Sunteți pe pagina 1din 138

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Redactor şi editor format .pdf Acrobat Reader: Geta Rossier 
 
Text: © 2011. Bogdan Burileanu 
Toate drepturile rezervate. 
Ilustrație şi copertă: Geta Rossier, după fotografii ale autorului 
 
© 2011 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader. 
Este  permisă  descărcarea  liberă,  cu  titlu  personal,  a  volumului  în  acest  format.  Distribuirea  gratuită  a  cărții  prin  intermediul  altor  siteuri, 
modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sunt interzise şi se pedepsesc conform legii 
privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare. 
 
ISBN– 978‐973‐122‐052‐9 
 
Editura LiterNet 
http://Editura.LiterNet.ro / office@liternet.ro 

 
1
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Prietenului RADU A., 
sprijinitor neprețuit la cizelarea acestor mici istorii de viață 
 
 

 
2
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 

CUPRINS 
 
Trei nopți de... ..................................................................................................................................................................................................4
Cursa............................................................................................................................................................................................................... 17
Rea de muscă pe căciulă ................................................................................................................................................................................. 22
Bunicul............................................................................................................................................................................................................ 28
Masaj erotic.................................................................................................................................................................................................... 31
Gaura proastă ................................................................................................................................................................................................. 36
Groapa lui Procust .......................................................................................................................................................................................... 39
2 ‐ 1................................................................................................................................................................................................................. 43
Întâlnirea ........................................................................................................................................................................................................ 52
Prieten drag .................................................................................................................................................................................................... 62
Incident .......................................................................................................................................................................................................... 76
Pietre prețioase .............................................................................................................................................................................................. 86
Hard Risk ........................................................................................................................................................................................................ 93
Postacul postează întotdeauna cu două mâini .............................................................................................................................................. 103
Dragostea, la țară ......................................................................................................................................................................................... 115
Prater noster................................................................................................................................................................................................. 125
 

 
3
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 

TREI NOPȚI DE... 

 
4
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ … De ce, Marilda?  ‐ Dacă vrei… 
  Invitația  venise  absolut  pe  neaşteptate.  Un  telefon  banal,  pe  la 
Se crispează. Privirea alunecă în jos, bâjbâie la fel de năuc peste el  mijlocul zilei, în redacție. Secretara îi făcuse cu ochiul, complice, când i‐a 
şi se înfige undeva, aiurea, într‐un loc numai de ea ştiut.  întins insinuant receptorul: „Vă caută o voce blondă…”. 
Destul! E limpede că s‐a folosit de el. Îi vine să o strângă de gât.  Nu  i  se  auzea  culoarea.  Depărtarea  ‐  da.  Îi  suna  cunoscut,  dar  a 
Mâna porneşte la atac. Dacă nici acum… Palma, ajunsă atât de aproape de  fost  sigur  că  nu  se  înşeală  abia  după  ce  şi‐a  spus  numele.  Accentul  slav 
țintă, nu mai întâmpină niciun obstacol. Carotida pulsează ritmic undeva,  trecea  destul  de  bine  printre  liniile  învechite.  Rostire  ezitantă,  căutând 
acolo,  în  vârful  degetelor.  Femeia  îşi  strânge  cu  înverşunare  pleoapele…  cuvintele,  propozițiile.  Întotdeauna  vorbise  aşa,  mai  ales  când  era 
Iar.  Aşteaptă.  Bărbatul  se  căzneşte  să  poată.  Să  vrea.  Să  fie  bărbat,  ce  emoționată.  La  început,  profesorii  îi  oferiseră  posibilitatea  să  aleagă 
naiba…  A  izbutit  să  urce  până  sub  lobul  urechii.  Cald…  fierbinte…  statutul de student străin ‐ subiecte mai uşoare, examinare aşijderea. I‐a 
Dogoreşte.  Ochii  zvâcnesc  şi  caută  un  punct  de  sprijin  în  el.  Duel  mut  şi  refuzat,  cu  o  mândrie  încăpățânată,  aproape  trufaşă.  Era  româncă.  Una 
scurt.  dintre  sutele  de  mii  „de  dincolo”.  Banatul  sârbesc  era  plin  de  ei, 
Un megafon aspru, de pe undeva, din preajmă, aruncă asupra lor  comunitate  compactă,  dârză,  cu  o  acută  conştiință  națională.  Marilda 
un potop de cuvinte şi hârâituri. Probabil anunțul de plecare.  Bilic,  amestec  tulbure  de  vlahi,  machidoni  şi  români,  figura  în  acte  drept 
Aaaa… nu! Fără să‐şi dea seama, furia i se moaie într‐o mângâiere.  cetățean iugoslav, venit la studii în România. Se pomeniseră cu  ea, pe la 
Una banală, inutilă, neputincioasă. Ceva între compasiune şi o brumă de  mijlocul  anului  I,  adusă  de  mână  de  secretara  facultății.  Se  aşezase, 
tandrețe.  cuminte,  în  primul  rând  de  bănci.  Încălecase,  numai  ochi  şi  urechi,  pe 
  cursul întrerupt pentru intrarea ei. Curioşi, răi au examinat‐o din spate. Un 
‐ De ce? Pentru numele lui Dumnezeu, fă‐mă să înțeleg şi eu. Nu‐ți  morman  de  păr  negru,  cam  încâlcit,  cu  două  prostii  din  plastic  rătăcite 
cer mai mult.  aiurea, pe acolo. Batic în jurul gâtului. Cam gheboasă ‐ asta, şi din cauza 

 
5
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
poziției  deloc  elegante,  cu  capul  împins  înainte.  Ludmila,  tocilara  grupei,  într‐o  zi,  cele  trei  perechi  de  blugi  şi  i‐au  operat  unica  fustă,  lăsând‐o  la 
s‐a acrit şi mai tare observând‐o cu cât sârg nota stupiditățile docte ale lui  jumătate din lungime. Ştiau marfa: speriată de bombe. Cum să lipsească 
madam  Turcu.  La  naiba...  Nu  aducea  cu  ea  nimic  din  aerul  emancipat  al  ea  de  la  seminar?  Aşa  că  a  trebuit  să‐şi  plimbe  picioarele  bine 
sârbilor,  cei  de  la  care  sorbeam  nişte  emisiuni  de  televiziune  mai  „kuki”  proporționate pe sub nasul fremătător al lui signore Porta, andropauzatul 
(cu chip uman, apud jargonul cripto‐şmecheros al epocii de aur şi rahat).  profesor  de  estetică  a  filmului.  Şi  dacă  nu  mai  văzuse  ăsta  corpuri  de 
Tot de acolo, de peste Dunăre, veneau şi supele la plic, câte un săpun sau  actrițe la viața lui... Dintr‐odată, elegantul şi distinsul domn a început să o 
un spray deodorant, țigări mai acătării. La prima vedere, sârboaica asta nu  bage în seamă, să o întrebe, să o complimenteze. FEST‐ ul de la Belgrad, o 
avea nimic din aerul occidental sperat. La a doua ‐ nici atât. Dimpotrivă! În  colecție de filme premiate în anul precedent la marile festivaluri ale lumii, 
prima  pauză,  constataseră  că  scrie  sârbeşte,  cu  caractere  chirilice.  era  atât  de  aproape  şi  atât  de  intangibil!...  Distinsul  critic  a  mirosit 
Theodora,  bulgăroaica  cea  emancipată,  îmbrăcată  doar  de  la  Paris  şi  posibilitatea obținerii unei invitații de la familia Marildei, chipurile pentru 
Viena, a strâmbat din nasul ei fin şi a şuierat cu iz de praz veninos: „Parcă  o vizită particulară de prietenie, dar, când a auzit că fata era dintr‐un sat 
tovarăşii  iugoslavi  nu  au  colhozuri.  Pe  asta  de  pe  unde  or  fi  cules‐o,  aşezat  la  aproape  100  kilometri  de  Capitală,  s‐a  mai  domolit.  Nu  era  de 
frate?”.  nasul  lui  să  se  cazeze  la  nişte  țărani.  Aici,  însă,  în  Capitală,  continua  să‐i 
A trecut. Încet, încet, o acceptaseră.  Marilda s‐a  mai deznodat şi  fixeze  chipul  cu  priviri  alunecoase  şi  să  lanseze,  ori  de  câte  ori  i  se  ivea 
ea. Dar tot timidă rămânea. Şi încăpățânată, greu de convins să zică „da”  ocazia, comentarii şi aluzii picante. Ce‐i drept, nu numai la adresa ei. Doar 
sau  „nu”.  Prefera  un  fel  de  bâlbâială  din  care  nu  înțelegeai  nimic.  că  Marilda  era  singura  care  se  înroşea,  chiar  dacă  lăsa  impresia  că  nu 
Speriată?  Poate.  Sigur,  complexată.  Stătea  la  cămin.  Acolo  au  descoperit  pricepe subtilitatea limbii române. Nu era aşa. Au constatat asta când i‐au 
fetele, după un timp, că, dacă ştiai cum să o iei, nu era atât de sălbatică.  văzut publicate câteva poezii de o reală sensibilitate. 
Apoi,  au  băgat‐o  într‐un  coafor, scoțând  de  acolo  o femeie.  De  sub  claia  Ca  şi  ceilalți,  Dorian  nu  avusese  cu  ea  decât  relații  de  strictă 
dezlânată,  ieşiseră  la  iveală  doi  ochi  mari  şi  negri,  o  gură  senzuală,  încât  colegialitate. Se mai întâlneau la vreun film sau piesă de teatru, şi atunci 
până  şi  George,  ascetul  cel  sever  şi  constipat  al  seriei,  bombănise  ceva  remarcase ‐ malițios ‐ că sârboaica lor preferă spectacolele cuminți, cu iz 
oarecum favorabil la adresa ispitei. Smintite, aceleaşi colege i‐au ascuns,  provincial.  Adevărul  este  că  nu  afişa  mai  deloc  emanciparea  fetelor 

 
6
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
noastre,  darămite  ceea  ce  te‐ai  fi  aşteptat  din  partea  uneia  venită  din  culturale  la  o  televiziune  regională,  că  era  măritată  cu  un  colonel,  aveau 
„Occidentul apropiat”, cum era numită pe atunci Iugoslavia titoistă. În rest  trei copii... 
‐ nu tu chefuri, nu tu ieşiri la munte. Pleca acasă în vacanțe şi se întorcea  Invitația  la  Festival  îl  luase  pe  neaşteptate.  De  unde  până  unde? 
de acolo la fel de liniştită şi închisă în ea, deloc dispusă la amănunte. Era  Parcă  îl  chema  să  vină  până  la  colțul  străzii.  Ciudată,  uite‐o  că  nu  se 
amabilă, le mai aproviziona pe unele dintre căministe, la cerere, cu ceva  schimbase. 
pastile  anticoncepționale,  fără  să  le  ia  cuvenitul  suprapreț.  Secrete,  Secretara  atotştiutoare  trăsese  cu  urechea  şi  a  glumit  obraznic: 
confidențe, picanterii ‐ nici vorbă. N‐au ştiut niciodată ce este cu ea, nici  „Dacă rămâneți pe acolo, ce să comunicăm familiei?”. 
ce vroia să facă atunci când va termina facultatea, dacă era îndrăgostită,  Decizie  rapidă,  pregătiri  minime,  fără  precedent  în  viața  lui  de 
părăsită sau numai plictisită ‐ aşa cum arăta.  român  trăit,  până  de  curând,  în  brațele  calde,  strângătoare  ale 
  socialismului:  l‐a  anunțat  pe  redactorul  şef  că  lipseşte  o  săptămână.  S‐a 
Surpriza  fusese  cu  atât  mai  mare  imediat  după  Revoluție,  când  dus la agenția de voiaj. A scos paşaportul, banii. A primit biletul. Seara, era 
„sârboaica”  apăruse  în  Bucureşti,  invitându‐şi  foştii  colegi  la  o  masă  într‐o  cuşetă.  Nu  a  închis  ochii.  I  se  părea  că  visează.  Doamne,  ce 
prietenească. Dorian, singurul băiat prezent la Athénée Palace, alături de  chestie!... 
alte  2‐3  colege,  descoperise  o  Marildă  aproape  fermecătoare:  Îl aştepta la tren. Nu mai era blondă, nici degajată. Acelaşi zâmbet 
surâzătoare,  dezinvoltă,  deschisă.  Îmbrăcată  modern,  devenise  nu  doar  stingher, mereu cu spaima‐n suflet, nu care cumva să fie prinsă pe picior 
elegantă,  ci  chiar  atrăgătoare.  Se  fasonase,  îşi  vopsise  părul.  Blonzeala  o  greşit. S‐au îmbrățişat grăbit, lângă un fel de magazie care ținea locul sălii 
prindea  de  minune.  „Doar  atâția  sunteți?  Acum  aveți  paşapoarte!...”,  de  aşteptare.  Gara  Dunav  era  o  mizerie,  aşa  cum  în  România  nu  mai 
glumise musafira devenită amfitrion, demonstrând en passant că era bine  găseai  nici  pe  la  Gheboaia.  S‐a  desprins  brusc  şi  a  luat‐o  înainte, 
dotată la simțul umorului, dar şi al observației. Cine vroia să ajungă în Vest  aruncându‐i peste umăr invitația să se țină după ea. În autobuzul murdar, 
nu  mai  era  legat  de  o  chemare  sau  alte  tertipuri  necesare  trecerii  au  rămas  în  picioare,  legând  anevoie  conversația.  Marilda  etala  aceeaşi 
frontierei. Ce mai aveau de câştigat de pe urma uneia ca ea? Din poveştile  stângăcie  din  timpul  studenției,  cu  toate  că  „evolua”  acasă,  pe  teren 
care  se  revărsaseră  atunci,  aflaseră  că  este  realizatoare  de  emisiuni  propriu. Deşi bucuroasă de revedere, era într‐o stare de nelinişte pe care 

 
7
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
nu reuşea să o ascundă. Dorian constatase că nu au compostat bilete de  precare.  Femeia  l‐a  împins  brusc  în  primul  magazin.  Era  o  drogherie.  S‐a 
călătorie. Putea fi un motiv. Ce‐i drept, niciunul dintre puținii călători nu  scotocit în poşetă, întinzându‐i nişte bancnote mari, urâte. 
se  ostenise  să  facă  aşa  ceva.  Balcani.  Autobuzul  vechi  străbătea  anevoie  ‐ Ieşi tu! Vezi că, mai încolo, pe stânga, trebuie să fie un magazin 
nişte periferii cu nimic diferite de cele bine cunoscute ale Bucureştiului.  cu de toate. Cumpără‐mi una, cea mai ieftină, şi vino cu ea aici. 
Centrul  a  explodat  brusc,  după  o  curbă  care  a  pus  la  grea  şi  Ton de comandă. Precis, fără alte ingrediente. S‐a executat. Când 
scârțâitoare încercare burduful vehiculului. L‐a tras după ea, jos, la prima  a  reapărut,  mândru  de  îndeplinirea  misiunii,  femeia  vorbea  la  telefonul 
stație,  împreună  cu  toți  călătorii  care  au  putut  să  le  evite  pe  cele  două  public. L‐a văzut intrând; i‐a făcut semn să o aştepte, că termină imediat. 
controloare urcate între timp.  Dar s‐a întors cu spatele, şi‐a acoperit gura cu căuşul palmei ‐ reflexe de 
‐ N‐am mai făcut un blat... de când trăgeam de bursă.  apărare inutilă în fața unui musafir ca el. Ce şi‐o fi închipuind, că învățase 
Oaspetele i‐a făcut cu ochiul, complice, evocând vremurile boeme  sârbeşte  doar  pentru  ca  să‐i  violeze  ei  intimitatea?  Să  fim  serioşi...  El  nu 
ale studenției lor comune. Tot ce i‐a reuşit, în replică, a fost o grimasă cu  dădea niciodată buzna, o să‐i sublinieze asta cu prima ocazie potrivită. 
pretenții  de  grație.  Nu  mai  semăna  deloc  cu  vedeta  care  îi  convocase,  ‐ Probleme? 
două luni mai înainte, la Athénée Palace. Ce Dumnezeu era cu ea?!  ‐  Scuză‐mă.  Peste  o  oră  am  transmisie  în  direct.  Hai  repede  la 
‐ Aici, toată lumea face aşa. E mai simplu.  hotel. 
‐ Cunosc. E ca acasă.  Au ieşit în vâjgăraia de februarie. Umbrela proaspăt achiziționată 
  era fragilă, scârțâia jalnic, gata să se frângă sub rafalele de vânt. 
Începuse o ploaie piezişă, amestecată cu zăpadă. Maşinile goneau  ‐ Ține‐mă de braț. 
vitejeşte, fără teama bălților generoase, împroşcând în jur stropi de noroi  L‐a apucat. Dar cu teamă. I‐a dat drumul după doar câțiva paşi. 
uleios.  ‐ Nu te supăra! N‐am voie să mă stric la păr, la fard. Îți dai seama 
‐ Tu n‐ai o umbrelă?  ce  înseamnă...  O  să  vorbesc  din  holul  festivalului  şi  nu  am  timp  să  mă 
Nu. Asta‐i mai lipsea din valiza grea, ale cărei rotițe se dovedeau  aranjez. 
total  nepotrivite  cu  denivelările  adânci  ale  trotuarului  şi  cu  bordurile  Înțelegea.  A  rămas  în  spatele  ei.  Era  de‐a  dreptul  caraghioasă, 

 
8
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
cum se ținea cu ambele mâini de tija umbrelei. Paltonul lung, de astrahan,  toate  gesturile.  Începuse  să  se  simtă  prost.  Ce  naiba?  În  fond,  nu  se 
părea  cam  din  alte  vremuri,  rătăcit  pe  un  bulevard  aglomerat,  plin  de  autoinvitase. Şi atunci?... I‐o fi părând rău, acum, la cât de sucită rămâne. 
fâşuri  şi  tercoturi  populare,  de  căciuli  ruseşti  şi  fesuri  fantezi.  Paradoxal,  Au  intrat.  Ea  a  desfăcut  draperiile.  Şi‐a  aruncat  astrahanul  pe  un 
dar  se  asorta  mai  degrabă  cu  mantalele  şi  chipiele  ofițereşti;  dar  asta,  fotoliu. 
numai până când le remarcai epoleții strălucitori, de sorginte sovietică, şi  ‐ O să împărțim amândoi camera asta. E bine aşa? 
steluța roşie, clipind amenințător deasupra unor priviri înverşunate. Țara  Şi a intrat în baie, la fel de încurcată. 
era în comă, se vedea chiar din stradă, dacă te uitai cu atenție la oameni.  Hait!  Chiar  aşa?!  N‐avea  ce  face,  va  trebui  să  se  adapteze  din 
Celebrul război iugoslav tocmai se urnea. Pentru un ziarist, prezența într‐o  mers.  Ia  uite,  muta,  cât  de  direct  ştia  să  acționeze!  Nu  şi‐o  imaginase 
țară aflată în agonie putea fi un privilegiu. Aştepta un moment potrivit să  niciodată  în  ipostază  amoroasă,  întotdeauna  i  se  păruse  ceva  asexuat.  Şi 
îşi  chestioneze  colega  asupra  realităților  pe  care  un  străin  nu  le  putea  când colo... 
distinge,  şi  nici  înțelege.  Dacă  reținuse  el  exact,  soțul  Marildei  chiar  era   
militar; s‐ar putea să ştie mai multe.  Numai să vrea să vorbească despre  Şi‐a  desfăcut  geamantanul.  A  scos  cămăşile  şi  le‐a  pus  pe  două 
asta...  dintre  cele  patru  umeraşe,  în  garderob.  Împărțeau  camera,  nu?  Apoi, 
  pijamaua.  Pe  asta  unde  s‐o  aşeze?  Pat  matrimonial.  Perne  imense. 
L‐a  lăsat  pe  o  canapea,  lângă  recepție,  şi  s‐a  dus  singură  să  facă  Cuvertură pufoasă, în culori pastel, peste cearceafuri îmbietoare. 
formele de cazare. Nu paşaport, nu altceva... De altfel, îl avertizase că nu îl  L‐a  găsit  cu  ea  în  mână,  când  a  revenit.  Îşi  refăcuse  coafura. 
va costa dormitul. Din zona umbrită a holului, un individ înalt, bine legat, îl  Transmisiunea TV... 
privea  insistent.  Homosexual,  sau  securist  sârb?  Dacă  nu  i  se  părea  lui,  ‐ Preferi o parte anume? 
tipul afişa un zâmbet acru, superior şi iritat în acelaşi timp. Cine ştie...?  Falsetul  din  vocea  oaspetelui  era  evident,  deşi  se  străduise  să 
A  terminat  repede.  În  strâmtoarea  liftului,  încercase  să‐i  prindă  întrebe  cât  mai  firesc,  fără  niciun  fel  de  intonație...  delicată.  Deşi,  în 
privirea.  situația dată... Las‐o pe ea să decidă până la capăt. 
N‐a  fost  chip.  Crisparea  Marildei  se  accentuase,  instalându‐se  în  ‐ La geam. Aşa m‐am obişnuit şi acasă. Dacă nu te deranjează... 

 
9
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Privire scurtă la ceasul de pe încheietura fină a mâinii.  erau decât ei doi. Câțiva metri mai încolo, în întuneric, o limuzină parcată 
‐ Eu trebuie să plec, acum. Te descurci, da?  a  făcut  un  semn  din  faruri.  Curios...  nu  avea  însemne  de  taxi.  Acelea 
Îi  dăduse  legitimația  de  intrare  în  sală.  Trebuia  să  nu  piardă  treceau  bezmetice,  nu  le  păsa.  Femeia  tremura,  dar  părea  totuşi  mai 
timpul,  dacă  vroia  să  prindă  Delicatesele  lui  Jean‐Pierre  Jeunet.  Seara,  o  liniştită.  S‐au  întors  împreună.  A  descuiat.  Au  intrat.  A  dat  s‐o  ajute  la 
altă delicatesă: Urga lui Mihalkov. Pentru el, ăsta era capul de afiş. Restul  scosul paltonului, dar se smucise scurt. 
nu părea cine ştie ce. Ei, poftim!... Cu doi ani în urmă, nici nu visa la aşa  ‐ Nu ai mai plecat, deci... 
ceva, iar acum strâmba din nas.  ‐ Nu. Intri tu primul la duş? Sau mă laşi pe mine? 
‐ Atunci... ne vedem la sală.  A lăsat‐o. 
‐ Nu ştiu. Poate...  În cameră era zăpuşeală. În orice caz, lui i se încinseseră vârfurile 
‐ Sper să nu mă rătăcesc până acolo.  urechilor şi pomeții.  Mâinile şi picioarele ‐ reci ca gheața. Puls accelerat. 
‐ Mai vedem. Fug. Pa!  Măi,  să  fie...  Un  amestec  bizar,  de  excitație  nervoasă  şi  jenă  confuză,  îl 
A ieşit. Dar s‐a întors imediat. Uitase ceva.  adâncea  într‐o  stare  tot  mai  neplăcută.  În  acest  moment,  numai  de 
‐ Dacă nu apar... s‐ar putea să dau o fugă până acasă, în noaptea  zburdălnicii nu era apt. La cât era de bizar totul... Dacă nebuna asta iese 
asta. Mâine, sunt înapoi. Aici, nu ai probleme. Să nu laşi cheia la recepție,  acum  în  pielea  goală  şi  se  aruncă  peste  el...?  Nu  era  un  pudibond,  dar 
ăştia nu se prea bagă de seamă cine intră şi cine iese. Altele sunt acum...  orişicât...  Trebuia  să‐şi  recunoască  emoția.  Oricât  se  străduise,  nu  intrau 
Pa!  deloc  în  rezonanță  unul  cu  altul...  de  nicio  culoare.  Nu  era  de  mirare. 
Ciudat comportament. În ce Dumnezeu intrase? N‐avea ce să facă.  Patru  ani  de  facultate  trecuseră  în  acelaşi  fel.  Aveau  în  comun  atât  de 
S‐a dus la proiecție. Apoi la conferința de presă de după... S‐a conversat în  puține...  Ce  i‐o  fi  căşunat  să‐l  cheme...  să‐l  aducă  aici...  să...?!  Numai 
franțuzeşte cu marele regizor. O încântare. S‐au lungit la o votcă şi o icră  pentru a împărți, bizar şi neaşteptat, o cameră de hotel cu un singur pat? 
neagră. Protocolul ruşilor nu se preda. Se făcuse aproape miezul nopții. A  Era ori sărită, ori îl folosea în cine ştie ce chestie. Arme, droguri...? Auzise 
pornit înapoi, spre hotel.  multe. Măcar să‐l fi avertizat. Ei, na... asta mai lipsea. 
Pe Marilda a găsit‐o în stația de tramvai. Îl aştepta? Pe refugiu nu  ‐ Eu sunt gata. Liber la baie. 

 
10
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Avea pe ea o cămaşă de noapte, lălâie până în pământ. Desculță.  ştii?... Îl declarau spion. Sau, Doamne fereşte, dacă se trezea cu bărbatul 
A ajuns pe partea dinspre fereastră, a smucit fără menajamente cuvertura  Marildei, că‐l întreabă sanfason: „Ce pofteşti, mă, musiu”? Şi îl şi umflă... 
şi s‐a suit în pat aşa cum intri într‐o barcă, păşind cu ambele tălpi şi, apoi,  Cu  urechea  lipită  de  tăblia  uşii,  a  ascultat  cum  ciocăniturile  se  repetau, 
sprijinindu‐te bine în picioare. Nici urmă de grație. Cât despre feminitate ‐  stereotip,  îndepărtându‐se  pe  culoar.  Cine  ştie  ce  amatori  de 
vorba bancului ‐ nici nu putea fi vorba. Apoi s‐a lăsat brusc în jos, cu acea  contrabandă...  sau  mărunți  chilipirgii,  gata  la  un  schimb  monetar  mai 
grație  care  te  face  întotdeauna  să  deosebeşti  ursul  de  un  bolovan,  s‐a  avantajos.  Ceva  mai  liniştit,  intrase  sub  duş.  Acolo  l‐a  găsit  camerista. 
întors  cu  spatele  şi  s‐a  acoperit  până  sub  bărbie.  Când  a  revenit  Dorian,  Răsucise  energic  cheia  şi  pătrunsese  fără  nicio  grijă,  convinsă  că  nu  e 
dormea pe burtă. Măcar nu sforăia.  nimeni înăuntru. În mână, ținea două prosoape şi un sul de hârtie igienică. 
A  doua  seară  a  plecat,  totuşi,  acasă.  Scurt,  fără  multe  explicații.  Când a dat cu ochii de el, s‐a înroşit toată. Speriată... nu părea. L‐a privit 
Dacă  era  să  o  crezi  pe  cuvânt,  acolo  o  aşteptau  maldăre  de  vase  cu multă atenție, coborându‐şi privirea şi bălmăjind ceva pe sârbeşte. Nu 
nespălate, trei copii şi alte obligații. Bine, dar el...?!  sfioasă,  mai  curând  curioasă.  Când  s‐a  lămurit  cum  stă  treaba...  a  lăsat 
I‐a întins, simplu şi deloc grațios, cheia camerei.  prosoapele...  apoi  şi‐a  dat  jos  halatul...  Izbucniseră  doi  sâni  ca  nişte 
‐ Camera e plătită până la sfârşit. Nu te întreabă nimeni nimic. Pa!  grenade. Chiloți nici măcar nu purta... 
  Seara, destul de târziu, s‐a trezit cu Marilda lângă el. Tocmai ieşea 
Avea dreptate. Nu‐l întrebase. Doar intrase peste el.  din palatul Festivalului. 
A doua zi dimineața, era cu spuma de ras pe față. O bătaie grăbită  ‐ Bună! 
în uşă. Ce să facă? A aşteptat. Inima iar o luase la goană, cu adrenalină cu  ‐ Bună... 
tot. Ce naiba?!... O țară încă declarat comunistă... în prag de război civil...  ‐ M‐am întors. 
individul ăla, din hol care, nu se îndoia, stătea cu ochii pe el. Îl revăzuse şi   
pe la Festival, prea era peste tot. Zăluda de Marilda, purtându‐se straniu  Nu s‐a mai mirat. L‐a apucat vitejeşte de braț şi i‐a cerut să umble 
de  când  îl  primise...  Tot  ce‐i  mai  lipsea,  să‐l  prindă  ăştia  fără  forme  în  cu  ochii  după  un  taxi.  Făcea  ea  cinste!  Din  poşeta  imensă,  se  revărsa 
hotel. Ştia că UDBA, securitatea sârbească, era întotdeauna de temut. Mai  neglijent  o  revistă  urâtă,  cu  paginile  răsucite.  Poze  alb  negru,  litere 

 
11
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
slavone.  La  urcarea  în  automobil,  îi  căzuse  pe  jos  şi  Dorian  a  remarcat  cam pus pe mine şi nu‐mi place. 
gesturile grijulii cu care a recuperat‐o, a netezit‐o...  Avea şi o sticlă de alcool, pe care i‐a cerut lui să o deschidă. 
L‐a  întrebat  cum  se  descurcase.  Bine.  Un  moment,  fusese  tentat  ‐ Doar eşti bărbat... 
să‐i povestească isprava cu juna cameristă. A renunțat. La ce bun? Nici el  Hopaaaa!......? 
nu  i‐a  cerut  amănunte  despre  felul  cum  îşi  petrecuse  timpul.  Oricum,  După ce colega a intrat în baie, Dorian se jucase cu o idee: cum ar 
arăta mai liniştită.  reacționa  dacă  s‐ar  trezi  cu  el  acolo?  Chiar  dacă...  sau  tocmai  pentru  că 
În cameră, Marilda a scos din geantă un borcan cu salată boeuf şi  era  bărbat.  Până  la  urmă,  s‐a  mulțumit  să‐i  bată  în  uşă.  Când  a  apărut, 
nişte  friptură  rece,  de  pui.  Cină  festivă!  A  pus  pe  noptieră  revista  bine  împachetată  în  prosopul  pufos,  răspunsul  la  întrebarea  pe  care 
desfăcută,  o  față  de  masă  sui  generis.  Dintr‐o  fotografie  mare,  pe  intenționa  să  i‐o  pună  era  limpede.  Şi  totuşi...  Merita  să  afle.  Măcar 
jumătate de  pagină, pe Dorian l‐a săgetat aceeaşi  privire rece şi dură de  pentru cei aproape 800 de kilometri străbătuți până aici. 
care  nu  scăpa  nicăieri,  în  împuțitura  asta  de  Belgrad.  Un  cap,  altfel  ‐ Auzi, tu? Cum e mai bine să fie bărbatul: porc sau bou? 
frumos, sportiv, tuns scurt.  A  ezitat  puțin.  Aşa  cum  făcea  în  studenție,  la  examene,  când 
‐ Cine e tipul? Parcă mi‐e cunoscut de pe undeva. Îl ştii?  întrebarea  profesorului  i  se  părea  dificilă.  Theodora,  viperă  bulgărească, 
Nu  a  răspuns  imediat.  O  simțea,  din  nou,  stăpânită  de  acea  susținea că, în timpul muțeniei, ea presta muncă intelectuală ‐traducere şi 
temere,  sau  obsesie,  sau....  naiba  ştie  ce‐o  fi  fost.  Nu,  hotărât  lucru,  cu  retroversiune. 
Marilda asta ceva nu era foarte în regulă.  ‐ Mai bine, inteligent. Şi... elegant, dacă se poate. Măcar aşa... ca 
‐  Un  arhitect.  Îl  cheamă  Alexandar  Stepanovici...  E  foarte  bun.  Îți  tine. 
place?  Fără nicio jenă, l‐a dat la o parte din calea ei şi, cu acelaşi pas de 
Să‐i spună că‐l vede peste tot?... Nu, era caraghios. A dat din cap  matroz încercat, s‐a urcat în pat, adâncindu‐se în contemplarea revistei cu 
că  da.  Fără  prea  multă  convingere,  dar  Marildei  nu  părea  să‐i  pese  de  poza aceea, ciudată. 
nuanțe. Atât că, la fel de neaşteptat, i‐a reapărut zâmbetul.  Când  a  revenit,  tovarăşa  lui  de  pat  dormea,  la  fel  ca  şi  în  prima 
‐  Ce  preferi...  piept  sau  picior?  De  fapt,  mănâncă  tu  tot,  eu  am  seară: cu fața în pernă şi cu mâinile sub ea. Înainte de a‐i stinge veioza, a 

 
12
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
mai  aruncat  o  privire  pe  noptieră.  Revista  era  tot  acolo.  Din  poza  cât  aproape  de  fiecare  dată  în  dificultate.  Poate  de  aceea  nu  fuseseră  ei, 
jumătate  din  pagină,  bărbatul  acela,  omniprezent  părea  să‐i  vegheze  niciodată, prea apropiați. Chiar dacă se vedea obligată să apeleze adesea 
somnul. Frunte înaltă, privire dârză, buze bine conturate, întredeschise ca  la  notițele  pe  care  el  le  lua,  neaşteptat  de  conştiincios,  la  cursuri.  În 
o  chemare.  Bărbatu‐său  nu  era.  Atunci?...  Tipul  nu  părea  a  fi  doar  un  replică,  îi  oferea  legitimația  ei  studențească,  atunci  când  Dorian  avea  de 
personaj public, oarecare. Mereu în preajmă, inclusiv aici, lângă tâmpla ei  dus la teatru câte o duduie pentru biletul căreia nu‐i mai ajungeau banii. 
stângă... Mai încolo, pe marginea caloriferului, sutienul şi chiloții fuseseră  Odată, la o reprezentație cu A douăsprezecea noapte, parcă, se întâlniseră 
întinşi la uscat. Ia te uită!...  față‐n  față.  El  făcuse  prezentările,  ea  se  bâlbâise  ca  de  obicei,  când  era 
Oare  mai  era  cazul  să‐şi  imagineze  cine  i‐o  fi  populând  visele  surprinsă sau emoționată, tipa care beneficia de pe urma legitimației ei a 
tovarăşei lui de pat? Cu Festivalul se cam lămurise. Cât despre restul...  râs scurt, superior... Îi venea să intre în pământ de ruşine. N‐a intrat. Dar, 
  la următoarea ocazie, a mințit şi a spus că‐şi pierduse râvnitul cartonaş cu 
‐ De ce, Marilda?  poză  şi  ştampilă  ‐  cel  cu  ajutorul  căruia  colegul  ei  îşi  culturaliza  pe  blat 
De‐ce‐de‐ce... Devenise agasant. Deşi... are şi el dreptate, la urma  gagicile.  Curios,  dar  minciuna  o  apăsase  pe  suflet.  Aşa  era  ea,  o  fraieră. 
urmei. Nu se aflau chiar în cea mai obişnuită situație cu putință.  Întotdeauna avusese de pierdut de pe urma ezitărilor, a regretelor, a lipsei 
Dorian  rămăsese  acelaşi  tip  deschis  cu  care,  timp  de  trei  ani  şi  de  curaj.  Stătuse,  întotdeauna,  prea  în  raftul  ei.  Fata  bună,  harnică, 
ceva,  împărțise  sălile  de  curs  şi  de  seminar.  Ce‐i  drept,  mai  erau  câțiva  ascultătoare,  previzibilă.  Comodă.  Nu  supăra,  nu  surprindea  pe  nimeni. 
colegi  pe  acolo;  nu  ca  acum.  Trecuseră  aproape  20  de  ani  de  atunci,  o  Ținea în ea, lăsa de la ea... Şi regreta, aproape întotdeauna, că nu avusese 
viață  de  om.  Dar  schimbările  nu  păreau  să‐l  fi  afectat  prea  rău.  Chelise,  curajul, nu se încumetase. Dacă iese prost? Dacă pierde ceea ce reuşise, 
ce‐i  drept.  Dar,  nu  neapărat  din  cauza  părului  pierdut,  pe  figura  lui  îşi  cu greu, să obțină? Şi acum, se găsea în aceeaşi situație. Uofff!... 
făcuse loc un aer de distincție... aşa cum îi stă bine oricărui bărbat ajuns la  Fără să recunoască, îşi dă seama că tocmai asta şi admira la unul 
40  de  ani.  Era  mai  stăpân  pe  el,  se  scuturase  de  aplombul  acela,  ca  Dorian:  aplombul,  detaşarea,  nonşalanța.  Deşi  o  intimida,  câteodată 
jovial‐teribilist  care  dădea  bine  pe  la  seminarii  sau  în  şuetele  de  după  chiar o rănea cu glumele lui deştepte, i‐ar fi plăcut să‐i fie prietenă dar... 
încheierea  câte  unui  spectacol;  dar  care,  pe  ea,  o  iritau,  punând‐o  nu se simțea în stare. La banchetul de terminare a facultății, nu‐i venise să 

 
13
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
creadă  când  l‐a  auzit  că  îi  laudă  toaleta  în  care  apăruse  şi  pentru  care  îi  Da,  avea  dreptate.  Ei,  şi?!  Erau  problemele  ei.  Nu‐l  solicitase  pe 
tremurase  sufletul  săptămâni  întregi.  Dar,  când  o  invitase  la  dans,  i‐a  post  de  confesor.  Poate  că  i‐ar  fi  fost de  folos,  dar...  nu  avusese  curajul. 
turuit  la  ureche  doar  despre  calitățile  Theodorei,  rivala  ei  bulgăroaică.  Rostul lui se limita doar la atât: să fie acolo, dar fără nicio obligație. Nici de 
Groaznic!  o parte, nici de cealaltă. Aşteptase un domn elegant şi civilizat. Ştie şi ea, 
Mai târziu, când l‐a cunoscut pe Milan, actualul ei soț, constatase  oamenii se mai pot schimba. Unii evoluează, alții... Sigură nu putea fi, dar, 
că  încearcă  acelaşi  sentiment,  foarte  greu  de  definit  ‐  un  amestec  de  în situația ei, trebuia să rişte. Îşi pregătise un text „demobilizator” în cazul 
atracție şi respingere, de admirație şi antipatie. I‐a trebuit ceva timp până  că... Şi se bizuia pe faptul că, asemenea lui Milan, nu era un tip insistent, 
să  realizeze  ce  o  intriga  la  falnicul  locotenent  de  aviație:  acelaşi  stil  de  a  mai  curând,  flegmatic.  Nu  s‐ar  fi  înjosit  să  o  roage,  să...  Cel  puțin  în 
vorbi, chiar o fire asemănătoare cu a lui Dorian. Când credeai că‐i eşti pe  privința asta, a avut dreptate. 
plac,  te  trezeai  cu  câte  o  remarcă  în  doi  peri,  aparent  spirituală,  dar  Nu se încumetă să‐l privească în ochi. Se simte agresată, sfredelită 
agresivă în fond, cu care o punea mereu în încurcătură. În loc de duioşie ‐  de privirea lui. Acum, la spartul târgului. Ce chestie!... 
umor.  Sarcasmul  în  loc  de  tandrețe  şi  farmecul  scăpărător  în  locul  ‐ Fă‐mă, te rog, să înțeleg şi eu... 
sentimentului de ocrotire, de interes față de persoana ei. Adică, exact ce  Ce  să  înțeleagă?  Chiar  că  nu  mai  are  niciun  rost.  Bine  că  nu  se 
descoperise până acum la Saşa. Cum să nu te perpeleşti, să nu...?  înşelase. Înseamnă că flerul ei în materie de bărbați funcționează. Deci, şi 
‐?...  Saşa... 
Tace.  De  ce  l‐a  invitat  aici,  în  aceste  condiții,  tocmai  pe  Dorian?  Poate  că,  într‐un  anume  fel,  ar  trebui  să‐i  fie  recunoscătoare 
De‐aia.  N‐o  să‐i  spună  că  l‐a  plăcut.  Şi  că  avea  încredere  în  el.  Şi  că  bărbatului aflat acum în fața ei. Un gentleman. Se comportase ireproşabil. 
asemănarea  lui  cu  Milan  însemna  o  provocare,  în  jocul  ei  încâlcit  şi  Până  şi  în...  chestia  cu  pricina,  se  limitase  la  o  simplă  aluzie...  şi  aceea, 
periculos. Acea întâlnire de la restaurant, în Bucureşti, părea să însemne,  lăsând totul la latitudinea  ei. Partea proastă era că tensiunea alimentată 
vorba lui Sam, „începutul unei frumoase prietenii”. Uite că nu se înşelase.  de  neîncredere,  confuzie  şi  toate  celelalte  probleme  ale  ei  crease  o 
Erau prieteni. Dormiseră în acelaşi pat, mâncaseră din aceeaşi strachină.  atmosferă  de  stinghereală;  nu  reuşiseră  să  comunice  aproape  deloc.  Din 
‐ Îmi datorezi, totuşi, o explicație... oricare.  cauza  ei,  sigur!  Atentă,  îngrijorată,  încordată...  Un  musafir,  oricare  ar  fi 

 
14
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
fost el, nu avea cum să se simtă bine lângă ea, în astfel de condiții. Un om  ‐  Ştii,  Marilda...  mă  simt  îngrozitor.  Am  senzația  că  am  picat 
sensibil, dar pretențios, cu ceva spirit de observație... Saşa era peste tot,  prost...  că  am  încurcat  nişte  lucruri  aici.  Şi  că  prezența  mea  ascunde,  în 
nu puteai să nu‐i remarci prezența. Fotografia lui din revistă, faptul că se  spatele ei, o altă afacere. Mai pe scurt ‐ că sunt în plus. De aceea m‐am 
ținea după ea ostentativ... Când Dorian a întrebat‐o cine‐i „urâtul ăla din  hotărât să plec. Măcar să nu fii băgată în cine ştie ce combinație ocultă... 
poză”, o trecuse un fior. Saşa, urât?! Cu privirea lui limpede, cu gura aceea  numai  tu  ştii.  Şi  să  nu  ne  trezim  cu  niscai  belele  ulterioare  pe  cap.  Uite, 
de  o  senzualitate  înnebunitoare...  Cât  pe‐aci  să‐şi  dea  drumul.  Aşa  sunt  dacă nu ştiai, tipul ăla, care m‐a urmărit pas cu pas, prin tot oraşul, este şi 
îndrăgostiții. Aşteaptă cel mai mic imbold ca să vorbească. Dar nu! Ea nu  acum la datorie, pe banca din spatele tău. 
e... ba e... sau nu... îndrăgostită. Nici nu mai ştie.  Bănuia. Bietul Saşa! Acum, dacă Dorian pleacă... 
Poate  că,  totuşi...  un  altfel  de  prieten,  cum  este  Dorian,  ar  fi  ‐ Chiar nu vrei să‐mi spui? 
susținut‐o,  dacă  ar  fi  ştiut.  Greşeala  ei  ‐  încă  una  ‐,  că  nu  s‐a  gândit  să‐l  Acum? N‐are rost. Ce să‐i spună? Că e îndrăgostită ca nebuna, la 
pună  în  temă...  să‐i  fi  turnat  măcar  o  minciună,  acolo,  ceva  cât  de  cât  42 de ani, măritată şi cu trei copii măricei? Că avea de stat 5 zile la FEST, 
plauzibil... Dar n‐a putut. I‐a fost frică. Şi jenă. Rămăsese un străin, chiar  pentru  care  îşi  aranjase  din  timp  delegația,  dând‐o  la  o  parte  şi 
dacă  semăna  cu  Milan.  De  aceea  îl  şi  alesese  atunci  când,  panicată,  a  certându‐se  definitiv,  pentru  asta,  cu  cea  mai  bună  prietenă  a  ei?  Că 
realizat că poate câştiga, dar poate să şi piardă totul, în cele câteva nopți  rezervase din timp camera dublă de hotel, cu pat larg, matrimonial? Saşa, 
belgrădene. Un fel de anti‐Saşa.  dragul de el, o aştepta, renunțase la un voiaj de afaceri în Canada. Milan, 
‐ Aş fi putut să te înțeleg... să te ajut, dacă era cazul.  eroul  dur  şi  nepăsător,  era  plecat  deja  pe  frontieră,  războiul  cu  croații 
Ce prost e! Şi plin de el, şi... Mai curând s‐ar fi lăsat violată, decât  stătea să înceapă. Iar ea... se cunoştea bine. Ştia că, dacă apucă să o facă, 
să dea în vileag taina... stratagema pe care o pusese la cale. Să fi ştiut el  nu mai e cale de întors. Pierdea dintr‐o lovitură (un vrai coup de foudre!) 
asta, poate n‐ar mai fi fost atât de gentleman. Acum, aici, i‐a căşunat să  şi copiii, şi bărbatul, şi casa, şi onoarea... tot. Ideea de a‐l chema pe Dorian 
afle, să ştie, să priceapă. Totul. Sau, măcar esențialul, nu? O fi ea proastă,  fusese  ca  o  tragere  la  sorți.  O  ultimă  tentativă  de  a  rezista,  forțând 
dar nici aşa. Cum să‐i spui unui tip că l‐ai adus din altă țară, numai ca să te  lucrurile  în  aşa  fel  încât  să  nu  rămână  doar  cu  celălalt.  Dacă  ăsta  n‐ar  fi 
ascunzi după el? Şi totuşi, ăsta era adevărul. Adevărul ei.  sosit... cu valiza lui pe rotițe şi cu pălăria asta, enervantă pe capul lui cel 

 
15
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
chel... însemna că aşa a fost să fie. Dar n‐a fost. Deşi invitația o făcuse cam   
cu  jumătate  de  gură,  amânând‐o  până  în  ultimul  moment.  Trenurile  şi   
avioanele  erau  pline,  abia  găseai  bilete.  Uite  că  el  găsise.  S‐a  descurcat.   
Asta e. În fond, nu a ales ea. Lăsase la voia întâmplării. Păcatul ar fi fost   
mai  mic.  Şi  meritul,  atâta  cât  e,  ar  trebui  să‐l  împartă  cu  fostul  ei  coleg,   
nu? Fără el...   
Locomotiva  a  țiuit  a  plecare.  Dorian  o  îmbrățişează  grăbit  şi  o   
sărută de două ori, pe obrajii umeziți de ceața densă. Apoi sare pe scara   
vagonului. Ce să‐i spună?   
‐ Îmi pare rău. Şi te rog să mă ierți!   
‐  O  să‐ți  scriu.  Poate  îmi  şi  răspunzi...  O  foaie  de  hârtie  suportă   
multe.   
Asta da, s‐ar putea. Încuviințează, dând din cap. Dar nici ea nu e   
convinsă că va reuşi.   
Trenul  se  pune  în  mişcare.  A  scăpat.  Ba  nu!  Saşa  e  acolo.  Cu   
tenacitatea  lui,  cu  răbdarea  şi  cu  încrederea  lui  în  şansa  care  l‐a  făcut   
întotdeauna învingător. Speră. Dar nu ştie.   
Noroc  că  ea  a  avut  grijă  să  elibereze  camera  de  la  hotel.  Şi,  că   
ultima cursă către Novi Sad pleacă peste o jumătate de oră, de la autogara   
de alături. Şi, că Dorian, dragul de el, şi‐a îndeplinit o datorie despre care   
habar n‐are cât de importantă este şi câte chestii rămân ‐ poate cenuşii,   
sigur apăsătoare, dar... totuşi... la locul lor. 

 
16
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 

CURSA 

 
17
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Aşteptase  ziua  aceasta  cu  sufletul  la  gură.  Era  prima  ei  cursă.  multe alte premii. 
Emoții, spaimă. Şi o irepresibilă senzație de jenă. Ştia că nu are de ce ‐ şi,  ‐ Lasă, că îi ştiu eu pe ăştia. Sau, mă rog, poate nu ajungi... poate 
totuşi...  În fond, trebuia să treacă, odată şi odată, peste această  barieră.  se termină până la tine. Măcar să aduci tu înapoi ce ți‐am pus eu aici. 
Să  iasă  în  lume,  să  se  depăşească  pe  sine.  Să  se  întreacă  cu  ceilalți.  Mă  Aşa  fusese  toată  viața  ei:  prevăzătoare  şi  pesimistă.  Sau  invers, 
rog... ceilalți, asemenea ei. Dar nu... de fapt, se temea de momentul când  mai întâi pesimistă. 
urma să se roage de domnul acela, să‐i rezolve problema. Spre ruşinea ei,  ‐  Tu,  neapărat,  trebuie  să  ajungi  între  primii  trei,  dacă  vrei  să  se 
acesta  fusese  argumentul  principal  cu  care  o  convinsese  inspectorul  uite ăla la tine. Altfel... 
Herman.  Cel  cu  mobilizarea,  care  răspundea  de  asociația  lor.  Un  domn  „Ăla”  era  directorul  de  la  telefoane.  Pe  el  îl  vâna.  În  mâna  lui 
amabil,  elegant...  şi  foarte  insistent.  A  încurajat‐o,  i‐a  spus  că  trebuie  să  stătea tot oful lor. Pe care ea trebuia să îl rezolve. 
încerce.  Că  nu  are  nimic  de  pierdut.  Ea,  care  visase  în  copilărie  laurii  ‐ Offff, mamă... şi dumneata, acum... 
olimpici... se vedea o a doua Nadie. Niciodată nu e prea târziu... bla, bla.  Avea, însă, dreptate. De data asta. Beneficiau de gratuitate la linia 
Domnul  inspector  ştia  cuvinte  frumoase,  i  le  presăra  cu  măiestrie.  O  telefonică,  cu  condiția  să  prezinte  în  fiecare  an,  până  la  1  martie, 
amețise. Acceptase.  certificatul medical. Ei bine... făcuseră ce făcuseră şi depăşiseră termenul. 
Când  a  trezit‐o  furtuna,  în  zori,  fusese  convinsă  că  totul  se  va  Iarna  lungă...  nu  putea  să  rişte  o  deplasare  pe  gheață  şi  polei.  Apoi, 
anula.  Cerul  bubuia  bezmetic.  Rafalele  de  vânt  se  învârtoşau  cu  cele  de  apăruse  necazul  cu  bunicul.  Nu  terminaseră  bine  şi...  i  se  stricase 
ploaie;  potopul  pusese  stăpânire  pe  oraş.  Cine  şi  unde  să  mai  alerge?  În  „limuzina”.  Alte  adeverințe...  credit...  comandă...  livrare.  Ajunseseră  la 
bucătărie, maică‐sa făcuse cafeaua şi îi aranja două sandviciuri cu brânză.  sfârşitul  lui  mai.  Le‐a  trezit  din  uitare  prima  factură  ‐  3  milioane  şi 
Sticla cu apă o aştepta, ca o santinelă, lângă rucsacul pregătit de cu seară.  jumătate! Cât o pensie de invaliditate. Şi mai urmau alte unsprezece luni, 
Şi doar îi spusese că nu ia nimic la ea. Domnul inspector o anunțase că vor  pe  regim  normal  de  abonament.  Jale.  Memoriul  depus  la  ghişeu  primise 
primi hamburgeri de la McDonald’s şi apă, din partea organizatorilor. Plus  răspuns negativ: legea nu prevedea derogări. Maică‐sa, care evoca mereu 

 
18
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
spiritul german de ordine şi corectitudine, ar fi avut motiv să fie încântată  pe  spate...  cum  visase  şi  ea,  atâta  timp.  Întotdeauna  îi  venise  bine 
‐  dar  nu  era.  Soluția  audienței  la  şeful  filialei  locale  rămânea  singura  galbenul. S‐a aşezat, cuminte, aşteptând să‐i vină rândul. O streaşină din 
salvare. Doar că ăstuia i se dusese vestea cât de rigid şi principial era. Şi nu  preajmă, probabil spartă, arunca jetul de apă chiar pe umărul ei stâng. Nu 
ştiau pe nimeni care să îl cunoască... să le pună o vorbă bună, să le ajute  încăpea lângă zid, locul era prea strâmt pentru ea. 
în vreun fel. Erau într‐un dezastru, ce mai... total.  Unul  dintre  băieții  din  preajmă  i‐a  întins  o  umbrelă  pliantă,  din 
Când  domnul  inspector,  responsabil  cu  participarea  la  cursă,  le  care  ieşea  o  spiță  rebelă.  L‐a  refuzat,  cu  un  zâmbet  stingher,  şi  s‐a 
arătase afişul, tot maică‐sa întrezărise soluția: societatea de telefonie era  îndreptat spre „ai ei”. Se învățase cu amabilitățile celor din jur. Le aprecia, 
sponsor principal al evenimentului. Sigur că da, le‐a asigurat funcționarul  fără să le agreeze. Nu avea nevoie de solicitudinea altora. Ar fi vrut să fie 
sportiv,  tânărul  şi  energicul  director  va  fi  acolo.  Va  înmâna  el  însuşi  considerată ca toți ceilalți... şi atât. Ăsta da, ideal în viață. 
premiile şi diplomele! Nu mai rămânea decât să fie acolo şi să primească  Pe scena din  centrul pieței se făceau pregătiri febrile. Un maldăr 
ceva... măcar o diplomă.  de premii, pachete strălucitoare, mutate de colo colo şi aranjate cu dichis, 
‐  Îi  mulțumeşti  frumos  şi  îi  dai  hârtia  noastră.  Nu  se  poate  să  te  îşi căutau locurile cele mai vizibile. Taraful de muzică populară duduia de 
refuze! Şacal să fii, şi tot te înduioşezi.  zor, iar zidurile clădirilor care împrejmuiau incinta îşi făceau, conştiincios, 
‐ Dar, mamă... dacă nu...  datoria,  preluând  sunetele  şi  amplificându‐le.  Solista  –  o  buburuză  de 
Nici nu vroia să audă. Să lase ruşinea şi alte mofturi la o parte, să  fetiță,  abia  ce  răsărea  dintre  siluetele  masive  a  acordeonistului  şi  a  celui 
îndrăznească!  Să  lupte.  Să  se  autodepăşească.  Doar  aşa  o  învățase  cu  contrabasul  ‐  zuruia  o  melodie  săltăreață.  Antrenată,  Dodoluca  s‐a 
frumoasa doamnă Aspasia Curdeş la cursul de olimpism, nu?  trezit că preia ritmul. Of, Doamne, cum ar mai fi jucat ea, dacă... 
  Omul ei, domnul Herman, se agita de zor, fiind peste tot şi... cam 
Când  a  ajuns  în  Piața  Mare,  continua  să  plouă.  Îndesat  şi  rece.  nicăieri.  La  start,  la  scenă...  lângă  ambulanță.  Acum  tocmai  fusese  oprit, 
Într‐un  colț,  o  mulțime  de  tineri  gălăgioşi,  nerăbdători  stătea  la  coadă  câțiva  paşi  mai  încolo,  de  un  slujbaş  al  Catedralei  catolice.  Ce‐o  fi  având 
pentru înscrierea la cursă. Îşi spuneau numele, vârsta şi primeau tricourile  crosul cu biserica? Din gesticulația bogată, acesta părea a‐l ruga pe oficial 
de concurs. Frumoase, galbene, cu sigla sponsorului pe piept. Cu tricolorul  să facă ceva cu muzica... era prea tare şi tulbura sfânta liturghie. De după 

 
19
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
colțul  dinspre  muzeu,  parcă  într‐adins  programat,  îşi  făcuse  apariția  un  acolo. Era treaba lor. S‐a pus din nou în mişcare, dar îi dispăruse şi vlaga, şi 
alai  de  nuntă.  De  sub  umbrelele  jumulite  de  vânt,  costume  la  patru  ace,  ambiția,  şi  curajul.  Nu  a  sosit  decât  a  patra,  din  şase  participanți  la 
rochii vaporoase, de vară... Dodolucăi i se scurg ochii după mire şi mireasă  categoria  unde  fusese  înscrisă.  Nu‐i  era  ruşine.  Făcuse  tot  ce  i‐a  stat  în 
‐  frumoşi,  eleganți  şi  vizibil  emoționați.  Porneau  într‐o  altfel  de  cursă,  puteri. Ei, şi...? Pesemne că nu‐i era ei dat să triumfe. Prea îşi dorise mult 
dragii de ei. Să le ajute Dumnezeu, să aibă noroc. Căci, fără noroc...  atunci, când era cea mai mică mare speranță a gimnasticii, să strălucească 
Un gigafon roşu, mânuit energic de către unul dintre organizatori,  deasupra tuturor, să câştige medalii, să fie aclamată. Uite că nu ajunge să 
răstoarnă peste bătrâna piață recomandările medicale, rostite pe ton de  vrei, să ai talent, să te străduieşti. Mai trebuie încă ceva... e limpede. 
comandă de către un medic dispneic, cu o voce autoritar‐tabagică: să nu  Vestea  despre  bătrânul  care  murise,  încă  înainte  de  a  fi  suit  în 
forțeze nimeni peste puteri, să nu rişte, să se mențină cât mai aproape de  ambulanță,  începuse  să  se  răspândească,  insidios,  printre  cei  aflați  în 
bordura  trotuarului.  Şi  încheie  cu  formula  clasică:  „Important  e  să  piață.  Cel  mai  panicat  de  tragicul  eveniment  se  arăta  tot  inspectorul 
participi!”. Ultimele cuvinte se pierd în vacarmul general. Clopotele par a  Herman: dacă va fi tras la răspundere, sancționat? Ziariştii deja se agitau, 
se fi luat la întrecere cu taraful şi cu anunțurile. Inspectorul „ei” se agită în  scormonind  printre  tabelele  de  înscriere,  vorbind  precipitat  la  telefoane, 
continuare.  Rămâne  tot  amabil,  iar  Dodoluca  se  jenează,  ca  proasta,  dând amănunte şi croşetând zvonurile. Inspectorul, retras după un gărduț 
urmărind semnele grăbite pe care i le‐a făcut cu degetele: arătătorul spre  metalic, tocmai se certa cu o doamnă. Roşu la față, reclama faptul că nu 
şeful de la telefoane, urmat de cel mare ridicat în sus, semn că totul e în  se  respectase  legea,  care  cerea  fiecărui  practicant  de  sport  să  aibă 
regulă cu problema ei.  certificat medical care să îi ateste starea de sănătate. Ea, Dodoluca, avea 
Cursa a fost grea şi s‐a sfârşit prost. Cum nu se poate mai prost. Îl  un asemenea act. Era aptă! 
văzuse pe bătrân căzând la pământ, cu puțin înainte de a ajunge în dreptul  Nuntaşii  au  ieşit  din  catedrală  şi,  acum,  se  scălămbăie  în  fața 
lui. Privea de pe margine şi, într‐o clipită, se năruise. S‐a oprit lângă el. A  fotografilor  şi  a  cameramanilor  ataşați  evenimentului  lor.  Când  şi‐au 
încercat să‐l ajute... nici ea nu ştia cum. Omul horcăia şi avea în ochii larg  isprăvit numărul festiv şi au dat să plece pe unde veniseră, au constatat că 
deschişi o spaimă sticloasă. Părea că încearcă să se agațe de cer. Dodoluca  accesul era închis. Tocmai era urcat în ambulanță brancardul acoperit cu 
a scos sticla cu apă şi l‐a stropit. Apoi, au venit sanitarii şi au împins‐o de  un cearceaf. Brrr!... 

