Sunteți pe pagina 1din 23

CUPRINS

Pag.
1. Caracteristica generală ....................................................................... 2

2. 2. Subiecţii speciali ai infracţiunii


2.1. Persoanele cu funcţii de răspundere ................................................................ 9
2.2. Militarii ............................................................................................................. 17
2.3. Recidiviştii ........................................................................................................ 19

3. Concluzie ............................................................................................. 22

4. Bibliografie .......................................................................................... 23

1
1. Caracteristica generală

Subiect special al infracţiunii este considerată persoana, care, în afară de


particularităţile generale ale subiectului (vârsta, responsabilitatea), se caracterizează
prin criterii specifice, prevăzute de normele din partea generală a Codului Penal.
În calitate de particularităţi adăugătoare, uneori, se consideră criteriile care
depind de funcţiile de serviciu şi de profesie ale subiectului.
Subiecţi ai infracţiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcţie; ai
infracţiunilor militare - militarii şi persoanele egale cu ele; înşelării cumpărătorilor
-lucrătorii întreprinderilor de comerţ şi alimentare socială etc.
Particularităţile speciale, care transformă persoana în subiect special al
infracţiunii pot fi şi calităţile proprii ale subiectului.
Un alt criteriu poate fi considerat şi cetăţenia subiectului infracţiunii.
De exemplu, pentru trădare de patrie art. 337 C.P. răspunderea penală o poartă
numai cetăţenii Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.) - şi cetăţeni
din alte state sau fără cetăţenie.
Relaţiile speciale dintre pătimit şi vinovat pot fi criteriul caracteristicii
subiectului.
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art. 150 al C.P.) răspunderea
penală o poartă numai subiecţii speciali: persoanele cu care pătimitul se afla într-o
oricare dependenţă fie materială, fie de serviciu etc.
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care nu suferă
amânare) unei persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viaţă, dacă acest
ajutor putea fi acordat în mod vădit de cel vinovat, fără un pericol serios pentru sine
sau pentru alte persoane, precum şi neînştiinţarea persoanelor respective despre
necesitatea acordării ajutorului (art. 162 C.P), răspunderea penală o duc numai
subiecţii speciali.
Condiţiile indispensabile pentru subiectul infracţiunii sunt de două tipuri:

2
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi
subiect al oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o
persoană să poată fi subiect al anumitor infracţiuni.
Condiţiile generale ale infracţiunii nu sânt prevăzute în conţinutul ei juridic, ci
rezultă din momentele cu caracter general, cuprinse in partea respectivă a Codului
Penal.
Condiţiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenţei subiectului anumitor
infracţiuni, trebuie să fie prevăzute în conţinutul juridic al acestor infracţiuni sau să
rezulte nemijlocit din el.
Dar, pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită calitate sau
anumite calităţi.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi
prevăzute în componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat,
propriu). El trebuie să aibă calitatea impusă de lege în momentul săvârşirii
infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi
participanţi, care pot să nu posede această calitate.
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii este
persoana care pe lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta
minimă cerută de lege - trebuie să mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o
anumită calitate prevăzute în norma de drept sau nemijlocit să rezulte din ea, condiţie
ce restrânge cercul de persoane, ele putând fi trase la răspundere penală în
conformitate cu legea dată.
Majoritatea subiecţilor speciali, de exemplu, cetăţeanul Republicii Moldova (art.
337 al C.P.), cetăţeanul unui stat străin sau persoana fără cetăţenie (art. 338 al C.P.),
mama (art. 147 al C.P.), medicul (alin. l al art.279 al C.P.), anchetatorul penal,
procurorul sau persoana care efectuează cercetarea penală (art. 306 al C.P.),

3
judecătorul (art. 307 al C.P.), militarul (art. 364 al C.P.) etc, posedă o singură calitate
specială prevăzută în norma de drept. [1]
În legislaţia penală se întâlnesc subiecţi speciali care sunt caracterizaţi prin două
sau mai multe calităţi speciale combinatorii din C.P. al RM, poate fi persoana cu
funcţii de răspundere (prima calitate specială), împuternicită să asigure respectarea
regulilor de protecţie a muncii pe un anumit sector de muncă (a doua calitate
specială); art 319-320 C.P. persoana eliberată din locurile de detenţie (prima
condiţie), supusă supravegherii administrative (a doua condiţie). [2 - pag. 91]
Pentru tragerea la răspundere penală conform articolelor date, este obligatorie
prezenţa tuturor condiţiilor subiectului special în ansamblu. Lipsa unei singure
condiţii, conform articolelor corespunzătoare ale Codului Penal, exclude calificarea
faptei comise. Condiţiile subiectului special al infracţiunii sunt descrise în norma de
drept sau nemijlocit rezultă din ea. în majoritatea cazurilor (circa 80%) aceste condiţii
sunt indicate direct în dispoziţiile părţii speciale a C.P., adică legislatorul descrie
concret persoana care poate fi subiectul infracţiunii date. Uneori, asemenea condiţii
sunt descrise în unele norme aparte ale C.P. Aşadar, noţiunea persoanei oficiale, a
militarului sunt fixate corespunzător în art.364, 327, 328, 329 ale C.P. al R.M. Acest
lucru se lămureşte prin faptul că aceşti subiecţi speciali sunt întâlniţi în Partea
Specială a C.P.
Condiţiile (calităţile) subiecţilor speciali ai infracţiunii în majoritatea cazurilor
(circa 60%) sunt formulate concret în componenţa de bază a infracţiunii descrise în
Partea Specială a Codului Penal.
Acestea pot fi: persoana căreia i-au fost încredinţate informaţiile ce constituie
secret de stat sau care i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa
(art. 344 al C.P.); lucrător al transportului feroviar, pe apă sau aerian; persoana care
administrează avutul proprietarului sau căreia i-a fost încredinţată această avere (art.
191 al C.P. R.M.) ş.a. [3]
în Codul Penal al Republicii Moldova majoritatea componenţilor de infracţiune
(de bază, calificative) conţin condiţiile unui singur subiect special, de exemplu, mama

