Sunteți pe pagina 1din 9

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de

razboi

de Camil Petrescu

Ultima nopate de dragoste intaia noapte de razboi, este unul


dintre cele mai importante romane din literatura romanesca. Camil
Petrescu a inaugurat prin acesta capitolul nou al romanului psihologic,
analizand constiinta personajului Stefan Gheorghidiu, pe fondul a doua
experiente cruciale in existenta umana : iubirea si razboiul. Alti autori
romani care au abordat acest tip de scriere in perioada interbelica au
fost Mircea Eliade, Horetensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian.
Doua titluri, doua romane : cusute in acelasi sac. La aparitie, in
1930, romanul lui Camil Petrescu, Utima noapte..., a surprins critica
prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasica de dragoste si
un jurnal de razboi, greu de legat intre ele. Persoana intai a naratiunii
nu parea suficienta pentru a fi citite impreuna. Si mai era ceva,
impresia, nu chiar usor de formulat, ca nici gelozia, nici razboiul nu
aveau infatisarea cunoscuta din alte romane ale vremii. Ceea ce critica
n-avea cum sa stie inca era ca, sub ochii ei, se petrecea o reforma a
romanului pe cat de profunda, pe atat de radicala si ca, in pofida
inertiei unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodata
acelasi dupa Ultima noapte... .
Roman modern de analiza psihologica, „Ultima noapte... este o
scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai
mari” (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani).
Ultima noapte de dragoste.... este un roman psihologic prin
conflictul interior al personajului si constiinta problematizanta a
acestuia. Sprijinul acestei afirmatii il constituie mai ales crtitica vremii,
care considera romanul drept o „monografie a indoielii” (Ciopraga),
„monografia unui element psihic,....gelozia”(Calinescu) sau „povestea
studentului la filozofie Stefan Gheorghidiu, care odata cu razboiul
traieste agonia si moartea iubirii lui” (Tudor Vianu). Vianu apreciaza
„exacitatea aproape stiintifica in despicarea complexelor sufletesti
tipice”. Faptul ca „analiza sa se aplica marilor pasiuni umane, in care
lamureste elementele constitutive, in treptata lor insumare”.
Ultima noapte de dragoste.... este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent si subiectiv, luxul constiintei, memoria
afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei,

1
anticalofilismul, dar si autenticitatea definitita ca identificarea actului
de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea
intensa.
De putine ori in istoria literaturii romane viziunea despre lume
dintr-un roman reuseste sa se sincronizeze cu realitatile sociale ale
vremii in care acesta a fost scris. Pentru ca, in mod obisnuit, prozatorii
romani au ca punct de plecare o societate ce si-a epuizat valoarea de
reprezentativitate pentru lumea contemporana. De exemplu, Liviu
Rebreanu publica in 1920 romanul Ion, abordand o tema rurala in
condiiile in care societatea romanesca este marcata de stabilizarea
relatiilor capitaliste. Nu intamplator, unul dintre cei mai importanti
critici ai perioadei interbelice, Eugen Lovinescu, proclama necesitatea
ca proza primei jumatati de secol XX sa evolueze din punct de vedere
tematic de la rural inspre urban. Datorita progresului economic orasul
devine centrul tuturor intrigilor, tensiunilor,transformarilor care privesc
existenta cotidiana a fiintei umane, iar rostul literaturii s-ar putea
justifica prin descrierea nuantata a metamorfozelor sociale ce
preocupa fiecare individ in parte. Pe acest fond, aparitia scrierilor
camilpetresciene poate fi considerata revelatoare. Astfel, chiar prin
textele sale eseistice, intelectualul interbelic exprima directia in care
trebuie sa se indrepte viziunea contemporana despre noua realitate.
Luandu-l ca model pe scritorul francez Marcel Proust, Camil
Petrescu descopera artificialitatea specifica iluziei vietii din romanul
realist obiectiv. Prozatorul intelege ca lumea e prea complexa pentru a
fi redusa la niste personaje tipologice si la infatisarea unor situatii de
viata cu un grad mare de generalitate. Verosimilitatea si obiectivitatea
nu creeaza -cum s-ar astepta romancierul realist-obiectiv- o lume ce
poate fi confundata cu aceea reala, ci doar un model standardizat, in
care personajele sunt simple papusi, fara consistenta personala. In
schimb, noua sensibilitate a vremii se poate regasi doar in creatiile ce
mizeaza pe autenticitate, concept teoretizat chiar de autorul Ultimei
nopti... in Noua structura si opera lui Marcel Proust: „Sa nu descriu
decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele,
ceea ce gandesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti.
Dar aceasta-i relitatea constiintei mele, continutul meu psihologic. Din
mine insumi, eu nu pot iesi. Orice asi face eu nu pot descrie decat
propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest
decat la persoana intai.” Folosindu-si personajul pentru a promova
ideologia literara a autenticitatii si subiectivitatii moderniste, autorul
pune la indoiala sinceritatea naratorului obiectiv si ii denunta
artificialitatea demersului. Cu atat mai mult cu cat alegand doua
suprateme ale literaturii universale, dragostea si moartea, prozatorul
reuseste sa demonstreze cum evenimentele esentiale din existenta
omului pot fi redimensionate doar prin investigarea efectelor acestora
asupra lumii interioare a a individului. De exemplu, o poveste de