 
20
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Lucrurile s‐au relaxat odată cu vestea ‐ adusă de o ziaristă grasă,  ce  ar  fi  putut  crede  despre  ea  ceilalți  colegi,  care  nu  aveau  cum  să  nu 
care gâfâia din toate pliurile – că mortul nu fusese participant, ci doar un  observe manevra. Aşa, îi rămâne doar trandafirul alb pe care i l‐a aruncat 
spectator  oarecare  la  cursă.  Asta  le‐ar  fi  putut  spune  şi  ea,  dar  n‐o  în poală un alt domn aflat pe margine, foarte aproape de linia de sosire. 
întrebase  nimeni.  În  doar  câteva  clipe,  domnul  Herman  arată  proaspăt  De ce o fi ales‐o tocmai pe ea? Numai Dumnezeu ştie. Dar trandafirul ăsta, 
înviat  ‐  un  zâmbet  uşurat,  aproape  victorios,  i  se  instalase  sub  nas.  A  pe care îl ține acum la piept şi peste care s‐a aşezat, timid, prima rază de 
trecut la fel (dar, totuşi, în alt fel) de grăbit pe lângă ea, fără să‐i arunce  soare, reprezintă tot ce poate fi mai frumos pe lumea asta. Stă resemnată 
nicio  privire.  Mai  bine  aşa...  Important,  fluturând  un  maldăr  de  tabele  şi  în scaunul ei cu rotile – echipamentul celor de la categoria „persoane cu 
un  altul  de  diplome,  omul  se  îndrepta  către  scena  din  mijlocul  pieței,  dizabilități  locomotorii”,  ține  un  carnețel  în  mâna  cu  trandafirul  şi 
doldora de obiecte ce urmau să fie împărțite celor situați pe primele locuri  aşteaptă cuminte să ajungă lângă ea campioana olimpică, cu gândul că va 
şi  altor  câteva  sute  de  participanți  la  o  tombolă.  Sponsori  potenți  primi un autograf. 
economic, somități ale pieței, îşi clamau la megafon, prin intermediul unui   
moderator  gureş,  performanțele  economice  şi  dărnicia.  Undeva,  lângă   
scenă, campioana olimpică semnează autografe. Dodoluca aflase, tot de la   
domnul inspector, de prezența ei la eveniment – era una dintre atracțiile   
anunțate. I‐ar fi plăcut să fie văzută şi, eventual, felicitată de către această   
fată deschisă, caldă, cu privirea limpede şi pe care o simte puternică sub   
fragilitatea  ei  aparentă.  Lumea  o  ştia  mai  mult  dintr‐un  spot  publicitar,   
prezentat la TV şi care aici, la ea acasă, îi adusese tot atâta notorietate cât   
medalia de aur pe care o cucerise la Olimpiadă.   
Într‐un fel, era mulțumită că nu va primi niciun premiu din mâna   
generosului  sponsor  pentru  care  acceptase  să  participe  la  cursă.  Gata,   
scăpase. Se gândea cu groază cum îi va întinde jalba, ce va zice tipul... Şi 

 
21
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

REA DE MUSCĂ PE CĂCIULĂ 

 
22
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Abia  se  mai  ține  pe  picioare.  Noroc  că  metroul  venise  destul  de  Se  iubiseră  toată  după  amiaza  cu  frenezie.  Făcuseră  totul...  vorba 
gol. S‐a prăbuşit pe primul scaun ieşit în cale. Alt noroc: erau destule. În  idiotului.  Nu  mai  conta  nici  frigul  din  garsoniera  mizeră,  nici  lipsa  apei 
jur,  câțiva  rătăciți.  La  ora  aceea,  târzie,  din  noapte...  Figuri  obosite,  calde la baie. Jenă sau alte prostii din astea – nici vorbă. Față de cine? Era 
sâcâite.  În  cel  mai  bun  caz,  absente.  Marilena  se  adună,  zgribulită.  I‐au  singurul lucru pe care îl mai puteai avea la liber. Amorul lor conspirativ o 
înghețat picioarele în cizme. Şi mâinile ei frumoase, cu degete lungi, sunt  umplea  de  fericire.  Una  cum  nu  mai  cunoscuse  până  atunci.  La  început, 
sloi. Tubul de neon, singurul care mai funcționa în acea parte a vagonului,  găsise  avansurile  tânărului  inginer  de‐a  dreptul  nesimțite.  Abia  se 
clenfănea  o  lumină  amețită,  clipind  în  toane.  Zgomotul  de  fierărie  înscăunase  şef  şi...  țop,  cu  nasul  direct  în  decolteul  ei.  O  chema  la  el  în 
hrâşcâită  prin  tunelul  de  beton,  smuciturile  buimace,  ale  vagonului,  se  birou pentru orice prostie. Îi vorbea în dodii, cu aluzii tot mai îndrăznețe. 
amestecau  cu  frigul  agresiv,  care  îşi  făcea  de  cap  şi  aici.  Un  geam  lăsat  Apoi, a început să pună şi mâna, obraznicul. Unde trebuie! I‐a plăcut. Nu 
deschis...  uşa  de  alături,  ştirbă  de  garniturile  cauciucate.  Produs  de  s‐a mai strâmbat. Dintr‐odată, secția cenuşie din uzină începuse să arate 
import, se uzase şi... desigur, nu mai erau bani pentru înlocuire. Aşa că şi‐a  mai  acătării.  Chiar  ademenitor,  trebuie  să  recunoască,  în  zilele  când 
tras peste urechi căciula ei rusească, din blană de nutrie... a ridicat gulerul  plecau  împreună.  Ea  ‐  prima.  Mai  pierdea  timpul  prin  chioşcul  de  lângă 
cojocului. Era apărată.  poartă,  chipurile  admirând  cutiile  cu  peşte  conservat  şi  maldărele  de 
‐ Atenție, se închid uşile! Urmează Timpuri Noi.  „Eugenii”. Lua întotdeauna ceva şi băga în sacoşă, să nu se prindă cineva 
Mai avea şase stații. Offf...  de  stratagema  ei.  Nu  eşti  sigur  niciodată  cine  te  urmăreşte,  unde 
Ar fi trebuit să‐i fie bine. Dar nu‐i era. Amintirea cauciucului rupt o  trăncăneşte...  Apoi  aştepta,  cuminte,  în  parcarea  întunecoasă,  până  îl 
umplea  de  frică.  Dacă,  Doamne  păzeşte...?  Alungă  gândul  cel  crunt  aşa  vedea clipind scurt din farurile Daciei. Le trebuia mai puțin de 10 minute 
cum încerci să scapi de o muscă agasantă. Citise undeva, printr‐o revistă  să ajungă în hruba aceea de la ultimul etaj al unui bloc nou, cu liftul mai 
străină, că este bine să gândeşti pozitiv. Să te sprijini pe amintirile plăcute,  tot timpul defect şi cu miros de gunoi pe scara sordidă. El o găsise, nu l‐a 
pe senzațiile agreabile. Se mută înapoi, în brațele vânjoase ale lui Florin.  întrebat nici  de unde, nici dacă o  mai frecventase  înainte, însoțit  de alte 

 
23
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
femei. Ce‐i păsa? Amantul năbădăios îşi făcea treaba aşa cum o toantă ca  Nu. Mai bine, mâine. Se descurcă. La nevoie, tot Florin trebuie să găsească 
ea nici nu‐şi imaginase că se poate face. Trăise degeaba treizeci şi... ceva  un  ginecolog,  o  moaşă,  ceva.  Al  lui  era.  Şi  căciulița,  tot  a  lui...  Detestă 
de ani; gospodină, pudică şi evidențiată în şedințele de sindicat. Cu bărbia  cuvântul  prezervativ.  Prea  lung  şi  impudic  de  aspru.  „Căciuliță”  sună, 
căzută  în  piept,  îi  scapă  totuşi  un  zâmbet  satisfăcut,  amintindu‐şi  de  totuşi, altfel ‐ mai cald, mai intim. 
partidele  fulminante  de  sex.  Cele  care,  în  ultimele  luni,  au  dat  alt  sens  Picoteala dulce tinde să o acapareze. Un val de furnicături plăcute 
existenței  ei  banale,  delimitate  de  cozile  interminabile,  programele  de  i‐a invadat corpul ‐ fluid  erotic întârziat; sau renăscut? De sub  pleoapele 
televizor  repede  terminabile,  sarcinile  mobilizatoare  de  producție...  Şi  grele, privirea cețoasă se plimbă pe figura unui tânăr la fel de adormit ca 
spaimele demobilizatoare de reproducție.  şi ea, aşezat ceva mai încolo... Parcă seamănă puțin cu el...? Îşi imaginează 
‐ ...urmează Piața Unirii, peron stânga.  că, la capătul drumului, o aşteaptă îmbrățişarea amantului, nu... E gata să 
Voce  răguşită,  adormită.  Doar  câteva  vorbe,  şi  alea  aruncate  ațipească. Strânge coapsele, ținând strâns între ele poşeta. O simte acolo, 
neglijent, răstit.  asigurată. Şi e bine... 
  O trezeşte frigul. E năucă. Sudoarea i‐a înghețat pe la tâmple. Dar 
Tremură. Să‐şi tragă, oare, gluga în cap? N‐are rost, căciula e mai  căciula..?!  Îşi  pipăie  cu  disperare  creştetul  ‐  nimic.  Bine,  dar  o  avea... 
călduroasă.  Chiar  a  transpirat  sub  ea,  îşi  simte  părul  năclăit  pe  la  ceafă.  căciula  ei  de  nutrie,  maro  roşcat,  cumpărată  pe  două  mii  de  lei  de  la  o 
Acasă, trebuie să‐şi pună o oală de apă la încălzit. Poate că, la ora asta, au  ingineră întoarsă dintr‐o excursie în Uniunea Sovietică. Uite‐o!... 
crescut  şi  gazele  mai  ca  lumea...  E  musai!  Căciulița  spartă  nu‐i  dă  pace.  Stă  bine  înfiptă  pe  căpățâna  haidamacului  din  față,  chiar  pe 
Când i‐a arătat‐o Florin, a încremenit. Tot conținutul acesteia se afla acum  scaunul  de  lângă  uşă.  Incredibil!  Chiar  atâta  tupeu?  Un  val  de  indignare 
acolo,  în  vaginul  ei.  Numără  încă  o  dată,  pe  degete,  zilele  scurse  de  la  transpirată o năpădeşte din cap până‐n picioare. Individul o priveşte fără 
ultimul  ciclu.  Noroc  de  mănuşile  groase,  cu  un  singur  deget,  care  îi  jenă, drept în ochi. Nu‐i pasă. O sfidează cu neruşinare. Neras, cu fălci de 
maschează gesturile... Dezastru: taman la mijloc!  animal prăduitor, frunte îngustă, bărbie proeminentă. Parcă ar fi Marcel, 
Vagonul  de  metrou  aproape  s‐a  golit;  paradoxal,  parcă  şi  bărbatu‐său. Pumni de ciocănar, privire tâmpă, de brută. Pe cine să chemi 
zgomotele s‐au mai estompat. În fine, o să vadă ea. Dacă... ce‐ar fi să...?  în  ajutor?  Se  uită  în  jur.  O  muiere  înfofolită  cu  broboada;  aburii  îi  ies  de 

 
24
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
sub nas. Mai încolo ‐ doi puştani pierduți unul într‐altul. Un moş... Miliția e  Răceala  nopții  de  februarie  o  limpezeşte.  Respirația  revine  la 
peste tot ‐ unde nu e nevoie de ea. Toți se plâng, se tem... numai ăsta, nu.  normal, ideile încep să se rânduiască. Marcel. El e de vină. O să‐i facă un 
Ah, ce tâmpită a fost refuzând s‐o ducă Florin! Griji aiurea, fără rost: cine  circ!... Oricum, îşi propusese să improvizeze ceva tare. Bănuitor şi fitilist, 
să‐i  vadă,  pe  gerul  şi  pe  întunericul  ăsta?  Tâmpitul  ei...  în  veci  nu  s‐ar  ar fi gata nu să o ia la întrebări... e prea orgolios pentru aşa ceva... ci să 
deranja  să  o  aştepte,  nici  măcar  jos,  la  scara  blocului.  Ce  prostie,  să  se  dea  drumul  la  insinuările  lui  jegoase.  Are  fler,  caraghiosul,  trebuie  s‐o 
încumete la ora asta de una singură, la cheremul oricărui golan de cartier.  recunoască... Ea l‐a mirosit de mult  că  se are bine cu ăia de la „ochiul şi 
Căciula ei, pe care a dat o leafă întreagă!...  timpanul”. De aceea îşi ia toate măsurile de precauție. În ruptul capului nu 
Cu  un  scârțâit  feroce,  metroul  opreşte  în  stație.  Zgomotul  sec  al  trebuie să se prindă de afacerea ei cu Florin. Se gândise chiar să şi‐o tragă 
uşilor care se deschid degeaba. Nimeni nu urcă; nimeni nu coboară.  şi cu el, azi sau mâine. La nevoie – e a lui. Pe număratelea! 
‐ Atenție, se închid uşile!...  Nu‐i este ruşine. Milă – nici atât. De ce, mă rog? N‐o merită, e clar. 
Acum!  Zvâcneşte  cu  disperare  din  loc.  Inspirațiile  ei  curajoase;  E plicticos şi pisălog. L‐a luat, ca proasta, că... îi venise vremea măritişului. 
întotdeauna  câştigătoare...  În  drumul  izbăvitor  spre  peron,  smulge  cu  Coana Veronica, maică‐sa, cu apucăturile ei de mahala: că‐i băiat bun, cu 
furie  căciula  de  pe  căpățâna  hoțului.  Cu  o  agilitate  de  care  nu  se  mai  studii,  de  viitor.  Rahat.  Puturos  şi  cârcotaş.  Şi,  acum,  stă  ca  nesimțitul  în 
credea  capabilă,  se  strecoară  la  mustață  printre  uşile  care  se  închid  casă,  la  căldurică.  Mă  rog,  câtă  e.  Mai  multă  decât  afară.  E  sigură  că  s‐a 
ermetic  în  urma  ei.  Şi  în  fața  lui!  Desfigurat  de  furie,  dar  neputincios,  uitat la ceas din cinci în cinci minute, o fi şi sunat la ofițerul de serviciu. Ei, 
dobitocul  bate  zadarnic  cu  pumnii  în  geamul  murdar.  Urlă,  se  agită,  o  şi...? N‐are cum s‐o prindă. Nici nu se osteneşte pentru aşa ceva. Mai bine, 
amenință...  Degeaba.  Scoate  limba  la  el.  Nemernicul!  Ce  credea  cu  ochii  la  bulgari  şi  cu  vinişorul  în  nas.  Nici  nu  l‐ar  aranja  un  scandal 
dumnealui...?! Huruind, trenul s‐a pus în mişcare. Ia viteză.  conjugal. Divorțul l‐ar costa casa şi problemele de cadre. Îl dau ăia afară 
Victorie!  Triumfătoare,  îşi  flutură  căciula  recuperată  deasupra  de nu se vede. În comerțul exterior trebuie oameni serioşi, cu familie, cu 
capului:  trofeu  prețios,  recuperat  eroic.  Apoi,  şi‐o  îndeasă  zdravăn  pe  dosar beton. 
creştet,  fără  milă  pentru  ceea  ce  a  mai  rămas  din  coafură.  Ducă‐se  la  La  bătaie  ‐  o  încasează  şi  el...  Ştie  asta,  l‐a  prevenit  din  noaptea 
dracu'!...  nunții. „Mă, poate dă  dracul să dai...  Auzi? Ai grijă să dai tare,  să nu mă 

 
25
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
mai scol. Că, dacă mă scol... te omor! Să ții minte!”. Uite‐l că ține. E prea  te‐a  văzut,  dar  ştie...  cine  poate  fi  sigur  pe  lumea  asta?  Bărbatu‐sau  nu 
leneş  să  se  complice.  Nici  măcar  îndatoririle  alea,  conjugale  nu  şi  le  pare  deloc  impresionat  de  țâfna  ei.  Sprijină,  ca  boul,  tocul  uşii.  Are  însă 
respectă cum ar trebui. Păi, atunci, de ce să se mire cineva că se descurcă  grijă să tragă cu ochiul, prin geamul ei, la ecranul televizorului. Da, da, să 
şi  ea...  pe  cont  propriu?  Destul  a  stat  şi  a  spălat  vase,  scutece,  a  crescut  nu piardă „Hora Unirii”, transmisă în direct, ultima suflare pe ziua de azi. 
copiii. Să ajungi tu, femeie la treizeci şi .... de ani şi să nu ştii  ce‐i ăla un  Deasupra  televizorului,  tabloul  de  nuntă  înfățişa  două  mutre  etern 
orgasm...  zâmbitoare,  pierdute  în  roz‐bombonul  dragostei  înțelegerii  şi  al 
Furia  i‐a  mai  trecut.  E  mândră  de  isprava  ei  cu  recuperarea  respectului reciproc. 
căciulii. Nu‐i de colo! O s‐o povestească la toată lumea, are cu ce se lăuda.  ‐ Stau la fabrică până după 9... matale erai de mult în scutece, cu 
S‐a descurcat. O s‐o scoată la capăt şi cu sarcina, dacă cumva... Fir‐ar ale  ochii pe ceas, nu? Unde umblă aia? Cu cine şi‐o trage? Cu unul, na.... mai 
dracului de căciulițe chinezeşti! Oare nu le‐or fi aranjat ăştia într‐adins, să  întâi, mi‐a tras‐o el. După aia, şi io lui. Pasionant, nu? 
crească natalitatea... să aibă Nicu şi Leana lui popor pe măsura lor?  ‐ Glumeşti, sper... 
A  urcat  scările  pe  jos.  Liftul  merge,  dar  cele  patru  etaje  erau  ‐ Daaa... sunt numai bună de luat la glume. Nu‐ți vine a crede, nu? 
numai bune ca să dea în clocot. Când bagă cheia în broască, e roşie la față,  Nici  mie  nu  mi‐a  venit.  Adormisem,  ruptă  de  oboseală,  pe  un  scaun. 
gâfâie ...  Idiotul mi‐a furat căciula fără să clipească. În văzul lumii ‐ nicio problemă. 
‐ Aşa de târziu? S‐a terminat şi programul la televizor...  Nimeni  nu  a  văzut,  nu  a  auzit.  Bine  că  m‐a  făcut  mama  puternică,  nu 
‐  Sigur...  domnul  se  lăfăie!  Numai  eu,  săraca,  stau  ca  idioata  la  numai frumoasă şi deşteaptă. I‐am smuls‐o de pe scăfârlie şi am zbughit‐o 
fabrică... să îndeplinim exemplar planul la export. Când scap, nu tu prăvălii  printre uşile care se închideau. Aşa am scăpat. Altfel... cine ştie? 
deschise,  nu  lumină  pe  străzi...  chinuie‐te  de  una  singură  prin  beznă,  ‐ Vorbeşte, dragă, mai încet! Te aud copiii... 
tremură prin stații, descurcă‐te cum poți cu toți bețivii...  Foarte bine. Să audă şi ei, să ştie, să bage la cap. 
Asta  cu  bețivii  i‐a  venit  pe  parcurs,  dar  pică  bine.  Florin  e  focos  ‐ Până mor o să blestem ceasul când m‐am măritat cu tine! Nu tu 
rău; nu ştii niciodată ce urmă poate să‐ți lase pe undeva... o vede ăsta şi te  un parfum, măcar o floare de 8 martie, acolo! Într‐o vizită, n‐am mai ieşit 
ia  el  la  refec.  Sau  dacă  te‐a  văzut  careva  pe  undeva...  sau  nici  măcar  nu  de  la  Paşti...  un  concediu  împreună,  n‐am  făcut  de‐un  cincinal.  Eu  sunt 

 
26
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
bună doar să slugăresc, să te spăl, să te calc. Eu la cozi, eu la cratiță şi tot  tâmpit şi încornorat. O să i‐o arunce în față. Stânga‐mprejur! Şi... 
eu la mătură. Ziua ‐ la nenorocita aia de fabrică, noaptea ‐ acasă. Nuuuu...  ‐ Râzi, cretinule?! Ei bine, află că... 
nu  în  pat!  La  bucătărie.  Printre  maldărele  de  vase  murdare,  pândind  ‐ Râd, mamă. Cum mama  dracului să nu râd, după  toate câte  mi 
flacăra de la aragaz şi aşteptând să fiarbă ciorba. Domnul şi stăpânul casei  le‐ai turnat?... Eram gata să te cred, p‐onoarea mea. 
e ocupat, e stresat, e... cum e. Un nesimțit.  ‐ Onoarea ta? Onoarea ta de... 
‐ Aştept să termini. Pe urmă spun şi eu ce am de spus.  ‐  Hă‐hăăă‐hăăăăă!...  Mai  ai  încă  una...  încă  o  căciulă... 
Aaaa... o amenință, care va să zică? Lasă că ştie ea... Dar dacă ştie  hă‐hăă‐hăăăăă... identică... în glugă!!! Hă, hăăăă, hăăăă!... Hai că eşti tare, 
şi el?!  să mor eu!... 
Mitralieră.   
‐  N‐ai  nimic  de  spus.  Nu  ai  dreptul!  Nu‐ți  dau  voie,  na!...  Eu  ‐   
hingherită  prin  metrou,  tot  eu  sunt  prădată...  batjocorită...  umilită...  de   
toți bărbații ăştia nesimțiți, de care m‐am săturat până peste cap. Nu‐mi   
trebuie!... Nu mai vreau... nu mai pot! Nu mai vreau să pot!...   
Din  ochii  care  aruncau  fulgere,  țâşneşte  un  şuvoi  de  lacrimi.   
Fierbinți, desigur. Bărbatul e descumpănit. Şovăie. Amărâta... se vede că e   
epuizată  de  oboseală.  Ar  lua‐o  în  brațe,  dacă...  Hai,  să‐i  scoată  măcar   
paltonul de pe ea...   
Dar  Marilena  l‐a  simțit.  Nu  care  cumva  să  o  atingă!  Se  răsuceşte   
brusc pe călcâie şi pleacă, furioasă, către cuier. 
‐ Hă‐hă‐ hăăăăăă... hă‐hăăăăăă!... 
Auzi‐l...  Râde,  ticălosul.  De  ea!  De  suferința...  de  pagubele,  de 
toată  viața  ei.  Atâta  e  în  stare  ‐  să  hăhăie.  Nesimțitul  dracului,  de  bou 

 
27
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

BUNICUL 

 
28
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Îşi  plimbă  privirea  peste  creştetul  blond  al  copilului.  Nepotul  s‐a  omenesc. Aşa sunt vremurile, ce poți să faci? 
încurcat acolo, jos, printre picioarele lui. A crescut, îi ajunge deja până la  ‐  Hai  măi,  Bibi...  ce‐ți  era  dacă  le  aduceai  şi  tu  un  kil  de  mere  la 
genunchi!  Nepoata  e  mai  mare,  a  trecut  în  grupa  mijlocie.  La  grădiniță.  ăştia mici? Vii aşa, cu mâna goală... 
Bunicul este mândru că a pus umărul la înscrierea ei. Vorbise la telefon cu  Bunica.  Mereu  agasantă,  cârtitoare...  pusă  tot  timpul  pe  ceartă. 
directoarea, îşi declinase identitatea şi fostul loc de muncă. Inspector la...  De‐o viață, de când o ştie, tot critică la adresa lui. Cât poți să rezişti? Ai şi 
Nici  nu  fusese  nevoie  de  mai  mult.  L‐a  servit.  Se  rezolvase.  Să‐l  mai  tu nervi, mândrie... Oameni suntem. 
bombăne cineva că nu se preocupă de cei mici...  Adevărul  e  că  avusese  ghinion.  Fusese  prost  inspirat,  asta  e.  A 
Fetița încearcă să i se urce pe genunchi. L‐a împins pe frate‐său şi  preferat  să  lase  maşina  în  parcare.  Economisea  şi  benzina,  făcea  şi 
dă să se cocoațe, sprintenă ca o veveriță. O descurajează cu un gest blând,  mişcare. De când ieşise la pensie, era chiar obligatoriu. Apoi... he, he.... se 
dar  ferm.  Are  discopatie,  nu  se  poate  expune.  Doctorul  i‐a  interzis  oprise la manichiură. La atâta răsfăț avea şi el dreptul, ce naiba.... Nuțica îl 
categoric.  Trebuie  să  aibă  grijă  de  el.  Între  timp,  băiețelul  a  început  să  servise,  ca  întotdeauna,  cu  toată  atenția;  drăguță  şi  îndatoritoare,  nu  se 
urle,  înciudat.  Of,  Doamne,  cui  o  fi  semănând,  aşa  de  încăpățânat?  dezminte. Şi avea un decolteu... 
Maică‐sii, desigur. Deşi nici cu ginerele nu‐i e ruşine. I‐a atras atenția cât  ‐ Răzvan, potoleşte‐te! 
riscă printr‐un asemenea gest... că pot trece ani de zile până să‐şi revadă  Drăcuşorul  cu  pistrui  se  urcase  pe  furiş  pe  brațul  fotoliului.  De 
familia... ți‐ai găsit! Fugise, trecând Dunărea înot. Acum e într‐un lagăr, în  acolo,  întins  peste  umărul  bunicului,  începuse  să  îl  giugiulească,  cum 
Austria,  aşteptând  viza  de  Australia.  Abia  după  ce‐o  ajunge  acolo  se  va  numai el ştia să o facă. Pe nesimțite (aşa e când închizi ochii şi le dai nas) îi 
pune problema să‐i cheme şi pe ei. Asta dacă nu cumva... În fine, s‐au mai  smulsese un fir din mustața lui albă şi atent dichisită. Pălmița trasă peste 
văzut cazuri. Teofana a rămas singură cu ăştia doi, sigur că nu‐i e uşor să‐i  fund a fost mai mult simbolică, un moft, dar copilaşul urlă ca din gură de 
crească. O ajută şi el cât şi cum poate... Dar nu e capabil de minuni. Şi nici  şarpe.  Ce‐or  să  se  facă  cu  el  când  o  fi  mare?...  Treaba  lor.  El  şi‐a  făcut 
stofă de erou nu are. Nu te poate condamna nimeni pentru atâta lucru, e  datoria ‐ le‐a spus. 

 
29
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Nu  mai  are  rost  să  stea,  n‐are  chef  de  ceartă.  Răzvan  îl  refuză,  de propria valoare. Partea sentimentală... nimeni nu e perfect. Fiecare are 
îndârjit  şi  ciudos.  Toată  căldura  sărutului  de  rămas  bun  rămâne  pentru  dreptul la o slăbiciune, o pasiune. Poate, chiar la un pic de viciu. În fond, 
nepoată, care se pisiceşte cu folos, întinzându‐i obrazul. E deşteaptă, s‐a  ce mare păcat este să te placă femeile? Tocmai a ajuns în dreptul prăvăliei 
învârtit de 5 lei.  pe  care  scrie  Frizerie  ‐  Coafor  .  Dinăuntru  se  aude  corul  lăcrimos  al 
Bunicul  porneşte  agale  spre  casă.  Pasul  lui  cumpănit  străbate  frizerițelor,  coafezelor  şi  manichiuristelor,  făcând  un  karaoke  patetic  pe 
strada aglomerată, urâtă. Ocoleşte o ditai coada, întinsă pe trotuarul din  lângă o melodie la modă a lui Dan Spătaru, ce se revarsă din difuzorul dat 
fața  Alimentarei.  Slavă  cerului,  nu  e  obligat  să  stea,  să  se  umilească  în  la  maximum:  „Drumurile  noastre  toateeee...  Se  vor  întâlni, 
îngrămădeala flămândă. Nu i‐a plăcut niciodată să se atingă de trecători,  vreodatăăăăă?...  Drumurile  şiii  iubirea...”.  Nuțica  e  printre  ele,  tocmai  a 
să vină în contact cu necunoscuții. Îi repugnă. De aceea s‐a enervat atât de  încheiat divorțul şi l‐a pus în temă cu noutatea. A naibii Nuțica asta... 
tare când a dat dobitocul acela peste el, cu niciun ceas mai devreme. Plus  A ajuns cu bine acasă, nu înainte de a‐i cumpăra 3 fire de garoafă 
că  i‐a  spart  toate  ouăle.  Câte  or  fi  fost  din  izbitură,  câte  s‐au  făcut  zob  lui  Manți.  Acolo,  la  țară,  ea  nu  primeşte  decât  produse.  Carne,  ouă, 
când  s‐a  rupt  punga...  Paştele  mă‐sii  de  academician‐doctor‐inginer,  cu  legume... Datorită ei, nu le lipseşte nimic. Dar şi lui! A meritat să o țină în 
polimerii ei cu tot!  facultatea de medicină atâția ani. O să scape ea şi de stagiul ăsta la țară, e 
Şi  bunica  asta,  care  îi  reproşează  că  a  venit  cu  mâna  goală  la  fată  tânără,  are  toată  viața  înainte.  Dar  deocamdată...  ce  s‐ar  face  fără 
nepoți... Ce ştie ea?  circa ei de la Balta Neagră? „Bunica vitregă”, cum a botezat‐o diavolul ăla 
  mic,  tocmai  s‐a  strâns  de  pe  navetă.  Nici  nu‐l  întreabă  de  unde  vine  aşa 
A  ajuns  la  loc  mai  larg.  Calcă  tacticos,  pas  de  promenadă.  Se  târziu. Cum să nu fie nervoasă? Ce s‐o mai amărască, să‐i spună ce‐a pățit 
admiră,  cu  coada  ochiului,  în  geamul  unei  vitrine  goale.  Se  ține  bine,  ce  cu  ouăle?  Data  viitoare,  când  le‐o  mai  aduce  câteva,  o  să  le  ia  2  lei  pe 
mai....  De  aceea  îl  invidiază  toți.  Raglanul  elegant,  îi  subliniază  ținuta  bucată, în loc de 1,50 şi îşi scoate discret paguba de azi. Tactul şi eleganța 
zveltă.  Are  o  distincție  care  îl  individualizează,  ştie  asta  şi  e  foarte  ‐ două din calitățile pe care şi le recunoaşte cu multă plăcere. Ce păcat că 
mulțumit de el. Orgolios? Nicidecum. Doar realist. Ține la demnitatea lui,  smucita de fiică‐sa nu i le înțelege, măcar. Că, de moştenit... 
a muncit o viață ca să şi‐o consolideze. Nu e deloc arogant, doar conştient 

 
30
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

MASAJ EROTIC 

 
31
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Începe  să  se  dezbrace.  Gesturi  moi,  de  rutină.  Pantofii  incomozi,  şi nimic, niciodată. Doar e titlul lui de glorie. Unul dintre ele... 
cu tocul prea înalt. Bluza decoltată provocator. Şortul mulat, punându‐i în  Se  aude  jetul  puternic  al  duşului  şi  fluieratul  lui.  Aceiaşi  arie  a 
valoare  talia fină  şi  fesele provocatoare.  Chiloții.  Îmbracă  apoi  kimonoul.  Toreadorului,  ca  întotdeauna  când  vrea  să  domine,  neatins  de  nicio 
Ritmul obişnuit, profesional. Dacă n‐ar fi răceala palmelor şi a labelor de la  slăbiciune. Tot pe asta o fluierase în timp ce‐şi făcea bagajul. De fapt, doar 
picioare, ai putea zice că totul e OK. Că a depăşit şocul reîntâlnirii.  îl controla; făcut îl găsise la uşă. 
Îi  recunoscuse  vocea  imediat.  Fuseseră  suficiente  acele  prime   
cuvinte,  aproape  stas,  adresate  fetei  de  serviciu  la  primire.  „Am  o  Menajul  lor  durase  mai  bine  de  doi  ani.  Liniştit,  fără  controverse 
programare  pentru  19,30.  Mircea.”  Desigur,  pseudonimul  folosit  când  serioase.  Certuri  ‐  nici  atât.  Lui  Oliviu  îi  repugnau  discuțiile  în 
vroia să fie altul.  contradictoriu. Ca, de altfel, orice lucru inutil. Nu‐l puteai convinge. În cel 
Domnul  inginer  diplomat,  Oliviu  Zanc,  a  pătruns  în  salon  firesc,  mai bun caz, dacă era în toană bună sau grăbit ‐ accepta. Adică te lăsa cu 
detaşat.  Nu  avea  nevoie  de  invitație  sau  alte  indicații,  era  un  obişnuit  al  ale tale. Maximum de concesie obținută de ea. Şi asta tot mai rar, din ce 
acestui tip de ceremonial. A început să‐şi plimbe ochii asupra fetelor. Nu a  în ce mai greu. Aventurile ocazionale, fuckingul ca sport… Sexul ca ideal. O 
tresărit când a descoperit‐o. Cel puțin, nu vizibil.  obsesie  trainică,  de  care  era  mândru.  Falocratism  ridicat  la  rang  de 
Nădăjduise că va face abstracție de prezența ei. Formele opulente  supremă certitudine, de pilon central al existenței sale întotdeauna cool. 
ale  colegei  Olguța  ar  fi  trebuit  să  aibă  prioritate  necondiționată  în  Maşinile  scumpe  şi  femeile  bine.  Ce‐i  drept,  Oliviu  era  un  profesor  de 
opțiunile  lui,  îl  cunoştea  bine.  Cum,  la  fel  de  bine,  ştia  că  nu  va  avea  erotism.  Cu  asta  o  subjugase,  ca  şi  pe  multe  altele,  ştia  şi  asta.  Dar  se 
curajul  să  o  privească  în  ochi.  Nici  n‐a  privit‐o.  Doar  a  ales‐o.  „Cu  ea.  Se  făcuse  că  nu  bagă  de  seamă  –  poate  din  frica  de  singurătate,  poate  din 
poate?” Bineînțeles că se putea. Clientul nostru...  spiritul  ei  de  luptătoare,  acceptând  provocările  şi  concurența...  sigur, 
Acum  e  în  baie.  Hainele  şi  le  lăsase  în  aceeaşi  neorânduială,  pe  dintr‐o  slăbiciune  pe  care  şi‐o  detesta  cinstit,  dar  inutil.  Rătăcită  într‐un 
singurul taburet din cameră. Zâmbeşte. Ăsta e el ‐ nu‐l va schimba nimeni  Bucureşti  aberant  şi  ostil,  tânără  absolventă  a  unei  facultăți  care  dădea 

 
32
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
doar  o  diplomă,  nu  şi  o  profesie,  s‐a  lăsat  agățată,  apoi  cucerită  de  Năvăliseră fetele. Ce‐i putuseră auzi urechile individului... L‐au scos afară 
farmecul  lui  irezistibil.  Se  mulțumea,  ca  proasta,  cu  porția  ei  de  amor  într‐un cor de ocări, de nu ştia cum să dispară mai repede pe scări, în jos. 
nebun. Îşi amorțea demnitatea la gândul că, tăvălind toate târfele, Oliviu  La  asemenea  provocări,  vocea  şi  temperamentul  uneia  ca  Elvira  făceau 
îşi menține tonusul sexual şi îşi îmbogățeşte experiența. Perfect adevărat,  toate paralele. Din păcate, Elvira e  liberă azi, dar nici  cu  celelalte nu ți‐e 
chiar  dacă  oarecum  neplăcut.  „Eram  doar  o  gaură  proastă”,  avea  să  ruşine, la nevoie. 
recunoască,  ulterior,  pe  internet,  într‐un  forum  al  inimilor  sfărâmate.  Corpul  puternic,  suplu  şi  musculos  al  bărbatului  se  oferă  acum 
Desigur, sub cuvenitul pseudonim.  desfătărilor plătite. Nu avusese nicio jenă să îi ceară banii în avans. Tot de 
‐ Să facem cunoştință: Mircea.  la  el  aflase,  pe  când  se  iubeau,  că  aşa  se  procedează  în  orice  salon.  Şi 
‐ Suzy.  multe  altele…  Sinceritatea  lui  brutală  o  şocase  la  început,  apoi  ...  Nu  că 
E bine, nu îi tremură vocea. Îl invită să se lungească pe saltea. De  s‐ar fi obişnuit, dar îşi dăduse seama că, altfel, nu îl poate păstra. Cinismul 
sub prosopul cu care a venit înfăşurat de la duş, o proeminență, pe care a  lui avea, totuşi, o componentă de apreciat ‐ sinceritatea. Decât să bâjbâi 
apucat  să  o  remarce,  arată  gradul  de  excitare  a  clientului  ‐  apucătură  prin minciuni, pierzând timpul ca să ajungi tot acolo... Aşa, măcar nu mai 
binecunoscută  ei,  din  vremurile  când  Miruna  şi  Oliviu  formau,  erai luată de proastă. Iar cu timpul… cine ştie? Se mai schimbă omul. 
cum‐necum,  un  cuplu.  Condițiile  îi  fuseseră  comunicate  la  telefon  ‐  trei  Degetele  Mirunei  se  plimbă  cu  dichis  peste  gemenii  picioarelor, 
feluri  de  masaj:  de  relaxare,  erotic  şi  body  massage.  „...  folosind  corpul  frământând  meticulos  ceea  ce,  altă  dată,  mângâiase  cu  patimă. 
fetei  care  vă  masează  prin  atingeri  plăcute,  rafinate,  cu  sânii,  fesele  şi  Conştiinciozitate deplină, legea supremă a oricărei meserii. Asta învățase 
celelalte... dar fără contact intim.”. Ceea ce, pentru un sexpert ca el, pare  de  la  bunicul  Horst,  în  acel  târguşor  săsesc  din  Ardeal,  unde  copilărise. 
cel puțin neobişnuit; dacă nu aberant de‐a binelea. Asta e. Regula (oricât  Dacă nu‐ți place ce lucrezi, mai bine te laşi, decât să o faci de mântuială. Şi 
de  frustrantă  pentru  unii)  se  respectă,  de  obicei,  fără  probleme.  Erau  şi  Oliviu pune întotdeauna mare preț pe calitate. Cu fața în jos, se lasă acum 
clienți  care  încercau  mai  mult,  dar  izbutea  să  îi  potolească  ‐  mai  cu  lucrat. Nu scoate niciun sunet. El, care…?! E bine aşa. Înseamnă că e decis 
frumosul, mai cu acreala sau cu ironia. O singură dată, pentru un nesimțit  să  păstreze  relația  strict  clientelară.  Să  se  fi  cumințit  între  timp?  Dă, 
din  cale‐afară  de  insistent,  fusese  obligată  să  strige  după  ajutor.  Doamne! Indiferent de comportamentul lui, este hotărâtă să‐l trateze ca 

 
33
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
pe  orice  client.  Ce‐a  fost,  a  trecut.  Suferise,  se  chinuise,  se  vindecase.  în  fața  blocului.  Se  aplecase  spre  dreapta  şi  îi  deschisese  portiera, 
Sau...? Ba nu, uite ce tare se ține. Cel puțin până aici.  invitând‐o să coboare. I‐a urat noapte bună. Era aşteptat în altă parte. 
A  depăşit  cu  bine  zona  erogenă  din  spatele  genunchilor.  Mâinile  lui  pornesc  curajos  la  atac.  O  pipăie.  Încet,  cu  dichis  – 
Procedura standard. L‐a încălecat şi porneşte în sus, de‐a lungul coloanei.  repertoriul  personal,  de  succes  garantat.  Încă  mai  găseşte  resurse  de 
Nu  bagă  în  seamă  respirația  dispneică.  Tot  înainte.  Omoplați,  deltoizi,  voință  ca  să  i  le  îndepărteze;  delicat,  dar  ferm.  Hai,  că  nu  e  atât  de 
umeri...  Nesupuse,  sfârcurile  i  s‐au  întărit  la  atingerea  cu  fesele  tâmpită. Sub apăsarea corpului  ei, Oliviu se ambalează. Începe să fiarbă. 
bărbatului.  El  geme  înfundat.  Alunecă  de‐a  lungul  unui  trup  pe  care  îl  Oare cât o mai fi rămas din ora tocmită? 
adorase. Nici acum… acum e‐acum! Ar fi trebuit să‐l refuze. Să găsească o  Niciodată  nu  era  punctual.  Întârzia  deliberat.  „E  bine  să  mă  las 
scuză,  ceva...  La  cât  e  de  arogant,  sigur  nu  ar  fi  insistat.  Dar  nu  a  vrut  aşteptat.  Îmi  creşte  valoarea,  odată  cu  suspansul.”  O  deranja,  dar  nu 
(acum înțelege asta) să îi arate că se mai teme de el.  găsise tăria să i se opună. Nici în privința asta… Alesese umilința ca preț al 
Zona  pubiană  şi  perineală  i  s‐a  înfierbântat.  Nu  are  ce  face,  e  plăcerii  desăvârşite  „în  cele  mai  frumoase  momente  ale  vieții”,  vorba 
obligată  să  continue.  Ei,  drăcie!  În  curând  va  ajunge  să‐i  sufle  în  ureche.  Silviei, colega de cameră din cămin. Aici avea dreptate, păcătoasa. 
Deja,  degetele  lui  au  pornit  în  căutarea  pântecului…  a  sânilor.  Brrr!   
Obligația ei este să mimeze erotismul (şi a ajuns să se priceapă al naibii de  S‐a  răsucit  brusc.  Acum  e  tot  sub  ea,  dar  cu  fața  în  sus.  Şi, 
bine la chestia asta), nu să... Nu vrea. Nu trebuie. „Doamne, ajută‐mă!”  bineînțeles, cu…. Când i‐a comandat să lase mofturile şi să o facă aşa cum 
Îşi  extrage  din  cutele  memoriei  momentul  când  i‐a  spus  că  o  trebuie,  până  la  capăt,  încă  se  mai  îndoia  de  şansele  ei  de  a  rezista. 
părăseşte.  Gata,  fusese  destul.  El  nu  era  omul  care  să  se  mortifice  Închide ochii. Strânge cu disperare pleoapele. Şi coapsele. 
(termenul prețios, stupid îi rămăsese înfipt în creier) într‐o relație eternă  ‐ Nu. 
(alt  clişeu  involuntar  telenovelistic),  într‐o  fundătură.  De  aceea  este  Nu s‐a lăsat înduplecată nici de amintirile evocate cu ton patetic, 
frumoasă  viața,  pentru  varietatea  pe  care  ți‐o  oferă.  Bla,  bla,  bla...  Erau  nici de manevrele lui versate, înşelătoare. 
undeva,  la  munte,  petrecuseră  un  week‐end  frumos.  Nici  prin  cap  nu‐i  Încă îl domina. Deasupra lui, continuând să‐l excite cu pricepere şi 
trecuse că va fi cel de adio. Seara, la revenirea în Bucureşti, oprise Fordul  chiar  cu  sadism,  se  simțea  tot  mai  puternică.  Dacă  rezistă,  s‐a  vindecat. 

 
34
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Dacă nu…  picioare. 
‐ Nu.  ‐ Priveşte‐mă bine… în ochi! Ştiu că nu‐ți place niciodată asta, dar 
I‐a oferit bani, mult peste ce achitase pentru masaj. Şi‐a declarat  trebuie... Şi, dacă găseşti acolo cea mai mică urmă de plăcere, eşti liber să 
regretul că renunțase ca un prost la aşa o comoară de femeie. Nimic.  o faci. 
  A  privit‐o.  Ochii  ei,  altădată  căprui‐muştar,  erau  acum  negri  ca 
‐  Serviciile  oferite  de  salonul  nostru  prevăd  masaj  de  relaxare,  tuciul. A priceput. 
erotic  şi  body  massage,  fără  contact  sexual,  la  prețul  de  150  lei  ora.  Se   
acceptă o finalizare, dar obținută numai cu mijloacele specifice masajului,  L‐a condus până la ieşire, conform regulamentului de funcționare 
şi nu în zonele intime ale fetei care prestează.  al  salonului.  Când  uşa  s‐a  închis  în  urma  lui,  Miruna  ştia  că  asta  fusese 
‐ Lasă textele, Miruno!… Tu nu vezi că explodez?  ultima ei zi de serviciu acolo. 
Ba da. Vedea. Şi...?  ‐‐ Ce‐ai fată? Ți‐ai tras‐o cu tipul? Merita, zău că da. Proastă să fii 
‐  Nu  înțelegi  că…  orice  s‐ar  întâmpla…  eu  nu  plec  de  aici  fără  să  să n‐o faci, când îți place unul ca ăsta... Că oameni suntem, ce pana mea? 
intru în tine? Doar mă cunoşti, ştii că, dacă îmi pun ceva în cap...  Mariko,  unguroaica,  era  filosoafa  colectivului.  Aşa  cum  absenta 
Ştia.  Dar  nu  conta.  Era  blindată  cu  tot  disprețul  strâns  în  cele  Elvira  era  jandarmul.  Uite  că  nu  avusese  nevoie  de  serviciile  ei  de 
câteva  luni  de  când  se  despărțiseră.  Toată  încordarea  ei,  ajunsă  la  protecție şi pază. Şi nici nu şi‐o trăsese cu clientul. Ce p…ana lui? 
paroxism  în  timpul  acestei  lupte,  făcuse  din  blânda  şi  îngăduitoarea   
Mirună o fiară. Una în stare de orice. Orice, numai violată nu. Nu de el şi 
nu aici. Nu şi... nu. 
Şi‐a adunat toată mândria. Şi disprețul. Şi teama că va fi, din nou, 
o cârpă. Una de şters… Contraatacă. 
‐ Uite‐te la mine, Oliviu. 
Cabrează,  ca  un  armăsar  căruia  i  s‐a  scos  legătoarea  dintre 

 
35
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

GAURA PROASTĂ 

 
36
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
S‐a  perpelit  toată  noaptea.  Somn  agitat,  confuz...  un  vălmăşag  N‐avusese timp? Sau îşi amintise ce plăcere îi provoca barba lui aspră, ca 
aberant  de  vise.  Ba  o  alerga  un  TIR,  pe  o  stradă  care  se  înfunda,  ba  şmirghelul,  să‐i  zgârie  pielea...  Pantalonii  subțiri,  de  vară,  erau  plini  de 
pompierii  o  stropeau  din  furtunuri  groase,  înecând‐o  în  spumă  de  stins  sexul  lui  mare  şi  tare.  S‐a  lipit  imediat  de  el.  L‐a  simțit  pulsând  frenetic. 
incendiile. Şi el, desigur. Mereu el. Când s‐a trezit, mâna dreaptă îi era udă  Stătea acolo, în genunchi, în fața lui. L‐a scos. L‐a... Minunat! 
şi lipicioasă. Şi‐o ținuse strâns între coapse...   
La  7,  n‐a  mai  rezistat.  Degetul  a  apăsat  cu  înverşunare  tasta  L‐a  dezbrăcat  din  mers,  aruncându‐i  hainele  pe  unde  apuca. 
pentru  apelare  rapidă.  Numărul  îl  ştia  pe  dinafară;  de  câte  ori  nu  îl  Capitulase,  gata.  Nu  mai  vroia  ordine,  nici  delicatețe.  Preludiul...  ăsta 
repetase în gând, mândră de tăria de a nu‐l forma...  durase  deja  câteva  luni.  Noaptea  chinuitoare,  pârjolită  de  dorință 
A sunat. A răspuns. A venit.  incandescentă, o lecuise pe veci de orice pretenție. Nu vroia decât să fie a 
Acum se devorează unul pe altul. Parcă sunt turbați... nu alta. Este  lui. Roabă. Sclavă. Orice. Dar să fie. Fără alte condiții. 
după‐amiază, soarele bate nestânjenit în fereastra dormitorului. Draperia   
care  o  proteja  de  fierbințeala  lui  este  pe  jos,  plină  de  transpirație...  de  Nu l‐a întrebat nimic. Doar l‐a absorbit în ea, cu disperare. Printre 
toate secrețiile pământului. E de mirare că nu a căzut peste ei şi galeria.  gemete, scâncete şi urlete de durere fericită, îl consumă frenetic. Nu mai 
Se agățase de ea, pătrunsă pe la spate şi zguduită în al...  nu ştiu câtelea  contează  nimic.  Absolut  nimic!  A  observat  doar  că  Oliviu  devenise  mai 
orgasm violent. Asta era poziția preferată a lui Oliviu, ştia. Şi simțea.  răbdător,  mai  rafinat.  Nu  se  mai  repezea  violent  în  ea,  preferând 
  blândețea  alunecoasă,  vicleană...  perfidă.  Adulmeca  cu  dichis  liniile 
Când  i‐a  deschis  uşa  şi  l‐a  zărit  în  prag,  un  val  de  emoție  o  corpului,  bântuind  belaliu  diverse  adâncituri,  zăbovind  aiurea  pe  vreo 
năpădise din cap până‐ntre picioare. Tremura toată, trepidând de emoție  bucată  de  carne  tremulla  sau  scotocind  prin  câte  un  cotlon  mai 
şi  de  poftă.  Apucase  să  facă  un  duş  revigorator,  să  se  cremuiască  şi  neaşteptat. Legată la ochi (altă ciudățenie...), Miruna agonizează, cuprinsă 
parfumeze  cum  ştia  ea  mai  bine.  Oliviu  arăta  fresh.  Doar  că,  neras.  de  fiori.  Încearcă  să‐l  prindă,  să‐l  fixeze  pe  câte  undeva.  Sfârcul  stâng 

 
37
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
tânjeşte după dulceața catifelată a falusului, care tocmai îl mângâie încet,  ‐ Taci! Taci şi fute. De asta m‐ai chemat, nu? 
înnebunitor,  în  cercuri  repetate.  Dar  se  trezeşte  deodată  cu  limba  lui  A rupt‐o. Când a plecat, nu îndrăznise să‐l întrebe nimic. Nici unde 
fremătătoare asupra celui drept, în timp ce un deget cald se plimbă agale,  se duce, nici când va mai veni la ea. În ea! Pentru azi, îi era suficient. Dar 
făcând o navetă plină de promisiuni între buric şi... acolo, jos.  mâine?... 
  Lues... Ce‐i aia?! 
Pe  unde  o  fi  umblat?  Cine  l‐o  fi  schimbat  într‐aşa  un  hal?  El,  ‐ Sifilis, domnişoară. Aşa se mai numeşte. Ştii măcar de unde te‐ai 
armăsarul  zgomotos  şi  nerăbdător,  o  perpeleşte  acum  la  foc  scăzut.  căptuşit cu el... cine ți l‐a dat? 
Pervers, cu răbdare şi metodă, dar şi cu o delicatețe cu care ea, una, nu  Ooo...  Oliviu!  Singurul  cu  care  şi‐o  trăsese  în  ultima  jumătate  de 
fusese obişnuită din partea lui.  an. 
  Trebuie să aştepte HIV‐ul. Deşi e prea devreme. Doctorița i‐a spus 
‐ Ştii...  că abia după 5‐6 luni va fi edificator. Până atunci... 
‐ Nu. Nu ştiu nimic. Şi nici nu mă interesează.  O să‐l sune să‐i spună. Poate mai trece pe la ea. Acum, dacă tot au 
Blând,  dar  ferm,  o  răstoarnă  cu  fața  în  jos.  Îi  simte  mâna  amândoi aceeaşi boală... 
strecurându‐i‐se între fese. Se cambrează, cu un geamăt provocator.   
Stai puțin... 
Nu stă. Să n‐o fi auzit? 
Mai tare. 
‐ Vreau să te întreb ceva, Oliviu... 
 
Nu  mai  apucă.  Parcă  a  ghicit‐o  dinainte.  Năvăleşte,  brusc  şi  cu 
violență, în anusul ei, prea uscat pentru o asemenea vizită inopinată. 
‐ Ooo... liviu!... 

 
38
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

GROAPA LUI PROCUST 

 
39
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Se  întuneca  repede,  ca  iarna.  Că,  doar,  iarnă  şi  era.  Februarie.  Trebuia  un  picamer,  ca  să  spargi  marginea  groasă  de  piatră.  De 
Copacii, scuturați în frisoane de un vânt cu năbădăi, îşi trosneau crengile  unde? Venea noaptea în curând şi, uite, răposatul Anghel Tulea–Bâtlan tot 
uscate. Încremeneau un timp. Apoi, o luau de la capăt cu văicăreala. Când  nu  încăpea  în  mormânt.  Grijania  şi  dumnezeii  lor  de  tolomaci!  Nici  să 
tăceau  ei,  te  pătrundea  din  toate  părțile  croncănitul  ciorilor.  Şi‐a  găsit  şi  măsoare  ca  lumea  un  loc  nu  fuseseră  în  stare.  Cică  firmă  de  pompe 
ăsta bătrânul momentul să ajungă aici... Toată viața fusese un maestru în  funebre...  îi  luaseră  două  mii  de  euroi  numai  pentru  sicriul  elegant,  de 
complicarea lucrurilor. Nu‐i vorbă, meseria chiar îi cerea aşa ceva. Îl obliga  mahon veritabil şi cu mânere aurite. Pe alea le smulseseră primele, când 
‐  dacă  vroia  să  reziste  în  postul  acela  important,  pe  care‐l  ocupase  au văzut că nu intră. Draci! Acum se chinuiau, cu nişte răngi, să lărgească 
neîntrerupt,  aproape  un  sfert  de  veac.  Trebuia  să  scormonească  şi  să  marginea.  Marmură  scumpă,  roşie  şi  neagră,  ca  la  mausoleul  din  Parcul 
interpreteze totul, să fie vigilent, dur, dar şi diplomat, să găsească nodul în  Libertății.  Dacă  o  ciupesc  pe  undeva,  i‐a  belit:  intră  ei  în  locul  ăstuia 
papură,  la  nevoie  să‐l  inventeze.  Fusese  cineva  la  viața  lui,  moşul.  Câți  bătrân. 
tremuraseră  de  frica  lui...  Dar  şi  pe  câți  îi  făcuse  tot  el,  cu  mâna  lui,  Îngrozitor! Trebuia să se lupte singur cu toate. Aşa învățase de la 
oameni... Scriitori cu volume publicate, cu împrumuturi la Fondul literar şi  taică‐său,  să  nu  lase  nimic  la  voia  întâmplării.  Ştiuse  el  bine  de  ce. 
alte  privilegii.  Iar  acum,  na!  Printre  bocăniturile  cu  care  groparii  se  Adevărul e că altfel, fără vigilența lui  de fier, toate ar fi luat‐o razna mai 
căzneau  să  ajusteze  coşciugul,  şuşoteau  amorțiți  doar  câțiva  speriați,  cei  demult.  Scriitorii  ăştia  au  fot  întotdeauna  periculoşi,  pentru  orice  regim. 
mai  mulți  pensionari;  atâția  apucaseră  să  onoreze  invitația  de  a‐şi  Ideea e lucrul dracului. Cuvântul ‐ dinamită curată: răstorni lumea cu ele, 
conduce  binefăcătorul  pe  ultimul  drum.  Restul  se  fofilaseră;  sau  pur  şi  cât  o  fi  ea  de  perfectă,  de  cea  mai  bună  dintre  lumi,  cum  o  slăveau  ăia, 
simplu,  nu  le  mai  păsa  de  cel  care  le  dăduse,  cât  fusese  mare  şi  tare,  şi  care nu o înjurau. Or, tocmai aici stătea marele merit al tovarăşului Anghel 
încurajări, şi aprobări, şi tiraje, şi funcții. Nemernicii! Nu s‐au mai deranjat.  Tulea‐Bâtlan: îi ținuse la respect. Îi potolea şi îi mulgea după cum vroia el ‐ 
Ar fi avut măcar ocazia să învețe ceva, să se cultive fundamental, citind ce  Partidul. Ştia, ca nimeni altul, să le dibuiască cele mai ascunse şmecherii. 
scria pe crucea asta alăturată: „Şi eu am fost ca tine. Şi tu vei fi ca mine!”.  Avea  răbdare;  avea  şi  instinct.  Într‐un  cuvânt:  avea  şcoala  vieții.  Plus  o 

 
40
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
cultură  monumentală;  se  prindea  la  toate  cioacele,  şopârlele  lor.  Aşa  se  milogindu‐se să le publice, dacă nu pe hârtie, măcar pe site povestioarele 
impusese, nu‐l biruiau nicicum, oricâte tertipuri ar fi încercat dumnealor.  lor cretine. În sfârşit, că tot s‐au canonit să ajungă până aici, o sa vadă el... 
Nu intra unul în planul tematic şi, după aia, nu primea bunul de tipar până  Poate  aşa,  ca  pomană  pentru  ilustrul  dispărut...  Dar  să  facă  dumnealor 
nu dădea ceva absolut corespunzător. Îi înnebunea, dar ieşea întotdeauna  bine să bage pe prima pagină câte o dedicație, ceva... nemuritor. Să vadă 
victorios.  Unde  nu‐l  reclamaseră,  nu‐l  înjuraseră,  nu‐l  ponegriseră?  La  şi el cât îi duce capul. La nevoie, o s‐o corecteze tot el, bineînțeles, ca să 
C.C.,  la  Europa  liberă...  kangi!  Îl  porecliseră  nea  Procust.  Îi  făcuseră  iasă ceva corespunzător, super. 
bancuri politice şi obraznice: cică „Economisind hârtia, ocrotiți pă Tulea.”.   
Îl disprețuiau, îl urau, îl blestemau, dar nu scăpau de sub teroarea lui. Ei  Pentru asta trebuia să‐i rămână în veci recunoscător ilustrului său 
da,  teroare.  Era  singura  rețetă  eficientă.  Cu  de‐alde  ăştia,  numai  aşa  a  părinte. A ştiut să‐l orienteze, să‐l conducă în viață, să‐l pună pe direcție. 
mers. Şi a ținut!  Când l‐a numit şef la cenaclul ăla, de începători, crezuse că va fi pierdere 
  de  vreme.  N‐a  fost.  Acolo  a  învățat  Anghel  Tulea‐Bâtlan  junior  să  se 
Boşorogii din jurul gropii dădeau semne de epuizare. Înghețaseră.  impună.  Să  conducă.  Să  taie‐n  carne  vie.  Şi  în  manuscrise,  fireşte.  Şi‐a 
Picoteau.  Se  arătaseră  impresionați  de  discursul  de  adio,  patetic  şi  format  gustul,  s‐a  orientat.  Şi  uite  ce  bine  i‐a  prins!  Imediat  după 
mobilizator. De scris, i‐l scrisese unul, Corcoață, care se chinuia de câțiva  bulibăşeala din decembrie, au băgat actele pentru editură. Nu se plăteau 
ani  buni  să  scoată  o  istorie  a  poeziei  patriotice.  Dar  şi  ăsta  necesitase  drepturi  de  autor...  nu  era  lege  care  să  te  oblige  să  declari  profitul...  ce 
corecturi  majore,  pe  care,  cu  toată  durerea  care  îl  anima,  le  operase  tot  vremuri!  El  trecuse  în  prim  plan,  ca  preşedinte,  director  general  şi 
el,  cu  pixul,  în  dosul  uşii  de  la  capelă.  Ce  să  le  faci?  Ăştia‐s  oamenii,  cu  redactor şef; dar taică‐său pusese afacerea pe roate... pe şenile, ce mai? 
ăştia  defilăm,  vorba  lui  Baranga.  De  comentat  incidentul  cu  ciumpăvirea  Se  îmbogățiseră  din  Sandra  Brown  şi  Pavel  Coruț.  Publicaseră  la  greu 
coşciugului, nu îndrăzneau. Murise Tulea, dar nici moştenitorul nu era mai  zodiace  şi  manuale  doldora  de  rețete  care  garantau  succesul  în  viața  de 
prejos.  El,  Anghel  Tulea‐Bâtlan  junior,  preluase  îndeletnicirea  şi  o  făcuse  afaceri, viața publică, viața sexuală... Construiseră repede, cu credit de la 
chiar  profitabilă  pe  piața  liberă.  Uite,  abia  ce  se  terminase  slujba  şi  se  şi  Bancorex,  prima  tipografie...  apoi  a  doua.  Tot  ei  tipăriseră,  apoi, 
gudurau  pe  lângă  el  doi  prozatori,  unul  din  Feteşti  şi  altul  din  Slobozia,  formularistica  de  lichidare  a  băncilor  falimentare.  Au  fost  deştepți...  au 

 
41
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
ştiut  să  se  strecoare  printre  portițele  lăsate  de  legiuitor.  Urmase  apoi  sfârşit,  la  destinație.  Gata...  s‐a  rezolvat  şi  asta.  Moşulicii  răsuflă  uşurați, 
revistuța – altă lovitură de succes: toți isnafii îi ciugulesc din palmă, doar  mai că ar şi aplauda succesul groparilor. Trezit din amorțeală, popa behăie 
să‐i  publice  acolo,  să‐şi  vadă  numele  tipărit.  Când  au  făcut  şi  site‐ul,  grăbit, apoi aruncă cei doi‐trei bulgări de pământ artificial, pregătiți într‐o 
mutând cenaclul pe forum, chiar că au îngropat toată concurența.  cupă  din  imitație  de  cristal  de  ăştia  de  la  pompele  funebre.  Luându‐şi  o 
Ei,  drăcie...  chiar  s‐a‐ntunecat.  Şi  groapa  tot  nu‐l  încape  pe  ăl’  figură pioasă şi adânc îndurerată, urmaşul trece, rând pe rând, pe la toți 
bătrân. Mare om! Şi locul ăsta de veci, tot lui i se datorează. Nu apucaseră  cei care au rezistat până acum. Primeşte cu aer pătruns condoleanțele şi 
unul  pe  aleea  scriitorilor  ‐  alea  se  terminaseră  încă  de  prin  ’87.  Chiar  le  înmânează,  sobru,  câte  o  carte  de  vizită  pe  care  scrie:  GRUPUL  DE 
anunțase administrativul de la Uniune, într‐o şedință de pomină: „locuri la  EDITURI „PASĂREA PHOENIX”. ANGHEL A. TULEA‐BÂTLAN JR, DIRECTOR & 
mare – numai cu adeverință de activitate obştească de la partid; locuri de  REDACTOR ŞEF. 
veci  –  mai  avem  doar  două...  grăbiți‐vă,  care  mai  vreți  să  prindeți  la  ‐  Vă  mulțumesc  pentru  prezența  dumneavoastră  aici  şi  pentru 
Bellu!”. Nu s‐a grăbit. Dar s‐a descurcat. Îl ştia pe ăla, noul, de la direcția  sentimentul  de  solidaritate  scriitoricească  pe  care  mi  l‐ați  transmis  în 
cimitirelor,  l‐a  ajutat  cu  un  loc  pe  o  alee,  imediat  lângă  Monşerul  şi  aceste  momente  triste,  de  grea  şi  ireparabilă  pierdere  pentru  cultura 
Nichita,  la  doi  paşi  de  Eminescu  şi  Caragiale...  Au  tăiat  un  tei,  au  mutat  noastră națională. Vă asigur că voi continua neabătut linia celui care a fost 
mai  încolo  stâlpul  indicator;  s‐au  descurcat.  Altfel  n‐ar  fi  putut  acum  să  părintele meu... chiar al nostru, al tuturor oamenilor de cultură şi de bine 
bage jeep‐ul până aici, să lumineze cu farurile. Spectacolul este fabulos...  al acestei țări binecuvântate de Dumnezeu. Acum, gata. Odihnească‐se în 
umbre  prin  ceață, trosniturile seci ale răngilor în piatră, mortul pe stand  pace, căci sigur o merită. Noi ne vedem la parastasul de 40 de zile. Până 
by şi popa aşteptând, parcă resemnat, încheierea cu succes a operațiunii.  atunci, scrieți, băieți! Viața merge înainte. 
Scenă de roman, ce mai... Păcat că niciunul dintre impotenții ăştia, literari   
nu‐i  capabil  să  dea  ceva  pe  măsură.  Ar  fi  ieşit  cu  siguranță  o  pagină  de   
antologie universală!   
 
