatie patologica, care se insoteste de scaderea acuitatii vizuale – aceasta situatie mai este denumita si
hipermetropie; daca axul anteroposterior al globului ocular este prea lung, puterea refractiva a dioptrului ocular
(sistemul de lentile al ochiului uman) nu va fi suficienta, iar imagina va fi focalizata inaintea retinei – aceasta tulburare
refractiva este denumita miopie si este de asemenea insotita de scaderea acuitatii vizuale.

Acuitatea vizuala se refera la capacitatea unei persoane de a distinge detalii fine ale obiectelor pe care le priveste. O
alta cauza de afectare a acuitatii vizuale, o reprezinta astigmatismul; astigmatismul este tot o tulburare de refractie, datorata
asincronismului refractiv dintre cornee si cristalin. Din fericire, aceste tulburari de refractie pot fi corectate prin
purtarea de lentile aeriene, lentile de contact sau cu ajutorul chirurgiei refractive.

Pacientul miop vede cu claritate obiectele care se afla in apropierea ochiului, insa atunci cand priveste la distanta, vederea
sa este incetosata; aceasta se intampla deoarece fie axul globului ocular este prea lung, fie datorita faptului ca suprafata
anterioara a corneei este prea bombata; la polul opus se afla tulburarea de refractie denumita "hipermetropie" – cornea este
prea aplatizata sau axul anteroposterior al globului ocular este prea scurt, imaginarea formandu-se in spatele retinei. Miopia
poate fi corectata prin purtarea de lentile divergente (aceste lentile, , deplaseaza’’ imaginea formata, din fata retinei, chiar pe
retina) .

Dioptrul ocular (mediile transparente si refringente ale globului ocular) este constituit din cornee, umoare apoasa,
cristalin si corpul vitros; dintre acestia, capacitatea refractiva a cristalinului (lentila biconvexa) se poate modifica in timpul
procesului de acomodatie (fenomen ce consta in modificarea curburii cristalinului, pentru a permite focalizarea imaginilor
pe retina, atunci cand obiectele sunt aduse la o distanta mai mica de 6 metri de globul ocular) ; in ansamblu, dioptrul ocular
poate fi comparat cu o lentila convergenta cu puterea de 60 dioptrii. In mod normal, cristalinul si cornea functioneaza
precum lentilele unei camere foto, sincronizandu-se pentru a permite formearea pe retina a celei mai bune imagini (este
vorba de o imagine clara a obiectelor privite de aproape sau de la distanta) . Pupila este asemenea unui diafragm si are
rolul de a regla cantitatea de lumina care ajunge la nivelul retinei. Retina reprezinta componenta globului ocular, cu rol
in transformarea stimulului luminos in impulsuri nervoase, ce vor fi transmise pe calea nervului optic pana la nivelul
cortexului vizual (regiunea occipitala), generand astfel senzatia luminoasa.

Pacientul cu miopie are vederea la distanta incetosata, aceasta deoarece imaginea (care se formeaza inaintea retinei),
trimite pe retina doar un con de lumina (cerc de difuziune) . Frecventa miopiei in populatia generala, variaza foarte mult
functie de varsta pacientilor: statistic, aproape 5% dintre nou-nascuti sufera de miopie congenitala (miopie prezenta inca de
la nastere) ; mult mai frecvent, miopia afecteaza populatia adulta – aproape o treime dintre adulti prezinta miopie. Printre
tarile cu cea mai ridicata prevalenta a cazurilor de miopie, putem enumera: China, India, Malaiezia si Marea Britanie.
Recent au fost realizate studii in care a fost demonstrata legatura dintre incidenta crescuta a cazurilor de miopie si nivelul de
educatie al populatiei studiate; cu cat preocuparile intelectuale ale unei populatii sunt mai intense, cu atat mai frecvente sunt
cazurile de miopie. Miopia afecteaza din ce in ce mai mult tarile din Europa de Vest; in ultimii 20 de ani, numarul cazurilor
de miopie la copii s-a dublat.
Patogenie si cauze
Factorul genetic joaca un rol foarte important in aparitia miopiei; miopia este cu atat mai frecventa cu cat unul sau ambii
parinti sunt miopi. Mediul in care persoana respectiva traieste si isi desfasoara activitatea, reprezinta de asemenea un
factor determinant in aparitia miopiei (exista areale geografice in care numarul cazurilor este alarmant) ; numarul cazurilor
de miopie se coreleaza strans cu numarul de ore pe care indivizii unei populatii il petrec in fata calculatorului sau citind de
aproape – cu cat efortul vizual este mai intens, cu atat mai solicitata va fi musculatura globului ocular; iluminarea slaba a
locului de munca faciliteaza si ea aparitia miopiei. Asadar, pentru ca miopia sa apara este nevoie de un teren genetic
predispozant, la care concura anumiti factori de mediu (precum cei enumerati mai sus) .

De asemenea, miopia poate aparea secundar altor boli si sindroame: hipertensiune arteriala, diabet zaharat necontrolat,
sindromul Marfan, sindromul Down, homocistinurie, ectopia lentis, sindromul Turner, sindromul dispersiei pigmentilor.

Daca in miopia simpla putem vorbi despre un viciu de refractie pur – asincronism intre lungimea axului anteroposterior al
globului ocular si puterea refractiva a dioptrului ocular (cornee, cristalin), in miopia degenerativa este vorba despre leziuni
ale globului ocular, induse genetic, care determina alungire progresiva a axului antero-posterior si implicit scaderea
marcanta a acuitatii vizuale. Oricare ar fi tipul de miopia prezenta la un pacient, focarul de formare al imaginii (locul in care
lumina refractata de cornee si cristalin se strange), este plasat inaintea retinei. Ca si curiozitate, o alungire a globului ocular
axul sau anteroposterior cu doar 1 milimetru, va determina o crestere a gradului de miopie, cu cel putin 3 dioptrii.

Diagnostic

Pentru diagnosticarea formelor de miopie simpla se va urmari evaluarea viciului de refractie prin metoda denumita
refractometrie, precum si realizarea diagnosticului diferential, prin excluderea altor forme de miopie: miopia pilotilor de
supersonice, miopia nocturna, miopia de curbura, miopia de indice.

Refractia oculara poate fi apreciata utilizand metode subiective sau obiective. Metoda Donders reprezinta una dintre metodele de
apreciere subiectiva a refractiei oculare (lentile, optotip) . Ochii pacientului sunt examinati concomitent cu ajutorul optotipului
(optotipul reprezinta un panou pe care sunt inscrise diferite simboluri, pe care in mod normal subiectul le poate descifra de la o
anumita distanta standard, inscrisa pe acel panou) . Dupa examinarea cu ajutorul optotipului, se va proceda la examinarea
pacientului cu ajutorul lentilelor plasate in rama de proba. Plasarea succesiva de lentile, in rama de proba, lentile ce au diferite
dioptrii, poate conduce la elucidarea tipului de viciu prezent la pacientul respectiv: hipermetropie sau miopie. Fanta stenoptica si
cadranul Green sunt utilizatea pentru diagnosticarea astigmatismului (cadranul Green este de forma unui cerc, pe care sunt inscrise
meridiane) ; plasat la nivelul optotipului, acest cadran este util pentru identificarea meridianului astigmat (planul in care se situeaza
viciu de refractie) .

Ca si metoda obiectiva, putem utiliza refractometrul; astfel, se poate determina refractia dioptrului ocular pe cele doua
meridiane principale, precum si inclinatia precisa a acestor meridiane; acest aparat se bazeaza pe proiectia unor imagini si pe studiul
luminii reflectate de catre retina pacientului examinat.

Miopia degenerativa poate fi diagnosticata prin examen oftalmoscopic (examinarea fundului de ochi, care sa permita aprecierea
statusului retinei, vaselor si nervului optic), cand examinatorul va identifica la nivelul retinei, o formatiune denumita, , conus
miopic’’ (cu aspect de semiluna de culoare alba) ; aceasta formatiune apare ca urmare a distensiei structurilor globului ocular. Odata
cu evolutia leziunilor, la nivelul polului posterior al globului ocular vor aparea multiple hemoragii maculare, care pot fi sesizate cu
usurinta la examenul oftalmoscopic. De asemenea, la nivelul maculei (zona de acuitate vizuala maxima de la nivelul retinei), putem
observa regiuni hiperpigmentate, ce apar ca urmare a resorbtiei unor mici hemoragii. Ulterior, zonele hiperpigmentate vor alterna
cu cele depigemntate, in timp ce reteaua de vase retiniene devine foarte vizibila; corpul vitros este si el afectat – apare o lichefiere
precoce a vitrosului. Ca si complicatii ale miopiei degenerative, se pot instala: cataracta si glaucomul cu unghi deschis. Pe langa
aceste modificari obiective ale structurilor globului ocular, se constata scaderea marcata a acuitatii vizuale; acuitatea vizuala
neputand fi corectata pe deplin prin purtarea ochelarilor; de asemenea, pacientul prezinta grave deficite in ceea ce priveste vederea
nocturna (acesta are o acuitate vizuala foarte scazuta in amurg) ; un miop trebuie depistat precoce prin testari de rutina; se
recomanda ca persoanele cu miopii grave, sa evite conducerea automobilelor.

Semne si simptome

Din punct de vedere clinic putem vorbi despre trei categorii de miopie: miopia simpla (tulburare de refractie), miopia degenerativa
(miopia boala) si miopia maligna. Miopia mai poate fi clasificata functie de valorea dioptrica (miopie mica – pana la 3 dioptrii;
miopie medie – 4 / 6 dioptrii; si miopia mare – peste 6 dioptrii), sau dupa mecanismul de aparitie (miopie axiala, de curbura sau de
indice – este vorba de indicele de refractie) .

Miopia axiala apare atunci cand lungimea axului anteroposterior al globului ocular este mult crescuta fata de normal, in timp ce
puterea de refractie a dioptrului ocular se pastreaza in limite normale. Miopia de curbura apare atunci cand curbura fetei anterioare a
corneei sau a cristalinului este mult accentuata. Miopia de indice se datoreaza modificarii indicelul de refractie al cristalinului (care
este mult crescut), secundar unor boli (diabet zaharat), sau ca urmare a consumului unor chimioterapice (medicamente) .

Miopia simpla apare de obicei in prima coliparie (5-10 ani) ; de aceea mai este cunoscuta si sub denumirea de "miopia
scolarului". Scolarul apropie din ce in ce mai mult privirea de caiet, acesta nu mai vede bine la tabla si solicita mutarea sa cu cateva
banci ma in fata, si de asemena el nu mai vede bine scrisul de la televizor si tinde tot mereu sa se apropie cu privirea de acest aparat.
Miopia simpla este un viciu de refractie pur, care se datoreaza lipsei de corelatie dintre lungimea axului anteroposterior al globului
ocular si puterea refractiva a dioptrului ocular (exces de convergenta) ; in rest, elementele globului ocular sunt normal constituite.
Factorul ereditate joaca un rol important in aparitia miopiei simple, la care se supraadauga factorul comportamental
declansator. Datorita excesului de convergenta, imaginea obiectelor privite se formeaza in fata retinei; apropierea obiectelor de ochi
este urmata in mod firesc de deplasarea focarului catre retina si de perceperea unei imagini mai clare. Miopii au o vedere neclasa la
distanta, aceasta deoarece globul ocular nu detine un mecanism compensator asea cum se intampla in cazul hipermetropiilor.
Pentru o persoana cu miopie, vederea de aproape nu necesita un efort excesiv in ceea ce priveste acomodatia – de obicei miopii
prefera meseriile care implica utilizarea vederii de aproape: ceasornica, bijutier.

Persoanele cu miopie simpla relateaza scaderea acuitatii vizuale pentru distanta si chiar cefalee (dureri de cap) ; vederea la
distanta poate fi imbunatatita prin micsorarea fantei palpebrale (inchiderea partiala a ochilor) ; cu cat valoarea dioptrica a miopiei este
mai mare, cu atat mai scazuta este acuitatea vizuala pentru distanta. Miopia simpla debuteaza in copilarie, insa din fericire ea se
stabilizeaza la varsta adolescentei (in jur de 18 ani) ; sarcina poate conduce la agravarea acestei forme de miopie. Notam faptul ca,
atunci cand miopia debuteaza precoce in copilarie, cel mai probabil ca ea va evolua pe o perioada mult mai mare de timp.

Persoanele care sufera de miopie simpla sunt supuse riscului de a dezvolta strabism divergent (datorita efortului de acomodatie
minim) . Popular, strabismul mai este cunoscut si sub denumirea de "privire incrucisata". Daca a debutat in copilarie, de obicei
miopia simpla are o evolutie lent-progresiva (1-2 dioptrii), pana la varsta adolescentei; atunci cand s-a stabilizat, in foarte rare
cazuri miopia simpla depaseste 6 dioptrii (dioptria reprezinta unitatea de masura a puterii unei lentile) .

Celelalte tipuri de miopie sunt mult mai rar intalnite (miopia degenerativa, miopia maligna) ; ele se datoreaza mai ales unor
importanti factori genetici, care concura la aparitia unor anomalii congenitale ale globului ocular (axul anteroposterior al globului
ocular se alungeste progresiv) . Adesea este vorba despre o tulburare de refractie accentuata (de peste -10 dioptrii), prezenta inca
de la nastere, si care progreseaza odata cu maturarea organismului (chiar si pana la -30 dioptrii) . Desi mecanismele miopiei
degenerative sunt incomplet elucidate, s-a observat cum tunicile globului ocular sufera un deficit de structura. Miopia degenerativa
poate debuta precum o forma de miopie simpla, insa evolutia acesteia este mult mai alerta.

Pacientul acuza grave tulburari ale acuitatii vizuale, vederea neputand fi corectata pe deplin cu ajutorul lentilelor aeriene; de
asemenea, se constata o reducere a campului vizual si alterarea simtului cromatic (mai ales pentru culoarea albastra) . Odata cu
evolutia leziunilor degenerative se remarca si scaderea progresiva a acuitatii vizuale.

Miopia degenerativa mai este cunoscuta si sub denumirea de "miopia forte"; ea poate conduce la aparitia unor complicatii
nedorite: cataracta (destul de frecventa, are o evolutie lenta), luxatii ale cristalinului (spontane sau aparute in urma unui traumatism al
globului ocular) si dezlipirea de retina (cel mai frecvnt sesizata – se datoreaza fenomenelor degenerative de la nivelul globului ocular
– este o complicatie foarte grava) . Miopia degenerativa se poate asocia cu malformatii genetice ale globului ocular, cu
toxoplasmoza si cu glaucomul cu unghi deschis (incercarea de tratare a glaucomului poate conduce la agravarea miopiei
degenerative si la scaderea si mai accentuata a acuitatii vizuale) .

Tratament

Miopia simpla poate fi corectata cu ajutorul ochelarilor, al lentilelor de contact sau apeland la chirurgia refractiva. De obicei,
sunt preferati ochelarii cu lentile divergente (cea mai mica lentila divergenta care ofera cea mai buna acuitate vizuala) . Odata cu
avansarea miopiei lentilele trebuiesc schimbate, dupa realizarea unui nou consult oftalmologic. Lentilele au rolul de a corecta
viciul de refractie, insa ele nu pot opri evolutia bolii. Metoda chirurgicala a miopiei simple poarta numele de fotokeratectomie
(procedeul LASIK) ; practic, este vorba de utilizarea unui fascicul laser cu ajutorul caruia se aplatizeaza fata anterioara a corneei
(remodelarea acestei suprafete) ; metoda chirurgicala cu laser are cele mai bune rezultate in cazul miopiilor simple ce nu depasesc 8
dioptrii.

In ceea ce priveste miopia degenerativa, terapia urmareste atat imbunatatirea acuitatii vizuale, cat si oprirea leziunilor
degenerative ale bolii. Tulburarea de refractie in cazul miopiei degenerative nu poate fi corectata pe deplin cu ajutorul lentilelor
divergente; pentru a obtine o vedere binoculara mai buna, de obicei se realizeaza o subcorectie cu maxim 3 dioptrii. Lentilele de
contact sunt mult mai costisitoare, insa ele au avantajul ca largesc limitele campului vizual si permit o mai buna acuitate vizuala.

Tratamentul chirurgical al miopiei degenerative se poate realiza prin implant de cristalin artificial, dupa ce a fost inlaturat
cristalinul nativ; aceasta metoda nu este lipsita de riscuri; posibile complicatii care pot aparea in urma implantului de cristalin:
glaucom sau cataracta.
Din nefericire, nu exista un tratament cert fundamentat stiintific, care sa permita oprirea din evolutie a miopiei degenerative.

Chirurgia miopiei, include urmatoarele procedee:

- keratotomia radiala: procedeu prin care se urmareste realizarea unor incizii radiale (in forma de stea), la nivelul fetei anterioare a
corneei; rolul acestor incizii este de a permite relaxarea curburii corneene si implicit scaderea puterii refractive, sub actiunea presiunii
intraoculare; este un procedeu destul de raspandit in sectiile de oftalmologie iar cele mai bune rezultate s-au obtinut pentru miopiile ce
nu depaseau 5 dioptrii.

- keratomileusis miopic: este un procedeu utilizat pentru corectarea miopiilor degenerative; consta in excizarea, aplatizarea si ulterior
reimplantarea portiunii anterioare a corneei (autogrefa) ; este un procedeu destul de costisitor, insa poate fi utilizat chiar si pentru
corectarea miopiilor de circa 16 dioptrii.
- keratectomia fotoreactiva (procedeul LASIK) ; metoda chirurgicala realizata cu ajutorul laserului, cand se urmareste remodelarea
fetei anterioare a corneei, pe o grosime de cativa microni; acest procedeu permite corectarea miopiilor de maxim 6 dioptrii; procedeul
poate fi utilizat si pentru tratamentul hipermetropiei.

- epikeratoplastia; este un procedeu chirurgical care evita implantarea unui nou cristalin, cu ajutorul unei grefe refractive atasata fetei
anterioare a corneei.

- colagenoplastie (scleroplastie) : este un procedeu care consta in introducerea de colagen in spatele globului ocular, cu rol de a stopa
alungirea axului anteroposterior; injectarea colagenului stimuleaza cresterea si dezvoltarea celulelor de la nivelul sclerei, si implicit
consolidarea tunicilor globului ocular.

Ca o alternativa pentru tratamentul miopiei, au fost elaborate o serie de scheme terapeutice ca urmareau realizarea unor exercitii
oculare; din nefericire aceste terorii nu sunt suficient de bine fundamentate stiintific pentru a putea fi aplicate pe scara larga, iar
rezultatele obtinute nu sunt spectaculoase. Pentru a preveni miopia, se recomanda utilizarea ochelarilor de citit, a picaturilor
oculare, dar si realizarea a cat mai multor activitati in aer liber, evitand astfel suprasolicitarea vizuala, atat de des intalnita in
zilele noastre (munca de birou, munca in exces in fata computerului) ; si mai mult decat atat, exista studii care atesta faptul ca
lumina naturala joaca un rol important in prevenirea si stoparea evolutiei miopiei.

Denumire generica a tuturor inflamatiilor corneei. Ea se manifesta prin roseata conjunctivei, durere vie, lacrimare, clipit, fotofobie.
Instilatia de colir cu fluoresceina arata o alterare a epiteliului cornean. Keratita poate fi de origine microbiana, virala, micotica,
medicamentoasa sau alergica, de unde existenta a numeroase tipuri de keratita.
Ambliopia

Generalitati
Vederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru ambii ochi. Ambliopia, numita si "ochiul
lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit suficient pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator.
Creierul ignora (neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate in ochiul sanatos, ceea ce
determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un ochi, dar poate aparea si la ambii ochi. Copiii pot
dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea imaginii din ochiul afectat este o reactie
inconstienta pe care copilul nu o poate controla.

Cauze
Orice afectiune care indeparteaza ochii copilului de la formarea unei imagini clare, focalizate, sau disturba utilizarea normala a unuia
sau a ambilor ochi poate produce ambliopie.
In majoritatea cazurilor ambliopia poate aparea la ochii care privesc spre doua puncte diferite din spatiu in acelasi timp, proiectand la
nivel cerebral doua imagini diferite. Aceasta afectiune este denumita strabism. La copiii mici cu strabism creierul invata sa evite
confuzia a doua imagini, neutralizand (ignorand) imaginea receptionata de la un ochi.
Ambliopia poate aparea si in cazul in care copilul este mai miop sau hipermetrop la un ochi decat la celalalt. Daca vederea la un ochi
este mai clara decat la celalalt, creierul invata sa ignore imaginea incetosata formata de ochiul bolnav.
Afectiuni care impiedica lumina sa patrunda in globul ocular timp indelungat pot cauza ambliopie. O afectare a cristalinului (ca si
cataracta) sau a stratului transparent din partea anterioara a globului ocular (cornee) poate determina ambliopia. Ambliopia produsa de
aceste afectiuni este rara, dar grava. Fara tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca vederea normala sa nu mai poata fi
restabilita niciodata.

Simptome
Unii copii cu ambliopie pot avea un ochi deviat sau care nu se misca in acelasi timp cu celalalt ochi. Acesta este numit uneori "ochi
lenes". La majoritatea copiilor ambliopia este greu de depistat.
Semnele care pot indica ambliopia sau o afectiune care creste riscul pentru ambliopie sunt:
- ochii nu se misca simultan in aceiasi directie
- ochii nu fixeaza acelasi punct
- plans sau durere cand un ochi este acoperit
- miscari de ridicare si coborare sau de lateralitate a capului, pentru a privi ceva
- o leziune opaca la nivelul corneei (stratul transparent din partea anterioara a globului ocular, precum cataracta)
- o pleoapa care cade si acopera ochiul aproape in totalitate (ptoza).
Parintii pot sa nu observe daca copilul prezinta tulburari de vedere. Deseori pot sa nu apara semne ingrijoratoare si copiii sa nu se
planga de o vedere slaba. Este recomandat consultul oftamologic al copiilor inainte de inceperea scolii.

Investigatii
Un medic poate diagnostica ambliopia dupa depistarea acuitatii vizuale diminuate la un ochi, in timpul examinarii si dupa excluderea
altor cauze de vedere slaba. Investigatiile care deceleaza ochii neconvergenti (strabismul), diferenta de dioptrii intre ochi sau orice alta
afectiune care produce ambliopie pot ajuta in diagnosticare.
Inainte ca medicul sa examineze vederea copilului este necesara anamneza, care cuprinde intrebari despre:
- simptomele copilului
- istoricul familial al tulburarilor de vedere (mai multe persoane din familie care au prezentat afectarea vederii)
- alti posibili factori de risc, ca de exemplu greutatea mica la nastere sau nasterea prematura
- daca invatatorii au observat ca acel copil are probleme in a vedea tabla sau are dificultati la citit.
Medicul verifica mai intai ochii copilului, pentru a aprecia daca privesc amandoi in aceiasi directie, in acelasi timp. Un copil cu
ambliopie poate avea un ochi care deviaza sau ramane defazat in urma miscarii celuilalt ochi.

In cazul copiilor in varsta de si peste 2 ani, medicul cere copilului sa identifice sau sa fixeze imagini sau litere de pe perete sau dintr-o
culegere cu diagrame. Aceste teste apreciaza cat de bine vede copilul contururile si detaliile de aproape si de departe. Astfel se poate
demonstra ca are diferenta dioptrica intre ochi (anizometropie).
Alte investigatii, cuprinzand si dilatarea pupilelor oculare, pot fi utilizate pentru a determina daca este necesara folosirea de lentile
pentru corectarea vederii si pentru a verifica structura si functionarea globului ocular. Medicul poate executa diferite teste pentru a
depista cataracta sau strabismul, ambele afectiuni crescand riscul pentru ambliopie.
Screeningul tulburarilor de vedere poate fi realizat de catre: medicul de familie, pediatru, asistent medical sau infirmiera. Daca este
depistata vreo afectiune, copilul va fi indrumat catre un oftalmolog sau optometrist pentru o examinare completa a acuitatii vizuale.
Medicii pot intampina dificultati in realizarea screeningului vederii la unii copii mici. In aceste cazuri, o metoda denumita
fotoscreening poate fi folosita. Fotoscreeningul foloseste o camera speciala sau un sistem video pentru a obtine imaginile formate si
reflectate de la nivelul ochiului, necesitand o cooperare minima cu copilul. Cu toate ca fotoscreeningul nu inlocuieste o investigatie
uzuala a vederii, poate obtine date despre afectiunile care ameninta vederea.

Diagnostic
Este recomandat screeningul pentru depistarea ambliopiei, strabismului si afectarea acuiatii vizuale la copiii mai mici de 5 ani. Totusi,
nu trebuie adoptata o atitudine expectativa daca sunt observate semne posibile de ambliopie la copiii mai mici. Nici un copil nu este
prea mic ca sa fie examinat de catre un oftalmolog si examinarea poate fi efectuata oricand apar suspiciuni in legatura cu sanatatea
ochilor copilului.
Societatea Americana de Oftalmologie recomanda ca toti copiii sa fie examinatii de la varsta de 6 luni de catre un pediatru, medic de
familie sau oftalmolog. Nou-nascutii si copiii trebuie investigati pentru afectiuni oftalmologice ca si cataracta, care impiedica lumina
sa patrunda in ochi si produce ambliopia. Ambliopia din aceste cauze este rara, dar grava. Fara tratament precoce, copilul poate sa nu
dezvolte vedere normala la ochiul afectat.

Tratament
Tratamentul ambliopiei este instituit cat de curand este posibil dupa diagnostic. Tratamentul precoce de obicei poate compensa
afectiunea si trebuie inceput inainte ca vederea copilului sa fie complet dezvoltata (inainte de varsta de 9 sau 10 ani). Cu cat copilul
este mai mic cand i se instituie tratamentul, cu atat mai bune sunt sansele pentru dezvoltarea unei vederi normale.
Ambliopia este greu de corectat dupa varsta de 9 ani. Cu toate acestea, studiile recente sustin ca tratamentul in jurul acestei varste
poate inca sa corecteze ambliopia.
Ambliopia este tratata in mod obisnuit de catre un oftalmolog.
Pentru a avea succes, tratamentul trebuie sa se adresesze atat ambliopiei cat si cauzelor fundamentale. Corectia optica sau cu lentile de
contact amelioreaza unele afectiuni, ca si diferenta dioptrica (anizometropia). Alte boli, ca si cataracta si anumite forme de strabism
necesita interventie chirurgicala.
Un copil nascut cu cataracta sau alte boli care impiedica lumina sa patrunda in ochi, are nevoie urgenta de tratament deoarece
ambliopia poate deveni permanenta in cateva luni. Ambliopia care este rezultatul nealinierii ochilor (strabism) sau vederii inegale
(anizometropie) se dezvolta mai lent.
Tratamentul corecteaza ambliopia antrenand creierul sa foloseasca semnalele de la ochiul cu vedere slaba, cladind o conexiune mai
puternica intre creier si ochiul afectat si permitand vederii sa se dezvolte normal in acel ochi.
Exista cateva metode de a constrange ochiul strabic sa devina mai puternic. Aceste metode includ purtarea unui plasture pe ochi sau
lentile de contact inchise la culoare (ocluzie) si folosirea de picaturi pentru ochi sau de ochelari (relaxare).
Ocluzia

Acoperind ochiul mai puternic, creierul este fortat sa foloseasca si sa dezvolte o mai buna vedere in ochiul slab.
Purtarea de plasture pe ochi.
Acoperirea ochiului sanatos cu un plasture adeziv sau cu un plasture de culoare inchisa dintr-o banda elastica, este cea mai obisnuita
metoda de tratament. In cazul in care copilul poarta ochelari, medicul poate pune un plasture pe una dintre lentile. Copilul trebuie sa
poarte plasturele tot timpul sau doar in timpul zilei de-a lungul a catorva saptamani sau luni. Cazurile grave pot sa dureze mai mult.
Un studiu recent arata ca, purtarea unui plasture in timpul activitatilor ce solicita vederea de aproape, timp de 2 ore zilnic, este similara
cu purtarea unui plasture 6 ore zilnic.
Purtarea de lentile de contact opace.
Ambliopia poate fi tratata si prin plasarea unei lentile de contact intunecate in ochiul normal. Aceasta poate fi utila cand copilul refuza
sa poarte un plasture sau se uita peste plasture sau ochelari. Este necesara invatarea scoaterii si reinsertiei lentilelor de contact.

Relaxarea
Acest tratament estompeaza sau intuneca vederea la nivelul ochiului dominant al copilului, mai degraba decat s-o impiedice complet.
Aceasta determina creierul sa se bazeze pe ochiul cu vederea slabita. Relaxarea este mai putin folosita decat ocluzia. Este benefica
pentru cazurile usoare de ambliopie; in cazurile grave, este dificil de estompat si intunecat vederea la ochiul indemn suficient, astfel
incat creierul sa prefere utilizarea ochiului afectat.
Solutiile oftalmice (picaturile pentru ochi)
Cea mai folosita metoda de tratament a relaxarii este reprezentata de utilizarea solutiilor oftalmice pentru a estompa vederea la ochiul
sanatos si pentru a forta creierul sa foloseasca ochiul strabic.
Ochelarii de vedere
Ochelarii cu lentila opaca in dreptul ochiului sanatos obliga creierul sa foloseasca ochiul slabit.
Medicul va stabili anumite pauze in timpul tratamentului pentru a permite copilului sa-si foloseasca ochiul sanatos si pentru a-l feri de
lezare sau slabire.
Ambliopia poate reapare si dupa un tratament incununat cu succes, astfel ca este recomandata examinarea periodica a copiilor pana la
varsta de 9 sau 10 ani.

Tratament ambulator (la domiciliu)


Tratamentul ambliopiei se face zi de zi atat la domiciliu, cat si la scoala. Se incearca tot posibilul ca tratamentul sa aiba succes. Daca
sunt utilizate picaturile de ochi, trebuie urmarit daca sunt folosite de copil la indicatia medicului. Se comunica invatatorului situatia
copilului, pentru ca acesta sa sprijine copilul in timpul tratamentului.
Pentru a fi eficient, plasturele de pe ochi trebuie purtat atat cat este recomandat. Este important sa se ajute copilul sa fie compliant la
tratament astfel incat sa dezvolte o vedere cat mai buna. Cauza majora a neajunsurilor tratamentului ambliopiei este nefolosirea
plasturilor pentru ochi la indicatia medicului.
In cazul in care copilul a urmat tratament pentru ambliopie, se recomanda respectarea sfatului medicului de a efectua examinarile
periodice viitoare. Ambliopia poate sa reapara si dupa un tratament de succes.
Cu cat copilul este mai mic, cu atat mai bune sunt rezultatele tratamentului ambliopiei. Daca se suspicioneaza ca un copil are
ambliopie sau alte afectiuni oftalmologice, se recurge la un consult de specialitate. Tratamentul ambliopiei se instituie imediat ce boala
este descoperita.
Ambliopia este dificil de corectat dupa varsta de 9 ani. Totusi studiile recente sustin ca tratamentul anumitor forme de ambliopie pot
imbunati vederea chiar si la copiii mari si la adulti.

Paralizia Bell (paralizia faciala periferica)


Paralizia Bell reprezinta paralizia sau slabiciunea muschilor de la nivelul unei hemifete. Lezarea nervului facial care inerveaza
musculatura de pe o parte a fetei duce la aparitia unui aspect flasc, cazut al hemifetei respective. Leziunea nervoasa poate de asemenea
afecta si simtul gustului si secretia lacrimala si salivara. Aceasta afectiune debuteaza brusc, adesea peste noapte si se amelioreaza de
obicei de la sine in cateva saptamani.

Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau al unui accident ischemic tranzitoriu. Cu toate ca accidentul
vascular cerebral si accidentul ischemic tranzitoriu pot produce paralizie faciala, nu exista nici o legatura intre paralizia Bell si oricare
dintre aceste afectiuni. Paralizia Bell presupune pur si simplu slabiciune sau paralizie.

Cauze
Etiologia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Specialistii sunt de parere ca in unele cazuri ea poate fi cauzata de catre virusul herpetic
care produce herpesul labial recurent.

In majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigura inervatia muschilor de pe o parte a fetei sufera leziuni datorate
unui proces inflamator.
Exista multe afectiuni care pot produce slabiciunea sau paralizia muschilor fetei. In cazul in care nu se poate identifica un factor
specific care sa stea la baza aparitiei slabiciunii musculare, afectiunea se numeste paralizia Bell.

Simptome
Principalul simptom ce caracterizeaza paralizia Bell este slabiciunea sau paralizia muschilor de la nivelul unei parti a fetei. Partea fetei
care este afectata este plata si lipsita de expresie sau are un aspect "cazut".

Printre alte simptome se numara:


- senzatia de ochi uscat pe partea afectata datorita imposibilitatii de a clipi
- cresterea secretiei lacrimale la nivelul ochiului afectat;
- durere retroauriculara (portiunea situata in spatele urechii) de partea afectata, care poate aparea la o zi sau doua dupa debutul
paraliziei;
- cresterea sensibilitatii in ceea ce priveste perceptia sunetelor;
- salivatie excesiva datorata imposibilitatii de a inchide complet gura;
- senzatia de gura uscata si dificultati de inghitire datorita scaderii secretiei salivare;
- scaderea sensibilitatii gustative, in special la nivelul varfului limbii.
Evolutia naturala a bolii este spre agravare in primele zile, urmata apoi de vindecare treptata. In majoritatea cazurilor,
simptomatologia dispare in doua luni.
Trebuie retinut faptul ca exista cateva alte afectiuni, cum ar fi de exemplu accidentul vascular cerebral si boala Lyme, care pot
produce slabiciune musculara faciala si paralizie.

Investigatii
Paralizia Bell este de obicei diagnosticata pe baza anamnezei, examenului fizic si examenului neurologic care investigheaza functia
nervului facial si elimina eventuale cauze mai grave de paralizie faciala.

Medicul poate deduce din anamneza ca este vorba de o paralizie Bell prin intrebari tintite in legatura cu antecedentele
personale patologice ale pacientului, cum ar fi:
- ce simptome are pacientul? Cand le-a observat prima data? Le-a mai avut si inainte? S-a lovit recent la cap?
- pacientul are dureri sau si-a pierdut sensibilitatea la nivelul fetei sau in zona capului
- alaturi de simptomele respective au mai existat si alte probleme, cum ar fi ameteala, pierderea auzului, modificarea sensibilitatii
gustative sau slabiciune musculara in orice alta parte a corpului?
- pacientul a suferit recent de vreo raceala, gripa sau o afectiune respiratorie?
In cadrul examenului neurologic, doctorul va evalua gradul de slabiciune musculara.
Pacientul poate fi rugat sa:
- ridice sprancenele si apoi sa le coboare;
- sa inchida strans ochii si apoi sa-i deschida;
- sa zambeasca sau sa-si arate dintii.
Diagnosticul de paralizie faciala poate fi pus in cazul in care:
- slabiciunea musculara si paralizia apar brusc si afecteaza musculatura de la nivelul unei hemifete
- nu sunt prezente semne ale unei alte boli sau ale unui traumatism care sa explice aparitia slabiciunii si paraliziei.
Slabiciunea musculara la nivelul unei hemifete ar trebui investigata imediat de catre medic cu scopul de a elimina alte afectiuni mult
mai grave. Detectarea si tratamentul precoce al paraliziei faciale pot contribui la prevenirea instalarii leziunilor nervoase permanente.
Doctorul poate solicita efectuarea unor investigatii suplimentare pentru a detecta alte posibile cauze de slabiciune si paralizie
musculara faciala.
Printre aceste teste se numara:
-teste de sange, pentru a elimina unele boli precum boala Lyme, HIV sau sifilis;
- teste de audiometrie, pentru a determina daca sensibilitatea auditiva sau muschii de la nivelul urechii medii au fost afectati;
- CT (computer tomograf) sau RMN (rezonanta magnetica nucleara) pentru detectarea unei tumori cerebrale sau a accidentului
vascular cerebral
- punctie lombara, in vederea identificarii eventualelor semne de infectie sau hemoragie.

Medici specialisti recomandati


Personalul de specialitate in masura sa diagnosticheze si sa trateze paralizia Bell este reprezentat de:
- medicii de familie
- internistii
- neurologii
- asistentele medicale.

Tratament
Tratamentul paraliziei faciale permanente
Daca pacientul dezvolta paralizie faciala permanenta, el poate beneficia de tratament chirurgical sau de fizioterapie.
Medicul poate recomanda tratament chirurgical in conditiile in care pacientul are paralizie Bell care a debutat in urma cu 6 pana la 12
luni si care nu s-a ameliorat.

Tehnicile chirurgicale care pot imbunatati fizionomia pacientului si reface partial functia musculara sunt:
- implantarea unei grefe nervoase care se ataseaza la nervul facial. In multe cazuri, nervul care controleaza sensibilitatea linguala este
atasat nervului facial. Lezarea acestui filet nervos produce pierderea sensibilitatii in jumatate din teritoriul lingual. Totusi, unii pacienti
care au de mult timp paralizie Bell pot prefera aceasta modalitate de interventie decat sa aiba musculatura de pe o parte a fetei complet
paralizata;
- transferul de tesut muscular normal in zona afectata, in special la nivelul buzelor.

Daca apar dureri sau leziuni oculare, poate fi necesara efectuarea unui consult de specialitate de catre medicul oftalmolog.
De asemenea, in conditiile in care afectiunea nu se amelioreaza, cum ar fi de asteptat, medicul poate solicita efectuarea unor teste
suplimentare, cum ar fi RMN (rezonanta magnetica nucleara) sau hemoculturi (insamantarea unei mostre de sange de la pacient pe
medii de cultura cu scopul de a identifica prezenta germenilor), pentru a elimina alte posibile cauze ale paraliziei faciale. Unii pacienti
dezvolta miscari faciale involuntare la cateva luni dupa ce au fost diagnosticati cu paralizie Bell. Aceasta afectiune poate fi tratata cu
injectii pe baza de toxina botulinica, substanta care produce o paralizie temporara a musculaturii faciale.
Tratament ambulatoriu
In cazul in care paralizia Bell afecteaza ochii, gura si limba, se pot lua masuri pentru prevenirea complicatiilor ulterioare.

Masuri pentru protejarea ochilor

Uscarea corneei poate produce tulburari grave de vedere. Clipitul mentine corneea umeda si o protejeaza de praf si alte particule. In
momentul in care pacientul nu mai poate clipi, ochiul se usuca si apar dureri la nivelul corneei. Daca aceste dureri nu sunt tratate ele
pot duce la orbire. In momentul in care, din cauza paraliziei Bell, pacientul nu poate inchide complet ochiul sau nu mai poate clipi, se
pot lua urmatoarele masuri pentru protejarea ochiului:

- inchiderea si deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor. Efectuarea frecventa a acestor gesturi va mentine corneea umidificata
- utilizarea “lacrimilor artificiale", care sunt picaturi pentru ochi ce contin metilceluloza, pentru mentinerea umidificata a corneei in
timpul zilei
- pacientul trebuie sa ceara sfatul medicului in legatura cu frecventa de administrarea a acestor picaturi
- pentru protejarea ochiului si mentinerea umeda a corneei pacientul trebuie sa aplice un unguent special sau sa poarte un bandaj
pentru ochi in timpul noptii. Uneori poate fi necesar ca pacientul sa-si aplice unguentul si sa mentina pe tot timpul noptii un bandaj
peste pleoapa in pozitie inchisa
- se recomanda purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau de protectie pentru a impiedica patrunderea prafului si a altor particule la
nivelul ochiului.

Medicul trebuie consultat imediat in cazul in care pacientul care are paralizie Bell dezvolta simptome oculare cum ar fi de exemplu
inrosirea ochilor, prurit, durere sau tulburari de vedere.
Ingrijirea cavitatii bucale

Cand sensibilitatea pe o jumatate din teritoriul lingual este pierduta si secretia de saliva este de asemenea diminuata in zona respectiva,
particulele alimentare pot ramane blocate in acea portiune a limbii, ceea ce poate duce la aparitia unor afectiuni gingivale si a cariilor
dentare. Perierea frecventa si cu grija a dintilor si utilizarea atei dentare pot ajuta la prevenirea aparitiei acestor afectiuni.
Dificultatile intampinate la inghitire pot fi prevenite prin mancatul incet si mestecarea completa a alimentelor. Consumarea
alimentelor moi, fragede cum ar fi de exemplu iaurtul, poate fi de asemenea de ajutor.
Pe masura ce nervul facial incepe sa isi reia functia normala, efectuarea de exercitii simple, cum ar fi incordarea si relaxarea muschilor
faciali, pot duce la cresterea fortei musculare in teritoriul respectiv si la o recuperare mai rapida. Masarea cu ulei sau crema a fruntii,
obrajilor si buzelor poate fi de asemenea utila.
Paralizia Bell se remite de obicei fara tratament, in special in cazul in care pacientul mai poate totusi sa-si miste partial
muschii de pe partea afectata a fetei. Aproape toti pacientii care mai pot sa-si miste muschii faciali intr-un anumit grad se
recupereaza complet fara a fi necesara instituirea medicatiei sau a vreunui alt tratament.

Sansele de recuperare completa sunt mai mari in conditiile in care simptomatologia incepe sa se amelioreze de la sine in 3 saptamani.
Din trei persoane care fac paralizie Bell, doua se recupereaza complet. Restul raman cu sechele cum ar fi slabiciune musculara si
diferite grade de paralizie de la partiala la completa, care pot sa nu mai dispara complet niciodata. Alti pacienti dezvolta miscari
faciale involuntare, cum ar fi dischinezii ale buzelor, lacrimarea ochilor sau spasme ale fetei sau pleoapelor.
Daca doctorul suspecteaza un anume virus ca fiind etiologia paraliziei Bell, pacientului i se pot administra medicamente antivirale,
cum ar fi acyclovir. Totusi, nu exista dovezi clare ce medicamentele virale reprezinta un tratament eficient al paraliziei Bell.
In conditiile in care medicul este de parere ca la baza aparitiei paraliziei Bell este un proces inflamator produs in cadrul unei alte
afectiuni, pacientului i se pot administra corticosteroizi, cum ar fi prednison, cu scopul de a reduce gradul de inflamatie. Cu toate
acestea, nu au fost inregistrate beneficii in ceea ce priveste aceasta modalitate de tratament.
Daca paralizia Bell afecteaza capacitatea pacientului de a inchide ochiul de partea cu leziunea, este esentiala ingrijirea corespunzatoare
a ochiului, inclusiv umidificarea corneei (membrana transparenta care inveleste ochiul la exterior), pentru a preveni instalarea
leziunilor oculare.

Blefarita

Una dintre cele mai frecvente probleme oculare la adulti este blefarita si reprezinta inflamatia pleoapelor.
Cauza blefaritei este necunoscuta, dar este mai frecventa la persoanele care au matreata, alergii sau eczeme. Forma cea mai obisnuita
apare in asociere cu acneea rozacee sau dermatita seboreica.
De cele mai multe ori aceasta afectiune este una cronica (de lunga durata).De exemplu,
orjeletul (denumit popular "ulcior") apare mai frecvent la bolnavii de blefarita.

Simptome
Simptomele blefaritei includ:
- roseata
- iritatia
- prezenta crustelor la marginea pleoapei. Crustele precum si genele din acea zona pot fi uscate sau grase. Pot cadea.
Marginile pleoapelor sunt de obicei masiv colonizate cu bacterii, de regula cu stafilococi.
Diagnostic
Pentru precizarea diagnosticului, medicul specialist oftalmolog analizeaza globul ocular, pleoapa si genele cu ajutorul unui instrument
numit oftalmoscop.
La inspectia atenta, marginile pleoapelor apar unsuroase, ulcerate cu cruste din detritusuri ce se lipesc de gene.

Tratament
Se recomanda spalarea pleoapelor, sprancenelor si parului zilnic cu un sampon destinat pentru uzul copiilor. Pentru spalarea
pleoapelor, se pun cateva picaturi de sampon pentru copii intr-un pahar cu apa si se imbiba un tampon de vata sau un betisor folosit la
igiena urechilor. Tinand ochii inchisi, se sterge usor fiecare pleoapa, inclusiv peste gene, de aproximativ 10 ori, pe o directie
orizontala, pornind de la nivelul nasului. Inainte de deschiderea ochilor, trebuie sa clatiti bine cu apa din abundenta.
Alternativ, in timpul dusului, se lasa apa calduta sa curga peste ochii inchisi timp de 1 minut. Apoi, se pun 1-2 picaturi de sampon pe o
bucata de material moale si se sterg usor genele la fel ca mai sus, dupa care se clateste bine

Cataracta

Generalitati
Sus

Vezi galerie foto

Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina
(componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta
juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Consult de specialitate

6. Investigatii

7. Diagnostic

8. Tratament

9. Evolutie

Cauze
Sus

Cataracta apare datorita opacifierii cristalinului (lentila globului ocular).

Anumiti factori predispun la aparitia bolii si anume:


- varsta inaintata, imbatranirea (cataracta senila)
- expunerea excesiva la raze ultraviolete (UV), si anume, lumina naturala, expunerea artificiala (saloane pentru bronzat artificial)
- diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei)
- alte boli oftalmologice: glaucomul (cresterea presiunii intraoculare), uveita cronica, retinita pigmentara (boala degenerativa a
celulelor cu bastonase si conuri de la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina
- tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice)
- expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X
- agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita predispozitie pentru aparitia cataractei
- vitrectomia (indepartarea lichidului din interiorul globului ocular), in special in randul persoanelor de peste 50 de ani. Studiile arata
ca peste 80% dintre persoanele care sufera o vitrectomie, dezvolta si cataracta in intervalul 6 luni si 3 ani de la interventia initiala
- leziunile oculare, o cauza mai rara de cataracta, intalnita mai ales in randul copiilor

Factori de risc
Sus

Factorii de risc includ:


- varsta inaintata;
- etnia, cu un risc crescut in randul nativilor americani si afro-americani;
- sexul feminin, cu toate ca acest lucru nu este dovedit pentru toate tipurile de cataracta;
- istoricul familial (factorii genetici), in special in cazul persoanelor care sufera si de alte boli ereditare. Acestea au un risc de a
dezvolta boala de pana la 50%. Dintre bolile ereditare care asociaza cataracta, amintim: distrofia miotonica (cea mai frecventa
distrofie musculara a adultului) si galactozemia (boala rara, cu afectarea metabolismului galactozei);
- culoarea irisului, dintr-un motiv necunoscut, predispune la cataracta in cazul persoanelor cu ochi caprui inchis sau negru.

Unele boli cronice pot creste riscul aparitiei cataractei. Dintre acestea reamintim pe cele mai importante:
- diabetul zaharat. Pacientii cu diabet zaharat au un risc crescut de aparitiei a cataractei, prin leziuni aparute la nivelul cristalinului ca
rezultat al hiperglicemiei cronice (nivel crescut al glucozei in sange);
- glaucomul. Anumite medicamente folosite in tratamentul glaucomului cresc riscul aparitiei cataractei. Tratamentul chirurgical al
glaucomului poate, de asemenea, sa creasca riscul de aparitie al cataractei;
- hipertensiunea arteriala. Exista o legatura intre hipertensiunea arteriala si aparitia cataractei fara a cunoaste insa mecanismul
fiziopatologic exact.
Alti factori de risc
- fumatul. Fumatorii au un risc mai mare de a face cataracta, datorita faptului ca fumul afecteaza cristalinul prin radicalii liberi si
diferitele substante toxice eliberate in timpul fumatului. Radicalii liberi pot afecta orice tip celular, inclusiv celulele cristalinului;
- infectiile aparute pe parcursul sarcinii pot afecta fatul, astfel ca rubeola sau varicela pot cauza cataracta dupa nastere;
- lumina ultravioleta (UV), in special tipul B (UVB), pot cauza cataracta. Studiile au aratat ca o expunere indelungata accidentala sau
profesionala la UVB cauzeaza cataracta dupa un anumit interval de timp;
- alcoolul, in special consumul cronic, a fost definit de diferite studii ca poate cauza cataracta;
- corticoterapia indelungata (medicamente cu efect antiinflamator puternic), folosite in mod special in cazul pacientilor cu boli imune,
astm bronsic sau emfizem pulmonar (in ultimele 2 boli se foloseste corticoterapia inhalatorie)
- hipertrigliceridemia (nivel crescut al trigliceridelor in sange) cu depunerea acestora in vasele sanghine mici, poate agrava cataracta;

Anumite simptome pot semnala agravarea cataractei sau aparitia unor complicatii grave:
- durere oculara severa;
- vedere dubla sau pierderea brusca a vederii (amauroza fugace).

Este necesar consultul oftalmologic in urmatoarele situatii:


- necesitatea schimbarii frecvente a lentilelor pentru ochelari;
- vedere dubla, incetosata, aparuta treptat;
- vedere ingreunata in timpul zilei datorata fotofobiei (sensibilitate accentuata la lumina);
- sofat ingreunat pe timpul noptii datorita sensibilitatii crescute la luminile din trafic;
- tulburari vizuale care afecteaza activitatile zilnice.

In cazul adultilor care sufera de cataracta este recomandat un control oftalmologic la un anumit interval de timp specificat de medicul
de familie.

Simptome
Sus

In cele mai multe cazuri cataracta cauzeaza anumite tulburari vizuale, dintre care amintim:
- vedere incetosata, greoaie, neclara;
- fotofobie (nu suporta lumina), fie cea naturala sau artificiala. Sofatul este de asemenea ingreunat datorita disconfortului vizual cauzat
de lumina farurilor din trafic;
- necesitatea schimbarii relativ frecventa a lentilelor de la ochelari;
- vedere dubla;
- dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, datorate tulburarilor vizuale.

Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta
juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.

Consult de specialitate
Sus

Diagnosticul de cataracta, in special in stadiile incipiente, nu necesita un tratament medicamentos sau chirurgical, fiind suficienta doar
o urmarire atenta a evolutiei bolii. Tulburarile vizuale accentuate, care influenteaza activitatile zilnice si predispun la diferite
accidente, necesita un tratament chirurgical.

Problemele de vedere pot fi evaluate de:


- oftalmolog;
- optometrist;
- asistent medical;
- medicul de familie;
- medic generalist;
- pediatru.

Cu toate ca tulburarile vizuale pot fi evaluate de mai multe persoane care lucreaza in domeniul medical, doar medicul oftalmolog
poate trata cataracta.

Investigatii
Sus

Diagnosticul cataractei se bazeaza pe istoricul medical si examenul clinic. Cel din urma are scopul de a elimina alte patologii posibile,
care ar putea cauza tulburarile vizuale si pentru a confirma diagnosticul de cataracta.
In cazul unor tulburari vizuale care nu pot fi corectate chirurgical, oftalmologul trebuie sa efectueze un examen oftalmologic
amanuntit pentru a evalua calitatea vazului remanent si totodata calitatea vietii.

Diagnostic
Sus
Nu este necesar un test screening (test efectuat in masa pentru detectarea precoce a unei boli) pentru detectarea cataractei, deoarece
majoritatea adultilor care au cataracta se prezinta chiar la primele simptome pentru efectuarea unui consult oftalmologic. Totusi,
parintii cu copii care manifesta diferite tulburari vizuale, trebuie sa apeleze la medicul oftalmolog pentru a confirma sau infirma
diagnosticul de cataracta.

Tratament
Sus

Interventia chirurgicala este singura metoda folosita in mod curent pentru a trata simptomele cauzate de cataracta. Aceasta consta in
indepartarea cristalinului (lentila naturala a globului ocular), deteriorat de cataracta. In mod normal cristalinul are rolul de a focaliza
fasciculul luminos care trece apoi prin celelalte componente ale ochiului pentru a ajunge la retina, unde se formeaza imaginea.
Cristalinul poate fi inlocuit cu o piesa asemanatoare artificiala, numit implant intraocular sau in locul acesteia poate fi folosita o lentila
de contact cu functie identica.

Interventia chirurgicala nu este necesara decat dupa cateva luni sau ani de la debutul bolii. In tot acest timp pacientii isi corecteaza
acest viciu de refractie cu ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact speciale.

Tratamentul cataractei juvenile depinde de felul in care aceasta interfera in dezvoltarea normala a simtului vizual.
In unele cazuri, interventia chirurgicala in randul persoanelor cu cataracta este necesara pentru o alta patologie oftalmologica asociata,
precum retinopatia diabetica sau degenerescenta maculara. De asemenea, in unele cazuri cataracta trebuie indepartata de un
oftalmolog specializat in tratamentul bolilor de retina si a nervului optic.

Deseori, exista o conceptie gresita in legatura cu cataracta, astfel ca in ultimii ani s-au desfasurat mai multe campanii de informare a
persoanelor cu cataracta. Este important sa se stie ca tratamentul chirurgical este necesar doar in cazul in care tulburarile vizuale sunt
grave si influenteaza desfasurarea normala a activitatilor cotidiene.

Datorita fricii de a nu-si pierde in totalitate vederea, unii pacienti mai in varsta doresc efectuarea interventiei chirurgicale cu toate ca
rezultatul examenului oftalmologic nu recomanda acest lucru si viciul poate fi corectat prin purtarea ochelarilor sau a lentilelor
speciale. In aceste cazuri nu este justificat riscul unei interventii chirurgicale (mai mare la pacientii varstnici, care pot asocia si alte
boli).
Pacientul cu cataracta este singurul care decide daca simptomele bolii sunt suficient de grave si afecteaza viata personala in asa fel
incat este necesar tratamentul chirurgical.

Evolutie
Sus

Cataracta poate ramane usoara si poate trece deseori chiar neobservata. Majoritatea cazurilor de cataracta nu provoaca tulburari
vizuale grave si astfel nu necesita indepartare chirurgicala.

In unele cazuri insa disconfortul vizual exacerbat si evolutia cronica pot cauza:
- cataracta severa, cu tulburari vizuale severe care influenteaza activitatile cotidiene (sofatul, cititul, etc.)
- cecitatea este o complicatie rara. Interventia chirurgicala se realizeaza de obicei inaintea aparitiei unei complicatii atat de grave
- glaucomul
- progresia bolii este legata de opacifierea gradata a cristalinului. Cand acesta devine opac in totalitate, are indicatie de tratament
chirurgical
- cataracta copiilor (juvenila) este rara, insa extrem de severa. In cazul in care cristalinul opacifiat opreste lumina catre retina, centrul
nervos vizual (situat in lobul occipital), nu se mai dezvolta normal, cauzand ambliopie (vedere proasta) care persista si dupa
tratamentul chirurgical de corectare a cataractei.
Orjeletul si Salazionul

Generalitati
Sus

Orjeletul (ulciorul) si salazionul sunt probleme care pot interveni la nivelul unei mici glande sebacee de la nivelul pleoapei superioare
sau inferioare.
Ulciorul (sau orjeletul extern) este infectia unei mici glande sebacee de la nivelul pleoapei, care inconjoara baza unei gene. Initial
apare ca o mica umflatura rosie, moale, care atinge un maxim in 3 zile. Ulciorul se sparge apoi, dreneaza si se vindeca in aproximativ
o saptamana.
Orjeletul intern, ca si ulciorul este o infectie. Acesta afecteaza insa glanda sebacee mai profund in interiorul pleoapei. Acestea sunt de
obicei mai mari si dureaza mai mult decat ulciorul.
Salazionul este o inflamatie a glandelor sebacee profunde de la nivelul pleoapelor. Nu este o infectie. Salazionul tipic se dezvolta lent
pe parcursul a 2-3 saptamani, in general fara durere oculara.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Cauze

3. Simptome

4. Investigatii

5. Tratament - Generalitati

6. Profilaxie

7. Tratament ambulatoriu

Cauze
Sus

Cauza ulciorului este deseori necunoscuta, dar poate apare datorita:


- frecatului pleoapei, iritand glandele sebacee. Bacteriile de la nivelul mainii pot cauza infectia

- utilizarea rimelului, conturului de ochi sau a altor produse cosmetice, care pot irita ochiul. Daca aceste produse sunt contaminate cu
bacterii poate apare o infectie.

Un salazion se poate dezvolta dintr-un orjelet intern care nu dreneaza si nu se vindeca. Cand porii glandelor sebacee sunt blocati poate
apare atat orjeletul intern cat si salazionul. Porii nu se mai dreneaza astfel si se inflameaza.
O alta problema care se poate adauga sau cu care poate fi confundat ulciorul este o infectie sau inflamatie a pleoapei numita blefarita.

Simptome
Sus

Orjeletul intern, desi mai profund in pleoapa are aceleasi simptome ca si ulciorul.
Salazionul tinde sa creasca mai lent si mai profund in pleoapa decat ulciorul, in general necauzand durere si putand persista cateva
luni. Salazionul poate forma un chist sub piele, mai ales cand porii glandelor sunt blocati si materiile se constituie in interiorul glandei.
Inflamatia si tumefierea se pot extinde la zona inconjuratoare ochiului, de exemplu la nivelul sprancenelor. Se poate extinde suficient
de mult pentru a interfera cu vederea.

Investigatii
Sus

Deseori este dificil de diferentiat ulciorul de salazion, care sunt afectiuni usoare ale pleoapei. Ambele se diagnosticheaza prin
examinarea vizuala atenta a pleoapei. Daca exista o umflatura dura in interiorul pleoapei, aceasta este diagnosticata frecvent ca
salazion.
Daca ulciorul nu se vindeca prin tratament ambulator, fluidul din interior poate fi examinat pentru determinarea exacta a bacteriei
cauzatoare de infectie si tratament adecvat.
Ulciorul incepe ca o macula rosie, sensibila la suprafata pleoapei de-a lungul liniei genelor. Aceasta se transforma intr-o papula mica,
moale asemanatoare acneei. Ochiul poate lacrima si pleoapa sa fie dureroasa. Tipic ulciorul dezvolta un cap (se colecteaza lichid alb
sau galben) si se sparge in aproximativ 3 zile. Dupa deschiderea ulciorului acesta se vindeca si dispare.

Tratament - Generalitati
Sus

Tratamentul ambulator este suficient pentru majoritatea ulcioarelor si orjeletelor interne, probleme minore ale pleoapei. Daca
tratamentul ambulator nu da rezultate, poate fi necesara prescrierea de unguente sau picaturi pentru ochi. Este necesar consultul de
specialitate daca:
- un ulcior devine foarte dureros, creste foarte repede sau continua sa dreneze (mai ales daca se dreneaza puroi)

- roseata si tumefierea ulciorului depasesc exteriorul pleoapei, interiorul ei sau este la nivelul globului ocular
- sunt probleme vizuale

- ulciorul nu se amelioreaza dupa 3 zile de tratament ambulator sau nu se vinedeca intr-o saptamana de tratament.

Daca infectia se extinde la nivelul pleoapei sau al sprancenei poate fi necesar tratamentul cu antibiotice orale. Daca un ulcior foarte
mare nu se vindeca sub tratament ambulator sau un salazion suficient de voluminos pentru a interfera cu vederea - va trebui incizat de
un specialist, pentru a se drena si vindeca. Dupa aceasta interventie se va utiliza un unguent cu antibiotice sau picaturi oftalmice.
Specialistul poate recomanda spalarea pleoapei sau de-a lungul liniei genelor cu sapun fin sau sampon delicat (cel pentru copii de
exemplu) pentru a reduce sansele infectiei daca sunt antecedente de ulcior recurent sau semne de blefarita. Se poate prepara un sapun
delicat acasa amestecand sapun neiritant, ca samponul pentru copii, cu o cantitate egala de apa calda. De obicei 30 mililitri din fiecare
sunt suficienti. Se va utiliza un prosop curat sau vata inmuiate in solutia preparata pentru spalarea blanda a pleoapei.

Profilaxie
Sus

Pentru a preveni ulciorul, orjeletul intern si salazionul:


- nu se freaca ochii, ceea ce-i poate irita si raspandi infectia

- se protejeaza ochii de praf si poluanti din aer prin purtarea de ochelari de protectie, mai ales cand greblati sau tundeti gazonul

- se evita zonele intens poluate si cu mult praf

- se inlocuiesc cosmeticele, mai ales rimelul cel putin o data la 6 luni. Bacteriile se pot dezvolta in acestea

- se trateaza prompt orice inflamatie sau infectie a pleoapelor (blefarita). In caz contrar infectia se poate extinde la glandele sebacee
ale pleoapei si cauzeaza ulcior.
Tratament ambulatoriu
Sus

Desi majoritatea ulcioarelor si salazioanelor nu sunt contagioase:

- evitati folosirea in comun a prosoapelor, buretilor de baie sau a cosmeticelor

- spalati frecvent mainile si nu frecati ochii, mai ales daca aveti grija de cineva cu ulcior sau orice fel de infectie

- se spala frecvent mainile daca aveti o infectie in organism si nu se introduc in ochi.

Tratamentul ambulator pentru ulcior si salzion este in mod normal suficient. Urmatoarele masuri scad disconfortul si ajuta la
vindecare:

- nu se vor folosi cosmetice sau lentile de contact pana la vindecarea completa a ulciorului sau salazionului

- se aplica comprese calde, umede. Compresele calde, umede aplicate de 3-6 ori pe zi ajuta la vindecarea mai rapida. Compresa calda
ar putea de asemenea ajuta la deblocarea porilor glandelor pentru a se drena si a incepe sa se vindece. Inainte de aplicare se vor spala
mainile. Se utilizeza o panza moale sau tifon muiat in apa calda. Nu se va utiliza apa fierbinte si nu se va incalzi tifonul umed in
cuptorul cu microunde - compresa se poate infierbanta prea tare si arde pleoapa. Compresa se tine pe pleoapa pana se raceste (normal
5-10 minute). Se poate utiliza si ser fiziologic sau apa de trandafiri in locul apei de la robinet pentru grabirea procesului de vindecare.

- lasati ulciorul sau salazionul sa se sparga singur, fara a-l strange sau deschide

- daca utilizati tratament fara prescriptie asigurati-va ca este pentru ochi (oftalmic) si nu pentru urechi (otic). Tratamentele fara
prescriptie disponibile pentru tratarea ulciorului sunt: unguentele si solutiile oftalmice.
Daca ulciorul sau salazionul nu se vindeca prin tratament ambulator este necesar sa apelati la specialist, uneori necesitand unguente cu
antibiotice sau picaturi oftalmice.
Inaintea aplicarii unguentelor sau a picaturilor se vor spala mainile. Nu se atinge varful aplicatorului cu mana. Aplicatorul trebuie sa
fie curat si nu trebuie sa atinga ochiul sau pleoapa in momentul aplicarii. Unguentele sau picaturile se aplica privind intr-o oglinda
bine luminata.
Daca s-a perscris unguent cu antibiotice acesta se aplica in strat subtire pe ulcior inainte de culcare.

Daca s-au prescris picaturi cu antibiotice, aplicarea se face tragand in jos cu doua degete pleoapa inferioara pentru a crea astfel un sant
intre globul ocular si pleoapa, in care se va picura solutia. Ochiul se mentine inchis cateva minute pentru ca picaturile sa difuzeze pe
suprafata ochiului si a pleoapei.
La copii picaturile se aplica in clinostatism (copilul culcat) si avand ochii inchisi. Se aplica o picatura in coltul interior (cel din
apropierea nasului) al ochiului infectat. Apoi copilul va deschide ochiul si picatura se va scurge in interior. Nu se va lasa copilul sa
frece ochiul tratat.

Discromatopsia (lipsa de perceptie a culorilor)

Vezi galerie foto

Discromatopsia (lipsa de perceptie a culorilor)


Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau o dereglare functionala a celulelor din retina, responsabile de
perceptia cromatica. Retina este portiunea ochiului sensibila la lumina, care contine celule cu conuri, responsabile de vederea colorata
si cu bastonase, responsabile de vederea in intuneric. Cand bastonasele si conurile sunt stimulate, semnalele luminoase sunt transmise
succesiv, prin neuronii retinei, apoi prin fibrele nervului optic ajungand in final la cortexul cerebral.

Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburarari ale vederii colorate in spectrul rosu, verde, albastru si ale combinatiilor dintre
acestea.
Ochiul normal prezinta la nivelul retinei trei tipuri de celule sensibile la lumina cromatica, celule cu con sensibile fie la lumina rosie,
verde sau albastra.

Termenul de discromatopsie este mult mai folosit decat cel de lipsa perceptiei culorilor, deoarece majoritatea persoanelor cu probleme
de perceptie a culorilor pot identifica anumite culori. Exista foarte putine cazuri in care pacientii nu sunt capabili sa recunoasca nici o
culoare.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Investigatii

5. Diagnostic precoce

6. Tratament medical
7. Profilaxie

8. Tratament ambulatoriu

Cauze
Sus

Majoritatea tulburarilor de simt cromatic sunt mostenite genetic, fiind mult mai frecvente decat cele dobandite si afecteaza mult mai
frecvent barbatii decat femeile. Exista si tulburari in perceperea culorilor dobandite; acestea sunt determinate de inaintarea in varsta,
de anumite boli sau de traumatisme ale ochiului.

Simptome
Sus

Simptomele discromatopsiei variaza de la o persoana la alta; unii pacienti nu sunt capabili sa recunoasca rosul, verdele si albastrul sau
nuante ale acestor culori. Daca forma de discromatopsie nu este severa persoana nici nu realizeaza ca percepe lumea colorata diferit
fata de ceilalti; poate percepe nuante ale culorilor, dar nu poate deosebi rosu de verde desi recunoaste galbenul si albastrul. De obicei
discromatopsiile sunt pe linia rosu-verde (daltonism). In discromatopsiile severe, nu este perceputa nici o culoare, ci doar nuante de
gri, alb si negru.

Tulburarile de simt cromatic mostenit genetic afecteaza ambii ochi, iar cele dobandite sunt, de obicei, unilaterale sau pot afecta mai
mult un ochi decat pe celalat. Literatura de specialitate arata ca 8% din barbati prezinta daltonism. Aceste tulburari sunt mostenite
genetic, prezente de la nastere, ireversibile si netratabile.
Investigatii
Sus

Metodele de testare constau in recunoasterea culorilor si denumirea lor.


Testul plansa pseudoizocromatica: se cere subiectului sa priveasca un patrat cu puncte colorate care realizeaza un pattern (o litera sau
un numar) si sa recunoasca imaginea alcatuita din punctele colorate. Persoanele ale caror vedere cromatica este intacta, pot recunoaste
aceste pattern-uri, cei cu discromatopsie nu vor recunoaste sau vor identifica doar anumite litere sau cifre.

Testul de ordonare a culorilor: este folosit pentru investigarea discromatopsiilor dobandite dar si pentru a evalua severitatea
discromatopsiilor mostenite. Se ordoneaza nuantele unei culori in functie de o culoare de referinta.
Testele pentru depistarea daltonismului sunt obligatorii pentru cei care doresc sa obtina permisul de conducere si pentru alte categorii
de persoane cu anumite profesii.

Diagnostic precoce
Sus

Discromatopsiile pot avea un impact considerabil asupra vietii individului, afectand dezvoltarea cognitiva (invatarea si citirea) si
putand limita optiunile profesionale. De aceea, diagnosticul tulburarilor de simt cromatic trebuie facut cat mai devreme, in jurul
varstei de 3-5 ani. Monitorizarea perceptiei vizuale este recomandata a fi realizata cel putin o data, inaintea inscrierii la scoala, de
preferinta intre varsta de 3-4 ani.

Tratament medical
Sus
Discromatopsiile mostenite sunt afectiuni invariabile pe parcursul existentei persoanei respective, adica nu pot nici sa se agraveze, dar
nici sa fie tratate.
In functie de cauza, discromatopsiile dobandite pot fi tratate prin:
- interventia chirurgicala, care poate imbunatati perceptia culorilor, in cazul in care cataracta a produs discromatopsia
- oprirea medicamentelor care au cauzat tulburarile de vedere cromatica.

Modalitati de compensare a tulburarilor vedere cromatica:


- lentile de contact colorate sau ochelarii cu lentile colorate: ajuta la perceperea diferentelor dintre culori; nu corecteaza defectul si pot
distorsiona obiectele
- ochelari cu lentile antireflex (cu ecran de protectie- filtru care absoarbe lumina): sunt utile deoarece persoanele cu discromatopsie pot
sesiza diferentele intre culori atunci cand stralucirea si luminozitatea sunt scazute
- ochelari fumurii sau lentilele de contact fumurii cu filtru de protectie: sunt utili in discromatopsia severa,deoarece celulele cu
bastonas functioneaza mai bine la lumina obscura. Sunt necesare si lentile de contact sau ochelari pentru corectia viciilor de refractie
deoarece celulele cu bastonas ofera o imagine mai putin clara.

Profilaxie
Sus

Nu exista masuri de prevenire in cazul discromatopsiilor.

Tratament ambulatoriu
Sus
Impactul asupra vietii individului cu discromatopsie poate fi semnificativ.
Activitatile in care sunt folosite semnale colorate (semne de circulatie, semnale luminoase) pot fi serios perturbate, precum condusul
masinii sau cititul unei harti. Alegerea hainelor asortate sau in culori complementare este o problema. Pentru a compensa aceasta
inabilitate, persoanele cu discromatopsie trebuie se se bazeze pe o mai buna observare a lucrurilor si pe actiunile celor din jur. De
exemplu, culorile semaforului vor fi recunoscute cand sunt aprinse, in functie de ordinea lor pe semafor.

La copii se observa o intarziere in dezvoltarea abilitatilor de invatare si citire; acestia vor ascunde defectul si vor incerca sa copieze
temele de la colegi si actiunile acestora. Astfel, vor avea rezultate scolare slabe si stima de sine scazuta. Testarea vederii colorate intr-
un examen de rutina poate preveni aparitia problemelor scolare ale copilului. Un copil cu rezultate slabe trebuie consultat si de catre
un medic oftalmolog pentru a exclude o eventuala discromatopsie.

Profesorii copilului cu discromatopsie trebuie informati si vor incerca sa-si adapteze metodele de predare, nevoilor speciale ale
copilului (de ex: sa evite folosirea cretei galbene pe o tabla verde). Copilul va fi asezat intr-o banca in care sa se evite reflectarea
luminii stralucitoare. Parintii vor incerca sa identifice acasa care dintre culori sunt mai usor sesizate folosind bucati de creta, creioane
si foi de diferite culori.

Orientarea profesionala poate fi afectata: meseriile de fotograf, designer de interior, pictor necesita o vedere cromatica intacta.
Anumite meserii sunt interzise persoanelor cu discromatopsie, cum ar fi: pilot de avion, ofiter de politie, anumite grade din armata.

Dezlipirea de retina
Generalitati
Sus

Dezlipirea de retina reprezinta o afectiune grava caracterizata prin desprinderea retinei de la nivelul insertiei sale. Deoarece retina nu-
si indeplineste functiile in mod adecvat in cazul acestei boli, cecitatea (pierderea permanenta a vederii) poate apare daca retina nu este
suturata in 24-72 de ore.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Factori de risc

3. Simptome

4. Diagnostic

5. Tratament

6. Profilaxie

Factori de risc
Sus

Dezlipirea de retina este considerata un factor de risc pentru urmatoarele grupuri de persoane:

- miopi
- persoanele care au un ochi lezat sau au prezentat interventie chirurgicala pentru tratarea cataractei (extragerea cristalinului)
- persoanele cu istoric familial de dezlipire de retina.

Dezlipirea de retina poate apare in mod spontan. Aceasta apare cel mai adesea la persoanele cu tulburari ale vederii de aproape.

Simptome
Sus

Simptome ale dezlipirii de retina cuprind:

- fosfena unica si stralucitoare


- vederea de obiecte de mici dimensiuni care plutesc in campul vizual (fotopsii)
- amputarea periferiei campului vizual.

Nu se asociaza durerea cu dezlipirea de retina, dar daca apare oricare dintre simptomele prezentate anterior, sa se contacteze medicul
curant imediat.

Diagnostic
Sus

Dezlipirea de retina este diagnosticata printr-un examen oftalmologic efectuat de catre un medic specialist.

Tratament
Sus
Exista numeroase optiuni de tratament pentru dezlipirea de retina. Acestea cuprind:

- endolaser sau crioaplicatii sclerale (criopexie) – ambele metode de tratament pot fi folosite pentru a remedia dezlipirea de retina daca
diagnosticul a fost pus precoce
- retinopexia pneumatica – acest procedeu poate fi utilizat pentru a trata dezlipirea de retina daca orificiul rupturii este mic si usor de
inchis. O bula mica de gaz este injectata in corpul vitros, care apoi se eleveaza si apasa pe retina inchizand orificiul. Laserul sau
criopexia poate fi folosita pentru a inchide ruptura. Rata de success a acestei interventii este de aproximativ 85%
- cerclajul scleral – acest tratament al dezlipirii de retina implica plasarea unei benzi de silicon in jurul globului ocular pentru a
mentine retina pe loc. Aceasta banda nu este vizibila si poate ramane permanent atasata. Tratamentul termic poate fi necesar pentru a
inchide ruptura. Eficienta acestui procedeu este crescuta pana la 95%
- vitrectomia – acest procedeu este utilizat in cazul rupturilor mari ale retinei. In timpul vitrectomiei corpul vitros este indepartat din
globul ocular si inlocuit cu solutie salina. Are o rata de success similar cerclajului scleral.

Profilaxie
Sus

Diagnosticul precoce reprezinta cheia prevenirii pierderii vederii asociata dezlipirii de retina. Se recomanda controlul oftalmologic
anual si mult mai des daca o persoana prezinta un risc crescut sau are o boala oftamologica. De exemplu, in cazul bolilor cu o mare
incidenta a dezlipirii de retina ca si diabetul, consultul oftamologic periodic poate detecta precoce modificarile de la nivelul ochiului.
Suplimentar, o buna complianta a pacientului diabetic, cu un control adecvat al bolii poate ajuta in prevenirea afectiunii oftalmologice
diabetice, iar o buna monitorizare a tensiunii arteriale poate impiedica lezarea vaselor retiniene datorita valorilor crescute ale presiunii
sanguine.In plus, controlul oftalmologic periodic este important pentru persoanele cu miopie si a celor cu risc de a dezvolta o dezlipire
de retina.Daca nu se stie cu siguranta care este riscul de a suferi o dezlipire de retina, se recomanda consultul medical. Acesta poate
recomanda periodicitatea efectuarii consulturilor oftalmologice.
Fotofobia (sensibilitatea la lumina)

Generalitati
Sus

Fotofobia, sau sensibilitatea la lumina, reprezinta intoleranta la lumina. Sursele de lumina precum soarele, lumina fluorescenta si
lumina incandescenta pot crea disconfort, alaturi de nevoia de a clipi sau a inchide ochii.

In unele cazuri fotofobia poate fi insotita de cefalee (dureri de cap). Persoanele sensibile la lumina sunt de obicei deranjate de lumina
puternica, stralucitoare. In cazurile extreme, totusi, orice fel de lumina poate determina disconfort.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauzele fotofobiei

3. Ingrijirea la domiciliu

4. Consultul medical

5. Tratamentul fotofobiei

Cauzele fotofobiei
Sus

Fotofobia nu este o afectiune in sine, este un simptom a mai multor afectiuni, o infectie sau o inflamatie care irita ochiul. Sensibilitatea
la lumina poate fi, de asemeni, un simptom al unor boli care nu afecteaza direct ochiul, cum ar fi infectiile virale sau cefaleea severa
(migrena). Persoanele cu o culoare a ochilor mai deschisa pot prezenta mai des o sensibilitate la lumina solara puternica, deoarece
persoanele cu o culoare a ochilor mai inchisa au mai mult pigment care le protejeaza impotriva luminii stralucitoare.

Alte cauze comune ale fotofobiei includ abraziunea corneana, uveita si afectiuni ale sistemului nervos central cum ar fi meningita.
Sensibilitatea la lumina este, de asemeni, asociata cu dezlipirea de retina, iritatiile produse de lentilele de contact, arsurile solare si
chirurgia refractiva. Fotofobia insoteste deseori albinismul (absenta pigmentului ocular), deficienta totala de culoare (persoane care
vad doar tonuri de gri), botulismul, rabia, intoxicatia cu mercur, conjunctivita, keratita si iritita.

Anumite boli rare, cum ar fi o afectiune genetica numita keratita foliculara spinoasa, au fost descrise ca fiind insotite de fotofobie.
Unele medicamnte pot determina sensibilitate la lumina ca efect secundar, printre care belladona, furosemidul, chinina, tetraciclina si
doxiciclina.

Ingrijirea la domiciliu
Sus

Disconfortul determinat de sensibilitatea la lumina poate fi redus prin evitarea expunerii la lumina solara, inchiderea ochilor, purtarea
unor ochelari de soare sau reducerea cantitatii de lumina din camera. Totusi, ar trebui determinata cauza sensibilitatii la lumina, si
astfel se poate institui un tratament adecvat pentru rezolvarea problemei. Se recomanda un consult medical de urgenta daca durerea
este moderata sau severa in conditii de lumina putina.

Consultul medical
Sus
Este necesar un consult medical daca sensibilitatea la lumina este severa. Spre exemplu, daca pacientul are nevoie sa poarte ochelari
de soare in interior. De asemeni, se recomanda un consult de specialitate daca sensibilitatea este insotita de cefalee, ochi rosii sau
tulburari de vedere si daca nu dispare in doua zile. Medicul va realiza un consult medical care va include si un examen oftalmologic.
Pacientului ii pot fi adresate urmatoarele intrebari:
- Cand a aparut sensibilitatea la lumina?
- Durerea este permanenta sau ocazionala?
- Cat de severa este?
- Pacientul are nevoie sa poarte ochelari de soare sau sa stea intr-o camera intunecata?
- A folosit de curand substante pentru dilatare pupilara?
- Foloseste lentile de contact?
- Foloseste sapunuri, lotiuni, cosmetice sau alte substante chimice in jurul ochilor?
- S-a aflat de curand intr-un mediu cu praf, vant, soare puternic, polen sau substante chimice?
- Exista ceva care amelioreaza sau agraveaza sensibilitatea la lumina?
- Exista in antecedente o leziune traumatica?
- Care sunt medicamentele pe care le ia pacientul?
- Ce alte simptome mai prezinta pacientul?

Este important ca pacientul sa-i spuna medicului daca prezinta unul dintre urmatoarele simptome:
- durere oculara;
- cefalee;
- greturi;
- rigiditatea cefei;
- tuburari de vedere;
- leziune traumatica a ochiului;
- inrosire;
- prurit (mancarime);
- inflamatie, edem;
- ameteli;
- amorteala sau furmicaturi in alta parte a corpului;
- modificari de auz.

Medicul poate face urmatoarele investigatii:


- examinarea cu lampa cu fanta;
- recoltarea unei probe corneene;
- punctia lombara.

Tratamentul fotofobiei
Sus

Cel mai bun tratament pentru fotofobie este tratarea cauzei. Odata ce factorul declansator este tratat, fotofobia dispare in cele mai
multe dintre cazuri. Daca pacientul ia un medicament care determina fotofobie, este bine sa discute cu medicul posibilitatea inlocuirii
acestuia sau intreruperea tratamentului.

Daca pacientul este sensibil la lumina fara vreo cauza, cel mai bine este sa evite expunerea la lumina puternica solara si alte surse de
lumina puternica, protejarea prin palarii cu boruri mari si ochelari de soare cu filtru UV.
In cazuri extreme, pacientul poate incerca purtarea unor lentile de contact protetice care sunt facute special sa imite culoarea ochilor.
Lentilele de contact protetice pot reduce cantitatea de lumina care patrunde in ochi si pot creste confortul ocular.

Sindromul ochiului uscat

Generalitati
Sus

Sindromul ochiului uscat (keratoconjunctivita sica) apare ca urmare a unei lubrifieri si umidificari insuficiente a ochiului de diverse
cauze: atmosfera uscata, vant, praf, utilizarea de lentile de contact, afectiuni ale pleoapelor, ca parte a procesului de imbatranire,
secundar utilizarii unor medicamente (antialergice, antidepresive, anticonceptionale, multivitamine) sau secundar unor afectiuni
generale (lupusul, artrita reumatoida, sindromul Sjogren) etc. Consecinta este o iritatie permanenta a portiunii anterioare a ochiului
care determina o inflamatie manifestata prin prurit, senzatie permanenta de uscaciune si arsura la nivelul ochilor.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Tratament la domiciliu

3. Tratament medical

Tratament la domiciliu
Sus

Pentru ameliorarea simptomelor ochiului uscat, va recomandam urmatoarele care pot fi efectuate la domiciliu:
- cresterea umiditatii aerului: prin cresterea umiditatii aerului, lacrimile se evapora mai incet, mentinand senzatia de confort la nivelul
ochiului; atat centrala termica cat si aerul conditionat scad umiditatea aerului
- miscarea excesiva a aerului usuca mucoasa oculara. Evitati miscarea excesiva a aerului prin scaderea vitezei ventilatoarelor din tavan
sau/si a celor oscilante
- pot fi aplicate comprese umede sau masaj al pleoapelor cu sampon de copii, care ajuta la mentinerea unui strat lipidic mult mai
stabil; acest lucru este util mai ales daca exista inflamatie a pleoapelor sau probleme ale glandelor de la nivel ocular care secreta
substante lubrefiante si sebum; caldura incalzeste sebumul de la nivelul glandelor sebacee, determinand curgerea mai usoara a
acestuia; prin masaj se stimuleaza iesirea sebumului de la nivelul glandelor; actiunea de curatare scade numarul bacteriilor care distrug
stratul de sebum
- lacrimile artificiale, gelurile si lubrifiantii lacrimilor (disponibile in farmacii) ajuta la hidratarea si lubrifierea suprafetei oculare; se
administreaza de patru ori pe zi, dar pot fi folositi cat de des este nevoie; solutiile fara conservanti sunt recomandate in cazul in care se
doreste folosirea acestora mai mult de sase ori pe zi
- uileiurile lubrifiante oculare sunt mai groase comparativ cu gelurile si lacrimile artificiale; de aceea au actiune mai indelungata decat
gelurile si lacrimile artificiale. Cu toate acestea, datorita consistentei crescute, uleiurile pot determina vedere neclara in cazul in care
sunt utilizate in timpul zilei. Deci sunt mai ales concepute de a se utiliza pe perioada noptii.
In cazul in care observi ca ochii se usuca mai ales cand citesti sau privesti la televizor, se recomanda efectuarea de pauze frecvente
pentru a permite ochiului sa se relaxeze si hidrateze adecvat.

Tratament medical
Sus

Desi sindromul ochiului uscat nu se poate vindeca, exista o serie de tratamente. Tratamentul depinde de severitatea afectiunii; se pot
utiliza ocazional doar hidratante si lacrimi artificiale sau poate fi necesara interventia chirurgicala pentru a scadea simptomele ochiului
uscat.
Mai exista lacrimi artificiale lubrifiante care ajuta la diminuarea simptomelor. De asemenea medicul oftalmolog poate prescrie o serie
de medicamente pentru a ameliora simptomatologia.

Ingrijirea lentilelor de contact

Generalitati
Sus

Purtarea lentilelor de contact presupune un risc crescut de a dezvolta serioase infectii si leziuni ale corneei. Simptomele ce pot sa
apara sunt roseata, durerea sau senzatia de arsura la nivelul ochiului, serozitate, vedere incetosata sau o sensibilitate extrema la
lumina (fotofobie). Daca aceste simptome persista mai mult de 2 sau 3 ore dupa indepartarea lentilelor de contact si curatirea ochiului
atunci ar trebui consultat un medic oftalmolog.
Lentile de contact purtate zilnic
Purtarea lentilelor de contact moi, zilnic, presupune indepartarea si curatarea acestora pe timpul noptii si reintroducerea lor dimineata.
Ingrijirea acestora este relativ usoara, dar se deterioreaza repede.
Purtarea lentilelor de contact timp indelungat
Acestea pot fi purtate pana la o saptamana atit ziua cat si pe timpul noptii. Apoi sunt indepartate, curatate si reimplantate. Totusi unii
oameni nu pot tolera acest tip de lentile de contact deoarece lentilele determina iritarea ochilor daca acestea nu sunt indepartate si
curatate in mod regulat. Purtarea lentilelor de contact timp indelungat poate fi incomoda si creste riscul aparitiei leziunilor de la
nivelul corneei.
S-a recomandat ca timpul de purtare a acestor lentile sa scada de la 30 zile la 7 zile tocmai pentru a micsora riscul aparitiei leziunilor
corneene. Ideal ar fi ca pacientul sa nu doarma cu lentilele de contact.
Lentile de contact rigide gaz permeabile
Lentilele gaz permeabile costa mai mult decat lentilele conventionale, sunt ceva mai putin durabile, dar sunt mult mai confortabile
decat acestea din urma. Unele tipuri de lentile gaz permeabile sunt fabricate pentru uz prelungit (in timpul noptii, pana la 7 zile) dar
medicii oftalmologi nu indica purtarea acestora timp indelungat.
Lentilele de contact conventionale dure
Lentilele conventionale dure sunt fabricate din plastic extrem de dur (metaacrilatul de polimetil) ce nu se muleaza pe forma ochiului.
Acestea sunt ieftine si durabile, dar sunt lentilele cele mai putin confortabile. Pentru ca reduc cantitatea de oxigen ce ajunge la cornee,
indivizii care le poarta au risc crescut pentru leziuni si infectii ale corneei.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Precautii

Precautii
Sus

Lentilele de contact pot cauza serioase probleme ale ochiului precum leziuni si infectii ale corneei. Pentru evitarea acestor probleme
trebuie urmate unele indicatii simple de curatire si purtare a lentilelor de contact:
- urmati instructiunile de curatire a lentilelor. Pastrati lentilele si tot ceea ce intra in contact cu acestea - maini, recipiente de stocare,
recipientii cu solutii, machiajul - foarte curate. Spalati-va pe maini inainte de a manevra lentilele
- folositi o solutie salina din comert. Solutiile preparate in casa sunt contaminate cu bacterii
- daca solutia de curatare a lentilelor este contaminata, aruncati-o si cumparati un nou flacon
- nu umeziti lentilele de contact in gura
- implantati lentilele de contact inainte de a va machia ochii. Nu aplicati machiaj pe marginea interna a pleoapei. Inlocuiti rezervele de
machiaj pentru ochi la fiecare 3 pana la 6 luni pentru a reduce riscul contaminarii.
- purtarea pentru o perioada indelungata de timp a lentilelor creste riscul pentru infectii severe ale ochiului. Daca alegeti acest tip de
lentile urmati intocmai instructiunile de folosire si curatare recomandate de medic.
- este indicata o vizita anuala la medicul oftalmolg pentru ca acesta sa verifice starea lentilelor si a ochilor
- lentilele de contact si in special cele moi pot absorbi picaturile pentru ochi. Daca folositi solutii oftalmologice medicamentoase
evitati purtarea lentilelor de contact pentru cel putin 30 de minute dupa folosirea picaturilor.

Degenerescenta maculara

Generalitati
Sus

Vezi galerie foto

Degenerescenta maculara este o boala oftalmologica in urma careia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul
maculei, o zona mica aflata in partea posterioara a globului ocular. Macula are rol in vederea culorilor si detaliilor obiectelor, necesare
pentru vederea centrala.
Vederea centrala este necesara in desfasurarea unor activitati ca cititul, condusul de autovehicule si recunoasterea persoanelor. Intrucat
degenerescenta maculara nu afecteaza si vederea periferica, nu apare orbirea completa. Riscul de aparitie al degenerescentei maculare
creste pe masura avansarii in varsta, incepand cu 50 de ani.
Exista doua forme de degenerescenta maculara. Ambele forme afecteaza doar un singur ochi, dar daca boala apare la un ochi, in cele
din urma va aparea si la celalalt.
Degenerescenta maculara uscata (nonexudativa) este cea mai frecventa forma (90% din cazuri). Apare treptat si de cele mai multe
ori nu produce pierderi severe de vedere. In aceasta forma, celulele si vasele de sange din interiorul maculei se vor distruge si vor
produce depozite hipertrofice (drusen) in polul posterior al ochiului. Acest lucru produce leziuni la nivelul maculei si ii afecteaza
capacitatea de a transmite mesaje catre creier. Vederea centrala devine treptat mai slaba sau din ce in ce mai incetosata.

Degenerescenta maculara umeda (exudativa) este mai putin frecventa, doar in 10% din cazuri. Poate sa produca leziuni permanente
ale maculei in timpul catorva luni sau chiar saptamani. Forma exudativa apare in cazurile in care exista deja forma nonexudativa. Se
vor forma vase de sange de neoformatie (anormale) care sunt fragile. Aceste vase sangereaza producand distrugerea maculei. De
asemenea vor schimba pozitia normala a maculei, aflata in polul posterior al globului ocular, distrugand vederea centrala.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Mecanism fiziopatologic

6. Consult de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Diagnostic
11. Tratament

12. Profilaxie

Cauze
Sus

Pierderea vederii in urma degenerescentei maculare apare datorita distrugerii celulelor pentru vederea diurna (celulele cu con) ce se
gasesc in structura maculei.
Degenerescenta maculara nonexudativa
In acesta forma de boala apare distrugerea maculei, aparand probleme de vedere. Nu se cunosc cauzele datorita carora apare
degenerescenta maculara la unele persoane si la altele nu. In stadiile incipiente de boala, apar niste depozite numite geode, care provin
in urma distrugerilor celulare si se aglomereaza in zona din jurul maculei. Cand sunt evidentiate prin oftalmoscop, o modalitate de a
vedea in interiorul ochiului, geodele apar ca niste pete galbene subretiniene. Unele modificari de acest fel pot sa apara si in interiorul
maculei in urma unui proces normal de imbatranire, dar prezenta unui numar foarte mare de geode se asociaza cu degenerescenta
maculara.
Degenerescenta maculara exudativa
Aceasta forma de boala este produsa in urma aparitiei unor vase de neoformatie submaculare. Motivul aparitiei lor este inca
neelucidat. Aceste vase se distrug destul de repede producand sangerari in interiorul maculei. Cantitatea in exces de lichid si sange,
alaturi de tesutul anormal de cicatrizare care se formeaza in interiorul maculei, distorsioneaza si distrug macula.

Factori de risc
Sus

Cel mai important factor de risc pentru aparitia degenerescentei maculare senile este unul care nu poate fi controlat: inaintarea in
varsta. Persoanele in varsta de peste 65 de ani in proportie de 25% prezinta degenerescenta maculara.
Persoanele care prezinta degenerescnta maculara la un ochi au risc de aparitie a afectiunii si la celalalt ochi. Un studiu estimeaza ca
aproape jumatate din persoanele care prezinta vase de neoformatie submaculare la un ochi, vor avea acelasi problema si la celalalt
ochi.