2
dragoste aparent banala dintre doi studenti, care trece lin intr-o
casatorie destabilizata de mostenirea unei averi, pentru a degenera in
scurt timp intr-o despartire, se incarca se semnificatii datorita
implicatiilor acestei relatii asupra subiectivitatii barbatului. Doar in
acest fel istoria celor doi tineri- Stefan si Ela- reuseste sa despaseasca
tipologia clasica a a relatiei esuate. Caci nu exista nici o certitudine
asupra evolutiei iubirii celor doi, de vreme ce doar unul dintre actanti
se confeseaza.
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua
experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv
interna/viziunea „impreuna cu”, presupune existenta unui narator
implicat ( identitatea intre planul naratorului si al personajului). Punctul
de vedere unic si subiectiv, al personajului narator care mediaza intre
cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele
atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in
centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt
prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.
Reprezentarea epica neutra a unor evenimente exterioare ( in romanul
traditional) face loc reprezentarii unei proiectii subiective in planul
constiintei naratorului (in romanul modern, psihologic, de tip
subiectiv).
Ultima noapte...este unul din cele mai inteligente, mai spirituale,
mai pline de umanitate si de marturii ale epocii dintre romanele
aparute in literatura noastra. Artistul constiincios care este dl. Camil
Petrescu s-a aplecat asupra acestor doua volume cu toata paiunea si
dovada sta in conturul infailibil al povestirii, al frazei,al imaginii.
Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care
indica temele romanului si, in acelsi timp, cele doua experiente
fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si
razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela partea a doua,
construita sub forma jurnalului de campanie a lui Gheorghidiu,
urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial.
Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica
jurnalul de campanie al autorului, articole si documente din epoca,
ceea ce confera autenticitate textului.
Unitatea romanului este asigurata de unicitatea constiintei care
analizeaza efectele celor doua experiente in plan interior si de doua
artificii de compozitie: primul capitol si scena dintre cele doua parti ale
romanului, cantecul de la raspantie de drumuri (topos simbolic), care
contopeste : „chinurile iubirii mele de oras si chinurile adunate, ca o
drojdie, in sufletul asta obstesc de raspantie”.

