UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

MANAGEMENTUL INFORMATIC AL RESURSELOR

UMANE

TGS. SISTEME CIBERNETICE. CIBERNETICA ORGANIZAŢIILOR

MASTER
2010

Autor:
Prof.univ.dr.ing.Titi PARASCHIV
 OBIECTIVELE CURSULUI

 Însuşirea conceptului de management Utilizarea sistemelor informatice

în MRU
al organizaţiilor

Funcţiile şi operaţiile
MIRU
Utilizarea Reţelelor de
calculatoare în MRU

MANAGEMENTUL
INFORMATIC
AL RESURSELOR
UMANE
Studii de caz privind Utilizarea principiilor TGS
operaţiile MRU în MRU

Formarea deprinderilor privind aplicarea Proceduri, legislaţie şi

principiilor managementului ştiinţific norme privind MIRU
în conducerea eficace a organizaţiilor
 TGS. SISTEME CIBERNETICE. CIBERNETICA ORGANIZAŢIILOR

Management. Funcţii, metode şi tehnici de management

Previziunea, organizarea, coordonarea, controlul şi evaluarea

Fundamentarea deciziilor utilizând mijloace IT&C

Metode şi tehnici de management informatic

CURSURI MIS. Management Information System

Managementul informatic al Resurselor umane

Sisteme informatice în MRU. ERP, SCM şi CRM

Arhitectura sistemelor informatice pentru MRU. Sisteme expert

Istoricul ştiinţelor bazate pe sisteme informaţionale

1. Etapa de pregătire a teoriilor (până în 1948)

2. Etapa consolidării teoriilor bazate pe informaţie

3. Fondatorii ciberneticii (1948-1960)

4. Inovatorii (1960-1985)-Cibernetica de ordinal doi

Aparitia şi dezvoltarea Ştiinţelor Complexitatii

Cibernetica de ordinul trei
1985-2000

Redefinirea ciberneticii. Neocibernetica-ştiinţa SII 2000-2009

 TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR. SISTEMICA

Precursori:

1. Aristotel: întregul este mai mult decât suma părţilor

sale;
2. Disputa mecanicişti versus vitalişti privitor la esenţa
viului – sec XIX;
3. Biologii organismici:
Unitatea de analiză trebuie să fie organismul în întregul
său;
Organismul prezintă proprietăţi ce nu pot fi regăsite la
nici o componentă a sa.
 Analitic şi sistemic

Sunt două direcţii de dezvoltare a ştiinţei:

-specializarea;
-unitatea ştiinţei.
Datorită volumului de cunoştinţe acumulat, ştiinţa
modernă a fost nevoită să se fragmenteze.
Rezultat: fracturarea, intrarea în criză a ştiinţei;
Fiecare ştiinţă are propriul demers ştiinţific, propriul
limbaj, şi-a creat propriul univers investigaţional;
Ideile despre organisme pot fi extinse la orice entitate
complexă–SISTEM-Entropia;
Sistemica descoperă general valabilul şi aplicabilul.
 Ludwing von Bertalanffy

1954 – înfiinţarea Society for General Systems Theory

Ludwig von Bertalanffy, Kenneth Boulding, Anatol Rapoport, Ralph
Gerard
1957 – redenumită Society for General Systems Research (SGSR);
- în prezent International Society for Systems Sciences (ISSS)
www.isss.org
Scopurile iniţiale ale SGST:
1.Investigarea izomorfismului dintre conceptele, legile şi modelele
diferitelor ştiinţe; transferul conceptelor dintr-un domeniu în altul;
2. Încurajarea dezvoltării unor modele teoretice în domenii în care
acestea lipsesc;
3. Minimizarea redundanţei, a paralelismului în efortul teoretic
desfăşurat în diferitele câmpuri de activitate şi cercetare;
4. Promovarea unităţii ştiinţei prin ameliorarea comunicării dintre
oamenii de ştiinţă şi specialişti.
Ramificaţii ale sistemicii
 COMPONENTELE SISTEMICII