Alti factori de risc pentru aparitia degenerescentei maculare:


- istoric familial al acestei boli: exista un risc mai mare de aparitie a afectiunii daca un membru apropiat al familiei prezinta aceeasi
boala
- rasa: persoanele din rasa alba au un risc mai mare fata de cei din rasa neagra si hispanici
- prezenta unor depozite la polul posterior al globului ocular: globii oculari care prezinta depozite mai intinse si moi au un risc mai
mare de aparitie a vaselor anormale de neoformatie si implicit de aparitie a degenerescentei maculare exudative
- prezenta unui ochi cu degenerescenta maculara: aproape jumatate din persoanele cu aceasta afectiune la un ochi vor face aceeasi
boala si la celalalt in decurs de 5 ani
- fumatul: fumatorii au un risc de 3 ori mai mare de a dezvolta boala decat nefumatorii, iar riscul creste si mai mult la cei care fumeaza
foarte mult sau cei care au fumat un timp indelungat
- o dieta bogata in grasimi
- operatie de cataracta: este mai probabil sa apara degenerescenta maculara la varstnicii care au fost operati de scurt timp pentru
cataracta
- o dieta saraca in carotenoizi, vitamine antioxidante si zinc.

Simptome
Sus

Degenerescenta maculara forma nonexudativa cat si cea exudativa produc pierderi de vedere si pot avea unele simptome in comun:
- vederea centrala devine mai slaba, incetosata sau mai putin exacta
- este nevoie de mai multa lumina la citit decat inainte
- este nevoie de mai mult efort pentru a putea fi vazute fetele persoanelor
- obiectele apar distorsionate si mai mici decat sunt in realitate
- in campul vizual cetral apar pete albe sau negre
- liniile drepte devin mai ondulate si mai curbate; acesta este de obicei primul simptom intalnit in forma exudativa
- apare pierderea vederii centrale, care nu dispare sau se agraveaza in timp; aceasta poate fi severa si rapida in cazul degenerescentei
maculare exudative.

Simptomele degenerescentei maculare nonexudative difera in doua moduri de cele ale formei exudative:
- viteza de aparitie: modificarile de vedere produse in urma degenerescentei maculare nonexudative apar lent si treptat incat pot sa nu
fie observate; boala poate exista de multi ani pana in momentul in care incepe se afecteze cititul, condusul autovehiculelor sau
desfasurarea normala a activitatilor zilnice. Daca degenerescenta maculara apare doar la un ochi, se poate sa nu fie observate micile
modificari ale vederii, intrucat ochiul sanatos va compensa automat defectele de vedere mascand astfel problemele celui afectat.
Simptomele care apar in degenerescenta maculara exudativa au o tendinta brusca de aparitie si de asemenea se agraveaza repede.
- severitatea: simptomele care apar in forma nonexudativa sunt mai usoare. Modificarile de vedere si pierderile de vedere sunt mai
severe in degenerescenta maculara exudativa.

Mecanism fiziopatologic
Sus

Degenerescenta maculara nonexudativa


In aceasta forma de boala, acuitatea vizuala se agraveaza treptat pe parcursul mai multor ani. Pe masura ce vasele de sange si celulele
aflate submacular imbatranesc, ele incep sa se subtieze si sa se distruga. In momentul in care aceste celule si vase de sange inceteaza
sa mai functioneze, celulele nervoase ale maculei, cele pentru vederea diurna, nu mai functioneaza corespunzator. Din ce in ce mai
multe celule nervoase incep sa se distruga, agravand treptat acuitatea vizuala. In prezent, nu exista tratament pentru a preveni
progresia acestui proces.

Pierderea de vedere din degenerescenta maculara nonexudativa este lenta si treptata, permitand adaptarea in timp. Un procent mic de
pacienti cu aceasta forma prezinta vase de neoformatie care vor conduce catre forma exudativa.
Impactul pe care il produce degenerescenta maculara asupra pacientilor depinde de severitatea pierderii de vedere si de stitul lor de
viata. Desi boala afecteaza vederea centrala, nu produce orbire completa, multi pacienti prezentand o vedere periferica buna.
Degenerescenta maculara exudativa
Degenerescenta maculara exudativa debuteaza cu producerea de vase de neoformatie submaculare, fiind partea globului ocular
responsabila pentru vederea centrala. Aceste vase nou aparute se distrug destul de repede. Ele produc sangerare, acumulare de lichid si
producere de tesut cicatrizat (fibros) care vor duce la comprimarea maculei. Vor produce modificari ale formei maculei, facand ca
aceasta sa trimita semnale distorsionate catre creier. Liniile drepte incep sa devina mai ondulate si mai curbate iar obiectele pot sa aibe
forme stranii sau sa fie mai mici decat in realitate.

Datorita tesutului cicatrizant, celulele normale de suport ale maculei nu mai ofera o functionalitate normala. Celulele nervoase ala
maculei incep sa se distruga, producand pierderea vederii centrale. Cand distrugerea celulelor nervoase se produce doar intr-o zona
limitata, pot sa apara in campul vizual pete albe. Pe masura ce aria afectata se mareste, petele albe devin mai mari. Daca nu se trateaza,
tesutul fibros submacular se poate extinde in continuare, afectand din ce in ce mai multe celule nervoase maculare. Acuitatea vizuala
se agraveaza pe masura ce este afectata o parte mai mare de macula. Acest proces poate sa distruga macula in totalitate producandu-se
pierderea completa a vederii.

Tratamentul poate uneori sa amane si sa previna pierderile de vedere care apar in continuare, dar nu poate restabili vederea care a fost
deja afectata. Folosirea corespunzatoare a vederii (la citit sau la privitul la televizor) nu va accentua pierderea de vedere sau agravarea
bolii. Pierderea vederii in urma degenerescentei maculare exudative este un proces care se produce rapid. Acest lucru nu permite
adaptarea pacientului la capacitatea sa de a vedea.

Consult de specialitate
Sus

Degenerescenta maculara forma exudativa poate duce la pierderea vederii in cateva zile chiar si ore. Leziunile sunt severe si
permanente.
Adresarea imediata la serviciul medical de urgenta este indicata daca:
- apare o pierdere brusca si rapida de vedere
- apare brusc in campul vizual central un punct alb sau negru care nu dispare
- liniile drepte devin curbate sau ondulate, iar obiectele isi schimba forma si marimea devenind distorsionate.

La nevoie se va face consultul medical de catre un medic oftalmolog.


Daca a fost pus diagnosticul de degenerescenta maculara nonexudativa, se va face verificarea acuitatii vizuale in fiecare zi sau cat de
des recomanda medicul specialist. Desi de obicei, forma nonexudativa nu evolueaza catre forma exudativa, se recomanda adresarea de
urgenta la medic daca apare un punct negru sau alb in campul vizual central, care nu a fost observat pana in acel moment sau daca
liniile drepte devin curbate. Acestea sunt semne de existenta a unei forme de degenerescenta maculata exudativa mai severa.

Pierderea lenta a vederii care apare in forma nonexudativa nu necesita adresarea de urgenta la medic. Paloarea culorilor sau vederea
mai slaba progreseaza lent si nu deranjeaza pacientul mai ales daca este afectat doar un singur ochi. Chiar si modificarile care apar
treptat pot sa atraga atentia unei afectiuni serioase.

Se recomanda adresarea la medic pentru un consult medical daca:


- este necesara din ce in ce mai multa lumina la citit
- culorile incep sa paleasca si nu mai apar atat de vii ca inainte
- vederea devine din ce in ce mai incetosata.
In general, modificarile de vedere care apar brusc si nu dispar necesita o atentie imediata. Modificarile de vedere care evolueaza lent si
treptat sunt mai putin severe. Se recomanda adresarea la medic pentru un consult oftalmologic daca apar tulburari treptate de vedere.
Se recomanada pentru persoanele cu varsta intre 40 si 64 de ani prezentarea la medic pentru un consult oftalmologic complet la fiecare
2-4 ani pentru a se detecta degenerescenta maculara in stadiile incipiente.

Expectativa vigilenta
Sus

Aceasta se refera la asteptarea si observarea eventualelor modificari care pot sa apara.


Expectativa vigilenta nu este solutia in cazul tulburarilor sau pierderilor bruste de vedere. In cazul existentei degenerescentei maculare
exudative amanarea tratamentului poate duce la avansarea modificarilor care apar si pierderea vederii centrale.

Daca exista o forma usoara, lenta de pierdere a vederii, cum este cea produsa de forma nonexudativa, se va practica expectativa
vigilenta. Nu exista tratament pentru forma nonexudativa si este posibil sa nu apara niciodata o pierdere de vedere care sa afecteze
stilul de viata.
Daca apar tulburari rapide de vedere, se recomanda adresarea pe cat de repede cu putinta la medicul specialist. Tratamentul aplicat
imediat poate sa incetineasca procesul de pierdere a vederii in forma exudativa.

Medici specialisti recomandati


Sus
Degenerescenta maculara senila se detecteaza de obicei la un examen oftalmologic de rutina de catre medicul oftalmolog sau
optometrist. Oftalmologul care este specializat in afectiunile retinei si maculei poate diagnostica si ce forme de degenerescenta este
prezenta. De asemenea operatia laser a formei exudative se face de catre oftalmolog.

Investigatii
Sus

Medicul poate detecta cu usurinta degenerescenta maculara la un examen oftalmologic de rutina. La inceput medicul va dori sa
cunoasca cat mai multe despre simptomele prezente sau despre alte probleme oftalmologice, cat si de alta natura, au mai existat in
trecut, facand astfel un istoric al bolii.
Urmatorul pas este testarea vederii centrale si a acuitatii vizuale. In timpul acestei examinari, se acopera un ochi si cu celalalt se citesc
randurile optotipului de la distanta standard. Vederea centrala se agraveaza treptat, in timp, la persoanele cu degenerescenta maculara,
iar acuitatea vizuala se refera la cat de mult s-au agravat tulburarile de vedere de la ultimul examen oftalmologic.

Se va face si testarea campului vizual, testand ambele campuri vizuale, central si periferic.
Oftalmoscopia permite medicului sa examineze interiorul globului ocular. Folosind o sursa de lumina si lentile care maresc, pentru a
observa interiorul globului ocular, medicul oftalmolog poate examina retina si macula, observand eventualele modificari care apar in
degenerescenta maculara. Aparitia unor depozite luminoase, alb-galbui numite geode, este unul din semnele precoce de boala. Daca
exista degenerescenta maculara exudativa se vor observa vase sangvine retiniene luminoase in anumite parti ale retinei sau o cicatrice
alb cenusie in apropierea maculei.

Folosind testul cu grilajul Amsler se poate detecta forma exudativa de boala. Acest grilaj contine o serie de linii drepte de sus pana jos
si de la stanga la dreapta. Grilajul prezinta un punct in centru. In cazul existentei formei exudative, liniile din apropierea punctului din
centru vor aparea ondulate si curbate, in loc sa fie drepte ca in realitate sau este posibila vederea unui punct alb sau o gaura in una din
partile grilajului Amsler.

Daca medicul suspecteaza degenerescenta maculara exudativa, se va mai face o alta investigatie numita angiograma oculara pentru a
se vizualiza eventualele vase de neoformatie situate submacular. Examinarea poate de asemenea sa localizeze sangerarile
submaculare, ajutand medicul sa determine daca acestea pot fi tratate.

Daca exista degenerescenta maculara si o oarecare pierdere de vedere, se va face o evaluare, in urma careia se gasesc metode pentru
pastrarea acuitatii vizuale restante si mentinerea unui stil de viata cat mai bun.

Diagnostic
Sus

Orice persoana cu varsta peste 50 de ani are un risc de aparitie a degenerescentei maculare. Se face screeningul pentru detectarea bolii
la examenele oftalmologice de rutina prin observarea eventualelor depozite numite geode sau alte modificari care apar in aceasta
afectiune.
Folosirea regulata a testului cu grilajul Amsler poate determina daca forma nonexudativa are tendinta la evolutie catre forma
exudativa. Persoanele care prezinta degenerescenta maculara nonexudativa si cele care prezinta risc de aparitie a unei astfel de
afectiuni, necesita folosirea unui astfel de test Amsler.

Tratament
Sus

Tratament - Generalitati
Degenerescenta maculara nonexudativa
Nu exista tratament curativ pentru degenescenta maculara nonexudativa in acest moment. Se poate sa nu apara modificari
semnificative de vedere timp de multi ani. Pierderile de vedere evolueaza foarte lent si de cele mai multe ori nu sunt severe. De cele
mai multe ori afecteaza doar un singur ochi, existant capacitatea de adaptare a celuilalt ochi pentru a prelua si functia celui afectat. In
cazul existentei acestei forme, se vor urmari recomandarile medicului de a se efectua examene oftalmologice cat mai dese si de
folosire a unui grilaj Amsler la domiciliu intrucat aceasta forma poate sa evolueze cateodata catre forma exudativa.
Degenerescenta maculara exudativa
In unele cazuri, forma exudativa, care este forma cea mai severa de boala, poate fi tratata prin termochirurgie laser cu fotocoagulare
sau terapie fotodinamica. Tratamentul nu vindeca boala dar ii poate opri progresia. Alte tipuri de tratamente chirurgicale si cele
folosind radiatii sau medicamente sunt in faza de studiu, dar sunt considerate experimentale si nu fac parte din tratamentul standard.
Nu toate cazurile de degenerescenta maculara exudativa pot fi tratate. Doar 10-15% din cazuri se trateaza eficient prin fotocoagulare
laser si doar 20-30% din cazuri se trateaza prin terapie fotodinamica.

Tratamentul nu reda vederea, dar uneori poate incetini si amana posibilele leziuni ale vederii centrale. In cele mai multe cazuri apare
formarea de noi vase de sange care sunt fragile si chiar si cu tratament repetat, acesta nu are eficienta pe termen indelungat in
prevenirea pierderii vederii centrale.
Intrucat degenerescenta maculara exudativa produce pierderi rapide ale vederii centrale, este important ca tratamentul sa nu fie
amanat, daca a fost deja recomandat de medic.
De retinut!
Un studiu realizat pe foarte multi pacienti facut de catre Institutul American de Oftalmologie, a relevat faptul ca administrarea de zinc
si vitamine antioxidante, a incetinit progresia degenerescentei maculare in forma avansata si a amanat pierderea vederii la unii pacienti
care aveau deja boala.
Daca exista deja pierderea vederii din cauza acestei afectiuni, se va face o evaluare a vederii restante. Acest lucru va ajuta pacientul
cat si pe medic sa gaseasca metode de folosire eficienta a vederii restante. Este nevoie de consiliere pentru a ajuta pacientul sa se
descurce cu vederea pe care o mai are si sa-si mentina o calitate a vietii cat mai buna cu putinta.
Intrucat degenerescenta maculara duce de cele mai multe ori la pierderi de vedere si in cele mai multe cazuri nu exista un tratament
eficient, un astfel de diagnostic poate fi foarte greu de acceptat de catre pacient. Medicul va face o recomandare catre specialisti in
consiliere pentru aceste afectiuni.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Persoanele care prezinta una din formele de degenerescenta maculara la unul sau la ambii ochi ar trebui sa isi verifice acuitatea
vizuala, folosind grilajul Amsler, in fiecare zi sau de cate ori recomanda medicul. Daca oricare linie a grilajului se schimba ori devine
curbata sau se observa scaderea acuitatii vizuale trebuie apelat medicul. Daca degenerescenta maculara exudativa a inceput sa se
dezvolte sau progreseaza, tratamentul precoce poate intarzia pierderea vederii centrale.
A trai cu vedere redusa
O vedere redusa sau pierderea vederii in urma degenerescentei maculare pot sa afecteze stilul de viata in multe feluri. Cat de mult
afecteaza acest lucru pacientii cu aceasta afectiune, depinde de severitatea pierderii vederii si de stilul de viata. Se recomanda
cooperarea cu medicul pentru a se gasi metode cat mai bune de adaptare a stilului de viata cu acuitatea vizuala ramasa. Exista mai
multe metode de ajutorare a pacientilor pantru a mentine o calitate cat mai buna a vietii:
- se folosesc diferite dispozitive ce maresc si ajuta vederea si instrumente speciale pentru persoanele cu o acuitate vizuala limitata
- este nevoie de ajutorul familiei pentru o cat mai buna desfasurare a activitatilor zilnice
- se poate cere si ajutorul unui medic specializat, ce poate ajuta pacientul sa faca fata cat mai bine tulburarilor de vedere
- se poate incepe si un program de autoeducare a pacientului pentru problemele generate de vederea diminuata. Studii recente
sugereaza ca acest lucru ajuta la crearea unui stil de viata cat mai bun cu putinta, la persoanele cu degenerescenta maculara.
Impactul emotional generat de aparitia degenerescentei maculare
Intrucat aceasta afectiune poate genera o scadere semnificativa a acuitatii vizuale, in majoritatea cazurilor si nu exista nici tratament
eficient pentru aceasta afectiune, a afla de prezenta acestei afectiuni poate fi foarte dificil de suportat. Poate sa apara un sentiment de
furie, intrucat tratamentul nu este de ajutor sau nervozitate generata de posibila pierdere de vedere, care poate face pacientul sa nu se
mai poata descurca pe cont propriu.
Este normal un sentiment de tristete legat de aceste tulburari care apar, iar in unele cazuri poate sa apara chiar depresia, care necesita
tratament. In aceste situatii se poate cere ajutorul prietenilor si familiei sau unui specialist in astfel de probleme.
Optiuni de medicamente
In prezent exista putine medicamente cu eficacitate dovedita pentru tratarea degenerescentei maculare, dar sunt in studiu si altele. Se
testeaza mai multe medicamente care blocheaza actiunea proteinelor ce duc la formarea de vase de neoformatie. Aceste proteine se
numesc factori de crestere al endoteliului vascular (VEGF).
Cercetatorii testeaza medicamente anti-VEGF sau inhibitorii ai VEGF. Primul medicament aprobat de FDA (food and drug
administration) se numeste Pegaptanib (Macugen). Se pare ca este eficient in incetinirea dezvoltarii acestor vase de neoformatie, care
produc pierderea vederii in forma exudativa de degenerescenta maculara.
Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala este tratamentul de prima intentie in acest moment pentru degenerescenta maculara. Se foloseste doar in
formele exudative si este o optiune eficienta doar in anumite cazuri.
Degenerescenta maculara exudativa
Tratamentul chirurgical nu vindeca aceasta forma de boala, dar poate sa ii incetineasca progresia si sa previna posibila pierdere de
vedere. Fara tratament, pierderea de vedere care apare in forma exudativa poate sa evolueze pana la absenta completa a vederii
centrale. Un tratament chirurgical aplicat precoce este vital in incetinirea progresiei catre pierderea vederii, ceea ce se intampla destul
de rapid in evolutie.
In momentul in care se pune diagnosticul de degenerescenta maculara exudativa, majoritatea pacientilor sunt intr-un stadiu mult prea
avansat pentru un tratament chirurgical eficient. Chiar si prin acesta, majoritatea cazurilor evolueaza catre pierdere aproape completa a
vederii centrale.
Degenerescenta maculara nonexudativa
Desi tratamentul chirurgical nu se aplica pacientilor cu aceasta forma, este foarte important un tratament laser prin fotocoagulare a
geodelor, intrucat pot fi prevenite pierderile severe de vedere. Exista dovezi care sugereaza ca tratametul laser prin fotocoagulare
poate sa provoace aparitia vaselor de neoformatie (neovascularizatie coroidala), a caror aparitie induce degenerescenta maculara
exudativa. Tratamentul laser poate sa elimine geodele si sa scada viteza de aparitie a pierderilor de vedere cu 2-5 ani, dar in acelasi
timp, poate sa creasca riscul de aparitie a formei exudative de boala.
In prezent, tratamentul chirurgical nu se aplica formelor nonexudative. Chirurgia laser pote sa elimine depozitele, numite geode
incetinind pierderile de vedere, dar unii experti cred ca ar putea chiar sa creasca riscul de evolutie catre forma exudativa. Se fac studii,
in prezent, pentru demonstrarea eficacitatii tratamentului chirurgical.
Optiuni ale tratamentului chirurgical
Cea mai frecventa metoda chirurgicala de tratare a formei exudative de degenerescenta maculara este terapia laser sau fotocoagularea
laser.
Se cauta in prezent si alte metode chirurgicale de tratare a afectiunii. Acestea pot fi:
- translocatie maculara prin tratament chirurgical: in aceasta procedura se detaseaza macula si se muta intr-o alta zona a globului
ocular mai sanatoasa; diferit de majoritatea tratamentelor pentru degenerescenta maculara, prin aceasta interventie se poate chiar
reface o parte din vederea afectata (in orice caz, sunt implicate riscuri serioase, de aceea trebuie cercetata mai mult metoda pentru a fi
sigura si eficienta)
- interventie chirurgicala submaculara: prin aceasta procedura se indeparteaza vasele de neoformatie, anormale, situate submacular.
Acest tratament poate mentine vederea la unii pacienti, dar studiile au aratat faptul ca interventia poate implica riscuri serioase si poate
sa nu fie foarte eficienta.
De retinut!
Terapia laser poate sa provoace ceva pierderi din vederea centrala, intrucat laserul nu arde numai vasele de neoformatie situate
submacular fara sa arda si neuronii normali ai maculei. Chiar daca vederea se poate sa fie mai slaba post tratament laser, pe termen
lung pierderile de vedere avanseaza mai lent decat in mod normal.
Degenerescenta maculara nu provoaca pierderi de vedere in acelasi fel la persoanele care prezinta aceasta afectiune. Este foarte greu
de stiut dinainte daca tratamentul laser aduce beneficii sau este mai daunator.
Alte tratamente
In afara de tratamentul laser, cel mai frecvent tip de tratament al degenerescentei maculare este terapia fotodinamica. Terapia
fotodinamica foloseste o lumina colorata precisa care produce trombi (cheaguri) sangvini ce opresc formarea de noi vase de sange
situate submacular. Este folosita in masa doar de curand, iar eficienta sa si consecintele pe termen lung sunt inca studiate. Majoritatea
pacientilor necesita tratamente multiple pentru a beneficia de aceasta terapie.
Terapia fotodinamica, este o procedura prin care lumina generata de laser activeaza un medicament ce a fost injectat in torentul
sangvin. Medicamentul care reactioneaza la lumina laserului, obstrueaza vasele de neoformatie aparute in forma exudativa de boala.
Se cerceteaza in continuare si alte tratamente, intrucat, in prezent, nici unul dintre tratatamentele folosite nu a fost eficient. Doar in 10-
15% din cazuri, terapia laser prin fotocoagulare este eficienta in forma exudativa de degenerescenta maculara si doar in 20-30% din
cazuri terapia fotodinamica se poate folosi in tratarea bolii.

Tratamente experimentale
Cercetatorii studiaza mai multe posibilitati de tratament ale degenerescentei maculare. Acestea sunt:
- terapia de iradiere externa, procedura folosita pentru a trata forma exudativa: razele X sunt directionate catre vasele de neoformatie
situate submacular; rezultatele studiilor au fost controversate, cercetatorii nefiind inca siguri daca este un tratament sigur sau daca se
poate folosi in degenerescenta maculara
- terapia laser de indepartare a depozitelor (geode) intraoculare: mai multe studii, au investigat terapia laser in tratamentul geodelor,
depozite formate din resturi ale celulelor moarte, situate la polul posterior al globului ocular. Desi tratamentul poate sa amelioreze
vederea, poate de asemenea sa creasca riscul de aparitie de noi vase de neoformatie situate submacular, care in cele din urma pot
produce pierderea vederii. Se fac in continuare cercetari pentru demonstrarea eficacitatii sale.
- dispozitive electronice de redare a vederii: cercetatorii studiaza mici implanturi intraretiniene sau alte dispozitive care inlocuiesc
celulele lezate si care raspund la lumina trimitand informatii la creier. Este nevoie de cativa ani inainte de a se cunoaste rolul acestor
mici dispozitive in tratarea degenerescentei maculare.
De retinut!
Tratamentul laser aproape intotdeauna produce pierderi de vedere imediate si permanente (un punct orb central) si nu intotdeauna
previne formarea de vase de neoformatie. Unii cercetatori considera ca terapia fotodinamica si terapia de iradiere sunt mai eficiente si
mai putin distructive decat terapia laser, intrucat sunt mult mai precise. Aceste proceduri pot evidentia mai usor un vas sangvin de
neoformatie, fara a distruge si celulele nervoase retiniene si maculare. Terapia fotodinamica a patruns recent in folosirea pe plan
mondial, iar eficienta sa si consecintele pe termen lung sunt inca in studiu.
Multe din tratamentele folosite pentru degenerescenta maculara sunt scumpe, necesita repetare si multe dintre ele au o eficacitate
limitata. Unele tratamente pot chiar sa agraveze boala si sa cauzeze pierderea vederii. Se recomanda adresarea la medic, pentru a se
cunoaste posibilele beneficii si riscuri asociate tratamentului ales sau reactii adverse.

Profilaxie
Sus

Nu exista vreo metoda de a preveni degenerescenta maculara. Dar exista anumiti pasi care pot fi urmati pentru a scadea riscul de
aparitie a afectiunii:
- examene oftalmologice regulate: in urma unui examen oftalmologic se poate determina daca exista riscul de aparitie a
degenerescentei maculare, iar daca deja exista poate fi depistata in stadiu precoce; daca se poate trata, detectarea precoce poate sa
ajute la diminuarea sau incetinirea pierderii de vedere
- incetarea fumatului: fumatorii au un risc de 3 ori mai mare de aparitie a degenerescentei maculare decat nefumatorii; chiar daca se
inceteaza fumatul, riscul tot persista pentru cativa ani
- alimentatia bogata in fructe: studii recente au demonstrat ca un regim alimentar bogat in fructe poate diminua riscul de aparitie al
afectiunii.
Se pot lua anumite masuri de prevenire a aparitiei formei exudative in conditiile in care exista deja forma nonexudativa:
- administrarea de vitamine antioxidante si zinc: acest tratament este eficient doar daca exista o forma moderata de boala si poate
incetini progresia si aparitia pierderii de vedere; se recomanda administrarea acestora doar la sfatul medicului
- alimentatie bogata in peste: studiile recente au evidentiat faptul ca pestele, care este o sursa de acizi grasi omega-3, poate sa scada
riscul de aparitie a degenerescentei maculare
- scaderea alimentatiei bogata in grasimi daunatoare: conform studiilor recente, o dieta bogata in prea multi acizi grasi saturati, creste
riscul de aparitie sau de agravare al bolii; grasimile care se gasesc in nuci, alune sau peste, pot fi benefice organismului.

Informatii recente au demonstrat posibilitatea unei transmiteri genetice a bolii, ceea ce deschide noi optiuni de cercetat pentru a
preveni boala.
Un studiu recent a aratat ca persoanele supraponderale sunt mai predispuse la aparitia degenerescentei maculare, iar efortul fizic poate
sa scada acest risc.
In cazul existentei bolii, folosirea vederii in mod normal nu poate sa lezeze mai mult ochii. Se examineaza vederea ambilor ochi
folosind grilajul Amsler in fiecare zi sau cat de des recomanada medicul. Se urmaresc posibilele tulburari de vedere in timpul cititului,
privitului la televizor sau observarea fetelor persoanelor aflate la distanta. Daca se observa modificari, se recomanda prezentarea la
medic in eventualitatea unui examen oftalmologic.

Nistagmus

Fenomen spontan sau provocat, congenital sau dobandit, caracterizat prin miscari involuntare si sacadate ale ochilor, de mica
amplitudine, de cele mai multe ori orizontale, dar uneori verticale sau circulare. Un nistagmus poate fi de natura fiziologica sau
patologica.
nistagmusul fiziologic - nistagmusul optocinetic, denumit si nistagmusul caii ferate, se observa atunci cand ochii incearca sa
urmareasca imaginile care le trec prin fata. nistagmusul vestibular este provocat de o excitatie sau de o paralizie tranzitorie a unuia sau
ambelor labirinturi ale urechii interne, cauzat, de exemplu, de o rotatie pe un scaun turnant sau de o injectare de apa rece sau calduta in
ureche.
Nistagmusul patologic - Aceste miscari sacadate ale ochilor pot fi congenitale sau dobandite.
- Nistagmusurile congenitale, cauzate de leziuni oculare, neurologice sau fara cauza precisa, se manifesta inca de la nastere sau din
prima copilarie si uneori se atenueaza cu timpul. Ele pot insoti alte boli oculare congenitale precum cataracta (opacitatea cristalinului
care produce o cecitate completa sau partiala), albinismul, strabismul, leziunile microretiniene (atingeri ale retinei fatului). Ele pot fi
observate, de asemenea, in cursul unor afectiuni neurologice (hidrocefalie, toxoplasmoza cerebrala) sau pot aparea in mod izolat, legat
sau nu de ereditate. Nistagmusul in resort este forma cea mai obisnuita a nistagmusurilor congenitale: ochii se misca lent intr-un sens
pe orizontala, apoi rapid in sens contrar. Nistagmusul pendular se manifesta prin secuse ritmice si orizontale de durata egala.
Nistagmusurile congenitale se intensifica la oboseala, la emotii, la eforturile de atentie (in timpul cititului, de exemplu). Copilul poate
bloca voluntar aceste nistagmusuri. El isi intoarce atunci frecvent capul, intotdeauna in aceeasi parte si risca sa sufere un torticolis.
- Nistagmusurile dobandite pot aparea la adolescenta sau la varsta adulta. Ele sunt atunci semnele unor afectiuni neurologice, ca
scleroza in placi, ale unei tumori cerebrale sau vestibulare, insotita de tulburari ale auzului, sau ale unei leziuni a creierului mic.

Diagnostic si tratament - electronistagmografia (reprezinta inregistrarea electrica a miscarilor ochiului) permite identificarea
diferitelor forme de nistagmus. In cazul nistagmusurilor congenitale, purtatul lentilelor corectoare cu prisme da posibilitatea suprimarii
pozitiei defectuoase a capului. In fapt, prismele (care sunt adezive atunci cand sunt temporare si incorporate in lentile atunci cand sunt
definitive) antreneaza o deviatie fortata a ambilor ochi in zona de blocaj, evitand astfel intoarcerea capului de catre copil pentru a
utiliza aceasta zona. Atunci cand acest tratament este eficace, o interventie chirurgicala, variabila dupa tipul de nistagmus si dupa
cauza sa, poate permite o ameliorare definitiva. Nistagmusurile dobandite dispar cu tratamentul cauzei lor, atunci cand tratamentul
este posibil
Pregatirea pentru interventia chirurgicala

Generalitati
Sus

Multi pacienti in toata lumea sunt supusi unor interventii chirurgicale in fiecare an, mai ales femei. Multe femei vor primi
recomandare pentru interventia chirurgicala care implica sistemul lor reproducator, numita in mod obisnuit chirurgie
ginecologica. Spre exemplu, histerectomia – o operatie care implica indepartarea uterului si uneori si a altor parti ale sistemului
reproducator – este a doua ca frecventa in chirurgia ginecologica, dupa operatia de cezariana.

A face fata unei interventii chirurgicale poate fi o experienta inspaimantatoare plina de intrebari, indoieli si incertitudini. Totusi,
majoritatea interventiilor sunt elective, adica pacientul decide daca interventia este cea mai buna optiune si poate alege sa faca aceasta
operatie. Acest proces al deciziei deseori ofera pacientei timpul necesar pentru pregatire, reprezentand un pas important. Studiile
sugereaza ca femeile care se pregatesc mental si fizic pentru operatie au mai putine complicatii, mai putina durere si au o recuperare
mai rapida decat cele care nu sunt pregatite.

In 20 de ani de la inventarea anesteziei, la mijlocul secolului 19, interventiile chirurgicale s-au dezvoltat de la afectiuni precum
apendicita pana la fibroame uterine. In ce priveste chirurgia ginecologica, entuziasmul a fost in mod special mai intens, si prima
histerectomie a fost realizata in 1843 in Manchester, Anglia. Astazi, directia in chirurgia ginecologica este catre tehnici mai putin
invazive care nu necesita incizii abdominale largi. Medicii incearca chiar chirurgia fara incizie – o noua tehnica prin care organele
interne sunt indepartate prin orificiile naturale ale corpului cum ar fi gura sau vaginul. In plus, astazi, au fost dezvoltate anestezice cu
actiune rapida care au mai putine efecte secundare decat agentii anestezici traditionali.

Pregatirea pentru inteventia chirurgicala s-a modificat, de asemeni. Nu in urma cu mult timp, o operatie insemna internarea in spital cu
o zi mai inainte si externarea dupa o saptamana. Astazi, mai mult de jumatate dintre interventiile chirurgicale, printre care si multe
proceduri ginecologice, sunt realizate la pacienti neinternati. Acest tip de interventii nu necesita ca pacientul sa petreaca noaptea in
spital. In schimb, interventia este realizata intr-un centru chirurgical ambulatoriu, iar pacientul se poate intoarce acasa in mai putin de
24 de ore. Aceste facilitati sunt disponibile deocamdata doar in tarile dezvoltate. In general, chirurgia ambulatorie este potrivita pentru
proceduri simple care pot fi realizate in 60-90 de minute si nu necesita ca pacientul sa fie monitorizat atent dupa interventie.

Chirurgia ambulatorie ofera cateva avantaje fata de interventiile care necesita spitalizare, cum ar fi:
- un risc scazut de infectie dupa interventie;
- recuperare la domiciliu;
- mai putine intarzieri si un timp mai scurt de asteptare;
- costuri mai mici;
- o perturbare mai mica a programului pacientului.

Totusi, daca este necesara realizarea unei incizii largi sau exista risc pentru complicatii, chirurgia de o zi poate sa nu fie o optiune
potrivita. Chirurgia ambulatorie nu este pentru orice pacient. Femeile cu afectiuni cronice cum ar fi diabet, afectiuni cardiace sau
hipertensiune arteriala sau care au altfel de risc pentru complicatii care necesita spitalizare, pot sa nu fie eligibile pentru chirurgia de o
zi.

Chirurgia de o zi pune, de asemeni, mai multa responsabilitate asupra pacientului care trebuie sa faca testele preoperatorii necesare,
sa-si administreze medicatia analgezica, sa mentina inciziile curate si sa realizeze ingrijirea postoperatorie de unul singur. O femeie
care are copii mici de ingrijit acasa poate sa nu doreasca sau sa nu fie capabila sa-si ia si responsabilitati suplimentare si poate sa nu
fie un candidat bun pentru chirurgia de o zi. Aceste avantaje ale interventiei chirurgicale o poate face mai convenabila, dar nu
inseamna ca este mai putin stresanta. Hormonii eliberati ca raspuns la stres pot genera simptome de la cefalee la hipertensiune
arteriala. Hormonii de stres pot duce, de asemeni, la slabirea sistemului imunitar si sa interfereze cu abilitatea organismului de a face
fata durerii si infectiei.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Pregatirea emotionala

3. Pregatirea fizica

4. Consideratii legale

5. Intelegerea durerii

Pregatirea emotionala
Sus

Interventia chirurgicala are si un efect emotional. O femeie care a auzit ca o histerectomie ii va ruina viata sexuala sau o va face sa fie
obosita timp de mai multe luni, spre exemplu, poate deveni deprimata, anxioasa si furiasa pe propriul corp. Pentru unele femei,
anticiparea spitalizarii si separarii de familie poate face adaptarea dificila. Chiar si proceduri simple realizate in cabinetul medicului
pot determina reactii puternice.
Unii experti recomanda pregatirea pentru o interventie chirurgicala printr-o serie de tehnici de relaxare: respiratia profunda, gandirea
pozitiva si vizualizarea: imaginarea si vederea mentala a unui rezultat pozitiv al interventiei chirurgicale si o recuperarea rapida, spre
exemplu.
Pregatirea fizica
Sus

In timp ce pregatirea emotionala este un pas necesar dar deseori trecut cu vederea, pregatirea fizica este este un factor important pentru
evolutia postchirurgicala buna.

In saptamanile de dinainte de interventia chirurgicala, pacientul ar trebui:


- sa se opreasca din fumat si sa evite excesul de alcool;
- sa aiba o dieta echilibrata care sa includa multe alimente bogate in vitamina C, care ajuta la vindecarea tisulara;
- evitarea aspirinei si a altor medicamente asemanatoare aspirinei care interfereaza cu coagularea sangelui, cu cinci-sapte zile inainte
de intervenita chirurgicala;
- exercitiu fizic regulat pentru cresterea nivelului de energie si mentinere fortei;
- pregatirea casei, care sa includa pregatirea hranei si rearanjarea mobilei daca acest lucru este necesar;
- daca este necesar, realizarea unor aranjamente cu persoane care pot ingriji copiii in timp ce pacienta este la spital.

In cazul in care pacienta opteaza pentru chirurgie, ar trebui sa discute urmatoarele cu medicul:
- Programarea interventiei elective, luand in considerare problemele familiale si cele de serviciu;
- Aflarea tipului testelor de laborator de rutina necesare, care pot include radiografii, teste de sange, teste de urina si
electrocardiograma;
- Intrebari legate de modificarea programului administrarii si dozelor de medicamente pe care pacienta deja la ia;
- Daca pacienta este diabetica, trebuie discutata modificarea dozelor de insulina in timpul perioadei preoperatorii cand pacienta nu
mananca;
- Intrucat exista mai multe modalitati de a realiza o procedura specifica, medicul trebuie sa explice pacientei interventia si cum este
realizata, daca exista mai multe tehnici de realizare. Spre exemplu, daca pacienta are fibrom, poate alege intre histerectomie
(indepartarea intregului uter, care poate fi realizata in mai multe feluri), o miomectomie (indepartarea doar a fibromului), o embolizare
a arterei uterine (intreruperea fluxului sanguin catre uter), plus alte cateva tehnici non-invazive pentru indepartarea fibroamelor;
- Daca pacienta se pregateste pentru interventie electiva, isi poate alege chirurgul si sa-si faca „temele” in ceea ce-l priveste: cat este
de experimentat? Daca are subspecializari? Cat de mult interventii asemanatoare a mai realizat? Care este rata succesului sau? De
retinut totusi ca cel mai important motiv pentru a alege un anume chirurg este ca femeia sa se simta respectata si ascultata.

Consideratii legale
Sus

Odata ce pacienta s-a hotarat pentru interventia chirurgicala, si-a facut testele necesare si s-a pregatit mental si fizic, i se va cere sa
semneze un consimtamant informat. Acum este si cel mai bun moment pentru a dona sange pentru operatie si a oferi directive inainte
de operatie. Aceste instructiuni ii comunica medicului planurile pacientului in perioada in care acesta nu poate vorbi pentru sine.

Exista doua tipuri de instructiuni: un testament pentru viata si o procura de ingrijire medicala. Medicul trebuie sa aiba o discutie
detalaiata cu pacienta inainte de interventie, astfel incat aceasta sa fie complet informata cand ia decizia asupra interventiei
chirurgicale. Acesta poarta numele de consimtamant informat pentru anumite proceduri. Procesul consimtamantului informat ar trebui
sa includa o discutie despre riscurile si beneficiile interventiei propuse.

Formularele de consimtamant difera de la un spital la altul si poate include permisiunea pentru proceduri aditionale, daca acestea sunt
necesare. Este bine ca pacienta sa semneze consimtamantul cu cateva zile inainte pentru a nu se confrunta cu lista de riscuri chiar
inainte de interventie, lucru care poate determina anxietate. Ar fi bine ca pacienta sa semneze consimtamantul doar in momentul in
care a inteles tot ce i s-a explicat si se simte confortabil cu ce a aflat. Aceasta parte a procesului nu trebuie grabita, iar pacienta trebuie
sa puna intrebari daca simte nevoia.
Inainte de interventie pacienta poate fi rugata sa semneze si un formular de acceptare a transfuziei de sange, daca aceasta este
necesara. Sangele transfuzat poate proveni de la banca de sange sau pacienta poate dona sange inainte de operatie, transfuzie numita
autologa. Sau membrii familiei sau prietenii care au aceeasi grupa de sange pot dona pentru pacienta.

Daca pacienta ia in considerare transfuzia cu sange autolog:


- sa intrebe chirurgul daca exista probabilitatea de a avea nevoie de sange si cat de mult;
- sa ia in considerare administrarea de suplimente de fier pentru a reface sangele inainte de operatie.

Intelegerea durerii
Sus

Intelegerea a ceea ce se intampla dupa operatie este la fel de important ca si cunoasterea a cee ce se intampla in timpul operatiei.
Durerea este o parte inevitabila a chirurgiei. Durerea este modul in care organismul trimite semnale de avertizare catre creier,
semnaland faptul ca exista leziuni care trebuie ingrijite.

Desi este o reactie normala la interventia chirurgical, durerea poate interfera cu recuperarea prin:
- poate face ca pacienta sa-si suprime tusea, ducand la acumularea de lichid la nivelul plamanilor si aparitia pneumoniei;
- incetinirea reluarii tranzitului intestinal;
- impiedicarea pacientei sa coboare din pat, crescand riscul de aparitie a cheagurilor de sange;
- cresterea nivelului de stres, depresie si anxietate.

Exista mai multe cai de a reduce durerea dupa operatie: narcoticele, cum ar fi morfina si codeina pot fi prescrise pentru durere severa
si administrate intravenos, oral sau transcutanat (prin plasture). Acetaminofenul, medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene, cum a
fi ibuprofenul si alte antalgice non-narcotice pot fi, de asemeni, utilizate, sub forma lichida sau de comprimat. Injectiile locale cu
anestezic sau creme si plasturi anestezici pot ajuta la pregatirea corpului pentru o procedura sau la ameliorarea durerii dupa
interventie.

In functie de tipul de interventie chirurgicala, pacientei i se pot administra antalgice prin analgezia intravenoasa controlata de pacient,
care este de obicei folosita in spitale pentru durerea acuta postchirurgicala. In cazul acestui tip de administrare, pacientul este conectat
la o masina numita pompa de administrare a antalgicelor controlata de pacient. Cand pacientul apasa buntonul de control, pompa
elibereaza o doza de narcotic sau alt analgezic intravenos. Dozele sunt mai mici decat cele administrate prin injectie, dar intrucat
medicamentul ajunge direct in sange, ameliorarea poate sa apara in cateva secunde. Alte abordari nonmedicale pentru ameliorarea
durerii pot fi eficiente.

Acestea sunt:
- tehnici de relaxare;
- aplicarea de cald sau gheata pe locul operat;
- masajul si exercitiile de intindere (stretching);
Inainte de operatie este bine ca pacienta sa discute cu medicul despre posibilele tipuri de durere ce pot apare si cele mai eficiente
mijloace de a o ameliora.

Nevrita optica

Generalitati
Sus
Nevrita optica reprezinta inflamarea nervului optic (nervul care transmite informatia si stimulii vizuali catre creier) ce se poate
manifesta prin scaderea brusca de vedere in ochiul afectat. Nevrita optica este una din cauzele de pierdere a vederii asociata cu o
durere intensa.

Uneori aceasta afectiune poate fi semnul de debut al unei scleroze multiple. De cele mai multe ori nevrita optica apare datorita unei
boli autoimune ce poate fi declansata de o infectie virala.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Complicatii

5. Consultarea unui specialist

6. Investigatii paraclinice

7. Tratament

8. Prognostic

Cauze
Sus

Cauzele exacte ale nevritei optice nu sunt complet cunoscute.

Nervul optic este format din aproximativ 1,2 milioane de axoni si este invelit intr-o teaca izolanta de mielina care are rolul de a
transmite mult mai repede impulsul electric catre creier unde stimulii din periferie pot fi integrati si analizati astfel incat sa se formeze
imaginile. La adulti tineri nevrita optica pare sa apara cel mai fecvent in cadrul unor procese autoimune care ataca teaca de mielina. Ca
urmare se instaleaza inflamatia si leziunea de nerv.

Inflamarea determina pierderea vederii datorata distrugerii integritatii nervului. Inflamatia poate fi idiopatica (fara o cauza decelabila
sau izolata de catre medici). Cea mai frecventa etiologie a nevritei optice este reprezentata de scleroza multipla. 15 - 20% din cazurile
de scleroza multipla debuteaza cu nevrita optica, iar 38 - 50% din pacientii diagnosticati cu scleroza multipla vor suferi nevrita optica
la un anumit moment in cursul evolutiei bolii.

Scleroza multipla este o afectiune de natura autoimuna - sistemul imun are reactivitate anormala si ataca teaca de mielina a nervilor
importanti si a maduvei spinale. Un studiu important a demonstrat ca riscul de a dezvolta scleroza multipla dupa un episod de nevrita
optica este de 50% dupa o perioada de 15 ani. Riscul este cu atat mai mare cu cat exista leziuni cerebrale identificate paraclinic prin
rezonanta magnetica nucleara (RMN). Pacientii cu nevrita optica si imagini anormale la RMN sunt de trei ori mai susceptibili de a
suferi de scleroza multipla decat cei care au RMN normal.

Un alt proces demielinizant care afecteaza nervul optic este neuromielita optica sau boala Devic. Boala este destul de rara si adesea
este diagnosticata gresit ca scleroza multipla. Totusi, cele 2 sunt entitati patologice complet diferite din punct de vedere al severitatii,
localizarii procesului destructiv si al rezultatelor analizei LCR (lichidului cefalorahidian). Boala Devic afecteaza cu predilectie nervul
optic si maduva spinala si cruta creirul. Nevrita optica ce apare in cadrul neuromielitei optice este mult mai grava comparativ cu cea
care apare in scleroza multipla.

Desi demielinizarea este cel mai frecvent factor incriminat in aparitia nevritei optice, aceasta recunoaste si alte cauze, precum:
- Boli infectioase: boala Lyme, tuberculoza, sifilis, hepatita B, HIV, infectia cu cytomegalovirus, infectia cu virus herpes simplex.
- Neuroretinita: poate declansa nevrita optica, insa cu declansarea ulterioara a sclerozei multiple.
- Arterita craniana: este o afectiune de natura inflamatorie ce afecteaza endoteliul arterelor intracerebrale. Ca urmare a inflamatiei se
reduce lumenul arterial (chiar pana la obstructie totala) si astfel scade fluxul sangvin spre creier, determinand pierderea vederii sau
aparitia unui accident vascular cerebral. Aceasta cauza de nevrita optica este mai frecvent intalnita in randul pacientilor cu varsta de
peste 80 de ani.
- Diabet zaharat
- Anumite medicamente: in special etambutol (utilizat in tratamentul tuberculozei), cloramfenicol, interferon alfa.
- Boli autoimune (in special lupus eritematos sistemic si vasculite)
- Sensibilitate la gluten
- Sindromul hipereozinofilic

Cauze mai putin frecvente sunt reprezentate de radioterapia cu localizare cefalica, deficit nutritional sever, expunere la factori toxici,
tumori ce comprima nervul optic.
Specialistii au identificat si o serie de factori de risc asociati acestei afectiuni, printre care se numara si:

1. Varsta
Nevrita optica apare mai ales la adultii cu varsta intre 20- 45 de ani. Vasrta medie de debut este de 30 de ani, insa au fost descrise
cazuri si la persoane.

2. Sexul
Femeile sunt de 2 ori mai predispuse la a face nevrita optica comparativ cu barbatii.
3. Factorii genetici
Haplotipul HLA DR 2 este cel mai frecvent intalnit la pacientii care fac nevrita optica.

Simptomatologie
Sus

De obicei nevrita optica apare la un singur ochi - doar foarte rar afectarea este bilaterala.

Triada simptomatica clasica este formata din:

1. Pierdere vederii
Gradul de pierdere a vederii variaza de la pacient la pacient. Pierderea vederii este temporara si este adesea agravata de expunerea la
caldura.
2. Durere oculara
Evolutia clinica tipica a durerii si afectarii vizuale este spre agravare progresiva in decurs de zile sau o saptamana. Durerea se
amelioreaza dupa cateva zile, de obicei inainte de a aparea afectarea vederii. O parte a pacientilor isi revin in mod spontan, vederea
incepe sa se amelioreze si ea dupa 2 - 3 saptamani si se stabilizeaza in decursul urmatoarelor luni.

3. Discromatopsie (pierderea vederii colorate)

Simptomele aditionale:
- Fosfene induse de zgomot sau miscare (descrise ca strafulgerari luminoase cu durata de 1- 2 secunde);
- Intensificarea simptomelor la expunerea la lumina;
- Semnul Uhtoff - consta in reducerea vederii dupa exercitiu fizic intens sau expunere prelungita la caldura (apare la 50% din pacientii
cu nevrita optica izolata).
La aproximativ 85% din pacienti apare leziune nervoasa ireversibila, insa adesea aceasta este subclinica (nu se manifesta). Peste 80%
din pacientii cu nevrita optica isi recapata vederea (45% in primele 4 luni dupa debut, 35% in primul an), insa 20% din cei afectati
raman cu sechele importante. Nevrita optica este o boala ce are tendinta la recurenta - pe ochiul anterior afectat sau pe cel
contralateral.
Un studiu efectuat a gasit ca 28-35% din pacientii cu nevrita optica dezvolta un alt episod in 5-10 ani.

Semnele si simptomele nevritei optice pot fi indicatie de debut al unei boli autoimune, cum ar fi scleroza multipla. La 15-20% din
pacientii care vor fi diagnosticati in final cu scleroza multipla, nevrita optica este primul semn.

Complicatii
Sus

Cele mai frecvente complicatii ce pot sa apara in nevrita optica sunt:

1. Pierderea vederii

2. Reactiile adverse sistemice datorate tratamentului prelungit cu corticosteroizi, in special boli infectioase, deoarece in urma
administrarii corticosteroizilor imunitatea organismului este mult diminuata.

Aproximativ 20% din pacientii cu nevrita optica au risc crescut de a dezvolta scleroza multipla. Daca sunt in aceasta situatie,
specialistii recomanda adminsitrarea, in cadrul terapiei initiale, a unor medicamente cu rol protector antiscleroza multipla.
Astfel de medicamente sunt interferon beta 1a si interferon beta 1b. Ele au capacitatea de a temporiza si a preveni debutul sclerozei
multiple in special in cazul pacientilor cu leziuni cerebrale detectate la RMN.

Consultarea unui specialist


Sus

Pacientii sunt sfatuiti sa apeleze cat mai rapid la un medic daca observa ca au tulburari de vedere si au durere periorbitale. In cazul in c
are au fost deja diagnosticati cu nevrita optica trebuie sa se prezinte la medicul oftalmolog in situatia in care:

- Au tulburari de vedere;
- Apare durere;
- Simptomele nu se amelioreaza in urma tratamentului;
- Apar simptome atipice: parestezii (amorteala), anestezii la nivelul membrelor.

Investigatii paraclinice
Sus

Pentru un diagnostic de certitudine medicul oftalmolog trebuie sa realizez o analiza foarte amanuntita a starii de sanatate a pacientului.
Cel mai adesea initial se realizeaza examinarea campului si acuitatii vizuale si gradul de perceptie al culorilor.
Ulterior pot fi realizate urmatoarele investigatii:

1. Oftalmoscopia
In cadrul acestei investigatii medicul va analiza fundul de ochi cu ajutorul unui aparat specal numit oftalmoscop. El poate sa ajute
medicul in stabilirea gradului de afectare a retinei din diverse boli oftalmologice, precum si locului de emergenta a nervului optic.
2. Reactivitatea pupilara la lumina
In nevrita optica pupila isi pierde reactivitatea normala si nu se mai contracta in prezenta unui stimul luminos.
3. Rezonanta magnetica nucleara
Investigatia poate fi facuta cu sau fara substanta de contrast (prin injectarea substantei de contrast, nervul optic precum si alte structuri
cerebrale sunt mult mai vizibile). Rezonanta magnetica nucleara este indicata in special in cazurile atipice (cu durere prelungita,
pierderi atipice ale acuitatii vizuale, suspiciune de inflamatie orbitala) precum si pentru a exclude alte procese patologice.
In urma efectuarii RMN se poate stabili daca exista zone slab sau complet demielinizate in creier, daca exista procese expansive sau
inlocuitoare de spatiu care stau la aparitia nevritei optice.

Unele studiii au sugerat chiar ca descoperirile facute in urma efectuarii unor RMN-uri pot fi corelate cu prognosticul pacientilor.
4. Analize serologice
Sunt utile pentru detectarea unor anticorpi specifici proceselor autoimune demielinizante sau neuromielitei optice.
5. Teste de inflamatie
Reactantii de faza acuta ce demonstreaza existenta unui proces inflamator in organism sunt reprezentati de VSH (viteza de
sedimentare a hematiilor - este crescuta in inflamatie), PCR (proteina C reactiva, apare pozitiva in cadrul inflamatiei), fibrinogenul
(creste).

Tratament
Sus

In majoritatea cazurilor functia vizuala se amelioreaza in 8-10 saptamani (in nevrita optica de intensitate moderata). Daca exista o
afectare importanta a vederii, atunci tratamentul trebuie sa fie instalat cat mai rapid dupa stabilirea diagnosticului de certitudine.

Acesta include:
1. Administrarea de corticosteroizi pe cale intravenoasa: ei pot stimula recuperarea vederii insa nu influenteaza procentul recuperarii.
Administrarea lor este grevata de reactiile adverse sistemice pe care le au. Studiile au demonstrat ca administrarea lor precoce reduce
riscul de aparitie a sclerozei multiple in anii urmatori in cazul pacientilor cu lezini cerebrale obiectivate la RMN.

2. Adminstrarea de corticosteroizi oral (in special prednison) poate fi incercata pentru maxim 2 saptamani. Ei sunt administrati dupa
corticosteorizii i.v. Daca se administreaza exclusiv corticosteroizi orali, riscul de recurenta al nevritei optice este semnificativ mai
crescut.De asemenea trebuie tratata si cauza de aparitie a nevritei optice.

Prognostic
Sus

Pacientii care au dezvoltat nevrita optica in absenta unei boli autoimune de tipul sclerozei multiple au un prognostic foarte bun.
Majoritatea pacientilor isi recapata vederea in 6 luni dupa debutul bolii. Daca insa nevrita optica apare in cadrul sclerozei multiple sau
in cadrul lupusului eritematos sistemic (sau a oricarei alte boli cu componenta autoimuna), prognosticul ramane rezervat deoarece pot
sa apara episoade nevritice recurente.

Keratita interstitiala

Generalitati
Sus
Keratita interstitiala este termenul medical care descrie inflamarea corneei si care, lasata netrata, poate sa duca in timp la orbire.
Cea mai frecventa cauza de aparitie a ei este infectia cu Treponema pallidum (agentul etiologic al sifilisului), insa keratita
interstitiala recunoaste si alti agenti etiologici bacterieni, virali, parazitari si chiar autoimuni.

Keratita interstitiala este, prin definitie, o inflamatie nonsupurativa ce se caracterizeaza prin infiltrarea stromei corneene cu celule care
sustin si promoveaza inflamatia. Inflamatia este de obicei rezultatul direct al procesului infectios sau, mai frecvent, apare secundar
raspunsului imun al gazdei impotriva unui antigen specific.
Raspunsul imun poate fi sub forma de complex antigen- anticorp sau reactie de hipersensibilitate intarziata.

Keratita interstitiala este o afectiune care se manifesta in special in decadele 3–5 de viata, iar morbiditatea oculara pe care o implica
este datorata formarii de cicatrici corneene care vor interfera si vor scadea acuitatea vizuala.

Frecventa de aparitie a keratitei interstitiale difera foarte mult de la o regiune la alta, fiind mai crescuta in tarile in care bolile
micobacteriene (tuberculoza, lepra) sunt mai des intalnite (sau sunt chiar endemice).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Consultarea unui specialist

5. Investigatii paraclinice

6. Tratament
7. Complicatii

8. Prognostic

9. Prevenire

Cauze
Sus

Keratita interstitiala este o boala grava ce se caracterizeaza prin infiltrat inflamator celular si aparitie de vase in corneene, fara sa
existe o afectare a epiteliului corneean sau a endoteliului.

Corneea normala este o structura transparenta ce acopera irisul, puplia si care, alaturi de cristalin formeaza aparatul optic refractar al
ochiului. Datorita faptului ca este esential ca ea sa fie transparenta, corneea nu este vascularizata (ea isi ia oxigenul direct din aer).
Desi vasele lipsesc, ea este un tesut foarte bine inervat (are numeroase terminatii nervoase nemielinizate care transmit stimuli termici,
nociceptivi si chimici). Keratita interstitiala implica aparitia unor vase in stroma corneeana ceea ce scade semnificativ din
transparenta.
Cauzele frecvente de aparitie sunt sifilis, tuberculoza si lepra.

Keratita sifilitica apare atat in sifilisul congenital cat si in cel dobandit si afecteaza in special straturile profunde ale corneei. Se pare ca
boala apare printr-o reactie mediata imun impotriva unui antigen treponemic. Keratita interstitiala din sifilisul congenital poate fi
descoperita destul de tardiv (in jurul varstei de 15-20 de ani) si afecteaza in peste 80% din cazuri ambii ochi. Doar foarte rar insa
afectarea bioculara debuteaza simultan. Keratita din cadrul sifilisului congenital se caracterizeaza prin aparitia de infiltrate multifocale
sau inflamarea difuza a stratului corneean profund. Neovascularizatia apare in functie de severitatea procesului inflamtor.

Keratita interstitiala din cadrul sifilisului dobandit apare mai rar compartiv cu cea din sifilisul congenital si afecteaza in mod tipic un
singur ochi. Keratita apare destul de precoce dupa infectia sistemica primara.

Keratita din lepra apare de obicei bilateral iar Mycobacterium leprae este in general prezent in stroma corneeana (sugerand un
mecanism infectios direct si nu un proces de natura imunologica). Prognosticul pacientilor cu keratita lepromatasa este rezervat
datorita largii intinderi a procesului infectios.
Keratita tuberculoasa apare secundar infectiei pulmonare. Chiar si in acest context, keratita interstitiala tuberculoasa este destul de
rara. Daca apare, afectarea este unioculara si se datoreaza raspunsului imun fata de antigenele tuberculoase. Din punct de vedere al
manifestarilor clinice, keratita interstitiala tuberculoasa este asemanatoare celorlalte keratite interstitiale.

Keratita interstitiala din boala Lyme (infectia cu Borrelia burgdorferi) se manifesta in cadrul afectarii oculare din stadiile 2 si 3 de
boala Lyme. Manifestarile neuro-oftalmologice apar inca din stadiul 2, insa keratita si uveita apar in stadiul 3. Keratita interstitiala din
boala Lyme se caracterizeaza prin aparitia unor infiltrate numulare in stroma, fara sa coexiste si vase de neoformare.

Alte cauze de keratita interstitiala includ:

1. Boli virale - infectia herpetica, infectie cu virusul Epstein Barr, infectia cu virusul Varicelo-zosterian.

2. Infectii parazitare - sunt mai rar intalnite in Europa, insa ele pot fi contactate in cursul calatoriilor in tari exotice. Cei mai frecvent
paraziti incriminati sunt Trypanosoma cruzi, Trypanosoma Brucei, Leishmania (poate determina 2 tipuri de afectiuni oculare : keratita
necrozanta ce poate progresa spre necroza corneeana si perforare si keratita interstitiala cu aparitia ciactricilor corneene), Onchocerca
volvulus (determina cecitatea raurilor sau oncocercoza) care este cauza de aparitie a keratitei interstitiale cu debut in corneea periferica
ce apoi se extinde spre centru, ducand in final la aparitia neovascularizatiei si opacifierii complete a corneei. Keratita severa apare si in
infectia cu Acanthamoeba si este mai grava la pacientii care poarta lentile de contact. O caracteristica a keratitei interstitiale in acest
caz este faptul ca epiteliopatia este acompaniata de o durere foarte intensa.

3. Sindromul Cogan - este o afectiune caracterizata prin keratita interstitiala nonsifilitica, boala vestibulocohleara si vasculita
autoimuna. Debutul sindromului este cu simptome vestibuloauditive (tinitus, ameteala, greata, varsaturi) si inflamatie corneeana.
Afectarea autoimuna este sub forma granulomatozei Wegener, artritei reumatoide, sau poliartritei nodoase. Aspectul morfopatologic al
corneei este asemanator celui din keratita interstitiala sifilitica: infiltrat inflamator profund si neovascularizatie.

Simptomatologie
Sus

Cele mai frecvente simptome manifestate de catre pacienti sunt:


- Durere oculara;
- Hiperlacrimatie;
- Fotofobie (sesibilitate exagerata la lumina).

Simptomele evolueaza din faza acuta, caracterizata prin scaderea acuitatii vizuale, fotofobie, durere si blefarospasm pana in faza
tardiva ce se manifesta prin reducerea dramatica a acuitatii vizuale. Este surprinzator faptul ca in stadiile finale ale bolii, disconfortul
ocular este minim.
Sifilisul congenital manifesta simptome inca din copilarie si astfel keratita interstitiala sifilitica poate fi diagnosticata mult mai
precoce.

Consultarea unui specialist


Sus
Pacientii diagnosticati cu keratita interstitiala trebuie urmariti si investigati periodic de catre un medic oftalmolog si un specialist in
cauza de baza a inflamatiei corneene (medic reumatolog, infectionist).

Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte de urgenta la medic daca:


- se agraveaza durerea;
- scade brusc acuitatea vizuala;
- ochiul se inroseste;
- apar scurgeri oculare.

Aceste recomandari sunt adresate tuturor pacientilor, in special celor cu transplant de cornee.

Investigatii paraclinice
Sus

Diagnosticul de keratita interstitiala poate fi stabilit relativ usor prin investigatii oftalmologice de specialitate. Cel mai indicat in
aceasta situatie este testul lampei cu fanta.

La consultul clinic, in faza acuta, keratita inetrstitiala este caracterizata prin arii de necroza stromala densa si neovascularizatie (difuza
sau focala). Neovascularizatia din faza acuta contribuie la culoarea rozalie a corneei, insa vasele regreseaza in timp. In urma lor raman
asa numitele vase fantoma. Pe masura ce procesul inflamator se atenueaza, corneea prezinta zone de cicatrizare (mai ales in stroma
corneeana posterioara).
Diagnsoticul keratitei sifiilitice se pune adesea pe rezultatul investigatiilor si examenelor clinice corelate cu teste serologice.
Testele serologice pot fi treponemice si nontreponemice.
Cele treponemice detecteaza anticorpi antitreponema pallidum- ele raman permanent pozitive dupa ce organismul a fost expus
bacteriei. Testele nontreponemice detecteaza anticorpi anticardiolipina. Ele nu sunt specifice si titrul anticorpilor masurati scade pe
masura ce tratamentul isi face efectul. Cele mai frecvente teste nontreponemice sunt VDRL (venereal disease research
laboratory) si RPR (reagina plasmatica).

Determinarile serologice sunt utile si in diagnosticarea sindromului Cogan (desi de cele mai multe ori acest diagnostic se pune prin
excluderea altor patologii posibile sicare apar si mult mai frecvent). Pacientii cu vasculita sistemica activa (aparuta in cadrul
sindromului Cogan) au de obicei limfocitoza si un VSH ridicat.

Diagnosticul diferential al keratitei interstitiale este realizat cu boli oftalmologice precum:


- Distrofie corneeana;
- Tulburaru metabolice corneene;
- Sindromul Cogan;
- Keratoconjunctivita atopica;
- Alte keratite bacteriee, fungice, herpetice.

Tratament
Sus

Tratamentul keratitei interstitiale implica in primul rand tratarea cauzei care a determinat boala si apoi prevenirea cicatrizarii corneei.
In momentul actual exista atat metode farmacologice si suportive de tratare, cat si metode chirurgicale.

Tratamentul medicamentos
Medicamentele utilizate in tratamentul keratitei interstitiale sunt foarte variate si alegerea lor depinde de agentul etiologic incriminat
in aparitia bolii. Specialistii recomanda ca tratamentul sistemic sa fie initat si continuat sub supraveghereaa unui medic internist,
reumatolog si infectionist.
Schemele terapeutice actuale includ:

1. Administrarea de corticosteroizi - ei sunt substante cu puternice proprietati antiinflamatorii, a caror adminsitrare pe termen lung
este grevata de numeroase reactii adeverse metabolice si imune. Includerea corticosteroizilor in tratamentul keratitei interstitiale, in
special cea aparuta in sifilis congential a influentat foarte mult evolutia bolii, favorizand vindecarea ei mult mai rapida si cu sechele
minime. In lipsa acestor compusi, boala ar fi dus la opacifierea permanenta a corneei (iar prognosticul ar fi fost rezervat). Datorita
proprietatilor pe care le au, corticosteroizii topici pot reduce rapid inflamatia si neovascularizatia si amelioreaza rapid acuitatea
vizuala.

2. Administrarea de antibiotice- antibioticoterapia trebuie realizata cu substante cu spectru larg. Daca keratita interstitiala a debutat
pe fondul sifilisului secundar sau tertiar se pot utiliza cu succes, antibiotice din clasa penicilinelor. Penicilina este, in acest caz,
tratamentul de electie- se administreaza intravenous iar doza depinde de stadiul bolii.
3. Administrarea concomitenta de corticosteroizi si terapie sistemica multimedicamentoasa (in regimuri si scheme
medicamnetoase special concepute de catre specialistii in domeniu) in cazul keratitei interstitiale tuberculoase.

4. Administrarea de dapsona, clofazimina si rifampicina alaturi de tratamentul local cu corticosteroizi in cazul keratitei
interstitiale lepromatoase.

Tratamentul chirugical
Tratamentul chirugical este indicat in cazurile cu evolutie avansata, care nu au fost tratate la timp si care s-au complicat cu opacifierea
permanenta a corneei. O optiune terapeutica este transplantul corneean, insa acesta trebuie realizat doar dupa ce inflamatia oculara s-a
remis. Daca inflamatia este acuta poate determina aparitia complicatiilor si chiar a rejectului de grefa.

Complicatii
Sus

Complicatiile keratitei interstitiale sunt reprezentate de subtierea corneei si perforarea acesteia, in final. Desi aceste situatii sunt relativ
rar intalnite, ele reprezinta urgente oftalmologice care trebuie tratate chirugical imediat (se efectueaza keratoplastie).

Spre deosebire de alte afectiuni oftalmologice in care se practica transplantul de corneene, keratita interstitiala nu raspunde la fel de
bine la aceasta procedura. Cauza principala este iflamatia si neovascularizatia corneei. Datorita vaselor nou aparute, afluxul de
leucocite si celule inflamatorii este semnificativ si ele cresc riscul de respingere a grefei.

Prognostic
Sus

Prognosticul keratitei interstitiale este bun daca afectiunea este diagnosticata si tratata corespunzator si in timp util. Astfel se previne
instalarea opacitatii corneene si se mentine acuitatea vizuala in parametri optimi. Daca insa au aparut cicatrici corneene pacientul are
indicatie de interventie chirugicala si transplant de cornee.

Prevenire
Sus

Metodele de preventie ale keratitei interstitiale sunt nespecfice : pacientii trebuie sa evite contactul cu agentul etiologic principal al
bolii iar daca se infecteaza sunt sfatuiti sa se prezinte imediat la medic pentru consult si tratament de specialitate.
Conjunctivita

Generalitati
Sus

Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si
mentinerea umeda a globului ocular).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Tratament

5. Profilaxie

6. Complicatii

7. Tratament medical

Cauze
Sus

Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele:


- infectia cu virusuri
- infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia)
- factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti poluanti de mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine)
- alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact.

Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite de la o persoana la alta insa nu determina
complicatii serioase daca este diagnosticata si tratata precoce.

Simptome
Sus

Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si include urmatoarele:

- hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale)


- hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi)
- secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul ochiului, in special dupa somn
- secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului
- prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia)
- arsuri oculare
- vedere incetosata
- fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).
Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o
examinare minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o proba din secretia oculara patologica.

Examenului microbiologic al secretiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel incat infectiile oculare virale sau bacteriene,
inclusiv bolile cu transmitere sexuala (BTS), pot fi tratate corespunzator.

Tratament
Sus

Tratamentul corect al conjunctivitei depinde in primul rand de etiologia acesteia.

Conjunctivita bacteriana, inclusiv BTS, se trateaza in mod obisnuit cu antibiotice sub forma de picaturi oculare (colir), unguente sau
pastile. Picaturile oculare si unguentele trebuie aplicate la nivelul conjunctivei de 3-4 ori pe zi pentru o perioada de 5-7 zile. Pastilele
cu antibiotic se administreaza de asemenea pentru mai multe zile (5-7 zile). Simptomele conjunctivitei se amelioreaza sau dispar dupa
aproximativ o sapatmana de la initierea tratamentului corect. Este foarte important ca pacientii diagnosticati cu conjunctivita sa
urmeze tratamentul complet recomandat de medicul oftalmolog si sa nu-l intrerupa chiar daca simptomele s-au ameliorat, pentru a
evita astfel aparitia recidivelor.

Conjunctivita virala este una dintre cele mai frecvente infectii oculare si este de obicei determinata de virusurile gripale si paragripale
(sezoniera). Conjunctivita virala este una dintre primele manifestari ale racelilor sezoniere comune si la fel ca si aceastea are o evolutie
autolimitanta (dispare fara aplicarea unui tratament etiologic), dupa un interval de 5-7 zile de la debut.
Conjunctivita alergica apare cel mai frecvent la persoanele cu atopie (teren alergic) si se trateaza de obicei cu medicatie specifica
antialergica. Este foarte importanta identificarea alergenului care produce conjunctivita pentru a se putea realiza astfel profilaxia unor
episoade noi de conjunctivita alergica.

Conjunctivita determinata de iritanti (substante provenite din mediul inconjurator, care pot cauza iritatia fizica sau chimica a mucoasei
conjunctivale). In cazul acestui tip de conjunctivita este foarte importanta indepartatrea cat mai rapida a iritantului, prin spalare locala
cu apa. In cazul conjunctivitelor determinate de substante acide sau alcaline (inalbitori), este important consultul medical de
specialitate.

Profilaxie
Sus

Pentru prevenirea si ameliorarea simptomelor cauzate de conjunctivita, se recomanda urmatoarele:

- protectia corespunzartoare a ochilor impotriva prafului si iritantilor externi (ochelari de protectie, ochelari de soare, igiena
corespunzatoare a ochilor)
- evitarea utilizarii de produse cosmetice (farduri) in special in cazul persoanelor cu o sensibilitate crescuta
- utilizarea corespunzatoare a lentilelor de contact cu indepartarea regulata si pastrarea corecta a acestora
- utilizarea "lacrimilor artificiale" (picaturi oculare special realizate pentru a mentine globul ocular umed si curat.

Aceste picaturi pot ameliora simptomele neplacute cauzate de conjunctivitele determinate de iritanti (mancarime, usturime, senzatie de
corp strain intraocular). Este foarte important de retinut ca nu toate picaturile oculare sunt indicate in conjunctivite, unele colire
(picaturi) putand chiar inrautatii simptomatologia si pot determina complicatii. De asemenea este foarte importanta folosirea corecta a
recipientelor cu colire care contin antibiotic, pentru a evita contaminarea recipientului care poate cauza reinfectia oculara.

Profilaxia si tratamentul conjunctivitei la copil


Se recomanda urmatoarele in cazul copiilor cu conjunctivita:
- evitarea gratajului (frecatului) si atingerii zonei conjunctivale infectate
- spalarea cat mai frecventa a mainilor cu apa si sapun
- stergerea secretiilor patologice aparute la nivelul ochiului, cu un tampon steril, de cel putin 2 ori pe zi
- igiena corespunzatoare a lucrurilor personale, precum lenjeria pentru pat (fata de perna), prosoapele, care trebuie spalate si
dezinfectate corespunzator
- evitarea folosirii colective a produselor de machiaj (rimel, farduri), precum si evitarea folosirii in comun a celorlalte produse de
ingrijire faciala
- evitarea folosirii in comun a lentilelor de contact
- este recomandata folosirea ochelarilor in locul lentilelor de contact, atunci cand apare iritatia sau infectia ochiului. De asemenea,
trebuie pastrata o igiena corespunzatoare in cazul utilizarii lentilelor de contact (schimbarea regulata si pastrarea corespunzatoare a
acestora)
- spalarea obligatorie a mainilor dupa aplicarea locala a unguentelor si colirelor oculare
- evitarea folosirii in comun a prosoapelor si lenjeriei de pat
- este interzisa folosirea unui recipient pentru picaturi oculare la un copil sanatos dupa ce a fost in prealabil folosit la o persoana cu
conjunctivita infectioasa
- este important ca orice copil cu conjunctivita infectioasa sa fie izolat de restul copiilor cu care poate sa vina in contact pana in
momentul in care acesta nu mai este contagios.

Complicatii
Sus

Conjunctivita este o boala cu evolutie autolimitanta (se vindeca fara tratament dupa un anumit interval de timp) sau care dispare dupa
administrarea tratamentului corespunzator etiologic (antibiotic). Cu toate acestea, trebuie sa se retina ca exista anumite forme de
conjunctivita care se pot agrava determinand complicatii serioase care pot duce la tulburari de vedere. Conjunctivitele care pot creea
complicatii grave sunt cele cu gonoreea si chlamidia.

Conjunctivita infectioasa este o boala extrem de contagioasa si astfel nu exista un mod sigur de a evita o posibila contaminare. Cu
toate acestea pastrarea unei igiene corespunzatoare reduce riscul contaminarii si aparitiei conjunctivitei.

Conjunctivita alergica are o evolutie ciclica (sezoniera), in functie de expunerea la alergenii care provoaca boala, de aceea este
important sa se evite pe cat posibil expunerile la alergeni (polen, praf, lentile de contact)

Tratament medical
Sus

Utilizarea picaturilor oculare este tratamentul cel mai frecvent folosit in eradicarea conjunctivitelor, de aceea este foarte important ca
aplicarea acestuia sa se faca corect. Este obligatorie citirea cu atentie a prospectului medical inaintea aplicarii tratamentului. Trebuie
evitata atingerea directa a conjunctivei cu picuratorul recipientului pentru a evita contaminarea acestuia cu agentul infectios (bacterie
sau virus). Dupa aplicarea solutiei in unghiul ocular median (deasupra sacului lacrimal), se inchid pleoapele si se mentin ochii inchisi
pentru 1-2 minute, pentru a favoriza absorbtia locala a medicamentului. De obicei sunt indicate 3-4 aplicatii locale in fiecare zi pentru
o perioada de 5-7 zile, in functie de tipul produsului utilizat.

Trebuie sa se retina ca recipientul cu solutie oftalmica este folosit de o singura persoana si nu trebuie utilizat in comun, de asemenea
acesta nu mai poate fi reutilizat cu o alta ocazie (termenul de valabilitate al acestuia este de aproximativ 30 de zile dupa prima
utilizare).
Blefarita

Generalitati
Sus

Una dintre cele mai frecvente probleme oculare la adulti este o afectiune a pleoapei denumita blefarita. Blefarita reprezinta inflamatia
pleoapelor.
Cauza blefaritei este necunoscuta, dar este mai frecventa la persoanele care au matreata, alergii sau eczeme. Forma cea mai obisnuita
apare in asociere cu acneea rozacee sau dermatita seboreica.
De cele mai multe ori aceasta afectiune este una cronica (de lunga durata). Orjeletul (denumit popular "ulcior") apare mai frecvent la
bolnavii de blefarita.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Simptome

3. Diagnostic

4. Tratament

Simptome
Sus

Simptomele blefaritei includ:


- roseata
- iritatia
- prezenta crustelor la marginea pleoapei. Crustele precum si genele din acea zona pot fi uscate sau grase. Pot cadea.
Marginile pleoapelor sunt de obicei masiv colonizate cu bacterii, de regula cu stafilococi.

Diagnostic
Sus

Pentru precizarea diagnosticului, medicul specialist oftalmolog analizeaza globul ocular, pleoapa si genele cu ajutorul unui instrument
numit oftalmoscop.
La inspectia atenta, marginile pleoapelor apar unsuroase, ulcerate cu cruste din detritusuri ce se lipesc de gene.

Tratament
Sus

Se recomanda spalarea pleoapelor, sprancenelor si parului zilnic cu un sampon destinat pentru uzul copiilor. Pentru spalarea
pleoapelor, se pun cateva picaturi de sampon pentru copii intr-un pahar cu apa si se imbiba un tampon de vata sau un betisor folosit la
igiena urechilor. Tinand ochii inchisi, se sterge usor fiecare pleoapa, inclusiv peste gene, de aproximativ 10 ori, pe o directie
orizontala, pornind de la nivelul nasului. Inainte de deschiderea ochilor, trebuie sa clatiti bine cu apa din abundenta.
Alternativ, in timpul dusului, se lasa apa calduta sa curga peste ochii inchisi timp de 1 minut. Apoi, se pun 1-2 picaturi de sampon pe o
bucata de material moale si se sterg usor genele la fel ca mai sus, dupa care se clateste bine.

Neuropatie optica

Afectiune care atinge nervul optic, responsabil de vedere. Numeroase, cauzele unei neuropatii optice pot fi vasculare (ateroscleroza,
de exemplu), inflamatorii (uveomeningita care asociaza o atingere oculara si o atingere meningeana etc.), legate de o intoxicatie
medicamentoasa (medicamente antituberculoase, de exemplu), de alcoolism, de tabagism, de o intoxicatie cu produse industriale, de o
boala de sistem (ca lupusul eritematos diseminat) sau neurologica (ca scleroza in placi), de diabet, de un traumatism.
Subiectul sufera de o anomalie a campului vizual, denumita scotom, in care vederea scade intr-o mica regiune a campului vizual.
Sinonim: nevrita optica.

Atrofia nervului optic

Generalitati
Sus

Atrofia nervului optic reprezinta de fapt moartea nervului responsabil de transmiterea stimulilor vizuali de la segmentul de
receptie al analizatorului vizual (ochiul) catre creier.
Atrofia nervului optic reprezinta rezultatul final al multor procese degenerative axonale care pot afecta calea vizuala. Din punct de
vedere clinic, atrofia de nerv optic se manifesta prin modificari de perceptie a culorilor asociate cu alterarea structurii si aspectului
macroscopic al ochiului, totul pe fondul alterarii perceptiei si acuitatii vizuale.

Totusi, din punct de vedere histopatologic atrofia este un termen folosit abuziv deoarece ar presupune involutia unei structuri
anatomice prin nefolosirea ei indelungata.

Nervul optic contine aproximativ 1,2 milioane de axoni ce au originea in stratul celulelor ganglionare din retina. Acesti axoni,
deoarece sunt puternic mielinizati, nu pot fi recuperati dupa ce au fost distrusi (nu au capacitate de regenerare).
Nervul optic are 4 segmente, dupa cum urmeaza:
- Segment intraocular (1mm);
- Segment intraorbital (25 mm);
- Segment intracanalicular (5 mm);
- Segment intracranian (10 mm).

Segmentul intraocular este foarte sensibil deoarece este zona de tranzitie intre regiuni cu presiuni diferite (de la mare spre mica).
Modificarile histopatologice care se pot produce la nivelul nervului optic in cadrul atrofiei sunt reprezentate in principal de:
- Pierderea tecii de mielina;
- Glioza;
- Largirea spatiului subarahnoidian;
- Largirea septului pial;
- Edematierea axonala.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Clasificare

3. Cauze

4. Simptomatologie

5. Consultarea unui specialist

6. Investigatii paraclinice

7. Tratament
8. Prognostic

9. Complicatii

10. Prevenire

Clasificare
Sus

Specialistii au clasificat atrofa nervului optic dupa criterii fiziopatologice, oftalmoscopice si etiologice.

Conform clasificarii oftalmologice exista mai multe tipuri de atrofie:

1. Atrofie primara
Apare in cadrul unor boli de tipul sclerozei multiple, neuropatiei optice traumatice, tumorilor de nerv optic, tumorilor hipofizare si
consta in degenerarea ordonata a fibrelor nervoase care sunt inlocuite de celule gliale, fara sa apara alterari ale arhitecturii nervului
optic, in special in segmentul intraocular. Vasele retiniene sunt in continuare normale.
2. Atrofie secundara
Apare de obicei in procese de tipul papilitei sau edemului papilar. Nervul optic este profund degenerat, iar tesutul glial prolifereaza
excesiv. Fibrele nervului optic sunt foarte dezorganizate iar arhitectura acestuia se pierde. Apar corpi hialini de degenerescenta si
vasele (atat arteriale cat si venoase) sunt tortuoase. In aceasta situatie apare micsorarea progresiva a campului vizual.

3. Atrofie optica consecutiva


Este caracteristica proceselor patologice din miopie, ocluzie de artera centrala a retinei, retinita pigmentara. Nervul apare foarte palid
iar arterele au calibru foarte diminuat.
4. Atrofie optica glaucomatoasa sau atrofie optica cavernoasa
Se poate observa deviatia nazala a vaselor retiniene, halou clar peripapilar si hemoragie in aschie pe margini.

5. Paloare temporala
Este tipul care apare in neuropatia optica nutritionala sau in cea post traumatica si este tipul frecvent intalnit la pacientii cu scleroza
multipla, in special in cazul celor cu nevrita optica (activa sau in antecedente).

Atrofia nervului optic nu este o boala in sine ci un semn care apare in multe procese patologice. Din acest motiv, datele
epidemiologice depind foarte mult in functie de etiologia acestuia.

Cauze
Sus

Cauzele atrofiei optice sunt foarte variate, cel mai frecvent este un proces ischemic local ce afecteaza in special varstnicii (neuropatie
optica ischemica), insa la fel de bine pot fi incriminate:
- Traumatisme;
- Expunerea la substante chimice toxice;
- Radiatii;
- Socuri;
- Patologia oftalmica, in special glaucomul poate duce la atrofia nervului optic cu cecitate consecutiva.
Din cadrul bolilor neurologice, atrofia apare in:
- Scleroza multipla;
- Arterita temporala;
- Tumori cerebrale;
- Accidente vasculare cerebrale.
Specialistii au realizat o clasificare etiologica a atrofiei de nerv optic.
Conform acesteia, in momentul actual exista:

1. Atrofie ereditara
Atrofie optica congenitala sau infantila (boala cu transmitere dominanta) sau atrofie optica ereditara Behr (care se transmite autozomal
recesiv).
2. Atrofie consecutiva
Apare dupa afectiuni ale coroidei sau retinei: corioretinita, distrofie retiniana pigmentara, degenerare cerebromaculara.

3. Atrofie circulatorie
Este o neuropatie optica ischemica ce apare cand presiunea de perfuzie a corpilor ciliari scade sub presiunea intraoculara. O astfel de
etiologie apare in ocluzia arterei centrale a retinei, ocluzia arterei carotide si arterita craniala.

4. Atrofie metabolica
Este intalnita in oftalmopatia tiroidiana, diabetul zaharat juvenil, ambliopie nutritionala, ambliopie toxica, consum de metanol sau de
anumite medicamente (etambutol, sulfonamide).
5. Atrofie demielinizanta
Apare in scleroza multipla sau boala Devic.
6. Atrofie de tractiune sau de presiune
Este observata in edemul papilar si glaucom.
7. Atrofia postinflamatorie
Este cea din nevrita optica, perinevrita secundara inflamatiei meningeale, din celulita orbitala.
8. Neuropatia optica traumatica
Procesul fiziopatologic in acest caz este mai putin cunoscut, insa se pare ca hematoamele si impingerea nervului datorita unor corpi
straini penetranti induc disfunctie nervoasa ce se finalizeaza cu atrofie de nerv optic.
Indiferent de etiologie, atrofia de nerv optic este asociata cu grade variabile de alterare a functiei vizuale.

Simptomatologie
Sus

Atrofia de nerv optic determina reducerea acuitatii vizuale, pacientii pierzandu-si capacitatea de a distinge detaliile.

Alte simptome includ:


- Vedere incetosata;
- Alterarea vederii periferice;
- Alterare perceptiei culorilor;
- Incapacitatea de constrictie corespunzatoare si adecvata a pupilei la stimuli luminosi;
- Modificari ale globului ocular.
In final, ochiul isi pierde complet functia si se instaleaza cecitatea.

Cand pacientii au atrofie optica ereditara sau congenitala, manifesta simptome si semne in prima sau cel tarziu in a doua decada de
varsta.
Acestea pot fi de trei tipuri:
1. Atrofie optica cu patologie generalizata a substantei albe cerebrale (adrenoleucodistrofie).
2. Atrofie optica cu manifestari sistemice aparent necorelate cu aceasta.
3. Atrofie optica izolata.

Consultarea unui specialist


Sus

Pacientii care prezinta factori de risc (boli neurologice, scleroza multipla, glaucom, arterita temporala) trebuie monitorizati atent de
catre un oftalmolog cu experienta in neurooftalmologie.

Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte de urgenta la medic daca observa modificari ale vederii sau orice alte simptome
oftalmologice.
Diagnosticarea prompta si tratarea imediata este esentiala in acest caz!

Investigatii paraclinice
Sus

Atrofia de nerv optic poate fi diagnosticata daca se realizeaza un examen oftalmologic complet. Pentru a detecta cauza de aparitie
pacientii trebuie investigati in amanunt si trebuie sa se realizeze si o serie de investigatii specifice.

Daca la examenul oftalmologic se descopera atrofie optica, pacientul trebuie investigat suplimentar.

Medicul poate efectua:


- Examen complet de camp vizual;
- Rezonanta magnetica nucleara (RMN) cerebrala cu sau fara contrast;
- Computer tomografie cerebrala si de orbita cu substanta de contrast (se pot observa pe langa posibilele formatiuni inlocuitoare de
spatiu si alte procese care pot explica simptomele);
- Determinare glicemiei, a nivelurilor vitaminei B12, a homocisteinei;
- Examinare cardiovasculara;
- Investigatii serologice - anticorpi antifosfolipidici, anticorpi antinucleari.

Tipul de investigatie neuroimagistica depinde foarte mult de procesul patologic suspicionat, astfel:
- Daca sunt leziuni solide se recomanda RMN (in special in zonele aflate langa planuri osoase).
- Daca sunt fracturi asociate traumatismelor se prefera CT fara substanta de contrast.
La examenul oftalmoscopic se observa:
- Modificari ale fundului de ochi - acesta apare palid, isi pierde inca de la inceputul procesului atrofic nuanta rosiatica naturala si
normala.
- Modificari ale vaselor retiniene - in majoritatea cazurilor acestea au calibru redus sau sunt chiar complet colabate.

Tratament
Sus

Atrofia de nerv optic este un proces ireversibil iar leziunile induse de ea nu pot fi tratate curativ. Daca insa tratamentul este initiat
anterior dezvoltarii atrofiei, el poate fi util si poate salva vederea pacientului. Unele studii au demonstrat rolul important al
administrarii de corticosteroizi intravenos, in special in cazurile de nevrita optica sau neuropatie optica ischemica arteritica.

Tratamentul cu celule stem poate fi o alternativa in viitor, insa inca se efectueaza studii care sa demonstreze eficienta acestora.
In momentul actual cel mai bun tratament este diagnosticarea rapida a atrofiei si rezolvarea proceselor patologice care au dus
la aparitia acesteia.
Prognostic
Sus

Atrofia de nerv optic duce in final la cecitate (orbire). Daca aceasta afectiune nu este descoperita la timp si cauza ei nu este tratata
prompt, prognosticul pacientului este rezervat.
Tratamentul precoce poate salva insa vederea pacientului.

Complicatii
Sus

Complicatiile sunt atat cele ale atrofiei in sine (cecitate) cat si cele ale bolii de baza care a determinat aparitia acestui proces.

Prevenire
Sus

Multe din cauzele atrofiei optice nu pot fi prevenite, insa daca sunt tratate corespunzator, evolutia spre acest proces poate fi stopata
sau incetinita.
Cea mai frecventa cauza de atrofie toxica este metanolul. Acesta se gaseste in cantitati mari in multe din bauturile alcoolice
preparate in casa. De aceea, o metoda preventiva foare utila este evitarea sau reducerea consumului acestora.

Pinguecula

Mica pata galbuie in relief situata sub conjunctiva si vizibila pe albul ochiului. Daca este inestetica, pinguecula poate fi indepartata
chirurgical, sub anestezie locala, dar ea reapare adesea la cateva luni dupa operatie.
Pterigion
Ingrosare vascularizata a conjunctivei, de forma triunghiulara, care se intinde pe cornee pornind din unghiul intern al ochiului.
Un pterigion nu altereaza vederea atata timp cat ramane la marginea corneei. Daca trece de ea, provoaca un astigmatism (vedere
incetosata). Daca se apropie prea mult de axul vizual, pterigionul poate antrena o diminuare a acuitatii vizuale

Tratament - Daca pterigionul invadeaza corneea, ablatia sa chirurgicala poate fi avuta in vedere, realizata sub anestezie locala sau
generala.
Cu toate acestea, pterigionul reapare in 30 pana la 50% din cazuri, intr-un rastimp variabil care poate merge de la o luna la mai multi
ani. O a doua operatie este realizabila la o distanta de cel putin 6 luni de prima.

Ptoza palpebrala (pleoapele cazute)

Generalitati
Sus

Odata cu inaintarea in varsta, ptoza palpebrala, unul dintre semnele imbatranirii devine din ce in ce mai evidena. Caderea pleoapelor
apare datorita scaderii tonusului musculaturii care controleaza miscarile pleoapelor.

Ochii devin iritati si uscati daca pleoapele inferioare se rasfrang in afara (ectropion) si nu-si mai pot exercita functia protectoare, iar
daca rasfrangerea pleoapei se realizeaza spre interior, genele vor produce iritatii si chiar rani ale conjunctivei.
Forma severa a ptozei pleoapelor interfera serios cu vederea. Ptoza palpebrala poate duce la lacrimare excesiva. Aceasta apare si in
alte situatii precum: sensibilitate crescuta la lumina sau vant, infectie oculara sau obstructia ductului lacrimal.
Cuprins articol

1. Generalitati

2. Consultul de specialitate

Consultul de specialitate
Sus

Se recomanda consultul medicului in urmatoarele situatii:

- caderea brusca a pleoapelor

- ptoza palpebrala care diminueaza campul vizual

- ochi uscati si iritati sau comisura palpebrala care nu se inchide complet in timpul somnului

- cand pleoapele zgarie globul ocular.

Informatii esentiale despre sindromul Sjogren

Generalitati
Sus
Sindromul Sjogren este o afectiune a sistemului imun ce afecteaza intregul organism si care este caracterizata prin infiltrarea
limfocitara cronica a organelor cu secretie exocrina. In cadrul acestei boli celulele imune ataca si ajung in final sa distruga in mod
special glandele exocrine (cum ar fi cele implicate in secretia de saliva, de lacrimi).

