Sunteți pe pagina 1din 30

c 

 


  
 
 
 

Politica de finan’are a întreprinderii trebuie să selecteze sursele de finan’are a întreprinderii
pentru a asigura buna sa func’ionare, performan’ele acesteia prezente şi viitoare.

O întreprindere poate procura capitalul necesar pentru activitatea sa, pe diverse căi.

Din punct de vedere al apartenen’ei fondurilor, sursele de finan’are pot fi:


- surse de finanţare interne ( autofinan’area, creşteri de capital );
- surse de finanţare externe ( împrumuturi obligatare, credite bancare, finanţare prin fonduri
structurale, leasing ).

à 
  


 
  
à 
à   

à 
 
  à   
  
           
  

1.1. Sursele interne de finanţare

Din punctul de vedere al surselor interne de finanţare, nu prea există multe alternative, respectiv
ori se recurge la autofinanţare, ori se aduc aporturi noi la capitalul societăţii.
Autofinanţarea presupune că întreprinderea îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii folosind drept
surse de finanţare o parte a profitului obţinut în exerciţiul expirat şi fondul de amortizare.

Asigurarea fondurilor necesare prin autofinanţare trebuie analizată în funcţie de rentabilitatea pe


care o degajă profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperire prin autofinanţare
este egală cu rentabilitatea reclamată de acţionari, politica de autofinanţare este neutră pentru
întreprindere. Numai atunci când rentabilitatea proiectelor acoperite prin autofinanţare este mai
mare decât remuneraţia cerută de acţionari, autofinanţarea este un efect pozitiv pentru
întreprindere, în sensul că va creşte valoarea financiară a întrepriderii.

Politica de autofinanţare a întreprinderii vizează urmatoarele obiective:


Ɣ creşterea autonomiei întreprinderii faţă de mediul financiar, prin sporirea lichidităţii, ca urmare
a evitării plăţii dividendelor şi a impozitului aferent acestora;
Ɣ creşterea cursului acţiunilor şi, implicit, a valorii întreprinderii, ca urmare a creşterii proporţiei
profitului net reţinut pentru autofinanţare;
Ɣ diminuarea riscului de insolvabilitate şi creşterea capacităţii de îndatorare, drept consecinţe ale
îmbunătăţirii raportului capitaluri proprii ± datorii totale

În literatura de specialitate şi in practica financiară sunt evidenţiate cele 2 forme pe care le


îmbraca autofinanţarea:
- autofinanţarea netă, care se referă doar la partea din profitul net destinat capitalizării;
- autofinanţarea brută, care se referă pe lângă autofinanţarea netă, şi la amortizările şi
provizioanele constituite, care au ca scop reînnoirea activelor uzate, respectiv de a face faţă
potenţialelor riscuri datorate evoluţiei conjuncturale a factorilor economici.

Nivelul autofinanţării este influenţat de doi factori:


ĺ Marja brută de autofinanţare(capacitatea de autofinanţare)
ĺ Dividendele distribuite acţionarilor

Relaţia matematică de determinare a autofinanţării este urmatoarea:


A = M.B.A.(C.A.F.) ± D (1.1)
în care : A -autofinanţarea;
M.B.A -marja brută de autofinanţare;
C.A.F. -capacitatea de autofinanţare;
D -dividende ale acţionarilor.

Legat de noţiunea de autofinanţare se poate vorbi şi despre capacitatea de autofinanţare, adică


surplusul monetar obţinut ca rezultat al tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de
întreprindere, într-o perioadă de timp, având în vedere şi incidenţa fiscală.

În vederea determinării capacităţii de autofinanţare, trebuie luate în considerare atât variabilele


economice cât şi cele financiare care o influenţează. Variabilele economice pornesc de la
previziunile asupra vânzărilor şi costurilor, iar cele financiare au in vedere politica de împrumut
promovată de întreprindere, politica de amortizare şi politica de repartizare a profiturilor.

În literatura de specialitate, sunt evidenţiate două metode de calcul a marjei brute de


autofinanţare sau a capacităţii de autofinanţare , cunoscute sub denumirea de metoda substractivă
sau deductivă şi metoda adiţională sau aditivă.

Conform metodei deductive, capacitatea de autofinanţare se calculează după următoarea


formulă:
C.A.F. = Venituri încasabile ± Cheltuieli plătibile (1.2)
C.A.F. =Excedentul brut de exploatare + Alte venituri din exploatare- Alte cheltuieli din
exploatare + Venituri financiare1 - Cheltuieli financiare2+ Venituri extraordinare3 - Cheltuiei
extraordinare4- Impozit pe profit (1.3)

Capacitatea de autofinanţare se calculează prin metoda deductivă cu ajutorul încasărilor şi


plăţilor potenţiale ocazionate de veniturile şi cheltuielile realizate de întreprindere, exceptie
făcând cele extraordinare care provin din cedarea activelor sau din subvenţiile primite pentru
investiţii.

În calculul capacităţii de autofinanţare prin metoda aditivă, se porneşte de la profitul net realizat,
se scad toate elementele de venituri calculate şi se adună cheltuielile calculate pentru exerciţiul
financiar in curs.
C.A.F. =Profit net ± Venituri calculate + Cheltuieli calculate (1.4)
Capacitatea de autofinanţare se mai poate determina şi după următoarea formulă:

I
C.A.F. = [V-(C+A+Cf)]· 1  (1.5)
100

De regulă, autofinanţarea efectiva este mai mică decât capacitatea de autofinanţare fiind
influenţată de profitul distribuit acţionarilor sub formă de dividende şi de participaţiile la profit
ale salariaţilor.

Capacitatea reală de autofinanţare se obţine scăzând din capacitatea de autofinanţare, calculată


cu relaţia (1.5), valoarea dividendelor plăite şi a participaţiilor la profit ale salariaţilor.

Capaciatea reală de autofinanţare = C.A.F. ± Dividende ± Participaţii ale salariaţilor la profit

Autofinanţarea este o politică sănătoasă şi de dorit, dar nu trebuie să se exagereze în această


direcţie pentru ca întreprinderea să nu fie ruptă de piaţa financiară şi pentru o mobilitate mai
mare a capitalului5. Acoperindu-şi integral nevoile de creştere economică din surse interne, se
poate uşor scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de
împrumut. În realitate costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului propriu
fiind mai ridicat decât al celui împrumutat.

Decizia de autofinanţare şi nivelul acesteia sunt adesea influenţate de factori externi, cum ar fi:
fiscalitatea, diverse constrângeri privind accesul pe piaţa financiară sau constrângeri juridice
diverse.

Sub aspectul fiscalităţii, există o relaţie de tipul: fiscalitate mare ± autofinanţare ridicată.
O politică de impozite apăsătoare determină întreprinderea să procedeze la capitalizarea unei
părţi din profit, cât mai mare cu putinţă pentru a-şi crea condiţii mai lejere de impunere.

Constrângeri privind accesul pe piaţa financiară. În cazul societăţilor comerciale necotate la


bursă, procurarea fondurilor necesare creşterii economice nu se poate realiza prin apel la piaţa de
capital. În comparaţie cu alternativa creditului bancar sau a creşterii capitalului prin fonduri
proprii externe autofinanţarea apare profitabilă.

Constrângeri juridice diverse. Profitul unei societăţi comerciale pe acţiuni are două mari
destinaţii: distribuire de dividende şi reinvestire (autofinanţare). În anumite ţări legile în vigoare
impun întreprinderilor o autofinanţare minimală, ceea ce restrânge mărimea dividendelor.
Acelaşi lucru se observă, dar cu caracter generalizat, în domeniul politicii băncilor de creditare a
agenţilor economic numai în măsura în care prezintă capacitate de îndatorare, adică dispun de
fonduri proprii într-un anumit cuantum.

Politica de autofinanţare trebuie analizată în funcţie de rentabilitatea pe care o degajă profitul


reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanţare este egală cu
rentabilitatea cerută de acţionari, politica de autofinanţare este neutră pentru întreprindere.

Numai în condiţiile în care rentabilitatea investirilor acoperite prin autofinanţare este mai mare
decât remuneraţia reclamată de acţionari, autofinanţarea are un efect pozitiv pentru întreprindere,
sporind valoarea financiară a acesteia.

Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de acţionari, se ţine seama de incidenţa
fiscală. Pe de o parte societatea este impozitată pentru profitul reinvestit, iar pe de altă parte
acţionarii sunt impozitaţi pentru veniturile obţinute din dividende.

