Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul 7

Costurile referitoare la calitate

7.1 Calitatea şi eficienţa economică


7.2 Definirea costurilor referitoare la calitate
7.3 Structura costurilor calităţii
7.4 Stabilirea costurilor referitoare la calitate
7.5 Reducerea costurilor referitoare la calitate la producător
7.6 Sinteză şi întrebări recapitulative

7.1 Calitatea şi eficienţa economică


Corelaţia strânsă care există între calitatea unui produs şi costurile realizării acestuia,
nu trebuie interpretată în sensul existenţei unui raport proporţional între cele două
componente. Sintagma “calitatea costă” poate constituii un obstacol în hotărârea STE-urilor
de a fabrica produse cu un nivel de calitatea comparabil cu cel al produselor occidentale
reducându-şi, astfel, competitivitatea atât pe piaţa internă cât şi la export.
Prin sistematizarea costurilor pe capitole de cheltuieli şi valorificarea informaţiilor
obţinute din analiza calităţii, s-a putut demonstra că, în realitate o calitate superioară asigură
reducerea costurilor datorită folosirii eficiente a resurselor. Astfel, prin creşterea producţiei
fără a întreprinde măsuri de îmbunătăţirea calităţii se pot înregistra mai multe rebuturi şi
produse care necesită remedieri şi ca urmare o creştere a costurilor de fabricaţie, precum şi
riscul pierderii clienţilor. Această situaţie o întâlnim şi în fazele de concepţie şi de exploatare
a produselor la beneficiar. Dimpotrivă, orientarea managementului în domeniul calităţii spre
controlul de prevenire, care este apreciat de către producător ca fiind mai scump, poate să
genereze o eficienţă mai mare decât în cazul controlului de constatare prin inspecţie,
deoarece declanşează procese ţinute sub control, ceea ce va permite diminuarea costurilor prin
reducerea costurilor noncalităţii, precum şi vânzarea unei cantităţi mai mari de produse,
eventual şi la un preţ mai ridicat.
În analiza costurilor calităţii trebuie să se ţină seama că acestea se manifestă pe toată
durata ciclului de viaţă a unui produs, incluzând atât costurile de achiziţie şi mentenanţă, cât şi
pe cele de dezafectare.
Se apreciază că pe durata de viaţă a produsului, costurile noncalităţii cresc astfel:

x1 – depistarea şi eliminarea deficienţei pe planşeta proiectantului;


x 10 – eliminarea deficienţei la predarea documentaţiei;
x 100 – corectarea deficienţei în timpul fabricaţiei;
x 1000 – corectarea deficienţei la produsul finit;
x 10.000 – eliminarea defectului când produsul a ajuns la utilizator;
x 100.000 – corectarea deficienţei în timpul exploatării, dacă trebuie retrase şi înlocuite
componente;
x 1.000.000 – dacă defectul conduce la anchete şi procese de daune;
nelimitat – dacă se ajunge la pierderea prestigiului organizaţiei 18

18
Moţoiu, R. , Ingineria calităţii, Editura Chiminform Data S.A, Bucureşti 1994
Studiile efectuate în acest domeniu arată că în prezent costurile cu noncalitatea şi cele
pentru prevenirea şi evaluarea acesteia, reprezintă între 5 şi 15% din costul de producţie, în
cazul unui STE industrial, şi creşte până la 40% în cazul STE-urilor specializate pe servicii19.
Numai într-un an (1986), costul noncalităţii a fost în Franţa de aproximativ 25-45 miliarde
dolari, reprezentând circa 6% din PNN-ul acestei ţări, iar la nivelul întreprinderilor de 20-30%
din valoarea vânzărilor.

