Sunteți pe pagina 1din 2

INTERDEPENDENŢA EREDITATE-MEDIU-EDUCAŢIE

Instit. CUCU RAMONA

Rezultatul cercetărilor psihologice, biologice şi a anumitor concepţii filosofice a


conturat ideea că ereditatea, mediul şi educaţia sunt principalii factori ai dezvoltării
psihice. Raportul dintre înnăscut şi dobândit, dintre datul ereditar şi influenţa mediului
reprezintă o problemă fundamentală a psihologiei dezvoltării.
Ereditatea reprezintă însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o
generaţie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului
şi individului. Predispoziţiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârstă sau
pot rămâne în stare latentă pe tot parcursul vieţii individului în absenţa unor factori
activizatori. Unele aspecte ale vieţii psihice sunt puternic determinate ereditar
(aptitudinile, temperamentul, emotivitatea), iar altele mai puţin (atitudinile, caracterul,
voinţa). Zestrea ereditară este o premisă naturală a dezvoltării, cu acţiune probabilistă,
oferind fie o ereditate normală ce trebuie valorificată, fie o ereditate deficitară ce poate fi
compensată în diverse grade.
Ca şi ereditatea, acţiunea factorilor de mediu este tot una de factură aleatorie,
probabilistă, putând fi, în egală măsură, o şansă a dezvoltării sau un blocaj al acesteia.
Mediul este asimilat prin învăţare şi educaţie.
Factorul determinant al formării personalităţii îl reprezintă educaţia. Aceasta
controlează şi organizează influenţele mediului asupra individului şi le adaptează la
particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia. Cu alte cuvinte, educaţia face
legătura şi mediază între potenţialitatea de dezvoltare, propusă de ereditate, şi oferta de
posibilităţi ale mediului. Educaţia armonizează interacţiunea ereditate – mediu şi creează
un climat favorabil actualizării potenţialităţilor genetice, fapt pentru care putem spune că
educaţia este o activitate umană specializată în dezvoltare. Educaţia, care include un
sistem complex de acţiuni şi influenţe de natură formativă şi informativă, are un rol
hotărâtor în dezvoltarea psihică şi în formarea personalităţii umane. Personalitatea umană
este unică, originală şi irepetabilă. Ea apare şi se formează în cadrul unui proces complex
de asimilare şi prelucrare de informaţii, proces ce poartă numele de învăţare.
Mediul, ca şi educaţia, influenţează individul între limitele stricte pe care le
trasează ereditatea. Cu toate acestea, parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre
un copil că în absenţa acţiunii factorului „educaţie“, acesta ar rămâne un simplu candidat
la umanitate.
Educaţia optimizează raporturile interacţionale ale factorilor ereditari cu
ansamblul factorilor de mediu, în vederea asigurării unor influenţe cât mai benefice
asupra devenirii şi dezvoltării personalităţii umane. Educaţiei îi revine însă rolul
conducător în formarea şi dezvoltarea personalităţii, deoarece organizează într-o manieră
optimă influenţele factorilor de mediu, depistează predispoziţiile ereditare, le diferenţiază
şi le grăbeşte intrarea în funcţiune, suplimentându-le forţa, şi creează premisele interne
favorabile acţiunii prielnice anumitor factori externi.
Putem afirma că acţiunea de modelare a omului se realizează pornind de la
potenţialul ereditar, la care se adaugă influenţa factorilor de mediu şi educaţie. Procesul
dezvoltării umane se sprijină pe terenul eredităţii, îşi extrage conţinuturile din date
furnizate de mediul socio-cultural şi este ghidat de educaţie.
Bibliografie:

Nicola, I., Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1994


Panţuru, S., Fundamentele pedagogiei, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov, 2006

Evaluare