Sunteți pe pagina 1din 6

Sistemul de asigurări sociale

Asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finanatare a ocrotirii sanatatii populatiei
care asigura acordarea unui pachet de servicii de baza pentru asigurati si sunt obligatorii. Sunt asigurati,
potrivit legislatiei in vigoare, toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetatenii straini si
apatrizii care au solicitat si au obtinut prelungirea dreptului de sedere temporara sau au domiciliul in
Romania si fac dovada platii contributiei la fondul de asigurari sociale de sanatate.

Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare fara plata contributiei:

• toti copiii pana la varsta de 18 ani;


• tinerii de la varsta de 18 pana la 26 de ani daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu pana la
inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri
din munca;
• tinerii cu varsta de pana la 26 de ani, inclusiv cei care parasesc sistemul de protectie a copilului
si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr.
416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare;
• sotul, sotia si parintii fara venituri proprii si care se afla in intretinerea unei persoane asigurate;
• persoanele care beneficiaza de anumite drepturi, acordate de legislatia in vigoare, ca fiind din
categoria persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie
1945 precum si deportate in strainatate sau constituite in prizonieri daca nu realizeaza alte venituri decat
drepturile banesti acordate pentru calitatea lor sau cele provenite din pensii;
• persoanele care au luptat pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 precum si urmasii
acestora daca se incadreaza in prevederile legale;
• persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensii sau alte surse, cu exceptia
celor obtinute in baza Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap
• bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii
Publice pana la vindecarea respectivei afectiuni daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte
surse;
• femeile insarcinate si lauzele, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim
brut pe tara.

Problemele majore cu care se confruntă în prezent sistemul de sănătate publică din România au, în opinia
specialiştilor în domeniu, rădăcini în gestionarea defectuoasă a resurselor financiare şi în dezordinea care
domneşte în sistemul asigurărilor de sănătate. Banii colectaţi în sistemul de asigurări nu acoperă
cheltuielile necesare pentru serviciile asigurate şi pentru medicamentele compensate, fapt care a dus la
dezbateri pe tema nevoii completării pachetului de servicii acoperite de asigurarea obligatorie cu servicii
parţial sau integral acoperite din surse private (coplată, asigurări private).

Raportul dintre numărul „cetăţenilor români productivi, contribuitori la bugetul public şi la fondurile
sociale" şi cel al beneficiarilor acestor fonduri scade continuu, odată cu scăderea numărului de intrări pe
piaţa muncii şi creşterea numărului pensionarilor. Această tendinţă este cauzată de migraţia externă
ridicată în rândul adulţilor de vârstă productivă. În acelaşi timp, creşterea speranţei de viaţă face ca
numărul pensionarilor să fie din ce în ce mai ridicat. Astfel, dacă în prezent avem trei adulţi asiguraţi
social la patru pensionari, acest raport va fi mult mai mare peste 30-35 de ani, ceea ce duce la un colaps al
sistemului de pensii.

Unul dintre fenomenele cu efect direct asupra sistemului de asigurări sociale este scăderea numărului de
salariaţi, de la 8,1 în 1990 la 4,5 milioane în prezent. Această situaţie este determinată în special de
emigraţie şi de munca la negru. Deşi populaţia activă numără 10,5 milioane, doar cele 4,5 menţionate mai
sus au asigurări de pensii, fapt ce va genera probleme pe termen lung. Peste 25-35 de ani, cei care lucrează
la negru sau nu lucrează deloc (semnificativi ca număr) vor atinge vârsta de pensionare fără să fie
asiguraţi şi vor împovăra sistemul de asistenţă socială, solicitând din bani publici venitul minim garantat
sau alte forme de ajutor social. În acel moment, populaţia de vârstă activă (care plăteşte aceste costuri prin
taxe şi contribuţii la fondurile de asigurări) va fi mai puţin numeroasă, ceea ce va duce la creşterea
semnificativă a impozitelor.

Dacă pe plan intern această tendinţă poate fi combătută prin crearea condiţiilor pentru asigurările de pensii
private, creşterea vârstei de pensionare, descurajarea pensionării anticipate şi încurajarea muncii în regim
de lucru parţial şi politici ţintite pe vârste, precum şi prin creşterea ratei de ocupare a populaţiei (în
special, a populaţiei de peste 45 ani şi a celei feminine), problema emigraţiei trebuie tratată diferit.

Capacitatea încă redusă a economiei şi a societăţii de a genera locuri de muncă şi o remunerare


corespunzătoare încurajează exodul de forţă de muncă, în special a celei calificate şi înalt calificate.
Statisticile arată că în prezent există 2 milioane de români la muncă peste hotare, însă fenomenul
emigraţiei nu este exact cuantificat. Pe măsură ce economia se va dezvolta şi va fi nevoie de mai multă
forţă de muncă – şi în condiţiile în care cei plecaţi azi nu vor începe să se întoarcă în ţară – România se va
transforma treptat şi într-o ţară de imigraţie. Din ţară-sursă sau de tranzit, România va deveni destinaţie
pentru cetăţenii ţărilor din est, inclusiv din Asia Centrală, care vor căuta condiţii de muncă şi salarii mai
bune decât în ţara de origine.
Primii paşi către înţelegerea acestei tendinţe sunt îmbunătăţirea sistemului de evidenţă a migraţiei externe
şi evaluarea reală a populaţiei migrante; restructurarea forţei de muncă; investiţia în forţa de muncă;
analiza volumului şi structurii ocupării, atât la nivel naţional, cât şi în profil regional; elaborarea de politici
ţintite pe vârste şi categorii profesionale.