Datorita acestei particularitati, cel mai adesea pacientul prezinta, din punct de vedere clinic, xerostomie si xeroftalmie, mucoasele
bucale si conjunctivale fiind primele afectate. In general, aceste simptome descriu asa numitele “sindroame sicca”. Ca urmare a
agresiunii autoimune se poate ca in structura glandelor sa apara tesut fibros, cicatricial, care sa modifice nu doar arhitectura si
morfologia glandei, dar mai ales functionarea sa.

Sindromul Sjogren nu apare izolat, ci adesea este insotit (sau insoteste) si alte afectiuni de natura autoimuna. Specialistii recunosc
existenta a doua tipuri de sindroame Sjogren: tipul primar si secundar. Sindromul Sjogren primar apare in absenta unor alte afectiuni
de natura autoimuna sau reumatica, in timp ce tipul secundar are un tablou complex, si poate insoti boli precum sclerodermia, lupusul
eritematos sistemic, poliartrita reumatoida.

Datorita faptului ca simptomele se pot suprapune si chiar coexista cu manifestarile din respectivele boli, diagnosticarea sindromului
Sjogren poate fi facuta in astfel de situatii destul de greu. In fata unui pacient care se prezinta la medic acuzand simptome sicca pentru
o perioada de minim 3 luni, trebuie exclusa o reactie secundara a vreunui tratament medicamentos sau radioterapic. Pe langa
radioterapie, cele mai frecvente medicamente care se pot complica cu aparitia unor astfel de simptome sunt antihistaminicele si
antidepresivele.

Desi sindromul poate sa apara la orice varsta si la ambele sexe, si in cazul acestuia, precum si in cazul majoritatii afectiunilor de
aceasta natura (autoimuna), pacientii sunt in principal femei trecute de varsta de 40 de ani. Rata de afectare a femeilor, comparativ cu
a barbatilor este de 9:1. Chiar daca boala pare a fi mai rar diagnosticata, specialistii estimeaza ca de fapt ea afecteaza un procent
variabil din populatie, acesta fiind intre 0.1 - 4%.

Diagnosticarea sindromului respecta pasii clasici, anume discutia cu pacientul in vederea stabilirii momentului debutului simptomelor,
caracteristicile acestora, evolutia lor sau antecedentele medicale (atat personale cat si heredo - colaterale). Anamneza va fi ulterior
completata cu efectuarea unor teste speciale care pot stabili diagnosticul de certitudine, in cazul in care se suspicioneaza un astfel de
sindrom autoimun.

Diagnosticul se poate confirma prin recoltarea de produse biologice precum saliva, lacrimi si sange. Morbiditatile asociate acestui
sindrom sunt datorate faptului ca, in timp, pe masura ce boala evolueaza, se pierde din functia glandelor exocrine, care devin infiltrate
cu limfocite. Sindromul Sjogren in sine nu este mortal, insa prin asocierea cu alte afectiuni autoimune poate ridica probleme de
supravietuire.

Cele mai periculoase afectiuni coexistente, care pot modifica speranta de viata a pacientului sunt poliartrita reumatoida si ciroza
biliara primitiva. Desi nu exista un tratament curativ pentru o astfel de afectiune, medicul impreuna cu pacientul pot gasi o schema
terapeutica ce va tine simptomele sub control si nu va permite sindromului sa scada din calitatea vietii pacientului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Investigatii paraclinice

5. Tratament
6. Medicamente cu risc

7. Terapii adjuvante

8. Complicatii

9. Prognostic

Cauze
Sus

Cauza exacta de aparitie a acestui sindrom nu este deocamdata complet cunoscuta, insa specialistii sunt de parere ca de fapt etiologia
este plurifactoriala si include atat elemente genetice, cat si factori de mediu. De asemenea, ereditatea poate fi un important factor in
aparitia acestui sindrom, deoarece s-a observat faptul ca se poate transmite de la o generatie la alta.

Datorita faptului ca rata de afectare a femeilor este atat de inalta (9:1, comparativ cu barbatii), de-a lungul timpului au fost emise si
teorii conform carora aparitia sindromului este influentata de factorii hormonali estrogenici. Legatura dintre cele doua ramane insa
neclara si insuficient studiata pentru a se putea afirma cu certitudine ca exista o legatura.

Printre alti factori care pot fi asociati aparitiei sindromului Sjogren pot fi inclusi si factorii virali. Virusurile sunt candidati de seama in
etiologia sindromului, multi dintre pacientii diagnosticati cu Sjogren fiind infectati cu virusurile HIV, HTLV- 1 sau cu virusul
hepatitei C. Specialistii sunt de parere ca agresiunea virala initiala este cea care determina activarea anormala a sistemului imun.

Ca urmare, local va aparea o supraproductie de citokine, chemochine precum si alte molecule ce vor intretine inflamatia. In final se va
distruge arhitectura glandulara. Preparatele tisulare recoltate din glandele salivare ale pacientilor cu sindrom Sjogren au evidentiat
faptul ca doar 40% din morfologie se va pastra, restul glandei fiind profund alterata. Infiltratul inflamator corelat cu leziunile tisulare
vor duce in final la distructia glandulara si la diminuarea semnificativa a secretiilor.
Manifestarile extraglandulare ale sindromului Sjogren se datoreaza in principal existentei autoanticorpilor circulanti, a complexelor
imune si a infiltrarii limfocitare extensive si apar la aproximativ o treime dintre pacienti.

Simptomatologie
Sus

Tabloul clinic al sindromului Sjogren este dominat de existenta simptomelor sicca, reprezentate in principal prin uscaciunea mucoasei
bucale (xerostomie) si a mucoasei conjunctivale (xeroftalmie). Pentru a fi sugestive in cadrul sindromului, durata simptomelor trebuie
sa fie mai lunga de 3 luni si acestea trebuie sa apara in afara administrarii unei medicatii ce poate da astfel de reactii adverse. Adesea
pacientii descriu si o senzatie intens pruriginoasa sau chiar de arsura la nivel ocular. Vorbirea este foarte mult afectata deoarece
secretia salivara este atat de diminuata.

Xeroftalmia care caracterizeaza sindromul Sjogren are urmatoarele caracteristici:


- Se insoteste de inflamatia si inrosirea conjunctivei;
- Clipitul este ingreunat, la fel si miscarea globului ocular;
- Apare senzatia de nisip in ochi, care afecteaza semnificativ acuitatea vizuala;
- Este acompaniata de fotofobie (pacientul nu suporta sau este foarte deranjat de lumina);
- Poate fi acompaniata de blefarita (inflamarea pleoapelor);
- Apare senzatia de oboseala a ochilor, pacientul nu se poate uita intr-un anumit punct mai mult timp (de exemplu in ecranul
calculatorului, la televizor, nu poate citi o carte);
- La trezirea matinala poate exista senzatia de pleoape lipide (deoarece lacrimile isi pierd din fluiditate, iar ce se secreta pe timpul
noptii lipeste pleoapele intre ele);
- Existenta unui material vascos care se pot acumula in unghiul intern al ochiului.
Simptomele se agraveaza de-a lungul zilei, pe masura ce se evapora chiar si stratul minim de secretie de la trezire.

Xerostomia din cadrul sindromului poate fi insotita de:


- Dificultatea la masticatie, la deglutitie (acestea sunt ameliorate in cazul in care pacientul ingera si o cantitate crescuta de lichide);
- Alterarea gustului (poate fi modificat dar poate sa si dispara complet);
- Aparitia unor fisuri pe limba sau la nivelul buzelor (datorita uscaciunii permanente);
- Lipirea efectiva a limbii de palatul dur;
- Dificultati la vorbire, raguseala;
- Dezvoltarea unor probleme stomatologice, in principal carii dentare si gingivita;
- Dificultati in mentinerea protezelor dentare la locul lor;
- Dezvoltarea unor episoade frecvente de candidoza bucala si cheilita angulara, ceea ce va determina aparitia unor dureri intense.

Incidenta si gravitatea acestor simptome creste o data cu varsta, mai mult de o treime din pacienti fiind grav afectati. S-a observat
totusi ca astfel de simptome pot sa apara si in afara sindromului, parand a fi corelate cu inaintarea in varsta (caracterizata printr-o
atrofie marcata a glandelor si o scadere a secretiilor, in general). Simptomele sicca sunt mult mai accentuate in cazul femeilor care
folosesc si terapie de substitutie hormonala. Desi xerostomia si xeroftalmia sunt printre cele mai frecvent descrise simptome ale
sindromului Sjogren, ele nu sunt unice.

Pacientii pot acuza si:


- Dispareunie (durere la contactul sexual), vaginita, prurit genital (in cazul femeilor);
- Uscarea mucoasei nazale, insotita de disconfort pronuntat si chiar de sangerare;
- Parotidita (adesea bilaterala).
Sindromul Sjogren se poate acompania si de simptome importante extraglandulare, ca urmare a distructiei sistemice realizate de catre
autoanticorpi.

Astfel, cele mai frecvente simptome cu localizare extraglandulara sunt:


- Manifestari tegumentare: apare prurit generalizat, eruptie cutanata fotosensibila, piele excesiv de uscata, transpiratie diminuata,
vasculita cutanata (sub forma unei purpure palpabile) si fenomene Raynaud (la aproximativ 20% dintre pacienti);
- Manifestari pulmonare: poate sa apara xerotrahee (uscaciunea traheei), tuse uscata, neproductiva, dispnee (in cazul in care sindromul
se complica si cu boala pulmonara interstitiala), sinuzita, bronsita recurenta sau chiar pneumonie si pneumonita (de natura infectioasa
sau nonifectioasa);
- Manifestari gastrointestinale: disfagie, esofagita, boala de reflux gastroesofagian, diaree si dureri abdominale. Mai rar, pacientii pot
suferi si pancreatita acuta sau cronica si uneori apare o malabsorbtie cauzata de secretia pancreatica insuficienta;
- Manifestari cardiace: pericardita si hipertensiunea pulmonara sunt cele mai frecvente complicatii cardiace ale sindromului;
- Manifestari renale: pot sa apara calculi renali, acidoza tubulara renala secundara nefritei interstitiale (cea mai frecventa complicatie
renala);
- Manifestari neurologice: se pare ca afectarea neurologica apare la un procent de pana la 40% din pacienti, iar cele mai frecvente
manifestari includ mielopatie, neuropatia optica, convulsii, disfunctie cognitiva siencefalopatie;
- Alte manifestari generale includ: astenie generalizata, dureri articulare, tumefactie articulara (uneori), mialgii, dureri dentare.

De retinut!
Femeile cu sindrom Sjogren au un risc mult mai crescut de avort spontan sau de sarcini incheiate tragic prin moartea fatului, precum si
risc de tromboza venoasa profunda (ce se poate complica ulterior cu trombembolism pulmonar - o urgenta medicala). Aceste
complicatii se datoreaza existentei in circulatie a anticorpilor antifosfolipidici (anticorpii anticardiolipina).
Sindromul Sjogren poate sa apara si pe fondul unor afectiuni autoimune, cum ar fi lupus eritematos sitemic, poliartrita reumatoida sau
sclerodermie. In aceste situatii este vorba de forma secundara a sindromului. Indiferent daca este vorba de forma primara sau
secundara, simptomele sicca sunt similare. Totusi, diagnosticarea sindromului Sjogren in cadrul unor alte afectiuni se poate realiza
destul de greu, deoarece patologia autoimuna este foarte intricata, iar simptomele acestor boli sunt de multe ori similare. In cazul in
care in evolutia unei boli apar simptome noi, pacientul trebuie sa le comunice medicului, deoarece riscul de aparitie a unor afectiuni
conexe sau al unor complicatii este foarte crescut.

Evolutia sindromului Sjogren variaza foarte multe, in functie de particularitatile fiecarui pacient, in functie de amploarea raspunsului
imun, starea generala de sanatate si in functie de raspunsul la tratament. In unele cazuri evolutia este agravanta, in timp ce la
aproximativ 12% dintre pacienti simptomele se remit spontan. In majoritatea cazurilor, insa, sindromul are caracter si evolutie cronica,
pacientii acuzand simptomele sicca toata viata.

Desi pot sa apara, complicatiile majore asociate acestei afectiuni sunt mai rare, insa in evolutie pot fi afectate si alte organe si sisteme.
Cel mai frecvent este vorba de o implicare plurisistemica, incluzand aparatul respirator, renal, cardiac. Un procent relativ redus din
cadrul pacientilor cu sindrom Sjogren au risc de aparitie a cancerelor limfatice, cum ar fi limfomul non - Hodgkin.

Deoarece exista foarte multe afectiuni similare sindromului Sjogren, diagnosticul diferential este foarte importat in acest caaz.
Simptomele trebuie descrise medicului cu cat mai mare exactitate, astfel incat sa se poata formula un diagnostic de suspiciune corect.
In cazul in care prezentati simptome sugestive pentru sindrom Sjogren, cel mai indicat ar fi sa va adresati unui medic specialist. In
functie de predominanta simptomelor, se poate ocupa de cazul dumneavoastra un reumatolog, oftalmolog, stomatolog sau un medic
internist. Uneori gravitatea situatiei impune realizarea unei echipe mixte, astfel incat sa fie tratate toate aspectele bolii.

Investigatii paraclinice
Sus
Dupa efectuarea anamnezei si stabilirea principalelor simptome, medicul va efectua un examen fizic in urma caruia poate realiza
bilantul clinic al pacientului. Este foarte important de stabilit, in cadrul anamnezei, daca pacientul se afla sub tratament cu vreun
compus care poate determina ca reactie secundara xerostomie sau xeroftalmie. Cele mai frecvente medicamente cu astfel de efecte
sunt cele apartinand clasei antihistaminicelor si antidepresivelor, anticolinergicelor, diureticelor, betablocantelor.

De retinut!
Simptomele sicca pot sa apara si in cazul unor infectii virale, deshidratarii, hipervitaminozei A, anxietatii si depresiei, desfasurarii
activitatii intr- un mediu plin cu iritanti, dupa radioterapie, in boala Alzheimer, in limfoame, sarcoidoza, amiloidoza, sau natural, pe
masura ce organismul imbatraneste iar pacientul inainteaza in varsta.

Datele obtinute in urma efectuarii examenului fizic pot fi foarte sugestive pentru sindromul Sjogren si includ:
- Examen oftalmologic: se pot descoperi vase conjunctivale dilatate, blefarita, cornee opacificata, existenta unor filamente keratozice
sau muco- vascoase;
- Examinarea cavitatii bucale: carii dentare (adesea cu localizari mai putin obisnuite - cum ar fi linia gingivala sau suprafata
incisivilor), boala parodontala, candidoza orala, limba fisurata, eritematoasa, cheilita angulara. Se poate observa marirea in volum a
glandelor parotide, a glandelor submandibulare;
- Examinarea articulatiilor: poate evidentia simptome sugestive pentru artrita (poate sa apara atat in cadrul sindromul Sjogren primar
cat si secundar). Artrita este simetrica, poliartriculara, are intensitate moderata si este, in mod tipic, noneroziva;
- Examinarea pulmonara poate evidentia existenta ralurilor bilaterale bazale (in cazul in care pacientul are boala interstitiala);
- Examinarea tegumentelor: poate obiectiva afectarea vasculitica (prin aparitia purpurei palpabile, localizata in special la nivelul
extremitatilor inferioare).

Deoarece anamneza si examenul clinic nu furnizeaza intotdeauna informatiile de care medicii au nevoie in stabilirea diagnosticului,
urmatorul pas in investigarea pacientului este reprezentat de efectuarea testelor paraclinice. Ele pot demonstra existenta unei stari
inflamatorii generalizate, sau pot fi foarte specifice si pot evidentia reducerea secretiilor (in special cea lacrimala si salivara).

Inflamatia se poate investiga prin determinarea VSH (volumul de sedimentare al hematiilor), care este crescut, prin determinarea
fibrinogenului (de asemenea crescut), prin determinarea PCR (proteinei C reactive). In ciuda faptului ca apar pozitive, aceste valori nu
sunt specifice sindromului Sjogren, ele fiind crescute si in cazul altor afectiuni autoimune.

Hemograma completa nu arata nimic particular in cazul acestui sindrom. Daca apar date anormale, in special privind leucocitele,
pacientul ar trebui investigat mai amanuntit deoarece exista riscul de aparitie a unor complicatii maligne limforeticulare. In
diagnosticarea sindromului Sjogren, ca si in cazul altor boli autoimune, de importanta esentiala este determinarea autoanticorpilor.

Astfel, cel mai frecvent se vor descoperi:


- Factor reumatoid prezent (este important atat in diagnosticare cat si in stabilirea unui prognostic - daca un factor reumatoid anterior
pozitiv se negativeaza in timp, este un indiciu pentru aparitia unui limfom);
- Anticorpii specifici sindromului Sjogren sunt anticorpii anti - antigen B (SSB/La) si anticorpii antiantigenului A (SSA/Ro). SSA/Ro
apar pozitivi la peste 75% dintre pacientii cu sindrom Sjogren primar. Acest fapt semnifica in acelasi timp ca anticorpii sunt sensibili,
insa ca absenta lor nu exclude diagnosticul. Anticorpii anti SSB/La sunt pozitivi la peste jumatate dintre pacientii cu sindrom primar si
la 15% dintre cei cu sindrom secundar;
- Anticorpii antifosfolipidici sunt prezenti la unii pacienti si sunt insotiti si de manifestari clinice mai grave (avort spontan, accidente
trombotice). In vederea diagnosticarii cu exactitate a sindromului Sjogren, pacientului ii vor fi efectuate cateva teste foarte specifice.
Acestea vor determina fluxul secretiei lacrimale, vor investiga functia glandelor salivare si vor consta chiar in recoltarea de material
bioptic pentru stabilirea gradului de afectare histologica.
Testul Schirmer masoara debitul secretiei lacrimale. Exista doua variante ale acestui test, Schirmer I si Schirmer II. Testul Schirmer I
utilizeaza o banda subtire de hartie de filtru care va fi plasata la nivelul pleoapei inferioare pentru cateva minute. Ulterior, dupa 5
minute, medicul va masura exact, in mm, cat din hartie este imbibata cu lacrimi. Testul Schirmer II presupune stimularea secretiei
lacrimale prin introducerea intranazala a unui betisor cu vata.

Secretia va fi apoi masurata similar, prin masurarea mm udati. De cele mai multe ori se foloseste una din aceste metode, insa daca
rezultatele sunt neclare se pot utiliza combinat. In mod normal, la un adult tanar sanatos vor fi udati aproximativ 15 mm. Deoarece se
considera ca hipolacrimatia poate sa apara o data cu imbatranirea, la 33% din populatia varstnica imnuierea va fi mai redusa (10 mm
in 5 minute). Pacientii cu sindrom Sjogren vor avea un rezultat net inferior, de doar 5 mm (sau mai putin) la 5 minute.

Teste de sialometrie sunt folosite, similar testului Schirmer, pentru determinarea gradului de reducere a fluxului salivar si pentru
obiectivarea xerostomiei. Sialochimia presupune recoltarea de mostre din saliva si investigarea continutului acestora. In cazul
pacientilor cu sindrom Sjogren saliva poate fi mai bogata in sodiu, clor, lactoferina si imunoglobulina A. Scintigrafia salivara este o
metoda mai laborioasa care masoara disfunctia glandulara, dar care nu este insa foarte specifica sindromului Sjogren.

Testul cu roz Bengal este utilizat pentru investigarea unor posibile leziuni corneene ce pot sa apara ca urmare directa a xenoftalmiei.
Testul presupune picurarea de solutie coloranta in sacul conjunctival (o picatura in fiecare ochi). Substanta se va distribui apoi uniform
si se va fixa in zonele cu leziuni. Urmeaza clatirea ochiului cu ser fiziologic si investigarea atenta la lampa cu fanta, pentru a se detecta
unde s-a fixat colorantul. Daca leziunile sunt importante, substanta poate fi vizibila si cu ochiul liber.

Zona colorata este si zona afectata, desigur. Roz bengal este o substanta cu proprietati speciale care se fixeaza pe zonele cu protectie
mucoasa foarte redusa, sau cu leziuni epiteliale. Datorita complexitatii testului, acesta este cel mai bine realizat de catre un oftalmolog.
In prezent, cea mai eficienta metoda pentru diagnosticarea sindroului Sjogren este biopsierea glandelor salivare. Se prefera biopsierea
glandelor mici.

Se va efectua o incizie foarte fina la nivelul buzei inferioare de unde se va extrage un fragment tisular foarte redus, care apoi va fi
analizat la microscop. Pentru ca analiza sa poata fi efectuata, in fragmentul trimis laboratorului trebuie sa fie minim 4 lobuli
glandulari. Un aspect sugestiv pentru sindromul Sjogren include existenta unor agregate de minim 50 de limfocite, cu minim 1 agregat
limfocitar la fiecare 4 mm 2 examinati, inlocuirea acinilor normali cu limfocite, precum si alte modificari.

Tratament
Sus

Sindromul Sjogren nu are un tratament curativ, insa are tratamente simptomatice si paleative, care pot ameliora semnificativ calitatea
vietii pacientului. Tratamentul este complex si include atat o parte de specialitate, ce presupune administrarea unor medicamente,
precum si o parte pe care pacientul o poate efectua la domiciliu.

Tratamentul initial
Prin administrarea unui tratament corect, simptomele pot fi tinute sub control. Acestea, chiar daca sunt adesea foarte deranjante, nu
sunt dizabilitante, iar pacientii pot lua masuri care sa le reduca impactul asupra starii generale.

Cele mai recomandate masuri ce pot fi luate la domiciliu includ:


- Utilizarea lacrimilor artificiale, astfel incat ochii sa nu fie privati de secretia fiziologica;
- Utilizarea salivei artificiale care sa impiedice aparitia senzatiei de gura uscata si a complicatiilor acesteia;
- Consumul unor dropsuri care pot stimula secretia salivara (in principal a celor cu aroma de lamaie);
- Evitarea expunerii la fum (inclusiv/ mai ales fum de tigara), la vant puternic sau la alti iritanti, astfel incat sa fie redus gradul de
lezare a ochilor;
- Prevenirea instalarii starii de oboseala prin efectuarea de pauze, exercitii de relaxare;
- Prevenirea aparitiei unor probleme de natura stomatologica prin perierea dintilor conform recomandarilor specialistilor (dupa fiecare
masa) si prin utilizarea atei dentare;
- Ameliorarea problemelor respiratorii si manifestarilor tegumentare, prin mentinerea unei umiditati corespunzatoare in aerul din
incapere si prin aplicarea repetata a unor creme hidratante;
- Ameliorarea simptomelor gastrointestinale, mai ales daca este vorba de boala de reflux, prin administrarea de antiacide sau
protectoare gastrice;
- Controlul durerilor de intensitate moderata prin administrarea de analgezice de tipul paracetamolului sau celor din clasa
antiinflamatoarelor nesteroidiene (cum ar fi ibuprofen);
- Utilizarea de lubrifianti vaginali.

Tratamentul ulterior
Evolutia sindromului Sjogren variaza semnificativ de la individ la individ. In cele mai multe cazuri pacientii se confrunta cu
simptomele bolii timp indelungat, chiar toata viata. Xerostomia si xeroftalmia sunt printre cele mai deranjante simptome. De aceea, si
recomandarile specialistilor se adreseaza ameliorarii, in principal a acestora.

Printre cele mai practice sfaturi se numara:


- Aplicarea repetata a lacrimilor artificiale sau a salivei artificiale, ori de cate ori pacientul simte nevoia;
- Prevenirea aparitiei unor leziuni corneene, prin evitarea expunerii la vant, fum (inclusiv fum de tigara), substante chimice industriale,
sau la alti iritanti din mediu;
- Prevenirea unor probleme stomatologice (in principal a cariilor dentare), printr- un periaj zilnic corect, dupa fiecare masa si prin
utilizarea zilnica a atei dentare;
- Prevenirea instalarii oboselii, prin odihna si relaxare;
- Ameliorarea problemelor cutanate si respiratorii, prin utilizarea unui umidificator care sa confere aerului din incapere anumite
proprietati ce pot impiedica agravarea simptomelor. Se pot utiliza cu succes si creme special concepute si adresate acestei grupe de
pacienti, creme cu proprietati hidratante;
- Ameliorarea tulburarilor gastrice, prin administrarea de antiacide si protectoare gastrice. Cele mai recomandate sunt inhibitoarele de
pompa de protoni (IPP- uri de genul omeprazol, lansoprazol) si blocantii H2 (precum ranitidina, famotidina);
- Asigurarea unei lubrefieri vaginale adecvate la fiecare contact sexual prin aplicare de geluri si creme speciale;
- Controlul durerii prin administrarea de analgezice obisnuite (de tipul acetaminofenului sau antiinflamatoarelor nesteroidiene);
In cazul in care simptomele nu se amelioreaza prin aplicarea acestor sfaturi practice, sau chiar se agraveaza, cel mai probabil medicul
va recomanda un tratament medicamentos mai agresiv, care sa fie mult mai eficient in combaterea acestor probleme.
In cadrul tratamentului specific se pot administra urmatoarele medicamente: astfel, pentru controlul xeroftalmiei se pot
prescrie:
- Lacrimi artificiale. Preparatele disponibile pot inlocui stratul natural protector de lacrimi. In functie de substantele care sunt incluse
in compozitia fiecarui preparat, ele se pot mentine mai mult sau mai putin la suprafata ochiului. Majoritatea includ metilceluloza sau
dextran. In timpul utilizarii pacientii pot descrie un disconfort local, ceea ce trebuie interpretata ca reactie alergica la excipienti;
- Cevimelim (sub forma de capsule) sau pilocarpina (tablete). Cevimelin este o substanta cu proprietati parasimpatomimetice si un
antagonist al receptorilor muscarinici care se utilizeaza de multi ani cu succes in tratamentul sindromului Sjogren. Ea poate stimula
secretia glandelor salivare si lacrimale, ameliorand astfel semnificativ simptomele. Administrarea sa este insa restransa datorita
efectelor secundare care pot sa apara, anume greata, varsaturi, diaree, diaforeza, eruptii tegumentare, cefalee, tulburarea acuitatii
vizuale. Desi cevimelinul este utilizat in special pentru combaterea xerostomiei, studii recente il indica si pentru ameliorarea
xeroftalmiei. Pilocarpina este utilizata tot pentru a stimula secretia glandelor exocrine, fiind recomandata cand terapia locala nu aduce
imbunatatiri semnificative sau cand este necesara terapia sistemica. Pilocarpina, desi eficienta pentru sindromul Sjogren, poate
interfera cu alte medicamente, si poate creste riscul de aparitie a anomaliilor de conducere atrioventriculara daca pacientul este in
tratament cu beta blocante. Pilocarpina este contraindicata pacientilor cu astm necontrolat terapeutic, cu irita acuta sau cu glaucom,
deoarece poate precipita simptomele si poate agrava evolutia;
- Daca xeroftalmia nu este ameliorata prin administrarea de lacrimi artificiale se pot utiliza picaturi continand ciclosporina
oftalmologica.
- Antibiotice cu aplicare topica sunt recomandate in special daca apar semne de infectie: roseata conjunctivala, edem, blefarita,
secretie purulenta.

Pentru tratamentul medicamentos al xerostomiei se pot administra:


- Saliva artificiala: acest produs contine metilceluloza, sorbitol si saruri care pot lubrefia si umezi cavitatea bucala. Se recomanda
aplicarea sprayului direct in gura. Produsul poate fi administrat fara precautii speciale, neinteractionand cu alte tratamente locale sau
sistemice. Pacientii trebuie sa fie atenti insa sa nu pulverizeze spray-ul in ochi;
- Medicamente antifungice care pot combate cu succes candidoza bucala ce poate complica uneori sindromul;
- Produse de uz stomatologic care sa contina fluor astfel incat sa fie asigurata o protectie optima impotriva cariilor dentare si altor
complicatii. Se pot folosi paste de dinti speciale sau apa de gura imbogatita cu fluor;
- Stimulante ale secretiei salivare, cum ar fi pilocarpina sau cevimelinul, care si- au demonstrat deja eficienta in ameliorarea
xerostomiei.

De retinut !
Este foarte important ca pacientii cu xerostomie si/sau xeroftalmie sa evite administrarea unor tratamente pe baza de antihistaminice,
care pot agrava foarte mult simptomele.

In cadrul tratamentului destinat ameliorarii uscaciunii vaginale, medicul poate recomanda utilizarea unor creme speciale pe baza de
estrogeni in cazul in care lubrefiantele uzuale nu sunt utile si dispareunia persista. Astfel de creme sunt destinate in special femeilor
aflate la menopauza, insa utilizarea lor poate fi largita. Este foarte important ca pacienta sa fie atenta si sa observe daca apar secretii
vaginale modificate sau prurit genital, semne ale unei eventuale candidoze vaginale.

Tratamentul artralgiilor se poate face prin administrarea de antiiflamatoare nesteroidiene. Daca actiunea lor nu este suficienta, si
durerile persista, medicul poate recomanda un tratament sistemic al artritei, pe baza de hidroxiclorochina. In cazul in care artrita apare
in cadrul poliartritei reumatoide ce se asociaza sindromului Sjogren, tratamentul trebuie sa fie mult mai specific.

Este foarte important de precizat faptul ca administrarea unui tratament medicamentos specific este realizata doar dupa o atenta
examinare a fiecarui pacient in parte. Reactiile adverse ale terapiei sistemice impun o astfel de prudenta. Aprecierea afectarii oculare
trebuie facuta de catre un oftalmolog. Instituirea tratamentului se va face apoi prin corelarea simptomelor cu datele obtinute la
examenul fizic.

Evolutia sindromului Sjogren variaza foarte mult si ea nu poate fi prevazuta nici macar de catre specialisti. Exista foarte multe
variabile de care trebuie sa se tina cont, fiecare organism avand un raspuns diferit la tratament. Sindromul Sjogren ramane insa o
afectiune cu caracter cronic, in ciuda tratamentului, pacientul confruntandu-se cu simptomele toata viata.

Tratamentul sindromului nu este unul curativ, intru-cat nu se cunoaste cu precizie cauza, deci nu se poate sti impotriva carui agent
trebuie directionat un astfel de tratament. Medicii incerca insa sa controleze simptomele, astfel incat viata pacientilor sa isi reia cursul
normal iar sindromul sa nu interfere foarte mult cu activitatile zilinice.

Efortul terapeutic este insa unul complex si combinat. In realizarea unei scheme terapeutice eficiente sunt implicati medici din diverse
specialitati: reumatologi, oftalmologi, gastroenterologi, stomatologi. Pacientii sunt sfatuiti sa respecte recomandarile facute de catre
medici si sa discute cu acestia ori de cate ori apar agravari ale simptomelor sau chiar simptome noi. In cazul in care tratamentul nu mai
este eficient inseamna ca afectiunea a evoluat si schema terapeutica trebuie regandita.
Pe masura ce apar complicatii tratamentul va fi mai complex, iar medicamentele vor avea o actiune mai intensa (insa si efecte
secundare mai importante). Daca situatia o impune, se poate ajunge chiar si la diverse interventii chirugicale. Acestea sunt de cele mai
multe ori minore, fiind efectuate asupra glandelor salivare sau asupra canalelor lacrimale (in cazul in care apar obstructii care interfera
cu drenarea secretiilor).

Artralgiile, precum si alte manifestari care apar in cadrul sindroamelor insotitoare pot ridica anumite probleme terapeutice. Abordarea
lor este adesea mai agresiva si include administrarea unui tratament ce poate include: - Corticosteroizi, de tipul prednisonului,
administrati in special pentru ameliorarea durerilor articulare si mialgiilor. Utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor este insa
grefata de numeroase reactii adverse, printre care aparitia osteoporozei, a glaucomului si a diabetului, cresterea riscului de aparitie a
infectiilor (prin reducerea capacitatii organismului de a se apara). Din acest motiv terapia cu corticosteroizi trebuie rezervata doar
anumitor situatii, atent sectionate si trebuie realizata doar pe termen scurt.

- Agenti modificatori ai bolii sunt recomandati in tratamentul artritei asociate sindromului Sjogren, daca aceasta nu raspunde la
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Din aceasta grupa face parte hidroxiclorochina, un antimalaric eficient in astfel de situatii.
Medicamentele din aceasta clasa sunt insa mult mai numeroase si ele pot fi administrate combinat, astfel incat sa isi potenteze sau sa
isi completeze efectele terapeutice.

- Agenti alchilanti sunt recomandati daca sindromul Sjogren se complica cu probleme organice majore, cum ar fi aparitia bolii
interstitiale pulmonare. Se pot administra in aceasta situatie ciclofosfamida, agent alchilant cu proprietati imunosupresoare. Dozele
trebuie ajustate permanet, iar starea de sanatate si efectul tratamentului asupra organismului trebuie investigate si ele periodic. Astfel
de medicamente pot creste semnificativ riscul de hemoragii sau de infectii si au un dovedit efect mielosupresor.
- Substante imunomodulatoare care pot regla activitatea unor factori imuni implicati in stimularea si intretinerea procesului inflamator
sistemic. Se poate administra ciclosporina, substanta recomandata in special pentru ameliorarea xeroftalmiei. Desi substanta nu
prezinta interactiuni cu alte medicamente, ea nu trebuie administrata femeilor insarcinate deoarece riscul asupra fatului inca nu s-a
stabilit cu precizie, iar pericolul de inducere a unor leziuni si malformatii congenitale poate fi prezent. Ciclosporina nu trebuie
administrata pacientilor cu infectii oculare si nici celor cu keratita herpetica.

In anumite cazuri pacientilor cu sindrom Sjogren le este recomandat un tratament antitrombotic pe termen lung, mai ales daca se
documenteaza existenta anticorpilor antifosfolipidici.

De retinut !
In prezent sunt in desfasurare numeroase studi clinice care si- au propus sa investigheze posibile scheme de tratament utile in
sindromul Sjogren, specialistii fiind optimisti in gasirea unor noi si noi substante cu actiune terapeutica. Se pare ca interferonul alfa
poate stimula productia salivara, insa deocamdata nu s-a stabilit siguranta sa in administrare pentru sindromul Sjogren.

Trebuie stablit raportul risc beneficiu in acest caz si ulterior se va putea stabili daca o astfel de substanta este eficienta sau nu. O serie
de substante care pot modula functia sistemului imun, utilizate deja in alte afectiuni de tesut conjunctiv, sunt incluse in studii, pentru a
se determina daca ele pot fi utilizate si in sindromul Sjogren. Printre acestea se numara infliximab, adalinumab.

Tratamentul la domiciliu
Sindromul Sjogren este o afectiune ce nu poate fi tratata prin masuri luate la domiciliu, insa pacientii isi pot ameliora simptomele daca
respecta anumite recomandari medicale. In continuare sunt prezentate cateva sfaturi practice pe care specialistii le indica pacientilor,
acestea putand imbunatati calitatea vietii si reduce modul in care simptomele influenteaza activitatile zilnice. Pe langa acestea, este
foarte important ca pacientii sa se odihneasca din plin, sa nu efectueze activitati fizice epuizante si sa adopte o dieta echilibrata, astfel
incat organismul sa nu fie privat de elemente minerale, nutrienti si vitamine esentiale.

Pentru evitarea agravarii simptomelor oculare, pacientii pot:


- Sa aplice lacrimile artificiale de mai multe ori pe zi, ori de cate ori este nevoie. Exista foarte multe formule de lacrimi artificiale,
unele mai eficiente decat altele, si cu siguranta se va gasi una care sa fie utila fiecarui pacient in parte. Sunt recomandate formulele
care sa contina cei mai putin excipienti, astfel incat sa nu existe un risc de aparitie a unui disconfort ocular care sa impuna oprirea
aplicarii. Exista lacrimi artificiale disponibile in doze de unica folosinta, astfel incat sa se evite contaminarea bacteriana si aparitia
unor infectii;
- Sa utilizeze unguentelor oftalmice nocturne - acestea se aplica seara la culcare, au o consistenta mai crescuta si protejeaza ochii chiar
si in timpul somnului. Exista riscul ca dupa primele aplicari unguentele sa reduca din acuitatea vizuala a pacientului, insa acest efect
dispare pe masura ce ochiul se obisnuieste;
- Sa evite medicamentele cu actiune antihistaminica, anticolinergica, a antidepresivelor si diureticelor, deoarece ele favorizeaza
deshidratrea generala a organismului, fapt ce se va repercuta negativ asupra simptomelor sicca din cadrul sindromului;
- Sa se protejeze de iritantii din mediu: frig, umiditate redusa, curent, praf;
- Sa evite fumul de tigara si locatiile in care se fumeaza;
- Sa evite sa foloseasca produse cosmetice, farduri, rimel;
- Sa foloseasca ochelari de soare cat mai mari pentru a se proteja de soare, de vant si de praf.
Pentru evitarea agravarii xerostomiei, pacientii sunt sfatuiti:
- Sa consume cat mai multe lichide in cursul zilei, astfel incat sa evite aparitia deshidratarii. Pe timpul noptii este util daca isi pun un
pahar cu apa aproape (langa pat). Trebuie precizat insa ca prin consumul unor cantitati mai crescute de lichide apare si nicturia,
pacientul trezindu-se mai frecvent in timpul noptii pentru a se duce la toaleta. Licihidele pot fi sorbite si in inghituri mici, dar mai
frecvente, sau pacientii pot consuma cuburi de gheata, inghetata sau acadele care sa stimuleze secretia salivara. Sunt recomandate
acadele si bomboanele fara zahar (zaharul poate favoriza aparitia cariilor dentare si a candidozei bucale);
- Sa utilizeze spray-urilor cu saliva artificiala care formeaza un strat hidratant si protector la nivelul cavitatii bucale;
- Sa evite medicamentele care pot agrava senzatia de xerostomie;
- Sa isi perieze dintii dupa fiecare masa (sau cel putin dimineata si seara) pentru a evita aparitia cariilor dentare (acestea fiind o
adevarata problema in cazul pacientilor cu sindrom Sjogren). De asemenea, se recomanda ca pacientii sa utilizeze si ata dentara si apa
de gura (eventual imbogatita cu fluor, pentru o protectie anticarii suplimentara);
- Sa se prezinte cu regularitate la controale stomatologice, pentru ca medicul sa poata observa evolutia problemelor dentare si sa poata
trata prompt complicatiile;
- Sa isi administreze conform recomandarilor medicului un tratament corespunzator impotriva candidozei bucale (daca aceasta a
aparut).
Pentru evitarea agravarii manifestarilor tegumentare, se recomanda:
- Utilizarea cremelor si unguentelor hidratante. Acestea se pot aplica de mai multe ori pe zi, nu doar dimineata, ori de cate ori
pacientul isi simte tegumetul uscat;

- Evitarea bailor lungi, care favorizeaza deshidratarea pielii. Sunt recomandate mai mult dusurile, si se prefera utilizarea unor sapunuri
sau geluri de dus hidratante. Dupa dus se pot aplica creme si uleiuri care sa mentina starea de hidratare. Nu este recomandat stersul
energic cu prosopul, ci mai degraba uscarea prin tamponare usoara;

- Evitarea expunerii la soare puternic, mai ales in absenta aplicarii unei creme cu factor de protectie solar (minim 30, desi majoritatea
specialistilor recomanda chiar 50). Pielea pacientilor cu sindrom Sjogren este foarte sensibila la radiatiile solare. Pacientii sunt sfatuiti
sa evite soarele intre orele 10 dimineata si 16. In cazul in care este necesara o iesire din casa in acest interval, pielea trebuie protejata
prin creme speciale, prin haine cu maneca lunga (dar care sa fie confectionate din materiale naturale), pantaloni lungi, prin palarii cu
boruri largi si ochelari de soare.
Pentru evitarea agravarii simptomelor respiratorii, pacientii pot sa:
- Utilizeze un umidificator de aer (atat acasa cat si la serviciu) pentru a creste confortul general si a li se usura respiratia;
- Sa utilizeze ori de cate ori este necesar un spray nazal care sa contina apa si saruri ce pot ameliora congestia nazala aparuta prin
deshidratare;

Pentru evitarea agravarii simptomelor genitale, femeile pot sa:


- Utilizeze creme si geluri lubrefiante disponibile in farmacii. Dispareunia datorata insuficientei lubrefieri este foarte frecventa in
cadrul sindromului Sjogren, insa poate fi combatuta. Exista numeroase metode pentru realizarea lubrefierii, printre care:
- Supozitoare vaginale care pot fi introduse anterior actului sexual;
- Geluri pe baza de uleiuri si vaselina, care sunt recomandate femeilor aflate in perioada de perimenopauza sau menopauza; - Geluri
apoase continand celuloza si glicerina - acestia sunt cei mai recomandati lubrefianti deoarece nu contin substante ce pot interfera cu
procesele locale si nici nu modifica mediul intravaginal. Astfel, riscul de aparitie a unor infectii secundare folosirii lubrefiantilor este
mai redus in acest caz;
- Lubrefianti organici;
- Lubrefianti pe baza de silicon.

Utilizarea lubrefiantilor vaginali poate reduce disconfortul aparut in cursul actului sexual. Ei sunt recomandati exclusiv pentru acest
rol, deoarece nu pot sa mentina lubrefierea si umiditatea vaginului mai mult timp.
Pentru evitarea agravarii simptomelor digestive, se recomanda:
- Administrarea de preparate antiacide. Se pot administra preparate eliberate fara prescriptie medicala, cum ar fi preparatele pe baza de
bicarbonat de sodiu, sau medicamente cu mecanism de actiune mai complex, precum inhibitorii pompei de protoni: omeprazol,
lansoprazol. Acestea pot ameliora semnificativ pirozisul, eructatiile si senzatia de disconfort gastric care poate sa apara;
- Ridicarea pernei sau a capului patului cu aproximativ 15 cm, astfel incat sa nu fie favorizat refluxul gastro - esofagian in timpul
noptii;
- Respectarea unui regim dietetic echilibrat si a unui program regulat al meselor zilnice;
- Consultarea unui medic in cazul in care simptomele gastrice persista sau se agraveaza;

Pentru evitarea aparitiei starii de oboseala se recomanda:


- Intreruperea activitatii ori de cate ori apare senzatia de oboseala. Este foarte important ca activitatile fizice sa fie alternate cu
momente de relaxare. In plus, pacientii pot incerca un stil de viata cu mai mult sport, care le poate creste si rezistenta fizica, in timp;
- Limitarea administrarii medicamentelor care pot induce senzatia de somnolenta. Printre astfel de medicamente se numara cele
recomandate in tratamentul starilor anxioase, al durerilor, si al racelilor obisnuite. Nu este recomandata sistarea acestor tratamente
decat daca si medicul curant considera ca este necesar;
- Respectarea meselor, in special a micului dejun. Printr- o dieta echilibrata si mese regulate organismul poate fi aprovizionat cu
substante energetice, ceea ce ii stimuleaza functionarea corecta de-a lungul intregii zile;
- Reducerea aportului de cafeina, nicotina si alcool, deoarece acestea spoliaza organismul de substante energetice si ii pot induce o
stare de oboseala permanenta;
- Reducerea orelor petrecute in fata televizorului sau a computerului. Este mult mai sanatos daca timpul respectiv este petrecut afara,
in aer liber, impreuna cu prietenii si familia, deoarece poate influenta benefic intregul organism, precum si starea de spirit;
- Respectarea somnului de noapte. Este foarte important ca pacientii sa aibe un somn de noapte cat mai linistit, iar cele 8 ore necesare
pentru refacere sa fie respectate. Oboseala de peste zi poate fi ameliorata daca noaptea pacientul se odihneste corespunzator.

Oboseala ce poate insoti majoritatea simptomelor sugestive sindromului Sjogren poate sa aiba insa numeroase cauze. Este foarte
important ca, in cazul in care ea se mentine chiar si dupa adaptarea stilului de viata si respectarea orarului de odihna, pacientul sa se
adreseze medicului si sa ii prezinte aceasta problema.
Oboseala poate fi un semn ce apare in numeroase boli cronice consumptive, care spoliaza organismul de rezervele sale energetice si
care il fac incapabil sa raspunda in parametri optim sarcinilor zilnice. Sindromul Sjogren poate creste riscul pacientilor de a se
confrunta cu probleme endocrine, in special ale tioridei (hipo sau hipertiroidism) si poate de asemenea, creste riscul aparitiei starilor
depresive. In prezent exista numeroase optiuni terapeutice eficiente pentru tratarea acestor afectiuni coexistente, insa pacientii trebuie
sa se prezinte la medic pentru ca ele sa fie diagnosticate.

Recomandari pentru sporirea confortului zilnic si pentru ameliorarea durerii si inflamatiei:


- Specialistii recomanda inotul ca un sport foarte bun pentru ameliorarea starii articulatiilor, in special in piscine cu apa calduta. Dupa
o zi in care au inotat, pacientii trebuie sa se odihneasca adecvat;
- Se poate administra acetaminofen in vederea inlaturarii durerii asociate artritei sau se pot folosi unguente pe baza de ibuprofen;
Acetaminofenul, compus analgetic cu structura diferita de antiinflmatoarele nesteroidiene nu este eficient si in combaterea inflamatiei,
insa are reactii adverse gastrice mult mai reduse comparativ cu AINS clasice. In functie de componenta dominanta ce trebuie
ameliorata (durere sau inflamatie) pacientii pot opta, dupa sfatuirea cu medicul, pentru un compus sau altul.

Medicamente cu risc
Sus

Exista o serie de medicamente ce pot interfera semnificativ cu evolutia sindromului Sjogren si pe care pacientii diagnosticati cu
aceasta boala trebuie sa le evite. Acestea sunt in general substante care pot determina deshidratarea si care reduc secretiile exocrine. In
cazul in care astfel de medicamente sunt incluse in tratamentul de fond al pacientului, administrate pentru probleme particulare si
specifice, cel mai adesea ele trebuie inlocuite, o data ce diagnosticul de sindrom Sjogren a fost stabilit.
In clasa medicamentelor ce trebuie evitate sunt incluse:
- Antihistaminice;
- Anticolinergice;
- Antispastice;
- Antihipertensive;
- Diuretice;
- Antidepresive;
- Decongestionante;
- Medicatie cardiaca (beta blocante);
- Antiparkinsoniene;
- Medicamente impotriva bolii Alzheimer;
- Tratamente pentru probleme ale vezicii urinare.

Terapii adjuvante
Sus

Terapiile traditionale si cele naturiste nu s-au dovedit utile in tratamentul eficient al sindromului Sjogren. In cazul in care pacientii
doresc sa recurga la astfel de optiuni, cel mai recomandat este sa se sfatuiasca in primul rand cu medicul care se ocupa de caz. Unele
tratamente nu fac rau, dar nici bine, in timp ce altele pot avea chiar consecinte grave si sunt relativ periculoase si trebuie evitate.

In cadrul terapiilor traditionale este inclusa si acupunctura. Unele studii sugereaza ca aceasta are anumite beneficii, in special in
amelioarea simptomelor sicca (xerostomie si xeroftalmie). Se pare ca si produsele bogate in acizi grasi omega 3 pot influenta benefic
evolutia acestor simptome, deoarece acesti compusi au proprietati antiinflamatorii recunoscute.

De retinut !
Inaintea instituirii oricarui tratament naturist sau alternativ, medicul trebuie consultat. Modul in care astfel de produse influenteaza
organismul este complex si anumite afectiuni nu raspund favorabil la astfel de metode terapeutice. In plus, excipientii adaugati in
numeroase creme, tablete sau plantele din care sunt facute ceaiuri si suplimente nutritive pot fi foarte suspecte. Ambalajul produsului
trebuie prezentat medicului pentru ca acesta sa poata aprecia daca exista ceva in continutul lui ce este periculos.

Aceasta recomandare este adresata in special femeilor insarcinate, deoarece fatul este foarte sensibil la orice agent extern si
malformatiile pot avea numeroase cauze, unele chiar asa zis “naturale”. In cazul in care produsul dorit este vizat si de catre medic, este
important ca pacientul sa nu exagereze si sa il administreze doar conform recomandarilor producatorului si in doza sugerata.

Complicatii
Sus

Cele mai frecvente complicatii ce pot insoti evolutia sindromului Sjogren includ:
- Infectii ale glandelor parotide - de cele mai multe ori agentii bacterieni incriminati sunt Stafilococul, Streptococul sau Pneumococul.
Semne sugestive pentru o astfel de complicatie sunt agravarea simptomelor, durere localizata, eritem si tumefactie parotidiana;
- Aparitia altor afectiuni de natura autoimuna, cum ar fi lupus eritematos sistemic, poliartrita reumatoida;
- Dezvoltarea unor tumori ale glandelor parotide;
- Aparitia pseudolimfoamelor si a limfoamelor non - Hodgkin (incidenta lor este de aproximativ 5%), iar perioada medie care trece de
la diagnosticarea sindromului si aparitia limfomului este de 7.5 ani;
- Aparitia sindromului antifosfolipidic, manifestat clinic prin devoltarea de episoade trombotice recurente.

Prognostic
Sus

Prognosticul pacientilor diagnosticati cu sindrom Sjogren este in general favorabil. In cazul in care apar complicatii ca urmare a
evolutiei, prognosticul este similar cu al altor pacienti care sufera de afectiunea respectiva (de exemplu lupus eritematos, limfoame) si
variaza in functie de gravitatea complicatiei si de raspunsul terapeutic.
Majoritatea pacientilor cu sindrom Sjogren trebuie sa se prezinte periodic la consult. De cele mai multe ori vizitele la medic trebuie
efectuate la 3 luni, iar in cazul in care boala se stabilizeaza sub tratament, controalele pot fi efectuate la 6 luni. Daca apar insa
complicatii si medicul considera necesar, pacientii pot fi chemati lunar la control.

Strabismul - privirea incrucisata

Generalitati
Sus

Strabismul reprezinta o afectiune vizuala in care ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeasi imagine in acelasi timp. Cel mai adesea
apare in copilarie. Uneori strabismul este numit si "ochi-incrucisati", "privire crucisa".
In mod normal, musculatura din jurul fiecarui ochi determina miscarea sincrona in aceeasi directie si in acelasi timp a ambilor ochi.
Strabismul apare atunci cand musculatura oculara nu mai functioneaza corect pentru coordonarea miscarilor oculare. In acest caz,
ochii nu mai sunt centrati corect si creierul are dificultati in suprapunerea celor doua imagini ce provin de la fiecare glob ocular.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome
4. Diagnostic

5. Investigatii

6. Tratament

Cauze
Sus

Cel mai adesea cauzele strabismului prezent in copilarie sunt necunoscute, desi se pare ca acesta se intalneste mai frecvent in unele
familii.
Uneori strabismul se dezvolta in urma suprasolicitarii vederii pentru compensarea altei afectiuni oftalmologice, ca de exemplu
prezbitismul (diminuarea treptata a puterii de acomodare a ochiului, care antreneaza o stanjenire a vederii de aproape).
La adulti strabismul poate aparea in urma afectarii globilor oculari sau a vaselor de sange de la nivelul acestora. Cauzele de strabism si
de pierdere a vederii la adult sunt diverse: tumorile craniene sau oculare, boala Graves (boala autoimuna a glandei tiroide care
determina hipertiroidie), accidentele vasculare cerebrale si diverse afectiuni musculare sau nervoase.

Simptome
Sus

Copiii care au strabism pot fi uneori diagnosticati cu usurinta doar prin simpla observare a pozitiei globilor oculari.
Cele mai frecvente semne vizibile sunt :
- globii oculari nu privesc in aceeasi directie in acelasi timp
- globii oculari nu se misca coordonat (directia care afecteaza cel mai mult miscarile oculare depinde de tipul de strabism prezent la
persoana respectiva)
- privirea incrucisata sau inchiderea unui ochi la lumina stralucitoare
- inclinarea sau intoarcerea capului pentru a privi la un obiect
- impiedicarea persoanei de obiectele care-i stau in cale (strabismul limiteaza aprecierea distantei fata de diferite obiecte).
Copiii cu strabism se pot plange de urmatoarele simptome:
- vedere incetosata
- oboseala ochilor
- sensibilitate la lumina puternica
- vedere dubla (aceasta apare de obicei la aparitia strabismului).

In cazul in care ochii copilului sunt doar putin deviati, este foarte greu de apreciat daca acesta are strabism sau nu. De obicei
simptomele sunt tranzitorii, pot fi prezente sau absente, dar se pot inrautati in cazul in care copilul este obosit sau bolnav. Atunci cand
ochii copilului nu sunt aliniati in acelasi timp, pentru vederea unui obiect, pana la varsta de 4 luni, este necesara efectuarea unui
consult oftalmologic de catre medicul specialist. Aceasta examinare trebuie realizata cat mai curand posibil daca se observa probleme
evidente ale privirii copilului sau daca este recomandata de medicul pediatru sau medicul curant. Medicul de familie poate recomanda
efectuarea unui consult de specialitate la medicul oftalmolog.
Chiar daca nu se observa modificari ale privirii copilului, cei mai multi medici recomanda efectuarea unui consult oftalmologic inainte
de a ajunge la varsta scolara.
Aparitia strabismului la copiii cu varsta cuprinsa intre 7 si 10 ani, de obicei se insoteste de vedere dubla. In cazul in care vederea dubla
persista, este necesara efectuarea unui consult oftalmologic. De asemenea, medicul trebuie sa excluda o alta afectiune mai severa care
poate determina strabismul. Atunci cand vederea dubla se instaleaza brusc, aceasta este o urgenta medicala si persoana respectiva
trebuie sa se prezinte imediat la medic.
La adulti, vederea dubla se poate instala brusc ca urmare a sclerozei multiple (SM), accidentului vascular cerebral (AVC),
hipertensiunii arteriale (HTA) sau diabetului zaharat (DZ). Daca vederea dubla persista, datorita unora dintre afectiunile enumerate
mai sus, o perioada mai lunga de timp, se recomanda consultul unui medic de specialitate. In aceste cazuri este necesara instituirea
unui tratament de urgenta.
Diagnostic
Sus

In urma unor studii se recomanda efectuarea unui screening pentru a detecta ambliopia, strabismul sau alte afectiuni ale vederii la
copii cu varsta sub 5 ani.
Examinarea oftalmologica se recomanda la orice varsta, aceasta fiind recomandata de fiecare data cand apar probleme legate de
afectarea vederii. Academia Americana de Oftalmologie recomanda ca toti copiii sa faca un consult la medicul pediatru, medicul de
familie sau medicul specialist oftalmolog la aproximativ 6 luni.

Investigatii
Sus

Investigatiile pentru strabism sunt facute fie de un medic specialist oftalmolog sau in unele cazuri de optometrician. Medicul poate
diagnostica strabismul la un copil, adesea doar uitandu-se la privirea acestuia. Uneori este evident ca ochii nu sunt orientati in aceeasi
directie si in acelasi timp.
In cadrul examenului oftalmologic, medicul urmareste:
- care dintre ochi este afectat (sau daca sunt afectati ambii ochi)
- directia in care ochiul este orientat (spre interior, exterior, in sus sau in unele cazuri rotator)
- cat de mult este deviat ochiul
- cand apare deviatia anormala (este prezenta permanent sau apare doar atunci cand copilul priveste intr-o anumita directie)
- daca copilul foloseste acelasi ochi pentru a-si concentra privirea pe un obiect sau se misca in fata si in spate, folosind unul cate unul
ochii.
Medicul poate intreba parintii daca nu au observat copilul privind crucis sau inchizand un ochi, inclinand sau rotind capul sau
impiedicandu-se de diverse obiecte aflate in calea sa.
Uneori sunt necesare unele analize pentru a determina daca nu este prezenta de fapt o alta afectiune, ca de exemplu ambliopia, o
afectiune oculara denumita si "ochi lenes", in care un ochi nu este folosit suficient pentru formarea imaginii la nivelul cortexului
cerebral, astfel ca acel ochi nu se dezvolta corect. Daca strabismul apare doar uneori sau atunci cand copilul schimba ochiul folosit
pentru focalizarea obiectelor, ambliopia este putin probabil sa se dezvolte. Diagnosticarea si tratarea ambliopiei care apare ca urmare a
strabismului precoce, poate preveni pierderea definitiva a vederii.

Tratament
Sus

Tratament - Generalitati
Tratamentul in cazul strabismului trebuie inceput cat mai repede posibil din momentul diagnosticarii. In general, cu cat este mai tanar
copilul, la inceputul tratamentului pentru strabism, cu atat mai mari sunt sansele ca aceasta afectiune sa fie corectata.
De asemenea, tratamentul se recomanda si in ambliopie ("ochi lenes") sau in alte afectiuni oftalmologice cu scopul de a se dezvolta o
vedere normala. In cazul in care exista deja ambliopie, centrarea globilor oculari nu va putea corecta in totalitate ambliopia.
Desi inceperea unui tratament precoce este important pentru corectarea strabismului, trecerea timpului fara un tratament corespunzator
este mult mai critica in cazul ambliopiei. Ambliopia determina afectarea rapida si permanenta a acuitatii vizuale. Nici un tratament nu
poate corecta complet pierderea acuitatii vizuale cauzate de ambliopie daca se initiaza dupa varsta de 7 pana la 10 ani.
Tratamentul strabismului poate include purtarea ochelarilor, folosirea ocluzorului, tratamentul medicamentos, exercitiile globilor
oculari, tratamentul cu toxina botulinica sau tratamentul chirurgical.
Purtarea ochelarilor
In cazul in care exista doar devierea globilor oculari, acestia nefiind centrati, purtarea ochelarilor uneori poate corecta strabismul. Unii
copii au nevoie de purtarea unor lentile bifocale sau lentile speciale numite prisma. In timpul purtarii ochelarilor poate fi necesara
folosirea picaturilor pentru o perioada de timp.
Ocluzarea (acoperirea) ochiului
Acesta este tratamentul de prima intentie pentru ambliopie (ochi lenes), care poate aparea ca urmare a strabismului sau poate fi o
cauza ce determina strabismul. Ochiul mai puternic este acoperit cu un ocluzor (bandaj) cu scopul de a forta copilul sa utilizeze ochiul
mai slab. Este foarte important ca parintii sa respecte cu exactitate instructiunile medicului specialist oftalmolog si sa nu lase copilul
sa poarte ocluzorul o perioada de timp mai mare decat cea recomandata de medic, pentru ca purtarea excesiva a ocluzorului poate
determina aparitia ambliopiei la ochiul care initial era mai puternic.
Exercitiile oculare
Ocazional, se folosesc exercitiile oculare ca tratament aditional la alte metode de tratament, ca de exemplu in tratamentul chirurgical.
Cu toate acestea, exercitiile oculare, fara alt tratament adjuvant nu sunt eficiente in tratarea strabismului.
Toxina botulinica
Toxina botulinica (ca de exemplu Botox) este un medicament care poate impiedica temporar contractiile musculare pentru o perioada
de cateva luni dupa ce a fost administrata. Aceasta determina relaxarea musculaturii afectate de strabism (in acest loc se administreaza
toxina botulinica), care permite musculaturii din partea opusa a globului ocular sa modifice pozitia ochiului.
Uneori, toxina botulinica este folosita ca tratament suplimentar atunci cand tratamentul chirurgical nu reuseste sa corecteze in
intregime deviatiile globilor oculari. Acesta este un tratament controversat, deoarece necesita administrarea mai multor injectii, iar
rezultatele nu sunt intotdeauna previzibile, de asemenea toxina botulinica putand determina alte afectiuni oculare si uneori efectul
acesteia poate fi doar de amanare a viitoarelor interventii chirurgicale.

Optiuni de medicamente
Medicul specialist poate prescrie unele medicamente pentru tratarea strabismului, de obicei sub forma de picaturi. Atropina si alte
substante midriatice, influenteaza musculatura din interiorul globului ocular care controleaza pupila si permite focalizarea ochiului
pentru a capta imaginea. Midriaticele se folosesc mai ales atunci cand strabismul este determinat de problemele focalizarii oculare.
Atropina este folosita uneori ca o alternativa a ocluzarii globului ocular cu scopul de a trata vederea deficitara (ambliopia) la un ochi,
prin administrarea atropinei la ochiului sanatos pana cand incetosarea vederii la ochiul sanatos este mult mai accentuata decat la ochiul
afectat de ambliopie, determinand in acest fel copilul sa-si utilizeze ochiul afectat de ambliopie.
Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical este de multe ori singurul capabil sa alinieze globii oculari si sa imbunatatesca vederea ochilor cu strabism. In
timpul interventiei chirurgicale, medicul va slabi sau intari musculatura din jurul globului ocular prin modificarea pozitiei sau lungimii
acesteia. Prin modificarea fortei de tractiune exercitata de musculatura implicata in strabism, se pot realinia globii oculari. Uneori
copilul cu strabism are nevoie de mai multe interventii chirurgicale pentru a realinia globii oculari si a imbunatatii vederea, iar dupa
interventia chirurgicala s-ar putea sa aiba nevoie de ochelari sau sa fie nevoit sa continue purtarea ochelarilor recomandati inaintea
operatiei.
Deoarece tratamentul precoce este foarte important in corectarea strabismului, interventia chirurgicala se efectueaza frecvent la copiii
cu varsta mai mica de 2 ani si uneori se poate realiza chiar si la copiii in varsta de 3 luni mai ales in cazurile severe de strabism si in
mod special atunci cand strabismul a fost diagnosticat precoce. Cu toate acestea, eficienta interventiei chirurgicale la copii cu varsta
mai mica de 6 luni este controversata pentru ca musculatura globului ocular nu este inca dezvoltata. Desi foarte rar, strabismul la copii
cu varste foarte mici poate sa dispara de la sine o data cu dezvoltarea musculaturii oculare in timpul cresterii.
Tratamentul chirurgical la adulti este o metoda sigura si eficienta pentru imbunatatirea alinierii globilor oculari, insa aceasta
interventie se recomanda mult mai rar decat in cazul copiilor. Interventia chirurgicala la adulti imbunatateste vederea si aprecierea
distantelor fata de obiectele din jur, amelioreaza vederea dubla, largeste campul vizual in cazul in care ochii sunt orientati spre interior
(privirea ochilor catre radacina nazala) sau reduce campul vizual in cazul in care ochii sunt orientati spre exterior.
Tratamentul chirurgical de asemenea poate aduce beneficii sociale ca de exemplu cresterea respectului de sine si imbunatatirea
comunicarii cu alte persoane.

Tratament ambulator (la domiciliu)


In cazul in care tratamentul copilului pentru corectarea strabismului include purtarea ochelarilor sau a ocluzorului, parintii trebuie sa
se asigure ca acestia vor purta ochelarii sau ocluzorul conform recomandarilor medicului oftalmolog. Este foarte important ca
ocluzorul sa fie utilizat conform recomandarilor medicale, pentru ca purtarea ocluzorului pe o perioada mai scurta de timp decat cea
recomandata, face tratamentul mai putin eficient, iar purtarea ocluzorului pe o perioada mai lunga de timp, poate cauza afectarea
ochiului mai puternic.
In cazul in care copilul este nevoit sa poarte lentile de contact speciale pentru tratarea ambliopiei ("ochi lenes"), parintii vor fi nevoiti
sa-l invete cum sa le utilizeze. Ei trebuie sa se asigure ca acesta utilizeaza picaturile de ochi intocmai cu recomandarile medicului
oftalmolog.
Existenta strabismului la copil poate afecta foarte mult respectul de sine. In plus fata de afectarea vederii copilului, strabismul
afecteaza si infatisarea acestuia. Copiii cu strabism pot fi tachinati pentru "privirea crucisa" sau pentru privirea spre exteriorul fetei.
Copilul trebuie sprijinit pentru a depasi aceste probleme si se recomanda tratarea acestei afectiuni (strabismului) imediat.
In plus, fata de imbunatatirea vederii copilului, tratamentul care aliniaza globii oculari amelioreaza infatisarea copilului si creste
respectul sau de sine.

Hemoragie intraoculara

Efuziune sangvina intr-una din diferitele parti ale ochiului. Dupa localizare, se deosebesc mai multe feluri de hemoragie intraoculara.

hemoragia retiniana - O hemoragie retiniana este o scurgere sangvina situata in retina. O hemoragie retiniana poate fi cauzata de o
ocluzie a unei vene care dreneaza sangele retinei, de o hipertensiune arteriala, de un diabet sau de o degenerescenta a retinei legata de
varsta sau de miopie. Ea se manifesta printr-o scadere a vederii atunci cand este destul de importanta si cand priveste polul posterior al
retinei si macula. hemoragiile periferice fara alterarea vederii pot sa treaca neobservate; doar examenul fundului de ochi cu lampa cu
fanta poate permite decelarea lor. O hemoragie retiniana poate genera o hemoragie intravitroasa. Nu se cunoaste vreun mijloc care sa
faca sa dispara acest tip de hemoragie.

Hemoragia subconjunctivala - Este o scurgere sangvina amplasata sub conjunctiva, membrana transparenta care acopera albul
ochiului. O hemoragie subconjunctivala se poate produce spontan, fie ca urmare a unei chinte de tuse, a unor varsaturi repetate, fie
prin cresterea presiunii venoase sau in cursul unui puseu de hipertensiune arteriala. Ea mai poate fi cauzata de tulburari ale coagularii.
O intindere de un rosu, aprins uniform, mai mult sau mai putin extinsa, apare, atingand limbul (limita dintre cornee si sclerotica). Nu
se manifesta nici durere, nici scadere a acuitatii vizuale, iar descoperirea este adesea intamplatoare. Atunci cand aceasta intindere
survine in urma unui traumatism, adesea nu este vazuta limita posterioara si este important sa se verifice starea altor structuri oculare.
Ea se resoarbe in ambele cazuri fara tratament in aproximativ doua saptamani. Episoadele repetate pot traduce o slabiciune locala a
vaselor conjunctivale sau o tensiune arteriala crescuta de care nu se stie.

Uveitele

Generalitati
Sus

Uveita este inflamatia tractului uveal, care este format din iris (irita), corpul ciliar (ciclita) si coroida (coroidita). Afectiunile
inflamatorii ale ochiului se pot, insa, localiza la nivelul retinei (retinita) sau al vascularizatiei retiniene (vasculita retiniana).
Inflamatia intraoculara este clasificata in functie de prezenta predominenta a semnelor de inflamatie in segmentul anterior, posterior
sau de prezenta acestora in cele doua segmente oculare, in:
- uveita anterioara
- uveita posterioara (panuveita).
Uveita mai poate fi clasificata astfel:
- uveita acuta sau cronica
- uveita granulomatoasa sau negranulomatoasa.
In general, mecanismul fiziopatogenic al uveitei este imunologic dar la un numar semnificativ de pacienti, la cei cu SIDA sau alte
afectiuni imunologice, cauza primara este infectia.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Diagnostic

3. Cauze

4. Tratament

Diagnostic
Sus

Uveita anterioara este caracterizata prin celule de tip inflamator si inflamatie in interiorul umorii apoase. Celulele mai pot fi observate
pe endoteliul cornean sub forma de precipitate keratinice (PK).
In uveita granulomatoasa precipitatele keratinice sunt mai mari, "ca seul de oaie", si se pot observa noduli la nivelul irisului.
In uveita negranulomatoasa, precipitatele keratinice sunt mai mici, iar nodulii irisului lipsesc.
In cazuri rare, uveita granulomatoasa poate avea initial un aspect care mimeaza uveita negranulomatoasa. In uveita anterioara severa
poate fi prezent hipopion (colectii stratificata de celulele albe) si fibrina in interiorul camerei anterioare. Practic, in toate formele de
uveita anterioara, pupila este micsorata si odata cu dezvoltarea de sinechii (aderente intre iris si capsula anterioara a cristalinului)
devine si neregulata.
Uveita anterioara negranulomatoasa se manifesta acut, cu durere unilaterala, hiperemie, fotofobie si diminuarea vederii. Uveita
anterioara granulomatoasa debuteaza mai frecvent subacut, cu vedere neclara la un ochi si cu inflamatie discreta.
In uveita posterioara sunt prezente celule in corpul vitros. Leziunile inflamatorii pot fi localizate la nivelul retinei sau coroidei.
Leziunile recente sunt galbene cu margini neclare, in timp ce leziunile vechi au margini mai bine delimitate si sunt de obicei
pigmentate. Ingrosarea peretilor vaselor retiniene se poate produce adiacent acestor regiuni sau pe un teritoriu mai intins. In cazurile
severe, opacifierea vitroasa impiedica vizualizarea detaliilor retiniene. Uveita posterioara se prezinta cu diminuarea progresiva a
durerii la un ochi relativ asimptomatic.
Afectarea bilaterala este obisnuita. Diminuarea vederii se poate datora incetosarii sau opacitatilor vitroase, leziunilor inflamatorii ce
implica macula, edemului macular, ocluziei venelor retiniene sau mai rar neuropatiei optice asociate.

Cauze
Sus

Afectiunile sistemice asociate cu uveita anterioara negranulomatoasa sunt bolile legate de HLA-B27:
- sacroileita
- spondilita anchilozanta
- sindrom Reiter
- psoriazis
- colita ulcerativa
- boala Crohn.

Boala Behcet produce atat uveita anterioara, cu hipopion recurent, cat si uveita posterioara, cu modificari marcate ale vaselor
retiniene. Infectiile cu virusul herpes simplex si cele cu virusul herpes zoster pot determina uveite anterioare negranulomatoase.
Bolile care determina uveita anterioara granulomatoasa au tendinta de a determina si uveite posterioare. Acestea includ:
- sarcoidoza (afectare bilaterala)
- tuberculoza pulmonara
- sifilis
- toxoplasmoza
- sindromul Vogt-Koyanagi-Harada (uveita bilaterala asociata cu alopecie, polioza - gene, sprancene sau par depigmentate - vitiligo,
hipoacuzie)
- oftalmia simpatica.

Sifilisul genereaza un aspect caracteristic al fundului de ochi (sare si piper), adesea cu diminuarea vizuala surprinzator de usoara cu
exceptia cazurilor in care este prezenta si atrofia optica luetica primara.
In toxoplasmoza sunt prezente de obicei semne ale unor episoade anterioare de retinocoroidita.
Principalii agenti responsabili de inflamatia oculara in SIDA si in alte afectiuni cu imunodeficienta sunt:
- virusul citomegalic
- virusul herpes simplex
- virusul herpes zoster
- micobacteriile
- Criptococcus
- Toxoplasma
- Candida.
Vasculitele retiniene autoimune si pars planitis (uveita intermediara) sunt afectiuni idiopatice care produc uveite posterioare.
Dezlipirea de retina, tumorile intraoculare sau limfomul sistemului nervos central pot mima uveita.

Tratament
Sus
De regula, uveita anterioara raspunde la tratament cu corticoizi topici. Uneori, pot fi necesare injectii perioculare cu steroizi sau
steroizi sistemici. Dilatarea pupilei este importanta pentru ameliorarea disconfortului si prevenirea sinechiilor posterioare.
Uveita posterioara necesita mai frecvent corticoterapie sistemica si uneori imunosupresie sistemica cu azatioprina sau ciclosporina.

In general, dilatarea pupilara nu este necesara. In toate cazurile in care se identifica o cauza infectioasa poate fi indicata chimioterapia
specifica. In general, prognosticul uveitelor anterioare, in special al celor negranulomatoase, este mai bun decat cel al uveitelor
posterioare.

Ingrijirea pacientilor cu uveita este apanajul specialistului oftalmolog dar cooperarea unor medici de alte specialitati este esentiala
pentru determinarea cauzelor si supravegherea administrarii agentilor antimicrobieni, dozelor mari de corticosteroizi sistemici si a
imunosupresoarelor sistemice.

Traumatismele oftamologice

Generalitati
Sus

Leziunile traumatice oftalmologice se caracterizeaza printr-o mare varietate de cauze, manifestari clinice si severitate. Unele sunt
minore si se pot vindeca prin aplicarea unui simplu tratament si a unui pansament local, in timp ce altele sunt complexe si pot fi chiar
cauza de pierderea vederii la ochiul afectat. Aproximativ 1 din 20 de consulturi oftalmologice este pentru un traumatism ocular.
Frecventa crescuta a acestora este datorata in principal pozitiei anatomice a ochiului.
Acesta este foarte expus incidentelor traumatice, insa, din fericire, doar un procent redus din totalitatea cazurilor au afectare profunda
a structurilor (si prognostic rezervat). Cele mai multe sunt traumatisme superficiale.
Din punct de vedere medical, acestea sunt de mai multe tipuri: arsuri, plagi, contuzii, corpi straini, eroziuni, abraziuni. In cele ce
urmeaza sunt prezentate si descrise cele mai frecvente tipuri de traumatisme oculare, precum si principiile diagnostice si terapeutice.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Consultarea unui specialist

5. Tratament

6. Consultari ulterioare

7. Prevenire

8. Prognostic

9. Complicatii

Cauze
Sus

Cele mai des intalnite cauze ale traumatismelor oculare sunt reprezentate de bucati de lemn, aschii, metal, sticla, pietre, mingi de tenis,
fluturasi de badminton, sageti, artificii. Ele pot determina traumatisme penetrante sau perforante (plagi), in care este intrerupta
integritatea epiteliului cornean si structura ochiului este afectata in profunzime, sau contuzii, care nu sunt penetrante si afectarea este
mai superficiala.

1. Arsurile
Exista mai multe tipuri de arsuri, in functie de tipul agentului etiologic. Sunt descrise arsuri chimice, termice, electrice si chiar cu
ultraviolete.
Arsurile chimice sunt rezultatul contactului direct dintre ochi si o substanta nociva. Unele substante nu sunt capabile sa determine
leziuni foarte extinse sau cu risc vital pentru ochi. Este cazul sapunului, cremelor, si chiar gazului lacrimogen. Ele pot determina
aparitia unei reactii locale insotita de inrosirea ochiului si hiperlacrimatie, simptome ce se rezolva relativ usor, fara sa lase sechele
importante. Cele mai periculoase substante din aceasta categorie sunt insa cele alcaline.

Ele au o mare putere de a penetra in tesuturi si ca urmare pot leza profund epiteliul si cornea, conjunctiva si structurile subiacente lor.
Substantele alcaline sunt continute in soda caustica, var, amoniac. Arsurile sau traumatismele chimice pot sa apara si in cazul
contactului ochiului cu spray de par, spray paralizant.

In cazul in care pacientul vine in contact cu astfel de chimicale, specialistii ii recomanda:


- Sa nu se frece la ochi deoarece astfel se poate extinde substanta pe intreaga suprafata oculara, si se poate instala ischemie locala
importanta. Cu cat leziunea chimica este mai extinsa, cu atat prognosticul pacientului este mai rezervat. In plus, prin frecatul ochilor
cu mainile contaminate se poate transfera o cantitatea suplimentara de substanta chimica in ochi.
- Sa se prezinte imediat la medicul specialist oftalmolog deoarece este foarte importanta indepartarea substantei chiar in primele
minute de la contact pentru a se evita aparitia complicatiilor.

Arsurile termice sunt cauzate de flacari care vin in contact cu ochiul, de vapori de apa fierbinte sau de lichide fierbinti.
Situatiile sunt mai rare, insa apar mai ales in incendii, in explozii, in accidente lalocul de munca (in cazul pacientilor care nu au un
echipament de protectie adecvat necesitatilor). Gradul de lezarea a suprafetei oculare este mai redus, insa nu trebuie ignorat,datorita
faptului ca pacientul are tendinta reflexa de a inchide ochiul in momentul in care flacara se indreapta spre el. Astfel pleoapele reusesc
sa mai protejeze sensibila suprafata oculara. Daca arsura este insa profunda, se poate ajunge la complicatii corneene grave.

Arsurile cu radiatii ultraviolete pot sa apara chiar si la cateva ore de la expunere, deoarece ochiul este deosebit de sensibil la actiune
lor. Intensitatea simptomatologiei este moderata insa, si nu apar complicatii sau sechele care sa interfere cu corecta functionare a
ochiului.

2. Abraziuni si perforatii
Abraziunile corneene se caracterizeaza ca fiind leziuni superficiale, care nu intereseaza structurile profunde si nici nu altereaza
integritatea epiteliului corneean. Ele sunt produse in diverse situatii, unele foarte frecvente si pacientul poate sa nu fie constient ca a
suferit un astfel de traumatism deoarece simptomele pot fi foarte slab exprimate clinic. Cel mai frecvent abraziunile apar in urma
contactului cu fire de praf grunjoase, cu frunze, ramuri de copac sau aschii sau in momentul in care pacientul este lovit in ochi
(accidental sau voit). Ele pot fi complicatii relativ frecvente in cazul pacientilor care folosesc lentile de contact pentru
corectarea defectelor de vedere sau in scop cosmetic.

Prin mecanism traumatic similar abraziunilor corneene poate sa apara si irita traumatica. Termenul descrie inflamatia de natura
traumatica a irisului. Irisul este de fapt zona colorata a ochiului (contine un strat pigmentar specific) care este responsabila de reglarea
cantitatii de lumina care ajunge la retina. Irita traumatica poate fi rezultatul unor leziuni oculare directe cu un obiect bont, ca de
exemplu un pumn.

3. Perforatiile
Sunt leziuni in care apare o solutie de continuitate in epiteliul afectat, fie ca este vorba de cel conjunctival, corneean sau scleral. Ele
trebuie investigate foarte atent deoarece pot asocia leziuni profunde care, daca nu sunt tratate corect si la timp, pot afecta serios functia
ochiului. Etiologia acestor traumatisme este multipla si include : contactul cu obiecte metalice zburatoare, aschii, caderi de la inaltime.

Dintre aceste perforatii, cele mai periculoase si grave in acelasi timp sunt plagile sclerale deoarece in urma lor, globul ocular este
deschis. Riscul de aparitie a complicatiilor locale precoce si tardive, inclusiv a celor infectioase este ridicat in cazul in care pacientul
nu se prezinta de urgenta la spital.

4. Hifema si fracturi orbitare


Hifema este termenul medical care descrie acumularea de sange in camera anterioara a ochiului. Camera anterioara este de fapt spatiul
plin cu lichid localizat intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului, si contine umorul apos. Hifema poate sa apara sub
forma unor striatii sangvinolente sau sub forma unei acumulari sangvine la baza irisului sau a corneei, in functie de gravitate. Cel mai
adesea apare in urma traumatismelor nepenetrante si poate fi cauza de scaderea brusca si severa a acuitatii vizuale. Afectiunea se poate
complica in timp, daca nu este tratata, cu hemosideroza sau heterocromie (aparitia unor diferente de culoare la nivelul irisilor sau in
cadrul aceluias iris) si chiar cu cresterea presiunii intraoculare.

In unele cazuri hifemele se pot resorbi in mod spontan, daca acumularea de sange nu este importanta, insa de cele mai multe ori
necesita tratament de specialitate. Fracturile orbitare apar in urma unor traumatisme foarte puternice si constau in fisurarea masivului
osos facial in diverse grade. Fractura poate interesa atat peretii cat si podeaua orbitei, iar daca forta care a produs leziunea este destul
de puternica, parti din continutul orbitei pot fi impinse in sinusurile paranazale. Pacientii pot ramane cu sechele importante in urma
acestor tipuri de traumatisme, incluzand diplopie si scaderea acuitatii vizuale.

5. Corpi straini intraorbitali


Prin corp strain se intelege de obicei o bucata de mici dimensiuni de metal, plastic, sticla sau lemn care provine din mediul extern si
ajunge in mod accidental in contact cu ochiul, determinand o simptomatologie specifica si o reactie locala menita sa protejeze ochiul
de actiunea posibil daunatoare. Datorita pozitiei ochiului, aproape orice poate sa vina in contact cu el, iar profunzimea localizarii
corpilor straini difera in functie de natura lor.

Corpii straini corneeni si conjunctivali sunt de cele mai multe ori in contact cu suprafata oculara fara sa penetreze efectiv epiteliul. Pot
fi si exceptii: corpi straini inclavati in cornee care trebuie excizati doar in sala de interventii. In cazul corpilor starini de natura
metalica exista posibilitatea ca dupa cateva ore, in jurul lor sa se formeze un inel de rugina. Acesta trebuie si el tratat si indepartat
dupa ce agentul traumatic in sine este scos.

Corpii straini intraorbitali sunt localizati in interiorul orbitei, insa nu penetreaza efectiv globul ocular. Ei trebuie localizati foarte precis
pentru ca excizia sa fie completa si astfel sa nu ramana vreun fragment intraorbital deoarece acesta se poate mobiliza si penetra ochiul.
Corpi straini intaoculari sunt acei corpi straini care se gasesc in interiorul ochiului, care au penetrat sau perforat epiteliul de la
suprafata si au ajuns in structurile profunde.

6. Keratita prin ultraviolete


Keratita prin ultraviolete apare in urma expunerii ochiului la radiatii de acest tip (atat direct de la lumina solara, cat si prin diverse
lampi - inclusiv lampile clasice de birou cu halogen). Corneea este foarte sensibila si daca pacientul nu se protejeaza corespunzator de
actiunea nociva a radiatiilor (in principal prin ochelarii de soare), ea poate fi lezata cu usurinta.

Simptomatologie
Sus
Simptomele pacientilor cu traumatisme oculare difera in functie de tipul particular al leziunii, natura agentului vulnerant si contextul
de aparitie, astfel:

1. Leziunile chimice
Cele mai frecvente simptome sunt reprezentate de durere oculara, senzatie de arsura. Ochiul se poate inrosi excesiv, apare disconfortul
local intens si edemul palpebral.

2. Hemoragia subconjunctivala
Este de cele mai multe ori paucisimptomatica iar calitatea vederii nu este afectata foarte mult. Ochiul va prezenta striatii sangvinolente
la nivelul sclerei (ca urmare a ruperii unor vase superficiale).

In unele situatii cantitatea de sange extravazat poate fi mai mare si aspectul ochiului ingrijoreaza si sperie foarte mult pacientul, care
se prezinta rapid la medic. Majoritatea colectiilor sangvinolente de aceasta natura nu sunt insa periculoase, si pot sa dispara prin
resorbtie spontana, chiar si in lipsa unui tratament de specialitate.

3. Abraziunile corneene
Se manifesta prin durere, senzatie de corp strain intraocular, si fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).

4. Irita
Are acuze durere oculara (cu caracter de intepatura) si sensibilitate la lumina. Pacientul nu poate sta mult timp in medii luminoase, nu
tolereaza lumina artificiala si prefera locurile intunecoase. Aceste simptome pot fi insotite de hiperlacrimatie.

5. Hifema
Prezinta in special durere si scaderea acuitatii vizuale, uneori chiar pana la disparitia temporara a vederii. Daca afectiunea ramane
netratata apar si semne si simptome ale cresterii presiunii intraoculare.

6. Fracturile orbitei
Se caracterizeaza prin apritia durerii care este agravata de miscarile globului ocular, disparitia vederii bioculare, epistaxis si edem
palpebral important. Pot sa apara hematoame localizate peripalpebral, iar simptomatologia poate fi mai zgomotoasa in cazul in care
traumatismul a fost mai puternic.

7. Perforatii conjunctivale
Se caracterizeaza prin durere, eritem si inrosire accentuata a ochiului, precum si senzatia de corp strain intraocular. Perforatiile
conjunctivale si sclerale au drept element comun durere acompaniata de scaderea acuitatii vizuale.

8. Traumatismele induse de radiatiile luminoase


Sunt reprezentate de keratita prin expunere la ultraviolete (care are drept simptome principale : durere, sensibilitate la lumina,
inrosirea ochiului si senzatia de corp strain in ochi) si retinopatia solara (care prezinta drept simptom primar scaderea acuitatii
vizuale).

Corpii straini au o simptomatologie diversa, in functie de localizarea lor in raport cu structurile orbitei si ale globului ocular:

1. Corpii straini corneeni: determina aparitia unei senzatii de disconfort, de nisip in ochi, scaderea acuitatii vizuale si aparitia
fotofobiei, pe fondul hiperlacrimatiei. Uneori corpul starin poate fi observat la suprafata corneei (in special in examinarea cu lampa cu
fanta). In cazul in care este vorba de un corp strain metalic apare un inel de rugina in jurul acestuia care poate complica afectiunea si
care necesita, la randul lui, tratament de specialitate.
2. Corpii straini intraorbitali: determina aparitia unei simptomatologii la cateva zile de la traumatismul intial. Pacientul acuza dureri
intense, ce se accentueaza la mobilizarea ochiului, scaderea vederii si diplopie. Exista insa si cazuri pauci sau chiar asimptomatice.
3. Corpii straini intraoculari: sunt initial asimpotmatici, insa pe parcurs pacientul descrie durere, fotofobie, ochiul se inroseste si
poate sa apara si edemul local.

Consultarea unui specialist


Sus

Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte la un consult medical de specialitate (la un oftalmolog) in cazul in care resimt o
senzatia acuta de disconfort ocular, aparuta in urma unui traumatism sau chiar spontan, daca au dureri, apare fotofobia sau orice alt
simpotm sugestiv pentru o leziune de natura oftalmica. Deoarece ochiul are o patologie aparte si complicatiile pot sa apara si sa
evolueze foarte rapid, uneori cu consecinte si sechele grave, pacientii trebuie sa se adresee unui medic chiar daca simptomele descrise
sunt moderate. Intotdeuna este mai usor de prevenit o boala decat de tratat, iar bolile de natura oftalmologica, in special traumatismele
care sunt zgomotoase si alerteaza pacientul, nu sunt o exceptie.

Situatii in care cea mai inteleapta decizie este reprezentata de consultul de specialitate sunt reprezentate de:
1. Expunerea la substante chimice cu potential daunator, in special daca este vorba de o substanta cunoscuta a fi caustica. Contactul
accidental cu substante alcaline sau acide trebuie tratat imediat deoarece se poate complica rapid, iar ochiul pacientului poate ajunge in
stadiul de ochi de portelan, predispus la perforatii corneene.

2. Aparitia hemoragiilor subconjunctivale.

3. Scaderea acuitatii vizuale si ingustarea campului vizual.


4. Existenta unui traumatism in antecedentele recente care s-a complicat cu rupturi, penetratii corneene.

5. Aparitia retinopatiei solare.

6. Existenta unor corpi straini intraoculari ce nu pot fi indepartati de catre pacient.

La cabinetul medicului specialist pacientii pot adresa o serie de intrebari menite sa ii ajute sa intelega mai bine procesul de recuperare
dupa traumatism, tratamentul si importanta igienei locale. De asemnea, este important de stabilit prognosticul precum si gradul de
afectare a vederii pe termen lung.

Investigatii paraclinice Investigarea traumatismelor oftalmologice trebuie sa respecte algoritmul clasic, cu exceptia situatiilor de
urgenta, cand salvarea ochiului este prioritatra si medicul poate efectua anamneza mult mai repede, fiind interesat doar de anumite
aspecte. Daca insa situatia o permite, in urma anamnezei trebuie sa se stabileasca simptomatologia exacta, daca aceasta s-a agravat sau
s-a ameliorat in intervalul de timp dintre debut si prezentarea la medic, care a fost contextul de aparitie al acesteia. Trebuie stabilit si
daca pacientul a avut in antecedente (sau are inca) si alte probleme de natura oftalmologica si alte patologii sistemice. Anamneza este
completata cu examenul fizic.

Se poate realiza examinarea oftalmologica cu lampa cu fanta. Aceasta este un dispozitiv care permite o investigare mult mai
amanuntita a ochiului, deoarece mareste mult, asemeni unui microscop. Investigatiile specifice depind de natura traumatismului. In
traumatismele penetrante se exploreaza plaga, atat cu lampa cu fanta cat si cu pensa. Corpii straini sunt evidentiati foarte bine la
lampa, iar daca exista leziuni corneene se prefera si colorarea corneei cu solutie de fluoresceina. Aceasta este picurata cu grija in ochi
si apoi se urmaresc zonele de fixare. Aceastea sunt cele lezate, dezepitelizate. Fluoresceina este utila si pentru aprecierea
extinderii eroziunilor dar si pentru aprecierea profunzimii lor.
In cazul corpilor straini se prefera si investigatiile imagistice pentru ca localizarea acestora asa fie cat mai exacta. Se pot realiza
radiografii, insa doar cu un regim de raze slab (asemanator celor utilizate in stomatologie) sau computer tomografia, in cazurile mai
complicate. Aceste investigatii sunt indicate in special in cazurile corpilor metalici localizati intraocular si/ sau intraorbital si nu sunt
indicate in cazul corpilor inclavati in cornee.

Tratament
Sus

Tratament la domiciliu

Arsurile chimice sunt destul de complexe si se recomanda prezentare la medic in cazul in care substanta de contact este periculoasa :
caustica, acid, baza. Daca insa pacientul a intrat in contact cu sapun, creme, cel mai bine este sa se spele cat mai repede cu apa din
abundenta. Desi se recomanda solutie salina, este tolerata si apa de la robinet, in cazul in care aceasta solutie nu este disponibila. In
cazul leziunilor chimice timpul este foarte important: paicentul trebuie sa se spele pe ochi si in ochi cat mai repede, chiar imediat.
Specialistii recomanda ca spalarea sa se faca timp de minim 20 de minute, iar in acest interval pleoapele trebuie tinute deschise cat
mai larg.
De retinut!
Este foarte important ca pacientii sa se spele corect dupa ce au fost expusi la substante chimice cu potential daunator. Spalarea se face
cu multa apa. Specialistii accentueaza acest lucru : este chiar mai important decat tehnica in sine. O cismea este foarte buna deoarece
jetul de apa este orientat antigravitational si ajunge direct in ochi. In acest caz pacientul nu trebuie decat sa se aplece peste cismea, sa
regleze presiunea apei si sa tina ochiul deschis. In cazul in care se spala acasa, la robinet, poate sa stranga apa in maini si sa o
stropeasca energic peste fata. Se recomanda repetarea de foate multe ori. In cazul in care este disponibil un dus, pacientul poate intra
sub dus pe care sa il lase sa curga peste ochii larg deschisi.

Solutii utile pot fi reprezentate si de turnarea de apa in ochi folosind un pahar, utilizarea unui furtun de gardina la o presiune foarte
mica, sau orice alta metoda pe care pacientul o considera utila pentru a se spala si a indeparta substanta chimica din ochi. Indiferent de
tehnica, specialistii insista ca este important ca spalarea sa dureze aproximativ 30 de minute si sa se faca doar cu apa proaspata sau
solutie salina.

1. Tratamentul hemoragiilor subconjunctivale este minim.


Se recomanda evitarea frecarii ochiului pentru a nu se inrosi si pentru a nu il expune unor alte traumatisme. In general, cazurile
necomplicate se rezolva de la sine, iar leziunea se vindeca in timp.