3
Ultima noapte de dragoste, adica intai parte, e confesiunea
patimasa a unui barbat gelos. O istorie relativ banala si absolut
burgheza. Doi tineri studenti, casatoriti din dragoste, se pomenesc
peste noapte cu o mostenire care le permite accesul in lumea asa-zis
buna a Bucurestilor din la belle epoque . Lumea in care sunt azvarliti
cei doi este accea moderna a burgheziei noi pe care o stim, intre
altele, din Momentele lui Caragiale. Cochetaria femeii si gelozia
barabatului par sa fie rodul frecventarii acestei lumi de oameni cu
stare, cum se spunea odata, ale caror moravuri erau numite usoare,
adica lipsite de scrupul moral, nu neaparat fiindca erau cu adevarat
asa, dar mai ales pentru ca reflectau un proces de emancipare a
individului si indeosebi a femeii, care nu era de conceput cu cativa ani
mai devreme. E necesar sa precizam acest lucru, fiindca s-a pastrat
obiceiul comentatorilor de a condamna acesta lume ca frivola si a o
face responsabila de divortul celor doi protagonisti ai romanului lui
Camil Petrescu. Iata ce scrie un critic contemporan, si nu unul
oarecare, ci unul care l-a analizat cu o maxima acribie pe Camil
Petrescu; „Dupa mostenire, viata celor doi tineri se schimba. Din
nefericire, Gheorghidiu observa modificari profunde in sufletul si
atitudinea sotiei. Ea aspira acum la lux si la stilul vietii moderne.
Deplasarea in mediu aduce cu sine schimbarea opticii”. Atat
modificarea firii Elei Gheorghidiu, cat si usuratatea comportamentului
ei trebuie privite cu circumspectie, prin aceasta prisma.
Intaia noapte de razboi, adica a doua parte a romanului, e un
adevarat jurnal de front. Stefan Gheorghidiu s-a despartit de Ela, de tot
trecutul, cum spune el insusi, si se afla pe front, in linia intai, undeva
intre Campulung-Muscel si Bran, drum de munte pe care-l strabate de
mai multe ori. Camil Petrescu insusi a participat la aceasta faza a
razboiului dintre 1916 si 1918, pierzandu-si, din cauza bubuiturilor
artileriei, auzul. Camil Petrescu n-a tinut el insusi un jurnal de front.
Cele catva pagini dintr-o astfel de scriere ramase de la el se refera la o
epoca ulterioara. Personajul sau noteaza in schimb destul de grijului in
jurnal tot ce i se intampla. Desi personajul nu se inspira din vreun
jurnal al autorului, cei doi nu trebuie confundati, se inspira cu siguranta
din opiniile acestuia despre literatura de razboi. Romanul lui Camil
Petrescu prefera o perspectiva asa-zicand banala: raboiul nu inseamna
nici batalii singeroase la baioneta, nici munti de cadavre, ci lucruri mult
mai simple si umane din viata de zi cu zi a ofiterilor, care vorbesc vrute
si nevrute la popota, sufera de dureri de stomac sau de frig si uneori,
destul de des, mor sfartecati de un obuz. Asta nu inseamna ca razboiul
e mai putin oribil, nici ca romancierul ar voi sa-i estomepze acest
caracter. Inseamna doar ca romancierul e de parere ca oribilul nu
trebuie cautat in latura execeptionala a realitatii, ci in aceea banala.
Intalnim in romanul lui Camil Petrescu o diferentiere destul de
clara intre timpul psihologic si timpul cronologic. De la evenimentul

4
Renasterii incoace ( aparitia ceasului mecanic) apare o constiinta a
valorii timpului practic, timp al actiunii, al creatiei, al descoperirii si al
transformarii. Modernitatea se naste din tensiunea ce se stabileste
intre cele doua conceptii care o preced. Ea transforma constiinta lui
memento mori dintr-o imposibilitate implacabila intr-o criza a
prezentului- ce da nastere unei interiorizari a temporalitatii- si
subordoneaza valoarea pozitiva a timpului ideii de progres. Abia acesta
conceptie modernista asupra temporalitatii permite coexistenta a doua
tipuri de timp: pe de o parte, cel obiectiv, exterior, social, cronologic,
pe cealalta, unul subiectiv, interior, individual, psihologic. Astfel, cartea
intai care e o fabulatie, e adica nascocita, dupa cum insista chair
autorul in prefata la editia din 1955 a romanului, s-ar organiza in
functie de timpul subiectiv, al rememorarii voluntare a protagonistului,
Stefan Gheorghidiu. Aici personajul narator se confeseaza in legatura
cu relatia cu Ela, o studenta la Litere ce-i va deveni sotie. Chiar daca
influenta lui Marcel Proust in realizarea strategiei narative din aceasta
prima parte este evidenta, prozatorul roman nu preia si tehnica fulxului
constiintei sau a memoriei involuntare, asa incat timpul subiectiv al
amintirii respecta- nefiresc- o ordine cronologica. Cand reda modul in
care o mostenire ii schimba relatia sau cand sentimentele sale fata de
posibilul adulter al Elei, Ghoerghidiu nu doreste sa retraiasca trecutul ,
si sa il interpreteze cat mai coerent. In schimb, in a doua carte,
construita dupa memorialul de campanie al autorului imprumutat cu
amanunte cu tot eroului, urmeaza un timp obiectiv, adica tot o
dezvoltare cronologica. Totusi, razboil apare in aceate pagini ca o
desfasurare necrutatoare a lumii exterioare, analizata de o interioritate
derutata. Astfel incat, nu derularea obiectiva a evenimentelor tragice
primeaza, ci efectele asupra unei subiectivitati ce constientizeaza ca
moartea este o prezenta imediata. In al doilea rand, in stransa legatura
cu ambiguizarea raportului dintre timpul obiectiv si cel subiectiv se
manifesta si principala caracterisitica a tehnicii narative, anume
analiza psihologica. Prin metode ale introspectiei lucide, Camil
Petrescu se indeparteaza in Ultima noapte... de prejudecata ca
interioritatea omului inseamna o amalgamare nediferentiata de
sentimente si senzatii. Astfel, prozatorul realizeaza o disociere capitala
intre traire si constiinta, excelent formulata chiar de unul dintre
personajele sale, Gelu Ruscanu in drama Jocul Ielelor. „E deosebirea de
la traire la constiinta...Adica totul... drama... Cata luciditate atat
existenta si deci atat drama”.
Dincolo de particularitatile de constructie narativa, diferenta
dintre romanul realist-obiectiv si cel psihologic, subiectiv poate fi
stabilita plecand de la modul in care incipitul si finalul particulariezeaza
viziunea despre lume. Astfel, scritoriii care adopta realismul-obiectiv
creeaza, in general, o lume omogena, inchisa, din dorinta de a reface
consistenta lumi reale, astfel incat finalul textului e construit intr-o

