Sunteți pe pagina 1din 29

Aspecte legale privind creditarea unei

societăţi comerciale de către


administratorul său
Maria Bădoi

Expert contabil
contact@contabilii.ro

În România, legislaţia comercială prevede ca valoarea minimă a capitalului social


subscris vărsat să fie de minimum 200 lei, în timp ce costurile demarării afacerii se ridică
între 1000 lei – 2000 lei (taxele notariale, taxele achitate la ONRC, taxele de timbru,
achiziţionarea registrului fiscal, achizionarea registrelor obligatorii ale societăţii,
achizionarea ştampilelor, chiria sediului etc.). În aceste condiţii, societatea are nevoie de
o sursă rapidă de lichiditate, care să îi permită demararea desfăşurării activităţii, conform
obiectului de activitate.

Din aceste considerente, practica societăţilor comerciale a demonstrat faptul că marea


majoritate a societăţilor comerciale nou înfiinţate apelează la încheierea unui contract de
creditare cu administratorul sau după caz, cu asociaţii/acţionarii săi.

1. Aspecte privind caracterul operaţiunii de creditare

De reţinut este faptul că acest tip de tranzacţie trebuie să aibă un caracter ocazional şi
să respecte cerinţele impuse de legislaţia comercială, sub condiţia realităţii economice a
elementelor patrimoniale. În cazul în care aceste operaţiuni nu sunt tranzacţii cu caracter
ocazional, potrivit prevederilor Codului comercial, vor fi considerate acte de comerţ.

2. Aspecte privind contractele încheiate de societatea comercială

Contractele între societatea cu răspundere limitată şi persoana fizică sau persoana


juridică, asociat unic al celei dintâi, se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii
absolute. (temeiul legal: art. 15 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare)

3. Aspecte privind acordarea de împrumuturi

Orice persoană, dacă nu primeşte depozite, poate vinde pe credit sau poate acorda
împrumuturi, cu sau fără dobândă, fără a fi aplicabile dispoziţiile Legii bancare nr.
58/1998. Echivalentul în lei al sumelor exprimate în euro se calculează prin raportare la
cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României de la data plăţii sau, după caz, de la
data prevăzută de prezentul titlu. (temeiul legal: art. XVI. din Legea nr. 99/1999 privind
unele măsuri pentru accelerarea reformei economice ce modifică art. 100 din Legea nr.
94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi)

4. Creditarea administratorului de către societate a administratorului

Creditarea administratorului de către societate a administratorului acesteia este o


operaţiune interzisă, sub condiţia respectării prevederilor legale. Din perspectiva acestor
aspecte, este ilegală şi interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia,
prin intermediul unor operaţiuni precum:

• (a) acordarea de împrumuturi administratorilor;


• (b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior
încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări
de servicii sau executare de lucrări;
• (c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi
acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
• (d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către
administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe
persoane;
• (e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are
drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă
prestaţie personală a acestora.

Aceste cerinţe sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia, rudele
ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului; de asemenea, dacă
operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele
anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre
persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social
subscris.

Creditarea de către societate a administratorilor acesteia nu este interzisă:

• (a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară


echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro şi
• (b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării
curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile
persoanelor afiliate decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă
de terţe persoane.

(temeiul legal: art. 144^4 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare)

5. Înregistrarea în contabilitate a contractului de creditare

Înregistrarea în contabilitate a contractului de creditare are în vedere


respectare prevederilor Legii nr. 82/1992 şi a cerinţelor legale impuse prin
OMFP nr. 3055/2010. În acest context, aceste înregistrări trebuie să fie
efectuate numai în baza documentelor justificative şi să reflecte
adevărul economic, fără să înşele încrederea publică.

Situaţiile financiare ale unei societăţi comerciale trebuie să reflecte


realitatea economică reală, corectă şi concretă a tuturor elementelor de
natură patrimonială. În acest context, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări
inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate,
având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor
financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în
bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual. (temeiul legal: art. 43 din
Legea contabilităţii nr. 82/1992, republicată)

6. Consecinţele juridice determinate de nerespectarea


regimului de creditare

- Dacă fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al


societăţii foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui
propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau
indirect este considerată infracţiune şi făptuitorul învinuit se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 3 ani. (temeiul legal: art. 272 pct. 2 din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare)

- Dacă fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al


societăţii se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană
interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate
controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe
care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei de
5000 de euro, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii, este considerată infracţiune şi făptuitorul
învinuit se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. (temeiul legal: art.
272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare)

- Dacă fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al


societăţii încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri
fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau
contrarii celor rezultate din aceasta, este considerată infracţiune şi
făptuitorul învinuit se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani. (temeiul
legal: art. 272^1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare)
Temeiul legal:

 Codul comercial cu modificările şi completările ulterioare;


 Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată
 OMFP nr. 3055/2009 privind reglementările contabile, modificat şi
completat prin OMFP nr. 2869/2010
 OMFP nr. 2870/2010 privind principalele aspecte legate de
întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a
raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice

sus

rincipii si reguli generale ale acordarii creditelor bancare pentru persoane


juridice

In legislatia bancara in vigoare[1] creditul este definit ca fiind „orice angajament


de plata a unei sume de bani, in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum
si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a
scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o
creanta sau a altui drept la 242f54c plata unei sume de bani.”

Activitatea de creditare a unei banci comerciale este structurata, de regula, pe


doua mari domenii:

• creditarea companiilor sau a persoanelor juridice;


• creditarea persoanelor fizice.

In acest capitol vom trata pe larg creditarea persoanelor juridice, iar in capitolul
urmator creditarea persoanelor fizice.

Agentii economici din Romania apeleaza frecvent la credite bancare, pe termen


scurt sau pe termen mediu ori lung, din mai multe motive, intre care mentionam:

- rentabilitatea scazuta si lipsa fondurilor proprii;

- imobilizarea resurselor proprii din cauza creantelor mari neincasate;

- accesul restrictiv la alte variante de finantare;

- blocajul financiar si arieratele din economia romaneasca.