Principalele avantaje oferite de autofinan’are sunt:


- constituie un mijloc sigur de finan’are, o sursă independentă şi stabilă de fonduri;
- autonomia financiară asigurată prin autofinan’are permite întreprinderii independen’a de
gestionare fa’ă de organismele financiare şi de credit;
- asigură întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investi’iilor, cu condi’ia
realizării unor investi’ii utile, profitabile;
- permite frânarea îndatorării şi implicit reducerea cheltuielilor financiare;
- permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilită’ii financiare
(autofinan’area netă / capitalul propriu);
- reprezintă factorul hotărâtor în asigurarea accesului pe pia’a de capital şi atragerea de noi
capitaluri din afara întreprinderii.

Cu toate aceste avantaje oferite de autofinan’are, nu trebuie exagerat în această direc’ie deoarece
în situa’ia în care rentabilitatea economică a întreprinderii este superioară ratei dobânzii
practicată pe pia’a financiară, cu cât raportul dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu este
mai mare, cu atât randamentul financiar al întreprinderii creşte.

Majorarea capitalului propriu


În evoluţia oricărei firme pot apărea momente în care se impune expansiunea economică prin
realizarea unor investiţii noi sau este necesară acordarea unor garanţii suplimentare creditelor
pentru finanţarea unor activităţi de expansiune.

În aceste condiţii întreprinderea poate solicita de la acţionarii săi existenţi sau de la alte persoane
noi contribuţii sau aporturi în vederea majorării capitalului.

Majorarea capitalului poate îmbraca mai multe forme :


-aporturi noi în numerar şi natură
-încorporarea de rezerve
-convertirea datoriilor întreprinderii
-fuziunea sau absorbţia

Majorarea de capital prin emisiunea de noi acţiuni poate fi făcută simultan cu majorarea prin
încorporarea rezervelor. Dintre toate aceste forme de majorare a capitalului se consideră că
numai cea referitoare la noi aporturi în numerar poate fi considerată ca o operaţiune de finanţare
directă.

Aportul în natură, fuziunea sau absorbţia pot fi considerate operaţiuni indirecte de finanţare. Nici
convertirea datoriilor faţă de creditori sau furnizori nu este tratată ca o operaţiune de finanţare
propriu-zisă având ca efect doar modificarea structurii financiare a întreprinderii,respectiv
modificarea structurii pasivului bilanţier prin transformarea unei părţi din datoriile totale în
capital neexigibil.

Majorarea de capital prin noi aporturi în numerar poate fi realizată prin două soluţii de tehnică
financiară.

Prima vizează un aport suplimentar numai de la acţionarii vechi care se calculează prin raportul
existent între creşterea de capital şi numărul de acţiuni existente, asistând în acest caz la ocreştere
a valorii nominale a acţiunii. Valoarea nominală nouă este egală cu valoarea nominală veche +
aportul generat de operaţiunea respectivă. Soluţia este greu de realizat în practică deoarece nu
toţi acţionarii sunt de acord să contribuie la noua majorare de capital.

A doua soluţie vizează emiterea de acţiuni noi atât către vechii acţionari cât şi eventual către noi
investitori. Această situaţie este mai întâlnită în practică şi presupune fixarea unui preţ de
emisiune,protecţia vechilor acţionari şi plasarea noilor acţionari. Emisiunea de noi acţiuni are
efecte directe şi imediate asupra diluării controlului asupra societăţii exercitat de vechii acţionari.

Pentru a-şi procura capital pe această cale, societatea va trebui să-şi execute un număr de acţiuni
noi (N¶) egal cu raportul dintre creşterea de capital şi preţul de emisiune.

0

„

Capitalizarea bursieră, înainte de această operaţie era egală cu numărul vechi de acţiuni (N)
deînmulţit cu cursul acestor acţiuni :
CB=NҘP
După efectuarea lansării noii emisiuni,capitalizarea bursieră devine :

CB=NҘP+N¶ҘE

În aceste condiţii,valoarea unei acţiuni va deveni :

 P $ Nß E

 $ ß

Valoarea acestor acţiuni este de obicei mai mică decât cursul vechilor acţiuni,astfel încât va
apărea o diferenţă între acestea,egală cu :

  $ ß 
0  
$ ß

În absenţa unui mecanism compensatoriu vechii acţionari îşi vor pierde o parte din investiţia
lor,calculată pentru fiecare titlu în parte. Din acest motiv, practica şi calculul juridic au impus
acordarea de către întreprinderi a unor drepturi preferenţiale de subscriere asupra acţiunilor noi
în beneficiul acţionarilor vechi, egal cu 0 . Numai acţionarii vechi sunt autorizaţi să
achiziţioneze acţiuni noi la preţul de emisiune şi numai într-un număr prporţional cu titlurile pe
care ei le deţin deja.

O acţiune nouă va putea fi cumpărată de acţionarii vechi la preţul de emisiune dacă aceştia deţin
un număr de acţiuni vechi calculat în baza raportului N/N¶.

Cumpărătorul neacţionar va putea achiziţiona acţiuni noi dacă cumpără mai întâi un număr de
drepturi preferenţiale de subscriere de la vechii acţionari care este egal cu raportul menţionat
anterior şi apoi trebuie să achite preţul de emisiune. Astfel, noul acţionar va plăti preţul de
emisiune plus suma corespunzătoare drepturilor preferenţiale cumpărate. Relaţia de calcul a
dreptului preferenţial este următoarea :

   $ ß „
0 (   „ ) sau 0 
 ß$   $ ß

Vechiul acţionar are alternativa de a subscrie la un număr de titluri corespunzător sau de a vinde
0 , astfel că nu va câştiga şi nu va pierde nimic.

Emiterea de acţiuni noi atrage noi aosciaţi/acţionari cu care acţionarii existenţi urmeayă să
împartă controlul şi beneficiile, astfel că cele mai multe firme evită să folosească ce-a de-a doua
soluţie.

Drepturile preferenţiale fac obiectul unor tranzacţii la bursă, iar cursul acestora depinde de
raportul cerere-ofertă. Acest raport este influenţat de o serie de factori, dintre care preţul de
emisie, a cărui limită inferioară este valoarea nominală, iar cea superioară este cursul de la bursă.
Preţul bursier influenţează valoarea drepturilor de subsciere care va fi cu atât mai mare cu cât va
fi mai mare diferenţa dintre preţul vechilor acţiuni şi preţul de emisiune al noilor acţiuni.

Situaţia generată de pe piaţa capitalurilor şi tendinţele bursiere vor determina sporirea cererii de
acţiuni şi invers.

Modul de impozitare a sumei din realizarea dreptului de subscriere indică faptul că dacă această
sumă e considerată un venit impozabil va fi mai redus decât dacă ar fi tratată ca un câştig de
capital.

Diluarea profitului pe acţiuni apare în situaţia în care acesta nu creşte proporţional cu numărul de
acţiuni noi emise. Înainte de emisiune, beneficiul pe acţiuni era Pr/a=Pr0/N, iar după emisiune
profitul pe acţiune va fi Pr¶/a=Pr1/N+N¶. Beneficiul pe acţiune se va dilua cu o sumă : 0
Pr/a=Pr0/N¶-Pr1/N+N¶.

Diluarea puterii sau a controlului are loc în condiţiile în care vechii acţionari nu cumpără sau
cumpără proporţional mai puţine acţiuni noi, diminuându-li-se ponderea pe care o deţin în
capitalul social al firmei după noua majorare.

Majorarea de capital se mai poate face şi prin încorporarea rezervelor; nu implică fluxuri
financiare şi nu aduce resurse financiare noi.

În momentul înfiinţării capitalul social=produsul dintre numărul de acţiuni şi valoarea nominală


(contabilă). După înfiinţare, acţiunile firmei generează beneficii din care o parte sunt trecute în
rezerve. Când aceste rezerve devin importante, firma poate proceda la încorporarea lor în
capitalul social, astfel că va emite noi acţiuni care se vor împărţi gratuit vechilor acţionari, fie va
spori valoarea nominală a acţiunilor existente. Încorporarea rezervelor este o acţiune cu caracter
contabil şi juridic, care transformă în baza hotârârii AGA rezervele în capital social.

Încorporarea rezervelor nu e decât o acţiune contabilă şi juridică care transformă în baza hotărârii
AGA o parte din rezerve în capital social. Operaţia contabilă presupune creditarea contului de
capital social prin debitarea rezervelor cu suma stabilită.

