Sunteți pe pagina 1din 90

REGIMUL JURIDIC AL ADMINISTRARII AFACERILOR

Capitolul I

Consideratii introductive privind structurarea materiei in doua


componente: (1) administrarea afacerii in perioada de functionare a
societatii si respectiv (2) in perioada de „criza”, definita prin starea de
insolventa sau dizolvare/lichidare voluntara.

1.1.Sintagma “administrarea afacerilor” este foarte generoasa in continut.


Conceptul este unul complex, cu un continut eterogen, economico-juridic. Afirmatia este
concludent argumentata de faptul, (evident, nu singurul), ca ea defineste un profil de
studii universitare, subsumand disciplinele, ramurile stiintifice apreciate ca necesare si
utile performarii in “administrarea afacerilor”. In ce ne priveste, in cadrul acestui curs,
vom incerca sa surprindem, pe cat posibil in termeni cat mai cuprinzatori, desi fara
pretentia de a fi exhaustivi, componenta juridica a activitatii de administrare a afacerilor.
Analizata din perspectiva juridica, sintagma corespunde activitatii de gestionare a unei
activitati comerciale desfasurata intr-una din formele de organizare reglementate de lege.
De cele mai multe ori, administrarea subsumeaza si competente de reprezentare a afacerii
in relatia cu tertii. La randul ei, notiunea de gestionare a afacerii inglobeaza atributii de
supraveghere, control, conducere efectiva.Vom face distinctiile necesare in capitolele
viitoare.
1.2. In mod natural, scopul oricarei activitati comerciale il reprezinta obtinerea de
profit, iar in atingerea acestui scop, modul de administrare a afacerii este vital, este ceea
ce garanteaza profitul sau, dimpotriva, esecul, daca administrarea este deficitara. Ca
urmare, in mod prioritar vom acorda importanta regulilor care din punct de vedere juridic
guverneaza administrarea unei afaceri, reguli care corespund starii de functionare, deci de
«normalitate» a afacerii, adecvata realizarii scopului propus – obtinerea de profit. In al
doilea rand, din moment ce atribuim termenului de administrare semnificatia de activitate
de gestionare a afacerii, apreciem ca trebuie admisa ideea ca tot despre o gestionare e

1
vorba si in perioada in care din variate motive, afacerea a ajuns in stare de «criza »,
definita prin starea de insolventa. Ceea ce se modifica intr-o atare stare este scopul
gestionarii afacerii, care, in mod evident, nu mai poate fi obtinerea de profit ci
valorificarea cat mai eficienta a patrimoniului societatii spre a permite plata creditorilor
si, eventual, daca e cazul, a actionarilor/asociatilor societatii. In mod corepunzator, se
schimba si atributiile persoanelor implicate in administrarea afacerii in criza, devenind
adecvate noii ei situatii juridice. Vom analiza in capitolele urmatoare aceste competente,
conditiile, calificarile necesare, potrivit rolului detinut de diferitele categorii de persoane
implicate.

CAPITOLUL II
Reguli privind administrarea societatilor comerciale.

2.1. Asadar, notiunea de administrare a societatii comerciale subsumeaza


ansamblul activitatilor proprii realizarii efective a obiectului sau activitate, cumuland
atributiile obligatorii de a) gestiune a patrimoniului prin supraveghere, conducere,
control, cu cele de b) reprezentare a societatii in relatiile cu tertii. Sunt cele doua
coordonate de baza ale mandatului general incredintat administratorilor de catre adunarea
generala a asociatilor. In relatia ierarhica statornicita intre diferitele categorii de organe
ale societatii, administratorii reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de
competente, subordonat adunarii generale a asociatilor/actionarilor. Indiferent de forma
juridica a societatii, desemnarea administratorilor acesteia este, in mod invariabil,
atributul adunarii generale a asociatilor/actionarilor, ca organ cu competente depline de
decizie, situat in pozitia de varf a organizarii piramidale a societatii comerciale. Fiind
desemnati de adunarea generala, se supun adunarii generale, sunt in serviciul acesteia.
Din punct de vedere etimologic, dealtfel, cuvantul administrator isi are geneza in
sintagma ad minister, insemnand in serviciul cuiva, respectiv, in serviciul
asociatilor/actionarilor societatii, adica a celor care i-au desemnat, prin votul exprimat in
cadrul adunarii generale.

2
2.2. Ca persoana juridica, cu valente economice, juridice, sociale care o integreaza
in mediul in care activeaza, societatea comerciala se exprima, se manifesta, prin
intermediul organelor sale. Ea functioneaza, din acest punct de vedere, ca un mecanism
riguros reglementat, in cadrul caruia fiecare organ isi are locul si rolul sau bine definite.
Schema de baza ramane identica pentru toate cele cinci tipuri de societati comerciale : in
fiecare dintre ele, asociatii/actionarii detin rolul decizional suprem iar administratorii
«sunt in serviciul lor», situati pe treapta ierarhica imediat inferioara. Schema dobandeste
insa un grad de complexitate diferit de la un tip de societate la altul, evoluand de la forma
cea mai simpla, proprie societatilor de persoane, (societatea in nume colectiv si cea in
comandita simpla, la care se adauga, partial si societatea cu raspundere limitata), pana la
cea mai complexa, proprie societatilor de capitaluri. Se poate spune, deci, la fel de corect,
ca forma juridica a societatii indica si gradul de complexitate a organizarii ei. Afirmatia
ramane valabila atat cu referire la organele societatii, in general, si la relatia dintre ele, cat
si la nivel individual, al fiecarui organ in parte.

Pentru a argumenta cele mai sus aratate, vom analiza, in cele ce urmeaza, cele
cinci tipuri de societati comerciale, reglementate de Legea societatilor comerciale,
nr.31/19901, (denumita in continuare LSC), cu accent asupra regulilor privind
administrarea acestora, proband astfel sustinerea potrivit careia nivelul diferit de
complexitate al celor cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin
dispozitiile legale privitoare la administratori. Vom respecta, in acest demers, ordinea
data de gradul de complexitate si organizare al fiecareia, de la cele mai simple, spre cele
mai complexe, adica, de la cele adecvate unor afaceri de mici dimensiuni, la medii si, in
final, la cele mai evoluate, adecvate afacerilor de anvergura. Astfel ;

1) Societatile de persoane, (societatea in nume colectiv si societatea in

1
Legea societatilor comerciale nr.31/1990 a fost republicata in Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie
2004 si ulterior modificata prin : Legea nr.302/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.953 din 27
octombrie 2005, Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in Monitorul Oficial nr.359 din
21 aprilie 2006, Legea nr.164/2006 privind modificarea art.17 alin.(2) din Legea nr.31/1990, publicata in
Monitorul Oficial nr.430 din 18 mai 2006, Legea nr.441/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.955 din 28
noiembrie 2006, Legea nr.516/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de
Urgenta nr.82/2007, publicata in Monitorul Oficial nr.446 din 29 iunie 2007.