Categoriile de persoane juridice care pot beneficia de credite la bancile din
Romania, sunt:

- regii autonome, companii si societati nationale;

- societati comerciale cu capital de stat sau privat;

- societati comerciale cu capital integral strain sau mixt, constituite conform legii;

- unitati administrativ teritoriale, organizate potrivit legii;

- asociatii de proprietari si alte forme de asociere prevazute de lege;

- alte persoane juridice, organizate in conformitate cu legea si care desfasoara activitati


legale.

Conditiile obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele juridice pentru a


primi un credit sunt :

• sunt constituiti conform legii si poseda capital social varsat potrivit statutului;

• desfasoara activitati legale, potrivit statutului de functionare, avand un nivel


corespunzator al indicatorilor de bonitate;

• din analiza fluxurilor de lichiditati, rezulta ca exista posibilitati reale de


rambursare la scadenta a ratelor din credit si plata dobanzilor aferente;

• prezinta garantii pentru utilizarea cu eficienta a imprumutului, iar valoarea


garantiilor acceptate este mai mare sau cel putin la nivelul creditelor solicitate si a
dobanzilor aferente, calculate pe intreaga perioada de creditare;

• isi deruleaza activitatea prin conturi deschise la unitatile teritoriale ale bancii;

• accepta clauzele din contractul de credit si prezinta toata documentatia solicitata.

Pentru prevenirea riscului de creditare, bancile nu acorda credite:

• agentilor economici care inregistreaza pierderi;


• agentilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finantarea activelor
circulante sau la realizarea proiectelor de investitii;
• agentilor economici cu datorii fata de banca, trecute de aceasta in afara bilantului
si care nu prezinta programe de redresare viabile;
• agentilor economici pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau
faliment.
Mai mult, la acordarea creditelor, bancile au in vedere ca prima sursa de
rambursare a imprumutului sa o constituie capacitatea agentului economic de a genera
lichiditati, iar garantiile materiale trebuie sa constituie intotdeauna ultima sursa de
rambursare a creditului si de plata a dobanzilor.

Documentatia pe care clientii persoane juridice trebuie sa o prezinta bancii in


vederea obtinerii creditelor cuprinde:

• cererea de credit semnata de persoanele autorizate sa reprezinte agentul economic


solicitant;
• hotararea AGA de contractare a imprumutului respectiv, daca este vorba de sume
mari;
• bilantul (situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii), raportul de gestiune
si contul de profit si pierdere (rezultatele financiare), incheiate in ultimii 3 ani;
• ultima balanta de verificare intocmita;
• situatia prognozata a platilor si incasarilor (cash-flow-ul) aferente perioadei
pentru care agentul economic solicita imprumutul;
• bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs, intocmit conform precizarilor
Ministerului Finantelor Publice;
• situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditul (cantitatile,
valorile, cauzele formarii si termenele de valorificare), insotite de fundamentarea
necesarului de credit;
• documente (facturi proforme, comenzi, precontracte, contracte) din care sa rezulte
elementele necesare stabilirii modului de utilizare a creditului, dar si datele de
identificare ale vanzatorului (denumirea, adresa si contul), acordul acestuia de a
vinde, denumirea bunurilor ce urmeaza a fi vandute, pretul, termenele si
modalitatea de efectuare a platilor;
• planul de afaceri sau studiul de fezabilitate pentru creditele pe termen mediu si
lung, destinate finantarii unor investitii;
• autorizatia de constructie cu toate avizele si acordurile necesare, inclusiv proiectul
de executie stampilat;
• devize estimative si devizul general;
• proiectul graficului de rambursare a creditului si a dobanzilor;
• lista garantiilor propuse bancii pentru creditul solicitat, precum si evaluarea
acestora;
• acordul solicitantului privind consultarea bazei de date a Centralei de Risc Bancar
- CRB;
• orice alte documente solicitate de banca.

Documentele prezentate de catre clienti in vederea obtinerii de credite, precum si


cele elaborate ulterior de banca, in cursul procesului de analiza, acordare, verificare si
rambursare reprezinta continutul dosarului de credit.

***
In scopul evaluarii riscului de credit, societatile bancare trebuie sa-si clasifice
creditele acordate in una din urmatoarele 5 categorii de bonitate: standard (A), in
observatie (B), substandard (C), indoielnic (D), pierdere (E). Cele 5 categorii au
urmatoarele semnificatii:

• Categoria A: performante foarte bune, care permit achitarea la scadenta a


datoriei;
• Categoria B: performante bune, dar fara certitudinea rambursarii in viitor;
• Categoria C: performante satisfacatoare, cu tendinte de inrautatire;
• Categoria D: performante scazute;
• Categoria E: pierderi si incapacitate de rambursare.

Clientii din categoriile A si B au prioritate in aprobarea cererilor de creditare,


iar cei din categoria E nu sunt admisi la creditare.

Clasificarea se face pe baza performantelor financiare si non-financiare ale


clientilor, evaluate conform unor indicatori si criterii diferite de la banca la banca si de
capacitatea acestora de a-si onora obligatiile la scadenta (serviciul datoriei).

Importanta Centralei Riscurilor Bancare (CRB) in activitatea de


creditare

Cand analizeaza situatia agentilor economici solicitanti de credite, in vederea


cuantificarii cu precizie a riscului de creditare, bancile romanesti au posibilitatea de a
consulta fisierele administrate de catre Centrala Riscurilor Bancare, din cadrul BNR, care
contin informatii referitoare la volumul de credite, inclusiv restante, pe care un debitor le
are la o banca.