Cu  un  zgomot  lugubru,  hurducăind  sinistru,  coşciugul  ajunge,  în 

 
42
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

2 ‐ 1 

 
43
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ Nu!  dinspre  dragii  ei  colegi,  izbutise  să  se  impună.  Putea  să  strâmbe  din  nas 
Să se pronunțe întâi ceilalți doi: româna şi matematica. Nu zic toți  cât  poftea  sclifosita  de  engleză  ori  să  o  torpileze,  plin  de  invidie, 
că,  fără  ăştia,  nicio  şcoală  nu  poate  exista?  Era  convinsă  că  bețivul  de  inspectorul  Radu  de  la  județ.  Serbările  mişcării,  desfăşurate  de  peste  20 
Zolotovici  şi  smucita  de  Morărița  vor  fi  de  aceeaşi  parte  a  baricadei…  de  ani  acolo,  în  sătucul  uitat  de  lume,  reprezentau  ceva  unic,  reuşind  să 
bănuia care anume.  impresioneze  pe  toți  oamenii  de  bună  credință  şi  care  ştiau  să  dea 
Pe Maria Broboadă o ştia din clasa a treia. Atunci ‐ la festivitatea  cuvenita apreciere eforturilor ei de a menține spiritul viu al întrecerii şi de 
de  înființare  a  Cercului  sportiv  „Mihaela  Peneş”  din  şcoala  generală  a  a impulsiona dimensiunea participativă, educativă. 
satului Fundul Văii ‐ îi remarcase agilitatea şi suplețea mişcărilor. Apoi, la  În  cumpăna  verii,  Fundul  Văii  devenea,  pentru  2  zile,  capitala 
fiecare oră de clasă, copilița aceea vioaie, doi tăciuni de ochi sub un ciuf  neîncoronată a sportului şcolar. Ceremonialul somptuos, plin de culoare şi 
rebel, ieşea în evidență. Iar la serbare… acolo era dată naibii! Îşi lua atât  de  imaginație,  era  ceva  unic  în  țară.  Veneau  invitați  din  toate  cele  patru 
de  în  serios  rolul  mai  mult  decorativ,  desigur,  pe  care  îl  avea  de  jucat  în  puncte cardinale, iar revărsarea de avânt şi de energie îi lăsa pe aproape 
acele ciudate ceremonii organizate de ea, doamna profesor emerit! Erau  toți  cu  gurile  căscate.  Desigur,  nu  avea  rost  să  complici  lucrurile  printr‐o 
nişte serbări frumoase, în care copiii cântau şi se zbenguiau de‐a dreptul  seriozitate excesivă care, în cadrul dat, nu îşi găsea locul. Niciun moment 
fermecător  printre  panglici,  stegulețe  şi  alte  cârpe  colorate  ‐  un  omagiu  nu  se  gândise  să  confere  sărbătorii  un  caracter  competitiv,  de  întrecere 
adus mişcării fizice, muzicii şi dansului. Cum, necum, manifestarea aceea  serioasă.  Participanții  nu  jucau  nimic,  doar  se  jucau  de‐a  sportul.  Şi  era 
şcolărească  rezistase  cu  brio  timpului  şi  obstacolelor  de  tot  felul,  atât  de  frumos,  de  interesant  şi  de  atrăgător  acest  gen  inedit  de 
găsindu‐şi  un  binemeritat  loc  în  calendarul  anual  al  activităților  cultural  propagandă în favoarea educației fizice, a ambiției şi efortului în mişcare! 
educative pe plan județean. Aspasia Curdeş era mândră „de paternitatea  Un  singur  of  îi  amăra  zilele:  nepăsarea  cu  care  o  tratau  ziarele  şi 
care  mi  se  impută”,  cum  declarase  cu  emfază  într‐o  şedință  de  pomină.  televiziunile.  Cât  nu  se  zbătuse,  nu  insistase...  chiar  se  umilise,  în 
Adevărul  este  că,  dincolo  de  glumele  nesărate  şi  alte  răutăți  venite  încercarea ei de a obține atenția şi, implicit, recunoaşterea publică pe care 

 
44
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
o  conferă  oricărui  veritabil  eveniment  mediatizarea.  Ți‐ai  găsit!  Pentru  aşteptarea  serviciului  advers,  cum  se  chinuia  apoi  să  sară  după  minge, 
nesimțiții ăştia, ahtiați doar după scandaluri şi recorduri mondiale, creația  deşi cu greu ajungea să depăşească marginea de jos a fileului. 
ei  nu  era  decât  o  banală  serbare  şcolărească,  „un  amestec  de  Cântarea  ‐  Uite,  una  din  asta  mi‐ar  trebui  mie  acum  la  lot,  să  le  mai 
României  şi  răposata  Daciadă”,  cum  avusese  obrăznicia  să‐i  arunce  ‐  trezească puțin pe adormitele alea ale mele. 
culmea ‐ un fost elev de‐al ei, ajuns mare şef pe la un post neruşinat, care  ‐ Poți s‐o iei. Ți‐o dau cu împrumut, dacă îți foloseşte. Dar ştiam că 
trăia  doar  din  reclamele  la  bere  şi  detergenți  sau  din  emisiuni  erotice,  tu te uiți, îndeobşte, după cele mai bine făcute... 
de‐a dreptul pornografice, programate noaptea şi interzise minorilor sub  Şi  îi  făcuse  cu  ochiul  ‐  ştia  ea  ce  ştia.  Ştia  şi  el,  desigur.  Avea 
18 ani. Or, ea era mândră să se adreseze şi ‐ prin ceea ce făcea ‐ să‐i educe  memorie bună hoțomanul. Mâna lui, trecută camaradereşte peste umerii 
tocmai  pe  aceşti  adolescenți.  Să  devină  sportivi  de  performanță,  poate  femeii  care  încă  se  ținea  bine,  verifică  profesionist  dacă  era  tot  fără 
mari campioni, să facă cinste țării şi sportului românesc!  sutien,  aşa  cum  şi‐o  amintea  din  acea  vacanță  studențească  de  pomină. 
Cu  un  an  şi  ceva  în  urmă,  Lucu  Sebeşan,  antrenorul  lotului  Ce‐i al ei, e al ei! Asta o recunoşteau până şi duşmanii Aspasiei. De aceea o 
național de junioare la volei, pusese şi el ochii pe  Măriuca Broboadă. Cu  şi pizmuiau. 
Lucu, Aspasia fusese colegă de facultate. Îl invitase de nenumărate ori la  Aşa că, spre mirarea tuturor, Lucu Sebeşan apăruse şi în acest an 
Serbările  mişcării.  Evenimentul  acceptării  de  anul  trecut  fusese  legat  (iar  la  Fundul  Văii,  fiind  primit  cum  se  cuvine.  Doar  că,  dând  cu  ochii  de 
Aspasia aflase şi se bucura în sinea ei, deşi ştia că nu e deloc frumos) de  Măriuca Broboadă, rămăsese fermecat. 
faptul că tocmai îl părăsise nevasta şi, deprimat, căuta să‐şi umple timpul  E  drept,  fetița  crescuse  ca‐n  poveşti.  Din  gâgâlicea  nostimioară, 
cu  orice  putea  fi  amuzant.  Mare  crai  Lucu  ăsta!  Şi  acum  îi  alergau  ochii  răsărise o adolescentă plină de nerv, din care educația fizică (termen atât 
cam peste tot.  de  drag  şi  de  insistent  utilizat  în  limbajul  doamnei  profesor  Curdeş) 
‐ Dar pe chiştocul ăsta unde l‐ai mai găsit, Aspasie?  promitea să facă ceva foarte de soi pentru sport. 
  ‐ Uite ce putere de concentrare! Şi câtă agilitate!! Antrenorul era 
Într‐adevăr, nu puteai să nu te minunezi văzând cum mititica cea  încântat.  Ochiul  lui  experimentat  nu  mai  întâlnise,  parcă  niciodată  în 
fragilă  ‐  „un  metru  şi‐un  pic”  ‐  trepida  pe  terenul  improvizat  de  volei,  în  carieră, aşa un exemplar. 

 
45
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
‐ Gata, ți‐o iau şi o duc la Bucureşti. Mă ocup de ea aşa cum numai  spre toamnă. De unde, Doamne iartă, să‐i facă atâtea bunătăți dintr‐odată 
eu ştiu şi... câți ani zici că are...?  zăludei ăsteia mici? 
‐ Vezi că e minoră rău de tot. 13.  A privit‐o atent, observând abia acum cât se înălțase nepoată‐sa. 
  I‐a văzut şi formele feminine, a înțeles că îi intraseră niscai gărgăuni în cap 
Numai  un  orb  nu  ar  fi  văzut  acreala  veninoasă  strecurată  de  şi a spus: 
Aspasia în aparent banala informație. Sebeşan nu era orb, doar neatent…  ‐ Ia vezi!... Vezi să nu te îngraşi, că pe urmă nu se mai uită nimeni 
Mai bine spus, cu atenția dusă spre altcineva.  la tine. 
A  chemat  fetița  la  el,  i‐a  pus  câteva  întrebări,  a  cercetat‐o  ca  un  Dar,  în  gândul  ei,  şi‐a  propus  să  fie  cu  ochii‐n  patru,  să  nu  o  ia 
geambaş profesionist. În final, i‐a promis că, dacă va fi cuminte, va asculta  razna. Când mai ceruse ea atâta mâncare? Trebuie să se fi întâmplat ceva. 
de el, va creşte în înălțime cel  puțin cu  20 de centimetri şi se va ține de   
treabă,  o  va  face  campioană  olimpică!  Tot  orbirea  ar  fi  fost  singura  Pe  Doamna  a  revăzut‐o  abia  în  toamnă,  la  deschiderea  şcolii.  O 
capabilă să facă nevăzută strălucirea de pe chipul frumos al adolescentei  aşteptase  cu  un  buchet  frumos  din  crăițe  portocalii;  i  l‐a  oferit,  dar  nu  a 
la  auzul  unei  asemenea  perspective.  Aspasia  nu  era  nici  chioară,  nici  îndrăznit să o întrebe nimic despre domnul antrenor. Dacă era ceva serios, 
neatentă. A văzut şi a căzut pe gânduri. Dar dacă…?  avea dânsa să‐i spună. Nu i‐a spus. Şi nici nu părea să fi băgat de seamă cu 
  cât  zel  se  străduia  să  facă  totul  bine  la  oră.  Mai  crescuse  peste  vară, 
Măriuca nu dormise noaptea, la gândul că va ajunge într‐o şcoală  pantofii  de  sport  o  strângeau  deja  la  degetul  mare,  dar  nu  îndrăznea  să 
cu profil sportiv şi, mai apoi, într‐o echipă adevărată de volei. Chestia cu  spună nimănui asta. Să‐i lepede... nici atât. Doar băieții se descălțau când 
Olimpiada  i  se  părea  deja  ceva  de  domeniul  fantasticului.  O  fi  ea  de  la  jucau fotbal, iar doamna Curdeş îşi bătea joc de ei, anunțându‐i că avea să 
țară, dar nici aşa. Şi totuşi … dacă…? A doua zi i‐a cerut bunică‐sii să‐i facă  organizeze,  în  curând,  un  campionat  al  ciobanilor  juniori.  Alergase  şi  ea 
şi ciorbă, şi chiftele, şi gogoşi. Bătrâna s‐a uitat lung la nepoata pe care se  după oile bunicii, pe islaz, în vacanță, dar nu aşa... 
chinuia să o crească, şi‐a făcut socoteala. Pensia ei pe luna asta se dusese  Televizor  nu  aveau  (cel  vechi  se  stricase),  dar  acum  stătea  toată 
deja, iar banii din Spania, de la fiică‐sa, mama Mariei, dacă vor ajunge mai  ziua cu urechea la radio, pândind cu emoție participativă ştirile sportive şi 

 
46
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
încercând  să  înțeleagă  ce  însemna  cutare  turneu  de  calificare  pentru  bună!  De  aceea  îi  spăla  ea  maşina  cu  atâta  drag,  nu  pentru  că  dânsa 
Jocurile  Olimpice  şi  cum  stăteau  lucrurile  în  volei.  Se  mira,  iritată,  de  ce  obținea  să  fie  scoasă,  pentru  treaba  asta,  de  la  câte  o  oră  de  carte.  Iar 
atâtea  noutăți  răsuflate  numai  din  fotbal.  Ura  acest  sport  de  când  era  când a şi fotografiat‐o cu aparatul acela mititel al dânşii, ținând mingea în 
mică  şi  o  bătuse  taică‐său  la  necaz,  pentru  un  meci  pierdut  de  nu  ştiu  mână, a fost convinsă că poza o fi pentru vreo legitimație, ceva... Probabil 
cine... aiurea.  că vroia să‐i facă o surpriză. Şi, când totul va fi gata... 
Ca  din  întâmplare,  l‐a  întrebat  pe  domnul  de  Geografie  dacă   
cineva se poate muta de la Fundul Văii la o altă şcoală şi ce trebuie făcut  Asta  mai  lipsea  acum!  Este  şi  el  om,  cât  să  mai  reziste  la  atâtea 
pentru asta. Profesorul o privise mirat şi a întrebat‐o hâtru:  hurducături ale vieții? De la județeana de partid îl scoseseră când băgase 
‐ Dar ce, Mărie, ți s‐a făcut de ducă? Te cheamă căpşunile iberice  nevastă‐sa divorț, că stătea prea mult pe teren. La fabrică (ditai uzina de 
ori l‐au grațiat pe taică‐tău?  armament,  nu  o  întreprindere  oarecare)  pierduse  la  Revoluție  postul  de 
  şef de secție, iar apoi zburase când cu disponibilizările. De abia ce prinsese 
Când  doamna  Curdeş  a  trimis  să  o  cheme,  într‐o  zi,  la  Sala  catedra asta de mizerie în învățământ, la țară. Acum unde să se mai ducă? 
profesorală,  crezuse  că  a  venit  vestea  cea  mare  pentru  ea.  De  unde...  Oricum ai socoti, erau la limită cu cifra de şcolarizare. Pleca şi Broboadă ‐ 
Doamna,  îmbrăcată  într‐un  trening  superb,  alb  cu  albastru,  cu  cercurile  gata,  îi  desființează.  Ce‐or  fi  gândit  cucoanele  astea,  care  vor  să‐i  dea 
olimpice  pe  bluză  şi  cu  vipuşcă  tricoloră  la  pantalon,  tocmai  îşi  scosese  drumul? 
Adidas‐ul din picior şi îşi masa o umflătură apărută lângă degetul cel mare.  Îşi  mai  aprinde  o  țigare,  suflând  fumul  într‐adins  spre  cartonul 
I‐a arătat montul (atunci a aflat Maria că aşa se numeşte guguloiul acela)  atârnat  pe  perete,  unde  stă  scris  „În  această  sală  FUMATUL  INTERZIS!”. 
şi  i‐a  cerut  să  vadă  dacă  bunică‐sa  nu  are  culeasă  nişte  Rostopalniță  ‐  o  Doar n‐o să pipeze cu elevii, în closet. Morărița, despre care ai fi jurat că 
plantă despre care zicea că face bine la bube din acelea. Maria îşi plimba  nu  vede  altceva  decât  manichiura  la  care  mitocosea  de  când  începuseră 
ochii  de  la  degetele  frumos  pedicurate  ale  Doamnei  la  mâinile  la  fel  de  şedința,  se  ridică  şi  suceşte  păcătosul  de  anunț,  dând  la  iveală  „UN  NU 
îngrijite, cu unghii lungi şi lăcuite. Cât se mai supărase, săraca, la oră, când  HOTĂRÂT DECĂDERII CAPITALISTE ŞI ASALTULUI IMPERIALIST ÎMPOTRIVA 
o  minge  îi  rupsese  una  dintre  ele!  Ce  mai,  era  frumoasă  Doamna...  şi  PATRIEI NOASTRE SOCIALISTE INDEPENDENTĂ ŞI SUVERANĂ!”. Mda, nimic 

 
47
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
nu se pierde, nimic nu se câştigă... totul se întoarce pe dos.  „educație olimpică”: chipurile ca voluntară, dar ştie al naibii de bine să‐şi 
‐ Asta ca să nu fiți în ilegalitate, domnul profesor.  umfle deconturile la fiecare drum şi prostie de acțiune pe care o face aici. 
Era simpatică Morărița. Venea împreună cu ea, în cursa de marțea  Nu  degeaba  îl  rugase  Lenuța,  contabila,  să  se  uite  prin  facturile  şi 
şi  plecau  tot  împreună  joia.  Minionă  şi  cam  instabilă,  parcă  tot  venea  chitanțele ei, că nu le mai dovedea ‐ bănet, nu glumă! 
peste el la curbele mai strânse, luate în viteză de şoferii mereu grăbiți ai  Acum, na! Să o ducă pe asta mică la Bucureşti... Dar la copii şi la 
microbuzelor.  Chicotea  şi  îşi  tot  cerea  scuze;  un  fel  de  „du‐te‐ncolo,  dascăli nu se gândeşte? Câți vor ajunge pe drumuri, numai pentru că i‐a 
vino‐ncoace, lasă‐mă şi nu‐mi da pace”. Vai de cozonacul ei, să ajungi tu,  căşunat  madamei  ăsteia  să  facă  din  Broboadă  mare  brânză?  Lui,  ca 
din  ditai  ziarista,  o  amărâtă  de  suplinitoare  la  țară...  Umbla  bârfa  că  nu  părinte şi cadru didactic, nu i se pare normal să smulgi copila din mediul în 
acceptase să se culce cu nu ştiu care ştab local, iar ăla o aranjase, ca tot  care  abia  s‐a  obişnuit,  şi  să  o  trimiți  după  cai  verzi  pe  pereți.  Liceu 
mârlanul refuzat. L‐a montat împotriva ei chiar pe Herman, inspectorul de  sportiv...  hm,  ştie  el  ce  înseamnă  asta.  Iar  fetița  de  abia  şi‐a  mai  revenit 
la învățământ. Chiar că decădere capitalistă, bine zicea lozinca asta de pe  după toate prin câte a trecut, biata de ea. Să suporți aşa ceva, la vârsta ei, 
dosul fumatului...  din partea unui tată alcoolic... Normal e să rămână aici, să învețe carte şi 
Madam  Curdeş...  mdeh!  Navetistă  de  lux,  cu  maşina  ei,  să se apuce pe urmă de o meserie cinstită. Vrea să bată şi mingea? N‐are 
împărțindu‐şi orele la clasă şi la casă. Că tot nu mai termina transformarea  decât să o bată aici cât pofteşte. Loc e destul. 
hardughiei bătrâneşti, moştenită de la bunici, în viloiul ăla care tot creşte.  Nu, nu...! Pentru binele ei, el votează contra. 
Şi acum, a dat colțul perdelei jerpelite de la geamul sălii profesorale şi tot   
trage  cu  ochiul  spre  curtea  ei,  plină  de  iarbă  şi  flori...  ieri  şi‐a  instalat  şi  Îi era foame... țigări nu mai avea. Joia este cea mai păcătoasă zi, 
parabolica. Zolotovici ştie prea bine că, fără casa asta, colega de sport nici  cu  două  ferestre.  Aşa  orar  cretin,  numai  tembelul  ăsta  de  matematică 
n‐ar  fi  călcat  pe  la  Fundul  Văii.  Ba,  încă,  şi  însoțită  suspect  de  des  de  putea să facă. Se dăduse pe lângă el, încercând să‐l convingă să o rezolve 
arhitectul  ăla  bărbos.  Ce‐i  trebuie  ei  încă  o  jumătate  de  normă?  Are  cumva.  Nimic.  Ba  da,  îi  făcea  curte.  Aşa‐i  trebuie,  dacă  nu  se  lăsase 
catedră  întreagă  la  Liceul  Pedagogic,  başca  orele  de  aerobic  la  cea  mai  „călcată” de marele Genică Pepenică, cel mai puternic afacerist din județ. 
fițoasă  sală  din  oraş.  Mai  face  şi  pe  nebuna  cu  prostiile  astea,  de  le  zice  „Naveta menține silueta”, o consolase colegul, când i se plânsese că ea nu 

 
48
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
mai rezistă pe drumuri, de dimineața până seara. Ce era să facă? Trebuia  de  alergat,  de  țopăit...  nu  mai  ştia  de  nimic.  Devenea  incandescentă. 
să  trăiască  din  ceva.  Ceva  cinstit.  Încă  îşi  permitea  luxul  ‐  naiba  ştie  cât.  Iradia bucuria mişcării, ambiția de a fi prima. 
Promisiunile cu angajarea pe la firme, făcute de unul şi altul, eşuaseră pe  ‐ Are vocație de învingătoare, îi declarase Minola Aspasiei Curdeş, 
linie. Absolventă de litere, română şi engleză ‐ cui îi trebuie? Ăia o vroiau  într‐o recreație. 
tot  pe  post  de  salteluță,  se  prindea  din  primele  5  minute  ale  interviului.  ‐ Ei... la vârsta asta, toți sunt iuți şi plini de energie. Să vedem mai 
„Program flexibil, muncă interesantă, lipsă de prejudecăți.” Mersi frumos.  târziu  cum  va  evolua.  Dumneata  eşti  tânără,  abia  la  începutul  profesiei, 
Pepenică măcar plătea bine. Alaltăieri noapte îi trimisese iarăşi un sms, că  dar ascultă‐mă pe mine... câte generații nu mi‐au trecut prin mână! 
încă o aşteaptă. Extenuată şi scârbită cum se simțea, cine ştie ce hotărâre  Avea  experiență  doamna  asta,  aşa  este.  Minola  îi  admira 
ar fi luat dacă... Cu foarte puține speranțe, Minola Moraru mai aştepta un  prestanța, eleganța, un farmec cert. S‐a mirat şi mai mult când a văzut‐o 
răspuns de la firma de publicitate ‐ singura care îi ceruse câteva precizări  doinind cu atâta patos, dar şi cu talent, la sfârşitul uneia dintre festivitățile 
la CV‐ul trimis pe mail. De aceea o bucurase perspectiva plecării Măriucăi,  acelea  cultural‐artistice  cu  care  se  mândrea  atâta.  Mulți  nu  o  vedeau  cu 
tot la Bucureşti. Coincidență? Dă, Doamne!  ochi buni, dar tânăra dăscăliță ştia prea bine de unde răsare, de obicei, o 
  asemenea antipatie... Şi femeile erau invidioase, eleganța Aspasiei stârnea 
Pe  fetiță  (Băsmăluța,  cum  îi  plăcea  ei  să  o  alinte)  o  ştia  de  puțin  multe grimase. Ea, însă, o admira – serios! Ştiuse să se afirme, să reziste 
timp. Cu aproape trei ani în urmă, scrisese despre cazul tatălui condamnat  cu zâmbetul pe buze tuturor potrivniciilor. La nevoie, să cadă în picioare. 
pentru  rele  tratamente  aplicate  minorului.  Lumea  vorbea  şi  despre  Poate că „acțiunile” cu care se mândrea atâta... n‐o fi fost mare lucru de 
perversiuni  sexuale  la  limita  incestului,  dar  astea  rămăseseră  doar  la  capul  lor.  Dar  măcar  făcea  ceva  pentru  copiii  ăştia,  nu‐i  lăsa  să  sprijine 
stadiul  speculațiilor  de  presă.  Nu  le  confirmase  nimeni  oficial.  Când  a  gardul,  fără  nicio  perspectivă.  Le  vorbea  despre  principiile  olimpice, 
găsit‐o pe Maria în clasă, la şcoala din Fundul Văii, făcuse legătura cu cazul  despre fair play în sport şi în viață, îi provoca să se manifeste, îi punea la 
şi o urmărise atent.  treabă. Se alegea şi dânsa cu unele  mici avantaje din toată tevatura? Cu 
Fetița  nu  părea  să  fi  păstrat  sechele  afective.  Cel  puțin  nu  şi  le  atât  mai  bine.  Cine  mai  face  astăzi  ceva  doar  de  amorul  artei? 
arăta. Era ascultătoare şi destul de reținută în manifestări. Dar, când era  Voluntariatul  e,  totuşi,  altceva  decât  munca  voluntară.  Foarte  bine  că  o 

 
49
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
trimite pe Băsmăluța să facă performanță, dacă e atât de promițătoare. Ar  ‐  Întâi,  nu  cred  că  trebuie  să  ne  simțim  atât  de  apăsați.  Din 
fi şi păcat să se piardă, rămânând aici, la păscut oile bunică‐sii. Săraca de  fericire, nu e vorba să fim noi cei care aprobă transferul. Asta se discută la 
ea, după câte i se întâmplaseră, uite că a avut noroc să fie văzută de cine  direcție, la inspectorat. Măcar să se ajungă până acolo. Deocamdată, am 
trebuie. Peste un an sau doi, ar fi fost prea târziu. Mai ales la sport, ştia şi  spus  să  ne  sfătuim  şi  să  decidem  împreună.  Repet:  împreună!  Eu  țin  la 
ea  că,  dacă  nu  o  iei  de  timpuriu  cu  pregătirea  profesionistă,  adio  mare  spiritul  de  echipă.  Să  hotărâm  dacă  e  cazul  să‐i  spunem  bunică‐sii  de 
performanță. Sigur că este de acord şi va vota pentru plecarea  Mariei la  această  problemă  apărută.  Fata  e  minoră...  Bătrâna  este  singura  care 
Bucureşti. Cum să te opui... să‐i frângi drumul?  exercită  acum  drepturile  de  tutore.  Ea  trebuie  să  semneze  cererea,  la  o 
  adică. 
Mai  întâi  şi‐a  dres  vocea.  Amuțise.  Cine  să  se  aştepte  la  una  ca  ‐ La două adici... He, heeee! 
asta?  Acum...  tot  greul  (adică  răspunderea)  cade  în  sarcina  ei.  Pfuuu!...  Zolotovici,  cu  bancurile  lui  tâmpite.  Deşi,  de  gândit  nu  gândeşte 
Smulge  o  țigară  din  pachetul  lui  Zolotovici.  Fumul  împins  cu  năduf  pe  întotdeauna aiurea. 
frumoasele  ei  nări  se  năpusteşte  direct  peste  muscoiul  care,  de  minute  ‐  Eu  m‐am  frământat,  sunt  sigură,  mai  mult  ca  voi.  Am  o  dublă 
bune, părea adormit în scrumiera slinoasă de sticlă, alături de un cotor de  responsabilitate, cred că vă dați seama de asta. 
măr  şi  restul  chiştoacelor.  Bâzâitul  lui  isteric  tensionează  şi  mai  abitir   
atmosfera  din  încăpere.  Umbrele  unei  lumini  incerte,  strecurate  pe  Are  dreptate.  Ca  întotdeauna,  de  altfel.  Se  gândise  cu  toată 
fereastra întredeschisă, strâmbă nefiresc chipurile din jurul mesei. Greu...  răspunderea:  ce  se  va  alege  de  Serbările  mişcării  dacă  şcoala  din  Fundul 
‐  V‐am  ascultat  cu  multă  atenție  pe  fiecare  dintre  voi.  Ce  să  mai  Văii,  aşa  mică  cum  e  ea,  se  desființează?  Tocmai  acum,  când  obținuse 
adaug eu?  nişte  fonduri  de  la  județ...  până  în  primăvară  îşi  termina  şi  casa...  avea 
S‐a făcut deja târziu. Matematicul îşi priveşte ostentativ ceasul, iar  unde să cazeze invitații... Alte condiții, nu se compară! 
Românica  zâmbeşte  inert...  naiba  ştie  pe  unde  i‐o  fi  umblând  mintea.   
Microbuzul cu care se deplasează cei doi stă să plece. În fine... o să‐i ducă  ‐ Pe de altă parte... şi fătuca asta. E bună, nimic de zis. Dar... poate 
ea, astăzi.  încă  prea  crudă,  mititica,  s‐o  arunci  prea  devreme  în  foc.  Eu  ştiu  ce 

 
50
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
înseamnă lot, cantonamente, deplasări pe la turnee... Îl mai ştiu şi pe cel  Râde  coclit,  aşa  cum  face  orice  mediocritate  când  i  se  pare  că  a 
care a cerut‐o. Parcă m‐aş teme puțin...  rostit  ceva  atât  de  deştept,  încât  ceilalți  nu  sunt  în  stare  să‐i  priceapă 
‐  Cum,  doamnă,  chiar  aşa?!  Miniona  s‐a  trezit  brusc  la  viață.  Ei,  subtilitatea. Nu reuşeşte decât să‐şi arate un fir scârbos de salivă, în colțul 
poftim... dacă până şi ea, după toate  câte le‐a pățit, se mai îndoieşte de  rânjetului întins peste dinții galbeni. Puahhh... 
chestiile nasoale... Sunt unii care chiar trăiesc degeaba pe lumea asta.  ‐ Ca să nu divagăm... eu cred că fata e bună, țin la ea... Tocmai de 
‐  Păi,  atunci,  chiar  că  e  mare  dandana,  colega.  Să  o  aruncăm  din  aceea, mi‐e frică... teribil  de frică, subliniez... să rup acum un vlăstar aşa 
lac în puț.... puț am zis... pe o cruzătură din asta, cu trecutul ei... Ne bate  de  plăpând  de  la  ultima  rădăcină  familiară  care  i‐a  mai  rămas.  Sau 
Cel de Sus. Zolotovici devenise patetic. Şi, desigur, responsabil!  familială, cum e corect, păpuşo? 
‐  Dar  nu  vă  gândiți  că  poate  tocmai  astfel  scapă  de  amintirile  Linişte.  Muscoiul  a  început  să  mişte  pe  pânza  roşie  a  mesei. 
traumatizante?  Sportul  căleşte,  maturizează...  nu?  Uite  doamna  Curdeş,  Deasupra  lui,  palma  profesorului  de  matematică  pare  un  adevărat 
ce personalitate interesantă!  instrument  al  destinului.  Izbeşte  fulgerător.  Bubuitor.  Eficient.  Linişte. 
Deşteapta!  Parcă  încape  comparație  între  ea  şi  Broboadă  dintr‐a  Fetița...? 
şasea... Vorbeşte gura fără ea. Sau, mai ştii?... O perie ca s‐o ia în maşină,  Las‐o.  N‐au  intrat  zilele  în  sac.  Şi  nici  voleiul  românesc  nu  stă 
să nu o prindă noaptea pe şosea, la autostop.  atârnat de Maria Broboadă de la Fundul Văii. Încă un an, doi... se va ocupa 
‐  Drăguțo,  tu  ai  dreptate.  Într‐un  fel.  Dacă  ai  avea  şi  mai  multă  de  ea,  o  va  forma  pe  îndelete,  temeinic.  Uite,  la  vară  o  să‐i  încredințeze 
experiență  de  viață...  Îți  mulțumesc  frumos  pentru  aprecierile  la  adresa  rolul  de  zeiță  a  sportului...  nu  ştie  precis  dacă  a  existat  vreuna  pe  acolo, 
mea  şi  tocmai  că  mă  străduiesc  să  fiu  la  înălțimea  lor...  să  nu  te  prin  Olimp,  care  să  se  ocupe  cu  aşa  ceva,  dar  legendele  se  mai  şi 
dezamăgesc. Cu domnul Zolotovici ştiu că n‐am nicio şansă.  inventează în ziua de azi. 
‐  Lăsați,  doamnă...  nu  mai  forțați  complimentul!  Ştiți  că  sunt  Daaa...  o  şi  vede  pe  Broboadă  înfăşurată  majestuos  în  perdeaua 
admiratorul  dumneavoastră  din  umbră.  Când  o  să  ies  eu  la  lumină,  va  aia  albă  de  la  living,  cu  care,  oricum,  nu  ştia  ce  să  facă.  Cum  umblă  ea 
avea de ce să fie gelos domnul Curdeş...  dreaptă, semeață, îi pune şi o torță în mână... Nu zău, cine o să mai fie ca 
  ea?

 
51
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 

ÎNTÂLNIREA 

 
52
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
În  sală  se  aude  un  zumzet  continuu.  Nu  e  numai  sistemul  de  demnitar,  este  renumit  pentru  pofta  cu  care  înfulecă  şi  pentru 
ventilație care ‐ culmea ‐ chiar funcționează. O agitație oarecum molcomă  imprecațiile  sonore  savuroase,  exprimând  încântarea‐i...  Cum  o  fi 
animă cei vreo sută şi ceva de participanți. Toți au primit invitații scrise la  prescriind, mâncăul ăsta jovial, regim alimentar unor pacienți? În fine... să 
eveniment.  Elegante,  pe  carton  lucios,  de  lux,  şi  cu  solicitarea  de  a  nu faci ce face popa ‐ dar nici doctorul. 
confirma  prezența:  r.s.v.p.  Ciudat  ‐  într‐o  lume  din  ce  în  ce  mai  Deocamdată,  nu  s‐au  terminat  discursurile  festive.  Se  laudă.  Se 
americanizată,  doldora  de  discount‐uri,  buyback‐uri,  sold‐uri,  free‐uri,  felicită. Se sporovăie. La rând este o oftalmoloagă înfiptă, care tocmai îşi 
cocktail‐uri  şi  PR  ‐  supraviețuieşte  acest  franțuzism  de  modă  veche:  relevă  meritele  profesionale.  Ton  sobru,  discurs  de  efect,  genul  „sunt 
répondez,  s’il  vous  plaît.  Ea  nu  s‐a  dat  niciodată  în  vânt  după  astfel  de  modestă,  dar  țin  să  se  ştie  asta”.  Trofeul  primit  pentru  „viața  dedicată 
mondenități ‐ pardon, reuniuni ştiințifice. Mai mult sau mai puțin... Ştiința  luminii ochilor noştri” o stimulează. Îl ridică în sus, arătându‐l fotografilor 
rămâne,  eventual,  pe  undeva,  prin  mape  şi  prospecte  viu  colorate  ‐  şi  cameramanilor  arondați  festivității.  Teofana  remarcă,  de  la  distanță, 
majoritatea promovând agresiv nişte medicamente pretins miraculoase. E  calitatea  cristalului;  dar,  şi  o  ciobitură  inestetică  în  lacul  ce  ornează 
de modă veche Teofana. Şi incorigibilă, pe deasupra. La cei 50 de ani, asta  manichiura  distinsei  colege.  O  ştie  de  prin  facultate;  fuseseră  colege  de 
e  ‐  alta  mama  nu  mai  face.  Consideră  sindrofiile  de  genul  ăsta  cam  serie. Atât şi nimic mai mult. Ea vede, încă, destul de bine; nu fusese cazul 
pierdere  de  vreme,  chiar  dacă  unii  găsesc  de  cuviință  să  le  raporteze  la  să‐şi depună obolul la prestigiosul soclu al doamnei profesor. Ce‐i drept, 
capitolul  „câştiguri”:  ba  o  relație,  ba  un  sponsor...  în  cel  mai  rău  caz,  nimerise  odată  la  gardă,  în  spitalul  pe  care  îl  manageriază  merituoasa 
câteva  cărți  de  vizită.  Başca  tratația  din  final:  sandviciuri  mici  şi  scumpe,  dedicată şi... Nu, nu se jucase cu pocnitorile şi nici nu‐i intrase vreo gâză în 
preparate exotice, şampanie fină. La acest punct din program, toți devin  ochi.  Doar  nişte  parfum,  din  pulverizatorul  ținut  aiurea,  căci  cu  umărul 
foarte  activi.  Ritmul  creşte,  tonurile  se  înalță,  zâmbetele  se  lărgesc,  ținea  telefonul  lipit  de  ureche.  Era  grăbită,  se  pregătea  să  ajungă  la  o 
paharele  se  ciocnesc.  Un  gastroenterolog  obez,  ditai  profesorul  întâlnire  oarecum  incertă  ‐  se  cam  temea,  dar  având,  totuşi,  o  anumită 
universitar  şi  ocupant,  de‐a  lungul  timpului,  a  numeroase  fotolii  de  miză... să‐i zicem personală. O ratase, fireşte. Stătuse, ca fraiera, la coadă, 

 
53
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
în  sala  de  aşteptare.  Apoi,  consult...  spălături...  comprese.  Cu  atât  se  deloc  sindrofia  decernării  premiilor  VIP,  dar...  nu  putuse  refuza  invitația 
alesese  de  pe  urma  cochetăriei  ei  precipitate  şi  neîndemânatice.  Asta  să  venerabilului  Călugăru,  un  bătrân  docent,  acum  pensionat,  aflat  şi  el  pe 
fie cea mai importantă pagubă. Mai rău era că nu se putea dezobişnui să  lista  laureaților.  Trebuia  să  aibă  fanii  lui.  Iar  Teofana  era  omul  potrivit  ‐ 
facă  mai  multe  lucruri  deodată...  să  deschidă  paranteze  peste  paranteze  politicoasă,  amabilă,  nu  foarte  vorbăreață.  Şi  deloc  doritoare  să  iasă  în 
în  activitatea  zilnică,  să  rezolve,  să  îmbunătățească.  Le  termina,  dar  cu  față,  să  facă  impresie.  Altfel  pricepută,  modestă,  serioasă...  chiar  prea 
efort, cu neplăcere, cu...  nici ea nu  mai ştie. Adevărul (deloc  confortabil,  serioasă.  Călugăru  o  boscorodea  şi  acum,  cu  năduf,  reproşându‐i  că  nu‐l 
dar tot adevăr) este că, obligată de împrejurările nu întotdeauna fericite ‐  ascultase. Adică nu se străduise să avanseze... să rămână în locul lui, şefă 
era eufemismul ei preferat ‐, se obişnuise să facă totul, cu mâna ei. Cine  de  clinică.  Nu  era  singurul.  Lumea  asta,  pe  care  ea  o  ocolea  cu  multă 
să o ajute? Adesea părea în întârziere, se precipita, dar izbutea, totuşi, să  reținere, limitându‐şi relațiile profesionale la strictul necesar, n‐o atrăgea 
fie  eficientă  şi  destul  de  punctuală.  Se  mai  înfuria,  mai  ceda  uneori  şi  deloc. Prea multe ambiții, glantz, interese şi ‐ mda, nu avea cum să evite 
rezervorul  de  lacrimi,  când  se  simțea  excedată...  Erau  momente  în  care  termenul  ‐  impostură.  Consuma  decent  (ducând  pe  picioare,  cum  se 
toate  obiectele  păreau  a  se  fi  coalizat  împotriva  ei,  punându‐i‐se  de‐a  spune) o anxietate fără leac, cauzată de sistemul în care se vedea obligată 
curmezişul.  Fireşte  că  nu  era  aşa.  Se  răcorea.  Îi  trecea.  Mergea  mai  să  funcționeze,  amestecând  jena  cu  revolta,  conştiința  cu  neputința.  „Tu 
departe.  îți faci treaba ‐ atât cât ține de tine. Mai departe...” Ăsta ar fi trebuit să fie 
  un sfat înțelept, cu care mai încerca Gelu, un prieten, să o încurajeze ‐ dar 
Telefoanele  mobile  sună  des,  pe  diverse  tonuri.  Oameni  ocupați,  nu  era  decât  cinic.  Orice  ai  fi  făcut,  totul  era  întârziat,  neglijat,  eronat, 
oameni  căutați.  „Numai  servitorii  pot  fi  chemați  oricând”  ‐  deviza  unei  invitând şi chiar încurajând delăsarea. Nu putea. Se consuma. „Tu îți umpli 
campanii  declanşate  în  Germania,  împotriva  folosirii  abuzive  a  micuțelor  singurătatea cu durerile altora şi cu bolile cronice ale sistemului. Zău că nu 
aparate‐de‐contact‐permanent‐cu‐lumea. Al ei e acolo, pe fundul poşetei.  merită.”  Ştia  asta,  dar  nu  putea  altfel.  Cochetase  cu  ideea  pensionării 
Câte un bip scurt, icnit, îi atrage atenția că e aproape descărcat. Tot de pe  anticipate  ‐  să  fugă,  să  nu  mai  audă,  să...  Aşa  cum  obişnuia  chiar  ea  să 
urma pacienților. A avut o zi!... Abia apucase să fugă, mult după sfârşitul  spună, în situațiile de risc, „să‐l mai lăsăm şi pe Dumnezeu să decidă”. N‐a 
jumătății  ei  de  normă  pe  secție,  aşa  cum  au  universitarii.  N‐o  atrăgea  reuşit. Soarta. Medicina însemnase, poate, împlinirea unei vocații. Cariera 

 
54
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
universitară? Mda... altceva. La vremea aceea, fusese singura soluție ca să  cardiolog.  Modestă,  serioasă,  la  locul  ei...  vorba  vine.  Prefera  să  stea 
nu  meargă  la  țară.  „Domnule  profesor...  aş  putea  să  dau  concurs  la  undeva, în umbră, mult sub locul care i s‐ar fi cuvenit. Deşi aveau studenți 
specialitatea  dumneavoastră?”  Coroiu  ridicase  din  umeri,  deloc  amabil.  comuni,  nu  se  intersectaseră  niciodată,  în  lumea  medicală,  până  când... 
Dar,  nici  ostil.  „Dă.”  Sec.  Parcă  chiar  agasat.  Ba  nu...  indiferent.  Adică  ‐  Of, Doamne! 
treaba ta. Pe el nu‐l încurca chestia asta. Însemna că nu avea nicio pilă de  Maică‐sa trebuia operată. Ceva neoplazic, nu era timp de pierdut. 
rezolvat. Fusese ceea ce se cheamă un om dintr‐o bucată, Bătrânul. Cam  Împlinise 70 de ani şi Teofana, fără a fi o prăpăstioasă, era conştientă că 
bolovănos din fire, dar cinstit şi cu acel bun simț țărănesc de care refuzase  fiecare  zi  contează.  Noroc  cu  chirurgul  ‐  un  alt  excelent  profesionist, 
să  se  lepede,  indiferent  cât  de  şef  ajunsese.  Şi  acum,  când  îşi  aduce  extrem  de  solicitat,  cu  operațiile  programate  pe  aproape  un  an  înainte. 
aminte,  se  roagă  pentru  sufletul  lui.  Învățase  multe  de  la  el.  Dar,  mai  Când  a  auzit  că  e  vorba  despre  mama  unei  colege,  n‐a  stat  pe  gânduri. 
presus  de  toate,  reținuse  acea  mândrie  profesională,  sobră,  de  neclintit:  Dar...  stupoare!  Analizele  preliminarii  ale  bolnavei  arătau  probleme 
„Măi,  oameni  buni,  clinica  asta  e  nivelul  cel  mai  înalt.  Alții  mai  buni  nu  cardiace majore, chiar grave. „Cu aşa ceva, eu nu risc... Dacă e cum scrie 
sunt.  Omul  vine  aici,  de  prin  cine  ştie  ce  colț  de  țară,  cu  speranța  că  aici,  se  duce  încă  din  anestezie,  nici  nu  ajunge  pe  masă.”,  îi  spusese, 
trebuie să se facă bine. Păi, dacă nici aici nu... atunci unde naiba, în altă  răspicat,  nemțeşte,  doctorul  Kluge.  Ce  să  facă?!  Rişti,  eventual,  când  e 
parte?”.  Avea  dreptate.  Când  te  uiți,  acum,  cât  dezinteres,  câtă  vorba  de  tine.  Altfel...  Mai  era  o  soluție  ‐  o  părere  alternativă.  Proba  B, 
superficialitate bântuie prin spitale... Mare lucru, se gândea Teofana, să fii  cum se spune la anti‐doping. Poate că, totuşi... Tot el a trimis‐o la Simona 
bolnav şi să dai peste cine trebuie. Ori, mai precis, să nu dai peste cine nu  Toghină. S‐a dus. Când a pătruns în cabinet, se învârtea pământul cu ea. 
trebuie! Diferență de nuanță, dar una esențială.  Mâna în care ținea dosarul cu investigații tremura, de nestăpânit. 
  ‐  Scuzați‐mă,  doamna  doctor...  Sunt  Teofana  Leca,  neurolog  la 
Aplauze.  Încă  o  laureată  se  apropia  de  microfon.  Deloc  clinica... 
triumfătoare. Nici înfiptă. Nici plină de importanță. Te şi miri cine şi‐a adus  I‐a  ieşit  în  întâmpinare:  amabilă,  înțelegătoare.  Musafira  încă  se 
aminte  să  se  încurce  cu  ea  la  o  ceremonie  pentru  care,  vedeai  de  la  o  bâlbâia  în  scuze  ‐  nu  se  vine  la  consult  fără  bolnav.  Ea  însăşi  nu  accepta 
poştă,  nu  era  făcută.  Teofana  o  ştie  pe  doctorița  Toghină  ‐  un  excelent  niciodată examinarea prin interpuşi... Acum... nu avea încotro. Oare o va 

 
55
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
înțelege? I‐a aşezat brațul pe după umeri şi a condus‐o, cu blândețe, spre  pericolul, mama, săraca... 
canapea.  S‐a  aşezat  alături  de  ea,  după  ce‐i  oferise  un  pahar  cu  suc.  De  ‐ Nu cred. Exclus! 
morcovi!  Şi‐a  muiat  buzele.  Nu‐i  plăcea,  nu  băuse  în  viața  ei,  indiferent  O spusese simplu, degajat... aproape triumfător. În orice caz, fără 
câtă vitamină A ar fi conținut carotenul... şi ce ten frumos i‐ar fi făcut. Uite  drept de apel, asta era limpede. Inițial, Teofana nu pricepuse. Pesemne că 
că  merge  şi  cu  pistrui.  Cardioloaga  era  micuță,  bondocuță  ‐  un  fel  de  s‐a albit la față. 
piculli doppuli...  nici nu‐i ajungeau picioarele pe pardoseală. Şi le legăna,  ‐  Nici  vorbă  de  aşa  ceva.  Mi  se  pare  superdiagnosticat.  Nu  vă 
ca un copil. Ale Teofanei erau reci şi țepene. Frica. Mai ştia câți duşmani  întreb  cine...  nici  nu  are  vreo  importanță  asta.  Mergeți  liniştită,  din 
avea  gazda  ei  printre  chirurgii  pe  cardio‐vascular.  „Păi,  noi  ce  rost  mai  punctul ăsta de vedere. 
avem pe lumea asta? Ce mai operăm?” Prea mulți pacienți le lua! Adică, le  A condus‐o la uşă, încurajând‐o sobru, dar sincer. Mama se afla pe 
spunea  că  nu  e  cazul  de  operație.  Verdictele  ei,  bine  cumpănite,  se  mâini  bune,  unul  ca  Kluge  chiar  nu  găseşti  pe  toate  drumurile.  I‐a  urat 
verificau în timp. Cine credea în ele... Iar oamenii, cei mai mulți dintre ei,  multă  sănătate  şi  a  rugat‐o  să  o  țină  şi  pe  ea  la  curent  cu  rezultatul 
se temeau de cuțit. Dar, şi de moarte.  operației. Amabilă, civilizată... Strângerea de mâna, din prag ‐ simțise asta 
Intimidată  şi  speriată,  neuroloaga  îşi  fixase  privirea  pe  mâinile  ‐ avusese în ea un ceva special: participare, grijă, susținere, compasiune. 
comice  ale  colegei.  Degete  tip  cremwurşti,  fără  nicio  podoabă.  Unghii  Teofana  plutea.  Parcă  se  rezolvaseră  toate.  Abia  după  câteva  minute, 
roase. O înțelegea. Toată copilăria şi adolescența, se luptase şi ea cu acest  revenind  cu  rezultatul  la  chirurg,  a  realizat  că  greul  abia  acum  începea. 
nărav  „de  concentrare”.  Se  dezvățase  doar  când  şi  Miranda,  fiică‐sa,  se  Greu, dar posibil. 
arăta  o  demnă  urmaşă  în  acest  sens.  Făcuseră  o  convenție,  dându‐se  pe  Nu  o  mai  sunase.  Graba,  uitarea...  mereu  apăreau  alte  priorități 
ea  drept  exemplu.  Reuşise.  Nu  era  cazul  să‐i  povestească.  Venise  pentru  de  rezolvat.  Sau,  cum  spunea  cineva:  „Pe  doctor  îl  suni  atunci  când  ți‐e 
cu  totul  altceva  la  ea.  O  uşoară  crispare...  A  răsucit  foaia  cu  rău,  nu  când  ți‐e  bine.”.  Ruşinos  dar,  cel  mai  adesea,  adevărat.  Însă,  în 
electrocardiograma pacientei nevăzută... Ronțăia, concentrată, una dintre  memoria ei afectivă, acea întâlnire ocupa un loc aparte. Îi mai venea câte 
unghiile de serviciu. Parcă acolo ar fi stat verdictul. Inima Teofanei bubuia,  un  pacient  care,  printre  alte  complicații,  trecuse  şi  prin  cabinetul 
din  creştet  până  în  călcâie.  Dacă  şi  această  specialistă  ar  fi  confirmat  doctoriței Toghină. Pe unul nu l‐a auzit să se plângă. Discuta despre ea, ca 

 
56
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
despre  o  bună  şi  veche  cunoştință.  Unii  o  întrebau  dacă  sunt  prietene.  Până  atunci,  o  mulțumea  să  ştie  că  există,  că  sunt  colege  şi  că, 
„Da... oarecum.” Poate, cam mult spus. Deşi încercase, nu a reuşit încă să  oricând... Uite că s‐a întâmplat. Acum... mai era puțin şi se termina. Adică 
se  dumirească  de  ce  o  atrăgea  personalitatea  atât  de  diferită  de  a  ei,  a  nu ‐ urma protocolul. Ce bine! Atunci îşi va lăsa la garderobă timiditatea 
Simonei Toghină. Culmea, cardioloaga ieşea din majoritatea standardelor  structurală şi se va duce la ea. De când aşteaptă momentul!... 
ei ‐ agitată, împrăştiată, generând o trepidație permanentă în jurul ființei   
sale.  Un  ton  apăsat,  cu  vocea  aceea,  ruginit  metalizată,  cum  au  Ufff...  era  leoarcă  de  transpirație.  A  simțit  abia  când,  reflex 
majoritatea  spanioloaicelor  ‐  emană  mai  multă  forță  decât  feminitate.  imposibil de controlat, îşi strânsese degetele în pumn ‐ felul ei discret de a 
Auzise  despre  devotamentul  ei  față  de  bolnavi  şi  o  admira  pentru  asta.  şi le roade. Rodion o ținea din scurt, reuşise s‐o dezvețe. „Orice bolnav se 
Certitudinile, însă, nu erau capitolul forte, şi nici favorit, al Teofanei. Dar  uită  direct  la  mâinile  tale.  Ce  impresie  îşi  face?”  Avea,  poate,  dreptate. 
cât  de  bine  îi  prinsese  atunci,  când  se  punea  problema  cu  mama...  Deşi  Şi... la ce‐i folosise? 
reluase mental, de multe ori, amănuntele acelei întâlniri, neuroloaga n‐ar  Trosc. Poşeta ca un sac, zornăind din maldărul de pixuri, ochelari, 
fi putut să spună ce anume a atras‐o spre colega ei. Erau atât de diferite...  bombonele  Tic  Tac,  parafă,  chei  şi  multe  alte  nimicuri,  căzuse  cu  o 
dar  simțea  că,  sub  toate  aceste  evidențe,  exista  un  ceva  mai  adânc,  mai  bufnitură zglobie de pe spătarul scaunului unde o atârnase. Ca de obicei, 
important,  prin  care  intrau  în  rezonanță  ‐  de  asta  e  sigură.  Deşi...  n‐ar  apăruse  în  ultimul  moment.  Avusese  un  caz  greu...  nu  mai  credea  că 
trebui să fie. Oamenii îți pot oferi atâtea surprize! Era una dintre puținele  ajunge.  Nici  nu  ținea  neapărat,  doar  că...  apucase  să  promită.  Cei  de  la 
certitudini  cu  care  se  înarmase  ca  să  facă  față.  Odată  şi  odată,  într‐un  firmă,  organizatorii,  insistaseră  până  la  limita  eleganței...  de  care,  altfel, 
moment  anumit,  sau  poate  doar  aşa...  cum  îți  vine  dintr‐odată  să  răsufli  făceau  mare  caz.  N‐a  avut  cum  să‐i  refuze  ‐  depindea  adesea  de  ei.  O 
adânc şi să scapi de o presiune care îți bântuie, pe dinăuntru, toată ființa,  carte,  un  medicament  mai  greu  de  găsit...  atât.  Declina,  politicos, 
s‐ar  putea  să  apară  brusc  revelația.  Şi  să  înțeleagă  atunci  ce  alchimie  sponsorizările  pe  la  congrese  în  străinătate.  După  aventura  de  la  Rio  de 
secretă  a  gândurilor,  a  sentimentelor...  a  sufletului  ei  zbuciumat  şi  Janeiro... I‐a ajuns. Nici n‐o trăgea ața, nici timp nu avea. Mai ales de când 
contorsionat, plin de bătături vechi şi de cicatrici fără leac, comunică de la  rămăsese singură, cu Andrei ‐ un adolescent, dar tot copil, până la urmă... 
distanță, indefinibil dar inevitabil, cu Simona Toghină.  copilul  ei.  Îi  ajungea  internetul  ‐  găseai  acolo  tot:  cazuistică,  cercetări, 