Distribuirea gratuită de acţiuni noi se face proporţional cu numărul acţiunilor deţinute deja,
potrivit raportului N/N¶. Acest procedeu dă naştere exercitării unor drepturi de atribuire pe care
acţionarii le pot vinde sau cumpăra. Drepturile de atribuire,ca şi drepturile de subscripţie se
materializează într-un bon/cupon de atribuire. În cazul în care sunt emise acţiuni noi, numărul lor
se stabileşte prin raportarea volumului rezervelor ce se încorporează la valoarea nominală a
acţiunilor. Şi în acest caz se calculează capitalizarea bursieră înainte şi după emisiune şi se
stabileşte valoarea unei acţiuni după încorporare. Diferenţa dintre valoarea acţiunilor la bursă şi
noua valoare de după emisiune reprezintă valoarea dreptului de atribuire, fiind egală pierderea pe
care o suferă acţionarii prin emisiunea noilor acţiuni. Valoarea teoretică a dreptului de atribuire
se stabileşte plecând de la determinarea dreptului de subscripţie în care se consideră că preţul de
emisiune are valoarea zero. Astfel, formula dreptului de atribuire (Da) este :
Da=(N/N+N¶) P

Prin distribuirea de acţiuni gratuite, situaţia bogăţiei acţionarilor rămâne nemodificată, ceea ce se
modifică fiind numărul de titluri care face ca bogăţia să fie reprezentată pe un număr mai mare
de acţiuni.Acţionarii speră ca preţul de bursă al acţiunilor să rămână acelaşi, ceea ce ar avea ca
efect creşterea bogăţiei lor.

Beneficiile pe o acţiune nu se mai diminuează ca şi în cazul dreptului de subscripţie,iar puterea şi


controlul acţionarilor asupra societăţii sunt consolidate ca efect al deţinerii unui număr mai mare
de titluri.

Capitalul întreprinderii poate să fie şi micşorat,operaţie ce are loc atunci când aportul acţionarilor
se diminuează prin răscumpărarea acţiunilor sau prin scăderea pierderilor din anii
anteriori:operaţia de reducere a capitalului prin scăderea pierderilor din anii anteriori este
denumită Äasanare´ financiară. Capitalul social poate fi şi amortizat prin rambursarea
contravalorii acţiunilor cu precizarea că sumele respective se suportă din rezerve.
Sunt de menţionat şi micşorările de capital în numerar, când acţionarii varsă o sumă mai mare
decât volumul nominal al acţiunilor, apărând un excedent care se numeşte Äprimă de emisiune´.
Această primă are în principal rolul de a acoperi cheltuielile de emisiune şi de a evita lansarea pe
piaţă a unui număr prea mare de acţiuni.de asemenea,în cazul fuziunilor, valoarea nominală a
acţiunilor care sunt transmise acţionarilor societăţilor încorporate (absorbite) poate fi mai mică
decât valoarea reală a contribuţiilor acestora la capitalul noii societăţi,diferenţa respectivă
constituindu-se într-o Äprimă de fuziune´.

Ca şi modalitate de finanţare, sursele interne prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.


Principalele avantaje sunt:
-mentinerea independentei si autonomiei financiare, deoarece nu se creeaza obligatii
suplimentare (dobanzi, garantii);
-pastrarea capacitatii organizatiei de a contracta credite;
-constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitatilor financiare ale organizatiei.

Dezavantaje:
-proprietarii dispun de fonduri mai reduse pentru a investi in alte activitati mai profitabile decat
activitatea care a generat excedentul financiar.

1.2.Sursele externe de finanţare

Din punctul de vedere al surselor de finanţare externe, întreprinderile se pot finanţa prin credite
bancare, prin leasing, prin împrumuturi obligatare şi prin fonduri structurale(fonduri
nerambursabile).

1.2.1.Finaţarea prin credite bancare

Diferitele forme ale finanţării prin credit ar putea fi explicate într-un cadru foarte vast, toate
având insă un lucru comun:
p  
                
                  
                

Creditele bancare se acordă pe bază de garanţii ferme preentate de debitori. Toate condiţiile se
negociază între bănci şi solicitator (debitor): rata dobâzii, termenul de rambursare, eventuala
perioadă de graţie, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale etc. Nivelul dobânzii la
creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de organismele financiare specializate
Creditele pot fi clasificate în credite pe termen scurt si credite pe termen lung.

În timp ce creditele de lungă durată sunt asigurate de regulă prin ipotecare de case (ipoteci,
datorie funciară cu autentificare notarială şi inscriere în cartea funciară), creditele de scurtă
durată sunt asigurate deseori prin amanetare de obiecte.

Creditele de lungă durată sunt de regulă mai avantajoase în ceea ce priveşte dobânzile, dar
deseori greu de realizat pentru debitor.

Pentru rambursarea de credit pot fi stabilite mai multe convenţii.


Pe langă scadenţa împrumutului se mai obişnuieşte şi folosirea ratei de rambursare, amortizarea
anuităţilor.

La rata de rambursare se plăteşte de exemplu lunar o anumită cotă a creditului, diminuându-se


lunar suma datorată. Deoarece aceasta stă la baza calculului dobânzii, dobânzile scadente scad de
la lună la lună şi va scădea lunar şi valoarea totală rambursabilă.

La un împrumut de anuităţi, valoarea lunară rămâne constantă, aceeaşi pe întreaga perioadă de


desfăşurare. Cota de rambursare a valorii stabilite pe lună este la început mare deoarece valoarea
creditului datorat este încă mare.Pe parcursul rambursării scade cota dobânzii valorii lunare
pentru că valoarea creditului scade, contribuţia la stingerea acestuia scade.

Creditele pe termen foarte scurt (spot) se acordă de la o zi la alta marilor întreprinderi, din
disponibilităţile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe piaţa monetară, sunt
folosite pentru acorduri de împrumuturi. Acest credit se acordă numai clienţilor bancari foarte
buni, cu bonitate cunoscută şi recunoscută.

1.2.2. Finanţarea prin leasing

Leasingul este operaţiunea prin care o parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi denumită
utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, dreptul de posesie şi folosinţă al
unui bun al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp.
Leasingul presupune existenta a trei terţe persoane: furnizorul, societatea finanţatoare (societatea
de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţării). Societatea de leasing cumpăra de la furnizor
bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o anumita perioadă de timp contra
unor redevenţe lunare. Aceasta reprezintă în esenţă operaţiunea de finanţare prin leasing. Pentru
utilizator, această operaţiune îi va aduce şi alte avantaje cum ar fi:
1.Îi permite realizarea de investiţii atunci când nu dispune de lichidităţile necesare. Şi cum
investiţiile contribuie de cele mai multe ori la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obţinut
poate acoperi redevenţele lunare.
2,Îi permite să-şi folosească fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor circulante),
cele care sunt aducătoare de bani.
3.Îi permite să fie în pas cu noua tehnologie prin aceea că la sfârşitul contractului de leasing
poate returna bunul societăţii finanţatoare şi să închirieze altul ale cărui caracteristici tehnice
sporite îi pot oferi o eficienţă mai mare în exploatare.
4.Îi permite să beneficieze de amânarea plăţii taxelor vamale până la sfârşitul contractului pentru
bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului.
5.Îi permite să beneficieze de facilităţile fiscale Întreaga valoare a ratei de leasing este
deductibilă fiscal pentru IMM.

Din punct de vedere contabil, debitorul nu are calitatea de proprietar, bunul nefiind înscris într-
un post bilanţier. În acelaşi timp însă se găseşte înregistrat în conturile extrabilanţiere. Plăţile
făcute de întreprindere către proprietar sunt deductibile fiscal, deci este foarte avantajos.
Leasingul este de două feluri: financiar şi operaţional. Procedural, este vorba de acelaşi lucru,
însă există aspecte care diferenţiază cele două tipuri de operaţii, şi anume:
În cazul leasingului financiar, bunul finanţat este evidenţiat în contabilitatea utilizatorului
(beneficiarul finanţării). Utilizatorul va înregistra amortizarea aferentă mijlocului fix intrat în
patrimoniu, amortizare care este deductibilă din punct de vedere fiscal, potrivit legislaţiei în
vigoare.
În cazul leasingului financiar, redevenţa lunară este compusă din cota parte din valoarea de
intrare a mijlocului fix şi din dobânda de leasing. Dobânda de leasing este o cheltuială
deductibilă din punct de vedere fiscal pentru utilizator.

În cazul leasingului operaţional, redevenţa este compusă din cota de amortizare calculată
conform prevederilor legale plus un beneficiu. Pentru utilizator, întreaga redevenţă lunară este
considerată cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.
În cazul leasingului operaţional, bunul rămâne evidenţiat în contabilitatea societăţii finanţatoare.