2. Abraziunile corneene
Sunt afectiuni care ar trebui sa beneficieze exclusiv de tratament de specialitate deoarece se pot complica si afecta sever integritatea
structurala si functionala a ochiului. Exista o serie de sfaturi adresate pacientilor care au astfel de leziuni, insa acestea au mai degraba
scop de a preveni aparitia acestora. In cazul in care persoanele utilizeaza frecvent lentile de contact trebuie sa fie foarte atente in
manipularea acestora, in indepartarea si apoi montarea lor deoarece pot cauza leziuni superficiale la nivelul ochiului. Daca au aparut
leziuni se recomanda evitarea purtarii lor o perioada, in functie de sfatul medicului oftalmolog.

3. Irita traumatica
Poate fi prevenita sau ameliorata prin utilizarea ochelarilor de soare cu filtru impotriva radiatiilor ultraviolete. Ei sunt indicati in
special pe durata tratamentului, si chiar anterior inceperii sale propriu-zise.

4. Hifema
Este o urgenta medicala, pacientii nu trebuie sa o ignore si se recomanda prezentarea grabnica la medic. Pana cand se poate institui
tratamentul medical adecvat sunt recomandate urmatoarele : evitarea pozitiei culcat, evitarea eforturilor fizice si a suprasolicitarilor
oculare si evitarea adminsirarii unor analgezice de tipul aspirinei, deoarece aceasta are proprietati anticoagulante si cresc riscul de
sangerare.

5.Pacientii cu fracturi orbitale


Sunt sfatuiti sa aplice local comprese cu gheata pentru a reduce tumefactia si durerea, sa tina capul ridicat si sa evite administrarea de
aspirina sau alte medicamente cu efec anticoagulant pentru a evita complicatiile hemoragice.

6. Plagile palpebrale
Necesita ingrijiri medicale specializate. Ingrijirile la domiciliu nu sunt indicate deoarece exista riscul de suprainfectare locala cu
complicatii locoregionale grave. Pacientii nu trebuie sa atinga zona traumatizata si nici ochiul, si de asemenea trebuie sa evite aspirina
ca analgezic. Plagile oculare (corneene, sclerale) trebuie tratate de urgenta de catre specialisti si nu au indicatie de tratament la
domiciliu. Pacientul trebuie sa evite, ca si in celelalte cazuri, adminstrarea de aspirina ca analgezic.

7. Corpii straini intraoculari


Pot fi indepartati prin clatirea usoara a ochiului cu apa proaspata din abundenta. Majoritatea vor fi spalati prin aceasta metoda,
exceptie facand cei care sunt inclavati in epiteliul corneean. Nu se recomanda stergerea suprafetei oculare cu batiste, servetele sau
orice altceva deoarece nu se va reusi inlaturareea agentului strain, insa se poate leza suplimentar corneea (abraziunile corneene minore
apar frecvent in urma acestor manevre nerecomandate).

Tratamentul de specialitate
Tratamentul de specialitate in cazul traumatismelor oftalmologice depinde foarte mult de natura acestuia. Majoritatea sunt urgente
medicale si pacientul este sfatuit sa se prezinte cat mai repede la spital in vederea diagnosticarii si tratatrii corecte a acestora.
Tratamentul arsurilor chimice

1. Consta in indepartarea substantei chimice


Aceasta poate fi continuta in particule sau detritusuri. Secundar inlaturarii acesteia se fac spalaturi ocular. Acestea sunt realizate chiar
daca pacientul si-a facut deja spalaturi acasa. Spalaturile se fac cu ser sau orice alt lichid netoxic, steril. Sunt realizate timp de minim
30 de minute, verificandu-se apoi pH-ul secretiei lacrimale. Spalaturile se realizeaza pana ce acesta devine neutru. Gesturile
terapeutice consecutive difera in functie de natura substantei chimice propriu-zise : daca este vorba de alcali sau acizi, pupila se dilata
cu o substanta speciala iar pacientul poate primi si colire cu antialgice.

In tratamentul arsurilor severe sunt indicate : administrarea de solutie de acid ascorbic, administrarea de cisteina, de agenti hipotensivi
oculari (arsurile pot modifica sever structura ochiului, favorizand aparitia hipertensunii intraoculare) si tratament antibiotic particular.
In cazul in care evolutia pacientului nu este favorabila si nu se produce reepitelizarea tisulara, se recomanda aplicarea unui pansament
local sau a unor lentile de contact terapeutice. Cele mai grave sunt arsurile cu alcaline, ele fiind cel mai greu de tratat si avand un
prognostic mai rezervat.

2. Tratamentul hemoragiilor subconjunctivale


Este relativ simplu si consta in pansarea ochiului, punerea acestuia in repaus. Cu timpul, sangele se resoarbe si vederea pacientului
este refacuta, fara sa existe sechele ale traumatismului. Pacientul nu trebuie sa frece ochiul si este sfatuit sa asigure o toaleta locala
riguroasa. In cazul in care pacientul acuza un prurit local, acesta este tratat prin aplicarea de lacrimi artificiale in ochiul respectiv.
Acestea sunt indicate doar in situatii particulare deoarece se pare ca lacrimile artificiale incetinesc procesul de vindecare al
hemoragiilor.
3. Pacientii cu hifema
Sunt adesea internati in sectiile specializate pentru a fi tinuti sub observatie. Sunt sfatuiti sa tina capul cat mai ridicat, motiv pentru
care patul este inclinat iar capul patului si perna sunt pozitionate mai sus decat de obicei (de cele mai multe ori la 45- 60 de grade fata
de orizontala). Pupilele pot fi dilatate cu substante speciale, iar ochiul va fi acoperit cu un pansament (optional). Local se pot aplica
comprese cu gheta sau, daca durerea este intensa, se administreaza acetaminofen. Nu este indicata folosirea aspirinei ca analgezic
deoarece predispune la hemoragii. Daca recomandarile specialistilor sunt urmate intocmai, pacientii se pot ingriji si acasa.

4. Tratamentul iritei traumatice


Implica administrarea de colire cu antiinflamatoare sau cu substante ce pot dilatat pupila.

5. Abraziunile corneene
Au un tratament particular, in functie de gravitate si de localizarea lor. In general, tratamentul cuprinde : - Aplicarea locala de
comprese cu gheata pentru 24- 48 de ore pentru a reduce edemul. Sunt recomandate masuri terapeutice mai agresive doar in cazul in
care situatia se complica iar ochiul se inroseste, se edematiaza, durerea este accentuata si apar chiar si scurgeri oculare.

Pacientii sunt sfatutii sa se prezinte grabnic la medic daca observa astfel de semne si simptome.
- Administrarea de antiinflamatoare si analgezice de intensitate moderata si pansarea ochiului.
- Administrarea de antibiotice in cazul in care abraziunea nu este determinata de lentile de contact si a existat contact cu un element
exogen, posibil infectant. Administrarea de antibiotice previne eventualele infectii, ochiul fiind unul din cele mai sensibile organe, in
special daca exista zone dezepitelizate la nivelul corneei ce pot fi adevarate cai de intrare pentru germeni.

La camera de garda pacientul poate primi, in functie de gravitatea cazului, anestezice locale sau cicloplegice pentru a i se ameliora
confortul si a diminua simptomele. Aceste substante sunt foarte eficiente in a ameliora durerea, insa ele nu pot fi prescrise pacientului
si ca tratament la domiciliu, sunt administrate exclusiv in spital. Anestezicele locale trebuie folosite cu moderatie deoarece studiile au
demonstrat ca adminsitrate pe termen lung ele interfera cu vindecarea abraziunii si pot chiar leza suplimentar corneea.

Aplicarea unui pansament local pe parcursul vindecarii abraziunii este optiunea medicului oftalmolog. Studiile sunt inca
neconcludente cu privire la utilitatea acestuia, experienta specialistului fiind cea care dicteaza indicatia aplicarii acestuia. Exista
medici care sustin ca pansamentul favorizeaza vindecarea leziunii si amelioreaza simptomatologia pacientului, in timp ce altii sunt de
parere ca acestea nu fac decat sa creeze un mediu propice dezvoltarii infectiilor.

Pansamentul este contraindicat pacientilor care au un risc crescut de infectii datorita unor conditii sistemice (de exemplu tratament cu
corticosteroizi), care poarta lentile de contact sau care au venit in contact direct cu material vegetal (acesta fiind agentul etiologic al
abraziunii croneene).

6. Fracturile orbitale
Sunt tratate in functie de contextul in care apar. Unele cazuri sunt urgente medico-chirurgicle, altele sunt considerate cazuri
semiurgente. Strict din punctul de vedere al interesarii oculare se practica : aplicarea de comprese cu gheta si tinerea capului pe un
plan inclinat in sus cu 60 de grade fata de orizontala, adminstrarea de analgezice simple, de tipul acetaminofenului, pentru tratarea
durerii, administrarea unui decongestionant nazal si a unui antibiotic. Acestea se pot administra timp de 1- 2 saptamani. In cazul in
care pacientul are indicatie de interventie chirugicala se recomanda efectuarea acesteia dupa ce inflamatia si edemul s-au redus
deoarece altfel pot sa apara complicatii locale.

7. Plagile
Sunt leziuni care trebuie, de cele mai multe ori, suturate. Daca leziunea a aparut intr-o zona mai putin critica si are dimensiuni mici,
poate fi lasata sa se vindece singura, medicul urmarindu-i atent evolutia. Daca insa plaga are localizare critica, se recomanda sutura si
pansarea ochiului respectiv. Se recomanda aplicarea imediata a unui tratament antibiotic, atat pe cale locala cat si generala. Plagile
oculare sunt suturate doar sub anestezie, iar daca situatia o impune, pacientul poate fi chiar operat pentru rezolvarea cazului.

8. Corpii straini intraoculari


Sunt extrasi, cel mai adesea cu pensa, insa ei pot fi indepartati si cu un ac steril. Daca insa corpul strain este situat adanc in ochi, el se
indeparteaza doar in sala de operatii, dupa anestezierea pacientului. Se recomanda de asemenea tratament cu antibiotice, cicloplegice
si un pansament steril.

Consultari ulterioare
Sus

Consulturile ulterioare depind de severitatea leziunilor in sine si natura agentului vulnerant, astfel:

- Arsurile chimice - pacientii revin la control in functie de severitatea leziunii primare si caracterul substantei: acid sau baza.

- Hemoragiile subconjunctivale - pacientii sunt chemati la control mai rar, insa in cazul in care situatia pare sa se complice, consultul
medical de specialitate este indicat.

- Abraziunile corneene au indicatie de consult in cazul in care nu dispar in 24 de ore de la aplicarea masurilor terapeutice
corespunzatoare si in special daca pacientul nu poarta lentile de contact. Abraziunile importante trebuie atent monitorizate iar procesul
de reepitelizare trebuie si el verificat permanent.
- Irita traumatica are recomandare de reevaluare oftalmologica in vederea urmaririi procesului de vindecare.

- Hifema - cazurile de hifema sunt internate si pacientul este monitorizat permanent. In cazul in care spitalizarea nu este posibila sau
pacientul nu o doreste, este chemat la consult a doua zi de la diagnosticare si inceperea tratamentului.

- Fracturile de orbita trebuie reevaluate la cateva zile de la externare.

- Plagile oculare au indicatie de consulturi ulterioare externarii. Daca pacientul are factori de risc pentru dezvoltarea unor infectii
locale consulturile sunt efectuate chiar si la 24- 48 de ore de la externare. In cazul in care s-a practicat suturarea unei plagi
tegumentare (localizata la pleaoapa), firele se indeparteaza la 5 zile, insa daca s-a efectuat o rafie, firele se scot dupa doua saptamani.
Plagile globului ocular trebuie foarte atent monitorizate, deoarece daca sunt scapate de sub observatie si se suprainfecteaza sau se
complica, pacientul isi poate pierde ochiul si vederea.

- Pacientii cu corpii straini extrasi, care nu au fost inclavati in profunzimea globului ocular pot fi rechemati la control in functie de
preferintele medicului si de experienta sa clinica. Cazurile necomplicate nu necesita reevaluari frecvente, eventual doar pentru a
verifica reepitelizarea zonei. Daca insa corpul strain a fost metalic si au aparut depozite de rugina in jurul sau, acestea trebuie si ele
indepartate, in maxim 1- 2 zile, daca nu chiar concomitent. Pacientii trebuie reconsultati in cazurile grave, cand corpul strain a fost
situat in profunzimea globului ocular.

- Pacietii cu keratita indusa de ultraviolete au indicatie de consult suplimentar daca simptomele nu dispar la 24 de ore de la initierea
terapiei. Pacientii care poarta lentile de contact trebuie monitorizati mai atent comparativ cu cei care nu au lentile. Retinopatia solara
este o afectiune care necesita controale periodice permanente.
Prevenire
Sus

O mare parte din traumatismele oftalmologice pot fi prevenite prin purtarea de ochelari de soare sau de ochelari de protectie.
Paicentii sunt sfatuiti:
- Sa nu se frece excesiv la ochi;
- Sa evite bronzarea in salon fara sa poarte ochelari speciali;
- Sa nu privesca niciodata direct soarele. Este foarte importanta alegerea si purtarea unei perechi de ochelari de soare care sa aiba filtu
de protectie anti ultraviolete si nu doar din motive estetice;
- Sa poarte ochelari de protectie daca lucreaza in medii industriale, laboratoare.

Prognostic
Sus

Prognosticul pacientilor cu traumatisme oculare variaza in functie de afectiune:

- Arsurile chimice au un prognostic ce depinde de substanta implicata in agresiune. Daca este vorba de o baza, prognosticul este
rezervat deoarece acestea pot afecta foarte grav ochiul. Bazele sunt capabile sa treaca usor prin menbranele celulare, atacand sever
integritatea tesuturilor cu care vin in contact. Daca leziunea a fost extinsa, pacientul poate chiar sa isi piarda vederea. Exista insa si
substante chimice cu care paicentii vin in contact dar care se vindeca fara a alsa sechele.

- Hemoragiile subconjunctivale, abraziunile corneene si irita traumatica au un prognotic foarte bun, cu recuperarea completa.
- Hifema are un prognostic ce depinde de dimensiunile ei efective, precum si de resangerare.

- Fracturile orbitale - prognosticul depinde de natura si extinderea fracturii. Unele fracturi sunt importante si au indicatie de interventie
chirugicala.

- Plagile palpebrale au un prognostic favorabil, insa exista si in aceste cazuri riscul de aparitia a complicatiilor infectioase, dar si a
cicatrizarilor inestetice.

- Plagile oculare au intodeuna un prognostic rezervat - Corpii straini intraoculari au un prognostic favorabil, insa fragmentele de
rugina neindepartate pot determina aparitia tulburarilor vizuale (situatie rar intalnita). Daca insa corpul strain a fost localizat adanc in
structura globului ocular, indepartarea lui nu este atat de usoara si procedeul de extragere poate fi complicat. In aceste situatii
prognosticul depinde de localizarea exacta a corpului strain si de proximitatea lui fata de structurile vitale ale ochiului.

- Leziunile induse de radiatii au un prognostic bun keratita indusa de ultraviolete se vindeca de obicei in cateva zile, iar retinopatia
raspunde bine la masuri preventive. In aceste situatii este importanta reducerea expunerii la soare, prognosticul fiind influentat direct
de acest factor. Daca pacientii nu se protejeaza de soare, poate sa apara tulburarea acuitatii vizuale si chiar diminuarea vederii datorita
leziunilor retiniene.

Complicatii
Sus

Cele mai frecvente complicatii includ:


- In cazul arsurilor chimice: ischemie limbica, dezvoltarea “ochiului de portelan “, alb, care este predispus la perforarea corneei;
- In cazul corpilor staini cu localizare intraoculara: aparitia metalozelor;
- In cazul hifemei: aparitia hemosiderozei si a heterocromiei, precum si cresterea presiunii intraoculare ca urmare a acumularii
sangelui;
- In cazul eroziunilor corneei: aparitia cicatricilor corneene;
- In cazul plagilor ocular: infectie grava care impune extragerea ochiului, oftalmie simpatica.
Pe langa aceste complicatii specifice, traumatismele oftalmologice se pot complica, in general cu: cicatrizari, uveite, hemoragii
vitroase, cataracta, glaucom postraumatic, deslipire de retina

Citomegalovirus - CMV

Generalitati
Sus

Citomegalovirusul (CMV) este un virus ce poate fi transmis fatului in plina dezvoltare inainte de nastere. Infectia citomegalovirusului
este de obicei nevatamatoare si rareori cauzeaza boli. Pentru majoritatea persoanelor sanatoase ce iau acest virus dupa nastere, exista
cateva simptome si nu exista consecinte medicale pe termen lung. Odata ce o persoana este infectata, virusul ramane activ, dar de
obicei latent de-a lungul vietii respectivei persoane.
Exista diferite tipuri de infectii:
- citomegalovirus primar
- citomegalovirus recurent.
Infectia primara poate cauza mai multe probleme in sarcina decat cea recurenta. In orice caz, daca sistemul imunitar al unei persoane
este slabit, atunci el poate deveni activ si poate cauza boala citomegalovirus. Pentru majoritatea persoanelor cu citomegalovirus, nu
vor exista probleme reale.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Simptome

3. Caracteristicile citomegalovirusului

4. Frecventa citomegalovirusului

5. Diagnostic

6. Tratament

7. Prevenirea

8. Citomegalovirusul in timpul sarcinii

Simptome
Sus

Majoritatea copiilor si adultilor infectati cu citomegalovirus nu prezinta simptome, pe cand altii prezinta urmatoarele simptome, la un
interval de 3-12 saptamani de la expunere:

- febra
- inflamarea glandelor
- oboseala, epuizare.
Caracteristicile citomegalovirusului
Sus

Citomegalovirusul face parte din grupul de virusi ai herpesului, caracterizat prin proprietatea de a ramane latent in organism pe o
perioada lunga de timp. Infectia poate exista in lichidele corpului precum:

- urina
- saliva
- sange
- lacrimi
- laptele matern.

Citomegalovirusul se poate afla in aceste lichide fara a putea fi detectate semnele si simptomele acestuia.

Frecventa citomegalovirusului
Sus

- infectii la 50%-85% din adultii trecuti de varsta de 40 de ani


- este mai comun in tarile mai dezvoltate
- riscul este crescut in cazul fatului aflat in uter, persoanelor ce lucreaza cu copii, persoane afectate de HIV.

Cum este transmis citomegalovirusul?

Transmiterea citomegalovirusului se face de la persoana la persoana, neavand legatura cu apa, mancarea sau animalele. Acesta nu are
o rata mare de transmitere insa s-a observat faptul ca este mai transmisibil in cadrul centrelor pentru copii.Transmiterea se face prin
contactul apropiat de persoana infestata, prin urina, saliva, laptele mamar sau alte fluide ale corpului.
Diagnostic
Sus

Majoritatea citomegalovirusurilor sunt rar diagnosticate deoarece persoanele infestate prezinta putine simptome. Pentru a determina
existenta sau nu a virusului, se fac analize de sange sau culturi de urina, din gat sau prelevare de tesut. Testele de laborator pentru a
cultiva virusul sunt scumpe si nu sunt la indemana oricarei tari.

In cazul in care o femeie insarcinata este diagnosticata cu citomegalovirus, exista doua variante in care fatul poate fi examinat pentru
existenta sau nu a acestuia, precum amniocenteza, prin care se pot lua probe de sange. Simptomele ce pot aparea sunt nivele scazute
de lichid amniotic, limitarea dezvoltarii intrauterine si marirea tesutului in creier. In momentul in care copilul s-a nascut se pot lua
probe de sange, urina si saliva.

Tratament
Sus

In cazul unei infectii cu citomegalovirus in timpul sarcinii, se poate trata cu unul din cele doua medicamente, ce sunt folosite doar in
forme severe. Nu exista tratamente pentru terapia prenatala si postnatala a infectiei, insa se fac cercetari pentru obtinerii unor
vaccinuri.

Prevenirea
Sus

De cele mai multe ori, transmiterea citomegalovirusului poate fi prevenita deoarece acesta se face prin intermediul fluidelor corpului,
ce vin in contact cu mainile si pot fi absorbite prin nas sau gura.

Persoanele care lucreaza cu copiii trebuie sa utilizeze metode igienice, incluzand spalarea pe maini si folosirea manusilor in momentul
schimbarii scutecelor. Daca va spalati mainile cu sapun bun, puteti impiedica imprastierea citomegalovirusului.
Citomegalovirusul in timpul sarcinii
Sus

Femeile insarcinate sanatoase nu sunt expuse unui risc mare de infectare cu acest virus. De fapt, incidenta de infectare cu
citomegalovirusul primar variaza intre 0,7-4%. Femeile insarcinate ce au citomegalovirusul nu prezinta sau prezinta foarte putine
simptome, insa copilul este expus unui risc destul de mare de a fi afectat. Rata de transmitere la fat este de 24-75% cu o rata medie de
40%.

Acestea sunt potentialele probleme ce pot aparea la copil in cazul in care acesta a fost afectat in timpul sarcinii:

-o marire moderata a splinei si a ficatului

- 80-90% din copii prezinta complicatii in primii ani de viata precum: caderea parului, probleme cu vederea, grade diferite de retardare

- 5-10% nu vor prezenta simptome la nastere, insa cu timpul vor aparea probleme mintale si cu vederea.

Recomandari femeilor insarcinate:

- aveti grija de igiena personala,


- faceti un test pentru detectarea existentei sau nu a citomegalovirusului.
- nu folositi in comun mancarea si nici ustensilele pentru a manca sau paharul cu care beti.

Conjunctivita
Generalitati
Sus

Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si
mentinerea umeda a globului ocular).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Tratament

5. Profilaxie

6. Complicatii

7. Tratament medical

Cauze
Sus

Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele:

- infectia cu virusuri
- infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia)
- factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti poluanti de mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine)
- alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact.

Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite de la o persoana la alta insa nu determina
complicatii serioase daca este diagnosticata si tratata precoce.

Simptome
Sus

Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si include urmatoarele:

- hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale)


- hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi)
- secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul ochiului, in special dupa somn
- secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului
- prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia)
- arsuri oculare
- vedere incetosata
- fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).

Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o
examinare minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o proba din secretia oculara patologica.
Examenului microbiologic al secretiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel incat infectiile oculare virale sau bacteriene,
inclusiv bolile cu transmitere sexuala (BTS), pot fi tratate corespunzator.

Tratament
Sus

Tratamentul corect al conjunctivitei depinde in primul rand de etiologia acesteia.

Conjunctivita bacteriana, inclusiv BTS, se trateaza in mod obisnuit cu antibiotice sub forma de picaturi oculare (colir), unguente sau
pastile. Picaturile oculare si unguentele trebuie aplicate la nivelul conjunctivei de 3-4 ori pe zi pentru o perioada de 5-7 zile. Pastilele
cu antibiotic se administreaza de asemenea pentru mai multe zile (5-7 zile). Simptomele conjunctivitei se amelioreaza sau dispar dupa
aproximativ o sapatmana de la initierea tratamentului corect. Este foarte important ca pacientii diagnosticati cu conjunctivita sa
urmeze tratamentul complet recomandat de medicul oftalmolog si sa nu-l intrerupa chiar daca simptomele s-au ameliorat, pentru a
evita astfel aparitia recidivelor.

Conjunctivita virala este una dintre cele mai frecvente infectii oculare si este de obicei determinata de virusurile gripale si paragripale
(sezoniera). Conjunctivita virala este una dintre primele manifestari ale racelilor sezoniere comune si la fel ca si aceastea are o evolutie
autolimitanta (dispare fara aplicarea unui tratament etiologic), dupa un interval de 5-7 zile de la debut.

Conjunctivita alergica apare cel mai frecvent la persoanele cu atopie (teren alergic) si se trateaza de obicei cu medicatie specifica
antialergica. Este foarte importanta identificarea alergenului care produce conjunctivita pentru a se putea realiza astfel profilaxia unor
episoade noi de conjunctivita alergica.

Conjunctivita determinata de iritanti (substante provenite din mediul inconjurator, care pot cauza iritatia fizica sau chimica a mucoasei
conjunctivale). In cazul acestui tip de conjunctivita este foarte importanta indepartatrea cat mai rapida a iritantului, prin spalare locala
cu apa. In cazul conjunctivitelor determinate de substante acide sau alcaline (inalbitori), este important consultul medical de
specialitate.

Profilaxie
Sus

Pentru prevenirea si ameliorarea simptomelor cauzate de conjunctivita, se recomanda urmatoarele:

- protectia corespunzartoare a ochilor impotriva prafului si iritantilor externi (ochelari de protectie, ochelari de soare, igiena
corespunzatoare a ochilor)
- evitarea utilizarii de produse cosmetice (farduri) in special in cazul persoanelor cu o sensibilitate crescuta
- utilizarea corespunzatoare a lentilelor de contact cu indepartarea regulata si pastrarea corecta a acestora
- utilizarea "lacrimilor artificiale" (picaturi oculare special realizate pentru a mentine globul ocular umed si curat.

Aceste picaturi pot ameliora simptomele neplacute cauzate de conjunctivitele determinate de iritanti (mancarime, usturime, senzatie de
corp strain intraocular). Este foarte important de retinut ca nu toate picaturile oculare sunt indicate in conjunctivite, unele colire
(picaturi) putand chiar inrautatii simptomatologia si pot determina complicatii. De asemenea este foarte importanta folosirea corecta a
recipientelor cu colire care contin antibiotic, pentru a evita contaminarea recipientului care poate cauza reinfectia oculara.

Profilaxia si tratamentul conjunctivitei la copil

Se recomanda urmatoarele in cazul copiilor cu conjunctivita:


- evitarea gratajului (frecatului) si atingerii zonei conjunctivale infectate
- spalarea cat mai frecventa a mainilor cu apa si sapun
- stergerea secretiilor patologice aparute la nivelul ochiului, cu un tampon steril, de cel putin 2 ori pe zi
- igiena corespunzatoare a lucrurilor personale, precum lenjeria pentru pat (fata de perna), prosoapele, care trebuie spalate si
dezinfectate corespunzator
- evitarea folosirii colective a produselor de machiaj (rimel, farduri), precum si evitarea folosirii in comun a celorlalte produse de
ingrijire faciala
- evitarea folosirii in comun a lentilelor de contact
- este recomandata folosirea ochelarilor in locul lentilelor de contact, atunci cand apare iritatia sau infectia ochiului. De asemenea,
trebuie pastrata o igiena corespunzatoare in cazul utilizarii lentilelor de contact (schimbarea regulata si pastrarea corespunzatoare a
acestora)
- spalarea obligatorie a mainilor dupa aplicarea locala a unguentelor si colirelor oculare
- evitarea folosirii in comun a prosoapelor si lenjeriei de pat
- este interzisa folosirea unui recipient pentru picaturi oculare la un copil sanatos dupa ce a fost in prealabil folosit la o persoana cu
conjunctivita infectioasa
- este important ca orice copil cu conjunctivita infectioasa sa fie izolat de restul copiilor cu care poate sa vina in contact pana in
momentul in care acesta nu mai este contagios.

Complicatii
Sus

Conjunctivita este o boala cu evolutie autolimitanta (se vindeca fara tratament dupa un anumit interval de timp) sau care dispare dupa
administrarea tratamentului corespunzator etiologic (antibiotic). Cu toate acestea, trebuie sa se retina ca exista anumite forme de
conjunctivita care se pot agrava determinand complicatii serioase care pot duce la tulburari de vedere. Conjunctivitele care pot creea
complicatii grave sunt cele cu gonoreea si chlamidia.

Conjunctivita infectioasa este o boala extrem de contagioasa si astfel nu exista un mod sigur de a evita o posibila contaminare. Cu
toate acestea pastrarea unei igiene corespunzatoare reduce riscul contaminarii si aparitiei conjunctivitei.
Conjunctivita alergica are o evolutie ciclica (sezoniera), in functie de expunerea la alergenii care provoaca boala, de aceea este
important sa se evite pe cat posibil expunerile la alergeni (polen, praf, lentile de contact)

Tratament medical
Sus

Utilizarea picaturilor oculare este tratamentul cel mai frecvent folosit in eradicarea conjunctivitelor, de aceea este foarte important ca
aplicarea acestuia sa se faca corect. Este obligatorie citirea cu atentie a prospectului medical inaintea aplicarii tratamentului. Trebuie
evitata atingerea directa a conjunctivei cu picuratorul recipientului pentru a evita contaminarea acestuia cu agentul infectios (bacterie
sau virus). Dupa aplicarea solutiei in unghiul ocular median (deasupra sacului lacrimal), se inchid pleoapele si se mentin ochii inchisi
pentru 1-2 minute, pentru a favoriza absorbtia locala a medicamentului. De obicei sunt indicate 3-4 aplicatii locale in fiecare zi pentru
o perioada de 5-7 zile, in functie de tipul produsului utilizat.

Trebuie sa se retina ca recipientul cu solutie oftalmica este folosit de o singura persoana si nu trebuie utilizat in comun, de asemenea
acesta nu mai poate fi reutilizat cu o alta ocazie (termenul de valabilitate al acestuia este de aproximativ 30 de zile dupa prima
utilizare).

Infectiile virale

Generalitati
Sus
Virusul este un agent submicroscopic care cauzeaza o infectie in organism. Acesta detine material genetic de tip ADN - ARN, pe
care il reproduce. Pentru ca un virus sa supravietuiasca trebuie sa invadeze si sa se ataseze de o celula vie (celula gazda), unde se
va multiplica, dand nastere altor virusuri. Prin atasarea la celula gazda, virusul poate distruge sau modifica functiile celulei, astfel sunt
eliberate noi tipuri de virusuri si sunt infectate alte celule. Practic, acesta este mecanismul prin care virusurile provoaca boli.

De regula, virusul infecteaza un singur tip de celula; de exemplu, virusul care provoaca raceala infecteaza numai celulele tractului
respirator superior.

Virusurile pot fi transmise prin: contactul cu o persoana infectata, ingestie, inhalare sau sex neprotejat. Igiena deficitara si obiceiurile
alimentare neadecvate pot creste riscul de a contacta o infectie virala.

Barierele externe (pielea si mucoasele) reprezinta prima linie de aparare a sistemului imunitar. Acesta se activeaza cand virusul
patrunde in organism prin actiunea globulelor albe (limfocite si monocite) care incep sa atace si sa distruga virusul. Acest tip de
protectie este specific imunitatii innascute sau naturale.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Tipuri de virusuri

3. Diagnosticare

4. Simptome

5. Infectia virala vs. infectia bacteriana

6. Cauze
7. Infectiile virale la copii si bebelusi

8. Tratament

9. Ce se intampla dupa infectiile virale?

10. Profilaxie

Tipuri de virusuri
Sus

Virusurile pot afecta orice parte a corpului sau orice sistem din corp si poate provoca infectii cum ar fi: raceala, gripa, gastroenterita,
varicela sau herpesul. Cel mai comun tip de infectii virale implica tractul respirator.

Raceala este o infectie virala care apare frecvent si se manifesta prin: stranut, nas infundat, dureri de gat si tuse. Desi racelile sunt
infectii minore ale gatului si nasului, pot dura de la doua zile pana la doua saptamani. Boala este contagioasa si se raspandeste prin
fluidele infectioase raspandite prin stranut sau tuse

Gripa este o infectie respiratorie cauzata de virusuri, care se manifesta prin: frisoane, febra, dureri de gat si disconfort muscular. Spre
doesebire de alte infectii virale respiratorii, gripa poate provoca complicatii care ar putea pune viata in pericol. Se transmite prin aer,
asemeni racelii.

In ambele situatii, virusurile se transmit usor in zonele foarte populate, aglomerate.

Sistemul gastrointestinal este o alta cale de patrundere a virusurilor in organism. In aceasta situatie, simptomele specifice sunt
diareea si varsaturile. Virusurile care afecteaza stomacul pot fi contactate din alimentele sau apa contaminate si pot provoca
gastroenterita virala (inflamatie a stomacului si intestinelor). Spalarea neadecvata a mainilor dupa scaun sau manipularea nepotrivita a
unui scutec ce apartine unei persoane bolnave pot raspandi afectiunea de la o persoana la alta. Gastroenterita se manifesta prin greata,
cu sau fara varsaturi, diaree, frisoane si dureri abdominale. Multi oameni numesc gastroenterita, raceala la stomac, cu toate ca acest
virus nu este unul specific racelilor.

Si pielea poate fi afectata de o infectie virala, cum ar fi verucile sau chiar varicela. Varicela este o boala infectioasa cu incidenta
ridicata in randul copiilor cu varsta mai mica de 15 ani. Boala se poate manifesta si la adolescenti si adulti. Gradul de contagiune este
ridicat. Transmiterea se face prin contact uman. Simptomele includ eruptii pruriginoase, febra si dureri de cap. Eruptiile cutanate sunt
localizate pe fata, pielea capului si a trunchiului. De obicei, boala este usoara si dureaza 5-10 zile. Varicela este un virus care ramane
pentru totdeauna in organism si, in majoritatea cazurilor, o peroana care a manifestat virusul, nu va mai contacta boala vreodata.

Herpesul este cauzat de virusul herpes simplex (HSV). Aceasta infectie apare la nivelul gurii (herpesul oral) sau la nivelul organelor
genitale, feselor si anusului (herpesul genital). Herpesul genital este o boala cu transmitere sexuala (BTS) si se transmite prin contact
sexual oral sau genital. Acest virus se poate raspandi chiar si atunci cand leziunile nu sunt prezente. Ca si varicela, virusul va ramane
inactiv in organism pentru totdeauna. Cu toate acestea, o persoana cu herpes poate manifesta o recurenta a bolii sau focare pe
parcursul intregii vieti.

Diagnosticare
Sus

Diagnosticarea infectiilor virale se face pe baza simptomelor fizice, tinand cont si de istoricului medical al pacientului. O afectiune
cum este gripa va fi usor de diagnosticat, deoarece majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu simptomele acesteia. Alte tipuri de
infectii viralepot fi mai dificil de identificat si pot necesita investigatii suplimentare.

Printre testele recomandate pentru depistarea infectiilor virale intalnim:


- teste de sange pentru stabilirea anticorpilor virali;
- culturi din sange, fluide corporale sau alte probe si analize recolate din zona infectata;
- punctia lombara pentru a examina lichidul cefalorahidian;
- PCR - reactia in lant a polimerazei - este o tehnica folosita pentru a multiplica materialul genetic viral, care permite identificarea cu
precizie a virusului;
- imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) care stabileste nivelul de inflamatie al lobilor temporali.

Simptome
Sus

Infectiile virale au o varietate de simptome care variaza in intenstitate in functie de partea corpului care este afectata, tipul de virus
implicat, varsta si starea generala de sanatate a pacientului. Aceste manifestari pot include:
- febra;
- dureri musculare;
- tuse;
- stranut;
- rinoree;
- dureri de cap;
- frisoane;
- diaree;
- varsaturi;
- eruptii;
- slabiciune.
Printre simptomele severe se afla:
- tulburarile de personalitate;
- rigiditatea la nivelul cefei;
- deshidratarea;
- convulsii;
- paralizii ale membrelor;
- confuzie;
- dureri de spate;
- parestezii;
- insuficienta renala si disfunctii ale intestinului gros;
- somnolenta care se poate transfora in coma sau deces.

Infectia virala vs. infectia bacteriana


Sus

Ambele tipuri de infectii provoaca o afectiune, si cu toate acestea exista o diferenta intre ele.

Infectia virala este cauzata de un virus - organism mai mic decat o bacterie, care are un strat de protectie greu de distrus. Infectiile
virale implica existenta unor virusuri in stare latenta in interiorul unor celule si rescrierea codurilor genetice ale celulelor cu cele ale
virusului. Virusurile nu sunt organisme vii, din aceasta cauza pentru a supravietui si pentru a se reproduce au nevoie de o celula gazda.
De obicei, infectiile virale afecteaza tractul respirator (inferior si superior). Infectiile virale provoaca atat boli minore ca racelile, dar si
boli grave, precum sida.

Pentru a contacta o infectie bacteriana, bacteria patogena trebuie sa ajunga in interiorul organismului prin intermediul apei
contaminate, taieturi sau contactul cu o persoana sau obiect infectat. Infectiile bacteriene comune apar ca urmare a invaziei de bacterii
patogene prin tractul respirator sau digestiv. Unele dintre acestea sunt contagioase (de exemplu, streptococul betahemolitic), iar altele
nu sunt.
Una dintre diferentele majore dintre infectiile virale si bacteriene este sustine ca infectiile bacteriene pot fi transmise si prin
intermediul obiectelor (clante, tastatura, etc). O alta diferenta este ca bacteria este un microorganism care are viata si se reproduce prin
diviziune, in timp ce virusul va muri daca nu se ataseaza unei celule gazda.

Cauze
Sus

Celulele umane sunt vulnerabile in fata virusurilor si atunci cand organismul este expus la particule virale. Organismul cu ajutorul
sistemului imunitar va incerca sa distruga aceste particule si sa le elimine. O imunitate scazuta permite mai usor virusului sa se ataseze
de o celula gazda, fapt ce duce la aparitia bolilor si a simptomelor specifice.

Infectiile virale la copii si bebelusi


Sus

Copiii vin deseori in contact cu bolnavi care sufera de o afectiune virala: isi petrec timpul liber in jurul altor copii care sunt raciti, de
exemplu. Sistemul imunitar al copiilor nu este la fel de puternic ca al adultilor, iar in primele stadii de viata corpul abia invata cum sa
lupte impotriva virusurilor. Unele infectii se pot manifesta destul de virulent. Deseori, copiii si sugarii manifesta simptome precum:
febra, dureri de cap, nas infundat, tuse, durere in gat si oboseala. Acestea sunt cauzate de lupta dintre virus si sistemul imunitar al
organismului.

- Este foarte important ca bebelusii si copii mici sa se odihneasca suficient atunci cand au febra.
- Pentru copii mai mici care nu isi pot sufla nasul se utilizeaza un instrument cu rol de aspirare, prin care se va face drenajul secretiilor
nazale. Inainte de aspirarea secretiilor nazale, umidificati fosele nazale cu apa de mare sau apa calduta.
- Copiii mai mari de patru ani vor putea utiliza pastile de supt pentru ameliorarea inflamatiei gatului.
- Ar trebui ca pacientii sa consume suficiente lichide, sucuri de fructe sau supe - nu este recomandat laptele la sugari (daca acesta nu
reprezinta hrana exclusiva) pentru a evita congestia.
- Este recomandat ca cei mici sa respire aer cald/fierbinte pentru fluidizarea mucusului din piept si din pasajele nazale.

Tratament
Sus

Cel mai eficient mod a trata infectiile virale ramane forta de actiune a sistemului imunitar, la care se adauga starea generala de
sanatate, varsta, gravitatea bolii si tipul de virus implicat.

De regula, afectiunile minore cauzate de infectii virale implica doar tratament simptomatic. In cazul starilor mai grave ar putea fi
necesar un tratament mai complex sau chiar pe toata durata vietii. O combinatie intre tratamentele alternative, cum sunt medicina
conventionala, terapia complementara si medicina naturala ajuta in lupta impotriva infectiei, prin ameliorarea simptomelor si
consolidarea raspunsului imun.

Tratarea infectiilor virale nu se face cu antibiotice. Utilizarea acestora poate slabi sistemul imunitar, crescand probabilitatea contactarii
altei infectii.

Medicina conventionala in cazul infectiilor virale


- Medicamente eliberate fara prescriptie medicala, antiinflamatoare, paracetamol sau ibuprofen care pot ameliora simptomele.
Utilizarea pe termen lung si consumul excesiv are efecte adverse.
- Medicamentele antivirale si de sustinere a sistemului imunitar, cum ar fi interferonul si imunoglobulinele, recomandate in cazul
infectiilor grave. Acestea se vor administra pe cale orala, intravenos, intramuscular, topic sau prin inhalare. Deoarece virusul traieste
in interiorul celulelor, antiviralele pot avea reactii secundare severe intrucat sunt administrate in scopul de a ucide virusul, iar acest
lucru conduce la distrugerea celulelor din organism.
- Terapia antiretrovirala suprima replicarea virusului imunodeficientei umane (HIV) chiar daca nu exista simptome specifice. Scopul
tratamentului este de a contribui la scaderea incarcaturii virale.
Terapii complementare
- acupunctura;
- homeopatia;
- ayurveda;
- regim alimentar;
- meditatia, psihoterapia, consilierea - benefice atunci cand exista consecinte pe termen lung si implicatii psihologice.

Ce se intampla dupa infectiile virale?


Sus

Infectiile virale se pot manifesta timp de pana la doua saptamani, iar dupa tratarea infectiei este importanta stimularea sistemului
imunitar. In acest scop, se recomanda consumul alimentelor bogate in vitamine (portocale, morcovi, kiwi, stafide, fasole verde,
capsuni), o hidratare adecvata, reducerea consumului de glucide (crearea unui mediu acid ajuta la inmultirea agentilor patogeni).

Practicati regulat exercitii fizice (mersul pe bicicleta sau pe jos, inot), la inceput cu pauze pentru a permite organismului sa se
adapteze. Mergeti pe jos 20 de minute zilnic si veti reusi sa va mentineti sanatatea organismului dupa infectia virala. Avand grija de
sistemul imunitate nu veti fi protejati doar de infectiile virale, ci si de multe alte afectiuni.

Profilaxie
Sus
Exista mai multe modalitati de a preveni infectia si transmiterea germenilor. Urmatoarele sfaturi sunt utile pentru mentinerea starii
optime de sanatate si pentru a dezovolta un sistem imunitar puternic.

- Mancati sanatos si corespunzator, odihniti-va suficient si practicati exercitii fizice in mod regulat;
- Spalati-va mainile frecvent si cu atentie, inainte de gatit, de a manca sau dupa vizita la toaleta;
- Evitati contactul cu persoanele care sufera de raceala, gripa, varicela sau rujeola;
- Nu atingeti ochii sau nasul daca ati intrat in contact cu o persoana care suferea de raceala;
- Mentineti-va o igiena personala zilnica (dus, taiat unghii, curatarea parului, etc.);
- Folositi periuta de dinti si ata dentara de doua ori pe zi si vizitati regulat medicul stomatolog pentru a preveni infectiile si cariile
dentare;
- Acoperiti-va gura atunci cand stranutati sau tusiti;
- Nu mancati si nu beti atunci cand manevrati obiecte contaminate sau in timp ce faceti curatenie;
- Practicati sexul protejat. Folositi prezervativul in timpul actului sexual pentru a reduce riscul de a contacta boli cu transmitere
sexuala;
- Consumati proteine si legume fierte cel putin de doua ori pe zi pentru a stimula sistemul imunitar;
- Beti apa filtrata sau imbuteliata deoarece riscul ca aceasta sa fie contaminata este mai mic;
- Consumati suplimente nutritionale daca este cazul pentru a preveni infectiile, prin stimularea eliminarii toxinelor si imbunatatirea
functiei digestive;
- Pastrati-va o atitudine pozitiva si optimista pentru a consolida sistemul imunitar, pentru un tonus ridicat si mentinerea starii de
sanatate.

Glaucomul
Generalitati
Sus

Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor
(nervul optic), rezultand in final pierderea vederii. La inceput, se pierde campul vizual periferic. Daca nu se trateaza, se agraveaza
pierderea acuitatii vizuale, ducand in timp la orbire definitiva.
Exista 3 forme de glaucom:
-glaucomul cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom. In aceasta forma, nervul optic este doar usor lezat, de obicei
provocand pierderea gradata a vederii. Pot fi afectati ambii ochi in acelasi timp, desi de obicei unul estemai afectat decat celalalt. De
obicei este nevoie sa fie afectat mai mult campul vizual pentru a se observa modificarea
-glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent, fiind cam 10% din cazuri. In aceasta forma de glaucom, partea colorata a globului
ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia umorii din camerele globului ocular, facand ca presiunea intraoculara sa creasca si
astfel sa comprime sistemul de drenare (sistemul de trabecule) al ochiului. Acest lucru poate cauza pierderea brusca a vederii insotita
de durere, eritem (inrosire) la inceput doar la nivelul unui singur ochi. Alte simptome care apar sunt greata si varsaturi. Un anume
subtip de glaucom cu unghi inchis este de cele mai multe ori o situatie de urgenta care necesita tratament imediat pentru a se preveni
lezarea definitiva a ochiului
-glaucomul congenital este o forma rara de glaucom care apare la unii copii la nastere. Glaucomul care apare in primii ani de viata se
numeste glaucom infatil. Copiii cu glaucom congenital sau infantil au de cele mai multe ori ochii congestionati, prezentand
sensibilitate la lumina si lacrimare excesiva. Aceste simptome apar dupa varsta de 6 luni chiar un an dupa nastere. Daca problema nu
este detectata precoce si tratata poate sa apara scadere severa a acuitatii vizuale sau chiar orbire. Persoanele cu varsta dupa 3 ani si
adultul tanar pot prezenta o astfel de forma de glaucom numit glaucom juvenil.
Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Mecanism fiziopatogenetic

5. Factori de risc

6. Consultul de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Diagnostic precoce

11. Tratament medical

12. Tratament initial

13. Tratament de intretinere

14. Tratament in cazul agravarii bolii

15. Profilaxie

16. Tratament ambulatoriu

17. Tratament medicamentos

18. Tratament chirurgical


19. Alte tratamente

20. Optiuni terapeutice

Cauze
Sus

Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor
(nervul optic), rezultand in final pierderea vederii. In multe din cazuri aceste leziuni ale nervului optic se banuieste ca apar datorita
cresterii presiunii intraoculare (TIO-tensiunea intraoculara) care rezulta datorita acumularii lichidului (umoarea apoasa) intraocular.
Uneori leziunile apar chiar daca nu creste presiunea intraoculara.
Glaucomul cu unghi deschis
In glaucomul cu unghi deschis nu se cunoaste cauza exacta a lezarii nervului optic. In mod normal forma partii frontale a globului
ocular (camera anterioara a globului ocular) este mentinuta de un lichid numit umoare apoasa, care este produsa si eliminata,
mentinand o presiune constanta intraoculara. In unele cazuri umoarea apoasa nu este drenata in mod corespunzator, dar motivul
aparitiei acestui lucru nu este cunoscut. Cand acest lucru se produce, lichidul se acumuleaza intraocular provocand cresterea tensiunii
intraoculare. Presiunea crescuta intraoculara lezeaza nervul optic producand scaderea progresiva a acuitatii vizuale.
Nu toate persoanele cu glaucom cu unghi deschis prezinta o crestere a presiunii intraoculare. Se estimeaza ca 16-40% din cazurile de
glaucom cu unghi deschis se produc fara o crestere a presiunii intraoculare. In aceste cazuri, scaderea fluxului sangvin care vasculariza
nervul optic se banuieste a fi cauza. Semnele de debut care apar in glaucomul cu unghi deschis sunt tensiunea intraoculara normala sau
crescuta, modificari la nivelul globului ocular (excavatia papilei nervului optic) si pierderea vederii campului periferic - cand nu creste
presiunea intraoculara.
Glaucomul cu unghi inchis
Glaucomul cu unghi inchis apare atunci cand unghiul de drenaj pentru umoarea apoasa deja ingustat devine blocat. Acest lucru apare
cand:
-partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia umorii apoase din camera anterioara. Blocajul produce
cresterea presiunii intraoculare si face ca irisul sa comprime sistemul de drenare al ochiului (sistemul trabecular). Acest lucru produce
cresterea presiunii intraoculare si lezeaza nervul optic, conducand la pierderea progresiva a vederii pana la orbire
-defectele care apar la nivelul irisului il fac sa se deplaseze anterior, blocand unghiul de drenaj. Alti factori sunt tumorile care
comprima si deplaseaza irisul anterior, inchizand unghiul de drenaj.
Glaucomul congenital si infantil
Glaucomul care este prezent de la nastere (glaucomul congenital) sau cel care apare in primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt de
cele mai multe ori provocate de defecte congenitale. Un defect congenital apare datorita unei infectii a mamei in timpul sarcinii, cum
este rubeola sau cum este o boala mostenita, neurofibromatoza. Glaucomul este estimat ca apare la aproximativ 30% din persoanele cu
sindrom Stuge-Weber care determina cresterea presiunii la nivelul partii albe a globului ocular (sclera).
Glaucomul secundar
Glaucomul apare si in urma altor afectiuni si se numeste glaucom secundar.
-glaucomul apare dupa un traumatism ocular, dupa o interventie chirurgicala, datorita cresterii unei tumori sau ca urmare a unei
complicatii a unei afectiuni medicale cum este diabetul
-administrarea unor anumite medicamente cum sunt corticosteroizii folositi pentru tratarea unei infectii oculare sau a altor boli
-glaucomul poate sa apara si in urma distrugerii si imprastierii materiilor colorate intraoculare (pigmenti) care se gasesc la nivelul
irisului. Aceasta forma de glaucom secundar se numeste glaucom pigmentar. Un alt material care se imprastie (de origine
necunoscuta) care se depoziteaza in camera anterioara a globului ocular poate produce glaucom congenital numit sindrom exofoliativ
(pseudoexfoliativ)
-cataracta care produce marirea cristalinului poate cauza un glaucom secundar (glaucom fakomorfic). Pe masura ce avanseaza
cataracta, cristalinul se ingroasa inchizand unghiul de drenaj al ochiului, ceea ce duce la cresterea presiunii intraoculare. Tratamentul
medicamentos si posibil cel chirurgical se pot folosi pentru a scadea tensiunea intraoculara. Este nevoie de eliminarea cataractei pentru
a se trata glaucomul fakomorfic.
Simptome
Sus

Simptomele difera in functie de tipul glaucomului.


In glaucomul cu unghi deschis singurul simptom care apareconsta inscaderea acuitatii vizuale. Campul vizual periferic se pierde
inaintea celui central, care se foloseste in vederea cu acuratete a detaliilor.
Se poate ca scaderea acuitatii vizuale sa nu fie observata decat atunci cand devine severa intrucat ochiul afectat mai putin compeseaza
si pentru celalalt. Scaderea acuitatii vizuale poate sa devina evidenta intr-un stadiu mai avansat al bolii. Intre timp s-a pierdut foarte
mult din acuitatea vizuala.
Glaucomul cu unghi inchis poate sa nu provoace nici un simptom aparent sau simptome minore. Se poate intampla sa apara simptome
pe o perioada scurta de timp (glaucom cu unghi inchis subacut) care de obicei apar seara si dispar pana dimineata urmatoare sau poate
sa apara simptomatologie severa (acuta) care necesita un tratament medical de urgenta. Simptomele glaucomului cu unghi inchis apar
de obicei la un singur ochi odata si de cele mai multe ori sunt:
-vedere incetosata care apare brusc
-durere severa, care apare la nivelul globului ocular sau in zonele imediat apropiate ochiului
-halou color in jurul surselor de lumina
-eritem al ochiului
-greata si varsaturi.
Simptomele care apar in glaucomul congenital sau cel care apare in primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt:
-ochi plini de lacrimi sau o sensibilitate la lumina (a copilului)
-unul sau ambii ochi congestionati, indicand ca zona transparenta a ochiului (corneea) a suferit o leziune
-marirea globilor oculari datorita cresterii presiunii intraoculare, avand un aspect exoftalmic (ochi protruzivi). Acest lucru nu apare la
adulti.
-prurit (mancarime) sau senzatie de nisip in ochi sau inchiderea ochilor in cea mai mare parte de timp.

Mecanism fiziopatogenetic
Sus

De cele mai multe ori glaucomul afecteaza la debut campul vizual periferic. Daca nu se trateaza, poate sa agraveze progresiv acuitatea
vizuala, astfel incat in timp sa apara orbirea. Daca se identifica la debut si se trateaza corespunzator, poate fi mentinuta acuitatea
vizuala normala.
Glaucomul cu unghi deschis, cea mai frecventa forma de glaucom, afecteaza de cele mai multe ori ambii ochi simultan. In orice caz,
unul din ochi este afectat mai mult decat celalalt. In aceasta forma de glaucom, acuitatea vizuala se modifica incet, astfel incat sa nu
fie observata cand a evoluat.
-presiunea crescuta intraoculara sau alti factori externi pot provoca leziuni progresive ale nervului optic
-campul vizual periferic este afectat la inceput. Punctele negre observate in ambele campuri vizuale se vor intalni intr-un punct comun,
marind astfel zona de pierdere a vederii. Campul vizual central este afectat ultimul
-daca glaucomul cu unghi deschis netratat afecteaza vederea centrala (care se foloseste la citit si vederea detaliilor obiectelor), apare
orbirea definitiva.
Glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent si afecteaza de obicei cate un ochi odata. Aproape jumatate din persoanele care au
glaucom cu unghi inchis dezvolta boala si la celalalt ochi in urmatorii 5 ani.
Glaucomul acut cu unghi inchis apare brusc si necesita tratament chirurgical de urgenta:
-blocajul drenarii umorii apoase cauzeaza o crestere brusca a tensiunii intraoculare
-daca nu se trataeaza de urgenta, presiunea crescuta provoaca lezarea rapida si permanenta a nervului optic
-dupa ce apar simptomele se poate sa se instaleze orbirea permaneta in decursul catorva ore sau zile.
Pot sa apara episoade scurte de glaucom cu unghi inchis. Fara tratament, aceste episoade recurente pot deveni situatii de urgenta
(glaucom acut cu unghi inchis) sau sa devina o problema de lunga durata (glaucom cronic cu unghi inchis). Daca glaucomul cu unghi
inchis nu se trateaza, se va pierde in mod treptat vederea pana la orbire.
Glaucomul care este prezent de la nastere (glaucomul congenital) sau cel care apare in primii ani de viata (glaucom infantil) sunt
forme rare. Dar acestea pot fi forme foarte serioase de glaucom. Daca glaucomul congenital ramane netratat, poate sa apara rapid
orbirea definitiva.
Tratamentul pentru orice tip de glaucom poate sa amane sau sa previna pierderea vederii, dar nu poate sa refaca leziunile care s-au
produs deja. In unele forme de glaucom congenital, s-au produs vindecari ale leziunilor nervului optic.
Chiar daca exista glaucom, nu se va accentua pierderea vederii sau inrautatirea problemelor existente suprasolicitand ochii (cum ar fi
la citi sau statul la televizor).
Modificarile stilului de viata depind de severitatea afectiunii.

Factori de risc
Sus

Factorii de risc pentru glaucom difera in functie de tipul glaucomului.


Factorii de risc pentru glaucomul cu unghi deschis:
-presiunea crescuta intraoculara (PIO). Glaucomul cu unghi deschis este asociat, in cele mai multe cazuri cu o presiune intraoculara
mai mare decat normalul, mai multe de 10% din persoanele cu varsta peste 40 de ani au o presiune crescuta intraocular (presiunea mai
mare de 21 de mm Hg). Unele studii au indicat faptul ca printre persoanele cu POI 15-40% intre acestea isi pierd vederea in urmatorii
10 ani de evolutie. Presiunea intraoculara crescuta este singurul factor de risc care se poate trata. Dar prezenta numai a unei tensiuni
intraoculare crescute nu este un motiv de diagnostic al glaucomului si nu necesita intotdeauna tratament.
-varsta. Riscul de aparitie al glaucomului creste dupa varsta de 40 de ani. Persoanele cu varsta mai mare de 70 de ani au un risc de 4-7
ori mai mare de a dezvolta un glaucom decat cei cu varsta intre 40 si 50 de ani
-rasa. La populatia de culoare riscul pentru glaucom este de 4 ori mai mare decat la populatia alba. Un studiu a aratat ca afroamericanii
peste 30 de ani au risc de a face glaucom la varste mai tinere decat albii. De asemenea au un risc mai mare de a se produce lezarea
nervului optic decat albii
-istoric familial de glaucom. Este de 9 ori mai mare riscul de glaucom la rudele persoanelor care au glaucom, neprovocat de alte
afectiuni (numit glaucom cu unghi deschis primar). Modificarile de la nivelul globului ocular cum sunt excavatia papilei nervului
optic, fara o crestere a presiunii intraoculare pot fi primele simptome de glaucom
-pierdere a vederii la unul din ochi. Leziunile la un ochi datorate glaucomului se asociaza cu o accentuare a leziunilor de la celalalt
ochi. Daca nu este tratat exista riscul aparitiei unor leziuni mai severe si la celalalt ochi in proportie de 29%.

Altii factori de risc posibili


-diabetul zaharat. Diabeticii au o presiune mai mare intraoculara decat populatia generala. De asemenea ei au un risc mai mare de a
dezvolta un glaucom secundar datorita neovascularizatiei care apare si blocheaza sistemul de drenare al umorii apoase (sistemul
trabecular)
-alti factori de risc. Studiile indica o serie de alti factori care pot fi implicati in aparitia bolii cum sunt tulburari de vedere la distanta
(miopia) sau o presiune intraoculara crescuta (hipertensiune), boli cardiovasculare, cefalee migrenoasa, vasospasm periferic (spasm si
ingustarea lumenului vasului sangvin) sau o cornee subtire. In orice caz dovezile acestor studii sunt destul de inconsistente si este inca
nesigur cum aceste afectiuni pot sa creasca riscul de glaucom cu unghi deschis. Este nevoie de cercetari mai exacte pentru a se indica
legatura dintre acesti factori de risc si boala.
Factorii de risc pentru glaucomul cu unghi inchis:
-rasa. Populatia din Asia de Estprecum si canadienii, populatia din Alaska si Groenlanda au un risc mai mare pentru aparitia
glaucomului cu unghi inchis decat populatia generala
-varsta. Populatia peste 40 de ani are un risc mai mare
-sexul. Apare mai frecvent la femeile mai in varsta fata de barbatii cu aceeasi varsta
-defecte congenitale. Persoanele care prezinta de la nastere un unghi de drenaj mai ingust pot sa dezvolte in timp un glaucom cu unghi
inchis, daca pupilele acestora stau dilatate mult timp. Timpul cat stau dilatate, producand un atac de glaucom cu unghi inchis, difera de
la persoana la persoana
-hipermetropia (vedere cu dificultate a obiectelor situate aproape). Hipermetropii au risc mai mare de aparitie a glaucomului cu unghi
inchis intrucat au un glob ocular mai mic si astfel unghiul de drenaj este mai ingust, facandu-l sa se blocheze mai usor
-istoricul familial este un factor de risc pentru aparitia bolii
-prezenta glaucomului cu unghi inchis la un ochi creste riscul de aparitie a afectiunii si la celalalt ochi. Aproape jumatate din
persoanele care au avut un atac de glaucom la un ochi pot sa dezvolte boala si la celalalt in urmatorii 5 ani.
Factorii de risc pentru glaucomul congenital:
- infectii ale mamei in timpul sarcinii. Copiii nascuti din mame care au avut infectii virale in timpul sarcinii cum este rubeola au un
risc mai mare pentru aparitia glaucomului congenital
- factorii genetici, aproape 10% din nou nascuti mostenesc boala.

Consultul de specialitate
Sus

Se vor contacta imediat serviciile medicale de urgenta daca apar urmatoarele simptome ale atacului de glaucom cu unghi inchis
(glaucom acut):
-incetosarea brusca a vederii
-durere puternica la nivelul ochiului afectat
-inrosirea ochiului afectat
-greata si varsaturi
-vederea unui halou colorat in jurul surselor de lumina.
Se recomanda adresarea la medic in urmatoarele conditii:
-vederea unor puncte negre (miodesopsii) in campul vizual periferic la unul sau la ambii ochi
-dificultati de vedere care apar treptat
-existenta unui istoric familial de glaucom cu unghi deschis, varsta peste 40 de ani, lispa unui examen oftalmologic in ultimul an sau
mai mult. Este nevoie de examinarea oftalmologica sau optometrica pentru evidentierea de semne de glaucom
-existenta glaucomului si aparitia de simptome datorita tratamentului medicamentos administrat.

Expectativa vigilenta
Sus

Expectativa vigilenta nu se recomanda daca exista semne ale unui atac de glaucom cu unghi inchis.
Daca la examenul oftalmologic se observa o presiune intraoculara crescuta si nu exista alti factori de risc pentru glaucom, se poate
amana tratamentul. Dar se recomanda examinarea regulata a presiunii intraoculare si de asemenea examinari regulate oftalmologice
pentru a se diagnostica boala daca este cazul.

Medici specialisti recomandati


Sus

Urmatorii medici pot diagnostica glaucomul:


-optometrist
-oftalmolog.
Deciziile pentru tratarea glaucomului se iau prin consularea oftalmologului.
Optometristul nu poate trata glaucomul.
Investigatii
Sus

Pentru diagnosticarea glaucomului se face o anamneza si un examen fizic. Daca se suspecteaza glaucom se va face o trimitere catre
medicul oftalmolog pentru a realiza mai multe investigatii si a face un tratament.
Detectarea precoce si tratarea unui glaucom cu unghi deschis sunt importante pentru a controla boala si a preveni pierderea vederii.
Poate fi nevoie de un tratament de urgenta in cazul in care exista un atac de glaucom cu unghi inchis.
Oftalmologul va cauta semne de lezare a nervului optic in polul posterior al globului ocular pentru a stabili daca este prezenta
afectiunea si care este severitatea ei. Istoricul medical si rezultatele urmatoarelor investigatii poate determina punerea diagnosticului:
-oftalmoscopia utilizata pentru a vedea interiorul globului ocular. Pentru glaucom se examineaza zona prin care nervul optic paraseste
globul ocular (numita papila sau disc optic). Lezarea nervului optic care apare in glaucom se poate diagnostica prin oftalmoscopie.
Persoanele care prezinta leziuni ale nervului optic vor avea si tulburari de vedere pe partea afectata
-gonioscopia foloseste lentile speciale pentru a vizualiza unghiul de drenare a umorii apoase. Acesta este un test obisnuit pentru o
evaluare initiala pentru a se diagnostica sau nu glaucomul
-tonometria masoara presiunea intraoculara. Presiunea normala intraoculara este intre 10 si 21 mmHg. Persoanele cu glaucom au o
presiune mai mare decat normalul
-examinare prin biomicroscop se folosete pentru a mari toate partile componente ale globului ocular. Prin aceasta metoda se poate face
si gonioscopia si tonometria
-examinarea campului vizual (perimetria) si a acuitatii vizuale. Acestea se fac pentru a se examina cat de bine sunt vazute detaliile
obiectelor si pentru vederea obiectelor din campul periferic si central care pot semnifica o leziune la nivelul nervului optic cauzata de
glaucom. Aceasta este cea mai buna examinare pentru a se pune diagnosticul de glaucom cu unghi deschis. Perimetria se face ca parte
a examinarilor pentru urmarirea evolutiei glaucomului. Perimetria este o investigatie scumpa si care necesita mult timp de aceea nu se
face ca un examen screening de rutina sau ca alte investigatii mai rapide pentru glaucom.
Dupa stabilirea diagnosticului de glaucom cu unghi deschis, se vor face examinari oftalmologice de rutina inclusiv tonometrie si
gonioscopie pentru a se monitoriza boala. Perimetria se face o data pe an dupa ce s-a pus diagnosticul de glaucom cu unghi deschis.
Se pot face mai multe examinari pentru a se stabili care sunt leziunile produse de glaucom asupra nervului optic. Acestea sunt
tomografia Heildelberg a retinei, analiza GDx a fibrelor nervului optic, tomografia pe lungimea nervului optic pentru a se observa
continuitatea sa. Intrucat acestea sunt investigatii mai noi, sunt mai rar accesibile.
Studii recente au sugerat ca masurand grosimea structurii transparente a ochilui (corneea) cu investigatii cum sunt ecografia
pahimetrica poate permite medicului specialist sa determine care este riscul de glaucom. O cornee mai subtire central este considerata
factor de risc pentru glaucom. Testarea grosimii corneei este un nou concept si se fac studii in continuare pentru a se determina
acuratetea metodei in predictia glaucomului.
Daca exista deja glaucomul si a aparut o pierdere semnificativa a vederii, se va face o examinare a acuitatii vizuale ramase pentru
gasirea de metode eficiente de folosire maxima a vederii si de mentinere a unui stil cat mai bun de viata.

Diagnostic precoce
Sus

Intrucat multe persoane cu glaucom prezinta o presiune normala intraoculara, masurarea presiunii intraoculare (tonometria) nu trebuie
facuta ca singura investigatie pentru diagnosticarea glaucomului. Necesita asocierea ei cu alte metode pentru un diagnostic cat mai
exact.
Este recomandat ca toate persoanele peste 20 de ani sa efectueze un examen screening pentru depistarea glaucomului. Este cu atat mai
necesar pentru cei cu factori de risc sa fie supusi unui examen screening in fiecare an. Persoanele cu un risc crescut sunt reprezentate
de:
-persoanele peste 65 de ani
-afroamericanii (pentru glaucom cu unghi deschis), cei din Asia de est sau persoane descendente din acele zone (pentru glaucom cu
unghi inchis)
-hipermetropii (risc crescut pentru glaucomul cu unghi inchis)
-leziune oculara in urma unui tratament chirurgical, cum ar fi operatia pentru cataracta
-diabetici
-tensiune arteriala crescuta (hipertensivi)
-cei tratati cu medicamente corticosteroidiene
-cei cu istoric familial de glaucom.

Tratament medical
Sus

Tratamentul glaucomului se concentreaza pe mentinerea vederii prin incetinirea evolutiei leziunilor de la nivelul nervului localizat in
partea posterioara a ochiului (nervul optic). La adulti, tratamentul nu poate restitui vederea ce a fost pierduta din cauza glaucomului.
Totusi, la anumiti copii, anumite leziuni produse de glaucomul congenital pot fi reversibile.
La ora actuala, majoritatea tratamentelor glaucomului sunt indreptate spre scaderea presiunii de la nivelul ochiului (presiunea
intraoculara, PIO). Lezarea nervului optic se poate produce la orice valoare a presiunii intraoculare, chiar si la valorile considerate
normale. Scaderea PIO poate ajuta la prevenirea aparitiei unor leziuni ulterioare la nivelul nervului optic.
Optiunile terapeutice includ medicatie, tratament laser si tratament chirurgical. In Statele Unite, tratamentul este inceput de obicei prin
administrarea unei medicatii. Atunci cand tratamentul medicamentos nu a avut succes in scaderea PIO, sunt luate in considerare
tratamentul laser si tratamentul chirurgical. Totusi, in anumite cazuri, tratamenul laser si cel chirurgical pot fi de prima alegere mai
ales in cazurile moderate pana la severe. Studiile arata ca atat terapia medicala cat si cea chirurgicala sunt eficiente, dar riscurile si
beneficiile pot diferi in functie de tipul glaucomului, varsta, rasa si alti factori. Pacientul cu glaucom trebuie sa isi consulte medicul in
privinta tuturor optiunilor terapeutice iar acesta sa determina care optiune ar fi cea mai buna in situatia data.

Tratament initial
Sus

Pacientilor diagnosticati cu glaucom li se stabileste o tinta a presiunii intraoculare pentru fiecare ochi. Aceasta tinta este fixata in
functie de gradul leziunilor de la nivelul nervului optic si de PIO la care aceasta leziune s-a produs. Presiunea intraoculara tinta este cu
aproximativ 20% mai mica decat presiunea intraoculara anterioara. Pe parcursul tratamentului, tinta presiunii intraoculara poate fi
modificata pentru a preveni aparitia leziunilor la nivelul nervului optic. Sunt necesare consulturi oftalmologice regulate in conditiile in
care exista PIO ridicata fara a fi prezente semne de glaucom. Daca PIO este suficient de mare, se va initia terapia medicamentoasa
pentru scaderea PIO si prevenirea pierderii vederii. Totusi, decizia de incepere a tratamentului in absenta existentei unor leziuni de
nerv optic este foarte importanta, deoarece expune pacientul la riscurile si cheltuielile unui tratament de lunga durata.

Tratamentul glaucomului cu unghi deschis implica medicatie (picaturi de ochi) ce scade PIO, tratament laser sau alt tip de tratemnt
chirurgical. In Statele Unite, picaturile de ochi (colir) pentru scaderea PIO sunt de obicei prima optiune terapeutica. Reducearea PIO la
pacientii cu glaucom cu unghi deschis incetineste progresia bolii si ajuta la prevenirea reducerii ulterioare a vederii.
Totusi, alte optiuni terapeutice (laser sau chirurgie) pot fi uneori considerate drept optiuni terapeutice initiale in cazul pacientilor cu
glaucom cu unghi deschis moderat pana la sever.

Glaucomul cu unghi inchis este uneori o afectiune ce necesita interventie de urgenta (glaucomul cu unghi inchis acut) deoarece
blocarea fluidului la nivel ocular poate duce la o crestere brusca a PIO ceea ce duce la aparitia rapida a leziunilor la nivelul nervului
optic. Glaucomul cu unghi inchis acut duce la aparitia unei dureri semnificative la nivel ocular. Glaucomul cu unghi inchis acut
necesita interventie terapeutica de urgenta, incluzand medicatie pentru scaderea PIO, monitorizarea unghiului de drenaj si chiar terapie
chirurgicala. Daca aceasta afectiune nu este tratata de urgenta, orbirea se poate instala rapid.
Glaucomul congenital necesita in aproape toate cazurile corectia chirurgicala a defectului. Uneori poate fi utilizata terapia
medicamentoasa, dar de obicei, aceasta nu are efecte pe termen lung.
In cazul pacientilor ce au suferit o pierdere semnificativa a vederii, medicul va efectua o evaluare a vederii scazute. Aceasta evaluare
va ajuta medicul si pacientul in gasirea celor mai bune modalitati de folosire a vederii ramase. Poate, de asemenea, sa includa sugestii
in ceea ce priveste consilierea si antrenarea in a face fata vederii reduse.
In conditiile in care glaucomul poate duce la o pierdere semnificativa a vederii inainte de a fi detectat, constientizarea acestei afectiuni
poate fi greu de realizat. Persoanele diagnosticate cu aceasta afectiune pot resimti o stare de suparare si depresie. Acestia pot fi
indrumati spre centre de consiliere unde vor fi ajutati sa se obisnuiasca cu aceasta situatie.

Tratament de intretinere
Sus

Odata ce tratamentul pentru glaucom a fost inceput, oftalmologul va efectua evaluari periodice ale functiei oculare. In timpul acestor
evaluari este masurata de obicei PIO. Vizitele la medic pot fi zilnice pana la atingerea PIO tinta. Odata ce aceasta a fost atinsa, vizitele
la medic vor fi efectuate la fiecare 3 pana la 6 luni. Oftalmologul va analiza modificarile de la nivelul nervului optic ce indica
agravarea afectiunii in ciuda tratamentului si daca este nevoie, va ajusta PIO tinta.
Daca presiunea intraoculara continua sa fie crescuta sau daca leziunile la nivelul nervului optic sa inrautatesc in ciuda tratementului cu
picaturi pentru ochi, se va lua in considerare terapia laser.
Persoanele ce prezinta canale de drenaj inguste vor dezvolta mai probabil glaucom cu unghi inchis. Cei ce prezinta glaucom cu unghi
inchis vor necesita evaluari regulate ale unghiurilor de drenaj si a PIO. Este posibila instituirea terapiei laser pentru prevenirea
inchiderii bruste a unghiului de drenaj.
Medicamentele, de obicei picaturi pentru ochi (colir) sunt utilizate pentru reducerea PIO fie prin scaderea cantitatii de lichide secretate
la nivel ocular, fie prin cresterea drenajului lichidelor de la nivel ocular. Este important de inteles ca tratamentul glaucomului va fi
administrat cel mai probabil toata viata.
Tratamentul la domiciliu poate fi util in ajutarea pacientului in a se adapta efectelor glaucomului. Pot fi utilizate suporturi pentru
vedere si tehnologii adaptative, precum sistemul de amplificare video sau articole tiparite cu litere mari care pot imbunatati conditiile
de viata ale persoanelor cu vedere redusa; dezvoltarea unei retele de oameni ce pot ajuta la efectuarea unor sarcini mai dificile;
consilierea si antrenarea in scopul adaptarii la vederea redusa si a cresterii calitatii vietii.

Tratament in cazul agravarii bolii


Sus

Tratamentul chirurgical in glaucom este necesar numai in cazul scaderii progresive a vederii si nereducerii PIO sub tratament
medicamentos sau laser. In anumite tari, precum Marea Britanie, tratamentul chirurgical este aplicat in stadiile initiale ale bolii.
Tratamentul chirurgical poate consta in crearea unei alte zone prin care lichidul sa paraseasca ochiul. Uneori, tratamentul chirurgical
poate consta in distrugerea unei portiuni a structurii oculare implicate in secretia lichidului intraocular (corpul ciliar) cu scopul de
scadere a secretiei lichidiene. Acest tip de interventie este rezervat de obicei cazurilor avansate de glaucom pentru care alte forme de
tratament nu au fost eficiente.
De retinut!
Glaucomul nu poate fi vindecat, dar PIO poate fi controlata cu ajutorul medicamentelor, terapiei chirugicale sau ambelor. La adulti,
tratamentul glaucomului nu poate restitui vederea pierduta din cauza acestei afectiuni, dar poate preveni lezarea in continuare a
nervului optic si poate mentine vederea ramasa. La anumiti copii, leziunile la nivelul nervului optic produse de glaucomul congenital
pot fi reversibile.
Picaturile de ochi sunt de obicei utilizate pentru tratamentul glaucomului. In anumite cazuri, vor fi utilizate zilnic, pentru tot restul
vietii. Ar putea constitui un inconvenient administrarea de picaturi oculare la anumite intervale orare. La anumite persoane, aceste
picaturi pot duce la aparitia unui anumit nivel de disconfort. Este importanta respectarea indicatiilor de administrare si a intervalelor
orare pentru ca aceste picaturi sa fie eficiente.
Spre deosebire de alte afectiuni cronice in care neadministrarea medicatiei duce la aparitia unei simptomatologii evidente,
neadministrarea medicatiei pentru glaucom asa cum a fost prescrisa nu va duce la aparitia unor simptome evidente. Totusi, poate duce
la o degradare lenta, adesea nedetectabila a vederii, o degradare permanenta si care poate duce in cele din urma la orbire.
Deoarece glaucomul nu poate fi vindecat iar tratamentul nu poate preveni intotdeauna pierderea in continuare a vederii, pacientii
suferinzi de glaucom incearca metode terapeutice alternative precum acupunctura sau marijuana. Totusi, majoritatea acestor terapii
alternative fie nu au fost studiate, fie au fost dovedite ineficiente. Asemenea tratamente pot fi scumpe si unele pot fi periculoase pentru
sanatate.

Profilaxie
Sus

Majoritatea factorilor de risc (precum varsta, rasa si istoricul familial) pentru glaucom nu pot fi modificati. Persoanele in varsta peste
20 de ani vor necesita un consult oftalmologic ce cuprinde si teste pentru glaucom la fiecare 3 pana la 5 ani. Aceste teste pot fi
efectuate de un medic oftalmolog. Pentru persoanele ce au un istoric de glaucom in familie sau care prezinta alti factori de risc pentru
glaucom este necesara o consultare cu medicul specialist pentru efectuarea unor evaluari ale functiei oculare mai frecvente. Persoanele
cu risc crescut necesita controale regulate efectuate de catre un medic oftalmolog.

Tratament ambulatoriu
Sus

Succesul tratamentului glaucomului depinde de gradul de informare al pacientului, de utilizarea de catre acesta a medicatiei conform
prescriptiei medicale si de efectuarea de evaluari de rutina pentru monitorizarea afectiunii si prevenirea complicatiilor. Respectandu-se
aceste principii se pot reduce sansele de pierdere a vederii:
- medicatia pentru glaucom trebuie utilizata asa cum a fost prescrisa de medic. Se poate folosi un cod al culorilor pentru capacele
tuburilor de medicamente pentru a facilita retinerea momentului de administrare. Pentru a nu se uita momentul administrarii, se pot
folosi ceasurile cu alarma, notite atasate de oglinda sau de masa, sau orice alt dispozitiv de atentionare. Daca apar probleme in ceea ce
priveste respectarea programului de administrare al medicamentelor trebuie consultat medicul specialist. Anumite sfaturi pentru
scaderea efectelor adverse ale medicatiei glaucomului, precum modul corect de aplicare al picaturilor de ochi, pot ajuta la o
adminsitrare corecta a medicamentului. Daca apar efecte secundare trebuie consultat medicul specialist. Este posibila modificarea
medicatiei
- administrarea de medicamente fara prescriptie medicala (medicamente tip OTC) trebuie discutata in prealabil cu medicul specialist.
Daca unghiurile de drenaj ale umorii apoase sunt inguste si exista riscul de aparitie al glaucomului cu unghi inchis, medicul va
avertiza pacientul in legatura cu administrarea de medicamente ce dilata (maresc diametrul) pupila. Cand pupila se dilata, unghiurile
de drenaj se pot inchide ceea ce duce la aparitia glaucomului cu unghi inchis. Anumite medicamente trebuie evitate, precum anumite
medicamente antihistaminice sau medicamente pentru raul de miscare. De asemenea, medicul oftalmolog trebuie informat in legatura
cu toate medicamentele administrate pacientului. Toti medicii ce trateaza un pacient cu glaucom trebuie atentionati de afectiunea
acestuia
- este recomandata purtarea in portofel a unui card sau orice mod de identificare care sa precizeze ca purtatorul prezinta glaucom.
Cardul ar trebui sa prezinte toate medicamentele administrate, inclusiv medicatia pentru glaucom.
A trai cu vederea redusa
Reducerea vederii determinata de glaucom poate afecta viata unei persoane in mai multe feluri. Gradul de severitate al afectarii
depinde de severitatea reducerii vederii, tipul activitatilor practicate si de stilul de viata. Cu ajutorul medicului pot fi gasite modalitati
de utilizare la maxim a vederii ramase. Pot fi utilizate suporturi pentru vedere precum sistemul de amplificare video sau articole
tiparite cu litere mari, dezvoltarea unei retele de oameni ce pot ajuta la efectuarea unor sarcini mai dificile; consilierea si antrenarea in
scopul adaptarii la vederea redusa si a cresterii calitatii vietii.
In conditiile in care glaucomul duce adesea la pierderea semnificativa a acuitatii vizuale, constientizarea acestei afectiuni este adesea
dificila. Pacientii pot resimti furie si frica sau o stare de tristete sau chiar instalarea unei stari depresive. Aceste sentimente sunt perfect
normale. Pentru a le face mai bina fata, este recomandabila discutia cu medicul, familia si prietenii. De asemenea, exista consilieri
specializati in ajutarea oamenilor ce se confrunta cu o pierdere a vederii. In conditiile in care glaucomul este o afectiune cronica,
inregistrarea intr-un grup de suport pentru oamenii cu aceasta afectiune ar putea fi de ajutor.

Tratament medicamentos
Sus

Medicatia pentru reducerea presiunii intraoculare (PIO) este folosita in toate tipurile de glaucom. Mecanismul de actiune al acestora se
bazeaza fie prin reducerea cantitatii de lichid (umoare apoasa) secretata la nivel ocular fie prin cresterea cantitatii de lichid ce dreneaza
de la nivelul ochiului. Medicatia poate fi administrata sub forma de picaturi de ochi, pastile, solutie cu administrare orala sau in situatii
de urgenta, pe cale intravenoasa. In majoritatea cazurilor, picaturile de ochi sunt primele utilizate.
Intr-un atac acut de glaucom cu unghi inchis, medicatia poate fi utilizata pentru scaderea presiunii intraoculare. Medicatia ce inchide
pupila (pupiloconstrictoare) ar putea fi folosita pentru deschiderea unghiului de drenaj. Daca medicatia reduce PIO dupa un episod
acut de glaucom cu unghi inchis, tratamentul laser este aplicat la scurt timp dupa acesta pentru a preveni un episod recurent. Daca
medicatia nu reduce PIO, tratamentul laser va fi aplicat imediat.
In cazul glaucomului congenital, medicatia poate fi utilizata pentru reducerea PIO si reducerea gradului de opacitate de la nivelul
suprafetei globului ocular (cornea). Medicatia in acest caz nu este eficienta pentru o perioada lunga de timp si este de obicei utilizata
pana in momentul in care se poate efectua interventia chirurgicala.
Exista multa publicitate in jurul ideii folosirii marijuanei in tratamentul glaucomului. Inhalarea fumului de marijuana a fost demonstrat
ca reduce PIO cu 25%, insa efectul nu dureaza mai mult de 3 pana la 4 ore. De asemenea, nu toate persoanele ce folosesc marijuana au
o asemenea reducere a PIO, acest lucru se intampla doar la 60% pana la 65% dintre cei ce fumeaza marijuana. Fumul are efecte toxice
asupra altor parti ale organismului, in special palmanii, iar substantele din fumul inhalat determina modificari ale statusului mental.
Cantitatea de marijuana pe care o persoana ar trebui sa o fumeze pentru a mentine PIO scazuta duce la aparitia unor efecte secundare
semnificative. Datorita acestor efecte toxice si psihoactive, precum si datorita nivelului redus al efectului benefic de reducere a PIO,
marijuana nu este considerata o optiune terapeutica buna in cazul pacientilor cu glaucom si nu este recomandata pentru tratamentul
acestora.

Medicatia pentru tratamentul galucomului determina reducerea presiunii intraoculare (PIO), fie prin reducerea cantitatii de lichid
(umoare apoasa) secretata la nivel ocular, fie prin cresterea cantitatii de lichid ce dreneaza de la nivelul ochiului.
Medicamentele ce reduc cantitatea de lichid secretata intraocular sunt:
- beta blocantele
- agonisti adrenergici
- inhibitori ai anhidrazei carbonice
- hiperosmotice.
Medicamentele ce cresc cantitatea de lichid drenata de la nivel ocular sunt:
- colinergice
- agonisti adrenergici
- analogi de prostaglandine.

De retinut!
Atunci cand medicamentele sunt utilizate pentru tratamentului glaucomului, scopul este de a preveni evolutia leziunilor de nerv optic
prin reducerea PIO. Valoarea PIO ce duce la aparitia leziunilor de nerv optic variaza de la o persoana la alta. De aceea, nu este folosita
o tinta unica a PIO pentru toata lumea. PIO tinta a unei persoane poate necesita ajustari in cazul in care leziunile nervului opic
evolueaza in ciuda tratamentului. In cazul in care glaucomul a produs reducerea vederii, aceasta situatie se poate agrava chiar daca
medicatia utilizata a determinat valori normale ale PIO. In majoritatea cazurilor, medicatia folosita pentru tratamentul glaucomului
trabuie utilizata zilnic pentru tot restul vietii. Ar putea fi un inconvenient administrarea de picaturi de ochi la anumite intervale de
timp. Picaturile de ochi ar putea de asemenea duce la aparitia unui nivel de disconfort. Trebuie respectata prescriptia medicala pentru
administrarea picaturilor pentru ca acestea sa aiba efectul scontat:
- este necesara analiza impreuna cu medicul a telurilor tratamentului, perioada de timp pentru care medicatia va fi incercata si
posibilele efecte secundare ale acesteia. Aparitia efectelor secundare trebuie raportata medicului oftalmolog
- cunoasterea modului corect de aplicare al picaturilor de ochi poate duce la cresterea eficacitatii medicatiei si la evitarea aparitiei
efectelor secundare. Ar putea fi de folos utilizarea unui carnet medical in care sa se noteze medicatia si momentul de administrare al
acesteia. De asemenea, utilizarea de capace multicolorate pentru recipientele de medicamente poate ajuta la recunoasterea
medicamentelor
- imediat dupa inceperea unei terapii medicamentoase este recomandata efectuarea unui consult medical pentru a se evalua eficacitatea
acesteia, aparitia efectelor secundare sau orice probleme aparute cu programul de administrare.
Medicatia utilizata in tratamentul glaucomului poate fi scumpa. Ar putea fi de ajutor utilizarea unor instrumente de masurare exacte.
Toti medicii ce evalueaza un pacient cu glaucom trebuie instiintati de afectiunea acestuia si de medicatia pe care acesta o primeste.
Alte medicamente administrate la un pacient cu glaucom vor necesita, in cazul unora dintre ele, ajustarea dozelor sau chiar oprirea lor.

In timp ce noile tehnici chirurgicale pentru glaucom implica mai putine efecte secundare, tratamentul medicamentos are in continuare
efecte secundare mai reduse decat tratamentul chirurgical. Multe persoane ce primesc tratament medical nu vor necesita niciodata
tratament chirurgical pentru glaucom.

Tratament chirurgical
Sus

Tratamentul chirurgical nu este intotdeuna necesar pentru tratamentul glaucomului. Medicatia controleaza in multe cazuri PIO,
prevenind degradarea vederii si orbirea. Inainte ca tratamentul chirurgical sa fie luat in considerare, mai intai va fi incercata terapia
medicala.
Tratamentul chirurgical este indicat in:
- glaucom cu unghi inchis acut. Tratamentul laser poate crea un orificiu la nivelul irisului permitand drenarea fluidului de la nivelul
ochiului. Pacientii ce prezinta glaucom cu unghi inchis la un ochi vor necesita tratament laser si la celalat ochi pentru a preveni
aparitia glaucomului si la acesta. De asemenea persoanele ce prezinta unghiuri de drenaje ale umorii apoase inguste pot necesita
terapie laser pentru prevenirea aparitiei glaucomului cu unghi inchis acut. Daca terapia laser nu este eficienta, se iau in considerare
interventii chirurgicale clasice precum iridectomia si trabeculectomia
- glaucomul cu unghi deschis. Daca PIO se mentine la un nivel inalt sau daca leziunile de la nivelul nervului optic evolueaza in ciuda
medicatiei, tratamentul chirurgical este necesar si in cazul glaucomului cu unghi deschis. Terapia laser ar putea fi necesara inca din
stadiile initiale pentru tratamentul glaucomului cu unghi deschis, in special la persoanele ce prezinta PIO crescuta din stadiile
incipiente sau glaucom sever. In anumite cazuri, terapia chirurgicala in stadiile incipiente in cazul glaucomului cu unghi deschis poate
fi mai eficienta decat picaturile de ochi (colir) pentru reducerea PIO si prevenirea orbirii.
Copii cu glaucom congenital necesita tratament chirurgical pe cat de repede posibil pentru prevenirea orbirii.
Scopul principal al terapiei chirugicale in glaucom este mentinerea vederii prin:
- mentinerea sanatatii nervului optic
- reducerea PIO prin deschiderea unghiurilor de drenaj blocate sau prin creerea unor noi zone de drenaj pentu umoarea apoasa.
In anumite situatii, interventia chirugicala este efectuata pentru ameliorarea simptomatologiei dureroase la pacientii cu glaucom.
Tipuri de tratament chirurgical
Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale pentru tratamentul glaucomului la adult.
- interventia chirurgicala pentru cresterea drenajului umorii apoase de la nivelul ochiului. Acest tip de interventie chirurgicala
presupune creerea unei portite prin care lichidul sa fie drenat de la nivelul ochiului. In cazurile de glaucom sever, interventia
chirurgicala presupune montarea unui sistem de filtrare (seton), de obicei confectionat din plastic, care permite drenarea fluidului de la
nivleul portiunii anterioare a ochiului intr-o zona de la care poate fi drenat in afara ochiului. Aceasta procedura este folosita in cazul
tratamentului glaucomului cu unghi deschis si a glaucomului cu unghi inchis cronic
- trabeculectomie
- chirurgie cu sunt tubular (cu seton)
- interventie chirurgicala pentru prevenirea inchiderii unghiului de drenaj. Aceasta interventie presupune creerea unei noi deschizaturi
in zona irisului ce permite curgerea lichidului la nivel ocular. Este utilizata pentru tratarea atacul de glaucom cu unghi inchis acut sau
pentru prevenirea apartitiei glaucomului cu unghi inchis la persoanele ce prezinta unghiuri de drenaj inguste. Astazi, iridectomia laser
poate fi efectuata in locul iridetomiei chirurgicale. Totusi, anumite persoane cu glaucom sever sau complicat pot necesita iridectomia
chirurgicala
- interventia chirurgicala efectuata pentru reducerea cantitatii de umoare apoasa secretata la nivel ocular.
In cazul in care alte interventii chirurgicale nu reusesc sa imbunatateasca circulatia lichidului la nivel ocular, se poate efectua o
interventie de distrugere a portiunii ochiului implicata in secretia acestui fluid (corpii ciliari). Aceasta interventie este indicata si in
cazul aparitiei de tesut cicatriceal in urma interventiilor anterioare.
Distrugerea corpilor ciliari reduce cantitatea de lichid secretata la nivel ocular, reducandu-se astfel presiunea intraoculara. Interventiile
ce au drept scop reducerea cantitatii de lichid de la nivelul ochiului sunt indicate numai in cazul persoanelor cu glaucom sever a caror
situatie nu s-a imbunatatit in urma utilizarii tratamentului medical sau a altor tipuri de interventii chirurgicale. Aceasta interventie
chirurgicala poate fi efectuata numai cu ajutorul laserului. In anumite cazuri, poate fi efectuata utilizand o sonda criogenica aplicata
extern sau chirurgia deschisa.

Tratamentul chirurgical pentru glaucomul congenital

Pentru glaucomul congenital exista doua interventii usor diferite prin care se incearca deschiderea directa a unghiurilor de drenaj ale
umorii apoase. Sunt in mod egal eficiente la copii, dar nu sunt folosite la adulti. Daca aceste interventii esueaza la copii, atunci se pot
tenta trabeculectomia sau interventia seton.
- goniotomie
- trabeculotomie.
De retinut!
Medicatia poate fi utilizata inaintea interventiei chirurgicale pentru a reduce gradul de opacitate al corneii.
Cataracta (opacifierea lentilei de la nivelul ochiului-cristalinul) poate aparea in urma tratamentului chirurgical pentru glaucom si
acesta este motivul pentru care interventia chirurgicala nu este o metoda terapeutica de prima intentie in cazul glaucomului cu unghi
deschis.
Cataracta poate aparea si la persoanele ce sufera de glaucom fara ca acestia sa fi suferit o interventie chirurgicala; acest fenomen apare
de obicei la persoanele in varsta. Tratamentul pentru cataracta poate fi efectuat simultan cu cel pentru glaucom. Daca aceste interventii
se efectuaza simultan, se poate observa o imbunatatire a vederii postchirurgie.
Decizia de a accepta sau nu interventia chirurgicala este de obicei mai greu de luat in cazul celor cu glaucom decat in cazul altor
afectiuni deoarece:
- in multe cazuri, persoana nu resimte durere si nici pierderea acuitatii vizuale
- interventia chirurgicala determina imediat dupa aceasta o inrautatire a vederii. Vederea poate fi afectata pentru saptamani si luni
dupa interventia chirurgicala. Pentru anumite persoane, acuitatea vizuala nu va fi niciodata la fel de buna ca inainte de interventia
chirurgicala. Tratamentul chirurgical nu vindeca complet glaucomul. Totusi, tratamentul chirurgical reduce sansele de pierdere
ulterioara a vederii.
Ca si in cazul oricarui alt tip de interventie chirurgicala, decizia de tratament chirurgical trebuie luata impreuna cu medicul analizand
riscurile si beneficiile interventiei. Un factor ce trebuie luat in considerare consta in alegerea ochiului ce trebuie operat mai intai.
Exista si alte probleme ce trebuie discutate cu medicul specialist inainte de a lua decizia unui tratament chirurgical.
Interventiile prin care se distrug corpii ciliari implicati in secretia umorii apoase (interventii ciclodistructive) sunt folosite de obicei
atunci cand alte tratamente, inclusiv alte tratamente chirurgicale, au esuat. Efectuarea mai multor astfel de interventii de-a lungul
timpului poate duce la distrugerea unei portiuni prea mari din corpii ciliari, astfel incat se secreta o cantitate prea mica de umoare
apoasa. Aceasta poate duce la inmuierea globului ocular determinand opacifierea cristalinului (cataracta).