 
57
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
rapoarte,  articole.  Numai  un  soț  nu‐şi  găsea.  Asta  era  cel  mai  greu.  să‐l  ierte,  îl  examinase  minuțios,  ca  la  carte,  înainte  de  plecarea  aia 
Niciodată nu fusese o maestră a comunicării. Nu se dovedise capabilă... de  blestemată, la Rio. Perfect. Şi...? Într‐o bună zi (dacă asta putea fi bună...), 
fapt,  n‐o  interesau  rețetele  de  succes.  Ce‐i  drept,  nici  nu  se  străduise  în  imediat  ce  se  întorsese  din  Brazilia,  s‐a  trezit  cu  vecinul  Săndel  la  uşă.  Îl 
direcția asta. Se uita cu multe rezerve la tot felul de cărți cu pretenția că  evita  de  când...  în  fine,  fusese  beat,  deşi,  pentru  ea,  asta  nu  înseamnă 
te  învață  aşa  ceva.  I  se  păreau,  toate,  nişte  prostii.  Îi  ajungea  să  se  nicidecum o circumstanța atenuantă. L‐a văzut prin vizor; nici nu vroia să‐i 
înțeleagă cu studenții ei, cu pacienții. Prietenele erau doar două şi cam la  deschidă. Ăla insista, îşi fixase degetul pe butonul soneriei. Când a răsucit 
fel  de  tracasate.  N‐aveau  timp  de  trăncănit.  Se  mulțumeau  cu  câte  un  cheile, era bombă ‐ hotărâtă să‐l ia la goană, să cheme poliția să... „Soțul 
telefon,  din  timp  în  timp...  Sau  mai  primea  un  bilet,  de  la  câte  una,  prin  dumneavoastră  nu  mai  e.”  Infarct!  În  stradă,  la  câteva  sute  de  metri  de 
intermediul  vreunui  bolnav  recomandat.  Fiu‐său  o  bătea  la  cap:  „Uite  la  casă... cumplit. Peste durere se suprapuneau remuşcările. Nu cumva...? Se 
astea, din Totul despre sex. Ce dracu’? Doar nu s‐o fi muncind mai mult în  sfătuise,  apoi,  cu  alți  colegi,  le  arătase  rezultatele  investigațiilor  ‐  nimic. 
România decât în America!? Mai ieşi şi tu... mai puneți țara la cale, ceva...  „Atunci a fost să fie... când i s‐a stins lumânarea.”, vorba bunică‐sii. 
Tot  numai  boală,  moarte...?  De  inima  ta  cine  să  se  mai  ocupe?”.  A   
priceput.  Sau...  poate  vroia  să  mai  rămână  de  capul  lui,  cu  toată  casa  la  Şi cu profesorul Kluge lucra de mult. Cât era neamțul de aspru, de 
dispoziție? Aşa‐i la vârsta asta. Ba nu! Avea încredere în el, nu face prostii.  pretențios şi de precis, pentru ea avea o slăbiciune aparte. Nu‐i ieşea din 
Prostii mari, că restul... aşa sunt tinerii, mai necopți. În fond, are dreptate  vorbă. Adică din diagnostic, fireşte. O întreba ca la anchetă, întorcea cazul 
‐ să mai scoată şi ea capul în lume, s‐o mai vadă oamenii nu doar în halat  pe toate părțile, se înfuria... dar sfârşea capitulând în fața concluziilor ei. 
alb şi cu stetoscopul de gât.  Atunci,  după  ce  ea  îşi  dăduse  avizul  pentru  operație,  s‐a  trezit  cu  un 
Pe  neuroloagă  a  remarcat‐o  în  ultimul  moment,  după  ce‐şi  luase  telefon de la el pe la 2 noaptea. „Măi, Inimioară, tu chiar eşti sigură? Uite 
aşa‐zisul  premiu.  Aşezată  la  extremitatea  opusă  a  sălii,  şi  cu  vreo  două  de  ce  mă  tem  eu...”  Spre  deosebire  de  mulți  alți  confrați,  ăstuia  chiar  îi 
rânduri  în  fața  ei.  Era  îmbrăcată  în  negru.  Să  fie  doliu?  Posibil.  Asta  păsa ce se alegea de pacientul operat. S‐au contrazis aproape un ceas. Nu 
însemna că.... Aha. De aceea n‐o mai sunase atunci, după... Săraca! Dacă  mai  putuse  să  adoarmă,  după  aceea.  A  mai  deschis  internetul...  şi‐a 
nici ea nu ştie cum e când pierzi pe cineva apropiat... Pe Rodion, Dumezeu  scormonit prin memorie... După acea noapte, s‐a ales cu un panarițiu urât 

 
58
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
la degetul mare ‐ ăla fusese „de gardă”.  crea  impresia  neplăcută  de  indiscreție.  Cum  de‐o  fi  venit  tocmai  aici,  în 
Teofana  ‐  nume  de  călugăriță.  Îl  reținuse.  Găsea  că‐i  vine  bine;  foşgăiala  asta,  galantă?  E  limpede  că  nu  se  simte  nemaipomenit  de 
adică  i  se  potriveşte.  O  impresionase  atunci,  când  venise  la  ea  pentru  formidabil  printre  aceşti  confrați  zâmbitori.  Deşi  lasă  impresia  că 
verdict ‐ disperată, dar totuşi reținută, controlată. Situația bolnavei părea  urmăreşte cu atenție maldărul de vorbe elogioase şi ‐ chipurile ‐ de duh, 
fără  ieşire.  Să  se  fi  înşelat  ea,  pe  analizele  înfățişate?!  Nnnn...  uu.  I‐ar  fi  nu zâmbeşte deloc. Ce, doamne iartă‐mă, să te amuze în noianul ăsta de 
reproşat‐o  Kluge,  el  nu  se  juca.  Şi  nici  nu  se  jena.  Probabil  că  se  veselie artificială, cu glumițe à la Brenciu, asezonate cu muzică săltăreață, 
întâmplase după... în operație. Sau mai târziu... eventual metastaze, ceva.  în  care  diatribele  fulgeră  printre  reflectoare  şi  cameramani?  Teofana  stă 
Altceva. De câteva ori se tot gândise la acea întâlnire ciudată, cu sufletul la  acolo, în scaun, privind fix la prezidiu. De pe locul ei, cardioloaga nu poate 
gură... Două femei, prinse la înghesuială, cu moartea prin preajmă ‐ ca în  decât  să‐şi  închipuie  figura  imobilă,  amestecând  politețea  cu  reținerea 
orice spital. Apoi... alte cazuri. Alți bolnavi. I‐ar fi plăcut şi ar fi putut să fie  discret  afişată.  Se  simte  izolarea,  inaderența  demnă,  stăpânită.  Spre 
prietene,  simțea  asta.  Aşa,  ca  pe  o  certitudine  care  vine  dinăuntru,  şi  deosebire  de  ea,  care  se  tot  foieşte  pe  scaun.  Aici,  în  sală,  există  două 
căreia  nu  i  te  poți  opune.  Ciudat...  Nu  ştia  aproape  nimic  despre  ea.  Pe  persoane  ‐  ea  şi  cealaltă  ‐  care  nu  fac  parte  din  decor.  Nu  şi‐au  dorit  să 
internet  nu‐i  găsise  decât  datele  profesionale,  lucrările...  şi  câteva  ajungă aici şi nici nu se simt bine... dar au cedat, mai mult ca sigur, unor 
referințe  elogioase  din  partea  unor  bolnavi  pe  care  doctorița  Leca  îi  presiuni. Simte o ciudată satisfacție... o stare de confort. Mare lucru, să nu 
tratase. Deşi... cardioloaga nu prea credea în poveşti de soiul ăsta ‐ destui  te  simți  singură  într‐o  asemenea  masă  de  oameni.  Ah,  dacă  neuroloaga 
confrați  de‐ai  ei  apelau  la  asemenea  josnicii  din  astea  spre  a  se  lăuda  şi  şi‐ar întoarce privirea... De unde...? Spatele drept, cu umerii traşi înapoi, 
a‐şi face reclamă. Dar una ca neuroloaga ‐ exclus să se preteze la aşa ceva.  pare  imobil.  Părul,  strâns  fără  pretenții  la  spate,  subliniază  ținuta  zveltă, 
Ar fi băgat mâna‐n foc pentru femeia asta, tăcută, elegantă, misterioasă.  dar  şi  lipsa  oricăror  fasoane  zise  de  înfrumusețare.  Da,  dacă  e  în  doliu... 
Oare  o  fi  ştiind  să  râdă,  să  se  bucure?  Îi  răsărise,  din  adâncul  memoriei,  deşi negrul o prinde bine. Stai! Aşteptările ei încep să... Formidabil! Capul 
Doamna  T  ‐  da,  are  ceva  din  cum  şi‐o  imaginase  pe  eroina  lui  Camil  frumos,  cu  linii  fine,  distinse,  începe  să  se  răsucească  spre  stânga... 
Petrescu. Atâta cât e ea în stare să observe şi să priceapă, pare o persoană  Telepatie?!  Simona  începe  să  se  scuture,  la  rândul  ei,  în  căutarea  unei 
retrasă,  singuratică.  Din  locul  în  care  s‐a  aşezat,  o  poate  analiza,  fără  a  poziții  mai  „de  lume”.  Gest  automat:  mâinile  sunt  ascunse  sub  buchetul 

 
59
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
de flori pe care le primise odată cu figurina din cristal. Îşi aduce aminte că  prăpădit, cumva, se bagă într‐o situație şi mai penibilă. În specialitatea ei, 
tot n‐a mai ajuns la coafor, să‐i mai descâlcească puțin lațele astea crețe.  e obişnuită să facă frecvent față unor asemenea veşti. Dar acum, e ultimul 
Dacă  nici  la  aşa  o  ocazie...  nimeni  nu  e  vinovat,  în  afara  ei.  Zâmbetul  e  lucru  pe  care  şi  l‐ar  dori.  Intuiția  ei  nu  prea  dă  greş.  Simte  că  va  găsi,  în 
pregătit,  măcar  ăsta  ‐  gata  să  pornească  spre  țintă.  Acum...  Nici  vorbă!  această  pacientă‐colegă,  prietena  pe  care  şi‐o  doreşte  de  atâta  timp. 
Mişcarea  se  taie,  dezamăgitor,  la  jumătatea  cursei  aşteptate.  Păcat.  Aceeaşi  generație,  aceeaşi  profesie...  Pare  un  om  sensibil,  poate  mai  ies 
Trebuie  să  se  mulțumească  cu  un  semi‐profil.  Atenția  Teofanei  Leca  îi  împreună  pe  la  câte  vreun  spectacol...  Un  concert  la  Ateneu...  Chiar  cu 
revine tânărului aşezat lângă ea ‐ să fie vreun student? Ia te uită: o credea  soțul, de ce nu? Deşi... S‐ar putea să fie un tip mai închis, mai retras. Ca 
singură.  Acum,  miza  s‐a  dublat.  Puştiul  se  tot  foise,  nerăbdător  şi  agasat  majoritatea bărbaților. Ba nu, mai sunt şi fustangii, şi țuicari, şi... Putea s‐o 
de spectacolul din jur, având mereu ceva de comentat. Îl observase, i se  însoțească la festivitatea asta care... uf, nu se mai termină odată! Ia uite‐l 
părea  cunoscut...  L‐o  fi  avut  pe  la  curs  sau  era  vreun  reprezentant  pe Gomoiu cum salivează, deja, trăgând cu ochiu' la „bucatele alese” din 
medical,  din  cei  care  bântuiau  prin  cabinete  cu  tot  felul  de  oferte  fundul sălii! Îi părea rău, acum, că nu reținuse dacă avea verighetă, când a 
medicamentoase?  S‐a  lămurit  ‐  asemănarea  filială  era  evidentă.  Ce  fost la ea. Parcă nu... Şi ce dacă? Ea nu purta, şi acum, verigheta? 
chestie...  O  invidiază  pe  neuroloagă.  Ea,  una,  s‐ar  fi  izbit  de  un  refuz  Deschide  poşeta  şi  scotoceşte  după  o  carte  de  vizită.  Nu.  Prea 
desăvârşit din partea lui Andrei, dacă l‐ar fi rugat să o însoțească la aşa o  prețios.  Mai  bine  să  se  ducă  spre  ea,  cu  mâna  întinsă.  Dacă‐i  iese  şi  un 
ceremonie.  zâmbet... Asta‐i cel mai greu, pentru ea. Poate să arate ceva mai degrabă 
Se  uită,  pentru  prima  oară,  la  ceas.  Sosită  în  ultima  clipă,  nu  caraghios. Of, Doamne... ce probleme prosteşti o frământă! Nici dacă s‐ar 
apucase  să  ia  mapa  cu  programul  manifestării.  Dar...  nu  poate  să  mai  întâlni cu un bărbat nu şi‐ar face atâtea griji. Şi atunci...? Vine un moment 
dureze mult. Ce bine! Îşi face planul cum se va duce spre doctorița Leca.  când îți dai seama... aşa, ca un fel de revelație. Oftează. Înțelege cât e de 
Aoleu!...  Oare  trebuie  să  înceapă  cu  condoleanțe?  Niciodată  nu  s‐a  singură. Şi cât nu‐i place. Că o doare. Şi că n‐ar mai vrea să... Dar... mereu 
împăcat  cu  formularea  asta,  stupidă.  Şi,  dacă  nici  ea  nu  a  mai  avut  ocupată,  stresată,  înghesuită  de  probleme...  Sunt  zile  când  ajunge  să 
ocazia... Nu. Mai bine n‐o întreabă cum s‐a rezolvat cu mama... În cazul că  răspundă la peste o sută de telefoane. Andrei i‐a explicat că e dreptul ei 
e‐n regulă, femeia s‐ar simți prost că n‐a mai căutat‐o, să‐i spună. Dacă s‐a  să‐şi închidă telefonul. „Numai servitorii...” O fi... dar nu se simte‐n stare. 

 
60
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Cum să nu răspunzi la un apel disperat ‐ chiar şi unul dintr‐o mie?! Să afli,   
pe  urmă,  că  tăcerea  ta...  confortul  tău,  poate  să  însemne  pentru  alții  o   
nenorocire,  uneori  ireversibilă?  Se  implică  prea  mult,  se  lasă  copleşită.   
Cum  i‐a  spus  şi  tanti  Lili,  mătuşa  ei  favorită:  „Mai  păstrează‐ți  sufletul  şi   
pentru tine! E bun, e frumos, nu zic... dar e păcat să‐l dai numai celorlalți,   
cât or fi ei de bolnavi.”. Nu asta era problema, are suflet mare. Iar mătuşa   
ştie asta. Îi rămâne destul şi pentru ea, şi pentru Andrei, şi pentru... Doar   
că... la ce‐i foloseşte? Tot pe drumuri,  tot cu emoții pentru alții... Numai   
pentru  alții!  O  fi  nobil,  generos,  de  admirat  ‐  dar  nu  e  de‐ajuns.  Asta  nu   
poate nimeni să priceapă mai bine ca ea. Poate, colega asta... Mai mult ca   
sigur că da! Flerul îi spune că, sigur...   
Când  i‐a  sunat  telefonul,  a  tresărit  ca  de  fiecare  dată.  Ba  nu  ‐   
acum  era  altceva.  O  deranja.  Era  hotărâtă  să  respingă  apelul.  Măcar  o   
dată.  Ei,  ce‐o  să  se  întâmple?  Doar  funcționează  garda,  azi  este  chiar  o   
fostă  rezidentă  de‐a  ei,  fată  excepțională,  de  toată  încrederea.  Pe  micul   
display al nesuferitului de aparat, numele lui Andrei clignotează alarmant.   
Ce‐o fi...? 
‐ Da?!.... Bine, vin imediat. Întinde‐l la orizontală şi... nu‐l mişti din 
loc. 
Zboară.  Noroc  că  se  aşezase  la  marginea  rândului.  Dacă  ăsta  se 
poate numi noroc... 
 

 
61
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

PRIETEN DRAG 

 
62
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ Vă rog…  damblagiu  care  chiar  a  murit  în  ziua  când  ‐  reținut  la  pat,  de  o  răceală 
Volumul  îi  tremura  uşor,  în  mână.  Ca  şi  vocea,  puțin.  Dacă  nici  banală, cu care se căptuşise pe 23 August, la primul cuplaj al sezonului de 
acum...  primăvară ‐ nu a mai prins Sportul popular; cu madam Nela, bişnițăreasa 
  care  îşi  „servea”  clienții  din  mahala  nu  doar  cu  legume  proaspete, 
Nu  se  cunoşteau  chiar  de‐o  viață.  Şi  totuşi...  se  adunaseră  ceva  procurate  numai  ea  ştia  cum  din  dosul  tejghelei  de  la  aprozar,  cu  țigări 
ani.  Aleodor  era  în  penultima  clasă  de  liceu  în  momentul  când  Radu  bulgăreşti  BT  sau  cu  lapte  proaspăt,  ci  şi  cu  Programul  Radio  TV,  o  altă 
Rădescu  debutase,  cu  adevărat  fulminant,  în  viața  literară.  Doamna  raritate în repertoriul extrem de limitat al ziarelor şi revistelor desfăcute 
Pavnoteanu,  formidabila  lor  profesoară  de  română,  le  atrăsese  atenția  acolo, la capătul tramvaiului 21. Dar şi cu venerabilul domn Bazilescu, un 
asupra acestui tânăr scriitor care, dacă era să o crezi pe cuvânt, „chiar are  fost al Sorbonei, al cazinourilor dar, mai apoi, şi al puşcăriilor comuniste, 
ceva de spus” când pune mâna pe condei. Şi cine s‐ar fi încumetat, în acel  atunci  când  veniseră  timpuri  noi.  Bătrânul  mai  înnobila  cinstita  coadă 
moment,  să  pună  la  îndoială  verdictele  blondei  dăscălițe?  În  niciun  caz  (pardon,  adunare!)  prin  cumpărarea  seniorială  a  unicului  Paris  Match, 
adolescentul  îndrăgostit,  fascinat  de  farmecul  ei.  Pentru  ea  se  înființa  o  sosit o dată pe lună. În celelalte trei săptămâni, ca să nu se afle „sus” că el 
dată  pe  săptămână,  de  la  5  dimineața,  în  fața  chioşcului  de  ziare;  să  fie  a rămas un incorigibil boier cosmopolit, lua la fel de unicul şi comunistul 
sigur  că  prinde  unul  din  cele  două  numere  de  România  literară  care  l’Humanité.  Cu  acelaşi  gest  dezinvolt  spre  seniorial  („hai,  treacă  de  la 
veneau, în fiecare joi, acolo, în cartierul de periferie, cu cişmele la colț de  mine!...”),  mulțumea  frumos  şi  arunca  moneda  de  3  lei  în  capacul  cutiei 
stradă, cu pavaj din bolovani de râu şi cu inscripții de genul „Aci vindem  de bomboane fondante în care coana Tanța îşi ținea mărunțişul, fără a se 
borş  proaspăt”  mâzgălite  stângaci  pe  o  bucată  de  carton  şi  atârnate  pe  obosi să‐i mai răspundă la urarea „Să fii sănătos, tataie!”. 
câte un stâlp din fața porții. El, liceanul arogant, mândru de matricola pe  Dependent înrăit, Aleodor înşfăca, lacom, revista. Făcea doi paşi şi 
care  scria  Liceul  Gheorghe  Lazăr  Bucureşti,  se  lăuda  că  fusese  vecin  cu  o deschidea, cu mâini tremurânde, ducându‐se glonț la pagina unde draga 
Arghezi  şi  nu  se  jena  să  stea  la  aceeaşi  coadă  cu  nea  Tănase,  rapidistul  de  Pav  semna,  săptămânal,  o  cronică  literară,  pe  care  junele  licean  o 

 
63
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
sorbea,  pur  şi  deloc  simplu,  însuşindu‐şi  necondiționat  judecățile  de  chiar  lângă  distinsul  oaspete,  să‐i  şoptească  numele  elevului),  pe  care  îl 
valoare  culese  de  acolo.  Era  epatat  de  eleganța  stilului,  de  subtilitatea  felicit şi îl aştept, cu interes, în familia noastră de literați.” 
argumentației  şi  de  limpezimea  verdictelor  exprimate.  Ajunsese  să  Elogiatul  se  înroşise.  Pe  un  scaun,  undeva  la  un  capăt  de  rând, 
memoreze rânduri întregi pe care le reda, apoi, cu o remarcabilă uşurință.  doamna  Pavnoteanu  zâmbea  enigmatic,  aducându‐şi  aminte  cum  îl 
Ori  de  câte  ori  avea  ocazia,  Idolul  blond  de  la  catedră  nu  ezita  să‐l  pusese  să  repete,  în  oglindă,  o  noapte  întreagă,  toată  intervenția.  Asta 
ironizeze ‐ ce‐i drept, destul de tandru, dar totuşi în fața clasei. Clasă de  după ce, în ziua precedentă, îi corectase fără jenă textul destul de stângaci 
uman,  plină  de  fete,  una  mai  viespe  ca  alta,  destule  fiind  lezate  de  lipsa  pe care i‐l prezentase spre consultare. 
cavalerismului cuvenit şi lor. Se simțeau răzbunate de înțepăturile profei,  Triumful din sala de festivități a liceului nu‐i fusese de bun augur 
pe  care  o  citau,  şi  ele,  ori  de  câte  ori  li  se  ivea  prilejul,  din  solidaritate  lui Aleodor. Un an şi jumătate mai târziu, emoțiile, dar şi unele pretenții 
feminină şi ‐ Aleodor era sigur de asta ‐ dintr‐un detestabil snobism.  fără acoperire, îl lăsaseră pe dinafara facultății unde ar fi dorit să studieze 
  critica  şi  istoria  literară.  Picase  la  admitere,  fără  pic  de  glorie.  A  urmat 
Ce mai... la cum se desfăşurau orele de română, cam toată lumea  armata, de care părinții ‐ deşi aveau posibilitatea ‐ nu au vrut nicicum să‐l 
era  convinsă  că  Aleodor  va  ajunge  un  critic  literar  rău,  snob  şi  acru.  scape. Trebuia, odată şi odată, să‐i vină mințile la cap. Să învețe serios, să 
Triumful  lui  deplin  se  consumase  atunci  când  teribilul  Radu  Rădescu,  în  intre la medicină şi să ajungă cineva. Stagiul militar a fost pentru el un soi 
calitate  de  vedetă  a  momentului,  venise  la  o  întâlnire  cu  tinerii  cititori  de  „clasa  a  XIII‐a  cu  prelungiri”.  Un  aranjament  discret  (singurul  la  care 
tocmai  în  liceul  lor,  prezență  de  care  distinsa  doamnă  Pavnoteanu  nu  taica‐său  se  arătase  dispus  să  contribuie  cu  relațiile  şi  banii  de  care 
putea fi, în niciun caz, străină. Atunci, la discuția pe marginea romanului  dispunea)  îl  declarase  „apt  necombatant”,  adică  bun  doar  să  omoare 
„Să  creşti  într‐un  cincinal  cât  în  patru  ani  şi  jumătate”,  Aleodor  ieşise  în  timpul prin cazarmă, lucrând la infirmerie şi bucurându‐se de posibilitatea 
evidență  cu  o  intervenție  plină  de  aplomb,  dar  şi  de  idei,  care  atrăsese  reabilitării  prin  studiu  aprofundat,  serios,  responsabil  al  manualelor  de 
remarca elogioasă a scriitorului. „Mi‐aş dori, sincer, să am parte de critici  anatomie şi fizică. Pe scriitorul lui preferat îl urmărea, cum s‐ar spune, din 
la  fel  de  avizați  şi  serioşi  cum  este  prietenul  nostru...  (făcuse  o  pauză,  camuflajul militar. Sub tratatul de anatomia şi fiziologia omului, „Ranga şi 
numai bună pentru ca directoarea liceului, aflată la prezidiul de pe scenă,  Exarcu”,  a  ținut  luni  de  zile,  ascuns  într‐o  învelitoare  făcută  din  ziar  cu 

 
64
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
chipul  zâmbitor  al  lui  Ceauşescu,  „Tricolor  ca  cerul  patriei”,  următorul  Aşternute  sobru  pe  cartonul  lucios,  de  culoare  alb‐crem,  trei  rânduri  şi 
roman al amicului Radu Rădescu, a cărui acțiune se desfăşura, culmea, în  jumătate.  Clar:  marele  scriitor  şi‐l  dorea  pe  el,  Aleodor  Ularu,  să‐i  fie 
lumea recruților. Luase asta ca pe o coincidență cu valoare premonitorie.  alături  la  evenimentul  lansării  celui  mai  recent  roman  al  său.  Se  temuse 
În timpul unei permisii, a trimis la aceeaşi Românie literară o intervenție  degeaba.  În  pofida  unor  bănuieli  de‐ale  lui,  uite  că  omul  avea  caracter, 
criticologică  cu  privire  la  calitățile  romanului.  De  frica  gradaților  care  îi  chiar dacă ajunsese o somitate. 
guvernau  existența,  a  avut  prudența  să  nu  o  semneze  cu  numele  lui,  ‐ Ce ți‐a venit să pui tocmai vechitura asta de cravată? Nu mai ai 
preferând  un  pseudonim  anagramat  Doru  Lura,  din  care  redactorul  20 de ani, să te îmbraci fantezi. Eşti om serios, ai un nume... o prestanță... 
însărcinat cu Poşta redacției, bănuind pesemne că avea de‐a face cu unul  Cecilia, nevastă‐sa, era gata de ceremonie. Nici ca ea, într‐o fustă 
care  se  teme  de  demascare,  a  preferat  să‐i  publice  doar  inițialele.  de  blugi  şi  cizme  cu  toc  jos.  Era  totuşi  o  festivitate.  Poate  că  are  puțină 
Frustrat,  a  resimțit  banala  operațiune  ca  pe  o  amputare  a  propriei  dreptate,  cravata  cu  dungi  țipătoare  şi  sacoul  homespun  se  purtau  cu 
personalități, a suferit şi şi‐a blestemat soarta, care nu‐l lăsa să‐şi afirme  aproape  40  de  ani  în  urmă.  „Scuze,  nu  am  găsit  o  tunică  tip  Mao  pe 
calitățile.  Două  luni  mai  târziu,  când  junele  scriitor  ceruse  azil  politic  în  măsura  mea”,  replicase  pe  atunci  Radu  Rădescu  unui  activist  zelos,  care 
Occident  şi  debutase  virulent  la  Europa  liberă,  avea  să‐i  mulțumească  încercase  să‐l  agreseze  pe  tema  ținutei  lui  „cam  prea  burgheze, 
cerului  pentru  pericolul  din  care  scăpase.  A  distrus  romanul  cu  migală.  tovarăşule!”.  Întâmplarea,  culeasă  din  folclorul  vremii,  acreditase  în 
Exemplarul a fost rupt în bucățele şi ars într‐un sterilizator de la infirmeria  rândul tinerilor intelectuali moda respectivă. Nu prea aveau ce să le facă, 
unde  admiratorul  lui  slujea  patria  printre  leucoplasturi,  sare  amară  şi  tot  de  la  marele  R.R.  preluaseră  tinerii  intelectuali  şi  tunsoarea  scurtă, 
purgative.  S‐a  temut,  până  în  ultima  zi  de  stagiu,  de  Costică  Gârneață,  gesturile  simple,  necenzurate  sau  contrafăcute,  ideile  îndrăznețe, 
CI‐stul  unității,  speriat  că  acesta  ar  putea  afla,  într‐un  fel  sau  altul,  de  majoritatea critice, afirmate cu aplomb. Ce mai... era un lider de generație 
simpatia lui pentru scriitorul‐trădător, dar a continuat să‐l admire în mare  greu de contestat şi mai greu de combătut. Ar fi trebuit să zică mersi când 
taină, interesându‐se printre cunoscuți, când se afla în câte o permisie, ce  au scăpat de el. 
a mai spus acesta la radioul interzis.   
Invitația  îi  tremura,  uşor,  în  mână.  Cum  să  nu  fii  emoționat?  Era târziu, trebuiau să pornească, dacă nu vroia să întârzie. Sigur, 

 
65
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
asemenea festivități nu încep niciodată la oră fixă. Mai ales în înghesuiala  punea problema să o treacă cineva, ba încă să‐i mai dea şi o diplomă de 
Târgului  de  carte,  unde  lumea  bună  se  fâțâie  de  colo  colo...  lansările  se  terminare.  Odată  absolventă,  tot  Aleodor  pusese  umărul  să  o  bage  ca 
suprapun, discursurile se cam repetă... reporterii aleargă, grăbiți, de la un  asistentă la catedra de kinetoterapie a Facultății de medicină. Cât chin!... 
stand la altul. Tocmai de aceea, e păcat să nu profiți de răgazul oferit, să  Insistase,  se  dăduse  peste  cap  să  o  convingă...  ea  era  pornită  să  se 
mai schimbi o vorbă cu omul... doar te‐a invitat personal, ca pe un prieten  angajeze,  nici  mai  mult  nici  mai  puțin,  decât  dansatoare  pe  un  vapor  de 
apropiat,  nu?  Cecilia  nu  este  de  aceeaşi  părere.  Sictirul  ei  trainic,  de  lux. Cum să accepți aşa ceva? „Dar tu... nu ai vrut să fii critic?!”, îl contrase 
necombătut,  îi spune că  toți au nevoie de îngrămădeală la stand, să dea  zăluda,  cu  tupeul  ei  fără  limite.  Abia  se  abținuse  Aleodor  să  nu  o 
bine, umple ecranul televizorului. Ei, da... Dar când au luat masa, la Capşa,  pocnească.  Norocul  ‐  dacă  ăsta  se  putea  numi  noroc  ‐  fusese  golanul  de 
cu  acelaşi  Radu  Rădescu,  i‐a  plăcut.  Înroşise  telefonul,  tot  povestind,  cui  Dicky, după care tocmai se dădea în vânt. Ăla ‐ fotbalist de mâna a şaptea 
vrei  şi  cui  nu  vrei,  cum  a  fost,  ce  ziceau  ceilalți  comeseni,  pe  cine  au  ‐ numai fițele erau de capul lui. Dacă i‐ar fi reuşit transferul la campioana 
bârfit... bla, bla...  Ciprului, se ducea şi Silvia pe vapor, căci la Nicosia începeau şi se terminau 
  croazierele.  Ufff...  fusese  greu  să  o  dea  pe  brazdă, dar  uite  că  avuseseră 
‐ Aia era cu totul altceva. O cină cu invitați aleşi pe sprânceană nu  noroc.  Derbedeul  ceruse  prea  mulți  bani,  impresarul  se  înfuriase  pe 
se compară cu o mondenitate din asta, de doi lei legătura.  pretențiile lui exagerate, ajunsese la o echipă din provincie unde, fireşte, 
Corect.  De  fapt,  erau  ‐  de  acum  ‐  bune  cunoştințe.  Atunci,  când  găsise  altă  fufă,  lăsând‐o  pe  fiică‐sa  abandonată,  deprimată  şi  sătulă  de 
colegul Marcu îi poftise vara trecuta la un garden‐party, acceptaseră fără  bărbați. Madam Marcu îi rezolvase, atunci, transferul cu doctorat cu tot, 
niciun  fel  de  entuziasm.  Endocrinologul  era  pisălog  şi  infatuat,  iar  de  la  Chişinău  la  Bucureşti.  Aşa  ajunseseră  în  bulibăşeala  pestriță  de  la 
nevastă‐sa  ‐  o  meliță  de  speriat.  Aveau  nevoie  de  ea,  totuşi,  pentru  Corbeanca, unde îşi aveau parveniții ăştia vila. Radu Rădescu fusese adus 
povestea  cu  admiterea  la  doctorat  a  Silviei,  fiica  lui  din  prima  căsătorie.  acolo de un jurnalist influent, mare grangur pe la o televiziune. Se punea 
Zăpăcita  ținuse  să  facă  musai  ANEFS‐ul,  credea  că  mişcarea  fizică  la  cale  decernarea  premiilor  revistei  VIP  şi  se  adunau,  cu  disperare, 
înseamnă în primul rând dans, singura îndeletnicire după care se dădea în  candidaturi.  Scriitorul  părea  destul  de  plictisit,  chiar  excedat  de  atenția 
vânt.  Noroc  cu  ulcerul  perforat  al  decanului  de  atunci,  altfel  nici  nu  se  care i se dădea de către colecția de țoape a lui madam Marcu. Tocmai îl 

 
66
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
chinuia o criză de stomac, astfel încât gastroenterologul era tot ce putea fi  curaj,  săvârşit  din  ipostaza  de  soldat  („În  fond,  unul  dintre  eroii 
mai  binevenit.  Atunci  ‐  când  a  fost  condus,  împreună  cu  ilustrul  pacient  dumneavoastră  necunoscuți...”)  când  cu  laudele  trimise  şi  publicate  la 
spre locul destinat consultației ‐ a avut ocazia Aleodor să vadă ce dormitor  Poşta  redacției.  Pentru  economia  mărturisirii,  nu  a  mai  pomenit  restul 
de  prost  gust  îşi  trăseseră  gazdele,  ceva  cu  tapet  de  mătase  roz,  amănuntelor. 
împopoțonat  cu  amoraşi,  pardoseală  de  marmură  roşie  şi  pat  circular.  „Ei poftim!... oftase scriitorul. Dacă aş fi ştiut, cu siguranță că v‐aş 
„Sper să nu mor într‐aşa un salon, doctore”, glumise scriitorul înainte de a  fi prins în „Tricolor ca cerul patriei”... Sunteți şi dumneavoastră, dacă nu 
se întinde pentru examinare. L‐a consultat cu toată atenția şi priceperea.  un erou, cel puțin un personaj. Ba, încă, unul remarcabil. Pe onoarea mea! 
Simptomele erau confuze, omul se văicărea fără rețineri, dar şi fără chef.  Nu am de ce să vă flatez gratuit.” Antispasticul îşi făcuse efectul, durerea 
Nu era deloc cooperant, părea doar sâcâit şi doritor să fie lăsat în pace. „E  dispăruse, dar doctorul i‐a dat cartea lui de vizită, invitându‐l la clinică, să 
şi  păcat  să  mori  cu  toate  analizele  perfecte”,  a  încercat  el  să  glumească,  epuizeze  investigațiile.  „Aleodor  Ularu...  vedeți?  Când  v‐am  spus  eu  că 
dar nu i‐a prea ieşit. Se vedea că‐i este frică, dar încerca să braveze. Din  aveți  ceva  de  personaj...  Sigur  că  vă  voi  căuta,  nu  găseşti  pe  toate 
anamneza  minuțioasă,  medicul  i‐a  descoperit  o  colită  pe  fond  de  stres,  drumurile, azi, oameni de bine dezinteresați...” 
dar  investigațiile  puteau  oferi  surprize.  I‐a  spus‐o.  Paloarea  care  i‐a  S‐au  despărțit  amical.  Entuziast,  doctorul  a  condus  aiurea,  cu 
invadat  chipul  încă  frumos,  rasat,  îi  arăta  lui  Aleodor  că,  sub  aerele  de  manevre  bruşte  şi  imprudențe  juvenile,  intrând  chiar  pe  contrasens  şi 
cinism galant, omul se teme. A profitat de ocazie să extindă discuția cu el,  făcând haz pe seama nevoii fireşti de a scăpa de constrângerile artificiale, 
conducând‐o  cu  abilitate  spre  trecut,  carieră,  operă.  I‐a  amintit,  cu  o  eliberându‐şi spiritul şi punând în valoare acele trăsături pe care le credea 
mândrie bine ținută în hățuri, de prima lor întâlnire, din sala de festivități  dispărute.  Până  acasă,  i‐a  împuiat  capul  nevesti‐sii  cu  personalitatea 
a  liceului  Lazăr.  Da,  îşi  aducea  aminte  de  „penibilitățile  pe  care  eram  scriitorului  său  preferat,  încântat  de  combinațiile  destinului  care  făcuse 
obligați  să  le  îndeplinim.  Activitate  obştească...  contactul  cu  masele  posibilă  această  întâlnire  „remarcabilă  pentru  mine  ca  personalitate”. 
despre  şi  pentru  care  scriam...  param‐pam‐pam.  Altfel  nu  primeai  nici  Extrem  de  surescitat,  sărind  de  la  amintiri  fragmentate  la  considerații 
împrumut de la Fondul literar, nici bilete la munte, nici paşaport.”. Flatat  personale  cu  caracter  filosofic,  aluneca  pe  panta  periculoasă  a  propriei 
de  aceste  mărturisiri,  Aleodor  i‐a  mărturisit,  cu  modestie,  actul  său  de  adulații,  balizată  cu  fel  de  fel  de  giumbuşlucuri  spirituale.  Amesteca 

 
67
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
dezinvolt cutare exprimare, prin care obținuse locul întâi la Olimpiada pe  vinovat  de  chestia  asta.  A  trecut  prin  toate  stările  posibile  ‐  de  la 
țară,  cu  mărturisirea  nostalgică  a  iubirii  adolescentine  pentru  doamna  nerăbdare la indignare, chiar la o furie bine mascată. Îşi beştelea pacienții 
Pavnoteanu…  care,  şi  ea, deşi  avea  pe  atunci  fix  dublul  vârstei  lui,  părea  nou‐veniți, subliniind aproape fără excepție tardivitatea prezentării lor la 
„cel  puțin  interesată”  de  farmecul  său  de  licean  emancipat.  Cât  îl  mai  medic.  Îi  acuza  de  inconştiență,  formula  prognoze  sumbre,  declinându‐şi 
bătuse  la  cap  să  nu  se  însoare  atât  de  tânăr  şi  câtă  dreptate  avusese!…  cu scepticism competența în a mai face ceva pentru sănătatea lor. Într‐o 
Obosită  şi  excedată,  nevastă‐sa  i‐a  acordat,  fără  niciun  fel  de  regret,  seară,  butonând  aiurea  telecomanda  televizorului,  a  dat  peste  scriitor, 
libertatea  unui  „monolog  aproape  interior”  lăsându‐l  singur  printre  intervievat  în  grabă  de  un  reporter  imberb,  cu  privire  la  suferințele 
perorațiile  de  pijama.  Ea  prefera  somnul  ca  variantă  de  salvare  pe  cont  îndurate  de  acesta  în  perioada  exilului  său  autoimpus.  Neatent  la 
propriu. I‐a sărit totuşi țandăra când el a trezit‐o, spre dimineață, ca să o  răspunsul dat, Aleodor îi examina inflexiunile vocii, aerul destul de plictisit 
consulte  în  privința  formei  de  adresare  pe  care  o  va  folosi  cu  scriitorul,  şi  cearcănele  pe  care  le  vedea  pentru  prima  dată,  supunându‐l  unui 
atunci când acesta va apărea la cabinet, pentru consultația promisă  consult sui generis cu rezultate, desigur, deloc optimiste. În seara aceea, a 
‐ Oare să‐i spun „prietene”... Sau maestre? Totuşi, între „domnul  luat  din  raft  „Tricolor  ca  cerul  patriei”,  romanul  care  îi  îndulcise  chinul 
meu” şi „dragul meu” este o diferență. Tu ce crezi, pot să mă încumet?...  milităriei,  l‐a  răsfoit  plictisit  şi  l‐a  aruncat  repede,  ajungând  la  concluzia 
Doar ştii că nu suport niciodată să fiu...  sălcie  că  „nu  prea  mai  rezistă  vremurilor  proza  asta...  aşa  se  întâmplă 
‐  Ba  eşti...  eşti!,  mormăise  Cecilia,  întorcându‐se  pe  partea  întotdeauna  cu  creațiile  dacă  nu  conjuncturale,  categoric  marcate  de 
cealaltă şi continuând în gând: „şi pisălog, şi închipuit şi...”.  momentul istoric şi supuse fatidicei şi inevitabilei perisabilități”. 
Câteva  săptămâni  după  acel  memorabil  eveniment  monden,  A consemnat asta în jurnalul său, ajuns la al paisprezecela volum. 
Aleodor  aşteptase  să  fie  sunat  de  către  idolul  lui  suferind.  Zadarnic.  După care, cedând impulsului de a se confrunta dureros cu timpul, a scos 
Telefonul  îl  agasa  ca  de  obicei,  pacienții  căutându‐l  cu  insistența  şi  şi  a  recitit  notațiile  ample  din  perioada  liceului,  întâlnirea  de  pomină  cu 
problemele  obişnuite.  La  început,  îşi  controla  tonul,  răspunzând  cu  o  R.R.‐  ul,  din  sala  de  festivități,  impresia  reciproc  favorabilă,  discursul  pe 
amabilitate neobişnuită, evident forțată. Cum afla că nu este R.R.‐ul, cum  care îl ținuse. Purtat de vălmăşagul gândurilor, a regretat amarnic soarta 
devenea  acru  şi  autoritar,  de  parcă  bolnavul  respectiv  ar  fi  fost  direct  nedreaptă,  care  îl  aruncase  pe  o  orbită,  poate  mai  confortabilă,  dar 

 
68
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
categoric  marginală,  în  pofida  vieții  materiale  îndestulate  pe  care  i‐o  sfârşitul  programului.  Vor  avea  destul  timp,  dacă  se  vor  lungi...  eventual 
oferise  la  schimb.  „Doar  că  pe  mine  nu  m‐a  întrebat  nimeni,  niciodată,  cu  ceva  poveşti  extra‐medicale.  Dimineața,  în  timp  ce  se  bărbierea  în 
dacă  sunt  de  acord  cu  o  asemenea  tranzacție.”,  s‐a  lamentat  el  patetic.  oglindă,  s‐a  gândit  şi  la  un  local  cochet  unde  să‐l  invite  la  dejun  după... 
„Nu  am  fost...  cum  nu  sunt  nici  acum.”  Era  convins  că,  dacă  i‐ar  fi  ieşit  Aiurea. Omul lui întârzia, punându‐i mai întâi răbdarea, apoi şi orgoliul la 
planurile aşa cum şi le dorea în tinerețe, astăzi ar fi fost un critic respectat  grea încercare. Nici telefon de scuze... nimic. După trei sferturi academice, 
şi  temut,  titular  al  unei  rubrici‐eveniment  la  o  televiziune  importantă,  a plecat furios, încuind în grabă uşa cabinetului şi luând‐o pe scara de din 
poate chiar patron de editură sau casă de producție... De multe se putea  dos a pavilionului ‐ nu care cumva să se întâlnească în drum cu nesimțitul 
îndoi Aleodor, dar în niciun caz de propria‐i vocație.  de Rădescu. Ei, drăcie, dar cu cine credea el că are de‐a face? 
Scriitorul reapăruse după câteva luni bune, atunci când Aleodor se  A  doua  zi,  aflase  de  la  asistenta  şefă  că  tipul  sosise,  agitat,  după 
credea cu desăvârşire uitat. Un telefon în miezul zilei, pe care doctorul l‐a  mai  bine  de  o  oră.  Bătuse  în  uşa  încuiată  a  cabinetului,  din  ce  în  ce  mai 
respins  fără  să  se  uite,  căci  tocmai  era  ocupat  cu  rezultatele  complicate  energic şi, fireşte, mai nemulțumit. Făcuse un fel de anchetă prin preajmă, 
ale unei ecografii. Câteva ceasuri mai târziu, când apelul a revenit, şi‐a dat  susținând că avea o programare făcută la domnul conferențiar. „Credeam 
seama  cine  îl  caută,  căci  ştia  pe  dinafară  numărul  aşteptat.  A  tras  aer  în  că  suntem  oameni  serioşi...”,  oftase  el,  plin  de  năduf,  apoi  întrebase 
piept, şi‐a scos din repertoriu cea mai  plictisită voce şi a răspuns agasat.  portarul până la ce oră lucrează, de obicei, medicii din acest spital. I s‐au 
S‐a făcut că nu‐şi aduce imediat aminte cine este Radu Rădescu.  oferit serviciile de la camera de gardă, dar nici nu a vrut să audă. 
‐  Scriitorul  dumneavoastră  preferat,  s‐a  grăbit  să  adauge  Aleodor  l‐a  auzit  după  alte  vreo  câteva  zile.  Tot  la  telefon.  Cu 
apelantul,  cu  aceeaşi  siguranță  de  sine,  îndulcită  însă  de  acea  inflexiune  regret  (nu  scuze!)  pentru  „malentendu”‐ul  care  le  zădărnicise  întâlnirea 
familiară, care lăsa să treacă şi omul, nu doar calitatea oficială.  fixată... fireşte, fusese reținut oficial în altă parte. Pe scurt, când putea să 
‐ Aaaa... da, a răspuns ceva mai blând. Ştiți, urechea muzicală nu  mai vină? 
reprezintă unul dintre atuurile cu care să mă pot mândri. Cu ce vă pot fi  ‐  ...  Mâine  nu.  Am  deja  agenda  plină.  Poimâine  ați  putea, 
de folos, dragă maestre?  eventual?  Dar  nu  a  mai  aşteptat  confirmarea,  sărind  cu  o  spontaneitate 
Evident, cu un serviciu medical. Îi fixase o oră pentru a doua zi, la  perfect  simulată.  A,  pardon,  poimâine  nu  sunt  la  spital...  uitasem.  Sunt 

 
69
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
obligat  să  particip  la  o  reuniune  ştiințifică  importantă.  Aşa  că...  lunea  era în stare. L‐a examinat minuțios, a formulat ipoteze, i‐a prescris analize 
viitoare ar fi cel mai bine. Din câte am înțeles, nu este ceva foarte urgent,  sofisticate ‐ totul pentru un diagnostic exact şi o vindecare rapidă. Nu era 
nu?  simplu.  Din  dosarul  medical  pe  care  i  l‐a  prezentat,  s‐a  lămurit  că  ditai 
Ce  era  să  zică?  A  acceptat,  chiar  dacă  fără  entuziasm.  Şi‐au  luat  scriitorul  fusese  examinat,  ocazional,  de  către  nişte  mediocrități 
rămas bun aproape amical. Doctorul s‐a felicitat apoi pentru că rezistase  quasi‐necunoscute, dar cu pretenții: Kluge, Toghină, Leca. Hmm... el, unul, 
tentației  de  a‐i  comunica  orarul  de  lucru  al  personalului  medical  din  nu dădea două parale pe aşa confrați. Aici trebuia seriozitate, experiență, 
clinică. Era convins că maestrul băgase la cap şi că, dacă nu se răzgândeşte  intuiție...  Nu  mofturi  şi  ifose.  De  la  cabinet,  au  plecat  la  un  restaurant 
sau (Doamne fereşte!) nu moare până atunci, va fi punctual.  scump. Au mâncat şi au sporovăit despre lumea literară, despre romanele 
Avusese perfectă dreptate. Ba chiar, mai mult decât atât. Cu vreo  scrise şi cele plănuite. Amintiri, considerații estetice... alese din repertoriul 
zece minute înainte de ora fixată, se trezise sunat de către şefa de cabinet  bogat al unui „profesionist al vindecării trupului, pentru care arta rămâne, 
a  ministrului  culturii.  Cu  toată  deferența,  femeia  l‐a  anunțat  că  scriitorul  orice  ar  fi,  o  veritabilă  violon  d’Ingres”,  cum  s‐a  autocaracterizat  cu 
fusese  reținut,  dincolo  de  limitele  stabilite,  de  către  domnul  ministru  modestie. Scriitorul l‐a îngropat în complimente, declarându‐şi bucuria de 
personal, şi că ‐ din această cauză ‐ s‐ar putea să întârzie câteva minute la  a fi descoperit un asemenea om de spirit şi promițând că vor rămâne buni 
întâlnirea  programată.  „Ştiți  şi  dumneavoastră...  cu  traficul  ăsta  prieteni.  Au  băut  chiar  brudershaft,  după  care  Aleodor  a  confiscat  ferm 
infernal...”  nota  de  plată,  declarându‐se  onorat  de  relația  lor  apropiată.  S‐au 
Apoi a urmat sărbătoarea. O aşteptase. O merita. Cald şi apropiat,  despărțit, seara târziu, îmbrățişându‐se afectuos. 
romancierul l‐a îmbrățişat ca pe o rudă apropiată. I‐a oferit un exemplar  Din  fericire,  diagnosticele  alarmiste  avansate  de  către  doctor  au 
din „Tricolor ca cerul patriei” ornat cu o dedicație (ce‐i drept, formală, în  fost  infirmate.  Ilustrul  pacient  se  bucura  de  un  regim  privilegiat  şi  de  un 
limbajul‐tip)  întrebându‐l,  cu  oarecare  jenă  pentru  neştiința  lui,  care  îi  tratament pe măsură. Ce‐i drept, nici el nu şi‐a mai permis vreo întârziere 
este prenumele, să nu care cumva să greşească. În acel moment, doctorul  nelalocul ei. S‐au revăzut, aşa cum li se întâmplă adeseori prietenilor, tot 
l‐a iertat de păcatele pe care le contabilizase până atunci. Fericit, şi‐a pus  la  o  cârciumă.  Într‐o  seară,  familia  Marcu  îi  invitase,  împreună  cu  câțiva 
la  bătaie  toată  ştiința  lui  medicală,  amabilitatea  şi  drăgălăşenia  de  care  apropiați  ‐  un  temut  jurnalist,  un  om  politic  proeminent  şi  două  actrițe 

 
70
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
tinere, atât de frumoase şi de disponibile, încât Aleodor a regretat sincer,  viitor  roman  care  îl  va  avea,  negreşit,  ca  personaj  principal.  Într‐o 
în adâncul sufletului, că‐şi luase şi nevasta cu el. Bine aburit de atmosfera  asemenea  atmosferă  incandescentă,  doctorului  i  s‐a  părut  absolut 
cool,  a  constatat  că  era  singurul  critic  de  la  masă.  Drept  pentru  care,  nu  normală invitația pe care i‐a adresat‐o politicianul, de a se înscrie grabnic 
s‐a sfiit să treacă prin ciur şi prin dârmon aproape toată lumea culturală a  şi neapărat în partidul din care făcea şi dumnealui parte, ca şi promisiunea 
momentului,  făcându‐i  avec  oeufs  et  vinaigre  pe  toți  care  nu  avuseseră  marelui jurnalist, acum beat mort, că‐i va lua negreşit un interviu care să 
norocul să fie de față. Atmosfera destinsă, apoi chiar încinsă, l‐a făcut să  repare toate nedreptățile acestei vieți. Pentru ca tacâmul să fie complet, 
urce  în  al  nouălea  cer.  Pe  când  Cecilia  discuta  cu  Anabela  afacerea  simțise  la  un  moment  dat,  pe  sub  masă,  picioarele  actriței  din  față,  care 
arhitecturală  ‐  motivul  pentru  care  Marcii  îi  invitaseră  aici  ‐,  el  s‐a  tocmai se jucau cu genunchii lui. Automat, a întors capul spre nevastă‐sa. 
dezlănțuit.  A  prescris  o  rețetă  şi  câteva  analize  de  mare  finețe;  a  recitat  Noroc  că  aceasta  era  în  continuare  confiscată  de  către  amica  Anabela, 
din epigramele lui Păstorel şi din propriile panseuri; le‐a povestit cu lux de  căreia  îi  schița  pe  un  bloc‐notes  aranjamentele  decorative  cu  care  îşi 
amănunte  celebra  întâlnire  de  la  liceu,  apoi  intervenția  lui  din  presă,  plăteau consumația. La plecare, petrecută într‐o atmosferă euforică, s‐au 
apropo  de  celebrul  roman,  tratată  cu  prea  puțină  considerație  de  schimbat  cărți  de  vizită  după  principiul  „fiecare  cu  fiecare”,  astfel  încât 
redactorii  aserviți  unui  regim  ticălos.  Din  diatribele  amestecate  peste  Aleodor a primit ca pe ceva firesc numărul de telefon al damei cu care se 
farfurii  şi  pahare,  a  reieşit  până  la  urmă  că  acea  notiță  premonitorie,  pipăise pe sub masă. 
strecurată atât de subtil la Poşta redacției, fusese elementul decisiv care  Nu s‐a mirat că interviul promis de jurnalistul cel generos nu a mai 
l‐a  îndemnat  pe  maestru  să  fugă  în  R.F.G.  Scriitorul  şi‐a  amintit  perfect  avut loc. Ce‐i drept, nici el nu s‐a înghesuit cu înscrierea în partidul la care 
despre  indignarea  pe  care  i‐a  produs‐o  aruncarea  într‐un  colț  de  pagină,  fusese poftit, iar muieruşca pe care a sunat‐o, sub un pretext oarecare, l‐a 
din fundul revistei, a unor idei de mare valoare, simțind că el nu mai are  pasat (chipurile elegant), invocând pretextul unor filmări şi promițând că îl 
ce căuta în lumea aceea ineptă. Patetic‐clownesc, s‐a ridicat de la masă şi  va  suna  ea,  de  îndată  ce  va  fi  mai  liberă.  Mă  rog,  aranjamente  de  genul 
a  îngenuncheat  în  fața  doctorului,  cerându‐i  iertare  pentru  vina  de  a‐l  fi  ăsta făceau parte dintre frivolitățile mondene, pe care Aleodor le tratase 
părăsit  acolo,  în  universul  concentraționar  al  armatei.  A  încheiat  întotdeauna  ca  pe  nişte  stupidități  grețoase,  dar  nu  nocive.  Asta,  atâta 
apoteotic,  numindu‐l  „prietenul  lui  pentru  eternitate”  şi  promițând  un  timp  cât  cel  care  se  află  expus  lor  nu  le  acordă  mai  multă  importanță 

 
71
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
decât  merită.  El,  unul,  avea  cu  totul  alte  aspirații  de  realizare  personală.  indestructibil, ştia prea bine ce înseamnă asta. Era vorba despre o relație 
Se considera un spirit superior, înțelegând pe deplin şi tratând cu detaşare  care se întindea, practic, pe aproape jumătate de secol, o viață de om. Se 
deşertăciunea umană.  intersectaseră, printr‐un joc al sorții, în câteva momente cheie, între ei se 
Ceea  ce  îl  durea  cu  adevărat  era  uitarea  totală  din  partea  păstrase  cu  siguranță  acel  fluid  esențial  care  animă  raporturile 
prietenului  său,  scriitorul.  Iarăşi...  Îl  zărise  odată,  la  un  concert  de  la  privilegiate, majore, între oameni. 
Ateneu,  dar  era  atâta  lume  în  foyer,  încât,  cu  toată  strădania  lui,  nu  Ceea  ce  îl  durea  pe  doctor,  în  aceste  frământări  sufleteşti,  era  o 
ajunsese să‐l salute. Altfel ‐ niciun semn de viață... nimic. Abil, dar demn, îi  anume senzație a ratării. Îşi ratase modelul din tinerețe... ba nu, idolul era 
oferise  ocazia  continuării  relației  stabilite.  Un  sms,  prin  care  se  interesa  cel care nu izbutise să se mențină la înălțimea aşteptărilor lui. Şi era păcat. 
despre starea sănătății lui, oferindu‐şi serviciile ori de câte ori acestea ar  Mare păcat. 
putea fi necesare (cât ar fi dorit, nu se putea dezbăra, vorba neveste‐sii,  În  această  stare  îl  găsise  plicul  lăsat,  pe  numele  său,  la 
de formulele acestea prețioase, chipurile protocolare). Urmaseră ocaziile  secretariatul  clinicii.  Purta  antetul  unei  prestigioase  edituri.  O  invitație 
uzuale,  Crăciun  şi  Paşte,  cu  mesaje  de  felicitare  complicat  întocmite,  sobră, dar elegantă, de participare la lansarea, în cadrul Târgului de carte, 
doldora  de  simboluri  creştine  şi  metafore  elevat  aduse  din  tastatură.  a  romanului  Au...!  Semnătura  olografă  a  autorului,  Radu  Rădescu,  părea 
Degeaba.  Muțenie  absolută.  S‐a  frământat,  a  încercat  să  priceapă  dacă  un  semn  ezoteric,  venit  de  departe,  dintr‐un  segment  tainic  al 
făcuse  vreo  greşeală  care  să‐l  supere  pe  prietenul  lui,  maestrul.  „Ia  mai  îndelungatei şi profundei lor comunicări intelectuale. 
dă‐l dracului de infatuat! E bine mersi, fii pe pace. Când l‐o tăia din nou la  Să  fie,  oare,  romanul  promis  acolo,  la  cârciumă?  Sigur,  nu  era 
lingurică, să vezi cum te găseşte el.” Cecilia, la fel de sarcastică, dar şi de  copil, să creadă că scriitorul se va ține de cuvânt şi îl va transforma pe el, 
superficială.  Ar  fi  vrut  să  o  creadă,  avea  toate  motivele  pentru  asta.  Dar  prietenul  lui,  în  personaj.  Dar  dacă,  totuşi...?  Titlul,  scurt  şi  provocator, 
nu... nu putea. Simțise acolo, într‐un ungher al sensibilității sale, un ceva  trimitea  cu  gândul  la  durere.  Boală,  suferință,  tratament,  doctori...  of, 
anume  între  el  şi  celebrul  scriitor.  Nu  se  putea  înşela  în  halul  ăsta.  Doamne,  ce‐ar  fi?!...  Poate  de  aceea  tăcuse  scriitorul,  atâta  timp, 
Alchimia sentimentelor era ceva complicat, aici nu se pune problema unei  expunându‐se unor bănuieli deloc onorante, pe care începea să le regrete. 
relații  interesate.  Dimensiunea  lor  spirituală  aşezase  un  numitor  comun  Tipul  era  ocupat.  Ori  s‐o  fi  gândit  să  nu  ştirbească,  în  niciun  fel,  din 

 
72
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
intensitatea  surprizei?  Să‐l  pună,  cum  ar  veni,  în  fața  faptului  împlinit...  revanşe  meritate...  da,  absolut  meritate,  asupra  destinului  potrivnic. 
Ştia  el  că  omul  acesta  nu  putea  să  fie  un  profitor  oarecare,  dispus  să  Acolo,  la  microfon,  în  fața  acelei  mulțimi  lacome  de  literați  şi  persoane 
plătească onorariul prin promisiuni deşarte. Mai ales că, în ce‐i priveşte pe  publice (căci era, pentru oricine, o mândrie să faci parte din anturajul atât 
ei, prietenia solidă, descoperită târziu, dar cu atât mai demnă de respect,  de  select  al  R.R.‐ului),  va  avea  prilejul  să‐şi  etaleze  câteva  gânduri.  Ar  fi 
excludea  ab  initio  orice  formă  de  interes,  recompensă  şi  alte  asemenea  fost normal, poate, să‐i trimită în prealabil romanul, ca să‐l citească şi să 
nimicuri. Față de scepticismul enervant al Ceciliei, care nu dădea doi bani  vorbească  în  cunoştință  de  cauză.  N‐o  făcuse.  Dar  stai!...  asta  însemna 
pe  aşteptările  lui  romanțioase,  a  încercat  să  descopere  argumente  ale  (cum  de  nu‐şi  dăduse  seama?)  că  îi  sugera  să  se  refere  la  trecutul  lor 
încrederii  care  îl  anima.  Telefonase  la  editură,  dorind  să  afle  subiectul  comun...  la  prima  întâlnire,  la  rolul  lui  în  decizia  scriitorului  de  a  se 
cărții.  După  rugăminți  penibile,  se  dumirise  că  acesta  nu  avea  nicio  expatria.  Va  putea  astfel  să  sublinieze  riscurile  cărora  se  supusese, 
legătură cu visele sale. Asta e... ce putea să zică? În fond, nu‐i promisese  rămânând aici, ca un admirator al marelui fugit... Acum era momentul să 
că îl va personaliza în primul roman... nici n‐ar fi avut timp să‐l scrie atât  mărturisească  ‐  decent,  dar  ferm  ‐  cum  rezistase,  anonim  şi  demn... 
de repede. Totuşi, nu‐l uitase. Prietenul la nevoie se cunoaşte, spunea un  obligat  să  se  refugieze  în  altă  profesie  şi  silit  să  renunțe  la  calea  către 
vechi  proverb.  Ei  bine,  după  ce  îl  vindecase  trupeşte  la  spital,  acelaşi  afirmarea  literară.  Fără  a  abandona  spiritul,  se  dedicase  tot  omului, 
prieten  era  solicitat,  în  cea  mai  protocolară  şi  respectuoasă  formă,  să‐i  alegând tămăduirea dimensiunii lui trupeşti. 
susțină scriitorului moralul în momentul atât de delicat al primului contact  În ziua precedentă lansării, şi‐a călcat pe orgoliu şi a încercat să‐l 
pe care opera o are cu publicul. Asta da, eveniment major!  găsească  la  telefon,  pentru  a‐i  mulțumi  protocolar  pentru  amabila 
Doctorul Ularu s‐a pregătit, cu meticulozitatea lui de care era atât  invitație.  De  fapt,  ar  fi  dorit  să  afle  cam  ce  are  de  gând  amfitrionul  şi  să 
de mândru, pentru a‐şi juca impecabil rolul ce avea să‐i fie încredințat. Se  convină asupra îndatoririlor ce‐i reveneau lui în ipostaza de invitat. Nicio 
gândea  că  nu‐i  deloc  exclus  să  fie  invitat  să  rostească  câteva  cuvinte  şi  şansă. Abonatul nu era de găsit, având telefonul închis; varianta cea mai 
n‐ar  fi  acceptat  în  ruptul  capului  ca  acestea  să  fie  unele  oarecare.  N‐o  fi  proastă, având în vedere că nu‐i putea trimite niciunul dintre obişnuitele 
ajuns el, aşa cum era convins că ar fi meritat, o personalitate culturală, dar  sms‐uri, nicio interogație lăsată pe voice mail. 
iată  că  prietenul  lui  îi  putea  oferi,  plin  de  generozitate,  prilejul  unei  Fusese,  aşadar,  nevoit,  să  se  pregătească  de  capul  lui.  Nu  putea 

 
73
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
conta  (ca  de  obicei...)  nici  măcar  pe  colaborarea  Ceciliei.  Aceasta  pe  piața  culturală  un  fel  de  „opere  alese”  ‐  o  culegere  de  articolaşe 
acceptase,  doar  după  multe  insistențe,  să‐l  însoțească  la  ceremonie,  publicate de el, de‐a lungul anilor, prin gazete. I‐a mai zărit prin preajmă, 
cronometrând parcimonios intervalul orar pe care trebuia să‐l sacrifice şi  bine înfoiați, pe fostul cenzor ‐ temutul Tulea Bâtlan ‐ împreună cu unul, 
declarându‐i că, în ruptul capului, ea nu‐i va duce flori, cât o fi el de mare  Corcoață... ceva poet de curte pe vremuri... pe ăsta‐l avusese şi pacient, la 
vedetă.  Toată  vânzoleala  i  se  părea  o  chestie  gratuită  şi  era  hotărâtă  să  un moment dat. Poftim ‐ tot ei! 
„facă față ‐ atât şi nimic mai mult”. Spre mirarea lui, îl întrebase insinuant   
ce nevoie are de ea, când era de aşteptat să reîntâlnească acolo persoane  Zâmbitor,  distins  şi  destins,  R.R.‐ul  împărțise  cu  generozitate, 
infinit  mai  atrăgătoare.  Aluzia  la  blonda,  care  îl  provocase  pe  sub  masă,  celor  aflați  în  preajma  sa,  strângeri  de  mână  pigmentate  cu  fărâme  de 
era mai mult decât evidentă. A tăcut şi a părăsit discuția, refugiindu‐se în  atenție.  Era  flancat  de  superjurnalistul‐scriitor  şi  de  proeminentul  om 
baie; acolo unde, sub acoperirea sonoră a apei de la duş, şi‐a petrecut o  politic  în  partidul  căruia  Aleodor  Ularu  nu  apucase  încă  să  se  înscrie  ‐ 
bună parte a nopții punându‐şi la punct şi repetând în oglindă, cu multă  companionii de la banchetul de pomină. Nu lipseau decât blondele, Cecilia 
atenție,  alocuțiunea  pregătită.  Până  la  urmă,  s‐a  declarat  mulțumit.  putea  să  fie  liniştită.  Vigilenți  şi  eficienți,  bodyguarzii  demnitarului  nu 
Categoric, va face o figură bună.  lăsau  pe  nimeni  să  se  apropie  de  fruntaşii  lansării.  Mda...  începea  să 
  priceapă  că  el  nu  intra  în  aranjamentul  respectiv.  Asta‐i  viața,  a  oftat 
Fireşte,  socotelile  de  acasă  nu  se  potrivesc  niciodată  cu  cele  din  resemnat.  Înțelepciunea  îi  tempera  întotdeauna  năduful.  „Privitor  ca  la 
târg. Târgul de carte era o mega‐manifestare publicitară şi comercială. În  teatru...  tu  în  lume  să  te‐nchipui...  Joace  unul  şi  pe  patru...  totuşi  tu 
înghesuiala zgomotoasă şi agitația bezmetică a celor câteva mii de oameni  ghici‐vei  chipu‐i  ...”  Tot  Eminescu,  săracul!  Vorbele  „ce  din  coadă  dau  să 
care  bântuiau  de  la  un  stand  la  altul,  doctorul  îşi  făcuse  cu  greu  loc  în  sune”, înşirate de cei aleşi, i se păreau banale, insipide, fără miez, fără cap 
„zona evenemențială”. Amfitrionul apăruse în ultimul moment, căci ‐ avea  şi fără coadă. Nu se puteau compara cu speech‐ul subtil şi elegant pe care 
să  afle  mai  târziu  ‐  oficiase,  în  calitate  de  invitat‐vorbitor‐de‐marcă,  la  o  şi‐l pregătise  el. Nu a făcut niciun efort spre a‐şi reține căscatul sănătos, 
altă  lansare,  acolo  unde  temutul  jurnalist  (cel  care  îl  amenințase  pe  singurul  rod  public  al  nopții  pierdute  cu  pregătirea  discursului.  Îl  înțepa 
Aleodor Ularu cu acel interviu încă aflat în stare de promisiune) aruncase  zâmbetul aparent protocolar cu care Cecilia găsea de cuviință să se arate 

 
74
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
fotogenică.  Simțea  că  veninul  femeii  îi  este  adresat  în  primul  rând  lui,   
desconsiderat  şi  umilit.  Iar  asta  îl  durea.  Cum  să  nu  te  lovească  ‐ Pentru...? 
mizantropia?  Parcă... îi părea cunoscut. Sau, poate, nici nu‐l vedea. Doctorului i 
S‐a  aşezat  la  o  scurtă  coadă.  În  fața  lui,  se  băgaseră  deja  se  aşezase  un  nod  temeinic  în  gât.  Să‐i  spună?  Nici  nu  mai  ştia  cum  îl 
profesorul  Călugăru  şi  o  oftalmoloagă  grasă,  mereu  înfiptă,  care  bântuia  cheamă. Din dreapta lui, următorul amator de autografe presa. 
pe la toate posturile de televiziune şi nu ierta nicio gală mondenă. Treaba  ‐ Radule, te aşteptăm la maşină! 
lor.  El  era  altceva...  era  cineva!  A  cumpărat  volumul.  Se  apropia  de  Vocea temutului jurnalist părea a‐i fi spulberat vedetei dilema. Cu 
momentul autografului. Trebuia să arate că nu e  deloc afectat. Dar avea  o  detaşare  seniorială,  şi‐a  reluat  îndeletnicirea.  „Unui  prieten  drag.” 
să‐l  privească  într‐un  fel  anume,  din  care  scriitorul  să  priceapă  cât  de  Bucureşti. Data. Semnătura. 
nedrept fusese. Îi urmărea mâna cu unghii frumos îngrijite şi cu un inel de   
aur pe degetul mic, cum mişca vioi stiloul scump, cu care scria dedicații ‐   
unele mai lungi, însoțite de cuvenitul zâmbet şi de două‐trei vorbe, altele   
scurte, protocolare, impersonale. În sfârşit, a ajuns în fața lui.   
‐ Vă rog!...   
   