Centrala Riscurilor Bancare functioneaza incepand cu 1 ianuarie 2000 si


gestioneaza o baza de date alimentata prin raportarile periodice ale bancilor comerciale si
ale celorlalte institutii financiare autorizate in acest sens, privind expunerile fata de
clientii debitori (credite curente si restante), dupa cum urmeaza:

 expunerea fiecarei institutii de credit din sistemul bancar romanesc fata de acei
debitori care au beneficiat de credite si/sau angajamente, al caror nivel cumulat
depaseste suma limita de raportare;

 restantele mai mari de 30 zile, indiferent de suma, inregistrate in restituirea


creditelor de catre persoanele fizice;

 informatiile referitoare la fraudele cu carduri produse de catre posesori.

Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (CRB) este organizata in patru


registre[2]:
- Registrul central al creditelor (RCC) contine informatii de risc bancar raportate de
institutiile de credit si este actualizat lunar;

- Registrul creditelor restante (RCR) contine informatii de risc bancar referitoare la


abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii sapte ani si este alimentat
lunar de Registrul central al creditelor;

- Registrul grupurilor de debitori (RGD) contine informatii despre grupurile de


persoane fizice si/sau juridice care reprezinta un singur debitor si este alimentat lunar de
Registrul central al creditelor;

- Registrul fraudelor cu carduri (RFC) contine informatii despre fraudele cu carduri


produse de catre posesori raportate de institutiile de credit si este actualizat on-line.

Figura nr. 7

Sursa: Banca Nationala a Romaniei

Orice unitate bancara poate solicita la CRB informatia de risc bancar referitoare la
o persoana fizica sau juridica non-bancara rezidenta, cu acordul scris al persoanei
respective. Aceste informatii ajuta bancile in analiza lor asupra capacitatii unui client de a
primi credite, fiind evident ca un client inregistrat cu restante, nu are sanse in momentul
respectiv de a mai primi credite la o banca din Romania.

Sisteme similare de gestiune a informatiilor de credit functioneaza in tari din


Uniunea Europeana cu un grad ridicat de intermediere financiara, cum sunt: Austria,
Belgia, Franta, Germania, Italia, Portugalia, Spania etc.
La analiza situatiei economico-financiare a unui client, bancile mai utilizeaza si
informatii puse la dispozitia lor de catre Centrala Incidentelor de Plati (CIP) din BNR,
care stocheaza date referitoare la incidentele de plati ale agentilor economici cu
instrumentele de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin). Daca un client este inregistrat in
baza de date CIP ca fiind un rau platnic, el va intampina greutati la obtinerea unui credit,
banca fiind pusa in garda asupra bonitatii si seriozitatii lui.

Indicatori de evaluare a bonitatii solicitantilor de credite persoane juridice

Necesitatea analizei bonitatii decurge din importanta formarii unei opinii


fundamentate despre situatia financiara si performantele trecute, prezente si viitoare ale
posibilului imprumutat, politica si strategia urmarite de acesta in desfasurarea activitatii,
dar si posibilitatea lui de a rambursa ratele si dobanzile la scadentele stabilite.

Analiza bonitatii are ca punct de plecare bilantul contabil (situatia activelor,


datoriilor si capitalurilor proprii) si contul de rezultate, pentru ca acestea ofera o imagine
pertinenta privind rentabilitatea si eficienta activitatii desfasurate. Diagnosticul situatiei
economico-financiare este indispensabil pentru evaluarea eligibilitatii solicitantilor de
imprumuturi.

Sistemul de indicatori care cuantifica bonitatea firmelor solicitante de credite


poate cuprinde indicatori cum ar fi:

- dinamica cifrei de afaceri;

- rezultatul exercitiului;

- fondul de rulment;

- trezoreria neta;

- lichiditatea;

- solvabilitatea;

- gradul de indatorare;

- viteza de rotatie a activelor circulante;

- rentabilitatea de exploatare;

- rentabilitatea economica;

- rentabilitatea financiara;

- gradul de acoperire a dobanzii etc.


Fiecare banca comerciala elaboreaza si utilizeaza propriul sau sistem de
indicatori de bonitate, in cadrul politicii sale de creditare.

Formulele de calcul si modul de interpretare a rezultatelor indicatorilor


enumerati anterior sunt :

Cifra de afaceri reprezinta veniturile realizate de client la finele unei perioade


(luna, trimestru, an), din vanzarea produselor, serviciilor, marfurilor etc. O firma cu o
cifra de afaceri ascendenta desfasoara o activitate viabila, cu perspective de dezvoltare.
Orice declin al cifrei de afaceri in termeni reali constituie un semnal de alarma pentru
creditori.

Rezultatul exercitiului (profit/pierdere) este un indicator sintetic care


caracterizeaza eficienta activitatii desfasurate. Mai mult, capitalurile proprii sunt
influentate direct de valoarea acestui indicator, in sensul diminuarii acestora cu pierderea
si al majorarii cu profitul inregistrat. De regula, banca nu acorda credite agentilor
economici care inregistreaza pierderi, adica nu au capacitatea sa-si recupereze cheltuielile
din veniturile realizate.

Lichiditatea este capacitatea firmei de a face fata datoriilor pe termen scurt, prin
transformarea rapida a activelor pe termen scurt in lichiditati.

Lichiditatea imediata

Lichiditatea curenta

In analiza acestui indicator, o banca prudenta va elimina activele pe termen scurt


care nu se pot transforma rapid in lichiditati (stocuri foarte greu valorificabile, clienti cu
probleme etc).

Analiza indicatorilor de lichiditate reflecta:

- tipul de activitate desfasurata de societate si anume: pentru o firma cu


activitate preponderent comerciala sau cu o viteza de rotatie a stocurilor foarte mare, nu
apar diferente semnificative intre lichiditatea curenta si lichiditatea imediata, in timp ce
pentru o firma cu activitate productiva cu ciclu lung de fabricatie, diferentele dintre
lichiditatea curenta si lichiditatea imediata sunt evidente;
- eficienta managementului societatii si modalitatea de finantare a societatii.

