Diversitatea de viziune in poezia

interbelica
Epoci culturale vizate:

PERIOADA INTERBELICA
Coordonate:
• Perioada interbelica reprezinta o etapa de
efervescenta creatoare pentru poezie, care
dobandeste “o constiinta de sine, si, deci, o existenta
proprie” (Nicolae Manolescu).
• Ca urmare a tensiunii intre originalitatea spiritului
creator al unei generatii de poeti valorosi si
orientarile literare/culturale dominante in
epoca(modernismul, traditionalismul, avangarda),
poezia romana se innoieste si cunoaste o diversitate
tematica, stilistica si de viziune.
Opinii despre tema propusa
• “Se poate afirma ca, pana dupa Primul Razboi
Mondial, tot ceea ce se opune poeziei este altceva
decat poezie, caci poezia nu are un interior, un
spatiu propriu destul de larg incat sa faca
posibile mai multe sensuri ..[..] poezia are acum
o constiinta de sine si, deci, o existenta proprie,
dupa legi care sunt numai ale ei, o evolutie, o
miscare previzibila in timp.”
(Nicolae Manolescu, Metamorfozele
poeziei)
• “Actiunea modelatoare a operelor lasate de Arghezi,
Barbu, Blaga va fi indelungata, cei trei scriitori
ramanand, pana astazi, clasici ai modernismului
poetic romanesc, nu doar in sensul exemplaritatii, ci
si in acela( mai profitabil in dezvoltarea literaturii)
al stimularii energiilor creatoare vizand
diferentierea[..] Provocatoare la data aparitiei,
operele lor au devenit in timp, elemente de
stabilitate in sistemul complex al poeziei nationale.”
(Mircea Scarlat, Istoria poeziei romanesti III )
• Ca urmare a manifestarii simbolismului si a
teoretizarii sincronismului de catre E.Lovinescu, dar
si datorita unor autori cu o puternica individualitate
creatoare,in perioada interbelica poezia dobandeste
o “constiinta de sine si,deci, o existenta proprie”
(Nicolae Manolescu).Modernismul,traditionalismul
sunt orientari literare si culturale care pot oglindi
experientele si varietatea lirismului interbelic, dar
care nu definesc in mod exclusiv creatia marilor
poeti ai vremii, unde co-exista tendinte diverse,
expresie a tensiunii intre originalitatea spiritului
creator si orientarile dominante in cultura vremii.
• Experienta simbolismului, numit de Nicolae
Manolescu “cel dintai curent poetic”, pregateste
aparitia poeziei moderne, care “are o constiinta
de sine si, deci, o existenta proprie”, atat prin
modificarile tematice (introduce poezia
citadina), de limbaj(se cultiva versul liber) , cat si
de viziune( lipsa transcendentei impune o
anumita relatie a poetului cu lumea).Conceperea
si construirea volumului de versuri ca un intreg
semnificativ, prefatat si chiar incheiat de o arta
poetica reprezinta o dovada a “constiintei de
sine” a poeziei moderne.
Lirica lui George Bacovia, poet simbolist prin
excelenta( ca tehnica si sensibilitate), se
distanteaza de aceea a primelor sale doua
volume, prin transformarea elementelor
simboliste in manierism, prin exprimarea unui
sentiment de alienare sau de indiferenta.Traseul
discursului liric bacovian, de la o poezie
sugestiva la simbolismul manierist si la
tranzitivitate, este chiar drumul poeziei
moderne.
• Modernismul romanesc este sustinut de numeroase publicatii
ale vremii, dar se constituie ca doctrina estetica in lucrarile lui
Eugen Lovinescu, fiind promovata de acesta prin intermediul
revistei si al cenaclului “Sburatorul”.
• In esenta, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea ca exista
un spirit al veacului(saeculum), care determina, in ansamblu,
sincronizarea culturilor europene, prin accelerarea schimbului
de valori.Conform principiului sincronismului, sunt necesare
unele mutatii de ordin tematic si estetic, care sa indeparteze
literatura romana de traditionalismul samanatorist si
gandirist si sa o inscrie in modernitate.Cu privire la poezie,
aceste mutatii privesc trecerea de la tematica preponderent
rurala la una de inspiratie citadina, evolutia de la epic la liric,
subiectivismul, intelectualizarea emotiei.
• Diversitatea de viziune poate fi sesizata in opera
fiecaruia dintre “clasicii modernismului”,
Arghezi, Blaga si Barbu.
Lucian Blaga
• Motivul poetic al luminii apare ca simbol al cunoasterii si al iubirii
in volumul de debut, fiind recurent in intreaga opera.Cele doua
concepte filozofice originale ale poetului-filozof, Lucian Blaga:
cunoasterea luciferica si cunosterea paradisiaca sunt transpuse in
arta poetica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, prin opozitia
dintre metafora “lumina mea” ( cunoasterea poetica, de tip intuitiv)
si “lumina altora”( cunoasterea de tip rational, logic). Incipitul si
finalul artei poetice sugereaza atat atitudinea poetica de cunoastere
fata de tainele lumii, cat si temele majore ale creatiei poetice: “Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/ […]/ caci eu iubesc/ si flori si ochi
si buze si morminte”.
• Poezia inseamna intuirea in particular a universalului si este un act
de iubire.Metaforele enumerate sugereaza temele liricii
blagiene,imaginate ca petalele unei corole uriase care adaposteste
misterul lumii: “flori”- viata/efemeritatea/frumosul, “ochi”-
cunoasterea/contemplatia poetica a lumii, “buze”- iubirea/rostirea
poetica, “morminte”- tema mortii/eternitatea.
Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(1919)
Tudor Arghezi
• In “Testament”, poezie din volumul de debut “Cuvinte
potrivite”(1927), autorul anunta optiunea sa pentru estetica
uratului, o categorie a liricii moderne, introdusa de Charles
Baudelaire in volumul “Les Fleurs du Mal”.Arghezi considera ca
orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat, grotesc
sau sublim, poate constitui material poetic: “din bube, mucegaiuri si
noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”.
• Volumul “Flori de mucigai”(1931) se realizeaza in viziune moderna,
determinata de estetica uratului, atat la nivel tematic(universul
poetic inspirat de lumea inchisorilor), cat si ca registru stilistic( cu
elemente argotice si populare).Portretele individuale( Tinca, Rada,
Ion, Fatalaul) sau colective( Galere, Cina, Mortii) ale unei umanitati
decazute releva dualitatea atitudinii poetice , care surprinde in
acelasi timp brutalitatea si candoarea, caderea si cloipa de
gratie.Arta poetica din acest volum, “Flori de mucigai”, concentreaza
o serie de categorii negative ale poeziei moderne: estetica uratului,
transcendenta goala, crestinismul in ruina, timpul crepuscular.
Tudor Arghezi
Testament
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
Ion Barbu
• O alta cale a modernismului alege poetul-matematician Ion Barbu, care opteaza pentru
ermetism (expresie a unei tendinte de ascundere, de incifrare a sensului poeziei printr-o
exprimare care presupune o initiere a cititorului; ermetismul solicita intelectual in procesul
descifrarii textului literar si mai putin afectivitatea) si poezia pura, concepte utilizate initial
despre poezia lui Mallarme.
• In acest sens, in arta poetica “Joc secund” (“Din ceas, dedus…”), cuvantul “joc” din titlu
sugereaza “o combinatie a fanteziei, libera de orice tendinta practica”, iar asocierea
adjectivului “secund” plaseaza jocul in zona superioara a esentelor ideale.
• In aceasta arta poetica moderna (ermetica), G. Calinescu surprinde aspecte legate de sensul
poeziei, dar si de rolul poetului: “Aceste doua strofe sunt insasi definitia poeziei: Calma
creasta a poeziei este scoasa (dedusa) din timp si spatiu, adica din universul real (din ceas),
nu este un joc prim, ci un joc secund, o imagine ireala intr-o apa sau intr-o oglinda. Poetul
nu traieste la zenit, simbolul existentei in contingent, ci la nadir, adica in interior, in eul
absolut, care nu e efectiv, ci numai latent. Poezia este un cantec de harfe, rasfrante in apa,
sau lumina fosforescenta a meduzelor care sunt vazute numai pe intuneric, adica atunci
cand ochii pentru lumea intinsa se inchid”.
• Asadar, poezia pura, ermetismul – directia modernista abordata la noi de Ion Barbu –
reprezinta “cea mai violenta reactie impotriva literaturii declamatorii”; “lirica moderna
constrange limbajul la functia paradoxala de a exprima si de a ascunde sensul in acelasi
timp “ (Hugo Friedrich)
Joc secund