Alte tratamente
Sus

Tratamentul laser se bazeaza pe utilizarea luminii tip laser in locul instrumentelor chirurgicale clasice si poate fi utilizat in cazul
anumitor persoane suferind de glaucom.
Tratamentul laser poate fi folosit pentru tratamentul glaucomului cu unghi deschis inainte ca tratamentul medicamentos sa fie incercat.
Intr-un studiu efectuat pe un numar mare de persoane, cei ce au avut glaucom cu unghi deschis, au fost tratati fie cu laser fie cu
medicamente. Rezultatele studiului au aratat ca cei ce au primit tratament laser:
- au avut presiuni mai mici intraoculare. De asemenea au suferit o pierdere mai redusa a vederii pe o perioada de 3,5 ani comparativ cu
cei tratati medicamentos
- erau mai putin probabil sa necesite medicatie multipla pentru controlul PIO.
Din nefericire, nu toate persoanele tratate cu laser prezinta o PIO redusa in urma tratamentului. Pentru anumite persoane, aceasta PIO
scazuta se mentine doar pentru cativa ani. Altii pot prezenta o crestere a PIO. Anumite tipuri de glaucom cu unghi deschis raspund mai
bine la tratamentul laser decat altele.
Glaucomul determina orbire prin distrugerea celulelor nervoase dispuse in partea posterioara a globului ocular si se produce adesea
fara o crestere PIO. Multi medici considera ca glaucomul este o boala neurodegenerativa, mai degraba decat o boala determinata doar
de o PIO crescuta. Acest lucru are o importanta majora in conditiile in care tratamentele viitoare vor putea proteja celulele nervoase de
la nivel ocular de efectele glaucomului (terapie neuroprotectiva). Astfel de terapii sunt in testare, dar nici una nu s-a dovedit pana
acum sigura si eficienta in tratamentul glaucomului.
In conditiile in care glaucomul nu poate fi vindecat iar tratamentul nu previne in toate cazurile evolutia pierderii vederii, persoanele
suferind de aceasta boala pot fi tentate sa incerce terapiile alternative, precum acupunctura sau marijuana. Anumite terapii alternative
sau complementare au fost testate in glaucom, insa majoritatea nu au fost studiate si nici nu a fost demonstrata eficacitatea acestora.
Anumite astfel de terapii alternative pentru tratamentul glaucomului pot ficostisitoare si consumatoare de timp, cateva pot fi chiar
periculoase pentru sanatate.

Optiuni terapeutice
Sus

Tratamentul laser pentru cresterea drenajului lichidului de la nivel ocular


Tratamentul laser pentru cresterea drenajului de la nivel ocular implica interventia la nivelul unghiurilor de drenaj ale umorii apoase.
Aceste interventii sunt utilizate pentru tratamentul glaucomului cu unghi deschis sau a glaucomului cu unghi inchis cronic
Trabeculoplastia laser
Sclerostomia laser
Tratamentul laser pentru prevenirea inchiderii unghiului de drenaj
Tratamentul laser pentru prevenirea unghiului de drenaj implica efectuarea unei noi deschizaturi la nivelul irisului ce permite curgerea
lichidului prin ochi. Aceasta interventie este utilizata pentru tratamentul atacului acut de glaucom cu unghi inchis si poate preveni
aparitia glaucomului cu unghi inchis la persoanele cu unghiuri de drenaj inguste.
Iridotomie laser
Tratamentul laser pentru scaderea cantitatii de lichid secretata la nivel ocular
Atunci cand alte interventii chirurgicale esueaza in a imbunatati curgerea umorii apoase in ochi, pot fi incercate interventiile pentru
distrugerea corpilor ciliari. Aceste interventii sunt utilizate si in cazul formarii de tesut cicatriceal in urma interventiei chirurgicale.
Distrugerea corpilor ciliari reduce cantitatea de lichid secretata la nivel ocular, reducandu-se astfel PIO. Interventiile pentru scaderea
cantitatii de umoare apoasa secretata sunt utilizate doar la pacientii cu glaucom sever a caror situatie nu s-a imbunatatit in urma
tratamentului medicamentos sau a altor tipuri de tratamente chirurgicale. Cel mai adesea, aceasta interventie se realizeaza fara a se
patrunde in globul ocular. Totusi, in anumite situatii, o sonda introdusa in ochi poate fi utilizata pentru tratamentul direct al corpilor
ciliari.
Ciclofotocoagulare laser
De retinut!
Tratamentul laser este primul incercat atunci cand medicatia pentru glaucom nu este eficienta in reducerea PIO. Daca terapia laser nu
este eficienta, se pot tenta alte terapii chirurgicale.
Efectele anumitor terapii laser nu se mentin pe o perioada mare de timp. Repetarea terapiilor laser, a tratamentului medicamentos sau a
altor tratamente chirurgicale poate fi necesara dupa o perioada de timp.

Uveitele

Generalitati
Sus

Uveita este inflamatia tractului uveal, care este format din iris (irita), corpul ciliar (ciclita) si coroida (coroidita). Afectiunile
inflamatorii ale ochiului se pot, insa, localiza la nivelul retinei (retinita) sau al vascularizatiei retiniene (vasculita retiniana).
Inflamatia intraoculara este clasificata in functie de prezenta predominenta a semnelor de inflamatie in segmentul anterior, posterior
sau de prezenta acestora in cele doua segmente oculare, in:
- uveita anterioara
- uveita posterioara (panuveita).
Uveita mai poate fi clasificata astfel:
- uveita acuta sau cronica
- uveita granulomatoasa sau negranulomatoasa.
In general, mecanismul fiziopatogenic al uveitei este imunologic dar la un numar semnificativ de pacienti, la cei cu SIDA sau alte
afectiuni imunologice, cauza primara este infectia.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Diagnostic

3. Cauze

4. Tratament

Diagnostic
Sus

Uveita anterioara este caracterizata prin celule de tip inflamator si inflamatie in interiorul umorii apoase. Celulele mai pot fi observate
pe endoteliul cornean sub forma de precipitate keratinice (PK).
In uveita granulomatoasa precipitatele keratinice sunt mai mari, "ca seul de oaie", si se pot observa noduli la nivelul irisului.
In uveita negranulomatoasa, precipitatele keratinice sunt mai mici, iar nodulii irisului lipsesc.
In cazuri rare, uveita granulomatoasa poate avea initial un aspect care mimeaza uveita negranulomatoasa. In uveita anterioara severa
poate fi prezent hipopion (colectii stratificata de celulele albe) si fibrina in interiorul camerei anterioare. Practic, in toate formele de
uveita anterioara, pupila este micsorata si odata cu dezvoltarea de sinechii (aderente intre iris si capsula anterioara a cristalinului)
devine si neregulata.

Uveita anterioara negranulomatoasa se manifesta acut, cu durere unilaterala, hiperemie, fotofobie si diminuarea vederii. Uveita
anterioara granulomatoasa debuteaza mai frecvent subacut, cu vedere neclara la un ochi si cu inflamatie discreta.
In uveita posterioara sunt prezente celule in corpul vitros. Leziunile inflamatorii pot fi localizate la nivelul retinei sau coroidei.
Leziunile recente sunt galbene cu margini neclare, in timp ce leziunile vechi au margini mai bine delimitate si sunt de obicei
pigmentate. Ingrosarea peretilor vaselor retiniene se poate produce adiacent acestor regiuni sau pe un teritoriu mai intins. In cazurile
severe, opacifierea vitroasa impiedica vizualizarea detaliilor retiniene. Uveita posterioara se prezinta cu diminuarea progresiva a
durerii la un ochi relativ asimptomatic.
Afectarea bilaterala este obisnuita. Diminuarea vederii se poate datora incetosarii sau opacitatilor vitroase, leziunilor inflamatorii ce
implica macula, edemului macular, ocluziei venelor retiniene sau mai rar neuropatiei optice asociate.

Cauze
Sus

Afectiunile sistemice asociate cu uveita anterioara negranulomatoasa sunt bolile legate de HLA-B27:
- sacroileita
- spondilita anchilozanta
- sindrom Reiter
- psoriazis
- colita ulcerativa
- boala Crohn.

Boala Behcet produce atat uveita anterioara, cu hipopion recurent, cat si uveita posterioara, cu modificari marcate ale vaselor
retiniene. Infectiile cu virusul herpes simplex si cele cu virusul herpes zoster pot determina uveite anterioare negranulomatoase.
Bolile care determina uveita anterioara granulomatoasa au tendinta de a determina si uveite posterioare. Acestea includ:
- sarcoidoza (afectare bilaterala)
- tuberculoza pulmonara
- sifilis
- toxoplasmoza
- sindromul Vogt-Koyanagi-Harada (uveita bilaterala asociata cu alopecie, polioza - gene, sprancene sau par depigmentate - vitiligo,
hipoacuzie)
- oftalmia simpatica.

Sifilisul genereaza un aspect caracteristic al fundului de ochi (sare si piper), adesea cu diminuarea vizuala surprinzator de usoara cu
exceptia cazurilor in care este prezenta si atrofia optica luetica primara.
In toxoplasmoza sunt prezente de obicei semne ale unor episoade anterioare de retinocoroidita.
Principalii agenti responsabili de inflamatia oculara in SIDA si in alte afectiuni cu imunodeficienta sunt:
- virusul citomegalic
- virusul herpes simplex
- virusul herpes zoster
- micobacteriile
- Criptococcus
- Toxoplasma
- Candida.
Vasculitele retiniene autoimune si pars planitis (uveita intermediara) sunt afectiuni idiopatice care produc uveite posterioare.
Dezlipirea de retina, tumorile intraoculare sau limfomul sistemului nervos central pot mima uveita.

Tratament
Sus

De regula, uveita anterioara raspunde la tratament cu corticoizi topici. Uneori, pot fi necesare injectii perioculare cu steroizi sau
steroizi sistemici. Dilatarea pupilei este importanta pentru ameliorarea disconfortului si prevenirea sinechiilor posterioare.
Uveita posterioara necesita mai frecvent corticoterapie sistemica si uneori imunosupresie sistemica cu azatioprina sau ciclosporina.

In general, dilatarea pupilara nu este necesara. In toate cazurile in care se identifica o cauza infectioasa poate fi indicata chimioterapia
specifica. In general, prognosticul uveitelor anterioare, in special al celor negranulomatoase, este mai bun decat cel al uveitelor
posterioare.

Ingrijirea pacientilor cu uveita este apanajul specialistului oftalmolog dar cooperarea unor medici de alte specialitati este esentiala
pentru determinarea cauzelor si supravegherea administrarii agentilor antimicrobieni, dozelor mari de corticosteroizi sistemici si a
imunosupresoarelor sistemice.

Iridociclita

inflamatie oculara ce afecteaza irisul si corpul ciliar. O iridociclita este o afectiune relativ frecventa, acuta si cronica, atingand adesea
ambii ochi si cu tendinta de a recidiva.

Cauze - Acestea sunt multiple si uneori dificil de determinat. O iridociclita survine adesea dupa o infectie bacteriana (sinuzita, abces
dentar, infectie urinara, tuberculoza, sifilis, bruceloza etc.), virala (herpes, zona zoster indeosebi) sau parazitara (leptospiroza).

Simptome - O iridociclita se manifesta prin dureri oculare surde si moderate si printr-o scadere variabila, in general limitata, a
acuitatii vizuale. Examenul constata o inrosire a ochiului.

Tratament - Acesta este concomitent cu cel al cauzei atunci cand ea a fost gasita, si cel al simptomului inflamator cu colire sau cu
injectii subconjunctivale antiinflamatorii, cu colire midriatice care dilata pupila pentru a evita sinechiile si, uneori, prin corticoterapie
generala.
Sinonim: irita.

Keratoconul

Generalitati
Sus

Keratoconul reprezinta termenul medical ce descrie o afectiune de natura noninflamatorie cu caracter progresiv a corneei, care se
manifesta de obicei bilateral (dar asimetric). El consta in deteriorarea progresiva a structurii epiteliului corneean. Cu timpul
corneea se subtiaza si in final pot sa apara modificari de forma ale suprafetei oculare. De obicei, keratoconul este diagnosticat la un
singur ochi si dupa o evolutie destul de lenta se manifesta si la ochiul aparent sanatos. Daca simptomele sunt discrete, pacientii ignora
insa aceasta afectiune, uneori prezentandu-se la medic in stadii foarte avansate.

Vindecarea leziunilor corneene se face prin cicatrizare, un proces care sta la baza aparitiei tulburarilor de vedere. Astigmatismul si
miopia sunt alte doua complicatii majore ale acestei boli. Lasata netratata, boala poate afecta capacitatea pacientului de a citi, de a
conduce un automobil si ii scade semnificativ calitatea vietii.

Se pare ca keratoconul afecteaza toate straturile cornee, in principal stroma, determina rupturi ale membranei Bowman si favorizeaza
aparitia depozitelor de fier in celulele epiteliale bazale ale corneei (formand asa numitele inele Fleischer). Membrana Bowman
reprezinta de fapt un strat foarte dens de colagen al carei rol principal este acela de a proteja stroma corneeana, in ciuda grosimii sale
de numai 8-14 micrometri. Stroma corneeana se afla sub membrana Bowman si contine fibre de colagen cu dispozitie neregulata si
keratocite. In stroma exista peste 200 straturi de colagen tip 1, ea fiind responsabila in proportie de 90% de grosimea si consistenta
corneei.
Frecventa acestei boli in populatie variaza foarte mult in functie de regiunea geografica. Specialistii considera ca apare mai frecvent in
zone din Arabia, din India si Noua Zeelanda.

Keratoconul apare de cele mai mult izolat, insa au fost descrise si cazuri ce au debutat pe fondul unor afectiuni sistemice sau oculare
cronice. Cele mai frecvente afectiuni oftalmologice care s-au complicat la un moment dat in evolutie cu keratocon sunt reprezentate de
keratoconjunctivita venerica, retinita pigmentosa, amauroza congenitala Leber, iar dintre bolile sistemice cel mai adesea au fost
asociate: sindromul Marfan, sindromul Ehlers- Danlos, prolapsul de valva mitrala, dermatita atopica si sindromul Down. In cazul
pacientilor cu sindrom Down keratoconul are tendinta de evolutie mult mai rapida. Majoritatea cazurilor apar spontan, insa la 14% din
pacienti exista semne de transmitere genetica a afectiunii.

Keratoconul este o boala care debuteaza la pubertate si are progresie relativ lenta pana in jurul decadei a patra de varsta. El este
considerat a fi cea mai cunoscuta si frecventa distrofie corneeana, afectand 1 din 1000 de persoane tinere. La varstnici apare, insa,
destul de rar.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Consultarea unui specialist


5. Investigatii paraclinice

6. Tratament

7. Prognostic

8. Complicatii

9. Prevenire

Cauze
Sus

Cauza exacta de aparitie a keratoconului este incomplet cunoscuta, insa se pare ca exista anumite corelatii cu activitatea anormala a
unor enzime ale corneei. Studiile au demonstrat ca cele mai multe cornee keratoconice se caracterizeaza printr-o activitate crescuta a
proteazelor, enzime capabile sa distruga legaturile dintre fibrele de colagen din stroma. Aceasta activitate aberanta apare pe fondul
unei reduceri a mecanismelor de inhibare a functiei lor.
Exista si teorii care sustin ca mecanismul patogen are la baza acumularea de radicali liberi in cornee datorita reducerii activitatii unei
enzime numite aldehid dehidrogenaza. Indiferent care ar fi mecanismul exact de aparitie a bolii, efectul ramane acelasi: rezistenta
mecanica si grosimea corneei este foarte redusa.

Keratoconul apare mai frecvent la pacientii care poarta lentile de contact si la cei care au miopie, iar unele studii au remarcat existenta
unei corelatii cu terenul atopic sau/si alergic al pacientilor. Specialistii considera ca aceasta afectiune poate fi asociata cu boli
sistemice si oftalmologice, cu frecatul excesiv la ochi, cu alergii oculare specifice. Se pare, de asemenea, ca pacientii cu distrofii
corneene au un risc mai crescut de a dezvolta keratocon.

Simptomatologie
Sus
Keratoconul poate determina in timp scaderea acuitatii vizuale datorita modificarii de transparenta a corneei (prin
dezvoltarea cicatricilor). Alte acuze includ:
- aparitia halourilor luminoase in jurul obiectelor;
- diplopie monoculara;
- imagini distorsionate.

In general simptomele se agraveaza pe masura ce boala evolueaza. Daca la inceput defectele de refractie sunt minime, in stadiile
avansate este afectata vederea la intuneric, pacientul nu poate dstinge clar detaliile, sau chiar formele. Afectiunea este bilaterala, dar
adesea are caracter asimetric: unul din ochi este mult mai afectat comparativ cu celalalt. Unii pacienti dezvolta fotofobie (sensibilitate
exagerata la lumina), senzatie de tensiune oculara, prurit ocular. Durerea nu apare decat in cazurile complicate, cu evolutie foarte
lunga.

Initial, corectia cu ochelari sau lentile de contact flexibile poate ameliora vederea, insa acuitatea vizuala este intr-un declin permanent
daca nu se trateaza corespunzator boala. In final se poate ajunge la corectie optica cu lentile de contact rigide.

Consultarea unui specialist


Sus

Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la un control de specialitate daca acuza scaderi ale acuitatii vizuale, diplopie sau orice alt simptom
de natura oftalmologica, pentru a fi diagnoticati si pentru a primi tratament de specialitate. In cazul in care corectia cu ochelari sau
lentile de contact nu este satisfacatoare, specialistii recomanda ca pacientul sa fie consultat de catre un oftalmolog cu experienta in
astfel de cazuri sau chiar cu o supraspecializare in acest domeniu.

Investigatii paraclinice
Sus
Adesea keratoconul este diagnoticat in adolescenta. Scaderea acuitatii vizuale este principalul simtpom care determina prezentarea
pacientului la medic. Investigarea bolnavului este inceputa cu anamneza, medicul afland in cadrul acesteia simptomele exacte, debutul
lor si daca pacientul are antecedente personale patologice sugestive. Este foarte important de aflat daca astfel de probleme au existat in
familie, deoarece keratoconul poate avea transmitere genetica.

Investigatia oftalmologica initiala in keratocon este reprezentata de examenul cu lampa cu fanta a corneei. Daca boala este avansata,
aspectul corneei este foarte sugestiv si un specialist cu experienta in domeniu poate diagnostica foarte rapid cazul. In functie de etapa
de evolutie in care este surprins keratoconul, medicul poate indica si alte investigatii mai exacte. Se pot realiza masuratori
keratometrice, care pot obiectiva aparitia unui astigmatism sau se pot realiza retinoscopii.
La examinarile oftalmologice cel mai frecvent se observa:

1. Aparitia unor pigmentatii verzui denumite inele Fleischer - ele sunt caracteristice in peste 50% din cazuri si sunt reprezentate de
depunerea de hemosiderina in epiteliul corneean.

2. Existenta striatiilor Vogt - sunt linii patologice foarte fine care se pot observa in cornee.

3. Dezvoltarea cicatricilor corneene care pot avea aspect nodular sau fibrilar.

Pentru obtinerea unui diagnostic de certitudine se poate realiza topografia corneeana sau videokeratografia. Ea este de fapt o
procedura diagnostica noninvaziva utila in realizarea unei harti topografice a curburilor de la suprafata corneei. Procedura se
realizeaza in doar cateva secunde si este nedureroasa. Rezultatele ei sunt foarte bune si pot localiza eventuale cicatrici sau regiuni
distorsionate, astfel incat diagnosticarea keratoconului sa fie cat mai exacta.
In cazurile neclare, care au nevoie de confirmarea grosimii corneei se poate realiza o investigatie speciala numita pahimetrie.
Investigarea paraclinica a pacientului este foarte complexa deoarece medicul trebuie sa excluda si alte afectiuni probabile care au
simptome asemanatoare sau care se manifesta prin subtierea corneei. Cele mai frecvente patologii cu care se realizeaza diagnosticul
diferential al keratoconului includ: diplopia, keratita interstitiala, keratoglobus (afectiune rara in care corneea se subtiaza mai ales la
margini si care poate coexista cu keratoconul ereditar), degenerare pellucida marginala (afecteaza in special zona marginala a corneei
pe o portiune ingusta, de 1-2 mm, de obicei de-a lungul marginii inferioare).

In general, alte investigatii de laborator nu sunt necesare: testele de refractie, keratometria, topografia corneeana si examenul cu lampa
cu fanta sunt cele care il ajuta cel mai mult pe medic sa stabileasca diagnosticul de keratocon.

Tratament
Sus

Pentru majoritatea pacientilor cu keratocon, tratamentul de baza este reprezentat de corectia optica cu lentile de contact rigide. Daca
keratoconul este in faza precoce de evolutie, medicul poate recomanda ochelari sau lentile flexibile, moi. Keratoconul evolutiv,
avansat, are intotdeuna indicatie de lentile de contact rigide.

Purtarea prelungita a lentilelor de contact poate fi complicata cu episoade de intoleranta, reactii alergice, abraziuni corneene si chiar
neovascularizare corneeana, care reduc semnificativ acuitatea vizuala prin scaderea transparentei. Acest fapt scade considerabil
complianta pacientilor la tratament si este motivul pentru care, cel putin in etapele de inceput, pacientii prefera ochelarii. Calitatea
vederii pacientului se poate modifica destul de mult in cursul catorva luni, ceea ce impune schimbarea periodica a lentilelor de
contact sau a ochelarilor.

Uneori, in cazurile de keratocon avansat si foarte neregulat, medicii pot prescrie si lentile sclerale. Ele acopera o suprafata mult mai
mare a ochiului si cresc astfel stabilitatea. Totusi, dimensiunile mai mari, comparativ cu lentilele de contact clasice, le fac mai putin
atragatoare pentru pacient, care are probleme in a le aplica si care le poate simti mult mai inconfortabile.

Keratoconul nu are indicatie directa de tratament farmacologic, insa administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, antihistaminice
sau stabilizatori de membrana mastocitara pot controla cu succes semnele si simptomele diverselor alergii oculare si pruritului local,
care pot duce la frecarea excesiva a ochilor.

Tratamentul chirugical este recomandat pacientilor cu cicatrici nodulare centrale. Ele pot fi indepartate prin keratectomie superficiala.
In urma procedurii se amelioreaza semnificativ tolerabilitatea lentilelor de contact. Cazurile extreme pot avea indicatie de
transplant de cornee.

O noua procedura chirugicala a fost propusa pentru tratarea keratoconului. Ea foloseste lumina ultravioleta si riboflavina.
Procedura presupune initial indepartarea epiteliului corneean, cu expunerea stromei, care va fi supusa tratamentului cu riboflavina si
lumina UV. Apoi, corneea este lasata sa se reepitelizeze, sperand ca noul strat de colagen va fi mult mai puternic si va creste
rigiditatea corneei. Aceasta metoda ramane deocamdata controversata, specialistii avand pareri impartite despre eficienta ei. Ca
urmare, studiile si experimentele de laborator inca verifica aplicabilitatea ei pe scara larga in viitor.

Prognostic
Sus

Majoritatea cazurilor de keratocon se pot ameliora semnificativ prin corectia optica oflosind lentile de contact. Tipul acestora depinde
in principal de stadiul de evolutie al bolii, mai exact, daca boala este la debut, pacientul poate primi lentile flexibile, insa daca
diagnosticul este tardiv, atunci lentilele moi sunt depasite din punct de vedere terapeutic si se indica lentile rigide. Acuitatea vizuala
este redobandita, iar daca pacientul are o igiena riguroasa si o toaleta locala stricta, riscul de aparitie a complicatiilor cauzate
de lentilele de contact este relativ scazut.

Chiar si daca se indica transplantul de cornee, rezultatele sunt bune si prognosticul pacientului este favorabil. Se pare ca in final 10-
20% din pacientii cu keratocon au indicatie de transplant de cornee, iar procentul poate sa creasca daca tratamentul cu lentile de
contact nu este disponibil.

Studiile recente au demonstrat ca aceasta afectiune, chiar daca are tendinta la progresie in timp, se va stabiliza la un moment dat. Cel
mai adesea keratoconul progreseaza timp de 10- 20 de ani si apoi modificarile devin permanente.
Diagnosticare bolii la varste foarte tinere sugereaza un prognostic mai prost si o evolutie mai severa a keratoconului in anii ce
urmeaza.

Complicatii
Sus

Cazurile de keratocon avansat pot sa evolueze rar catre hidrops corneeal acut (keratocon acut), mai ales daca se rupe membrana
Descemet. In aceasta situatie apare edemul stromal central si cicatrizarea corneeana severa. Simptomele acestei complicatii sunt
reprezentate de scaderea brusca a acuitatii vizuale si disconfort ocular.

Pacientii cu lentile de contact pot dezvolta complicatii induse de prezenta acestora pe suprafata ochiului, in special abraziuni si
conjunctivita paplilara giganta.

Pacientii diagnosticati cu keratocon ar trebui sa evite orice interventie laser pe ochi. Prezenta acestei afectiuni reprezinta o
contraindicatie pentru acest tip de interventii si din acest motiv, anterior fiecarei operatii se realizeaza topografierea corneei.
Prevenire
Sus

Nu exista masuri preventive specifice pentru evitare keratoconului. Unii specialisti considera ca pacientii cu aceasta patologie trebuie
sa fie cat mai prompt si corect tratati pentru alergii oculare si trebuie educati in vederea evitarii frecarii la ochi. Acestia sunt
importanti factori de risc pentru aparitia keratoconului, iar indepartarea lor poate avea efecte benefice asupra evolutiei bolii
de fond.

Camp vizual

Ansamblul punctelor din spatiu pe care ochiul il poate percepe atunci cand este imobil.

Explorarea campului vizual


- Explorarea clinica are avantajul de a putea fi realizata in orice loc, fara instrumente. Principalul ei inconvenient este faptul de a nu fi
reproductibila: ea nu poate servi deci decat ca examen de depistare. In testul de confruntare, subiectul, care priveste drept in fata lui,
trebuie sa semnaleze momentul in care percepe un obiect ("testul") pe care examinatorul il deplaseaza in fata ochilor sai de la periferie
spre centru. In proba lui Amsler, subiectul trebuie sa fixeze punctul central al unei scheme desenand anomaliile pe care le percepe.
- Explorarea instrumentala prezinta avantajul de a fi reproductibila: ea permite deci, daca e cazul, sa se urmareasca evolutia diferitilor
parametri. Ea utilizeaza un test luminos mobil si inregistreaza diferitele locuri in care acesta devine vizibil pentru pacient. Explorarea
instrumentala se face, in general, cu ajutorul unui aparat numit "perimetrul lui Goldmann". Analizorullui Friedmann foloseste aceleasi
principii.

Anomalii ale campului vizual


- Amputarea este o ingustare a limitei periferice a campului vizual. In anumite cazuri, ea este consecinta unui glaucom foarte evoluat
sau unei retinopatii pigmentare (degenerescenta ereditara). In alte cazuri, amputarea campului vizual este urmarea unei atingeri a
cailor vizuale. Ea este localizata atunci intr-o parte precisa, antrenand o cuadranopsie (amputarea unui sfert de camp vizual al fiecarui
ochi) sau o hemianopsie (amputarea unei jumatati a campului vizual al unui ochi), mai des verticala decat orizontala.
- Scotomul este o zona de orbire sau de vedere slaba din interiorul campului vizual cauzata de o atingere a retinei sau a cailor vizuale.
Subiectul poate sa nu perceapa aceasta zona in mod spontan sau poate sa o perceapa ca pe o pata.

Tensiunea oculara, cheia ingrijirii bolnavilor de glaucom

Conform unui nou studiu realizat de cercetatorii de la universitatea "Yonsei University College of Medicine in
Seoul" din Coreea de Nord, chiar daca tensiunea oculara a bolnavilor de glaucom are, in medie, valori scazute,
fluctuatiile valorilor sunt asociate cu reducerea campului vizual periferic.

Studiul a fost efectuat pe un lot de 408 pacienti, cu varsta medie de 66 de ani, care au urmat un tratament triplu
pentru glaucom, inclusiv operatii chirurgicale. Dupa operatie, la toti pacientii s-au inregistrat valori scazute ale
tensiunii oculare. Pacientii, ale caror campuri vizuale si valori ale tensiunii oculare au fost monitorizate timp de
cativa ani dupa operatie, au fost impartiti in 2 grupuri in functie de gradul de fluctuatie a tensiunii oculare.
Ultimele examinari, realizate la 13 ani dupa operatie, au evidentiat ca pacientii a caror tensiune oculara prezenta fluctuatii puternice,
aveau o deficienta mult mai grava in ceea ce priveste campul vizual. Rezultatele sugereaza ca partea campului vizual deteriorata de
glaucom, nu poate fi stabilizata doar prin scaderea tensiunii oculare post-operatorii, ci necesita, de asemenea, reducerea pe termen
lung a fluctuatiilor tensiunii oculare post-operatorii
Hipermetropia

Generalitati
Sus

Hipermetropia reprezinta o afectiune care se manifesta prin vedere incetosata. Persoanele ce sufera de hipermetropie vad bine la
distanta si vad obiectele departate mai aproape decat sunt in mod obisnuit, desi tulburarile sunt si la nivelul vederii de aproape si la
vederea la distanta. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a focaliza imaginile apropiate si nu pot realiza activitati
precum cititul sau cusutul. Desi defectele ce cauzeaza aceasta boala pot fi prezente de la nastere (de exemplu aplatizarea corneei sau
glob ocular scurt), lungirea globului ocular in copilarie poate corecta tulburarile de vedere.
Pe masura ce se inainteaza in varsta ochiul isi pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor
oculare asa incat imaginea sa se focalizeze pe retina). Hipermetropia este de cele mai multe ori evidenta dupa varsta de 40 de ani, cand
ochii pierd capacitatea de acomodare. Tulburarile de focalizare datorate varstei, ce poarta denumirea de prezbitie, determina ca
hipermetropia sa devina aparenta.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome
4. Mecanism fiziopatologic

5. Factori de risc

6. Consult de specialitate

7. Medici specialisti recomandati

8. Investigatii

9. Tratament

10. Profilaxie

Cauze
Sus

Hipermetropia apare atunci cand razele luminoase ce patrund in ochi se focalizeaza in spatele retinei (in mod normal ele trebuie sa se
focalizeze pe retina). Aceasta afectiune este cauzata de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mica
sau cristalinul este impins spre posterior in interiorul ochiului.
Hipermetropia este de obicei congenitala, o persoana cu rude ce au hipermetropie au riscul mai mare de a dezvolta la randul lor
afectiunea.
Hipermetropia apare din copilarie, dar pana la varsta de 40 de ani procesul de acomodare corecteaza tulburarile de vedere. Capacitatea
de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu varsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cat si la miopi si la emetropi (persoane
care nu au tulburari de vedere) - acest lucru poarta numele de presbitie.
Aceasta tulburare poate fi determinata de retinopatie, tumori oculare si dizlocari de cristalin.

Simptome
Sus
Principalul simptom al hipermetropiei este vederea incetosata, in special pentru obiectele de aproape. Devin dificile activitati ca cititul
sau cusutul.
Pot de asemenea sa apara:
- vedere incetosata, in special in timpul noptii
- cefalee frecventa (durere de cap)
- durere si tensiune oculara
- dificultate in a mentine randul atunci cand citeste sau tendinta de a citi acelasi rand de mai multe ori
Copii care au hipermetropie de cele mai multe ori nu au manifestari, totusi unii pot manifesta :
- cefalee frecventa
- isi freaca ochii des
- nu manifesta un interes prea mare pentru citit
- au dificultati de citit.

Mecanism fiziopatologic
Sus

Hipermetropia apare inca din copilarie, dar cresterea globului ocular si alungirea lui corecteaza afectiunea. Daca hipermetropia nu se
corecteaza pana la varsta de 9 ani, atunci cand ochiul se opreste din dezvoltare, vederea se poate totusi pastra nemodificata prin
acomodare.
Copii a caror hipermetropie nu se corecteaza prin acomodare, pot necesita ochelari sau lentile de contact. La adulti se indica chirurgie
care sa modifice forma corneei sau sa inlocuiasca cristalinul.
Hipermetropia poate trece neobservata pana la varsta de 40 de ani, dar dupa aceasta varsta muschii care controleaza contractia
cristalinului devin mai putin eficienti. Scaderea flexibilitatii cristalinului va scadea abilitatea de focalizare. Rigidizarea cristalinului se
numeste presbiopie.
Pe masura ce hipermetropia avanseaza, atat vederea la distanta cat si cea la apropiere sunt afectate si vor necesita corectare.
Ochelerii si lentilele de contact vor corecta tulburarile de vedere, dar nu influenteaza progresia bolii. Simptomele hipermetropiei se
accentueaza cu varsta.
Hipermetropia creste riscul aparitiei de strabism sau ambliopie (unul dintre ochi nu este folosit si zona corticala sufera o involutie).

Factori de risc
Sus

Factorii de risc pentru hipermetropie sunt:


- rude de gradul I (parinti, frati) cu hipermetropie
- varsta inaintata, peste 50-60 de ani, in special prin asociere cu prezbitie.

Consult de specialitate
Sus

Se apeleaza la medic atunci cand apar:


- o modificare brusca a vederii
- pierdere brusca sau o tulburare
- durere
- o secretie galbena sau verzuie de la nivelul ochiului
- atunci cand un copil sau un adolescent are simptome de hipermetropie sau are tulburari de vedere
- hipermetropie care se inrautateste la un adult
- apare intoleranta la lentilele de contact.

Medici specialisti recomandati


Sus
- medicul pediatru
- medicul de familie
- medicul de medicina interna
- medicul oftalmolog.

Investigatii
Sus

Un consult oftalmologic de rutina poate diagnostica hipermetropia sau alte tulburari de refractie, boli care afecteaza ochiul.
Consultul oftalmologic complet poate dura 30-60 minute.
Un consult oftalmologic de rutina include:
- istoricul medical al pacientului (alte boli ale pacientului) si examenul fizic
- istoricul medical al familiei pacientului
- teste vizuale (acuitatea vizuala, campul vizual, refractia oculara)
- tonometrie, masurarea presiunii intraoculare
- oftalmoscopia, care permite vizualizarea fundului de ochi si a altor componente oculare, utilizand un ansamblu de lentile care maresc
imaginea si o sursa de lumina
Pentru a diagnostica hipermetropia se instileaza in ochi substante cicloplegice, pentru a dilata pupila si a minimaliza acomodarea.
Depistarea precoce a hipermetropiei se face prin testarea acuitatii vizuale in special in cadrul examenelor generale din copilarie.
In cazul copiilor se pot aplica procedee de fotoscreening. Se realizeaza imagini video si nu necesita cooperare din partea copilului.

Tratament
Sus
Tratament - generalitati

Majoritatea persoanelor cu hipermetropie nu necesita tratament.


Ochelarii sau lentilele de contact imbunatatesc vederea atunci cand aceasta este alterata.
Prin corectarea cu lentile sau ochelari imaginea se va focaliza pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt prima optiune terapeutica
a hipermetropiei, ambele sunt eficiente, au un risc mai mic si sunt mai ieftine decat procedeele chirurgicale.
La pescrierea de lentile se specifica atat forma lentilei cat si puterea ei de refractie. Ochelarii nu ofera aceeasi calitate a imaginii in
centru si la periferie, pe cand lentilele de contact ofera.
In cazul in care hipermetropia este corectata fiziologic prin acomodare, pot sa apara dureri de cap (cefalee). In acest caz, prescrierea de
ochelari nu va ameliora capacitatea vizuala, dar va scadea simptomele.
Procedeele chirurgicale urmaresc modificarea suprafetei corneene, asa incat imaginea sa se formeze direct pe retina. Procedurile
chirurgicale folosite sunt: keratectomie fotorefractiva, keratoplastia termica, keratoplastia electrica si implantul de lentile intraoculare.
Avantaje si dezavantaje ale mijloacelor terapeutice:
- ochelarii reprezinta cea mai simpla si mai sigura metoda de corectie; dar se rup sau se sparg cu usurinta
- lentilele de contact produc o corectie predictibila si adecvata, dar cresc riscul de aparitie a leziunilor corneene si de infectii corneene.
De asemenea pot fi pierdute usor sau pot fi lovite
Procedeele chirurgicale: desi la cele mai multe persoane chirurgia corecteaza total hipermetropia, la unele este necesara si dupa
chirurgie corectia cu lentile sau ochelari. Procedeele chirurgicale au un risc crescut de infectii.
Terapia indicata pentru corectia hipermetropiei depinde de mai multi factori. Sunt anumite profesii care nu sunt compatibile cu
anumite procedee, de exemplu profesia de pilot de avion nu este compatibila cu anumite corectii.
Anumite boli sau terapii medicamentoase pot interfera cu terapia chirurgicala, de exemplu, bolile care determina scaderea imunitatii
sau anumite medicamente incetinesc procesul de vindecare in urma chirurgiei. Anumite boli ca diabetul zaharat sau stari fiziologice ca
sarcina pot determina modificari ale vederii (instabilitate refractara).
Varianta terapeutica trebuie aleasa si in functie de alte afectiuni asociate. La pacientii care au istoric de glaucom, keratocon, boala
inflamatorie oculara, keratita herpetica, leziuni oculare sau au suferit o interventie chirurgicala la nivelul ochiului se evita procedeele
laser pentru corectia hipermetropiei.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Hipermetropia nu poate fi vindecata sau prevenita. In cazul in care vederea necesita corectie, aceasta trebuie sa fie cat mai comoda si
mai la indemana pacientului.
Pentru a imbunatati vederea se indica pauze periodice de la activitatile care sunt solicitante pentru ochi si folosirea de protectie in
cazul activitatilor periculoase.
Lentilele de contact necesita o ingrijire speciala care include curatirea conform instructiunilor si depozitarea lor in cutii speciale, care
se aerisesc din cand in cand pentru a impiedica contaminarea.
Dupa procedeele chirurgicale se indica uneori purtarea de bandaje, de lentile de contact speciale pentru cateva zile. Se pot administra
picaturi pentru a reduce inflamatia, uneori se pot administra cateva luni dupa chirurgie.
Se indica de asemenea evitarea activitatilor sportive, folosirea de farduri sau de alte substante care sa irite ochiul sau sa permita
intrarea de apa in ochi. Se interzice de asemenea dusul pentru 2 zile dupa interventia chirurgicala pentru a evita patrunderea de apa in
ochi.
Vederea poate fi diminuata cateva zile dupa procedeele chirurgicale.
Simptomele de ochi uscat sunt frecvente dupa chirurgie, dar de obicei sunt temporare.
Tratament chirurgical

In cazul hipermetropiei sunt disponibile mai multe procedee chirurgicale. Prin aceste tehnici se modifica forma corneei, asa incat
focalizarea sa se faca direct pe retina.
Scopul procedeelor chirurgicale este acela de a permite persoanelor cu hipermetropie sa vada bine fara lentile de corectie. Majoritatea
medicilor considera ca o acuitate vizuala de 20/40 obtinuta in urma chirurgiei reprezinta un rezultat satisfacator. Persoanele cu
acuitatea vizuala de 20/40 pot sa conduca masina fara sa necesite ochelari.
Procedeele laser pentru corectarea hipermetropiei nu sunt la fel de uzuale ca cele pentru coretarea miopiei. In cazul hipermetropiei,
corneea trebuie remodelata si intarita, lucru mai dificl de realizat decat aplatizarea care se face pentru corectarea miopiei.
Procedeele laser se folosesc pentru corectia gradelor mici de hipermetropie.
Alte optiuni, ca implantarea de lentile intraoculare, pot corecta mai usor hipermetropia.
Alte procedee folosite in terapia hipermetroiei includ lentile intraoculare cristaliniene sau inlocuirea de cristalin. Desi indepartarea
cristalinului si introducerea unui alt cristalin duce la pierderea abilitatii de acomodare, acest procedeu poate fi optiunea cea mai buna
pentru persoanele in varsta, la care oricum acomodarea este aproape pierduta.
Exista 3 procedee principale de corectie laser a hipermetropiei:
Keratomielia laser in situ, care foloseste unda laser pentru a inmuia partea centrala a corneei, a devenit cea mai des folosita terapie in
tratarea hipermetropiei. Aceasta tehnica are simptome postoperatorii (durere) mai putin severe decat celelalte proceduri, iar
stabilizarea campului vizual dupa terapie este mai rapida. Aceasta metoda este folosita pentru corectarea hipermetropiei moderate sau
usoare.
Keratectomie fotorefractiva laser este un procedeu care foloseste laserul pentru a remodela corneea si a o inmuia. Acest procedeu nu
implica incizii, dar este un procedeu dureros si cu vindecare mai lenta. Corecteaza hipermetropia mica si moderata.
Keratoplastia termica este un procedeu ce utilizeaza energia calorica pentru a modifica suprafata corneei, prin scurtarea fibrelor de
colagen din interiorul ei. Sunt doua tipuri de keratoplastie: noncontact (keratoplastie laser) si contact (keratoplastie prin conductie).
Ambele au risc de a favoriza astigmatismul.

Terapii alternative

Hipermetropia nu poate fi corectata prin alte terapii, iar terapiile complementare, ca dieta, activitatea fizica sau masurile de auto-
intretinere nu au nici un efect.
Profilaxie
Sus

Hipermetropia nu poate fi prevenita.


Diagnosticarea precoce poate preveni procesele de acomodare, ce pot fi simptomatice si pot obosi ochiul. Screening-ul precoce poate
identifica de asemenea alte boli asociate, ca strabism si ambliopie.

Astigmatismul

Generalitati
Sus

Astigmatismul reprezinta o afectiune oftalmologica destul de frecvent intalnita, in special in randul copiilor. Se poate corecta
usor prin lentile de contact, ochelari sau chiar prin interventii chirugicale.

Astigmatismul apare cand corneea prezinta curubri anormale si are mai degraba o forma ovoidala decat rotunda.
Astigmatismul este o tulburare de refractie si este fiziologica (cand are o valoare in jur de 0,5 dioptrii) sau patologica (daca este mai
mare de 1 dioptrie). In situatia in care curbura corneei este foarte accentuata, pacientii au indicatie de tratament. Daca insa
astigmatismul are valori mici si nu interfereaza cu calitatea vietii pacientului, specialistii recomanda necorectarea lui.

Globul ocular are forma sferica si doua lentile: corneea si cristalinul.


Corneea este transparenta si acopera irisul, pupila si camera anterioara a ochiului. Cristalinul este localizat in spatele irisului, iar
posterior de el se afla corpul vitros (sau simplu, vitrosul). El are o forma biconvexa si alaturi de cornee refracta lumina ce va fi
focalizata pe retina.
Corneea si cristalinul au impreuna mai mult de 2/3 din intreaga putere optica a ochiului. In mod normal, cand raza luminoasa patrunde
in ochi ea se refracta uniform si determina o imagine clara, unica a obiectului.

In ochiul cu astigmatism acest lucru nu se intampla - lumina este refractata cu putere diferita intr-o zona fata de alta, astfel incat
ajunge sa fie focalizata doar o parte din obiect. Obiectul in ansamblul sau va aparea neclar si incetosat. Pacientii cu astigmatism nu pot
percepe detaliile si uneori chiar si liniile verticale par distorsionate.

Exista doua tipuri de astigmatism:

1. Astigmatismul neregulat - adesea cauzat de leziuni cicatriciale corneene sau cristaliniene si nu poate fi corectat prin lentile
externe, ci doar prin lentile de contact rigide si permeabile (care pot fi destul de inconfortabile pentru pacient).
2. Astigmatismul regulat - poate fi corectat prin ochelari.

Astigmatismul este relativ frecvent intalnit in populatie: specialistii oftalmologi considera ca 3 din 10 copii cu varsta intre 5 si 17 ani
au astigmatism.

Tratamentul acestei afectiuni include atat metode chirugicale, cat si corectie externa (prin ochelari cu lentile cilindrice).

Astigmatismul se masora in dioptrii. Se indica corectarea sa daca valoarea lui depaseste 1 dioptrie. In unele cazuri se poate corecta cu
lentile de contact, insa indicatiile acestora sunt mai reduse comparativ cu ale ochelarilor.
Astigmatismul patologic poate fi mostenit (are caracter ereditar). Adesea apare in combinatii cu alte tulburari oftalmologice de tipul
miopiei sau hipermetropiei.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Diagnosticare

5. Tratament

Cauze
Sus

Specialistii nu au descoperit deocamdata cauzele aparitiei astigmatismului si nici de ce unele persoane dezvolta aceasta boala in timp
ce altele nu.

Astigmatismul poate fi ereditar – in aceasta situatie este prezent inca de la nastere, sau poate fi dobandit - ca urmare a unei presiuni
importante exercitate de pleoape asupra corneei, a posturii inadecvate, a utilizarii prelungite a vederii la locul de munca (in special
pentru observarea detaliilor).

Unii copii se nasc cu astigmatism (astigmatism congenital) insa majoritatea cazurilor apar in cursul vietii.
Majoritatea afectiunilor refractive au tendinta la stabilizare (din punct de vedere al dioptriilor) in jurul varstei de 25- 30 de ani.
Desi cauza exacta de aparitie a astigmatismului nu se cunoaste, exista o serie de factori cu potential daunator (considerati a fi
factori de risc sau agenti cu rol patogenic) cum ar fi :
-Vindecari prin cicatrici ale abraziunilor sau perforatiilor corneene;
-Contuzii sau alte traumatisme oculare;
-Infectii oculare;
-Modificari de forma ale corneei secundare interventiilor chirugicale oftalmologice.

O cauza mai rara de astigmatism este cheratoconul. De fapt, acesta este o tulburare caracterizata prin deformarea cronica a corneei,
insotita de scaderea vederii (ca rezultat al modificarilor de refractie). Afectiunea debuteaza la pubertate si afecteaza in special femeile.
Se pare ca la baza aparitiei keratoconului se afla sinteza anormala de colagen (deoarece corneea este de natura colagenica, este si ea
afectata). Evolutia cheratoconului poate fi spre indicatia realizarii unui transplant de cornee. Aceasta masura terapeutica are foarte
mari sanse de reusita, iar prognosticul pacientilor este excelent - nu exista rejecte de cornee.

Astigmatismul poate fi atat corneean cat si lenticular.


Astigmatismul lenticular este determinat de anomalii ale cristalinului si apare intr-o serie de boli cu componenta metabolica de tipul
diabetului zaharat, sindromului metabolic sau hipertensiunii arteriale (aceastea pot modifica forma cristalinului). Forma revine la
normal daca nivelul glicemiei este pastrat in parametrii normali prin administrarea insulinei sau prin modificari de natura dietetica.

Simptomatologie
Sus

Pacientii cu astigmatism nediagnosticat si netratat au adesea:


-Cefalee;
-Oboseala oculara;
-Vedere incetosata;
-Acuitate vizuala scazuta in special pentru vederea la distanta.

Desi astfel de simptome sunt nespecifice si nu sugereaza imediat un astigmatism, pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic in
vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine si instituirii unui tratament adecvat.

Nu exista factori de risc specifici pentru aparitia astigmatismului (in afara de un istoric familial de astigmatism) – oricine poate
dezvolta astigmatism, indiferent de varsta.

Diagnosticare
Sus

Medicul oftalmolog poate diagnostica astigmatismul in urma unui examen oftalmologic foarte amanuntit.
Astigmatismul poate sa apara concomitent cu alte tulburari de vedere, cum ar fi miopia, hipermetropia. Din pacate, un mare procent
din copiii si adolescentii cu astigmatism nu sunt diagnosticati precoce.
Valoarea (masurata in dioptrii) a astigmatismului se mareste anual, de aceea pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte anual la un
consult de specialitate.

Astigmatismul poate fi diagnosticat de catre un optometrist care poate sa prescrie si ochelari sau lentile de contact si de catre un
oftalmolog - acesta poate acorda ingrijiri complete si mult mai complexe - de la diagnostic pana la tratament medical sau chirugical.

Pentru a stabili diagnosticul de astigmatism, medicul oftalmolog poate realiza mai multe teste. Cele mai importante sunt prezentate in
continuare.
1. Examinarea campului vizual
Este cel mai simplu test, face parte din examinarea oftalomologica standard si ofera informatii foarte utile. Se utilizeaza un optotip (o
plansa cu litere si/ sau cifre de dimensiuni standard) pe care pacientul trebuie sa il citeasca de la o distanta predeterminata (de obicei 5
metri).
2. Teste de refractie
Se realizeaza cu diverse tipuri de lentile. Medicul poate utiliza un retinoscop (oftalmoscop) pentru a urmari modul in care lumina este
reflectata in ochi si astfel poate stabili daca exista greseli de refractie. Utilizand apoi alte lentile, medicul va cere pacientului sa
precizeze cu care dintre acestea vede cel mai clar la optotip. Dupa ce se realizeaza masuratori la ambii ochi, oftalmologul va prescrie
ochelarii in functie de lentilele cu care s-a putut corecta defectul de vedere.
3. Keratometrie
Keratometrul este un aparat care masoara curbura corneei. Corneele care nu au astigmatism au o curbura uniforma si simetrica, insa
cele cu aceasta afectiune nu sunt uniforme.
Exista doua tipuri distincte de keratometre (sau oftalmometre): Javal-Schotz si Bansch-Lomb.

Principiile keratometrului se bazeaza pe relatia dintre marimea obiectivului, marimea imaginii precum si distanta dintre suprafata
reflectata si obiect. In urma masuratorilor se determina forma corneei si puterea ei de focalizare.
Keratometrul este, de asemenea, utilizat pentru prescrierea lentilelor de contact si pentru a monitoriza curbura corneei dupa
interventiile chirugicale.

4. Topografia corneeana
Aceasta tehnologie avansata aduce cele mai multe si detaliate informatii despre forma (curburile) corneei. Procedura mai este
cunoscuta si sub denumirea de fotokeratoscopie sau videokeratografie. Este o tehnica imagistica noninvaziva folosita in oftalmologie
care poate realiza o harta a suprafetei corneei.
Topografia acesteia este deosebit de importanta deoarece corneea are peste 70% din puterea de refractie a ochiului. Harta
tridimensionala a suprafetei corneene este utila specialistilor atat in diagnosticarea, cat si in tratarea unui numar mare de afectiuni.
Procedura de realizare dureaza doar cateva secunde si este complet nedureroasa.

Tratament
Sus

Astigmatismul poate fi tratat cu ochelari, lentile de contact sau prin interventie chirurgicala.
1. Ochelarii cu lentile cilindrice

Au o forma particulara, menita sa echilibreze forma patologica a corneei (care determina tulburarile de acuitate vizuala). Ochelarii
sunt utili pentru vederea la distanta. Daca pacientul priveste insa prea mult timp in jos, imaginile pot aparea distorsionate. Unii
specialisti sunt de parere ca daca defectul este mic, astigmatismul poate fi lasat necorectat.

Daca insa pacientul are ochelari, ajunge sa se obisnuiasca cu ei in aproximativ o saptamana. In cazul in care vederea ramane in
continuare neclara, pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze medicului pentru a li se prescrie alte lentile si pentru a li se verifica ochelarii
pe care deja ii au.

2. Lentile de contact

Exista lentile de contact speciale care pot corecta astigmatismul. Lentilele obisnuite isi modifica pozitia cand persoana clipeste (se
rotesc). Lentilele pentru astigmatism au, insa, capacitatea de a reveni la pozitia intiala ori de cat ori pacientul clipeste.
3. Interventiile chirugicale
Astigmatismul poate fi tratat cu laser. Metoda isi propune sa remodeleze corneea astfel incat aceasta sa poata focaliza lumina mult mai
bine. Se considera ca tratamentul chirugical este singurul tip de tratament care poate sa corecteze efectiv cauza de aparitie a acestui
defect.

Interventia se realizeaza cu pacientul sub anestezie locala (cateva picaturi de anestezic oftalmic previn durerea). Se realizeaza un fald
mic printr-o incizie foarte fina. Faldul de tesut corneean este apoi ridicat si tras inapoi pentru ca portiunea centrala sa devina accesibila
tratamentului cu laser.
Se trece la excizarea unor mici fragmente de cornee (din partea interna) si la sfarsit faldul se trece peste zona de lucru pentru a se
acoperi corneea interna. Se administreaza picaturi oftalmice cu antibiotice si antiinflamatoare pentru a se preveni instalarea unor
eventuale complicatii.

Dezavantaje ale acestei operatii:


-Pacientii pot prezenta xeroftalmie;
-Pacientii pot sa perceapa un halou in jurul luminilor puternice, in special noaptea, care poate fi foarte deranjant;
-Se poate mentine indicatia de ochelari chiar si daca pacientul este operat pentru alte defecte de vedere (miopie).

4. Keratotomia astigmatica
Este o procedura chirurgicala utilizata in tratamentul astigmatismului care are la baza keratotomia radiala. In cadrul acestei tehnici se
realizeaza mici incizii in cornee, in zonele strategice, unde unghiurile sunt cele mai ascutite. In urma keratotomiei corneea devine
capabila sa focalizez mult mai precis lumina pe retina. Aceasta metoda este inlocuita insa treptat cu procedurile laser.
De retinut!
Indicatia de purtarea a ochelarilor, lentilelor sau cea de interventie chirurgicala se stabileste in functie de starea de sanatate oculara,
capacitatea de refractie precum si modul de viata al pacientului si profesia acestuia (necesitatile oculare ale pacientului).
Daca pacientii au keratocon, se pare ca lentilele de contact rigide si permeabile le imbunataesc acuitatea vizuala mai bine decat
ochelarii.
Daca insa astigmatismul este sever, atunci specialistii le pot recomanda ochelari sau chiar interventie chirugicala

Retinopatia sau retinita pigmentara

Generalitati
Sus

Retinopatia pigmentara sau retinita pigmentara este denumirea utilizata pentru un grup de boli ereditare care afecteaza retina.
Retina este situata in partea din spate a ochiului si actioneaza ca un film intr-un aparat de fotografiat; aceasta contine celule
vizuale speciale care actioneaza la razele luminii prin intermediul unor fotoreceptori. Celulele fotoreceptoare capteaza si proceseaza
lumina contribuind la optimizarea vederii.

Exista doua tipuri de celule vizuale fotoreceptoare: celule conuri si celule bastonase.
Celulele de tip bastonas sunt implicate in procesul de adaptare al vederii la intuneric sau luminozitate slaba. De asemenea, acest tip de
celule permit vizualizarea imaginilor si a detaliilor periferice si laterale. Celulele de tip con sunt concentrate in macula; acestea sunt
responsabile de vederea clara, detaliata, colorata din centrul imaginii.
Impreuna, celulele conuri si bastonase asigura vizualizarea detaliata a imaginilor si transforma lumina in impulsuri electrice care vor fi
transmise la creier. Prin degenerarea si distrugerea acestor celule (retinita pigmentara) vederea se va deteriora progresiv.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Simptome

3. Cauze

4. Factori de risc

5. Detectare si diagnosticare

6. Tratament

7. Informatii utile

Simptome
Sus

Simptomele retinitei pigmentare pot fi observate atat la copii si adolescenti, cat si adultii tineri. Boala progreseaza continuu pe
parcursul intregii vieti, iar simptomele se agraveaza, de obicei, dupa o perioada mai lunga de timp.

Simptome:
- vedere slaba pe timp de noapte sau in zonele slab iluminate;
- pierderea vederii periferice;
- pierderea vederii centrale (in cazurile avansate).
Cauze
Sus

In cele mai multe cazuri retinita pigmentara este ereditara, boala fiind cauzata de o serie de defecte genetice. Celulele tip bastonas,
care controleaza vederea pe timp de noapte, sunt cel mai frecvent afectate. Totusi, in unele cazuri, sunt deteriorate intr-o proportie mai
mare celulele de tip con. Principalul semn al bolii este prezenta unor pete intunecate, pigmentate, la nivelul retinei.

Factori de risc
Sus

Principalul factor de risc este existenta bolii in istoricul familial. Afectiunea poate fi legata de cromozomul X - manifestandu-se de la
mama la fiu, poate fi autozomal recesiva - se transmite la ambele sexe daca ambii parinti au gena sau autozomal dominanta - prin
intermediul unei gene dominante provenite de la unul din parinti.

Detectare si diagnosticare
Sus

Adesea, retinopatia pigmentara este depistata atunci cand un pacient se plange de vedere slaba pe timp de noapte. Specifica acestei
boli este atrofia arterelor subtiri si prezenta petelor pigmentare de culoare inchisa, care corespund ariilor retiniene afectate.
Oftalmologul va examina retina prin intermediul oftalmoscopiei sau a electroretinogramei, astfel, va fi evaluat modul in care ochiul
raspunde la lumina. Testul ofera informatii privind capacitatea de functionare a celulelor tip bastonas si a celor tip con de la nivelul
retinei.

Tratament
Sus
In prezent, nu exista tratament eficient pentru retinopatia pigmentara. Cu toate acestea, se fac cercetari intense pentru descoperirea
cauzelor, prevenirea si tratarea retinopatiei pigmentare. Desi nu vindeca boala, vitamina A se pare ca incetineste progresia retinitei
pigmentare la unii bolnavi. De asemenea, folosirea ochelarilor de soare pentru protejarea retinei de razele ultraviolete contribuie la
pastrarea vederii. Colaborarea cu un oftalmolog il va ajuta pe pacient sa faca fata manifestarilor, si cu toate ca afectiunea va evolua
acest lucru se va intampla intr-un ritm mai lent.
Orbirea completa este mai putin frecventa.

Informatii utile
Sus

Majoritatea simptomelor sunt specifice mai multor tipuri de retinita; cel mai des intalnit fiind nebulozitatea (tulburarea) umorului
vitros - lichidul care umple cavitatea din spatele globului ocular. Oftalmologul va detecta acest lucru prin examinarea ochiului cu
ajutorul unui instrument numit oftalmoscop.

Prin intermediul consilierii genetice, se poate stabili care este gradul de risc de a manifesta boala in cazul copiilor care au parinti cu
aceasta afectiune. Astfel, daca vederea devine neclara pe timp de noapte, mergeti la consult la medicul oftalmolog inainte ca boala sa
evolueze.

Orbirea sau cecitatea

Generalitati
Sus
Orbirea sau cecitatea consta in absenta vederii din cauza unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ai centrilor
nervosi. Cecitatea poate fi partiala sau totala, dobandita sau congenitala.

In caz de orbire partiala: acuitatea celui mai bun ochi este cuprinsa intre 1/20 si 1/50, pentru orbire aproape totala: acuitatea celui mai
bun ochi este cuprinsa intre 1/50 si pragul de percepere al luminii si cand este totala: lumina nu este perceputa.
Persoanele care vad mai slab decat 20/200 sunt considerati orbi in majoritatea statelor din Statele Unite ale Americii.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factorii de risc

4. Ingrijirea la domiciliu

5. Consultul de specialitate

6. Orbirea - complicatie a unor boli

7. Orbirea ca simptom

Cauze
Sus

Urmatoarele statistici ofera diferite date cu privire la cauzele orbirii:


- 97% din cazurile de cecitate sunt rezultatul unor boli comune ale ochilor in SUA (Studiul pentru prevenirea orbirii, NISE, FSN);
- 0,8% din adultii, care sufera de diabet zaharat si apeleaza la cabinete specializate de diabetologie, sufera de orbire - conform studiilor
din 2002, Australia (Australia's Health, 2004, AIHW);
- 12.000 - 24.000 de noi cazuri de orbire raportate anual sunt cauzate de retinopatia diabetica in SUA (Conform evidentelor National
Diabetes Statitics, NIDDK, 2003);
- Diabetul provoaca 8000 de noi cazuri de orbire in SUA (conform cercetarilor pentru prevenirea orbirii, NISE, NSF);
- 5.500 bolnavi raman anual fara vedere din cauza glaucomului in SUA (Studiul pentru prevenirea orbirii, NISE, FSN);
- 120.000 bolnavi sunt in prezent orbi din cauza glaucomului in SUA (Studiul pentru prevenirea orbirii NISE, FSN);
- 104.000 cazuri de orbire din cauze legate de varsta, in mod special degenerescenta maculara sunt raportate in SUA (Studiul pentru
prevenirea orbirii, NISE, FSN);
- 30.000 de bolnavi sunt fara vedere din cauza uveitei in SUA (Studiul pentru prevenirea orbirii, NISE, FSN).

Diabetul este principala cauza de cecitate la adultii cu varste cuprinse intre 20 si 74 de ani. Retina este o membrana subtire aflata in
partea din spate a ochiului. Aceasta este formata din celule care furnizeaza imaginea vizuala si o trimit la creier. Afectiunile retiniene
includ degenerarea maculara legata de varsta, retinopatia diabetica si dezlipirea de retina.

La nivel mondial, principalele cauze de orbire sunt cataracta, lepra, deficitul de vitamina A, onchocerciaza, trachoma.

Urmatoarele cauze pot determina pierderea vederii.

1. Pierderea vederii centrale - cauze:


- intunecarea campului vizual;
- cataracta;
- degenerescenta maculara;
- nevrita optica - poate provoca pierderea brusca, unilaterala,a vederii centrale;
- scleroza multipla - deoarece aceasta poate provoca nevrita optica;
- tumori cerebrale;
- anevrism cerebral.

2. Pierderea vederii periferice - cauze:


- intunecarea campului vizual;
- dezlipirea de retina.

3. Alte cauze:
- leziuni la nivelul ochiului;
- degenerescenta maculara;
- glaucom;
- anumite boli oculare;
- retinopatie;
- retinopatie diabetica;
- accident vascular cerebral;
- scleroza multipla;
- compresia nervului optic;
- hipertensiune craniana;
- edem papilar bilateral;
- infarct cerebral bilateral la nivelul lobului occipital;
- blocarea vaselor de sange;
- complicatii la nasterea prematura;
- complicatii in urma chirurgiei oculare;
- ambliopia;
- nevrita optica;
- boala Tay-Sachs;
- retinita pigmentara;
- retinoblastom;
- saturnism;
- gliom optic (sau gliom de cale optica).

Factorii de risc
Sus

In cazul orbirii factorii de risc nu par a avea o cauza directa cu aceasta, ci exista numai o asociere. Existenta unei predispozitii la
cecitate creste riscul instalarii acesteia, dar nu conduce intotdeaun la orbire. La polul opus, absenta factorilor de risc sau protejarea
ochiului nu garanteaza ca o persoana nu va suferi de cecitate.

Ingrijirea la domiciliu
Sus

Posibilitatea ca pacientul care sufera de cecitate (totala sau partiala) sa functioneze independent (sa se imbrace, sa manance, sa traiasca
in conditii de siguranta) este un lucru extrem de important. Exista servicii disponibile care ofera instruire, suport, cadre specializate
care ajuta persoanele nevazatoare sa-si imbunatatesc calitatea vietii lor.

Consultul de specialitate
Sus
Pierderea brusca a vederii, intotdeauna, va reprezenta o situatie de urgenta, chiar daca acestea nu afecteaza total vederea. Luati
legatura cu un medic oftalmolog sau mergeti la camera de garda a unui spital de oftalmologie. Pierderea vederii este nedureroasa, si
tocmai absenta durerii ii determina pe unii oameni sa amane consultul medical de specialitate. Majoritatea afectiunilor care conduc la
pierderea vederii pot fi vindecate doar daca sunt depistate si tratate in stadiul incipient al bolii.

La ce sa va asteptati la consultul medical?


Se va efectua un examen oftalmologic complet si amanuntit. Schema de tratament va depinde de cauza afectiunii.

Orbirea - complicatie a unor boli


Sus

Afectiuni care ar putea avea drept complicatie cecitatea sau pierderea vederii:
- degenerescenta maculara;
- sindromul Alpers;
- boala Batten;
- boala Behcet;
- blefarospasm esential benign;
- cataracta;
- glaucom cu unghi inchis;
- glaucom;
- citomegalovirus la copii;
- keratita;
- lepra;
- scleroza multipla;
- herpes ocular;
- glaucom cu unghi deschis;
- dezlipire de retina;
- retinita pigmentara;
- retinopatie;
- retinopatie la prematuri;
- boala Sandohoff Boilor;
- sarcoidoza;
- sifilis;
- arterita temporala;
- trachoma (conjunctivita cronica provocata de chlamydia trachomatis);
- sindromul Usher;
- deficit de vitamina A;
- bolile Von Hippel-Lindau.

Orbirea ca simptom
Sus

Pierderea vederii este un simptom pentru urmatoarele afectiuni:

1. Orbire brusca (considerate intotdeauna urgente medicale):


- o leziune la nivelul ochiului;
- obstructia unei artere oculare;
- obstructia unei artere retiniana;
- obstructia unei vene retiniana;
- arterita temporala;
- dezlipire de retina;
- amaurosis fugax sau amauroza fugace (tulburari tranzitorii de vedere);
- accident vascular cerebral;
- migrene;
- nevrita optica;
- hemoragie in corpul vitros;
- glaucom acut;
- intoxicatie cu alcool metilic;
- isterie;
- leziuni la nivelul creierului.

2. Orbire progresiva:
- cataracta;
- degenerescenta maculara;
- retinopatia diabetica;
- glaucom;
- hipertensiune oculara;
- coroidita;
- retinita pigmentara;
- trachoma (conjunctivita cronica provocata de chlamydia trachomatis).
Daca manifestati oricare dintre aceste simptome adresati-va medicului specialist

Diplopie

Perceperea a doua imagini ale unui obiect privit.

Tipuri?- Diferite tipuri de diplopie:?


- Diplopiile monoculare persista atunci cand se inchide ochiul care nu este atins: ele provin dintr-o atingere a globului ocular.
Diplopiile monoculare apar la debutul anumitor cataracte, in cazul afectarii maculei (zona centrala a retinei) sau chiar de iridectomie
(ablatia unui fragment de iris) chirurgicala sau traumatica.?
- Diplopiile binoculare, in schimb, dispar atunci cand se inchide unul sau altul dintre ochi: este vorba de o atingere a muschilor
oculomotori. Ele pot proveni dintr-o paralizie oculomotorie de origine traumatica, tumorala, vasculara sau din cauza unei afectiuni, ca
diabetul sau scleroza in placi.

O diplopie binoculara poate surveni, de asemenea, in cazul unei afectiuni musculare (miastenie, miopatie endocriniana) sau in cazul
unei heteroforii (tulburare a vederii binoculare legata de variatiile de echilibru ale muschilor oculomotori). In acest ultim caz, tendinta
devierii ochiului, corectata in mod obisnuit spontan pentru a evita diplopia, reapare sub efectul oboselii sau al unei intoxicatii
alcoolice.

Tratament - Tratamentul diplopiilor monoculare este, in principal, cel al cauzei, atunci cand este posibil: tratarea unei cataracte,
repararea chirurgicala a unei iridectomii prea intinse. Tratamentul diplopiilor binoculare consta in prima etapa in depistarea ochiului
afectat, cu scopul de a aduce o micsorare rapida a suferintei pacientului. Daca diplopia persista, se poate ajunge la plasarea pe sticla
lentilelor a unor prisme, care vor fi incorporate in sticla daca afectiunea continua. In ce priveste tratamentul chirurgical, el nu poate fi
propus decat in unele paralizii definitive. In toate cazurile in care este posibil, tratamentul cauzei este indispensabil.

Prezbiopia

Generalitati
Sus

Prezbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in varsta, mai ales la distingerea obiectelor de
aproape. Pe masura apropierii de varsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate. Acomodarea
vizuala reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite focalizarea obiectelor aflate la
diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine.

Aceste probleme incep sa fie remarcate in jurul varstei de 45 de ani, cand pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie
indepartate de ochi pentru a vedea mai bine. In mod normal, muschii care sustin cristalinul se relaxeaza si se contracta in functie de
distanta la care se afla obiectele. In prezbiopie muschii inca functioneaza, dar cristalinul isi pierde din elasticitate si nu-si mai poate
modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape.

Imaginile sunt focalizate in spatele retinei, in loc sa fie focalizate pe retina, aceasta determinand o vedere neclara. Pentru
imbunatatirea vederii se mareste distanta dintre obiect si ochi si astfel proiectia va avea loc la nivelul retinei. De exemplu, se poate
indeparta ziarul pana se obtine o imagine buna. Din acest motiv prezbiopia este uneori numita sindromul "bratului scurt".

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Diagnostic

5. Tratament

6. Evolutie

Cauze
Sus

Prezbiopia este un proces normal in cadrul imbatranirii. O data cu inaintarea in varsta cristalinul se subtiaza si isi pierde din elasticitate
iar muschii ce sustin cristalinul sunt si ei usor afectati. Aceste doua schimbari scad capacitatea de acomodare in special pentru vederea
la apropiere. Insa aceste modificari apar gradat, desi poate parea ca aceasta diminuarea a acomodarii survine brusc.

Simptome
Sus

Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclara in special in distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se inrautateste la lumina
slaba sau pe un fond de oboseala. Prezbiopia poate de asemenea sa produca cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).
Diagnostic
Sus

Boala poate fi diagnosticata printr-un control oftalmologic obisnuit. Medicul oftalmolog va testa acuitatea vizuala, puterea refractara
(capacitatea ochiului de a schimba focalizarea de la apropiere la departare), starea muschilor si starea retinei. Medicul va putea masura
si dioptriile in cadrul acestui consult.

Tratament
Sus

In mod normal, prezbiopia poate fi corectata cu ochelari sau lentile de contact. Daca persoana afectata de prezbiopie nu a avut nevoie
de ochelari sau lentile de contact pana atunci, i se va corecta vederea prin prescrierea unor ochelari pentru vederea de aproape.
Cumpararea ochelarilor fara recomandarea medicului ar putea fi suficienta pentru corectarea vederii, dar cel mai bine ar fi consultarea
unui specialist pentru a determina exact ochelarii necesari. Daca totusi se doreste cumpararea unor ochelari fara a avea o reteta de la
medicul specialist trebuie sa se incerce mai multe perechi de ochelari de diferite dioptrii pentru ai nimeri pe cei potriviti, astfel incat sa
se poata citi fara ca ochii sa oboseasca.

Daca prezbiopia se suprapune la o persoana care deja foloseste ochelari pentru apropiere, distanta sau astigmatism este nevoie de o
noua reteta. Se recomanda folosirea unor lentile bifocale in care partea superioara a lentilei este pentru vederea la distanta si partea
inferioara pentru vederea de aproape. Alte optiuni sunt lentilele trifocale ce corecteaza atat vederea de aproape si distanta cat si pe
aceea la o distanta medie.

Acestea sunt lentilele de contact bifocale sau doua lentile de contact cu rol diferit, care corecteaza vederea la distanta in ochiul mai
putin afectat de prezbiopie si vederea de aproape in ochiul afectat mai mult de prezbiopie. Pe masura ce boala avanseaza se recomanda
consultul de specialitate pentru noile modificari.

Daca nu se doreste folosirea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact se poate apela si la chirurgie pentru a corecta prezbiopia.
Procedurile folosite in tratamentul prezbiopiei sunt: LASIK - un tip de operatie laser folosita pentru a schimba forma corneei pentru
reducerea dioptriilor ochelarilor sau lentilelor de contact la persoanele cu miopie severa; PRK - keratectomie fotorefractara, care
foloseste laserul pentru a modela corneea si inlocuirea cristalinului natural cu unul artificial prin implant.

Nici una din aceste interventii chirurgicale nu va reda vederea intr-o stare perfecta. De exemplu, se poate efectua interventia
chirurgicala pentru corectarea vederii la distanta si se recomanda folosirea ochelarilor pentru citit pentru corectarea vederii de aproape
sau se poate interveni chirurgical la unul din ochi pentru corectarea vederii la distanta si la celalalt ochi pentru corectarea vederii la
apropiere. In acest moment sunt studiate si testate noi proceduri pentru corectarea prezbiopiei.

Evolutie
Sus

Vederea de aproape se inrautateste datorita prezbiopiei in jurul varstei de 45 de ani. Pana la 60 de ani ochii isi vor pierde capacitatea
de acomodare in mod continuu necesitand schimbarea dioptriilor ochelarilor sau a lentilelor de contact. La aceasta varsta (60 de ani)
acest proces se opreste si vederea nu se mai inrautateste.

Operatia De Cataracta
Cataracta este o afectiune a ochiului ce se manifesta prin opacifierea progresiva a cristalinului acest fapt ducand la o vedere neclara,
incetosata. Desi uneori apare ca rezultat al altor boli ale ochiului, principala sa cauza este de cele mai multe ori inaintarea in varsta.

Simptomele cele mai frecvente ale cataractei

• Vedere incetosata, fara senzatie de durere;

• Culorile sunt percepute mai fad si avand tenta maronie;

• Vederea nocturna slabita;

• Nevoia schimbarii frecvente a prescriptiei de ochelari;

• Disconfort la lumina puternica.

Singurul tratament eficient al cataractei este cel chirurgical. In cadrul clinicii de oftalmologie Vista Vision efectuam astfel de
interventii de cataracta prin intermediul tehnicii facoemusificarii in regim ambulatoriu.
Operatia de cataracta consta in inlocuirea lentilei naturale a ochiului – cristalinul- cu una artificiala. Tehnica folosita se numeste
facoemulsificare prin SISTEMUL ALCON LEGACY si se efecueaza cu ajutorul unei sonde care emite ultrasunete; aceasta se
introduce în ochi printr-o incizie atat de mica incat nu este nevoie de sutura. În locul cristalinului extras se plaseaza o lentila numita
cristalin artificial foldabil (pliabil) care va ramâne în ochi pe toata durata vietii ducand la imbunatatirea considerabila a vederii.

In cadrul clinicii noastre interventia se realizeaza sub anestezie topica durata fiind foarte scurta - de ordinul a catorva minute, iar
pacientul paraseste clinica in aceeasi zi fiind nevoie doar de un pansament ocular pana la controlul de a doua zi.
In cazul operatiei de cataracta cu ultrasunete este deosebit de important ca interventia sa se faca la momentul oportun, respectiv in
momentul in care pacientul sesizeaza un disconfort vizual.
In zilele noastre operatia de cataracta prin facoemulsificare a devenit una din cele mai sigure si mai eficiente proceduri chirurgicale.

Glaucomul

Aceasta boala se manifesta prin distrugerea progresiva a nervului optic datorita cresterii tensiunii intraoculare. Astfel campul vizual se
restrange treptat pana cand se ajunge, in final la orbire.

Exista 3 forme de glaucom:

• Glaucomul cu unghi deschis este cea mai frecventa dintre acestea. In cazul persoanelor care manifesta aceasta forma nervul
optic este lezat treptat, putin cate putin, bolnavii confruntandu-se cu o pierdere gradata a vederii. Exista cazuri in care ambii
ochi sunt afectati in acelasi timp, desi de obicei unul este mai afectat decat celalalt.

• Glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent, fiind prezent la aproximativ 10% din bolnavii de glaucom. In aceasta forma
a bolii, irisul si cristalinul blocheaza circulatia umorii din camerele globului ocular, facand ca presiunea intraoculara sa creasca
si astfel sa comprime sistemul de drenare al ochiului. Din aceasta cauza se poate ajunge la pierderea brusca a vederii insotita de
durere si de asemenea posibil sa apara simptome precum greata si varsaturi.

• Glaucomul congenital este o forma rara de glaucom care apare la unii copii la nastere. In cazul in care aceasta boala apare in
primii ani de viata se numeste glaucom infatil. Copiii cu glaucom congenital sau infantil au de cele mai multe ori ochii
congestionati, prezentand sensibilitate la lumina si lacrimare excesiva.

Glaucomul nu se vindeca, este o boala progresiva care dureaza toata viata si nu se cunoaste un tratament care sa-l vindece, însa daca
este descoperit în faze mai putin avansate, poate fi supravegheat si mentinut în acea stare.
Este recomandat ca persoanele a caror varsta trece de 40 de ani sa-si facaun consult oftalmologic anual si, în mod deosebit, cei care au
mai avut cazuri de glaucom în familie.

Afectiuni congenitale ale cristalinului

Pot fi anomalii de forma si pozitie sau anomalii de transparenta (cataracta congenitala). Anomaliile de forma si pozitie sunt: afachia,
lenticonul anterior sau posterior, ombilicatia, colobomul cristalinian, microsferofachia si ectopia cristaliniana.

Afachia reprezinta absenta congenitala a cristalinului datorata lipsei formarii placodului cristalinian. Clinic pacientul este un
hipermetrop si nu poate face acomodatie. Corectia afachiei cuprinde mai multe etape:
• implantarea unui cristalin artificial in camera posterioara sau mai rar in cea anterioara este metoda curativa. Puterea refractiva este
calculata astfel incat sa fie cat mai aproape de emetropie sau miopie mica. Contraindicatiile sunt temporare si tin de existenta
vreunei inflamatii locale (uveite severe, vitroretinopatie proliferativa).
• folosirea lentilelor de contact au dezavantajul costului ridicat, ingrijirii greoaie si al infectiilor care pot aparea.

Microsferofachia consta in existenta bilaterala a unui cristalin mai mic si de forma sferica. Este frecvent asociata unor afectiuni sau
sindroame familiale (Weill-Marchesani, Marfan) avand tendinta de luxatie in adolescenta.

Lenticonul este o deformare conica sau sferica a fetei anterioare sau posterioare a cristalinului in regiunea axiala. Aceasta protruzie
determina astigmatism cristalinian influentind dezvoltarea acuitatii vizuale. Corectia se face chirurgical.

Colobomul cristalinului este o anomalie a dezvoltarii fibrelor zonulare care se manifesta sub forma lipsei unei portiuni din cristalin.
Poate fi asociat cu un colobom uveal inferior.
Ombilicatia apare ca o depresiune localizata si opaca a fetei posterioare a cristalinului.

Ectopia cristalinului consta in pozitia anormala a acestuia cu sau fara parasirea sacului capsular. In functie de gradul de deplasare se
manifesta clinic sub doua forme subluxatie atunci cand cristalinul nu paraseste sacul capsular si luxatia cand acesta paraseste loja
cristaliniana. Chiar daca la nastere este doar putin deplasat cu varsta evolueaza spre luxatie. Se manifesta clinic prin scaderea vederii,
astigmatism, diplopie si iridodonezis partial. Ectopiile cristaliniene apar adesea insotite de alte sindroame congenitale cum ar fi:
homocistinuria, sindromul Marfan si Weill-Marchesani. Sindromul Marfan pe langa afectare oculara mai cuprinde grave malformatii
cardiovasculare, renale, pulmonare, arachnodactilie, dolicocefalie. Sindromul Marchesani cuprinde brahicefalie, sistem muscular
excesiv dezvoltat, talie mica, redoarea articulatiilor. Gonioscopia si ecografia sunt necesare pentru punerea diagnosticului. Daca
deplasarea cristalinului este mare si tulburarile vizuale importante se impune interventia chirurgicala.

Modifcari ale transparentei –opacifieri ale acestuia constituie cataracta congenitala.

Afectiuni congenitale ale pleoapelor

Se pot grupa in: anomalii morfologice, anomalii ale deschiderii pleoapelor, anomalii ale cililor, anomalii ale marginilor libere ale
pleoapelor, anomalii tegumentare si anomalii de motilitate.

Anomalii ale morfologiei pleoapelor


• Ablefaria afectiune grava care consta in absenta pleoapelor sau inlocuirea acestora cu un tesut membranos; se asociaza cu absenta
globului ocular si alte malformatii grave.
• Microblefaria este o anomalie caracterizata prin pleoape de dimensiuni mai mici dar de structura normala. Uneori poate asocia
simblefaron temporal. In cazurile accentuate se manifesta prin imposibilitatea inchiderii fantei palpebrale (lagoftalmie) cu toate
consecintele nefaste care decurg din aceasta (ochi uscat, keratoconjunctivita de expunere, aspect inestetic). De aceea se impune
corectia chirurgicala.
• Colobomul palpebral defineste o lipsa de substanta de forma triunghiulara ce intereseaza toate planurile pleoapei sau doar tarsul
(colobom partial). Se produce datorita lipsei fuziunii sau fuziunii incomplete a mugurilor embrionari palpebrali. Atunci cand
afecteaza treimea medie si are o intindere mare provoaca lagoftalmie. Poate fi asociat cu alte coloboame (uvelale, de nerv optic), cu
lipodermoidul limbului sau cu alte malformatii faciale luand forma sindromului Goldenhar si Franceschetti. Tratamentul
chirurgical consta in apropierea si sutura plan cu plan a marginilor colobomului in coloboamele mici si inlocuirea tesuturilor lipsa
in coloboamele intinse.

Anomalii ale deschiderii palpebrale


• Criptoftalmia consta in lipsa fantei palpebrale. Polul anterior al ochiului este acoperit de un tesut rezultat din fuziunea fara
demarcatie a celor doua pleoape, superioara si respectiv inferioara. Diferenta de ablefarie consta in calitatea acestui tesut care este
normal in criptoftalmie. Corectia se face chirurgical.
• Euriblefaronul consta intr-o largire exagerata a deschiderii fantei palpebrale permitand vizualizarea fundului de sac conjunctival.
• Blefarofimoza se manifesta prin imposibilitatea deschiderii complete a fantei palpebrale, unghiurile palpebrale parand sudate.
Apare frecvent asociata cu epicantus si microblefarie. Diagnosticul diferential se face cu ptoza congenitala de care o diferentiaza
functia normala a muschiului ridicator al pleoapei superioare si cu microblefaria. Tratamentul este unul chirurgical purtan
denumirea de cantoplastie interna sau externa.
• Epicantus (cuta mongoloida) consta in existenta bilaterala a cate unui pliu musculocutanat, cu directie verticala care acopera
unghiul intern. Este o anomalie transmisa autosomal dominant destul de frecventa (2-5% din populatie). Apare datorita unui exces
tegumentar sau insertiei aberante a unor fibre apartinand orbicularului. Este fiziologic la mongoli iar pentru restul populatiei la
sugari pana in luna a V-a datorita lipsei de dezvoltare a piramidei nazale. Se descriu doua forme de epicantus: direct atunci cand
pliul porneste dinspre pleoapa superioara si invers in cazurile in care pliul porneste de la pleoapa inferioara. Cele de intindere mica
nu necesita tratament, ele putand chiar sa dispara pana la pubertate odata cu dezvoltarea piramidei nazale. Pentru cele foarte intinse
care micsoreaza campul vizual este necesar tratament chirurgical care consta in excizia excesului tegumentar si ancorarea
tegumentului la ligamentul palpebral intern.
• Epiblefaronul defineste prezenta unui pliu cutanat orizontal paralel cu marginea libera a pleoapei. Daca nu dispare cu varsta se
practica excizia semilunara a excesului tegumentar.
• Blefarochalazisul este asemanator clinic cu epiblefaronul doar ca in patogenie este implicata o modificare degenerativa a dermului
si o relaxare a septului orbitar. Atat blefarochalazisul cat si epiblefaronul pun adesea mai mult probleme estetice dar pot duce si la
aparitia ptozei si implicit a limitarii campului vizual caz in care necesita excizia excesului de piele, a unei portiuni din orbicular si
intarirea septului orbitar.
• Aspectul antimongoloid al fantei palpebrale consta intr-o oblicitate inversa a deschiderii fantei palpebralecu unghiul extern situat
sub nivelul celui intern. Apare in sindromul Francois si sindromul Goldenhar.

Anomaliile ciliare
• Hipotricoza este absenta cililor sau inlocuirea acestora cu cativa oeri subtiri si rari; apare in alopecii. Problema mai degraba de
natura estetica se poate remedia cu ajutorul chirurgiei plastice.
• Hipertricoza este dimpotriva o exagerare a dezvoltarii cililor atat in grosime si lungime cat si ca numar. Cilii pot fi dispusi in doua
trei randuri. Rezolvarea problemei se face prin electroliza foliculilor.
• Cilii moniliformi au aspectul de sirag de margele (sunt strangulati din loc in loc).
• Ectopia cililor anomalie care consta in prezenta cililor la nivelul pleoapelor in alte locuri decat cel normal. Indepartarea lor se face
prin excizie sau electroliza.
• Cilii incarnati apar datorita directiei anormale de crestere a acestora astfel incat acestia ies pe fata conjunctivala a pleoapei.

Anomaliile tegumentelor pleoapelor


• Ichtioza este o afectiune cu caracter ereditar (transmitere legata de X) care se manifesta prin ingrosarea si uscarea excesiva a
tegumentelor pleoapelor, dar nu numai, care capata un aspect solzos. Procesul avanseaza cu varsta iar tratamentul simptomatic
consta in administrarea de unguente pentru inmuierea pielii. Asocierea congestiei tegumentare defineste eritrodermoichtioza.
• Chistul dermoid este o formatiune pseudotumorala de dimensiuni mici elastica, mobila si bine delimitata situata spre unghiul
palpebral extern. Tratamentul consta in extirparea chirurgicala inclusiv a capsulei pentru a preveni viitoare recidive.

Anomalii de motilitate ale pleoapelor cuprind ptoza congenitala si retractia congenitala a pleoapei superioare.

Anomaliile marginilor libere includ entropionul si ectropionul congenital si ankiloblefaronul.

• Entropionul –rasfrangerea congenital a pleoapei inferioare spre globul ocular- este cauzata de aplazia tarsului sau hipertrofiei
muschiului ciliar. Daca nu dispare spontan necesita corectie chirurgicala.
• Ectropionul – rasfrangerea in afara a marginii pleoapei- este determinat de dezvoltarea insuficienta a tegumentului.
• Ankiloblefaronul se manifesta prin imposibilitatea deschierii fantei palpebrale cauzata de solidarizarea marginilor celor doua
pleoape prin intermediul unei membrane. Tratamentul consta in sectionarea acestei membrane.

Alergii oculare ( Conjunctivita alergica)


Conjunctivita alergica este o inflamatie a mucoasei ce acopera fata interna a pleopelor si fata anterioara a ochilor si este declansata
de o reactie alergica. Aceasta se intampla atunci cand ochiul vine in contact cu un alergen si reactioneaza prin eliberarea de histamina.
Histamina determina dilatarea vaselor sanguine ale conjunctivei. Dilatarea vaselor de sange este urmata rapid de simptome
oculare,cum ar fi inrosirea ochilor,senzatie de mancarime si lacrimare. Aceste simptome sunt insotite de obicei de simptome nazale,
cum ar fi congestia nazala, stranut si mancarime la nivelul nasului. In timp ce conjunctivitele care nu sunt alergice afecteaza adesea
doar un singur ochi, conjunctivita alergica afecteaza ambii ochi in acelasi timp. Conjunctivita alergica tinde sa apara mai frecvent la
persoanele care au alte tipuri de alergii, in special rinite alergice. Spre deosebire de conjunctivitele bacteriene si virale , conjunctivita
alergica nu este contagioasa.

Exista mai multe tipuri de conjunctivita alergica:


• Conjunctivita alergica sezoniera ( este cea mai comuna forma de conjunctivita alergica,apare ca reactie la polenul plantelor si
mucegai. Este adesea o consecinta a rinitei alergice (febra fanului).
• Conjunctivita alergica perena ( este o forma mai putin frecventa de conjunctivita alergica, in care simptomele sunt prezente pe
tot parcursul anului. Principalii alergeni implicati in conjunctivita alergica perena sunt parul animalelor, praful si penele. Desi
simptomele pot aparea pe tot parcursul anului si sunt mai putin severe decat cele ale conjunctivitei alergice sezoniere, acestea se
pot agrava sezonier).
• Conjunctivita vernala (este o forma cronica de conjunctivita, care apare de cele mai frecvent primavara si toamna. Aceasta poate
afecta permanent vederea si apare mai frecvent la barbati decat la femei, in special la copii sub 10 ani, care au un istoric de alergii.
In general copiii se vindeca de aceasta afectiune pana ajung la maturitate).
• Keratoconjunctivita atopica (este un tip de conjunctivita alergica,care este asociat cu dermatita atopica a pleoapelor si fetii.
Simptomele includ roseata, mancarime, arsuri, lacrimare, secretii vascoase si umflarea pleopelor. Varsta de debut este, de obicei,
inainte de 20 de ani la pacientii cu istoric de alergii, mai ales rinite alergice si astm bronsic).
• Conjunctivita papilara giganta (este un tip de conjunctivita asociata cu purtarea lentilelor de contact. Acest tip de conjunctivita se
considera a fi o reactie alergica la proteinele din solutia ce realizeaza fixarea lentilelor. Asa cum arata si numele, papile gigante
apar pe suprafata interioara a pleoapelor superioare).

Netratate, conjunctivitele alergice sezoniere sau perene, rareori duc la complicatii pe termen lung. Cu toate acestea, boala poate
interesa si alte parti ale ochilor ( provoaca inflamatia irisului). Conjunctivita vernala si keratoconjunctivita atopica au potential de
deteriorare a vederii.

Conjunctivita alergica este o reactie la anumite tipuri de alergeni. Cei mai frecventi alergeni care declanseaza conjunctivita alergica
sunt:
• Granulele mici de polen pot ajunge cu usurinta in aer. Polenul provine de cele mai multe ori de la pomi,plante leguminoase si
buruieni.
• Praful este un amestec care contine acarieni, mici particule de sol, fragmente vegetale, celule moarte de pe piele umana si animala,
par, fibre sintetice.
• Scuamele sunt celulele moarte de la suprafata pielii care cad si ajung in aer.
• Mucegaiurile-sporii de ciuperci care formeaza mucegaiurile pot ajunge in aer. Acestea se gasesc in special in lemnul putrezit si in
case (in special in zonele umede, subsoluri si bai).
• Conservantii continuti de picaturile pentru ochi si solutiile pentru lentilele de contact uneori pot determina aparitia unei reactii
alergice la persoanele sensibile.
• Substantele iritante precum fumul de tigara, praful de creta si parfumurile pot declansa conjunctivita alergica.