3
comandita simpla)2 ;
Intrucat in cazul acestora relatia dintre asociati (« affectio societatis”) este si ramane
esentiala din momentul infiintarii si pana la cel al incetarii existentei lor, le este
caracteristic un numar mic de asociati ; sunt forme juridice de societate adecvate pentru
afaceri de mici dimensiuni, de familie. In cazul lor, increderea acordata societatii, ca
partener de afaceri, este expresia increderii prioritare investite in asociatii acesteia, care
prezinta si avantajul, (avantaj privit din perspectiva creditorilor, partenerilor de afaceri,
tertilor, in general), de a raspunde pentru obligatiile contractate de societate in mod
nelimitat si solidar, fiecare dintre ei, in cazul societatilor in nume colectiv, si respectiv o
parte, (comanditatii), in cazul societatilor in comandita simpla. In mod frecvent, in cazul
acestor tipuri de societati, asociatii sunt cei care realizeaza efectiv activitatea acesteia, asa
cum este configurata prin actele ei constitutive. Calitatea de asociat, este, deci, de cele
mai multe ori, dublata de cea de executant efectiv al activitatii specifice societatii. Nu
este o relatie obligatorie, este insa o realitate frecventa in societatile de persoane, care, de
cele mai multe ori, se bazeaza pe aportul in activitate al asociatilor si mai putin al unor
salariati.
Organizarea si functionarea celor doua tipuri de societati este structurata pe doua
nivele :
a) adunarea asociatilor ;
Este constituita din totalitatea asociatilor societatii; este de retinut ca spre deosebire de
societatile de capitaluri, in cazul carora sunt reglementate doua forme de lucru ale
adunarii, a) ordinara si b) extraordinara, fiecare cu competente precis configurate, in
schimb, in cazul celor de persoane, legea nu distinge asemenea forme evitand, chiar, sa
utilizeze sintagma « adunarea generala », apreciata in mod corect ca fiind improprie
acestor societati, dat fiind numarul lor restrans de asociati, (este evident ridicolul
expresiei – « adunarea generala a celor doi… trei asociati »); exercitand totusi atributii de
organ decizional cu putere suprema la nivelul societatii, asociatii respecta in adoptarea
deciziilor doua reguli de lucru : acordul celor care detin majoritatea capitalului social,
necesar pentru adoptarea hotararilor curente, respectiv unanimitatea necesara pentru
2
Trasaturile comune ale celor doua forme juridice de societate, numeroasele asemanari, (care justifica,
dealtfel, clasificarea si includerea lor in aceeasi categorie, a societatilor de persoane), sunt evidente si cu
privire la administratori, cele mai multe din dispozitiile legale privitoare la acestia fiind comune, aplicabile
ambelor societati .

4
hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv al societatii, (contractul de
societate).

b) Administratorii;
In cazul celor doua tipuri de societati, administratorii pot fi desemnati numai din
randul asociatilor societatii, (nu si al unor persoane neasociate), in cazul societatii in
nume colectiv, respectiv al asociatilor comanditati, in cazul societatilor in comandita
simpla. Desemnarea lor este realizata de catre asociatii societatii, initial, prin actul
constitutiv, iar ulterior, prin hotarari modificatoare ale actului constitutiv, adoptate cu
unanimitate de voturi.

b.1. Reguli de lucru ale administratorilor:


b.1.1. cand administratorii lucreaza impreuna ;
In cazul ambelor tipuri de societati, daca prin actul constitutiv este reglementata
obligatia administratorilor de a lucra impreuna, acestia vor adopta hotararile cu
unanimitate. Dar, intrucat conditia unanimitatii poate deveni una incomoda, generatoare
de blocaje in adoptarea deciziilor, legea ofera si o solutie de rezerva, aceea a adoptarii
hotararilor, in caz de divergente, de catre asociatii, (nu administratorii !), care detin
majoritatea absoluta a capitalului social. Pe de alta parte, daca se are in vedere ca in cazul
ambelor forme de societate, asociatii cu raspundere nelimitata si solidara raspund cu
patrimoniul propriu pentru prejudiciile produse de societate prin activitatea
administratorilor, conditia ca acestia sa lucreze impreuna, adoptand decizii cu
unanimitate, ca un veritabil organ deliberativ, se demonstreaza ca fiind una prudenta,
echitabila, de natura sa garanteze cu mai multa eficienta temeincia actelor de administrare
si indirect, protectia patrimoniului asociatilor.

In cazul societatii in nume colectiv, ( nu si al celei in comandita simpla), cu titlu


exceptional, legea creeaza si a doua solutie de rezerva, derogatorie de la regula
unanimitatii, pe langa cea aplicabila in cazul divergentei de opinii a administratorilor, la
care am facut referire mai sus. Astfel, infrangerea principiului unanimitatii si adoptarea

5
deciziilor de catre un singur administrator poate deveni justificata in urmatoarele conditii,
ce se cer a fi indeplinite in mod cumulativ :
a) pentru solutionarea unor probleme urgente ;
b) a caror nerezolvare ar fi pagubitoare pentru societate ;
c) ceilalti administratori sunt in imposibilitate absoluta de a participa la
adoptarea respectivelor decizii;
d) administratorul in cauza sa actioneze potrivit intereselor societatii.
Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta antrenarea raspunderii
personale a administratorului, concretizata in posibilitatea obligarii lui la repararea
prejudiciului cauzat prin decizia sa si/sau revocarea lui din functie. In masura in care
decizia sa poate fi calificata drept frauduloasa in raport cu societatea, se poate solicita si
excluderea lui din societate.

b.1.2. cand administratorii lucreaza separat;


Legea nu reglementeaza in termeni imperativi regula ca, in cazul pluralitatii de
administratori, acestia sa lucreze impreuna, deci, cu unanimitate, in adoptarea deciziilor.
Aceasta regula este avuta in vedere doar ca prima posibilitate de lucru, cea mai prudenta,
fireasca in raport cu forma de raspundere a asociatilor, pentru argumentele deja expuse.
Este rolul asociatilor, insa, ca prin actul constitutiv, in mod obligatoriu, (obligatie impusa
expres de textul art..7, lit.e) din LSC), sa prevada modul de lucru al administratorilor.
Raspunzand acestei cerinte legale, ei au dreptul de a opta si pentru alternativa, (mai
riscanta pentru asociatii care raspund nelimitat si solidar), ca administratorii sa lucreze
separat. In acest caz, fiecare dintre ei dobandeste dreptul de a realiza, individual, acte de
administrare proprii « operatiunilor obisnuite ale comertului» societatii. In cazul societatii
in nume colectiv, pentru actele de administrare care exced tiparelor obisnuite ale
comertului propriu acesteia, administratorul care le-a initiat are obligatia de a-i instiinta
pe ceilalti administratori si de a-i consulta inainte de a le incheia, in caz contrar devenind
raspunzator de consecintele prejudiciabile ale acestor acte.

