Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Limita maximă a preţului poate fi dată de acel nivel al preţului care asigură beneficiarului
aceleaşi avantaje economice din utilizarea produsului nou comparativ cu produsul etalon. În
stabilirea limitei maxime rolul principal trebuie să-l aibă valoarea de întrebuinţare a produsului;
semnificaţia acestei limite fiind nivelul cel mai ridicat al preţului ce ar trebui admis din punct de
vedere economic.
Stabilirea preţului peste această limită ar însemna introducerea în fabricaţie a unor produse
mai puţin eficiente pentru cumpărători decît cele existente.
Diferenţa dintre limita maximă şi limita minimă reprezintă în esenţă, efectul economic
obţinut prin înlocuirea produselor vechi cu altele noi, mai eficiente.
Etape în stabilirea preţului noului produs:
- estimarea cererii ;
- precizarea strategiei de promovare a produsului
- alegerea canalelor de distribuţie.
La produsele noi, prezentate în punctul a), de regulă, se aplică metoda costului complet, , la
cele prezentate la punctele b) şi c) preţurile se stabilesc prin corelare.
2
• produsul etalon să aibă caracteristici tehnico-funcţionale (şi în general valoare de
intrebuinţare) cat mai apropiate de cele ale produsului nou şi să satisfacă aceeaşi trebuinţă.
[în cazul produselor încadrate pe clase de calitate, etalonul trebuie să facă parte din aceeaşi
clasă de calitate];
• caracterul producţiei etalonului trebuie să fie în concordanţă cu cel al producţiei produsului
nou. Produsul etalon trebuie să fie de fabricaţie curentă şi să aibă o pondere insemnată in
volumul producţiei, comparativ cu alte produse similare din aceeaşi grupă, care ar putea fi şi
ele alese ca etalon. Această condiţie este necesară deoarece produsele cu o pondere
importantă influenţează semnificativ formarea nivelului general al preţurilor, iar prin
folosirea lor ca etalon de corelare se asigură stabilitatea preţurilor. In cazul produselor noi cu
caracter de unicat, produsul etalon trebuie să fie şi el un produs executat ca unicat sau intr-un
număr foarte mic.
• produsul etalon trebuie să fie solicitat pe piaţă, să aibă cerere şi desfacere continuă ;
• produsul etalon trebuie să aibă un preţ „normal”, care să nu reprezinte o anomalie de preţ sau
să nu fi fost stabilit, din diferite considerente de politică economică, pe baza unor criterii
legale derogatorii de la metodologia obişnuită.
3
După determinarea costurilor celor două produse, acestea se compară între ele. Compararea
lor oferă un prim prilej de apreciere a incadrării noului produs in nivelul preţurilor produselor din
grupa sau subgrupa din care va face parte. Dacă intre cele două costuri apar diferenţe considerabile,
se poate concluziona fie că etalonul nu a fost ales corespunzător, fie că produsul nou nu a fost
conceput in varianta cea mai economicoasă.
Următoarea fază după determinarea costurilor este determinarea rentabilităţii produsului
p 0 − c0
etalon : r0 = ⋅ 100
c0
4
ATC = 680 + 270 + 350 = 1300
3) Următoarea fază este determinarea rentabilităţii modelului etalon:
p 0 − c0
r0 = ⋅ 100 → r0=(1500 – 1227,5) : 1227,5 =0,212 = 21,2%
c0
p1 − p 0 p1 − p 0
extrapolare, după relaţiile: p = p1 + ( x − x1 ) sau p = p0 − ( x0 − x )
x1 − x 0 x1 − x0
5
p1 − p 0
p = p0 + ( x − x0 )
x1 − x 0
p1 − p 0 p1 − p 0
extrapolare, după relaţiile: p = p1 + ( x − x1 ) sau p = p0 − ( x0 − x )
x1 − x 0 x1 − x0
SA „Lux” produce butoaie din aluminiu cu volum de 100 litri şi 200 litri. Preţul butoiului de
100 litri este 1000 lei, celui de 200 litri – 1800. Se intenţionează să se pună în vînzare încă 2 tipuri
de butoaie cu volum de 150 litri şi 250 litri. Este necesar de calculat preţurile la noile modele de
butoaie, aplicînd metoda corelaţiei.
