UNIVERSITATEA ”ŞTEFAN CEL MARE”, SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Specializarea – Ecomomia Comerţului, Tursmului şi Serviciilor, an III

ISLANDA
FALIMENT NAŢIONAL ?
 CUPRINS

1. Introducere
2. Începutul dezastrului
3. Icesave – Landsbanki
4. Kaupthing
5. Perioada de după naţionalizarea băncilor
6. Concluzii, bibliografie

2
 1. Introducere

Era odată, nu cu foarte mult vreme în urmă, o insulă fericită unde locuitorii păreau
să fi găsit cel mai sigur drum spre paradis. Acolo, în mica şi pitoreasca Islanda,
capitalismul financiar fermecase aproape întreaga populaţie. Îmbogăţiţi fără să stie de ce
şi cum, islandezii au trait aproape întreaga epocă ca pe o poveste de succes. Uniunea
Europeană le părea un univers mult prea dominat de chestiunea socială pentru a fi tentaţi
de integrare. Dar, ca şi alte povesti frumoase, şi cea islandeză a avut un sfârşit trist. Iar
continuarea nu se anuntă nici ea prea fericită. Criza economică a devenit coşmarul tuturor
islandezilor. Dacă de perioada de prosperitate au profitat doar unii, de efectele ei negative
vor suferi cu toţii.
Capitalismul de cazinou pe care s-a clădit atât de iluzoria prosperitate islandeză
nu a aparut din neant. Dar, cuceriţi de iluzia îmbogăţirii facile, au acceptat să se lase
fermecaţi. Orice prudenţă a fost părăsită pentru o viaţa usoară. Dar "lumea reală" şi-a
cerut drepturile.
Până nu demult, acest mic stat nordic de 320.000 de locuitori desemna un model
de succes şi avea o creştere economică rapidă, în ciuda locului modest pe care îl ocupa
pe scena internaţională, din punct de vedere geopolitic.
Boom-ul din anii '90 de pe bursă a permis companiilor şi băncilor islandeze să
investească foarte mult în toată Europa.
Acest succes nu avea să dureze prea mult, ba dimpotrivă, investiţiile majore au
determinat un eşec devastator. La ora actuală, economia islandeză este una dintre cele
mai fragile, dacă nu chiar cea mai vulnerabilă economie europeană la mişcările din
sistemul financiar. Băncile şi companiile din Islanda au început să se "înghită" una
pe cealaltă şi au creat o interdependenţă care acum poate fi asociată unui "castel de cărţi".
Steingrimur Sigfusson, ministrul de finanţe al Islandei spunea: “Băncilor li s-a
permis să crească foarte mult. A fost creată o atmosferă ciudată. În multe aspecte, Islanda
a fost transformată într-un laborator neoliberal, iar experimentul a avut un final teribil.”

3
 2. Începutul dezastrului

În luna septembrie a anului 2008 sistemul financiar al Islandei a fost puternic

afectat de către criza mondială, aceasta fiind în pragul unui faliment naţional.
Una din primele decizii anunţate de guvernul islandez pentru a evita ca ţara să
cadă în faliment a fost naţionalizarea băncii Glitnir, a treia ca mărime din Islanda, fapt ce
a determinat totuşi afundarea coroanei islandeze ca efect al speculaţiilor pesimiste privind
capacitatea Băncii Centrale.
În continuare guvernul a naţionalizat Landsbanki, a doua mare bancă islandeză,
din cauza riscului unui "faliment naţional" şi al scandalului băncii electronice Icesave
care aparţinea de Landsbanki, şi opera în Marea Britanie şi Olanda, aceasta dând faliment
din cauza investiţiilor prost plasate în Statele Unite ale Americii.
În cele din urmă statul islandez naţionalizează şi ultima instituţie financiară care
nu era trecută în proprietatea statului, preluând controlul asupra bancii Kaupthing, pentru
a menţine continuitatea operaţiunilor bancare comerciale în Islanda.
O data cu această naţionalizare, toate cele trei mari bănci din Islanda trec în
întregime sub controlul statului, parlamentul islandez adoptând de urgenţă o lege care dă
puteri sporite guvernului în ceea ce priveşte sectorul financiar. Astfel, depozitele din
Islanda erau în întregime garantate.
Prăbuşite în mai puţin de o săptămână în cursul lunii octombrie 2008, principalele
bănci comerciale inslandeze - Glitnir, Landsbanki şi Kaupthing au datorii de peste 60 de
miliarde dolari la creditori străini.