4
(art. 147), cetăţanul R.M. (art. 338), persoana căreia i-au fost încredinţate documente
ce conţin un secret de stat sau obiecte, ale căror date constituie un secret de stat
(art.344), persoana oficială (art. 327, 328), judecătorul (art. 307), persoana care
execută pedeapsa sau se află sub arest preventiv (art. 317, 319).
în unele cazuri, în dispoziţiile articolelor sunt descrise condiţiile alternative ale
câtorva subiecţi speciali. Astfel, în art. 338 al C.P., în calitate de subiecţi speciali sunt
numiţi cetăţenii unui stat străin sau persoana fără cetăţenie; în art. 306, 308. 309
-persoana care înfăptuieşte cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul; în art.
312 - martorul, partea vătămată, expertul, translatorul.
Uneori, subiectul special este indicat, ca alternativă, în dispoziţia articolului
paralel cu subiectul general. De exemplu, răspunderea pentru omorul intenţionat (art.
145 al C.P.) o poartă atât subiecţii generali, cât şi subiectul special. De asemenea,
răspunderii penale pentru contrabandă (art. 248 al C.R), paralel cu subiectul general,
e supusă şi persoana oficială ca reprezentant al subiectului special.
Condiţiile subiecţilor speciali ai infracţiunii sunt descrise în lege atât sub formă
pozitivă, cât şi sub cea negativă.
Dacă subiectul special e descris sub formă pozitivă, în dispoziţia articolului vor
fi oglindite concret condiţiile ce contribuie la caracterizarea lui. Sub formă pozitivă
sînt prevăzute condiţiile a circa 98% dintre subiecţii speciali. Drept exemple pot
servi: martorul, partea vătămată, expertul, translatorul (art. 312, 313 al C.P.),
judecătorul (art. 306, 307 al C.P.), persoana care conduce mijlocul de transport (art.
264 al C.P.), persoana responsabilă pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de
transport (art. 265 al C.P.). [4]
Condiţiile subiecţilor speciali, descrise sub formă negativă, se întîlnesc în lege
numai în cazuri excepţionale, pe când o descriere a lor sub formă pozitivă va cere o
dispoziţie mult prea voluminoasă a articolului şi, prin urmare, incomodă la aplicare.
Ca exemplu poate servi articolul corespunzător al C.P. - practicarea ilegală a
medicinii de către o persoană fără studii medicale corespunzătoare, în care condiţiile
subiectului special sunt descrise sub formă negativă.

5
Descrierea condiţiilor subiectului special sub formă negativă este justificată şi
raţională. Teoreticienii au apelat la această formă, precum şi la caracterizarea
subiectului general al infracţiunii. Astfel, în Codul Penal, prin descrierea
iresponsabilităţii (art. 23 al C.P.) sub formă negativă, e formulată una dintre condiţiile
subiectului general al infracţiunii - resposabilitatea.
Condiţiile subiectului special pot fi clasificate în următoarele categorii:
1. După apartenenţă statală (cetăţean al R.M., cetăţean străin, apatrid);
2. Conform condiţiei demografice (sex, vîrstă);
3. După starea familiară (părinţi, tutelă, curatelă, rude etc.);
4. În baza obligaţiilor militare (recrutat, obligat la slujbă militară etc.);
5. După categorii de funcţii (funcţie de stat);
6. După funcţia deţinută de persoană (lucrător în sistemul special de stat,
anchetator, procuror, judecător);
7. După obligaţiile profesionale (medic, lucrători medicali şi farmaceutici);
8. După caracterul muncii îndeplenite (persoane care au avut permis la
întrebuinţarea diferitor agenţi toxici pe linie de serviciu, persoane cărora
le-au fost încredinţate informaţii ce prezintă secret de stat, membrii comisiei
de alegere, lucrătorii de cale ferată şi a aeronavelor, cetăţeanul ce se ocupă
cu antreprenoriatul în sfera vînzării, lucrătorii din sfera de deservire a
populaţiei, persoana lucrul căreia este legat de paza patrimoniul statului sau
public);
9. După caracterul obligaţional al cetăţeanului faţă de stat (martor, părimaş,
expert);
10. După starea specială a persoanei faţă de pătimaş (persoana în subordonarea
căreia se află pătimaşul, persoana care este obligată să îngrijească de
pătimaş);
11. Conform stării excepţionale a persoanei (recidiviştii, persoanele cu
antecedente penale, persoane private de libertate);