5
relatie de simetrie mai mult sau mai putin accentuata cu incipitul. In
schimb, autorii care urmaresc sa redea o realitate a interioritatii
personajelor asuma si amalgamul de senzatii, dorinte, fericiri sau
tragedii ale fiintei umane. Prin urmare, un roman psihologic, modernist
descrie un univers faramitat. Neunitar, mai exact, perspective
relativizate asupra existentei. Iar raportul dintre dintre inceputul si
sfarsitul naratiunii nu mai urmeaza o logica a simetriei, ceea ce
creeaza conditiile unui final deschis. Romanul lui Camil Petrescu se
incadreaza in seria creatiilor psihologice, moderniste si prin strategia
organizarii viziunii despre lume in functie de sugestia fragmentarii
existentei data chiar de relatia incipitului cu finalul.
In aceasta ordine de idei, inceputul romanului mizeaza tocmai pe
dezvaluirea contrastului dintre modul in care realitatea este perceputa
la nivel macrosocial si felul in care ea se reflecta in constinta
subiectului. Dupa ce, in buna traditie a scrierilor realist obiective,
naratorul plaseaza exact naratiunea in timp- primavara anului 1916 si
spatiu – la Piatra Craiului, in munte-, el nu ezita sa deconstruiasca
opinia generala despre realitatile razboiului in care armata romana
este pe punctul de a intra. Mai mult, perspectiva critica si relativizanta
a personajului narator se indreapta curand si asupra camarzilor de
arme, considerati saraci de spirit, astfel, sensibilul si hiperlucidul
Stefan Gheorghidiu asista la o polemica iscata la popota de un articol
de ziar dedicat unui caz neobisnuit: un barbat care si-a ucis sotia
infidela este achitat de completul de judecata. Impartiti in doua tabere,
pro si contra deciziei judecatoresti, ofiterii dezbat relaxati situatia.
Singurul nemultumit de nivelul neteoretic al discutiei este chiar
protagonistul romanului, iar atitudinea sa din acest episod anticipeaza
excesul analitic ce caracterizeaza intreaga sa viziune despre lume. De
asemenea, privit prin prisma intregii arhitecturi a romanului, capitolul
initial isi dezvaluie caracterul de artificiu compozitional, fiind posterior
din punct de vedere temporal evenimentelor relatate in capitolele
ulterioare ale cartii intai. In consecinta, prin diferenta stabilita intre
timpul povestii- intamplarile de pe front- si timpul povestit, trecutul
relatiei de iubire cu Ela- romanul psihologic al lui Camil Petrescu
demonstreaza ca lumea nu mai poate fi ordonata exclusiv dupa
criteriul cronologic.
Daca in incipitul romanului timpul e intr-un fel suspendat,
evenimentele cotidiene primind sens datorita filtrarii lor de catre
constiinta protagonistului, finalul Ultimei nopti...pierde pana si
insemnele subiectivitatii lui Stefan Gheorghidiu. Intitulat Comunicat
apocrif, ultimul capitol seamana intr-adevar cu o relatare de
evenimente ce nu mai pastreaza nicio legatura cu stilul confesiunii din
celelalte secvente narative din roman, desi accentul pus pe ratiune si
hiperluciditate se pastreaza. Evenimentele cotidiene il afecteaza acum

