Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" şi

înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naştere în
Mesopotamia antică şi Egipt, şi a fost rafinat în continuare de Romani şi Perşi.

Deşi parfumuri şi parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează
pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de
parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri şi obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat şi
le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.

Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste
parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite
într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi şi condimente precum
migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.

Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre

parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor şi distilării". Aceasta
conţine peste o sută de reţete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice şi
înlocuitori sau imitaţii de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de
metode şi reţete pentru prepararea parfumurilor şi echipamentele pentru prepararea
parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut şi ca
Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta
fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la
descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri şi sfărâmate sau
petale. Ambele materii prime şi technologia de distilare a influenţat semnificativ
parfumeriile de vest şi evoluţia ştiinţifică, în special proprietăţile chimice.

Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. În est,
maghiarii au produs în 1370 un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluţie
de alcool, la comanda reginei Ungariei, Elisabeta, parfumul fiind cunoscut sub numele
Apa Ungariei. Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renaşterii în Italia, şi în
secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franţa, de Rene the Florentine
(Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a
fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura.
Datorită lui Rene, Franţa a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum
şi fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esenţa lor parfumată, care a
început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franţei. Între
secolul 16 şi 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaţilor pentru
combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parţial datorit
acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni
Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub
denumire de apă de colonie.