I. Conceptul general al Strategiei Europene de Ocupare
a Forţei de MuncaO dată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, la 2 octombrie 1997, Uniunea Europeană şi-a propus ca obiectiv „să promoveze progresul economic şi social, precum şi un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi să ajungă la o dezvoltare echilibrată şi durabilă, în special prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin consolidarea coeziunii economice şi sociale” (art. 2 de exemplu, articol B). În sensul art. 2, acţiunea Comunităţii presupune „promovarea unei coordonări între politicile de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre, în vederea întăririi eficienţei acestora prin elaborarea unei strategii coordonate privind ocuparea forţei de muncă”. Prin includerea unui capitol special privind ocuparea (Titlul VIII titlul VI A, art. 125-130 articolele 109 N - S) în Tratatul de la Amsterdam, se dădea pentru prima dată o consistenţă juridică „expressis verbis” cooperării în domeniul politicii de ocupare la nivel european, acest lucru fiind concretizat în cadrul Tratatului de Constituire a Comunităţii Europene. Conform art. 125, Statele Membre şi Comunitatea se angajează să elaboreze o strategie coordonată în privinţa ocupării forţei de muncă şi, în special, să promoveze o forţă de muncă calificată, formată şi adaptabilă, precum şi pieţe ale muncii capabile să reacţioneze rapid la evoluţia economiei. Art. 126 stabileşte, prin intermediul politicii naţionale a ocupării forţei de muncă, responsabilitatea Statelor Membre de a contribui la realizarea obiectivelor politicilor economice ale Comunităţii. De asemenea, Statele Membre, ţinând cont de practicile naţionale legate de responsabilităţile partenerilor sociali, consideră promovarea ocupării forţei de muncă o problemă de interes comun şi îşi coordonează acţiunea în acest sens în cadrul Consiliului European în conformitate cu art. 128. Nucleul acestui demers îl constituie art. 128, în care sunt prezentate şi descrise caracteristicile principale ale strategiei coordonate de ocupare. În cadrul art. 128 se stabileşte modul de acţiune pentru aplicarea strategiei de ocupare. Astfel, Consiliul European analizează anual situaţia ocupării forţei de muncă din Comunitate şi adoptă concluzii pe baza unui Raport anual comun al Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene. Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul Uniunii Europene, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului pentru ocuparea forţei de muncă prevăzut în art. 130, elaborează anual Linii Directoare, de care Statele Membre ţin cont în politicile lor naţionale de ocupare. Fiecare Stat Membru transmite Consiliului şi Comisiei un Raport anual privind principalele măsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politică de ocupare, în conformitate cu Liniile Directoare privind Ocuparea forţei de muncă. Pe baza acestor Rapoarte şi după obţinerea avizului din partea Comitetului pentru ocuparea forţei de muncă, Consiliul efectuează anual, în lumina Liniilor Directoare privind Ocuparea, o analiză a punerii în aplicare a politicilor ocupării forţei de muncă ale Statelor Membre. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Comisei, poate face recomandări Satelor Membre, dacă în urma analizei efectuate se consideră necesar acest lucru. Pe baza rezultatelor analizei respective, Consiliul şi Comisia întocmesc un Raport anual comun, referitor la situaţia ocupării forţei de muncă în Comunitate şi la punerea în aplicare a Liniilor Directoare privind ocuparea forţei de muncă, pe care îl adresează Consiliului European. Un alt element important este stabilit în cadrul art.129, care se referă la cooperarea dintre Statele Membre pentru susţinerea acţiunii lor în domeniul ocupării forţei de muncă. Astfel, Consiliul, după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate adopta acţiuni de încurajare destinate să favorizeze cooperarea dintre Statele Membre, prin intermediul iniţiativelor care urmăresc dezvoltarea schimburilor de informaţii şi a bunei practici, prin furnizarea unor analize comparative şi a unor recomandări, precum şi prin promovarea unei abordări inovatoare şi prin evaluarea experienţelor, în special prin recurgerea la proiectele pilot. Art. 130 stabileşte înfiinţarea Comitetului pentru ocuparea forţei de muncă. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, instituie un Comitet al ocupării, cu caracter consultativ, în vederea promovării coordonării, între Statele Membre, a politicilor în materie de ocupare a forţei de muncă şi de pe piaţa muncii. Misiunea Comitetului este de a urmări evoluţia situaţiei ocupării forţei de muncă şi a politicilor de ocupare în Satele Membre şi în Comunitate, de a formula avize, fie la cererea Consiliului sau a Comisiei, fie din proprie iniţiativă şi de a contribui la pregătirea hotărârilor Consiliului prevăzute la art. 128. Pentru a-şi îndeplini mandatul, Comitetul se va consulta cu partenerii sociali. Fiecare Stat Membru şi Comisia numesc câte doi membri în Comitet. II. Evoluţia şi stadiul Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă Strategia Europeană de Ocupare: origine, evoluţie şi dezvoltare În anii ‘90 a apărut un consens politic în privinţa naturii structurale a problemei ocupării şi necesităţii creşterii intensive a gradului de ocupare. Politica de stabilizare monetară (în vederea pregătirii Uniunii Monetare Europene), natura comună a provocării legate de rezolvarea problemelor ocupării şi şomajului, solicită un răspuns mai bine coordonat al politicii de ocupare la nivel european. Dezbaterea, începută în timpul negocierilor Tratatului de la Maastricht (1992), care va duce la întărirea dimensiunii sociale a modelului european printr-un protocol social, a dus la acceptarea, în cadrul Consiliul European de la Amsterdam (iunie 1997) a noilor prevederi privind Ocuparea din cadrul Tratatului. Deşi este ratificată competenţa naţională în politica de ocupare, prin art. 126 al Tratatului, ocuparea a fost declarată o problemă de interes comun şi Statele Membre au fost solicitate să dezvolte o Strategie de Ocupare coordonată la nivel european. Art. 128 instituie cadrul pentru dezvoltarea politicilor naţionale de ocupare pe baza priorităţilor şi intereselor comune europene. Implementarea Strategiei permite o diversitate de abordări şi solicită implicarea tuturor actorilor importanţi, în acord cu diversitatea instituţională la nivel naţional şi cu practicile dialogului social. Caracterul deschis al procesului de coordonare solicită partenerii sociali (atât la nivel naţional, cât şi la nivel european) să realizeze activităţi specifice, implicându-se la nivel regional şi local. Summit-ul de la Luxemburg (noiembrie, 1997), ca reacţie la nivelul ridicat al şomajului şi anticipând intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (la 1 mai 1999), lansează implementarea noii metode a coordonării stipulată în art. 128, aprobând primul set de Linii Directoare privind Ocuparea. Acestea au fost prezentate sub cele patru direcţii integrate de acţiune (piloni): capacitate de ocupare, antreprenoriat, adaptabilitate şi egalitate de şanse. Aceste activităţi constituie un răspuns cuprinzător la problema ocupării, integrând oferta fundamentală şi politicile orientate spre cerere. Întâlnirea la nivel înalt de la Luxemburg a stabilit pentru politica europeană de ocupare obiective majore. Când a fost lansat procesul Luxemburg, un număr de State Membre făcuseră deja eforturi vizând orientarea politicilor de piaţă a muncii în sensul prevenirii şomajului de lungă durată pentru anumite grupuri ţintă şi creşterii cheltuielilor cu măsurile active. Climatul politic european a fost favorabil reformelor pieţei muncii în perioada Summit-ului de la Luxemburg. Procesul Luxemburg a trasat profilul politicii europene în domeniul ocupării. Unele State Membre au trecut de la politici pasive ale pieţei muncii la politici active. Aceste schimbări au fost parte a unor reforme mai generale de coordonare a măsurilor economice şi de piaţă a muncii, unele având drept cadru de implementare existenţa unui pact social. Un moment important în evoluţia Strategiei Europene de Ocupare îl reprezintă Reuniunea Consiliului European de la Cardiff (iunie, 1998), care a stabilit o amplă reformă structurală pentru îmbunătăţirea capacităţii şi eficienţei pieţei muncii şi a pieţei bunurilor, serviciilor şi capitalului, moment cunoscut sub numele de „Procesul Cardiff”. La data intrării în vigoare a Tratatului, în mai 1999, atât Parlamentul European, cât şi alte instituţii ale Comunităţii