Avantajele leasingului sunt:


Ɣ permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le exploateze;
Ɣ economie prin diminuarea impozitului la chiriaş;
Ɣ diminuarea impozitului de profit la proprietar prin înregistrarea în tranşe a venitului din
vânzarea activelor imobilizate;
Ɣ constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru chiriaş. Dacă pe piaţă apar
mijloace de producţiei mai performante, poate să facă imediat schimbarea comparativ cu cazul
când ar fi fost proprietar (dificultăţi în vânzarea unui mijloc fix depăşit moral);
Ɣ permite întreprinderilor mici şi mijlocii, care au capacităţi de îndatorare mici, dar care sunt
rentabile, să-şi finanţeze dezvoltarea ;

Dezavantajele leasingului:
Ɣ facilitatea obţinerii poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile ;
Costul contractului la încheiere va fi evaluat din punctul de vedere al locatarului, determinarea sa
fiind o problemă relativ complexă. Cea mai uzuală metodă este de a compara costul leasingului
cu cel al unui credit.

Contractul de închiriere prezintă următoarele consecinţe:


Ɣ finanţarea prin credit-bail este asimilată cu finanţarea unei imobilizări printr-un împrumut,
obţinut în acelaşi moment cu cel al intrării imobilizării în exploatare. Nu există o plată la
momentul iniţial (nu există flux bănesc care să iasă iniţial).
Ɣ vărsarea periodică a locaţiei (redevenţei) care este deductibilă fiscal;
Ɣ vărsarea unei valori reziduale la scadenţa contractului. Această operaţiune transformă pe
locatar în proprietar.
Instituţiile de credit specializate in leasing sunt verigi relativ noi ale sistemului bancar. Operatiile
de leasing au inceput in SUA in 1952, s-au extins in mai multe tari in 1962. Prezinta un ritm unic
de crestere economica cifrat la 25% anual.

Trasaturile leasingului :
-operatia de inchiriere de utilaje sau echipamente industriale care apartin bancii sau societatilor
financiare (SIF);
-bunurile care se inchiriaza sunt achizitionate special pentru a satisface nevoile chiriasului in
cauza;
-partile contractului convin incheierea ca o etapa intermediara;
-scopul final al operatiunii este achizitia de catre chiriasi a bunurilor respective la un pret
convent prin considerarea platilor anterioare facute cu titlu de chirie;

Pentru banca sau societatea financiara leasingul asigura :


-un plasament avantajos al capitalului;
-garantia bunurilor incredintate chiriasului;
-procurarea bunurilor de catre chiriasi fara a antrena bunurile proprii;
-posibilitatea recuperarii in cativa ani a sumei investite prin preluarea cu titlu de cumparare a
bunurilor de catre chiriasi;
Leasingul se substituie astfel creditului. Caracterul de credit al operatiunilor de leasing decurg
din urmatoarele elemente :
Operatiunile se refera la plasamentul capitalului disponibil al unitatii specializate pe aceste
operatiuni
Factorul hotarator in determinarea profitului care revine banci este nivelul dobanzii practicate
Angrenarea capitalului se face pe termen mijlociu, potrivi specificului operatiunilor de investitii
Garantia materiala a operatiei, caracteristica creditului este inclusa si asigurata in proporii mai
mari si conditii mai bune

Formele leasingului
- Leasingul mobiliar priveste utilaje si alte bunuri materiale : tractoare, utilaje de constructii,
vapoare etc
- Leasingul imobiliar se refera la : birouri, locuinte etc.
- Leasingul industrial, este cea mai importanta forma, are in vedere : instalatii complete (fabrici)
Operatiunile de factoring implica aparitia, in raporturile de credit, in relatiile intre vanzatorul
creditor si cumparatorul debitor, al unui nou pesonaj numit factorul. Acest agent, factorul, a fost
determinat de interesul vanzatorului creditor de a obtine rapid sumele datorate de clienti si de a-
si declina sarcina evidentei si urmaririi debitorului in caz de neplata. Factorul preia in sarcina sa,
de la creditor, titlurile de creanta asupra debitorului devenind beneficiar, preluand asupra sa
riscul situatiei de neplata a debitorului.
Acest sistem de factoring este favorabil furnizorilor care fac frecvente livrari in loturi mari ,
care au activitate sezoniera sau clientela dispersata. Acest fapt permite extinderea factoringului
prin unitati specializate.

1.2.3.Împrumutul obligatar

Ümprumutul prin emisiunea de obligaţiuni, este un împrumut pe termen lung contractat de către o
întreprindere, şi care este divizat în părţi egale, reprezentate prin hârtii de valoare care poartă
numele de obligaţiuni, şi a căror rambursare va fi eşalonată pe întreaga durată a împrumutului.

Obligaţiunile sunt titluri de valoare, negociabile, reprezentând un drept de creanţă asupra


capitalurilor împrumutate unei societăţi. Mai multe valori pot fi ataşate unei obligaţiuni, fiecare
având un nivel diferit, astfel :
Ɣ preţul de emisiune: vărsat de deţinători în momentul emisiunii împrumutului;
Ɣ preţul de rambursare: vărsat de S.C. deţinătorilor la momentul scadent al împrumutului prin
emisiunea de obligaţiuni;
Ɣvaloarea nominală: cifra înscrisă pe titlul de valoare şi care este utilizată ca bază de calcul
pentru dobânzi. Limita inferioară a valorii nominale de obicei este reglementată.

În funcţie de raporturile existente între cele trei valori, obligaţiunile se pot clasifica în:
1. obligaţiuni paritare: preţul de rambursare este egal cu valoarea nominală.
2. obligaţiuni cu primă de rambursare: preţul de rambursare este superior valorii nominale sau
preţului de emisiune; diferenţa numindu-se primă de rambursare. Primele sunt adesea progresive.
Valoarea nominală putând fi cuprinsă între preţul de emisiune şi preţul de rambursare.
3. obligaţiuni participative: au dobânda fixă, preţul de rambursare fiind nominal. Posesorii lor au
dreptul la o dobândă suplimentară şi la o primă de rambursare a căror mărime va depinde de
nivelul beneficiilor întreprinderii.
4. obligaţiuni convertibile în acţiuni: deţinătorii lor pot opta după o anumită perioadă stabilită
prin contractul de emisiune al obligaţiunilor la schimbarea obligaţiunilor deţinute în acţiuni la
societatea emitentă.
5. obligaţiuni indexate: deţinătorii primesc o dobândă indexată datorită variaţiilor de preţ,
rambursarea putând de asemenea să fie indexată.
Ün funcţie de garanţiile acordate deţinătorilor, se pot clasifica în:
- obligaţiuni ordinare: sunt creanţe ipotecare;
- obligaţiuni privilegiate: existenţa unei ipoteci asupra imobilelor societăţii sau a unui amanet
asupra fondului comercial pentru garantarea împrumutului.
De obicei, aceste împrumuturi au un cost de procurare mai mic decât subscrierile la capitalul
social şi nu afectează dreptul de proprietate al acţionarilor. Decizia privind emisiunea de
obligaţiuni aparţine Adunării Generale a Acţionarilor şi se realizează prin instituţii care
acţionează ca intermediar (societăţile de valori mobiliare), în nume propriu sau ca garant al
emisiunii.

Mărimea împrumutului obligatar se stabileşte în funcţie de necesităţile de finanţare, valoarea de


emisiune a unei obligaţiuni putând fi egală cu valoarea nominală sau mai mică, ceea ce le face
mai atractive.

Diferenţa între valoarea de emisiune şi valoarea nominală este prima de emisiune, iar diferenţa
între valoarea rambursată (mai mare) şi valoarea de emisiune este prima de rambursare.

Rambursarea unui împrumut obligatar se poate face în mai multe modalităţi:


- prin amortizări constante şi anuităţi variabile ± rambursarea se face prin tranşe egale de
împrumut;
- prin anuităţi constante şi amortizări variabile ± pentru a avea anuităţi constante este necesar ca
rambursările împrumutului să varieze crescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a
dobânzii;
- integral la scadenţă ± este metoda cel mai des utilizată deşi are costul cel mai ridicat, dobânda
calculându-se de fiecare dată când se plăteşte, la toată valoarea împrumutului.
Pentru societatea împrumutată, prezintă avantajul dispunerii de capitalul împrumutat pe toată
perioada de acordare a acestuia. Ünsă, compania capitalizează acumularea brută realizată din
exploatarea investiţiei;
- prin vânzare la Bursa de Valori ± este interesantă pentru societatea împrumutată atunci când
cursul bursier al obligaţiunilor este inferior valorii de rambursat. Există insă, în multe ţări, limite
legale privind numărul de obligaţiuni răscumpărate. O altă modalitate este conversia în acţiuni, la
scadenţa emisiunii de obligaţiuni.

              


- împrumutul obligatar de tip clasic, care poate fi considerat din punct de vedere al condiţiilor
financiare de emisiune al rambursării, al venitului obligaţiunii şi al plasamentului;
- împrumutul obligatar de tip nou, care are rolul de a proteja persoanele care economisesc
împotriva eroziunii monetare.