FILOSOFIA TEORIA METODOLOGIA APLICAŢII ALE

SISTEMICĂ SISTEMELOR SISTEMICĂ SISTEMICII
 Filosofia sistemică

Ontologic, din perspectivă sistemică, lumea este un

întreg organizat, structurat, holonic, cu interacţiuni şi
interdependenţe;
Epistemologic, sistemica re-orientează gândirea,
cunoaşterea după o paradigmă sintetică, dinamică, ne-
liniară;
Baza ontologică a existenţei, obiectul, nu
reprezintă baza fiinţării în sistemică.

Conceptul fundamental al gândirii sistemice îl reprezintă

relaţiile conectoare, conexiunile, interacţiunile;
În ultimă instanţă, lucrurile, entităţile sunt, intern, relaţii
 Teoria sistemelor
 TS reprezintă un ansamblu de concepte,
principii şi axiome aplicabile sistemelor,
indiferent de natura lor fizico-chimică sau
informaţională;
 TS reprezintă o teorie a totalităţii, a
întregului dinamic;
 TS este aplicabilă organismelor,
organizaţiilor, sistemelor tehnice,
informaţionale, biologice, sociale, juridice;
 TS este o ştiinţă fenomenologică.
 Metodologia sistemelor
 MS vizează selectarea, dintr-o largă paletă de
abordări, metode şi instrumente adecvate, a
tipologiei sistemului analizat, a scopului şi
naturii cercetării şi situaţia problemei
specificate.
 MS are două domenii de investigare:
 Studiul metodelor prin care analizăm sistemele şi
producem cunoaşterea sistemică;
 Identificarea şi descrierea metodelor şi
instrumentelor ce ţin de aplicarea teoriei şi gândirii
sistemice în analiza, proiectarea şi dezvoltarea
sistemelor complexe.
 Aplicaţii ale sistemicii
Desemnează utilizarea abordărilor, modelelor,
metodologiilor, metodelor, instrumentelor sistemicii
într-un context funcţional specific.
Un sistem social implică selectarea, delimitarea:
-abordării modelului metodologiei metodelor
instrumentelor care îi sunt adecvate;
-tipolologiei sistemului supus analizei;
-domeniului specific de investigare: descrierea,
analiza, proiectarea, dezvoltarea, gestiunea
sistemului virtual şi simulări pentru compararea cu
cel real.
 Diferenţe sistem - mulţime
Componentele sunt O colecţie (grămadă) de
interconectate, funcţionând ca un componente
întreg
Se schimbă (diminuează, Proprietăţile esenţiale nu se
distruge sau dezvoltă) dacă se schimbă la adăugarea sau
elimină sau adaugă componente. eliminarea unor componente

Modul de aranjare a Modul de aranjare a părţilor nu

componentelor este de o prezintţ importanţă
importanţă crucială
Părţile sunt conectate şi Părţile nu sunt conectate şi pot
"lucrează" împreună funcţiona şi separat

Comportamentul depinde de Eventualul comportament

structura globală. Schimbarea depinde de mărime sau de
structurii atrage schimbarea numărul de componente din
comportamentului mulţime
 Definiţii ale sistemului
Ansamblu de elemente aflate în interacţiune (L. von Bertalanffy)
2. Ansamblu de elemente identificabile (ce dispun de atribute proprii)
împreună cu relaţiile dintre ele, ansamblu demarcat pentru care se
pot defini, de o manierţ discreţionară, frontierele, graniţele sale (Le
Moigne);
3. Un set de obiecte, împreună cu relaţiile dintre ele şi dintre atributele lor,
ce este conectat cu mediul în care se află într-o asemenea manieră
astfel încât formează un întreg;
4. Un ansamblu de elemente aflate în interacţiune dinamică, organizate în
funcţie de atingerea unui obiectiv (deRosnay);
5. Mulţimea de elemente între care există legături mai puternice, mai
stabile şi mai necesare decât între celelalte elemente din mediu
(Restian);
6. Ansamblu de componente între care există legături şi care "posedă" un
observator;