A ridicat capul. Un zâmbet larg i s‐a instalat instantaneu pe chip.   
După o fracțiune de secundă, blitz‐ul de undeva, din spatele doctorului, a   
clipit scurt.   
‐ Încă una, vă rog eu frumos, maestre!   
Fotoreporterul l‐a împins fără jenă, ca să se poziționeze mai bine.   
A mai fulgerat trei‐patru clişee şi s‐a retras aşa cum venise. Din nou față în   
față. 

 
75
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

INCIDENT 

 
76
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ Cumplit! Îți dai seama?  Evident,  tot  acritura  de  taică‐său.  Doar  avusese  şi  el  necazuri  din  astea, 
Fuseseră împreună la el, ieri dimineața. Taică‐său, nici să nu audă.  cum naiba nu e în stare de un minimum de empatie? De ocolit, ocolise şi 
Se  săturase  de  tot  circul  ‐  cum  numea  el,  agasat  şi  disprețuitor,  toate  ea.  În  ultima  clipă!  Mai  întâi  privise  în  oglindă,  înțelesese  că,  dacă 
necazurile  astea  ale  ei.  Cum  poate  fi  cineva,  chiar  bărbat,  atât  de  fără  accelerează,  troleibuzul  din  spate  nu  o  poate  atinge.  De  semnalizat, 
inimă?  Două  femei...  cine  se  uită  la  ele?  Fără  iluzii  asupra  rezultatului.  oricum,  nu  mai  avea  timp.  Manevra  îi  ieşise  „la  mustață”  doar  că,  lângă 
Şi‐au  luat,  totuşi,  inima  în  dinți.  Măcar  să  încerce,  să  nu  mai  zică  unul  şi  nenorocita  de  groapă,  era  şi  o  prostie...  o  ieşitură,  ceva...  o  chestie  de 
altul...  că  nu  ştie  decât  să  distrugă;  că  e  delăsătoare,  ba  chiar  nesimțită.  metal.  A  auzit  trosnitura,  dar  nu  i‐a  dat  importanță,  în  primul  moment. 
Adevărul  e  că  dăduse  din  ghinion  în  ghinion.  Se  poate  întâmpla  oricui...  Nici în al doilea, ce‐i drept. Fleacuri din astea ‐ nu‐ți mai ajunge ziua dacă 
una... alta...  le iei în seamă pe fiecare. Ajunsă la şcoală, a zis mersi că găsise o bucățică 
„Dar la tine sunt una după asta”, o înțepase, răutăcios, Cornel. El  de loc să se bage şi ea acolo, pe trotuar. Grăbită să intre la curs... Detesta 
era nesimțit. Nici măcar nu‐şi ridicase ochii de acolo, din calculator. E uşor  întârzierile  ‐  specialitatea  ştim  noi  cui...  Seara,  când  a  dat  să  plece  ‐ 
să  arunci  cu  vorbele,  să  reproşezi  şi  să  ironizezi,  plin  de  superioritate,  constatase dezastrul. Nu din prima ‐ la început, văzuse doar o pată de ulei, 
oricând  şi  pe  oricine.  Şi  cine  este,  mă  rog,  această  instanță  absolută,  acolo...  Maşină  la  mâna  a  doua  ‐  nu  s‐a  îngrijorat.  Motorul  rula  normal; 
inflexibilă şi intransigentă? Dacă ar fi să‐i numere ea defectele... şi erorile  dar,  când  a  dat  să  plece,  a  scos  un  zgomot  sinistru  ‐  chiar  aşa,  era  cu 
şi...  să  nu  mai  vorbim.  Cu  el,  oricum  degeaba  încercai  să  vorbeşti  ‐  nu‐l  Felicia,  colega  ei  de  grupă,  marea  specialistă  în  nuanțe,  adjective  şi 
scoteai  dintr‐ale  lui,  nici  cu  buldozerul.  Devenise  imposibil,  iar  asta  o  calificative:  „Si‐nis‐tru!”,  a  dat  aia  verdictul,  scoțând  şi  mai  pregnant  în 
durea în plus, pe lângă toate ofurile ei mai mici sau mai mari.  evidență  pelticeala  cu  care  o  hărăzise  natura.  Era  o  sclifosită...  şi  cam 
Una după alta... Mda, asta e greu de contestat. Îi stricase maică‐sii  profitoare, ce‐i drept... Dar Sofia se învățase să ia oamenii aşa cum sunt. 
prima  maşină...  Adică  nu  ‐  de  stricat  se  stricase  singură.  Groapa,  Fusese  una  dintre  lecțiile  pe  care  le  învățase  repede  şi  bine,  încă  din 
nesemnalizată, se lăfăia în mijlocul străzii. „Dar ceilalți cum de o ocoleau?”  ultima clasă de liceu; şi nu‐i părea rău. A regretat, dar prea târziu, că nu 

 
77
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
profitase  de  prezența  Feliciei.  „Trebuia  să  mergi  la  locul  incidentului,  să  asta!”. A mers. În două săptămâni avea maşină. 
faci  o  poză  cu  obiectul  respectiv...  asta  devenea  martor,  puteai  pretinde  ‐ Îngrozitor! 
daune  de  la  primărie”  ‐  o  dăscălise  pe  urmă  Bughi  ‐  altul  care  le  ştie  pe  Maică‐sa  terminase  de  râşnit  cafeaua  ‐  dambla  veche  şi  tot  fără 
toate.  Că  şi  are  ea  timp  de  umblat  prin  tribunale...  de  scris  reclamații  şi  leac.  Ufff...  Acum  era  atentă  doar  la  transferul  pulberii  (să  nu  se  piardă 
explicat în audiențe pe la tot soiul de amploiați ai statului. Se repară şi...  niciun  fir!  ‐  era  păcat  şi  trebuiau  să  fie  mai  chibzuiți,  să  trăiască  mai 
gata.  Părea  o  nimica  toată.  Doar  se  mai  întâmplase.  Maşină  veche,  la  economicos...  se  săturase  de  atâtea  datorii).  Ce  povestea  ea,  copilul  ei... 
mâna  a  doua;  dacă  nu  chiar  a  treia.  A  patra  n‐avea  cum  s‐o  mai  apuce.  Mai bine să se oprească şi să o aştepte. Problema era mult prea serioasă. 
Nenorocita  de  piesă  costa  mai  mult  decât  dăduseră  pe  ea...  finita  la  Sofia  se  simțea  invadată  de  o  senzație  difuză,  de  spaimă  amestecată  cu 
comedia.  Apreciase  că  nu  i‐a  făcut  nimeni  scandal.  (Cu  strâmbăturile  vinovăție. 
paterne din nas se obişnuise, nici nu le mai băga în seamă.) Dar tot ea a   
plătit  pocinogul,  chinuindu‐se  aproape  un  an  cu  drumuri  lungi,  la  orele  Atunci  nu  făcuse  nazuri;  nu‐i  dădea  mâna,  după  toate  câte  se 
cele mai imposibile cu putință. Îşi dădea duhul prin tramvaiele încinse... se  întâmplaseră.  S‐a  bucurat  că  avea,  vorba  lui  frate‐său,  „o  hodoroagă 
uita  cu  groază,  noaptea,  auzind  paşi  străini  în  spate,  pe  strada  lungă  şi  corespunzătoare”.  Încet,  încet,  se  ataşase  de  ea.  Sentimentul  de 
întunecoasă... se decavase tot plătind taxiuri cu şoferi obraznici şi hoți. Ce  recunoştință  (una  dintre  virtuțile  ei  forte)  se  revărsa,  automat,  asupra 
mai...  tot  tacâmul.  S‐a  rugat.  A  plâns.  S‐a  revoltat.  Le‐a  povestit  cum  obiectului  salvator.  Ce  mai  conta  că  râdeau  unii  colegi,  răutăcioşi  şi 
scăpase dintr‐un viol iminent, doar pentru că avusese norocul să apară în  înfumurați? Părinții ei erau intelectuali, nu prăvăliaşi sau oameni politici ‐ 
capătul  străzii  o  ambulanță  pe  care  nemernicul  o  crezuse  maşină  de  să se scalde în bani nemunciți, dar veniți cu ghiotura. Scârba aia de Elvira, 
poliție. Îi ieşise, ce‐i drept, o poveste formidabilă! Noroc cu palavragiul de  care  întotdeauna  o  privise  de  sus,  i‐a  cerut  voie  să  se  fotografieze  lângă 
Dorel, prostul anului, care îi asasina relatându‐le tot soiul de filme cretine.  „acest obiect atât de interesant... de neobişnuit”. Sigur, nu se compara cu 
Scena asta era culeasă tot de pe acolo. Ce bine i‐a prins că fusese atentă!  gipanul  ultimul  tip,  în  care‐şi  plimba  prețioasele‐i  calități.  Dar  nici  dragul 
Iar de interpretarea magistrală, putea fi realmente mândră. Vorba Aurorei  de Matei (iubitul ei), cu boşorogul libidinos şi pitic, răspunzător şi cotizant 
‐  prietena  recent  măritată  în  Spania  ‐  „Sunt  modestă;  dar  țin  să  se  ştie  la  întreținerea  blondei  cu  picioarele  până  la  ceafă  şi  cu  curul  acoperind, 

 
78
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
elegant, creierul (o fesă pe cel mic, una pe cel mare!)... să nu se mai vadă  ajute, să facă un bine. Sărea, uneori imprudent... se agita... se consuma... 
nimic din el.  Într‐o vacanță, pe timpul liceului, se gândise să câştige şi ea un ban al ei, 
Mici  şi  inerente  neplăceri  mai  avusese  şi  cu  asta  ‐  hodoroaga  ei  să  fie  independentă.  Agentă  de  vânzări  ‐  nu  avea  parale  să  plătească 
iubită.  Revizia  obligatorie  o  costase,  ca  să  obțină  ştampila  pe  talon.  înainte marfa, cum cereau şmecherii. Chelneriță ‐ nici să nu audă. Să fii la 
Altfel... Poliță de asigurare nu avea ‐ ăia nici n‐au vrut să audă, numai când  dispoziția  tuturor  bețivilor  şi  îmbuibaților,  pentru  un  bacşiş  meschin, 
i‐au aruncat o privire. Zgomotul motorului se făcea că nu‐l aude ‐ mp3‐ul  scârbos şi înjositor... Simona, o prietenă de familie a părinților, o luase la 
cu căştile băgate în urechi îi oferea confortul perfect şi bună dispoziția de  cabinetul  ei.  Numai  bine,  o  lună,  cât  dura  concediul  asistentei,  să  scrie 
rigoare. A mai pățit un pocinog, când uitase pozițiile aprinse într‐o seară,  trimiteri,  să  caute  prin  fişele  pacienților.  Ce  şi  câte  a  văzut  în  luna  aia 
grăbită să nu întârzie la spectacolul pentru care se pregătise cu zile întregi  teribilă...  atâtea  drame,  suferințe,  dureri  fără  leac.  Oameni  năpăstuiți, 
înainte. Bateriei nici nu‐i trebuia prea mult ca să‐şi dea duhul ‐ ceea ce a  unul  mai  necăjit  ca  altul.  Bolile...  ca  bolile...  dar  situațiile  de  viață, 
constatat la ieşire, după minute bune de aplauze în delir. Se făcuse târziu,  nenorocirile  atâtor  oameni  neajutorați...  La  sfârşitul  perioadei,  a  refuzat 
o ploaie rece şi înverşunată se îngemăna cu portofelul ei impudic de gol.  cu îndârjire banii cuveniți pentru prestația ei profesională. Nu concepea să 
Pe  cine  să  cheme?  Tot  pe  taică‐său.  Doar  el  avea,  la  Opelul  lui,  prostiile  câştige de pe urma suferinței altora. Avea dreptate ăla: proastă de bună. 
alea de cabluri cu care să tragi curent de la o maşină la alta. Cum să n‐o  ‐ Tu vorbeşti serios, Sofia? Să ştii că începe să‐mi fie frică... 
scoată din belea?! Bombănise, dar venise. Necazul exploziv a apărut abia  Zdrang!  Ceaşca  i‐a  căzut  din  mână  şi  s‐a  făcut  țăndări  pe  jos. 
după  ce  porniseră  din  nou  motorul  ‐  roata  din  stânga  față,  aia  de  sub  Mâinile încă țepene, ca dimineața... grăbită, împrăştiată... Dacă vrea să le 
nasul ei, era şi înfiptă într‐o baltă, şi pe jantă! Ce i‐au auzit urechile... nici  facă pe toate, în acelaşi timp... Altă întrerupere. Cioburile trebuie adunate 
nu  vrea  să‐şi  mai  amintească.  A  plâns  cu  năduf  ‐  de  ce  e  ea  atât  de  cu grijă, altfel iar iese scandal când apare Măria Sa, Cornelius I‐ul. 
ghinionistă, iar oamenii atât de răi?  Alunecă înapoi, la necazul ei, de la care porniseră toate. Doamne, 
Sofia  este  o  generoasă.  Născută  şi  crescută  aşa.  Fără  lecuire.  Or,  ce întâmplare stupidă! Dar, de aici şi până la... Brrrr!! Poftim ‐ ce se poate 
pe  lumea  asta...  „Proastă  de  bună”,  vorba  lui  Sergiu,  asistentul  de  la  întâmpla în mai puțin de 48 de ore... 
catedra de estetică. Nu stătea pe gânduri atunci când vedea că trebuie să  A  zis  mersi  că  găsise  locuşorul  ăla...  Străzi  troienite,  maldăre  de 

 
79
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
zăpadă  neagră  şi  înghețată,  aruncate  de  nesimțiții  ăştia  care,  în  loc  să  o  Livia, cosmeticiana, a  tratat‐o cu un minunat ceai,  plin  de arome 
ducă  undeva,  doar  o  mută  mai  încolo...  Manevrase  artistic,  un  marche  îmbietoare; a rezolvat‐o impecabil pe față şi... pe unde mai era nevoie de 
arrière de nota 10! Hodoroagă, demodată, lată‐n spate ca o văduvă... dar  câte  o  mică  intervenție  corectoare...  dar  i‐a  şi  atras  atenția  că  undeva, 
încăpuse  perfect.  Nici  nu‐i  venea  să  creadă  ce  şansă  pe  ea,  eterna  spre  baza  cefei,  părea  să‐i  iasă  din  nou  porcăria  aia  de  eczemă,  care  o 
ghinoinistă,  să  prindă  liber  aşa  un  loc.  Neobişnuită  cu  favoruri  ale  sorții,  sâcâise  atât  vara  trecută.  Şi  deşteapta  aia  de  dermatoloagă,  spunându‐i 
s‐a mai uitat  o dată în jur, să nu aibă surprize. Slavă cerului ‐  nimic. Nici  că, după părerea ei, sunt favorizate de căldură. Acum, na... probabil că de 
vreun semn de parcare interzisă, nici vreun dobitoc care să urle la ea (i se  la încălzirea globală, nu? Mai practică, Livia i‐a recomandat o cremă numai 
mai  întâmplase,  ştia  la  ce  se  poate  aştepta  de  la  mahalagii  ăştia,  care  de ea ştiută şi a asigurat‐o că, în pofida numelui fără rezonanță înscris pe 
pretind că au moştenit „din tată‐n fiu” vreo bucată de trotuar pe care îşi  borcan (Nyna srl. Cernavodă), totul va fi bine. „Străduieşte‐te să gândeşti 
sădesc  limuzina).  Doar  fațadele  muruite  de  umezeală  ale  unor  blocuri  pozitiv, dacă vrei să ai succes.”, a fost coada de conversație, în aşteptarea 
vechi şi urâte, cu țurțuri care picurau vârtos şi cu balcoane închise, ca vai  eliberării şi sosirii liftului. 
de  ele  ‐  schelete  de  fier  cornier  şi  geamuri  nespălate  de‐o  veşnicie.   
Normalitatea  cea  mai  obişnuită  şi  posibilă  într‐o  asemenea  capitală  de  Ajunsă înapoi, în stradă ‐ i‐a căzut cerul în cap. Maşina ei, parcată 
lumea  a  doua  spre  a  treia.  Bun  şi  aşa;  nici  nu  cerea  mai  mult  ‐  se  ultra‐norocos şi super‐regulamentar, era strivită ca o savarină peste care 
înțelepțise  din  mers.  „E  rău  când  e  rău.  Dar  e  şi  mai  rău  atunci  când  te  un  idiot  ar  fi  călcat  cu  bocancul!  N‐a  căzut  jos.  N‐a  înnebunit.  Dar  a  fost 
obişnuieşti  cu  răul  ăsta.”  Încă  una  din  pildele  enervante  ale  acriturii  de  extrem de aproape de aşa ceva. Şi ea, care tocmai îi mulțumise Celui de 
Bughi ‐ mare meşter în „severități” şi alte perle numai bune să‐ți stea în  Sus pentru şansa oferită cu locul gol... poftim! A ridicat din nou ochii ‐ mai 
gât,  să‐ți  ucidă  şi  bruma  de  poftă  de  viață  care  ți‐a  mai  rămas.  Mdeh,  era acolo? Poate râdea de ea... De la o fereastră deschisă, o doamnă, care 
prieten cu taică‐său... la ce puteai să te aştepți?  tocmai  scutura  o  pătură,  i‐a  arătat  de  unde  se  prăvălise,  cu  doar  câteva 
A încuiat şi a intrat repede într‐o scară puturoasă. Mergea şi liftul ‐  minute înainte, sloiul de gheață. Aşchiile sărite se vedeau până în mijlocul 
mai  mare  minunea!  Se  vede  că  nimerise  o  zi  fastă,  plină  de  realizări.  străzii. 
Mărunte, dar orişicât...  Ultimul  ciob  din  cana  maică‐sii,  adunat  de  sub  masă,  ajunsese  la 

 
80
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
locul lui, în cutia de gunoi. Acum putea continua.  ghinionistă...  dar  nici  chiar  aşa.  Acum  ori  niciodată  ‐  curat  vorba  imnului 
‐ Hai, spune. Chiar crezi că e posibil?  de stat la stat. 
Nici  ea  nu  ştie.  Dar...  imaginea  aia,  de  coşmar,  o  chinuise  ore  în  Când s‐au decis să se ducă peste ăia cu copertina, se aşteptaseră 
şir.  Îi  era  groază  să  închidă  ochii,  să  ațipească.  Nici  cu  ei  deschişi  nu  la  tot  ce  putea  fi  mai  rău  ‐  de  aia  se  rugaseră  de  Cornel  să  vină  cu  ele. 
rezolva  mare  lucru,  imaginea  omului  prăbuşit  i  se  încrustase,  parcă,  în  Nesimțirea şi obrăznicia tipilor de genul ăsta nu‐i ofereau, ştia asta, prea 
creier. De aceea a coborât, cu noaptea‐n cap, în bucătărie. O auzise că s‐a  multe  şanse  într‐o  negociere.  Ar  fi  preferat  o  soluție  amiabilă,  dar  nu‐şi 
trezit  şi  ştia  că  va  pleca  repede.  Trebuia  să‐i  spună  totul.  Ți‐ai  găsit...  făcea  iluzii.  Dacă  vecinul  lor  de  peste  gard  (cum‐necum,  salariat  într‐o 
Tocmai  a  sunat  telefonul.  Maică‐sa,  altă  proastă  de bună,  toți  profită  de  agenție guvernamentală, adică la un nivel cât de cât civilizat) le făcuse un 
disponibilitatea  şi  cumsecădenia  ei.  O  iau  de  fraieră.  Ştie,  se  înfurie,  dar  circ monstru, cu insulte şi amenințări de mahala, numai când fusese vorba 
nu mai poate să se schimbe. La vârsta asta? Clar: incorijibilă.  să‐şi  mute  pubela  de  gunoi  din  poarta  lor;  la  ce  te  puteai  aştepta  de  la 
Ca şi ea. Semănau. Cu cine era să se ducă, să încerce ceva?... Nici  ăştia care‐i distruseseră maşina? Prima noapte pierdută ‐ cea de alaltăieri. 
nu ştia ce. Acolo, pe aleea plină de bălți, privise minute în şir la copertina  Se  tot  gândise,  cu  spaimă,  cum  să  facă  față  la  ce  se  aştepta,  în  replică  ‐ 
primitivă, încropită deasupra singurului balcon căruia îi lipseau geamurile.  „Ce, te‐am pus eu sa parchezi acolo?”, „Iarna nu‐i ca vara!”, „Mergem la 
O  improvizație  căcăcioasă,  din  ceva  tablă  ruginită,  aplecată  spre  stradă.  tribunal, că cuscru’ lu’ naşa lucrează la procuratură... te aranjez eu pe tine, 
Planul înclinat, improvizat pentru ca gheața strânsă deasupra ei să o ia la  să mă ții minte!” şi altele asemenea. Când colo... 
vale... şi să‐i facă ei maşina terci. Ce idioți! Ce inconştienți! Dacă nimerea  ‐  Termin  imediat!  Excedată,  dar  incapabilă  să  se  desprindă  din 
un  om,  ceva...  îl  omora  cu  zile.  Aaaa...  nu!  De  data  asta  nu  va  mai  lăsa  mrejele unei convorbiri pe cât de matinale, pe atât de neplăcute, maică‐sa 
lucrurile  aşa.  S‐a  învățat  minte,  după  pățania  cu  cealaltă  maşină  ‐  era  îi şopteşte să nu‐şi piardă răbdarea. Sigur că o interesează, dar... un singur 
tânără,  fără  experiență;  acum  are  vechime  în  chestii  de  genul  ăsta.  O  să  minut.  Nu  se  poate  rupe  de  la  prostiile  pe  care  i  le  turuie  apelanta  cea 
acționeze. Toate legile, oricât de cretine ar fi şi oricât de româneşte ar fi  matinală şi pisăloagă. 
aplicate, şi tot o apără... e în stare să ajungă cu vinovatul până la CEDO.   
Are  dreptul  la  despăgubire,  la  ceva.  O  fi  ea  mai  nepăsătoare...  mai   

 
81
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Stan  Tănase.  Dacă  avea  plăcuță  pe  uşă  înseamnă  că,  totuşi...  Şi de unde să‐ți dea, amărâtul? Prin uşa deschisă a bucătăriei, apucase să 
Sunaseră  energic,  apăsat.  Să  se  vadă  hotărârea  care  le  mână‐n  luptă.  Se  vadă  muşamaua  uzată,  pe  care  trona  un  borcan  cu  iaurt  şi  un  colț  de 
temea să nu audă mai întâi înjurăturile, apoi vreun zdrahon musculos, ras  pâine.  Neagră.  După  ce  au  păşit  înapoi,  pe  palier,  bătrânul  se  aplecase, 
în  cap  şi  tatuat.  Ori  vreo  țață  agresivă,  cu  debitul  verbal  al  unei  cişmele  icnind, îndreptând o țoală nenorocită, pusă pe post de preş. Şi se uitase în 
care împroaşcă cu trivialități, agramatisme, vanghelisme.  urma lor cu o privire... 
Le‐a deschis, aproape imediat, de parcă se aştepta la aşa o vizită,  Nu le‐a mai priit nimic. La masa de prânz, Sofia înghițea cu noduri; 
un moşneguț speriat, cu un trening ponosit, tras peste ceva ce putea fi la  maică‐sa,  la  fel.  Nu  vorbeau  nimic,  dar  ştia  fiecare  la  ce  se  gândeşte 
fel  de  bine  pijama,  bluză  sau  cârpă  de  şters  praful.  Le  poftise  înăuntru,  cealaltă:  ce‐o  fi  pe  nefericitul  care  aflase  cât  va  avea  de  plătit?  De 
răsucind  cu  gesturi  tremurătoare,  în  urma  lor,  un  yale  străvechi.  A  unde?!...  În  cel  mai  bun  caz  ‐  pensionar.  Boli,  neputințe,  mizerie...  Şi‐l 
ascultat, mut, toate reproşurile, argumentele... amenințările. Mă rog, aşa  imagina  cu  vreo  rețetă,  la  farmacie,  întrebând  oficianta  dacă  nu‐i  poate 
îşi  pregătise  Sofia  lecția  ‐  dacă  vroia  să  obțină  cuvenitele  despăgubiri,  da,  măcar  jumătate,  pe  datorie...  O  fi  având  nevastă?  Trăieşte  singur...? 
trebuia să sublinieze ce se va întâmpla în caz că cel răspunzător de toată  Regreta  că,  sub  impresia  mizeriei  descoperite  acolo,  în  spatele  uşii  de  la 
povestea  nu  cooperează.  Moşulică  ăsta,  însă,  asculta  pierit  şi  dădea  din  ultimul etaj, nu apucase să se uite pe avizierul de la parter; să vadă câte 
cap  la  tot  ce  auzea.  „Vă  dați  seama  ce  s‐ar  fi  întâmplat  dacă,  în  locul  persoane erau trecute la întreținere... dacă avea datorii. Ce să pretinzi... şi 
maşinii  mele,  era  un  om?  ”,  a  aruncat  ea,  la  urmă,  piesa  de  rezistență  a  ce să iei de la un asemenea nefericit? Of, Doamne! 
pledoariei. Da, îşi dădea seama. A lăsat capul în jos, vinovat... A spus că,  ‐ Hai, spune acum! Mama terminase cu nedoritul apel telefonic. A 
sigur că da, va plăti atât cât trebuie şi... cât poate. Şi că îşi cere iertare ‐ nu  tras  o  gură  mare  de  cafea.  Era  gata  să  asculte  continuarea  poveştii 
a vrut şi nu s‐a gândit că poate ieşi aşa ceva. „Am pus chestia aia... ştiți,  începute. 
geamurile sunt pe sud... şi vara e o căldură îngrozitoare... te sufoci aici...  ‐  Nu  văd  decât  chipul  omului  ăsta,  prăbuşit  peste  muşamaua  aia 
vă rog să mă credeți. Dar plătesc... plătesc... nu vă temeți. Plătesc tot.”  galbenă, cu flori roşii. Infarct... accident vascular cerebral ‐ orice e posibil. 
  L‐am  lăsat  acolo,  singur,  vai  de  capul  lui.  Cu  grija...  cu  spaima...  cu 
Au plecat, mai curând ruşinate. În niciun caz, uşurate. Ce să‐i ceri?  groaza... de unde să scoată atâția bani? Tu te‐ai uitat la el... la mutra lui, 

 
82
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
când a auzit cât costă reparația?  şi stropindu‐se prin bălți. Răsuciri de cap, tot la câțiva paşi, să vadă dacă 
Da,  îl  văzuse.  Şi‐a  muşcat  buzele  ca  să  tacă.  Se  dusese  acolo  s‐o  nu  apare  un  taxi  ceva.  Când  l‐au  găsit,  parcă‐l  apucaseră  pe  Dumnezeu 
ajute pe fiică‐să să iasă din necaz, nu să... Nici ei nu stăteau chiar pe roze,  de‐un picior. Au ajuns în câteva minute. 
dar...  Rămăsese  să  mai  vadă;  poate  găseau  un  tinichigiu  mai  ieftin...  în  Duba  pe  care  scria  „Laborator  criminalistic”  era  urcată  peste 
fine. Îi trebuise un mare efort de concentrare ca să nu se mai gândească la  bordură.  Chiar  vis‐à‐vis  de  epava  a  ceea  ce  fusese  maşina  ei.  Fireşte  că 
toată  tărăşenia,  tot  restul  zilei.  Dar  acum,  imaginea  nefericitului  acela,  neregulamentar, dar... ei au voie, nu? Poliția în persoană! Ăstora de ce nu 
mort  sau  în  agonie,  de  pe  urma  vizitei  lor...  Of,  şi  fata  asta  a  ei  ‐  prea  le  cade  niciodată  în  cap  un  sloi,  un  țurțure...  măcar  un  ghiveci  cu  flori... 
sensibilă,  prea  săritoare.  Poate  pe  acest  fond  sufletesc  apăruseră,  nu  o  ceva? Au fost nevoite să se strecoare anevoie pe lângă hărăbaia plină de 
singură dată, ciudățenii de comunicare în legătură cu anumite persoane.  becuri  şi  antene.  Sofia  s‐a  uitat,  îngrijorată,  în  sus.  Acolo,  la  ultimul  etaj, 
Relațiile telepatice ale Sofiei ‐ acum le găseşti luate la purtare, neruşinat,  sub  blestemata  de  copertină,  se  vedea  ceva  agitație.  Doamne, 
prin  toate  tabloidele  şi  televiziunile  de  doi  lei,  sub  denumirea  de  Dumnezeule!  Te  pomeneşti  că...  Tremurau  amândouă,  incapabile  să 
paranormal  ‐  funcționau,  câteodată,  uimitor;  dar  numai  în  raport  cu  scoată un cuvânt. Becul roşu de la ascensor ‐ aprins. Şase etaje! Aproape 
oameni sau cu situații deosebite. Câteodată, chiar se amuzau pe seama ei  isterizată, Sofia a început să bată cu pumnul în uşa de metal. Din tunelul 
‐  să  încerce  cu  bobii,  cu  cafeaua...  iese  un  ban  cinstit,  acolo.  Şi  fără  cine  liftului se auzeau nişte zgomote înfundate. Cine ştie ce mitocani se mută, 
ştie ce efort, la urma urmei. Gluma e glumă, dar acum...  ca  tot  românul,  duminica...  şi  l‐au  blocat  ca  să‐şi  încarce  în  tihnă 
S‐au  înțeles  dintr‐odată.  Fără  cuvinte,  fără  vreun  argument  în  boscârțele. N‐aveau de ales. Scările. 
plus. Au ieşit val‐vârtej... au trântit poarta, deşi Cornel le rugase de atâtea  Gâfâie  precipitat.  Paltoanele,  chiar  şi  descheiate,  le  îngreunează 
ori  să  aibă  grijă...  să  nu  se  spargă  cutia  poştală  din  ceramică,  la  care  înaintarea.  Paliere  fără  lumină  naturală,  doar  cu  câte  un  tub  de  neon 
moşmondise  o  jumătate  de  zi  ca  să  o  fixeze  în  siguranță  ‐  dăduse  peste  chior.  Mirosuri  stătute.  O  mână  nu  prea  obişnuită  cu  scrisul  mâzgălise, 
100 de euro pe ea şi era păcat ‐ chit că, de ani de zile, găseau în ea doar  îndatoritor,  reperele  esențiale  ale  acestei  lumi;  2...  3...  4...  Cu  aceeaşi 
facturile de la lumină şi câte o înştiințare de amendă, ceva...  vopsea albastră, pe uşa ghenei de la 5, o inscripție care, dacă nu ar fi atât 
Fugă pe stradă ‐ două nebune, alunecând peste urmele de gheață  de  grăbite  şi  de  emoționate,  ar  merita  fotografiată  ‐  „Nu  lăsați  uşea 

 
83
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
deschisă! ŞOBOLANI URIAŞI!”.  Maică‐sa se scotoceşte prin poşetă. În bulibăşeala de acolo... ar fi 
Mai au puțin. De la nivelul ultimului etaj, răzbat zgomote confuze.  de  mirare  să  le  şi  găsească.  La  Sofia  e  mai  simplu,  poartă  întotdeauna 
Paşi grăbiți... agitație... Blitzul unui aparat fotografic le luminează ultimele  legitimația  de  studentă  în  buzunarul  de  la  geacă.  Dar  chiar  legitimate?! 
respirații  precipitate.  Sunt  la  capătul  puterilor.  Dar,  şi  al  treptelor.  În  Ce‐au  făcut?  De  ce  le  bănuiesc  ăştia?!  Se  simte  ea  infinit  mai  vinovată 
fine....  Pe  palier,  câțiva  polițişti  în  exercițiul  funcțiunii.  Intră  şi  ies...  Da,  pentru deznodământul îngrozitor ce pare a fi rezultat în urma discuției din 
chiar de acolo! Uşa e larg deschisă.  ziua precedentă. 
‐ Vezi? Sofia abia mai suflă. E albă ca varul.  E  totul  în  regulă.  Măcar  în  privința  actelor  verificate.  Mama,  mai 
Maică‐sa  a  încremenit.  Se  sprijină  de  balustradă,  ca  să  nu  se  „bărbată” îşi ia inima în dinți şi întreabă ce s‐a întâmplat cu bietul... 
prăbuşească.  Dar  tremură  toată,  ca  lovită  de  epilepsie.  Cum  e  posibil?!  ‐ Îl cunoaşteți? 
Înseamnă că obsesia... premoniția ei... incredibil!  ‐ Mda... Nu cine ştie ce... 
‐  Am  avut  dreptate...  l‐am  văzut!  Izbucneşte  într‐un  hohot  ‐ Dumneavoastră când l‐ați văzut ultima oară, vă rog? 
necontrolat, convulsiv.  Nu mai suportă toată această abureală stupidă, chipurile oficială. 
A avut dreptate. Iar omul ăsta... Oh, nu!... Sărmanul!... Dar de ce  Vrea... trebuie să ştie ce s‐a întâmplat cu omul... în ce condiții? E mort?... 
Laboratorul  criminalistic?  Să‐şi  fi  pus  capăt  zilelor?!  Doamne,  nu  e  Mai trăieşte? La ce spital? Ele... chiar dacă l‐au cunoscut aproape deloc... 
posibil!...  Din  cauza  noastră  şi  a  unei  tinichele  nenorocite,  turtită  ca  un  sunt gata să ajute... să contribuie, eventual la... 
căcat,  pe  marginea  drumului...?!?  O  viață  de  om.  Om  sărac,  amărât,  Omul legii se uită le ea de parcă ar fi descins direct din „Avatar”. 
nenorocit... abia ducându‐şi zilele... Până când n‐a mai avut cu ce să şi le  Brute. Ce li s‐o fi părând aşa de caraghios în zbuciumul ei... al lor? Suntem 
ducă...  şi rămânem oameni. În orice condiții. El, sărmanul... 
‐ Ne scuzați!...  ‐  Ce  sărman,  domnişoară?!  Ăsta‐i  unul  dintre  cei  mai  bogați 
Polițistul  (dracul  le  mai  ştie  gradele  astea,  noi)  le  cercetează  cu  cerşetori  din  Bucureşti.  Iar  dumneavoastră  v‐ați  găsit  să‐i  plângeți  de 
atenție profesională.  milă... 
‐ Actele de identitate aveți? Aş dori să le văd.   

 
84
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Un fel de scâncet gros, icnit, de undeva, din preajmă ‐ ceva între 
protest  şi  jelanie  ‐  le‐a  făcut  să  întoarcă  în  acelaşi  timp  capetele.  În 
bucătărioara  mizeră,  „sărmanul”  purta  o  mândrețe  de  cătuşe  la  mâini. 
Dintre maldărele de sticle, cu etichete de băuturi scumpe, baxuri de țigări 
şi de cafea, o uitătură de câine rău, prins în lanț, le sfâşia pe milostivele şi 
nedoritele musafire. 
‐  Ia,  chiar...  dacă  tot  ați  nimerit  acum,  fiți  bune  şi  semnați  şi 
dumneavoastră procesul ăsta verbal, de percheziție. 
 
 
 
 
 
 
 

 
85
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

PIETRE PREȚIOASE 

 
86
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Când a încuiat uşa, afară era încă lumină. Spre orizont, deasupra  nu  se  lăsa  până  nu  le  dădea  gata.  Dificultățile  o  provocau.  Obstacolele, 
pădurii,  o  pată  ciclame,  amestecată  cu  ceva  gris  şi  mauve,  te  fascina.  departe  de  a  o  demobiliza,  îi  stârneau  energiile,  o  stimulau.  „Tu  eşti 
Teofana  s‐a  pierdut  în  ea,  împreună  cu  nişte  gânduri  rebele  care  ambițioasă  şi  perseverentă.  Dacă  o  să  ai  şi  puțin  noroc,  vei  ajunge 
izbucniseră,  parcă,  sub  provocarea  tulburătoare  a  culorilor  din  cer.  Of,  departe.”, îi spusese diriginta din ultima clasă de gimnaziu. 
Doamne... Se îngrămădeau acolo şi ceva amintiri... dar puține. Nu‐i plăcea  Acum,  trebuia  să  ajungă  la  coana  Măruța  ‐  trei  ulițe  distanță. 
să  se  lase  bântuită  de  ele.  La  ce  bun?  Mai  mult  o  preocupa  săptămâna  Mergea să‐i ducă banii pentru curentul electric, femeia fusese drăguță şi 
viitoare, când avea să‐şi reia încercările ei, până acum nu foarte izbutite.  i‐l  plătise  deja.  În  drum  spre  poartă,  a  descoperit  hârlețul,  căzut  între 
Sau,  nu...  Căutările  erau  cum  erau,  cu  rezultatele  lor  stătea  mai  prost.  buruieni. Cât pe‐aci să se împiedice de el. L‐a luat şi s‐a întors să‐l bage în 
Poate  acum.  Deşi...  Autocaracterizarea  aceea  ciudată  îi  stârnise  casă. Descuie, aprinde lanterna… Pe jos, lângă debaraua cu unelte, tocmai 
curiozitatea:  Cam  prea  complicat,  prea  sincer,  şi  sigur  de  pe  altă  lume  ‐  foşgăia  în  legea  lui  un  gândac.  Unul  de  Colorado,  dar…  tot  goangă. 
imposibil  de  dat  pe  brazda  superficialității,  a  nesimțirii  şi  şmecheriei.  Striveşte‐l, aruncă‐l în cutia de gunoi… asta era aproape plină. Aşa‐i când 
Într‐un cuvânt: INSUPORTABIL pentru cei mai mulți. Pentru restul...  preferi un recipient mai mic: nu se strânge, nu miroase... cu condiția să‐l 
Încuiase  deja,  răsucind  bine  cheia,  de  două  ori,  în  broască.  Nu  goleşti des. A legat la gură punga de nylon şi a pus‐o lângă uşă, să nu uite 
avea  să  lipsească  mult,  dar…  cine  ştie?  Căsuța  era  izolată  acolo,  la  de  ea.  Apoi  şi‐a  spălat  mâinile,  drămuind  apa...  ăştia  de  la  Electrica 
marginea satului, peste gard începea câmpul. Nu poți niciodată să ştii cine  opriseră curentul de vreo două ceasuri şi nici gând să‐i dea drumul. Dacă 
şi de unde apare, cu ce gânduri…  tot  era  plătit  în  avans...  Noroc  cu  rezerva  din  sticlele  de  plastic,  căci 
Hm…  prea  complicat?  Cum  adică?  De  când  se  ştie,  fusese  atrasă  hidroforul  tăcea  mâlc.  A  constatat  că  săpunul  se  micşorase  până  spre 
de tot ce era greu, încurcat… Complicații? Se simțea provocată, ca atunci  limita de la care devenea „săpunel” şi a vrut să‐l schimbe acum, dacă tot 
când,  elevă  fiind,  era  pusă  în  situația  să  rezolve  o  problemă  încâlcită  de  era pe subiect. Ocazie cu care, umblând pe bâjbâite la polița cu obiecte, a 
geometrie. Mai târziu, se lua la trântă cu careurile de cuvinte încrucişate,  dat  şi  peste  un  tub  cu  deodorant  parfumat.  Nu  era  dintre  cele  mai 

 
87
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
grozave,  nici  nu  ştia  de  pe  unde‐l  căpătase.  Numai  bun  de  dat  mai  parte numai de eşecuri. Se scârbise, era deprimată... În cele din urmă, se 
departe. L‐a băgat şi pe el în pachetul pe care i‐l pregătise coanei Măruța,  dăduse bătută. Ea, în schimb, era perseverentă. Şi, mai ales, era singură. O 
câteva mici atenții pentru onomastica ei. Ce dacă trecuse? Era sigură că se  dată...  încă  o  dată.  Şi  iar...  Nu  accepta  să  se  resemneze,  să  capituleze. 
va  bucura  şi  de  bluza  cu  horboțele  de  dantelă,  şi  de  brățara  cu  zurgălăi,  Povestea cu datul din lăbuțe, până la ultima suflare, nu era doar un banc... 
păstrate cu grijă, pentru vreo ocazie. Aşa că a scos săpunul (dacă era mai  o  morală  a  fabulei.  Mai  întâi,  trebuie  să  faci  tot  ce  ține  de  tine,  iar  apoi 
greu de folosit?) înlocuindu‐l cu spray‐ul care avea desenată pe ambalaj o  lasă‐l  pe  Dumnezeu  să  decidă  dacă  ți  se  cuvine  sau  nu  rodul  efortului 
mândrețe de magnolia. Punga de hârtie, strălucitoare şi frumos colorată,  depus. Nu avea ăla dreptate cu al lui „să facem totul!”? 
avea pe ea inscripționată sigla de la Cellini, ce nu văzuse şi nu auzise neam  Prea sincer... exact ce trebuie ca să poți cunoaşte omul. Să‐ți dai 
de  neamul  celor  din  Papura  Bălții.  Ei,  acum  vor  vedea.  Eventual,  vor  şi  seama dacă există compatibilități (sau incompatibilități?), să observi până 
mirosi.  unde  merg  acestea.  Desigur,  rămânea  de  verificat  sinceritatea  afirmației 
Când  a  ieşit,  în  sfârşit,  pe  poartă,  se  vedeau  primele  stele.  Satul  că  este  sincer.  Luni,  aveau  să  se  întâlnească  în  oraş...  probabil,  tot  în 
pustiu ‐ oameni în majoritate bătrâni ‐ ăştia se culcă odată cu găinile. Se şi  parcul acela pe care îl bătuse cu toate celelalte „variante” ‐ cele dovedite, 
sculau cu noaptea în cap, cam tot atunci când pe ea o prindea, în sfârşit,  în  cele  din  urmă,  de  necontinuat.  Bunicele  cu  nepoți  scoşi  la  plimbare  ‐ 
somnul.  poate  că  nu...  dar  chelnerii  de  la  terasa  cu  pricina,  sigur  ajunseseră  să  o 
Prea sincer? Măi, măi... Nu cumva şi prea lăudăros? Totuşi, dacă...  cunoască. De o lună întreagă (luna ei de concediu!...) adăsta tot la 2‐3 zile 
Era  exact  ceea  ce  îşi  dorea,  ce  aştepta  şi  chiar  pretindea  de  la  oameni.  acolo,  împreună  cu  mereu  alt  tip.  Un  suc,  o  țigară...  şi  conversația  de 
Doar că „ăştia de pe net nu sunt oameni!”, o avertizase, cu un scepticism  rigoare ‐ dacă nu banală, sigur edificatoare. Pleca aşa cum venise. Obosită, 
amar şi indestructibil, colega Luminița ‐ femeie parcă blestemată să sufere  din ce în ce mai descurajată... dar, în niciun caz, resemnată. 
de pe urma bărbaților. Şi suferise din belşug, amărâta. Scandaluri, bătăi...   
telefoane  penibile  de  la  amantele  lui  bărbatu‐sau.  Divorțul  îi  venise  ca  o  Ulița emana  un miros plăcut: vreascuri şi frunze arse, praf spălat 
izbăvire.  Un  timp,  şi‐a  lins  rănile.  Apoi  a  început  să  caute.  Amândouă  îşi  de  țârâitura  de  ploaie  care  apucase  să  cadă,  fân  proaspăt  cosit.  Până  şi 
publicaseră  deodată  anunțurile  la  mica  publicitate.  Luminița  avusese  damful de grajd, care îi face pe cei mai mulți dintre orăşeni să strâmbe din 

 
88
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
nas, i se părea agreabil. Completa peisajul, era de acolo ‐ doar de aceea îşi  emisiune  TV,  foarte  gustată  la  vremea  ei.  Dar,  ca  femeie,  puteai  avea 
dorise o căsuță la țară. Altfel, iarbă şi flori găsea şi în parc. Ufff...  parte şi de toate neplăcerile... asta, delicat spus. Aşa că preferase nu să fie 
Când  a  auzit  primele  lătrături,  a  încremenit.  Îi  era  o  frică  de  ofertată,  ci  să  caute  cu...  norocul  ei.  Să  analizeze.  Să  verifice.  Cum?  La 
câini!... Cum de nu şi‐a dat seama că, în fapt de seară, era la cheremul lor?  început,  simplu.  Citea  profilurile  celor  care  se  arătau  disponibili  pentru 
Mai bine lua cazmaua cu ea, avea coadă... Nu‐i trecuse prin cap. Acum...  ceea  ce  site‐ul  de  matrimoniale  numea  „relație  de  lungă  durată  ‐ 
Să  se  întoarcă?  Şi  cum  să  apară  la  poarta  țaței  Măruța  ținându‐se  de  căsătorie”;  iar  verificarea  acestei  afirmații  o  făcea  analizând  cu  atenție 
cazma? Dar nu ‐ nici înapoi nu mai avea cum s‐o ia. Dacă îi tăia calea vreo  dacă respectivul chiar dorea să cunoască o femeie necăsătorită. Cei care 
javră vagaboandă, scăpată la drumul mare printre ulucile gardului? Stă în  nu  se  arătau  interesați  de  starea  civilă  a  viitoarei  şi  virtualei  Penelope... 
loc, blocată în spaimă. Nici să răsufle nu‐i mai vine.  era  limpede  că,  dincolo  de  orice  declarație,  umblau  doar  după  aventuri. 
Mda... parcă s‐au mai potolit. Sau...? În fine ‐ hai!  Or ăsta ‐ „sigur de pe altă lume”, cum se recomanda ‐ părea să fie tot ce 
  mai putea spera. Deocamdată... 
Sigur de pe altă lume... Mda, extrem de tentant. În ultimele luni,   
cunoscuse  un  număr...  apreciabil  de  tipi  de  pe  lumea  asta.  Şi  se  cam  Hămăiturile  explodează  din  nou.  Groaznic!  Întotdeauna  o 
săturase. Asta era oferta. Piața matrimonială stătea foarte rău din punctul  îngroziseră  câinii,  dar  niciodată  până  acum  nu  rămăsese  atât  de 
ăsta de vedere. Proporția (în raport cu cererea) era cam de 1 la 10. Iar ei  vulnerabilă  în  fața  agresivității  lor  potențiale.  A  aprins  lanterna...  dar  a 
ştiau  asta.  Tocmai  de  aceea,  Teofana  nu  a  acceptat  să  se  lase  căutată,  stins‐o imediat. Dacă îi stârneşte? S‐ar putea întoarce din drum. Nu. Nu‐i 
întrebată, curtată. Nu era, în niciun caz, un obiect de pus în vitrină, la care  stă  în  fire.  Când  îşi  pune  ceva  în  cap,  nu  există  să  renunțe.  Ea  nu‐i 
să  se  uite  ‐  eventual  cu  jind  ‐  cei  care  treceau  pe  acolo,  la  agățat.  Luminița. 
Internetul oferea posibilitatea să intri în dialog, pe o temă clar exprimată,  Luminița palidă a lanternei îşi face din nou curaj. Ce naiba... doar 
cu foarte mulți aflați în aceeaşi situație. Sau, mă rog... aproximativ.  câinii miros, nu trebuie neapărat să te vadă. Aşa, însă, umbrele dimprejur 
  par  şi  mai  amenințătoare.  Hait!  S‐a  împiedicat  de  ceva.  O  piatră. 
Fără  rețineri,  fără  inhibiții,  fără  prejudecăți  ‐  cum  se  numea  o  Dumnezeu i‐a pus‐o în cale. Perfect! Se apleacă repede şi o înşfacă de jos. 