1.2.4.Fondurile Structurale

Fondurile structurale reprezintă fonduri nerambursabile oferite de către Uniunea Europeană


autorităţilor publice locale, ONG - urilor, întreprinderilor, producătorilor, cu următoarele
destinaţii:
-dezvoltarea infrastructurii sociale sau de transport;
-investiţii în consolidarea şi modernizarea structurilor productive ale intreprinderilor;
-creşterea competitivităţii şi valorificării potenţialului tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor;
-protecţia şi creşterea calităţii mediului;
-dezvoltarea durabilă a sectorului energetic;
-dezvoltarea resurselor umane;
Aceste fonduri structurale sunt acordate în virtutea criteriului de convergenţă, criteriu ce
prevedere eliminarea decalajelor existente între regiunile ţării, armonizarea cu standardele
europene din punct de vedere economic şi social, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a naturii.

Aceste fonduri structurale pot fi accesate prin intermediul unor instrumente ce se numesc
programe operaţionale, care la rândul lor conţin o serie de subprograme ce prevăd un număr
mare de activităţi ce pot fi finanţate cu fonduri nerambursabile.

De la caz la caz, finanţările nerambursabile pot fi între 50%-100% din investiţia necesară pentru
activitatea respectivă, diferenţa fiind contribuţia beneficiarului. Fondurile nerambursabile se
alocă doar în urma unei documentaţii ce trebuie depusă la Autoritatea desemnată şi trebuie să
respecte în totalitate, fără nici o excepţie, documentaţia standard elaborată.
Documentaţia conţine, de la caz la caz, studiu de fezabilitate, proiect tehnic (in cazul
construcţiilor), plan de afaceri, studiu de marketing, buget, planificarea în timp a activităţilor,
etc, astfel încât, consultanţa în fonduri structurale este indispensabilă.

O firmă de consultanţă de fonduri structurale trebuie să îndrume beneficiarul (agent economic


privat, autoritate publică sau ONG ) cum poate accesa aceste fonduri nerambursabile şi cum să
implementeze proiectul de finanţare respectiv.

Având în vedere numărul foarte mare de Ghiduri ale Aplicantului (documentaţia standard ce
trebuie depusă pentru o cerere de finanţare) este nevoie ca firma de consultanţă să dispună de un
număr mare de consultanţi, manageri de proiecte şi colaboratori cu experienţă pentru a putea
răspunde la orice aplicaţie.

...........................

à  !  "#$ $
!$!%& !$"$"
'" $($" $"  '(
$!!"  )|  
      
 

* %&&'+  '% !&"$'" 
"($& $" # %!,
* %&"$&'  $à+   !
"$& &'($" $$#"
$*%%-'. './,
* %&$$+" $& #(
  ')

  
     
   

*à$
!&'-à
/+ $.$ *(# 
 $("('(( ( "(*!&($,
*à $-à /+ #"$# ($%#" 
$(! ( #" &,
*à!-à/+# " $ ")

  

    
http://www.finantare.ro/fonduri-structurale-2011-ghid.html

 ! " 
#  $ 
| !
 "$& '*" # ("%" 
$("%&!(& #"(
" #&!&)
 
*("! & #$ ',
*& #",
*$,
* "" &#" $ . &"
)

%"  
*$ #!,*"*$($" ".,*$%,*
'!'&"( ,*")
& !  
 - 1.357.854.634 Euro
 - 1.359.146.997 Euro
 - 1.356.173.250 Euro
 



‘ 
‘ %    !  
' *à"$# (#" #! 
*&# $ *à)

' *  #"*  "&+0*12 3*30"%
1400
' !5$'*  "&+0*12$1400
' * "%&"$*&# $ *
à)' * &'$ ' # 
*  "&+0*30"1400

' (* "% !&# '!& $
'  &*  "&+1*30"1400' )* $.#"
' "* %! 
*  "&+0*12 3*30"%1400

' )* #'$$
*$$($$!%')' )*à!
&   $'
*&# $ *à)
..........................................................................
În perioada 2007-2013 Uniunea Europeană a pus la dispoziţia României fonduri
structurale de circa 28-30 de miliarde de euro, fonduri ce trebuiau să aibă ca şi destinaţie
finanţarea măsurilor de ajutor structural la nivel comunitar, în scopul promovării regiunilor cu
întârzieri în dezvoltare, reconversia zonelor afectate de declin industrial, combaterea şomajului
de lungă durată, inserţia profesională a tinerilor sau promovarea dezvoltării rurale. În acest sens
s-a dezvoltat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care vizează reducerea cât mai
rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio-economică între România şi Statele Membre ale
Uniunii Europene.

Fondurile nerambursabile sunt acele ajutoare financiare care se acordă fără a mai fi
restituite.
Aceste fonduri se împart în mai multe categorii, în funcţie de domeniul vizat, astfel:

? 
  ! "# $ -

Este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea
Politicii Agricole Comune iar ca Autoritate de Management a acestui fond este Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin intermediul APDRP - Agenţia pentru dezvoltare Rurală şi
Pescuit. FEADR reprezintă o oportunitate de finanţare pentru spaţiul rural românesc, în valoare
de aproximativ 7,5 miliarde de euro, începând cu 2007 şi până în 2013. FEADR se bazează pe
principiul cofinanţării proiectelor de investiţii private.
În cadrul acestui fond sunt finanţate mai multe tipuri de investiţii, fiecare investiţie
vizând un domeniu tematic foarte bine specificat. Aşadar, FEADR cuprinde mai multe axe
prioritare tematice, fiecare axă având mai multe măsuri:

w? AXE PRIORITARE TEMATICE:

‘ ‘ !  


    

1.1. Măsuri menite să îmbunătăţească cunoştinţele şi să consolideze potenţialul uman:


1.1.1. Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe;
1.1.2. Instalarea tinerilor fermieri.

1.2. Măsuri menite să restructureze şi să dezvolte capitalul fizic şi să promoveze inovaţia:


1.2.1. Modernizarea exploataţiilor agricole;
1.2.2. Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii;
1.2.3. Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere;
1.2.4. Schema de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole şi forestiere în vederea
obţinerii de produse neagricole;
1.2.5. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea
agriculturii şi silviculturii.

1.3. Măsuri de tranziţie pentru România:


1.3.1. Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă;
1.3.2. Înfiinţarea grupurilor de producători;
1.3.3. Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori.

‘ ‘"        

2.1. Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole:


2.1.1. Sprijin pentru zona montană defavorizată;
2.1.2. Sprijin pentru zone defavorizate - altele decât zona montană;
2.1.3. Plăti de agro-mediu;

2.2. Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor forestiere:


2.2.1. Prima împădurire a terenurilor agricole.

‘ ‘#!   
     
     

3.1. Măsuri privind diversificarea economiei rurale:


3.1.1. Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi;
3.1.2. Încurajarea activităţilor turistice;

3.2. Măsură privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale:


3.2.1. Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi
populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.
%&%' ( &!) !" " $   $' 
"*#  +,  Alocarea substanţială de fonduri din partea Uniunii Europene
(aproape 20 miliarde Euro) trebuie valorificată optim, reprezentând o resursă cheie pentru
dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti, precum şi un
element central al sustenabilităţii bugetare prin prisma strategiei investiţionale şi a caracterului
nerambursabil al acestor fonduri. România nu-şi poate permite să irosească această oportunitate
uriaşă de modernizare. Atingerea dezideratului stabilit prin Cadrul Strategic Naţional de
Referinţă 2007-2013, şi anume absorbţia a cel puţin 90% din alocarea disponibilă pentru
România, necesită ( &+ ( ! #) !!!+, atât din punct de vedere
financiar, cât şi al resurselor umane şi materiale implicate. Este vorba, practic, de stabilirea unui
sistem nou - complex, modern şi transparent - de utilizare eficientă a fondurilor publice, ceea ce
presupune un anumit proces de adaptare a cadrului legal, instituţional şi procedural şi o
schimbare profundă de mentalitate, pentru a facilita integrarea regulilor specifice necesare
absorbţiei.
La sfârşitul anului 2008, situaţia implementării Programelor Operaţionale era dramatică şi
aceasta mai ales la capitolele cele mai sugestive: semnarea de contracte de finanţare cu
beneficiarii şi volumul plăţilor către beneficiari. În aceste condiţii s-a impus iniţierea unui set de
măsuri de urgenţă (în definirea cărora &' --!c+ +  & 
pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, ! ! +-M  &.,
care au condus la o accelerare vizibilă a absorbţiei pe parcursul anului 2009.

 ! +$&  !# "/+%$$' ) & + ( !*0  
 ! ' 1(2 %  "!  !!&( '1!! ' # 
!+' & ! $& ( '1% # +2 +
( '!$%( !  1/+%$$'  &'   # !0 " ' % !
!Dincolo de progresele înregistrate în anul 2009, ($+/"/-++
! $!& %&%' ( &!) !" .

