Termenul de „inteligență emoțională” a fost folosit pentru prima dată într-

un articol din anul 1990 de către psihologii, Peter Salovey și John Mayer. Cu
toate că acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligență
emotională pot fi datate până la arhicunoscuta afirmație a lui lui Socrate
„Cunoaște-te pe tine însuți”. În Biblie, atât în Vechiul cât și în Noul Testament
„Nu fă altuia ce ție nu-ți place” și „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” pot fi
văzute ca elemente de inteligență emoțională.
Fiind alcătuită din elemente precum:
1. Conștiința de sine a propriilor emoții: introspecția, observarea și
recunoașterea unui sentiment în funcție de modul în care ia naștere;
2. Stăpânirea emoțiilor: conștientizarea elementelor care stau în spatele
sentimentelor, aflarea unor metode de a face față temerilor, anxietății,
mâniei și supărărilor;
3. Motivarea interioară: canalizarea emoțiilor și sentimentelor pentru
atingerea unui scop, însoțită de controlul emoțional, care presupune
capacitatea de a reprima impulsurile și de a amâna obținerea
gratificațiilor, recompenselor;
4. Empatia: capacitatea de a manifesta sensibilitate și grijă față de
sentimentele altora, persoana fiind în stare să aprecieze diferențele
dintre oameni;
5. Stabilirea și dirijarea relațiilor interumane: se referă la competența și
aptitudinile sociale, persoana fiind în stare să cunoască, să analizeze
și să controleze emoțiile altora.
inteligența emoțională se dovedește a fi o caracteristică esențială pentru
atingerea succesului atât în plan personal, dar mai ales în plan profesional,
aceste componente influențând fiecare aspect al vieții individului.
Câteva dintre beneficiile pe care inteligența emoțională le poate aduce sunt:
 Performanțe mărite;
 Capacitate de motivație îmbunătățită;
 Inovație sporită;
 Încredere în sine;
 Leadership și management eficient;
 Muncă în echipa excelentă;
Fiecare experiență implică o reacție emoțională, iar pentru a trata mai
eficient emoțiile, o persoană trebuie:
 Să remarce emoțiile;
 Să simta emoțiile;
 Să sesizeze ce anume generează emoția;
 Să dezvolte și să urmărească urmările emoției;
 Practicând cele de mai sus cu regularitate și perseverență se poate
îmbunătăți nivelul de inteligență emoțională. Până recent activitățile și procesele
mentale au fost apreciate ca fiind mai importante decât cele emoționale. În
realitate ambele au o importanță deosebită.

Un exemplu potrivit pentru a demonstra importanța inteligenței emoționale,

mai presus de inteligența cognitivă este modul în care, cea dintâi influențează
procesul decizional și funcția de decizie în management. Practica a dovedit că
un manager care ține cont de emoțiile oamenilor cu care lucrează atunci când ia
decizii are mai mult succes, câștigă mai ușor încrederea subordonaților,
formează mai ușor echipe, gestionează mult mai bine conflictele
organizaționale, având o productivitate a muncii sporită și creând oamenilor
condiții favorabile de lucru.

Una din definițiile managementului spune ca acesta este un set de activități

ce includ planificarea, luarea deciziei, organizarea, conducerea și controlul, toate
fiind orientate spre folosirea resurselor umane, financiare, materiale și
informaționale ale organizației într-o manieră efectivă și eficientă, în scopul
atingerii unui obiectiv.

Deci, pentru a-și atinge obiectivul, managerul prestează o muncă greoaie și

complexă, ce include combinarea și coordonarea a patru tipuri de resurse, și
anume:

 resursa umană: ce include efectivul de oameni, talentul, priceperea și

munca propriu-zisă;
 resursa financiară: ce include capitalul financiar necesar pentru
operațiile curente și cele pe termen lung și chiar profitul;
 resursa materială: ce include o vastă gamă de materiale utile pentru
desfășurarea activității unei organizații (de la imobile și până la
birotică și papetărie);
 resursa informațională: ce include ansamblul datelor (cu caracter de
noutate și utilitate) necesare luării deciziilor.

După H. Simon (1960), un proces decizional cuprinde:

 colectarea informațiilor pentru formalizarea problemei decizionale;
 clasificarea problemei decizionale;
 conștientizarea problemei decizionale;
 identificarea alternativelor (proiectarea acestora);
 alegerea principiului evaluării;