7. Entitatea care îşi menţine existenţa şi funcţiunile ca întreg prin

intermediul interacţiunilor dintre părţile sale (Joseph O'Connor)
 Conceptele fundamentale ale TGS

1. Inter-relaţiile şi interdependenţele dintre

obiectele, atributele şi evenimentele sistemului;
2. Holismul - nivel de ansamblu, o viziune
unificatoare - componente aflate în interacţiune.
3. Orientarea pe obiective;
4. Intrări şi ieşiri. Orice sistem este supus acţiunii
mediului în care se află, acţiune care se
manifestă sub forma intrărilor. Rezultatele
proceselor din sistem constituie ieşirile.
5.Transformare - ansamblul proceselor prin care
din intrări se obţin ieşirile.
 Conceptele fundamentale ale TGS

6. Entropie - starea în care se găseşte un

sistem ce prezintă componente
dezorganizate; pentru organizaţii, entropia
maximă înseamnă reducerea la zero a
necesarului de informaţii pentru gestiunea
sistemului, adică totala dez‑organizare.
7. Reglare. Pentru atingerea obiectivelor
propuse, un sistem trebuie să-şi adapteze
permanent comportamentul (starea
componentelor şi a proceselor).
 Conceptele fundamentale ale TGS

8. Ierarhie. Sistemele sunt, în general, entităţi

complexe alcătuite din subsisteme, care
sunt, la rândul lor, sisteme – recursivitate;
9. Diferenţiere. Funcţiile sunt îndeplinite de
(sub) unităţi specializate;
10. Echifinalitate. Un acelaşi obiectiv, sau
stare finală, poate fi atins chiar dacă se
porneşte de la stări iniţiale diferite.
 Evaluarea unui sistem

Eficacitatea - gradul în care sistemul şi-a atins

obiectivele. Să faci ce trebuie.
Eficienţa – volumul resurselor pe care sistemul le-
a consumat pentru a-şi atinge obiectivele cu
eficacitatea constatată. Să faci cum trebuie.
Un sistem poate fi:
 eficace şi eficient;
 ineficace şi ineficient;
 eficace şi ineficient;
 eficient şi ineficace.
 Proprietăţi emergente

 Sistemele prezintă proprietăţi emergente

care nu pot fi regăsite în nici una dintre
componentele lor;
 Este imposibil să se prognozeze proprietăţile
unui sistem, pornind de la analiza individuală
a fiecărei componente;
 Analizând sistemul pe componente,
proprietăţile emergente se pierd, deoarece
acestea ţin de organizarea sistemului.
 Analiză şi sinteză

Cele două abordări nu se exclud.

Prin analiză dobândim cunoaştere.

Prin sinteză putem înţelege, dobândim
înţelepciune.
Clasificări ale sistemelor (după Boulding)
 Clasificarea LeMoigne - 1

Nivel 1: Sistemul este pasiv şi fără activitate: o

piatră, o riglă etc.
Nivel 2: Sistemul este activ şi transformă
obiecte, având o miscare sau funcţionare
predeterminată: o presă hidraulică, un bec
electric etc.
Nivel 3: Sistemul este activ şi reglat; prezintă
anumite reguli de comportament, fiind alcătuit
dintr-o componentă operativă, numită procesor
activ, cuplată fizic cu o altă componentă pe
post de regulator.
 Clasificarea LeMoigne - 2

Nivel 4 Nivel 5
Obiective Proces decizional
Obiective

Procesor de Procesor
informaţii decizional
fluxde
informaţii

Procesor Procesor
activ activ
intrări ieşiri intrări ieşiri

informaţii dedecizie
informaţii dereprezentare
 Clasificarea LeMoigne - 3
Nivel 6 Nivel 7
Proces decizional Obiective Sistemdeconducere
Obiective