O valoare mare a lichiditatii, ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt, poate


reflecta o finantare din zona pasivelor pe termen lung, adica provenind de la fondul de
rulment.

Solvabilitatea reflecta capacitatea unei firme de a transforma toate activele sale


in numerar pentru plata tuturor obligatiilor.

Formula de calcul este urmatoarea:

Solvabilitatea unei firme cu activitate viabila se caracterizeaza astfel :

• raportul este supraunitar;


• ponderea datoriilor totale (catre furnizori, buget, salariati, banca) in total activ nu
depaseste 50%.

Gradul de indatorare exprima raportul intre datorii si capitaluri proprii si se


calculeaza astfel:

Gradul de indatorare generala (Leverage)

Gradul de indatorare financiara (Gearing)

Viteza de rotatie a activelor circulante arata numarul de rotatii efectuate de


activele circulante in decursul unei perioade (numarul de cicluri de productie). La modul
general, acest indicator se calculeaza ca raport intre cifra de afaceri si activele circulante
(stocuri si creante).

Viteza de rotatie trebuie analizata in evolutie si in comparatie cu situatia din alte


societati comerciale, din ramuri de activitate similare. Activele circulante sunt folosite
mai eficient, cu cat numarul de rotatii efectuate in decursul unei perioade este mai mare.
Durata medie de incasare a clientilor reprezinta amanarea medie a platii
acordata clientilor si se calculeaza ca raport intre soldul mediu al clientilor si cifra de
afaceri, exprimandu-se in zile. Durata creditului comercial acordat clientilor depinde de
natura activitatii, de forta financiara a societatii comerciale creditoare, de pozitia ei pe
piata si de raporturile acesteia cu beneficiarii. O buna gestiune financiara a firmei
presupune reducerea amanarilor la plata acordate clientilor, fara a prejudicia insa pietele
de desfacere.

Durata medie de plata a furnizorilor reprezinta amanarea medie a platii


acordata de catre furnizori, exprimata ca raport intre soldul mediu al furnizorilor si costul
aprovizionarilor, fiind de asemenea exprimata in zile. Valoarea furnizorilor neplatiti
reprezinta marimea creditelor comerciale obtinute, iar marimea indicatorului exprima
durata acestor credite.

Prelungirea duratei creditelor obtinute de la furnizori sporeste volumul


resurselor atrase, necesare finantarii activelor circulante.

Rentabilitatea reprezinta capacitatea agentului economic de a obtine profit din


activitatea proprie. Indicatorii rentabilitatii pot fi grupati astfel:

- rentabilitatea din exploatare exprima capacitatea unui agent economic de a obtine profit
din activitatea de baza, inaintea influentelor elementelor financiare si extraordinare;

- rentabilitatea economica exprima capacitatea unui agent economic de a obtine profit


prin valorificarea activelor economice de care dispune;

- rentabilitatea financiara exprima capacitatea capitalului propriu de a produce profit. In


conditiile apelarii la credite, premisa ca firma sa-si sporeasca rentabilitatea financiara
este ca rentabilitatea economica sa fie superioara ratei dobanzii (modelul Modigliani-
Miller). In caz contrar, daca se apeleaza la credite in conditiile in care rata rentabilitatii
economice este inferioara ratei dobanzii, apare o degradare a rentabilitatii financiare, din
cauza efectului de levier (indatorare) negativ.

Indicatorul de acoperire a dobanzii arata capacitatea firmei de a plati dobanda la


creditele angajate. Acest indicator se calculeaza ca raport intre rezultatul inaintea platii
dobanzii si a impozitului pe profit (earnings before interests and taxes – EBIT) si
cheltuielile cu dobanzile. Se considera ca un nivel al acestui indicator mai mare de 3
reflecta o buna capacitate a firmei de a-si achita dobanda.

Aspecte non-financiare ale analizei creditelor pentru persoane juridice

Analiza non-financiara vizeaza credibilitatea agentului economic si se refera in


special la calitatile morale si profesionale ale managerilor si actionarilor firmei, precum
si la reputatia firmei (calitatea produselor si serviciilor, modul de indeplinire a obligatiilor
asumate in relatiile cu partenerii de afaceri).
Factorii non-financiari care influenteaza activitatea clientului pot fi:

a. Conducerea activitatii (managementul):

• pregatirea profesionala, prestigiul si experienta in sectorul de activitate;


• experienta in functii de conducere si reputatia echipei manageriale;
• caracterul, moralitatea si integritatea conducerii;
• gradul de participare a conducerii la capitalul societatii (gradul de cointeresare
materiala).

b. Activitatea clientului:

• existenta si viabilitatea planului de afaceri;


• evolutia activitatii si profilul acesteia;
• caracterul activitatii: sezonier, permanent, ciclic;
• sfera de activitate: productie, comert, prestari servicii, etc;
• concurentii: numarul si marimea concurentilor, reputatia lor, caracteristicile
produselor fabricate de acestia, cotele de piata ale fiecaruia etc;
• segmentul de piata detinut: in crestere/in declin, cuantificabil/necuantificabil;
• reputatia clientului in cadrul ramurii, subramurii si cota de piata detinuta pe plan
international, national si/sau local; nominalizarea pietelor externe etc;
• perspectiva de dezvoltare pe termen scurt si lung a sectorului;
• problemele majore cu care se confrunta sectorul (schimbari tehnologice,
reglementari guvernamentale, schimbari de mediu etc);
• portofoliul de clienti: numar, reputatie, dependenta de anumiti clienti si repartitia
lor geografica, modul in care sunt reglementate relatiile contractuale, modalitatea
de vanzare (credit comercial/cu plata imediata), clientii interni si externi
importanti, ponderea vanzarilor efectuate la intern sau extern in total vanzari ale
societatii;
• relatiile cu furnizorii: numar, dependenta de anumiti furnizori, modalitatea de
plata, eventuale intarzieri la plata;
• politica de preturi: nivel fata de concurenta, reactii la modificarea preturilor de
catre concurenti, facilitati acordate clientilor etc;
• publicitate si reclama.

c. Strategia

• existenta unei strategii de dezvoltare pe urmatorii 3-5 ani, daca aceasta este
realista, realizabila sau cu risc de esec;
• alternative si implicatii in cazul nerealizarii strategiei propuse;
• existenta sau nu a planurilor de restructurare si redresare financiara.

d. Implicarea financiara sau angajarea actionarilor /


asociatilor
• participarea cu capitaluri proprii a actionarilor/asociatilor la finantarea afacerii,
astfel incat aceasta sa fie pe masura riscului implicat;
• se analizeaza daca proprietarii sprijina afacerea prin garantarea personala,
aceasta asigurand o mai mare angajare din partea lor.