2
  alegerea deciziei;
 implementarea deciziei.
În procesul decizional, situațiile decizionale se manifestă în:
 condiții de certitudine (probabilitatea de a realiza obiectivul este maximă);
 condiții de incertitudine (probabilitatea de a realiza obiectivul este
apreciabilă, spre medie);
 condiții de risc (probabilitatea de a realiza obiectivul este redusă).
Un proces de decizie se caracterizează, în principal, prin următoarele
elemente:
 criteriile de decizie;
 obiectivul;
 decidentul;
 mulțimea alternativelor;
 mulțimea stărilor posibile;
 mulțimea consecințelor;
 utilitatea așteptată de decident în baza realizării unei anumite
consecințe.
Așadar, decizia reprezintă elemental esențial al activității manageriale,
fiind cel mai important instrument specific de exprimare al acesteia. Ea este
expresia cea mai activă, cea mai dinamică a managementului, prin care acesta își
exercită funcțiile.
Decizia este un act specific speciei umane. Decizia managerială
reprezintă hotărârea care are urmări nemijlocite asupra acțiunilor a cel putin
unei persoane. De aceea, este extrem de important să analizăm toți factorii care
influențează procesul de luare a deciziei, astfel încât deciziile luate să nu
afecteze buna funcționare a organizației, și implicit, oamenii din organizație.
Decizia reprezintă, în final un act cu caracter obligatoriu, normativ, prin
care organismele și cadrele învestite cu autoritate și responsabilitate decizională
stabilesc direcția unei acțiuni și modul ei de realizare cu asigurarea resurselor
corespunzătoare. Procesul decizional ca act social-economic prin care se
dirijează evoluția fenomenelor social-economice impune necesitatea unei

3
corelări armonioase între sarcinile, competențele și responsabilitățile celor
chemați să-l înfăptuiască.
Orice decizie de conducere presupune existența subiectului conducător (cel
care ia decizia) și a obiectului condus, între acestea intercalându-se metodele,
tehnicile, principiile, instrumentele specifice conducerii.
Factorii determinanți în luarea deciziei se pot împărți în două mari
categorii:
 factori interni (tehnici, economici, sociali);
 factori externi.
Factori interni:
1. Factorul decident reprezentat de calitățile, cunoștințele și
capacitățile individuale ale persoanelor sau ale grupului antrenate în
luarea deciziei;
2. Motivarea ca acțiune de depistare și de satisfacere a factorilor de
stimul pentru participarea la procesul conducerii și la acțiunea de
materializare a lui în practică;
3. Responsabilitatea ca atitudine față de continutul și consecințele
deciziei;
4. Volumul informaților aflate la dispoziția factorilor decidenți care se
referă atât la fenomene cunoscute, cât și la unele necunoscute;
5. Mediul intern reprezentat de nivelul și complexitatea elementelor
de dotare materială a unităților, influența continuă exercitată de
revoluția tehnico-științifică, nivelul de pregătire al personalului,
stadiul la care au ajuns mijloacele de informare, climatul de muncă.
Factori externi (tehnici, economici, sociali)
1. Sensul si ritmul de dezvoltare a ramurii sau domeniului de
activitate;
2. Informațiile referitoare la valorificarea cercetărilor tehnice,
economice și sociale;
3. Restricțiile cu caracter funcțional, de structură, dimensiune și cele
cu caracter normativ-legislativ;
4. Cadrul de relații reprezentat de ansamblul controlat al relațiilor cu
alte organisme.
Așadar, se poate costata printre acești factori câteva elemente ce țin de
inteligența emoțională, cum ar fi: cunoașterea oamenilor și a capacităților pe
4
care aceștia le au, astfel încât sarcinile să fie distribuite în funcție de acestea;
climatul de lucru, care trebuie să fie unul favorabil, cu o atmosferă pozitivă,
unde oamenii să nu se simtă presați, ci să lucreze cu responsabilitate și
devotament; motivarea luării deciziei să fie una obiectivă, astfel încât oamenii
să înțeleagă că uneori sacrificiile sunt necesare pentru bunul mers al
organizației, și implicit pentru stabilitatea financiară proprie; consecințele
deciziei trebuie analizate încă dinainte de hotărârea finală, în situațiile
nefavorabile alegându-se varianta care afectează cel mai puțin organizația, dar și
oamenii organizației.
În concluzie, inteligența emoțională are un rol deosebit în procesul
decizional, în sensul în care se urmăresc rezultate pe termen lung. Un proces
decizional dur, care nu ține cont de emoțiile, problemele și sentimentele
oamenilor din organizație, ci doar de scopurile si productivitatea organizațională
poate avea rezultate remarcabile, însă pe termen scurt, ulterior rezultatele
devenind negative. În schimb, în cazul unui management în care procesul
decizional se bazează pe inteligența emoțională, deși este mult mai greu de
realizat, acesta are rezultate pe termen lung, organizația înregistrând o creștere
mai înceată, dar sigură și de durată.

Bibliografie:
1. Goleman, D., Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București,
2001;
2. Stein, S. J., Book, H. E., Forţa inteligenţei emoţionale. Inteligenţa
emoţională şi succesul vostru, Bucureşti, Editura Allfa, 2003;
3. Dr. ing. Hidos, C., Ing. Hidos, S., Ing. Hidos, F., Management. Teorie si
practică, Editura H.I.P.T. ECO., Bucuresti, 1992;
4. http://www.unh.edu/emotional_intelligence/EI%20Assets/Reprints...EI
%20Proper/EI1997MSWhatIsEI.pdf