şi Comitetul de Ocupare participaseră în mod activ la realizarea Liniilor Directoare privind Ocuparea. La Reuniunea Consiliului European de la Kőln (iunie, 1999), s-a hotărât îmbunătăţirea Strategiei Europene de Ocupare, prin luarea în consideraţie a tuturor factorilor economici care afectează situaţia forţei de muncă. Reuniunea a declanşat aşa-numitul „Proces Kőln”, de urmărire şi ameliorare continuă a Strategiei Europene de Ocupare, expresie a importanţei acesteia pentru Uniune, a încurajat dialogul între toate părţile implicate în politica economică şi a întărit încrederea în raporturile lor, în vederea asigurării creşterii economice şi a creării de locuri de muncă, obiectivul major al „Pactului European pentru Ocupare”, adoptat la Consiliul European de la Kőln. Elementele esenţiale ale Pactului European pentru Ocupare sunt: - Procesul Luxemburg – dezvoltarea în continuare şi o mai bună implementare a Strategiei coordonate de Ocupare a forţei de muncă; - Procesul Cardiff – reforma structurală a pieţei muncii; - Procesul Kőln – coordonarea politicii economice şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltare şi politicile monetare, bugetare şi fiscale, având ca scop o dezvoltare economică neinflaţionistă. Astfel, contribuind la reformele pieţei muncii în mod consecvent şi complementar cu acţiunea Liniilor Directoare Generale de Politică Economică, Strategia Europeană de Ocupare ajută la dezvoltarea potenţialului de creştere economică a Uniunii Europene. Consiliul European Extraordinar de la Lisabona (martie, 2000) a stabilit ocuparea deplină – scopul pe termen lung al noii economii europene, care, în perspectiva anului 2010, trebuie să se materializeze într-o rată generală a ocupării de 70% (60% pentru femei). La Summit au fost făcute recomandări noi şi au fost accentuate priorităţile (învăţarea pe parcursul întregii vieţi, dobândirea de competenţe profesionale, mobilitatea forţei de muncă) reflectate deja în Liniile Directoare privind Ocuparea pentru 2001, prin intermediul noilor obiective orizontale. „Metoda deschisă a coordonării” de la Procesul Luxemburg şi-a demonstrat valoarea, fiind considerată la Summit-ul Lisabona din 2000 ca un model de urmat şi în alte domenii politice (incluziunea socială). Concluziile Consiliului European de la Lisabona au afirmat scopul strategic al transformării Uniunii Europene în „cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de un efort de creştere durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi cu o coeziune socială mai mare” prin investiţii în resursele umane şi combaterea excluderii sociale. După Summit-ul extraordinar de la Lisabona s-a stabilit ca în fiecare an, primăvara, să aibă loc reuniunea Consiliului European, unde şefii Statelor Membre să evalueze progresele înregistrate în atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona. După anul 2000, recomandările Comitetului de Ocupare au întărit şi menţinut procesul de coordonare a politicilor de ocupare şi prin dublarea acestuia cu un proces informal, prin programul de „analiză şi schimb de bune practici”. Consiliul European de la Nisa (decembrie, 2000) a introdus problema calităţii pe Agenda de Politică Socială, în particular a calităţii muncii, ca obiectiv important al Strategiei Europene de Ocupare. A fost accentuat caracterul multidimensional al problemei calităţii, care se referă atât la caracteristicile locului de muncă, cât şi la contextul mai larg al pieţei muncii, şi care trebuie promovat prin toate activităţile celor patru piloni ai Strategiei Europene de Ocupare. Modificări ulterioare ale Liniilor Directoare au fost aduse la Consiliul European de la Stockholm (martie, 2001), prin stabilirea unor sarcini intermediare pentru ratele de ocupare până în anul 2005 (67% rata generală de ocupare, 57% rata de ocupare pentru femei) şi o rată de ocupare de 50% pentru persoanele vârstnice (55-64 de ani). Consiliul European de la Barcelona (martie 2002) a stabilit că „Politicile active pentru realizarea ocupării depline: locuri de muncă mai multe şi mai bune” reprezintă un domeniu care are nevoie de susţinere specială. S-a subliniat faptul că obiectivul ocupării depline reprezintă punctul forte al strategiei Lisabona şi constituie scopul principal al politicilor economice şi sociale. În acest