Semnele si simptomele de conjunctivita alergica sunt:


• Umflarea pleoapelor
• Mancarime si senzatia de arsura la nivelul ochilor
• Lacrimare excesiva
• Dilatarea vaselor de sange de la nivelul conjunctivei ceea ce va duce la roseata conjunctivei
• Scurgeri oculare apoase sau mucoase
• Ochi rosii
• Sensibilitate la lumina (fotofobie)
• Vedere neclara (uneori)
• Cearcane (cerc vanat care apare in jurul ochilor)
• Tulburari ale somnului (insomnie).

Anomalii congenitale ale corneei

Anomaliile congenitale sunt definite ca alteratii morfologice evidente la nastere rezultate din dezvoltarea defectuoasa in timpul vietii
intrauterine. Anomaliile congenitale ale corneei sunt foarte diverse dar pot fi clasificate in doua mari grupe: anomalii de forma si
anomalii de structura.
Anomaliile de forma si marime

Anomaliile de forma si marime sunt: absenta corneei, microcorneea, megalocorneea, corneea plana, keratectazia, keratoconul
posterior generalizat.
• Absenta corneei este foarte rara; uneori poate fi prezenta o pseudocornee rudimentara fibroepiteliala.
• Microcorneea se defineste atunci cand diametrul corneei este mai mic de 10 mm. Aceasta modificare se concretizeaza intr-o
refractie mare (pana la + 46D) si adeseori hipermetropie. Daca apare in contextul unui segment anterior micsorat este vorba de
microftalmie anterioara, daca tot globul este micsorat si malformat se numeste microftalmie iar nanoftalmia desemneaza starea in
care ochiul este mai mic dar absolut normal. Microftalmia poate asocia si alte anomalii congenitale dintre care cel mai frecvent
glaucomul congenital, coloboame, cataracta congenitala.
• Megalocorneea defineste situatia in care corneea are diametrul orizontal mai mare de 13 mm dar nelegata de glaucom congenital si
avand o structura histologica normala. Are o transmitere recesiv legata de sex (90 % din cazuri sunt barbati) si este de obicei
bilaterala. In general apare izolata dar se poate asocia si cu anomalii sistemice cum ar fi sindromul Down, sindromul Marfan,
sindrom Alport. De-a lungul vietii se poate complica cu glaucom secundar tardiv, cataracta presenila sau ectopia cristalinului.
• Corneea plana apare ca o consecinta a opririi din dezvoltare a corneei de obicei in lunile a 4-a sau a 5-a a vietii intrauterine astfel
incat raza de curbura ramane aceeasi cu a scleroticii iar refractia ramane foarte redusa 20-30 D. Acuitatea vizuala este scazuta
(puterea dioptrului ocular variaza de la +7 la -9 D) la aceasta contribuind si asocierea altor anomalii oculare cum ar fi aplazia
retinei, coloboame, sclerocornee cu reducerea preponderent a diametrului vertical, cataracta congenitala.
• Keratectazia consta intr-o cornee opaca care prezinta o proeminenta inspre fanta palpebrala. Ca etiologie este incriminata keratita
intrauterina urmata de perforarea corneei.
• Keratoconul posterior generalizat consta intr-o curbura foarte accentuata a fetei posterioare in discrepanta cu fata anterioara care
este perfect normala. Afecteaza predominant sexul feminin si este asimptomatica.
Anomaliile de stuctura
Anomaliile de stuctura cuprind: embriotoxonul posterior, anomalia si sindromul Rieger, keratoconul circumscris posterior, anomalia si
sindromul Axenfeld, anomalia Peters, sclerocorneea si embriotoxonul anterior.
• Embriotoxonul posterior consta intr-o ingrosare cu deplasarea centrala a marginii anterioare a inelului Schwalbe (jonctiunea intre
reteaua trabeculara si membrana Descemet) devenind vizibila cu ochiul liber. Se transmite autosomal dominant si poate asocia alte
anomalii ale polului anterior (filamente iriene, cornee plana, coloboame, s. a. ) sau sindroame sistemice. Determina o predispozitie
pentru aparitia glaucomului.
• Anomalia si sindromul Axenfeld. Anomalia consta in asocierea embriotoxonul posterior cu procese iriene proeminente aderente
la inelul Schwalbe. Sindromul Axenfeld presupune asocierea anomaliei Axenfeld cu glaucomul si uneori cu asimetrie faciala,
hipoplazie faciala, hipertelorism.
• Anomalia si sindromul Rieger. Anomalia cuprinde embriotoxonul posterior, atrofia stromei iriene si procese iriene proeminente
care pot asocia sinechii anterioare periferice, pseudopolicorie si glaucomul (50 % din cazuri). Sindromul Rieger asociaza in plus si
anomalii scheletice faciale si dentare cu sau fara retard mental.
• Anomalia Peters cuprinde leucom corneean la nivelul caruia apar defecte endoteliale si stromale. Apare in asociere cu cataracta,
glaucom (in 50 % din cazuri) si leziuni generale (palatoschizis, buza de iepure, defecte cardiace, s. a. ). Una din cauze o poate
constitui inflamatia intrauterina, caz in care apar si sechele ale inflamatiei: precipitate endoteliale, vascularizatie corneeana.
• Sclerocorneea reprezinta o opacifiere neinflamatorie si neevolutiva care intereseaza corneea periferica sau in totalitate. In general
este bilaterala si are caracter ereditar. Poate asocia alte anomalii ca afachia, oligofrenia, malformatii scheletice.
• Embriotoxonul anterior sau arcul juvenil este reprezentat de prezenta in periferia corneei a unei formatiuni inelare opace
asemanatoare gerontoxonului. Asociaza aniridei, sclere albastre, megalocornee.
• Keratoconul circumscris posterior consta intr-o excavatie a fetei posterioare a corneei situata central sau paracentral fara
afectarea curburii anterioare. Defectul este adeseori unilateral, neevolutiv si asimptomatic (poate asocia uneori ambliopie)

Afectiuni congenitale ale sclerei

Pot fi impartite in doua categorii si anume: afectiuni legate de grosimea sclerei si afectiuni legate de culoare. Aceste afectiuni, de
multe ori, prezinta importanta nu atat din punct de vedere al afectarii oculare in sine care adesea este benigna si inconstanta cat mai
ales din punct de vedere al afectarii asociate altor organe.

Afectiunile legate de grosimea sclerei

Apar in buftalmie, stafilomul Sarpa si protruzia congenitala Von Ammon. Clinic se traduc prin modificari de volum ale globului
ocular.

• Buftalmia se manifesta prin cresterea diametrului anteroposterior al globului ocular si a diametrului corneei ceea ce provoaca
hipertensiune oculara. Sub actiunea acesteia sclera se subtiaza, capata o nuanta albastruie si este predispusa la rupturi chiar la cele
mai mici traumatisme.
• Stafilomul posterior din miopia forte (stafilomul Sarpa) provoaca subtierea sclerei la nivelul polului posterior si in segmentul
dintre ecuator si insertia muschilor drepti.
• Protruzia congenitala Von Ammon: Sclera este subtiata si captusita doar de o foita retiniana aplazica. In timp poate evolua spre
ruptura maculara si dezlipire de retina
Afectiunile legate de culoare

Pot apare prin doua mecanisme si anume: difuziunea luminii ce traverseaza sclera a carei structura e modificata si acumularea de
pigment. Modificarile de culoare pot apare izolate ca in cazul melanosis oculi si nevului Ota sau in cadrul unor sindroame determinate
de tulburari ale metabolismului tesutului conjunctiv ca in cazul sindromului sclerelor albastre. De aceea gravitatea simptomatologiei
variaza de la inestetic pana la scaderea sperantei de viata.
Exista insa si o pigmentare fiziologica numita melanoza stromala fiziologica a sclerei care apare la persoanele cu iris pigmentat in
special la africani.
• Melanosis oculi sau melanoza oculara congenitala benigna Bourquin are caracteristic doua aspecte histologice: prezenta unui
numar crescut de melanocite normale si dispunerea in gramezi a melanocitelor puternic pigmentate la nivelul tesuturilor sclerale si
episclerale. Se prezinta sub forma de placarde sclerale maronii, neregulate, situate preecuatorial cu conjunctiva supraiacenta
normala. Atitudinea terapeutica este cea de supraveghere deoarece rata malignizarii este mare.
• Nevul Ota ocupa o suprafata foarte intinsa cuprinzand teritoriul cutanat inervat de primele doua ramuri ale trigemenului, anumite
membrane oculare si chiar pavilionul urechii si mucoasa orala. Pigmentarea intereseaza conjunctiva, sclera, coroida, irisul si mai
rar corneea, grasimea periorbitara si teaca nervului optic. La nivel scleral se prezinta sub forma de puncte, pete sau plaje in nuante
de albastru, gri pana la negru. Leziunea pune doar probleme estetice.
• Sindromul sclerelor albastre apare in diferite sindroame produse de tulburari ale metabolismului tesutului conjunctiv si osos sau
de aberatii cromozomiale avand ca manifestare clinica comuna printre altele si aspectul albastru al sclerelor. Coloratia albastra este
data de vizibilitatea prin sclera translucida a uveei. Aceste afectiuni sunt: maladia Lobstein, sindromul Marfan, sindromul Ehlers-
Danlos, hipofosfatezemia, sindromul Albright II.
• Maladia Lobstein sau "boala oaselor de sticla” este o boala ereditara transmisa autosomal dominant caracterizata clinic de triada
clasica:
• sclere albastre (in toate nuantele) ; mai rar poate asocia si miopie, embriotoxon, cataracta congenitala;
• fragilitate osoasa severa manifestata prin fracturi cvasispontane ce afecteaza cu predilectie diafizele oaselor lungi ale membrelor
inferioare;
• surditatea este elementul cel mai inconstant si tardiv.

In mod inconstant poate asocia si anomalii dentare, hiperlaxitate ligamentara, cifoscolioza.

• Sindromul Marfan este o boala autosomal dominanta care se manifesta prin sinteza unui colagen cu structura alterata. Anomaliile
oculare constand in sclere albastre, megalocornee, sferofachie, cataracta congenitala, colobom irian asociaza si extremitati lungi,
musculatura atrofiata, anomalii cardiovasculare (cele mai grave).
• Sindromul Ehlers-Danlos numit si fibroplazia elastica generalizata este afectiune transmisa autosomal dominant care afecteaza
cu predilectie sexul masculin. Semnele clinice sunt expresia unui deficit enzimatic implicat in procesul asamblarii precolagenului.
Pentru multi pacienti simptomatologia este saraca astfel ca raman adesea nediagnosticati. Manifestarile clinice cuprind semne de
afectare cutanata (aspectul de hiperextensibilitate – cutix laxa, escare, atrofice si echimoze), afectare articulara mergand pana la
dislocatii ale soldului, cifoscolioza si semne de afectare oculara (decolare de retina, miopie, striuri angioide retiniene, sclere
albastre).
• Hipofosfatezemia este o boala ereditara severa cu transmitere recesiv autosomala produsa de mutatii la nivelul genelor care
codeaza fosfatazele alcaline. Se manifesta clinic prin multiple malformatii scheletice insotite adesea de fracturi ale oaselor lungi,
edentatie totala precoce, sclere albastre si nefrocalcinoza care conduce adesea la deces.

Diagnosticarea corecta si orientarea terapiei presupune o abordare interdisciplinara asociind examenul oftalmologic cu cel cardiologic,
genetic, stomatologic, s. a. m. d.
Tratamentul poate fi medical si chirurgical si se adreseaza in principal afectiunilor de baza. Urmareste evitarea factorilor de risc
(traumatismelor, factorilor alimentari, toxice, s. a. ) si intarzierea aparitiei complicatiilor (in principal cardiovasculare) care pot pune in
pericol viata pacientilor.

Afectiuni congenitale ale cristalinului

Pot fi anomalii de forma si pozitie sau anomalii de transparenta (cataracta congenitala). Anomaliile de forma si pozitie sunt: afachia,
lenticonul anterior sau posterior, ombilicatia, colobomul cristalinian, microsferofachia si ectopia cristaliniana.

Afachia reprezinta absenta congenitala a cristalinului datorata lipsei formarii placodului cristalinian. Clinic pacientul este un
hipermetrop si nu poate face acomodatie. Corectia afachiei cuprinde mai multe etape:
• implantarea unui cristalin artificial in camera posterioara sau mai rar in cea anterioara este metoda curativa. Puterea refractiva este
calculata astfel incat sa fie cat mai aproape de emetropie sau miopie mica. Contraindicatiile sunt temporare si tin de existenta
vreunei inflamatii locale (uveite severe, vitroretinopatie proliferativa).
• folosirea lentilelor de contact au dezavantajul costului ridicat, ingrijirii greoaie si al infectiilor care pot aparea.

Microsferofachia consta in existenta bilaterala a unui cristalin mai mic si de forma sferica. Este frecvent asociata unor afectiuni sau
sindroame familiale (Weill-Marchesani, Marfan) avand tendinta de luxatie in adolescenta.

Lenticonul este o deformare conica sau sferica a fetei anterioare sau posterioare a cristalinului in regiunea axiala. Aceasta protruzie
determina astigmatism cristalinian influentind dezvoltarea acuitatii vizuale. Corectia se face chirurgical.
Colobomul cristalinului este o anomalie a dezvoltarii fibrelor zonulare care se manifesta sub forma lipsei unei portiuni din cristalin.
Poate fi asociat cu un colobom uveal inferior.

Ombilicatia apare ca o depresiune localizata si opaca a fetei posterioare a cristalinului.

Ectopia cristalinului consta in pozitia anormala a acestuia cu sau fara parasirea sacului capsular. In functie de gradul de deplasare se
manifesta clinic sub doua forme subluxatie atunci cand cristalinul nu paraseste sacul capsular si luxatia cand acesta paraseste loja
cristaliniana. Chiar daca la nastere este doar putin deplasat cu varsta evolueaza spre luxatie. Se manifesta clinic prin scaderea vederii,
astigmatism, diplopie si iridodonezis partial. Ectopiile cristaliniene apar adesea insotite de alte sindroame congenitale cum ar fi:
homocistinuria, sindromul Marfan si Weill-Marchesani. Sindromul Marfan pe langa afectare oculara mai cuprinde grave malformatii
cardiovasculare, renale, pulmonare, arachnodactilie, dolicocefalie. Sindromul Marchesani cuprinde brahicefalie, sistem muscular
excesiv dezvoltat, talie mica, redoarea articulatiilor. Gonioscopia si ecografia sunt necesare pentru punerea diagnosticului. Daca
deplasarea cristalinului este mare si tulburarile vizuale importante se impune interventia chirurgicala.

Modifcari ale transparentei –opacifieri ale acestuia constituie cataracta congenitala.

Afectiuni congenitale ale uveei

Uveea-tunica medie a globului ocular- este formata din trei portiuni distincte: iris si corp ciliar anterior si coroida posterior. Anomalii
congenitale pot apare in embriogeneza oricarei portiuni, cele ale corpului ciliar fiind insa si mai rare.
Anomaliile congenitale ale irisului sunt: aniridia, pseudopolicoria, corectopia, chisturile congenitale, colobomul irian, heterocromia
iriana, anizocoria, albinismul, persistenta membranei pupilare.

• Aniridia se manifesta prin absenta irisului sau prin reducerea acestuia la un rudiment stromal inelar periferic de aproximativ 1 mm
situat in spatele limbului sclero- corneean. Subiectiv se insoteste de fotofobie si scaderea acuitatii vizuale. Poate asocia alte
anomalii oculare dar si somatice printe care tumora Wilms, de aceea se impun investigatii paraclinice pentru detectia precoce a
acesteia. Tratamentul este mai mult paleativ si vizeaza indepartarea fotofobiei prin folosirea de ochelari fumurii si lentile de contact
cu iris colorat.
• Colobomul irian consta intr-o lipsa de substanta ce intereseaza suprafata iriana (cel mai frecvent sectorul inferior) in diferite
grade (intre 1/6 si 1/3 din suprafata iriana), uni- sau bilaterala. Pupila capata un aspect caracteristic de, , gaura de cheie”. Leziunea
apare rareori izolata. Fotofobia simptomul dominat se combate cu ochelari fumurii iar aspectul inestetic cu lentile de contact cu iris
colorat. Procedeul chirurgical de reconstructie a irisului numit iridopexie poate constitui in unele cazuri optiunea terapeutica.
• Corectopia afectiune ereditara ce se defineste printr-o pozitie anormala (ectopica) a corneei in periferia irisului.
• Pseudopolicoria consta in aspectul perforat al irisului in mai multe puncte care da senzatia existentei mai multor pupile. Dar aceste
gauri nu sunt pupile propriu-zise deoarece nu au sfincter si motilitate reflexa proprie. Sunt produse in urma vindecarii sechelare a
unor procese inflamatorii intrauterine.
• Heterocromia iriana consta intr-o pigmentare inegala a irisului in doua sectoare diferite ale aceluiasi ochi (forma unilaterala) sau
coloratie diferita a irisului celor doi ochi (forma bilaterala). Exista trei forme clinice: forma simpla nu are semnificatie patologica,
forma consecutiva leziunilor simpaticului cervical si heterocromia complicata Fuchs care asociaza ciclita si cataracta.
• Anizocoria este o anomalie rara ereditara caracterizata prin inegalitatea diametrelor celor doua pupile. Reflexele pupilare sunt
normale spre deosebire de anizocoriile dobandite (traumatice, uveitice, tabetice, glaucomatoase) in care aceste reflexe sunt absente
sau alterate.
• Chisturile congenitale sunt foarte rare, apar sub forma unor proeminente (, , ciucuri”) maronii, vizibile biomicroscopic, care
proemina in campul pupilar.
• Albinismul este o afectiune ereditara caracterizata prin absenta melaninei in melanocite. Clinic se manifesta prin depigmentarea
parului, tegumentelor si structurilor oculare. Exista doua forme clinice principale:
• albinismul oculo-cutanat se caracterizeaza prin culoare blonda a parului, tegumente palide, decolorare a irisului si a fundului de
ochi ceea ce permite vizualizarea vaselor coroidiene. Simptomatologia include scaderea acuitatii vizuale (adesea sub 1/10),
fotofobie iar in formele grave alterari ale simtului cromatic, nistagmus, torticolis si ingustari ale campului vizual.
• albinismul ocular izolat afecteaza in diferite grade doar structurile oculare si se manifesta prin fotofobie si scaderea acuitatii
vizuale.

Tratamentul vizeaza corectarea viciilor de refractie, reducerea fotofobiei cu ajutorul ochelarilor fumurii si lentile de contact estetice.

Afectiunile congenitale ale corpului ciliar sunt mult mai rare si constau in inlocuirea unei portiuni cu tesut conjunctiv vascularizat
(colobom) sau metaplazii ale epiteliului ciliar cu pigmentarea acestuia.

Afectiunile congenitale ale coroidei sunt colobomul coroidei, coroideremia si angiomul coroidei.

• Colobomul coroidei poate sa apara sub doua forme: colobom tipic dispus inferior in spatiul dintre papila si marginea inferioara a
coroidei si colobom atipic care ocupa regiunea maculara. Intotdeauna este insotit de colobomul retinian. Consta intr-o zona alba ce
porneste din vecinatatea nervului optic pana in regiunea ciliara. Colobomul atipic (macular) se prezinta sub forma unei zone albe
marginita de pigment negru. Tratamentul vizeaza corectarea deficitelor vizuale care pot apare: strabism, ambliopie, nistagmus.
• Coroideremia se manifesta prin absenta coroidei si a epiteliului pigmentar retinian. Fundul de ochi reprezentat de sclerotica
capata o nuanta alb cenusie vizibila prin retina transparenta.
• Angiomul coroidei este o tumora vasculara benigna, foarte rara a corodei aparand mai mult in ochi enucleati

Anomalii congenitale ale aparatului lacrimar

Aparatul lacrimal este alcatuit din glande lacrimale (principale si accesorii) si cai lacrimale.

Glanda lacrimala principala este situata in unghiul superoextern al orbitei trimitand si o prelungire palpebrala (numita si glanda
accesorie Rosenmuller) . Ea are o secretie seroasa paroxistica (reflexa).

Glandele lacrimale accesorii sunt de trei tipuri:


• cu secretie seroasa (glandele Krause si Wolfring- Ciaccio),
• cu secretie de mucina (glandele Henle si Manz) si
• cu secretie lipidica, de tip sebaceu, acestea produc stratul superficial al filmului lacrimal (glandele Moll, Zeiss si Meibonius) .

Glandele accesorii sunt situate la nivelul conjunctivei tarsale, intratarsal sau sub forma de celule libere pe suprafata conjunctivei.
Glandele accesorie asigura secretia mucoasa bazala, permanenta.

Caile lacrimale (canale excretorii, puncte lacrimale, sacul lacrimal si canalul lacrimonazal) au rolul de a aduce lacrimile in contact cu
conjunctiva si corneea si de evacuare a acestora inspre meatul inferior al foselor nazale. Filmul lacrimal cu o grosime intre 4 si 8 µ se
formeaza prin intinderea lacrimilor (din secretia bazala) pe epiteliul corneean prin actul reflex al clipitului. Filmul lacrimal are
proprietati antibacteriene atat prin imunoglobulinele tip Ig A si sistemului complement continute cat si prin mecanism pur fizic de
indepartare continua a bacteriilor. Indicele bacteriostatic al lacrimilor poate fi dozat. Cealalta functie majora a filmului lacrimal consta
in asigurarea nutritiei corneei (tesut in mod normal avascular) si prevenirii deshidratarii acesteia.

Anomaliile congenitale pot interesa atat glandele lacrimare cat si sistemul excretor avand pe plan clinic urmatoarele consecinte:
• sindromul de ochi uscat congenital cu deshidratarea si tulburari trofice ale corneei urmate de aparitia de mici eroziuni ce predispun
la suprainfectii. Cauza acestui sindrom o poate constitui fie absenta glandelor lacrimale fie de anomalii neurologice (hipoplazia
nucleului lacrimal, paralizii congenitale ale nercilor cranieni VI, VII, XII) .
• staza lacrimilor in caile lacrimale cu suprainfectarea acestora,
• epifora (expresie a sindromului ochiului lacrimos) adica scurgerea libera si permanenta a lacrimilor pe obraz in lipsa unei stimulari
reflexe.

Anomaliile congenitale ale glandelor lacrimale:


• Glandele supranumerare sunt glande in plus fata de cele normale situate ectopic la diferite nivele ale ochiului (iris, orbita,
dermoidul limbului, corp ciliar, etc. ) . Manifestarea clinica este aparitia sindromului ochiului lacrimos cu lacrimare excesiva
(epifora) .
• Chisturi congenitale este o anomalie cunoscuta si sub denumirea de „dacryops” constand in existenta congenitala a unor formatiuni
lichidiene in unghiul superoextern al ochiului. Chisturile contin lacrimi cu o dominanta a componentei seroase sau mucinoase.
Expresia clinica este aparitia exoftalmiei uneori chiar importanta. Cele de dimensiuni mai mari pot fi palpate. Ecografia este utila
pentru punerea diagnosticului. Tratamentul consta in extirparea in bloc a chisturilor pentru a evita recidiva.
• Fistulele congenitale sunt comunicari anormale situate deasupra marginii superioare a cantusului extern sau deasupra marginii
superioare a tarsului. Tratamentul consta in extirparea chirurgicala a acestora sau transplantarea lor in fundul de sac conjunctival.
• Alacrimia este urmarea lipsei congenitale a glandelor lacrimale ce apare in cadrul anoftalmiei sau criptoftalmiei.
Anomalii congenitale ale cailor lacrimale
• Imperforatia sau ocluzia punctului lacrimal are ca urmare aparitia epiforei. Tratamentul vizeaza dilatarea punctului lacrimal
folosind o sonda extrem de fina sub microscop.
• Ocluzia canaliculului lacrimal este ceva mai frecventa decat precedenta avand uneori transmitere ereditara. poate afecta canaliculul
in totalitatea sau doar portiunea externa a acestuia.
• Prezenta de canaliculi supranumerari este in majoritatea cazurilor asimptomatica. Daca se insoteste de prezenta unor fistule
conduce la eliminarea lacrimilor pe piele ceea ce impune necesitatea extirparii fistulelor.
• Dacriocistografia este explorarea paraclinica de electie care poate evidentia si alte anormalitati cum ar fi existenta diverticulilor
sacului sau canalului lacrimonazal si in mod cu totul exceptional absenta completa a cailor lacrimale in anomalii grave ale fetei.
• Imperforarea congenitala a canalului lacrimonazal duce la manifestari cum ar fi epifora, conjunctivita purulenta, dacriocistita care
apar in general intre a 10-a si a 12-a zi dupa nastere pana cel tarziu in a doua luna.

Canalul fie se termina in meatul inferior dar fara al perfora fie se termina sub forma unui reces intre mucoasa meatului si peretele osos.
Portiunea osoasa a conductului poate fi absenta. Pentru punerea diagnosticului se folosesc teste de permeabilitate cum ar fi:
• instilarea de fluoresceina sau orice alt lichid colorat in fundul de sac conjunctival trebuie sa ajunga in nas,
• injectarea de ser in canaliculul inferior este urmata de refluare prin canaliculul superior in cazul unui obstacol situat in aval,
• rinoscopia poate evidentia o posibila cauza nazala a imperforarii,
• sondajul cailor lacrimale evidentiaza obstacolul,
• radiografia cu substanta de contrast de asemenea poate localiza obstacolul.
Tratamentul in aproape jumatate din cazuri nu este necesar, vindecarea obtinandu-se spontan.

Intr-o prima etapa se administreaza antiseptice si decongestive conjunctivale, se maseaza regiunea sacului lacrimal si se face irigare
sub presiune cu astuparea prealabila a punctului lacrimal superior pentru a forta ruperea membranei Hasner (valvula Hasner este
situata la deschiderea nazala a canalului lacrimonazal avand rolul fiziologic de a impiedica refluarea lichidului din nas contaminat deci
cu bacterii in sistemul lacrimal sau patrunderea aerului) . Daca permeabilizarea totusi nu se obtine se face inainte de trei luni sondajul
canalului, procedeu ce poate fi repetat de doua trei ori.

Ca ultima varianta terapeutica se practica interventia chirurgicala numita dacriocistorinostomia dar dupa ce copilul a implinit varsta de
trei ani.

Anomalii congenitale ale conjunctivei

Conjunctiva este membrana transparenta care inveleste fata posterioara a pleoapelor (conjunctiva tarsala) si partea anterioara a sclerei
(conjunctiva bulbara) .

Anomaliile congenitale ale conjunctivei sunt afectiuni rare si cuprind malformatii congenitale, tumori disgenetice si tulburari
metabolice. Observarea si evaluarea periodica este atitudinea standard, tratamentul impunandu-se in cazurile in care datorita cresterii
in dimensiuni a acestor formatiuni se produc la scaderi ale campului vizual sau acuitatii vizuale, sau din ratiuni estetice si nu numai
atunci cand asociaza si alte anomalii.

Limfedemul conjunctival congenital este o conditie foarte rara ce apare datorita malformatiilor vaselor limfatice (staza limfatica) .
Semnul major este edemul dur al conjunctivei bulbare, unilateral sau bilateral. Exista doua forme de manifestare: precoce (pana in
varsta de un an) si tardiva (intre 10 si 20 de ani) . Asociaza uneori diverse malformatii ale membrelor (sindactilie, polidactilie) sau
poate aparea in cadrul sindromului Milroy (debuteaza la nivelul membrelor inferioare la la mai multe persoane ale unei familii dar in
generatii succesive) .

Epitarsul sau sortul conjunctival este o afectiune uni- sau bilaterala constand in existenta unei cute anormale a conjunctivei tarsale
mai ales la nivelul pleoapei superioare aparuta probabil ca o consecinta a unor inflamatii intrauterine a conjunctivei.

Tumorile disgenetice sunt tumori congenitale care afecteaza tesuturile epitelial, glandular, nervos, pigmentar si limfatic precum si
vasele de sange. Sunt localizate preponderent la nivelul limbului sclero-corneean. Cuprind urmatoarele entitati clinice:
• Dermoidul limbului este o mica proeminenta, alb-rozie din care pleaca mai multe fire de par, aderenta la planurile profunde situata
la nivelul limbului. Este in mare majoritate a cazurilor unilateral. De dimensiuni mici la nastere, poate creste destul de mult la
pubertate acoperind o parte din cornee.
• Dermolipomul este o formatiune formata din tesut conjunctiv dens, fibros, acoperita de epiteliu pavimentos stratificat cheratinizat
situata in regiunea supero-externa a conjunctivei si aderenta la aceasta. In profunzime se continua nemijlocit cu paniculul adipos.
Poate prezenta anexe sebacee si piloase. Apare de obicei in asociere cu alte anomalii congenitale ale fetei (fistule preauriculare,
apendicele preauricular) sau in cadrul asa numitelor sindroame fisurale ale fetei (sindromul Franceschetti si Goldenhar) .
• Melanomul benign al conjunctivei apare sub forma unei formatiuni foarte usor proeminenta, mobila pe planurile subjacente, de
culoare brun neagra situata in preajma limbului sclero-corneean sau a plicii semilunare. Au o crestere marcata atat in dimensiuni
cat si ca pigmentare inainte de pubertate dar fara a prezenta risc de malignizare.
• Angiomul conjunctival congenital este o tumoreta proeminenta, de culoare rosie sau cianotica (in functie de felul sangelui pe care il
contine arterial sau venos), variabila ca marime (de la 2-3 mm la dimensiunile uni bob de mazare) situata la nivelul carunculei
lacrimale sau a conjunctivei palpebrale. Poate avea diferite forme : telangiectazic sau cavernos, sesil sau pediculat. Poate avea
caracter infiltrativ si potential de a creste in dimensiuni.
• Osteosarcomul si condromul conjunctivei sunt afectiuni foarte rare constand in prezenta de la nastere a unor formatiuni nodulare,
mobile, dure, situate indeosebi in cadranul superolateral al sclerei. Sunt formate din osteocite sau condrocite si cresc foarte putin
de-a lungul vietii.

Cistinoza este o tulburare metabolica ereditara constand in imposibilitate metabolizarii cistinei fapt care duce la depozitarea acesteia
intracelulara sub forma de cristale. Intereseaza diferite tesuturi si organe printre care si conjunctiva si corneea. Se deosebesc trei tipuri
clinice: a copilului, a adolescentului si a adultului. Tratamentul vizeaza reducerea aportului (dieta) si facilitarea eliminarii prin
administrarea de cisteamina.

Anomalii congenitale ale nervului optic

Colobomul papilar tipic este o anomalie cu transmitere autosomal dominanta care poate aparea izolat sau in cadrul colobomului
corioretinian constand in lipsa unei portiuni variabile ca intindere din papila optica si retina cu respectarea vaselor retiniene. Poate fi
uni- sau bilateral. Obiectiv discul apare de dimensiuni marite adesea ovalizat vertical. Tabloul clinic depinde de marimea colobomului
si eventuala asociere a altor anomalii oculare dar in principal este dominat de ingustari sectoriale ale campului vizual corespunzator
colobomului.

Colobomul papilar atipic este foarte rar constand in prezenta unei excavatii la nivelul jumatatii inferioare a papilei. Functia vizuala
poate fi alterata de marimea colobomului, de eventuale leziuni asociate ale globului ocular sau posibile complicatii.
Fosetele colobomatoase sunt mici excavatii, in general unilaterale (95%) constand din lipsa de substanta la nivelul suprafetei capului
nervului optic. Culoarea leziunilor variaza: gri pentru cca. 60 % dintre ele, alb-galbui 30 % si negru 10 %. Profunzimea depresiunilor
variaza intre 0, 5 si 25 dioptrii. In timp poate aparea o decolare seroasa cu dezvoltarea unei maculopatii.

Sindromul morning glory este o anomalie rara care asociaza un deficit al peretelui scleral, o papila largita, care prezinta o excavatie
profunda sub forma de palnie, prezenta unui stafilom scleral peripapilar si a unui burelet proeminent pigmentat ce inconjoara papila.
Rasunetul clinic consta in scaderea acuitatii vizuale sub 1/50 la aproape toti pacientii. In evolutie poate duce la dezlipire de retina care
este principala complicatie ce poate surveni. Efectuarea unei tomodensiometrii este necesara pentru diferentierea leziunii de o tumoare
(a retinei sau a papilei optice).

Disversiile papilare definesc starea in care axa deschiderii papilei si axa vaselor centrale sunt orientate intr-o orice alta directie decat
temporala (care este cea normala). Astfel se deosebesc disversii: inferioare, inferioare si nazale, inferioare si temporale, superioare,
nazale. Acestea din urma mai sunt cunoscute si sub denumirea de inversie papilara sau situs inversus. Acuitatea vizuala ramane
scazuta sub 5/10 chiar si dupa corectie la aproximativ 67% din disversii. Alte consecinte ale leziunii sunt aparitia scotomului central,
marirea petei oarbe, scotom tip Bjerrum si deficite in cadranul temporal superior.

Conusul congenital defineste o suprafata regulata, semilunara, localizata in axa disversiei asociate al carei planseu este mai profund
decat planul retinei invecinate.

Atrofia corioretiniana in sector se prezinta sub forma unei regiuni depigmentate, de dimensiuni variabile, care intereseaza fie o zona
restransa in jurul conusului fie intreaga portiune inferioara a retinei ajungand pana la ora serrata. In regiunea afectata de atrofie se
obiectiveaza o miopie.
Asocierea conusului, atrofiei corioretiniene in sector si situs inversus al vaselor retiniene definesc sindromul disversiei papilare.

Aplazia papilara este o afectiune rarisima si grava care presupune absenta papilei, a nervului optic si a unei portiuni de retina avand
drept consecinta clinica existenta enei cecitati congenitale necurabile.

Hipoplazia papilara desemneaza o diminuare congenitala uni- sau bilaterala a dimensiunilor papilei si nervului optic. Consecintele
clinice ale acestui fapt sunt aparitia strabismului si a nistagmusului precum si scaderea acuitatii vizuale pana la perceptie luminoasa in
unele cazuri. In alte cazuri acuitatea vizuala poate fi normala. Papila este alcatuita preponderent din tesut glial stratul de fibre optice
fiind redus. Asocierea hipoplaziei papilare cu alte anomalii craniofaciale este frecventa.

Megalopapila este o papila optica mai mare decat cea considerata statistic normala.

Tulburarile de mielinizare ale nervului optic se manifesta sub doua forme clinice:
• sindromul Beauvieux sau pseudoatrofia cenusie a papilei este o afectiune rara constand in intarzierea mielinizarii nervului optic
care in mod normal se incheie cel tarziu imediat dupa nastere. Intereseaza preponderent nou-nascutii prematur care prezinta cecitate
in ciuda aspectului normal al ochilor. Semnul caracteristic este aspectul cenusiu metalic al papilei.
• persistenta fibrelor de mielina peripapilare (avand o frecventa de 0, 3-1%) . Aspectul tipic care pune diagnosticul este acela de
rozeta sau flacara alb stralucitoare, matasoasa pornind de la papila si continuandu-se cu prelungiri care urmeaza adeseori traiectul
vaselor sanguine retiniene. Functia vizuala este normala.

Membrana epipapilara apare sub forma unui voal conjunctiv, fin, transparent care acopera in totalitate sau partial discul optic.
Anomalii congenitale ale vitrosului

Apar datorita persistentei diferitelor structuri fetale sau printr-o dezvoltare anormala a acestora.

Persistenta resturilor sistemului hialoidian este aproape o regula la copiii nascuti prematur (95%) si rara la cei nascuti la termen
(cca. 3%).

Punctele Mittendorf reprezinta resturi ale sistemului vascular fetal anterior situate inferonazal la polul posterior al cristalinului. Nu
produc tulburari optice.

Papila Bergmeister este o proeminenta papilara caracterizata de absenta excavatiei fiziologice, de forma lineara, situata anterior
papilei nervului optic. Este constituita din resturi obliterate ale portiuni posterioare a arterei hialoide si tesut glial.

Chisturile vitreene sunt resturi ale sistemului hialoidian situate in vitrosul anterior sau posterior. tulburari functionale pot apare in
functie de numar si localizare.

Persistenta arterei hialoide apare sub forma unui conduct filamentos, rareori permeabil inconjurat uneori de tesut glial care se
intinde de la discul optic la cristalin.

Persistenta vitrosului primitiv este o malformatie congenitala grava, de obicei unilaterala care intereseaza portiunea anterioara a
vitrosului primitiv sub forma unei placi fibrovasculare aderente la capsula posterioara cristaliniana si la corpul ciliar pe care il
tractioneaza central. Poate asocia microftalmie. Evolutia este nefavorabila antrenand reducerea profunzimii camerei anterioare,
opacifierea cristalinului, hemoragii vitreene si glaucom secundar. Diagnosticul diferential se face cu retinoblastomul, cataracta
congenitala si persistenta resturilor arterei hialoide. Tratamentul consta in ablatia totala a malformatiei decoland-o cu mare grija de pe
fata posterioara a cristalinului pentru a nu leza capsula. in ultima instanta in cazurile foarte severe se poate ajunge la enucleatie.

Vitroretinopatia exsudativa dominanta evolueaza asemanator retinopatiei prematuritatii dar in in lipsa oxigenarii postnatale in trei
stadii:
• decolarea posterioara a vitrosului cu formarea de bride care tractioneaza retina;
• ingrosarea cicatriceala a membranelor vitreene si neoangiogeneza; vasele retiniene temporale capata un aspect tortuos;
• apar fibroza vitreana si exsudatele subretiniene care produc in final dezlipirea de retina.

Degenerescenta vitreoretiniana periferica (boala Wagner) apare datorita unui defect de dezvoltare a vitrosului secundar exprimat
prin prezenta unor spatii optic vide in vitros delimitate de membrane subtiri, fenestrate, avasculare dispuse anteroposterior si aderente
la nivelul ecuatorului. Patogenic procesul este initiat de leziuni degenerative ale vaselor apartinand anastomozei circulatiei vitreo-
retiniene la nivelul careia se acumuleaza tesut conjunctiv amorf, nediferentiat care in timp sufera un proces de hialinizare si scleroza.
Leziunile degenerative corioretiniene care pot varia de la atrofia coriocapilarelor coroidei pana la zone degenerative intinse asociate cu
intecuirea vaselor retiniene se obiectiveaza cu ajutorul examenului fundului de ochi. Progresia bolii se face in directia aparitiei
dezlipirii de retina.

Distrofia vitreoretiniana Goldmann-Favre se manifesta prin degenerescenta pigmentara retiniana primara care declanseaza
procesele degenerative vitreene (degenerescenta macrofibrilara a vitrosului insotita de lichefierea sa) si retinoschizis periferic.
Simptomatologia clinica cuprinde scaderea progresiva a acuitatii vizuale pana la 1/10, stramtorarea concentrica a campului vizual,
discromatopsie in axul albastru-galben. Investigatii paraclinice utile sunt adaptometria si angiofluorografia.

Arsurile corneei
Sunt leziuni corneene necrotico-inflamatorii produse de contactul cu un agent chimic (acizi sau baze tari), electric, termic sau actinic
(radiatii). Agentul cauzator produce in prima etapa necroza tisulara care este urmata de edem si inflamatie.

Arsurile chimice sunt cauzate de baze (hidroxid de sodiu, amoniac, anilina, var, etc. ) si acizi tari (acid sulfuric, azotic, clorhidric,
acetic, fluorhidric s. a. ), aflate in diferite stari de agregare. Acizii actioneaza asupra proteinelor provocand denaturarea, coagularea si
precipitarea acestora formand astfel o bariera protectoare ce limiteaza oarecum patrunderea toxicului. Bazele tari saponifica lipidele
peretelui celular provocand moartea celulelor epiteliale dupa care patrund adanc in stroma provocand distructia keratocitelor, a
substantei fundamentale si edematierea fibrelor de colagen. Simptomatologia difera in functie de gravitatea arsurii si consta in
lacrimare, durere vie, blefarospasm insotite in zilele urmatoare de o scadere progresiva a acuitatii vizuale. Modificarile obiective
variaza in functie de gravitatea arsurii: in arsurile usoare apar mici eroziuni epiteliale; in arsurile medii se observa opacifierea corneei
si ischemia conjunctivelor atinse (conjunctiva palida) ; arsurile severe produc o dezepitelizare si opacifiere completa a corneei si
ischemie conjunctivo-sclerala. In cazul arsurilor grave vindecarea este greoaie si incompleta existand riscul aparitiei a numeroase
complicatii. Acestea pot interesa: conjunctivele prin formarea de aderente intre conjunctiva tarsala si cea bulbara (simblefaron) si
ocluzia punctelor lacrimale; corneea prin apritia leucomului corneean bine vascularizat si perforatie; pleoapele-malpozitii palpebrale,
s. a.

Tratamentul se face in trei etape:


• tratamentul de urgenta- cel mai important pentru vindecarea ad integrum-consta in indepartarea toxicului, incepe chiar la locul
accidentului si consta in spalarea cu apa din abundenta a ochiului. Se continua apoi in spital cu spalarea cu ser fiziologic inclusiv a
fundurilor de sac conjunctivale si extractia daca este cazul a returilor solide ale substantei chimice.
• a doua etapa are ca obiectiv stimularea reepitelizarii (coliruri cicatrizante, pansament) si a sintezei de colagen (citrat de sodiu, acid
ascorbic), limitarea reactiei inflamatorii si a necrozei stromale (inhibitori de colagenaza ca L-cisteina sau EDTA sodic) si
combaterea durerii.
• tratamentul tardiv urmareste rezolvarea sechelelor functionale (simblefaron, entropion, opacifierea corneei, etc. ) si estetice.
Arsurile fizice sunt produse de agenti termici si radiatii (ultraviolete si ionizante).

Arsurile termice sunt produse de contactul cu materiale topite (metal, smoala, mase plastice etc. ) si vapori sau gaze fierbinti. Toate
acestea provoaca coagularea proteinelor.

Tabloul clinic este asemanator cu cel din arsurile chimice cu deosebirea ca sunt intotdeauna insotite de afectari palpebrale.
Tratamentul vizeaza limitarea reactiei inflamatorii (corticosteroizi administrati local), combaterea reactiei irido-ciliare, evitarea
suprainfectiilor (pansamente sterile, camera umeda si unguente cu antibiotice) si stimularea reepitelizarii.

Arsurile produse de radiatiile ultraviolete (lampi solare, aparate de sudura, arcuri carbonice, eclipse solare) se manifesta la cateva
ore de la expunere prin fotofobie, durere, senzatie de corp strain. Tratamentul se face prin administrarea de cicloplegice cu actiune
rapida pentru combaterea spasmului ciliar, coliruri cu antibiotice si analgezice pentru combaterea durerii. Profilaxia se poate face
foarte usor prin folosirea ochelarilor de protectie. Radiatiile ionizante provoaca atingeri corneene variabile: hipoestezie, keratite,
necroza aseptica, tratamentul fiind acelasi.

Conjunctivita acuta
Conjunctivita acuta reprezinta inflamatia conjunctivei palpebrale si/sau bulbare cu durata mai mica de 4 saptamani.

Semne si simptome:
• Generale: in infectia virala, bacteriana, alergica, atopica sau nespecifica
• Hiperemie conjunctivala, ochi rosu
• Prezenta secretiei
• Senzatie de corp strain
• Prezenta de cruste la nivelul pleoapei
• Acuitate vizuala si reactivitate pupilara normal
• Conjunctivita virala, cu adenovirus sau enterovirus - apar sporadic la copii, sau se pot asocial cu gripa, rujeola sau parotidita
epidemica
• Istoric de infectie a cailor respiratorii superioare sau simptome sistemice de infectie virala
• Poate debuta la un ochi, cu progresarea la ambii ochi in 1-2 zile
• Secretie mucoasa apoasa
• Foliculi ai conjunctivei palpebrale inferioare
• Adenopatie preauriculara palpabila
• Conjunctivita virala cu herpes simplex sau herpes zoster
• Poate exista istoric de herpes simplex ocular recurent
• Senzatie de arsura, rareori prurit
• Unilateral, asociata cu vezicule cutanate herpetice la nivelul pleoapei sau in teritoriul de distributie a ramurii oftalmice a
nervului trigemen in infectia cu herpes zoster
• Nodule preauriculari palpabili
• Conjunctivita bacteriana, infectia gonococica acuta
• Debut rapid in 12-24 ore
• Secretie purulenta abundenta
• Chemozis - edem conjunctival
• Extindere rapida a ulceratiei corneene superioare
• Edem palpebral
• Adenopatie preauriculara
• Istoric sau semne de boala cu transmitere sexuala (Chlamydia, HIV)
• Conjunctivita bacteriana, nongonococica: poate fi epidemica
• Prurit usor
• Secretie purulenta redusa cantitativ
• Chemozis - edem conjunctival
• Fara adenopatie preauriculara
• La pacientii care folosesc lentil de contact trebuie exclusa cheratita cu pseudomonas
• Conjunctivita alergica
• Pruritul este simptomul dominant
• Secretie apoasa
• Istoric de alergie cu caracter sezonier sau la particule de praf
• Chemozis - edem conjunctival
• Edem si eritem palpebral
• Fara adenopatie preauriculara
• Conjunctivita aopica/alergica ("de primavara") recurenta
• Istoric de atopie
• Prurit
• Secretie vascoasa abundenta
• Recurente sezoniere
• Papile conjunctivale mari situate subpalpebral
• Uneori ulcer cornean superior (infiltrat steril, de culoare cenusiu-albicioasa)
• Uneori sunt prezente puncte albe supradenivelate pe fata interna a pleoapelor
• Uneori cheratopatie punctata superficial la coloratia cu fluoresceina
• Conjunctivita nespecifica iritativa
• Uscaciunea mucoasei globului ocular cu eritem si secretie intermitenta de mucus
• Iritatie secundara expunerii la agentii chimici sau reactiei la medicamente
• Corp strain: eritemul si secretia pot persista timp de 24 ore dupa indepartarea corpului strain

Cauze:
• Conjunctivita virala
• Adenovirusuri (guturaiul)
• Virusul Coxsackie
• Enterovirusuri (conjunctivita hemoragica acuta)
• Herpes simplex (infectie primara si recurenta)
• Herpes zoster sau varicela
• Molluscum contagiosum
• Virusul rujeolic, virusul urlian, sau virusul gripal
• Conjunctivita bacteriana
• Staphylococcus aureus
• S. epidermidis
• Streptococcus pneumonia
• Haemophilus influenzae (mai ales la copii)
• Specii de Pseudomonas (trebuie excluse la cei ce utileaza lentile de contact; infectia progreseaza frecvent catre ulcer cornean)
• Neisseria gonorrheae
• Neisseria meningitidis
• Chlamydia trachomatis produce conjunctivita cronica - cu debut gradat in 4 saptamani
• Conjunctivita alergica
• Rinoconjunctivita (febra de fan), alergii sezoniere
• Conjunctivita de primavara/atopie
• Conjunctivita nespecifica
• Substante iritative: medicamente topice, vant, expunere la raze ultraviolet, vapori de fum
• Boli autoimune: sindrom Sjögren, pemfigus, granulomatoza Wegener
• Rar: ricketsii, fungi, paraziti, tuberculoza, sifilis, boala Kawasaki, boala Graves, guta, sindrom carcinoid, sarcoidoza, psoriazis,
sindrom Stevens-Johnson, sindrom Reiter

Factori de risc:
• Istoric de contact cu personae infectate; epidemii de conjunctivita virala sau bacteriana
• Contactul cu personae cu boli cu transmitere sexuala: gonoree, Chlamydia, sifilis, herpes
• Utilizarea lentilelor de contact: pseudomonas

Tratament - masuri generale:


• Comprese reci si curatarea zonei palpebrale de 4 ori pe zi
• Intreruperea utilizarii lentilelor de contact in faza inflamatorie
• Acoperirea ochiului afectat nu este utila
• Evitarea agentilor iritanti precum vapori de fum, vantul, expunerea prelungita la soare

Degenerescenta vitreene
Degenerescenta senila a vitrosului este o modificare spontana, progresiva, care apare in lipsa unui agent agresor ca expresie a
imbatranirii. Este dovedita de: modificarea aspectului canalului Cloquet care din orizontal si rectiliniu la nastere devine sinuos si
coborat sub axa optica si de extinderea spre inapoi pana aproape de ecuator a bazei vitrosului. Procesul incepe in centrul vitrosuluicare
se clarifica pentru deveni intr-un final optic vid. Fibrele de colagen modificate se aglutineaza la periferie.

Synchysis scintillans (sinchisis scanteietor) este o degenerare bilaterala a vitrosului, asimptomatica, descoperita intamplator (de
obicei in jurul varstei de 40 de ani). Consta in aparitia in interiorul vitrosului a numeroase particule mobile, stralucitoare de culoare
aurie sau policrome. Biochimic sunt sferule de hemoglobina sau cristale de colesterol dar fara a fi asociate cu hipercolesterolemia.
Vitrosul din vecinatatea acestor opacitati este lichefiat si degenerat cu deplasarea periferica a colagenului. Prezenta lor este obiectivata
cu ajutorul biomicroscopiei.

Amiloidoza vitreana apare secundar amiloidozei sistemice. Consta in prezenta la nivelul vitrosului uni- sau bilateral, in vecinatatea
retinei in prima instanta dar apoi si anterior, a unor opacitati albicioase, de aspect vatos (depozite de amiloid). Afecteaza deasemenea
vasele retiniene, coroidiene si coriocapilare. Structura specifica poate fi observata cu ajutorul microscopiei electronice iar componenta
principala (o proteina asemanatoare prealbuminei) identificata cu ajutorul studiilor de imunocitologie. Patogenia implica fagocitarea
de catre hialocite a proteinei anormale. Tratamentul chirurgical constand in vitrectomie se practica doar daca apar tulburari importante
ale acuitatii vizuale.

Degenerescenta miopica este o degenerscenta a vitrosului care apare la miopi, se aseamana ca tablou cu degenerscenta senila si
evolueaza spre decolare posterioara de vitros si colaps. Sunt descrise doua tipuri: microfibrilara si macrofibrilara. Cea microfibrilara
apare la miopii de varsta medie care nu au antecedente de dezlipire de retina. Degenerescenta macrofibrilara poate apare si la emetropi
si se instaleaza precoce (pana la pubertate) si evolueaza rapid spre decolare de vitros.
Hialoza asteroida (Bola Benson) sau synchisis albescens este o afectiune benigna rara (0, 04-0, 5%) intalnita la persoanele in varsta
(raportul barbati/femei fiind de 2/1). Se manifesta prin aparitia la nivelul vitrosului a unor particule rotunde, de culoare alb- galbuie
dispuse in siraguri sau ciorchine (aspect ecografic de fulgi de zapada). Este unilaterala in trei sferturi din cazuri. Acesti corpusculi
asteroizi sunt alcatuiti in principal dn fosfor si calciu (sub forma de sapunuri de calciu: stearat si palmitat de calciu, calciu
hidroxifosfat si oxalat de calciu), cristale de fosfolipide complexe si acid mucopolizaharidic. Tratamentul- constand in vitrectomie- se
face in cazurile in care hialoza asteroida in stadii avansate si bilaterale reduce foarte mult acuitatea vizuala.

Dezlipirea de retina
Separarea retinei senzoriale de epiteliul pigmentar subiacent al retinei se numeste dezlipirea de retina.
• Dezlipirea de retina de tip regmatogen (fisura)(DRR): cel mai frecvent tip. Se produce atunci cand lichidul vitros intra in contact cu
spatiul subretinian prin intermediul unei fisuri la nivelul retinei
• Dezlipirea exsudativa sau seroasa: se produce in absenta unei fisuri retiniene, de obicei datorita unui proces inflamator sau tumoral.
• Dezlipirea prin tractiune: aderentele vitroretiniene exercita o tractiune mecanica asupra retinei, pe care o detaseaza de epiteliul
pigmentar. Cea mai frecventa cauza este retinopatia diabetica proliferativa.

Semne si simptome:
• Flash-uri (fotopsie)
• Fosfene
• Modificari ale campului vizual
• Celule pigmentare in corpul vitros (“particule de tutun”)
• Vederea centrala este pastrata daca macula nu este detasata
• Acuitate vizuala scazuta (20/200 sau mai mica) in cazul pierderii vederii centrale datorita detasarii maculei
• Supradenivelarea retinei asociata cu una sau mai multe fisuri retiniene in DRR, sau supradenivelarea retinei in absenta fisurilor in
dezlipirea exsudativa
• La 3-10% din pacientii cu DRR presupusa nu se evidentiaza nici o fisura retiniana
• Tractiunea retinei fara fisuri retiniene in dezlipirea prin tractiune

Cauze:
• Tractiunea cauzata de detasarea posterioara a corpului vitros (DVP) determina producerea celor mai multe fisuri. Odata cu
inaintarea in varsta, gelul vitros se lichefiaza, conducand la separarea vitrosului de retina.Gelul vitros ramane totusi atasat la nivelul
bazei vitroase, in periferia retinei, tractiunea exercitata de corpul vitros provocand fisuri la periferia retinei.
• DVP asociata cu hemoragie vitroasa determina o incidenta crescuta a fisurilor retiniene
• Dezlipirea exsudativa:
• Tumori
• Afectiuni inflamatorii (sindrom Harada, sclerita posterioara)
• Diverse (retinopatie seroasa central, exsudat la nivelul uveei, hipertensiune maligna)
• Dezlipirea prin tractiune:
• Retinopatie diabetica proliferativa
• Retinopatie cicatriciala de prematuritate
• Retinopatia proliferativa cu cellule falciforme
• Traumatism penetrant
Factori de risc:
• Miopie (mai mare de 5 dioptrii)
• Afachia (absenta cristalinului) sau pseudoafachia
• DVP si conditii associate (afachia, afectiuni inflamatorii si traumatisme)
• Traumatisme
• Dezlipirea retinei la nivelul ochiului controlateral
• Degenerare reticulara. Degenerarea reticulara este o anomalie vitroretiniana cu incidenta de 6-10% in populatia generala
• Glaucom
• Ghemuri vitroretiniene. Se formeaza prin tractiune vitroasa localizata
• Pliuri la nivelul meridianelor. Retina in cantitate excesiva se gaseste la nivelul cadranului supranazal.

Tratament - masuri generale:


• Nu toate fisurile sau rupturile retiniene necesita tratament. Rupturile in lambou sau in potcoava la pacientii simptomatici (cu flash-
uri sau fosfene) trebuie tratate. Fisurile operculate la pacientii simptomatici sunt uneori tratate. Fisurile atrofice la pacientii
simptomatici sunt rareori tratate.
• Degenerarea reticulara cu sau fara fisuri la pacientii asimptomatici cu antecedente de dezlipire de retina la ochiul controlateral
poate fi tratata profilactic
• Rupturile retiniene in lambou la pacientii asimptomatici sunt frecvent tratate profilactic
• Dezlipirea exudativa este de obicei controlata prin tratarea afectiunii subiacente
• Dezlipirea prin tractiune este controlata de obicei prin simpla tinere sub observatie. Daca este implicata foveea, atunci este necesara
vitrectomia.

Discromatopsia sau lipsa perceptiei culorilor


Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau o dereglare functionala a celulelor din retina, responsabile de
perceptia cromatica. Retina este portiunea ochiului sensibila la lumina, care contine celule cu conuri, responsabile de vederea colorata
si cu bastonase, responsabile de vederea in intuneric. Cand bastonasele si conurile sunt stimulate, semnalele luminoase sunt transmise
succesiv, prin neuronii retinei, apoi prin fibrele nervului optic ajungand in final la cortexul cerebral.

Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburarari ale vederii colorate in spectrul rosu, verde, albastru si ale combinatiilor dintre
acestea.
Ochiul normal prezinta la nivelul retinei trei tipuri de celule sensibile la lumina cromatica, celule cu con sensibile fie la lumina rosie,
verde sau albastra.
Termenul de discromatopsie este mult mai folosit decat cel de lipsa perceptiei culorilor, deoarece majoritatea persoanelor cu probleme
de perceptie a culorilor pot identifica anumite culori. Exista foarte putine cazuri in care pacientii nu sunt capabili sa recunoasca nici o
culoare.
Cauze:
Majoritatea tulburarilor de simt cromatic sunt mostenite genetic, fiind mult mai frecvente decat cele dobandite si afecteaza mult mai
frecvent barbatii decat femeile. Exista si tulburari in perceperea culorilor dobandite; acestea sunt determinate de inaintarea in varsta,
de anumite boli sau de traumatisme ale ochiului.

Simptome:
Simptomele discromatopsiei variaza de la o persoana la alta; unii pacienti nu sunt capabili sa recunoasca rosul, verdele si albastrul sau
nuante ale acestor culori. Daca forma de discromatopsie nu este severa persoana nici nu realizeaza ca percepe lumea colorata diferit
fata de ceilalti; poate percepe nuante ale culorilor, dar nu poate deosebi rosu de verde desi recunoaste galbenul si albastrul. De obicei
discromatopsiile sunt pe linia rosu-verde (daltonism). In discromatopsiile severe, nu este perceputa nici o culoare, ci doar nuante de
gri, alb si negru.

Tulburarile de simt cromatic mostenit genetic afecteaza ambii ochi, iar cele dobandite sunt, de obicei, unilaterale sau pot afecta mai
mult un ochi decat pe celalat. Literatura de specialitate arata ca 8% din barbati prezinta daltonism. Aceste tulburari sunt mostenite
genetic, prezente de la nastere, ireversibile si netratabile.

Discromatopsiile mostenite sunt afectiuni invariabile pe parcursul existentei persoanei respective, adica nu pot nici sa se agraveze, dar
nici sa fie tratate.

In functie de cauza, discromatopsiile dobandite pot fi tratate prin:


• interventia chirurgicala, care poate imbunatati perceptia culorilor, in cazul in care cataracta a produs discromatopsia
• oprirea medicamentelor care au cauzat tulburarile de vedere cromatica.

Modalitati de compensare a tulburarilor vedere cromatica:


• lentile de contact colorate sau ochelarii cu lentile colorate: ajuta la perceperea diferentelor dintre culori; nu corecteaza defectul si
pot distorsiona obiectele
• ochelari cu lentile antireflex (cu ecran de protectie- filtru care absoarbe lumina): sunt utile deoarece persoanele cu discromatopsie
pot sesiza diferentele intre culori atunci cand stralucirea si luminozitatea sunt scazute
• ochelari fumurii sau lentilele de contact fumurii cu filtru de protectie: sunt utili in discromatopsia severa, deoarece celulele cu
bastonas functioneaza mai bine la lumina obscura. Sunt necesare si lentile de contact sau ochelari pentru corectia viciilor de
refractie deoarece celulele cu bastonas ofera o imagine mai putin clara.

Distrofii ale stromei corneene

Dintre toate distrofiile corneei acestea sunt cele mai severe deorece produc modificari ale transparentei corneei (mergand pana la
opacifiere totala) si o scadere importanta a acuitatii vizuale.

Distrofia granulara sau nodulara Groenow I este o afectiune cu transmitere autosomal dominanta care debuteaza in primii ani de
viata dar trece o perioada variabila de mai multi ani pana la aparitia simptomatologiei. In stroma anterioara apar opacitati nodulare de
dimensiuni inegale si margini neregulate separate intre ele de zone de cornee normala. Microscopia optica evidentiaza un material
granular infiltrat la nivelul membranei Bowman si care se coloreaza in rosu cu tricrom Masson. La microscopul electronic se observa
cristale paralelipipedice asezate in placi confluente in stroma anterioara. Nodulii superficiali bombeaza epiteliul modificandu-i curbura
si determinand astigmatism si eroziuni corneene recidivante care genereaza fenomene iritative. In fazele foarte avansate in care apar
serioase tulburari de vedere se practica keratoplastia perforanta. Dupa mai multi ani sunt posibile recidive pe grefon.

Distrofia grilajata sau reticulara isi datoreaza numele eroziunilor lineare, refringente cu aspect de grilaj cu dublu contur, bifurcate in
unghi ascutit fara a se anastomoza, localizate central care afecteaza straturile anterioare ale stromei. Se transmite autosomal dominant.
Aspectul leziunii a fost asemanat cu crinul de Florenta, transparent, muiat in sirop, in jurul caruia zaharul a cristalizat. Exista doua
tipuri de distrofie grilajata:
• distrofia corneeana grilajata de tip I (Biber-Haab-Dimmer) este de fapt o forma speciala de amiloidoza primara localizata
(amiloidul tip A a fost identificat in corneea acestor pacienti) ;
• distrofia corneeana grilajata de tip II (sindromul Meretoja) presupune coexistenta distrofiei grilajate cu o amiloidoza sistemica.
Manifestarile clinice cuprind: blefarosalazis, paralizii de nervi cranieni si periferici, piele uscata si laxa cu depozite amilodice,
leziuni corneene mai fruste situate indeosebi periferic. Microscopic s-a dovrdit existenta depozitelor amiloide in stroma anterioara
si subepitelial. Acest fapt duce la modificarea aderentei fiziologice intre stroma si epiteliu si aparitia eroziunilor epiteliale.
Modificari ale functiei vizuale se produc in general tardiv spre 40-50 de ani dar beneficiaza de keratoplastie perforanta.

Distrofia maculara Fehr sau distrofia patata Groenow II este o afectiune autosomal recesiva severa care consta in aparitia unor
opacitati de culoare alb-cenusie in toata stroma superficiala si care se extind cu timpul in toata grosimea stromei. Anumite perturbari
in sinteza keratansulfatului conduc la formarea depozitelor corneene de glucozaminoglicani. Consecinta majora pe plan clinic este
scaderea transparentei corneei urmata de scaderea precoce si accentuata a acuitatii vizuale care in jurul varstei de 40 de ani ajunge sub
limita utilitatii practice moment in care se impune instituirea tratamentului chirurgical constand in keratoplastie.

Distrofia centrala cristalina Schnyder este o afectiune transmisa autosomal dominant, asociata cu hiperlipidemie, care apare in
primul an de viata avand o evolutie lent progresiva. Leziunea tisulara consta intr-o opacitate centrala discoida (cristale alb-galbui),
localizata in stroma anterioara sub membrana Bowman insotita de o innfiltratie difuza stroma si un inel infiltrativ limbic. Se constata
deasemenea o acumulare de colesterol si grasimi neutre.

Distrofia punctata (flek) afecteaza stroma in intregime constand in prezenta la nivelul acesteia a unor mici opacitati gri cu aspect de
matreata. Cauza aparitiei acestor depozite o reprezinta excesul de lipide si glicozaminoglicani datorat unui dezechilibru al
metabolismului acestora la nivel ocular. Afectiunea uni- sau bilaterala asimetrica, stationara este insotita uneori de keratocon, dermoid
limbic, pseudoxantom elastic, etc. Rasunetul asupra functiei vizuale este minim sau absent.

Distrofia predescemetica sau distrofia profunda Maeder si Danis este o afectiune fara transmitere genetica, caracterizata de
prezenta unor opacitati lineare, punctate sau spiculi albastrui la nivelul stromei predescemetice. Apare la persoane in varsta de peste
30 de ani carora nu le afecteaza functia vizuala. Poate aparea in asociere cu alte afectiuni cum ar fi ihtioza, keratoconul, distrofia
Cogan, etc. Histopatologic se evidentiaza alterarea keratocitelor din vecinatatea membranei Descemet care contin un material PAS
pozitiv.

Distrofia stromala posterioara amorfa este o afectiune cu transmitere autosomal dominanta, bilaterala cu debut precoce care consta
in aparitia unor opacitazi difuze in stroma posterioara cu extindere spre limb. Este insotita de hipermetropie si astigmatism neregulat,
goniosinechii, anomalii iriene, subtierea corneei in portiunea centrala.

Distrofia stromala congenitala ereditara este o afectiune rarisima, transmisa dominant autosomal si neevolutiva manifestata inca de
la nastere prin incetosarea vederii datorata prezentei unor opacitati sub forma de fulgi in stroma corneeana anterioara cu respectarea
periferiei.
Distrofia noroasa centrala François este o afectiune bilaterala, simetrica si asimptomatica caracterizata prin prezenta de opacitati
multiple, imprecis delimitate separate de sparturi cenusii si zone clare. Nu evolueaza cu varsta.

Distrofiile corneene anterioare

Distrofia Cogan cunoscuta si sub denumirea de distrofia microchistica sau distrofia in harta sau in picatura. Pete de culoare gri sau
microchisturi pot fi observate prin retroiluminare in stratul epitelial central. Liniile in functie de grosime si dispunere dau aspectul de
amprenta sau harta geografica.
Anatomopatologic s-au evidentiat urmatoarele aspecte:
• depunerea unui material fibrilar intre membrana Bowman si membrana bazala a epiteliului,
• ingrosarea multilaminara a membranei bazale care da aspectul de amprenta,
• celule epiteliale cu microchisturi.

Simptomatologia cuprinde pe langa scaderea acuitatii vizuale, fenomene iritative periodice (durere, fotofobie, senzatie de corp strain,
lacrimare) datorita eroziunilor corneene superficiale recidivante care se intalnesc la 10 % din bolnavii cu aceata distrofie.
Manifestarile clinice apar dupa varsta de 30 de ani.

Tratamentul este unul de intretinere fara rezultate deosebite. Se recomanda administrarea de trofice corneene (sub forma de instilatii
sau unguente), folosirea lentilelor de contact si indepartarea epiteliului distrus.
Distrofia Meesmann sau distofia epiteliala juvenila ereditara este o afectiune cu transmitere autosomal dominanta care apare in primii
doi ani de viata manifestandu-se printr-o usoara scadere a acuitatii vizuale si fenomene iritative. Leziunile constau in mici opacitati
punctiforme si vezicule epiteliale localizate in dreptul fantei palpebrale si vizibile prin retoiluminare. Microscopic s-a observat
vacuolizarea celulelor epiteliale, ingrosarea epiteliului si existenta unor prelungiri in stratul bazal al epiteliului de dinspre membrana
bazala. Keratoplastia lamelara se impune in cazurile cu scadere importanta a vederii.

Distrofia inelara Reis-Bücklers este o afectiune cu transmitere autosomal dominanta care intereseaza indeosebi membrana Bowman
si se manifesta in primii ani de viata ai copilului. Modificarile observate constau in opacitati corneene centrale superficiale cu aspect
de harta geografica si opacitati inelare neregulate subepitelial. Cicatrici epiteliale neregulate se formeaza in urma eroziunilor repetate
si impreuna cu edemul stromei subjacente contribuie la aparitia tulburarilor de vedere. Exista zone intregi in care membrana bazala
epiteliala si membrana Bowman lipsesc. Aspectul de opacitati subepiteliale este dat de tesutul fibrocelular care inlocuieste membrana
Bowman. Tratamentul chirurgical constand in keratoplastie lamelara sau perforanta este grevat de reaparitia leziunilor la nivelul
grefonului.

Distrofiile corneene de acumulare (tezaurismoze)

Tezaurismozele sunt un grup mare de boli caracterizate prin acumulare in exces a unor substante aflate normal in organismul uman
dar care datorita absentei sau insuficientei enzimelor implicate in metabolismul acestora nu mai pot fi metabolizate. Modificarile
corneene sunt bilaterale. In principiu tratamentul acestor boli consta in limitarea aportului si administrarea unor medicamente care fie
sa lege (agenti chelatori) aceste substante si sa faciliteze eliminarea lor fie sa induca cresterea activitatii enzimatice reziduale
(inductori enzimatici) iar in ultima instanta transplantul organelor compromise.
Tirozinemia este o afectiune cu transmitere autosomal recesiva produsa de un deficit de tirozinaminotransferaza (enzima implicata in
metabolismul tirozinei). Consecinta acestui deficit este acumularea tirozinei. Tabloul clinic cuprinde hiperkeratoza palmoplantara si a
coatelor, retard mintal iar la nivel ocular fotofobie, lacrimare si episoade repetate de eroziuni corneene de aspect pseudodendritic.

Boala Wilson sau degenerescenta hepatolenticulara este o afectiune autosomal recesiva determinata de sinteza insuficienta a
ceruloplasminei (proteina care leaga si transporta cuprul in organism) in ficat. Consecinta este depozitarea cuprului in mai toat e
tesuturile, organele predilecte fiind creierul si ficatul. La nivel corneean acesta se depune sub forma ionica in stroma si sub forma de
saruri in membrana Descemet. Depunerile corneene debuteaza in partea superioara avand forma unui inel galben-maroniu sau verde
numit inelul Kayser-Fleischer. Simptomele cele mai grave sunt date de afectarea neurologica si hepatica. Functia vizuala nu este deloc
influentata.

Ocronoza sau alcaptonuria este o afectiune metabolica cu transmitere autosomal recesiva caracterizata prin imposibilitatea
metabolizarii normale a acidului homogentizic; acesta este in parte excretat urinar si in parte depozitat dupa oxidare si polimerizare
sub forma unei substante asemanatoare melaninei numita alcapton la nivelul tesutului conjunctiv conferindu-i acestuia o culoare
albastru-cafenie. Urina acestor pacienti devine bruna in contact cu aerul (prin oxidare) . Tabloul clinic mai cuprinde litiaza renala,
artropatii, iar la nivel corneean (mai ales membrana Bowman si la nivelul epiteliului) aparitia unor depozite galben-cafenii cu aspect
de picatura.

Mucolipidozele sunt un grup de afectiuni cu transmitere autosomal recesiv ce constau in tulburari ale metabolismelor lipidic si al
mucopolizaharidelor care se depun in viscere si cornee, iar sfingolipidele in retina si creier. Aceasta grupa de afectiuni cuprinde:
sindromul Berman, sindromul Goldberg, sindromul Spranger, fucosidozele s. a.
Sfingolipidozele sunt un grup de afectiuni transmise autosomal recesiv (exceptie facand sindromul Fabry care are transmitere
gonosomal recesiva) determinate de tulburari ale metabolismului sfingolipidelor cu depunerea acestora in diferite organe si tesuturi.
Dintre acestea amintim: boala Fabry, boala Hand-Schuller-Christian, boala Tay-Sachs etc. La nivel corneean se formeaza depozite
lipidice sub forma de arc in xantomatoza esentiala hiperlipemica sau cu o dispozitie radiara de la centru spre periferie (cornee
verticilata) in boala Fabry. La nivel ocular mai pot aparea anevrisme conjunctivale, dilatatii ale vaselor retiniene, edem papilar si
atrofie oprica datorita acumularii sfingolipidelor la nivelul endoteliului vascular.

Mucopolizaharidozele sunt un grup de afectiuni majoritatea cu transmitere autosomal recesiva (exceptie face sindromul Hunter cu
transmitere gonosomal recesiva) caracterizate de depunerea in tesuturi a unor substante precum heparansulfatul, dermatansulfatul si
keratansulfatul ca urmare a unei tulburari a metabolismului hidratilor de carbon. Se cunosc opt sindroame din aceasta categorie de
tezaurismoze cele mai importante fiind: sindromul Hunter (gargoilismul), Hurler, Sanfilipo, Morquio. Tabloul clinic este foarte variat
cuprinzand atrofie optica, degenerescenta pigmentara a retinei, dispazii scheletice, afectare corneeana si retard mental.
Simptomatologia debuteaza in primul an dupa nastere. Modificarile corneei constau in opacifieri multiple de culoare galben-cenusie
localizate in toate straturile datorate acumularii de mucopolizaharide in keratocite. In timp acestea pot evolua si pot determina scaderi
ale vederii.

Cistinozele sunt afectiuni cu transmitere autosomal recesiva care consta in tulburari ale metabolismului aminoacizilor avand drept
consecinta depunerea cistinei in conjunctiva, cornee, sclera, uvee si alte tesuturi. Se deosebesc doua forme:
• Forma infantila (sindromul Lygnac-Fanconi) se manifesta prin nanism, rahitism hiperaminoacidurie si afectare renala fiind fatala in
prima decada de viata in lipsa transplantului renal;
• Forma adulta nu pune in pericol viata bolnavului, pacientii acuzand insa usoara fotofobie. La nivelul stromei corneene si a
membranei Bowman se afla cristale policrome aciculare de cistina.
Distrofiile corneene posterioare

Corneea guttata consta in prezenta unor mici excrescente localizate central la nivelul membranei Descemet si endoteliului.
Microscopic se observa variatii ale numarului, marimii si formei celulelor endoteliale. Celulele endoteliale produc colagen descemetic
cu o structura anormala dand corneei aspectul de „ argint batut ” in lumina reflectata. Afectiunea care evolueaza bilateral asimetric nu
afecteaza in sine vederea ci determina aparitia unui edem corneean. Se poate decompensa dupa interventii chirurgicale.

Distrofia endoteliala Fuchs mai este cunoscuta si sub denumirea de distrofie endoepteliala. Se manifesta intr-un prim stadiu evolutiv
prin semne de cornee guttata la care ulterior se adauga progresiv edemul stromei, bule epiteliale si fibroza subepiteliala. Ingrosarea
membranei Descemet insotita de instalarea edemului stromal duce la aparitia cutelor descemetice. La nivelul endoteliului corneean se
formeaza depozite pigmentare. Datorita edemului corneea isi dubleaza grosimea in portiunea centrala (ajunge la 1mm), iar la nivelul
epiteliului apar bule care se rup. Sensibilitatea corneeana aproape dispare. Leziunile endoteliale (primare) preced cu mai multi ani
leziunile epiteliale (edemul) si cele stromale. Manifestarile clinice apar dupa varsta de 50 de ani, mai frecvent la sexul feminin.
Semnele majore sunt scaderea acuitatii vizuale si durerea oculara datorata ruperii bulelor de edem epitelial.

Tratamentul vizeaza calmarea durerii si reducerea edemului prin instilatii cu solutie de clorura se sodiu si diferite unguente. In ultima
instanta se intervine chirurgical recurgandu-se la keratoplastie perforanta.

Distrofia polimorfa posterioara este o afectiune bilaterala si asimetrica, cu transmitere autosomal dominant, aparuta in primii ani de
viata exprimandu-se clinic foarte variabil (grupe de vezicule izolate pe fata posterioara a corneei, benzi late cu margini dintate,
corectopie, sinechii largi iridocorneene, edem stromal) . Microscopic se poate observa faptul ca celulele endoteliale arata si se
comporta exact ca niste celule fibroblastice (au microvili, dau reactie pozitiva pentru cheratina, prezinta desmozomi si au tendinta la
proliferare)

Distrofia endoteliala congenitala si ereditara are caracteristic existenta edemului corneean bilateral congenital. Anomalia se pare ca
s-ar datora diferentierii anormale a ectodermului crestelor neurale in luna a 5-a de gestatie sau dupa. In functie de modul de
transmitere are doua forme:
• Formele cu transmitere autosomal recesiva sunt manifeste inca de la nastere si asociaza nistagmus. Corneea se ingroasa (grosime
de 2-3 ori cea normala) datorita edemului epitelial fara bule. Leziunile nu se agraveaza ci au o evolutie stationara. Aceste forme
sunt cele mai frecvente.
• Forma cu transmitere dominanta evolueaza lent incepand din al doilea an de viata manifestandu-se prin durere, lacrimare si
fotofobie fara nistagmus. Corneea de culoare gri-albastruie capata un aspect de sticla sparta.

Ectropionul

Ectropionul reprezinta rasfrangerea in afara a marginii libere a pleoapei cu imposibilitatea ocluziei fantei palpebrale si expunerii
conjunctivei tarsale. Aceasta are drept consecinta uscarea si dezepitelizarea corneei cu aparitia keratitei lagoftalmice, hipertrofierea
conjunctivei si epifora- curgerea lacrimilor pe obraz datorita pierderii contactului punctului lacrimal cu lacul lacrimal. Patogenic se
disting urmatoarele forme: ectropion congenital, cicatriceal, spastic, paralitic si senil.

Ectropionul congenital este rar si aproape asimptomatic nenecesitand tratament.

Ectropionul cicatriceal apare in urma unor traumatisme, arsuri grave, dupa diverse infectii si interventii chirurgicale.
Tratamentul consta in refacerea pleoapei prin inlocuirea tesuturilor lipsa cu grefe libere sau plastii prin alunecare.
Ectropionul paralitic este produs de paralizia nervului facial si apare doar la pleoapa inferioara. In scop terapeutic se indica utilizarea
unor lentile cu “camera umeda”, administrarea locala de lubrifianti, tarsorafie laterala.

Ectropionul spastic apare mai frecvent la copii in urma inflamatiilor cronice ale pleoapelor. Indepartarea cauzelor duce la vindecare.

Ectropionul senil este cauzat de scaderea tonicitatii muschilor retractori ai pleoapei inferioare si orbicular.

Aparitia epiforei determina pacientul sa-si stearga lacrimile dinspre unghiul intern spre cel extern ceea ce accentueaza pozitia vicioasa
a pleoapei.

Tratamentul este chirurgical si urmareste scurtarea orizontala a pleoapei.

Entropionul

Entropionul reprezinta orientarea marginii libere a pleoapei spre interior astfel incat malpozitia cililor irita permanent corneea. Dupa
mecanismul de producere exista trei forme clinice: congenital, cicatriceal si spastic.

Entropionul congenital este cauzat de modificari de insertie a muschiului orbicular, microftalmie si modificari congenitale ale
tarsului. Se poate vindeca spontan in primele luni dupa nastere.
Entropionul spastic produs de spasmul muschiului orbicular datorat la randul sau apritiei unor factori iritativi locali (conjunctivita,
blefarita etc)

Entropionul cicatriceal apare dupa vindecarea cicatriceala a unor traumatisme si arsuri sau poate fi provocat de boli infectioase
(trahom, herpes) sau autoimune (pemfigoidul cicatriceal).

Simptomatologia este dominata de lacrimare si senzatia de usturime provocate de contactul permanent dintre cili si cornee. La
inspectie se observa pozitia anormala a pleoapei, conjunctiva congestionata si chiar mici eroziuni ale corneei care prezinta riscul
suprainfectiei.

Tratamentul in cazurile mai usoare de entropion spastic indepartarea bolii cauzatoare este suficienta, eventual insotita de fixarea
pleoapei in pozitie normala cu benzi de leucoplast. In entropionul sever se impune tratamentul chirurgical care consta in excizarea
unei portiuni din pleoapa avand drept consecinta crearea unei tractiuni asupra marginii libere. In cazul entropionului cicatriceal post
arsuri trebuie avuta in vedere si reconstructia estetica a regiunii.

Fracturile orbitei

Fracturile orbitei se impart in functie de mecanismul de producere in fracturi directe (cauzate de lovituri puternice la nivelul orbitei)
si fracturi iradiate (indirecte pornind de la fracture de baza de craniu) .

Fracturile directe pot afecta rebordul orbitar sau peretii orbitari.


Fracturile rebordului orbitar:
• Fractura masivului maxilo-facial are frecventa cea mai mare. Clasificarea Le Fort dupa sediul liniilor de fractura le imparte in:
• fractura le Fort I – linia de fractura merge din loja canina spre piramida nazala
• fractura Le Fort II – linia de fractura merge descendent de la apofiza zigomatica pe planseul orbitei incalecand apoi piramida
nazala,
• fractura Le Fort III – linia de fractura porneste de la apofiza zigomatica se continua pe peretele extern al orbitei si fanta
sfenoidala ajungand pe peretele intern al orbitei.

Manifestarile clinice imediate cuprind durere difuza accentuata la presiune, echimoze si edem palpebral, epistaxis, epifora,
ptoza. La un interval de cateva zile apar exoftalmia, diplopia si tulburari senzitive in regiunea suborbitara. Radiografia craniului
este examenul de electie care pune diagnosticul. In timp pot aprea complicatii cum ar fi deformarea orbitei urmata de
enoftalmie, sinuzita maxilara prin facilitarea patrunderii germenilor patogeni in sinus, leziuni ale continutului orbitei (glob
ocular, nervi, muschi, vase) .

Tratamentul medical urmareste profilaxia infectiilor prin administrare de antibiotice pe cale sistemica.

Tratamentul chirurgical urmareste repunerea in pozitie normala a osului malar cu ajutorul unui croset, reconstructia planseului
orbitar in cazurile cu pierdere osoasa si reinsertie musculara daca e cazul.
• Fractura rebordului orbitar inferior este urmata deschiderea sinusului maxilar cu emfizem orbitar, diplopie, epistaxis si risc crescut
de aparitie a infectiilor. Alte complicatii posibile sunt dacriocistita cronica si nevralgia suborbitara.
• Fracturi ale rebordului orbitar superior pot avea localizare in treimea externa sau in jumatatea interna. Cele din treimea externa sunt
mai periculoase deoarece pot antrena luxatia sau rupture glandei lacrimale necesitand adesea extirparea acesteia. In cazul localizarii
interne se pot produce lezari ale celulelor etmoidale anterioare, sinusului frontal, nervului supraorbitar sau smulgerea tendonului
reflectat al oblicului mare (necesita repozitionarea acestuia) . Rasunetul clinic al acestor leziuni cuprinde nevralgia, aparitia
epistaxisului si a emfizemului orbitar, diplopie si tulburari de motilitate la care se pot adauga complicatii cum ar fi supuratia
sinusului frontal si licvoree.

Fracturile peretilor orbitari:


• Fractura planseului orbitar este insotita de fractura rebordului orbitar.
Situatia tipica in care se produce este contuzia orbitara cu mingea de tenis care cauzeaza o crestere brusca a presiunii
intraoculare. Planseul orbitei fiind mai subtire este cel care cedeaza.

Manifestarile clinice sunt numeroase si depind in mare masura de severitatea traumatismului. Pot fi observate urmatoarele
semne si simptome: edem si echimoza perioculara, enoftalmie (apare dupa circa 10- 14 zile posttraumatic dupa resorbtia
edemului), anestezia regiunii suborbitare (pleoapa inferioara, tegumente, dinti superiori ai hemiarcadei respective etc. ), diplopie
dubla atat la privirea in sus cat si la privirea in jos, epistaxis, emfizem subcutanat periocular, hemoragii subconjunctivale,
hipema si mai rar rupturi retiniene. Pentru punerea diagnosticului sunt necesare radiografia orbitara care evidentiaza hernierea
continutului orbitar in sinusuri si tomografia orbitara care arata extinderea fracturii si gradul de afectare al partilor moi.

Tratamentul urmareste prevenirea aparitiei enoftalmiei si a diplopiei verticale permanente. Tehnica chirurgicala presupune
reconstructia planseului cu material sintetic sau grefon osos autolog si scoaterea continutului orbitar herniat. Interventia
chirurgicala se impune:1) in situatiile in care fractura cuprinde mai mult de jumatate din planseul orbitar si este insotita de
diplopie persistenta si hernierea continutului orbitar si 2) in cazul in care chiar daca fractura cuprinde mai putin de jumatate din
planseul orbitar dar este insotita de enoftalmie mai mare de 2 mm si diplopie precoce.
• Fractura peretelui medial apare arareori izolata. In cast caz tratamentul se impune doar in cazul lezarii concomitente si a muschiului
drept intern.
• Fractura tavanului orbitei se produce in general in urma caderii bolnavului pe un obiect ascutit. Se manifesta prin aparitia unei
echimoze perioculare de aceeasi parte in prima instanta si apoi, in decurs de cateva zile, bilateral.

Fracturile iradiate:
• Fractura craniului poate iradia spre varful orbitei si produce leziuni ale nervului optic manifestate clinic prin sindromul de canal
optic (pierderea reflexului fotomotor direct dar pastrarea celui consensual, amauroza, staza papilara) . Atrofia optica apare dupa un
interval de 3 saptamani.
• Fractura bazei craniului determina aparitia unui tablou clinic caracteristic care cuprinde: aparitia la un interval de 3 pana la 5 zile
dupa traumatism a echimozei in ochelari, emfizem palpebral, chemozis si rinoree (scurgere nazala de lichid cefalorahidian) .

Glaucomul primar cu unghi deschis


Glaucomul primar cu unghi deschis reprezinta neuropatie optic ace provoaca pierderea vederii, asociata frecvent cu cresterea
presiunii intraoculare. Lezarea glaucomatoasa a nervului optic poate surveni si in prezenta unui presiuni intraoculare normale, precum
si ca manifestare secundara a altor afectiuni, asa cum este gaucomul indus de corticosteroizi. Umoarea apoasa este produsa de epiteliul
ciliar al corpului ciliar, si excretata in camera posterioara a globului ocular. Umoarea apoasa traverseaza la nivelul pupilei si patrunde
in camera anterioara, fiind drenata de reteaua trabeculara in unghiul iridocornean, in canalul Schlemm si in sistemul venos episcleral.
5-10% din cantitatea totala de umoare apoasa este drenata pe calea uveo-sclerala.

Semne si simptome:
• Pierderea lent, progresiva, nedureroasa a vederii. De obicei, pacientii nu remarca pierderea vederii decat in faza avansata a bolii,
deoarece acuitatea vizuala centrala ramane intact pana in aceasta faza.
• Cresterea presiunii intraoculare
• Raportul C/D ( intre diametrul zonei central a discului optic si diametrul intregului disc) > 0,5
• Primele defecte vizuale sunt scotoamele central

Cauze:
• Alterarea drenajului umorii apoase prin reteaua trabeculara
• Cresterea rezistentei in sistemul de drenaj al umorii apoase

Factori de risc:
• Cresterea presiunii intraoculare
• Descendenta afro-americana
• Persoane varstnice
• Istoric familial pozitiv
• Miopia
• Diabet zaharat
• Subtierea centrala a corneei < 555 microni
• Cresterea raportului vertical C/D
• Cresterea raportului orizontal C/D
• Hemoragia discului optic
• Utilizarea prelungita a corticosteroizilor topici, periocular, inhalator sau pe cale sistemica
Prin aplicarea terapiei in glaucoma, rata scaderii acuitatii vizuale in GPUD este scazuta. Pierderea treptata a vederii si cecitatea pot
surveni chiar si in prezenta tratamentului adecvat. Conform unui studiu in care pacientii au fost urmariti timp de 22 ani, rata cecitatii
provocate de GPUD a fost de 19%.

Glaucomul primar cu unghi inchis


Galucomul primar cu unghi inchis rezulta in urma obstruarii drenajului unorii apoase prin reteaua trabeculara de catre apozitia
periferica a irisului fata de cornee cu cresterea consecutiva a presiunii intraoculare. Mecanismul are la baza blocarea pupilei, datorita
careia excretia unorii apoase prin pupila este limitata, avand drept consecinta deplasarea anterioara a irisului. Glaucomul cu unghi
inchis poate fi subacut, acut si cronic si se asociaza cu ingustarea anatomica a unghiului camerei anterioare; unghiul cuprinde irisul
periferic, corpul ciliar anterior, reteaua trabeculara si cornea periferica, si poate fi pus in evident numai printr-o tehnica speciala de
examinare numita gonioscopie. In forma sa acuta, glaucomul primar cu unghi inchis este o urgenta oftalmologica datorita tendintei de
evolutie catre pierderea vederii.

Semne si simptome:
• Forma subacuta
• Durere surda intra - sau perioculara, la nivelul unui singur ochi
• Vedere usor incetosata
• Simptomele apar cand pacientul se uita la televizor sau la un ecran de cinematograf intr-o camera intunecata, cand citeste sau
este oboist. Se amelioreaza prin somn sau odihna.
• Presiune intraoculara normal
• Camera anterioara ingustata
• Iris bombat
• Sinechii anterioare periferice intermitente
• Pupila marita
• Forma acuta
• Durere ocular
• Vedere incetosata
• Lacrimare
• Halou in jurul surselor de lumina
• Cefalee frontala
• Greata si varsaturi
• Simptomele apar in situatii de stress emotional in timpul activitatilor enumerate la forma subacuta
• Presiune intraoculara crescuta
• Edem cornean microchistic
• Edem palpebral, hiperemie conjunctivala si congestie pericorneeana
• Pupila fixa semidilatata, adesea ovala
• Camera anterioara ingustata prin reactie inflamatorie
• Forma cronica
• Poate avea simptome ale formei subacute sau poate fi asimptomatica
• Sinechii anterioare periferice multiple
• Presiune intraoculara normala sau crescuta
• Cresterea raportului intre diametrul zonei central a discului optic si diametrul intregului disc
• Pupila normal

Cauze: Anatomie oculara predispozanta.

Factori de risc:
• Cornee mica
• Hipermetropie
• Camera anterioara ingusta
• Descendenta din eschimosi
• Sex feminin
• Utilizarea antidepresivelor sau a altor medicamente care produc inhibitie colinergica
• Cataracta
• Chisturi ale irisului sau ale corpului ciliar.

Glaucomul cu unghi inchis secundar poate fi determinat de multiple afectiuni oculare obisnuite intalnite la varstnici, care includ
cataracta, chirurgia oculara si diabetul.

Hemoragiile vitreene

Vitrosul reprezinta cea mai mare cavitate a ochiului (80% din volumul acestuia) dar in ciuda acestui fapt importanta participarii sale la
dioptrul ocular este neglijabila (singura conditie e sa ramana transparent). Este delimitata anterior de cristalin si aparatul ciliar iar
posterior de retina. Contine un gel transparent alcatuit din fibre de colagen, substanta fundamentala bogata in acid hialuronic si celule
vitreene. Prezenta sangelui in vitros datorita ruperii unor vase sanguine defineste hemoragia vitreeana. Aceste vase pot fi normale,
alterate (diabet, ateroscleroza, tulburari de coagulare) sau de neoformatie si cedeaza de obicei sub actiunea unei cresteri presionale
hidrostatice fiziologice sau nu ori a unui traumatism penetrant. Semnele clinice si evolutia ulterioara sunt influentate de volumul
hemoragiei si de calitatea vitrosului. Etiologia cea mai frecventa o constiuie maladii ca retinopatia diabetica, hemoglobinopatii,
retinoschizisul congenital, ocluziile venoase, rupturile retiniene, traumatismele.

Simptomatologie
Debutul este brutal cu scaderea unilaterala si nedurereasa a acuitatii vizuale, incetosarea vederii ca un voal negru ce se pune peste ochi
pana la “perceptie luminoasa”. In cazul hemoragiilor mai mici pacientul observa puncte negre mobile cu miscarile ochiului.