Sistem
Procesor informaţional
decizional
Proces de
memorare

Memorie

Sistem
operant

Procesor
activ
ieşiri intrări ieşiri
intrări

informaţii dedecizie
informaţii dereprezentare
 Clasificarea LeMoigne - 4
Nivel 8 Sistemdeconducere
Nivel 9
Obiective Obiective Sistemdeconducere

Generator de
informaţiesimbolică Sistemdefinalitate
Sistemde
modelare-concepţie
Sistemde
modelare-concepţie
Sistemdedecizie

Sistemdedecizie

Sistem Sistem
informaţional informaţional

Sistem Sistem
operant operant

ieşiri intrări ieşiri

intrări

informaţii dedecizie
informaţii dereprezentare
 Cibernetica. Sisteme cibernetice
 Definitii:
 • Norbert Wiener – ştiinta comenzii si comunicarii la
 fiinte si masini;
 • Academia Franceza – disciplina care se ocupa de
 recunoasterea, analiza, compararea unor structuri
 abstracte si relatii functionale, mai ales a celor care au rol;
 Ştiinţa ce studiază comanda si reglajul, in medii complexe,
animate(fiinţe) si inanimate(maşini), independent de suportul
lor material
 • W. Ross Ashby – punctul de vedere nou al ciberneticii
consta in aceea ca ea nu intreabă ce este o masină, ci
 ce face ea. Avionul nu imită pasărea ci modelează funcţia
de zbor.
 CONCEPTUL DE SISTEM

O biectiv ϕ t=ϕ i+ϕ e, unde:

ϕ i reprezintă fluxul de intrare;
S istem u l M ed iu l ϕ e reprezintă fluxul de ieşire;
S E x teriorM e ϕ t reprezintă fluxul total;
Dacă ϕ t=0, sistemul este închis; Dacă ϕ t≠0,
P erete sistemul este deschis; Cu cât ϕ t este mai mare
ϕi ϕe S ep arato r cu atât sistemul este mai evoluat..
(fro ntieră) Starea sistemului este dată de valoarea
mărimilor parametrilor ce caracterizează
sistemul, adică structura şi conexiunile.
Starea iniţială este dată de valoarea mărimilor
parametrilor ce caracterizează sistemul la
momentul t=t0.
U Y
S Procesul este un cuplu de stări intre starea
iniţială si starea finală.
Procesele sunt:
- Posibile
U = (u1, u2 , u3 ,...,u p ) → − variabile− de − int rare,− u ∈ U ⊂ R p
- Reversibile
- Imposibile
Y = ( y1, y2 , y3 ,..., yn ) → variabile de iesire, y ∈ Y ⊂ R n
- Ireversibile
- Ciclice
 Istoric

 ● Prima mentiune a termenului “Cibernetica”:

– Platon, “Legile” - in contextul studiului auto-guvernarii
unor grupuri de oameni;
 ● Primul sistem artificial cu reglare automata:

– Ceasul cu apa al lui Ktesibios – nivelul de apa in

rezervor măsura trecerea timpului; era mentinut constant
cu ajutorul unui plutitor;
 ● Anii 1700 – motorul cu abur al lui Watt – prevazut cu o
valva de reglare a vitezei (mecanism de feedback).
 Fondatori

 Norbert Wiener- împreună cu John

Bigelow – dispozitiv de reglare a tirului
artileriei antiaeriene;
 Rosenblueth – medic (Harvard);
Fenomen similar de oscilaţie controlată –
şi la maşină (aparat) şi la om – ideea
că maşinile şi oamenii sunt guvernate
de aceleaşi principii şi legi funcţionale.
 Definiţii

N. Wiener: cibernetica se ocupă de controlul şi

comunicarea în fiinţele vii şi maşini
Alte definiţii:
 ştiinţa legilor generale ale comenzii în natură,
societate, la organismele vii şi maşini;
 ştiinţa care se ocupă cu studiul conducerii şi reglării
sistemelor complexe;
 Cibernetica-stiinţa organismelor;