sens, Consiliul European recomandă o Strategie de Ocupare reîntărită şi furnizează directive pentru viitoarea Strategie Europeană de Ocupare. Comisia Europeană a aprobat, în iulie 2002, evaluarea primilor cinci ani de implementare a Strategiei Europene de Ocupare (SEO), Comunicatul Comisiei Europene fiind transmis Consiliului Uniunii Europene, Parlamentului European, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor (COM/2002 416 final/Bruxelles, 17.07.2002). Prezentarea Raportului de Evaluare a SEO a deschis dezbaterile privind necesitatea revizuirii SEO. S-a pornit de la concluziile următoare: - Strategia de Ocupare are un rol principal în implementarea obiectivelor privind ocuparea forţei de muncă (şi ale pieţei muncii), stabilite prin Strategia de la Lisabona şi a contribuit în mod evident la progresele înregistrate în ultimii ani. - Strategia Europeană pentru Ocupare (SEO) a întărit cadrul politic naţional şi a concentrat eforturile politice pe stabilirea de sarcini şi termene de realizare a sarcinilor. - Influenţa SEO trebuie extinsă dincolo de politicile tradiţionale ale pieţei muncii. Fără îndoială, SEO a stimulat adaptarea politicilor pieţei muncii în Statele Membre, deoarece liniile directoare conţineau indicaţii de politică comparativă precise privind pilonul „ocupare” care se circumscriu sferei de influenţă a competenţei ministerelor şi agenţiilor de ocupare din Statele Membre. - În paralel, reglementările pieţei muncii au devenit mai flexibile, în cadrul unui acord cu partenerii sociali. În această lumină, analiza Rapoartelor Comune privind ocuparea, care în mod repetat au ajuns la concluzia că pilonul „Ocupare” s-a bucurat de o atenţie particulară în Statele Membre, trebuiau reconsiderate. - Procesul de luare a deciziilor politice trebuia lărgit. Abordarea integratoare a politicii de ocupare impusă prin Liniile Directoare de Ocupare a obligat guvernele să consolideze şi să îmbunătăţească coerenţa politicilor promovate. Mai mult, SEO a insistat asupra necesităţii implicării actorilor sociali, care să sprijine eforturile guvernamentale necesare implementării politicilor. - Deciziile politice integrate în cadrul politicilor conexe ocupării forţei de muncă. Mai multe rapoarte naţionale conţineau dovezi privind mutarea accentului către o mai bună cooperare interdepartamentală în contextul procesului de elaborare a Planurilor Naţionale de Acţiune pentru Ocupare (PNAO), răspunzând în acest fel cerinţelor SEO. - Necesitatea consolidării rolului autorităţilor locale. Rolul autorităţilor locale cu privire la SEO este diferit în cadrul UE, în funcţie de competenţele lor constituţionale, resursele financiare (autonomie bugetară sau transferuri financiare) şi de înţelegere a capacităţii lor de a obţine rezultate în calitate de parteneri activi. Autorităţile locale nu sunt numai furnizori de servicii, în particular de ajutor social, educaţie, formare etc. Ei sunt parteneri în contextul dezvoltării economice locale, şi, în unele cazuri, principalii angajatori pe plan local. În acest context, implicarea actorilor locali în procesul PNAO a crescut progresiv, prin participarea acestora la procesul de implementare şi, într-o măsură mai mică, la proiectarea PNAO. - Nivelul regional a devenit tot mai implicat în politicile de ocupare naţionale, nu numai în sensul că i s-au transferat sarcini noi în implementarea programelor naţionale, ci şi în sensul că desfăşoară activ propriile iniţiative independente şi adaptează programele elaborate la nivel naţional, la cerinţele regionale. În multe cazuri, programele de dezvoltare economică au reprezentat punctul de pornire al acestui proces, şi, în acest context, programele Fondului Structural joacă un rol important. Totuşi, continuă să existe o lipsă importantă de informaţii la acest nivel. Interacţiunea dintre autorităţile regionale şi locale şi nivelul central a fost consolidată, deşi de o manieră mai puţin evidentă prin Fondul Social European (FSE). În 2000, priorităţile lor au fost aliniate cu cele ale SEO. Politicile europene tind să-şi extindă raza de acţiune până la nivelul local şi să influenţeze dezvoltarea în special în contextul operaţiunilor de finanţare, (mai degrabă decât prin filieră politică). În cererile pentru finanţare FSE, cooperarea şi consecvenţa politică