b.2. Reguli privind reprezentarea

6
Ca persoana juridica integrata in mediul economico-social in care activeaza,
societatea comerciala participa la raporturile juridice corespunzatoare obiectivelor si
scopurilor sale prin intermediul persoanelor care au dreptul legal si/sau statutar de a o
reprezenta, de a o angaja in relatiile cu tertii. In cazul societatilor de persoane, dreptul de
reprezentare revine tuturor administratorilor acesteia. Fiecare dintre ei, fiind in acelasi
timp si asociat al societatii, beneficiaza de incredere din partea celorlalti asociati,
(increderea este liantul asocierii lor), astfel incat, in mod natural, va avea si dreptul de a
reprezenta societatea. Prin actul constitutiv insa, asociatii se pot abate de la aceasta
regula, convenind ca reprezentarea sa revina doar unuia sau unora dintre administratori.
In schimb, daca in contintul acestuia nu se face nici o precizare legata de dreptul de
reprezentare, devine aplicabila prezumtia potrivit careia reprezentarea devine atribut al
fiecaruia dintre administratori. In cazul administratorilor care lucreaza separat,
exercitarea prerogativelor reprezentarii nu comporta probleme, fiecare dintre ei avand
dreptul de a semna in numele societatii actele incheiate in exercitarea atributiilor sale
specifice, aferente functiei. In schimb, cand prin actul constitutiv acestia sunt obligati sa
lucreze impreuna, luand deciziile cu unanimitate, se pune problema daca, in virutea
acestei reguli, devine necesar ca si dreptul de reprezentare sa fie exercitat impreuna, ceea
ce ar insemna ca actele emise in numele societati sa fie semnate de toti administratorii,
(regula rigida si ineficienta), sau este suficienta semnatura unuia dintre ei. Intelegand
reprezentarea ca drept de a angaja societatea in relatiile cu tertii, ca manifestare a vointei
sale sociale avand ca suport decizia unanim adoptata a administratorilor, devine evident
ca ea nu confera decat atributul de a exterioriza aceasta decizie, antrenand societatea in
raporturile juridice adecvate executarii ei. Externalizarea deciziei prin exercitarea
dreptului de reprezentare nu inseamna, deci, altceva, decat angajarea societatea in
conditiile date de respectiva decizie, adoptata cu unanimitate. Ca urmare, daca aceasta
angajare se realizeaza prin semnatura unuia dintre administratori, dar e bazata pe decizia
lor unanima, semnatarul a uzat in mod corect de dreptul de reprezentare, (semnatura
conjuncta). In schimb, daca reprezentarea nu are ca suport decizia unanima a
administratorilor, (necesara potrivit actului constitutiv), respectivul reprezentant,
abatandu-se de la regulile de lucru fixate de asociati prin actul constitutiv, devine singur
raspunzator de consecintele deciziei sale.

7
2. Societatea comerciala cu raspundere limitata

2.1.Este calificata ca o forma moderna de societate, rezultata prin valorificarea


unor trasaturi preluate atat de la societatile de persoane cat si de la cele de capitaluri. Nu
se integreaza, ca urmare, in nici una din aceste categorii, definindu-se ca o forma mixta,
hibrida. A fost pentru prima data reglementata in Germania in 1892, de unde a fost
preluata de legislatia altor state europene. In tara noastra, LSC consacra in premiera acest
tip de societate, care detine in prezent ponderea consistenta a societatilor existente. Prin
actul constitutiv al societatii, asociatii pot nuanta, in anumite limite, caracterele juridice
proprii societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, ale celor de persoane. (De exemplu, se
poate renunta la conditia unanimitatii in adoptarea hotararilor referitoare la modificarea
actului constitutiv - regula caracteristica societatilor de persoane - in favoarea unei
majoritati reglementate prin acest act – solutie proprie societatilor pe actiuni .)

2.2. Spre deosebire de societatile de persoane in care desemnarea adminstratorilor


se poate face doar din randul asociatilor, in cazul celor cu raspundere limitata,
administratorii pot fi atat asociati cat si persoane neasociate, atat persoane fizice cat si
juridice, asemeni celor din societatile de capitaluri. Crescand anvergura afacerii, legea
ofera, deci, posibilitatea de a se opta pentru administratori exteriori structurii societare,
calitatile manageriale adecvate nivelului afacerii fiind prioritare celei de asociat. Cand
sunt mai multi administratori, prin actul constitutiv devine necesara precizarea modului
de lucru al acestora, ca si in cazul societatilor de persoane. Devin, de asemenea
aplicabile, regulile privind : (1) dreptul fiecarui administrator de a reprezenta societatea,
daca prin actul constitutiv nu s-a reglementat acest drept doar in favoarea unuia/unora
dintre administratori ; ( 2) necesitatea unanimitatii de voturi in cazul administratorilor
care lucreaza impreuna, divergentele fiind transate prin votul asociatilor reprezentand
majoritatea absoluta a capitalului social ; (3) dreptul unui administrator de a decide singur
in problemele urgente, cand ceilalti sunt in imposibilitate de a participa la actul de decizie
si cand, lipsa deciziei este prejudiciabila pentru societate.
Sustinerea potrivit careia, prin actul constitutiv, asociatii pot imprima, potrivit
vointei lor, trasaturi mai pregnante fie ale societatilor de persoane fie ale celor de

8
capitaluri, este ilustrata de dreptul acestora de a reglementa, in cazul pluralitatii de
administratori, ca acestia sa functioneze ca un organ colegial, asemeni unui consiliu de
administratie, luand deciziile cu majoritatea membrilor sai. Trebuie insa retinut ca
regulile de administrare aplicabile societatilor de capitaluri, reguli care definesc cele doua
sisteme de administrare proprii acestora, (sistemul unitar si cel dualist) nu sunt aplicabile
si societatilor cu raspundere limitata.
LSC impune administratorilor societatii o serie de obligatii de loialitate : a)
interdictia de a detine calitatea de administrator in societati concurente sau avand acelasi
obiect de activitate, fara autorizarea adunarii asociatilor ; b) interdictia administratorilor
persoane fizice care detin si calitatea de comerciant, de a a face acelasi gen de comert
sau unul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, in
lipsa autorizarii adunarii asociatilor.
De regula, ca si in cazul societatilor de persoane, administratorii societatilor cu
raspundere limitata sunt desemnati pe durata nelimitata de timp. Nominalizarea lor in
actul constitutiv fiind obligatorie, orice modificare a acestora face necesara modificarea
corespunzatoare a actului constitutiv.

