Biodiversitatea pe cale de dispariţie

Pierderea biodiversităţii este una dintre cele mai mari probleme cu care se
confruntă Europa în prezent.
Pierderea biodiversităţii este uriaşă dar foarte mulţi oameni sunt conştienţi de
acest lucru la momentul actual, această problemă crescând de la om la om.
De ce este pierderea biodiversităţii o problemă atât de serioasă?. Dacă aceste
pierderi vor continua, pierderea biodiversităţii va avea un impact asupra produselor
alimentare şi aprovizionării cu apă precum şi alte servicii care depind de ecosisteme.
Acest lucru este chiar puzzle-ul pe care natura îl compune, unde orice piesă oricât de
mică are importanţa ei pentru a crea un tot unitar. Dacă o piesă lipseşte întreg echilibru
dispare. La fel este şi cu viaţa de zi cu zi. Natura noastră este pe cale de a pierde acest
echilibru deoarece nu doar în Europa, ci peste tot în lume biodiversitatea este în pericol
de a fi distrusă, aceasta ameninţând în acelaşi timp şi posibilitatea noastră de
supravieţuire.
Evoluţia biodiversităţii în ultimele decenii nu este deloc încurajatoare, întrucât
nici această componentă de mediu nu a scăpat de impactul distructiv şi nefast al poluării.
Tot mai multe specii de plante, animale, păsări şi insecte suferă un proces de declin
cauzat de încălzirea globală, urbanizarea excesivă, agricultura intensivă, exploatarea
exagerată a pădurilor, oceanelor, râurilor, solului. Date ştiinţifice recente demonstrează că
mediul se confruntă cu o reducere fără precedent a biodiversităţii, lucru deloc
îmbucurător pentru soarta planetei.
Tot mai multe specii ale biodiversităţii dispar sau sunt pe cale de dispariţie, iar
altele sunt considerate specii rare. Speciile de animale , plante, păsări aflate într-o
asemenea situaţie sunt supuse unui regim juridic aparte şi sunt declarate specii protejate
sau chiar monumente ale naturii. Automat acestea au o altă soartă, în sensul că ele nu se
mai află în circuitul activ şi nu mai pot fi surse de hrană, ci doar valoare de patrimoniu.
Pe acestea le vom regăsi doar în rezervaţii naturale, parcuri naturale, grădini botanice sau
altfel de arii protejate. Se afirmă chiar că în timpul generaţiei noastre există riscul
dispariţiei a jumătate din speciile existente la acest moment. Asfaltarea masivă şi
poluarea trebuie eliminate, pentru că sunt răspunzătoare în ceea mai mare parte de această
situaţie.
Cum ne-ar putea afecta pe noi oamenii această stare de decădere a biodiversităţii?.
Pentru a conştientiza pericolul care ne pândeşte pe viitor trebuie să înţelegem care este
rolul acesteia în existenţa noastră.
Biodiversitatea ne asigură apa şi apa, hrana care ne sunt indispensabile. Iată de ce nu
putem sau nu trebuie să fim indiferenţi la degradarea treptată a stării biodiversităţii,
pentru că aceasta se răsfrânge în cele din urmă asupra noastră.
Modalităţile prin care putem preîntâmpina o degradare şi mai gravă a
biodiversităţii presupune protecţia mediului în general, aceasta însemnând eliminarea
tuturor factorilor perturbatori pentru biodiversitate, completată de o atitudine generală de
respect faţă de tot ceea ce reprezintă mediul de viaţă şi ecosistemul diferitelor specii. Voit
sau nevoit această stare de lucruri este rezultatul acţiunilor umane şi nu ne rămâne decât
să dăm tot sprijinul pentru salvarea biodiversităţii. De aceea tot noi avem datoria de a
proteja biodiversitatea, după propriile puteri.
 Creşterea populaţiei, eroziunea solului, defrişările, amenajarea litoralului pe
distanţe mari, ploile acide, poluarea, toate se corelează şi cu dispariţia de specii de plante
şi animale, microorganisme, rezultatul adaptării şi evoluţiei timp de 3,5 miliarde de ani.
În această perioadă organismele şi-au întărit procesul de reproducere care le conferă mai
mulţi urmaşi şi supravieţuiau numai cei care se reproduceau cu succes. Modificările
apărute s-au acumulat, s-au combinat şi s-au adaptat la modificările mediului, iar ca
rezultat a apărut fantastica biodiversitate şi variabilitate a formelor de viaţă. Omul a
folosit mai mult timp această diversitate biologică obţinând un surplus facilitând apariţia
civilizaţiei moderne.
Folosirea materialului genetic din mai multe surse va creşte, iar adaptarea speciilor noi la
necesităţile omului pare a fi atât de importantă ca şi domesticirea plantelor şi animalelor
de omul din neolitic. O plantă poate fi folosită în alimentaţie, industrie, medicină etc.
Aprecierea timpului de diminuare a biodiversităţii este foarte grea şi oarecum
asemănătoare cu acţiunea funcţiilor naturii care a modelat până în prezent istoria vieţii pe
pământ.
Ritmul dispariţiilor speciilor şi a consecinţelor ar putea fi cunoscute cu mai multă
precizie dacă oamenii de ştiinţă ar fi în posesia unui inventar complet al plantelor şi
animalelor. Până în prezent există 1,5 milioane de plante şi animale descrise ştiinţific. În
această situaţie alcătuirea unui inventar este o necesitate, astfel se arată ca ”magnitudinea
şi control biodiversităţii nu este doar o problemă centrală a biologiei evoluţioniste, ea este
şi o problemă centrală a întregii ştiinţe.
Deşi ţările din întreaga lume şi-au asumat angajamente pentru protejarea biodiversităţii,
aceasta se erodează într-un ritm nemaivăzut care duce la dispariţia speciei umane.
Până în 2010 trebuia să aibă loc o reducere semnificativă a vitezei cu care dispar
variate forme de viaţă. Niciodată până acum nu s-a realizat implementarea unei măsuri
pentru protejarea biodiversităţii care să funcţioneze pentru mii de specii şi habitate de pe
pământ. Oamenii de ştiinţă care lucrează pentru biodiversitate au pus la punct 31 de
sectoare diferite pentru a înregistra dispariţia speciilor ecosistemelor sau diferitelor
variante genetice de mamifere, forme de viaţă marine, păsări sau alte categorii de
vieţuitoare. Iar acum aceste metode au fost reunite. Împreună acestea aduc dovada că
lumea naturală se distruge foarte rapid.
 ACŢIUNI GUVERNAMENTALE

