Lucrare de seminar la SVT Ştefan Toma MIHALI

Semestrul II TOP
I
Iosif şi fraţii săi

Iosif fiul lui Israel

Israel sau dreptul Iacov a avut două soţii, pe Lia şi Rahila, care împreună
cu roabele lor i-au dăruit 12 fii, cele 12 seminţii ale lui Israel. El a iubit-o cel
mai mult pe Rahila care i-a născut pe Iosif şi pe Veniamin, după care a murit.
„Figura lui Iosif cel vândut de fraţii săi este una dintre cele mai
impresionante ale Vechiului Testament, el fiind dat mereu ca exemplu atât
pentru curăţia şi nevinovăţia sufletului la care poate ajunge un creştin, cât şi ca
prefigurare a jertfei izbăvitoare aduse de Mântuitorul Iisus Hristos pentru
mântuirea şi răscumpărarea din păcate a neamului omenesc.”1
Dintre toţi fiii săi Iacov îl iubea cel mai mult pe Iosif „pentru că el era
copilul bătrâneţilor lui, şi-i făcuse haină lungă şi aleasă.” (Fa 37,3) În acele
vremuri haina avea o semnificaţie aparte, evreii purtau haine simple albe, iar o
haină aleasă era un simbol al binecuvântării. Tatăl său a văzut în Iosif harul lui
Dumnezeu, căci el avea darul înţelepciunii, al dreptăţii şi al proorociei, „acea
haină a lui deosebită însemna că el s-a îmbrăcat într-o haină a virtuţilor,
deosebită de a fraţilor săi”2. Nu din răutate ci pentru că era drept el îi aducea
uneori tatălui său veşti despre purtările rele ale fraţilor săi, iar pentru toate
acestea ei îl urau şi îl pizmuiau3.
Aşa se face că Iosif, la vârsta de 17 ani, când a fost trimis de Iacov să-i
aducă veşti despre fraţii săi care erau cu oile la păscut, a fost prins de aceştia cu
gândul să-l omoare şi vândut ca rob la nişte negustori Madianiţi ce mergeau în
Egipt, după care fraţii lui i-au muiat haina în sângele unui ied şi au dus-o tatălui
lor, dându-i de înţeles că fratele lor Iosif a fost sfâşiat de fiare.
Conceptul de libertate este mai mult o dorinţă interioară pe care o avem
fiecare în suflet pentru că după cum spune şi Sfântul Părinte Ambrozie al
Milanului: „Libertatea este tocmai slujirea dreptăţii. <Căci robul care a fost
chemat de Domnul este liberat al Domnului. Tot aşa, cel chemat liber este rob
al lui Hristos.>”4
Iosif în Egipt
După ce a ajuns în Egipt, Iosif a fost vândut ca rob unui dregător de la
curtea faraonului, unde dovedindu-se destoinic, „a aflat trecere înaintea
stăpânului său”(Fa 39,4) şi acesta l-a pus peste casa sa. Dar „femeia stăpânului

1
Sf. Ambrozie al Milanului, «Scrieri I» – «Tâlcuiri la Sfânta Scriptură», p. 301
2
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 304
3
cf. Fa 37, 2-11
4
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 251, cf. I Cor 7,22