6
12. Conform altor împrejurări (persoana ce deţine dreptul de port-armă, persoana
ce deţine permis de conducere). [5; pag. 214]
Trăsăturile subiectului special în teoria dreptului penal au primit denumirea de
condiţii facultative fiindcă ele nu sunt necesare tuturor componenţilor de infracţiuni
concrete. Înţelesul acestor condiţii se reflectă diferit.
În primul rînd cînd condiţiile subiectului special sunt constructive, legiuitorul le
include în componenţa de infracţiuni. Persoanele ce nu corespund cerinţelor
subiectului special indicate într-o normă de drept concretă, nu pot fi trase la
răspundere chiar dacă au săvîrşit acţiuni prevăzute de dispoziţia acestui articol.
Ştiinţa dreptului penal şi criminologică reese din aceea că sintagma „subiectul
infracţiunii” şi „personalitatea infractorului” chiar dacă se află într-o conexitate totuşi
au unele diferenţieri.
Subiectul infracţiunii este persoana ce a săvîrşit fapta prejudiciabilă, îndeplinind
condiţiile necesare componenţei de infracţiuni. Lipsa unui element al componenţei de
infracţiuni face ca fapta dată să nu fie calificată ca infracţiune. [6; pag. 215-216]
Fiecare faptă infractorică are caracterele personale incluzînd şi caracteristica
persoanei vinovate de săvîrşirea acestei infracţiuni.
De aceea înţelesul “personalitatea infractorului” e mai larg decît cel de subiect al
infracţiunii. Fiecare personalitate este înzestrată cu trăsături specifice aparţinîndu-i
numai ei, compunînd individualitatea ei.
Individualitatea include în sine trăsături personale: biologice (sex, vîrstă, starea
sănătăţii, trăsături psihologice, temperament) şi sociale (atîrnarea faţă de lucru, faţă
de regulile de supravieţuire din societate).
Legiuitorul a preluat din practică cele mai tipice calităţi personale ale
infractorului şi le-a inclus în componenţe de infracţiuni concrete sub formă de
trăsături ale subiectului, cele generale şi speciale.
Personalitatea infractorului reprezintă un sistem important de trăsături ale
persoanelor ce au săvîrşit infracţiuni. Aceste trăsături reflectă posibilitatea
corecţională a sa, prin intermediul măsurilor de drept penal, sau de alt tip.

7
Trăsăturile negative ale personalităţii (încălcarea sistematică a ordenii etc.) nu
pot fi luate în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei fiind că
aceste condiţii nu sunt stabilite în legislaţie.
Instanţa de judecată ea în consideraţie şi starea familiară (familii cu copii
minori), caracteristica personală pozitivă de la locul de muncă, înainte de a stabili
pedeapsa pentru vinovat.
Problema subiectului special interesează în materia participaţiei, în cazul
coautorului, în sensul că la infracţiunile cu subiect special, compatibile cu forma de
participaţie a coautorului, persoanele ce săvîrşesc nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală trebuie să realizeze condiţia specială impusă de lege pentru a fi cooautori ai
acelor infracţiuni.
Ceilalţi participanţi (instigatorul şi complicele) pot fi orice persoane, deci şi
acelea ce nu întrunesc condiţia specială prevăzută de lege. [7; pag. 176]

8
2. Subiecţii speciali ai infracţiunii
2.1. Persoanele cu funcţii de răspundere

Definiţie. Este recunoscută drept persoană cu funcţie de răspundere,


persoana înzestrată cu drepturi şi obligaţiuni la îndeplinirea funcţiei puterii de stat
sau acţiunilor cu caracter organizaţional sau administrativ-gospodăreşti la
întreprinderile de stat sau particulare, instituţii, organizaţii, permanent sau prin
încredinţarea anumitor împuterniciri.
În legislaţia penală sunt prevăzute 3 categorii de persoane care pot fi atribuite
subiectului special şi anume următoarelor categorii de persoane cu funcţie de
răspundere:
1. Persoane care funcţionează permanent sau temporar în instituţii, organizaţii
sau întreprinderi de stat sau individuale, funcţiile cărora sunt legate de obligaţiunile
organizaţionale sau administraţiv-gospodăreşti;
2. Persoane cu împuterniciri speciale;
3. Persoane cu funcţii de reprezentant al puterii de stat.
O particularitate determinantă a persoanei cu funcţie de răspundere este
caracterul obligaţiilor atribuite de către lege persoanei conform funcţiei executate.
În conformitate cu Codul Penal, persoanele cu funcţii de răspundere sunt în
primul rând funcţionarii publici, înzestraţi cu funcţii din sfera conducerii de stat.
Lipsa acestor funcţii la persoane ne demonstrează că ele nu pot fi subiecţi speciali cu
funcţii de răspundere.
Anume de aceasta în lista subiecţilor cu funcţii de răspundere nu pot fi incluse
persoane care, deşi lucrează la întreprinderi de stat, obligaţiile lor funcţionale sunt
legate de lucrările tehnice şi de secretariat. De exemplu: paznicul, portarul,
dactilografa, curierul etc.
Analiza practicii judiciare ne demonstrează că în mai multe cazuri subiect cu
funcţie de răspundere surit persoanele care în corespundere cu posturile ocupate