 Cibernetica-ştiinţa manipulării informaţiei;

 Cibernetica-ştiiţa roboţilor.
 Definiţii
 Gregory Bateson:
Cibernetica este o ramură a matematicii care se
ocupă cu problemele controlului, recursivităţii şi
informaţiei; Cibernetica e concentrată pe restricţii
(nu pe cauze);
 Fred Steier:

Diferenţa esenţială dintre sistemică şi cibernetică

ţine de ierarhie. Pentru sistemică ierarhia
reprezintă un ingredient fundamental care explică
evoluţia sistemelor; “Logica” ciberneticii este mai
puţin ierahică, şi mai mult contextuală, circulară,
mutuală, auto-referenţială.
 Stafford Beer:

Cibernetica - ştiinţa organizării eficiente

● 1948: NORBERT WIENER - Cibernetica sau ştiinţa comunicării şi
comenzii la fiinţe şi maşini; (cibernetica este definita ca stiinta)
1948, Cybernetics: Or the Control and Communication in the Animal and
the Machine. Paris, France: Librairie Hermann & Cie, and Cambridge, MA:
MIT Press.Cambridge, MA: MIT Press.

● 1948: CLAUDE SHANNON - Teoria matematică a comunicaţiei

C.E. Shannon, "A Mathematical Theory of Communication", Bell System
Technical Journal, vol.
27, pp. 379-423, 623-656, July, October, 1948
 Istoricul ciberneticii
 L. von Bertalanffy – Teoria generala a
sistemelor;
 W. Ross Ashby – Teoria sistemelor
complexe;
 J. von Neumann – Automate celulare;
 W.S. McCulloch – Retele neurale;
 Problematica ciberneticii
Studiul SISTEMELOR din punct de vedere al:
➔ Fluxului informational;
➔ Relatiilor de comanda si control.
Sistem = ansamblu de componente, intre care exista relatii
functionale:
➔ Sisteme mecanice, electrice;
➔ Sisteme biologice;
➔ Sisteme informatice;
➔ Sisteme economice;
➔ Sisteme sociale;
➔ Sisteme informaţionale.
Distinctia de alte ştiinţe nu consta în obiectul de studiu ci
în metoda de studiu
 Organizaţia-sistem cibernetic

Rezultat al următoarelor modele:

Peter DRUCKER, Norbert WIENER, Jay FORRESTER

Fe-Mediul exterior. Piaţa, furnizori, parteneri, clienţi

Fb-Feed-before
Analiza evoluţiei pieţei, Marketing,
Adaptabilitate

INPUT TRANSFORMATOR DE FUNCŢIIF(Fi, Fe) OUTPUT

Fi-Funcţii de intrare
Resurse
ORGANIZAŢIA Fe-Funcţii de ieşire
Servicii
Construcţie instituţională (Structurală, funcţională)

Retroacţiune
Feed-back-Control
 METODA CIBERNETICĂ
MODELAREA SISTEMELOR
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
(creier şi măduva spinării)

procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMU SISTEMUL
L NERVOS
NERVOS VEGETATIV
SOMATIC (simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
Sensory receptors MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(in eyes, nose, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
 Teorii ale sistemelor

1945-1955 Teoria Generală a Sistemelor-Ludwig von Bertalanfy, în lucrarea sa

General Systems Theory pune bazele noii teorii

1948-1955 Cibernetica (W.Ross Ashby, Ştefan Odobleja, Norbert Wiener

Teoria matematică a comunicării şi controlului sistemelor prin reglarea prin
Retroacţiune (feedback)-Teoria controlului
Evoluţie în timp

1970 Teoria catastrofelor (René Thom, E.C. Zeeman), ramură a

matematicii care se ocupă de ramificaţiile sistemelor dinamice clasificând
fenomenele caracterizate prin schimbări bruşte de comportament ce
decurg din schimbările mici ale mediului