Diagnostic

Examenul luminii pupilare constata lipsa rosului pupilar daca este o hemoragie masiva sau opacitati hemoragice mobile in hemoragiile
moderate. Ecografia este indicata in cazul in care etiologia este neclara sau se suspicioneaza un neoplasm. Resorbtia sangelui se face
lent data fiind capacitatea fibrinolitica redusa a vitrosului. De asemenea acest proces este influentat si de calitatea vitrosului astfel daca
hemoragia se produce intr-un vitros a carui structura este alterata, lichefiata resorbtia se produce mult mai repede. Organizarea
conjunctiva a vitrosului cu formarea de bride si membrane alb-galbui reprezinta una din frecventele complicatii. Aceasta poate duce la
opacifierea vitrosului. Glaucomul hemolitic si sideroza retiniana pot fi deasemenea complicatii ale hemoragiei vitreeene.

Tratamentul este medical (local si general) iar in cazurile in care opacitatile nu cedeaza nici dupa sase luni se intervine chirurgical
practicandu-se vitrectomia. In cazul hemoragiilor masive este indicata chirurgia inca dela inceput. Profilactic se recomanda
diagnosticarea precoce si tratamentul corect al bolilor de baza care pot provoca in evolutie hemoragie vitreeana.

Hipermetropia
Hipermetropia este o tulburare de refractie, frecvent intalnita, data de forma si lungimea globului ocular (ochiul este prea scurt sau
curbura corneei este plata).
In cazul hipermetropiei, razele luminoase nu sunt focalizate pe retina, fiind deviate in spatele retinei, generand astfel o imagine
imprecisa, neclara a obiectelor aflate in apropiere.

Persoanele ce sufera de hipermetropie vad bine la distanta si vad obiectele departate mai aproape decat sunt in mod obisnuit, desi
tulburarile sunt si la nivelul vederii de aproape si la vederea la distanta. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a
focaliza imaginile apropiate si nu pot realiza activitati precum cititul sau cusutul.

Cauze:
Globul ocular al persoanelor hipermetrope este mai scurt decât normal şi ca urmare, razele de lumină care intră în ochi sunt focalizate
în spatele retinei.
Mulţi copii se nasc cu hipermetropie, dar unii dintre ei se vindecă odată cu alungirea globului ocular odată cu creşterea normală a
organismului.
Oamenii confundă hipermetropia cu presbiopia, afecţiune în care există de asemenea dificultăţi în vederea de aproape, dar care are o
cu totul altă cauză.Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu varsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cat si la
miopi si la emetropi (persoane care nu au tulburari de vedere) - acest lucru poarta numele de presbiopie.

Factori de risc:
• rude de gradul I (parinti, frati) cu hipermetropie
• varsta inaintata, peste 50-60 de ani, in special prin asociere cu presbiopia

Forme de manifestare:
Spre deosebire de miopie, hipermetropia este mult mai "discreta", datorita faptului ca:
• Se manifesta cu precadere dupa varsta de 40 ani ( presbiopia)
• Este mai putin evolutiva
• Nu este insotita de grave complicatii ( spre ex. dezlipire de retina...)

Principalul simptom al hipermetropiei este vederea incetosata, in special pentru obiectele de aproape.

Alte simptome:
• Dificultate in a mentine randul atunci cand citeste sau tendinta de a citi acelasi rand de mai multe ori
• Senzatie usoara de durere sau de usturime la nivelul ochilor
• Tendinta de a indeparta cartea
• Lacrimare frecventa
• Inrosirea ochilor
• Oboseala
• Dureri de cap
• Lipsa coordonarii ochi-mana
• Nervozitate
• Iritabilitate
Toti copiii sunt hipermetropi.
In general, nu sunt deranjati de acest defect vizual, deoarece cristalinul, prin puterea de acomodare, corecteaza aceasta tulburare
oculara.
Pe masura ce ochiul se dezvolta ( varsta 6-10 ani), hipermetropia “fiziologica” dispare.
In anumite cazuri, hipermetropia poate genera strabismul, care va fi corectat prin purtarea ochelarilor.

Majoritatea persoanelor cu hipermetropie nu necesita tratament.


Ochelarii sau lentilele de contact imbunatatesc vederea atunci cand aceasta este alterata.
Prin corectarea cu lentile sau ochelari imaginea se va focaliza pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt prima optiune terapeutica
a hipermetropiei, ambele sunt eficiente, au un risc mai mic si sunt mai ieftine decat procedeele chirurgicale.
La pescrierea de lentile se specifica atat forma lentilei cat si puterea ei de refractie. Ochelarii nu ofera aceeasi calitate a imaginii in
centru si la periferie, pe cand lentilele de contact ofera.
In cazul in care hipermetropia este corectata fiziologic prin acomodare, pot sa apara dureri de cap (cefalee). In acest caz, prescrierea de
ochelari nu va ameliora capacitatea vizuala, dar va scadea simptomele.
Procedeele chirurgicale urmaresc modificarea suprafetei corneene, asa incat imaginea sa se formeze direct pe retina. Procedurile
chirurgicale folosite sunt: keratectomie fotorefractiva, keratoplastia termica, keratoplastia electrica si implantul de lentile intraoculare.
Avantaje si dezavantaje ale mijloacelor terapeutice:
• ochelarii reprezinta cea mai simpla si mai sigura metoda de corectie; dar se rup sau se sparg cu usurinta
• lentilele de contact produc o corectie predictibila si adecvata, dar cresc riscul de aparitie a leziunilor corneene si de infectii
corneene. De asemenea pot fi pierdute usor sau pot fi lovite

Procedeele chirurgicale: desi la cele mai multe persoane chirurgia corecteaza total hipermetropia, la unele este necesara si dupa
chirurgie corectia cu lentile sau ochelari. Procedeele chirurgicale au un risc crescut de infectii.
Terapia indicata pentru corectia hipermetropiei depinde de mai multi factori. Sunt anumite profesii care nu sunt compatibile cu
anumite procedee, de exemplu profesia de pilot de avion nu este compatibila cu anumite corectii.
Anumite boli sau terapii medicamentoase pot interfera cu terapia chirurgicala, de exemplu, bolile care determina scaderea imunitatii
sau anumite medicamente incetinesc procesul de vindecare in urma chirurgiei. Anumite boli ca diabetul zaharat sau stari fiziologice ca
sarcina pot determina modificari ale vederii (instabilitate refractara).
Varianta terapeutica trebuie aleasa si in functie de alte afectiuni asociate. La pacientii care au istoric de glaucom, keratocon, boala
inflamatorie oculara, keratita herpetica, leziuni oculare sau au suferit o interventie chirurgicala la nivelul ochiului se evita procedeele
laser pentru corectia hipermetropiei.

Tratament ambulator:
Hipermetropia nu poate fi vindecata sau prevenita. In cazul in care vederea necesita corectie, aceasta trebuie sa fie cat mai comoda si
mai la indemana pacientului.
Pentru a imbunatati vederea se indica pauze periodice de la activitatile care sunt solicitante pentru ochi si folosirea de protectie in
cazul activitatilor periculoase.
Lentilele de contact necesita o ingrijire speciala care include curatirea conform instructiunilor si depozitarea lor in cutii speciale, care
se aerisesc din cand in cand pentru a impiedica contaminarea.
Dupa procedeele chirurgicale se indica uneori purtarea de bandaje, de lentile de contact speciale pentru cateva zile. Se pot administra
picaturi pentru a reduce inflamatia, uneori se pot administra cateva luni dupa chirurgie.
Se indica de asemenea evitarea activitatilor sportive, folosirea de farduri sau de alte substante care sa irite ochiul sau sa permita
intrarea de apa in ochi. Se interzice de asemenea dusul pentru 2 zile dupa interventia chirurgicala pentru a evita patrunderea de apa in
ochi.
Vederea poate fi diminuata cateva zile dupa procedeele chirurgicale.
Simptomele de ochi uscat sunt frecvente dupa chirurgie, dar de obicei sunt temporare.

Hipotonia oculara

Presiunea exercitata de lichidele intraoculare asupra peretilor globului ocular se defineste prin termenul de oftalmotonus. Valorile
normale ale acesteia variaza intre 10-21 mm Hg. Sindromul de hipotonie oculara este dat de scaderea tensiunii intraoculare sub
valoarea de 7 mm Hg. Valori ale tensiunii intraoculare intre 0-5 mm Hg, mentinute perioade lungi de timp produc grave disfunctii
constituind oftalmomalacia sau hipotonia complicata.

Patogenie

Tensiunea oculara este mentinuta la valori normale in urma unui echilibru intre urmatorii trei factori: presiunea intrinseca a
continutului asupra peretilor, presiunea extrinseca asupra peretilor si integritatea peretilor. Modificari asupra oricaruia dintre acesti
factori pot duce la cresterea sau scaderea tensiunii intraoculare. In primul rand orice leziune penetranta la nivelul peretilor este urmata
de scaderea tensiunii oculare. Presiunea intrinseca este asigurata de umoarea apoasa, vitros si sangele circulant. Asadar, hipotonia
oculara se produce in oricare din situatiile urmatoare: diminuarea secretiei ciliare sau resorbtia exagerata a umorii apoase, modificarea
presiunii sanguine in arterele ciliare si artera oftalmica, precum si pierderea de vitros (de cauza traumatica sau iatrogena) . Hipotoniile
musculare produc si ele o diminuare a tensiunii oculare.

Forme clinice

In functie de severitatea scaderii presiunii oculare, a perioadei de timp in care aceasta se mentine si a gravitatii modificarilor oculare
de deosebesc forme de hipotonie necomplicate cu prognostic bun (in contuzii oculare, dezlipire de retina, postoperator, in uveite si
afectiuni generale) si forma complicata grava –oftalmomalacia.

Hipotonia oculara fara complicatii apare in contuzii oculare, dezlipire de retina, postoperator, in uveite si unele afectiuni generale.

Hipotonii in contuzii oculare. Socul posttraumautic produce edem la nivelul uveei cu transsudarea plasmei in spatiul extravascular
datorita faptului ca coriocapilarele coroidei sunt lipsite de stratul muscular. Acest transsudat determina decolarea coroidei si ulterior a
corpului ciliar si implicit diminuarea secretiei umorii apoase. Datorita gradientului presiunii intraoculare mai mici decat cea
intracraniana apare edemul papilar si cute radiare in regiunea maculei. La nivelul fundului de ochi apar pliuri stelate sub forma de
dungi radiare avand ca punct de plecare papila.

Hipotonii postoperatorii apar dupa operatii de glaucom si cataracta fiind cauzate de atalamii pasagere cu decolare de coroida. Daca
persista necesita reinterventie.

Afectiunile generale care perturba echilibrul acido- bazic determinand acidoza cum ar fi de exemplu diabetul zaharat provoaca
hipotonie ocularaprin alterarea balantei osmotice intre plasma si tesuturi.
Dezlipirea de retina poate provoca hipotonie oculara atunci cand se propaga spre regiunea ciliara. Apare mai ales dupa plagi
perforante oculare cu sau fara corpi straini intraoculari. Presiunea intraoculara revine la normal odata cu vindecarea chirurgicala a
dezlipirii de retina.

Uveitele repetate pot determina reducerea secretiei de umoare apoasa, edem corioretinian si atrofia corpului ciliar caz in care tensiunea
oculara scade sub 5 mm Hg si apare si atrofia globului ocular.

Hipotonia complicata sau oftalmomalacia se manifesta prin pierderea ireversibila a functiei vizuale. Apare dupa plagi perforante
urmate de hernie de membrane si vitros sau dupa interventii chirurgicale repetate. Trebuie sa constituie un semnal de alarma scaderea
tensiunii oculare sub 5mm Hg.

Tratamentul hipotoniei oculare este individualizat in functie de cauza generatoare. Hipotoniile postoperatorii se vindeca printr-o noua
interventie si sutura corecta a plagii, cele cauzate de decolari cilio-coroidiene beneficiaza de efectuarea unor incizii sclerale radiar pe o
circumferinta de 180 grade pentru drenarea lichidului. Serclajul preecuatorial cu banda de silicon poate reprezenta o solutie pentru
cresterea oftalmotonusului in hipotoniile mari posttraumatice. Mentinerea echilibrului acido bazic si a glicemiei in limite normale
poate contribui la profilaxia hipotoniei oculare la pacientii diabetici.

Keratita fungica

Keratitele fungice apar mai frecvent pe leziuni preexistente ale corneei cum ar fi keratoconjunctivita sicca sau ulcere traumatice.
Abuzul de antibiotice si de steroizi in aplicatii locale precum si orice stare insotita de diminuarea imunitatii constituie factori
favorizanti ai aparitiei keratitelor fungice. Aparitia keratitelor fungice este in general precedata de un traumatism minor cu un corp
vegetal (ramuri de copaci), caruia nu i se da importanta de catre pacient.

Etiologia este reprezentata in special de fungi saprofiti cum sunt Penicillium, Fumigatus, Aspergillus, Fusarium dar in cazuri mai rare
pot fi identificati si Actynomices, Sporotrichum, Candida albicans s. a.

Aspectul clinic cuprinde infiltrat necrotic cu marginile efilate avand aspect de pana situat in stratul superficial al corneei. Infiltratul
ulcereaza, apare hipopion si o falsa membrana uscata ce acopera ulceratia dar care se indeparteaza si se reface usor. Leziunile
evolueaza lent, in cateva saptamani, spre perforatie. De multe ori coexista cu infectii bacteriene si/sau herpetice ale corneei.

Diagnosticul este sugerat de conditiile in care apare simptomatologia si de caracterele clinice ale ulcerului. Confirmarea diagnosticului
se face in urma izolarii si identificarii ciupercii in cultura. Recoltarea produsului biologic se face in cazul infectiilor profunde prin
biopsie corneeana.

Tratamentul este greoi si indelungat datorita slabei penetrante oculare a multora dintre antifungicele administrate sistemic
(Mycostatine, Amphotericine B) .

Pentru keratitele al caror agent etiologic este Fusarium unicul medicament cu rezultate bun este Natamycin suspensie 5 % care trebuie
folosit timp de 3-4 saptamani.

Keratitele provocate de Candida si Aspergillus se trateaza cu Amphotericina B solutie 0, 05-0, 2 % sau Miconazole administrat
subconjunctival 5-10 mg sau pe cale sistemica 30 mg/kgc/zi.
Alte medicamente folosite sunt Clotrimazole subconjunctival 5-10 mg si Fluconazole 200-400 mg/zi pe cale orala.

Lagoftalmia paralitica

Lagoftalmia paralitica se defineste ca fiind imposibilitatea ocluziei palpebrale cauzata de paralizia periferica a nervului facial. Fanta
palpebrala este intredeschisa, globul ocular deviat in sus si in afara iar pleoapa inferioara usor ectropionata fapt ce produce epifora.
Inocluzia palpebrala este permanenta (chiar mai accentuata in timpul somnului), lucru care duce la uscarea, dezepitelizarea si ulcerarea
corneei (keratita lagoftalmica).

Tratamentul variaza in functie de gradul deficitului ocluzional. Astfel, in cazul in care exista un deficit usor si perspective de
recuperare tratamentul se limiteaza la pansarea ochiului peste noapte si administrarea de solutii protectoare. Daca apar insa leziuni
corneene se impune blefarorafia temporara in doua treimi externe ale pleoapelor. O alta masura vizeaza fixarea in pozitie corecta a
pleoapei inferioare.

Miopia
Miopia se caracterizeaza printr-un exces de refractie oculara din cauza caruia razele de lumina paralele venite de la infinit se intalnesc
intr-un focar situat inaintea retinei. Miopul se caracterizeaza prin vedere foarte buna de aproape dar cu o vedere neclara la distanta.

Cauze

Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul unor boli.

Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiectii normali este rotund, dar la
cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe retina (membrana situata la nivelul
polului posterior al globului ocular unde se gasesc celule ce receptioneaza semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin
intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate in imagini), se focalizeaza in fata ei. Miopia este de obicei o conditie
mostenita, astfel un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau ambii parinti sufera de miopie.
S-a crezut mult timp ca miopia este produsa de activitatile care implica folosirea pentru un timp indelungat a vederii de aproape, cum
ar fi cititul sau vizionarea programelor de televiziune de la o distanta prea mica. Studii recente au confirmat aceasta afirmatie,
dovedind ca persoanele care lucreaza in posturi care implica cititul pentru perioade lungi de timp au miopie in stadii mai avansate
decat alte persoane.

In afara de aceste modificari ale formei globului ocular, mai exista cateva cauze rare de miopie.Acestea sunt:
• miopia patologica este o boala in care polul posterior al globului ocular continua sa se dezvolte dupa ce a atins dimensiunile
fiziologice (dimensiunile globului ocular la care vederea este clara)
• miopia secundara apare ca urmare a altor boli sau situatii patologice cum ar fi nasterea prematura (nasterea inainte de implinirea
celor 9 luni de sarcina)
• pseudomiopia sau miopia brusc instalata este o situatie in care miopia se agraveaza rapid din cauza unei alte boli, cum ar fi diabetul
zaharat necontrolat prin dieta sau medicamente.

Rar miopia poate fi produsa de boli oculare, ca de exemplu cataracta (opacifierea structurilor anterioare ale globului ocular) sau
keratoconus (protruzia anormala de forma conica a corneei; corneea reprezinta unul dintre invelisurile globului ocular care are doua
portiuni: una anterioara transparenta si alta posterioara opaca).
Nasterea prematura creste riscul de dezvoltare a miopiei la copil, mai ales daca prezinta retinopatie de prematuritate (boala este mai
frecventa la prematurii care au primit terapie cu oxigen la si in perioada imediat urmatoare nasterii si se caracterizeaza prin inlocuirea
tesutului normal al retinei cu alte forme de tesut care impiedica functiile acesteia).

Factori de risc
• Exista un risc crescut pentru miopie la persoanele de origine asiatica sau la cei cu istoric familial (mai multe persoane cu miopie
intr-o familie).
• Femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie si de asemenea, odata dezvoltata, de a avea o forma mai severa de boala decat
barbatii.
• Prematurii, in special cei care au retinopatie de prematuritate, au un risc crescut. Exista boli mostenite ale ochiului sau alte afectiuni
care pot creste riscul de imbolnavire.
• Studii recente au stabilit o legatura intre activitatile in care este folosita timp indelungat vederea la aproape (de exemplu cititul) si
miopie.

Tipuri
• Benigna (“miopia scolarului”) - este descoperita in jurul varstei de 6 –7 ani, avand o evolutie lent progresiva pana in jurul varstei
de 20 – 25 ani, cand devine stationara. Nu ajunge la valori mai mari de – 6,00; - 7,00 dioptrii. Acesti copii nu vad bine la distanta si
au tendinta de a apropia cartile de ochi, de asemenea au tendinta de a strange din pleoape pentru vederea la distanta.
• Maligna (evolutiva) – este prezenta de la nastere, evolueaza progresiv toata viata putand atinge valori mari de – 20,00 sau – 40,00
dioptrii. In aceasta forma de miopie apar leziuni intraocula

Simptome

Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care sufera de aceasta boala pot prezenta:
• dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la televizor sau la ecranele cinematografelor
• reducerea performantelor scolare sau sportive.
Copii mai mici de 8-9 nu isi dau seama ca nu pot vedea obiectele situate la distanta, dar parintii sau profesorii pot depista aceasta
problema daca copilul:
• priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata
• tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata
• sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de televizor sau computer
• nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la distant
• frecvent are dureri de cap (cefalee).

Evolutia miopiei nu poate fi oprita odata ce boala a debutat, se poate doar incerca corectarea vederii folosind ochelari, lentile de
contact sau interventia chirurgicala.
Desi tratamentul nu poate opri evolutia, este important ca aceasta boala sa fie depistata rapid; cei la care nu este diagnosticata au
probleme scolare si de adaptare sociala, pierd increderea in sine.

Persoanele care au un grad inalt de miopie, conditie cunoscuta sub denumirea de miopie severa au un risc crescut pentru dezlipirea de
retina sau glaucom (cresterea tensiunii in interiorul globului ocular). Motivele pentru aceasta evolutie a miopiei nu sunt
cunoscute.Riscul este direct proportional cu gradul de miopie; astfel miopia severa are un risc mult mai mare decat cea moderata.
Pacientii cu miopie patologica au un risc crescut de a dezvolta cataracta, glaucom sau dezlipire de retina.

Desi miopia nu poate fi vindecata, tratamentul poate restabili vederea normala sau aproape normala.
Optiunile terapeutice includ lentilele corectoare (ochelari sau lentile de contact) si interventia chirurgicala. Folosirea ochelarilor este
cea mai folosita metoda de tratament.
Lentilele corectoare fac ca lumina care patrunde in globul ocular sa fie focalizata pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt
tratamentul preferat pentru cei mai multi pacienti cu miopie. Ambele sunt sigure si eficiente si sunt mai putin riscante si mai ieftine
decat interventia chirurgicala.
Uneori pacientii constata ca ochelarii nu ofera aceiasi claritate a vederii periferice sau centrale ca si lentilele de contact. Desi lentilele
de contact ofera o vedere excelenta, ele prezinta riscul de infectie. Retetele pentru ochelari sau lentile de contact cuprind forma si
puterea lentilelor.
Scopul interventiei chirurgicale este acela de a corecta tulburarea de refractie prin modificarea formei corneei. Chirurgia corectoare a
miopiei este o tehnica relativ noua si cuprinde mai multe tehnici: LASIK, keratectomie fotorefractiva (ambele procedee folosesc
terapia laser), implantarea unui inel cornean (Intacs) sau implantarea unor lentile intraoculare (IOLs).

Tratament ambulator

Desi miopia nu poate fi prevenita sau vindecata se poate colabora cu medicul oftalmolog pentru a fi corectata.
Pot fi nevoie de ingrijiri la domiciliu dupa ce s-a practicat interventie chirurgicala pentru a corecta miopia. Astfel, poate fi nevoie de
un bandaj sau lentile de contact speciale cateva zile dupa interventie. Se pot prescrie picaturi care sa reduca inflamatia si riscul de
infectie, picaturi ce se pot utiliza de la cateva zile pana la cateva luni dupa interventie. Se recomanda de asemenea ca 2 saptamani dupa
operatie sa se evite activitati sportive intense, machiajul si activitati care implica patrunderea apei in ochi (de exemplu inaintea
operatiei se poate face baie si apoi aceasta se evita 1-2 zile dupa interventie). In functie de tipul operatiei practicate, acuitatea vizuala
poate fi redusa pentru cateva zile dupa si se interzice conducerea autovehiculelor pana in momentul cand vederea revine complet si
devine clara. Simptome datorate lipsei umiditatii normale a ochiului apar frecvent insa sunt temporare. Pot fi tratate cu picaturi ce
lubrefiaza ochiul sau daca problema persista se poate practica infundarea ductelor care dreneaza in mod normal globul ocular.Nu se
folosesc medicamente pentru a corecta miopia.
Modificari involutive ale corneei

Apar ca urmare a degenerescenteii senile aparute in general la persoane in varsta de peste 40 de ani.

Arcul senil (gerontoxon) consta in aparitia bilateral a unor opacifieri inelare, periferice ale stromei avand o latime de cca. 1, 5 mm.
Epiteliul nu este afectat. Marginea periferica a arcului este regulata pe cand cea centrala difuza. Procesul incepe in partea superioara si
inferioara a corneei progresand apoi sub forma de arc de cerc. O zona de cornee transparenta de 0, 5 mm grosime desparte
gerontoxonul de limbul scero-corneean. Intereseaza persoane in varsta de peste 40 de ani, incidenta ajungand aproape de 100 % la
varstnicii de peste 80 de ani (s-ar putea spune ca e aproape fiziologic).

In patogenie este implicata o predispozitie genetica la care se poate asocia o hiperlipoproteinemie fapt sustinut de evidentierea pe
sectiuni la gheata a depozitelor lipidice in stroma corneeana cu predilectie si in cantitati mai mari in proximitatea membranelor
Bowman si Descemet.

Trebuie diferentiat de arcul juvenil care apare in copilarie. Este asimptomatic si nu necesita tratament.

Degenerescenta „ in piele de crocodil ” (crocodile shagreen) sau degenerescenta in mozaic Vogt consta in aparitia unor opacitati
centrale, poligonale separate de zone clare, situate la nivelul membranei Bowman si Descemet unde se produc rupturi. Afectiunea
poate aparea si secundar unor traumatisme sau inflamatii.
Corneea farinata Vogt consta in aparitia predescemetic in stroma corneeana profunda a unor pete (depozite) mici de culoare gri
bogate in lipofuscina. Este asimptomatica si prezinta importanta clinica din puctul de vedere al diagnosticului diferential cu distrofiile
evolutive.

Inelul alb limbic Vogt reprezinta o degenerescenta subepiteliala a colagenului manifestata prin aparitia la varstnici a unor formatiuni
punctiforme, aciculare de culoare alba (depozite de saruri de calciu) localizate la nivelul limbului nazal si temporal.

Corpii Hassall- Henle constituie proliferari localizate ale membranei Descemet avand aceasi structura cu aceasta. Apar ca niste
proeminente spre camera anterioara situate la periferia corneei pe care o pot invada spre centru odata cu inaintarea in varsta ozazie cu
care are loc si cresterea numarului acestora.

Obstructia canalului lacrimal

Lacrimile se dreneaza in mod normal prin canale mici numite ducte lacrimale care pornesc de la globul ocular si ajung in piramida
nazala. O obstructie a ductului lacrimal apare cand deschiderea canalului, care in mod normal permite lacrimilor sa se dreneze, este
blocata sau nu se deschide normal. Daca un duct lacrimal ramane obstruat, sacul lacrimal se umple cu lichid si devine tumefiat si
inflamat si uneori se infecteaza.
Se considera ca obstructia ductelor lacrimale apare la 30% dintre nou-nascuti. Oricum, simptomele apar doar la 2% pana la 4% din
nou-nascuti. Un canal lacrimal obstruat de la nastere (congenital) este numit uneori obstructie de canal nazo-lacrimal sau
dacriostenoza. Obstructia canalelor lacrimale la adulti este neobisnuita. Ea apare la varstnici mai frecvent si este de obicei rezultatul
unei injurii (traumatism) sau este aferenta altor boli.
Cauze la nou-nascuti si sugari

La nou-nascuti si sugari cea mai comuna etiologie a obstructiei de duct lacrimal este incapacitatea tesutului de acoperire de la capatul
canalului de a se deschide normal in timpul nasterii sau in preajma nasterii.
Alte cauze mai putin frecvente ale obstructiei de canal lacrimal la copii includ:
• Infectii
• dezvoltarea anormala a osului nasului ceea ce exercita o presiune neobisnuita asupra canalului lacrimal si il inchide
• deschiderea (punctele lacrimale) canalelor lacrimale in coltul intern al ochiului, locul in care se scurg lacrimile in canalele
lacrimale, este inchisa sau nedezvoltata.

La adulti aceste canale se pot obstrua ca rezultat al ingrosarii tesutului ductului lacrimal, tesutului nazal sau a problemelor sinusale, a
afectiunilor osului sau tesuturilor din jurul ochilor (ca pometii), a infectiilor sau a formatiunilor tumorale din zona.

Cauze la adulti

Cea mai frecventa cauza a unui canal lacrimal obstruat este imposibilitatea epiteliului sau a membranei care acopera canalul lacrimal
de a se deschide normal in nas, la scurta vreme dupa nastere. Acest fenomen intrerupe drenajul normal al lacrimilor in canalele
lacrimale.
Simptomele nu apar daca blocajul se deschide singur inaintea primei secretii lacrimale a nou-nascutului. In mod normal lacrimile se
produc incepand cu primele zile dupa nastere pana la cateva saptamani.

Cauze mai putin frecvente ale obstructiei de duct lacrimal la nou-nascuti pot include:
• infectii ale canalelor prin care trec lacrimile de la nivelul ochilor in nas (dacriocistita)
• blocarea canalului lacrimal la ambele capete (dacriocistocel)
• dezvoltarea anormala a osului nazal ceea ce duce la inchiderea ductului prin cresterea presiunii exercitate asupra acestuia
• deschiderile nedezvoltate sau inchise din coltul ochilor (punctele lacrimale) pe unde se dreneaza lacrimile in mod normal.

Cauzele obstructiei de canal lacrimal la adulti sunt de obicei corelate cu o alta boala sau leziune a zonei implicate. De exemplu, o
obstructie de duct lacrimal poate rezulta prin ingrosarea epiteliului ce tapeteaza canalul lacrimal datorita unor structuri sau tesuturi
anormal dezvoltate sau complicatii ale unor interventii chirurgicale la nivelul nasului sau in jurul acestuia. Aceste probleme apar mai
frecvent dupa varsta de 60 de ani decat la adultul tanar.

Factoride risc
• nasterea prematura (nasterea inainte de termen)
• probleme structurale sau functionale ale sistemului de drenare a lacrimilor (datorate infectiilor, dezvoltarii anormale a osului sau
tumorilor)
• antecedente familiale de obstructie a canalului lacrimal.

Simptome

De obicei, primul simptom al unei obstructii lacrimale consta in lacrimare excesiva cu un aspect de ochi umed pana la lacrimi care
curg pe obraz (epifora). Nou-nascutii cu astfel de probleme prezinta, de obicei, simptome care apar in primele zile sau saptamani de
viata. Daca apare infectia sistemului de drenare a secretiilor lacrimale, poate apare inflamatia care include roseata si edemul
(umflarea) zonei din jurul ochiului sau a nasului. De asemenea se poate observa o secretie de mucus galben in coltul ochiului si genele
se pot lipi unele de altele. In cazuri severe, infectia poate include genele si zonele din jurul ochilor.
Simptomele unei obstructii de canal lacrimal se pot accentua dupa o infectie a cailor respiratorii superioare, ca o raceala sau o sinuzita.
De asemenea, simptomele pot fi mai evidente dupa o expunere la vant sau temperaturi scazute.

Tratament la copii

Copii nascuti cu obstructie de duct lacrimal, de obicei, nu necesita tratament. Mai mult de 90% din cazuri se rezolva fara nici o
interventie pana la varsta de un an. Masurile de tratament la care se poate apela acasa, curatarea ochiului si drenarea ductului, pot ajuta
la prevenirea infectiei. De obicei, antibioticele sunt necesare daca apar semne de infectie ca roseata, edem sau secretii de culoare
galbena.

Daca ductul ramane obstruat pana la varsta de 6 luni se poate face o manevra simpla de sondaj a canalului lacrimal. Aceasta deschide
canalul lacrimal la mai mult de 90% din sugari. Sondajul cailor lacrimale nu se face la adulti deoarece nu este eficient de obicei.
Alte tratamente includ antibiotice pentru o infectie pe termen lung sau o interventie chirurgicala pentru rezolvarea problemelor legate
de tesuturi sau dezvoltari anormale.
O obstructie de canal lacrimal se rezolva de obicei fara nici o interventie in timpul primului an de viata. Infectia poate fi prevenita prin
curatarea ochiului si masarea zonei obstructiei pentru a preveni cresterea vascozitatii secretiei in interiorul canalului.
Daca ductul ramane obstruat dupa varsta de 6 luni pana la un an, se poate rezolva cu o manevra simpla de sondaj al cailor lacrimale.
Alte tratamente chirurgicale nu sunt recomandate de obicei. Foarte rar apar situatii in care este nevoie de interventii chirurgicale mai
complicate la copii.

Tratament la adulti

La adulti, tratamentul se face in functie de cauzele obstructiei. Daca obstructia este rezultatul unei infectii de lunga durata (cronica)
este nevoie de tratament cu antibiotice. Poate fi nevoie de interventii chirurgicale pentru cauze structurale (din cauza unor leziuni sau
modificari ale structurilor legate de varsta) sau pentru cresteri aberante ale tesuturilor.

Tratament ambulator

Majoritatea obstructiilor de cai lacrimale apar la sugari. Daca nou-nascutul are obstructie de cai lacrimale, aceasta se poate rezolva de
la sine pana la varsta de un an.
Prevenirea infectarii obstructiei de cai lacrimale la nou-nascut se poate face prin curatarea ochiului si masarea usoara a zonei. Mainile
trebuie spalate inainte de a atinge aria din jurul ochiului.

Pentru a mentine un ochi curat se recomanda:


• curatarea secretiilor din jurul ochiului - Se umezeste un tampon de vata sau o batistuta cu apa calduta (nu fierbinte) si se sterge usor
din coltul interior al ochiului (partea mai aproape de nas) spre coltul extern. De fiecare data se foloseste alt tampon de vata sau
batistuta. Se poate pastra o rezerva de tampoane umezite intr-o punga de plastic in cazul in care mama si copilul nu sunt acasa.
• daca genele se acopera cu secretii, acestea trebuie curatate cu un tampon de vata umed cu o miscare usoara, de sus in jos. Daca
genele se lipesc se aplica un tampon umed, curat pe ochi pentru cateva minute pentru a se inmuia.
Masarea trebuie facuta sub indrumarea si supravegherea directa a unui medic. De obicei se face de doua, trei ori pe zi pentru cateva
luni.

Orbirea - cecitatea
Pierderea treptata a vederii datorita unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale nervului optic sau ale centrilor
corticali poarta denumirea de cecitate sau orbire.

Dupa gravitate orbirea se clasifica astfel:


• orbire absoluta –fara perceptie luminoasa;
• asa-zisa orbire sociala atunci cand pacientul nu poate efectua o activitate practica avand o acuitate vizuala sub 1/20 ;
• stramtorari concentrice ale campului vizual de 5-10º.

Dupa momentul aparitiei orbirea poate fi congenitala sau dobandita in urma unor boli/accidente sau cvasifiziologic ca urmare a
imbatranirii. Reprezentarile celor doua categorii difera fundamental.Cecitatea dobandita poate fi la randul ei temporara (datorata unor
tulburari ischemice tranzitorii, hipertensiune, edem cerebral, cecitatea pitiatica) sau definitiva (invazie tumorala/ enuclere, distructia
centrilor corticali, s. a. ).In functie de sediul leziunilor cerebrale se disting urmatoarele entitati:
• Cecitatea corticala - afectiune rara care se produce prin leziuni bilaterale ale cailor optice retrogeniculate si ariei optice primare.
Aceste leziuni pot avea cauze diverse printre care tulburari vasculare, embolii, encefalite, traumatisme, in rare cazuri tumori. Se
manifesta prin pierdere brusca si totala a vederii, absenta reflexelor de fixatie, de fuziune, de clipire si optochinetic, aspect normal
al fundului de ochi.
Paraclinic apar modificari ale electroencefalogramei la deschiderea ochilor si potentialelor evocate occipitale.
• Cecitatea psihica este mai degraba o agnozie pacientul vede obiectele dar nu le recunoaste, "se uita ca mata-n calendar".
Localizarea leziunilor este imprecis delimitata dar se pare ca ar afecta ariile pre si parastriate.
• Cecitatea pitiatica apare in urma unor traume psihice la unele persoane mai sensibile. Adesea dispare spontan dupa cateva zile.
Examenul oftalmoscopic prezinta un aspect normal de aceea trebuie facut diagnostic diferential cu cecitatea simulata.
Etiologie

Cauzele orbirii sunt foarte multe si foarte diverse.


Glaucomul, cataracta si miopia forte sunt o cauza majora a orbirii datorita diagnosticului tardiv.
Traumatismele si arsurile prin ele insele sau datorita suprainfectiilor si oftalmiei simpatice duc adeseori la pierderea vederii.
Dezlipirea de retina indiferent de natura ei (miopica, traumatica sau chiar arareori iatrogena) duce la pierderea definitiva a vederii.
Sifilisul afecteaza sistemul nervos central ducand la atrofia nervului optic.
Bolile infectioase (conjunctivita difterica, lepra, rujeola, varioala, tuberculoza, oftalmia neonatorum gonococica, iridociclitele,
trahomul-constituie o reala problema in tarile subdezvoltate) prin afectarea corneei sau prin organizarea conjunctiva a exudatelor
inflamatorii pot provoca orbirea in conditiile unui tratament necorespunzator.

Printre cauzele mai rare se numara anomalii congenitale (anoftalmia, aniridia, criptoftalmia, microftalmia) , boli cu caracter ereditar
(Sindrom Marfan, retinopatia pigmentara, albinismul, atrofia optica Leber, idiotia amaurotica Tay-Sachs), tumorile maligne
(retinoblastom, melanom, etc) prin pierderea globului ocular. Intoxicatiile cu diferite medicamente, metale grele, alcool metilic se
numara printre cauzele care pot fi cel mai usor evitate.

Manifestarile clinice

Manifestarile clinice sunt variate si pot asocia pe la langa scaderea marcanta a acuitatii vizuale si/sau a campului vizual semne si
simptome proprii bolilor primare (durere oculara, cefalee, halucinatii, lacrimare, etc. ).

Pentru stabilirea diagnosticului:


• Anamneza releva simptomatologia bolii de baza si evolutia acesteia in timp
• Se efectueaza urmatoarele examene paraclinice: examen biomicroscopic, examen oftalmoscopic, examenul fundului de ochi,
refractometrie, determinarea acuitatii vizuale si a campului vizual, reflexele oculare cu scopul verificarii starii de integritate
anatomica si functionala a globului ocular.

Explorari neurofiziologice sunt necesare daca se suspecteaza afectare corticala, investigatii imagistice daca se suspecteaza o tumoare.
O categorie aparte si o problema de diagnostic o reprezinta simulantii- acele persoane care doresc sa obtina diferite foloase pretinzand
ca sunt orbi. Aceasta suspiciune apare atunci cand exista o neconcordanta intre declaratiile pacientului si datele obtinute in urma
examenului obiectiv. Aceste persoane pot simula pierderea vederii unilateral (amauroza unilaterala) sau bilateral (amauroza
bilaterala). In comportamentul persoanelor care simuleaza cecitatea bilaterala apar o serii de indicii care ii tradeaza, "sunt mai orbi
decat orbii". Simulantul merge ezitant, cu tendinta de a intinde mainile inaintea lui, se loveste de obiectele din calea lui cu dorinta de a
dovedi ca nu vede, daca ii spunem sa se apropie el merge in alta directie decat cea din care vine vocea si tot asa. Examenul obiectiv
bine facut dovedeste faptul ca aparatul vizual este normal. Urmatoarele probe sunt utile in acest sens: - se cerceteaza reflexul
fotomotor - se provoaca reflexul de clipire prin apropierea brusca si rapida de ochi a unui obiect taios sau ascutit - se pune pe un ochi
un pansament ocluziv iar comportamentul, , bolnavului” se schimba radical In cazul simularii amaurozei unilaterale se face un examen
obiectiv complet si se utilizeaza niste probe de control: proba cu lentile convexe, proba cu prisme, proba cu lectura controlata, proba
cu lentile colorate.

Tratament

Tratamentul difera in functie de cauzele orbirii.


Cecitatea corticala nu are tratament curativ.

Cataracta si lipsa congenitala a cristalinului se opereza efectuandu-se implant de cristalin artificial. In cecitatea pitiatica este indicata
psihoterapia. Strategia terapeutica cuprinde insa in principal doua componente: profilaxia si recuperarea/reeducarea orbilor iar prima
este de dorit dat fiind faptul ca e mult mai ieftina si mai comfortabila pentru pacient.

Profilaxia se face prin preventia accidentelor de munca si auto, evitarea conflictelor armate, vaccinare, printr-un tratament adecvat
medical si/sau chirurgical al boliilor infectioase, degenerative sau tumorale care pot duce la orbire.

Reeducarea persoanelor cu cecitate dobandita este un proces complex prin care acestea invata cu ajutorul celorlalte simturi sa se
autoingrijeasca si sa-si gaseasca un alt loc de munca. Aceasta reeducare cuprinde mai multe faze:
• Reeducarea psihoterapeutica
• Reeducarea pedagogica presupune invatarea scrisului si cititului Braille, Hebold, Wagner, dactilografie la masina de scris pe
sistemul Dichte pentru asi putea continua studiile.
• Reeducarea profesionala care presupune invatarea unor meserii ca masaj, impletituri de nuiele, de papura, tesaturi, tricotat,
activitati artistice cantat la un instrument muzical si vizeaza reintegrarea in munca atat pentru beneficiile materiale cat mai ales
pentru cele psihice.

Orjeletul (ulciorul) si salazionul


Denumirea populara de “urcior” se refera la orice inflamatie sau infectie a marginii palpebrale ce afecteaza foliculii pilosi ai genelor
(orjelet extern), glandele meibomiene (orjelet intern) sau infectia granulomatoasa a glandelor meibomiene (salazion).

Semne si simptome:
• Eritem al marginii palpebrale cu descuamare, colectie purulenta
• Inflamatie localizata a genelor
Pacientii pot prezenta prurit sau descuamare la nivelul pleoapei, eritem cronic, iritatie ocular care determina sensibilitate locala si
durere.

Cauze:
• Cele mai frecvente cauze ale infectiilor palpebrale sunt stafilococice, desi pot fi implicate si alte microorganisme
• Seboreea poate predispune la infectii palpebrale

Factori de risc:
• Blefarita predispozanta (infectie cu o gravitate mai redusa a marginii palpebrale)
• Igiena palpebrala deficitara
• Persoanele ce poarta lentile de contact
• Machiajul ochilor

Tratament – masuri generale:


• Compresele calde pe zona inflamata pot ajuta la cresterea fluxului sangvin si la stimularea drenajului spontan
• Igiena personala adecvata punandu-se accent pe curatarea zilnica a pleoapelor pentru a preveni infectiile recurente
• Aplicarea unui unguent cu antibiotic (cum ar fi eritromicina) pe marginea pleoapei, dupa igiena adecvata (cu exceptia copiilor sub
12 ani unde exista riscul de aparitie a vederii incetosate si ambliopiei). Ajuta la diminuarea proliferarii bacteriene

Ptoza palpebrala

Ptoza palpebrala reprezinta caderea pleoapei superioare.


Aceasta afectiune este cauzata de slabirea muschiului responsabil de ridicarea pleoapei, afectarea nervului care controleaza acest
muschi sau relaxarea (moliciunea) pielii pleoapei superioare. Aceste cauze au la baza boli sau leziuni oculare, defecte congenitale,
varsta, interventii chirurgicale, etc.

In unele cazuri ptoza palpebrala poate fi asociata cu strabism. Netratata poate impiedica dezvoltarea normala a vederii, ducand la
ambliopie.
Daca caderea pleoapei apare brusc si evident, consultul oftalmologic trebuie facut imediat si obligatoriu.

Odata cu inaintarea in varsta, ptoza palpebrala, unul dintre semnele imbatranirii devine din ce in ce mai evidena. Caderea pleoapelor
apare datorita scaderii tonusului musculaturii care controleaza miscarile pleoapelor.

Ochii devin iritati si uscati daca pleoapele inferioare se rasfrang in afara (ectropion) si nu-si mai pot exercita functia protectoare, iar
daca rasfrangerea pleoapei se realizeaza spre interior, genele vor produce iritatii si chiar rani ale conjunctivei.
Forma severa a ptozei pleoapelor interfera serios cu vederea. Ptoza palpebrala poate duce la lacrimare excesiva. Aceasta apare si in
alte situatii precum: sensibilitate crescuta la lumina sau vant, infectie oculara sau obstructia ductului lacrimal.

Factori de risc
• Varsta
• Diabet
• atacuri de cord
• sindrom Horner
• miastenia gravis
• tumori cerebrale

Simptome
• caderea uneia sau ambelor pleoape
• iritatie
• dificultate in inchiderea completa a ochiului
• oboseala oculara din cauza efortului depus pentru a tine ochii deschisi
• strabism
• vedere dubla
• lacrimare excesiva
In majoritatea cazurilor de ptoza palpebrala este necesara interventia chirurgicala, care se efectueaza cu scopul de a intari si a tonifia
muschiul ridicator al pleoapei.
Retinopatia diabetica

Retinopatia diabetica este o afectiune retiniana noninflamatorie caracterizata prin blocarea capilarelor retiniene si microanevrisme.
Ischemia retiniana conduce la eliberarea unui factor vasoproliferativ ce stimuleaza neovascularizatia retinei, nervului optic sau irisului.

Retinopatia diabetic prezinta trei stadia:


• Retinopatie diabetica in stadiul incipient
• Retinopatie diabetica preproliferativa
• Retinopatie diabetic proliferative

Semne si simptome:
Retinopatie diabetica in stadiul incipient:
• Microanevrisme
• Hemoragii intraretiniene
• Edem macular
• Depozite lipidice

Retinopatia diabetica preproliferativa:


• Infarcte ale fibrelor nervoase (punctiforme – “in fulgi de bumbac”)
• Vene dispuse in siraguri
• Dilatatii venoase
• Anomalii microvasculare intraretiniene
• Hemoragii retiniene extinse

Retinopatia diabetica proliferativa:


• Proliferare de vase sanguine noi (neovascularizatie) la nivelul suprafetei retiniene, nervului optic si irisului

Cauze: asociata cu dezvoltarea microanevrismelor diabetice si a anomaliilor microvasculare

Factori de risc:
• Durata diabetului zaharat (de obicei mai mare de 10 ani)
• Control neadecvat al glicemiei
• Sarcina
• Boli renale
• Hipertensiune sistemica
• Fumatul
• Nivelurile serice crescute ale lipidelor sunt associate cu cresterea riscului de depozite lipidice retiniene (exsudate)
• Proteinurie

Daca tratamentul este aplicat precoce, prognosticul este favorabil. Intarzierea tratamentului poate avea ca rezultat instalarea cecitatii

Sindromul ochi uscat


În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă.
Sindromul de Ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale.

Simptome

In sindromul ochiului uscat filmul lacrimal devine mai subţire şi mai puţin stabil. Apar suprafeţe uscate care nu mai permit alunecarea
usoara a pleoapelor pe suprafaţa oculară. Corneea, foarte bogata in terminatii nervoase are o sensibilitate deosebită. Simptomele sunt
uşoare în stadiile incipiente dar se agravează cu mărirea gradului de uscăciune:
• Senzatia de corp străin: geană sau nisip în ochi
• Senzatia de presiune: cu cefalee
• Arsură
• Sensibilitate la lumină
• Ochi umezi: uscăciunea stimulează secreţia lacrimală
• Senzatie de uscăciune
• Dificultate în a deschide ochii: gene grele, refractare la mişcare
• Vedere neclară: ca un văl pe ochi
• Incapacitatea de a plânge
• Roşeaţă: in special de-a lungul marginii ciliare a pleoapelor
• Secreţii: fire lipicioase şi pruriginoase

Xeroftalmia nu poate fi vindecata, dar exista un numar de pasi ce ar trebui urmati in tratamentul afectiunii. Ar trebui discutate
optiunile de tratament cu un oftalmolog.

Tratamentul xeroftalmiei poate include:


• colire oftalmice (picaturi pentru ochi) si unguente. Utilizarea colirelor oftalmice reprezinta tratamentul de baza al
keratoconjunctivitei uscate. Nu intotdeauna acelasi tip de picaturi e eficient pentru toti pacientii, astfel incat uneori este necesara
incercarea mai multor produse pana la descoperirea tratamentului optim. Daca este prezenta xeroza cronica se recomanda utilizarea
picaturilor chiar in absenta simptomelor, pentru a mentine ochii lubrefiati. Daca ochii se usuca in timpul somnului, se recomanda
folosirea unui lubrefiant dens, ca de exemplu unguent pe timpul noptii
• ocluzia temporara a ductului lacrimal – uneori este necesara inchiderea ductelor care dreneaza lacrimile in exteriorul ochiului.
Aceasta se realizeaza printr-o procedura nedureroasa prin care un tampon care se va dizolva rapid este inserat in ductul lacrimal la
nivelul pleoapei inferioare. Aceasta reprezinta o interventie temporara, realizata pentru a furniza o suplimentare adecvata a
lacrimilor
• ocluzia permanenta a ductului lacrimal – daca ocluzia temporara a ductului lacrimal este eficienta, atunci poate fi folosit un tampon
de silicon (ocluzia punctata). Tampoanele vor aduna lacrimile la nivelul ochilor atata timp cat se afla plasate in ductul lacrimal,
acestea putand fii inlocuite. Rareori tampoanele ies din ductul lacrimal in mod spontan sau migreaza de-a lungul canalului lacrimal.
Multi pacienti observa ca obstruarea canalului lacrimal imbunatateste confortul si reduce necesitatea utilizarii picaturilor de
ochRestasis – in 2002 a fost aprobata prescrierea colirului oftalmic Restasis pentru tratamentul xeroftalmiei cronice. In prezent este
singurul tip de colir oftalmic recomandat, care ajuta ochii sa-si creasca secretia de lacrimi prin folosirea continua a acestui preparat
• alte optiuni de medicamente – alte medicamente, ca de exemplu steroizii topici, pot fi benefici in anumite cazuri
• tratamentul chirurgical – daca este necesar, ductul care dreneaza lacrimile in cavitatea nazala poate fi inchis permanent pentru a
permite lacrimilor sa ramana la nivelul globului ocular. Aceasta este realizata cu anestezie locala in ambulator. Nu se recomanda
limitarea activitatilor dupa acest tip de interventie chirurgicala.

Profilaxie

În afară de vizitele regulate la oftalmolog şi optician precum şi testele obişnuite se mai pot face o serie de lucruri pentru a preveni,
calma sau vindeca acest sindrom:
• Faceţi exerciţii în aer liber, în mod regulat
• Beţi cel puţin 2 litri de apă, zilnic
• Includeţi vitamine în alimentaţie
• Asiguraţi-vă că dormiţi suficient
• Evitaţi contactul direct al feţei cu curenţii de aer: în maşină, avion, locuri de distracţie
• Folosiţi ochelari de protecţie la ski, ciclism şi înot
• Nu fumaţi şi evitaţi atmosfera cu fum
• Evitaţi aerul condiţionat
• Folosiţi aparate de umidificat atmosfera
• Păstraţi lentilele de contact umede
• Lucraţi la monitor la lumina zilei dar nu direct în lumina soarelui
• Utilizati lumină articiala puternică dar nu orbitoare sau formatoare de halouri
• Evitaţia reflecţiile în ecran
• Păstraţi o distanţă de 50-70 cm de ecran
• Clipiţi des şi luaţi des pauze scurte

Strabism

Strabismul apare cand axele globilor oculari nu sunt paralele intre ele, astfel incat ochii (unul sau ambii) sunt deviati fie spre nas
(strabism convergent), fie spre ureche (strabism divergent).
Cel mai adesea apare in copilarie, mai este numit si “ochi-incrucisati”.

Daca in mod normal musculatura din jurul ochilor determina miscarea sincrona in acelasi timp si in aceeasi directie a ambilor ochii, in
strabism musculatura nu functioneaza normal si ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeasi imagine in acelasi timp. Imaginea se va
forma corect la nivelul unui singur ochi, iar imaginea perceputa de ochiul deviat va fi neclara. Creierul o va refuza preferand-o pe cea
a o ochiului nedeviat. In timp, imaginile provenite de la ochiul strabic vor conduce la pierderea capacitatilor vizuale, deci la scaderea
continua si treptata a vederii.

Tipuri
• Strabism concomitent (“strabism” propiu-zis): strabism care apare in toate directiile privirii, in mai mare masura unilateral
(acelasi ochi) sau alternant (ambii ochii deviaza pe rand). Mentionam:
• Strabism convergent - spre interior (spre nas);
• Strabism divergent - spre exterior (spre ureche);
• Heterotropia – strabism manifest;
• Heteroforia – strabism latent, manifest numai la suprasolicitare, de exemplu la boala, oboseala;
• Strabismul acomodativ (de obicei spre interior) acentuat la efortul de acomodare, concomitent cu hipermetropia;
• Strabism tardiv apare la un copil dupa 3 ani.
• Strabism paralitic: apare datorita paraliziei musculaturii oculare, in urma unui traumatism, nevrite, infectii, tumori;
• Strabism “fiziologic” - apare la sugari pana la 3 luni;
• Pseudostrabism in epicantus, radacina nasului plat.

Cauze

Cel mai adesea cauzele strabismului prezent in copilarie sunt necunoscute. Totusi, el se poate transmite genetic (se intalneste mai
frecvent in unele famili). Uneori strabismul se dezvolta in urma suprasolicitarii vederii pentru compensarea altei afectiuni
oftalmologice, ca de exemplu prezbitismul (diminuarea treptata a puterii de acomodare). De asemenea, afectiunea poate fi determinata
de o distanta mai mare intre cei doi ochi datorita unei conformatii speciale a orbitelor. O alta cauza poate fi insuficienta in miscarea de
convergenta a ochilor. La adulti, strabismul poate aparea in urma afectarii globilor oculari sau a vaselor de sange de la nivelul
acestora. Cauzele de strabism si de pierdere a vederii la adult sunt diverse: tumorile craniene sau oculare, boala Graves, accidentele
vasculare cerebrale si diverse afectiuni musculare sau nervoase. Strabismul poate aparea si din dorinta copilului de a vedea clar, astfel
face un efort de acomodare ce se insoteste de miscarea de convergenta a ochilor.

Simptome

Copiii care au strabism pot fi uneori diagnosticati cu usurinta doar prin simpla observare a pozitiei globilor oculari.

Cele mai frecvente semne vizibile sunt :


• globii oculari nu privesc in aceeasi directie in acelasi timp
• globii oculari nu se misca coordonat (directia care afecteaza cel mai mult miscarile oculare depinde de tipul de strabism prezent la
persoana respectiva)
• • privirea incrucisata sau inchiderea unui ochi la lumina stralucitoare
• • inclinarea sau intoarcerea capului pentru a privi la un obiect
• • impiedicarea persoanei de obiectele care-i stau in cale (strabismul limiteaza aprecierea distantei fata de diferite obiecte).

Copiii cu strabism se pot plange de urmatoarele simptome:


• vedere incetosata
• oboseala ochilor
• sensibilitate la lumina puternica
• vedere dubla (aceasta apare de obicei la aparitia strabismului).
In cazul in care ochii copilului sunt doar putin deviati, este foarte greu de apreciat daca acesta are strabism sau nu. De obicei
simptomele sunt tranzitorii, pot fi prezente sau absente, dar se pot inrautati in cazul in care copilul este obosit sau bolnav. Atunci cand
ochii copilului nu sunt aliniati in acelasi timp, pentru vederea unui obiect, pana la varsta de 4 luni, este necesara efectuarea unui
consult oftalmologic de catre medicul specialist. Aceasta examinare trebuie realizata cat mai curand posibil daca se observa probleme
evidente ale privirii copilului sau daca este recomandata de medicul pediatru sau medicul curant. Medicul de familie poate recomanda
efectuarea unui consult de specialitate la medicul oftalmolog.

Chiar daca nu se observa modificari ale privirii copilului, cei mai multi medici recomanda efectuarea unui consult oftalmologic inainte
de a ajunge la varsta scolara.

Aparitia strabismului la copiii cu varsta cuprinsa intre 7 si 10 ani, de obicei se insoteste de vedere dubla. In cazul in care vederea dubla
persista, este necesara efectuarea unui consult oftalmologic. De asemenea, medicul trebuie sa excluda o alta afectiune mai severa care
poate determina strabismul. Atunci cand vederea dubla se instaleaza brusc, aceasta este o urgenta medicala si persoana respectiva
trebuie sa se prezinte imediat la medic.

La adulti, vederea dubla se poate instala brusc ca urmare a sclerozei multiple (SM), accidentului vascular cerebral (AVC),
hipertensiunii arteriale (HTA) sau diabetului zaharat (DZ). Daca vederea dubla persista, datorita unora dintre afectiunile enumerate
mai sus, o perioada mai lunga de timp, se recomanda consultul unui medic de specialitate. In aceste cazuri este necesara instituirea
unui tratament de urgenta.

Tratamentul in cazul strabismului trebuie inceput cat mai repede posibil din momentul diagnosticarii. In general, cu cat este mai tanar
copilul, la inceputul tratamentului pentru strabism, cu atat mai mari sunt sansele ca aceasta afectiune sa fie corectata.
De asemenea, tratamentul se recomanda si in ambliopie ("ochi lenes") sau in alte afectiuni oftalmologice cu scopul de a se dezvolta o
vedere normala. In cazul in care exista deja ambliopie, centrarea globilor oculari nu va putea corecta in totalitate ambliopia.

Desi inceperea unui tratament precoce este important pentru corectarea strabismului, trecerea timpului fara un tratament corespunzator
este mult mai critica in cazul ambliopiei. Ambliopia determina afectarea rapida si permanenta a acuitatii vizuale. Nici un tratament nu
poate corecta complet pierderea acuitatii vizuale cauzate de ambliopie daca se initiaza dupa varsta de 7 pana la 10 ani.

Tratamentul strabismului poate include purtarea ochelarilor, folosirea ocluzorului, tratamentul medicamentos, exercitiile globilor
oculari, tratamentul cu toxina botulinica sau tratamentul chirurgical.

Purtarea ochelarilor

In cazul in care exista doar devierea globilor oculari, acestia nefiind centrati, purtarea ochelarilor uneori poate corecta strabismul. Unii
copii au nevoie de purtarea unor lentile bifocale sau lentile speciale numite prisma. In timpul purtarii ochelarilor poate fi necesara
folosirea picaturilor pentru o perioada de timp.

Ocluzarea (acoperirea) ochiului

Acesta este tratamentul de prima intentie pentru ambliopie (ochi lenes), care poate aparea ca urmare a strabismului sau poate fi o
cauza ce determina strabismul. Ochiul mai puternic este acoperit cu un ocluzor (bandaj) cu scopul de a forta copilul sa utilizeze ochiul
mai slab. Este foarte important ca parintii sa respecte cu exactitate instructiunile medicului specialist oftalmolog si sa nu lase copilul
sa poarte ocluzorul o perioada de timp mai mare decat cea recomandata de medic, pentru ca purtarea excesiva a ocluzorului poate
determina aparitia ambliopiei la ochiul care initial era mai puternic.
Exercitiile oculare

Ocazional, se folosesc exercitiile oculare ca tratament aditional la alte metode de tratament, ca de exemplu in tratamentul chirurgical.
Cu toate acestea, exercitiile oculare, fara alt tratament adjuvant nu sunt eficiente in tratarea strabismului.

Toxina botulinica

Toxina botulinica (ca de exemplu Botox) este un medicament care poate impiedica temporar contractiile musculare pentru o perioada
de cateva luni dupa ce a fost administrata. Aceasta determina relaxarea musculaturii afectate de strabism (in acest loc se administreaza
toxina botulinica), care permite musculaturii din partea opusa a globului ocular sa modifice pozitia ochiului.

Uneori, toxina botulinica este folosita ca tratament suplimentar atunci cand tratamentul chirurgical nu reuseste sa corecteze in
intregime deviatiile globilor oculari. Acesta este un tratament controversat, deoarece necesita administrarea mai multor injectii, iar
rezultatele nu sunt intotdeauna previzibile, de asemenea toxina botulinica putand determina alte afectiuni oculare si uneori efectul
acesteia poate fi doar de amanare a viitoarelor interventii chirurgicale.

Optiuni de medicamente

Medicul specialist poate prescrie unele medicamente pentru tratarea strabismului, de obicei sub forma de picaturi. Atropina si alte
substante midriatice, influenteaza musculatura din interiorul globului ocular care controleaza pupila si permite focalizarea ochiului
pentru a capta imaginea. Midriaticele se folosesc mai ales atunci cand strabismul este determinat de problemele focalizarii oculare.
Atropina este folosita uneori ca o alternativa a ocluzarii globului ocular cu scopul de a trata vederea deficitara (ambliopia) la un ochi,
prin administrarea atropinei la ochiului sanatos pana cand incetosarea vederii la ochiul sanatos este mult mai accentuata decat la ochiul
afectat de ambliopie, determinand in acest fel copilul sa-si utilizeze ochiul afectat de ambliopie.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este de multe ori singurul capabil sa alinieze globii oculari si sa imbunatatesca vederea ochilor cu strabism. In
timpul interventiei chirurgicale, medicul va slabi sau intari musculatura din jurul globului ocular prin modificarea pozitiei sau lungimii
acesteia. Prin modificarea fortei de tractiune exercitata de musculatura implicata in strabism, se pot realinia globii oculari. Uneori
copilul cu strabism are nevoie de mai multe interventii chirurgicale pentru a realinia globii oculari si a imbunatatii vederea, iar dupa
interventia chirurgicala s-ar putea sa aiba nevoie de ochelari sau sa fie nevoit sa continue purtarea ochelarilor recomandati inaintea
operatiei.

Deoarece tratamentul precoce este foarte important in corectarea strabismului, interventia chirurgicala se efectueaza frecvent la copiii
cu varsta mai mica de 2 ani si uneori se poate realiza chiar si la copiii in varsta de 3 luni mai ales in cazurile severe de strabism si in
mod special atunci cand strabismul a fost diagnosticat precoce. Cu toate acestea, eficienta interventiei chirurgicale la copii cu varsta
mai mica de 6 luni este controversata pentru ca musculatura globului ocular nu este inca dezvoltata. Desi foarte rar, strabismul la copii
cu varste foarte mici poate sa dispara de la sine o data cu dezvoltarea musculaturii oculare in timpul cresterii.

Tratamentul chirurgical la adulti este o metoda sigura si eficienta pentru imbunatatirea alinierii globilor oculari, insa aceasta
interventie se recomanda mult mai rar decat in cazul copiilor. Interventia chirurgicala la adulti imbunatateste vederea si aprecierea
distantelor fata de obiectele din jur, amelioreaza vederea dubla, largeste campul vizual in cazul in care ochii sunt orientati spre interior
(privirea ochilor catre radacina nazala) sau reduce campul vizual in cazul in care ochii sunt orientati spre exterior
.
Tratamentul chirurgical de asemenea poate aduce beneficii sociale ca de exemplu cresterea respectului de sine si imbunatatirea
comunicarii cu alte persoane.

Tratament ambulator (la domiciliu)

In cazul in care tratamentul copilului pentru corectarea strabismului include purtarea ochelarilor sau a ocluzorului, parintii trebuie sa
se asigure ca acestia vor purta ochelarii sau ocluzorul conform recomandarilor medicului oftalmolog. Este foarte important ca
ocluzorul sa fie utilizat conform recomandarilor medicale, pentru ca purtarea ocluzorului pe o perioada mai scurta de timp decat cea
recomandata, face tratamentul mai putin eficient, iar purtarea ocluzorului pe o perioada mai lunga de timp, poate cauza afectarea
ochiului mai puternic.

In cazul in care copilul este nevoit sa poarte lentile de contact speciale pentru tratarea ambliopiei ("ochi lenes"), parintii vor fi nevoiti
sa-l invete cum sa le utilizeze. Ei trebuie sa se asigure ca acesta utilizeaza picaturile de ochi intocmai cu recomandarile medicului
oftalmolog.

Existenta strabismului la copil poate afecta foarte mult respectul de sine. In plus fata de afectarea vederii copilului, strabismul
afecteaza si infatisarea acestuia. Copiii cu strabism pot fi tachinati pentru "privirea crucisa" sau pentru privirea spre exteriorul fetei.
Copilul trebuie sprijinit pentru a depasi aceste probleme si se recomanda tratarea acestei afectiuni (strabismului) imediat.

In plus, fata de imbunatatirea vederii copilului, tratamentul care aliniaza globii oculari amelioreaza infatisarea copilului si creste
respectul sau de sine.
Toxoplasmoza oculara

Toxoplasma gondii este un parazit obligatoriu intracelular care are ca gazda definitiva pisica infectand accidental omul. Se reproduce
sexuat doar in intestinul pisicii iar oochistii astfel rezultati sunt eliminati in materiile fecale.

La om infectia se poate produce prin ingestia acestor oochisti, prin consumatea de carne insuficient preparata termic de vita, miel sau
porc care contine chisturi tisulare, transfuzii de sange total sau transplacentar.

Parazitul se multiplica in interiorul fiecarei celule nucleate pana la aparitia anticorpilor cand formeaza chisturi tisulare care pot persista
chiar si ani de zile mai ales in creier si muschi. Acest fapt explica rata mare a recidivelor.

Poate provoca numeroase manifestari clinice cum ar fi limfadenopatia benigna, afectarea SNC cu potential letal, corioretinita si retard
mintal. Raspandirea protozoarului este universala; se crede ca aproape jumatate din populatia generala este seropozitiva –marea
majoritate fiind asimptomatici. Infectia prezinta un risc deosebit de sever pentru fetusul uman in formare si pentru persoanele
imunocompromise (in special HIV-SIDA).

Dupa momentul in care se manifesta exista trei forme clinice ale toxoplasmozei oculare:
• congenitala-manifesta la nastere,
• pseudocongenitala e prezenta la nastere dar se manifesta tardiv,
• dobandita in decursul vietii.
La oricare dintre acestea leziunea de baza este retinocoroidita localizata in macula asociata cu reactii exudative.

Manifesterile clinice ale toxoplasmozei congenitale variaza. In primul trimestru de sarcina avortul spontan si moartea in utero apar
frecvent. In trimestrele II si III apar corioretinita focala, calcificari craniene. La nou nascut boala poate fi foarte severa cu icter,
hepatosplenomegalie, urmate de corioretinita bilaterala, hidrocefalie, calcificari cerebrale si retard psihomotor. Simptomatologia
oculara cuprinde: scaderea acuitatii vizuale (dificil de investigat la nou nascut), miodezopsii (prezenta de muste volante in campul
vizual), durere, roseata, fotofobie.

Examenul fundului de ochi evidentiaza leziunea de baza -focarul de retinocoroidita care in evolutie determina cicatrici alb-galbui “in
rozeta” patognomonice pentru toxoplasmoza oculara.

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor si examenul fundului de ochi la care se mai adauga si determinarea anticorpilor materni si
fetali prin diferite metode (testul de coloratie Sabin-Feldman, testul de aglutinare directa, testul de fluorescenta indirecta).

Tratamentul se impune numai in leziunile cu localizare in vecinatatea nervului optic sau care dau reactie vitreana importanta si la
gravida. Profilaxia presupune in primul rand corecta preparare a hranei si evitarea contactului cu pisicile mai ales ptr femeile de varsta
fertila si gravide.

Tratamentul preventiv la gravida difera in functie de varsta sarcinii astfel in primul trimestru avort terapeutic, iar in trimestrele II si III
se administreaza spiramicina (care va continua si la copil dupa nastere).
Tratamentul curativ standard consta in administrarea de sulfadiazina si pirimetamina (nu se foloseste in sarcina deoarece are efect
teratogen). Alte chimioterapice folosite sunt spiramicina si clindamicina. Tratamentul patogenic constand in administrarea de
corticosteroizi e controversat putandu-se face sau nu de la caz la caz.

Trahomul

Trahomul este o conjunctivita granulomatoasa severa, endemica cu evolutie cronica care debuteaza ca o foliculita acuta si foarte
contagioasa. Boala afecteaza ambii ochi astfel incat principala consecinta in evolutia naturala este orbirea. Este o boala a mizeriei care
face ravagii in tarile lumii a treia din Africa si Asia favorizata de conditiile socio-economice precare la accentuarea carora contribuie
inchizandu-se astfel un cerc vicios. La nivel mondial aproximativ 8 milioane de oameni au ramas orbi datorita acestei afectiuni.

Etiologie

Trahomul este cauzat de Chlamydia trachomatis. Chlamydiile sunt bacterii cocoide, imobile, adaptate foarte bine la parazitismul
intracelular (cum sunt incapabile sa sintetizeze ATP pot fi considerate paraziti energetici) .
Aceasta insusire are trei consecinte importante:
• infectia cronica coexista cu fenomene de hipersensibilizare de tip IV,
• pot fi cultivate doar in sacul vitelin al embrionului de gaina sau pe celule vii,
• pentru tratament sunt necesare antibiotice cu buna penetrare intracelulara.

In mediul extern, deshidratati corpusculii elementari sunt foarte rezistenti dar sunt rapid inactivati cu eter (30 minute), caldura umeda
60 ºC (in 10 minute), fenol, saruri de amoniu etc.

In functie de structura antigenica se deosebesc serovarurile grupate astfel:


• serovarurile A, B, Ba si C determina trahomul,
• serovarurile D-K au transmitere sexuala care la nivel ocular pot genera conjunctivite cu incluzii. Contactarea germenilor se face fie
prin autoinoculare sau de la partenerul sexual la adulti, fie in timpul nasterii la nou-nascuti.
• serovarurile L1-L3 genereaza limfogranulomatoza veneriana inghinala.

Ciclul de multiplicare al clamidiilor dureaza 24- 48 ore. Corpii elementari - forma infectioasa a chlamidiilor- se fixeaza pe receptori
specifici ai celulei gazde de care este fagocitat. Intracelular se transforma in corpi reticulati care se idvid formand o colonie
(incluziuni) care la maturitate se transforma din nou in corpi elementari. Celula gazda este lizata si corpii elementari sunt eliminati
urmand sa infecteze alte si alte celule. Acestora li se adauga distructiile tisulare provocate de raspunsul imun.

Infectia cu Chlamydia trachomatis desi induce formarea de anticorpi acestia nu asigura protectie in cazul unei reinfectii viitoare.

Tablou clinic
Boala evolueaza in decurs de mai multi ani timp in care se succed perioade de reinfectie si acutizari motiv pentru care caracteristic
tabloului clinic este coexistenta leziunilor evolutive cu cele cicatriceale. Afectiunea are patru stadii evolutive:
• Stadiul I incipient debuteaza cu senzatie de greutate palpebrala si usoara lacrimare. Conjunctiva hiperemiata, lipsita de transparenta
si luciu prezinta foliculi albiciosi prepomderent la partea superioara. Fine arcade vasculare apar apar in vecinatatea limbului.
Corpusculii Prowazek sunt markerii identificati in produsul de raclaj al epiteliului conjunctival.
• Stadiul II florid aduce agravarea semnelor si simptomelor. Pleoapele superioare grele, coborate in fata fantelor palpebrale dau
bolnavului aspectul caracteristic adormit. Pe conjunctiva tarsala a pleoapei superioara apar numerosi foliculi cu aspect de icre de
stiuca care plesnesc la presiune. Vasele superficiale cu punct de plecare limbul superior invadeaza corneea conducand la aparitia
panusului. Acesta are aspect de perdea care are drept consecinta clinica aparitia fotofobiei, lacrimarii si scaderea acuitatii vizuale.
Alti foliculi care apar in periferia corneei, dupa resorbtie provoaca modificari ale suprafetei corneei (curburii) concretizate prin
astigmatism. Stadiul II dureaza in general de la doua luni la 2-3 ani.
• Stadiul III precicatriceal dureaza cativa ani. Se caracterizeaza prin existenta pe conjunctiva tarsala a unor foliculi mai putin
numerosi in diferite stadii evolutive, o puternica dezvoltare a panusului si prezenta liniei ARTL- linie de culoare alba paralela cu
marginea palpebrala libera. In fundul se sac apar frauri cicatriceale.
• Stadiul IV cicatriceal se caracterizeaza prin inlocuirea foliculilor cu tesut cicatriceal care antreneaza fenomene retractile. Corneea
ramane vascularizata si opalescenta putand prezenta leucoame vascularizate. Acestea determina scaderea acuitatii vizuale

Diagnosticul este sugerat de antecedente si anamneza (contact cu persoane infectate in familie sau comunitate, calatorii in zone
endemice) si aspectul clinic caracteristic. Diagnosticul de laborator se pune in urma analizei produsului de raclaj conjunctival. Aceasta
se poate face prin microscopie directa care urmareste incluziunile intracelulare prin coloratie imunofluorescenta, coloratie Giemsa sau
Lugol sau prin cultivare pe culturi celulare sau in sacul vitelin al embrionului oului de gaina. In vederea obtinerii culturilor tampoanele
cu material biologic trebuie imersate imediat dupa prelevare intr-un mediu de transport cu zaharoza-fosfat-glutamat. Reducerea
incarcaturii electronegative a suprafetei celulare si pretratarea celulelor cu idoxuridina sunt masuri care faciliteaza inmultirea.
Evolutie si prognostic

Evolutia este de lunga durata alternand perioade de remisiune si recidive. Prognosticul nu este unul foarte bun dat fiind numarul mare
de complicatii ce por surveni: suprainfectii cu gonococ, bacili Weeks, complicatii cicatriceale (trichiazis, simblefaron, entropion, ptoza
palpebrala, distrugerea glandelor lacimale) si cea mai de temut –orbirea.

Tratamentul

Profilaxia presupune asigurarea unor conditii de igiena generala individuala si izolarea si tratarea bolnavilor si contactilor.

Tratamentul curativ poate fi medical (sistemic si local) si chirurgical. Local se administreaza solutii de nitrat de argint 1%, sulfat de
cupru 1 % si aureomicina sub forma de instilatii. Masajul foliculilor este deasemenea util. Pe cale generala se administreaza
antibiotice cu cu spectru larg si sulfamide.

Tratamentul chirurgical realizeaza cauterizarea foliculilor si cura sechelelor prin operatii plastice.

Tumorile coroidei
Teoretic absolut orice fel de celula care inra in alcatuirea coroidei poate prolifera anormal dand nastere unei tumori benigne sau
maligne. Tumorile coroidiene sunt: nevul coroidian (melanom benign), hemangiomul si melanomul malign. Deasemenea coroida,
fiind foarte bine vascularizata, poate fi sediul metastazelor diferitelor cancere.

Nevul coroidian numit si melanom benign este o afectiune de natura congenitala cu frecventa crescuta dar complet asimptomatica. La
examenul fundului de ochi apare sub forma unor pete pigmentare subretiniene de culoare cenusie cu marginile sterse. In vecinatatea
leziunii pot aparea proliferari ale epiteliului pigmentar retinian. Explorarile paraclinice necesare sunt ecografia si angiografia
fluoresceinica. Tumora nu creste in dimensiuni in timp si in foarte putine cazuri degenereaza malign totusi se recomanda
supravegherea la intervale regulate de timp (fotografiere, ecografie).

Hemangiomul coroidei - tumora situata profund, in spatiul subretinian care histologic se prezinta sub forma unui angiom cavernos cu
spatii vasculare pline cu sange. Afectiunea apare aproape intotdeauna in cadrul sindromului de angiomatoza encefalotrigeminala
Sturge- Weber-Krabbe.

Melanomul malign coroidian este o afectiune rara dar cea mai frecventa tumora maligna oculara. Apare in general dupa varsta de 50
ani afectand in mod egal ambele sexe. Se dezvolta in majoritatea cazurilor pe nevi preexistenti, dar si dupa inflamatii oculare sau
traumatisme. Simptomatologia cuprinde scaderea acuitatii vizuale, distorsiunea imaginilor, afectarea campului vizual, exoftalmia,
congestie perikeratica.

Evolutia clinica a tumorii urmeaza cinci stadii:


• stadiul incipient este asimptomatic foarte mult timp. Tulburarile de vedere care apar mai ales in localizarea posterioara sunt:
fosfene, metamorfopsii, scotom central, hipermetropie progresiva. Obiectiv se constata o proeminenta lenticulara care ridica usor
retina printr-un transsudat; diagnosticul diferential trebuie facut cu nevul coroidian.
• in stadiul de decolare de retina aceasta proemina in vitros datorita cresterii tumorii. Clinic apar modificari ale campului vizual.
Ecografia si biomicroscopia sunt necesare evidentiind atat vascularizatia retinei cat si a tumorii.
• stadiul de glaucom secundar apare mai tarziu dar uneori poate fi chiar primul simptom al melanomului. Se produce datorita
cresterii tensiunii oculare produsa de cresterea tumorii care impiedica scurgerea umorii apoase la nivelul trabeculului.
• stadiul de exteriorizare se manifesta clinic prin aparitia exoftalmiei, paraliziilor oculare si aparitia tumorii prin sclerotica subtiata.
• stadiul de metastazare duce foarte rapid la exitus; sediile cele mai frecvente sunt ficatul, plamanii si vertebrele.

Pentru punerea unui diagnostic corect sunt necesare:


• Examenul oftalmoscopic evidentiaza decolarea de retina si prezenta planului dublu vascular (retinian si tumoral). Tumora se
prezinta ca o masa neagra-cenusie sub retina decolata.
• Ecografia ajuta la aprecierea dimensiunilor si clasificarea tumorilor.
• Tomografia computerizata axiala indica intinderea extrasclerala.
• Punctia-biopsie coroidiana translerala este absolut necesara pentru diagnosticul de certitudine (examen histopatologic)
• RMN pentru evidentierea posibilelor metastaze

Prognosticul melanomului malign este unul sumbru datorita capacitatii mare de metastazare.

Tratamentul difera in functie de gradul invaziei locale si metastatice precum si de afectarea uni sau bilaterala. Profilaxia sau cel putin
depistarea in stadiu incipient presupune supravegherea nevilor coroidieni. In cazul tumorilor mici se practica tumorectomia sau
tratament conservator prin iradiere cu protoni, plasarea placutelor radioactive (rutheniu, iridiu, iod) pe sclera, fotocoagulare.

Pentru tumorile de dimensiuni mai mari se face enucleatia globului ocular asociata si precedata de radioterapie. Ochiul enucleat nu se
protezeaza pentru a nu masca posibilele recidive. In cazul extensiei extrasclerale se practica exenteratia in asociere cu imuno-, chimio-
si radioterapie. In formele bilaterale se enucleaza ochiul cel mai afectat si se pastreaza celalalt. In cazul metastazelor hepatice unice se
practica embolizarea vascularizatiei metastazelor sau indepartarea chirurgicala a acestora.

Metastazele coroidiene sunt favorizate de vascularizatia bogata a coroidei. Pot avea ca punct de plecare cancere pulmonare, osoase,
hepatice, din sfera genitala, leucemii (coroida sufera un proces infiltrativ difuz mai ales la nivelul polului posterior). Apar ca
proeminente alb-galbui, bine vascularizate, unice sau multiple. Spre deosebire de tumorile primare acestea sunt bilaterale si
nepigmentate. Produc decolarea exudativa a retinei ceea ce determina pierderea vederii. De obicei apar in stadiile finale ale bolilor de
baza dar se poate incerca iradiere localizata cu cobalt, aur, iridiu.

Tumorile nervului optic

Nervul optic se formeaza din prelungirile axonale ale celulelor ganglionare retiniene la nivelul papilei nervului optic si se continua
pana la nivelul chiasmei optice unde se incuciseaza cu nervul controlateral. Dupa originea embrionara a celulelor din care se dezvolta
tumorile nervului optic se clasifica in tumori ectodermale (glioame) si tumori mezodermale (meningioame).

• Glioamele nervului optic sunt tumori benigne (astrocitoame, oligodendroglioame) care apar cel mai frecvent in perioada
copilariei. Clinic se manifesta printr-o scadere a acuitatii vizuale si exoftalmie cu urmatoarele caracteristici: ireductibila, nepulsatila
si nedureroasa; acestea sunt determinate de compresiunea posterioara exercitata de tumora asupra globului ocular. Campul vizual
este modificat in functie de localizarea tumorii. Oftalmoscopic se observa atrofie optica si/sau congestie vasculara cu edem papilar.
In vederea punerii diagnosticului de certitudine sunt necesare urmatoarele investigatii paraclinice: radiografia, computer
tomografia, RMN si ecografie care arata modificarile nervului optic precum si intinderea acestora. Evolutia este lenta cu un
prognostic in general bun (rata malignizarii foarte scazuta). Tratamentul consta in rezectia tumorii in limite de siguranta oncologica
(certitudinea de tumora benigna e data doar in urma examenului histopatologic) urmata de radioterapie in cazul recidivelor.
• Glioamele maligne ale nervului optic sau glioblastoamele afecteaza mai frecvent adultii. Clinica este marcata de scaderea rapida
si severa a acuitatii vizuale, diabet insipid si semne de hipertensiune intracraniana cauzate de invazia intracraniana a tumorii.
Tratamentul este chirurgical insotit de radioterapie dar prognosticul este sumbru (majoritatea pacientilor decedeaza in mai putin de
un an).
• Meningioamele nervului optic sunt tumori benigne cu caracter invaziv care se dezvolta din cele trei teci ale nervului optic (dura,
arahnoida si piamater). Afecteaza preponderent femeile. Simptomatologia asemanatoare celei din gliom se diferentiaza de aceasta
prin faptul ca exoftalmia precede tulburarile functionale. Ca explorari paraclinice mai sunt necesare si arteriografia carotidiana si
electroencefalograma pentru a obiectiva simptomatologia data de compresiunea intracraniana. Diagnosticul diferential se face cu
gliomul nervului optic. Tratamentul consta in rezectia completa a tumorii iar cand acest lucru nu e posibil radioterapia reduce rata
recidivelor. Prognosticul este bun singura complicatie grava care poate apare malignizarea fiind rara

Uveita

Uveita reprezinta un termen nespecific care descrie o afectiune inflamatorie intraoculara. Simptomele depind de gradul afectarii si
conditiile asociate.
• Uveita anterioara - inflamatie oculara limitata la iris (irita) sau care afecteaza irisul si corpul ciliar (iridociclita)
• Uveita intermediara - inflamatia structurilor situate posterior de cristalin (pars planitis sau uveita periferica)
• Uveita posterioara - inflamatia coroidei (coroidita), a retinei (retinita), sau a corpului vitros in apropierea nervului optic si
maculei.

Semne si simptome:
• Uveita anterioara:
• Scaderea acuitatii vizuale
• De obicei debutul este acut
• Durere ocular profunda
• Fotofobie
• Dilatatia vaselor conjunctivale
• Dilatatie perilimbica (circumcorneeana) a vaselor sclerale si episclerale (congestie ciliara)
• Scaderea dimensiunii pupilare de partea ochiului afectat
• Adesea este unilaterala
• Afectarea bilaterala si simptomele generale (febra, oboseala, durere abdominala) pot fi asociate cu nefrita interstitiala
• Boala sistemica este cel mai frecvent asociata cu uveita anterioara
• Uveita intermediara si posterioara:
• Scaderea acuitatii vizuale
• De obicei debutul este insidios
• Mai frecvent bilaterala
• Inflamatia posterioara va determina durere sau roseate minima, cu exceptia cazului in care este asociata irita

Cauze:
• Infectioase - etiologie virala, bacteriana, parazitara, sau fungica
• Suspectarea unei cause imunologice - a fost postulat un posibil mecanism autoimun sau medit prin complexe imune in asociere cu
boli sistemice (in mod special afectiuni reumatismale)
• Boala oculara izolata
• Idiopatica
• Sindroamele "de mascare" - procese maligne nerecunoscute care sunt interpretate in mod gresit ca fiind inflamatii ocular.

Xeroza conjunctivei

Xeroza conjunctivei consta in aparitia unei metaplazii a conjunjunctivei care capata un aspect epidermoid. Are doua forme xeroza
epiteliala (intereseaza doar stratul epitelial) si xeroza parenchimatoasa (afecteaza toata conjunctiva).

Xeroza epiteliala clinic consta in aparitia pe conjunctiva bulbara a unei pete triunghiulare de culoare alba cu baza la limb acoperita de
o spuma fina. In asociere cu stramtorarea campului vizual si ambliopie crepusculara desemneaza sindromul Bitot. Se pare ca etiologia
o constituie lipsa vitaminei A, afectiunea aparand mai frecvent la persoane insuficient hranite (batrani, oameni ai strazii, toxicomani).

Tratamentul consta in cresterea aportului de beta caroten si vitamina A din alimentatie (morcovi, fructe, untura de peste) si/sau
administrarea topica (instilatii) si sistemica a vitamineiA.

Xeroza parenchimatoasa se produce in urma actiunii unor factori locali (trahom, pemfigus, arsuri s. a. ) care provoaca uscarea
conjunctivei insotita de tulburari trofice si fenomene inflamatorii. Conjunctiva capata o culoare cenusie, devine aspra si lipsita de
transparenta. Modificarile cuprind inclusiv fundurile de sac si glandele conjunctivale. Ca tratament se face modificarea traseului
canalului Stenon astfel incat acesta sa ajunga sa se verse in fundul de sac conjunctival. Concretiunile calcare conjunctivale sunt mici
granulatii superficiale formate din saruri de calciu care dau senzatie de corp strain. Prin frictiune repetata pot dezepiteliza corneea.

Tratamentul urmareste dizolvarea acestor depozite prin administrarea de instilatii de tartrat de amoniu 1-10% sau citrat de sodiu 8% de
doua ori pe zi; in ultima instanta se pot extirpa dupa prealabila anestezie a conjunctivei.

Afectiuni oculare

Afectiuni ale ochilor


Ochi umflati (Exoftalmie)
Inflamarea muschilor sau a tesutului din spatele ochilor - conduc la umflarea ochilor.

Cataracta
Cataracta este o forma degenerativa de afectiune oculara caraterizata prin faptul ca lentila ochiului (cristalinul) devine treptat opaca,
ceea ce impiedica vederea.

Retinita CMV (citomegalovirus)


Retinita CMV este o infectie grava a retinei, ce afecteaza aproape jumatate din populatia cu SIDA, precum si alte persoane cu
tulburari ale sistemului imunitar.
Strabismul (ochi incrucisati)
Strabismul este un termen general pentru ochi nealiniati care sunt indreptati in directii diferite.

Edemul macular diabetic (EMD)


Edemul macular diabetic se caracterizeaza prin acumularea de lichid in macula. Pacientii cu EMD se confrunta cu vedere incetosata,
care poate conduce la orbire.

Retinopatia diabetica
Retinopatia diabetica reprezinta deteriorarea vaselor de sange la nivelul ochilor, datorata diabetului. Vasele de sange deteriorate pot
pierde lichid sau chiar sangera, producand inflamarea retinei si incetosarea vederii.

Glaucomul
Glaucomul apare atunci cand creste presiunea intraoculara (prin blocarea drenajului), distrugand nervul optic.

Keratoconus
Aceasta afectiune se caracterizeaza prin bombarea si deformarea corneei de la forma normala rotunda, la forma conica urmata de
subtierea ei.

Ochi lenes (Ambliopie)


Cunoscuta sub numele de ochi lenes, ambliopia inseamna vederea slaba la ochiul care nu este folosit corespunzator in primii ani ai
copilariei.
Vederea slaba
Vederea slaba apare atunci cand ochelarii obisnuiti sau lentilele de contact nu asigura vedere clara.

Degenerescenta maculara legata de varsta


Degenerarea maculara legata de varsta reprezinta deterioarea zonei centrale a retinei (macula) odata cu inaintarea in varsta.

Hipertensiunea oculara
Hipertensiunea oculara reprezinta cresterea presiunii la nivelul ochilor peste nivelul normal.

Dezlipirea de retina
Atunci cand retina se dezlipeste (in ruma unei afectiuni sau traumatism), corpul vitros pur si simplu se distanteaza de aceasta.

Spasmul ocular (ticuri)


Uneori pur si simplu apare spasmul palpebral.

Uveita
Uveita reprezinta inflamarea interiorului ochiului, afectand una sau mai multe din cele trei parti ale ochiului care constituie uveea.
Tulburari de Vedere
Daca imaginile pe care le vezi sunt neclare, acest lucru se poate datora uneia dintre urmatoarele patru cauze.

Miopie
O persoana mioapa vede clar obiectele de aproape, dar cele de la distanta sunt neclare si greu de distins.
Citeste mai mult

Hipermetropie
Persoanele cu hipermetropie vad neclar la toate distantele si depun in mod constant efort de acomodatie pentru a clarifica imaginea.
Citeste mai mult
Astigmatism
Persoanele cu astigmatism vad atat obiectele de la distanta cat si pe cele de la aproape distorsionate.
Citeste mai mult

Prezbiopia
Prezbiopia este un proces natural asociat cu inaintarea in varsta si care determina dificultati la vederea de aproape. Acest fenomen
incepe sa se manifeste in jurul varstei de 40 ani.

Test pentru Prezbiopie


Cum poti afla daca esti un candidat potrivit pentru lentilele de contact PureVision® Multi-Focal? Raspunde la urmatoarele 4 intrebari
si vei afla.
Test
1. Atunci cand citesti caractere mici de pe o foaie, trebuie sa indepartezi foaia respectiva ca sa poti citi clar?
2. Citesti cu dificultate in conditii de lumina difuza, la condus pe timp de noapte sau seara tarziu?
Uita-te la imaginea de mai jos si raspunde la ultimele doua intrebari:

3. Citesti cu dificultate toate randurile de mai sus la o distanta confortabila (aproximativ la 35 cm de fata)?
4. Este mai usor de citit atunci cand te indepartezi de scrisul respectiv (pana la o lungime de brat, de fata)?

Infectii si Iritatii
Ca orice alt organ, ochiul se poate imbolnavi. Multe afectiuni se pot insa vindeca usor.
Keratita cu Fusarium
Fusarium este o ciuperca larg raspandita, care se gaseste in mediul in care traim, inclusiv pe pielea noastra.

Ochiul uscat
Ochiul uscat apare ca efect al pierderii sau reducerii abilitatii normale a ochiului de a produce lacrimi.

Alergii
Daca suferi de alergii, ochii tai pot fi de asemenea afectati. Se pot inrosi, apare senzatia de mancarime, poti lacrima excesiv, sau se pot
inflama impreuna cu pleoapele tale.
Lacrimare excesiva
Ochii aposi se datoreaza productiei excesive de lacrimi.

Inflamatia pleoapei
Iritatia poate apare cand glandele situate la baza genelor secreta substante lipidice in exces.

Corpi straini
Un corp strain poate fi o particula de praf, polen, nisip sau chiar ceva de dimensiuni mai mari si mai serios.

Ochi rosu
Cunoscut si sub denumirea de conjunctivita, ochiul rosu este inflamarea membranei care captuseste pleoapele si suprafata ochiului.

Ulcior
Ulciorul este o infectie bacteriana care apare la baza unei gene.

Infectia canalelor lacrimale

Sindromul vederii la calculator


Computerele ne solicita ochii, creind o tulburare cunoscuta sub numele de Sindrom al vederii la calculator (CVS - Computer Vision
Syndrome).
Tulburari de vedere la nou nascuti si copii
Parintii sunt cei care trebuie sa observe primele semne care pot indica nevoile mai speciale ale copiilor in ceea ce priveste vederea. Nu
ezita sa intrebi pediatrul sau medicul oftalmolog daca ai motive de ingrijorare legate de vederea copilului tau. Tulburarile minore se
pot corecta foarte usor cu ochelari.