 
89
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Colțuroasă,  grea,  aspră  ‐  tot  ce‐şi  putea  dori.  Mulțumesc,  Doamne!  Nu  mai  încolo  de  ieri,  când  fusese  nevoită  să  se  cocoațe  de  una 
Respirația i se linişteşte, i‐a mai venit inima la loc. Încă una... doar sunt pe  singură  pe  scara  mobilă,  până  la  ultima  treaptă.  Îi  tremurau  picioarele, 
toate  drumurile.  Aşa  se  simte,  totuşi,  mai  în  siguranță.  Ca  prin  farmec,  într‐o mână avea cutia cu baiț, în cealaltă pensula. Punct de sprijin ‐ aerul. 
lătrăturile  par  să  se  fi  îndepărtat.  Şi‐a  atârnat  punga  cea  elegantă,  „de  Se putea prăbuşi în orice clipă. Dar nu avea încotro. Nu găsise pe nimeni 
firmă”,  pe  umăr.  Acum  poate  să  păşească  mai  curajos,  înarmată  cu  câte  dispus să se urce acolo, la şapte metri înălțime, să protejeze lemnul casei 
un ditai bolovanul în fiecare mână.  împotriva umezelii, a cariilor... 
Imposibil  de  dat  pe  brazda  superficialității,  a  nesimțirii  şi  „Țineți‐vă  bine  de  coada  la  bidinea,  doamna  doctoră!”,  o 
şmecheriei!?  Mai  mult  decât  încurajator.  Numai  cine  o  cunoştea  putea  încurajase ‐ plin de umor, credea el ‐ nea Mitrică, vecinul cu doi dinți de 
înțelege cât de bine îi sunau aceste cuvinte. Anii de văduvie o învățaseră  aur în gură şi singurul din sat care „poseda” o antenă de satelit, proțăpită 
să reziste. Să pareze. Să se eschiveze. Dar în niciun caz să se obişnuiască  falnic pe cocioaba de chirpici. 
cu  toate  astea.  Avusese  de  înfruntat  privirile  insolente,  uneori  lacome,   
alteori  doar  neruşinate  ale  bărbaților.  Privea  cu  suspiciune  gesturile  de  Imposibil  de  dat  pe  brazda  superficialității,  a  nesimțirii  şi 
bunăvoință, câteodată poate chiar elegante. De câte ori nu se pomenise,  şmecheriei... Mai mult decât tentant. Cu siguranță, tipul ăsta nu avea de 
apoi, înghesuită în vreun colț, sub pretextul unui mic şi dezinteresat ajutor  unde  să  ştie  cine  şi  cum  este  ea,  când  îşi  afişase  în  văzul  lumii  un 
la  rezolvarea  unor  probleme  care,  îndeobşte,  depăşesc  puterea  şi  asemenea autoportret. Sau...? Dar nu... exclus. Niciunul dintre „eşecurile” 
priceperea  femeilor?  Firea  ei  voluntară,  curajoasă  chiar  (atunci  când  nu  prospecțiilor  ei  matrimoniale  nu  avea  umorul  (dar  nici  perfidia)  să  se 
era vorba de câini!) găsea, de la caz la caz, soluția salvatoare. Peste toate,  recomande astfel. Până nu vezi omul la față, în toate cele trei dimensiuni, 
însă,  se  convinsese  că  nu  e  cazul  să  se  lase  ajutată,  susținută...  chipurile  e bine... adică e mai prudent să te aştepți la orice. Mai bine aşa, decât să 
ocrotită. Putea să se descurce singură. Era mai sigur. N‐aveau decât să o  fie  luată  prin  surprindere.  Chiar  şi  aşa,  tot  nu  fusese  scutită  de  surprize. 
ironizeze,  cu  obrăznicia  şi  diprețul  atât  de  confortabile  proştilor  ‐  Unul  era  nepunctual  şi  însurat.  Prima  chestie  îi  sărise  repede  în  ochi.  A 
întotdeauna  siguri  că,  fără  ei,  lumea  ar  sta  în  loc.  Iar  femeile  ar  sta  doua doar se bănuia, ecranată discret în spatele unor indicii detectabile la 
degeaba, fără rost pe lumea asta.  o  privire  mai  atentă.  Dânsul  i‐o  mărturisise  târziu,  abia  după  câteva 

 
90
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
întâlniri.  Tot  era  bine...  Altul  ‐  de  un  egoism  desăvârşit.  Recunoscut  fără  Sau...?  Îi  trecuse,  în  cele  din  urmă.  Se  duseseră  câțiva  ani  (buni?... 
probleme.  Cu  toată  sinceritatea.  I  se  părea  firesc  să  fie,  în  orice  situație,  ne‐buni...?), până să scape de sub aburul amețitor al amorului. Dar şi când 
favorizat,  ocrotit,  admirat.  Când  nu  avea  parte  de  aşa  ceva,  se  simțea  a  izbutit  ...  nemulțumirile  răbufneau  tot  mai  des.  Mai  întâi  surprize, 
jignit, lezat, atacat. Da, da...! Acum realiza că omul fusese, în fond, absolut  temeri...  apoi  confirmări  îngrijorătoare,  derutante.  După  care  nici  măcar 
sincer. Şi...?  nu  au  mai  derutat‐o.  Au  limpezit‐o  şi  au  hotărât‐o  să  termine.  Nu  era 
  deloc  ceea  ce  aştepta  ea  de  la  o  viață  în  doi.  Prea  imprevizibil,  prea 
Linişte.  Doar  un  vânticel  parşiv  se  mai  încurca,  belaliu,  printre  individualist, prea departe de felul cum vedea ea un cuplu de cursă lungă. 
crengile  salcâmilor.  Departe,  în  întuneric,  orăcăielile  sprintene  ale  Într‐un cuvânt: insuportabil pentru cei mai mulți. Pentru restul... 
broaştelor  din  baltă  se  luau  la  întrecere  cu  scârțâiturile  intermitente,   
ritmice, ale cosaşilor şi greierilor. Un ciob de lună se chinuia să scuture de  ‐  Îmi  plac  mie  oamenii...  îmi  place  să‐i  studiez,  să  găsesc  ceva 
pe el nişte zdrențe de nor. Nici urmă de câini. Acum putea arunca pietrele,  interesant,  ceva  autentic,  ceva  bun  în  fiecare.  Dar...  ştiu  şi  eu  cum  e 
nu?  majoritatea. Dacă cineva se declară insuportabil pentru cei mai mulți, mă 
  gândeam  că...  cine  ştie?...  ar  putea  fi  suportabil  tocmai  pentru  una  ca 
Nu.  Mai avea încă vreo 300 de  metri până la poarta Măruței, nu  mine. Aşa că... ți‐am scris. Mai ții minte ce? 
poți să ştii... Iar la întoarcere? Tot singură. Şi tot pe la răscrucea de ulițe  ‐ Dacă îți faci timp şi îmi citeşti profilul... Dacă nu cumva ceva din 
străjuită  de  javrele  lui  nea  Lixandru  avea  de  trecut.  Doar  n‐o  să  apuce,  ceea ce spun acolo despre mine nu constituie „criteriu de excludere” din 
noaptea, prin Micşuneşti, Rânca şi Vârtopu; şi pe acolo, cu siguranță, sunt  punctul tău de vedere... Te invit la o discuție... despre ce vrei tu! Despre 
alții.  inteligența insuportabilă, despre sinceritatea insuportabilă, despre vise şi 
Nu s‐a îndurat să le arunce. Le‐a băgat în pungă. Era prea devreme  doruri insuportabile, despre insuportabila singurătate... 
pentru... de ce să rişte?   
Riscase, ce‐i  drept, într‐o relație ceva  mai lungă.  Un timp, fusese  Acum,  stau  amândoi  pe  terasă,  răsfățați  în  miresmele  de  regina 
îndrăgostită  ‐  totul  părea  extraordinar.  Dar  nu  apucase  să‐l  şi  iubească.  nopții şi caprifoliu. Greierii şi cosaşii, ca întotdeauna la vremea asta, îşi fac 

 
91
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
datoria  lor  zgomotoasă.  Numai  broaştele  par  să  se  fi  cufundat  într‐o  simplu, uitase de ei. 
tăcere ireală.  ‐  Nici  acum  nu  ştiu  ce‐o  fi  zis  aia  când  a  deschis  şi  a  dat  de 
‐ Este... aproape ca atunci. Doar că, acum, nu mai sunt singură.  pietroaie acolo. 
De  undeva,  nu  foarte  de  departe,  un  hămăit  gros  străbate  Nu  mai  conta,  oricum.  Important  este  că  au  rămas  tot  două. 
întunericul.  Teofana  se  cuibăreşte  sub  îmbrățişarea  pe  care  o  aşteptase  Suflete, nu pietre. 
atâta timp, căutând‐o cu acea perseverență a ei, care nu o lasă niciodată  Zâmbeşte. Pietrele sunt şi ele, pe acolo, pe aproape; chiar dacă nu 
să se dea bătută. Ce bine e!  aceleaşi...  le  poate  folosi  oricând...  altfel...  Sunt,  cu  siguranță,  mai 
  prețioase. Râd amândoi. E bine. 
‐ Ştii...?   
El s‐a ridicat, intră în casă. Se întoarce cu o jachetă groasă, pe care   
i‐o aşează peste umeri. Îşi drege, încurcat, glasul, înainte de a îndrăzni să o   
întrebe.   
‐ Nu mi‐ai spus un singur lucru...   
‐?...   
‐ N‐aş vrea să fiu indiscret, dar... totuşi... nu te superi, nu?   
Nici vorbă. Doar îi povestise tot ce ținea de trecutul ei. Nu avea ce   
să ascundă; cu atât mai puțin, de ce să se jeneze.   
‐ Nu mi‐ai spus... Cu bolovanii aceia, pietrele prețioase, ce ai făcut   
până la urmă?   
   
Aaa, da! Rămăseseră acolo, în punga  coanei Măruța, peste bluza 
cu horboțele de dantelă, brățara cu zurgălăi şi deodorantul cel roz. Pur şi 

 
92
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

HARD RISK 

 
93
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ M‐am lămurit. Ziua bună!  la loc, păstrând acolo, pe bancă, poşeta soră‐sii şi aranjând cu pricepere şi 
Gata. Asta a fost tot. Tot?!...  restul  bagajelor  aruncate  de‐a  valma  ‐  o  paporniță  de  rafie,  un  coş  de 
  nuiele şi câteva pungi de nylon... Nici geanta lor nu arăta prea grozav, dar 
Controlorul  le‐a  returnat  biletele.  Apoi  a  smucit  uşa  măcar  nu  ieşea  din  ambient.  Singurul  care  reuşea  această  performanță 
compartimentului,  cu  un  gest  grăbit,  pierzându‐se  pe  culoarul  rece,  era  domnul  acesta,  parcă  rătăcit  în  trenul  sordid  de  provincie.  Atletic, 
luminat  cu  intermitențe  de  un  tub  oarecum  fluorescent.  Nu  vorbesc.  serios, puțin grizonat, cu un aer ocrotitor, de om care ştie multe, dar evită 
Minodora  se  cuibăreşte  la  pieptul  ei.  Nu  este  respinsă.  Dar  nici  să se laude cu ele. Ele se întorceau acasă, la țară. El rămăsese fără permis, 
mângâierea  aşteptată  nu  vine.  Păcat...  Asta  e.  Se  refugiază  cu  privirea  aşa cum aveau să afle mai târziu, obligat să ajungă urgent la Urzica Mică, 
undeva,  în  mijlocul  câmpului.  Geamul  murdar  îi  întoarce  un  chip  apatic.  pentru o comandă de materiale care, întârziind, îi ținea muncitorii de pe 
Bun şi ăsta. Parcă nu s‐ar fi întâmplat nimic. Aiurea... Vagonul trenului se  şantier  în  loc.  Mai  târziu,  când  a  ajuns  să  se  ocupe  de  afacerile  cu 
clatină peste un macaz. De data asta, geanta rămâne la locul ei, în plasa  aprovizionarea ale firmei, Minodora avea să‐şi toace mulți nervi cu genul 
de bagaje.  acesta de încurcături stupide. Dar el o „decapsa” cu umor, amintindu‐i că 
  toată căsnicia lor plecase de la un camion de țeavă. Atunci, în trenul acela, 
Atunci,  căzuse  cu  o  bufnitură  seacă,  lovind‐o  pe  Teodora  peste  doar  le  ajutase  pe  cele  două  femei  singure.  Apoi  şi‐a  schimbat  locul, 
genunchi  înainte  de  a  poposi  pe  podeaua  murdară.  Galant,  domnul  din  aşezându‐se pe cel liber, de lângă ea. Conversația se legase aproape de la 
fața lor o ridicase. Sever era un gentleman, ținea mult să i se recunoască  sine.  Ciudat,  tocmai  Teodora  fusese  cea  care  legase  vorba.  Întâi,  cu 
acest  atribut.  Dar  asta  a  aflat‐o  mai  târziu.  Pentru  moment,  îi  admirase  mulțumirile  de  rigoare,  apoi  schimbul  banalităților  asezonate  cu  ceva 
amabilitatea,  gesturile  energice,  elegante,  dar  simple,  fără  niciun  fel  de  cochetărie  bine  temperată.  Minodora  tăcea,  privind  în  partea  opusă. 
fițe.  Nimic  de  hamal;  cu  atât  mai  puțin  de  fante  amabil,  aşa  cum  arată  Fereastra opacă îi oferea profilul domnului cel amabil. Putea să‐l analizeze 
mulți bărbați, atunci când îşi scot la iveală cavalerismul interesat. A pus‐o  fără ca nimeni să ştie ce face ea acolo ‐ Muta, cum avea el, ulterior, să‐i 

 
94
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
spună; obicei avansat la stadiul de renume, iar apoi, de poreclă. În geam,  lor.  Fusese  şi  babysitter,  şi  menajeră,  şi  guvernantă.  Plătită  cinstit 
remarcase mina sobră, chiar severă şi bărbia puternică, denotând voința  negustoreşte,  cu  carte  de  muncă!  Seriozitatea,  priceperea  şi  hărnicia  ei 
de fier pe care avea să o descopere, pas cu pas, mai târziu. Chiar că sever.  prindeau  de  minune.  Iar  faptul  că  era  discretă,  simțită,  că  nu  se  băga 
Bine i se mai potrivea prenumele ăsta. Trăgea cu urechea, atentă la ceea  peste menajul lor, văzându‐şi lungul nasului, nu le umbla prin lucruri sau 
ce sporovăia soră‐sa cu necunoscutul. Normal, în fond... La vremea aceea,  prin acte, favorizase şi garantase această conviețuire. Acum îi venea greu, 
încă mai trăgea nădejde să se mărite, avea aproape 35... energică, tenace,  fie şi numai să‐şi imagineze cum s‐ar fi descurcat ‐ de când se ştie ‐ fără 
chiar  încrezătoare  în  forțele,  în  farmecul  şi  în  perseverența  ei.  S‐ar  fi  priceperea,  energia  şi  devotamentul  acestei  surori  care,  după  acte,  era 
potrivit sub multe aspecte. Dar... N‐a fost să fie. Bărbatul o preferase pe  vitregă.  Mama  lor,  biata  de  ea,  nu  avusese  noroc  la  bărbați.  Primul, 
ea, în pofida celor 13 ani care‐i despărțeau. Şi‐a dat seama de interesul lui  încurcat  într‐o  căsnicie  oficială,  o  părăsise  de  cum  a  auzit  că  a  rămas 
la  coborâre,  atunci  când  ‐  ajutându‐le  să  parcurgă  tefere  distanța  dintre  însărcinată.  Al  doilea  nu  era  nici  măcar  foarte  bine  identificat,  dar 
ultima treaptă a vagonului şi inexistentul peron al gării săteşti ‐ el i‐a ținut  bănuiala  cădea  (fără  nicio  dovadă  concretă)  pe  un  scriitor  aventurier, 
mâna  o  secundă  mai  mult  decât  s‐ar  fi  cuvenit.  A  observat  şi  Teodora.  scoțian  de  origine,  care  se  rătăcise  prin  țară  pentru  scurtă  vreme.  Un 
Când  au  rămas  singure,  i‐a  şi  zis‐o.  Alb,  constatativ.  Nu  încurajator,  dar  mascul  splendid,  căruia  i  se  păstrase  ca  amintire  doar  o  fotografie  de 
nici cu vreo urmă de reproş. Nu au mai discutat niciodată, nimic, despre  bâlci, unde apărea ținând un braț protector peste umărul mamei. A plecat 
acel prim moment.  aşa cum venise. Ea s‐a prăpădit la naştere, lăsând o casă modestă la țară şi 
Mult  mai  târziu,  când  Minodora  şi  Sever  se  mutaseră  în  vila  cea  două  fete.  Statul  le‐a  băgat  la  orfelinat.  Stabilimentele,  organizate  pe 
nouă, o comparase cu Cenuşăreasa. Dar nu avea de ce să se supere, doar  criterii  de  vârstă,  erau  în  oraşe  diferite,  totuşi  apropiate  geografic.  Când 
erau surori. Cumsecade din fire (dar şi foarte practic), lui bărbatu‐său i se  prindea un ban obținut cine mai ştie cum, Teodora cumpăra ce apuca (un 
păruse absolut normal să îi facă o cameră a ei, la parter. Cu baie proprie şi  pachețel cu biscuiți, vreo sticluță de Cico) şi dădea fuga, duminica, până la 
dressing! „Să simtă şi ea, săraca, ce înseamnă o casă, familie...” ‐ sunase  „cea  mică”.  Pe  la  17  ani,  după  ce  abia  scăpase  ‐  numai  ea  ştie  cum  ‐  de 
justificarea sobră, dar emoționantă a acestei generozități. Când Minodora  insistențele neruşinate ale unui şofer care o luase la autostop, s‐a hotărât. 
era  plecată  cu  afacerile,  Teodora  vedea  de  Consuela  şi  de  Clara,  fetițele  A părăsit orfelinatul, şi‐a recuperat şi sora, s‐au stabilit la ele acasă. Cum, 

 
95
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
necum, era totul al lor. Minodora rămăsese mută de uimire în fața porții  Şi tot asemănarea cu mama a fost invocată, atunci când a prins‐o 
fără  lacăt,  a  ferestrelor  fără  gratii,  a  dulapului  mare,  vechi,  dar  numai  al  cu Gelu, frumosul clasei. Veniseră noaptea de la discotecă şi a dat peste ei 
lor.  Se  zbenguia  fericită,  cum  nu  mai  fusese  niciodată  până  atunci,  acolo, în dosul casei. I‐a făcut ceva morală... dar, după ce puştiul eliberase 
sărutând obiectele sărăcăcioase, botezându‐le ad hoc şi împrietenindu‐se  locul;  şi  pe  un  ton  neaşteptat  de  potolit,  de  sec.  A  avertizat‐o  asupra 
cu  ele.  Au  fost,  de  când  se  ştie,  singurele  momente  de  expansivitate  pericolelor care o pândesc dacă nu e atentă, e proastă sau... pur şi simplu, 
frustă, necontrolată, totală. Doamne, ce bine îi era!  are ghinion. Cu bărbații din ziua de azi... Încerca şi ea, „dădea din lăbuțe”, 
N‐au murit  de foame. S‐au descurcat singure, cum  au putut. Cea  cum îi plăcea să se autopersifleze, dar niciunul mai de doamne‐ajută nu se 
mare ducea greul treburilor, desigur. Controla totul, strângea ban pe ban,  arătase demn de intențiile ei serioase. Minodora observase cât de volubilă 
să  le  ajungă  pentru  strictul  necesar.  Ce  s‐ar  fi  făcut  fără  ea?  Îi  verifica  devenea sora ei atunci când, la orizont, apărea vreun tip care să‐i merite 
temele, sertarele, îi cronometra drumul până la şcoală şi înapoi, mergea la  atenția.  Ea  ‐  nu.  Închisă  şi  secretoasă,  avea  grijă  să  nu‐i  scape  niciun 
şedințele  cu  părinții.  Atentă,  chiar  pisăloagă.  Severă  ‐  o  afurisită  amănunt despre cele care o rodeau pe suflet. Cât despre „altele” ‐ vorba 
perseverentă, bine stăpânită. Chiar şi aşa, tot nu reuşise să o obişnuiască  ceea: nici nu putea fi vorba. Şi atunci, în trenul în care îl cunoscuseră pe 
ordonată.  bărbatu‐său, ea îi lăsase firesc prim‐planul. Nu făcuse nimic special, nu se 
‐ Semeni cu mama.  remarcase.  Ei,  şi?  Dacă  aşa  hotărâse  soarta...  nu,  hotărât  lucru,  soră‐sa 
Ăsta era singurul reproş pe care i‐l făcea atunci când nu‐şi găsea  avea caracter bun. Trebuia să‐i fie cu atât mai recunoscătoare cu cât nu a 
ba pixul, ba abonamentul, ba vreuna dintre puținele haine pe care le avea.  adus niciodată vorba despre acel moment. Şi nici nu făcuse nimic ca să‐i 
Noroc  cu  ea,  care  cunoştea  cu  ochii  închişi  fiecare  cotlon  al  locuinței  atragă atenția lui Sever... darămite să‐i forțeze alegerea sau să‐i schimbe 
sărăcăcioase,  dar  curate.  Minodora  nu  se  întrebase  când  mai  apuca  opțiunea. Şi uite, săraca, ajunsese deja la aproape 50 ani, fată bătrână cu 
soră‐sa  să  le  facă  pe  toate.  O  ajuta  şi  ea,  ce‐i  drept,  dar  puțin.  Nu  i‐a  acte‐n  regulă.  Nu  avusese  niciodată  curajul  să  discute  împreună  despre 
reproşat  niciodată  că  se  bizuie  numai  pe  truda  ei.  I‐a  purtat  de  grijă  să  cum  resimte  singurătatea...  dacă  o  doare  sau  nu...  dacă  s‐a  împăcat  cu 
umble curată, să învețe.  ideea  şi  cum  e...  Ea,  o  fire  sensibilă,  senzuală,  complicată...  pentru  care 
  bărbatul  însemna  totul,  nu  putea  înțelege  resemnarea  asta  a  soră‐sii.  Ea 

 
96
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
nu o împiedicase cu nimic să‐şi vadă de viața ei. Chiar o îmboldise să mai  trebui  să  facă  şi  ea  acelaşi  lucru.  Zăpăcită  şi  grăbită  cum  era,  uita  însă 
încerce, să spere, cât încă mai era la o vârstă potrivită pentru asta. Arăta  întotdeauna.  Ei,  şi?  Parolele  ei  erau  sigure,  ID‐urile  asemenea,  nu  putea 
destul de atrăgător, până şi Sever recunoştea asta. Să‐şi ia perseverența la  pătrunde nimeni acolo, să‐i încalce intimitatea, chiar dacă s‐ar fi străduit. 
purtare! Nu se opunea. Nici resemnată nu părea. Nu avusese, însă, noroc.  Cel puțin aşa crezuse, până când... 
Norocul  ăla.  Minodora  încercase  să  o  mai  dea  pe  brazdă...  dar  mergea  ‐ Ție ți se mai spune şi Iubbitta? 
greu. Ele nu comunicaseră niciodată prea bine pe tema asta, a intimității.  A  încremenit.  Întrebarea  bărbatului,  pusă  pe  un  ton  aparent 
Nu  aveau  ce...  şi  nici  de  ce.  Totuşi,  şi‐a  luat  inima  în  dinți  ‐  o  sfătuise  să  banal,  deschidea  hăul  unui  secret  despre  care  nu  i‐ar  fi  trecut  niciodată 
încerce  pe  internet,  la  matrimoniale.  A  învățat‐o  cum  se  intră,  unde  să  prin cap că s‐ar putea afla. Ba, încă, chiar de către Sever!? 
caute... Acolo erau persoane direct interesate, oamenii ştiau şi spuneau ce  Negase,  credea  ea,  destul  de  abil.  Cu  inima  bubuindu‐i  în  gât, 
vor,  îşi  dădeau  drumul;  nu  mai  pierdeai  timpul  aiurea,  cu  preliminarii  izbutise să pareze cu calm, părând mai curând atentă la bluza Consuelei, 
învechite  şi  ‐  de  multe  ori  ‐  sterile.  Îți  păstrai  şi  anonimatul,  atât  cât  tocmai  încercând  să  identifice  mica  arsură  de  pe  mânecă  ‐  să  fie,  oare, 
simțeai nevoia. Nu te oprea nimeni să scrii tot ce‐ți trece prin cap, prin...  scrum de țigară?! Fata lor cea mare împlinise de curând 15 ani; n‐ar fi fost 
„Dar de unde ştii tu?”, o întrebase, neîncrezătoare, soră‐sa. Ce să‐i spună?  chiar o nenorocire să se fi apucat de fumat, dar nici cine ştie ce motiv de 
Doar nu era să‐i facă mărturisiri, să intre în detalii aiurea. Îi făcuse cont pe  încântare... 
„Sentimente.ro”  şi  o  mai  tachina,  din  când  în  când,  pe  tema  asta.  De   
obicei noaptea, înainte de a intra în dormitor, glumea făcând pe aia mai  ‐ Ciudat, mormăise Sever. Va trebui să vedem. 
cu  experiență...  şi  o  trimitea  să  mai  dea  o  raită  „pe  acolo,  prin  virtual”.  Nu era bine să mimeze dezinteresul total față de subiect. Soțul ei 
Ce‐i drept, băgase de seamă că Teodora nu pierdea timpul chiar degeaba,  o asocia întotdeauna la rezolvarea problemelor din casă. Iar ea răspundea 
stând destul de mult pe calculator. Nu primise, însă, din partea ei nici cel  prompt,  niciodată  nu  se  dăduse  înapoi.  I‐a  arătat  bluza,  parând  cu 
mai mic detaliu despre ceea ce moşmondea pe acolo. Constatase doar că  abilitate: 
soră‐sa  ştergea  întotdeauna  din  memoria  computerului  adresele  şi  ‐ Poftim! Crezi că i‐a venit timpul să...? 
site‐urile accesate, semn că se ferea. Nu a comentat. Doar s‐a gândit că ar  Apoi,  atentă,  revenind  la  chestiunea  despre  care  nu  ştia  absolut 

 
97
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
nimic,  se  mirase  cu  moderație,  cerând  minimum  de  lămuriri  asupra  incandescent, în stare să vrea, să iubească sau să urască la intensități de 
întrebării pe care i‐o adresase bărbatu‐său.  neimaginat.  Scoțianul?  Naiba  ştie...  fondul  ei  emoțional  te  trimitea  cu 
‐ Nu ştiu.... am primit un email ciudat... un link.  gândul,  mai  curând,  spre  alte  zone.  Şi  mama  asta,  a  lor,  biata  de  ea... 
‐ Şi....?  Victima unor impulsuri focoase, dar păguboase. Credea că, dacă iubeşte, 
Abia  mai  sufla.  Calm!  Dacă...?!  Nu,  n‐avea  cum!...  Cine  să...?!  Şi  gata...  Gata  a  şi  fost,  la  a  doua  greşeală.  Teodora  a  jelit‐o,  cu  toată 
totuşi... orice ar fi, nu trebuia să se arate speriată.  disperarea  ei  de  adolescentă‐copil‐din‐flori,  rămasă  orfană  pe 
‐  Acolo...  printre  alte  relatări  erotice...  de  fapt  pornografice...  O  neaşteptate.  În  primele  luni  după  nenorocire,  o  urâse  pe  soră‐sa,  cauza 
povestire care... în fine. O Iubbitta care relatează o scenă trăită de mine.  morții mamei, şi era hotărâtă să nu vrea să ştie de ea. Pe urmă, însă... s‐a 
‐ Şi...?  muiat. Asta fusese toată viața: o fraieră. Chiar atunci, când a început să o 
‐ Şi de tine. Şi încă trei poveşti asemănătoare... doar că... cu alții.  viziteze, la casa de copii, o făcea din obligație. Era de datoria ei, chiar dacă 
Doamne! Nu... nu era cu putință. Cum?... Cine?!... De ce...?!?  aia  mică  nu  ar  fi  meritat  aşa  ceva.  Trebuia  să  recunoască,  îi  plăceau 
  laudele  asistentelor  şi  ale  educatoarelor,  situația  ei  de  soră  mai  mare, 
Iar şi‐a înfipt ochii în fereastră. Truc vechi, pe care i‐l cunoaşte de  responsabilă şi grijulie, îi măgulea orgoliul, stimulându‐i efluviile materne. 
mică. Era nevoită, câteodată, să țipe la ea; ori chiar să o apuce de bărbie,  Dar, recunoştea sincer: n‐o iubise niciodată, nici ca pe o soră, nici ca pe un 
sucindu‐i  fața  spre  ea.  Şi  atunci,  când  cu  Sever,  tot  aşa...  făcuse  pe  copil. Ba da ‐ ca pe un copil rău. O povară asumată, nu de bună voie, ci din 
absenta, trăgând cu urechea la ceea ce vorbeau şi înghiontindu‐l la fiecare  vina  sorții.  Apoi,  când  a  hotărât  să  o  ia  acasă,  la  țară,  era  şi  ea,  tot  un 
curbă a trenului, pe bărbatul de lângă ea, ba cu cotul, ba cu fundul. Acum,  copil. Îşi făcuse socoteala că scăpa de drumuri... de riscuri... Le mai ajutau 
însă, nu vrea decât să fie lăsată în pace. I‐e frică. De ea, de Sever, de câte  oamenii,  primăria...  popa  de  la  biserică.  De  unde  să  ştie  ce‐o  aşteaptă? 
şi mai câte. Tâmpita!  Aşa  era  ea,  în  stare  să  se  sacrifice  pentru  orice  cauză  bună.  Şi,  slavă 
Întotdeauna  fusese  închisă  în  ea.  Distantă,  secretoasă,  ciudoasă.  Domnului, reuşise. Fireşte că nu i‐a fost uşor. Dar a strâns din dinți. Asta, 
Avea  geniu  când  era  vorba  să  ascundă,  să  disimuleze,  să  mintă.  Sub  în detrimentul zâmbetului. Şi ce frumos ştia ea să zâmbească, atunci când 
aspectul  ăsta,  de  placiditate,  fierbea  un  temperament  mereu  apuca să o facă! Dar... 

 
98
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Cu asta mică, marea problemă era că nu reuşea să‐i intre în suflet,  niciodată cu ea nimic despre viața ei intimă, despre o virginitate întârziată 
să comunice. Închisă, secretoasă, răzbunătoare, cu o doză de perfidie pe  care, poate, îi făcea unele probleme. Dar îi făcea şi cinste. 
care  i‐a  descoperit‐o  destul  de  târziu.  A  supravegheat‐o,  a  încercat  să  o  Întâlnirea  cu  Sever,  din  tren,  fusese  un  adevărat  macaz  pentru 
învețe, a obligat‐o. Trebuia să o mai şi pedepsească, desigur. Iar Minodora  viața  lor.  După  vârstă,  caracter,  temperament  şi  preocupări,  deşteptul 
nu  o  ierta...  culmea,  tot  ea!  Când  a  înțeles  cât  seamănă  cu  răposata  ăsta, prost de bun, ar fi trebuit să îi ceară ei mâna şi să fie fericiți până la 
maică‐sa,  fie  iertată,  s‐a  temut  să  nu  repete  aceleaşi  prostii.  Stătea  cu  adânci  bătrâneți.  Conviețuirea  în  aceeaşi  casă  a  confirmat 
ochii‐n  patru.  Nu  i‐a  fost  greu  să  descopere  acelaşi  apetit  amoros,  sub  compatibilitatea  perfectă  dintre  ea  şi  cumnat.  Se  înțelegeau,  se 
ambalajul  înşelător  al  mironoselii.  Când  ajunsese  la  liceu,  Zolotovici,  un  completau  şi  se  potriveau  perfect.  Şi  ce  dacă?  Dincolo,  în  dormitor,  asta 
profesor  libidinos,  îi  băgase  în  cap  prostia  cu  misterul,  care  împlineşte  mică ştia să întoarcă setul decisiv şi să câştige meciul. Nu‐i vorbă, primul 
feminitatea. Numai baza teoretică îi mai lipsea, că‐n rest... Băieții ‐ cel mai  „as”  îi  ieşise  atunci,  în  compartiment.  Se  gândea  adesea  că,  poate,  dacă 
tumultuos  capitol.  Cât  a  dăscălit‐o,  cât  i‐a  pus  în  vedere...  exemplul  nu ar fi căzut bagajul din plasă, toate ar fi fost invers. Aşa, el s‐a mutat pe 
mamei  ar  fi  trebuit  să  însemne  totul  Aş!  N‐a  însemnat  nimic.  Când  a  banca  vis‐à‐vis.  Atât  i‐a  trebuit.  Fără  o  vorbă,  fără  o  privire...  doar  cu 
prins‐o cu acel Gelu peste ea, a crezut că o să cadă jos. Avea doar 15 ani,  fundul. Partea ei tare. 
deşteapta, şi devenise expertă în amor. Deja îi ieşiseră vorbe prin şcoală.   
Noroc  că  n‐apăruse  moda  asta,  îngrozitoare  ‐  cu  scene  de  sex  filmate  şi  Alta, în locul Teodorei, poate ar fi forțat nota; ar fi încercat marea 
puse pe internet. Că pe podoaba de soră‐sa o credea în stare de orice. S‐a  cu  degetul.  Ea,  însă,  avea  caracter,  niciodată  nu  i‐ar  fi  făcut  cumnatului 
rugat de ea, a plâns, a amenințat‐o. Ce putea să‐i mai facă? Tot ea avea de  vreun avans. Se simțea bine la ei în casă, era un fel de „jupâneasă”, având 
suportat insolența curviştinei, dublată de un mişto pervers şi de reproşuri  totul pe mână. Nu a abuzat niciodată, cu toate că ar fi avut posibilitatea. 
otrăvite  fața  de  seriozitatea  ei.  „Mi‐o  fi  picat  mie  mintea‐n  ovare  ‐  Se  simțea  extrem  de  încântată,  atunci  când  un  om,  atât  de  cumpătat  ca 
recunoscuse,  în  timpul  unui  scandal  pe  tema  respectivă  ‐  dar  ție  şi  s‐a  Sever, îi cerea sfatul sau îi solicita colaborarea la diverse planuri. Normal, 
întins himenul până la creier”, îi replicase, neobrăzat. Asemenea măgărie  în  fond  erau  aceeaşi  generație,  gândeau  în  acelaşi  ritm.  Un  observator 
nu avea să o uite şi să i‐o ierte. De atunci, ea, Teodora, nu mai discutase  neavizat, din afară, i‐ar fi putut crede soț şi soție, pe Minodora ‐ fata lor, 

 
99
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
iar Consulela şi Clara ‐ nepoatele. Ei doi se ocupau de educația acestora,  La urma urmei, doi amanți goi, în dormitor, făcând tot ce citea ea acolo, 
căci mama lor nu prea găsea timp, şi nici cine ştie ce tragere de inimă. Ea  nu sunt cu nimic mai discreți decât una ca ea, pe care nu o bănuieşte, nu o 
era  cu  PR‐ul  firmei,  cu  moda,  cu  tot  felul  de  fițe  La  bucătărie  nu  se  ştie şi nu o vede nimeni cum trepidează... cum gâfâie... În sfârşit... cum se 
pricepea deloc. Recunoaşte, este şi vina ei, că n‐a învățat‐o. I se părea că  comportă  în  situații  realmente  excitante.  Citind  toate  fanteziile  acelea, 
se  achită  suficient  de  sarcinile  de  gospodină,  când  îi  scotea  rețete  de  pe  cum  nu  îşi  închipuia  că  se  poate  scrie,  se  întreba  dacă  tot  ce  era  descris 
net, oferindu‐i‐le ca sursă de inspirație. Spiritul ei judicios a determinat‐o  acolo  s‐ar  putea  întâmpla  şi  în  realitate.  Sau  era  doar  rodul  unor  minți 
să  renunțe  la  listarea  acestora.  De  ce  atâta  risipă  de  hârtie?  Cu  asta  a  bolnave,  obsedate  sexual?  Oscila  între  jenă,  indignare  şi  o  perversă 
început să se apropie de calculator. Nu‐i vorbă, Minodora găsise timp să o  atracție. Lipsa ei absolută de experiență erotică ‐ până atunci, asumată cu 
învețe cum se umblă la drăcia respectivă. Tot ei îi venise, mai apoi, ideea  mândrie  ‐  o  făcea  vulnerabilă  la  nebuniile  de  acolo,  iar  pudibonderia  ‐ 
de a‐şi îndemna sora să acceseze site‐urile matrimoniale. Nu‐i pare rău că  purtată ca un veşmânt rar şi elegant ‐ o incomoda binişor. De aceea, după 
a acceptat, deşi nu se alesese cu nimic de pe urma lungilor ei plimbări şi  ce  o  treceau  toate  căldurile  (manifestare  ce  putea  fi  pusă  şi  pe  seama 
conversații.  Numai  cumnată‐său  râdea  de  ea,  blajin  şi  hâtru,  atrăgându‐i  menopauzei, nu?), sfârşea prin a repudia, oripilată, toate „blestemățiile”. 
atenția că pe acolo e mai multă virtualitate decât virtute şi sfătuind‐o să  Ar  fi  simțit  nevoia  să  vorbească,  într‐un  fel,  despre  ele,  dar  nu  avea  cu 
se păzească, să nu pățească ceva. Ce să pățească? Pe acel site, de fantezii  cine. Soră‐sa ar fi fost cam singura persoană, dar... nu, era exclus! 
erotice, nimerise la îndemnul unei alte internaute, prietenă necunoscută   
şi la fel de singură, care o îndemnase să trăiască măcar imaginativ ceea ce  „Şed goală pe canapeaua mare de catifea, trupul mi‐e asezonat cu 
destinul, din câte se părea, îi refuzase cu îndârjire. A acceptat, la început  fructe de iunie, e soare afară, e plină zi şi nu am puterea de a mă smulge 
cu rețineri de ordin moral şi, de aici, cu o anumită ruşine. Faptul că nu ştia  din visare.” 
nimeni ce trăieşte ea, atunci când se scufunda în pârdalnicele de povestiri   
erotice, reprezenta o consolare importantă. În fond, excitația pe care i‐o  Când a citit aceste rânduri, şi‐a reamintit‐o pe Minodora, aşa cum 
provocau  chestiile  alea,  al  naibii  de  deocheate,  era  ceva  natural,  nu?  o  surprinsese  în  casa  lor  de  la  țară,  într‐o  zi  de  la  începutul  vacanței  de 
Discreția şi pudoarea şi... restul principiilor ‐ salvate grație anonimatului.  vară:  despuiată,  cu  o  mulțime  de  cireşe,  proaspăt  culese  din  pom, 

 
100
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
răsfirate pe burtă, pe piept, atârnate în păr, cu ochii închişi şi o respirație  sânii  în  căuşul  palmelor  alunecând  în  jos  pe  abdomenul  încordat, 
fremătătoare.  „Razele  soarelui  intră  prin  fereastră,  îmi  mângâie  pulpele  poposind o clipă asupra pântecelui fremătând de excitare şi, hotărât, şi‐o 
goale,  catifelate,  şi  gândul  îmi  aleargă  spre  tine.  Îți  simt  mâinile  cum  îmi  strecoară  între  picioarele  mele,  şi  mă  trage  spre  el  până  mă  lipeşte  de 
cuprind  talia  şi  mă  ridică  uşor  spre  buzele  fierbinți,  umede...  atingi  cu  pula sculată. Dinții i se înfig în ceafa mea şi un fior îmi scutură trupul de la 
multă  grijă,  savurezi  fiecare  detaliu  şi  eu  mă  simt  în  mâinile  tale  ca  un  un  capăt  la  altul.  Mă  întorc,  încercând  să  nu  trezesc  pe  nimeni,  ultimul 
instrument  cu  coarde,  fiecare  sărut  îl  resimt  în  adâncul  ființei  mele,  lucru  pe  care  mi‐l  doresc  e  să  o  fac  sub  privirile  a  18  perechi  de  ochi  şi 
reverberez  la  fiecare  atingere,  încercând  să  nu  distorsionez,  să  sunt  încă  suficient  de  conştientă  că  nimic  nu  ar  mai  putea  opri  desfrâul 
nemulțumesc acordorul.” Brrr!... „Mă transformi după bunul tău plac din  care  tocmai  începe.  Gurile  se  caută  flămânde  în  bezna  nopții,  limbile 
soție  în  amantă,  din  ingenuă  în  târfă  şi  în  ochii  mei  sclipesc  lacrimi  de  încinse  în  iureşul  primului  sărut  aleargă  furioase  dintr‐o  gură  în  alta.  Îi 
recunoştință,  aproape  îți  sunt  recunoscătoare  că  m‐ai  ales  pentru  a  face  înşfac  limba  şi  o  sug  cu  putere,  încercând  să‐i  absorb  toată  savoarea  de 
parte  din  nesfârşitul  şir  al  fericitelor  tale  victime...  De  la  prima  până  la  mascul odată cu ea. Geme uşor, râzând înfundat şi îmi şopteşte în ureche: 
ultima  atingere  sunt  într‐un  permanent  orgasm,  într‐o  veritabilă  beție  a  Nu  îmi  smulge  limba,  am  atâtea  de  făcut  cu  ea,  în  noaptea  asta!” 
simțurilor, şi nu îmi dau seama dacă nu pot sau nu vreau să mă apăr. Mă  Stupefiată, decenta Teodora şi‐a adus aminte despre excursia făcută de ei 
las  în  voia  ta,  te  rog  să  te  bucuri  de  mine  şi,  la  urmă,  să  mă  ucizi  cu  la  munte,  cu  ceva  timp  în  urmă.  Dormiseră  cu  toții  într‐o  cabană,  la 
blândețe.”  priciuri  ‐  Sever  şi  Minodora,  fetele,  ea...  încă  două  perechi  de  prieteni 
În altă parte, aceeaşi detracată Iubbitta descria, cu un scârbos lux  de‐ai lor, şi ăia cu copiii... Excluzând protagoniştii, rămânea fix numărul de 
de amănunte, scena de destrăbălare cu derbedeul ăla de Gelu, în care ea  ochi pe care nu şi‐i dorea „scriitoarea”. Teodora îşi amintea perfect că nu 
îi surprinsese cu mulți ani în urmă. A descoperit tot decorul, până la cele  putea dormi, o supărase colecistul... şi a surprins nişte zgomote suspecte. 
mai  mici  amănunte.  Cumplit!  Deci,  soră‐sa  producea  asemenea  Poftim... 
blestemății.  S‐a  lămurit,  îngrozită,  că  o  grămadă  de  chestii  scârboase  de  Ce chestie...! Să te apuci să pui pe internet şi să arăți oamenilor ‐ 
prin  site‐ul  ăla  erau  descrieri  fidele  ale  unor  întâmplări  reale,  petrecute  nişte necunoscuți ‐ faptele tale, de care ar trebui să‐ți fie ruşine! Greu de 
întocmai. „Îşi petrece mâna dincolo de mine, cuprinzându‐mi cu blândețe  înțeles. Pentru una ca ea ‐ de‐a dreptul inacceptabil. Revoltător! Deşi... e 

 
101
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
şi  asta  o  modă...  o  boală.  O  mizerie.  Văzuse  la  televizor  nişte  soldați  zile  acasă,  la  Urzica  Mică.  Fetele  erau  într‐o  tabără,  măcar  ele  nu  erau 
americani  care  îşi  fotografiaseră  camarazii,  cum  băteau  şi  chinuiau  expuse  întregii  porcării.  Era  mai  bine  să  nu  fie  de  față  când  va  veni 
prizonierii  de  prin  nu  ştiu  ce  țară.  Sau,  destul  de  recent,  violatori  de‐ai  specialistul să scaneze hard disk‐ul. Acela păstrează toate fişierele scrise şi 
noştri, băştinaşi, filmând cu telefoanele mobile toate bestemățiile la care  trimise. Mai mult ca sigur cumnată‐său avea s‐o alunge. Nenorocita!... Şi‐a 
îşi  supuneau  victima.  Ce  să  mai  spui  de  idioata  aia,  asistentă  maternală,  făcut‐o  cu  mâna  ei.  Cum  să‐ți  treacă  prin  cap  să  te  expui  cu  asemenea 
„regalându‐se” cu adolescentul oligofren care îi fusese dat în ocrotire? Şi  chestii?  Nevoia  de  tandrețe...  senzualitate...  dar  nici  chiar  aşa!  I  se  face 
dumneaei simțise nevoia să se filmeze! Ce impuls sinucigaş, crud şi imbecil  milă  de  ea...  de  ce‐o  aşteaptă  în  zilele  următoare...  poate,  în  tot  restul 
‐  să  asiguri  anchetatorilor  probele  pe  baza  cărora  urma  binemeritata  vieții. Tâmpita! Automat (sau instinctiv?) o mângâie pe creştet. 
condamnare...  Probabil  că  ea,  Teodora,  va  rămâne  pe  loc,  să  crească  fetele,  să 
  vadă  de  casă.  Se  vor  înțelege,  e  sigură  de  asta.  Îl  cunoaşte  bine,  este 
Când  cumnatu‐său,  jenat,  o  întrebase  dacă  a  scris  pe  net  ceva  bănățeanul  supus  obişnuințelor,  de  care  nu  se  poate  rupe  decât  când 
semnat Iubbitta, negase cu o indignare sinceră. Ea?!? Îi ceruse amănunte,  lucrurile o iau razna, intrând în perimetrul lui „nici chiar aşa!”... Oricât ar fi 
dar  omul  era  negru  de  supărare,  a  dat  din  mână  a  lehamite.  Seara,  pe  de implicată, nu poate să nu‐i dea dreptate, în acest caz. Chiar dacă este 
când strângea masa după o cină bântuită de tăceri sumbre, a mai auzit o  mama copiilor, nu poți accepta o femeie care, după ce se destrăbălează, 
frântură  de  discuție  între  soții  retraşi  în  altă  cameră...  Bănățeanul,  cel  mai şi povesteşte în gura mare ce a făcut. Cu tine,  cu alții... Sever este ‐ 
căpos şi metodic care era Sever, a spus că va afla în scurt timp totul, fără  cum  se  spune  prin  Bănat  ‐  oblu;  adică  rigid,  aspru,  neiertător.  Principiile 
putință de tăgadă. Că va fi gata să‐şi ceară iertare dacă bănuielile se vor  sunt totul pentru el. Doamne... ce bine că a fost prudentă şi i‐a transmis 
dovedi neîntemeiate. Dar că, dacă va fi aşa cum se teme el: ziua bună.  mail‐ul acela de la un „Internet‐Café”! Altfel, blestematul de hard disk ar fi 
  spus tot... 
Controlorul trece acum în sens invers, îndreptându‐se spre coada   
trenului.  Se  uită  la  ceas.  Mai  au  puțin.  Se  şi  miră  că,  într‐o  asemenea 
tensiune,  soră‐sa  îi  ascultase  părerea,  acceptând  să  plece  pentru  câteva 

 
102
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

POSTACUL POSTEAZĂ ÎNTOTDEAUNA CU DOUĂ MÂINI 

 
103
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
Aaaaa...  nu.  Aşa  nu  se  mai  poate.  Adică  mai  poate,  dar  nu  mai  înainte  de  a  sorbi  ultima  duşcă  din  afurisita  de  sticlă  din  care  Napoleon, 
vrea. Gata.  săracul,  e  şi  el  aproape  gata?  Şi  ăsta...  ce  om!  Şi...?!  S‐a  terminat  şi  el. 
  Gata. Fost‐ai, lele, cât ai fost. După... nu‐i mai pasă nimănui de tine. Uite şi 
Mâna țeapănă, cu degete reci, tremură pe pârdalnicul de mouse.  la fiică‐sa asta... Ba nu, ei i‐a păsat. Chiar mai mult decât era cazul, draga 
Ecranul se întunecă aiurea. Privirea îi era deja împăienjenită. Să fie de la  de ea! Pasiunea lui. Foc de inteligentă, de scumpă, de... de toate. De mică 
tensiune?  Mda...  posibil.  Doar  îşi  luase  pastilele.  Şi  betablocantul,  şi  se  arăta  nărăvaşă  ‐  caracter  puternic,  fire  explozivă.  Tocmai  pentru  că  o 
‐Tertensif‐ul... şi Prestarium‐ul. Oricum, nu mai contează. Până acum, nu  iubea  atât  de  mult,  trebuia  să‐i  asigure  o  educație  cinstită,  sănătoasă... 
rostise niciodată atât de serios cuvântul ăsta: „gata”. Şi el, când spune o  măcar ea să fie corespunzătoare. Cine ştie...? Şi uite, acum, ce bine... Da ‐ 
vorbă... păi, e vorbă. Ein Man ‐ Ein Worth. Eine Frau ‐ Ein avort.... He, he,  Mădălina  fusese  pasiunea  şi  capodopera  vieții  lui.  Sigur,  trebuia  să  aibă 
he... Asta era vorba şefului de la cadre, atunci când privea pofticios după  grijă cu ea... copil. Câteodată era afurisită... vroia musai să aibă dreptate ‐ 
fundul  ațâțător  al  vreunei  muieri  chemate  să  dea  o  explicație  acolo,  ea şi numai ea. Pe de‐o parte, nu era rău. Pe de alta, însă... O lua cu vorba 
ceva...  Mare  pişicher,  tovarăşul  Scorțescu,  ăsta.  Se  strecura,  ieşea  din  bună. A mai şi urecheat‐o... După aia, tot el umbla după ea să o îmbuneze. 
toate.  Chiar  dacă  a  mai  şi  căzut,  pica  mereu  în  picioare.  Şi  ce  picioare  Aprigă  ca  mă‐sa,  dar  ‐  altfel  ‐  spirt!  Şi  frumoasă.  Şi  dulce.  Cu 
puturoase mai avea! De fapt, puțea tot, oricât s‐ar fi spălat. Unul de pe la  personalitate...  ceva  de  neimaginat.  I  se  umezesc  ochii.  Of,  Doamne,  ce 
o editură (dracul l‐a pus?) îi zisese „Sconcs”‐ul. La coadă la bufet. Cum să  ți‐e  cu  viața  asta,  cu...  Îi  făcea  lui  scandal,  că  de  ce  râd  copiii  de  ea  la 
nu te‐audă? L‐a turnat careva şi... ce‐a mai avut de tras, nefericitul!...  grădiniță,  că  o  cheamă  Corcoață?!  Na,  că  acum  i‐o  fi  mai  bine  că‐i  zice 
Se ridică greoi de la calculator şi merge să‐şi toarne ceva... un ceai.  Gombozs?...  D’aia,  pentru  că  şi  Corcoață  e  un  nume.  L‐a  purtat  şi  ’ăl 
Sau un cognac ‐ parcă mai avea în cămară, pe fundul unei sticle. Ultima.  bătrân, şi... Cum s‐ar zice, din moşi‐strămoşi. El a fost întotdeauna mândru 
Gata. După asta...  de numele lui. Şi când a ajuns să i se publice poeziile prin toate ziarele... 
E  amețit.  Se  clatină.  Parcă  ar  fi  beat.  Dar  nu  e.  Cum  să  te  îmbeți  uneori  şi  pe  prima  pagină,  căci  a  scris  poezii  importante...  a  refuzat  să 

 
104
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
renunțe  la  el.  Ăia  de  la  direcție  ‐  nişte  tâmpiți.  Cică,  nu  se  poate  să  stea  peste timp şi împotriva timpurilor. Revoluție? Căcat. Istoria are răbdare. Şi 
Corcoață lângă Ceauşescu. Parcă îl întrebase careva pe Şeful dacă îi place  aia a literaturii... tot aşa. Doar că, aici, lucrurile sunt mai dialectice... mai 
sau  nu  cum  sună.  Sau...  mai  ştii?!  Dar  nu!  Important  era  versul,  vâna...  interpretabile.  Nu!  În  felul  ăsta,  nu  ajunge  nicăieri.  Ochii  i  se  umezesc 
iubirea de glie, de partid şi de... ei da, recunoaşte: de conducător. Iar i se  spontan. Iarăşi? Cum adică... el să stea aici, chiar lângă Casa Poporului şi 
umezesc ochii când îşi aduce aminte de... Sus partidului făclia/ Şi sus țării  să...?! Mă rog, acum îi zice Palatul Parlamentului, dar cam tot aia e ‐ doar 
tricolorul!/  Să  trăiască  România,  Ceauşescu  şi  Poporul!  Au  pus‐o  şi  pe  că, ceva mai rău. 
muzică. O cântau şi ai lu’ Păunescu la cenaclu... şi pionierii... Na, că nu mai  Gata. Nu‐i mai trebuie. Să‐l lase în pace. Să se descurce fără el... 
e niciun strop de Napoleon...’tu‐l în cur pe mă‐sa şi pe ăsta, cu Elena aia a  cum  or  şti.  Ştiu  ei.  Sunt  tari,  domnule.  Nu  ca  el...  Începe  să  tremure. 
lui!  Cică  sfântă.  De  acolo,  de  la  Cabinetul  2,  ar  fi  venit  obiecția  ‐  exclus  Talentul lui... şi vâna lui poetică, mă rog... el a avut public. Înainte, îl citeau 
Corcoață! Ce puteai să mai faci? Aşa erau vremurile. Şi tot aşa a ajuns el C.  mii şi mii de oameni. Oameni ai muncii, nu caraghioşi din ăştia, elitişti. Ce 
Viorel. L‐au ciumpăvit, l‐au... dar nu au putut mai mult, adică să‐l dea de  era rău în asta? Şi acum comercialul înseamnă producție de masă, care să 
pe a‐ntâia măcar pe a doua sau pe a treia. Nuuu!... Era tare. Asta‐i cel mai  se vândă. Aşa se vânduse şi el. Îl citeau, îl ascultau... îl admirau mii şi mii 
important: ce rămâne. El avea o operă. Bună, rea... asta rămâne să judece  de oameni ai muncii! Măgarii ăia, de la gazetă, care îi ziceau acum „Poetul 
istoria.  Mişimişi”...  Nişte  porci.  Ar  fi  vrut  ei  să  prindă  aşa  o  audiență.  Nu  era 
  emisiune de radio sau de televiziune să nu‐l caute... să nu strălucească şi 
Gata.  Deschide  hotărât  uşa  de  la  balcon.  Iese.  Priveşte.  Sub  el  ‐  el  acolo,  cu  pana  lui,  cu...  Fusese  cineva,  ce  mai...  De  aia  îşi  ținea  tot 
bulevardul.  Frumos.  Chiar  că  Victoria  Socialismului!  Să  tot...  Uite,  acolo,  timpul „Gloria” cu el ‐ radioul portabil; asculta şi nota conştiincios fiecare 
un  pom.  Şi  dincolo,  o  reclamă.  Apartamentul  ăsta  îl  primise  prin  92...  poezie sau cântec pe versurile lui Viorel C. Seara, acasă, discret şi prudent, 
ultimul  care  mai  rămăsese  liber.  La  cel  mai  înalt  nivel!  Nu‐i  adevărat  că  mai asculta şi Europa liberă. Ce‐auzea acolo...! Cu căştile peste urechi, să 
nu‐l voise nimeni pentru că era sub terasa blocului. Mai aproape de stele,  nu care cumva să... nu pierdea nimic, doar hârâiturile alea îngrozitoare îl 
de infinit... Cineva, acolo sus, îi recunoştea astfel meritele. Iar ăştia aveau  înnebuneau. Ce naiba? Doar nu era să‐şi cumpere altul nou. Aparat bun, 
nevoie  de  ele.  Şi  de  el.  Dacă  era  bun...  Valoarea  rezistă,  supraviețuieşte  trecuse  prin  multe.  Până  şi  atunci,  la  revoluție...  sau  cum  s‐o  mai  fi 

 
105
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
numind  toată  vânzoleala  din  decembrie...  tot  de  la  radioul  lui  aşteptau  din  mersul  istoriei,  din  pârghiile  subtile,  din...  Tot  el,  săracul.  Origine 
veşti  ‐  să  ştie  dacă  mai  ținea  ’Ăl  Bătrân  sau  nu.  Lumea  ieşise  în  stradă  modestă ‐ fiu de țăran muncitor. Asta l‐a ajutat întrucâtva, când l‐au trimis 
demult, dar colegii lui... erau acolo, cu toții, în cele două birouri din Casa  la Şcoala națională de literatură. Dar puțin. Mai important era talentul. Şi, 
Scânteii. Unul nu lipsea! Dacă cumva...? Nu se ştie niciodată. Toți, cu curul  la capitolul ăsta, stătea bine. Bine de tot. Nu ca rahații ăştia de doi bani, 
în două luntrii; şi în două birouri. Pe el, însă, îl izolaseră. Se delimitaseră,  cu  postmodernismele  lor.  El  avea  sevă,  vlagă...  Zdrăngăneau  geamurile 
cum ar veni. Aşa începeau ei să se rupă de comunism: încetişor, cu băgare  din oftaturile oamenilor, când citea el  acolo, la câte o întrunire culturală 
de seamă. La nevoie, cu dus ‐ întors. Fierbeau. Dar se dădeau senini, chiar  şi...  politică.  Sigur  că  politică,  nu  se  putea  altfel.  Încercase,  ce‐i  drept,  şi 
bancoşi.  Se  anunțase  sinuciderea  ministrului  Apărării,  cel  trădător.  „Şi  ceva mai puțin angajat... mai idilic. Resurse avea, doar gâlgâia talentul în 
acum...  dacă  ne  atacă  ungurii  cumva...  sau  ruşii,  sau  bulgarii...  cine  el! Nu dădea rău, doar că prea semăna cu George Coşbuc. Şi, cum moşul 
conduce  Armata?”  Căcăcioşi.  Nu  ca  nebunul  de  fiu‐său  ‐  călare  pe  se trezise mai de dimineață... A trebuit să‐i lase ulița, cu iarnă cu tot, şi pe 
monument, la Romană, chiar în bătaia mitralierelor. Erou. Erou pe bune,  Zamfira...  Astea  erau  timpurile.  Nu‐i  vina  lui  că  se  născuse  atunci  şi  aici. 
doar că nu murise. Altfel... Uite ce repede se obişnuise, pezevenghiul tatii,  Comanda  socială.  Magistrale,  congrese,  cincinale...  trebuia  să  le  cânte  şi 
cu deliciile capitalismului. Avea firme, era bazat. La început, se asociase cu  pe  astea  cineva,  nu?  „S‐a  schimbat  muzica!  Nu  mai  e  patriotică,  acum  e 
ăla, Anghel Tulea‐Bâtlan jr. Ce dacă era fiul tartorului de la cenzură? Ăştia  populară.”  La  radioul  ăla,  al  lui.  Degeaba  ai,  dacă  nu  şi  pricepi.  Idioții  se 
se  pricepeau.  Aveau  fler,  relații...  scoteau  o  revistă  şi  prinseseră  cheag  uitau  cruciş,  ca  tâmpiții.  „Şi...?!”  Şi  mai  ziceau  că  sunt  pregătiți  pentru 
bun;  dar,  pe  urmă,  s‐au  certat  şi  Mugurel  al  lui  trecuse  pe  trecerea  la  capitalism  –  adică,  pardon,  la  perestroika.  Chestia  cu 
importuri‐exporturi. Comisioane, chestii... bani la greu. Azi, îl invidiază şi îl  capitalismul  le‐a  venit  mai  târziu,  când  Mugurel  al  lui  era  deja  departe  ‐ 
înjură toți ăia care, atunci, la editură... „Băi, nea Corcoață, dar radioul ăla,  patron.  „Eeee...”  Atât  le‐a  zis.  Să  mai  fiarbă  puțin  în  suc  propriu.  Arta 
al dumitale, nu mai zice nimica?” Al dumitale! Îi rodea. Îi ustura rău de tot.  adevărată  trebuie  să  aibă  ceva  metafizică,  puțin  mister...  Cretinei,  care 
„Nu  zice.  Da’  ceva  s‐a  schimbat.”  Se  buluciseră  toți  în  uşa  deschisă  şi  strângea, lună de lună, semnăturile pe convocatorul la şedințele de partid, 
prohibită... supusă embargoului ideologic.  Ei cu ei... el cu ale lui  ‐ poezii,  i‐a  scăpat  scrumiera  din  mână.  Galbenă  la  față  era  tot  timpul,  pe  sub 
cântece. „Ceee...!?” Îi privea superior. Nişte diletanți. Nu pricepeau nimic  pudra aia pe care tocmai azi o uitase acasă. Doar el nu uitase şi nu avea să 