de Ion Barbu

Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste
În grupurile apei un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi,
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
George Bacovia
• Critica recenta subliniaza ca G. Bacovia depaseste estetica simbolismului, mai ales prin
viziunea novatoare, care impinge experientele poetice pana la ultimele consecinte.
Manolescu vorbeste despre antisimbolism, iar Mircea Cartarescu vede in Bacovia din
ultimele volume un precursor al postmodernismului: “versuri prozaice, plate,
destructurate, pline de inserturi livresti, […] sintagmele orale, lipsa totala a metaforei, a
incifrarii, a sensului secund, configureaza o poezie gestuala, a improvizatiei, aleatoriului,
accidentalului”.
• Viziunea crepusculara, discursul liric restrans la un numar minim de cuvinte, cromatica
obsedanta, dominata de non-culori (alb-negru), inlocuirea muzicalitatii simboliste cu
principiul disonantei sau cu notarea sunetelor dizarmonice si a zgomotelor stridente,
reluarea obsesiva a unor cuvinte-cheie, toate dovedesc o intuitie artistica exceptionala.
Obscuritatea, spaima, atractia de neant, instrainarea, grotescul, anormalitatea, boala sunt
categorii negative ale liricii moderne, existente in opera lui George Bacovia.
• Desi n-a avut vocatie de teoretician, poeziile initiale din volumele omonime “Plumb” (1916)
si “Cu voi” (1930) au rol de arta poetica simbolista, respectiv, modernista. Ultima reia
conventiile (conditia geniului insingurat, antiteza geniu-lume, retorismul constructiilor
exclamative), nu sensibilitatea romantica, intr-un text poetic fragmentat, care exprima un
sentiment de blazare, alienare: “ O, genii intristate care mor / In cerc barbar si fara
sentiment, - / Prin asta esti celebra-n Orient, / O, tara trista, plina de humor…”.
George Bacovia
Plumb
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.
Concluzie
• Oscilatia intre viziunea poeziei din secolul al
XIX-lea si noua estetica (a uratului), intre versul
liber si prozodia clasica, traditionalismul tematic
in formule moderne, variatia registrelor stilistice
in aceeasi opera (religios, popular, argotic),
imbogatirea limbajului poetic cu noi domenii
lexicale (filozofic, teologic, argotic) sunt trasaturi
ale liricii interbelice care coexista fie in epoca, fie
in opera aceluiasi poet.
 GRUP DE LUCRU

Alina Vieriu
Ioana Humulescu
Ioana Turceanu
Sebastian Timisescu
Adrain Nastasa

Colegiul National “Stefan cel Mare”, Tg.Neamt

An scolar 2009 - 2010