APELUL

1. Noţiune şi importanţă
2. Condiţiile apelului
A. Condiţii de fond
a) hotărârile susceptibile de apel
b) subiecţii apelului
c) termenul de apel

B. Condiţii de formă
Elementele pe care trebuie să le conţină cererea de apel sunt prevăzute
în art. 287:
(1) Cererea de apel va cuprinde:
1. numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele
juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, numarul de
inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul
persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca apelantul
locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde
urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;
Elementele de identificare ale părţilor nu sunt cele mai importante
deoarece acestea sunt cuprinse în cererea de chemare în judecată şi în alte
acte de la dosar; de aceea, nici nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Este necesar, totuşi să fie indicate mai ales când au avut loc schimbări.

2. aratarea hotararii care se ataca;

Se indică nr şi data pronunţarii, instanţa care a pronunţat, numărul
dosarului. Această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

3. motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul;

Motivarea apelului este importantă sub următoarele aspecte:
- se aduc la cunoştinţa instanţei motivele de nemulţumire ale
apelantului faţă de hotărârea primei instanţe;
- se determină cadrul în care va avea loc judecata în faţa
instanţei de apel,
- intimatul va cunoaşte criticile formulate de apelant şi se va
putea apăra, la rândul său;
Apelantul nu va putea invoca motive de nemulţumire decât în legătură
cu problemele conţinute în cererea de chemare în judecată. Conform art.
292 al.1 „Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte
motive, mijloace de aparare si dovezi decat de cele invocate la prima
instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare.”
Cerinţa motivării este prevăzută sub sancţiunea decăderii din drept,
dar poate fi complinită până la prima zi de înfăţişare.
Conform art.292 al.(2) „In cazul in care apelul nu se motiveaza ori
motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de
aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe
baza celor invocate la prima instanta.”

4. dovezile invocate in sustinerea apelului;

În principiu, probele administrate în primă instanţă rămân câştigate
cauzei.
Apelantul poate critica, însă, modul în care au fost apreciate anumite
mijloace de dovadă sau faptul că a fost respinsă administrarea unor probe
propuse de acesta.
Conform art.292 al.1, instanţa de apel poate incuviinta si
administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.
Cerinţa indicării probelor este prevăzută sub sancţiunea decăderii din
drept, dar poate fi complinită până la prima zi de înfăţişare.

5. semnatura.
Lipsa semnăturii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii. Totuşi, lipsa
acesteia poate fi complinită în condiţiile art.133 al.2.

2. Efectele apelului
a) efectul suspensiv de executare
Conform art. 284 (5) „Apelul declarat in termen suspenda executarea
hotararii de prima instanta, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege.”
S-a afirmat, în mod corect, că şi termenul de apel este suspensiv de
executare, deoarece hotărârea nu poate fi executată silit nici în cursul
termenului de apel, chiar dacă nu s-a făcut încă declaraţia de apel.
Subliniem că doar apelul introdus peste termen nu mai poate beneficia
de efectul suspensiv.
Reamintim că nu sunt suspensive de executare hotărârile cu execuţie
vremelnică.

b) învestirea instanţei de apel

 Din momentul sesizării sale, instanţa de apel dobândeşte dreptul, dar
şi obligaţia de a exercita controlul judiciar în limitele stabilite prin cererea de
apel.

c) efectul devolutiv
Efectul devolutiv este specific apelului, fiind trăsătura care îl
deosebeşte în mod esenţial de recurs.
Efectul devolutiv al unei căii de atac constă în posibilitatea reeditării
judecăţii asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept care au făcut
obiectul judecăţii în primă instanţă. Prin internediul apelului, se devoluează
în faţa instanţei superioare întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni
faptice şi juridice.
Regula enunţată nu este absolută, având şi două limitări exprimate
prin două adagii elocvente:
c1) „tantum devolutum quatum appellatum”
Acest adagiu exprimă regula conform căreia instanţa superioară este
limitată să cerceteze cauza numai la motivele indicate în cererea de apel;
regula este o exigenţă a principiului disponibilităţii.
Instanţa de apel nu se poate pronunţa asupra altor motive decât cele
indicate de apelant, în cererea sa.
Subliniem că devoluţiunea cerută de apelant poate fi parţială sau
integrală; în această ultimă situaţie regula enunţată nu îşi găseşte aplicarea,
deoarece apelantul urmăreşte desfiinţarea întregii hotărâri.

c2) „tantum devolutum quatum iudicatum”

Acest adagiu exprimă regula conform căreia controlul instanţei
superioare se poate răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă
instanţă. Prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual
stabilit în primă instanţă; controlul nu poate avea în vedere pretenţii care nu
au făcut obiectul primei judecăţi.
Conform art.294: (1) In apel nu se poate schimba calitatea partilor,
cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte
cereri noi. Exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu
sunt considerate cereri noi.
(2) Se vor putea cere insa dobinzi, rate, venituri ajunse la termen si orice
alte despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante. De asemenea, se
va putea solicita compensatia legala.”
Aşadar, în apel nu pot fi făcute modificări cu privire la elemente
esenţiale ale acţiunii: părţi, obiect, cauză. De asemenea, nu pot fi
formulate cereri noi, prin care se urmăreşte valorificarea unor pretenţii
direct în instanţa de apel, cu excluderea primului grad de jurisdicţie.
Menţionăm că, unele forme de intervenţie a terţilor sunt permise şi în
apel, cu învoirea părţilor : vezi art. 50 al.3.
Doctrina actuală apreciază că prevederile art.294 sunt de ordine
publică, astfel încât părţile, prin convenţie, nu pot deroga de la prevederile
acestui text.