Rezolvare:
Pentru butoiul cu volumul de 150 l, preţul se determina prin interpolare, întrucît se
încadrează în seria de preţuri precedente (150 l < 200 l).
1800 − 1000
p150 l = 1000 + ∗ (150 − 100 ) = 1400 lei
200 − 100
Preţul pentru butoiul cu volumul de 250 l se va determina prin extrapolare, deoarece
parametrul de bază iese din seria existentă: 250 l > 200 l.
1800 − 1000
p 250 l = 1080 + ∗ ( 250 − 150 ) = 2200 lei
200 − 100
De asemenea, în cadrul unor produse noi, indiferent dacă se incadrează in interiorul seriei
sau prelungesc seria existentă, preţurile se pot stabili cu ajutorul unor funcţii matematice (liniare
sau neliniare, simple sau complexe) care caracterizează cel mai bine legătura de dependenţă dintre
variaţia parametrilor sortimentelor şi variaţia preţurilor: y = f(x1, x2 ,……,xn) .
Funcţia y = f(x) poate fi exprimată printr-o ecuaţie de formă liniară, cu un singur
parametru, de forma : yi = a +bxi.
Pentru determinarea constantelor (a) şi (b) se foloseşte metoda celor mai mici pătrate.
Exemplul 3. Fundamentarea prețului de ofertă prin metoda regresiei pare şi multiple
Metoda regresiei pare şi multiple, presupune stabilirea preţului în funcţie de influenţa mai
multor parametri de bază, obţinîndu-se în rezultatul analizei corelative o ecuaţie de regresie. O
6
asemenea ecuaţie descrie dependenţa modificării preţului de îmbunătăţirea unor parametri calitativi
ai unui produs.
Să admitem că ecuaţia de regresie a dependenţei preţului la covoarele SA „Floare” în funcţie
de conţinutul de lînă în ele este următoarea:
P = 160,5 + 2,14a
în care: a – conţinutul de lînă, %
Este necesar de calculat preţul la 1 m2 covor cu un conţinut de 20% lînă şi 70% lînă:
P20% = 160,5 + 2,14 × 20 = 203,3 lei
P70% = 160,5 + 2,14 × 70 = 310,3 lei
Un alt exemplu: ecuaţia dependenţei preţului la covoare depinde de următorii trei parametri:
grosimea covorului, cm – x1; numărul de culori – x2; conţinutul de lînă, % - x3;
P = 130,5 + 15,8x1 + 5,1x2 + 1,7x3
7
consumurile specifice, timpii de lucru etc. Calcularea baremului presupune intai calcularea
preţurilor, pe baza costurilor, pentru primul şi ultimul termen al seriei; pe baza acestora se determină
raţia de creştere, care poate fi constantă sau variabilă (regresivă sau progresivă). In cazul folosirii
p n − p1
unei raţii constante, aceasta se calculează după formula: r =
n −1
unde :
pn – preţul ultimului termen al seriei
p1 – preţul primului termen al seriei
n – numărul de termeni
Verificarea baremului presupune compararea preţurilor din barem cu preţurile efectiv
practicate (din contractele cu clienţii) pentru o anumită perioadă , urmărindu-se măsura in care
preţurile din barem respectă nivelul general al preţurilor. Comparaţia se face intre valoarea totală a
producţiei la preţurile proiectate in barem şi valoarea totală a producţiei la preţurile efective. Dacă
intre cele două valori există diferenţe considerabile, se calculează un coeficient de corecţie, pe baza
căruia se actualizează baremul de preţuri. Finisarea baremului presupune rotunjirea preţurilor şi
verificarea corelaţiilor din cadrul baremului, atat pe orizontală, urmărindu-se dacă se păstrează raţia
de creştere, cat şi pe verticală, urmărindu-se dacă diferenţele de preţuri dintre coloane se menţin la
un nivel corespunzător.