3. Societatea pe actiuni
3.1. Este cea mai complexa, cea mai evoluata dintre societatile comerciale. Daca
in societatile de persoane definitorie este relatia dintre asociati, increderea investita in
persoana acestora fiind esentiala atat in interiorul societatii cat si in construirea relatiilor
ei exterioare, cu tertii, in schimb, in cazul celor de capitaluri, decisiva devine investitia
actionarilor in capital, ea estompand relevanta valorii lor personale.3 Sunt societati
comerciale adecvate pentru afaceri de mari dimenstiuni. Ele reunesc, de regula, un numar
mare de actionari, ceea ce face posibila infuzia de capital si, intr-un alt plan, impune
reguli organizatorice si functionale care raspund nevoii de manifestare si exercitare a
drepturilor acestora. Ca urmare,

a) adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in doua forme de lucru,


3
Aceasta caracteristica esentiala este cea care da continut sintagmei “societate anonima” utilizata de Codul
comercial roman pentru acest tip de societati. LSC inlocuieste expresia cu cea de societate pe actiuni. In
reglementarea franceza, si in prezent, societatea anonima este unul din tipurile de societati pe actiuni,
alaturi de societatile in comandita pe actiuni si societatile pe actiuni simplificate.

9
ordinara si extraordinara, cu competente clare, expres determinate prin lege, pentru
fiecare dintre ele ; principiul majoritatii, (suficient chiar si pentru modificarea actului
constitutiv), a fortei obligatorii a hotararilor adoptate cu aplicarea lui, definesc
mecanisme de lucru functionale, adecvate numarului mare de actionari, la fel cum
dispozitiile privitoare la convocarea adunarilor, la modul de lucru, sunt menite sa
ocroteasca drepturile diverselor categorii de actionari, inclusiv a celor minoritari ;

b) conducerea societatii este atribuita unor structuri colective, colegiale, care, de


regula, isi distribuie atributiile, separand supravegherea si controlul de prerogativele de
conducere efectiva si de reprezentare a societatii. Tripla postura de
asociat/administrator/salariat, posibila legal si functional in cazul societatilor de persoane
si a celei cu raspundere limitata, nu mai este ingaduita in cazul celei pe actiuni. Chiar
daca cumulul actionar/administratoror sau actionar/director, actionar/membru al
consiliului de supraveghere, actionar/membru al directoratului este ingaduit de lege, in
schimb, nici unul dintre acesti membri ai structurilor de administrare nu va fi,
concomitent, si salariatul societatii.

c) daca in cazul societatilor de persoane, precum si a celei cu raspundere limitata


cu un numar de pana la 15 asociati, controlul gestiunii societatii apartine asociatilor, care
il exercita nediferentiat, in schimb, in cazul celor pe actiuni revine unei structuri
specializate, comisia de cenzori/ auditorul financiar ;

Am punctat aceste aspecte specifice cu scopul de a demonstra afirmatia anterior


facuta, potrivit careia, societatea comerciala functioneaza ca un mecanism riguros
reglementat. Proba acestei sustineri o face, cel mai concludent, societatea pe actiuni. Ea
reprezinta terenul in care, fiecare din categoriile de organe mai sus enumerate, isi pune
cel mai bine in valoare functiile specifice. Dintre acestea, spre a ramane fideli
problematicii cursului, vom analiza, in cele ce urmeaza, organele care asigura
administrarea acestor tipuri de societati, dispozitiile legale ce le sunt aplicabile. Si,
pentru ca ele sunt substantial influentate in prezent de principiile de guvernare

10
corporatista, apreciem utila prezentarea, in prealabil, a acestui concept modern, relativ
nou – guvernarea corporatista.

3.2. Guvernarea corporatista

3.2.1. Ampla modificare adusa LSC prin Legea nr.441/2006, (cea mai consistenta,
de la aparitia ei)4, este direct si major impregnata de influenta principiilor guvernarii
corporatiste. Mai exact, reformarea legislatiei in materia dreptului societar a avut ca scop
implementarea acestor principii, tintindu-se finalitatea mult mai generoasa de a contribui,
in acest mod, la dezvoltarea si consolidarea mediului de afaceri. Trebuie remarcat ca
aceasta modificare a LSC are meritul de a consacra pentru prima data, in tara noastra, in
plan legislativ, aceste principii. Anterior ei, incercarile de acest gen au fost timide. Au
fost remarcate mai ales proiecte intiate de diverse organisme, (de exemplu, Bursa de
Valori Bucuresti sau Alianta Strategica a Asociatiilor de Afaceri), care si-au propus sa
valorifice reguli de guvernanta corporatista pentru imbunatatirea performantelor in
domeniile lor de referinta. Carta Alba a Administrarii Corporatiilor in Sud-Estul
Europei, elaboratata de OECD in 2003, a reprezentat la randul ei un reper in acest
demers, prin recomandarile si propunerile de reforma pe care le formuleaza pentru
aceasta zona a Europei.

3.2.2. Definitia conceptului ;


Complexitatea si generozitatea conceptului sunt argumentate si de faptul ca
beneficiaza de mai multe acceptiuni, mai multe incercari de a-l defini. Le sintetizam pe
cele de referinta, apartinand organismelor care au avut rolul fundamental in elaborarea
principiilor guvernarii corporatiste:

a) potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica,


(OECD, conducerea corporativa este « sistemul prin care companiile
sunt conduse si controlate »5 ;

4
Legea nr.441/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale,
republicata, si a Legii nr.26/1990 privind registrul comertului, republicata, a fost publicata in Monitorul
Oficial nr.955 din 28 noiembrie 2006) si a intrat in vigoare la 1 decembrie 2006.
5
Principles of corporate governance, OECD 2004, pag.15