1980 Teoria haosului (David Ruelle, Edward Lorenz, Mitchell Feigenbaum,

Steve Smale, James A. Yorke) Teorie matematică a sistemelor dinamice
neliniare care descrie ramificaţiile, atractorii stranii şi mişcările haotice
1990 Sisteme adaptative complexe (CAS) (John H. Holland, Murray Gell-Mann,
Harold Morowitz, W. Brian Arthur) o nouă ştiinţă a complexităţii care descrie emergenţa,
adaptarea şi autoorganizarea. Ea se bazează pe factori şi simulările pe calculator şi
include multi-agent systems (MAS) care a devenit o unealtă în studiul social şi al
sistemelor complexe. Sistemele adaptative complexe complex adaptive systems (CAS).
 Feedback negativ simplu

Domeniul acţiunii Domeniul analizei

Domeniul
Date/informaţii Receptare, conţinutului
MEDIU
prelucrare date procesului
(CE ?)

Buclă Buclă secundară Informaţii

primară (de control) (semnale)

Bloc de control Domeniul

SISTEM procesului
Decizii/comenzi Proces decizional (CUM ?)
 Problema feedback-ului negativ simplu

Conexiunea inversă negativă simplă- elementul

central al ciberneticii de ordin I.
Nu face nici o referire la modul în care sunt fixate
obiectivele şi cum sunt luate deciziile cu privire la
strategiile, politicile şi activităţile organizaţiei.
În practică, analiza evoluţiei unui sistem poate să semnaleze
necesitatea modificării modelului mental al sistemului, a
mecanismului decizional, a strategiei şi structurii
organizaţiei, ceea ce este mai mult decât adaptare
(feedback negativ simplu).
Feedback negativ-adaptare, homeostază.
 Feedback negativ dublu
[double loop]

 Element fundamental în procesul de învăţare;

 Stă la baza schimbărilor în abordarea sistemului;
 Asigură modificarea modelului de funcţionare al
unei organizaţii;
 Permite identificarea unor noi legături dintre
diferite componente ale sistemului;
 Permite schimbarea politicii şi chiar a structurii
sistemului.
 Feedback negativ dublu-sisteme cu capacitatea de a
învăţa, de a gestiona informaţii.
 Feedback negativ dublu

Bill Powers (1973) - o teorie proprie a controlului,

în care există două moduri de a reacţiona la
un semnal de eroare:
 În primul rând, organismul încearcă să
acţioneze prin raportare la schimbările
sistemullui de referinţă (obiectivele) ales;
 În al doilea rând, organismul poate încerca
să-şi schimbe sistemul de referinţă astfel încât
acesta se potriveşte la ceea ce observă.
 Feedback negativ dublu

D om eniul ţiunii
ac D om eniul analizei
D om eniul politicilor

D ate/informţiia R eceptare,
M E D IU
p relucrare date

B uclă secundar
ă Informţii
a B uclă terţiară P olitici folosite
B uclă (de control) (sem nale) (a politicilor) anterior
prim ară

B loc de control
SIST E M
D ecizii/com enzi P roces decizional
 Feedback pozitiv

Bucla retroactivă pozitivă:

- se auto-întreţine şi auto-amplifică.

- este o buclă cauzală, un lanţ de cauze

care formează un inel.
- ex. clasic: efectul bulgăre de zăpadă;
bugărele, rostogolindu-se de-a lungul
unui versant, se auto-amplifică.
 Feedback pozitiv
În practică, sistemele complexe prezintă
forme de feedback mult mai diverse şi mai
greu de identificat.

Elementul comun - circularitatea.