Sumele absorbite până în prezent sunt în creştere şi mai avem mai puţin de şase ani la dispoziţie
pentru a utiliza alocarea financiară 2007-2013. Aceasta înseamnă că avem nevoie de o accelerare
substanţială a vitezei de absorbţie, tradusă în sume anuale importante atrase de la Comisia
Europeană. Astfel, dacă în anul 2008 se făcuseră plăţi către beneficiari de 156 mil. Euro, iar în
anul 2009 de 437 mil. Euro, estimarea pentru anul 2010 se cifrează la 1 ± 1,3 mld. Euro, iar în
perioada următoare nivelul plăţilor va trebui să ajungă la 2,5 ± 3 mld. Euro anual. Realizarea
acestui salt de absorbţie impune iniţierea sau continuarea unor acţiuni prioritare cu impact direct
şi semnificativ asupra procesului de implementare a fondurilor structurale şi de coeziune.
..................................................................

 &! ( !( &!& !" 


‘ 
‘ 

   




‘ 


‘  
‘ 
33Este aplicabilă?tuturor celor 3 instrumente: FEDR, FSE i FC.
Angajamentul (alocarea financiară) pentru anul N trebuie să?fie cheltuită? i certificată?de către
statele membre până?în anul N+3(N+2), inclusiv. Sumele necheltuite se pierd. Regula se
aplică?la nivelul PO, nu al proiectelor i necesită?o monitorizare atentă?a cheltuielilor din
partea AM i AC pentru a se preveni pierderea banilor.
Aplicarea regulii este diferă?pentru statele membre. Cele 10 state care au aderat în
2004, împreună?cu România i Bulgaria, beneficiază?de N+3, în perioada 2007-2010 i N+2,
în perioada 2011-2013, în vreme ce celelalte state membre sunt constrânse de regula n+2.
(2 %  $' Acolo unde este posibil este permisă?o finanţare comună?
FEDR/FSE, de până?la 10%, la nivel de Program Operaţional.
+%&$ Este una dintre cele mai importante reguli ale finanţărilor
structurale. Beneficiarul cheltuie, apoi solicită?rambursarea cheltuielilor (diferit faţă?de
PHARE, ISPA).
Criteriile pentru alocarea pre-finanţării către beneficiari sunt stabilite de AM i MEF.
( '$ Comisia Europeană?acordă?o prefinanţare statelor membre, la
începutul perioadei de programare. Nivelul prefinanţării diferă?în cazul statelor membre,
astfel:
7% din FEDR i FSE, respectiv 10.5% din FC, pentru cele 10 state care au aderat în
2004 + Bulgaria i România.
5% din FEDR i FSE, respectiv 7,5% din FC, pentru restul statelor membre.
Prefinanţarea se acordă?la nivelul programelor operaţionale, astfel: pentru POR,
finanţat integral din FEDR, prefinanţarea va reprezenta 8% din alocarea financiară?pentru
POR pe perioada 2007-2013, împărţită?pe primii trei ani, după?cum urmează: 2% în 2007, 3%
în 2008 i 3 % în 2009.
România intenţionează?să?folosească?o parte a fondurilor de prefinanţare pentru a
prefinanţa anumite operaţiuni, având ca beneficiari, autorităţi publice centrale i locale i
ONG-uri. În cazul în care, prefinanţarea UE nu va fi de ajuns pentru a acoperi necesarul de
prefinanţare într-un anumit an, vor fi alocate resurse suplimentare de la bugetul de stat.
În ceea ce prive te rata de schimb, Comisia Europeană?gestionând fondurile
structurale i de coeziune în euro, alocările pe programe operaţionale către România se vor
face tot în euro. România a decis că, contractele cu beneficiarii să?fie încheiate în RON, iar
plăţile să?fie efectuate tot în RON.
Fondurile structurale i de coeziune primite de la Comisia Europeană?vor fi păstrate în
conturi, din cadrul unor bănci comerciale. Resursele naţionale publice pentru cofinanţare vor
fi ţinute la nivel central, permiţând plata cofinanţării o dată?cu plata aferentă?fondurile UE.
Autorităţile locale vor asigura cofinanţarea direct.
În concluzie, !& $+că?rolul fondurilor structurale este acela de a acorda sprijin
financiar unde, când, i cât este nevoie de acesta, dar, pentru a putea beneficia de acest sprijin,
solicitanţii trebuie să?respectate ÄRegula Jocului´, adica să?trateze cu seriozitate toate etapele
acestui proces, începând cu ideea de proiect i până?la semnarea contractului de finnaţare i să?
respecte întocmai toate procedurile impuse de UE.
Totu i, beneficiarii finanţărilor din fonduri structurale nu trebuie să?considere
obţinerea contractului de finanţare drept un scop în sine, ci, cum scopul acestor finanţări este
acela de a ne ajuta în îndeplinirea obiectivelor strategice, acesta trebuie văzut doar ca o etapă?
necesară, dar nu i suficientă. Din multe puncte de vedere, etapele următoare ale Ävieţii´
proiectului, implementarea sa, conducerea sa cu succes pâna la momentul absolut final, fiind
cu mult mai dificile decât cele anterioare.
Fondurile Structurale sunt, în primul rând, fonduri cu caracter regional, specifice
nevoilor locale. Acestea reprezintă?instrumente financiare în vederea restructurării economice
i sociale, în spaţiul comunitar.
În următorul subcapitol, +&$ "$+o analiză?comparativă?a schemelor
de finaţare, în cazul celor două?tipuri de finanţări europene, fondurile de pre-aderare i
fondurile post-aderare, pentru a scoate în evidenţă?similitudinile, dar i deosebirile, în ceea ce
prive te gestionarea acestora.
«««««««««««««««««««..

!‘$%&'p' (&'p')$*!$%‘%‘+&*,p($'&()$(&-(‘'&(p*$p*$$
p(&*



         
                 
 
      !  ! "#‘    
         

     $
%  $"   #
&  $          %  



   
  %   

 '
       
          #          ! 
 ! 
     
"  




  %

#(
 
 
         
      
   
                  
 

   

 #
      
          

 ) *  )     #     


                   

+ 
       
   
 #
 
               
 

  

              
 #      %     !        



#  %        


 % %

      
% $%

 #
                  
  % $  '%    

   #



Sursele potentiale de fonduri pentru finantarea activitatii sunt:
- fondurile proprii si fondurile imprumutate de la familie si prieteni;
- creditele bancare;
- emiterea de actiuni;
- emiterea de obligatiuni;
- finantarile din programe speciale;
- fondurile de cfapital de risc;
- leasingul;
- creditele de la furnizori si clienti;
- creditele pe efecte de comert (factoringul si scontarea)

   & ! ++& 

Acestea reprezinta cel mai frecvent punct de plecare in cazul afacerilor mici si noi. Institutiile
financiare sunt mai putin deschise - in special in perioade de instabilitate economica - firmelor
aflate la inceput decat celor cu o "istorie" deja bine conturata. Aceasta decizie se bazeaza pe
ratele mari de "mortalitate"? inregistrate de afacerile noi.

Fondurile proprii ofera avantajul unei sigurante mai mari - nu vor fi retrase in cazul deteriorarii
situatiei financiare, ca in cazul unui credit bancar. Nu este necesara expunerea detaliata a
planului de afaceri in fata unor parteneri externi, si nici aprobarea acestora pentru luarea
deciziilor importante.

Aceasta sursa de finantare asigura deci flexibilitate, siguranta si independenta. Totodata, in


perspectiva atragerii de surse de finantare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii
reprezinta o garantie a motivatiei intreprinzatorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Dezavantajele finantarii din surse proprii sunt si ele importante:


- fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii;
- in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator (sau de apropiatii
sai);
- firma va fi putin cunoscuta de institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza fonduri in
situatii speciale.

Data fiind conjunctura economica care a caracterizat evolutia economiei romanesti in perioada
de tranzitie, majoritatea intreprinzatorilor nu au avut rezerve suficiente si nici nu au avut
intotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare.

Aproape fara exceptie, prietenii si cunoscutii au reprezentat una din cele mai importante surse de
capital initial de imprumut pentru exemplele de afaceri prezentate in cadrul acestui curs.

‰c %!

Creditul bancar reprezinta o sursa principala de fonduri, in special pentru firmele mici si mijlocii.
In cazul Romaniei, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.

#- creditului bancar:


- obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;
- stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte servicii
furnizate de catre banca;
- obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in fata altor
investitori potentiali;
- in cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste sumele
angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si termenele de rambursare;
- necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de
creditare poate "forta" intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea, sa obtina o
imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al punctelor slabe, punctelor tari,
oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza situatia firmei.