11
b) potrivit Bancii Mondiale, conducerera corporativa reprezinta un « set
de legi, norme, regulamente si coduri de conduita adoptate in mod
voluntar, care permit unei firme sa atraga resursele umane si materiale
necesare activitatii sale si-i ofera totodata posibilitatea de a desfasura
o activitate eficienta, care sa genereze plusvaloare pe termen lung
pentru actionari, grupuri de interes si pentru societate in ansamblu »6
Ele reprezinta, asadar, un ansamblu de reguli sintetizat de Organizatia pentru
Cooperare si Dezvoltare in Europa cu incepere din 1998 si pentru prima data publicate in
1999, (ultima editie, revizuita, datand din 2004), prin valorificarea celor mai eficiente
modele practice de guvernare si, deopotriva, prin identificarea celor mai valoroase norme
din codurile de bune practici, deja elaborate, incepand din 1997, de majoritatea
companiilor transnationale. Inceputul acestui proces de reglementare a fost marcat de
Codul elaborat de Sir Adrian Cadbury, presedintele companiei Cadbury, in 1992,
continand un numar de 19 recomandari, si care a inspirat Codul Bursei Londoneze.
Realizarea acestor coduri, (cu scop orientativ, nu imperativ), a reprezentat, ea
insasi, o reactie la scandalurile financiare proprii perioadei, generate de falimentul unor
mari companii precum Enron, Adeco, Parmalat, Ahold, etc, cotate pe piata de capital,
sau efectelor crizei economice asiatice din 1978. Au fost evenimente care au facut
evidenta volatilitatea sistemului de guvernare a companiilor, au justificat reactia de
neincredere a investitorilor si a pietei in acest sistem, si, deci, nevoia de a-l regandi si
consolida.

3.2.3. Principalele categorii de principii ale guvernarii corporatiste


Conceptul de guvernare corporatista valorifica un alt concept, si anume cel de
societate comerciala ca organism viu, cu valente economice, juridice si sociale care-i
permit atat propria functionare eficienta cat si interactiunea cu realitatea, cu contextul
economico-social in care activeaza si se manifesta. Societatea isi maximizeaza valoarea
in masura in care managerii acesteia reusesc sa identifice si sa armonizeze conflictele de
interese dintre diferitele categorii de « actori » implicati in viata societara. Aceasta,
intrucat in societatea comerciala se intalnesc si interactioneaza centre de putere cu
6
The World Bank –n The Business Environement and Corporate Governance, Journal of Finance nr.52,
1997, pag.737-784

12
interese diferite, adesea divergente, reprezentate de manageri, actionari si angajati, pe de
o parte, in plan intern, si cele create in relatia societatii cu partenerii sociali, (clienti,
autoritati, furnizori, etc.), in plan extern, pe de alta parte. Sunt interese pe care regulile
identificate de conceptul de guvernare corporatista isi propun sa le armonizeze astfel
incat sa-si atinga scopul de a mentine echilibrul intre obiectivele economice si cele
sociale, intre cele comune si cele individuale, de a apropia interesele indivizilor,
corporatiilor si societatii, de a asigura « transparenta, integritate si eficienta mediului de
afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare, administrare si control intre
diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile protectiei corespunzatoare a
interesului public.»7 Ca urmare, regulile degajate de institutia guvernarii corporatiste
vizeaza fiecare categorie de detinatori de interese. Enuntate in termeni foare generali, ele
privesc :
a) drepturile actionarilor si protejarea acestora : dreptul la dividende,
dreptul de a fi informati cu privire la deciziile semnificative din viata
companiei, dreptul de a participa si a vota in adunarile generale, etc ;
b) tratamentul echitabil al tuturor actionarilor, context in care se are in
vedere asigurarea unei protectii corespunzatoare a actionarilor minoritari ;
c) rolul si drepturile, mecanismele de participare si implicare a
persoanelor interesate in guvernarea societatii, (stakeholders), cum ar
fi: salariatii, creditorii, furnizorii, clientii, comunitatea si mediul de
afaceri );
d) accesul la informatii, transparenta acestora si diseminarea lor
operativa prin reguli ca : raportarile periodice adresate actionarilor,
privind rezultatele financiare, activitatea curenta, auditul financiar etc.
e) responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii, printr-un
amplu set de reguli privind desemnarea, revocarea, atributiile, obligatiile
de independenta, transparenta, loialitate etc.

Respectand tema cursului, vom incerca sa analizam sintetic dispozitiile referitoare la


administarea societatilor pe actiuni propunandu-ne sa surprindem modul in care in ele
7
Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990. Comentarii si analize pe articole,
Ed. Hamangiu, 2007, pag.411.

13
sunt transpuse aceste principii. Complexitatea reglementarii ne determina sa o abordam
intr-un capitol distinct.

Capitolul III
Administrarea societatilor comerciale pe actiuni. Sisteme de administrare

3.1. Sunt prevazute in premiera in legislatia noastra doua sisteme distincte, alternative de
administrare a societatilor pe actiuni :
I Sistemul unitar, (monist);
II Sistemul dualist
Modul de reglementare al fiecaruia dintre ele confirma afirmatia potrivit careia societatea
comerciala pe actiuni beneficiaza de cea mai complexa forma de organizare, dintre toate
cele cinci tipuri de societati reglementate de lege. Dubla solutie legislativa oferita
administrarii acestei categorii de societati, raspunde cerintelor impuse in acest sens
statelor membre al Uniunii Europene prin Titulul III al Regulamentului Consiliului
Europei nr.2157/2001. Principiile de guvernare corporatista nu detaliaza la acest nivel,
sfera lor de reglementare fiind conturata in termeni mult mai generali. Nu recomanda
sistemul, ci doar reguli de administrare, aplicabile organului de supervizare, in general,
indiferent ca acesta este consiliul de administratie sau cel de supraveghere, in functie de
sistemul adoptat.

Ca urmare, ambele sisteme fiind consacrate prin reglementari aplicabile statelor


membre ale Comunitatii Europene, este rolul fondatorilor societatii ca, prin actul
constitutiv, sa isi exprime optiunea pentru unul dintre ele. Ulterior infiintarii, prin
hotararea adunarii generale extraordinare, actionarii vor avea libertatea de a modifica
alegerea, adaptand-o intereselor societatii.

I Sistemul unitar de administrare


Analiza comparativa a prevederilor referitoare la acest sistem, cu cele privitoare
la administrare, reglementate de LSC inca de la adoptarea ei, in 1990, releva puternica
asemanare dintre ele. Explicatia este data de geneza comuna a celor doua categorii de

14
reglementari, in legislatia franceza, din care, in mod traditional, sistemul nostru de drept
s-a inspirat.
Sistemul unitar este recunoscut si cu denumirea de monist, sau one tier, datorita
organizarii administrarii, de regula, la un singur nivel, respectiv consiliul de
administratie. In termeni exacti, insa, denumirea corespunde strict situatiei in care acest
organ nu recurge la solutia delegarii unora dintre atributiile sale in favoarea unor
directori. In aceasta a doua varianta, sistemul poate fi calificat ca fiind unul dualist
imperfect, atenuat, deoarece atributiile se impart intre doua structuri: a) consiliul de
administratie; b) directorii. Este considerata o dualitate in forma atenuata datorita faptului
ca, spre deosebire de sistemul dualist, in cazul caruia distribuirea atributiilor intre
structurile de conducere se realizeaza direct prin lege, in cazul celui unitar, delegarea de
competente precum si limitele ei, sunt rezultatul hotararii administratorilor.