Sistemele care, cauzal, îşi "muşcă" coada

tind să dezvolte proprietăţi complet noi -
fenomen denumit emergenţă.
 Două viziuni: liniară şi circulară

Metafora bulgărelui de zăpadă pune în

lumină două aspecte distincte ale
structurilor de tip feedback.
Bulgărele are, simultan, două mişcări:
- privit lateral, se roteşte - mişcare
circulară;
- privit frontal, mişcarea sa de-a lungul
versantului este liniară.
 Două paradigme
Celor două unghiuri de observare a mişcării
bulgărelui de zăpadă le corespund două
paradigme de analiză:
 gîndirea occidentală utilizează cu precădere
paradigma liniară, orice proces, fenomen, sistem
fiind văzut în secvenţa trecut-prezent-viitor,
cauzele fiind întotdeauna înaintea efectelor;
 raportul cauză-efect nu mai are sens la mişcarea
circulară, deoarece orice cauză se află, simultan
şi înainte şi după o altă cauză.
Clasica dilemă: oul sau găina ?

găina

oul
Complementaritatea celor două
perspective

imaginecirculară

imagine
liniară
trecut prezent viitor
 Implicaţii filosofice
Circularitatea este axată pe structură (abstract),
în timp ce liniaritatea pe grilă, tipar, model
(pattern) (concret). Grila, tiparul este elementul
vizibil al structurii de tip feedback, urma lăsată
de bulgăre în zăpadă, în rotaţia sa;
Gândirea europeană are la bază paradigma liniară.
Fenomenele, procesele sunt analizate în
"scurgerea" lor, în cauzalitatea lor;
Teologia creştină – liniară; teologia orientală –
circulară, bazată pe reîncarnări succesive;
Fred Steier: cibernetica poate fi privită drept
cea mai orientală dintre filosofiile occidentale
 Cuvinte cheie

Pentru conexiunea inversă negativă simplă

(negative feedback) - stabilitate.

Pentru conexiunea inversă negativă dublă

(double loop) - învăţare.

Pentru conexiunea inversă pozitivă (positive

feedback) - dezvoltare, evoluţie.
 Excesul de feedback

 Feedback negativ –static, încremerire,

stagnare, blocaj;
 Feedback pozitiv – efectul şi
contraefectul se intensifică reciproc
poate duce la supra-creştere, colaps,
dezintegrare, şoc, detonaţie.
 Două generaţii
 Cibernetica de ordinul I - anii '40 (Norbert Wiener) -
feedback negativ şi control, echilibrul sistemului
(homeostază), prin reacţia acestuia la agenţii perturbatori:
arie largă de aplicare în ştiinţele tehnice, inginereşti;
 Cibernetica de ordinul II - anii '70 (Heinz von Foerster) –
bazată pe biologie şi neurologie - interacţiunea dintre
observator şi observat: feedback pozitiv, morfogeneză.
Von Foerster: cibernetica de ordinul I este cibernetica
sistemelor supuse observării (observate), în timp ce
cibernetica de ordinul II include, explicit, şi observatorul
sistemului studiat.
Diferenţe c.o.I-c.o.II – S. Umpleby

1. Sistemele vii, oricât de primitive sunt, au

propria voinţă; nu numai că se reproduc, dar
îşi produc propriile "piese de rezervă" atunci
când este necesar, utilizând elemente din
mediu. Astfel, sistemele vii sunt închise
organizaţional, dar deschise informaţional.
2. Sistemele vii sunt foarte greu de condus.
Interacţiunea lor cu mediul este aproape
imposibil de prognozat. C.o. II vizează nu
controlul sistemelor, ci înţelegerea evoluţiei
complexităţii sociale şi biologice.
 Diferenţe c.o.I-c.o.II – S. Umpleby
3. C.o. II este concentrată mai mult pe
morfogeneză şi feedback pozitiv decât pe
homeostază şi feedback negativ;
4. C.o. I îşi are originile în biologie, însă orientarea
sa a devenit una preponderent inginerească şi
matematizată. C.o. II este legată de biologie,
neurofiziologie şi epistemologie şi în mai mică
măsură de ştiinţele exacte, pozitive;
5. C.o. II este mult mai aplecată asupra cunoaşterii.
H. Maturana – cunoaşterea e un fenomen de
esenţă biologică. Auto-referinţă sau auto-
raportare.
Definiţii ale cI, cII
 Clase de informaţii