Este extrem de importantă elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind imigraţia, un proces
social iminent şi cu consecinţe majore pe termen mediu şi lung. Experienţa ţărilor UE este foarte
semnificativă pentru ce va urma în România.

Procesele socio-demografice şi economice care caracterizează ultima perioadă (îmbătrânirea


populaţiei, reducerea populaţiei active, problemele macroeconomice în principal ale ţărilor în
tranziţie, etc.) şi care se vor accentua în deceniile următoare transformă problema protecţiei sociale a
persoanelor vârstnice şi în special problema administrării mai eficiente a sistemelor de pensii într-o
provocare fundamentală atât pentru ţările dezvoltate cât şi pentru cele aflate în tranziţie.
Pentru România problema este agravată de întârzierea alarmantă a reformei, de deciziile
greşite, de lipsa de viziune şi strategii coerente în domeniu. În acest context, pe lângă problemele
majore ale tuturor ţărilor foste comuniste care au înregistrat un declin economic şi o reducere a
numărului de salariaţi (cei care susţin sistemul de pensii prin contribuţii) România se confruntă şi cu
incompletitudinea sistemului de pensii care se rezumă în continuare la pilonul I, componentele
ocupaţionale şi voluntare administrate privat fiind încă în stadiu de proiect şi necesitând ani buni
până la implementare şi la apariţia efectelor. De asemenea, fenomene întâlnite şi în alte ţări în
tranziţie (ba chiar şi în ţări dezvoltate occidentale în ultimele decenii) precum pensionările anticipate
şi scăderea vârstei medii reale de pensionare sau susţinerea pilonului I cu fonduri bugetare au fost la
noi mult mai accentuate şi au condus la o creştere exagerată a numărului de pensionari şi la o
reducere alarmantă a vârstei medii reale de pensionare.
Ca urmare a politicilor ineficiente luate după 1989, sistemul de pensii din România s-a
confruntat cu probleme extrem de grave în perioada de tranziţie:
1. Inechitatea calculării pensiei pentru persoane pensionate în perioade diferite.
2. Amânarea reformei sistemului şi instabilitatea legislaţiei în domeniu.
3. Scăderea numărului de contribuabili de la peste 8 milioane în 1990 la aproximativ
4,5 milioane în prezent, ceea ce a cauzat o criză importantă a finanţării fondurilor de pensii.
4. Creşterea alarmantă a numărului de pensionari (de la 3,5 milioane în 1990 la 6,11
milioane în ianuarie 2004):
Creşterea numărului de pensionari s-a înregistrat pe următoarele căi:
•= Prin includerea în sistemul general de pensii a pensionarilor din agricultură
(aproximativ 1,7 milioane, număr redus apoi la 1,512 milioane în ianuarie 2004).
•= Prin nenumăratele pensionări anticipate aprobate de guvernele din ultimii 14 ani.
•= Prin creşterea artificială a numărului de pensionări datorită invalidităţii multe dintre ele
suspecte, frauduloase dar nedepistate şi astfel neanulate din cauza deficitului de control şi de
sancţiuni în sistemul de asigurări. În prezent, 805.000 persoane (13% din total pensionari) sunt
pensionate pentru invaliditate. Surprinde ponderea foarte mare a celor cu invaliditate de
gradul II (73%), mult mai mica decât a celor cu gradul III, respectiv gradul I. Pensionările
anticipate şi pensionările pentru invaliditate au condus la o vârstă medie reală de pensionare de
aproximativ 52-53 de ani în anii 2001-2003.
5. Rata de colectare mică (neplata contribuţiei de către unii angajatori, în special din
sectorul public)
6. Nedeclararea veniturilor reale
7. Rata redusă de acoperire cu asigurări de pensii a populaţiei active
8. Amânarea introducerii soluţiilor complementare celor parametrice (introducerea
Pilonilor 2 şi 3, a pensiilor administrate privat)
Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)

Practic, din cauza creşterii populaţiei vîrstnice şi a diversificării nevoilor specifice acesteia
este nevoie de o nouă echilibrare a raportului dintre resursele pentru pensii pe de-o parte şi
alte asigurări sociale/alte cheltuieli, pe de altă parte (cererea „satisfăcută” de pensii/alte
drepturi). Această reechilibrare se poate realiza în două moduri:
1) Creşterea resurselor alocate (a intrărilor în sistem)
2) Reducerea ieşirilor (a cererii de pensii, a numărului de pensionari, etc.)
Analizând sistemul românesc de pensii, ca urmare a cererii de aderare a României la UE,
Comisia Europeană a subliniat o serie de probleme, care ar necesita modificări în perspectiva
adecvării sistemului nostru la cerinţele Uniunii:
- gradul redus de colectare a contribuţiilor
- criza financiară a sistemului, bazat exclusiv pe pilonul I
- procent redus din PIB alocat asigurărilor sociale
- inegalităţile privind beneficiile de pensii acordate în sistem
- capacitatea actuală limitată a sistemului de a face faţă coordonării sistemelor de asigurări
sociale la nivelul Uniunii
- transferul parţial al drepturilor şi beneficiilor de pe teritoriul României în alte state cu care
România a încheiat acorduri (prin reglementările noii legi a pensiilor)
-necesitatea întăririi şi dezvoltării capacităţilor administrative ale instituţiilor din domeniu.
Bibliografie:
Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Ministerul Invatamintului al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Sociologie si Asistenta Sociala
Catedra Asistenta Sociala

Referat

Sistemul de Asigurari Sociale In Romania

A efectuat:Studenta anul 3,gr.2 ,Varvara Chistol


A controlat: Alina Bulimestru,profesor universitar

Chisinau 2010