7.2 Definirea costurilor referitoare la calitate


Prima întreprindere care a introdus un sistem de management bazat pe costurile
calităţii a fost Compania General Electric (1946). În cadrul acestui sistem costurile calităţii au
fost definite ca reprezentând “costurile datorate rebuturilor, remanierilor, inspecţiilor, testelor,
deficienţelor constatate de cumpărător, asigurării calităţii, incluzând programele de instruire
în domeniul calităţii, auditul calităţii produselor, controlul şi analiza statistică.
Într-o definire mai largă, costul referitor la calitate reprezintă cheltuielile efectuate de
producător, utilizator şi societate în legătură cu calitatea proceselor, produselor, serviciilor şi
protecţia mediului.
Corespunzător standardelor ISO 9000, costurile referitoare la calitate reprezintă
costurile care se fac pentru realizarea calităţii propuse, asigurarea încrederii necesare, şi
pierderile suportate atunci când nu se realizează calitatea propusă.
Costurile referitoare la calitate reprezintă totodată un instrument important de
valorizare a calităţii, de optimizare a proceselor şi activităţilor relevante pentru calitate, o
sursă potenţială de creştere a profitului STE.

7.3 Structura costurilor calităţii


Abordând problematica costurilor calităţii, J.M. Juran le grupează în 11 categorii:
costurile implicate de studiul pieţei, costurile necesare activităţii de cercetare şi dezvoltare,
costurile activităţii de proiectare, costurile activităţilor de planificare a fabricaţiei, costurile de
menţinere a preciziei de lucru a proceselor şi echipamentelor, costurile datorate resurselor
umane şi materiale necesare pentru controlul procesului tehnologic, costurile corespunzătoare
activităţilor de promovare a desfacerii şi serviciilor asociate, costurile pentru evaluarea
procesului, costurile prevenirii defectelor, pierderile datorate defectelor de calitate, costurile
informării permanente a personalului în legătură cu activităţile referitoare la calitate.
Dintre acestea, Juran apreciază că primele trei categorii se referă la definirea
produsului corespunzător destinaţiei stabilite. Celelalte se referă la asigurarea specificaţiilor
tehnice. Pentru a realiza produsul şi a obţine venituri, STE-ul face cheltuieli sigure în
categoriile de costuri 1-7, în timp ce celelalte categorii sunt relativ evitabile.
Un alt punct de vedere cu privire la clasificarea costurilor referitoare la calitate, îl
găsim în metodologia adoptată de General Electric Company, cu privire la gestiunea
costurilor, pe care Masser a integrat-o într-un sistem al costurilor denumit “Quality Cost
Analysis”. În aceste sistem Masser a delimitat trei categorii de costuri în legătură cu
calitatea20: costuri de prevenire; costuri de evaluare; costuri de defectare (neconformitate).
Întrucât conducerea calităţii prin costuri este specifică producătorului, vom reţine
clasificarea costurile referitoare la calitate specifică acestei etape din ciclul de viaţă al
produsului:
A - costuri de prevenire, sunt legate de prevenirea apariţiei neconformităţilor;

19
Kelada, J. , La gestion intégrale de la qualité. Pour une qualité totale. Edition Quafec, Québec, 1990
20
Olaru Marieta, Op. cit.
B – costuri de evaluare, care sunt concretizate în costuri cu verificări, inspecţie, teste,
audituri etc.;
C – costurile defectelor interne, care se fac de producător pentru rebuturi remedieri şi
pentru rezolvarea altor probleme de neconformitate;
D – costul defectelor externe care se fac de beneficiar în perioada de exploatare pentru
remedierea unor necomformităţi.
Prin însumarea acestor costuri parţiale se obţine costul total referitor la calitate. În
figura17,21 se delimitează costul total optim, obiectiv ce trebuie urmărit de producător.