 
106
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
uite nimic. Şi... la ce i‐a folosit, până la urmă?  trimis  şi  Mădălinei,  pe  net.  Nu  reacționase  nicicum  ‐  pesemne  că  nu 
Gata.  Cu  amintiri,  cu  nădufuri,  cu....  Înapoi,  în  apartament.  găseşte  încă  puterea  să  îl  citească,  deşi  e  casnică;  o  ține  bozgorul,  adică 
Singurătatea doare. Numai cine n‐a trecut prin asta nu ştie cum. Scrisese o  bărbatu‐său. 
nuvelă pe acest subiect, după moartea Taniei, tovarăşa lui de viață. O are  Ar  trebui,  totuşi,  să‐şi  ia  tensiunea.  Fruntea  îi  vâjâie,  urechile  îi 
tot acolo, în sertar ‐ proza; că Tania e în criptă. Cine să te publice azi, cu  bubuie. Şi ce dacă? Acum, chiar că nu mai are importanță. E de mirare că 
chestii  bătrâneşti,  fără  sex,  fără  droguri...  fără  câțiva  împuşcați...  acolo?!  nu i‐a plesnit capul şi nu i‐a crăpat inima acolo, la computer, când îl făcuse 
Biata  de  ea!  Îl  chinuise,  îi  mâncase  sufletul  o  viață‐ntreagă,  cârcotaşă  şi  Mădălina  lui  troacă  de  porci,  pe  Skype.  Dacă  şi  ea...  dacă  nici  ea  nu 
destul de afurisită, cum era. Şi totuşi, a acceptat‐o, a înțeles‐o, a îngrijit‐o  găseşte  o  brumă  de  înțelegere  pentru  bătrânul  ei  tată  şi  situația 
după accidentul ăla cerebral. Aia a fost nu doar o experiență ‐ grea, lungă,  copleşitoare... realmente copleşitoare, în care se află el... 
completă  –  ci  o  ispăşire;  una  chiar  că  multilateral  dezvoltată.  Dar  e  Nu‐i  fusese  uşor  să‐i  crească.  Dar,  nici  foarte  greu  ‐  recunoaşte 
mulțumit, făcuse totul. Când s‐a sfârşit, era de datoria lui să o eternizeze.  deschis. Se descurcau. Poate fi... şi chiar este mândru de copiii lui. Adică 
Îi închinase un volum. Acolo şi‐a expus sufletul traumatizat, greu încercat,  era... până acum vreo două ceasuri. Acum... gata. Şi la capitolul ăsta a dat 
avariat. Era, totuşi, o viață de om ‐ câte nu erau de spus? Plângea şi scria.  chix. Aşa‐i trebuie, dacă n‐a ştiut... Şi nici cine ştie ce noroc n‐a avut. Sau a 
După ce a izbutit să‐l termine, urcase golgota publicării. Alt calvar ‐ unul  avut...  cine  poate  să  spună  cu  mâna  pe  inimă?  Erau  familia  perfectă,  cel 
sisific,  de  netrecut,  în  vremurile  astea.  Ce  nu  făcuse...  cât  nu  se  zbătuse  puțin aşa se vedea din afară. Familia aia.... baza societății, cum se zicea pe 
pentru primul lui volum lui de proză? La înmormântarea lui Tulea‐Bâtlan  la prelucrările de partid.  Sigur, cu nevastă‐sa se mai ciondănea. Prea era 
senior, înghețase şi făcuse pneumonie, de era să moară şi el. Compusese,  tare‐n  clonț:  deformație  profesională.  Ce  tărăboi  îi  mai  făcea!  De  aici 
atunci, o cuvântare funebră bine simțită, sobră şi patetică în acelaşi timp.  provenea şi marele lui chin, când încerca să se dedice creației. Parcă era 
Nu mai apucase s‐o citească la groapă, că venea noaptea şi‐l apucase deja  Socrate,  tocat  de  o  Xantipă  şi  mai  a  dracului  ‐  olteancă  perfecționată  la 
tusea,  dar  i‐o  dăduse  pramatiei  de  „Tulea  Junior”,  care  ținea  pâinea  şi  „Ştefan  Gheorghiu”.  Activistă  convinsă,  fără  preget  şi  fără  încetare.  Cum 
cuțitul  în  viața  literară  şi  editorială.  Degeaba.  Romanul  lui  zace  şi  acum,  să te concentrezi, să te abandonezi efluviilor de sensibilitate şi lirism, când 
îndosariat,  legat  peste  coperți  cu  o  panglică  neagră.  L‐a  scanat  şi  i  l‐a  dumneaei, fie iertată, trântea cu cratițele prin bucătărie, furioasă pe el şi 

 
107
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
numai  pe  el...?  Că‐i  bleg,  că  se  ratează,  că  istoria  literaturii  române  îl  va  adevărații artişti. Tot sacrificiu era şi baricadatul în bucătărie, noaptea, să 
pomeni  cel  mult  la  „şi  alții”...  Tot  scandalul  pornea,  regulat,  de  la  aibă puțintică linişte, pentru gânduri şi rime. Ca să ajungă aici, trebuia să 
fluturaşul  cu  bani.  Drepturile.  Alea  de  autor.  Mereu  prea  puține  față  de  spele şi vasele de la cină, dar nu se simțea înjosit. Dimpotrivă. Ei, măcar, 
locul  şi  rolul  lui  în  societatea  socialistă  multilateral  dezvoltată,  vitupera  aveau  tot  timpul  lumină  electrică,  fără  întreruperile  curente.  Norocul 
tovarăşa  Tania.  De  la  ea  a  învățat  să  socotească  pe  baza  de  Programul  blocatarilor se întruchipase în circa de miliție de peste drum ‐ împărțeau 
radio‐tv. Avea abonament! Gloria... tranzistorul... stătea deschis ‐ de la 5  acelaşi cablu şi aceeaşi conductă de termoficare. Şi tot se mai găseau unii 
dimineața  până  la  11  noaptea.  Îşi  nota  toate  emisiunile  de  versuri  şi  tâmpiți care să se plângă... 
cântece patriotice, le asculta şi făcea socoteala la bani. Cu televizorul era  Gata, trecuse. O nimerise la țanc atunci, când cu „populara” de la 
mai simplu, doar cu două ore pe zi... scăpa mai repede. De ieşit, îi ieşea la  radioul lui. Avea doxă, avea şi experiență. „Alunelu ‐ Alunelu, hai la joc! Să 
centimă.  Degeaba,  muierea  era  convinsă  că‐l  fură  ca‐n  codru.  Cu  ziarele  ne  fie...  să  ne  fie  cu  noroc!”  Dintre  toți,  numai  el  pricepuse  semnalul.  Şi 
era  mai  simplu  de  ținut  evidența.  Atâta  o  pagina‐ntâia...  atâta  un  uite că nu se înşelase. Măcar cu chestia asta... 
interior... cu chenar sau fără. Ea aducea Scînteile („Bătrâna” şi „Tinerelul”)  La început, a stat cuminte. Nu s‐a îngrijorat, nici n‐a încercat să se 
de  la  serviciu.  România  liberă  o  lua  socru‐său,  pentru  morții  de  la  mica  bage repede în față. Mugurel şi Mădălina se buluciseră în stradă, urlau pe 
publicitate. De Sportul se mai milogea pe la un coleg care era abonat, să i‐l  la  mitingurile  regaliste...  prostii,  ştia  c‐o  să  le  treacă.  Avusese  dreptate. 
împrumute  nițel,  să  vadă,  pe  la  ocazii,  ce  i‐a  apărut.  Ăla,  un  mucea  Când  s‐au  aşezat  lucrurile,  ăia  din  fruntea  țării  aveau  nevoie  de  cadre 
obraznic, mai făcea şi mişto de el: „Ce‐i, toa’şu Viorel, iar ați unificat sub  pricepute.  Şi‐au  amintit  de  el,  l‐au  chemat...  Doar  îl  ştiau.  Scria,  dar  nu 
sceptrul  liric  Daciada  cu  Cântarea  României?!  Vreun  vibrant  omagiu,  semna.  Era  mai  bine  pentru  toată  lumea.  Când  s‐a  cam  terminat  cu 
ceva?...” Jignit, dar demn, strângea din dinți ‐ arta cere sacrificii. Sau, când  ziarele, se reprofilase pe net ‐ forumuri, postări la articolele altora, sms‐uri 
ăia micii se puneau pe alergat şi urlat prin casă, îi venea să sară pe geam.  băgate  pe  kroll,  la  emisiunile  TV.  Combătea  bine,  cu  un  aer  firesc. 
Alte  sacrificii.  Citise,  într‐un  almanah,  despre  chinuri  asemănătoare  prin  Meserie.  Intervenea  eficient,  sub  nume  diferite.  În  afara  celor  care‐l 
care  trecuse  Bach,  compozitorul,  cu  o  casă  plină  de  copii  gălăgioşi,  şi  se  plăteau, nu ştia nimeni nimic. Nici nu trebuia. 
mai  consola  cu  înțelepciunea  pe  care  ți‐o  dă  senzația  de  solidaritate  cu  Geme înfundat, încercând să se întoarcă de pe o parte pe alta. L‐a 

 
108
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
luat şi frigul, sub pătura chinezească, pe care o adusese la întoarcerea din  trecuse peste ei, de atunci. Cu aşa o pornire antiromânească, chiar că nu 
călătorie...  China  şi  Coreea  de  Nord  ‐  era  o  onoare  să  fii  trimis  acolo.  avea  ce  căuta  aici.  Internetul,  căsătoria,  Occidentul...  Singurul  lui  of  este 
Porcăria asta de reumatism nu are leac. Restul trece. Ce e val... Îi trecuse  că, din toată America aia, nu găsise decât un bozgor iredentist ca Pişta ăla, 
şi lui Mugurel. A intrat în afaceri, s‐a descurcat. Acum e un businessman  al  ei.  A  condus‐o  nu  la  altar,  ci  la  aeroport.  Avea  inima  strânsă,  dar  era 
respectat şi temut. Mai ales temut. S‐a rupt la timp de politică, a înțeles  convins,  în  adâncul  sufletului,  că  aşa  e  mai  bine  pentru  toată  lumea.  Nu 
mai  bine  ca  el  că  nu  din  bla‐bla  se  fac  banii.  Plăteşte  unde  trebuie...  trebuia  să  ştie  cu  ce  se  ocupă  el.  Doar  îi  promisese  solemn...  Ea  se 
finanțează, sponsorizează cum se zice acum... şi doarme liniştit. Mădălina,  bucurase  şi  îl  crezuse.  Într‐un  fel,  se  bucură  că  păstrează  contactul  cu 
în  schimb...  îi  semăna  lui  ‐  o  romantică,  o  idealistă.  Fata  tatii  cea  realitățile  politice  din  țară.  Îi  semnala  intervențiile  lui...  cele  scrise  cu 
minunată!  Fusese,  ce‐i  drept,  prea  crudă  ca  să  fie  pătrunsă  de  spiritul  mâna dreaptă. Stânga trebuia să rămână țeapănă ‐ promisese. Sau, măcar 
epocii  de  aur.  Norocul  ei.  Dar  rămăsese,  oricum,  o  rebelă  din  fire.  Nu  ascunsă.  Era  bine  aşa,  pentru  toată  lumea.  Oare  să  ia,  totuşi,  încă  un 
moştenise  firea  lui  calmă,  răbdătoare,  interiorizată.  La  ea  sărise  gena  vasodilatator? Doctorul i‐a spus... Ce naiba‐i spusese? Nnnu... nu reuşeşte 
ailaltă, oltenească. Lua foc repede. Nu diplomație, nu... Ea ştia ce vrea şi  să‐şi aducă aminte. 
cu  asta  ‐  basta.  Să  te  ferească  Dumnezeu  s‐o  calci  pe  coadă  cu  ceva!  În   
şcoală, se certa cu profesorii, îi obrăznicea... pe urmă îi sfida. Întotdeauna  Trosc!  Toată  viața  a  fost  neîndemânatic.  Cana  căzută  pe  jos  s‐a 
găsea argumente, se cruceau şi ăia, îi luaseră frica. La istorie, avea cultul  făcut  țăndări.  Zgomotul  ei  sec,  în  contact  cu  porcăria  asta  de  gresie, 
democrației  greceşti  şi  al  lui  Napoleon,  dar  detesta...  brrrr!!!...  tocmai  reverberează în pustietatea apartamentului. Nu mai e nici asta.  Una mai 
istoria României: „Nişte căcăcioşi. Brutali, lacomi, duplicitari şi nesimțiți.”.  puțin. Aşa se trec toate. Rămâne tot mai singur, mai al nimănui, fără rost... 
Pe  profa  de  română  o  băgase  direct  în  spital,  când  i‐a  aruncat  în  față  că  Îi vine să spargă monitorul imbecil, care roteşte la infinit cubul ăla cretin. 
Creangă  prevăzuse  vibratorul,  că  Eminescu  murise  la  balamuc,  lovit  cu‐o  De  ani  de  zile,  PC‐ul  fusese  şi  mintea,  şi  sufletul,  şi  scula  lui  de  lucru.  Pe 
piatră‐n cap de un alt nebun, sau că însuşi Caragiale fusese nu un vizionar  internet vorbea cu Mădălina... se vedeau pe webcam... glumeau. Ce s‐ar fi 
de  geniu,  ci  doar  un  gazetar  care  consemnase  cu  precizie  păcatele  făcut  dacă  ar  fi  rezistat  insistențelor  copiilor  şi  s‐ar  fi  încăpățânat  să  nu 
românilor...  iar  ăştia  nu  s‐au  schimbat  deloc  în  secolul  şi  jumătate  care  învețe  calculator?  S‐a  lăsat  greu.  Cum  trăise  până  spre  60  de  ani  aşa,  ce 

 
109
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
rost avea? Uite că avusese.  deranjat.  Şi  înainte...  omagiile  erau  cu  atât  mai  inspirate  şi  mai 
Şi cei de la partid, tot pe această bază‐l angajaseră. Acum nu mai  mobilizatoare cu cât se dregea cu vreo emisiune a lui Neculai Constantin 
era  vorba  de  versuri,  ode...  se  lupta  pentru  putere.  Aveau  nevoie  de  un  Munteanu,  la  Şopârlița  liberă.  Dialectica.  Noaptea,  nimeni  nu  ştia  ce 
soldat  credincios,  precis  ca  un  lunetist.  Muncă  la  domiciliu,  lejeră,  bine  ascultă  el  acolo.  Nici  nevastă‐sa!  Asta  l‐ar  fi  aruncat  pe  geam,  biata  de 
plătită...  Nu‐l  vedea  nimeni.  Înşirase  peste  50  de  ID‐uri  sub  care  posta  ea... După aceea ‐ Timpuri Noi. Cu peronul pe partea cealaltă. Tania, cu un 
ceea ce era nevoie. Mai ales în campaniile electorale, performa la greu şi  picior  în  groapă  ‐  abia  de  bălmăjea  câte  ceva,  cu  gura  strâmbată  şi 
era bine plătit. O chestie de‐a lui fusese preluată de acolo, de pe site, de  țeapănă. Cu Mădălina ce mai discuta politică... din aia, de Gică‐contra, era 
un ditai senatorul. Ăla o folosise, cu mare efect, ca de la el, într‐un discurs  chiar  amuzant.  Ea  îl  admira  pentru  vederile  lui  înaintate.  Îl  dădea  şi  de 
la  o  moțiune  de  cenzură.  Ce  aplauze  fuseseră  în  sală!...  Negru?  Foarte  exemplu, de câte ori venea vorba: „Uite tata, dragul de el... cum a înțeles 
bine.  Nici  acum  nu  ştie  cine  citea  „acolo”,  cum  îl  analizau  şi  cum  îi  şi s‐a schimbat!”. Îi promisese pocăință pentru trecutul lui şi se jurase că 
traduceau  în  bani  intervențiile.  Pe  vremuri,  erau  criterii  limpezi:  atâta  nu  va  mai  semna  nimic  timp  de  zece  ani.  Aşa  e,  nu  mai  semnase.  Mai 
pentru  Tovarăşul,  atâta  pentru  Tovarăşa...  atâta  pentru  trai  nou  sau  mergeau  împreună  pe  la  câte‐un  miting;  ba  cu  regaliştii,  ba  cu  ăia  de  la 
partid. Între 2 şi 4 strofe... dacă era de‐a‐ntâia, de ultima, sau de interior...  Convenție.  Pe  câți  de  la  „Munca  de  partid”  sau  „Era  socialistă”  nu‐i 
Pe  la  almanahuri,  mergea  şi  cu  reluări,  dar  i  le  plăteau  pe  acelaşi  tipic.  regăsise  printre  cuvântători  sau  măcar  printre  aplaudaci..?  Inclusiv  pe 
Acum, nu ştia şi nu înțelegea nimic ‐ dar era foarte mulțumit. Primea, în  temutul  tovarăş  Scorțescu,  de  la  cadre.  Trecuse  pe  poezii  şi  îl  pastişa  cu 
primele zile din luna următoare, banii. Niciodată nu fuseseră sub aşteptări  neruşinare ‐ un epigon oportunist. Ei, şi...? Era loc pentru toată lumea în 
‐  tovarăşi  de  încredere.  Ce  politică  făceau...  aia  era  treaba  lor.  Aşa‐i  tocana à la roumain. Numai Mădălina nu vrea să priceapă asta, draga de 
democrația. Banii! Ce altă dovadă mai pertinentă că avea valoare, că era  ea. 
necesar?  Şi  nici  nu  trebuia  să  suporte  băşcălie,  insulte,  înjurături...  Oh, ce vremuri... s‐au dus. Mai întâi, a murit Tania. Nu era decât o 
Anonimatul e sfânt! Ştiau strămoşii, când făceau folclor, de ce rămâneau  povară, dar... orişicât. Într‐un fel, viața lui se simplificase fără ea. În altul... 
necunoscuți.  rămânea  un  artist,  cu  sensibilitățile  aferente.  Pe  Mugurel  îl  vedea  rar. 
Oficial,  era  cu  ceilalți.  Aşa  îi  ceruseră  ăia  de  la  partid.  Nu  l‐a  N‐avea timp, era de înțeles. Banii se fac greu şi se duc uşor, dacă nu eşti 

 
110
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
atent.  Îi  oferise,  de  câteva  ori  ‐  „N‐ai  dom’le  nevoie?  Spune,  nu‐i  străfunduri,  cu  toate  vremurile  tulburi  pe  care  se  văzuse  obligată  să  le 
problemă.”. Oficial, se ştia că trăieşte din pensie. Una bună, ce‐i drept. Şi îl  străbată, nu putea să lâncezească. Când i‐au mai scăzut şi pensia, pe legea 
admirau  toți  pentru  cumpătare,  pentru  bunul  simț  şi  pentru  demnitatea  cea  nouă...  n‐a  mai  răbdat.  Ai  lui  lâncezeau  în  opoziție...  îi  durea‐n  cur. 
lui de a nu se mai fi băgat pe nicăieri în căcatul ăsta de politică. Câştigase,  Strânseseră  destul.  Turbase.  O  făcea  pe  gratis,  din  convingere.  Doar 
paradoxal,  respectul  celor  care‐şi  băteau  joc  de  el  înainte.  Şi  bani  de  la  fusese toată viața de partea celor mulți. Mădălina era dincolo... opt mii de 
ceilalți. Ca să vezi...  kilometri şi ditai Atlanticul între, dar el nu putea să nu vadă, să nu simtă... 
Mai presus de toate, trebuia să se respecte el. Să nu îi fie ruşine,  Ce‐i drept, chestiile astea pe cont propriu... se ducea şi le posta de pe la 
dimineața, când se uita în oglindă. Tâmpit nu era. Şi nici nesimțit, să nu‐i  câte‐un  Internet‐café;  era  mai  înțelept  aşa.  Nu‐i  trebuiau  belele.  De  ce 
pese de ceea ce vedea şi înțelegea de prin jurul lui. Ăştia, chipurile ai lui,  să‐şi bată singur cuie‐n talpă, la urma urmei? 
duseseră țara de râpă. Fugeau tinerii, toți ăia harnici şi pricepuți... aşa, ca  Ledul  de  la  computer  clipeşte  de  câte  ori  era  căutat.  Avea  grijă, 
Mădălina  lui.  Ce  să  facă  aici?  Locul  era  umplut,  la  repezeală,  de  chinezi,  când ştia că e Mădălina pe mess, să se bărbierească rapid, cum învățase 
vietnamezi, arabi... Prăpăd. Migrațiunea popoarelor. Trebuiau să vină unii  din  armată.  Punea  o  cămaşă  curată  pe  el  şi  se  înfățişa  în  fața  ecranului. 
la  măturat  străzile  şi  la  căratul  gunoaielor...  să  alimenteze  cât  de  cât  Aşa,  şi  în  după  amiaza  asta  blestemată.  De  obicei,  sporovăiau  tot  felul. 
fondul de pensii. Oricât ar fi fost de patriot (şi era! dar un naționalist lucid,  Fiică‐sa îl lăuda, căci avusese grijă să‐i trimită, pe căi sigure, pseudonimele 
nu un demagog din ăla, cu spume la gură, să le reverse pe la televiziunile  şi link‐urile la articolele alea... pe gustul ei. Citea şi‐l admira, vorbeau pe 
care  te  invitau  să  mânci  căcat  în  direct  şi  cu  spume  la  gură),  Viorel  ocolite, cu subtexte şi şopârle ‐ ca pe timpuri. Erau înțeleşi să nu le aducă 
Corcoață ştia... era sigur de ceva înfricoşător. Şi anume că, în 30... cel mult  în discuție în clar... lasă‐i pe ai noştri, vechi în meserie, dar şi porcii ăştia 
40  de  ani,  toată  România  asta  avea  să  ajungă  la  o  minoritate  de  americani,  după  ce  că  nenorociseră  o  lume  întreagă  cu  Coca  Cola  şi 
românească... pierdută printre veneticii ăştia, colorați... plus țiganii. Că se  McDonald’s,  acum  te  interceptau  şi  te  scotoceau  la  sânge...  cică  previn 
înmulțeau  toți...  de  speriat!  Bine  că  fata  lui  era  departe.  Pe  Mugurel  nu  terorismul. Auzi, el terorist!?... Nişte idioți. Avea dreptate ăla din filmul... 
trebuia să‐l învețe el, îşi pusese banii la adăpost.  ăla... nu‐l mai ține minte cum îi zice: „Dom’ne, ăl mai prost om din lume e 
Acum,  însă...  gata!  Nu  mai  ține!  Conştiința  lui,  rămasă  intactă  în  americanu’!”. Dar asta nu‐i pomenea Mădălinei. L‐ar fi spurcat fără milă, o 

 
111
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
ştia  de  ce‐i  în  stare.  Fata  lui  ‐  inteligentă,  cultivată,  dar...  mai  şi  greşea.  Singurul  de  care  nu  se  putuse  scutura.  Nu  că  nu  a  putut  ‐  nu  a  vrut! 
Era,  şi  ea,  om.  Şi  trăia  bine  acolo,  la  ei.  La  urma  urmei,  avea  o  viziune  Adverbul perfect. Forță şi concizie. Înainte... dădea bine, oriunde îl punea. 
justă... sau corect politică, mai nou. He‐heeee...  Or să vadă ei pe dracu'!  Conferea  versurilor  lui  precizie  şi  energie,  acea  notă  necesară  de 
Criza asta e doar începutul sfârşitului.  certitudine,  de  necombătut.  Avea  o  reverberație  aparte,  un  ritm  scurt... 
Ce  led?  I  se  păruse.  Nu  îl  căuta.  Era  supărată  pe  el.  Turbată,  percutant. Ca un  glonț. Straşnic s‐a mai dat  de  gol. L‐a ghicit. Pe  urmă  a 
furioasă. Doar i‐a zis‐o răspicat: „Nu mai vreau să mai aud de tine în vecii  mers, pe semne, la adresa computerului... era aceeaşi, na. Doar astea, „pe 
vecilor.  Mi‐e  ruşine  că  am  aşa  un  tată.  Comunistule!  M‐ai  dezamăgit  roşu”, le băga de pe cel de‐acasă. 
de‐fi‐ni‐tiv!”. O să‐i treacă... O să vadă ea cine e el şi câtă demnitate are.  Se  trezeşte  în  baie.  Dacă  totuşi...?  Apa  rece,  năpustindu‐se  din 
Boxele păcăne. „Auzi, tata...?” Uite că, totuşi... Ba nu, o luase razna, avea  robinet drept în palmele lui. De acolo ‐ pe față. Aşa... Se săpuneşte vârtos. 
vedenii. El, întotdeauna calculat şi stăpân pe fiecare părticică din creierul  Pune  în  mişcările  brutale,  sacadate,  toată  furia...  toată  disperarea  lui. 
său... Ce ruşine!  Mâna îi tremură. Simte că‐l arde. Pămătuful vechi, din care au mai rămas 
Totuşi...  Cum  l‐o  fi  dibuit,  draga  tatii,  dragă?!  Degetele  țepene  şi  doar  câteva  fire,  îşi  face  totuşi  datoria  până  la  capăt  ‐  acoperă  tot... 
reci  bubuie  grăbit,  nervos,  peste  mouse‐ul  parcă  brusc  lenevit.  Tocmai  moaie... pregăteşte asaltul tăişului. Fața albă ca o foaie de  hârtie de cea 
acum, când lui îi fuge pământul de sub picioare. Caută. Caută... Deschide  mai  bună  calitate.  Gata.  Urmează  rasul.  Operațiunea  finală,  decisivă. 
şi închide. Forum după forum. Blog după blog. Le are stocate, cu grijă, pe  Încet...  mâna  îi  tremură  mai  tare  decât  alte  dăți.  Hai!  Trage  sacadat... 
Favorites. Întotdeauna a fost ordonat şi meticulos cu munca lui. Citeşte cu  atent...  încă  o  dată...  Cu  grijă.  Multă  grijă.  Obrazul  trebuie  să  rămână 
maximă atenție, cuvânt cu cuvânt. Nimic care să‐l dea în vreun fel de gol.  curat... curățat ‐ cât se poate. 
După  atâția  ani,  se  obişnuise  să  devină,  odată  cu  ID‐ul  folosit,  mereu  alt  Linia  dreaptă  a  lamei  avansează,  dinspre  ureche  către  baza 
personaj. Ca atunci când te primeneşti... schimbi țoala de pe tine şi... gata.  gâtului. Delimitare netă: până la tăiş ‐ alb. Dincolo ‐ pielea. Cu defecțiuni 
Eşti  altul.  Straşnic!  Stiluri  atât  de  diferite!  Nici  ăia  de  la  CIA  nu‐l  puteau  inerente: vinişoare, descuamații, riduri. Plus defecțiuni mai vechi ‐ câteva 
descoperi,  cât  se  dau  ei  de...  Ia  să  vedem...  Straşnic.  Şi  dincolo,  tot  găurele  de  la  vărsatul  de  vânt  din  copilărie,  un  nev,  o  mică  cicatrice  din 
straşnic...straşnic...  straşnic.  Straş‐nic!?  Vorba  lui.  Automatismul.  Clişeul.  armată...  Pe  măsură  ce  avansează  spre  baza  gâtului,  albul  gros  şi  pur 

 
112
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
cedează locul, milimetru de milimetru, realității imperfecte. Cine naiba se  câtorva  fire  sure.  Colțul  drept  al  gurii  e  strâmbat.  Nu  mult,  dar...  Prostii. 
poate  făli  cu  o  față  imaculată,  la  urma  urmei?  Nici  măcar  golanii  ăia,  cu  Merge înainte. Mai are atât de puțin... dar trebuie multă grijă, să nu care 
barbă. Ce‐i pe dedesubt...!  cumva să se taie. Nu vrea accident din neatenție... Nu e cazul. Deloc. 
Un  mic  efort  ‐  e  obişnuit.  Nu  are  de  ce  să  se  teamă.  Reuşeşte  Ce...?  ...!?  Mâna  dreaptă  refuză  să‐l  mai  asculte.  Tot  dreapta. 
întotdeauna  să  se  concentreze,  atunci  când  trebuie.  Aşa...  cu  grijă!  Nu  Apucă cu stânga. Merge... mai greu, dar... Ce să fie cu el? Încă puțin!... Un 
vrea să producă nicio zgârietură... nimic. Ar însemna că, din greşeală... că  minut...  două...  Degetele  strâng  cu  putere  metalul  pătat  al  bătrânului 
i‐a tremurat mâna... Cu un susur perceptibil doar pentru urechea lui aflată  aparat de bărbierit. Față i se schimonoseşte. E bine? Îşi mijeşte ochii. E. O 
acolo,  în  preajmă,  ascuțişul  a  ajuns  chiar  deasupra  mărului  lui  Adam.  ultimă trăsătură, imediat sub perciunul stâng, îndepărtează două firişoare 
Întotdeauna  l‐a  avut  proeminent,  darămite  în  ultimii  ani,  când  slăbise  rebele. Gata. Acum... Ultima! Nu mai e nevoie să pipăie locul. Ia uite!?... 
atât...  Aici!  O  mişcare  puternică  şi...  gata.  Ba  nu!  El  nu  a  fost  niciodată  Degetele  i‐s  reci  şi  țepene.  Loburile  cărnoase  ale  urechilor  ‐  stacojii.  Ca 
omul care să lase lucrurile făcute doar pe jumătate. Orice misiune... orice  sângele; un sânge bătrân, gros. Oooffff, fata tatii, dragă şi proastă. Cum de 
afacere...  întreprindere,  oricât  de  minoră  ar  părea,  trebuie  dusă  până  la  ți‐a  venit  ție  să  scotoceşti  prin  toate  mizeriile?  Abia  se  mai  ține  pe 
capăt în cele mai bune condiții. Mijeşte ochii cu atenție sporită. Nu vrea să  picioare,  dar  trebuie.  Niciodată  nu  a  lăsat  ceva  neterminat  şi...  tocmai 
facă  nimic  de  mântuială.  Din  luciul  oglinzii,  i  se  întoarce  şi‐l  plesneşte  acum? Carotida pulsează,  parcă semnalizându‐i locul cel  mai potrivit. Nu 
peste  ochi  o  fizionomie  străină,  antipatică.  El  să  fie?!  Întotdeauna  se  poate fi greu. Trage uşor. 
admirase pentru felul cum arăta: trăsături regulate, de om stăpân pe sine,  ‐ Nu forța, precizia e totul. 
puternic, hotărât. Ochii aceia cenuşii, despicând senin şi străbătând până  De unde...? Ar trebui să țină şi cu cealaltă... Dar nu‐l mai ascultă. 
în adâncuri tot ce li se ivea în cale. Sprâncenele groase, discret, dar ferm  Doar  n‐o  paraliza  acum...  tocmai  acum!?  Ştie  de  la  Tania  cum  începe... 
arcuite.  Zbârciturile  de  pe  frunte,  subliniind  parcă  gravitatea  şi  Hai,  mai  are  atât  de  puțin!...  În  fața  ochilor  îi  şi  joacă  şuvoiul  de  sânge, 
profunzimea  gândurilor...  Poza  lui  de  pe  coperta  cărților.  Ultima.  Cea  cu  gata  să  explodeze  de  sub  tăiş...  Oglinda...  faianța...  cămaşa...  Hai  odată! 
care  rămâne  cititorul.  Acum  se  confruntă  cu  un  boț  strâmb,  şifonat,  cu  Haaaiiii!... 
două  puncte  goale,  parcă  amețite,  scăpate  de  sub  buluceala  firavă  a  Mâna  refuză  să‐l  asculte.  Trebuie!  Un  pic...  o  fracțiune...  e 

 
113
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
de‐ajuns un milimetru... Ahhh! 
A mers!? Da, dar... nu unde trebuie. Ce naiba... doar atât? Rahat. 
Un  firicel  de  sânge  se  prelinge,  leneş,  pe  tendonul  gâtului...  ajunge  pe 
gulerul cămăşii... pe piept... Şi ea albă, imaculată. A... a rra... tat. În loc de 
bum  ‐  fâsss...  Nici  picioarele  nu‐l  mai  țin.  Totul  se  învârteşte  în  jur...  Şi 
oglinda, şi chiuveta... Simte că se năruie... Doar nemernica de carotidă a 
rămas  intactă.  Of,  draga  de  ea!...  Fattt...  a  ttaaa...  tii  De‐ai  şti,  tu...!  Dar 
eu... eu, nu... ddda... nnnuuu... 
 
 
 
 
 
 
 

 
114
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 

DRAGOSTEA, LA ȚARĂ 

 
115
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
‐ Ahhh!  care  aduseseră  gloria  comunei  Urzica  Mică.  Măi,  băga‐mi‐aş!...  A  făcut 
Ei, poftim... Nu‐i venea să creadă. Şi totuşi, n‐are încotro. Insigna,  şedință ‐ nimic. L‐a pus pe şeful de post să caute... să afle dacă era vreo 
strălucitoare  şi  unică,  era  acolo.  Şi‐o  dorise...  Şi  cum  îi  străluceau  ochii  babă care le rezolva pe muieri cu buruieni... tot nimic. Îl luase în colimator 
după cele cinci cerculețe aurite! Iar acum... aici...?!? Mă, futu‐i!... Se uita  şi  pe  Caşcarade,  fostul  felcer  militar  ajuns  doctor.  Nu  care  cumva  se 
la ea, ca boul. Bou şi era, la urma urmei. Şi‐o făcuse cu mâna lui.  dedulcise la „chioretaje”? Ți‐ai găsit... Era prea bou. Şi atunci, cum paştele 
Băga‐mi‐aş...!  mă‐sii? 
  Al doilea an ‐ la fel. Al treilea ‐ tot aşa. S‐a luat județul de gânduri. 
Şi cât se canonise, bietul de el, ca să ajungă aici! Mai întâi, fusese  Să  decazi  aşa,  dintr‐odată,  tocmai  la  o  treabă  atât  de  sensibilă  pe  plan 
chestia  cu  primul  loc  pe  țară  la  făcut  copii.  Cum,  necum  ‐  el,  Marinică  național... În felul ăsta, se putea observa că stau prost şi la agricultură, şi 
Postolea, era cel mai tare primar din țară la afacerea asta. Cum? Iac‐aşa.  la  mica  industrie,  şi  la  exporturi...  Nasol.  Mai  întâi  l‐au  ras  pe  tovarăşul 
Comuna  lui  se  situa,  de  ani  de  zile,  pe  primul  loc  în  clasamentul  de  prim, i se apropia şi lui ştreangul de gât. Ce putea să facă? Şedință. Le‐a 
îndeplinire  şi  depăşire  a  planului.  „Cum  faci,  mă  Postoleo,  de  le  pui  pe  zis. Le‐a amenințat. Vorbi şi cu popa. Chiar el, personal, i‐a dictat cum să 
toate  la  treabă?”,  îl  interogase  primul  secretar  de  la  județ,  când  l‐a  le  prelucreze,  să  le  sperie,  să  le  încurajeze  să  reia  tradiția  comunei.  De 
decorat. Dracul ştie cum, dar fătau muierile astea!... Chestia dura de mult,  unde...?  Cât  te  uitai  de‐a  lungul  uliței,  la  Căminul  cultural,  la  Magazinul 
de dinainte să fie el pus primar. Cum ar veni, moştenise afacerea. Dar şi  sătesc,  dacă  mai  vedeai  o  borțoasă‐două.  Pe  când  înainte,  în  vremurile 
ştiuse s‐o valorifice. Primise Ordinul Muncii, clasa a treia... una mai mult  bune, erau sumedenie. 
ca trenul,  cum îl băşcălise nevastă‐sa, Veronica; o proastă. Prost şi el, să  Comisia năvălise pe nepusă masă. Direct de la Bucureşti! Biologi, 
stea la gura muierii. Şi când colo... după atâția ani fericiți ‐ trosc. El fusese  sociologi,  psihologi,  doctori,  activişti,  securişti...  Toți,  pe  capul  lui  ‐ 
primul care şi‐a dat seama că nu mai mergea treaba. Aia, de ținea registrul  cazează‐i, dă‐le masă... dă‐le informații. Trebuia să cerceteze, să raporteze 
de  Stare  civilă,  mai  mult  croşeta,  decât  să  facă  certificatele  de  naştere  de  ce  nu  mai  rămân  borțoase  urzicencele‐alea‐mici.  Şi  să  ia  măsuri. 

 
116
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Nadolu,  securistul,  fusese  singurul  care  luase  o  măsură  concretă  ‐  a  mersul trenurilor, ăla deşteptătorul fu mutat mai spre 5. Putea el să şuiere 
regulat‐o  pe  Frăsina  lu’  Chiojdoiu,  gazda  la  care‐l  cartiruise.  Balamucul  a  mult  şi  bine...  însămânțătorii  erau  deja  duşi  la  muncă.  Se  şi  îngrăşaseră, 
fost  stins  degrabă,  căci  Chiojdoiu  ăsta  era  gură  spurcată,  făcuse  scandal  măgarii,  dacă  dormeau  mai  mult  şi  nici  mişcare  nu  mai  făceau  ‐  numai 
când s‐a prins. L‐au lămurit... l‐au potolit. Ce‐i drept, nici curva de Frăsina  nenorociri. Cum să raportezi că CFR‐ul e de vină?! 
nu rămăsese. Cum ar veni: ’geaba treaba, ce mai chichirez gâlceava, cum  După aia, a apărut chestia cu culesul recoltei. Mdeh, dacă nu mai 
ar  spune  vecinii  bulgari.  Pe  româneşte:  mai  mare  daraua  ca  ocaua.  Dar,  era vedetă la demografie, îl luară‐n bâză. Cu cine mama dracului să strângi 
orişicât...  trebuia  să  fii  cu  ochii‐n  patru.  Precedentul  se  exista  deja  şi...  recolta,  dacă  toți  hăndrălăii  erau  navetişti  la  oraş?  În  loc  să  le  taie 
Parcă  el,  Primarul,  nu  văzuse  cum  o  sorbea  din  ochi  alde  Pomârlă,  trenul...sau  măcar  să‐l  pună  la  loc  pe  ăla  responsabil  cu  plantatul  de 
organizatoricul  de  la  județ,  pe  Veronica  lui?  Ce  să  facă?  S‐a  făcut  că  nu  spermatozoizi, ei îl criticau că‐i rămân ştiuleții pe câmp. 
vede, dar a întărit vigilența. Şi, pe această bază, a trecut totul cu bine. De  Ideea cu studenții îi venise şi lui. Nici nu era greu, doar că... anul 
asta e sigur. Valerica s‐a născut la doi ani după aia; iar mezina, Geanina ‐  trecut,  naiba  ştie  cum,  îl  anunțaseră  să  se  pregătească...  că  i‐i  trimeteau 
la cinci. Şi la alți doi, după ce fustangiul de Pomârlă fusese promovat ceva,  pe  ăia  de  la  facultatea  de  teatru.  Tot  de  la  Bucureşti!  Se  deşteptase  la 
mare  rahat,  în  diplomație,  pe  la  nu’ş  ce  ambasadă.  Să  se  uite  după  timp, tot de pe urma muierii ‐ s‐o vezi ce se mai bunghea prin oglindă. Ba 
negrese, nu după oltence!  se dusese şi la oraş, scroafa de ea, de‐şi vopsise părul şi unghiile. Şi pe alea 
Au aflat şi de ce nu mai fătau proastele lui ‐ din cauză de tren. Ani  de  la  mâini,  şi  de  la  picioare!  Ptiuuu...  Ce  folos  că  scăpase  de‐alde 
de zile, un personal dinspre Craiova spre Calafat trecea pe la 3 jumate din  mitocanul  de  Pomârlă,  dacă  îi  luau  locul  filfizonii  ăştia  de  artişti?  Nici 
zorişi  dădea  țignal  la  semnal.  Toți  bărbații  se  duceau  la  muncă  la  vorbă! 
combinat, în Craiovița... plecau cu cursa de 4 jumate. Şi, când îi deştepta  Şi‐a luat angajamentul că se descurcă prin forțe proprii... a băgat 
mecanicul de la personal cu şuieratul lui, numai bine le rămânea timp de  sub brazdă vreo câteva zeci de hectare de porumb şi a raportat grindină... 
regulat ‐ scurt şi eficient. Pe urmă, dădeau fuga la oraş, îndeplineau planul  s‐a  rezolvat.  A  avut  grijă,  printr‐un  cumătru  de  văr  care‐o  avea  pe  fii‐sa 
exemplar,  la  toți  indicatorii  ‐  alea  rămâneau  acasă,  gata  îmborțoşate,  ceva  pe  la  învățământ,  să‐i  trimită  studenți  şi  anul  ăsta;  da’  măcar  de  la 
îndeplinind  alt  plan.  Ei…  şi,  când  schimbară  (tot  domnii  de  la  Bucureşti)  politehnică. Oameni serioşi, viitori ingineri. 

 
117
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
A meritat efortul. Când i‐a văzut coborând din autobuzul vechi, pe  viitor.  Lui  Postolea  îi  venea  să‐şi  facă  auto‐lauda  pentru  meritul  de 
care  scria  „Cursă  Speciala”,  i  s‐a  umplut  inima  de  emoție.  Băieți  falnici,  necontestat că i‐a adus la Urzica Mică. Cum să‐i laşi să mănânce la cazan? 
veseli,  harnici...  curat  tineret‐mândria‐țării!  Se  orientase  corespunzător.  A  pus‐o  pe  Veronica  lui  să  facă  masă  mare  şi  i‐a  poftit  încă  din  a  doua 
Ăştia n‐aveau să‐l facă de râs, simțea el asta. I‐a băgat pe toți în Căminul  seară...  aşa,  în  particular,  să  se  cunoască  mai  bine  şi  să  întărească 
cultural, le amenajase acolo tot cazarmamentul. Privățile din fundul curții  legăturile dintre țărănimea muncitoare şi intelectualitate. Au tras un chef 
fuseseră  văruite,  iar  apă  se  găsea  la  pompă,  dacă  stăteai  la  rând.  Nu  de pomină, ce mai... Muguraş‐de‐la‐oraş te ardea cu nişte ochi strălucitori 
conta,  ăştia  veneau  de  la  oraş  şi  erau  obişnuiți  cu  cozile.  Două  fete,  ca două faruri de tractor, noaptea, pe arătură. I‐a spus‐o verde‐n față şi lui 
tinerele  şi  frumuşele,  Olguța  şi  Marilena,  ajunseseră  în  ospeție  la  popă,  i‐a  plăcut  comparația.  Chiar  a  râs  ‐  şi,  încă,  din  toată  inima.  Iar  Olguța, 
oricât strâmbase preoteasa din nas când le‐a văzut cum arată. Pişicherul  draga  de  ea  ‐  dacă  el,  ditai  primarul,  şi  nu  avea  cuvinte  ca  să  o 
de popă îi făcuse imediat cu ochiul, dar seara, după slujbă, când primarul  caracterizeze... Erau şi glumeți tinerii ăştia, uite‐aşa se tot împungeau unul 
a intrat peste el în altar, să‐i ducă punctajul de probleme pentru darea de  pe altul. Ca‐ntre neamuri, mde.... El avea pe pieptul tricoului o insignă din 
seamă, i‐a atras atenția să nu care cumva...  aur,  cu  cinci  cercuri  olimpice  ‐  o  splendoare  de  bijuterie.  Domnul 
Pe Olguța pusese şi el ochii. Cum... Doamne iartă‐mă, să nu‐i pui?  Marinică‐primarul  nu  mai  văzuse  de  mult  ceva  aşa  de  strălucitor  şi  de 
Avea o mie de draci sub pielea aia albă, care îi stîrneau vajnicului primar  mişto;  de  la  şcoala  de  partid,  când  unul  dintre  instructori  le  arătase  o 
fiori  pe  cât  de  neprincipiali,  pe  atât  de  omeneşti.  Tot  uitându‐se  după  chestie asemănătoare, cu capul lui Mao, de aur şi pus pe un cerc roşu. O 
fustele  ei  (vorbă  vine,  că  avea  nişte  pantaloni  raiați  care‐i  scoteau  în  frumusețe... operă de artă! Mugurel‐studentul nu avea Mao, dar ținea pe 
evidența curul de vis şi talia de viespe), îl descoperise şi pe Mugurel. Cică  pieptu‐i de aramă nu unul, ci chiar cinci cercuri! La început, l‐a trombonit 
erau  veri.  Şi  ăsta  ‐  băiat  de  milioane:  simpatic,  tupeist  şi  şmecher.  că  le  are  de  când  fusese  la  Olimpiadă,  la  Los  Angeles...  sanchi!  Tot 
Dintr‐odată,  se  hărniciseră  muierile  navetiştilor  şi  se  buluceau  la  câmp,  Olguța‐drăguța  l‐a  dat  de  gol.  Sportul  practicat  de  el  era  „aruncarea  cu 
cot  la  cot  cu  studenții.  Erau...  care  mai  de  care;  dar  Mugurel,  văr‐su  lu’  privirea”, dar mă‐sa era ceva contabilă pe undeva, pe la sport, şi‐i făcuse 
Olguța,  avea  un  vino‐peste‐mine,  ceva  de  speriat.  Nu‐i  vorbă,  nici  ea  nu  rost de insignă şi trening la care scrie pe spinare ROMANIA. Când a apărut 
ducea lipsă... ce familie, dom’le! Amândoi mişto, viitori ingineri, tineri de  îmbrăcat în el la masă, seara următoare, până şi acritura de Veronica era 

 
118
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
să scape pe jos oala cu ciorbă... aşa de bine arăta prietenul din Capitală.  inginera agronomă nici nu putea fi vorba ‐ prea era urâtă. Aşa că suferise 
Asta era în avantajul lui, al primarului care este... În felul ăsta, nevastă‐sa  la greu, perpelindu‐se noaptea printre  gânduri  negre şi dureri ruşinoase. 
părea că nu băgă de seamă cum îi fug lui ochii după bucile Olguței. Doar e  Unde  pui  că  şi  Veronica,  dare‐ar  dracii‐n  coasta  ei...  îl  tot  îmboldea  să‐şi 
bărbat...  ce  mama  mă‐sii?  Şi  el  suferise,  acum  câțiva  ani,  când  cu  porcul  facă  datoria  conjugală  ‐  numai  bine  să‐l  bage  şi  mai  adânc  la  idei.  Ea  pe 
de  Pomârlă.  Mai  rău  era  că  nici  nu  prea  avea‐ncotro  ‐  te  pui  cu  Şeful?  el...  el  pe  ea.  Într‐o  seară,  femeia  n‐a  mai  răbdat  atâta  virtute  şi  l‐a 
Zbori. Şi era de abia la‐nceput de carieră... una promițătoare. Colac peste  întrebat de‐a dreptul dacă are vreo boală, ceva ‐ impotență, blenoragie? 
pupăză,  istoria  cu  madama  lui  ‐  nici  acum  nu  e  foarte  sigur  că  nu  i‐o  Că prea stătea ca lemnul. A dat vina pe un control financiar care îl stresa 
compostase ăla, când cu drumurile ei la oraş... sau cu ale lui pe la „Ştefan  din  cale‐afară...  că  nu  trecuse  termenul  de  siguranță.  Nu  l‐a  crezut, 
Gheorghiu”  din  Bucureşti,  unde  zăcuse  aproape  5  săptămâni,  trimis  de  scorpie  cum  era.  N‐a  zis‐o  direct  (că  nu‐i  stătea  deloc  în  obicei,  era 
județeană, netam‐nesam, la un curs de perfecționare politico‐ideologică.  ascunsă  şi  periculos  de  perfidă),  dar  lui  i‐a  ajuns  repede  la  urechi  că  se 
Când se‐ntorsese, a cercetat el cu vigilență ce şi cum... dar ştia dinainte că  interesase la punctul farmaceutic ‐ nu  cumva se tratează cu doctorii? I‐a 
nevastă‐sa  nu‐i  o  toantă  din  alea,  să‐şi  ia  notițe  şi  să  le  păstreze.  O  fi  scotocit şi prin portofel... şi prin diplomat... bine că se suspectau unul pe 
făcut‐o? N‐o fi făcut‐o...? Două chestii nu lasă urme pe unde trec: pasărea  altul. Şi că n‐a fost cazul să... 
pe cer şi bărbatul în muiere. Asta aflase şi el, de la unul mai deştept. Avea  După  aia,  lucrurile  se  liniştiseră  de  la  sine.  A  iertat‐o  ‐  o  fi  fost... 
dreptate,  fir‐ar  al  pagubei  să  fie.  Oricum,  se  perpelise  destul  atunci,  căci  n‐o fi fost? Treacă de la el. Bine că n‐a ştiut, dacă totuşi... Se calmase, se 
ideea îi încolțise de timpuriu şi nu‐l lăsa să doarmă  liniştit. Nu‐i  era frică  cumințise şi el. Ce‐i drept, ispite nu mai apăruseră. Asta, până la ochioasa 
decât  să  nu  ajungă  el  să  crească  pui  de  cuc  în  cuib  de  cioară.  Aşa  că,  la  de  verişoară‐sa  lu’  Mugurel.  Simțea  cum  întinereşte.  Toată  ziua  era  pe 
întoarcerea acasă, se dăduse bolnav... ba cu ulcerul, ba ceva cu prostata  tarla, cu studenții. Şi nu doar că era, dar punea şi mâna la cucuruz. Să vadă 
(asta ştia de la Caşcarade că te ține taman acolo, la locul cu pricina) ‐ totul  tânăra  generație  că  el,  cât  o  fi  de  şef,  nu  se  dă  în  lături  de  la  treabă. 
vreo două luni încheiate. Să fie el sigur că, dacă cumva... ceva... Stătea tot  Înflorise.  Umbla  fluierând  în  neştire  „Ai,  lelițo,  curu’  zvelt!”.  Seară  de 
cu  ochii  pe  calendar,  făcând  tot  felul  de  socoteli.  Ajunsese  să‐l  doară  seară, protejații lui erau invitați la masă, că se săturase Veronica de atâta 
bunătate de testicule, că Maricica de la poştă nu mai era la post... iar pe  bucătăreală.  Asta  e...  treaba  muierii  e  să  se  țină  de  cratiță,  nu  de  alte 

 
119
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
prostii. Era aşa de frumos cu verii ăştia doi... colo, sub bolta de viță, după  deasupra  inimii  şi  cu  România  pe  spate  ‐  era  numai  foi  amestecate  cu 
ce trimiteau fetițele la culcare! Mugurel îşi aducea şi ghitara, zdrăngănind  marmeladă.  L‐a  luat  la  pompă  să‐l  curețe  cu  o  spălătoare,  ceva...  Numai 
tot  felul  de  prostii.  Avea  un  cântec  haios  foc,  după  care  el,  Marinică,  se  bine să rămână el singur cu drăguța de Olguța. I‐a umplut paharul cu vin şi 
dădea‐n  vânt:  „Dragostea  la  țară/  E  ceva  sublim/  Căci  se  desfăşoară/  a  pus‐o  să  bea  bruderschaft  cu  el.  La  urmă,  când  să  se  pupe...  zicea  că 
Într‐un cerc intim...”. Râdea de se prăpădea. Olguța, dulceața de ea, intra  merge la sigur. Dar Olguța şi‐a sucit în ultimul moment fața, apărându‐şi 
la duet, dădea ochii peste cap. „Orice întâmplare/ Orice adulteeeeer/ Are  gura.  Ruşinoasă?  În  schimb,  l‐a  strâns  ceva  mai  tare  în  brațe...  mai  tare 
rezolvare/  Fără  revolveeeer....”  În  timp  ce  Veronica  troncănea  vasele  la  decât  ar  fi  fost  cazul.  El  s‐a  prins  de  mişcare  şi  s‐a  lipit  de  țâțele  care‐i 
bucătăria  de  vară,  bărbatu‐său  lălăia  cu  cei  doi  bucureşteni,  pe  care  îi  umpleau bluza. 
ținea  de  după  umeri,  tot  îndemnându‐i  să  mai  bea  din  vinul  lui  ‐ Arşşş!... 
„căpşunică”, de nu găseşti în toată Oltenia altul mai bun. Când s‐a dus să  Înțepătura  l‐a  împins  înapoi.  Ce  naiba?!...  Ea  râdea  ghiduş, 
mai  umple  carafa  (bărbatul  dă  băutura,  femeia  pune  bucatele  pe  masă,  arătându‐i  insigna  vinovată  de  accident.  Tot  cercuri...  tot  cinci...  I‐o 
aşa zice tradiția), nevastă‐sa l‐a privit cruciş.  dăduse văru‐său ei? 
‐ Om serios eşti tu?  ‐ Nuuuu... am şi eu una la fel. Ce credeai? 
‐ Eteee... na. Mă laşi?  Abia atunci, ca să‐l îmbuneze, fata şi‐a țuguiat buzele, frumos date 
  cu roşu, şi l‐a sărutat. Pe obraz, dar foarte aproape de colțul gurii! Era în al 
Acum  nu  mai  era  om  ‐  era  amorezat.  Recunoştea  cinstit.  Dar  nouălea  cer  primarul.  Nu  mai  vedea  nimic  în  jur.  De  lângă  fântână,  s‐a 
numai în sinea lui!  auzit  o  chirăitură  muierească  ‐  istericalele  neveste‐sii...  era  sătul  de  ele. 
Verii  tocmai  atacau  refrenul:  „O  vacă  a  iubit  un  bou/  Dar  bou‐i  Cine  ştie  ce  mai  scăpase,  iar,  pe  jos;  sau  pentru  doi  stropi  de  apă,  făcea 
bou  ‐  ce  poți  să‐i  faci?/  Ca  să  pozeze  în  erou/  O  înşela  cu  alte  vaci...”.  proasta un tărăboi!... Parcă o muşca crocodilul. 
Tocmai la asta ieşi Veronica, cu plăcintele scoase din cuptor. Făcu ce făcu  I‐a  tăiat  tot  avântul.  Olguței,  nu  lui.  L‐a  tras  repede  de‐acolo,  de 
şi  le  prăvăli  drept  peste  Mugurel.  Farfuria  se  făcu  țăndări,  ăsta  scăpă  parcă  se  temea  să  n‐o  muşte  şi  pe  ea  ‐  primarul,  crocodilul...  Din  bezna 
ghitara...  ditai  balamucul.  Mândrețea  lui  de  trening  ‐  cu  stema  țării  pompei, apăru mai întâi vocea lui Mugurel, pe zdrăngănitul ăla de ghitară: 

 
120
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
„Şi‐atuncea,  vaca  disperată/  De  boul  ei  depreciată/  În  loc  de  săptămâni  jumate  acolo,  la  Ştefan  Gheorghiu,  câte  gânduri  nu‐şi  făcuse? 
lapte‐obişnuit,/ A dat doar lapte co‐vă‐siiit!...”.  Şi  după  aia,  altele...  Aşa  trebuie  să  fie  bărbatul  ‐  energic  şi  intransigent. 
‐  Ce‐i,  cucoană,  ce  pățişi?  Că  ai  un  țignal...  o  să‐ți  dau  sarcină  să  Asta  învățase  cel  mai  bine  la  şcoala  vieții  ‐  cea  mai  importantă  dintre 
chiui la 3 jumate dinspre ziuă, să se scoale puturoşii ăştia de navetişti şi să  toate. 
pună de treabă. Hă‐hă‐hăăă...  Tot la şcoala asta se formau, pentru muncă şi viață, studenții ăştia. 
Musafirii  se  uitau,  neştiutori,  unul  la  altul.  Ba,  încă  Mugurel  i‐a  Foarte  bine.  Şi  pentru  ei,  şi  pentru  țară,  şi  pentru...  el.  Se  îndrăgostise 
făcut şi cu ochiul vară‐sii, ceva de genul „Ăştia‐s cam nebuni, amândoi.”.  lulea, cum se zice pe la ei, prin popor. 
‐ Un guzgan, mi‐a trecut peste picioare, na.... De când îți tot spun  Dar nu‐şi pierduse mintea, cum pățesc unii când le pică mintea‐n 
să bagi un bec acolo, la apă, să văd şi eu pe ce pun mâna.  coaie. Nu! Tactica lui era precisă ca un bisturiu. Prietenia cu Mugurel ținea 
‐ Ei, da... ici‐şa, cu ditai neoanele, şi tot îi scăpaşi băiatului ăstuia  loc  şi  de  paravan,  şi  de  generator...  şi  mai  salva  şi  pârdalnicele  de 
plăcinta‐n cap. Măcar îl curățaşi ca lumea, sau te speriaşi tot de guzgan?  aparențe. Se țineau ăştia doi unul de altul, se ținea şi el de ei. Prietenie la 
Şi iarăşi un hăhăit gros. Iac‐aşa, să ştie toată lumea care‐i stăpânul  cataramă. Băiat deştept, Mugurel... nici nu fu nevoie să‐i spună explicit că 
şi  ce  putere  are.  Când  a  plecat  să‐i  conducă  pe  studenți  la  popă  acasă,  tânjea  să  rămână  mai  mult  cu  Olguța.  Galant,  se  oferea  să  intre‐n  beci 
noroc  că  şi‐a  adus  aminte  băiatul  ăsta,  prietenul  lui,  că‐şi  uitase  ghitara  după vin, să meargă‐n fundul grădinii să smulgă ceva roşii proaspete de pe 
sub boltă, sprijinită de piciorul mesei. Cât a dat fuguța să şi‐o ia, Marinică  arac... Când nu se descurca, o chema în ajutor şi pe Veronica. Numai bine 
i‐a mai ciupit un piculeț de curte păpuşei care‐l scotea din minți. I‐a arătat  să‐l  lase  singur  cu  dulceața  de  Olguța.  Asta  ‐  toată  numai  un  zâmbet.  Şi 
luna  şi  i‐a  promis  că  i‐o  aduce  şi  i‐o  pune  la  picioare,  dacă  asta  vrea  ea.  nişte  gropițe‐n  obrăjorii  ăia...!  S‐o  mănânci,  nu  alta.  Domnul  Marinică 
Puştoaica  a  râs.  Da’  o  făcu  într‐un  fel  anume,  încurajator.  Aşa  că  puse  devenise tot mai curajos. Fata... şi ea ‐ n‐ar vrea, da’ s‐ar lăsa, la o adică. 
mâna pe ea, s‐o sfar’me... nu alta.  Şmecheră, nurlie... părea unsă dacă nu cu toate alifiile, atunci cu destule 
‐  Nuuuu!  Nu  aici,  în  mijlocul  uliței...  a  chicotit  Olguța,  lăsând  dintre  ele.  Era  doar  chestie  de  răbdare.  Şi  de  ştiință,  desigur.  Primarul 
deschisă calea posibilităților.  simțea că se află pe calea cea bună. Trebuia să găsească doar momentul 
Când s‐a‐ntors acasă, boccia lui pusese bot. Treaba ei... Da’ el, trei  potrivit.  Şi  locul!  Asta  e  fată  de  oraş,  nu‐i  pui  fustele‐n  cap  la  căpiță,  ce 