Concluziile rezultate din analiza aspectelor non-financiare privind clientii sunt


utilizate de catre banca la fundamentarea deciziei de creditare, intocmirea si analiza
situatiei clientilor, dar si la analiza calitatii portofoliului de imprumuturi.

***

REDITUL – necesitatea si rolul sau în


economia moderna. Formele
creditului.
În economia de piata, raporturile de creditare au dimensiuni considerabile si varietati
multiple.

În general, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei
valori monetare viitoare. Creditul în calitate de mijloc de plata poate contribui esential
la cresterea economica prin stimularea dezvoltarii unor activitati noi, a întreprinderilor
private mici si mijlocii, aflate la început de activitate, precum si relansarea unor
domenii vitale ale economiei.

Creditul permite:

• Finantarea peste nivelul resurselor proprii;

• Clientilor sa cheltuiasca mai mult decât veniturile obtinute;

• Guvernelor sa cheltuiasca peste limitele veniturilor fiscale.

Sfera de abordare în prezentul curs, se restrânge la relatia banca-agent, economic în


legatura cu creditul bancar.

Importanta creditului în economie este marcata de rolul si functiile pe care le


îndeplineste.
• Creditul îndeplineste functia de mobilizare a resurselor banesti disponibile la
un moment dat în economie ( economiile populatiei, soldurile creditoare ale
conturilor curente ale societatilor comerciale, depozitele unor institutii
financiare, plasamente interbancare, sume alocate de stat cu o anumita
destinatie, etc.) si ulterior distribuirea resurselor banesti prin intermediul
creditului catre sectoarele de activitate care au nevoie de mijloace banesti.

Rezulta ca disponibilitatile banesti valorificate prin procesul de creditare


sporeste rolul creditului în economie, impulsionând actiunea productiva a
capitalurilor cu consecinte directe asupra cresterii avutiei nationale, prin
investirea acestora în ramuri si activitati rentabile.

Oferind posibilitatea accesului la lichiditati a oricarei societati comerciale,


indiferent de statutul juridic, creditul contribuie la dezvoltarea firmelor mici si
mijlocii adesea promotoare ale inovatiei, favorizând concurenta cu efectele
sale benefice asupra cresterii economice, a echilibrului în general.

• O alta functie a creditului este aceea de creare de moneda.

Responsabila de emisiunea monetara este bineînteles Banca Centrala care


actioneaza ca institutie cu statut independent din partea statului, aceasta
stabileste si coordoneaza politica monetara si de credit a economiei, dar
sistemul bancar are o contributie substantiala la masa monetara.

• Creditul contribuie pe lânga alti factori si la stabilitatea preturilor reglând


dimensiunea cererii si ofertei de marfuri prin creditarea consumului, ca si a
stocurilor.

• Creditul este un factor de crestere a vitezei de rotatie a banilor prin


fluidizarea fluxurilor economice.

• O alta functie a creditului este sprijinirea comertului exterior prin promovarea


unor operatiuni cu predilectie de export, dar si de import bazate pe credit.

• În fine, trebuie sa amintim si rolul creditului în finantarea deficitului bugetar


al statului, acolo unde este cazul, sub forma de credit public.
Avantajele utilizarii creditului ca o veriga indispensabila în mecanismul de
functionare al economiei nationale, pot fi anu 535j911f late de pericolul folosirii
creditului în mod abuziv si ineficient, generând dezechilibre economice, monetare si
fenomene inflationiste considerabile.

Functionarea, dezvoltarea si gestionarea corecta a creditului în economie sunt


determinate de o serie de conditii de ambiant, cum ar fi:

• starea economiei la un moment dat;

• existenta unui cadru juridic corespunzator;

• un sistem solid de institutii financiar-bancare;

• existenta unui climat de stabilitate interna si externa;

• încrederea în institutiile de credit;

• infrastructura moderna (logistica).

Formele creditului

Se vorbeste ca operatiunea de credit consta în cedarea si respectiv primirea


unei sume de bani. În practica, aceasta poate fi înlocuita cu o cantitate de marfuri
si/sau servicii. În functie de operatorii care intervin în raportul de credit si izvorul care
a determinat operatiunea exista trei tipuri de credit:

a) Creditul comercial – presupune acordarea de credit sub forma de marfa în


baza unui contract comercial încheiat între creditor/vânzator (care are interesul
sa îsi vânda marfa) si debitor/cumparator (care nu dispune de mijloacele
banesti). Caracteristic pentru acest tip de credit este relatia directa ce se
stabileste între doi agenti economici creditor/debitor. În economiile cu un
sistem bancar bine conturat si structurat, creditul comercial detine o parte
importanta din activitatea bancara prin scontarea/rescontarea efectelor de
comert generate de contractul comercial.

b) Creditul bancar – presupune acordarea de credite sub forma baneasca de catre


societate bancara (împrumutator) – subiect indispensabil acestui tip de credit
si o persoana fizica sau juridica în calitate de împrumutat. În fapt, raporturile
de credit se desfasoara pe doua planuri:

- procesul de mobilizare a resurselor disponibile pe piata


prin intermediul bancii;

- procesul de distribuire a resurselor disponibile


utilizatorilor în calitate de debitori, banca având rolul
de creditor.