"#- ale creditului bancar:


- reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme, banca avand nevoie de siguranta
ca va primi inapoi banii acordati drept credit, in timp ce firmele nou-infiintate nu ofera aceasta
garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienta, nu au foarte multe elemente care sa
faca din aceste firme elemente stabile in cadrul economiei);
- riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii creditului;
- implicarea unui factor "extern" in managementul firmei, aparitia unor restrictii;
- expunerea la riscuri noi - de exemplu riscul ratei dobanzii;
- riscul intreruperii creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma.

c
+ !  & %   reprezinta o sursa importanta de finantare pentru firmele
mari, dar sunt foarte putin accesibile firmelor aflate la inceput.

+&! ( 

Firmele au acces la diferite programe de finantare nerambursabile. Surse potentiale de finantare


sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei, ale USAID etc. (O sursa
cuprinzatoare de informatii in acest domeniu este website-ul www.finantare.ro).

Obtinerea unor astfel de finantari presupune:


- informarea permanenta asupra programelor existente;
- studierea criteriilor de eligibilitate, a documentatiei necesare, a termenelor de depunere a
cererilor de finantare si a conditiilor de derulare a finantarii si de evaluare a proiectului;
- selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;
- alcatuirea documentatiei necesare si depunerea proiectului.

Este recomandabila evaluarea riguroasa a sanselor de reusita ale cererii de finantare inainte de a
o initia; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp si bani.
Este posibil ca insusi programul sa sugereze posibilitati de extindere/diversificare a activitatii
firmei.

Inainte de a se angaja pe aceasta cale, intreprinzatorul va trebui sa estimeze corect efectele unei
astfel de miscari strategice. Fondurile acordate in conditii teoretic avantajoase se pot dovedi o
problema in cazul in care firma nu are capacitatea de a le folosi in conditiile prevazute de
finantator.

In plus, intreprinzatorul trebuie sa fie constient de importanta conditiilor referitoare la contributia


proprie in cadrul proiectului, precum si la eventualele garantii.

Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finantare este, in ea insati,
a activitate care comporta o serie de riscuri: pe langa riscurile legate de confidentialitatea datelor
privind firma, uneori consultantul nici nu are intentia de a realiza macar documentatia solicitata.

De obicei, persoanele care incearca asemenea actiuni se incadreaza intr-un anumit "portret
robot":
- Se arata foarte sigure pe ele;
- Se lauda cu relatii in institutiile care deruleaza programul de finantare;
- Pot incerca sa obtina bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente din pachetul
informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agentiilor si pe Internet;
- Cer toti banii inainte: de regula, in cazul consultantei reale, se solicita o parte din bani inainte -
procentual din valoarea finantarii, aproximativ 2% - si un comision de succes - de exemplu, 5% -
daca proiectul e aprobat;
- Sumele cerute variaza foarte mult de la un client la altul;
- Pot practica preturi de dumping, foarte reduse in comparatie cu firme concurente sau,
dimpotriva, pot cere foarte mult.

[Exemplul 3-2]
Firma Arcade Trading care importa din Germania accesorii, feronerie si sisteme de glisare pentru
usi. Treptat, clientii firmei au solicitat intregul produs. Proprietarii firmei au hotarat sa extinda
afacerea si sa produca game de usi care sa includa usi clasice si usi glisante. Pentru productie, a
fost infiintata o noua firma, Arcade Doors, pentru care s-a decis solicitarea unor fonduri
nerambursabile PHARE.
Proiectul a fost realizat in colaborare cu o firma de consultanta dar, din pacate, rezultatul
licitatiei a ajuns la directorul Alexandru Dinu cu mare intarziere. Oricum, insa, programul de
finantare a avut o latura foarte buna, si anume faptul ca Arcade Doors a primit prima transa de
80% din fondurile solicitate, fara a fi nevoie sa depuna propria cofinantare.

In acest fel, cheltuielile au putut fi esalonate mai bine, existand posibilitatea de a obtine cu mai
mare usurinta banii care reprezinta cofinantarea obligatorie din profitul obtinut din functionarea
firmei.

Desi investitia totala necesara pentru pornirea firmei Arcade Doors a fost de circa 160.000 EUR,
suma nerambursabila acordata de Uniunea Europeana a fost binevenita, determinand proprietarii
firmei sa decida participarea la urmatoarele licitatii de proiecte de finantare nerambursabila
europeana.

Programul PHARE 2000 al Uniunii Europene a finantate proiecte diverse: SC Porale SRL - Linie
de productie a sosetelor sport, SC Mogos Med SRL - Mic cabinet de chirurgie, SC Casel Impex
SRL - Linie performanta de productie mobila si prelucrarea lemnului, SC Fanirom Com SRL -
infiintarea unei fabrici de panificatie si patiserie, SC Til Montana Cerna Sat - Baza de agreement
pentru turisti si sportivi, SC Frapant SRL - Procesarea si conservarea fructelor, legumelor si
ciupercilor, SC Grup Auto SRL - Centru de reparatii, intretinere si inspectii auto, SC Filip Grup
SRL - Abator si fabrica de prelucrare a carnii etc.
(Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 11 din 13 martie 2003)

[Exemplul 3-3]
Doua firme, Publipres Com si Marcos, acuza S. SRL care s-ar fi angajat sa le ofere consultanta
dar nu si-a respectat angajamentul. Dovezile sunt insa putine, ba mai mult, nici una dintre firme
nu a incheiat contract cu S.

Ionut Lucan, imputernicit manager de proiect de catre directorul Publipres Com, povesteste: "Cu
o zi inainte de a expira termenul de depunere, am stat la firma S. toata noaptea si am refacut
proiectul. Ceea ce lucrasera ei arata ca o compunere. Daca nu plateam acei bani, faceam eu
proiectul de la bun inceput si il depuneam eu. Marea greseala a fost ca l-am lasat lor, sa il
depuna", iar mai apoi, dupa trecerea termenului limita de depunere "Trecusera mai multe
saptamani si nu stiam nimic de proiect, iar firma de consultanta ne tot amana cu raspunsul. In
cele din urma, ne-a dat o copie de pe numarul de inregistrare a proiectului".

In lipsa contractelor, S. isi poate declina orice responsabilitate in privinta depunerii proiectelor,
iar in ceea ce priveste calitatea acestora, ramane intotdeauna loc de discutii. Unul din asociatii
firmei S. a declarat mai intai ca un colaborator a depus proiectele si ca acesta i-a inmanat
numerele de inregistrare. Dupa o zi, a declarat ca a inmanat proiectul Publipres delegatului firmei
beneficiare.

In ceea ce priveste firma Marcos, reprezentantul acesteia Ilie Ionita sustine ca a platit 2.000 USD
pentru obtinerea fondurilor PHARE, banii pe care i-ar fi platit fara chitanta. El spune ca a
contactat S. in urma unui anunt publicitar, crezand ca aceasta firma deruleaza fondurile si ca
inregistrarea proiectului echivaleaza cu primirea banilor - bineinteles, fara sa stie de existenta
Agentiei de Dezvoltare Regionala.

In ambele cazuri, numerele de inregistrare prezentate firmelor beneficiare au fost doar niste
falsuri, numerele fiind modificate si, in plus, bonurile de inregistrare fiind doar copii si nu
originale.

In alte situatii, consultantii pretind ca sunt "agreati de Agentia de Dezvoltare" (sau de alt
finantator sau agentie de implementare a unui anumit program de finantare)Â - informatii pe care
unii clienti nu le verifica direct la sursa, sau incearca sa vanda documente din pachetele
informative (cererea de finantare, ghidul solicitantului, matricea logica, grila de evaluare etc.) -
oferite de altfel gratuit de catre finantatori.
(Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 45 din 08 noiembrie 2001)

  !  &! sunt surse de finantare specializate in investitii in cazul carora
probabilitatea unui esec este mai mare - dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a compensa
pierderile.

Fondul de risc investeste in capitalul firmei - de regula ca actionar minoritar -, urmand sa isi
retraga aceasta participatie dupa o anumita perioada (de regula 3-5 ani). Fondul de risc castiga
din diferenta dintre valoarea participatiei intre momentul efectuarii investitiei si cel al lichidarii
participatiei la capitalul firmei.

Principalele avantaje ale acestei forme de finantare sunt:


- primirea unei infuzii de capital pe o perioada indelungata, timp in care nu trebuie platite
dobanzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);
- primirea unei sume care nu figureaza in evidentele firmei ca datorii ci ca surse financiare
proprii. Prin urmare, capacitatea de indatorare a firmei nu este afectata;
- o data cu banii, fondul aduce si specialistii sai care vor asista intreprinzatorul la managementul
firmei;
- pastrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;
- existenta unui semnal asupra viabilitatii firmei pe termen mediu.