A) Consiliul de administratie
Este structura definitorie a acestui sistem, alcatuita dintr-un numar intotdeauna impar de
administratori, persoane fizice sau juridice, actionari sau neactionari. Legea nu exclude
posibilitatea desemnarii unui administrator unic, daca societatea nu face parte din
categoria celor auditate8, care nu pot functiona cu un numar mai mic de 3 administratori.
De regula, insa, se recurge la o pluralitate de administratori, care nu vor lucra separat,
potrivit regulii utilizate de societatile cu raspundere limitata si chiar de cele de persoane,
ci se vor organiza si vor functiona ca un organ colegial - consiliu de administratie.

A.1. Desemnarea administratorilor.


Actionarii societatii, prin actul constitutiv, si, ulterior, reuniti in adunare generala
ordinara, vor desemna administratorii, pentru o perioada de 4 ani, cu exceptia primilor, al
caror mandat este de 2 ani. Candidatii pentru functia de administrator sunt nominalizati
fie de catre membrii in exercitiu ai consiliului de administratie fie de catre actionari, cu
exceptia primilor, nominalizati de catre fondatorii societatii, prin actul constitutiv.

8
In conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finantelor nr.1752/2005, (publicat in M. Of. nr.994
din 13 decembrie 2006), pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, sunt
supuse obligatiei legale de auditare situatiilor financiare ale societatilor care, la data bilantului, depasesc
limitele a doua dintre urmatoarele trei criterii: 1) valoarea totala a activelor – 3.650.000 EURO, 2) cifra de
afaceri neta: 7.300.000 EURO, 3) un numar mediu de 50 de salariati in cursul exercitiului financiar

15
Importanta rolului exercitat de consiliul de administratie impune membrilor acestuia ca,
in cazul vacantarii unuia/unora din posturile de administrator, indiferent de cauza,
(revocare, renuntare la mandat, deces, faliment, incapacitate) ;
a) sa nominalizeze un administrator provizoriu, pana la intrunirea adunarii generale
ordinare;
b) sa solicite convocarea adunarii generale in vederea completarii numarului de
administratori, cand datorita vacantarii unuia/unora dintre posturi, numarul
acestora s-a redus sub minimul legal, (de exemplu sub minimul de trei membri, in
cazul societatilor auditate);
c) pentru ipoteza in care administratorii ramasi nu-si exercita aceasta obligatie,
convocarea adunarii generale poate fi facuta de orice persoana interesata.

A.2. Conditii
Actuala reglementare induce ideea profesionalizarii functiei de administrator. Se tinde
spre conturarea unei profesii de acest gen. In acest context, un reper in definirea noului
statut devine conditia de a trata afacerile societatii cu onestitate, cu loialitate. Ca urmare,
spre a nu suprapune deciziile de afaceri cu interesele proprii altui raport juridic pe care
administratorul l-ar putea avea cu societatea, interese distincte, adesea contradictorii cu
cele adecvate functiei de administrator, legea ;
 interzice administratorilor ca pe durata mandatului sa detina si calitatea de
salariat al societatii; contractul de munca al celor desemnati din randul
salariatilor inceteaza de drept cu data acceptarii functiei de administrator.

 reglementeaza criterii de definire a independentei administratorilor, in sensul


delimitarii lor de alte posibile raporturi juridice angajate cu societatea, spre a
evita conflictele de interese. Diversitatea acestor raporturi si, deci, dificultatea
subsumarii lor intr-o definitie a notiunii de independenta in administrare,
determina legiuitorul sa se rezume la enumerarea exemplificativa a unor
criterii negative, pe care actionarii le pot prelua si transpuse in actele
constitutive ale societatii, de genul: a) administratorul sa nu fie director al
societatii sau al unei societati controlate de aceasta si sa nu fi indeplinit o

16
astfel de functie in ultimii 5 ani; b) sa nu fie sau sa nu fi fost salariat al
societatii sau al unei societati controlate de catre aceasta in ultimii 5 ani; c) sa
nu primesca sau sa nu fi primit de la societate ori de la o societate controlata
de aceasta o remuneratie suplimentara sau alte avantaje, altele decat cele care
corespund calitatii de administrator neexecutiv; d) sa nu fie actionar
semnificativ al societatii9 ; e) sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii
de afaceri cu societatea sau cu o societate controlata de aceasta, fie personal,
fie ca asociat, actionar, administrator, director sau salariat al unei societati
care are astfel de relatii cu societatea, daca prin caracterul lor substantial,
acestea sunt de natura sa-i afecteze obiectivitatea; f) administratorul sa nu fie
sau sa fi fost in ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al actualului
auditor financiar al societatii sau al unei societati controlate de aceasta; g) sa
nu fie director intr-o alta societate in care un director al societatii este
administrator neexecutiv; h) sa nu fi fost administrator neexecutiv al societatii
mai mult de 3 mandate; i) sa nu fie ruda sau afin al directorilor societatii sau
al unui actionar semnificativ.

Analiza ipotezelor enumerate de legiuitor conduce spre o concluzie unitara, si anume: in


ansamblu, ele acopera situatii care afecteaza obiectivitatea administratorului in luarea
deciziilor specifice administrarii si care il pot situa pe o pozitie subiectiva, posibil opusa
celei la care-l obliga functia de administrator. De retinut ca, in timp ce interdictia
cumularii ei cu cea de salariat este de natura imperativa, calitatea de membru independent
al consiliului de administratie reprezinta doar o recomandare pe care actionarii societatii,
reuniti in adunarea generala, o pot valorifica, reglementand-o prin actul constitutiv. Pe de
alta parte, intrucat legea nu epuizeaza criteriile care definesc independenta
administratorului, inspirandu-se din ele, actionarii pot avea in vedere si alte situatii,
calificandu-le drept conditii de independenta, prin actul constitutiv. Cert este ca,
recrutarea administratorilor independenti in consiliul de administratie este benefica

9
In conformitate cu prevederile art.2, alin.(1), pct.1 din Legea nr.297/2004 privind piata de capital,
actionarul semnificativ este „ persoana fizica, persoana juridica sau grupul de persoane care actioneaza in
mod concertat si care detine direct sau indirect a participatie de cel putin 10% din capitalul social al unei
socicietati comerciale sau din drepturile de vot, ori o participatie care permite exercitarea unei influente
semnificative asupra luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie, dupa caz”

17
pentru societate, imprimand obiectivitate in supravegherea si evaluarea managementului,
in stabilirea strategiei societatii, si, nu in ultimul rand, in evitarea conflictelor de interese.