Orice alte tulburari de vedere sau afectiuni care nu pot fi corectate cu ochelari sau lentile de contact - pot fi observate de catre parinti
sau descoperite in cadrul examinarilor oftalmologice precoce.
Iata cateva dintre cele mai comune tulburari de vedere:
Potrivit departamentului ce studiaza dezvoltarea vederii din cadrul Colegiului american de optometrie, aproximativ 25% dintre
copii scolari din SUA necesita corectarea vederii. Iata cele mai frecvente tulburari de vedere:
• Miopia afecteaza vederea la distanta. Copilul tau poate sa citeasca relativ usor, dar se va forta sa vada
obiectele de pe terenul de joaca situate la distanta.
• Hipermetropia determina vedere necalara la toate distantele. Un copil cu hipermetropie se chinuie sa vada
clara un obiect, fie el aproape sau la distanta.
• Astigmatism este o tulburare de vedere in general mostenita si care face ca toate imaginile sa fie neclare,
deoarece razele de lumina nu se pot focaliza uniform in ochi. Atat obiectele de aproape cat si cele de la
distanta pot fi in mod egal percepute distorsionat.
Aceste trei tulburari de vedere pot fi usor corectate cu ochelari sau lentile de contact.
Semne dupa care sa te uiti:
Daca suspicionezi o problema sau un comportament straniu legat de vederea copilului tau, contacteaza imediat medicul oftalmolog,
indiferent de varsta copilului. In timp ce la majoritatea copiilor ochii se dezvolta normal, unele tulburari pot sa apara foarte devreme.
Descopera semnele asociate cu potentiale tulburari de vedere, invata ce trebuie sa urmaresti si ce trebuie sa faci atunci cand copilul tau
are nevoie de ingrijire speciala.
Ochi Un ochi fuge catre interior sau exterior, sau ochii
incrucisati par a se misca independent, astfel incat nu pot
lucra impreuna. Acest fenomen este cunoscut ca si
strabism, o tulburare oculara care poate si trebuie
sa fie tratata.

Stiai ca? - Un copil din 20 priveste crucis sau are


probleme de fixatie. Aproape jumatate dintre toate
aceste cazuri nu sunt depistate pana dupa varsta
de 5 ani, mult prea tarziu pentru a mai putea fi
tratate eficient.

Pleoapa Daca una dintre pleoapele copilului sta cazuta


cazuta peste ochi si pare sa ii blocheze vederea, copilul
tau poate sa dezvolte ambliopie, tulburare
cunoscuta si ca "ochi lenes". Ambliopia poate sa
apara atunci cand copilul priveste crucis si dupa
primele trei luni de viata. Un ochi devine mai
puternic decat celalalt, ducand la incetosarea sau
slabirea vederii la ochiul mai slab. Aceasta
tulburare poate fi tratata de catre un specialist
oftalmo-pediatru, prin blocarea ochiului mai
puternic cu un pansament ocluzor pe o perioada
extinsa - saptamani sau luni - pentru a forta si
intari astfel ochiul mai slab.

Pupila alba, In cazuri rare, copiii pot sa dezvolte cataracta


laptoasa congenitala la unul sau ambii ochi. Aceasta apare
ca o membrana alba laptoasa ce acopera pupila si
de obicei se observa la nastere. Vestea buna este
ca medicul ofatlmolog poate corecta acesta
tulburare printr-o interventie chirurgicala, inlocuind
cristalinul afectat cu unul artificial, transparent si
restabilind astfel vederea copilului.

Conjuntivita Daca ochii copilului tau sunt rosii si iritati, ei pot sa


prezinte o afectiune comuna numita conjuntivita.
Este o tulburare temporara ce se poate tratata prin
instilatii de picaturi ofatlmice prescrise de catre un
medic ofatlmolog.

Ochi care Daca ochii copilului tau par sa se miste rapid dintr-
oscileaza o parte in alta, sa oscileze, sau acesta sa te
priveasca ciudat, gandeste-te ca poate fi unul
dintre cei 670 de nou nascuti anual cu nistagmus.
Aceasta tulburare reprezinta un semnal de alarma
precum ca ochii copilului tau nu se dezvolta
normal. Daca ai rude cu nistagmus, sau ai avut
chiar tu in trecut, e posibil ca si copilul tau sa fie
afectat - de aceea este foarte important sa-i
mentionezi medicului oftalmolog despre
antecedentele tale de nistagmus sau despre cele
existente in familie.

Examinarea oftalmologica a ochilor copilului tau

• Ce trebuie sa pregatesti pentru examenul oftalmologic


Singurul si cel mai bun mod de a proteja vederea copilului tau este examinarea oftalmologica regulata. Tulburarile de vedere
afecteaza unul din 20 de prescolari si unul din 4 scolari. Deoarece multe probleme de veedere incep la varste fragede, este foarte
important ca cei mici sa primeasca ingrijirea oftalmologica corespunzatoare¹. Tulburarile de vedere pot afecta abilitatile de invatare,
performanta fizica si increderea in sine. Daca acestea sunt netratate se pot inrautati si pot conduce la probleme mai grave - chiar la
orbire.

Copiii ar trebui sa faca un control oftalmologic la 6 luni, la 3 ani, inainte de scoala, si apoi la fiecare doi ani sau conform
recomandarilor specialistului oftalmolog. Medicul va determina daca copilul tau are nevoie de corectie a vederii si sa verifice daca
exista tulburari oftalmologice generale.

Pregateste-te pentru controlul oftalmologic al copilului tau:


Pregateste-te pentru examenul oftalmologic folosind lista utila propusa, conceputa sa te ajute sa strangi informatiile legate de vederea
copilului tau. Asigura-te ca informezi specialistul oftalmolog in legatura cu orice modificari in istoricul sanatatii oculare a familiei
tale, deoarece multe dintre acestea se pot mosteni.

Probabil ca medicul pediatru deja a testat vederea copilului tau pentru a putea determina abilitatea acestuia de a focaliza, de a
recunoaste culori si de a percepe grosimi sau adancimi. Testele uzuale includ:
• Dominanta Utilizand jucarii care fac zgomote medicul pediatru va acoperi si va descoperi imediat fiecare ochi pentru a testa
care este ochiul dominant
• Abilitatea de a fixa Medicul pediatru va misca un obiect in fata ochilor copilului tau pentru a observa daca ochii pot vedea si
urmari un obiect.
• Coordonarea muschilor oculari Medicul pediatru va misca o lumina sau jucarii interesante prin atenta.fata ochilor copilului
tau, pentru a putea testa abilitatea acestuia de a vedea clar la aproape si la distanta.
• Raspunsul pupilei la lumina Medicul va lumina ochiul copilului cu un fascicul luminos mic si va urmari reactia pupilei.
Pupila in mod normal se va micsora foarte rapid ca raspuns la lumina.
• Sanatatea pleoapei si functionalitatea ei Pediatrul va examina fiecare pleoapa pentru a se asigura ca functioneaza normal.
Astfel, el va verifica starea pleoapei (daca este cazuta, inflamata), precum si orice alte semne care releva daca ochii copilului
tau necesita o ingrijire mai
Daca pediatrul constata ca ceva este in neregula, te va indruma sa-ti duci copilul la un medic specialist oftalmolog care ii va face o
evaluare mai aprofundata a ochilor. Oricum, copilul tau trebuie dus la un medic oftalmolog pana la varsta de 3 ani, chiar daca nu sunt
semne ca are probleme cu vederea.

Examinarea oftalmologica detaliata


Este important sa-ti duci copilul la un medic specialist oftalmolog pentru primul lui control la 6 luni, sau macar pana la 3 ani si apoi
din nou la 5 ani, chiar daca nu exista nici un semn ca ar avea probleme. Un medic oftalmolog efectueaza toate testele necesare pentru
eveluarea completa a vederii copilului tau. Acest lucru este esential daca exista probleme oftalmologice in familie.
Specialistul oftalmolog va efectua cateva teste pe care le-ati vazut probabil in cabinetul medicului pediatru, dar si alte teste in plus:
• Corectia vederii Oftalmologul va folosi cateva picaturi oculare pentru a dilata pupila copilului, creind astfel o fereastra mai
buna catre fundul ochilor copilului tau. Dilatarea permite doctorului sa verifice eventuale tulburari de vedere, ca de exemplu
miopia, hipermetropia si astigmatismul. Dureaza aproximativ 45 de minute pana ce picaturile isi fac efectul, vor incetosa
vederea copilului si vor cauza o usoara sensibilitate la lumina timp de cateva ore. Folosind un retinoscop, medicul va misca
lumina pentru a o reflecta in pupila. Forma reflectiei il ajuta pe doctor sa vada daca copilul tau are probleme oftalmologice care
necesita corectie.
• Interiorul si fundul de ochi Dupa dilatarea ochilor copilului tau si indepartarea sursei de lumina, doctorul va utiliza un
instrument special denumit oftalmoscop ca sa vada retina si nervul optic din spatele ochiului. Acesta este locul in care apar
primele semne ale unei posibile probleme oculare.
• Teste pentru o problema specifica Fii sigura ca discuti despre orice alte motive de ingrijorare pe care le ai in legatura cu
ochii copilului tau, ca de exemplu strabismul sau nistagmus, iar medicul tau va efectua cele mai potrivite teste si te va sfatui ce
trebuie sa faci.

Lista utila in vederea examenului oftalmologic


Pentru o examinare riguroasa, specialistul oftalmolog trebuie sa stie cat
mai multe informatii. Completeaza lista de mai jos pentru a-ti reaminti
toate detaliile cu privire la problemele de vedere si ia-o cu tine la cabinet.

1. Descrie orice probleme de vedere pe care le are copilul tau:


 Scaderea vederii
 Apropierea obiectelor de ochi
 Frecarea excesiva a ochilor
 Inchiderea unui ochi
 Clipit rapid
 Pleoape lipite sau inflamate
 Ochi incrucisati sau nealiniati
 Un ochi sau ambii ochi umflati
 Infectii oculare recurente
 Pleoape inrosite, cu cruste sau umflate
 Ochi inflamati sau care curg
 Altele

2. Descrie orice interventii chirurgicale avute sau orice rani suferite la ochi :
Data:
Spital:
Doctor:
Interventie:

3. Descrie orice alte probleme de sanatate:


Alergii……………………………………………………………………………………
Probleme cornice de sanatate …………………………………………….
Operatii………………………………………………………………………………..
Altele…………………………………………………………………………………….

4. Mentioneaza medicamentele pe care le ia copilul tau, chiar daca


au sau nu legatura cu afectiunile oculare:
…………………………………………………………………………………………………………

5. Mentioneaza istoricul familiei tale referitor la afectiuni oculare:


 Miopie
 Hipermetropie
 Astigmatism
 Glaucom
 Cataracta
 Altele

BOLI OFTALMOLOGICE
Unele afectiuni ale ochilor sau anexelor sunt adesea consecinte ale dereglarilor generale, respectiv localizate ale organismului, astfel:
aparatul vizual poate fi influentat si de urmatorii factori:
- afectiuni neurologice;
- insuficiente endocrine;
- deficiente circulatorii;
- carente alimentare;
- intoxicatii etc.
Analizatorul vizual, care stabileste si relatia cu mediul extern, este format din 3 segmente:
- segmentul periferic (retina) - elementul esential al vederii;
- segmentul intermediar (caile optice);
- segmentul central (scoarta cerebrala occipitala).
Deficientele de vedere sunt datorate unor afectiuni si/sau dobândite prin suprasolicitarea ochilor, mediu toxic, igiena
necorespunzatoare, traumatisme, infectii, boli cu repercusiuni asupra ochilor etc.
Indiferent de natura afectiunii aparatului vizual, dereglarile se produc datorita aportului circulator sangvin necorespunzator. Prin
tratamentul reflexoterapeutic si prin alte metode naturiste multe afectiuni pot fi ameliorate sau chiar tratate. Zona reflexa pentru ochi
se afla pe talpa piciorului, între baza degetelor 2 si 3. Ochiul stâng are zona reflexa la piciorul drept, iar ochiul drept are zona reflexa
la piciorul stâng.
13.1. Slabirea acuitatii vizuale
Poate fi descoperita în diverse stadii de evolutie, prezenta în unele afectiuni ca: miopia (bolnavul nu vede la distanta), hipermetropia
(bolnavul nu vede de aproape), presbitia (slabirea vederii la vârste înaintate), cataractele (tulburari de transparenta a cristalinului),
glaucomul (afectiune data de dezechilibrul tensiunii oculare dintre continutul ochiului si elasticitatea peretilor sai) etc.
Indiferent de cauzele ce duc la slabirea acuitatii vizuale, în cadrul acestei afectiuni, zonele reflexe ale ochilor sunt extrem de
dureroase la palpare. Stimulând aceste zone reflexe, se restabileste circulatia normala a sângelui în organele afectate, având ca efect
îmbunatatirea vederii. Toate acestea nu se pot obtine imediat, ci dupa multe sedinte, dând ragaz circulatiei sangvine sa alimenteze
zonele afectate, refacându-le astfel în timp structurile.
Masajul zonelor reflexe ale ochilor se va face de 1-2 ori/zi, timp de 10-15 minute pentru fiecare ochi. Numarul sedintelor variaza în
functie de caracterul si vechimea bolii, obligatoriu pentru afectiunile de mai sus efectuându-se 40-60 de sedinte, continuând apoi cu
2-3 sedinte/saptamâna pentru consolidarea
rezultatelor.
Când tulburarile sunt date de afectiuni endocrine sau de tulburari circulatorii intracraniene se vor masa si zonele reflexe respective.
Simultan cu tratamentul reflex, bolnavii pot apela si la alte remedii naturiste ca:
• suc proaspat de radacina de obligeana (Acorus calamus) - se aplica pe pleoapele închise, lasându-se 5-7 secunde, apoi se spala
ochii cu apa rece. Procedeul se repeta de 2 ori/zi, timp de 10 zile;
• sucul proaspat de rostopasca (Chelidonium majus) - va fi aplicat în acelasi mod pe ochii bine închisi;
• în fiecare zi, ochii se vor spala de 3-4 ori cu apa rece (se ia apa rece în pumni si se clipeste de 3-4 ori cu ochii în apa, apoi se
arunca apa sj se repeta procedeul de 4 ori/sedinta). Se poate folosi si ceai de coada-caluluj (Equisetum arvense) în loc de apa;
• în caz de cataracta se va aplica câte o picatura de suc de pin (Aetheroleum pini) în ochiul bolnav, timp de 10-15 zile.
în fiecare zi, timp de l luna, este indicat sa se consume 2-3 morcovi cruzi.
Va redam în continuare câteva exercitii Yoga pentru ochi (exercitii foarte apreciate în lumea yoghinilor):
I. Stând în lotus sau turceste la 1,5 m de perete. Mâinile pe genunchi, coloana dreapta, corpul relaxat. Priviti în fata si respirati
normal.
• Ridicati privirea (pâna la unirea tavanului cu peretele), capul ramâne nemiscat.
• Se coboara privirea la parchet (aceasta miscare se repeta de 3 ori).
• Miscari ale ochilor la stânga si la dreapta dupa aceleasi criterii (se repeta de 3 ori, apoi pauza 2-3 minute).
II. Stând în picioare, talpile alipite, spatele drept. Va concentrati asupra exercitiului. Duceti capul pe spate cât puteti. Priviti apoi între
sprâncene (crucis). Când apare oboseala, exercitiul se opreste si se reia dupa câteva minute (durata este de 5 minute maximum cu
toate reluarile), în timp se sporeste durata. Este important ca respiratia sa decurga normal, corpul fiind dominat de senzatia de
relaxare. Avantajele exercitiului:
- întareste reteaua neuro-musculara a ochilor;
- vindeca defectele de vedere;
- dupa 40 de zile de practica (corecta) ochelarii devin inutili, stirfiulându-se zonele reflexe ale ochilor în aceasta perioada.
Exercitiile se încheie cu masajul si baia de ochi, stând pe scaun, coloana vertebrala dreapta, relaxati, respiratia normala. Palmele
curate se freaca între ele pentru a se încalzi, apoi se asaza pe ochii închisi. Se apasa usor pe globii oculari, apoi se misca palmele usor
spre nas si spre coada ochilor (masând întreaga suprafata).
Baia oculara aplicata la 1-2 minute dupa ultimul exercitiu va consta în aruncarea cu mâinile a apei reci pe ochii mari deschisi (de
câteva ori).
în zilele noastre exista foarte multe persoane care prezinta tulburari de vedere. Metodele clasice urmaresc stagnarea sau corectarea
afectiunii prin intermediul ochelarilor. Folosind 1-2 luni alternativ tehnicile descrise mai sus, veti constata ca ochelarii
dumneavoastra trebuie schimbati (dioptrii mai mici) sau pur si simplu nu vor mai fi necesari deoarece va veti recapata vederea
normala.
Este la îndemâna oricui sa-si îmbunatateasca vederea folosind reflexoterapia si celelalte mijloace naturiste. Proportia de vindecare în
bolile de ochi prin reflexologie este de peste 50%.
13.2. Paralizii oculo-motorii
Sunt boli frecvente ce se manifesta prin simptome subiective si obiective.
Simptome subiective: diplopia (vederea dubla), tulburari reflexe, falsa proiectie.
Simptome obiective: strabismul (deviatia ochiului în directia opusa muschiului paralizat), impotenta functionala, atitudinea vicioasa a
capului si gâtului, deviere în directia muschiului paralizat.
Masajul reflex în zona ochilor atrage deblocarea energetica si sangvina, refacând structurile afectate si instalând functia normala a
ochilor. Unele paralizii oculo-motorii reactioneaza foarte repede la tratamentul reflexoterapeutic. în astfel de paralizii zonele reflexe
ale ochilor vor fi masate timp de
10-15 minute la fiecare picior, timp de 6-8 saptamâni.
Local, pe zona ochilor, se vor aplica seara comprese cu infuzie de cimbru, iar intern, zilnic, se vor bea 2-3 cesti din aceeasi infuzie.
Exercitiile pentru ochi, descrise la capitolul anterior, „Slabirea acuitatii vizuale", pot fi folosite zilnic (30 de zile), cu eficienta
deosebita în recuperarea muschilor si a nervilor afectati.
13.3. Conjunctivita
Este inflamatia mucoasei conjunctivale (membrana ce captuseste fata posterioara a pleoapelor si fata anterioara a globului ocular,
pâna la limbul sclero-cornean), fiind produsa de agenti patogeni, factori fizici si chimici (praf, fum, gaze toxice etc.), cauze generale
(tulburari gastro-intestinale, endocrine, hepatice, guta, reumatism) sau poate fi de natura alergica.
Conjunctivitele catarale sunt caracterizate printr-o congestie superficiala difuza cu secretie redusa. Pot fi acute, subacute si cronice.
Conjunctivitele acute debuteaza brusc, bilateral, cu usturimi, senzatii de corp strain, mâncarime foto fobie discreta (frica de lumina),
pleoapele sunt edematiate (umflate). Conjunctivita cronica are o simptomatologie mai discreta. Evitarea factorilor fizici si chimici
nocivi, mentinerea igienei locale, tratarea afectiunilor cauzante, evitarea factorilor alergeni vor conduce la diminuarea riscului de
aparitie a bolii. Conjunctivita poate afecta ambii ochi sau numai unul. Igiena locala va fi riguroasa, pentru a nu transfera secretiile de
la ochiul bolnav la cel sanatos sau la alte persoane.
Tratamentul reflexogen se va face în zona ochilor (pentru a îmbunatati circulatia), în zona glandelor suprarenale, pentru stimularea
producerii de cortizon si în zonele limfatice - corp superior - pentru a stimula rezistenta organismului în zona capului si a ochilor.
Schema de masaj
• zona reflexa ochi - 5-10 minute pentru ochiul afectat, 2-3 minute pentru cel sanatos ;
• zone reflexe suprarenale - 3-5 minute de fiecare parte;
• zone limfatice corp superior - 3 minute de punct.
Masajul poate fi efectuat de 2-3 ori/zi, timp de 5-7 zile, pâna când simptomatologia bolii dispare. Se poate continua cu 1-2
sedinte/saptamâna, timp de 2-3 saptamâni. Local, se vor aplica comprese caldute cu infuzie de musetel (Jtfatricaria chamomilla L.),
iar toaleta ochiului afectat se face cu o compresa sterila înmuiata în ceai de musetel (curatarea ochiului se face dinspre coada ochiului
spre unghiul intern). Musetelul este dezinfectant, anestezic, anti-jnflamator, antiseptic si bacteriostatic.
Se mai pot aplica comprese cu infuzie de fenicul (Feniculum mililoti), sulfina (Melilotus officinalis) sau patlagina (Plantago
lanceoleta). Rezultate foarte bune se obtin în peste 95% din cazuri (mai ales în conjunctivitele cronice).
13,4. Migrena oftalmica
Se manifesta prin crize paroxistice de cefalee unilaterala, cu tulburari vizuale si varsaturi. Predomina la femei între 20 si 30 de ani si
este determinata de spasmul vaselor ce iriga caile optice, dând anoxie cerebrala.
Cauze: alergia, tulburari digestive, endocrine, factori vasculari si factori neuro-vegetativi etc.
Migrena este declansata de oboseala, socuri emotive, exces alimentar, etc.
Masajul reflexoterapeutic trebuie executat atât în zonele ochiului afectat, cât si în zona partilor corespunzatoare capului, pentru a
debloca circulatia stopata de spasmul vascular. Masajul se va aplica si în zona reflexa a organelor cauzante. De evitat factorii
provocatori.
Schema de masaj
• zona reflexa ochi - 5-10 minute ;
• zona reflexa cap (la piciorul opus ochiului afectat) - 5-10 minute;
• zona reflexa a altor organe cauzante - 5 minute ;
• zona plex solar - 3 minute de fiecare parte ;
• zona reflexa limfatica corp superior - 3 minute de fiecare punct.
Dupa 5-7 sedinte simptomatologia dispare sau se atenueaza foarte mult.
sedintele se pot face de 1-2 ori/zi, timp de 10-15 zile.
Remedii naturiste : Infuzia de ciubotica-cucului (Primula officinalis L. HUI), 2-3 cesti/zi, este deosebit de eficienta în migrene si în
durerile de cap, pe baza nervoasa. Efecte asemanatoare induce si infuzia de coada-soricelului (Achillea millefolium), 2-3 cesti/zi.
Pentru combaterea spasmului vascular se vor bea 2-3 cesti/zi infuzie de salvie (jales) (Salvia officinalis) si/sau 2-3 cesti/zi ceai de
vase (Viscum album L.). Modul de preparare : seara se pune o lingurita de vase taiat marunt în 250 de ml de apa rece. Dimineata se
încalzeste usor si se strecoara, apoi se bea în 2-3 reprize/zi.
Eficiente sunt si procedurile cu apa rece : plimbari cu picioarele desculte prin roua, prin apa râului (de la l la 5 minute zilnic), apa sa
ajunga pâna la o palma sub genunchi, spalaturi generale seara cu apa rece si otet (vezi cap. „Alte mijloace de întarire a
organismului").
13.5. Strabismul functional
Strabismul functional consta din deviatia axelor vizuale fara modificari (miscari) oculare.
Simptome : este de natura motorie, caracterizat prin deviatia axelor sau senzoriala, definit de tulburarea vederii bilaterale.
- Procesele de fibroza musculara a unuia sau a mai multor muschi extrinseci dau tulburari de motilitate.
- Inflamatii (miozite) cronice caracterizate printr-un deficit oculo-motor în câmpul mai multor muschi, stare inflamatorie, staza,
edem palpebral al conjunctivei.
- Boli ale pleoapelor : dermatoze palpebrale, blefaritele (afectiuni inflamatorii la nivelul marginii libere a pleoapelor), însotite de o
senzatie de jena oculara, prurit, arsuri si lacrimare anormala, dimineata. Blefaritele au tendinte de cronicizare si recidiva.
- Boli glandulare : glandele ciliare pot fi afectate de un proces patologic, care genereaza, de exemplu, orjeletul extern (ulciorul),
izolat sau ca o complicatie a blefaritei.
Toate aceste afectiuni beneficiaza de tratament reflexoterapeutic, combinat cu tratamentele naturiste indicate pentru celelalte
suferinte ale ochilor.

PLANSE :
Ochi stâng

Picior drept Picior stâng


Figura 25 - Zone reflexogene pentru ochi

Ochii au mai mult de 2 milioane de parti componente, situandu-se pe locul secund in topul celor mai complexe organe ale corpului
uman, primul loc fiind ocupat de creier. Functia primara a sistemului oftalmologic este vederea, considerata de multi cel mai important
simt a omului.
Dar rolul semnificativ al ochilor este dincolo de rolul fiziologic. Inca din antichitate ochii erau considerati o sursa care provoaca
fascinatie dar si teama. Datorita capacitatii de a hipnotiza, ochii sunt considerati o puternica sursa a raului, iar mai tarziu odata cu
aparitia expresiei de ”ochiul diavolului”, se credea ca acestia au puteri malefice asupra copiilor, adultilor si chiar asupra recoltei sau
vremii.

Pentru egiptenii antici dar si pentru alte culturi ochiul reprezenta o putere pozitiva. “Ochiul lui Horus” – expresia ce a aparut acum mai
bine de 500 ani - este unul din cele mai vechi si solide reprezentari pozitive ale ochiului, simbolizand atat protectie cat si putere
(ochiul stang simbolizeaza Luna, iar ochiul drept este cunoscut sub numele de Ochiul lui Ra – Zeul Soarelui).

Indiferent de conotatiile atribuite ochilor, trebuie sa fim constienti ca prin intermediul acestora cunoastem pentru prima data o
persoana si ca acestia sunt cea mai recognoscibila parte a fetei, daca nu a intregului corp. Din aceasta cauza mastile au jucat un rol
cheie si au fost folosite timp de secole pentru a ascunde anumite sentimente. Si astazi mastile mai joaca un rol important in timpul
unor festivale precum Halloween sau Mardi Gras, cand sunt folosite pentru a ascunde identitatea umbrelor si a creaturilor malefice.

Considerati “oglinda sufletului” sau “fereastra sufletului”, ochii exprima toate emotiile oamenilor: dragoste, ura, fericire, furie, durere,
lacomie, suparare sau invidie. Daca stii ce anume sa observi, ochii pot spune multe despre sanatatea ta, indicand simptome primare ale
unor afectiuni. Deci, sa nu va mirati daca medicul se va uita in ochi in timpul unui prim examen fiziologic.

Semnele si simptomele oculare pot fi simptome primare ale unor afectiuni extraoculare.

Cearcanele

Cearcanele pot fi cauzate atat de oboseala, cat si de mahmureala. Dar acestea nu sunt singurele cauze, deoarece multora dintre noi le
apar aceste semne inestetice si dupa ce au dormit mai bine de 8 ore, iar in cazul altora acestea pot fi mostenite ereditar. In aceasta
situatie, intra in joc si alti factori decisivi in aparitia cearcanelor, cum ar fi dereglarea hormonala in cazul unei femei.

Cu totii avem pielea de sub ochi mai subtire si mai sensibila, dar unii au aceasta piele mult mai subtire, mai palida si mai transparenta
decat altii. Cu cat pielea este mai transparenta, mai subtire si mai deschisa la culoare cu atat exista o posibilitate mai ridicata de a avea
vase de sange de culoare albastruie sub ochi.
De regula, in timpul menstruatiei sau a sarcinii femeile sunt mai palide, iar vasele de sange de sub ochi sunt mult mai vizibile. De
asemenea, unele medicamente, cum ar fi aspirina, Coumadin (warfarina) etc. pot dilata vasele de sange de sub ochi, facand mai
vizibile vasele de sange si cearcanele.

Cearcanele de sub ochi pot, de asemenea, sa sublinieze afectiuni medicale, iar cea mai frecventa este eczema (afectiune dermatologica
caracterizata prin mancarimi si piele uscata si deshidratata) si alergii. Alergiile determina congestionarea vaselor de sange si sangele
pulseaza mai ales sub ochi. Adesea aceste alergii declanseaza si mancarimi ale ochilor, iar cand pacientul isi freaca ochii exista
posibilitatea ca tesuturile subtiri sa fie deteriorate si sa duca la aparitia glaucomului.

De asemenea, cearcanele pot aparea si ca urmare a expunerii indelungate la soare, fapt care irita pielea, chiar si pe cea din jurul
ochilor.
Pungi sub ochi

Edemul pielii de sub ochi este numit popular „punga” si poate fi un semn al depresiei, la fel ca si in cazul cearcanelor. Este foarte
probabil ca aceasta depresie sa fie insotita de insomnie si de ore intregi de plans, deci nu trebuie sa dam vina pe aparitia acestor pungi
din jurul ochilor doar pe depresie. Plansul poate determina retinerea lichidului, astfel, acesta este depozitat si in pungile din josul
ochilor. Menstruatia, sarcina, excesul consumului de sare si unele medicamente (antidepresive si medicamente pentru astm), pot
contribui, de asemenea, la aparitia pungilor de sub ochi.
Exista si inversul situatiei, cand aceste pungi pot semnala deshidratarea organismului cauzata de alcool, deci, poate fi un mod al
organismului prin care avertizeaza ca se consuma prea mult alcool. Lichidul se poate acumula in jurul ochilor si in timp ce dormim, si
din aceasta cauza se intampla sa ne trezim cu ochii umflati.

Pungile aparute sub ochi, adesea, pot indica riscul crescut al aparitiei hipotiroidismului, hipoactivitatea tiroidei. In cele din urma, atat
cearcanele cat si pungile de sub ochi, inevitabil, pot fi semne ale imbatranirii; odata cu inaintarea in varsta pielea din jurul ochilor este
tot mai subtire si isi pierde din elasticitate.

Ridurile perioculare

Ridurile pot fi usor de observat, acestea caracterizandu-se prin incretitura pielii sau o proeminenta a pielii pleoapei inferioare a
ochiului. Aceasta incretitura este semnul unei afectiuni genetice numita Denny-Morgan, care astazi este unul din semnele date de ochi
in legatura cu prezenta eczemei. Concomitent cu eczema, persoanele care sufera de boala Denny – Morgan, pot suferi de astm sau de
febra fanului.

Ptoza palpebrala - pleoape cazute

Ptoza palpebrala (pleoapele lasate sau cazute) este o afectiune cunoscuta sub denumirea de ptozis sau ptoza palpebrala; din nefericire
de multe ori aceasta este doar un alt semn care arata inaintarea in varsta, cand elasticitatea si tonusul muscular scade iar pleoapele nu
mai sunt sustinute cum trebuie. Afectiunea strict relationata cu varsta afecteaza, de regula, ambii ochi, si nu reprezinta un motiv de
ingrijorare.

Uneori ploapele lasate nu au legatura cu varsta inaintata ci sunt un semn al hipotiroidismului sau de Miastenia Gravis (MG) - afectiune
autoimuna care cauzeaza slabirea musculara, mai ales la nivelul ochilor. Alte simptome ale afectiunii MG sunt: vederea incetosata,
vorbirea neclara si dificultati de inghitire. Aceasta afectiune apare mai ales la femeile de sub 40 ani si la barbatii de peste 60 ani.

Ptoza palpebrala, de asemenea, poate fi un simptom al paraliziei lui Bell, un tip de pareza faciala in care nervii care controleaza
muschii fetei sunt afectati prin leziuni sau afectiuni. Alte simptome ale paraliziei lui Bell sunt: dificultatea de a inchide ochii sau de a
clipi, ceea ce poate determina lacrimarea ochilor sau senzatia de uscare a acestora.

Partea buna este ca de cele mai multe ori paralizia lui Bell nu este permanenta, iar tratamentul de recuperare dureaza 2-3 saptamani.
Doar 10% dintre persoanele afectate pot suferi din cauza recidivarii afectiunii - de regula, in cealalta parte a fetei.

Ptozisul poate fi cauzat si ca urmare a lezarii unor nervi - afectiune cunoscuta sub denumirea de Sindromul Horner, care afecteaza
numai o parte a fetei. Ochiul din partea lezata a fetei va avea o pupila mai mica iar irisul isi schimba culoarea; mult mai interesat este
faptul ca partea fetei afectata de sindrom nu transpira.
Sindromul Horner, de regula, indica o leziune grava a nervilor faciali, posibil din cauza unei leziuni la nivelul capului sau al gatului, o
afectiune la nivelului coloanei vertebrale, o tumoare la nivelul creierului sau cancerul de plamani. Rareori, se intampla ca sindromul
Horner sa fie prezent inca de la nastere.

Pleoapele lasate pot indica si o serie de afectiuni neurologice, unele dintre ele putand fi tratate. De exemplu, pleoapele lasate pe o
singura parte a fetei pot semnala: infarct cerebral, infectii, tumori cerebrale, diabet sau anevrism cerebral.

Ochii proeminenti - exoftalmia

Cand ochii proeminenti sunt prezenti inca de la nastere, de regula sunt o trasatura de familie. Dar daca ochii tai incep sa proemine
odata cu trecerea anilor este vorba despre afectiunea cunoscuta sub denumirea de exoftalmie sau proptoza - poate fi unul din
simptomele primare ale hipertiroidismului (hiperactivitatea tiroidiana). In realitate, exoftalmia reprezinta cel mai frecvent simptom ale
bolii Basedow Graves, declansata de hiperactivitatea glandei tiroide.
Basedow Graves este o afectiune autoimuna care se caracterizeaza prin atacarea glandei tiroide de catre proprii anticorpi, determinand
un exces de hormoni tiroidieni, accelerand metabolismul persoanei, uneori la nivele periculoase.

Excesul hormonal poate, de asemenea, sa afecteze musculatura, tesuturile iar grasimea se depoziteaza la nivelul ochilor, scotand ochii
in relief, rezultand astfel ochiul proeminent, cunoscut sub denumirea de oftalmopatia Graves. Aproximativ jumatate dintre persoanele
care sufera de boala Basedow Graves sufera de si oftalmopatia Graves. In realitate, semnele de la nivelul ochilor apar inainte ca boala
Graves sa fie diagnosticata. Alte simptome ale bolii Graves: palpitatii, tremur al mainilor, insomnie, intoleranta la caldura, cresterea
poftei de mancare, sete excesiva dar si pierderea anormala in greutate.

Boala Basedow Graves este de 8 ori mai frecventa in randul femeilor decat in randul barbatilor, iar femeile prezinta un risc de 5 ori
mai mare de a suferi de exoftalmie din cauza tiroidei.

Daca doresti sa faci deosebirea intre ochii proeminenti si exoftalmie este indicat sa iti observi sclerotica - membrana alba opaca,
alcatuita din fibre tari si elastice, care formeaza invelisul exterior al globului ocular. In cazul ochilor proeminenti nu poti observa
sclerotica din partea superioara a irisului si partea superioara a pleoapei.
In cazul, persoanelor cu exoftalmie, sclerotica de deasupra sau dedesubtul irisului este usor de observat.

Persoanele care sufera de oftalmopatia Graves, de asemenea, au probleme in timpul clipitului, dand senzatia ca persoana priveste in
gol timp indelungat. Ochiul care nu clipeste suficient nu produce o cantitate suficienta de lacrimi, conducand la iritarea si/sau uscarea
ochiului. In unele cazuri, inchiderea completa a ochilor este aproape imposibila, crescand vulnerabilitatea ochilor in fata anumitor
leziuni, inclusiv ulceratii ale corneei si posibile perforatii. In cele din urma daca ochii nu pot fi inchisi complet in timpul noptii,
dormitul poate deveni extrem de dificil.

In cazul in care exoftalmia nu este cauzata de o afectiune tiroidiana, aceasta poate fi semnul unei infectii sau al glaucomului, sau poate
semnala afectiuni mult mai grave cum ar fi leucemie sau tumoare oculara. Tratamentul afectiunilor tiroidiene si nu numai, adesea,
ajuta ca ochiul sa isi revina la normal. Dar in cele mai multe cazuri, chiar si dupa tratament persoanele pot ramane cu ochii umflati.
In cazuri severe, interventia chirurgicala este necesara pentru a impiedica extinderea bolii si la globul ocular.

Pleoape intoarse pe dos - ectropion

Persoana care isi poate intoarce pleoapele pe dos nu este o ciudatenie, aceasta actiune fiind posibila ca rezultat al unei afectiuni recent
identificata si numita Sindromul Floppy al Pleoapelor, afectiune frecvent intalnita la barbatii obezi. Pleoapele intoarse pot fi semnul
unor afectiuni severe legate de obezitate, printre care se afla: hipertensiunea, diabetul si Sindromul de apnee in somn.

Formatiune pe pleoapa - xantelasma

Aparitia unei formatiuni pe pleoapa este la fel de neplacuta si de jenanta ca aparitia unui chist in oricare alta parte a corpului.
Daca acest chist este galbui, probabil este vorba de afectiunea numita xantelasma - pete galbui, usor proeminente, nedureroase,
formate din depozitarea grasimilor sub piele. De regula, aceasta afectiune apare in coltul interior a pleoapei superioare si apar cu
precadere in cazul persoanele care au trecut de varsta de 60 ani. Femeile prezinta un risc de 2 ori mai ridicat de a suferi de aceasta
afectiune comparativ cu barbatii.

Xantelasma este o afectiune nedureroasa iar jumatate dintre cazuri sunt cauzate de cresterea nivelului colesterolului LDL
(“colesterolul rau”) sau scaderea nivelului de cholesterol HDL (“colesterolul bun”), ambele tipuri constituind un factor de risc major
pentru afectiunile cardiovasculare.
Si deoarece xantelasma se poate mari, exista posibilitatea ca afectiunea sa interfereze cu vederea si astfel devine necesara inlaturarea
chistului prin interventie chirurgicala. Riscul de recidivare al acestei afectiuni este destul de ridicat.
Pata galbuie pe globul ocular - pinguecula

Daca observi o pata de culoare alba sau galbuie pe globul ocular, nu intra in panica, deoarece probabil nu este altceva decat semnul
primar al unei afectiuni frecvente a ochiului, cunoscuta sub denumirea de Pinguecula (pata galbuie in relief situata sub conjunctiva si
vizibila pe globul ocular). De regula, aceste pete apar odata cu trecerea anilor asemanator petelor care apar pe piele odata cu trecerea
anilor, cauzate fiind de expunerea la soare. De asemeni, aceste pete apar si ca urmare a expunerii la vant sau praf. La fel, ca multe alte
formatiuni cauzate de expunerea la soare si de inaintarea in varsta, aceste pete nu devin canceroase, in cel mai rau caz declanseaza
anumite iritatii si se pot extinde pe o suprafata mai mare, astfel incat sa interfereze cu vederea si nepotrivirea lentilelor.
De regula, pinguecula poate fi indepartata chirurgical, sub anestezie locala, dar exista toate sansele ca afectiunea sa reapara dupa
cateva luni de la operatie.

Ochi congestionati - inrositi

Ochii congestionati pot aparea la persoanele care au plans foarte mult sau in cazul celor care au consumat o cantitate prea mare de
substante. Atunci cand plangem, micile vase de sange de la nivelul ochiului se dilata sau se inflameaza, iar consumul de alcool are
acelasi efect.
Congestionarea ochilor poate aparea si in urma unei raceli sau a unei alergii. Daca afectiunea nu a disparut dupa cateva zile, timp in
care pacientului i-a fost administrat un anticoagulant, exista posibilitatea sa ai o reactie adversa la acesta. Uneori aceste medicamente
provoaca hemoragii la nivelul ochiului, dar si in alte parti ale corpului.

Congestionarea cronica a ochiului poate indica afectiunea numita rozaceea oculara. Rozaceea este o afectiune comuna a pielii,
caracterizata prin piele iritata, grasa si cu abces. Aproximativ 60% dintre persoanele cu rozacee pot face si rozacee oculara, afectiune
ce determina aparitia si a altor afectiuni ale ochilor: iritatie, sensibilitate la lumina, ochi uscati sau umezi.
Lasata netrata, rozaceea oculara conduce la aparitia afectiunilor corneene si slabeste vederea.

Ochi galbeni - icter

Ochii galbeni pot indica prezenta icterului (galbinare), potrivit careia pielea si ochii devin galbeni din cauza unui exces de bilirubina in
organism - pigmentul galben-portocaliu din sange. Icterul adesea este un semn de avertisment legat de afectiuni mai severe, cum ar fi
afectiunile de ficat (hepatita, ciroza sau cancerul de ficat). De asemenea poate fi si unul din simptomele cancerului pancreatic, anemiei
hemolitice sau febrei galbene – o afectiune tropicala transmisa prin intepatura de tantar.
Ingalbenirea ochilor poate indica si Sindromul Gilbert, o forma ereditara de icter, care afecteaza mai mult de 10% dintre caucazieni si
de regula, ea produce si alte afectiuni.

In afara de persoanele care prezinta un nivel ridicat de bilirubina, pacientii cu acest sindrom nu prezinta alte semne si simptome, deci,
acestia duc o viata perfect normala.
Icterul adesea este o afectiune blanda si uneori poate apare ca urmare a unei perioade de stres, in urma unei infectii sau unui efort
intens.

Pata de culoare rosie la nivelul ochilor

Petele de culoare rosie de pe sclerotica sunt pete de sange si acestea reprezinta unul din simptomele unei afectiuni benigne,
nedureroase numita hemoragie subconjunctivala.

Aceste pete sunt vasele de sange care se crapa in urma unei tuse puternice, unui stranut, voma sau in urma unei leziuni la nivelul
ochiului. In cazul persoanelor invarsta hemoragia subconjunctivala indica faptul ca pacientul sufera si de hipertensiune arteriala sau de
translucenta focala senila a sclerei - afectiune prin care rezervele de calciu dau nastere petelor mai inchise pe suprafata globului ocular.
Fara sa constituie un motiv de ingrijorare, aceasta afectiune este doar un alt semn normal, nedureros care apare odata cu inaintarea in
varsta.

Inele in jurul irisului

Daca irisul este conturat de un cerc, inseamna ca pacientul sufera de arc senil sau de gerontoxon - afectiune ce apare odata cu
inaintarea in varsta. Cercul, inelul care inconjoara irisul este format din cholesterol, care se depoziteaza in jurul irisului sau corneii.
Gerontoxonul este o afectiune care apare mai ales in randul femeilor si mai ales in cazul persoanelor de culoare decat in cazul celor
albi. Din fericire, din studiile realizate pana acum aceasta afectiune nu ataca vederea.

Sunt cateva controverse legate de semnificatia medicala a acestor cercuri, fiind direct relationata cu xantelasma, colesterolul ridicat,
diabet, hipertensiune, sau alte afectiuni cardiovasculare.

Persoanele tinere cu gerontoxon sunt doar un caz particular. Potrivit unui studiu recent realizat in Danemarca, femeile cu gerontoxon
sunt predispuse a trai mai putin decat celelalte.

Pupile de marimi diferite

Una din cinci persoane are o pupila mai mica decat cealalta, afectiune care poarta numele de sindromul Adie (anisocoria). Cu toate ca
majoritatea cazurilor sunt ereditare, aceasta afectiune poate fi dezvoltata si mai tarziu.
Marimea pupilelor (deschidere de culoare aparent neagra localizata in centrul globului ocular, prin intermediul caruia lumina
traverseaza pe retina) este determinata de iris, care permite prin contractie si dilatare dozarea cantitatii de lumina care patrunde in ochi.
Pupilele ajung la marimea normala in primii 10 ani de viata si incep sa se micsoreze in jurul varstei de 60 ani, dupa care acestea raman
aproximativ la aceeasi dimensiune.

Diferenta de dimensiune a pupilelor, de regula, este o trasatura normala dobandita din nastere care nu cauzeaza nici o problema de
vedere. Dar, exista posibilitatea ca o pupila sa isi schimbe dimensiunea ca urmare a unui traumatism sau din motive necunoscute
(idiopatic). Cand au loc asemenea schimbari, de regula, pupilele isi revin la dimensiunile normale fara administrarea unui tratament
special.
Totusi, uneori schimbarea subita a dimensiunii unei pupile poate semnala prezenta diferitor afectiuni: hemoragia cerebrala, tumori ale
creierului, meningita, encefalita sau anevrism.

Culoarea ochilor

Ca si culoarea parului, culoarea ochilor este determinata genetic. Majoritatea persoanelor au ochi de culoare caprui sau negri. Prin
comparatie, persoanele cu ochi albastri sunt destul de rar intalnite; in Finlanda se gaseste cea mai mare concentratie de persoane cu
ochii albastri – 90% din populatia acestei tari.
Persoanele cu ochi verzi sunt si mai rare; aceasta culoare a ochilor se intalneste mai ales la popoarele germanice, slavice dar
persoanele din Ungaria conduc acest top.

Schimbarea culorii ochilor

Schimbarea culorii ochilor este determinata de programul genetic care aparent joaca un rol important in schimbarea culorii ochilor
odata cu inaintarea in varsta, iar aproximativ 10-15% dintre persoanele caucaziene trec prin experienta schimbarii culorii ochilor in
timpul adolescentei spre perioada de maturizare.
Astfel, ochii caprui in timp se mai pot deschide, iar ochii verzi cu timpul au tendinta de a se mai inchide la culoare. Si persoanele cu
ochi albastri au observat ca, in timp, ochii lor devin mai deschisi sau stralucitori, asemanatori cu albastrul de Voronet.

Diferente de culoare a ochilor (heterocromia)

Cand vezi pentru prima data o persoana cu ochii de culori diferite iti trece prin minte ca aceasta are lentile de contact de culori diferite,
fie din greseala, fie intentionat pentru a iesi in evidenta.
Insa, exista posibilitatea ca persoana respectiva sa sufere si de heterocromie oculara - afectiune caracterizata prin culori diferite ale
ochilor, mai precis a irisului.
In mod frecvent, aceasta afectiune se intalneste la caini, pisici si cai si este mai rara in randul oamenilor.
O alta forma a heterocromiei oculare se caracterizeaza prin diferenta de culoare in cadrul aceluiasi iris, dand nastere termenului
popular de pestrit.

Heterocromia oculara poate avea o cauza congenitala, poate aparea ca reactie la anumite medicamente sau ca urmare a unei leziuni sau
afectiuni a ochiului.

Heterocromia oculara poate indica o afectiune numita heterocromia Fuchs - afectiune oculara care apare in randul adultilor tineri si de
regula afecteaza un singur ochi. Adesea, persoanele cu aceasta afectiune au vederea neclara si prezinta un risc ridicat de a suferi de
glaucom sau de cataracta.
De asemenea, heterocromia oculara poate fi unul din simptomele unui tip de glaucom, numit glaucom pigmentar, care afecteaza mai
ales persoanele tinere. Alte semne ale glaucomului pigmentar: vedere incetosata si, ocazional, durere dupa exercitii fizice sau efort
intens.
Heterocromia oculara poate aparea si ca urmare a unei leziuni la baza ochiului sau poate fi unul din semnele cancerului de piele sau a
unei tumori benigne a pielii.

Lacrimile

Cu totii stim ca lacrimile apar in urma unei emotii puternice, atat de bucurie cat si de tristete. Insa, potrivit studiilor lacrimile aparute
de emotie si cele care ajuta la lubrifierea si la curatarea ochiului au o compozitie chimica diferita. Oamenii de stiinta recent au
descoperit ca lacrimile de emotie contin o cantitate mai mare de proteine si anumiti hormoni, aflati in stransa legatura cu stresul.
Lacrimile sunt compuse din 3 straturi:

* mucus lipicios: ajuta lacrimile sa adere la nivelul ochiului si sa protejeze corneea;


* stratul apos: hidrateaza ochiul;
* stratul uleios (gras): izoleaza lacrimile la nivel ocular, incetinind astfel evaporarea.

Lacrimile ajuta la curatarea ochiului, la indepartarea prafului si a altor corpuri straine care patrund in ochi si care ar putea provoca
leziuni corneene. De asemenea, lacrimile au puterea de a elimina bacteriile din ochi si cu fiecare clipire, pleoapele lubrifiaza si curata
toata suprafata globului ocular.

Lacrimarea ochilor

Daca lacrimile iti curg siroaie, si nu au nici o legatura cu plansul, nu are loc o situatie neobisnuita; la fel ca atunci cand nasul iti curge
din cauza unei alergii, la fel se intampla si in cazul ochilor. Deci, daca treci printr-o perioada in care ochii iti lacrimeaza foarte mult, si
nu treci printr-un moment plin de emotii, inseamna ca esti intr-un mediu cu prea mult praf sau polen de flori, la care tu esti alergic.

De asemenea, lacrimarea ochilor poarte aparea si din cauza unui deficit de vitamina B2 - vitamina esentiala pentru sanatatea ochilor si
a pielii.

Afectiuni care au ca simptom lacrimarea ochilor: rozaceea, obstructionarea ductului lacrimal, polipii nazali si boala Graves.

Senzatia de ochi uscati

In cazul in care ochiul nu produce o cantitate suficienta de lacrimi sau lacrimile contin o cantitate prea mare de substante chimice,
stratul apos al lacrimii se evaporeaza foarte repede, iar pacientul se confrunta cu senzatia de ochi uscati. Pacientii cu aceasta afectiune
au sentimentul ca tot timpul au nisip in ochi sau ca globul ocular nu este omogen. Aceasta afectiune apare mai ales la femei si la
persoanele invarsta.
Organismul unei femei odata cu inaintarea in varsta produce o cantitate mai mica de substanta uleioasa, mai ales dupa menopauza,
deoarece este produsa o cantitate mai mica de estrogen. Stratul uleios al lacrimilor fiind mai redus, nu se izoleaza eficient stratul apos,
evaporandu-se mai repede.

In mod ironic, lacrimatul ochilor poate fi unul din semnele ochilor uscati; iar uscarea cronica a ochiului poate fi semnul ca nu traiesti
intr-un mediu propice pentru organismul tau. Deci, persoanele care traiesc intr-un mediu cald, uscat, cu vant, la mare altitudine sau
intr-o casa unde sunt prea multe aparate de aer conditionat prezinta un risc ridicat de a avea senzatia de ochi uscati.

Senzatia de ochi uscati poate apare si ca urmare a administrarii unui tratament cu medicamente fara prescriptie medicala, cum sunt:
antihistaminele, antidepresivele si antihipertensivele. De asemenea, aceasta senzatie este un mod al organismului de a spune ca petreci
prea multe ore in fata calculatorului sau ca citesti prea mult.

In general, nu trebuie sa te ingrijorezi cand apare senzatia de ochi uscati, insa exista cazuri in care aceasta indica Sindromul Basedow
Graves sau alte afectiuni tiroidiene, artrita reumatoida si lupusul (afectiune cronica caracterizata prin inflamarea sau lezarea mai
multor parti ale corpului).

Daca pacientul prezinta urmatoarele simptome: ochi uscati, gura uscata, inflamatii articulare, exista posibilitatea ca acesta sa sufere de
o alta afectiune autoimuna grava, numita Sindromul Sjogren - afectiune caracterizata prin distrugerea de catre propriul organism a
glandelor care asigura hidratarea corpului. Femeile sunt primele victime ale acestei afectiuni, aproximativ 90% dintre suferinzii de
sindromul Sjogren fiind femei, in general cu varsta peste 40 ani.

In cazul in care aceasta afectiune nu este tratata corespunzator pot aparea afectiuni severe ale corneii si pot aparea efecte si asupra
altor organe: limba, tract digestiv sau sistemul reproducator feminin.

Daca suferi de ochi uscati iar tratamentul nu da rezultate optime, clipesti foarte mult, ai spasme faciale inconfortabile si ai probleme in
a-ti tine ochii deschisi, chiar si atunci cand nu esti plictisit sau obosit, este posibil sa suferi de o afectiune neuronala rara numita
Sindromul Meige - afectiune cunoscuta si sub denumirea de spasm hemifacial sau sindromul Brueghel. In cazuri destul de rare acest
sindrom indica prezenta tumorilor pe creier.

Sindronul Meige afecteaza mai ales femeile de varsta mijlocie. Pacientii cu acest sindrom, din nefericite, sunt diagnosticati prea tarziu
sau diagnosticul nu este corespunzator.

Ticul motor al ochilor - miokimia

Nu trebuie sa te temi de ticul motor al ochiului, deoarece chiar daca ai impresia ca este usor de observat de catre ceilalti, realitatea este
alta. Afectiunea este numita miokimie si este caracterizata printr-un spasm involuntar, nedureros al pleoapelor.

Aceasta actiune a pleoapelor poate fi cauzata de: oboseala, stres, consumul excesiv de cafea, privitul prelungit la televizor, la
calculator sau in alte surse de lumina. Acest tic motor inceteaza dupa numai cateva secunde; poate avea loc de cateva ori in aceeasi zi
si dispare de la sine.
Miokimia este benigna si poate fi primul simptom al sindromului Meige sau a blefarospasmului, cu care de cele mai multe ori este
confundata.

Ochiul este un organ usor iritabil si foarte sensibil, si atat miokimia cat si blafarospasmul lasate netratate pot conduce la grave
tulburari ale vederii.

Nistagmus

Cand o persoana priveste cu ochi mici si iscoditori, exista posibilitatea sa sufere de nistagmus – afectiune caracterizata prin miscari
involuntare care de regula apar la ambii ochi. Aceasta afectiune proate provoca miscari dreapta-stanga si sus-jos sau chiar circulare ale
ochilor. Miscarile ochilor pot fi constante sau episodice si pot dura de la cateva minute, pana la cateva ore. Cu exceptia situatiei in care
aceasta afectiune provoaca tulburari de vedere, persoanele cu nistagmus nici nu constientizeaza ca sufera de aceasta boala.

Nistagmusul poate fi unul din semnele bolii Basedow Graves, dar si simptomul unei afectiuni a urechii interioare numita Boala
Meniere. De asemenea, nistagmusul poate indica afectiuni neurologice mult mai grave, cum ar fi: infarctul cerebral sau tumori
cerebrale.
Fotopsia si fosfenele

Daca vreodata te-ai lovit sau ai fost lovit peste cap cu siguranta ai vazut asa numitele “stele verzi” sau raze de lumina, cunoscute
medical sub denumirea de fosfene si sunt cauzate de spasmul vaselor de sange de la nivelul creierului. Senzatia ca vezi raze de lumina
este numita fotopsie. Studentii, scriitorii, dar si persoanele care ore in sir au aceeasi activitate pot trece prin experienta fotopsiei, mai
ales cand se duc la culcare. Prin aceasta experienta pot trece si persoanele care au consumat in exces bauturi alcoolice.

Aparuta ocazional, fotopsia este absolut normala si nu prezinta motive de ingrijorare, dar aparitia frecventa sau persistenta a razelor
luminoase pot constitui simptome ale hipotensiunii arteriale, mai ales daca fotopsia se manifesta dupa ce te-ai ridicat repede. De
asemenea, fotopsia fi unul din simptomele migrenelor; de fapt, acestea sunt cele mai comune semne vizuale ale migrenelor.

Paradoxal, unii pacienti care sufera de migrene sufera si de fotopsie, dar nu au dureri de cap. Acest tip de migrena, numita migrena
oftalmica poate cauza alte afectiuni, cum sunt congestia nazala sau greturile. Majoritatea persoanelor care sufera de acest tip de
migrena vor suferi si de migrenele comune, caracterizate prin dureri puternice de cap.

Halucinoza vizuala senila

Daca incepi sa vezi flori, pasari zburatoare sau fiinte si lucruri care nu exista, nu te speria fiindca nu sunt semne de inceput ale
dementei. Este foarte probabil ca aceste stari sa fie cauzate de sindromul Charles Bonnet, afectiune care se caracterizeaza prin
halucinatii vizuale, care pot dura timp de cateva secunde sau minute, si pot aparea periodic timp de cateva luni sau ani.

In timp ce unele persoane se declara deranjate si jenate de aceste halucinatii, altii le gasesc de-a dreptul tulburatoare, dandu-le senzatia
ca isi pierd mintile. Sper deosebire de alte afectiuni psihologice, pacientii cu sindrom Charles Bonnet sunt constienti ca halucinatiile
lor nu sunt reale, iar aceste vedenii niciodata nu sunt acompaniate si de halucinatii auditorii, o forma comuna de psihoza.

Desi, nu sunt predispusi sa dezvolte o tulburare psihica pacientii cu sindromul Charles Bonnet sunt expusi riscului de a-si pierde
vederea, deoarece halucinoza vizuala senila este unul din simptomele deteriorarii vederii sau indica riscul ridicat de aparitie a unor
afectiuni precum: glaucomul, cataracta sau degenerescenta maculara. Aceasta ultima afectiune este des intalnita si poate conduce la
afectiuni grave ale vederii chiar si la pierderea vederii in cazul adultilor.

Femeile, persoanele de culoare alba, persoanele care au o culoare deschisa a ochilor, fumatorii dar si obezii prezinta un risc crescut de
a suferi de degenerescenta maculara. De asemenea, aceasta afectiune poate fi mostenita din familie.

Cand halucinoza vizuala senila apare in randul persoanelor care nu au probleme cu vederea, acestea sunt semne ale urmatoarelor
afectiuni: Alzheimer, Parkinson, infarct miocardic sau alte afectiuni neurologice.
Din nefericire, persoanele care trec prin asemenea experiente ezita sa mearga la o consultatie medicala din teama de a nu fi
diagnosticati cu dementa, dependenta de medicamente sau alte afectiuni psihice. Drept consecinta, aceste persoane nu primesc un
tratament corespunzator care sa ii ajute sa isi salveze vederea sau prin care sa trateze cauzele declansatoare.

Fotofobia

Termenul medical “fotofobie” poate fi explicat literalmente ca “frica de lumina”. Dar daca pacientului isi ocroteste tot timpul ochii de
razele soarelui, foloseste tot mai frecvent ochelarii de soare si este sensibil la lumina de interior, fotofobia semnaleaza riscul ridicat al
mai multor afectiuni.

Sensibilitatea la lumina se manifesta mai ales la persoanele care au ochii de culoare albastra si in cazul pacientilor cu migrene.

Afectiuni oftalmologice semnalate de fotofobie: cataracta, dezlipirea de retina sau eroziunea corneei. In unele cazuri fotofobia poate fi
unul din simptomele unor afectiuni mai grave dar tratabile, printre care se regasesc: pojar, hipertensiune, boala Basedow Graves,
meningita, encefalita, botulismul, rabia sau intoxicatia cu mercur.

Fotofobia poate aparea ca reactie la tratamentul cu: tetraciclina, doxicilina, belladonna, sau chinina, sau poate semnala deficienta de
vitamina B2.

Sensibilitatea la lumina mai poate indica faptul ca pacientul a consumat in exces bauturi alcoolice, cocaina, amfetamine sau alte
medicamente.

Nictalopia

Nictalopia este starea patologica care consta intr-o tulburare a vederii nocturne. Aceasta afectiune este unul din semnele comune ale
cataractei, si este primul semn care avertizeaza asupra existentei unui deficit de vitamina A (retinol), care poate conduce la uscarea
corneei sau la leziuni ale retinei.

Daca pacientul tanar sufera de nictalopie, aceasta poate fi primul simptom ale unei afectiuni genetice numita retinita pigmentara, o
afectiune degenerativa a retinei care poate conduce la slabirea puternica a vederii.

Cromatopsia si xantopsia

Cromatopsia se defineste prin incapacitatea de a percepe distinct culorile. Daca nu urmezi un tratament medicamentos, cromatopsia
poate fi unul din simptomele unei afectiuni numite ochiul diabetic. In cazul acestei afectiuni pana si micile fluctuatii ale nivelului de
glucoza din sange pot conduce la aceste schimbari de vedere.

Daca lucrurile incep sa se coloreze in galben, poti suferi de un anumit tip de cromatopsie numit xantopsia – unul din simptomele
afectiunilor grave hepatice.

Daca imaginea de coloreaza in galben si/sau obiectele sunt inconjurate de un cerc luminos si urmezi un tratament cu digitala
(medicament folosit mai ales la tratarea afectiunilor cardiovasculare), se poate sa suferi de o intoxicatie digitalica. Aceasta intoxicatie
poate conduce la aparitia unor afectiuni severe cardiace, la aritmii cardiace sau chiar la deces.
Daca pacientul de sex masculin sustine ca vede obiectele in albastru si prezinta o sensibilitate la lumina, acestea sunt cateva din cele
mai frecvente reactii cauzate de administrarea medicamentelor de tipul: viagra, cialis sai levitra, folosite in tratamentul disfunctiilor
erectile.
AFECTIUNILE OCHILOR CAUZATE DE FRIG

1. INGHETAREA CORNEEI
• Cauzata de mentinerea ochilor deschisi in conditii de vant puternic si rece (viscol, iarna), fara a purta ochelari
de protectie.
• Treatmentul consta in incalzirea rapida, prin plasarea a unei maini sau comprese calde pe ochii inchisi. Dupa
reincalzire, ochii trebuie sa fie mentinuti inchisi pe o perioada de timp de 24 – 48 ore.

2. LIPIREA PRIN INGHETARE A PLEOAPELOR


• Putem pune o mana peste, pana ce se topeste gheata si apoi putem deschide ochii
SURSA POZA:http://www.wikipedia.org
3. ORBIREA CAUZATA DE ZAPADA
• Arsuri solare ale ochilor
• La altitudine mare, radiatia ultravioleta (de la soare; UV) este mai putin filtrata.
• Zapada reflecta o mare parte din radiatia solara (inclusiv UV, radiatie vizibila si infrarosii).
• Putem preveni asta prin purtarea de ochelari de soare buni, cu protectie laterala sau ochelari de ski. Protectia
la soare a ochilor, cand mergem pe zapada, este la fel de necesara pe timp inorat sau vrene inchisa cat este
atunci cand soarele straluceste puternic. Orbirea cauzata de zapada se poate produce si pe timp de furtuna
de zapada, atunci cand stratul de nori este subtire.
SIMPTOME
• Se produce dupa un interval de 8 – 12 ore de la expunere
• Ochii se simt uscati si iritati, apoi se simt ca si cum ar fi plini cu nisip. Miscatul ochilor si clipitul devin foarte
dureroase, lumina deranjaza mult, pleoapele se umfla, ochii se inrosesc si lacrimeaza abundent. – (simptome
similare cu cele produse de flama de sudura)
TRATAMENT
• Compresee reci si lumina redusa
• Ochi nu trebuie frecati
Pterigionul
Pterigionul face parte din afecţiunile degenerative ale conjunctivei (albul ochilor). Constă dintr-o cută triunghiulară a conjunctivei cu
baza spre periferie şi vârful spre cornee. Această afecţiune, netratată corespunzator, duce la alterarea vederii sau chiar la pierderea ei.
Tratamentul este chirurgical.
Pentru orice modificare apărută la nivelul ochilor prezentaţi-vă la medicul de de familie sau la oftalmolog.
Glaucom
GLAUCOM

Contacteaza-ne!

Este o boala de ochi care produce atrofierea nervul optic și îngustarea câmpului vizual. Glaucomul se
caracterizează prin creșterea tensiunii intraoculare și scăderea acuității vizuale. Glaucomul poate însă
exista și când presiunea este normală. De asemeni, sunt frecvente cazurile de presiune intraoculară
mărită (temporar), fără să se fi declanșat glaucomul. Apare la oamenii trecuti de 40 de ani.
O serie de factori duc la creșterea riscului de glaucom:
• antecedentele familiale (glaucom în familie)
• îmbătrânirea
• diabetul și bolile vasculare
• miopia severă.
Afectand ambii ochi, acest tip de glaucom apare la inceput printr-o simpla crestere a tensiunii oculare,
care nu provoaca nici un simptom. Apoi ea antreneaza o alterare a campului vizual mai mult sau mai
putin importanta, dar ireversibila, si modificari ale capului nervului optic (excavatie papilara) care poate
duce la orbire. In unele forme, alteratiile campului vizual apar atunci cand presiunea oculara n-a fost
niciodata ridicata. Este vorba atunci de un glaucom fara tensiune, cu o diagnosticare foarte dificila.
Tratament naturist : se pun in ochi picaturi de laptisor de matca, sau oral timp de doua luni, se consuma
morcovi zilnic, afine, ceapa, germeni de grau cu lactate; se fac aburi sau comprese la ochi cu infuzie de
silur (1/2 lingurita de planta/1 ceasca de apa);
Se vor consuma produse pe baza de betacaroten, vitamina C, extrase de gingko biloba, suplimente
nutritive , se va evita expunerea la radiatii: calculator, televizor.
Reflexoterapie : Se vor masa zonele reflexe - uretere - rinichi - suprarenale - vezica urinara, cap si ochi.

Alte articole
Miopie
Miopie
Miopia este una din cauzele cele mai frecvente de vedere mai putin clara. Pentru persoanele cu miopie, toate obiectele aflate la
distanta apar neclare. In efortul lor de a percepe clar obiectele aflate la distanta, se pot incrunta sau privi cu ochii usor intredeschisi.
Miopia este de obicei mostenita, astfel incat un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau amandoi parinti sufera de miopie.
Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care sufera de aceasta boala pot prezenta:
- dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la televizor, la calculator sau la ecranele
cinematografelor;
- reducerea performantelor scolare sau sportive.

Copii mai mici de 8-9 nu realizeaza ca nu pot vedea obiectele situate la distanta, dar parintii sau profesorii pot depista aceasta
problema daca copilul:
- priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata
- tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata
- sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de televizor sau computer
- nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la distanta - frecvent are dureri de cap (cefalee).
Tratamente naturiste:
- Se vor consuma zilnic suc de morcovi, afine, legume, polen.
Se vor spala ochii cu ceai de musetel si seara se vor pune comprese cu infuzie din frunze de corn.
Reflexoterapie : se recomanda masarea zonelor reflexe: rinichi - uretere - vezica urinara - uretra si ochi.
OOOOO lacrimo-nazal
Această afecțiune este de departe cea mai frecventă anomalie a sistemului de drenaj lacrimal la copil (în proporție de 6%), dar și cea mai

controversată din punct de vedere a CONJUNCTIVITE

Afectiunile ne
Dr. Ioana Poiata

Director medical

Medic primar
oftalmolog

Fa o programare

Pune o intrebare

Vezi CV-ul

Patologia nervului optic reprezintă o parte importantă din cadrul afecţiunilor oftalmologice, deoarece nervul optic vehiculează
informaţia vizuală structurată în retină până la nivelul unor formaţiuni nervoase intracraniene, care la rândul lor o resistematizează şi o
transportă spre cortexul vizual. Studiul nervului optic aparţine unei subramuri a oftalmologiei, denumită neurooftalmologie; patologia
lui se intersectează şi cu alte specialităţi medicale: neurologia şi neurochirurgia.

Fig 1: Imaginea traseului nervilor optici Fig 2: Consultație

Nervul optic are o lungime totală de 40-55 mm, o grosime de 3-4mm şi are originea la nivelul papilei (situată la nivelul polului
posterior al ochiului); el prezintă o porţiune intraorbitară, cu lungimea de 25-30 mm şi cu un traiect sinuos în formă de S (pentru a
putea permite mişcările globului ocular fără a întinde nervul optic), urmată de un traiect într-un canal osos de la baza craniului
(denumită porţiunea intracanaliculară); porţiunea intracraniană se termină la nivelul chiasmei, unde are loc o încrucişare parţială a
fibrelor nervoase.
Din punct de vedere structural, nervul optic este alcătuit din prelungirile celulelor ganglionare (denumite fibre optice) provenite de la
nivelul retinei. Corpii celulelor ganglionare reprezintă unul din straturile retinei; aceste celule au un rol esenţial în sistematizarea
senzaţiei luminoase în coduri de culoare, în determinarea formei obiectelor şi a limitelor acestora, în detecţia mişcării obiectelor în
câmpul vizual. În compoziţia nervului optic există peste un milion de fibre nervoase care converg de pe întreaga suprafaţă a retinei
într-un mod ordonat spre o structură denumită papila nervului optic şi care reprezintă de fapt zona de implantare a nervului la nivelul
peretelui globului ocular. Nervul optic este îmbrăcat de trei straturi ale meningelui şi fibrele nervoase care îl constituie capătă o teacă
de mielină care are rolul de a le izola de fibrele adiacente. Fibrele nervoase se grupează în fascicule, dar dispoziţia lor pe secţiunea
nervului se menţine ordonată pentru a respecta distribuţia spaţială de la nivelul retinei.
Simptomatologie
Din punct de vedere a simptomatologiei, toată gama de afecţiuni ale nervului optic se manifestă prin:
- scăderea acuităţii vizuale dacă sunt afectate fibrele provenite de la nivelul maculei, unde are loc discriminarea cea mai fină a
detaliilor;
- afectarea simţului cromatic (ştergerea strălucirii sau modificarea nuanţei unei culori în comparaţie cu cea văzută de ochiul sănătos;
lungimile de undă cele mai afectate sunt cele ce dau senzaţia cromatică de roşu şi de verde);
- apariţia în câmpul vizual a unor pete negre în care senzaţia vizuală dispare sau este aproape ştearsă (denumite scotoame); poziţia lor
este în funcţie de localizarea fibrelor nervoase afectate;
- rareori pot apărea senzaţii luminoase descrise ca flash-uri în câmpul vizual;
- unele afecţiuni se asociază cu dureri în spatele globului ocular accentuate de mişcarea ochiului sau de cefalee.
Diagnostic
Modalităţile de diagnosticare a unei afectări a nervului optic sunt următoarele:
- discuţia cu bolnavul, din care reiese atât gama de acuze subiective, cât şi rapiditatea cu care ele s-au instalat şi au evoluat;
- determinarea acuităţii vizuale;
- studiul simţului cromatic;
- efectuarea câmpului vizual (prin metoda manuală sau computerizată) prin care se obiectivează totalitatea punctelor din spaţiul
înconjurător care sunt înregistrate de retina fiecărui ochi în parte;
Fig 2: Tipuri de defecte de câmp vizual
- examinarea fundului de ochi;
- efectuarea potenţialelor occipitale evocate (prin intermediul unor electrozi se înregistrează activitatea scoarţei cerebrale după
stimularea retinei; dacă semnalul înregistrat e întârziat, mai slab sau deformat faţă de morfologia standard se poate determina
localizarea şi extinderea afectării căilor nervoase);
- tomografia axială computerizată este o metodă radiografică larg utilizată prin care se obţin secţiuni fine (1-3mm) din nervul optic şi
scoarţa cerebrală; se obiectivează traseul nervului optic şi eventuala modificare în aspectul acestuia-de exemplu îngroşări fuziforme în
tumorile nervului optic; se vizualizează astfel şi patologia cortexului cerebral care poate însoţi afectarea căilor optice (tumori,
accidente vasculare, atrofii cerebrale) cât şi afecţiunile orbitei care dau afectarea de vecinătate a nervului optic(tumori, traumatisme cu
corpi străini sau fractura pereţilor osoşi ai orbitei);
Fig 3: Aspectul unui examen computer
tomograf cranio-orbital
- rezonanţa magnetică nucleară utilizată îndeosebi pentru studiul substanţei nervoase centrale; principiul ei constă în emisia unui puls
magnetic puternic către ţesutul ţintă şi analiza semnalului primit de la acesta (deci nu se iradiază pacientul cu razeX ca în cazul
tomografiei) şi imaginile obţinute sunt prezentate tot ca nişte secţiuni în tonuri de gri; această metodă diagnostichează cu precizie
scleroza în plăci, o afecţiune în care se pierd porţiuni din teaca de mielina care înconjură şi izolează fibra nervoasă; - ecografia doppler
oculo-orbitară în care se studiază fluxul sângelui în vasele care irigă nervul optic şi retina; - mai rar se efectuează angiografia
carotidiană prin introducerea unei substanţe de contrast în vasele mari ale creierului printr-un cateter introdus intravascular, făcând
vizibil traiectul acestora; o alternativă o reprezintă angiografia prin rezonanţa magnetică nucleară (care nu prezintă riscul manevrelor
chirurgicale); se pot diagnostica dilataţii anevrismale ale carotidei, tumori vasculare, ocluzii sau îngustări ale peretelui vaselor.

Patologia nervului optic :


Vom aborda câteva afecţiuni mai frecvente.

Edemul papilar de stază Cea mai severă afecţiune este edemul papilar de stază. Se produce un edem al fibrelor nervoase datorită
creşterii presiunii intracraniene. Cauzele acestei manifestări sunt cel mai adesea tumori intracraniene, hemoragii importante, blocarea
circulaţiei lichidului cefalorahidian. Afectarea nervului optic este progresivă şi se însoţeşte de alte semne clinice care sugerează
hipertensiunea intracraniană: cefalee intensă, vărsături în jet. Tratamentul este de resortul neurochirurgului.
Fig 4: Examenul fundului de ochi Fig 5: Aspectul RMN al unui gliom
în cazul unui edem papilar de nerv optic cu exoftalmie
Nevrita optică
Nevrita optică poate fi unilaterală sau bilaterală. Poate fi izolată sau poate însoţi o boală demielinizantă (denumită scleroza în plăci
datorită aspectului fasciculelor de fibre nervoase care pierd teaca de mielină în anumite zone). Se crede că riscul de a face o boală
demielinizantă după un episod de nevrită optică este de 50%. Dacă se suspicionează acest diagnostic şi nu există alte semne
neurologice este necesară afectuarea unei RMN pentru confirmare. Caracteristice pentru scleroza în plăci sunt fluctuaţiile de vedere
după o baie fierbinte sau exerciţiu fizic. Alte cauze ale nevritelor optice pot fi: nevrite de cauză virală, bacteriană sau parazitară,
afecţiuni de vecinătate-sinuzită netratată, focar dentar.

Fig 6: Aspectul unei nevrite Fig 7: Aspectul unor plăci de


optice demilinizare la
la examenul fundului de examenul RMN
ochi
În general, evoluţia nevritei este caracterizată prin progresia scăderii vederii, de gravitate variată (de la o slabă înceţoşare la pierderea
totală a vederii) timp de 1-2 săptămâni însoţită la debut de dureri în spatele globului ocular la mişcarea acestuia; urmează o perioadă
de recuperare lentă a acesteia timp de câteva luni. Prognosticul este bun în general, 70% din pacienţi recuperează vederea 100% şi
95% din pacienţi redobândesc peste 50% din vedere după primul atac. Tratamentul constă în administrarea în anumite situaţii clinice a
unor doze foarte mari de corticosteroizi.
Neuropatia optică de cauză vasculară
Neuropatia optică ischemică reprezintă un infarct localizat la nivelul vaselor mici care irigă nervul. Se caracterizează prin scăderea
bruscă a vederii şi apariţia unui scotom sau a amputării vederii în jumătatea inferioară sau superioară a câmpului vizual. Nu se
însoţeşte de dureri oculare şi nu progresează, dar poate apărea şi la ochiul contralateral în anumite situaţii dacă nu se pune un
diagnostic de urgenţă şi nu se iau măsuri terapeutice corespunzătoare. Afecţiunea vasculară a nervului apare cel mai frecvent la
persoanele de peste 60 de ani şi este determinată de hipertensiunea arterială netratată (în 50% cazuri), diabet, afecţiuni cardiace,
inflamaţii ale peretelui vascular (în special de către o afecţiune inflamatorie cu prognostic ocular sever -arterită temporală).

Fig. 8: Aspectul unei neuropatii Fig. 9: Aspectul clinic al


optice arteritei
ischemice temporale
Premergător neuropatiei optice ischemice pot apărea atacuri cu durata de câteva minute în care apare amputarea vederii de către o
perdea care cade progresiv unilateral sau bilateral cu recuperarea de asemenea treptată a vederii (amauroza fugace). Este importantă
prezentarea la medic imediat ce se repetă asemenea fenomene deoarece ele semnifică o ocluzie vasculară tranzitorie care o precede pe
cea definitivă. Prognosticul acestei afecţiuni este dat de nivelul de afectare iniţial, deoarece boala nu progresează dar nici nu s-a
descoperit un tratament eficace. Riscul de a repeta acest accident la al doilea ochi este de 25%, dar creşte semnificativ dacă există
arterită temporală.
Tumorile nervului optic
Tumorile nervului optic pot apărea la copii (este cazul glioamelor care au originea în celulele care hrănesc şi susţin fibrele nervoase) şi
la adulţi (cel mai frecvent apare meningiomul,

Fig. 10: Rezonanţa magnetică


nucleară arătând un
meningiom cerebral
format din celulele tecilor care învelesc nervul optic). Acestea sunt tumori benigne şi se caracterizează printr-o evoluţie lentă,
nedureroasă cu atrofia nervului optic şi cu împingerea progresivă a ochiului (exoftalmie). Tratamentul acestor afecţiuni este de resortul
neurochirurgului care alege momentul operaţiei, tratamentul prin iradiere sau chimioterapia având în vedere că aceste afecţiuni cu
evoluţie lentă pot fi doar supravegheate fără a se interveni.
Neuropatia optică toxică
O patologie din ce în ce mai des întâlnită este cea toxică. Alcoolismul şi tabagismul, cu atât mai grav când sunt asociate, pot determina
afectarea nervului optic bilateral, reversibil în prima etapă, urmând ca în situaţia în care consumul continuă să devină o afectare
ireversibilă.
Neuropatia optică glaucomatoasă
Glaucomul constituie de asemenea o neuropatie optică în care se produce pierderea treptată a fibrelor nervoase din cauza presiunii
intraoculare crescute peste o valoare prag. Afecţiunea evoluează silenţios, nedureros şi conduce la apariţia unor scotoame în câmpul
vizual care se unesc şi îngustează câmpul de vedere până la menţinerea unei insule de vedere centrale. Atunci când insula de vedere
centrală dispare, se produce scăderea marcată, ireversibilă a vederii. Tratamentul medicamentos constă în administrarea unor picături
antiglaucomatoase; există şi posibilitatea tratamentului laser; dacă presiunea nu poate fi controlată medicamentos sau afecţiunea
progresează, se optează pentru operaţie.
Fig 11: Aspectul unei excavaţii
glautomatoase
Atrofia optică
Atrofia nervului optic se diagnostichează în prezenţa unei valori a papilei la examenul fundului de ochi. Poate să fie de natura
congenitală, poate să urmeze unei afecţiuni a retinei sau a nervului care a distrus un număr de fibre ganglionare (nevrita optică,
neuropatie optică ischemică, edem papilar de stază, traumatism al nervului optic, glaucom).

Fig 12: Aspectul fundului de ochi


în cazul atrofiei optice
În concluzie, patologia nervului optic reprezintă un capitol important şi interesant al oftalmologiei. Diagnosticul şi tratamentul pot
necesita şi consultul interdisciplinar cu solicitarea unui specialist neurolog sau neurochirurg.
rvului optic
Patologia nervului optic reprezintă o parte importantă din cadrul afecţiunilor oftalmologice, deoarece nervul optic vehiculează informaţia
vizuală structurată în retină până la nivelul unor formaţiuni nervoase intracraniene, care la rândul lor o resistematizează şi o transportă spre
cortexul vizual. Studiul nervului optic aparţine unei subramuri a oftalmologiei, denumită neurooftalmologie; patologia lui se intersectează şi cu
alte specialităţi medicale: neurologia şi neurochirurgia.

Fig 1: Imaginea traseului nervilor optici Fig 2: Consultație

Nervul optic are o lungime totală de 40-55 mm, o grosime de 3-4mm şi are originea la nivelul papilei (situată la nivelul polului posterior al
ochiului); el prezintă o porţiune intraorbitară, cu lungimea de 25-30 mm şi cu un traiect sinuos în formă de S (pentru a putea permite mişcările
globului ocular fără a întinde nervul optic), urmată de un traiect într-un canal osos de la baza craniului (denumită porţiunea intracanaliculară);
porţiunea intracraniană se termină la nivelul chiasmei, unde are loc o încrucişare parţială a fibrelor nervoase.
Din punct de vedere structural, nervul optic este alcătuit din prelungirile celulelor ganglionare (denumite fibre optice) provenite de la nivelul
retinei. Corpii celulelor ganglionare reprezintă unul din straturile retinei; aceste celule au un rol esenţial în sistematizarea senzaţiei luminoase
în coduri de culoare, în determinarea formei obiectelor şi a limitelor acestora, în detecţia mişcării obiectelor în câmpul vizual. În compoziţia
nervului optic există peste un milion de fibre nervoase care converg de pe întreaga suprafaţă a retinei într-un mod ordonat spre o structură
denumită papila nervului optic şi care reprezintă de fapt zona de implantare a nervului la nivelul peretelui globului ocular. Nervul optic este
îmbrăcat de trei straturi ale meningelui şi fibrele nervoase care îl constituie capătă o teacă de mielină care are rolul de a le izola de fibrele
adiacente. Fibrele nervoase se grupează în fascicule, dar dispoziţia lor pe secţiunea nervului se menţine ordonată pentru a respecta distribuţia
spaţială de la nivelul retinei.
Simptomatologie
Din punct de vedere a simptomatologiei, toată gama de afecţiuni ale nervului optic se manifestă prin:
- scăderea acuităţii vizuale dacă sunt afectate fibrele provenite de la nivelul maculei, unde are loc discriminarea cea mai fină a detaliilor;
- afectarea simţului cromatic (ştergerea strălucirii sau modificarea nuanţei unei culori în comparaţie cu cea văzută de ochiul sănătos; lungimile
de undă cele mai afectate sunt cele ce dau senzaţia cromatică de roşu şi de verde);
- apariţia în câmpul vizual a unor pete negre în care senzaţia vizuală dispare sau este aproape ştearsă (denumite scotoame); poziţia lor este în
funcţie de localizarea fibrelor nervoase afectate;
- rareori pot apărea senzaţii luminoase descrise ca flash-uri în câmpul vizual;
- unele afecţiuni se asociază cu dureri în spatele globului ocular accentuate de mişcarea ochiului sau de cefalee.
Diagnostic
Modalităţile de diagnosticare a unei afectări a nervului optic sunt următoarele:
- discuţia cu bolnavul, din care reiese atât gama de acuze subiective, cât şi rapiditatea cu care ele s-au instalat şi au evoluat;
- determinarea acuităţii vizuale;
- studiul simţului cromatic;
- efectuarea câmpului vizual (prin metoda manuală sau computerizată) prin care se obiectivează totalitatea punctelor din spaţiul înconjurător
care sunt înregistrate de retina fiecărui ochi în parte;

Fig 2: Tipuri de defecte de câmp vizual


- examinarea fundului de ochi;
- efectuarea potenţialelor occipitale evocate (prin intermediul unor electrozi se înregistrează activitatea scoarţei cerebrale după stimularea
retinei; dacă semnalul înregistrat e întârziat, mai slab sau deformat faţă de morfologia standard se poate determina localizarea şi extinderea
afectării căilor nervoase);
- tomografia axială computerizată este o metodă radiografică larg utilizată prin care se obţin secţiuni fine (1-3mm) din nervul optic şi scoarţa
cerebrală; se obiectivează traseul nervului optic şi eventuala modificare în aspectul acestuia-de exemplu îngroşări fuziforme în tumorile
nervului optic; se vizualizează astfel şi patologia cortexului cerebral care poate însoţi afectarea căilor optice (tumori, accidente vasculare,
atrofii cerebrale) cât şi afecţiunile orbitei care dau afectarea de vecinătate a nervului optic(tumori, traumatisme cu corpi străini sau fractura
pereţilor osoşi ai orbitei);

Fig 3: Aspectul unui examen computer


tomograf cranio-orbital
- rezonanţa magnetică nucleară utilizată îndeosebi pentru studiul substanţei nervoase centrale; principiul ei constă în emisia unui puls
magnetic puternic către ţesutul ţintă şi analiza semnalului primit de la acesta (deci nu se iradiază pacientul cu razeX ca în cazul tomografiei) şi
imaginile obţinute sunt prezentate tot ca nişte secţiuni în tonuri de gri; această metodă diagnostichează cu precizie scleroza în plăci, o
afecţiune în care se pierd porţiuni din teaca de mielina care înconjură şi izolează fibra nervoasă; - ecografia doppler oculo-orbitară în care se
studiază fluxul sângelui în vasele care irigă nervul optic şi retina; - mai rar se efectuează angiografia carotidiană prin introducerea unei
substanţe de contrast în vasele mari ale creierului printr-un cateter introdus intravascular, făcând vizibil traiectul acestora; o alternativă o
reprezintă angiografia prin rezonanţa magnetică nucleară (care nu prezintă riscul manevrelor chirurgicale); se pot diagnostica dilataţii
anevrismale ale carotidei, tumori vasculare, ocluzii sau îngustări ale peretelui vaselor.

Patologia nervului optic :


Vom aborda câteva afecţiuni mai frecvente.

Edemul papilar de stază Cea mai severă afecţiune este edemul papilar de stază. Se produce un edem al fibrelor nervoase datorită creşterii
presiunii intracraniene. Cauzele acestei manifestări sunt cel mai adesea tumori intracraniene, hemoragii importante, blocarea circulaţiei
lichidului cefalorahidian. Afectarea nervului optic este progresivă şi se însoţeşte de alte semne clinice care sugerează hipertensiunea
intracraniană: cefalee intensă, vărsături în jet. Tratamentul este de resortul neurochirurgului.
Fig 4: Examenul fundului de ochi Fig 5: Aspectul RMN al unui gliom
în cazul unui edem papilar de nerv optic cu exoftalmie

Nevrita optică
Nevrita optică poate fi unilaterală sau bilaterală. Poate fi izolată sau poate însoţi o boală demielinizantă (denumită scleroza în plăci datorită
aspectului fasciculelor de fibre nervoase care pierd teaca de mielină în anumite zone). Se crede că riscul de a face o boală demielinizantă
după un episod de nevrită optică este de 50%. Dacă se suspicionează acest diagnostic şi nu există alte semne neurologice este necesară
afectuarea unei RMN pentru confirmare. Caracteristice pentru scleroza în plăci sunt fluctuaţiile de vedere după o baie fierbinte sau exerciţiu
fizic. Alte cauze ale nevritelor optice pot fi: nevrite de cauză virală, bacteriană sau parazitară, afecţiuni de vecinătate-sinuzită netratată, focar
dentar.

Fig 6: Aspectul unei nevrite Fig 7: Aspectul unor plăci de demilinizare la


optice examenul RMN
la examenul fundului de ochi
În general, evoluţia nevritei este caracterizată prin progresia scăderii vederii, de gravitate variată (de la o slabă înceţoşare la pierderea totală
a vederii) timp de 1-2 săptămâni însoţită la debut de dureri în spatele globului ocular la mişcarea acestuia; urmează o perioadă de recuperare
lentă a acesteia timp de câteva luni. Prognosticul este bun în general, 70% din pacienţi recuperează vederea 100% şi 95% din pacienţi
redobândesc peste 50% din vedere după primul atac. Tratamentul constă în administrarea în anumite situaţii clinice a unor doze foarte mari
de corticosteroizi.
Neuropatia optică de cauză vasculară
Neuropatia optică ischemică reprezintă un infarct localizat la nivelul vaselor mici care irigă nervul. Se caracterizează prin scăderea bruscă a
vederii şi apariţia unui scotom sau a amputării vederii în jumătatea inferioară sau superioară a câmpului vizual. Nu se însoţeşte de dureri
oculare şi nu progresează, dar poate apărea şi la ochiul contralateral în anumite situaţii dacă nu se pune un diagnostic de urgenţă şi nu se iau
măsuri terapeutice corespunzătoare. Afecţiunea vasculară a nervului apare cel mai frecvent la persoanele de peste 60 de ani şi este
determinată de hipertensiunea arterială netratată (în 50% cazuri), diabet, afecţiuni cardiace, inflamaţii ale peretelui vascular (în special de
către o afecţiune inflamatorie cu prognostic ocular sever -arterită temporală).

Fig. 8: Aspectul unei neuropatii optice Fig. 9: Aspectul clinic al arteritei


ischemice temporale
Premergător neuropatiei optice ischemice pot apărea atacuri cu durata de câteva minute în care apare amputarea vederii de către o perdea
care cade progresiv unilateral sau bilateral cu recuperarea de asemenea treptată a vederii (amauroza fugace). Este importantă prezentarea la
medic imediat ce se repetă asemenea fenomene deoarece ele semnifică o ocluzie vasculară tranzitorie care o precede pe cea definitivă.
Prognosticul acestei afecţiuni este dat de nivelul de afectare iniţial, deoarece boala nu progresează dar nici nu s-a descoperit un tratament
eficace. Riscul de a repeta acest accident la al doilea ochi este de 25%, dar creşte semnificativ dacă există arterită temporală.
Tumorile nervului optic
Tumorile nervului optic pot apărea la copii (este cazul glioamelor care au originea în celulele care hrănesc şi susţin fibrele nervoase) şi la
adulţi (cel mai frecvent apare meningiomul,
Fig. 10: Rezonanţa magnetică
nucleară arătând un
meningiom cerebral
format din celulele tecilor care învelesc nervul optic). Acestea sunt tumori benigne şi se caracterizează printr-o evoluţie lentă, nedureroasă cu
atrofia nervului optic şi cu împingerea progresivă a ochiului (exoftalmie). Tratamentul acestor afecţiuni este de resortul neurochirurgului care
alege momentul operaţiei, tratamentul prin iradiere sau chimioterapia având în vedere că aceste afecţiuni cu evoluţie lentă pot fi doar
supravegheate fără a se interveni.
Neuropatia optică toxică
O patologie din ce în ce mai des întâlnită este cea toxică. Alcoolismul şi tabagismul, cu atât mai grav când sunt asociate, pot determina
afectarea nervului optic bilateral, reversibil în prima etapă, urmând ca în situaţia în care consumul continuă să devină o afectare ireversibilă.
Neuropatia optică glaucomatoasă
Glaucomul constituie de asemenea o neuropatie optică în care se produce pierderea treptată a fibrelor nervoase din cauza presiunii
intraoculare crescute peste o valoare prag. Afecţiunea evoluează silenţios, nedureros şi conduce la apariţia unor scotoame în câmpul vizual
care se unesc şi îngustează câmpul de vedere până la menţinerea unei insule de vedere centrale. Atunci când insula de vedere centrală
dispare, se produce scăderea marcată, ireversibilă a vederii. Tratamentul medicamentos constă în administrarea unor picături
antiglaucomatoase; există şi posibilitatea tratamentului laser; dacă presiunea nu poate fi controlată medicamentos sau afecţiunea
progresează, se optează pentru operaţie.
Fig 11: Aspectul unei excavaţii
glautomatoase
Atrofia optică
Atrofia nervului optic se diagnostichează în prezenţa unei valori a papilei la examenul fundului de ochi. Poate să fie de natura congenitală,
poate să urmeze unei afecţiuni a retinei sau a nervului care a distrus un număr de fibre ganglionare (nevrita optică, neuropatie optică
ischemică, edem papilar de stază, traumatism al nervului optic, glaucom).

Fig 12: Aspectul fundului de ochi


în cazul atrofiei optice
În concluzie, patologia nervului optic reprezintă un capitol important şi interesant al oftalmologiei. Diagnosticul şi tratamentul pot necesita şi
consultul interdisciplinar cu solicitarea unui specialist neurolog sau neurochirurg.
Aparat pentru facoemulsificare ultrasonica INFINITI – Alcon (SUA)