7.4 Stabilirea costurilor referitoare la calitate

Desigur evidenţierea costurilor şi determinarea valorii totale a acestora este în practică


o acţiune dificilă. Dificultatea stabilirii precise a acestor costuri este determinată atât de
metodele folosite de STE-uri în calculul, planificarea, şi urmărirea costurilor, cât şi de o serie
de factori independenţi de sistemele contabile cum sunt: unele costuri pentru calitate nu sunt
cuantificabile sau estimarea lor este subiectivă, există un decalaj între momentul apariţiei şi
cel al identificării deficienţelor, între momentul acţiunilor preventive şi cel al obţinerii
efectelor acestora etc.
În practica economică curentă, determinarea costurilor referitoare la calitate se face
prin informaţiile culese din interiorul STE şi de la clienţi, care sunt colectate din următoarele
surse: contabilitate, documente tehnice, comerciale şi administrative, sondaje făcute la clienţi,
chestionare.
Sistemul de raportare a costurilor referitoare la calitate trebuie să întrunească condiţii
cum sunt: identificarea zonelor în care se fac cheltuielile; compararea nivelului cheltuielilor
realizate cu cel prevăzut; indicarea surselor costurilor excesive pentru a se lua măsurile
corespunzătoare.
În practica românească prezentarea şi analiza costurilor referitoare la calitate, pe total
şi pe categorii, se face cu ajutorul unui document denumit impropriu “Bilanţul costurilor
calităţii,” care este de fapt un tabel în care pe orizontală se face analiza comparativă a
categoriilor de costuri ale calităţii, inclusiv a ponderii acestora în totalul costurilor referitoare
la calitate, iar pe verticală se analizează evoluţie fiecărei categorii şi a costului total.

7.5 Reducerea costurilor referitoare la calitate la producător


Existenţa unei diversităţi mari de tehnologii şi sisteme de organizare în diferite ramuri
ale industriei, generează variaţii substanţiale în nivelul raportului dintre costurile pentru
calitate şi cifra de afaceri. De aceea este indicat să se stabilească pentru o perioadă mai lungă
de timp costurile specifice fiecărui STE industrial. Pe această bază se pot stabili apoi
obiectivele de reducere a costurilor, urmând două căi: folosirea calculelor efectuate cu ocazia
unor studii preliminare sau în baza unei decizii luată de conducerea de vârf a STE pentru
reducere acestor costuri.

21
Voicu M. , Irina Severin, Iniţiere în ingineria calităţii , Editura Bren, Bucureşti 2000
Costuri totale, şi de reclamaţii

Cost total

C+D defecte interne


şi externe

COSTUL CALITĂŢII
B - evaluare

A - prevenire

Optim

Fig. nr. 17 Valoarea costurilor referitoare la calitate

Prima cale va fi acceptată uşor de personalul care va fi desemnat cu asemenea


responsabilităţi dacă sunt bine instruiţi şi motivaţi. Rezultatele obţinute îi va încuraja pe
manageri şi salariaţi să-şi propună obiective şi mai ambiţioase, astfel că se va ajunge la
aplicarea principiului îmbunătăţirii continue a eficienţei prin reducerea costurilor.
A doua cale este recomandată STE-urilor în care salariaţii nu au calităţile menţionate
mai înainte astfel că programul de reducere a costurilor trebuie impus imperativ de conducere.
Responsabilii cu controlul calităţii vor urmării modul de realizare a acţiunilor şi vor lua
măsuri pentru respectarea acestora. Evident, nu este indicat să se fixeze de la început sarcini
prea mari în raport cu posibilităţile de realizare. Termenele de finalizare vor fi ferme, dar bine
gândite. Conducerea STE va cere să i se prezinte cu regularitate rapoarte cu privire la
îndeplinirea programului. Pe măsură ce primele acţiuni se realizează se pot întocmi şi alte
programe, astfel încât procesul început să devină permanent.
O analiză atentă a costurilor pentru calitate trebuie făcută la elaborarea ofertelor de
produse şi servicii. Pentru producător, ca şi pentru beneficiar, mărimea acestui cost prezintă
un interes deosebit întrucât serveşte la justificarea valorii contractului propus. Capitolele de
costuri ce vor fi urmărite în acest caz sunt în legătură cu asigurarea corespunzătoare a
fiabilităţii produselor, dezvoltarea echipamentelor de testare, activităţile de control şi
asigurare a calităţii.

Structura costurilor referitoare la calitate la beneficiar

Desigur, pentru beneficiar eficienţa şi structura costurilor au o altă interpretare.