reprezintă o cerinţă importantă după cum accentuează rapoartele de evaluare. - Strategia Europeană de Ocupare reprezintă cadrul pentru dezvoltarea rolului partenerilor sociali. Implicarea partenerilor sociali, îndeosebi prin pilonul „adaptabilitate” este în mod tradiţional considerată un punct slab al SEO. Rapoartele de evaluare includ unele exemple de cazuri în care partenerii sociali şi-au asumat responsabilitatea implementării unor aspecte ale SEO. Cu toate acestea, în multe cazuri, partenerii sociali nu au fost de acord să-şi asume răspunderea pentru PNAO. - Cooperarea între Statele Membre şi diseminarea practicilor în domeniul pieţei muncii. Este unanim recunoscut faptul că, revizuirea comună a progresului înregistrat în privinţa reformelor pieţei muncii, realizată de către Comisie, Consiliu şi comitetele consultative (Comitetul Ocupării), menţine o invizibilă „presiune”. Un moment important în dezvoltarea SEO l-a reprezentat Reuniunea de primăvară a Consiliului European de la Bruxelles (martie, 2003), unde au fost prezentate Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai Statelor Membre propunerile cu privire la viitorul SEO. Astfel, în conformitate cu concluziile reuniunilor de la Stockholm (martie, 2001) şi Barcelona (martie, 2002), se impunea continuarea eforturilor în vederea accelerării reformelor structurale, inclusiv a reformelor pieţei muncii, în contextul provocărilor impuse de restructurare, evoluţie demografică şi extinderea procesului de aderare. Ca urmare a Reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, Comitetul Economic şi Social European a adoptat Punctul de Vedere cu privire la Comunicarea Comisiei Europene către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (SOC/124), privind Viitorul Strategiei Europene de ocupare (SEO) „O strategie pentru ocuparea deplină a forţei de muncă şi locuri de muncă mai bune pentru toţi”. În Comunicatul Comisiei Europene, SEO reprezintă instrumentul principal prin intermediul căruia se vor realiza obiectivele procesului Lisabona privind ocuparea deplină, calitatea locurilor de muncă şi incluziunea socială, coeziunea prin ocupare. Se specifica faptul că, în scopul de a deveni efectivă, SEO trebuie articulată cu alte politici bine fundamentate şi bazate pe Tratat, ca, de exemplu, Liniile Directoare pentru Dezvoltare Economică Generală, cu politicile din domeniul educaţiei şi formării, antreprenoriatului, incluziunii sociale, pensiilor şi imigraţiei. Metoda deschisă de coordonare a SEO, bazată pe Art. 128 al Tratatului, şi-a demonstrat valoarea. Ca urmare a cerinţei Consiliului European de la Barcelona, de întărire a SEO şi concluziei dezbaterii Consiliului privind o „abordare economică, eficace”, trebuia luată în consideraţie folosirea optimă a instrumentelor furnizate de Tratat şi dezvoltate mai departe în practică. Comunicatul indica necesitatea unei generaţii noi de Linii Directoare privind Ocuparea care se va îndepărta de obiectivele orizontale şi Liniile Directoare adunate sub umbrela celor patru piloni ai perioadei de început a SEO (1997-2002). S-a stabilit ca noua generaţie de Linii Directoare să includă: • cele trei obiective cheie reflectate în procesul Lisabona; • un accent mai mare pe implementarea şi administrarea SEO; • identificarea unui număr limitat de priorităţi; • mesaje specifice pentru partenerii sociali; • definirea sarcinilor potrivite. În final, Comunicatul se referea la aplicarea şi administrarea noii SEO, cu o menţiune particulară asupra Rezoluţiei Parlamentului European din septembrie 2002, şi accentuând necesitatea unei mai bune integrări a SEO în politicile pieţei muncii la nivel naţional, regional şi local şi, de asemenea, cu politicile Fondului Social European. Mesajul cheie al Reuniunii de primăvară a Consiliului European de la Bruxelles (martie, 2003) este legat de noua abordare a implementării Planurilor Naţionale de Acţiune pentru Ocupare. Dacă până în anul 2002 implementarea se subscria unui orizont anual, începând cu anul 2003 s-a stabilit ca perioada de implementare să fie de trei ani. Noua perspectivă de trei ani pentru Liniile Directoare de Ocupare permite o raportare mai concisă asupra priorităţilor, contribuind la realizarea unui proces de raportare simplificat şi consolidat. Logica ciclului de trei ani indică