ALUMINIU

13

Al
ALUMINIU
26,981
1s22s22p63s23p1
1
 Aluminiu (Al)
Număr atomic 13
Masa atomică
26,981539 u.a.m. (g/mol) Izotop Perioada de injumătăţire
(Masă molară)
Raza atomului 0,143 nm Al-26 730000 ani
Energia de ionizare
577,2 (5,98) kJ/mol (eV) Al-27 Stabil
(primul electron Al0Al+)
Potenţialul de electod -1,66 V Al-28 2.3 minute
Configuraţuia electronică [Ne] 3s2 3p1
Valenţa III
Gradul de oxidare +3

Structura atomului de aluminiu

2
Cuvîntul aluminiu derivă de la latinescul „alumen” (alaun).
Herodot menţionează întrebuinţarea alaunului ca mordant în
vopsitorie, dar sarea aceasta a fost obţinută pură probabil de
către alchimiştii medievali.
Aluminiul este cel mai răspândit metal în natură, reprezintă
7,5% din masa Scoarţei Terestre, este în deajuns de indicat, că
acest element intră în compoziţia argilelor. Ocupă locul trei
după răspîndire între toate elementele: după oxigen şi siliciu.
Se cunosc peste 250 de minereuri, ce conţin aluminiu. În marea
majoritatea de minereuri aluminiul este strîns legat de oxigen şi
siliciu în alumosilicaţi, din care este alcătuită scoarţa terestră, şi
care prin degradare sub influienţa agenţilor atmosferici se
transformă în argile, baza cărora o constituie caolinitul
Al2O3·2SiO2·2H2O. Impurităţile de fier colorează argila în
culoare brună, dar se întâlneşte şi lutul alb – caolina, folosită
pentru fabricarea obiectelor din porţelan şi faianţă.
3
Smaraldul este un alumosilicat de beriliu (3BeO·Al2O3·6SiO2) din grupa
pietrelor preţioase.

Date generale
Formula chimică: Al2Be3Si6O18, cu impurităţi de Cr şi V.
Culoare: verde de la închis până la verde deschis
Duritate: 7,5 - 8
Densitate (g/cm³) 2,6 - 2,8
Luciu: sticlos

4
 Acvamarinul (l.latină aqua marina = „apă de mare“) este o varietate a
berilului, mineral din grupa alumosilicaţilor.

Acvamarin

Acvamarin neprelucrat
Formula chimică Be3Al2Si6O18 cu ioni de titan sau fier
Culoare albastru deschis până la verzui
Duritate 7,5 - 8
Densitate 2,63 - 2,91 g/cm³
Luciu sticlos

Acvamarin de 12 carate (şlefuit)

5
 Topazul – mineral din grupa silicaţilor de aluminiu (Al2[SiO4](F, OH)2)
cu impurităţi de Fe2+, Fe3+, Ti, Cr, V
Topaz

Formula Al2[SiO4](F,OH)2
Impurităţi Fe2+, Fe3+, Ti, Cr, V
Culoare Incolor, albastru-pal, galben, galben-brun, roşu Topaz incolor, Minas
Gerais, Brazilia
Luciu sticlos
Duritate 8
Densitate 3,5 — 3,6 g/cm3
6
 O deosebită importanţă o au oxizii şi
hidroxizii de aluminiu:
Corindonul – un minereu foarte dur (după duritate
cedează doar diamantului), care constă din oxid de
aluminiu cristalin, deseori colorat de impurităţi în
diferite culori: corundul roşu (datorită impurităţilor de
Cr) se numeşte rubin, cel albastru (Ti, Fe) – safir.
Diferite impurităţi pot condiţiona şi alte nuanţe ale
corindonului (verde, galben, portocaliu, violet etc).

7
 Corindon – un minereu
foarte dur, ce constă din
oxid de aluminiu cristalin,
deseori colorat de impurităţi
în diferite culori.