Primul raport precede în mod necesar cel de-al doilea raport.

c) Creditul international – este reprezentat de raporturile de credit dintre agentii


economici din doua sau mai multe tari. El joaca un rol important în cooperarea
economica si financiara internationala prin intensificarea fluxurilor monetare,
financiare si comerciale în cadrul organismelor internationale (FMI, BIRD,
BERD).

I. CREDITUL BANCAR
Conceptul de credit bancar descrie operatiunea prin care banca acorda un
împrumut unui agent economic în schimbul unui angajament de rambursare viitoare
însotit de plata unei anumite dobânzi.

Desfasurarea acestui proces evidentiaza raportul dintre parteneri, din care unul
este banca, încrederea emanata de acest raport, precum si valorificarea resurselor
banesti prin realizarea de profituri prin dobânda.

1. Trasaturi

Trasaturile specifice creditului bancar se refera la:

- Subiectii raportului de credit:

- Creditorul – banca;

- Debitorul – agentul economic.

- Promisiunea de rambursare
- Termenul de rambursare

- Pretul creditului – dobânda

- Încheierea unui contract de credit

- Acordarea creditului

Creditul bancar se delimiteaza de celelalte forme de credit prin aceea ca :

- Banca este prezentata în calitate de creditor;

- Agentul economic este partenerul bancii în calitate de debitor;

- Obiectul creditului îl constituie banii;

- Acordarea creditului reprezinta o operatiune specifica bancii, denumita si


“comert de banca”.

2. Sursele creditarii

2.1. Surse proprii (capital propriu)

Ca orice societate comerciala banca poseda un capital propriu (fonduri proprii),


constituit din capitalul subscris si varsat de actionari, precum si o serie de fonduri (de
dezvoltare, de rezerva, rezerva generala pentru riscul de credit) prelevate din profit.

Un mijloc de majorare a surselor proprii bancare este emiterea de obligatiuni.


Însa trebuie sa avem în vedere costurile de lansare si dobânzile bancare cu implicatii
asupra profitului.

2.2. Surse atrase

Una din functiile importante ale unei banci este aceea de a “capta” interesul
persoanelor fizice si juridice prin atragerea de surse disponibile, în acest caz banca
având titlul de împrumutat.

Atragerea de capital de catre banca trebuie sa se faca în deplina siguranta si cu


remunerarea corespunzatoare. Îndeplinirea acestor conditii determina dimensiunea
volumului plasamentelor la o banca.

Atragerea de fonduri poate îmbraca forma de:


a) depozite (la vedere, la termen);

b) solduri creditoare ale conturilor societatilor comerciale;

c) plasamente interbancare;

d) refinantare solicitata BNR;

e) reescont la BNR;

f) linii de creditare externa.

Colectarea de pe piata a surplusului de disponibilitati de catre bancile


comerciale este limitata de costul pe care le implica, bonificarea unei anumite dobânzi,
reglementarile de prudenta bancara, respectiv asigurarea unei lichiditati minime si în
functie de rezerva minima obligatorie.

3. METODOLOGIA DE CREDITARE

Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape si reprezinta concretizarea


principiilor de creditare.

3.1. Etapa preliminara

Etapa preliminara presupune o informare – documentare reciproca, banca –


agent economic în vederea identificarii necesarului de credit, conditiile de obtinere a
creditului, de rambursare, de cost, etc.

3.2. Etapa depunerii dosarului

Etapa depunerii dosarului cuprinde în principal 2 tipuri de documente: unele de ordin


juridic legate de statutul contractului de societate, înregistrate la Registrul Comertului,
autorizatii specifice functionarii normale, angajarea legala a creditului, componenta
echipei manageriale etc., si altele de natura economica legate de prezentarea situatiei
economico – financiare a societatii (bilant, situatia contului de profit si pierdere,
situatia fluxului de fonduri), balanta de verificare a lunii precedente solicitarii
creditului, planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern si/sau extern, situatia
obligatiilor de plata, garantiile materiale oferite de agentul economic.

Pentru fundamentarea creditelor de investitii agentul economic trebuie sa prezinte:


- Studiul de fezabilitate;

- Autorizatia de constructie;

- Devizul general al lucrarii;

- Planul de amplasare;

- Contractul încheiat cu constructorul;

- Graficul lucrarilor investitiei;

- Alte autorizatii prevazute de lege.

3.3. Etapa analizei documentatiei depuse

Evaluarea cererii de creditare va implica o analiza a fezabilitatii planului privind


rambursarea împrumutului, plan prezentat de solicitant si asupra posibilitatilor de
atingere a scopurilor pentru care împrumutul a fost cerut. Daca garantiile acordate
bancii acopera riscul în cazul în care lucrurile merg rau. Banca trebuie sa acorde cea
mai mare consideratie faptului ca planul are sanse sa se realizeze. Scopul bancii este sa
obtina profituri.

3.4. Etapa determinarii indicatorilor de apreciere

În urma analizei bilantului debitorului se calculeaza o serie de indicatori care reflecta


starea economico – financiara a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finala de
creditare.

Principala functie a indicatorilor este redarea dinamicii evolutiei unei societati de-a
lungul timpului. La masurarea indicatorilor unei firme, este necesara diferentierea
acestora în functie de ramura în care se desfasoara activitatea. Indicatorii nu trebuie
urmariti în mod izolat, ci grupati si intercorelati.

Datoria analistului este sa obtina raspunsuri, utilizând instrumente si notiuni comune


pentru a identifica motivele schimbarilor si sa determine gradul în care acei factori
sunt în masura sa determine ameliorarea sau deteriorarea performantelor în viitor.