9
îndeplinesc obligaţiuni organizaţionale sau administraîiv-gospcdăreşti ori sunt
reprezentanţi puterii de stat.
În mod diferit sunt rezolvate problemele legate de recunoaşterea ca subiect
special cu funcţie de răspundere a anumitor categorii de persoane cum ar fi:
profesorii, medicii şi vânzătorii.
În mod diferit se interpretează problema dacă este necesară, pentru recunoaşterea
persoanei ca subiect cu funcţie de răspundere, îndeplinirea formelor legale a înlocuirii
interimare a funcţiilor ori este de ajuns îndeplinirea defacto a funcţiei cu caracter de
răspundere.
Cert este faptul următor: caracterul funcţiilor îndeplinite de către unele persoane
cu funcţii de răspundere, constituie baza generală pentru recunoaşterea lor. Unele şi
aceleaşi categorii de lucrători, conform caracterului şi conţinutului activităţii sale, pot
îndeplini funcţii legate de obligaţiile organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti şi
funcţii profesionale sau de producere. De aceea, elementul hotărâtor în aceste cazuri
va fi determinarea faptului dacă persoana dată îndeplinea în cazul concret obligaţiuni
de serviciu sau profesional-productive. Acest criteriu se aplică la toate categoriile de
lucratori nominalizaţi mai sus.
Principalul in determinarea subiectului cu funcţii de răspundere constă în
caracterul deosebit al obligaţiilor, întrucât una şi aceeaşi persoană poate îndeplini atât
obligaţii de serviciu, cât şi obligaţii profesionale.
În mediul lucrătorilor medicali, mai des apare întrebarea tragerii Ia răspundere,
ca subiecţi cu funcţii de răspundere, a medicilor, surorilor medicale şi felcerilor. În
unele cazuri, acestea pot fi traşi la răspundere pentru eliberarea buletinelor de boală
false, constatarea invalidităţii, refuzul internării în spital, în alte cazuri tratamentul
incorect, care duce la urmări grave, stoarcerea de bunuri de la bolnavi în legătură cu
tratamentul, luarea de mită pentru executarea intervenţiilor chirurgicale sau a
avorturilor. Cu toate acestea, caracterul acţiunilor lucrătorilor medicali în primul şi în
al doilea caz este cu totul diferit. Dacă în primul caz ei îndeplinesc funcţii de serviciu
şi anumite obligaţiuni organizaţionale, în cazul al doilea îndeplinesc numai funcţii

10
profesionale. De aceea, doar pentru prima categorie de acţiuni ei pot fi traşi la
răspundere ca persoane cu funcţii de răspundere, în celelalte cazuri răspunderea lor
fiind pur profesională şi nu de serviciu. Cu toate acestea, lucrătorii medicali care
ocupă posturi cu funcţii organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti (medicul-şef,
şeful secţiei, medicul de serviciu, sora superioară, medicul-expert etc.) sunt
consideraţi subiecţi cu funcţii de răspundere când înfăptuiesc o acţiune ilegala de
serviciu, dar nu profesională.
De exemplu: judecata nu 1-a recunoscut ca subiect special pe R. şef de secţie,
care primea cadouri pentru ajutorul medical de la bolnavi după eliberarea din spital.
În acelaşi timp, a fost recunoscut ca subiect cu funcţie de răspundere şi condamnat
pentru luare de mită medicul şef K., care lua recompensă pentru internarea în spital şi
accelerarea ajutorului medical, adică pentru acţiuni cu caracter organizaţional, legate
de funcţia îndeplinită.
Analogic trebuie să fie hotărâtă problema atribuirii categoriei de subiect cu
funcţie de răspundere şi profesorilor instituţiilor de învăţământ (instituţii superioare,
medii, şcoli etc), precum şi educatorilor instituţiilor de învăţământ şi preşcolare.
Acestea, la fel, în unele cazuri pot îndeplini funcţii de serviciu (şeful de studii, şeful
de catedră, directorii etc.). În altele numai obligaţiuni profesionale (instruire,
educare).
Nici în procesul de instruire şi transmitere a cunoştinţelor, nici în procesul
controlului însuşirii materialului de învăţământ (evaluarea prin metoda lucrărilor de
control, colocviilor, examenelor), profesorii şi învăţătorii nu îndeplinesc funcţii
organizaţionale. Organizarea lecţiilor are un caracter pur tehnic. În aşa mod,
profesorii de rând şi învăţătorii nu pot fi traşi la răspundere ca persoane cu funcţii de
răspundere.
În teorie şi în practică în mod deosebit se rezolvă problema subiecţilor cu funcţii
de răspundere a persoanelor din sfera comerţului şi deservirii sociale.