faptul că, PNAO oferă în primul an o deplină acoperire strategică, în următorii doi ani se concentrează pe rezultate şi implementare şi, de asemenea, pe parcursul celui de al treilea an, pe activitatea de evaluare. Un alt mesaj cheie a fost pentru Comisia Europeană înfiinţarea Grupului de lucru operativ coordonat de Wim Kok, însărcinat cu evaluarea independentă a politicilor de ocupare europene, cu identificarea măsurilor de reformă care pot avea un impact direct şi imediat în implementarea SEO şi care pot ajuta Statele Membre să îndeplinească obiectivele şi ţintele stabilite. Rezultatele Grupului de lucru operativ au fost transmise Comisiei în vederea includerii acestora în Raportul Comun pentru Ocupare, prezentat la Consiliul European de primăvară din 2004. La Consiliul European de primăvară de la Bruxelles (martie, 2004), în contextul general al SEO, s-a recomandat Statelor Membre implementarea de acţiuni concrete în linie cu propunerile Grupului de lucru operativ Wim Kok, respectiv patru direcţii de acţiuni structurale: adaptabilitatea forţei de muncă, atragerea a cât mai multor persoane pe piaţa muncii, îmbunătăţirea calităţii ocupării şi investiţii în capitalul uman. De asemenea, s-a recomandat Statelor Membre, stabilirea unor Parteneriate pentru reformă, care să promoveze strategii complementare pentru revizuirea intermediară a Strategiei de la Lisabona. Parteneriatele pentru reformă includ partenerii sociali, societatea civilă şi autorităţile publice, în concordanţă cu acordurile şi tradiţiile naţionale. Consiliul European a mandatat Comisia Europeană să înfiinţeze Grupul de lucru la nivel înalt coordonat de Wim Kok în vederea realizării Raportului independent privind revizuirea Strategiei Lisabona pentru creştere economică şi ocupare, cu termen de prezentare Comisiei Europene noiembrie 2004. Raportul Grupului de lucru la nivel înalt coordonat de Wim Kok a constituit un element important în prezentarea Comunicatului Comisiei Europene „Să acţionăm împreună pentru creştere economică şi locuri de muncă – Un nou început pentru Strategia Lisabona”, la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles (martie, 2005). Consiliul European de la Bruxelles (martie, 2005) reprezintă un moment crucial, datorită relansării Strategiei Lisabona, ca parteneriat pentru creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Obiectivele strategice de la Lisabona privind ocuparea deplină, calitatea locurilor de muncă, productivitatea muncii şi coeziunea socială trebuie să fie transpuse în priorităţi clare şi măsurabile: transformarea muncii într-o opţiune reală pentru fiecare, atragerea cât mai multor persoane pe piaţa muncii, îmbunătăţirea adaptabilităţii, investiţiile în capitalul uman, modernizarea protecţiei sociale, promovarea egalităţii de şanse, inter alia între bărbaţi şi femei, şi creşterea incluziunii sociale. Din perspectiva relansării Strategiei Lisabona, un alt mesaj al Consiliului este legat de necesitatea îmbunătăţirii guvernării şi este important ca acţiunea Uniunii Europene şi a Statelor Membre să se concentreze pe o contribuţie practică mai consistentă pentru creştere economică şi ocupare. Noua abordare a Strategiei Lisabona bazată pe ciclul de trei ani, care începe anul acesta, va consta în următorii paşi: - lansarea de către Comisie a documentului sinoptic numit „Raport Strategic”, care va fi prezentat la Reuniunea de primăvară a Consiliului European, care stabileşte Liniile Directoare politice pentru domeniile economic, social şi de mediu ale Strategiei Lisabona; - pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul Uniunii Europene va adopta „Liniile Directoare Integrate”, care vor fi alcătuite din două elemente: Liniile Directoare de Politică Economică Generală şi Liniile Directoare de Ocupare; - „Linii Directoare Integrate” vor sta la baza: • „Programelor Naţionale de Reformă” (PNR), care vor fi adaptate situaţiilor specifice şi nevoilor fiecărui Stat Membru; pentru elaborarea PNR, Statele Membre vor declanşa consultări cu toţi factorii de decizie la nivel naţional şi regional, inclusiv cu organizaţiile parlamentare; Statele Membre vor îmbunătăţi coordonarea internă prin desemnarea unui Coordonator Naţional al procesului Lisabona; • din partea Comisiei Europene, va fi prezentat „Programul Comunitar