6
doar in mod superficial pe tanarul intelectual ce si-a vazut naruit
intregul sistem idealist de viata.
S-a zis ca Ultima noapte ar fi monografia geloziei. Adevarat, dar
ce determina aceasta gelozie si ce aspect particular dobandeste ea?
Inainte de toate trebuie observat ca Stefan Ghorghidiu, la fel ca totii
eroiii lui Camil Peetrescu, e un om integru, incapabil de compromisuri,
de tranzactii cu propria constiinta. Eroul nostru vrea sa realizeze in
casatorie, ca in toate, absolutul. Nu poate concepe ascunzisuri,
perfidie, conventii, intre sotie si el. Vrea o daruire deplina de ambele
parti, o comuniune perfecta, pana la contopirea simtamintelor,
perocuparilor, aspiratiilor.
In eroul romanului Ultima noapte vad un Don Quijote al
luciditatii. Intr-o lume deprinsa a inchide ochii, acceptand minciuna,
ticalosia ca pe un dar imuabil, necomplicandu-si existenta cu intrebari
care nu aduc nici un profit, ba chiar dimpotriva, Stefan Gheorghidiu
ridica spada cugetarii nedomolite, despicand tenebrele inabusitoare,
sfortandu-se sa iste adevarul, oricat ar fi el de dureros. Recitind cele
scrise de George Clinescu despre Ultima noapte.. m-a izbit imputarea
adusa eroului, de a cere femeii „ ceea ce ea nu poate da”. Foarte
probabil ca exigentele acestui efervescent intelectual depasesc
posibilitatile sotiei sale, dar pe mine tocmai prin aceasta ma cucereste.
Stefan Gheorghidiu nu poate accepta o dragoste pe jumatate, care sa
nu-i anagajeze toate resursele personalitatii, toate facultatile.
Dezinteresul sotiei pentu preocuparile intelectuale il nelinisteste,
putandu-se inchpui pe sine discutand eu ea nimicuri cu aerul de a fi
interesat grozav de acestea, in timp ce in mintea sa fulgera intrebarile
despre esenta universului. El nu poate fi in nici un caz :eroul
indragostit...plat si fara spirit critic”, cum ii gaseste Calinescu-pe buna
dreptate- pe multi indragostiti celebri; nu „poate sa fie foarte bine
incredintat ca toate femeile n-au nicio minte..., dar aceste femei ii
plac”. Cu alte cuvinte, o iubire care nu are la temelii luciditatea, intre
altele, consimtamntul deplin a ratiunii, nu-l poate satisface. Nu pot sa
nu admir indragostitul filosof. ( Dumitru Micu).
In vizunea protagonistului, fiinta umana detine un eu limitat si
care are ca principale obiective, de-a lungul intregii existente,
verificarea si identificarea personalitatii proprii. Tocmai de aceea,
razboiul constituie pentru el o sansa a implinirii sufletesti, din moment
ce, singur o recunoaste, „lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare,
fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putu realiza- si am incercat-o-
decat intr-o dragoste absoluta”.
Asadar, statutul moral si psihologic al protagonistului, un
intelectual ateu ce se iluzioneaza ca poate hotara si rationaliza
experientele decisive pentru formarea sa ca subiectivitate, este
influentat de doua conflicte exterioare pe care le interiorizeaza