Exista indicatori ce pot fi considerati ”statici” – întâlniti la compararea valorilor din


bilant – sau indicatori “dinamici” – în cazul compararii valorilor din situatia
veniturilor; exista în acelasi timp si indicatori “compusi” – o combinatie între
indicatorii “statici” si cei “dinamici”. Toti acesti indicatori se încadreaza în trei
categorii principale:

a) indicatorii financiari – masoara structura financiara si lichiditatea unei firme;


indica modul de desfasurare a activitatii financiare;

b) indicatorii activitatii curente – reflecta cât de eficient firma îsi vinde produsele
reprezentând modul de finantare.

LICHIDITATEA

1. Lichiditatea curenta sau totala (Lc)

Lc= active curente / pasive curente Nivel – foarte bun: >2

bun: 2 - 1,5

slab: < 1,5

2. Lichiditatea imediata (Li)

Li= active lichide / pasive curente Nivel – foarte bun: >1

bun: 1

slab: < 1

SOLVABILITATEA

1. Gradul de îndatorare (Gî)

Gî= sume împrumutate / fonduri proprii Nivel – foarte bun: >2

bun: 2 – 1

slab: < 1

2. Serviciul datoriei minime (Sdmin)

Sdmin= profit din exploatare / dobânda + împrumut

Nivel – foarte bun: >2

bun: 3 – 2
slab: < 2

3. Ponderea activelor fixe în total active (Af)

Af = active fixe / total active * 100 Nivel – foarte bun: < 50%

bun: 50%

slab: >50%

PROFITABILITATEA
1. Rata profitului brut (Rpb)

Rpb= profit brut / vânzari * 100100 Nivel – foarte bun:> 10%

bun: 10 – 5%

slab: <5%

2. Rata profitului net (Rpn)

Rpn= profitul net / vânzari * 100 Nivel – foarte bun:> 10%

bun: 10 – 5%

slab: <5%

3. Rentabilitatea capitalului utilizat (Rcu)

Rcu= profit net / fonduri utilizate (proprii + atrase)*100

Nivel: Se compara cu serviciul datoriei minime

EFICIENŢA

1. Rotatia stocurilor (Rs)

Rs= costul bunurilor vândute / stocul mediu

Nivel bun: o rotatie mai mare

2. Rotatia creditorilor (Rc)

Rc= costul bunurilor vândute / creditori


Nivel bun: o rotatie mai mica

3. Rotatia creditorilor (Rd)

Rd= vânzari / debitori

Nivel bun: o rotatie mai mare

3.5. Etapa constituirii garantiilor

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie sa ia în considerare capacitatea


prezenta si viitoare de a rambursa creditul din surse proprii.

Pentru a diminua riscul de nerambursare, si de a preveni pierderi majore, bancile


solicita garantii reale, si chiar personale societatilor comerciale la acordarea creditelor,
precum si cesionarea unor efecte de comert, sub forma cesiunii de creanta.

O alta categorie de garantii, mai putin utilizate de banci este dreptul de gaj general
dobândit automat de creditori la acordarea creditului.

În practica se mai întâlnesc si garantii asumate de terte persoane în numele debitorului,


caz în care primul preia si obligatia principala în cazul neexecutarii contractului de
credit.

Contractele de garantie confera bancii un grad mai mare de siguranta, diminuând


riscul asumat de banca la acordarea creditului.

3.6. Etapa acordarii creditelor

În functie de nivelul de competenta, deciziile privind acordarea creditului revin


sucursalelor sau centralei bancii.

În cadrul centralei unei banci, decizia poate fi luata la nivelul Comitetului de Risc si
Credite a Comitetului de Directie a Consiliului de Administratie în cazul unor credite
mari.

3.7. Etapa încheierii contractului

Etapa încheierii contractului este etapa finala, pe baza caruia societatea comerciala va
primi împrumutul. Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atât din banca, cât
si din partea societatii.
Contractul de credit va stipula conditiile în care a fost aprobat creditul (suma, obiectul,
durata, grafic de rambursare, rata dobânzii, comisioane), obligatiile si drepturile
partilor si garantiile materiale.

II. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE


CREDITARE
1. Conceptul de risc. Tipuri de risc. Riscul de credit.

Bancile sunt confruntate cu o serie de riscuri în activitatea lor generate, pe de o parte


de conditiile interne (organizarea, conducerea, calitatea personalului, sistemul
informatic adoptat, etc.), iar pe de alta parte de factori externi (mediul economic,
politic, relatiile cu partenerii sai agenti economici, persoane fizice, alte banci, institutii
financiare, etc.).

Stabilitatea unei banci. Încrederea de care se bucura în rândul clientilor bancari si


nebancari se fundamenteaza pe calitatea si modul de gestionare a activelor si
pasivelor.

Analizând mai departe elementele din activul si pasivul bilantului si, chiar pozitiile
extrabilantiere ale societatilor bancare, putem sesiza riscurile pe care o banca si le-a
asumat în diferite operatiuni, precum si modul cum reuseste sa le controleze.

Privind bilantul unei banci putem aprecia prudenta cu care abordeaza anumite
operatiuni sau dimpotriva “agresivitatea” necontrolata, adica riscurile asociate
pozitiilor de activ (calitatea portofoliului de credite, structura acestuia pe termene de
rambursare, pozitia împrumuturilor mari acordate, etc.) cu cele de pasiv (dependenta
de anumite resurse, insuficienta capitalului propriu, statutul actionarilor principali
etc.).

Reglementarile de prudentialitate au un impact considerabil asupra gestiunii unei banci


deoarece ele consolideaza echilibrele financiare ale bilantului si în consecinta
posibilitatile de desfasurare a activitatii eficiente.
Pentru o banca putem afirma ca riscul reprezinta expunerea directa sau indirecta pe o
scara cu variatie larga la pierdere cu impact nefavorabil asupra venitului, capitalului si
rezervei sale.