11
În primul rând aceasta se referă la vânzători, bucătari, casieri ş. a., lucrători care
poartă răspundere materială. Analiza practicii ne demonstrează că de regulă aceste
persoane sunt trase la răspundere ca subiecţi cu funcţii de răspundere.
Ele sunt trase la răspundere pentru infracţiuni ca luarea de mită, abuz de
serviciu, neresponsabilitate etc. Însă se cunosc unele cazuri când aceste persoane nu
sunt subiecţi cu funcţii de răspundere.
Poziţii diferite în acest caz ocupă şi savanţii doctrinari. Unii criminalişti se
pronunţă categoric împotriva recunoaşterii acestor persoane ca subiecţi cu funcţii de
răspundere, alţii, dimpotrivă, consideră că orice vânzător poate fi considerat ca
subiect cu funcţie de răspundere. Pentru argumentarea acestui fapt se afirmă că în
relaţiile cu cumpărătorii vânzătorul ocupă rol de reprezentant al întreprinderii de
comerţ şi participă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. De el depinde
rezultatul contractului. În aşa fel, activitatea profesională în vinderea mărfii are
însemnătate juridică legată de obligaţiunile administrativ-gospodăreşti şi subiectul ei
este persoană de răspundere.
În practica judiciară, ca bază de recunoaştere a lucrătorului din comerţ ca
persoană ca funcţie de răspundere, se ia împuternicirea lui cu răspundere materială.
Din legislaţia în vigoare reiese că recunoaşterea lucrătorilor de rând din sfera
comerţului ca subiect cu funcţie de răspundere este discutabilă.
Vânzătorii, tarabagii, gheretarii ş. a. lucrători de rând îndeplinesc numai
obligaţiuni profesionale şi nu au nici un fel de împuterniciri de serviciu din cele
nominalizate în lege. Obligaţiile lor, se limitează numai la primirea banilor
(bonurilor) şi eliberarea mărfurilor cumpărătorilor. Aceste obligaţii pot fi considerate
gospodăreşti, dar nu pot fi recunoscute ca administrativ-gospodăreşti.
Nu sunt întemeiate ideile că vânzătorul, participând la contractul de vânzare-
cumpărare, în acest mod încheie acte juridice. Participarea la contractul de vânzare-
cumpărare nu ne demonstrează că persoana dată este cu funcţie de răspundere.
Participantul la contract nu este persoană cu funcţie de răspundere, iar acţiunile

12
juridice înfăptuite de el, dacă nu sunt obligaţii organizaţionale sau administrativ-
gospodăreşti, nu sunt particularităţi ale subiectului special.
Un interes deosebit prezintă ideile atribuirii persoanelor cu răspundere materială
a calităţii de subiecţi speciali cu funcţii de răspundere. Totodată, propunerea aceasta
cu privire la excluderea din cercul subiecţilor cu funcţii de răspundere a unor
categorii de lucrători, cum ar fi şeful magazinului, întreprinderilor de alimentaţie
publică şi depozitelor, care nu au în supunerea lor subalterni, nu se poate de spus că
este acceptabilă.
Argumentul principal al autorului constă în aceea că dacă persoanele enumerate
nu au subalterni, atunci reiese că ele nu au funcţii de conducere. Acest argument nu
poate fi considerat drept unul convingător. Funcţiile organizaţionale şi cu atât mai
mult cele gospodăreşti, despre care ne vorbeşte legea, nu trebuie reduse numai la
conducerea subalternilor. După cum se ştie, mulţi funcţionari publici ai aparatului de
stat nu au subalterni, dar sunt persoane cu funcţii de răspundere. Excluderea lor din
categoria persoanelor cu funcţii de răspundere nu ar fi favorizat îmbunătăţirea
practicii judiciare în lupta cu infracţiunile de serviciu.
De rând cu persoanele care ocupă funcţii de răspundere legate de îndeplinirea
obligaţiilor organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, din categoria subiecţilor
cu funcţii de răspundere fac parte acele persoane care îndeplinesc aceste obligaţiuni
conform împuternicirilor speciale.
În legătură cu aceasta, este important de concretizat în primul rând ce se
subînţelege prin noţiunea de "împuterniciri speciale" şi, în al doilea rând, dacă se
referă aceste indicaţii ale legii numai la învestirea funcţiilor organizaţionale şi
administrativ-gospodăreşti sau şi ia funcţiile reprezentanţilor puterii.
Împuternicirile speciale reprezintă îndeplinirea împuternicirii cu caracter de
răspundere sau îndeplinirea în baza unui act juridic (ordin, contract de muncă,
procură) a obligaţiunilor organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, adică a
funcţiilor persoanei de răspundere.

13
Împuternicirile se acordă pe un termen determinat sau pentru îndeplinirea unei
însărcinări concrete.
La persoanele care posedă astfel de împuterniciri se referă, de exemplu,
inspectorii şi controlorii publici, persoanele care îndeplinesc obligaţiuni publice în
organele puterii de stat (inspectorii publici de poliţie, ajutorii anchetatorilor şi
procurorilor etc). Aceste persoane, conform legii, obţin obligaţiunile persoanei cu
funcţie de răspundere.
În legătură cu aceasta, se prezintă neîntemeiate indicaţiile anumitor autori despre
aceea că în aceste cazuri persoana numai se asimilează în sensul răspunderii cu
persoana cu funcţie de răspundere. [8]
Cu toate acestea, în mod întemeiat a fost supusă criticii propunerea de a-i
considera persoane cu funcţii de răspundere pe avocaţi. Propunerea a fost expusă în
baza argumentului că odată cu primirea ordinului de a deschide un dosar, avocaţii
îndeplinesc obligaţiuni conform împuternicirilor speciale, care le atribuie drepturi
largi: însă avocatul nu poate fi considerat subiect special cu funcţii de răspundere,
deoarece el nu este înzestrat, conform funcţiei, cu împuterniciri speciale.
Referitor la întrebarea a doua. cu toate că în literatura de specialitate, de regulă,
nu se indică direct despre aceea că reprezentanţii puterii nu pot să îndeplinească
obligaţiuni conform împuternicirilor speciale, dar indicând persoane concrete care
sunt cu funcţii de răspundere în această bază, de obicei, ele se numesc persoane, care,
conform împuternicirilor speciale, îndeplinesc funcţiile reprezentanţilor puterii.
Cu o astfel de interpretare a situaţiei examinate trebuie să fim de acord, deoarece
există toate motivele de a presupune că dacă conform împuternicirilor speciale se
îndeplinesc funcţiile organizaţionale şi administrativ-gospodăreşti, atunci, în acelaşi
temei, îşi îndeplinesc funcţiile sale şi reprezentanţii puterii (autorităţile publice).
Autorităţile publice reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcţii de
răspundere. În corespundere cu riscul comun al persoanelor cu funcţii de răspundere
ca subiecte speciale, autorităţile publice posedă particularităţi specifice, aprecierea
corectă a cărora are o importanţă deosebită pentru aplicarea normelor care prevăd