Dintre avantajele utilizării baremelor de preţuri, comparativ cu metodele de stabilire
individuală a preţurilor, se remarcă atat simplitatea şi operativitatea in fundamentarea preţurilor, cat
şi faptul că asigură o corelare exactă şi o rată de rentabilitate unică la toate sortimentele, de natură să
stimuleze producătorul in realizarea oricărui sortiment, in funcţie de cerinţele pieţei.
Normativele de calcul reprezintă, de asemenea, o metodă simplificată şi operativă de
stabilire a preţurilor prin corelare, care se deosebeşte de baremele de preţuri prin aceea că în tabel nu
sunt inscrise preţuri calculate, ci numai coeficienţi (normative) pe baza cărora se va determina
ulterior preţul. Aceşti coeficienţi servesc atat la calcularea preţurilor pentru fiecare sortiment in
parte, cat şi la menţinerea corelaţiilor dintre preţurile diferitelor sortimente din grupa sau subgrupa
respectivă de produse.
Normativele de calcul cu un singur coeficient (respectiv un singur parametru de bază) se
prezintă sub forma unui coeficient unic pe baza căruia se determină nivelul preţurilor la o grupă de
produse. Specific parametrului care stă la baza calculării normativului unic este faptul că trebuie să
8
reflecte cat mai fidel raporturile dintre valorile de intrebuinţare şi costurile de producţie ale
diferitelor sortimente ale unui produs.
p0
Preţul noului produs se va determina cu ajutorul următoarelor relaţii: k = ; p1 = k ⋅ x1
x0
unde:
p0 – preţul sortimentului (produsului) etalon
x0 – valoarea parametrului de bază pentru sortimentul (produsul) etalon
x1– valoarea parametrului de bază pentru sortimentul (produsul) nou
k – normativul (coeficientul) unic
Exemplul 4. Fundamentarea prețului de ofertă în baza normativului cu un singur coeficient
Preţurile la becurile electrice se stabilesc în funcţie de nr. de kw. Adică principalul parametru care
determină preţul la un asemenea produs este anume puterea de iluminare. Dacă se ia etalon un bec
cu puterea de iluminare de 50 kW care se vinde la un preţ de 20 lei, atunci coeficientul normativ va
fi egal cu:
k = 20 : 50 = 0,4.
Dacă dorim să calculăm preţul la un bec de 100 kw
p = 0,4 x 100 = 40 lei
Exemplu 5. Fundamentarea prețului de ofertă în baza normativului cu un singur coeficient
O întreprindere intenţionează să lanseze pe piaţă un nou model de motocicletă (MC-N) pe
bază de benzină. În calitate de parametru de bază, care caracterizează valorea de întrebuinţare a
acestor produse şi de mărimea căruia depinde preţul la acestea s-a luat puterea motorului. Puterea
motorului la motocicleta de model nou constituie 7,5 kw. Ca etalon s-a luat un alt model de
motociletă (MC), care face parte din aceeaşi serie, puterea motorului căruia constituie 6,0 kw şi care
se vinde pe piaţă la un preţ de 15000 lei.
Preţul rezultat din calcul în cadrul acestei metode este de fapt preţul maxim al noului produs.
Astfel, preţul, crescînd proporţional cu creşterea valorii de întrebuinţare a produsului, nu asigură
creşterea eficienţei economice la cumpărători prin folosirea produsului nou, ci le asigură la efect
util egal cheltuieli egale cu cele determinate de folosirea produsului vechi sau etalon. În acest fel,
produsul vechi nu este mai economicos decît cel vechi, nu asigură o ieftinire, iar cumpărătorii nu
sunt cointeresaţi de înnoire.
Metoda va cuprinde deci, şi delimitarea sporului de efect util stabilit şi cuprins în preţul maxim (Pn
max), ca raport dintre proporţia ce se va reflecta în preţul producătorului, pentru a-l cointeresa la
înnoire, şi proporţia care nu se va cuprinde în acest preţ, urmînd ca ea să se regăsească ca efect
economic propagate la utilizatori (cumpărători).