Practica din mediul bancar pune în evidenta o serie de tipuri de risc, si anume:

 riscul de credit;

 riscul ratei dobânzii;

 riscul de lichiditate;

 riscul de pret;

 riscul de schimb valutar;

 riscul de tranzactie (operational);

 riscul legislativ;

 riscul de strategie;

 riscul de reputatie;

Din punct de vedere metodologic, în scopul unei analize pertinente, evaluarea


riscurilor se face separat.

Riscul de credit este riscul nerealizarii veniturilor scontate, determinat de incapacitatea


debitorului de a actiona în termenii si conditiile contractului încheiat cu banca.

Riscul de credit este întâlnit în operatiunile bancare în care performantele debitorului


au tendinta de deteriorare, fondurile bancii fiind deja angajate, investite.

Banca este datoare sa identifice gradul de risc care însoteste orice cerere, sa faca o
evaluare pe scara de acceptare a riscului si sa ia o decizie. O rata a dobânzii mai
ridicata, si o monitorizare mai atenta a societatii sunt metode de compensare a unui
risc crescut.

Gradul de risc al unei societati este în functie de:

 viabilitatea interna a întreprinderii;


 impactul posibil al factorilor externi.

2. Principalii factori de risc în finantarea societatilor comerciale

Banca ia în considerare la analiza de credit a unui agent economic o serie de factori de


risc (interni si externi) si anume:

 statutul de functionare al societatii;

 performantele financiare;

 performantele echipei de conducere;

 clientii si furnizorii – calitatea acestora;

 piata produsului;

 concurenta;

 costul materiilor prime si a materialelor;

 contractele interne si / sau externe;

 garantia acceptata de banca la acordarea creditului;

 rata dobânzii;

 fluctuatiile de pe piata valutara ce pot afecta atât activitatea de import, cât si


cea de export a agentilor economici;

 politica guvernamentala (ex.: impozitarea agentilor economici, taxe vamale,


contingentari, licente la import sau export etc.) care poate determina o
profitabilitate mai scazuta;

 alti factori ce pot modifica negativ activitatea societatilor comerciale (ex.: rata
inflatiei, factorii sociali).

3. Metode de analiza pentru toate tipurile de creditare

Pentru creditarea pe termen scurt, mediu sau lung sunt relevante urmatoarele tipuri de
analiza:

- Analiza situatiilor contabile;


- Analiza indicatorilor;

- Analiza cost, venit si profit;

- Analiza pragului de rentabilitate.

a) Costuri, venituri si profit

Costurile si veniturile unei întreprinderi sau a unei activitati din cadrul unei
întreprinderi constituie o baza importanta pentru analiza financiara si de credit,
întrucât aceasta determina, în mare masura, profitabilitatea.

În scopul analizei financiare este important de stiut cum sunt constituite si clasificate
costurile si daca acestea pot fi alocate unei activitati anume sau unui proiect de
investitii. Acelasi lucru este valabil si pentru venituri.

A. Costuri: - directe

- indirecte (fixe)

Costurile directe

Aceste costuri variaza în mod direct, pe termen scurt, în functie de marimea activitatii
la orice moment dat din cadrul ciclului de productie.

Ele includ:

• materii prime;

• alte elemente de productie;

• forta de munca recrutata sau disponibilizata, în functie de volumul


productiei, în orice perioada data;

• utilitatile folosite în productie (energie, apa, gaz);

• costuri de ambalare;

• costuri de depozitare;

• costuri de marketing.

Marja bruta a unei întreprinderi - costurile sale directe


Costuri indirecte

Costurile fixe tind sa devina constante. Ele se pot modifica dar numai pe termen mai
lung, si de obicei ca efect al unei schimbari majore în structura activitatii.

Ele include, de obicei, costurile cu:

• conducerea societatii;

• întretinerea cladirilor, utilajelor si vehiculelor;

• amortizarea cladirilor, utilajelor si vehiculelor;

• asigurarea;

• arenda sau cheltuielile cu pamântul în proprietate;

• utilitati de birou.

Elementele majore din costurile fixe sunt: amortizarea si arenda, în special acolo unde
sunt arendate suprafete mari de teren.

Profitul de exploatare a unei întreprinderi este valoarea vânzarilor sale – costurile


sale totale (directe + indirecte) sau marja sa bruta – costurile sale fixe înainte de
plata dobânzilor si a impozitelor.

B. Venituri (vânzari)

Ele reprezinta volumul vânzarilor * pretul de vânzare (pe tipuri de produse).

Cerintele pietei

Nivelul veniturilor din vânzari este supus unor factor de risc ridicat, întrucât este în
mare masura dependent de factori externi, fiind supus conjuncturilor si concurentei
existente pe piata. Atunci când preferintele sau cerintele pietei se modifica, atunci
când produse noi si eventual îmbunatatite sunt aduse pe piata, sau când alti producatori
concureaza prin pret sau calitate, atât volumul vânzarilor, cât si pretul pot fi reduse.
Acest fapt trebuie avut în vedere atunci când se fac prognoze ale volumului analizelor.

Sursele de informatii privind costurile si veniturile


Sursele primare sunt, pentru analistul financiar, evidentele întreprinderii, cum ar fi
evidentele de cumparari pentru costuri, si evidentele de vânzari pentru venituri. Banca
care analizeaza o cerere de credit a unui agent economic va trebui sa solicite contul de
profit si pierderi, bilantul si situatia fluxului de numerar, ultima balanta de verificare,
precum si o serie de informatii importante privind furnizorii, creditorii, clientii,
vechimea obligatiilor si creantelor, contracte, comenzi etc.

Totusi, în privinta unui mic producator individual sau a unui comerciant particular,
care, în general, întocmeste situatii contabile oficiale semestrial, ofiterul de credit va
trebui sa analizeze date cum ar fi:

• evidente pentru vânzari si cumparari;

• situatii primite de la banca si relatia cu banca;

• orice tip de registru de casa disponibil;

• informatii legate de comportamentul sau în relatia cu clientii si furnizorii.