3. Icesave – Landsbanki

Icesave a fost un brand de economii online operat de Landsbanki între anii 2006 –
2008 oferind conturii de economii. A activat în două ţări : Marea Britanie începând cu
octombrie 2006 şi Olanda din mai 2008. Iar raportul anual al băncii din 2007 arată
intenţia acesteia de a extinde brandul Icesave şi în alte ţări.

4
 Pe piaţa din Marea Britanie sloganul Icesave a fost "clear difference" (diferenţă
clară). Aceasta a oferit trei tipuri de conturi de economii: un cont de economii cu acces
imediat, un cont de numerar individual, precum obligaţiuni cu rate fixe. Dobânzile
pentru aceste conturi au fost de peste 6%. La momentul prăbuşirii Landsbanki, banca
avea peste 300.000 de clienţi în Marea Britanie, cu depozite de peste 4 miliarde lire.
În Olanda sloganul băncii era “banca de economii transparentă” şi oferea un
singur tip de produs: un cont de economii cu acces imediat pentru care la început
dobânda era fixată la 5% ajungând ulterior la 5,25%. În decursul celor cinci luni în care a
operat pe piaţa olandeză Icesave a strâns în portofoliul său peste 125000 clienţi ce avea
depozite totalizând 1,7 miliarde euro.
Octombrie 2008 a marcat falimentul Icesave şi a determinat guvernul islandez să
ia imediat decizia naţionalizării principalelor bănci pentru a evita o criză la nivel naţional.
În condiţiile în care Islanda este membră a Zonei Economice Europene în
momentul prăbuşirii băncii depozitarii nu erau acoperiţi de schemele de asigurare ale
Marii Britanii şi Olandei, ci se bazau numai pe cea islandeză şi se aşteptau să fie trataţi în
acelaşi fel ca investitorii islandezi, ale căror depozite erau garantate integral de guvernul
de la Reykjavik. Dar în contextul crizei, Islanda ajungând în pragul falimentului nu a avut
sumele necesare pentru a returna banii deponenţilor săi străini.
Sub imperiul acordului semnat în iulie 2008 ţara urma să împrumute de la
guvernele britanic şi olandez suma colosală de 5,5 miliarde de dolari, la o dobândă anuală
de 5,5% pentru a putea onora obligaţiile generate de prăbuşirea Icesave. Potrivit Johannei
Sigurdottir efortul Islandei va fi imens, împrumutul fiind echivelent cu jumătate din PIB-
ul tării, dar o parte din sumă va fi obţinută prin vânzarea activelor băncii Landsbanki.
Însă acest acord prin care se prevede rambursarea până în 2024 a sumei de 3.9
miliarde euro avansate de Anglia şi Olanda pentru indemnizarea cetăţenilor lor afectaţi
nemulţumeşte întreaga populaţie. Chiar şi preşedintele Olafur Ragnar Grimsson a refuzat
să promulge legea prin care se punea în aplicare acordul financiar şi a declanşat un
referendum prin care s-a făcut dovada clară a nemulţumirii populaţiei. Pe 6 martie 2010
la referendumul organizat 93% din populaţia care a votat a refuzat aplicarea prevederilor
acordului Icesave şi au organizat în paralel manifestaţii împotriva lui.