3.Procedura de soluţionare
În principiu, în apel se aplică dispoziţiile de procedură privind
judecata în primă instanţă (art.298); există şi unele reguli speciale pe care le
vom evidenţia în continuare:

Depunerea cererii de apel

Potrivt art.288 al.2 „Apelul se depune la instanta a carei hotarare se
ataca, sub sanctiunea nulitatii”. Prin DECIZIA Curţii Constituţionale nr.
303/2009, publicată în M.O. nr. 239/2009 a fost admisă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. 2 teza finală, "sub
sancţiunea nulităţii", din Codul de proc. civ., constatându-se că acestea sunt
neconstituţionale.
„Presedintele va inainta instantei de apel dosarul, impreuna cu
apelurile facute, numai dupa implinirea termenului de apel pentru toate
partile.
Cu toate acestea, apelul va fi trimis de indata daca s-a facut cerere
pentru suspendarea executarii hotararii primei instante”. (art.288 al.3, 4)

Măsuri prealabile la instanţa de apel

După primirea dosarului de către instanţa de apel, se va fixa termen de
judecată şi vor fi citate părţile.
O dată cu citaţia, se va comunica intimatului şi o copie a cererii de
apel.
Apelurile facute impotriva aceleiasi hotarari vor fi repartizate la o
singura sectie a instantei de apel. Cand apelurile facute impotriva aceleiasi
hotarari au fost repartizate la sectii deosebite, presedintele ultimei sectii
investite va dispune trimiterea apelului la sectia cea dintai investita. (Art.289
al.4, art.290)
Intimatul va formula întâmpinare, în condiţiile dreptului comun.
 Probele
Probele de care părţile vor să se folosească în apel trebuie să fie
indicate în motivarea apelului sau în întâmpinare. Totuşi, instanţa poate
încuviinţa si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.
Conform art.295 al.2, „Instanta va putea incuviinta refacerea sau
completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea
probelor noi propuse in conditiile art. 292, daca considera ca sunt necesare
pentru solutionarea cauzei.”
Aşadar, în apel pot fi administrate orice probe permise de lege, în
măsura în care instanţa apreciază că acestea sunt necesare pentru
soluţionarea cauzei.

Soluţiile ce se pronunţă de instanţa de apel

Judecata în apel se finalizează printr-o decizie de admitere sau
respingere a căii de atac.
Art.296-297 conţin dispoziţii complete cu privire la soluţiile ce pot fi
date de instanţa de apel.
Astfel, conform art. 296 „Instanta de apel poate pastra ori schimba, in
tot sau in parte, hotararea atacata. Apelantului nu i se poate insa crea in
propria cale de atac o situatie mai grea decat aceea din hotararea atacata.”
Păstrarea hotărârii atacate este consecinţa respingerii apelului
(neîntemeiat, tardiv).
Apelul poate fi anulat ca netimbrat.

În cazul admiterii apelului, instanţa poate dispune modificarea sau

desfiinţarea hotărârii atacate:
a) modificarea hotărârii
Modificarea în tot sau în parte a hotărârii are loc atunci când se ajunge
la o reevaluare a probelor şi a stării de fapt sau se constată că instanţa de
fond a aplicat greşit legea la starea de fapt.

b) anularea hotărârii
Cazurile în care instanţa de apel poate dispune anularea hotărârii sunt
expres prevăzute de art. 297 Cod de proc. civilă, modificat substanţial de
Legea nr.202/2010:
„În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a
soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în
lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea
atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în
care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului,
instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre
rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu
aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres
luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea,
instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre
rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu
aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă
instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a
solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.
Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi
necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii
fondului.
Daca prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel
stabileste ca a fost necompetenta, anuland hotararea atacata, va trimite cauza
spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate
jurisdictionala competent, afara de cazul cand constata propria sa
competenta. In acest caz, precum si atunci cand exista vreun alt motiv de
nulitate, iar prima instanta a judecat in fond, instanta de apel, anuland in tot
sau in parte procedura urmata si hotararea pronuntata, va retine procesul spre
judecare.”

Aşadar, anularea hotărârii primei instanţe poate avea loc în

următoarele situaţii:
b1) prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului;
b2) judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată,
Ca urmare a anulării hotărârii atacate în aceste două cazuri, instanţa
de apel poate proceda astfel:
- fie va judeca procesul, evocând fondul (aceasta este regula).
- fie va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei
instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi
circumscripţie, dacă:
• prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra
în judecata fondului şi părţile au solicitat în
mod expres luarea acestei măsuri (trimiterea
spre rejudecare) prin cererea de apel ori prin
întâmpinare.
• judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa
părţii care nu a fost legal citată, iar partea a
 solicitat în mod expres luarea acestei măsuri
prin cererea de apel.
Subliniem că trimiterea spre rejudecare este o măsură de excepţie, se
poate face doar o singură dată, cu scopul de a nu priva partea de un grad de
jurisdicţie.

b3) prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel stabileste ca

a fost necompetenta
Ca urmare a anulării hotărârii pronunţate de o instanţă
necompetentă, instanţa de apel va proceda astfel:
- admiţând apelul, instanţa de control trimite cauza spre
judecare instanţei competente sau organului cu activitate
jurisdictionala competent;
- dacă instanţa de apel consideră că era ea însăşi competentă să
judece în primă instanţă va retine procesul spre judecare.

b4) exista vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanta a judecat in fond
În acest caz, instanta de apel, anuland in tot sau in parte procedura
urmata si hotararea pronuntata, va retine procesul spre judecare.