Dacă între producător şi cumpărător se negociază un coeficient de împărţire a sporului de
efect, rezultat din fundamentare şi corelare de 0,9
Se determină astfel, preţul negociabil al noului produs:
9
Preţul negociabil = 18750 x 0,9 = 16875 lei
In cazul normativelor cu mai mulţi coeficienţi (respectiv mai mulţi parametri etalon) preţul
noului produs se determină prin însumarea preţurilor rezultate pentru fiecare parametru ce
caracterizează valoarea de intrebuinţare a produselor:
n n p0
p1 = ∑ pi ⋅ k1i ⋅ xi = ∑p i ⋅ x1i
i =1 i =1 xoi
unde:
p0 – preţul produsului etalon
x0i – valoarea parametrului “i” pentu produsul etalon
x1i – valoarea parametrului de bază pentru produsul nou
ki – normativul (coeficientul) pentru parametrul “i”
pi – ponderea parametrului “i” in valoarea de intrebuinţare
Folosirea acestei metode presupune alegerea unui număr minim de parametri esenţiali pentru
valoarea de întrebuinţare a celor două produse (produsul etalon şi produsul nou).
O metodă de corelare pe baza parametrilor tehnici şi funcţionali o reprezintă metoda
matricei de interacţiune a parametrilor. Cu ajutorul ei poate evalua importanţa fiecărui parametru
al valorii de întrebuinţare în totalul funcţiei produsului, exprimată într-un coeficient de ierarhizare
sau ponderea fiecărui parametru în totalul valorii de întrebuinţare. Aplicarea acestei metode
presupune 3 etape distincte:
- enumerarea parametrilor şi descrierea lor în ansamblul valorii de întrebuinţare;
- analiza combinatorie a parametrilor ca importanţă şi interdependenţă;
- evaluarea soluţiilor de dimensionare a coeficienţilor de ierarhizare (completăm
matricea)
Rezultatul constă într-un şir de decizii pozitive şi negative, în baza cărora se determină gradul
de importanţă a fiecărui parametru constructiv pentru utilizator. De exemplu, dacă un parametru a
obţinut o pondere de 35% din total, respectiv pentru acest parametru consumatorul va achita 35%
din preţul final al utilajului.
1. Pentru determinarea prețului la produsul nou se utilizează formula: Pn = Pet x K
n x in
2. K = ∑ × ponderea xi
i =1 xiet
10
Exemplul 6. Fundamentarea prețului la produsul nou cu ajutorul matricei de interacțiune a
parametrilor
În tabelul de mai jos sunt prezentați parametrii unui produs în versiune nouă și ale unui produs
etalon, precum și valorile acestora, prețul produsului etalon:
Para- Parametrii tehnici Unitatea
metrul Produsul etalon Produsul nou
de măsură
X1 Lățimea m 2200 1800
X2 Volumul m3 2,85 2,35
X3 Numărul de rotații Rot/sec. 48800 48300
X4 Greutatea Kg 57800 50780
Prețul lei 39000 ?
Se mai cunoaște că:
Parametrul x4 este mai important decît ceilalți;
Parametrul x2 este mai important decît parametrul x1
Parametrul x3 este mai important decît parametrii x2 și x1
Se cere: de calculat prețul la produsul nou:
Rezolvare:
3. Întocmim matricea de interacțiune a parametrilor:
X1 X2 X3 X4 ∑ Ponderea, %
X1 0 - - - 0 0
X2 + 0 - - 1 17
X3 + + 0 - 2 33
X4 + + + 0 3 50
6
Metoda punctajului este o altă variantă de corelare prin compararea parametrilor tehnici şi
funcţionali. Ea se foloseşte pentru compararea produselor de calitate diferită, atunci cand nu există
posibilitatea aprecierii eficienţei lor economice comparative in consum. Metoda se mai utilizează şi
pentru stabilirea preţurilor in cazul produselor cu aceiaşi parametri tehnici de bază, dar de nivel
diferit, parametri ai căror influenţe asupra costurilor şi preţurilor pot fi evaluate printr-un număr de
puncte.