A.3. Modul de lucru al Consiliului de Administratie;


Fiind un organ colegial cu rol deliberativ, consiliul lucreaza in sedinte care se intrunesc
cu o regularitate de cel putin o data la 3 luni, la convocarea presedintelui, fie din proprie
initiativa, fie la cererea motivata a cel putin 2 dintre membri sau a directorului general al
societatii. Initiatorul convocarii va face si propunerile pentru ordinea de zi. Convocatorul
va cuprinde data si ora unde sa va tine sedinta, precum si ordinea de zi. Consiliul nu
poate hotarari asupra unor probleme care nu figureaza in ordinea de zi decat daca acestea
au un caracter urgent. La lucrarile consiliului pot fi invitati si directorii societatii, cenzorii
sau, dupa caz, auditorii interni, caz in care, participarea devine obligatorie pentru acestia.
Prezenta lor poate fi justificata de nevoia furnizarii cu operativitate de informatii
specifice activitatii lor si utile in adoptatea hotararilor consiliului, de a prezenta rapoarte
asupra operatiunilor realizate. Avand rolul de invitati, ei nu vor participa la adoptarea
hotararilor, neavand drept de vot.

Sedintele consiliului se desfasoara in mod valabil in prezenta a cel putin jumatate


din numarul membrilor sai, iar deciziile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti,
cu exceptia celor avand ca obiect numirea sau revocarea presedintelui acestui organ, care
se iau cu votul majoritatii membrilor consiliului. Cand absenta unora dintre membri sau
abtinerea de la vot nu permite formarea majoritatii necesare, presedintele consiliului va
avea votul decisiv, cu conditia ca acesta sa fie neexecutiv, respectiv sa nu fie si director al
societatii. Pentru a asigura functionalitate deplina consiliului si a evita blocajele generate
de dificultatea intrunirii lui, legea permite ca participarea la sedinte sa fie realizata si prin
intermediul mijloacelor de comunicare la distanta, daca aceasta regula este consacrata
prin actul constitutiv si daca, aceste modalitati de comunicare permit, din punct de vedere
tehnic, identificarea participantilor, exprimarea votului lor in timpi reali si retransmiterea
continua a deliberarilor consiliului. O alta regula de lucru reglementata de lege permite ca
un membru sa fie reprezentat de un altul in cadrul sedintelor. Limitarea dreptului de

18
reprezentare la un singur membru exprima intentia legiuitorului de a evita posibilitatile de
manipulare a votului.

Lucrarile sedintei, cuprinzand dezbaterile, deliberarile, hotararile adoptate,


opiniile pro si contra exprimate, vor fi ilustrate in procesul verbal consemnat in registrul
special destinat acestui scop. Importanta acestui document este inteleasa in legatura cu
dispozitia legala care permite administratorilor sa se detaseze de efectele acelor decizii
ale consiliului cu care nu sunt de acord. Pentru a nu deveni raspunzatori pentru aceste
operatiuni, ei trebuie sa ceara consemnarea in procesul verbal a opozitiei lor si sa
informeze despre aceasta, in scris, organele de control al societatii, (cenzori, sau, dupa
caz, auditor intern si auditor financiar).

A.4. Comitetele consultative ale consiliului de administratie


Constituirea comitetelor consultative, ca structuri de lucru interne ale consiliului de
administratie, devine o noua cale de profesionalizare a activitatii acestui organ. Corecta
si temeinica fundamentare a deciziilor consiliului poate fi suplimentar garantata prin
infiintarea acestor comitete specializate, alcatuite din cel putin doi membri ai consiliului,
dintre care cel putin unul este administrator independent. Constituirea lor nu este
obligatorie, in temeiul LSC, este doar o posibilitate lasata la aprecierea administratorilor,
a carei necesitate va rezulta din complexitatea obiectvelor si sarcinilor sale. Gandite ca
instrumente de lucru proprii consiliului, activitatea acestor comitete ar urma sa se
concretizeze in elaboararea de materiale de documentare, recomandare, investigatii, utile
membrilor acestuia in adoptarea deciziilor in domenii esentiale, precum (1) auditul, (2)
remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor si personalului, (3) nominalizarea
candidatilor pentru functiile de conducere din societate.
 Constituirea comitetului de audit nu va avea ca efect suprapunerea atributiilor
membrilor acestuia cu cele ale auditorului intern si ale celui financiar independent
al societatii. In timp ce acestea din urma isi vor mentine rolul de organe
specializate de control financiar al societatii, comitetului de audit ii va reveni
atributia de a valorifica infomatiile profesionale ale celor doua structuri de
specialitate in deciziile ce urmeaza a fi adoptate de consiliul de administratie. Ca

19
urmare, membrii acestuia nu trebuie sa indeplineasca exigentele de calificare
profesionala proprie auditorilor, potrivit legilor speciale ce le sunt aplicabile, fiind
suficienta o persoana cu « experienta in aplicarea principiilor contabile sau in
audit financiar » (art.1402 al.(2) din LSC).
 Comitetul de remunerare (salarizare) ar urma sa ofere recomandari menite sa
sustina consiliul in adoptarea hotararilor privitoare la remunerarea organelor de
conducere si control, a personalului, in general ; utilitatea sa devine justificata in
masura in care, recomandarile facute au ca suport preocuparea recrutarii unor top
manageri profesionisti, ce vor fi evaluati in functie de criterii de performanta, de
complexitatea si dimensiunea afacerii, de responsabilitati. Potrivit LSC,
indemnizatia administratorilor este anual stabilita de catre adunarea generala
ordinara, iar cea a directorilor de catre consiliul de administratie, in limitele fixate
de adunarea generala. Sunt prevederi legale menite sa asigure transparenta acestui
gen de decizii, intelegandu-se dubla lor implicatie: pe de o parte, o corecta
remunerare, corelata si raportata la dimensiunea si complexitatea afacerii permite
recrutarea unor top manageri profesionisti, pe de alta parte, ea nu poate fi straina
de performantele dovedite si concretizate in rezultatele afacerii, facandu-i deci
asociati la riscurile acesteia.10 In acest context, remunerarea lor prin distribuirea
de actiuni la societate trebuie aplicata cu multa prudenta, spre a nu elimina
asocierea lor la riscurile afacerii, si, totodata, spre a nu le compromite
independenta in adoptarea deciziilor specifice administrarii.
 Comitetul pentru numire ar urma sa propuna candidatii pentru diferitele posturi
de conducere si /sau de executie al societatii. Ar fi, deci, de competenta acestei
structuri, sa configureze criteriile si modalitatea de selectie a persoanelor care ar
urma sa ocupe aceste posturi, si pe baza carora, cei in drept ar trebui sa lucreze.
Intrucat administratorii in functie sunt in drept sa propuna candidati pentru
posturile de administrator, acest rol rol poate fi indeplinit prin comitetul pentru
numire creat de consiliu.
10
trebuie precizat ca in Romania, remuneratia administratorilor si managerilor societatii nu este inca un
proces suficient de transparent, unul din argumente fiind desemnarea administratorilor, cu regularitate, din
randul actionarilor semnificativi sau majoritari. In acest sens, a se vedea, St.D. Carpenaru, S. David, C.
Predoiu, Gh. Piperea, Legea societatilor comerciale, Comentariu pe articole, Editia 4, Editura C.H.Beck,
Bucuresti, 2009, pag.562-563.

