Sunteți pe pagina 1din 2

EXPRESIONISMUL BLAGIAN

Opera lui Lucian Blaga prezintă o situaţie aparte în cadrul expresionismului


românesc. Se vorbeşte, în critica literară română, despre faptul că Blaga practică în
opera sa un expresionism îmblânzit, plasticizat, estetizat, cauzele acestuia fiind
puse pe seama autohtonizării poeziilor. În lucrarea de faţă, vom expune, prin
intermediul unor citate, această idee, după care vom căuta să demonstrăm că
există şi alte motive pentru îmblânzirea expresionismului blagian, mai precis
influenţa lui Rilke, ce a avut un efect catalizator asupra poetului nostru. Pentru a
demonstra această teză, vom apela la câteva texte ale lui Trakl, expresionist dur, şi
ale lui Rilke, el însuşi practicând o estetizare, deci o îmblânzire a expresionismului.
În final, vom compara câteva poezii blagiene, care vor avea menirea de a
demonstra această apropiere de opera lui Rilke şi efectele ei asupra
expresionismului lui Blaga. Prin compararea acestui triunghi expresionist vom căuta
să oferim o imagine de ansamblu asupra temei discutate, imagine care nu îşi
doreşte neapărat să înlocuiască vechea teză despre îmblânzirea expresionismului
prin autohtonizare, ci să o adâncească, aducându-i noi valenţe, necesare unei
înţelegeri corecte şi depline a acestei feţe din lirica blagiană.

Dar, mai întâi, să vedem care sunt criticii care pun estetizarea expresionismului
blagian pe seama autohtonizării liricii sale. Ioan Mariş, arată că, în cadrul
teoretizărilor expresionismului, Blaga se  singularizează prin argumentul discursului
cultural al artei noastre folclorice, în care „anonimatul”, „colectivismul spiritual”,
„arta abstractă” se regăsesc într-o autentică „spiritualizare lăuntrică”. George Gană
arată şi el cum Blaga este influenţat în formarea sa poetică de cultura folclorică
română, de ceea ce poetul numea „matricea stilistică”:  El observă acum
„clasicismul” producţiei folclorice şi pentru că spiritul lui are acum notele „clasice”
amintite. Şi le are – într-o măsură imposibil de determinat, însă neîndoielnic – şi
datorită contactului cu cultura populară şi cu „centrul ei generator”. Mai mult decât
atât, Gană afirmă chiar că: Blaga se formează nu sub influenţa expresionismului, ci
paralel cu el. Crohmălniceanu sesizează şi subliniază o diferenţă între Blaga şi
scriitorii expresionişti occidentali, raportată, şi ea, tot la percepţia etnicului de către
poet: Faţă de confraţii săi din Occident, poetul român îşi reprezintă formele trăirii
autentice, originare, ca pe nişte realităţi concrete, familiare, fiindcă are credinţa
persistenţei lor în lumea satului arhaic ardelean. Crohmălniceanu se lasă „păcălit”
de Blaga şi printr-un alt citat, în care crede să vadă motivarea expresionismului
temperat prin influenţa matricei stilistice: Sigur că   intrevin aici şi diferenţe
apreciabile, modul stihial românesc, ca şi al artei bizantine – precizează Blaga – e
mult mai „static”, şi nu „dinamic”, cum ni se înfăţişează el în expresionismul
german: un gust pronunţat pentru împlinirile „organice” vine în plus să atenueze
hieratismul şi acuzarea prea rigidă a formelor.

Şi Şt. Aug. Doinaş vorbeşte despre o îndepărtare a poetului de modelele culturale


germane: Fără ca celelalte elemente – Goethe şi Expresionismul – să-şi înceteze
acţiunea, are loc un proces de auto-delimitare faţă de ele, iar această maturizare a
gânditorului, independenţa lui crescândă faţă de izvoarele culturale care l-au hrănit,
se răsfrâng în universul poeziei.

Despre efectul catalitic al satului pentru expresionismul blagian vorbeşte şi


Alexandru Paleologu:Concepţia lui Blaga este tot a unui ruralism, nu însă
programatic, ci structural, originar; netemător de înstrăinare, el primeşte sugestiile
modernităţii, care, asimilată de matca stilistică şi „năzuinţele formative” ale
fondului subjacent, vor purta inevitabil amprenta lui autentică. Prin această prismă
a înţeles Blaga pictura unor Van Gogh sau Pallady, sculptura lui Brâncuşi,
expresionismul german şi toate manifestările culturii şi ştiinţei moderne.

Prin citatele la care am apelat, am încercat să arătăm că, fie explicit, fie tacit,
fiecare dintre criticii care au vorbit despre relaţia dintre expresionismul blagian si
cel european, l-au redus pe primul dintre ele la autohtonizarea poeziei. Chiar în
lipsa unei formulări explicite a acestei convingeri, prin neglijarea influenţelor venite
din partea expresionismului german şi, în speţă, a poeziei lui Rilke, s-a statuat
această idee, dovedind o insuficienţă în receptarea expresionismului blagian, care,
după cum vom arăta în cele ce urmează, nu se poate delimita în totalitate de
influenţa rilkeiană.