 
121
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
anteriul ei...? Pe scurt, domnul primarul nu mai vedea nici în dreapta, nici  Mugurel (că băuse şi cu el acelaşi bruderschaft, doar că, la alt rând de vin), 
în stânga. Doar înainte!  ce  părere  ar  avea  dacă...  A  primit  încurajarea  aşteptată,  doar  că  el  s‐a 
Partea  nasoală  era  că  stagiul  studențesc,  de  activitate  în  scuzat  că  suferă  de  claustrofolie...  parcă  aşa‐i  zicea...  şi  că  preferă  să 
agricultură,  se  cam  apropia  de  sfârşit.  Trebuia  să  întreprindă  ceva...  să  rămână în sat. Foarte bine. Luară un tractor de la ceapeu, îi puseră două 
treacă degrabă de la vorbă, la faptă. Doar aşa suna şi îndemnul repetat, cu  remorci  ca  să  încapă  tot  viitorul  intelectualității  în  ele  şi  porniră  cu 
consecvență,  de  conducerea  superioară.  Vrăjeala,  nu‐i  vorbă,  era  cântecul înainte şi cu primarul la volan. Olguța, alăturea, se fardase ca o 
frumoasă ‐ cam ca propaganda de partid. Dar asta n‐avea niciun rost, dacă  artistă  şi‐şi  luase  pe  ea  treningul  cu  tricolor  al  lui  verişoru‐său...  dacă  nu 
nu  urmau  măsurile  concrete  de  transpunere  în  practică.  Trebuia  să  se  cumva avea şi ea unul la fel, că tot se trăgeau din neam de sportivi de talie 
descurce. I se învârteau ideile în cap... ceva de speriat. Acum îi părea rău  internațională.  Când  să  se  apropie  de  grote...  se  întunecă  ca  dracu’,  cu 
că se certase cu otrava de soacră şi‐i interzisese Veronicăi să se mai vadă  fulgere  şi  tunete...  Ar  fi  fost  numai  bine  să  intre  cu  toții  şi  să  se 
cu ea. Ce bine i‐ar fi prins vreo două zile în care să ia fetele şi să‐i facă o  adăpostească acolo, dar vreo două isterice au început să urle, iar acritura 
vizită  colo,  peste  deal!  Dar...  capu’  face  ‐  curu’  trage.  Altă  perlă  din  de asistent... sau ce‐o fi fost, a spus că să se‐ntoarcă degrabă, că el nu‐şi 
înțelepciunea strămoşească şi care se potrivea, taman acum, ca musca‐n...  asumă riscul... bla‐bla... Căcăcioşi. Dacă ar fi fost pe‐aşa, s‐ar fi‐ntors şi aia 
pardon, căcat.  din  drum...  Ana.  Şi  n‐ar  mai  fi  ridicat  nea  Manole,  ăla  din  poezie,  nicio 
Era  clar  că  ăştia,  oricât  s‐ar  fi  străduit,  nu  puteau  să  adune  tot  mânăstire...  fără  sacrificiul  ei  eroic  şi  neprecupețit.  Şi  el,  la  fel.  Dar... 
cucuruzul. Tot el, cu vreo două tractoare, urma să bage sub brazdă ce mai  n‐avu‐ncotro  ‐  făcură  cale‐ntoarsă,  ’tu‐i  parascovul  ei  de  ploaie!  Ajunse 
rămăsese ‐ dacă‐l vedea Cel de sus, din elicopter? Că... cam avea obiceiul  acasă  ‐  bombă  de  nervi,  mai  să‐i  bage  mâna‐n  păr  caței  de  neveste,  pe 
ăsta...  Aşa  că,  luat  de  avântul  lui  amoros,  combinat  cu  justificatul  care  tocmai  ce‐o  găsise  hărnicia  să  se‐ncurce  cu  sapa  printre  buruienile 
patriotism  local,  a  pus  de‐o  excursie  de  studii,  la  Grotele  cu  turci...  Era  din fundul grădinii... de era toată smulsă, cu paie‐n cap şi plină  de noroi 
mândria  turistică  a  zonei,  undeva  spre  Dunăre.  Ştia  bine  catacombele.  pân’ la cur. Şi mai erau doar două zile... 
Plănuia  să  o  rătăcească  pe  fată  pe  acolo  şi,  rămaşi  singuri,  să‐i  pună  Ideea i‐a venit noaptea. Dacă tot începuse să sufere de insomnii... 
problema  aşa  cum  se  cuvine...  Şmecher,  l‐a  sondat  pe  prietenul  lui  Dimineață,  îl  luă  deoparte  pe  Mugurel  şi‐i  spuse  totul  deschis,  ca‐ntre 

 
122
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
bărbați.  Avea  ceva‐mpotrivă?  N‐avea.  Bun.  Prietenul  la  nevoie  se  O privea ca boul. Adică nedumerit de tot. 
cunoaşte. S‐a oferit să‐şi aducă aportul... să facă totul. Tot ce ținea de el.  ‐ Păi... 
Băiat de comitet. Au pus totul la cale aşa, inginereşte. Fără el... nu putea  ‐ Niciun păi. Ai prezervativ la tine? Că doar n‐o să îndeplinesc, la 
ieşi nimic.  țară, prețioasele indicații de înmulțire a populației. 
Marinică a scos trei sute, de la el din buzunar, ca să i‐i dea Olguței  Nu. N‐avea. La ei în sat... 
pentru  cafea  veritabilă  şi  cartuşele  alea,  de  BT  ‐valută  forte,  pe  vremuri  ‐  Cumperi  de  la  farmacie...  faci  rost.  Sau,  dacă  preferi  pensia 
d‐astea.  Le  procura  el,  de  acolo,  de  la  bufetul  partidului,  unde  avea  alimentară... 
legitimație.  La  parterul  lu’  UCA...  unitate  de  cazare  şi  alimentație.  Tot  Hait! Începuse să‐şi descheie, provocator, bluza de pe ea. Smucea, 
Mugurel, rămas singur în biroul primarului, la 7 dimineața, „primi” şi nota  nervoasă, de nasturi. Insigna cu cinci cercuri aurite sări pe jos. Se aplecă 
telefonică de la județ. Vrei ‐ nu vrei... dacă‐i ordin ‐ cu plăcere. Luă ARO‐ul  degrabă şi o recuperă de acolo. 
consiliului popular, cu fata alăturea şi... p’aci ți‐e drumul!  ‐ Dă‐o‐ncoa’!... 
Conducea Marinică... cu o mână pe volan şi cu alta pe bulan ‐ un  I‐a  smuls‐o  din  mână  şi  şi‐a  pus‐o,  cu  mişcări  repezite,  la  loc, 
vis. Fata era mai deschisă ca niciodată. Glumea... Râdea la poantele lui cu  bombănind ceva despre porcăria de închizătoare care o făcuse până acum 
două‐nțelesuri...  Promițător.  Încântat,  Primarul‐Înamoratul  construia  să mai piardă vreo trei. Aha! Deci... 
planuri  şi  trăgea  învățăminte.  Ce  înseamnă  să  ai  o  miză  serioasă,  Oricum,  momentul  se  răcise,  deocamdată.  Şi  nici  nu  era  cazul  să 
domnule!  Când  făcură  pauză  de‐o  țigară,  la  marginea  unei  pădurici,  n‐a  rişte  complicații  urâte...  sancțiuni  de  partid...  pensie  alimentară...  poate, 
mai  avut  răbdare.  Se  înfierbântase  rău...  poate  şi  unde  ştia  că  e  ultima  Doamne fereşte, chiar divorț. O fi Veronica lui cum o fi, dar... la o adică... 
ocazie.  Dar,  una  perfectă.  Olguța  i‐a  dat  întâi  o  gumă  de  mestecat...  pe  alta  mai  bună  ca  ea  nu  era  uşor  de  găsit.  Cavaler,  a  întors‐o  spre  el  şi, 
urmă  l‐a‐ntrebat  dacă  e  pregătit  cum  se  cuvine.  Era.  Şi‐ncă  cum...!  priceput, i‐a strâns ca lumea acul. 
Auzindu‐l,  nebuna  i‐a  cerut  să  i‐l  arate.  Mamăăă!...  Îi  tremura  mâna  pe  ‐ Asta nu mai cade de‐aici, o mie de ani. 
fermoarul de la pantaloni, de emoție şi de dorință.  A primit ca răsplată un zâmbet fermecător. A băgat în viteză... 
‐ Nu aici, că nu‐s vacă, să mă regulez pe câmp!  Bufetul  era,  într‐adevăr,  aprovizionat  corespunzător.  Pe  lângă 

 
123
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
țigările bulgăreşti şi cafeaua cu procent redus de nechezol, şi‐a mai luat o  perioada... Rahat. 
cremă de corp şi nişte caşcaval.  Când  s‐a  aruncat  peste  muiere,  să‐i  facă  felul,  aia  nu  a  mai  opus 
‐ Prezervative...?  rezistență, cum îi era obiceiul. Măcar ea... Familia e baza societății... asta 
  chiar era o chestie din teorie care se verifica: ceas cu ceas, clipă de clipă 
Oricât  de  ruşine  şi  de  frică  i‐ar  fi  fost  (tocmai  acolo,  la  UCA,  şi‐n proporție de masă. O să facă el ordine şi‐n privința asta. 
domnule??),  a  riscat.  În  şoaptă,  discret  şi  mobilizator  ‐  întâi  i‐a  fluturat  ‐ Ahhhh!!!... 
tipului din dosul tejghelei o sută, apoi două. Inutil. N‐aveau şi pace. A mai  Înțepătura l‐a electrocutat, parcă. A sărit ca ars, a aprins veioza şi 
căutat la o farmacie... era roşu la față, ca steagul partidului. Se uitau la el  se uita ca boul la acul auriu, prins între cutele cearceafului mototolit. Doar 
ca  la  un  nebun.  Mdeh...  să  fi  ştiut  din  timp...  făcea  el  rost,  se  descurca  i‐a zis paraşuta de Olguța că e slab sistemul de prindere. 
cumva. Dar aşa... A mai încercat să o convingă, s‐a milogit, s‐a strofocat.   
I‐a promis... s‐a jurat că... Degeaba. Nici n‐a vrut s‐audă. Turba primarul. A   
mai încercat o dată, mai în forță, la întoarcere. Se lăsa seara. Erau tot în   
pădure  şi  a  simulat  o  pană  de  motor.  De  dat  jos,  ca  să  țină  cu  mâna   
conducta de la pompa de benzină, s‐a lăsat. Dar, când Marinică a dat să se   
năpustească  peste  ea...  Un  călcâi  repezit,  expert,  între  picioare  l‐a   
demobilizat  rapid.  Până  în  sat,  n‐au  mai  schimbat  o  vorbă.  Doar  ea   
fredona, la mişto, chestia cu „O vacă a iubit un bou”.   
   
Tot asta... fir‐ar mama ei a dracu’ de porcărie... lălăia şi Veronica   
lui,  când  a  ajuns  noaptea  acasă.  Era  supărat  rău  primarul.  Scrisese  un 
maldăr de sancțiuni administrative, semnase toate amenzile... şi procesul 
verbal  de  încheiere  a  practicii  studențeşti  în  agricultură  din  satul...  în 

 
124
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 

PRATER NOSTER 

 
125
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
 
 
A  oprit  cu  un  gest  scurt,  autoritar,  Dunărea  albastră.  În  locul  favoare, după toată beşteleala, justificată sau nu. 
muzicii, turația nervoasă a motorului. Acum, maşina  goneşte de‐a lungul  Şi  acum,  la  fel.  Cu  blestemata  de  hartă  despăturită  pe  genunchi 
unui canal aproape meschin, cu maluri perfect betonate; între ele ‐ o apă  (despăturită, vorba vine... mai curând răsucită alandala, în spațiul strâmt 
oarecare, aparent imobilă. Muțu ştia, din ceea ce privise pe hartă, că nu  dintre  bord  şi  scaunul  din  dreapta),  Muțu  se  chinuia  zadarnic  să  repare 
este  fluviul  care  îl  inspirase  pe  Strauss,  doar  o  modalitate  practică,  greşeala care, cu doar câteva minute mai înainte, stârnise furia bărbatului. 
inginerească de a scuti metropola de inundații şi a‐i colecta într‐o casetă  Imposibil!  Nu  mai  era  tânără  (nici  atunci  nu  excelase  în  sprinteneala 
subterană  dejecțiile.  Soluție  preluată  şi  de  edilii  bucureşteni,  pe  la  reacțiilor), dioptriile îi crescuseră... Obiceiul ei de a se asigura şi a verifica 
începutul  anilor  ’80,  în  încercarea  de  a  face  Dâmbovița  altceva  decât  înainte  nu  se  potrivea  cu  ceea  ce  trebuia  să  facă  acum.  Vederea  i  se 
ajunsese.  Pe  acel  faimos  şantier  se  afirmase  Tiberiu,  ca  tânăr  inginer  împăienjenise, ochii îi lăcrimau, mâinile îi tremurau nervos, obligată să‐şi 
stagiar.  Era  un  cadru  de  nădejde,  un  tânăr  de  viitor:  energic,  precis,  smulgă ochelarii de citit, spre a verifica, în doar câteva secunde (cel mult!) 
autoritar.  Prea  sever,  rigid  „ca  un  ofițer  prusac”,  aşa  cum  îl  caracteriza  ceea ce el  îi  semnala nervos, deja panicat. Cum, Doamne iartă‐mă, să te 
maică‐sa atunci când se supăra pe el.  descurci în tot haosul ăsta, care numai a ordine nemțească nu aducea? Îl 
Din  nou,  atmosfera  se  încordase.  Aceeaşi  tăcere  seacă,  instalată  rugase să conducă mai încet, să‐i lase timp de orientare; ți‐ai găsit!... Ce‐i 
din  două‐trei  cuvinte  aruncate,  ca  de  fiecare  dată,  de  „domnul  şi  drept, nici nu era aşa de simplu, vedea şi ea cum circulau austriecii... De 
stăpânul” casei, al maşinii, al ei... Impulsivitatea lui antipatică, pe alocuri  aceea rataseră ieşirea din autostradă spre Landstrasse Gurtell, indicatorul 
insuportabilă. Şi totuşi, se obişnuise cu ea. Sau nu se obişnuise... cine mai  zburase de sub privirea ei năucă, rămânând undeva, în dreapta şi în urmă. 
ştie?  Ca  de  fiecare  dată,  îi  cădeau  greu  comenzile,  apoi  considerațiile  Tot mai în urmă. Aşa pățea de fiecare dată... mereu în contratimp, mereu 
aruncate cu acea superioritate, poate reală în unele privințe, dar lipsită de  pe  alături  de  intențiile  lui.  Se  învățase,  biata  de  ea,  să  tacă  şi  să  înghită. 
delicatețe;  de  tact...  ce  să  mai  vorbim?  Câteodată,  îşi  cerea  scuze,  dar  o  După el ‐ semn de vinovăție fără dubii; după Codruța, fiica lor ‐ semn de 
făcea târziu şi, nu se ştie cum, la fel de nepotrivit ‐ de parcă i‐ar fi făcut o  prostie, certă şi impardonabilă. Doar că, acum, Codruța naviga pe cine ştie 

 
126
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
unde ‐ recepționeră pe un vas de croazieră, plin cu turişti poate ceva mai  numai  din  slăbiciune,  aşteptând  să‐i  treacă  nervii.  Ce‐ar  fi  ieşit  dacă  se 
bătrâni, sigur mai bogați decât părinții ei.  aprindeau amândoi? 
O  mai  scrântea  şi  el.  Dar,  atunci,  altfel  se  punea  problema.  De  Bătrânul  VW  rulează  de‐a  lungul  malului  cenuşiu,  pierdut  în 
fapt,  Tiberiu  nu  greşea  niciodată.  Avea  doar  ghinion,  se  lovea  de  coloana de automobile. Pe stânga ‐ apa strânsă în beton; pe dreapta ‐ se 
împrejurări potrivnice, de circumstanțe nefavorabile; cineva sau ceva i se  lăsau  depăşite  clădiri  de  piatră,  reci  şi  serioase,  de  câte  4‐5  etaje,  cu 
punea  în  cale,  nedreptățindu‐l  nemeritat.  Adevărul  era  că,  dintre  ei  doi,  fațade mai curând severe, între liniile drepte ale ferestrelor înalte şi fără 
Tibi  avea  structura  de  conducător,  de  decident,  iar  Muțu  de  executant;  balcoane sau alte podoabe arhitecturale. 
atentă şi migăloasă (prea migăloasă, după gustul şi temperamentul lui, cel  ‐  Poți  să‐i  dai  drumul,  concede  bărbatul,  făcând  semn  către 
mereu  călcat  pe  ambreiaj),  adormea  „în  oala  cu  răbdare”.  Era  prudentă,  casetofonul din bord. Şi nu mai sta îmbufnată, acum, că tot aia e... 
dar nu fricoasă, poate cam mocăită uneori. Emoțiile şi le stăpânea, lăsând  La  loc  comanda!  Aceeaşi  Dunăre  albastră,  zăgăzuită  de  hachițele 
impresia  de  nepăsare  ‐  nimeni  nu  trebuie  să  ştie  ce  e‐n  sufletul  tău.  lui,  cu  doar  câteva  minute  în  urmă,  se  revarsă  acum  binefăcător, 
Încetineala de care era acuzată reprezenta, în realitate, răgazul necesar ca  aducându‐i  din  nou  împreună.  Aproape  întotdeauna,  după  certuri  sau 
să  analizeze,  să  verifice,  să  corecteze  ‐  de  unde  şi  porecla  primită,  într‐o  stări tensionate, muzica rămânea singurul remediu. O iubeau amândoi şi 
toană bună de‐a lui ‐ „Muțiunea de cenzură”. „Te‐ai trezit şi tu, la spartul  se  regăseau,  aproape  întotdeauna,  în  mirajul  ei.  Nu  erau  melomani  ‐ 
târgului”,  îi  reproşa  bărbatu‐său,  iritat  de  ceea  ce  el  considera  a  fi  doar  împătimiți  ai  subtilităților  melodice,  ai  rafinamentelor  componistice  ori 
mofturi,  fleacuri,  prostii.  Şi  totuşi...  nu  putea  să  nu‐şi  amintească  Muțu,  instrumentale. Aşa se cunoscuseră ‐ la Ateneu, studenți săraci, strecurați 
prea  adeseori  se  întâmplase  în  aşa  fel  încât  proiectele  lui  (curajoase,  prin  bacşişul  dat  portarului,  la  Concertul  pentru  vioară  şi  orchestră  al  lui 
alcătuite temeinic, inatacabile la prima vedere) să eşueze, ori măcar să se  Beethoven,  nu  aveau  niciunul  loc;  doar  nimeriseră  alături.  Întâmplare… 
avarieze  într‐un  punct  important;  suficient  ca  să  iasă  din  ele  altceva.  După  căsătorie,  şi  mai  cu  seamă  după  naşterea  Codruței,  mersul  la 
Înțeleaptă  sau  resemnată  (dar  şi  asta,  până  la  urmă,  tot  o  formă  de  concerte  devenise  o  raritate.  Preferau  radioul  dar,  de  ascultat,  o  făceau 
înțelepciune era) nu‐i reproşa niciodată partea lui de vină. Bărbatul ei era  tot împreună. Multă vreme a funcționat pickup‐ul cumpărat din primul ei 
inteligent,  îşi  dădea  singur  seama.  Prefera  să  tacă,  din  delicatețe  sau  salariu  de  profesoară  la  țară,  apoi  casetofonul  achiziționat  grație  unui 

 
127
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
C.A.R. făcut de el la uzină şi, în sfârşit, computerul cumpărat în rate, cadou  printase  informația  culeasă  de  pe  internet)  funcționa  ca  o  pungă  de 
la majoratul Codruței. Nu fuseseră niciodată destul de înstăriți pentru a se  aurolac,  atunci  când  moralul  li  se  prăbuşea,  aparent  iremediabil,  sub 
gândi la o instalație mai sofisticată, când apucau să pună un ban deoparte,  povara blocajelor de tot felul. 
apăreau  întotdeauna  alte  urgențe  de  rezolvat.  Administratorul  şef  al  Adevărul  e  că  visaseră  o  viață  întreagă  (cum  se  spune  în  toate 
bugetului  de  familie  era  Tibi  (se  putea  altfel?),  cenzurând  cu  severitate  clişeele  cu  pretenții  de  expresivitate  verbală)  la  călătoria  asta.  Viena, 
orice solicitare. Nici Muțu nu era risipitoare. Doar că privea lucrurile mai  falnica, imperiala şi capitalista Vienă reprezenta o țintă, idealul unei vieți 
gospodăreşte, preferând să cumpere în avans sau în exces, când apărea o  cenuşii  de  intelectuali  (poate  mărunți,  sigur  păguboşi),  captivi  ai  unui 
oportunitate de preț. Pentru această excursie, reuşise performanța să nu  sistem  inept.  Acolo  era,  livresc  vorbind,  Moscova  celor  trei  surori 
se  atingă  de  banii  încasați  pe  o  meditație  destul  de  chinuitoare,  cehoviene.  Inițiativa  de  a  fugi  din  țară,  pe  la  mijlocul  anilor  ’80,  îi 
ducându‐se  de  fiecare  dată  la  bancă  şi  depunându‐i  într‐un  depozit  pe  aparținuse  tot  lui  Tibi.  Erau  prea  fricoşi,  avea  să  le  reproşeze  mai  târziu 
termen  lung,  dar  cu  dobândă  avantajoasă.  „Vai  de  cozonacul  vostru,  îi  Codruța,  ca  să  se  revolte,  să  protesteze...  Aşa  că  aleseseră  să  pună  în 
căina  ipocrit  mătuşica  Iulica,  posesoarea  unei  pensii  de  invidiat,  de  pe  seama răspunderii parentale, a grijii pentru viitorul ei, decizia de a fugi în 
urma activității de‐o viață la Ministerul de Interne, ați împlinit 50 de ani şi  Occident. În primul an, nu aveau destui bani pentru excursia prin ONT; în 
tot vă mai cârpiți ciorapii.”  cel  de‐al  doilea,  nu  primiseră  paşaport,  chit  că  Cehoslovacia,  pe  vremea 
  aceea Republică Socialistă, era accesibilă ca destinație turistică. Abia la a 
Caseta cu valsuri vieneze îşi făcea acum datoria acolo, sub bordul  treia încercare izbutiseră să obțină vizele necesare, dar... La o trecere de 
automobilului.  Îi  însoțise  pe  tot  parcursul  pregătirilor  pentru  acest  voiaj.  pietoni, văzută prea târziu, i se suspendase permisul şi fusese nevoie de o 
Dunărea albastră le domolea emoțiile şi grijile pentru obținerea vizelor de  pilă la Miliție, pusă tot de mătuşica Iulica, detestata de ea, şi de  o sumă 
intrare; Valsul Imperial era remediul la impresia că nu au cum să le ajungă  consistentă  de  bani  (sfânta  şpagă)  ca  să‐l  recapete  în  timp  util.  Permis 
banii;  la  Sânge  vienez  făceau  apel  când  nu  era  gata,  la  timp,  reparația  avea  şi  ea,  dar  nu  şi  voie  să  pună  mâna  pe  volan,  decât  în  caz  de  forță 
maşinii.  Marşul  lui  Radetzky  (despre  care  Tibi  tot  nu  avea  habar  cine  majoră.  Şofer  de  avarie,  de  Doamne  fereşte,  cum  să  se  lase  cineva  de 
fusese şi de ce a meritat să i se dedice un marş, deşi ea îi spusese, ba îi şi  bună voie în seama ei?! 

 
128
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
După  atâtea  belele,  răsuflaseră  uşurați  la  trecerea  frontierei  ocrotitor,  se  desprinsese  o  siluetă  masivă.  Cu  caschetă  militărească  pe 
româno‐maghiare,  scăpați  cu  bine  de  vigilența  cerberului  cu  baioneta  la  țeasta blondă şi cu acelaşi temut pistol automat pe umăr. Ce mai... a fost 
armă.  Dacia  lor  la  mâna  a  doua  neavând  casetofon,  lălăiseră  triumfător  îngrozitor. Nu‐i face nicio plăcere să‐şi amintească. Codruța, ghemuită pe 
aceeaşi Dunăre albastră. O admiraseră cât de mâlos‐maronie, dar şi cât de  bancheta  din  spate,  tremura  şi  scâncea,  pierdută;  ea  înțepenise  de,  de 
falnică era aceasta la Bratislava şi, după ce se făcuseră că vizitează Praga  spaimă,  iar  din  trufia  de  etern  comandant  a  lui  Tibi‐Durul  nu  mai 
(străbătută  automat,  cu  frica‐n  sân  şi  cu  gândul  la  cum  avea  să  decurgă  rămăsese, la câțiva centimetri de țeava armei sprijinită pe fereastra lăsată 
plănuita  şi  riscanta  trecere  prin  Cortina  de  Fier),  o  porniseră,  chipurile,  a automobilului, decât rictusul unei momâi îngrozite, bâguind jalnic nişte 
înapoi spre casă. Planul lui Tibi părea realizabil; se documentase discret şi  scuze  care  amestecau  printre  ele  autocritica  de  a  fi  greşit  neintenționat 
avea  de  gând  să  ajungă  la  acel  punct  de  frontiera  slovacă  unde,  după  drumul, cu asigurările că el este un cetățean fidel şi responsabil, dedicat 
ghişeul  de  control  al  paşapoartelor,  drumul  se  bifurca,  o  ramura  a  lui  socialismului… bla ‐ bla... 
luând‐o spre  Ungaria, iar cealaltă spre  Austria. Nu‐ți trebuia, o asigurase  „Doamne,  cât  de  apucat  mai  sunt!”.  Aceleaşi  stări  înnodare 
el, decât puțin curaj ca să o apuci spre dreapta. Şi tot atât de puțin noroc,  psiho‐afectivă,  în  care  Tibi  se  trezea  aruncat  brusc,  de  fiecare  dată  când 
să ajungi dincolo, fără ca soldatul de la barieră să‐ți mai ceară paşaportul.  ceva îl contraria ‐ de la emoții la spaime, mai ales acestea din urmă. Firea 
‐  Ce  dracu'  facem  acum?!  Pe  unde‐o  apucăm  să  scăpăm  din  lui  anxios‐isterică  îl  trăda  în  majoritatea  încercărilor  de  a‐şi  afişa 
balamucul ăsta? Vezi şi tu ce mai e pe harta aia, dacă tot te ții de ea...  stăpânirea  de  sine,  acea  bărbăție  pe  care  o  invidia  atâta  la  alții,  tocmai 
Şterge cu un gest matern broboanele de sudoare care au năpădit  pentru că nu era capabil să o practice. Şi cât nu se străduise!... Degeaba. O 
fruntea  bărbatului.  Observând  tremurul  uşor,  dar  sesizabil,  al  bărbiei,  admira  pe  nevastă‐sa  dar,  în  acelaşi  timp,  se  enerva  când  vedea  cât  de 
Muțu  ştie  că,  pe  undeva,  în  câmpul  lui  vizual,  trebuie  să  fi  apărut  un  liniştită  putea  să  fie;  sau  măcar  să  pară,  în  astfel  de  momente.  Partea 
polițist.  Îi  cunoaşte  reflexul  emoțional,  de  panică  stăpânită  cu  oarecare  proastă  era  că,  datorită  acestui  complex  de  inferioritate,  se  trezea 
demnitate,  instalat  după  şocul  acelei  tentative  nocturne  de  trecere  aproape  întotdeauna  că  ridică  tonul  la  ea,  reproşându‐i  (pe  cât  de 
frauduloasă  a  frontierei  cehoslovaco‐austriece.  Mai  aveau  doar  câțiva  neelegant,  pe  atât  de  nemeritat)  tocmai  ceea  ce  îl  obseda,  în  fond.  Ar  fi 
metri până la fâşia de arătură despărțitoare când, din întunericul presupus  dat  orice  să  fie  şi  el  capabil  să  controleze  emoțional  realitatea,  să 

 
129
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
reacționeze  cu  sânge  rece,  fără  panica  eşecului  şi  ruşinea  de  a‐l  îndura.  românească, se aşteptau să fie aşteptați şi arestați pe loc. Nu îndrăzniseră 
Paradoxal, simțea o perversă încântare când o prindea cu ceva criticabil.  să povestească nimănui ce li se întâmplase. Jena pe de o parte, frica pe de 
De  unde,  oare,  această  satisfacție?  Pesemne  că,  din  simțul  lui  justițiar,  alta...  i‐au  determinat  să  tacă.  Inexplicabil  pentru  toți  prietenii  care,  la 
combinat  cu  umori  şi  alte  acumulări  negative.  Rațional,  se  acuza  pentru  curent  cu  obstacolele  dinaintea  plecării,  nu  pricepeau  de  ce  atâta 
asta, dar se simțea răzbunat când, prin reproşuri, bruftuluieli şi comentarii  discreție.  Mai  cu  seamă  din  partea  lui,  obişnuit  să  relateze  cu  lux  de 
zeflemitoare, izbutea să o pună în dificultate. Era comod să existe mereu  amănunte,  cu  multă  elocință  şi  chiar  cu  ceva  farmec…  Mă  rog,  oarecum 
un vinovat de serviciu, lângă el, acolo, cauza tuturor relelor, a eşecurilor  deranjant  pentru  cine  observa,  de  sub  şuvoiul  de  vorbe,  o  certă 
mai  mici  sau  mai  mari  din  viața  lui  impecabil  planificată,  dar  nici  pe  hipertrofiere a persoanei întâia... Trei ani mai târziu, în vara lui 1989, când 
departe la fel de reuşită pe planul realizărilor practice. O iubea, fără doar  ungurii au deschis aceeaşi râvnită graniță austriacă pentru turiştii redegişti 
şi poate, doar că... mai aşa... în felul lui, nevricos şi greu de înțeles. Îi era  care  voiau  să  fugă  în  Germania  de  Vest,  Tibi  turba,  înjurându‐i  cu  o 
recunoscător (accepta asta în sinea lui ursuză) nu doar pentru răbdarea cu  frustrată  înverşunare:  nu  putea  să  le  vină  mintea  la  cap  şi  să‐i  lovească 
care  îl  suporta,  dar  şi  pentru  grija  ei  discretă,  când  enervantă,  când  respectiva cumsecădenie ceva mai repede? 
liniştitoare pentru el. Atunci, noaptea, cu Kalaşnikovul grănicerului slovac  Odată  depăşit  polițaiul  din  intersecție,  i‐a  trecut  şi  bâzdâcul. 
sub  bărbie,  se  jurase  (doar  în  gând,  desigur)  că,  dacă  ies  cu  bine  din  Fredonează  lejer  valsul  lui  Strauss,  un  karaoke  fluierici  destul  de 
bucluc, nu‐i va mai reproşa niciodată nimic acestui Muțunache al lui, care  aproximativ în raport cu melodia. Nici Muțu, de acolo, de lângă el, nu se 
îl rugase cu blândețe, cu umilință, aducându‐i argumente de bun simț, să  simte tentată să‐l corijeze, cu tot ascendentul celor aproape şapte ani de 
renunțe la încercarea extrem de riscantă şi care, în cazul unui eşec, i‐ar fi  pian urmați cu străşnicie, în adolescență, pe banii şi la dorința vehementă 
putut nenoroci. Scăpaseră, în cele din urmă ‐ tot Muțu avusese ideea să‐i  a  Tantei  Aretia,  sora  bunică‐sii.  Nonagenara  de  azi,  aproape  oarbă,  dar 
ofere  grănicerului  jumătățica  de  votcă  achiziționată  la  Ceske  Budejovice,  perfect limpede la cap, se canonise cu o admirabilă înverşunare să‐i ofere 
dintr‐o  dugheană  purtând  efigia  bravului  soldat  Svejk.  Drumul  de  acestei  nepoate  cât  s‐a  putut  mai  mult  din  educația  şi  manierele 
întoarcere  a  fost  un  calvar.  Sute  de  kilometri  nu  au  scos  niciun  cuvânt;  începutului de secol XX, epoca minunată pe care o trăise, iar apoi doar o 
priveau  îngroziți  în  urmă,  cu  groaza  că  sunt  urmăriți.  La  frontiera  jinduise.  Bătrâna  apucase  să  frecventeze,  fie  şi  numai  câteva  luni,  un  an 

 
130
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
de  pension  vienez,  când  izbucnise  Marele  Război  din  1914,  cum  îl  evocă  adevărat  remarcabile  ajung  întotdeauna  acolo  unde  le  e  locul.”  ‐  unul 
ea  şi  acum  în  salba  de  amintiri  ‐  fireşte  că  nemuritoare,  după  cum  o  dintre  puținele  ei  panseuri  împărtăşite  şi  de  către  detestatul  „nepot 
ironizează  Tibi.  A  visat  să  se  întoarcă  în  capitala  împărăției  printr‐o  nefericită  alianță”)  merita  tot  efortul,  de  la  care  majestuoasa 
chezaro‐crăieşti, care îi fascinase adolescența, dar se văzuse nevoită să se  bătrână nu se eschivase defel. Aşa că îi umpluse de poveşti, de sfaturi şi 
împace  cu  imposibilul.  „Dă‐mi,  Doamne,  puterea  să  mă  lupt  cu  ceea  ce  de  altele  asemenea.  În  seara  premergătoare  acestei  a  doua  plecări  (de 
poate  fi  schimbat.  Dă‐mi  curajul  să  mă  împac  cu  ceea  nu  se  poate  prima  nu  aflase  decât  după  Revoluție  căci,  fiind  şi  surdă,  pereții  aveau 
modifica. Şi mai dă‐mi înțelepciunea să le deosebesc.” Această rugăciune  urechi cu mult mai bune ca ea), provocase mânia lui Tibi, pentru pretenția 
a  Sfântului  Francisc  de  Asissi,  învățătura  de  căpătâi  păstrată  din  liceul  de  a  fi  vizitată.  De  amândoi!  S‐a  îmbunat  apoi  (ah,  oscilațiile  lui 
internat urmat tot în limba germană la Cernăuți, o ajutase să treacă demn  afectiv‐temperamentale!...)  când  bătrâna  i‐a  cadorisit  Kunigundei  sale 
printre  necazurile  pe  care  soarta  i  le  oferise  cu  o  prea  mare  dărnicie.  dragi o splendidă broşă de aur cu jad şi diamante, nu se ştie cum salvată 
Distrusă  sufleteşte  de  moartea  cumplită  a  lui  Konrad,  unicul  ei  copil  dintre  deportări,  percheziții,  confiscări  sau  expediții  înjositoare  prin 
prăpădit  la  21  de  ani  de  tuberculoză,  Tante  Aretia  se  năpustise,  pur  şi  talciocul  bucureştean  al  anilor  ’50.  O  singură  rugăminte  a  avut  şi  ea  la 
simplu,  peste  copilăria  şi  adolescența  celei  pe  care  o  ținuse  în  brațe  la  minunea  de  nepoată  şi  finuță:  să‐i  aducă  „un  bild”  original,  cu  Praterul  ‐ 
botez.  Atunci  a  şi  fericit‐o  cu  ciudatul  nume  de  Kunigunda,  cules  depe  paradisul viselor ei pământeşti, vizitat o singură dată, atunci, la începutul 
undeva, de prin mitologia teutonă. Şi acum este profund nemulțumită de  secolului. 
diminutivul Muțu, cu care veneticul Tiberiu o împodobise. După gustul lui  Când  roata  cea  mare  a  aceluiaşi  Prater  le  răsărise  deodată  pe 
‐ mă rog...  parbriz,  Dunărea  albastră  îşi  domolea  deja  tumultul,  unduind  grațios  şi 
În  ultimele  luni,  Tante  Aretia  trăise  efervescent  (desigur  că  doar  liniştit printre ultimele măsuri. 
sub aspect afectiv) pregătirile lor de voiaj. Ceea ce urma să i se întâmple  ‐ Doamne... unde am nimerit!? Uite‐te şi tu! 
Kunigundei  trebuia  să  reprezinte  o  răzbunare  a  sorții  nemiloase;  cam  Mirarea  îi  umanizase  lui  Tibi‐şoferul  chipul  ascuțit,  cu  trăsături 
târzie,  dar  totuşi  reconfortantă  pentru  moralul  ei,  care  punea  atâta  preț  imobile, severe. Fermoarul, întotdeauna bine închis al gurii, lăsa să‐i scape 
pe  demnitate.  Dar  simbolul  acestei  excursii  chinuite  („Spiritele  cu  un început de zâmbet, iar sprânceana dreaptă, asimetric ridicată, îi dădea 

 
131
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
aerul unui tip cu care se poate, totuşi, trata omeneşte. Călcând cu tupeu  priponită pe acoperişul de navă cosmică combinată cu castel medieval, de 
peste orice regulă, s‐a avântat imprudent, dar eficient, în sensul giratoriu,  o  dihanie  hidoasă,  ceva  între  dinozaur,  Batman  şi  Star  Trek.  Tibi  cerceta 
tratând  cu  o  mioritică  nepăsare  claxonul  isteric  al  unui  jeep  cât  un  tanc,  inginereşte toată această maşinărie de făcut bani pe seama celor spurcați 
lezat în drepturile sale legale. Muțu devenise la fel de inutilă ca şi harta pe  la  asemenea  gen  de  cultură.  Acasă,  la  începutul  perioadei  roz  de  la 
care o manevra în poală.  începutul  lui  ’90,  îl  bătuse  gândul  liberei  inițiative.  O  sală  de  jocuri 
‐ Hai acum, dacă tot am ajuns aici, să‐i admirăm mai de aproape  mecanice, combinată cu un fel de cârciumă soft, care să distreze boborul 
babetei de aur obsesiile juvenile. Oricum nu mă mai ține vezica...  blocatar  în  mahalaua  lor  verticalizată,  îi  făcea  cu  ochiul.  Totul  părea 
Pisoarul  părea  a  fi  cea  mai  decentă  piesă  din  ambientul  care  îi  rezolvat. Până când Sile, asociatul ocazional, care venise cu ideea, l‐a lăsat 
absorbise.  Gresie  şi  faianță,  miros  deodorizant,  apa  care  porneşte  baltă  pentru  o  altă  afacere,  iar  garantarea  cu  apartamentul  a 
automat  după...  prevedere  binevenită  pentru  acei  vizitatori  care,  prea  împrumutului  de  la  bancă  se  lovise  de  împotrivirea  fermă  a  lui  Muțu, 
interesați  şi  grăbiți  nevoie  mare  să  ajungă  cât  mai  repede  la  splendorile  deloc  dispusă  să  rişte  ajungerea  în  stradă.  Acum,  admirând  grozăviile 
care‐i  fascinau,  ar  fi  fost  tentați  să  treacă  peste  acest  mic  amănunt  de  mecanice de învârtit şi de bâțâit, bărbatul se interesa ce se oferă înăuntru 
final. Afară…  şi  cum  funcționează  cutare  sau  cutare  drăcovenie.  Calcula  consumurile, 
Ce  să  admiri  mai  întâi?  O  butaforie  multilateral  dezvoltată  se  costurile  şi  beneficiile,  minunându‐se  ce  uşor  te  poți  îmbogăți  pe  seama 
exhiba  peste  bâlciul  vienez.  Ea,  care  visase  la  piatra  albă,  solidă,  a  proştilor. Spre mirarea ei, nu se arăta deloc deranjat de muzica stridentă, 
Hoffburgului, îşi scrântea privirea în mucavaua creață a unui castel erectat  amestec  de  arăbisme,  manele  şi  alte  armonii  orientale,  menite  şi 
direct din folclorul cu Dracula şi împănat cu alte fantome de larg consum,  primenite  pentru  a  ridica  moralul  deloc  distinşilor  consumatori.  Într‐un 
din  care  o  liotă  de  asiatici  zglobii  (ceva  uzbeci  sau  kirghizi  fel,  trebuia  să  răsufle  uşurată  că‐i  trecuse  paraponul,  nu  avea  să  mai 
petro‐emancipați)  tocmai  ieşea,  cuprinsă  de  o  tembelă  fericire.  În  locul  bombăne  pe  seama  obligației  de  a‐i  cumpăra  Tantei  Aretia  ilustrata 
simetriei perfecte a Rathaus‐ului, pe care o admirase în pozele pliantelor  râvnită.  Singura  preocupare  era  să  găsească  ceva  cât  mai  decent  şi  mai 
turistice,  cu  muşcatele  albe  şi  roşii  aliniate  în  jardiniere,  era  nevoită  să  ieftin,  ce  rost  avea  să  o  amărască  pe  bătrână,  arătându‐i  ce  hidoşenie 
frisoneze  de  scârbă  în  fața  tiribombei  din  plastic  şi  metal  strălucitor,  vulgară (pardon, democratică!) a ajuns Praterul? 

 
132
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
După o căutare grăbită găsise, cu numai şaizeci de cenți, „bild”‐ul  să  se  sufoce  în  gloata  exotică,  lacomă  după  asemenea  distracții  de 
cu care să‐i ostoiască nostalgiile bătrânei. A strecurat cartolina în poşetă  mahala. 
cu o senzație de uşurare. Mai avea acolo nişte batiste de hârtie, cheile de  Totuşi,  Tibi  era  pornit  să‐i  facă  „cinste”  cu  orice  preț.  Se  simțea 
la casă şi permisul ei auto; lucrurile valoroase stăteau, pentru mai multă  obligat…? A urcat‐o în roata mare, poate pentru că nu era coadă la bilete. 
siguranță,  în  borseta  lui  Tibi.  Băiat  bun,  i‐a  lăsat  şi  cei  patruzeci  de  cenți  Doar  ei  doi,  pe  bancheta  din  plastic,  se  înălțau  abia  perceptibil.  Încet, 
rest…  Destins,  se  cinstise  între  timp  cu  o  bere  de  la  saloon‐ul  prin  care,  simțeau  că  se  desprind  din  viermuiala  parcului.  Mirosurile  de  kebab,  de 
contra  a  încă  2  euro,  puteai  să  te  plimbi  cu  un  fel  de  trenuleț,  printre  transpirație  şi  de  pomăduri  tari  rămâneau  tot  mai  jos,  zgomotele  se 
piticii  de  plastic,  cu  sombrerouri  şi  tricouri  marinăreşti.  Sigur,  nu  avea  estompau…! O adiere de vânt i‐a ciufulit părul şi, pentru câteva momente, 
pretenția să se lase dus la Burg Theater, nici la Kunst Museum  sau pe la  a închis ochii. Şi‐a amintit de gestul pe care el nu‐l mai făcuse de peste 20 
alte monumente din vremea Mariei Theresa, dar găsea că e descalificant  de ani, cu care o provoca… şi‐a pus capul pe umărul lui, ghemuindu‐se. Pe 
pentru un intelectual să te amuze asemenea infantilisme kitchoase, bune  vremuri, o săruta pe creştet... o îmbrățişa. Acum, a preferat să o aducă la 
pentru lumea a treia a spiritului, dacă se poate numi aşa.  realitatea atât de mult şi de chinuit visată. 
  ‐ Lasă pisiceala pentru diseară! Mai bine uite‐te de sus, merită! 
‐ Hai, astea ştiu că‐ți plac şi ție... Fac cinste cu o tură!  Avea  dreptate,  ajunseseră  aproape  de  punctul  culminant.  La 
Glumea? N‐ai fi zis. Într‐adevăr, Muțu se dădea în vânt, la figurat,  picioarele  lor,  Viena  îşi  dezvăluia  splendoarea.  Cupola  bombată,  verdele 
dar şi la propriu, după legănatul în scrânciob. Acolo, în balansul amețitor,  acela de cupru coclit de la Karlskirche, acoperişul în linii drepte, galben cu 
se simțea liberă şi puternică; purificată de grijile, de răspunderile şi de tot  cărămiziu, al Stefansdomului, parcurile de la Belvedere şi Schonbrunn… le 
ceea ce o apăsa când era cu picioarele pe pământ. Dar, nu aici! Cum să se  atingeai  cu  privirea.  Şi  era  minunat!  Marşul  lui  Radetzky  se  insinua  în 
amestece ea laolaltă cu toți tembelii ăştia, care chiuiau extaziați în vârtejul  intimitatea  lor  aeriană,  era  acolo,  vibrau  împreună...  Au  început  să 
adrenalinic  din  Montagnes  russes?  Făcuse  atâta  efort  să  admire  Viena  coboare. 
imperială,  visase  şi  se  pregătise  să  umble  firesc  printre  vienezii  rigizi  şi  Înapoi, la poporul care popula din belşug distracția cea populară! 
politicoşi, să respire împreună cu ei un aer civilizat, occidental; nicidecum  ‐  Ştiu  eu  pe  unde‐ți  umblă  ție  gândul  acum.  Dar,  pentru  că  din 

 
133
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
cauza ta am nimerit aici, rabdă şi nu mai bombăni, că te apucă bila!  da banii pe o asemenea aiureală. Şi totuşi... Fusese cel mai bun țintaş din 
Nu  pierdea  niciodată  prilejul  să  o  înțepe.  Se  obişnuise,  măcar  regiment!  Respectiva  îndemânare  îi  adusese  chiar  recompensa  unei 
acum  reproşul  era  servit  pe  ton  de  glumă.  Damblaua  lui  de  a  stabili  permisii... cea în care o concepuseră (deloc planificat) pe Codruța. Încă se 
întotdeauna  răspunderi  dăscălind‐o  şi  reamintindu‐i  parcă  la  nesfârşit,  amuză  reamintindu‐i  fetei,  ori  de  câte  ori  apare  ocazia,  că  îşi  datorează 
atunci când era vina ei. Nu avea cum să‐l schimbe, cu atât mai puțin acum  existența  talentului  lui  de  a  nimeri  drept  în  mijlocul  țintei.  Subtextul 
şi aici. Ce rost avea să‐şi strice amândoi cheful? Într‐un fel (felul unu sau  vulgar, subliniat şmechereşte, o face pe Muțu să se înroşească inutil. Prilej 
felul  doi?)  era  mai  bine  aşa,  decât  să‐i  fi  scos  pe  nas  toată  încurcătura  de distracție pe seama pudibonderiei ei desuete, de Kunigundă veritabilă. 
declanşată,  într‐adevăr,  de  eroarea  ei  în  citirea  indicatoarelor  de  ‐  Chiar  vrei  să‐ți  arăți  măiestria?  Sigur,  o  victorie  în  fața  unor 
circulație. Abia se încheiase pocinogul de pe autostradă, când lăsaseră în  concurenți ca ăştia... 
buzunarul polițiştilor unguri echivalentul a 50 de euro ‐ bani cu care ar fi  ‐  Nu  fi  apretată!  E  plăcerea  mea...  Nici  nu  costă  mai  mult  de  2 
trăit  lejer  două  zile.  Atâta  îl  bătuse  la  cap…  că  îl  simte  obosit…  că  să  euroi. 
oprească‚  să  se  dezmorțească  doar  câteva  minute,  că  există  pericolul  să  Vorbea  de  parcă  ea  ar  fi  ținut  banii.  Nu  mai  era,  de  mult,  un 
adoarmă la volan... Dracul l‐a pus să se ia după mofturile ei. Au oprit pe  subiect  de  discuție.  Se  împăcase  şi  cu  asta.  Când  şi  când  (adică  la  ocazii 
banda de avarie, au coborât şi s‐au aşezat pe marginea unui şanț. E drept,  foarte  bine  întemeiate),  Tibi  ştia  să  fie  atent  cu  ea,  câteodată  chiar 
ness‐ul frecat de Muțu fusese foarte bun, îl revigorase. Când să pornească  generos. Ca şi acum, când îi oferise, cu mărinimie, să se dea în lanțuri sau 
‐  pac,  patrula!  Emoțiile  cunoscute,  bâlbâială  şi  tocmeală  fără  şanse...  nu  ce naiba or mai fi vâjâitoarele respective. 
era  voie  să  staționezi  decât  în  locurile  de  refugiu,  special  amenajate  şi  A  luat‐o  de  mână,  trăgând‐o  spre  baraca  ordinară,  unde  se 
semnalizate.  Ea,  care  le  ştie  întotdeauna  pe  toate  şi  îi  freacă  creierii  cu  înghesuiau toți gură cască. Îi trebuia şi galerie... Altfel, aprecia faptul că nu 
chițibuşurile  reglementărilor  rutiere,  ca  un  milițian  scârbos,  tocmai  asta  o uita pe unde se nimerea, deşi acum ar fi preferat să stea deoparte. 
n‐o aflase... Să nu te apuce nebunia?!  Mică,  strivită  de  tejgheaua  lustruită,  trebuia  să  suporte  şi 
  presiunea, şi mirosurile celor care se arătau interesați. A răbdat, supusă, 
Când s‐a apropiat de standul de tir, nici nu se gândea că ar putea  până când a simțit o mână scârboasă cum o pipăie cu neruşinare pe fund. 

 
134
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Abia atunci s‐a smucit, enervată.  bineînțeles. 
Atât i‐a trebuit țintaşului.  La  baraca  de  tir.  Mai  mult  ca  sigur,  atunci  când  Muțu  se  simțise 
‐ Termină! Nu vezi că mă deranjezi?  pipăită  cu  neruşinare.  Diversiune  tipică  şuților  versați,  din  Tei  sau 
  Crângaşi. Invaziile barbare ajunseseră până aici. 
L‐a  lăsat  cu  istericalele  lui  mitocăneşti  şi  a  ieşit  din  buluceală  Bărbatului  nu‐i  vine  nici  acum  să  creadă.  E  furios  pe  toți  şi  pe 
aranjându‐şi,  cu  gesturi  precipitate,  ținuta.  I‐ar  fi  prins  bine  o  țigară,  dar  toate.  Baba  cu  păsărelele  ei,  nevastă‐sa  cu  capu‐n  traistă,  de  l‐a  adus 
pachetul rămăsese în torpedoul maşinii. Cu doar patruzeci de cenți, cât îi  taman  în  gura  mizeriei  ăsteia.  Fuduleală  la  tir  îi  trebuia?  Maimuțoiul 
rămăseseră  de  la  cumpărătura  ei,  cum  putea  să  se  descurce?  Ăştia  nu  flocos,  câştigat  de  pe  urma  îndemânării  ostăşeşti,  se  hlizeşte  tembel  pe 
vindeau  la  bucată,  bâlci  cu  pretenții!  Să  ceară  cuiva...?  Brrr!  Tibi  nu  bancheta din spate... Trofeul. Singurul obiect din străinătate cu care se vor 
suporta  femeile  care  fumează  pe  stradă,  dar  aici  nu  s‐ar  fi  sinchisit  de  putea  lăuda  acasă. Aşa‐i când e să se aleagă praful  ‐ găseşti un  cui până 
părerea lui. Pur şi simplu nu vroia să se înjosească până într‐atât.  şi‐n p... 
Se  ține  strâns  cu  mâinile  de  volan.  Regulamentar  ‐  dreapta  în   
dreptul  cifrei  2,  stânga  la  10.  Şofer  de  avarie.  Şi  ce  avarie!  Pe  locul  din  O priveşte cu coada ochiului pe nevastă‐sa. Un boț roşcovan, abia 
dreapta, Tibi ‐ mut, crispat, cu pumnii strânşi. Nici maxilarele nu‐i sunt mai  îi  iese  bretonul  peste  volan.  Tace,  concentrată  la  drum.  Şi  ce  bine 
relaxate.  Ochii  în  podea,  să  nu  vadă  maşina  de  poliție  care  rulează  conduce,  Muțunache  ăsta  al  lui!  S‐a  ținut  tare,  draga  de  ea.  Nu  s‐a 
înaintea lor. Şi nici pe cealaltă, care îi escortează din spate.  panicat, n‐a făcut nici cea mai mică aluzie la tâmpenia lui de gorobete. La 
  poliție, unde au ajuns ca să reclame furtul, tot ea preluase rolul de porte 
Gaura din borsetă a descoperit‐o abia când au revenit în parcare,  parole.  Blocat  ca  de  obicei,  atunci  când  ajunge  în  fața  unei  autorități  în 
sătui de Prater şi gata să se dedice, în sfârşit, adevăratei Viene. O tăietură  uniformă, mai găsise puterea să o admire în încercarea ei de a fi cât mai 
precisă, de profesionist. Lucraseră fără greşeală; nu le‐au lăsat nimic. Bani,  limpede  şi  a  salva  ce  se  mai  putea.  Nimic...  Politicoşi,  dar  severi  şi 
paşapoarte,  permisul  lui  de  conducere,  voucherul  pentru  cele  trei  nopți  disprețuitori,  polițaii  de  la  secție  îşi  notaseră  conştiincios  totul.  Întrebări 
pe  care  ar  fi  urmat  să  le  petreacă  la  hotelul  Rosen  Wieden.  Şi  broşa,  tăioase,  precise,  fără  cea  mai  mică  urmă  de  înțelegere,  de  compasiune 

 
135
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
pentru  necazul  lor.  Se  vedea  de  la  o  poştă  că  nu  dădeau  doi  bani  pe  Liniştea grea din habitaclu începe să‐l apese pe creier. În fond, ce 
mărturia femeii, se uitau la ea ca prin sticlă. Când au cerut să ia legătura  nelegiuire au făcut, cu ce sunt vinovați, ca să‐i dea afară aşa, ca pe nişte 
cu  ambasada,  oamenii  în  uniformă  nici  n‐au  clipit.  Ştiau,  desigur,  cum  borfaşi, strânşi între potere? 
privesc  şi  funcționarii  noştri  diplomatici  asemenea  pățanii.  Prea  fuseseră  Împinge  cu  năduf  Play‐ul  casetofonului.  Marşul  lui  Radetzky  se 
mulți concetățeni care îşi aruncau actele şi apoi începeau să se jeluiască,  năpusteşte  în  forță  peste  ei,  peste  parbriz,  peste...  Ei,  drăcie!  Vine  de  la 
cerând ajutor. Plătim lebedele, obişnuia să spună, cu cinism, dr. Jonas, un  Viena  şi  tot  nu  ştie  cine  a  fost  Radetzky  ăsta  şi  prin  ce  s‐a  nemurit  el. 
amic  de‐al  lor  (stabilit  pe  undeva,  pe  lângă  Krems,  unde  îşi  schimbase  Mâna  lui  stângă  se  duce  şi  acoperă,  cu  o  duioşie  neaşteptată,  umerii 
numele, descotorosindu‐se cu grăbire de exoticul Ionescu) de câte ori se  femeii.  Degetele  bat  ritmul  melodiei.  Muțu  calcă  voiniceşte  accelerația. 
lovea  de  un  „Nein!”  răspicat.  Ca  nişte  automate,  le‐au  făcut  legătura  Buzele  i  s‐au  țuguiat  într‐un  fluierat  sprinten,  acompaniind  cu  aplomb 
telefonic cu funcționarul de la ambasadă, care le‐a spus repede că în afara  marşul.  Aşa,  dragă!...  Semnalizează,  angajându‐se  cu  un  tupeu  la  fel  de 
unei  dovezi  de  identitate...  Şi  pe  aceea,  au  primit‐o  abia  a  doua  zi,  căci  nebănuit în depăşire. Şi trece! Maşina polițiştilor a rămas în spate. Ei, şi…? 
alor  noştri  amploaiați  consulari  tocmai  li  se  termina  programul  de  lucru.  La urma urmei, viața e frumoasă, nu? 
Aşa că restul voiajului l‐au petrecut, ca vai de ei, într‐un arest din curtea   
secției de poliție, fără permisiunea de a ieşi, fie şi câțiva metri dincolo de 
uşa  cu  gratii.  Au  dormit  ca  doi  câini  vagabonzi,  unul  lângă  altul,  nu  au 
schimbat o vorbă... poate că era mai bine aşa. Dimineața, când le‐au sosit 
hârtiile,  li  s‐a  dat  câte  o  cană  de  ceai  şi  un  croissant,  apoi  li  s‐a  atras 
atenția că, spre binele lor, vor fi escortați până la frontieră. 
 
A început să plouă. Ştergătoarele mătură parbrizul cu baleiajul lor 
monoton.  Gata,  asta  a  fost  toată  aventura  lor.  Al  doilea  chix.  Şi  ce  chix! 
Chiar că să faci un film din el. Unul prost, desigur... Dar totuşi film. 

 
136
BOGDAN BURILEANU – HARD RISK 
Editura LiterNet.ro, 2011 
 
Citiți şi alte cărți din colecția de proză scurtă a Editurii LiterNet:  26. Leonard Oprea ‐ Cartea lui Theophil Magus sau 40 de poveşti 
  despre om / Cele Nouă Învățături ale lui Theophil Magus despre 
1. **** ‐ Antologia LiterNet 2002 Vol. 1  Magia Transilvană / Meditațiile lui Theophil Magus sau Simple 
2. **** ‐ Antologia LiterNet 2002 Vol. 2  Cugetări Creştine la Început de Mileniu III 
3. **** ‐ Antologia LiterNet 2002 Vol. 3  27. Geta Pop ‐ Scrisorile Getei 
4. **** ‐ Antologia LiterNet 2002 Vol. 4  28. Bogdan Popescu ‐ Vremelnicia pierdută 
5. **** ‐ Poveşti de dragoste  29. Mircea Horia Simionescu ‐ Bibliografia generală 
6. Liviu Antonesei ‐ Check Point Charlie  30. Max Solomon ‐ La 90 
7. Ilinca Bernea ‐ Iubiri in cămaşă de forță  31. Elena Spijavca ‐ Munci şi zile în Bărăgan 
8. Ana Blandiana ‐ Autoportret cu palimpsest / Calitatea de martor /  32. Peca Ştefan ‐ DRIC I‐ POP [&StraNge] 
Coridoare de oglinzi / Fragmentarium  33. Dana Ştefan ‐ Despre dedin înspre iubire 
9. Carmen Botoşaru ‐ Acasă  34. Bogdan Suceavă ‐ Bunicul s‐a întors la franceză / Imperiul 
10. Ovidiu Bufnilă ‐ Inelul magic / Norii  generalilor târzii şi alte istorii 
11. Voicu Bugariu ‐ Mozart şi moartea  35. Lucian Dan Teodorovici ‐ 96‐00. Povestiri 
12. Anda Cadariu ‐ lovem@il project  36. Cornel Mihai Ungureanu ‐ Treptele din fața casei 
13. Radu Cosaşu ‐ As time goes by / Un august pe un bloc de gheață   
14. Ştefania Coşovei ‐ Diferența de a fi  Lista completă a volumelor din colecția de proză scurtă se află la 
15. Cornel Ivanciuc ‐ Cartea cuceririlor  http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/8/Prozascurta.html. Lista 
16. Florin Lăzărescu ‐ Şase moduri de a‐ți aminti un cal sau şase  completă a volumelor publicate de Editura LiterNet se află la 
povestiri  http://editura.liternet.ro/catalog. 
17. Victor Loghin ‐ Copacul Bodhi 
Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe siteul LiterNet pentru uz 
18. Laurențiu Mihăileanu ‐ Dreptul la iarbă 
19. Dan Mihu ‐ Entomologie fabulatorie / Entomologie fabulatrice  personal. Reproducerea lor pe alte siteuri sau pe alte suporturi este 
20. Cătălin Mihuleac ‐ Garsoniera memorială confort trei  interzisă. 
21. Radu‐Ilarion Munteanu ‐ Nisip peste bordul nacelei   
22. George Mureşan ‐ Că dacă n‐ar fi ‐ 101 de poveşti adevărate / 
Opere(te) (In)complete 
23. Cristian Neagoe ‐ în camera mariei găseai 
24. Veronica D. Niculescu ‐ Adeb 
25. Tudor Octavian ‐ Povestiri foarte scurte. Întîmplări din viața lui 
Vasile B. Caiet cu subiecte 

 
137