14
răspundere pentru infracţiunile de serviciu. O dificultate în aprecierea noţiunii de
autoritate publică constă în aceea că în legislaţia penală ea nu este prevăzută.
Nu s-a găsit un numitor comun în privinţa acestei noţiuni nici în celelalte ramuri
de drept.
Una din particularităţile specifice ale autorităţilor publice este atribuirea
dreptului săvârşirii de către ele a unor acţiuni de serviciu, care vor da naştere unor
urmări necesare pentru o anumită categorie de persoane, iar, uneori, şi pentru toţi
cetăţenii. Aproximativ la fel se apreciază conţinutul principal al funcţiilor autorităţilor
publice de către majoritatea autorilor. Cu unele deosebiri particulare, în apreciere se
subliniază esenţialul şi anume că autorităţilor publice le sunt caracteristice
următoarele: învestirea cu împuterniciri legale în relaţii cu persoanele care se află în
sistemul organelor puterii sau conducerii, adică nu cu subalternii în relaţiile de
serviciu.
Termenul "autoritate publică" nu trebuie tratat unilateral, adică numai ca
funcţionari care reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.
La categoria autorităţilor publice se referă, de asemenea, colaboratorii organelor
de conducere (de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângă
activitatea nemijlocită, mai sunt înzestraţi cu funcţii de putere.
Din categoria autorităţilor publice mai fac parte, de exemplu, deputaţii,
funcţionarii ministerelor, departamentelor, primăriilor, prefecturilor, consiliilor locale
şi judeţene, înzestraţi cu funcţii de putere; judecătorii, procurorii, colaboratorii
operativi din sistemul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei,
Inspectoratelor de Stat etc.
Este evident că persoana care funcţionează într-un organ sau altul al puterii, dar
nu este înzestrat cu funcţii de putere, nu poate fi autoritate publică. Nu pot fi
autoritate publică, de exemplu, secretarele procuraturii, grefierele, secretarele tehnice
etc.
Pot fi evidenţiate unele particularităţi esenţiale ale autorităţilor publice ca
subiecte speciale cu funcţii de răspundere:

15
a) înzestrarea cu funcţii de putere;
b) dreptul de a săvârşi acţiuni care dau naştere efectelor juridice pentru toţi sau
pentru majoritatea cetăţenilor.
Conform legislaţiei în vigoare, pentru recunoaşterea persoanei cu funcţie de
răspundere, aşa cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească obligaţiuni
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, ori să ocupe posturi cu funcţii de
putere.
Din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere fac parte şi persoanele care
îndeplinesc anumite obligaţiuni în organizaţiile obşteşti care sunt organizate şi
activează în scopuri obşteşti.
De aici rezultă că atribuirea, unui sau altui funcţionar, a statutului de persoană cu
funcţii de răspundere nu este legată de momentul formal.
Astfel, după părerea noastră, pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu
este de ajuns executarea defacto a funcţiei, dar şi de iure, adică funcţia trebuie să fie
ocupată conform legii.
Întroducând în lege condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul
precizează încă o dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci
numai de una care posedă calităţile (condiţiile) date.
Condiţiile introduse de legislator în conţinutul de infracţiune pentru
caracterizarea subiectului special al infracţiunii urmăresc scopul de a reduce numărul
de persoane pasibile de răspundere penală pentru infracţiunea concretă, confirmând
încă o dată principiul că nu oricare persoană fizică şi responsabilă poate fi
recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.
De exemplu, ca subiect al infracţiunii, prevăzut în articolul 327, 328 ai C.P.,
poate fi recunoscut directorul întreprinderii, inginerul-şef, şeful secţiei de control
tehnic sau interimarii lor; în articolul 330 al C.P. - numai persoana oficială; pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute în articolul 251 al C.P. sunt traşi la răspundere
penală numai contabilul-şef, conducătorul întreprinderii, al instituţiei şi organizaţiei
sau interimarii lor. [9]

16
Ideea, precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei
de drept reduce numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru
infracţiunea dată este recunoscută şi de lucrătorii practici.
Un şir de infracţiuni sunt săvârşite de către persoane oficiale în timpul exercitării
funcţiunii. La cercetarea faptelor săvârşite de către o persoană oficială este important
a stabili: infracţiunea a fost săvârşită în perioada când persoana oficială îşi exercita
obligaţiile, funcţiile de serviciu sau a fost comisă o infracţiune de rând. In ultimul
caz, autorul faptei va răspunde ca o persoană de rând; de exemplu, în cazul când
persoana oficială săvârşeşte un act de huliganism.