Analizând costurile serviciilor obţinute prin folosirea produselor achiziţionate (analiza
funcţională a produsului), beneficiarul poate să constate că de multe ori produsul mai ieftin nu
este şi cel mai eficient pentru el.
Cheltuielile făcute de beneficiar pe durata de viaţă a produsului pentru achiziţionare,
exploatare şi întreţinere, sunt influenţate considerabil de calitatea acestuia. Dependenţa dintre
costul produsului şi calitatea acestuia în raport cu valoarea serviciilor oferite este redată în
fig.18.
În punctele de intersecţie m şi n de pe diagramă, costul produsului este egal cu
valoarea serviciului pe care îl oferă. Sub nivelul punctului m şi deasupra nivelului punctului n
costul produsului este mai mare decât valoarea serviciului adus şi, ca urmare, produsul este
nerentabil. Nivelul calitativ optim se află acolo unde diferenţa dintre valoarea serviciului
obţinut şi costul produsului este maximă.

7.6 Sinteză şi întrebări recapitulative


În analiza costurilor calităţii trebuie să se ţină seama că acestea se manifestă pe toată
durata ciclului de viaţă a unui produs, incluzând atât costurile de achiziţie şi mentenanţă, cât şi
pe cele de dezafectare.
Majoritatea agenţilor economici consideră că prin creşterea calităţii produselor acestea
devin mai scumpe. Practica STE-urilor care au introdus un sistem de calitate dovedeşte că
sintagma ,,calitatea costă” nu este adevărată. Lucrul bine făcut este mai economic, chiar dacă
va avea un preţ mai ridicat. Costurile noncalităţii sunt mai mari decât eventualele cheltuieli
suplimentare necesitate de o calitate superioară. Studiile efectuate în acest domeniu arată că în
prezent costurile cu noncalitatea şi cele pentru prevenirea şi evaluarea acesteia, reprezintă
între 5 şi 15% din costul de producţie, în cazul unui STE industrial, şi cresc până la 40% în
cazul STE-urilor specializate pe servicii. Costul referitor la calitate reprezintă cheltuielile
efectuate de producător, utilizator şi societate în legătură cu calitatea proceselor, produselor,
serviciilor şi protecţia mediului.
Valoare

Satisfacţie maximă

21

M
A
X

Perfecţiune (Qmax)
m

nivel cantitativ
Calitate eficientă

Fig.nr.18 Relaţia dintre nivelul calităţii produsului şi serviciul pe care îl oferă

Corespunzător standardelor ISO 9000, costurile referitoare la calitate reprezintă


costurile care se fac pentru realizarea calităţii propuse, asigurarea încrederii necesare, şi
pierderile suportate atunci când nu se realizează calitatea propusă.
Pot fi delimitate trei categorii de costuri în legătură cu calitatea: costuri de prevenire;
costuri de evaluare; costuri de defectare (neconformitate) în producţie şi în exploatare.
Reducere a costurilor se poate realiza pe două căi: folosirea calculelor efectuate cu
ocazia unor studii preliminare sau în baza unei decizii luată de conducerea de vârf a STE
pentru reducere acestor costuri.
Prima cale va fi acceptată uşor de personalul desemnat cu asemenea responsabilităţi,
dacă sunt bine instruiţi şi motivaţi.
A doua cale este recomandată STE-urilor în care salariaţii nu au calităţile menţionate
mai înainte, astfel că programul de reducere a costurilor trebuie impus imperativ de
conducere. Responsabilii cu controlul calităţii vor urmării modul de realizare a acţiunilor şi
vor lua măsuri pentru respectarea acestora.
Întrebările de verificare la acest capitol sunt:
1. Explicaţi de ce calitatea a devenit un mijloc de economisire şi creştere a eficienţei
economice?
2. Definiţii ale costurilor referitoare la calitate din literatura de specialitate şi din ISO
9000.
3. Care este structura costurilor referitoare la calitate?