7
continuu: casnicia rata cu Ela in urma schimbarii statutului social
printr-o mostenire substantiala si tragediile razboiului ce, in ciuda
gradului de sublocotent il fac egal cu oricare alt soldat. Totusi, el nu isi
pierde individualitatea, din moment ce, in stilul eroilor din romanele
psihologice- dupa cum observa si Mihail Ralea- reflectiile sale il
tortureaza si-l indeparteaza de felul cum concep viata semenii sai. Prin
ambele situatii de viata, eroul cauta o iesire din conditia sa limitata, cu
scopul atingerii unui absoulut imaginat.
Perspectiva narativa subiectiva a romanului camilpetrescian
determina si un nou statut al personajului. Tocmai pentru ca se
bazeaza pe existenta unei trairi interioare complexe capabile sa
sustina desfasurarea unei intregi actiuni, protagonistul narator trebuie
selectat dintr-o anumita categorie sociala. Deoarece este evident ca
dramele si interpretarile obsesive ale lui Gheorghidiu nu ar putea fi
caracteristice unui individ cu o psihologie primitiva. In acest sens
statutul de intelectual al eroului confera si credibilitatea perspectivei.
Numai ca, desi toti in jurul sau il considera un intelectual lucid,
indragostit de absolut si un indaptat social, Stefan nu poate fi incadrat
intr-o tipologie anume. Mai relevante in Ultima noapte...ramn
elementele care il diferentiaza de ceilalti intelectuali, decat insusirile
ce la-r putea inseria. In fond, tot cu perocupari intelectualiste este si
frumoasa Ela, o meritoasa studenta la filologie. Insa cu greu si-o poate
inschipui vreun cititor pe sotia eroului interpretand cu atata patima
fiece fapt banal si autoanalizandu-se in execes asemenea sotului, un
tip imposibil care complica absoult orice intamplare, dupa cum insusi
se portretizeaza. Protagonistul lui Camil Petrescu resuseste sa
destabilizeze pana si coerenta pe care singur a conferit-o lumii. Iar in
finalul romanului Stefan apare ca un individ ce respinge ideea ca
Absolutul poate fi atins prin dragoste sau filozofie, obsesiile sale de-o
viata. Mai mult, pasionat de filozofia lui Kant, protagonistul este
caracterizat indirect prin faptele si vorbele sale- in afara de constiinta
totul e o bestialitate- drept un idealist atras de absolut, dar total
inadaptat din punct de vedere social. De fapt, insasi sotia sa ii spune
ca toti vor sa il insele deoarece e prea bun, iar pragmaticul unchi Nae il
caracterizeaza drept lipsit de spirit practic. In acest mod, intre
universul interior utopic al omului ce vede doar idei si realitatea
exterioara se instaureaza o ruptura constientizata de protagonist abia
in momentul in care Ela- cea pe care o considera suflet din sufletul
sau- prefera delicile vietii mondene in defavoarea lui.
Pe acest fond, drama razboiului, cu moartea plutind in toate,
submineaza definitiv conceptia absolutista despre iubire a lui Stefan.
Daca in timpul pregatirilor pentru razboi personajul narator inca isi
considera relatia o prioritate, tragediile la care participa il fac sa se
indeparteze iremediabil de tot trecutul, asa ca in momentele de agonie
de dupa un bombardament recunoaste indiferent: „ De sotia mea, de

8
amantul ei, de zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevarat ca de
o intamplare din copilarie. Si atunci sufeream de lucruri care azi mi se
par fara inteles”.
Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand sotia
frivola, avida dupa lux si distractii. Femeia este construita numai din
perspectiva barbatului un insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu
facea concesii sentimentului. Studenta la Litere, ea se indragosteste de
Stefan, care, mai mult din orgoliul de a fi iubit de una din cele mai
frumoase studente, o ia de sotie. Trasaturile fizice sunt putine, dar
sugestive pentru frumusetea tinerei: „ochii mari, albastrii, vii ca niste
intrrebari de clestar”. Trasaturile morale reies, indirect din referirile lui
Stefan, care diseca si analizeaza cu luciditate fiecare vorba, fiecare
gest al sotiei. Trasaturile ei morale sunt evidentiate si prin atitudinea
pe care Ela o adopta in momentul primirii mostenirii sotului ei. Astfel
dezvaluie o fire pragmatica, o pasiune pentru viata mondena, ceea ce-l
uimeste pe Stefan, care ar fi vrut-o „mereu feminina, deasupra
discutiilor vulgare”.
Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu
analiza si interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sarac
in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este prezentata ca o
scena blazaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire,
portretul batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine
autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci
efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o
provoaca emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional.
Romanul Ultima noapte de dragoste, inati noapte de razboi a fost
catalogat de catre critica literara ca fiind :romanul cel mai realizat al
lui Camil Petrescu, cel mai profund si mai bogat ca experienta
„substantiala” si totodata de o rotunjime artistica, de o compozitie
riguroasa si un stil perfect in aparenta lor simplitate.”(Alexandru
Paleologul). De asemenea romanul a fost interpretat „ ca unul dintre
cele mai semnificative ale perioadei interbelice si un profund si
tulburator roman al conditiei umane”’ (Mircea Dinut) precum si ca
opera „ de mare valoare, ce sta cu cinste in tezaurul operi romanesti”.
(Alexandru Sandulescu).