5
 Ministerul Finanţelor din Olanda a anunţat că va cere cu insistenţă autorităţilor
islandeze o explicaţie imediată pentru decizia preşedintelui. "Suntem foarte dezamăgiţi
de decizie. Ne aşteptam la o reacţie rapidă din partea guvernului Islandei privind ceea
ce urmează să se întample. Considerăm că Islanda are obligaţia de a plăti, deci nu este
acceptabil pentru noi ca situaţia Icesave să rămână nesoluţionata", a declarat pentru
Reuters purtătorul de cuvânt al ministerului olandez de Finante, Ruud Slotboom.

4. Kaupthing

Banca Kaupthing a fost formată prin fuziune în anul 2003 şi este cea mai mare
bancă din Islanda. În anul 2007 este format Kaupthing Edge, acesta fiind un depozit pan-
european de retail care oferea două produse de depozit pentru cele 11 ţări în care opera:
un cont de economii cu termen fix şi un cont de depozit.
Ca şi în cazul Icesave depozitele erau gestionate pe internet, cu sprijinul centrelor
de telefonie. O diferenţă majoră între Kaupthing Edge şi Icesave a fost însă faptul că
Kaupthing Edge deţineau conturile la filiale din afara lui Kaupthing Islanda, deci nu la
sucursalele băncii-mamă.
Pe 9 octombrie 2008 guvernul islandez preia controlul bancii Kaupthing din cauza
crizei provocate de banca Landsbanki. La vremea aceea Kaupthing nu era declarată
falimentară, însă pe data de 29 iulie 2008 au fost descoperite documente care arătau
împrumuturi de miliarde de euro pentru acţionarii săi majoritari.
Conducerea băncii islandeze Kaupthing a învinuit Marea Britanie pentru colapsul
financiar al grupului, din cauza refuzului Trezoreriei britanice de a include banca în
planul de salvare, de 500 miliarde lire sterline, creat pentru a ajuta bancile cu probleme
financiare.
Kaupthing Bank, aflată în topul celor mai mari 20 de banci din Marea Britanie, a
fost a treia instituţie financiară naţionalizată de guvernul Islandei în decursul anului 2008,
după ce ministrul britanic al finanţelor, Alistar Darling, a preluat operaţiunile bancare din
Marea Britanie şi a refuzat să includă banca islandeză în planul de finantare a sectorului
bancar.

6
 Preluarea operaţiunilor din Marea Britanie a dus la prabuşirea întregului grup
bancar, a spus preşedintele băncii, Sigurdur Einarsson. "Este foarte trist şi dezamagitor",
a adăugat acesta.
Colapsul băncii Kaupthing a dus la izbucnirea unui conflict diplomatic grav între
Marea Britanie şi Islanda, în care premierul britanic, Gordon Brown, acuza guvernul
islandez că adoptă o "atitudine inacceptabilă”.
Einarsson a spus că banca Kaupthing a dorit să fie inclusă în planul de redresare a
sectorului bancar propus de Marea Britanie, iar refuzul din partea autoritatilor britanice a
dus la prăbuşirea băncii. "Nu suntem precum băncile britanice Barclays, HBOS sau
Lloyds TSB, dar cred că suntem a douasprezecea mare banca din Marea Britanie şi totuşi
nu ne este permis să participăm la planul de salvare. Răspunsul pe care l-am primit a fost
un nu categoric", a mai spus Einarsson.

• Interviu cu fondatorul băncii Kaupthing - Magnus Gundmunsson

La un an de la căderea băncii islandeze Kaupthing, fondatorul acesteia, Magnus

Gundmunsson, a acordat în exclusivitate cotidianului "La Libre" un interviu. Omul care a
lăsat totul în Islanda pentru a-şi încerca norocul în Luxemburg, a cunoscut mărirea şi
decăderea. În Luxemburg a ajuns printre primii zece contributori la buget. Apoi a pierdut
totul, până la ultimul eurocent. Totul, mai puţin onoarea, spun ziariştii belgieni care l-au
intervievat. Toţi deponenţii Kauphting şi-au primit banii, fără nicio excepţie.
Gundmunsson vorbeşte despre negocierile îngrozitoare” cu libienii care doreau să
îi preia instituţia, despre intrarea în scenă a familiei Haviland şi despre tot ce a însemnat
prăbuşirea afacerii lui.