11
Astfel, fiecare parametru va fi notat cu un număr de puncte, iar suma punctelor obţinute redă
aprecierea integrală a nivelului tehnico-economic al produsului. Preţul produsului nou se poate
determina fie pornind de la preţul mediu pe un punct (P) pe care îl inmulţim cu numărul de puncte
stabilit pentru acest produs (nn), fie inmulţind preţul produsului etalon cu raportul dintre punctajul
produsului nou şi cel al produsului etalon (ne).
nn
Pn = P ×n n sa Pn = Pe ×
ne
Preţul mediu pe un punct (P/pct) se poate obţine raportand preţul produsului etalon (Pe) la
numărul de puncte ale acestuia (ne) sau raportand preţul mediu al grupei de produse la numărul
mediu de puncte pe produs (ng), şi anume:
Pe Pg
P= sau P =
ne ng
Dacă toţi parametrii produselor, apreciaţi prin metoda punctajului, se consideră echivalenţi
din punct de vedere al ponderii, nivelul complex al calităţii fiecărui produs din grupă se determină
prin simpla insumare a punctelor, iar preţul se obţine prin inmulţirea valorii unui punct cu numărul
punctelor. Dacă parametrii aleşi nu au aceeaşi pondere in valoarea de intrebuinţare, este indicat să se
stabilească coeficienţii de pondere (importanţă) pentru fiecare parametru, sarcină atribuită experţilor.
Fiecare membru al comisiei de experţi face aprecierea pentru fiecare parametru, apoi se calculează
media aritmetică a punctelor acordate pe parametri, care se inmulţeşte cu coeficientul de importanţă
atribuit, iar punctele obţinute se insumează obţinandu-se punctajul total pe produs, in funcţie de care
trebuie corelate preţurile produselor.
Exemplul 7. Metoda punctajului
SA „LUX” produce televizoare de modelul A şi pregăteşte un nou model B pentru a fi pus pe piaţă.
Calitatea fiecărui model a fost apreciată în baza a trei parametri cu următorul punctaj – tab.1:
Тabelul 1. Caracteristicile modelelor de televizoare
Parametrii (caracteristicile)
Suma Preţul, mii
Мodelul Imagine Sunet Design
punctelor lei
х1 х2 х3
А 8 10 7 25 16,0
B 10 8 10 28 ?
Rezolvare.
12
Dacă se va lua în considerare un coeficient de împărţire a sporului de efect de 0,96 în favoarea
producătorului, preţul la noul model de televizor va constitui : 17920 x 0,96 = 17203 lei.
O altă modalitate de calculare a preţului la noile produse în baza punctajului este cînd
fiecărui i se atribuie atît un număr de puncte, cît şi se stabileşte o pondere a fiecărui parametru în
preţul de vînzare.
Exemplul 8. Să se determine preţul de vînzare la foenul de marca « Philips» luînd ca etalon foenul
de marca «Scarlett», al căui preţ constituie 250 lei. Parametrii de bază în stabilirea preţului de
vînzare sunt: termenul de exploatare ; gradul de siguranţă şi design-ul. Informaţiile sunt prezentate
în tabelul 1.
parametrii
Termenul de exploatare Gradul de siguranţă Design-ul
Punctaj
Produse
Coeficient Coeficient total
punct Coeficient de punct
puncte de de
e ponderare e
ponderare ponderare
Scarlett 3 0,3 8 0,5 4 0,2 5,7
Philips 5 0,3 9 0,5 7 0,2 7,4
Punctajul s-a stabilit în baza unui punctaj maxim de 10 puncte. Suma coeficienţilor de ponderare la
un produs trebuie să fie 1 (unu).
Reieşind din acest date, preţul producătorului va constitui: 250 x (7,4 : 5,7) x 0,96 = 311,6 lei
13
Exemplul 9. Corelare prin metoda agregării
Preţul unui automobil cu o completare de bază constituie 150 mii lei fără TVA. În varianta iniţială
nu intră următoarele componente:
Preţul rezultat din corelare trebuie interpretat ca un preţ maxim al produsului nou. Preţul
efectiv ar trebui fixat la un nivel mai redus, pentru ca efectul obţinut prin realizarea produsului nou
să se impartă intre producător şi beneficiar.
14