Exista si dezavantaje ale acestei forme de finantare, cum ar fi:


- dificultatea de obtinere a fondurilor (in general, in economiile dezvoltate, se apreciaza ca numai
1% din cererile de finantare sunt aprobate);
- necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc sunt de
regula actionari minoritari);
- implicarea unui partener extern in managementul firmei;
- necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulata a situatiei firmei catre
fondul de investitii;
- necesitatea gasirii unei surse alternative de finantare in momentul retragerii fondului de risc si
posibilitatea interpretarii acestei retrageri ca un semnal negativ privind firma.

In Romania, fondurile de capital de risc nu sunt destinate in special IMM-urilor, ci mai ales
firmelor mari care doresc o infuzie de capital pentru o anumita perioada.
Evident, exista posibilitatea ca un fond de risc sa doreasca sa fie partener si cu o firma nou-
infiintata.

& 

Leasing - ul este o forma speciala de realizare a operatiei de creditare pe termen mediu si lung
pentru procurarea, de regula, de echipament industrial.

Echipamentul este cumparat de catre societatea de leasing si se inchiriaza ulterior solicitantului.


De multe ori, solicitantul insusi este mandatat in numele societatii de leasing sa cumpere
echipamentul de care are nevoie.

Contractul de leasing se incheie apoi intre societatea de leasing si solicitant si prin acest contract
solicitantul primeste in folosinta echipamentul. Aceasta forma de leasing se mai numeste si
leasing comercial, si reprezinta forma principala de leasing.

Forme speciale de leasing sunt lease-back si time-sharing:

- in forma de lease-back, posesorul echipamentului se confunda cu solicitantul care are nevoie


urgenta de bani. In acest caz, el vinde utilajul unei societati de leasing, inchiriindu-l apoi de la
aceasta;
- in forma de time-sharing, sunt mai multi solicitanti care vor sa utilizeze acelasi echipament, dar
fiecare il foloseste o anumita perioada de timp.

Indiferent de forma in care se face leasingul, la sfarsitul perioadei solicitantul are mai multe
optiuni:
1. Incetarea contractului;
2. Continuarea lui pentru o noua perioada de timp;
3. Cumpararea utilajului la pretul prestabilit.

*c ( " & !  

Din momentul in care firma a primit bunurile/serviciile livrate de catre furnizori si pana in
momentul platii efective, intreprinzatorul beneficiaza efectiv de un credit din partea furnizorului.
O situatie asemanatoare apare in cazul in care clientii firmei platesc anticipat.

Evident, acest tip de finantare reciproca se face intre parteneri de afaceri care prezinta incredere
unul pentru celalalt, iar sumele care se vehiculeaza nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru
a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioada scurta de timp.

Este in interesul firmei sa prelungeasca perioada de plata a furnizorilor si, in acelasi timp, sa isi
incaseze cat mai repede creantele. Aceasta "optimizare" nu trebuie totusi sa afecteze relatiile de
afaceri ale firmei.

Acumularea unor datorii excesive intre parteneri poate duce la blocaje financiare. Cunoasterea
metodelor alternative de plata si negocierea avantajoasa a contractelor sub acest aspect se pot
dovedi extrem de utile in managementul firmei.

Ô ! & &!

Factoringul reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale prin
compensarea creditului furnizor. Creditul se garanteaza cu o factura inainte de scadenta aparuta
dintr-un contract de vanzare-cumparare intre un furnizor si un cumparator.

Din punct de vedere juridic, factoringul reprezinta un contract incheiat intre banca (factor) si
client (aderent) prin care factorul (banca) se obliga sa plateasca la prezentarea documentelor care
atesta o creanta comerciala o anumita suma de bani in schimbul unui comision.

Suma de bani pe care o plateste banca la prezentarea facturilor poarta denumirea de finantare
imediata sau factoring disponibil. Suma de bani pe care banca o achita in momentul incasarii
facturilor poarta denumirea de finantare la incasare sau factoring indisponibil.

In cazul in care exista o factura achitabila la scadenta, dar necesitatea de bani apare inainte de
scadenta, atunci factura va fi achitata de catre banca la un pret mai mic decat cel inscris pe
factura, urmand ca banca sa incaseze pretul total.

Din diferenta intre pretul platit de banca si cel incasat de ea la scadenta facturii, banca isi acopera
cheltuielile si se formeaza profitul ei. Banca va cumpara, practic, factura la un pret mai mic.

In Romania factoringul are o raspandire redusa, este accesibil pentru firmele cu o reputatie deja
constituita si presupune garantii importante solicitate de catre banca.

Scontarea reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale prin
achitarea inainte de scadenta a unor efecte comerciale (trate, bilete la ordin, etc.).

Scontarea reprezinta o operatiune de cumparare de catre banci a efectelor de comert detinute de


clientii lor in schimbul acordarii creditului de scont si retinerii de catre banca a unei sume
denumita agio formata din valoarea scontului adunata cu comisioanele.

Ca orice operatiune de creditare, scontarea presupune depunerea unei garantii stabilite de comun
acord si concretizate printr-un procent aplicat la valoarea nominala a efectelor scontate.

Un efect comercial reprezinta un angajament pe care un tragator il ia in numele unui tras in


favoarea unui beneficiar.

De exemplu, un platitor (tragator), depune banii la o banca comerciala (trasul) si emite un cec
(efectul comercial) catre un furnizor (beneficiarul), urmand ca furnizorul (beneficiarul) sa
recupereze banii de la banca comerciala (trasul) la scadenta prin prezentarea cecului (efectul
comercial).

In cazul in care beneficiarul are nevoie de bani inainte de scadenta, el poate sconta efectul
comercial respectiv la o banca comerciala, urmand ca banca sa-l onoreze la o suma mai mica
decat cea inscrisa pe efectul comercial, si sa recupereze la scadenta banii de la tras, sau sa
resconteze efectul comercial inainte de scadenta la alta banca sau chiar la Banca Nationala.

..............
Romania si Fondurile Structurale ±
analiza SWOT
 c
 
O stabilitate macroeconomică
O forţă de muncă numeroasă, cu costuri reduse şi un nivel acceptabil de educaţie iniţială
O resurse naturale
O resurse energetice
O o serie de sectoare de succes în industria prelucrătoare şi în sectorul primar
O număr mare de specialişti în domeniul TIC

Puncte slabe
O concentrare în sectoare cu valoare adăugată scăzută/ strategii bazate pe costuri reduse
O nivel redus al cercetării-dezvoltării şi al inovării şi legătură fragilă cu economia
O cultură antreprenorială slab dezvoltată / bază IMM slab dezvoltată
O capitalizare redusă a IMM-urilor
O acces dificil la finanţare şi la informaţie în domeniul afacerilor
O grad scăzut de sofisticare al pieţei
O intensitate energetică ridicată
O tehnologii învechite / costuri mari de producţie (mai puţin costurile cu forţa de muncă)
Continuare
O infrastructură degradată şi insuficientă/ accesibilitate redusă în interiorul şi în exteriorul ţării
O management inadecvat al mediului (inclusiv din punct de vedere al infrastructurii)
O agricultură ineficientă (supraintensivă în muncă), suprafaţă agricolă excesiv de fragmentată
O infrastructură turistică slab dezvoltată şi marketing necorespunzător
O adaptabilitate redusă a forţei de muncă şi nivel scăzut al învăţării pe tot parcursul vieţii
O segment important al populaţiei afectat de sărăcie şi excluziune socială
O capacitate administrativă insuficient dezvoltată
Oportunitati
O aderarea la Uniunea Europeană
O dimensiune (a doua ţară ca populaţie din NSM-10+2)
O noi surse de investiţii, inclusiv Fondurile Structurale şi de
Coeziune
O investiţiile străine directe
O România ca destinaţie turistică ± turism de nişă
O potenţial nod regional în transportul de gaze naturale şi energie electrică
O liberalizarea deplină a achiziţiilor publice
O liberalizarea pieţelor şi modernizarea modelelor de afaceri
O dezvoltarea infrastructurii de afaceri
O e-comerţ/e-guvernare
O modernizarea agriculturii
O modernizarea capitalei şi a altor centre urbane cheie
O necesitatea/acceptarea nevoii de schimbare
Amenintari
O expunere mai mare la competiţia pe pieţe globalizate
O perioade lungi de stagnare / declin economic la nivel european sau mondial
O migraţia unor sectoare industriale către locaţii externe cu costuri mai reduse
O întărirea poziţiei/imaginii României ca o economie axată pe sectoare cu valoare adăugată
redusă
O migraţia externă a lucrătorilor cu un nivel educaţional ridicat
O schimbările climatice / degradarea mediului înconjurător