Eforturile de a stabili un echilibru între conservarea diversităţii biologice şi

necesităţile societăţii se bazează pe iniţiativele comunităţilor locale, ale organizaţiilor
implicate în conservare şi ale oficialilor guvernamentali, iniţiative care sfârşesc adesea
prin a fi transpuse în legi sau reguli de protecţie a mediului. Aceste eforturi pot căpăta
forme multiple, dar încep cu angajamente individuale sau colective de prevenire a
distrugerii habitatelor şi speciilor, scopul fiind de a prezerva elementele valoroase.

LEGISLAŢIA LOCALĂ

În ţările dezvoltate autorităţile locale sau regionale ( la nivel de judeţ, stat)

promovează legi pentru a oferi o protecţie efectivă speciilor şi habitatelor, care să susţină
şi să dezvoltarea continuă a societăţii. Astfel de decizii sunt adoptate deoarece locuitorii,
actorii locali şi guvernanţii simt că acestea reprezintă voinţa majorităţii şi oferă societăţii
beneficii pe termen lung. Actele legislative referitoare la conservarea biodiversităţii
reglementează activităţile ce afectează direct speciile şi ecosistemele. Cele mai
importante dintre aceste acte legislative când şi unde se poate vâna, caracteristicile şi
numărul animalelor ce pot fi ucise, tipurile de arme, capcane şi alte echipamente ce pot fi
folosite precum şi speciile de animale ce pot fi vânate. În anumite zone locuite, dar mai
ales în ariile protejate, vânătoarea şi pescuitul sunt complet interzise. Vânătoarea şi
pescuitul sunt controlate prin obligativitatea deţinerii unor permise, organizarea pazei
specializate, impunerea unor cote maxime de recoltare. Acte legislative asemănătoare
vizează recoltarea plantelor şi animalelor din mediul acvatic. În acest fel, actele
legislative permit utilizarea eficientă a resurselor naturale îndepărtând riscul de supra
exploatare.
Actele legislative care reglementează modul de utilizare al terenurilor constituie
de asemenea o cale de protejare a diversităţii biologice. Ele includ restricţii ale gradului şi
modul de utilizare a terenurilor, reglementează accesul şi activităţile potenţial poluatoare.
De exemplu vehiculele şi chiar oamenii pot avea acces restricţionat în habitatele şi zonele
cu resurse fragile ecologic, cum ar fi areale în care cuibăresc păsări, mlaştini, dune de
nisip şi surse de apă potabilă. Incendiile necontrolate pot provoca daune severe
habitatelor, astfel se impune că se impune o supraveghere atentă a acestora ( de exemplu
focurile de tabără ). Planurile de amenajare a teritoriului interzic uneori construirea în
zone sensibile ( zonele litorale, luncile inundabile ). Chiar şi atunci când este permisă
dezvoltarea spaţiului construit, autorizaţiile de construcţie sunt revizuite pentru a asigura
integritatea unor specii ameninţate sau habitate.