1
Lucrare de seminar la SVT Ştefan Toma MIHALI
Semestrul II TOP
I
său şi-a pus ochii pe Iosif”(Fa 39,7) după care neacceptând să păcătuiască cu
soţia stăpânului său, căci „Nu trupul supus patimilor, ci mintea e cea care
judecă, pentru că nimic nu mulţumeşte mai mult decât gândurile curate şi
faptele frumoase”5, a fost întemniţat pe nedrept. Iosif nu s-a temut de femeia lui
Putifar pentru că „niciunul din vrăjmaşii tăi nu te poate prinde dacă nu te-ai fi
încurcat mai întâi în lucruri deşarte”6.
Acolo a tălmăcit bine visele paharnicului şi pitarului lui Faraon, iar după
doi ani a ajuns să tălmăcească visele lui Faraon ce nu au puteau fi tâlcuite de
nici un tălmaci din cei chemaţi până atunci, prevestindu-i acestuia că vor urma
şapte ani îmbelşugaţi după care urmau să vină şapte ani de secetă şi foamete,
sfătuindu-l să îşi facă provizii de alimente. Faraonul îl pune pe Iosif mare
dregător pentru a strânge grânele din anii bogaţi pentru vremurile grele şi îi
pune inel în deget, ce înseamnă că „preoţia lui e închinată credinţei cu care să
prevestească el pe alţii”7.
După ce au trecut anii de belşug s-a întins seceta peste toată faţa
pământului şi ducându-se vestea că în Egipt este grâu, „<veneau din toate
ţările în Egipt să cumpere pâine de la Iosif>. Şi toţi primeau, pentru că era
foamete. Căci flămânzesc toţi cei care nu se tem de Hristos.”8
Iosif şi fraţii săi
Iacov aflând vestea aceasta i-a trimis pe fiii săi în Egipt să cumpere
grâu, doar pe Veniamin l-a ţinut cu el ca să nu păţească şi acesta ceva rău.
„Desigur, patriarhul se referă la Veniamin, dar prin el se prefigura Pavel, care
ştim că era din tribul lui Veniamin”9.
Şi au venit patriarhi pregătiţi cu bani ca să cumpere grâu, iar Iosif le-a
dat grâu dar le-a restituit şi banii, căci după cum spune Sfântul Ambrozie „nu
pe bani se cumpără Hristos, ci prin har: valoarea ta, creştine, constă în
credinţa ta, cu ea se <cumpără> tainele dumnezeieşti”10.
Iosif nu s-a arătat din prima fraţilor săi, deşi i-a recunoscut încă de la
început, pentru că Veniamin, cel de o mamă cu el, nu era printre ei. Şi i-a trimis
pe fraţi să-l aducă pe fratele lor mai mic pentru a dovedi că sunt drepţi şi nu sunt
spioni. „Dar conştienţi de propriile lor fărădelegi, ei nu şi-au putut închipui că
milostivirea lui Hristos e atât de mare, încât să le poată ierta păcatul şi să-i
dezlege de nelegiuirea lor. Poate tocmai de aceea erau prefiguraţi sub chipul
5
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 260
6
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 276
7
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 323
8
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 324, cf. Fa 41,57
9
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 325, cf. Rm 11,1
10
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 326

2
Lucrare de seminar la SVT Ştefan Toma MIHALI
Semestrul II TOP
I
patriarhilor, sub forma în care urmau să se comporte în viitor. Erau chemaţi la
iertare, erau invitaţi să ia parte la ospăţul merindelor de mântuire.”11
Ei au bănuit că urmează să li se întâmple ceva şi au încercat să îndrepte
situaţia aducând cu ei şi argintul ce le fusese înapoiat când au venit prima oară
după grâu, dar mai-marele casei i-a liniştit spunându-le că ceea ce au, îl au
pentru că l-au primit de la Dumnezeu. „Eu am primit tot argintul cuvenit de la
voi”(Fa 43,23) cu alte cuvinte: „Mie nu-mi trebuie argintul vostru metalic, ci
vreau argintul vostru duhovnicesc, adică cel curat, pe care l-aţi adus cu o
credincioşie curată, ca nişte adevăraţi fii ai lui Iacob”12.
Văzându-l pe Veniamin, Iosif s-a tulburat foarte tare pentru că „inima
sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, a plâns
acolo.”(Fa 43,30) Apoi după ce „au băut şi s-au veselit cu el”(Fa 43,34), el a
pus cupa de argint în sacul lui Veniamin, dorind printr-o fraudă sfântă să-l
aducă înapoi pe fratele său mult iubit.
Fraţii săi nu vroiau să se întoarcă fără Veniamin căci ştiau că acest lucru
l-ar termina pe tatăl lor, în plus doi dintre ei i-au garantat lui Iacov că-l vor
aduce viu şi nevătămat pe fratele lor.
În final, Iosif s-a apropiat de ei şi le-a spus că el este fratele lor pe care l-
au vândut în Egipt şi le-a mai spus „Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă
pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru
păstrarea vieţii voastre”(Fa 45,4-5).
După care, aflând şi Faraon despre Iosif şi fraţii săi, l-a îndemnat pe
dreptul Iosif să-şi invite fraţii să vină cu tatăl lor în cel mai bun pământ din
Egipt, dându-le haine, merinde şi căruţe ca să poată veni cât mai repede.
Şi dacă ne gândim ce ar fi meritat să le facă Iosif fraţilor săi care l-au
vândut cu gândul să-l piardă „să-i jignească şi el cum l-au jignit ei ori să-i
iubească aşa cum l-au iubit şi ei? Cei mai mulţi aşa procedează. Or, aici se
întâmplă un lucru ieşit din comun, şi anume să iubeşti până şi pe vrăjmaşul tău,
cum ne-a învăţat Mântuitorul”13.
Iosif reprezintă aici simbolul creştinătăţii: credinţa, iubirea şi iertarea. El
nu a ales răzbunarea, care este arma celui slab, ca rob poţi să ai virtuţi înalte
precum iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi proorocia.

11
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 327
12
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 329
13
Sf. Ambrozie al Milanului, op. cit., p. 303, cf. Mt 5,44