Formula Al2O3
Culoarea Albastru, roşu, galben, cafeniu, sur
Duritatea 9
Densitatea 3,9 — 4,1 g/cm³
Temperatura 2050 °C
de topire 8
 Rubinul

Formula Al2O3 cu impurităţi de Cr

Culoarea Roşu, roşu-brun, roşu-purpuriu – cauzată de impurităţi de crom
Duritatea 9
Densitatea 3,97 - 4,05 g/cm³
9
 Safir

Formula Al2O3 cu impurităţi de Ti, Fe

Culoarea Albastru
Duritatea 9
Densitatea 3,95 — 4,03 g/cm³

10
 • Bauxita AlO(OH) sau Al2O3·nH2O;

• Hidragita – Al(OH)3;

• Aluminiul apare şi în aşa numiţii aluminaţi:

crisoberilul BeAl2O4,
spinelul MgAl2O4,
precum şi criolită Na3[AlF6]. 11
Descoperirea aluminiului, fixată documentar, a avut loc în
anul 1825, când acest metal a fost obţinut pentru prima dată
de către Oersted prin reducerea clorurii de aluminiu anhidre
cu amalgamă de potasiu. Doi ani mai târziu Woehler a
perfecţionat această metodă, folosind potasiu metalic (care mai
târziu a fost înlocuit cu sodiu):
AlCl3 + 3Na  3NaCl + Al
Se observă, că în această reacţie, datorită masei atomice mici şi
a valenţei mari a alumuniului, 23 g de sodiu dau nimai 9 g de
aluminiu.

În 1854 Bunsen şi independent de el Sainte-Claire Deville au

obţinut aluminiu prin electroliza clorurii mixte de sodiu şi
aluminiu topite.

12
Un an important în istoria aluminiului este anul 1886, când
independent unul de altul studentul american Hall şi
inginerul francez Herault descoperă şi brevetează
procedeul de electroliză a aluminei dizolvate în criolită
topită.

Ideea nu era nouă. Încă în anul 1854 Bunsen a expus

părerea despre posibilitatea obţinerii aluminiului prin
electroliza sărurilor lui. Însă eforturile în această privinţă
au fost neroditoare, deoarece sărurile anhidre de aluminiu
erau greu de preparat, iar oxidul are o temperatură de
topire ridicată (2050C). Meritul metodei propuse de Hall
şi Herault constă în aceea, că amestecul de oxid de
aluminiu şi criolită are un punct de topire relativ mic
(980C).
13
Procedeul industrial actual constă în electroliza unei
soluţii de oxid de aluminiu în criolită topită, cu
electrozi de cărbune. În calitate de materie primă
serveşte bauxita, care conţine oxid de aluminiu.
Bauxita este purificata, iar Al2O3 este apoi adaugat
electrolitului de topitura de criolit, în care se dizolva
şi apoi se disociaza. Baia se menţine la circa 1000C
prin căldura dezvoltată de trecerea curentului
electric. La catod, în fundul băii de electroliză se
adună aluminiul topit. În partea superioară a
electrolitului este cufundat anodul. Oxigenul produs
la anod atacă electrodul de carbon, acesta se oxidează,
dând CO, care arde imediat dând CO2. Astfel
electrodul trebuind schimbat frecvent.
14
Procedeul industrial actual

CATOD: Al3+ + 3e- ---> Al(l)

ANOD: 2 O2- ---> O2(g) + 4e-

electroliză
4 Al + 6 O ---> 4 Al(l) + 3 O2(g)
3+ 2-

15
Pentru fabricarea aluminiului se porneşte de la
bauxită, care nu este destul de pură pentru a servi
direct la electroliză. Principalele impurităţi sunt oxizii
de siliciu, fier, titan. Procedeul cel mai întrebuinţat
pentru indepărtarea acestora este procedeul Bayer
1880. În acest procedeu, bauxita, în prealabil
calcinată şi măcinată, este tratată cu hidroxid de
sodiu, în autoclave, la 4 – 6 at şi 170 – 180C.
Oxidul de Al din bauxită trece în soluţie sub formă de
aluminat de sodiu Na[Al(OH)4]. Amestecul se
filtrează, separându-se soluţia de aluminat de sodiu
de hidroxizii de fier şi de combinaţiile siliciului cu
aluminatul de sodiu.
16
 Procesul Bayer de producere a oxidului de aluminiu din bauxită:

T=1200C

În soluţia cu aluminat de sodiu se introduce:

• un curent de oxid de carbon(IV), care precipită hidroxidul de aluminiu:
2Na[Al(OH)4] + CO2 = 2Al(OH)3 + Na2CO3 + H2O
• sau cantităţi mici de Al(OH)3, care amorsează descompunerea aluminatului având rol de germen
de cristalizare pentru separarea hidroxidului de aluminiu:
Na[Al(OH)4] = Al(OH)3 + NaOH
Hidroxidul de aluminiu obţinut se calcinează în cuptoare rotative la 1200C când trece în oxid de
aluminiu: 2Al(OH)3 = Al2O3 + 3H2O
Noroaiele roşii rămase de la separarea hidroxidului de Al conţin în afară de oxizi de fier şi siliciu,
oxid de titan şi oxid de vanadiu, a căror extragere este o problemă luată în cercetare.
17
Producerea aluminei este o ramură avansată a industriei, care conduce la
trecerea la producţia fără deşeuri.
La îmbogăţirea apatitelor se formează deşeuri, care conţin nefelină - (Na2O,
K2O)·Al2O3·2SiO2 sau (Na, K)2[Al2Si2O8]. Aceste deşeuri se utilizează la
obţinerea aliminei, sodei şi potasei. Rezidiuul insolubil de silicat de calciu este
folosit ca materie primă pentru fabricarea cimentului.
La baza prelucrării nefelinei se află următoarele procese:
1. Calcinarea şi aglomerarea nefelinei cu calcar:
(Na2O, K2O)·Al2O3·2SiO2 + 2CaCO3 = 2CaSiO3 + NaAlO2 + KAlO2 + 2CO2

2. Tratatrea cu apă:
NaAlO2 + KAlO2 + 4H2O = Na[Al(OH)4] + K[Al(OH)4]
CaSiO3 este insolubil.
3. Tratarea soluţiei cu oxid de carbon (IV):
Na[Al(OH)4] + K[Al(OH)4] + 2CO2 = NaHCO3 + KHCO3 + 2Al(OH)3

4. Obţinerea oxidului de aluminiu:

2Al(OH)3 = Al2O3 + 3H2O
18
Din soluţia mamă prin cristalizare se obţine separat carbonat de sodiu şi de
 Proprietăţile aluminiului
Substanţa simplă: Metal alb-argintiu, moale
Densitatea: 2,6989 g/cm3
Căldura specifică 0,929 J/g·°C
Conductibilitate electrică 4·10-5 -1·cm-1
Conductibilitate termică 237 W/(m·K)
Temperatura de topire 658 C
Temperatura de fierbere 2500 C
Temperatura de turnare 710-730° C

Temperatura de prelucrare la cald 350-450° C

Contracţie după turnare 1,7%

Potenţial normal de electrod -1,66 V

19
 Proprietăţile chimice ale aluminiului
În seria tensiunilor, aluminiul este situat între Mg si Zn:
Li Cs K Ba Ca Na Mg Al Zn Pb Cr Fe Cd Ni Sn Pb H Cu Hg Pt Au
În toate combinaţtiile este trivalent.
În aer aluminiul se acopera cu o pelicula extrem de fină, practic
monoatomică, dar foarte densă de oxid, care apără metalul de oxidare mai
avansată. Din aceasta cauză suprafaţa lui nu este lucioasa, ci are un aspect
mat. La calcinarea aluminiului fin marunţit, el arde energic în aer. În acelasi
mod se produce şi reactia aluminiului cu sulful. Combinarea cu clorul şi
bromul are loc chiar la temperatura ordinară, iar reacţia cu iodul se produce
la cald. La temperaturi foarte înalte aluminiul se combină direct cu azotul şi
carbonul. El nu reactioneaza însa cu hidrogenul.
4Al + 3O2 = 2Al2O3
2Al + 3S = Al2S3
2Al + 3Hal2 = 2AlHal3
2Al + N2 = 2AlN
4Al + 3С = Al4С3
Sulfura şi carbura de aluminiu hidrolizează complet în apă.
Al2S3 + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2S 20
Al C + 12H O = 4Al(OH) + 3CH
Dacă este îndepărtată pelicula protectoare de oxid, aluminiul
reacţionează energic cu apa:
2Al + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2
Uşor se dizolvă în acizii clorhidric şi sulfuric diluat:
2Al + 6HCl = 2AlCl3 + 3H2
2Al + 3H2SO4(dil) = Al2(SO4)3 + 3H2
Aluminiul este stabil faţă de CH3COOH şi H3PO4.
La încălzire se dizolvă în acizii oxidanţi – sulfuric concentrat şi
azotic diluat şi concentrat:
2Al + 6H2SO4(conc) = Al2(SO4)3 + 3SO2 + 6H2O
Al + 4HNO3(dil) = Al(NO3)3 + NO + 2H2O
Al + 6HNO3(conc) = Al(NO3)3 + 3NO2 + 3H2O
Acizii sulfuric şi azotic concentraţi la rece fac ca stratul
protector de oxid să devină mai gros şi rezistent – aşa numita
pasivare. Aluminiul prelucrat în aşa mod nu reacţionează chiar
şi cu HCl. 21
Fiind un metal amfoter se dizolvă în soluţii de hidroxizi
alcalini, cu degajare intensă de hidrogen şi formarea de
aluminaţi:
2Al + 2NaOH + 6H2O = 2Na[Al(OH)4] + 3H2