A cui a fost greşeala în ceea ce denumim „afacerea Kaupthing” ?

Magnus Gundmunsson: E o chestiune de conjunctură. Criza financiară şi politica
monetară a băncii centrale stau la baza acestei catastrofe. Banca Centrală a Islandei a
căutat cu orice preţ să combată inflaţia, iar dobânda cheie a urcat la mai mult de 10%.
Asta a încurajat operaţiunile speculative de tip "carry trade", permiţând islandezilor să
trăiască peste ceea ce le-ar fi permis veniturile. Islanda are 300.000 de locuitori, care

7
consumau cu ambele mâini. Cumpărau produse importate, cu o monedă supraevaluată. În
momentul în care refluxul a venit, au început să apară zvonuri legate de soliditatea
băncilor – acestea având un rol major în finanţarea economiei - încrederea clienţilor a
scăzut foarte tare iar oamenii au vrut să îşi retragă banii din bănci. E de înţeles asta, dar în
momentul în care toţi oamenii vor înapoi toţi banii, s-ar putea să ai o problemă.
Se putea evita prăbuşirea sistemului financiar islandez?
Magnus Gundmunsson: Ceea ce ne-a fost fatal, a fost faptul că nu eram în zona
euro. Dacă am fi avut sprijinul Băncii Centrale Europene, moneda ar fi rămas sub control
iar sistemul financiar nu ar fi colapsat.
S-a auzit ca aţi fi avut expuneri mari pe subprime. E adevarat ?
Magnus Gundmunsson: Nu, e fals. Nu aveam nici produse structurate, nici active
legate de subprime. Sau în orice caz, erau sub 1% din active.
Cum apreciaţi reacţia pe care aţi avut-o la declanşarea crizei? Aveţi ce să vă
reproşaţi?
Magnus Gundmunsson: Oh, da, bineînteles. Dacă mă gândesc retroactiv, evident
că puteam reacţiona mai bine. Însă din momentul în care banca e pusă sub administrare
specială, nu mai ai ce să faci.
Uman vorbind, v-a fost greu?
Magnus Gundmunsson: Da, clar. Totul în jurul meu se spărgea. Pierdeam
milioane pe secundă şi nu aveam ce să fac. Eu locuiesc cu soţia şi cu cei doi copii în
Luxemburg. Întâmplător, când am înteles că nu mai e nimic de făcut, părinţii mei erau în
vizită la mine. Pur şi simplu m-am prabuşit în braţele maică-mii plângând ca un copil.
Nu aţi demisionat din bancă, după ce aţi aflat că s-a prăbuşit?
Magnus Gundmunsson: Nu. Am ţinut o reuniune de urgenţă, fixându-ne ca prioritate
restructurarea afacerii şi căutarea de soluţii. Erau probleme foarte grave. Trebuia să
rambursăm bani mulţi tuturor creditorilor noştri: bănci centrale, Guverne, alte bănci
comerciale... vă asigur că din interior, perspectivele erau groaznice. Trebuia să discuţi cu
toţi şi să le explici că îşi vor vedea banii. Am căutat oameni sau companii cu bani care să
ne preia. Am discutat cu libienii, apoi cu Norddeutsche Landesbank, care la un moment
dat a spus că ne preiau. După două zile, au anulat totul şi au plecat. Pe urmă, am iniţiat
negocierile cu autorităţile din Luxemburg.