2.2. Militarii

O altă categorie a subiectului special sunt militarii, precum şi persoanele care


trec pregătirea militară obligatorie sau de rezervişti în timpul satisfacerii serviciului
militar, pregătirii militare obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă.
Conform articolelor respective din Codul Penal sunt supuşi răspunderii pentru
infracţiunile contra modului de îndeplinire a serviciului, stabilit pentru ei, militarii din
organele securităţii naţionale, ale afacerilor interne, precum şi persoanele în privinţa
cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
Militari sunt persoanele care satisfac serviciul militar în termen sau prin contract
în Armata Naţională, Ministerul Afacerilor Interne. Serviciul de Informaţie şi
Securitate (S.I.S.) şi Ministerul Justiţiei.
Serviciul militar este format din serviciul militar în termen şi serviciul militar
prin contract.
Serviciul militar în termen este efectuat de către cetăţenii Republicii Moldova de
sex masculin, indiferent de naţionalitate, situaţia socială şi religia confesată, care în
ziua recrutării au împlinit 18 ani şi care după starea sănătăţii sunt apţi pentru
prestarea serviciului militar pe timp de pace şi nu au dreptul la amânarea sau

17
eliberarea de la recrutare conform Legii "Cu privire la obligaţiunea militară şi
serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova".
Durata serviciului militar în termen la ora actuală este de 12 luni.
Începutul aflării în serviciul militar în termen se consideră ziua venirii recrutului
în organul local al conducerii militare pentru trimiterea lui în unitatea militară, iar
încheierea serviciului militar în termen - ziua în care militarul, prin ordinul
comandantului unităţii militare, este exclus din liste în legătură cu trecerea în rezerva
Forţelor Armate. [10]
În serviciul militar prin contract în corpul soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor
Forţelor Armate ale Republicii Moldova pot fi angajaţi cetăţenii Republicii Moldova,
apţi pentru satisfacerea serviciului militar, care au studii medii, medii speciale sau
superioare şi care s-au manifestat pozitiv la serviciile anterioare, locul de studii ori
domiciului, din rândul:
- soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor în rezervă;
- militarilor în termen după şase luni din serviciul militar;
- tinerilor ce au atins vârsta de 18 ani.
Persoana se consideră angajată în serviciul militar prin contract din ziua semnării
de către părţi a contractului, iar eliberată - din ziua în care, prin ordinul
comandantului de unitate, este exclusă din listele personalului, în legătură cu trecerea
în rezerva Forţelor Armate sau în retragere.
Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratarea ostaticilor de război
prevede că ostaticii de război ai armatei inamice poartă răspundere penală conform
legislaţiei în vigoare despre infracţiunile militare pentru acţiunile săvârşite împotriva
regulilor serviciului militar ale ţării în care se află. Convenţia face excepţie numai
pentru ostaticii care au încercat să evadeze. Ea nu recunoaşte ca infracţiune militară
evadarea nereuşită, şi în caz de evadare repetată evadatul nu este pedepsit. [11]
Infracţiuni militare pot fi săvârşite de militarii care se bucură de unele
particularităţi speciale. De exemplu, de încălcarea regulilor zborului poartă
răspundere militarul, care nemijlocit a participat la înfăptuirea zborului (comandantul

18
aeronavei, membrul echipajului, persoana cu funcţie de răspundere pentru conducerea
zborului). Subiecţi ai infracţiunilor militare, de regulă, sunt recunoscute şi persoanele
care au fost incorporate incorect în serviciul militar şi acei care !a momentul
săvârşirii infracţiunii se considerau inapţi pentru serviciul militar. Circumstanţele
numite, luând în consideraţie gradul de participare, pot servi drept bază pentru
eliberarea de la răspunderea penală şi pedeapsă, condamnarea condiţionată, amânarea
executării sentinţei.

2.3. Recidiviştii

Între subiecţii infracţiunii, dreptul penal deosbeşte şi o categorie specială a


criminalilor, aşa numiţii - recidivişti. Aceasta este o categorie periculoasă a
infractorilor cu caracter premeditat, care uneori transformă săvârşirea crimelor în
"profesie". Noţiunea de recidivă este sinonimă cu "recădere" (din latină), "a comite o
greşeală încă o dată. [12, pag. 51]
Conform actualei legislaţii recidiva are un nou conţinut prevăzut la art. 34
Recidiva.
Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de
o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.
Recidiva se consideră periculoasă:
a) clacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru
infracţiuni intenţionate a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune;
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau
deosebit de gravă a sâvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de
gravă.
Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:
a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare
pentru infracţiuni intenţionate a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune;