Două clase de informaţie sunt definite prin conceptul

de informaţie:
1. informaţia“statistică” sau “semantică” care
descrie rezultatul unor alternative preconizate privind
comportamentul unui sistem- probabilitatea producerii
unei alternative date;
2. informaţia “algoritmică” care descrie un proces.
În lumea naturală informaţia necesită complexitate şi
organizare, însă complexitatea şi organizarea,
singure, nu reprezintă informaţie.
 Interacţiuni fizice şi biologice

“Ştiinţa” studiază sistematic şi cantitativ interacţiunile dintre

obiecte sau ansambluri de obiecte.
Prima clasă cuprinde interacţiuni fizice între două corpuri, în care
observăm că prezenţa unuia modifică proprietăţile celuilalt (mişcarea
acestuia, structura, temperatura) într-un mod clar care depinde de
configuraţia relativă a ambelor componente ale sistemului (poziţiile lor
relative, velocităţile etc.). Vom numi interacţunile fizice între obiectele
nevii interacţiuni conduse de câmpul de forţe.
Mişcarea unei insecte este guvernată de forţa de propulsie a aripilor
(care echilibrează de asemenea gravitaţia şi frecarea aerului), şi este
controlată de un sistem senzorial cu un mecanism complex de
detectare a luminii şi de recunoaştere a modelului-un proces care
implică obţinerea şi procesarea informaţiei. Avem lanţul:
emisie de lumină→detectare model→analiză model→activare muşchi
 Interacţiuni fizice şi biologice


Figura 1. Exemple ale celor două tipuri principale de interacţiuni
 Figura 2. Interacţiune bazată pe informaţie
Într-o interacţiune bazată pe informaţie, se stabileşte o corespondenţă între un
model de forma:
-“emiţător” şi o schimbare specifică (schimbare structurală sau
dinamică) în
-“receptor”. Informaţia este agentul care reprezintă această
corespondenţă.
 Concluzii
 Am introdus noţiunea de „informaţie” legată de conceptul de
interacţiune ca punct de plecare, şi am identificat două clase
fundamental diferite, sub raportul informaţiei şi al procesării
informaţiei:
 a. interacţiuni determinate de forţa dintre particulele
elementare;
 b. interacţiuni bazate pe informaţii între sisteme complexe care
formează domeniul biologic.
 Am demonstrat că, într-o lume abiotică, informaţia nu joacă nici
un rol; interacţiunile fizice au loc în mod natural, sunt conduse prin
schimbul de energie între părţile care interacţionează şi care nu
necesită nici un fel de procesare a informaţiei. Informaţia intervine
în lumea fizică fără viaţă doar în momentul în care o entitate care
are viaţă interacţioneză cu aceasta, când omul de ştiinţă extrage
informaţia prin observare şi măsurare.

 Concluzii
 Pentru organismele vii, informaţia reprezintă esenţa existenţei
lor: menţinerea unui echilibru termodinamic instabil pe termen lung
cu mediul înconjurător, creşte în mod considerabil organizarea
acestuia iar reproducerea unui organism se bazează pe interacţiuni
bazate pe informaţie în care forma sau modelul, şi nu energia,
reprezintă factorul de control.
 Această din urmă clasă cuprinde procese informaţionale
biomoleculare care controlează metabolismul, creşterea,
multiplicarea şi diferenţierea celulelor, iar procesele informaţionale
neuronale controlează comportamentul, dezvoltarea şi inteligenţa
animalelor.
 Modul în care poate apărea informaţia nouă este procesul de
evoluţie biologică şi, pe termen scurt, prin achiziţie senzorială şi
manipulare de imagini în sistemul nervos.