Lisabona”, corespondentul PNR, care va acoperi toate acţiunile ce vor fi luate la nivelul Comunităţii Europene în domeniul creşterii economice şi ocupării, luând în considerare nevoia de convergenţă politică; - „Rapoartele privind implementarea Strategiei Lisabona”, incluzând aplicarea „Metodei deschise de coordonare”, vor fi transmise Comisiei de fiecare Stat Membru, în fiecare an, şi vor consta în descrierea tuturor măsurilor luate în cele 12 luni anterioare pentru implementarea PNR; primul document de acest fel va fi transmis Comisiei în toamna anului 2006; - pe baza rapoartelor naţionale, Comisia Europeană va efectua o Evaluare; evaluarea va fi prezentată la următoarea reuniune de primăvară a Consiliul European, care va trece în revistă progresul înregistrat şi va decide asupra ajustărilor necesare ale „Liniilor Directoare Integrate”; - la sfârşitul fiecărui ciclu de trei ani, Liniile Directoare Integrate, Programele Naţionale de Reformă şi Programul Comunitar Lisabona, vor fi reînnoite luând ca punct de plecare Raportul Strategic al Comisiei, întocmit pe baza evaluării generale a progresului pe perioada anterioară de trei ani; - în 2005, ciclul de trei ani va începe în luna aprilie, când Comisia va transmite Liniile Directoare Integrate, urmând ca Statele Membre să elaboreze Programele Naţionale de Reformă până în toamna lui 2005. Un alt moment important al Reuniunii Consiliului European l-a reprezentat adoptarea Pactul European pentru Tineret, ca instrument important de îndeplinire a obiectivelor Lisabona. Recomandarea Consiliului European a fost de a implica pe toţi cei care pot contribui activ la acest proces pentru a se asigura consistenţa iniţiativelor acestui Pact, mai întâi de toate implicarea organizaţiilor de tineret de la nivel naţional, regional sau local, precum şi Forumul European pentru Tineret, autorităţile regionale şi locale şi partenerii sociali. Fiecare Stat Membru, în cadrul SEO şi al Strategiei pentru Incluziune Socială, îşi va stabili programul pe următoarele linii de acţiune: ocupare, integrare şi promovare socială; educaţie, formare profesională şi mobilitate; reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie. BIBLIOGRAFIE 1. Barbier, J.-C., Assessing the European Employment Strategy: Some Preliminary considerations, Prezentare la al-VII-lea Workshop cu titlul Alternative Economic Policy in Europe, Bruxelles, 28-30 septembrie 2001 2. Chassard, Y., European Integration and Social Protection: From the Spaak Report to the Open Method of Co-ordination, în Mayes, D. G., Berghman, J.; I Salais, R., Social Exclusion and European Policy, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2001 3. De la Porte, C., Is the Open Method of Co-ordination Appropriate for Organising Activities at European level in Sensitive Policy Areas?, European Law Journal (forthcoming), 2002 4. De la Porte, C.; Pochet, P., Building Social Europe through the Open Method Co-ordination, studiu SALTSA, A joint programme for Working Life Research in Europe, seria Work & Society No. 34, P. I. E.-Petre Lang S. A., Bruxelles, 2002 5. European Council, Cardiff European Council, Presidency Conclusions, 15-16 iunie 1998 6. European Council, Cologne European Council, Presidency Conclusions, 3-4 iunie 1999 7. European Council, Lisbon European Council, Presidency Conclusions, 23-24 martie 2000 8. European Council, Nice European Council, Presidency Conclusions, Annex I – European Social Agenda, 7-9 decembrie 2000 9. European Council, Barcelona European Council, Presidency Conclusions, 15-16 martie 2002 10. European Council, Bruxelles European Council, Presidency Conclusions, 20-21 martie 2003 11. European Council, Bruxelles European Council, Presidency Conclusions, 25-26 martie 2004 12. European Council, Bruxelles European Council, Presidency Conclusions, 22-23 martie 2005 13. Goetschy, J.; Pochet, P., The Treaty of Amsterdam: A New Approach to Employment and Social Affairs?, Transfer, vol. 3, nr. 3, 1997 14. Luxembourg Extraordinary European Council on Employment, Presidency Conclusions, 20-21 noiembrie 1997 15. Navvaro, L., L’expérience des instruments de la MOC dans la coordination des politiques économiques, in Dehousse, R. (dir.), La MOC: déclin ou renouveau de la méthode communautaire?, La Documentation française, Paris