19
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă
a săvîrşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. [13]
La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. (l)-(3) se ţine cont şi
de hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de
instanţa de judecată a Republicii Moldova.
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:
a) pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;
b) pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;
c) gentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;
d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art. 111 şi 112".
Prin repetarea infacţiunii se subînţelege săvârşirea de două sau mai multe ori
consecutiv a faptei criminale de unul şi acelaşi subiect în dependenţă de faptul, dacă a
fost tras la răspundere pentru crimele săvârşite mai înainte ori nu.
Cea mai periculoasă repetare o alcătuieşte recidiva infracţiunii cu caracter
premeditat de către un subiect, care deja a fost judecat pentru delictele săvârşite cu
caracter premeditat mai înainte.
Recidiviştii ca subiect al infracţiunii prezintă un pericol social avansat, deoarece
ei săvârşesc delicte grave de mai multe ori, pentru care deja au fost judecaţ.
Săvârşirea de către recidivişti a unor noi crime nu este neaşteptată, ea reprezintă
rezultatul purtării şi moralei subiectului. Persoana care a fost eliberată, sau care este
pedepsită şi săvârşeşte un delict nou, totodată demonstrează că pedeapsa anterioară
nu l-a corectat, nu l-a atras de la săvârşirea unei crime noi
După, părerea teoreticienilor penalişti, dacă are loc repetarea nu mai puţin decât
de trei ori a infracţiunilor identice indicate în lege, şi nici pentru una din ele persoana
n-a fost condamnată pentru obţinerea unui câştig material, ca sursă de bază sau
suplimentară a veniturilor, în acest caz, persoana răspunde pentru întregul cumul de
infracţiuni cu condiţia, dacă n-au expirat termenele de urmărire penală stabilite de
lege.

20
Recidiva constituie comiterea de către o persoană cu antecedente penale a două
sau mai multe infracţiuni.
Practica aplicării de către instanţa de judecată a legislaţiei în lupta cu recidiva
criminală este inclusă în următoarele documente: articolele Codului Penai, care
prevăd răspunderea pentru săvârşirea unei infracţiuni de către un recidivist deosebit
de periculos; se aplică în cazurile când o persoană a fost declarată, în modul prevăzut
de lege, recidivist deosebit de periculos până la săvârşirea infracţiunii date.
Vinovatul este considerat recidivist deosebit de periculos pe toată durata
executării pedepsei, aplicată de către judecată, precum şi după executarea pedepsei,
cât timp persoana continua a fi socotită condamnată.
Calificarea unei persoane drept recidivist deosebit de periculos este anulată doar
în cazul reabilitării sale.

21
3. Concluzie

Analizînd tema „Subiectul special al infracţiunii”, este necesar de menţionat


faptul că Codul Penal al Republicii Moldova include articole în care nu sunt indicate
condiţiile subiectului (art. 171, 173, 174). Ele sunt stabilite datorită interpretării
pornind de la analiza altor elemente ale conţinutului infracţiunii (obiectul, latura
obiectivă) întrucît este vorba de interaţiunea elementelor ei componente, de
interdependenţa lor, ceea ce crează o dependenţă între ele, precum şi o condiţionare
reciprocă. Conţinutul normei nu există în afara legii, ele este întotdeauna întruchipat
în totalitatea elementelor normei de drept penal.
Scopul cu care legislatorul a implementat condiţiile în conţinutul de infracţiune
pentru caracterizarea subiectului special al infracţiunii, urmăresc scopul de a reduce
numărul de persoane pasibile de răspundere penală pentru infracţiunea concretă,
confirmînd încă o dată principiul că nu oricare persoană fizică şi responsabilă poate fi
recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.
Ideea precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei
de drept reduce numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru
infracţiunea dată, este recunoscută şi de lucrătorii practici.
Întroducînd legea condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul
precizează încă o dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci
numai de una care posedă calităţile date.
Pilonul de bază pentru reglementarea de către instanţa de judecată a cauzelor
penale legate de subiectul special al infracţiunii este multilaterală şi obiectivitatea
cercetării turor împrejurărilor care au importanţă de a stabili vinovatului mărimea
pedepsei cît şi informaţia despre personalitatea vinovatului.
Unul din cele mai importante garanţii ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi
omului este stabilirea veridică a pedepsei întocmai prevederilor legislaţiei penale şi
corecta apreciere juridică a personalităţii infractorului. [14; pag. 221]

22
4. Bibliografie

1. Codul Penal al Republicii Moldova


2. Borodac, „Drept Penal. Partea generală”, 1994

3. Codul Penal al Republicii Moldova


4. Ibidem
5. Б. В. Здравомыслов, „Уголовное право”, Москва, 1994

6. Ibidem
7. Maria Zolyneak, „Drept Penal. Partea generală”, Iaşi, 1993, ed. „Chemarea”

8. Н. Ф. Кузнецова, „Курс уголовного права. Общая часть”, Москва,

„Зерцало”, 1999
9. Codul Penal al Republicii Moldova
10. Legea „Cu privire la obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor

Republicii Moldova”.
11. Convenţia de la Geneva din 1949 „Cu privire la tratarea ostaticilor de

război”.
12. Gh. Mateuţ, „Recidiva în teoria şi practica dreptului penal”, ed. „Lumina
Lex”, 1997
13. Codul Penal al Republicii Moldova

14. Б. В. Здравомыслов, „Уголовное право”, Москва, 1994

23