22
Combinarea aluminiului cu oxigenul este însotita de degajarea unei
mari cantităţi de caldură, mult mai mari decât în cazul multor altor
metale. Din această cauza, la încalzirea unui amestec format dintr-un
oxid oarecare şi pulbere de aluminiu se produce o reacţie violentă,
care duce la separarea metalului liber din oxidul respectiv. Metoda de
reducere cu ajutorul aluminiului (aluminotermia), descoperita de N.N.
Beketov în anul 1859, se foloseste pe scară mare pentru obţinerea unei
serii de elemente în stare libera (Cr, Mn, V, etc.).
Aluminotermia se foloseste des şi la sudarea diferitelor piese metalice,
în special a îmbinărilor şinelor de tramvaie. Amestecul utilizat
("termitul") este format de obicei din pulberi fine de aluminiu şi oxid
de fier (Fe3O4). El se aprinde cu ajutorul unui amestec de Al şi BaO2.
Reactia fundamentală are loc dupa ecuatia:
8Al + 3Fe3O4 = 4Al2O3 + 9Fe + 795 kcal
când se produce o temperatura de aproximativ 3500° C.
Afara de sudură, termitul se foloseste la retopirea aşchiilor de oţel
(deşeu al industriei metalurgice prelucratoare).
23
 Întrebuinţarea aluminiului

Combustibil solid

Metalurgie, Industria aeronautică

sudarea cu termit

Acoperirea suprafeţei Electrotehnică

metalelor

Piese în construcţii,
Aliaje, adaosuri la aliaje
ambalaj, oglinzi

24
 În industria constructorare de maşini şi în
aviaconstrucţii sunt folosite aliajele aluminiului,
care sunt uşoare, dar au calităţi mecanice înalte:
Duraluminiu 94% Al, 3-5% Cu, 1% Mg, Mn, Fe, Si
Siluminul 85-90% Al, 10-14% Si, 0-1% Na
Aluminiul se întrebuinţează şi ca adaos în diferite
aliaje, pentru a le face mai rezistente la temperaturi
înalte:
Electronul 90% Mg, 10% Al
Cantităţi mari de aluminiu se utilizează ca adaos
(0,02-0,5%) în fierul topit, pentru reducetrea
oxizilor, care împiedică o bună turnare. 25
 Oxid de aluminiu

Formula chimică Al2O3

Masa molară 101.96 g/mol
Temperatura de topire 2050 C
Temperatura de fierbere 2980° C
Densitatea 3.97 g/cm3

26
Oxidul de aluminiu este o masa alba, foarte greu fuzibilă şi
insolubilă în apă.

Manifestă proprietăţi amfotere:

• interacţionând atât cu acizii

Al2O3 + 6H+ = 2Al3+ + 3H2O

• cât şi cu bazele alcaline:

Al2O3 + 2OH- + 3H2O = 2[Al(OH)4]-

27
 Hidroxid de aluminiu
Denumire Hidroxid de aluminiu
Alte denumiri Diaspor, Bayerit
Formula chimică Al(OH)3·xH2O
Descriere scurtă substanţă solidă de culoare albă
Masă molară 78,00 g/mol
Stare de agregare solidă
Densitate 2,42 g/cm3
Punct de topire 300C
Solubilitate slabă (0,0015 g/l) în apă, insolubil în etanol

28
Datorită insolubilităţii Al2O3 în apă, hidroxidul corespunzator acestui oxid
Al(OH)3 nu poate fi obţinut decât pe cale indirectă (pornind de la saruri):
Al3+ + 3OH- = Al(OH)3
El este un precipitat gelatinos voluminos, de culoare albă, practic insolubil în
apă, dar uşor solubil în acizi şi în baze tari:
Al(OH)3 + 3H+ = Al3+ + 3H2O
Al(OH)3 + OH- = [Al(OH)4]-
Hidroxidul de aluminiu are prin urmare un caracter amfoter. Dar atât
proprietăţile bazice, cât şi în special proprietăţile acide, sunt destul de slabe.
Aluminaţii metalelor alcaline sunt uşor solubili în apa, dar din cauza
hidrolizei energice soluţiile lor sunt stabile numai în prezenta unui exces
suficient de alcalii.
Aluminatii care deriva de la baze mai slabe sunt hidrolizati practic complet
în solutie şi de aceea nu se pot obţine decât pe cale uscata (prin topirea Al 2O3
cu oxizii metalelor respective).
La trecerea unui curent de CO2 prin soluţia unui aluminat se precipită
hidroxid de aluminiu:
2[Al(OH)4]- + CO2 = 2Al(OH)3 + CO32- + H2O 29
Prin încălzire hidroxidul de aluminiu pierde treptat apa,
formând hidraţi mai săraci în apă:

OH O
t t
Al OH Al Al2O3
- H2 O - H2 O
OH OH

30
Sărurile care conţin ionul de aluminiu sunt puternic hidrolizate
în soluţii apoase şi au mediu acid:
Al3+ + HOH  Al(OH)2+ + H+
Sărurile acizilor slabi în soluţii apoase hidrolizează complet.
Astfel, de exemplu prin tratarea unei soluţii de sare de aluminiu
cu carbonat de sodiu, se formează hidroxid de aluminiu şi se
degajă CO2:
2AlCl3 + 3Na2CO3 + 3H2O  2Al(OH)3 + 3CO2 + 6NaCl
Carbonatul de aluminiu Al2(CO3)3 nu există în soluţii apoase
deoarece hidrolizează complet:
Al3+ + 3HOH  Al(OH)3 + 3H+
CO32- + 2HOH  H2CO3 + 2OH-
CO2 H2O

31
 Sărurile de aluminiu
Sulfatul de aluminiu se separă de obicei din soluţii sub forma
cristalohidratului Al2(SO4)3·18H2O. Acest sulfat formează cu o
serie de sulfaţi ai metalelor monovalente săruri duble de tipul
MIAl(SO4)2·12H2O. Drept cationi monovalenţi (M) pot intra în
compoziţia lor K+, Na+, NH4+ şi alţii. Fiind perfect stabile în
stare solida, aceste săruri (aşa-numiţii alauni) sunt practic
complet disociate în soluţie în ionii respectivi.
Şi pentru unele metale trivalente (Cr, Fe, V, etc.) se cunosc
sulfaţi de tipul alaunilor.
Cel mai important alaun este KAl(SO4)2·12H2O – piatra acră,
întrebuinţată în cantităţi mari la tăbăcirea pieilor, în vopsitorie
ca mordant pentru ţesăturile din bumbac. În acest caz, acţiunea
lui este bazată pe faptul, că hidroxidul de aluminiu format în
urma hidrolizei se depune pe fibrele ţesăturii în stare fin
dispersată, şi, absorbând colorantul, îl reţine puternic în fibră.32
Combinaţiile aluminiului cu clorul, bromul şi iodul sunt
incolore şi uşor fuzibile. Ele sunt substanţe foarte reactive şi se
dizolvă uşor atât în apă, cât şi în solvenţi organici. Reacţia
halogenurilor anhidre cu apa este însoţită de degajarea unei
cantităţi mari de caldură. Toate aceste combinaţii sunt
puternic hidrolizate în soluţie. Fiind destul de volatile chiar în
condiţii obişnuite fumegă în aer (datorită hidrolizei).

Halogenurile de aluminiu formează cu halogenurile unor

metale monovalente combinaţii complexe în special de tipul
M3[AlF6] si M[AlCl4].

Tendinţa de a da reacţii de adiţie este foarte pronunţată la

halogenurile cercetate, în special la AlCl3. Acestei proprietăţi i
se datorează utilizarea ei cea mai importantă în tehnică - drept
catalizator la prelucrarea petrolului şi în diferite sinteze
organice.
33
Sulfura şi carbura de aluminiu, care hidrolizează complet în
apă, sunt folosite pentru obţinerea metanului şi a
hidrogenului sulfurat:
Al2S3 + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2S
Al4C3 + 12H2O = 4Al(OH)3+ 3CH4

Ultramarinul este un pigment albastru bine cunoscut, care se

întrebuinţează în stare de pulbere pentru înălbăstrirea
ţesăturilor. Din punct de vedere a compoziţiei chimice el este
un produs de combinare a Na2S3 cu alumosilicatul
Na2Al2Si2O3. Se obţine prin încălzirea unui amestec de argilă,
sulf şi sodă cu o cantitate mică de zahăr.
34