8
 Până la urmă aţi găsit pe cineva care să vă preia...
Magnus Gundmunsson: Da. Libienii nu voiau prin preluarea noastră decât
obţinerea unei licenţe bancare, fără să îi intereseze soarta datoriilor noastre. Încă din
prima fază, negocierile s-au dovedit a fi execrabile. Când negocierile era evident că
eşuaseră, a intrat în scenă familia Haviland, iar discuţiile au căpătat un alt ton, mai
flexibil şi mai deschis.
Câte persoane şi-au pierdut locul de muncă?
Magnus Gundmunsson: Restructurarea ne-a făcut să trecem de la 200 de oameni,
la 145, apoi la 80.
Aţi pierdut chiar totul în afacere? Vă e teamă să vă întoarceti în Islanda?
Magnus Gundmunsson: Teamă? Nu. Mă duc acolo de câte ori pot. Părinţii mei
trăiesc acolo şi toţi prietenii mei care m-au susţinut când aveam probleme. Locuiesc şi
lucrez aici, în Luxemburg, unde sunt bancher privat. Lucrez cu banii acţionarilor băncii
Haviland, în condiţii diferite de cele ale unei bănci comerciale. În ceea ce mă priveşte, m-
am schimbat enorm. Am devenit mult mai puţin materialist. Valorile mele s-au schimbat
radical.

5. Perioada de după naţionalizarea băncilor

La sfârşitul anului 2008 bursele s-au prăbuşit cu până la 97% şi peste 780 de
companii au fost nevoite să intre în faliment sub povara datoriilor denominate în valută,
în condiţiile în care coroana islandeză s-a depreciat substanţial. Consumatorii refuzau să
mai contracteze împrumuturi în contextul în care dobânzile din Islanda erau cele mai
mari din Europa, iar băncile internaţionale respingeau din start aproape orice formă de
creditare.
După câteva săptămâni de la naţionalizarea principalelor bănci, Islanda aplică
pentru un credit de urgenţă la Fondul Monetar Internaţional, fiind primul stat vest-
european care a făcut asta dupa 1976.
După mai puţin de o lună FMI anuntă că a aprobat un credit în valoare de 10 mld.
dolari menit să împiedice Islanda să intre în incapacitate de plată.

9
 Anul 2009 debutează cu decizia de a avea alegeri anticipate. Decizia este luată din
cauza unor demonstraţii succesive care cereau demisia coaliţiei de la guvernare, învinuită
pentru criza economică. Guvernul cade şi este înlocuit de o coaliţie condusă de social-
democrata Johanna Sigurdardottir.
Într-un stat al cărui sistem bancar este practic naţionalizat, unde moneda naţională
se depreciază continuu şi care este parcă izolat de lumea întreagă, se găseşte ca singură
soluţie viabilă pentru ieşirea din criză alăturarea la Uniunea Europeană.
Astfel negocierile de aderare la UE au început în iulie anul 2009.

6. Concluzii

Dominoul economic ce a lovit Islanda în octombrie 2008 a pus capăt unei decade
de prosperitate în decursul câtorva zile. Sistemul financiar şi moneda naţională s-au
năruit iar coaliţia aflată atunci la guvernare a demisionat în ianuarie 2009 sub
presiunea protestelor publice.
Chiar dacă Comisia Europeană aigură că prăbuşirea sistemului bancar nu va bloca
procedura de aderare la Uniunea Europeană, dosarul Icesave şi aderearea la UE fiind
procese separate, Islanda se confruntă cu cea mai puternică criză din Europa.
Respinsă de aliaţii săi occidentali, principala soluţie pentru tară a părut să fie
negocierea unui împrumut din partea Rusiei de 4 miliarde euro. În cele din urmă
statele scandinave şi FMI-ul au împrumutat mare parte din sumă Islandei iar cererea
de împrumut de la Rusia a scăzut la 500 milioane de dolari – împrumut ce în 2010 a
fost refuzat.
Situaţia Islandei este foarte problematică, datoria externă fiind de câteva ori mai
mare decât PIB-ul ţării. Guvernul trebuie să găsească şi să implementeze măsurile
necesare redresării economice.

10
 Bibliografie

http://en.wikipedia.org/wiki/Icesave_dispute
http://en.wikipedia.org/wiki/Kaupthing_Bank
http://www.romanialibera.ro/opinii-comentarii/a177931-poveste-islandeza.html
www.zf.ro
www.cotidianul.ro
www.islanda.ro
http://www.romanialibera.ro/opinii-comentarii/a177931-poveste-islandeza.html

11