20
Asa cum am aratat, cele trei categorii de comitete succint prezentate nu sunt obligatorii si
nu sunt singurele pe care membrii consiliului le pot initia. Prin actele constitutive ale
societatii sau prin hotararea adunarii generale, pot fi constituite si alte categorii de astfel
de structuri, in ton cu problematica ce defineste mandatul administratorilor. Sigur, crearea
lor prespune, indirect, o componenta suficient de mare a consiliului de administratie.
Dimensionarea acestuia, este, la randul ei, o provocare catre trebuie inteligent solutionata
de actionari, reuniti in adunarea generala, pe de o parte, spre a nu greva de costuri
substantiale societatea si, pe de alta parte, spre a nu lipsi acest organ institutional vital
pentru societate, de eficienta reclamata de complexitatea deciziilor ce-i definesc
mandatul.

A.5. Presedintele consiliului, desemnat, (in functie de prevederile actului constitutiv),


fie direct de catre administratori, in prima lor sedinta, fie de catre adunarea generala care
i-a ales, are rolul de a coordona activitatea consiliului si de a-l reprezenta in relatia cu
adunarea generala, si, daca e cazul, cu directorii societatii, asigurand interfata cu fiecare
dintre aceste structuri. Durata mandatului presedintelui este egala cu cea a intregului
consiliu. Revocarea lui din functie se va putea face de catre organul care l-a desemnat.
Aceasta revocare nu trebuie sa coincida, obligatoriu, cu revocarea sa din functia de
membru al consiliului.
Functia de presedinte al consiliului ii confera acestuia pe langa atributiile
oricaruia dintre administratori, competente specifice, ce tin, in ansamblul lor, de
coordonarea activitatii consiliului, in calitatea sa de primus inter pares. In plus,
semificative sunt ( 1) dreptul sau de vot decisiv, exprimat in cazul paritatii voturilor, si
(2) dreptul de a reprezenta societatea in relatiile cu tertii, ambele conditionate insa de
calitatea sa de administrator neexecutiv. Intrucat legea permite cumularea calitatii de
presedinte al consiliului cu cea de director general al societatii, cand s-a optat pentru
delegarea de competente in favoarea directorilor, reprezentarea societatii revine
directorului general.

A.6.Competentele consiliului de administratie


Doua sunt coordonatele de baza care definesc mandatul consiliului de administratie ;

21
Astfel, potrivit legii, el are dreptul de a indeplini toate actele (1) necesare si (2) utile
pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia acelora care, prin lege,
revin adunarii generale a actionarilor. Continutul foarte general al mandatului
administratorilor, conturat de cele doua repere- necesitatea si utilitatea actelor – are doua
categorii de limite: 1) legea si 2) prevederile actului constitutiv. Definitia aceasta,
formulata in termeni extrem de generali, a competentelor consiliului de administratie are,
pe de o parte, avantajul de a subsuma toate cele patru categorii de atributii specifice
administrarii, si anume: supravegherea, controlul, conducerea si reprezentarea, dar, in
acelasi timp, poate oferi dezavantajul nevoii de evaluare si calificare a caracterului
necesar si util al anumitor operatiuni, pentru ca acestea sa poata fi considerate drept
decizii de afaceri corecte.
Economia textelor legale in materia administrarii permite, asa cum deja am aratat,
clasificarea a patru categorii de atributii care dau contur mandatului administratorilor. E
vorba de atributii privind 1) supravegherea, 2) controlul, 3) conducerea, si 4)
reprezentarea societatii. Dintre acestea, primele doua apartin in exclusivitate consiliului,
vor fi intotdeauna exercitate de acesta, in timp ce ultimele doua pot face obiectul
delegarii in favoarea directorilor, atunci cand societatea a optat sau a fost nevoita sa
recurga la delegare. Apartin primelor doua categorii de atributii, si in acelasi timp,
reprezinta competente trasate direct prin lege, deciziile privitoare la:
a) stabilirea directiilor principale de activitate si dezvoltare ale societatii, in sensul
jalonarii strategiei de dezvoltare a societatii ;
b) stabilirea sistemului contabil si de control financiar si aprobarea planificarii
financiare ;
c) numirea si revocarea directorilor si stabilirea remuneratiei lor precum si
supravegherea activitatii acestora ;
d) pregatirea raportului anual de activitate, organizarea adunarii generale a
actionarilor si implementarea hotararilor acesteia ;
e) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolventei societatii, in
temeiul Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei;
Acestui ansamblu de competente a caror exercitare nu poate fi transferata in
sarcina directorilor, i se adauga portofoliul primit de la adunarea generala, atunci cand

22
aceasta a valorificat, la randul ei, propriul drept de a delega o parte din atributiile sale
consiliului de administratie. E vorba de hotararile referitoare la schimbarea sediului
societatii, la modificarea obiectului de activitate, majorarea capitalului social si
infiintarea/desfiintarea unor sedii secundare, (sucursale, agentii, puncte de lucru, etc.).
Intrucat consiliul poate decide in aceste probleme strict cand a fost mandatat de adunarea
generala extraordinara cu privire la ele, si cum, orice mandat trebuie exercitat personal de
catre mandatar, ele nu vor putea fi delegate directorilor.

B) Delegarea conducerii societatii pe actiuni. Directorii


1.In principiu, delegarea atributiilor consiliului in favoarea unor directori este facultativa,
cu exceptia societatilor supuse obligatiei de auditare, sau care au optat pentru auditare. Ca
efect al delegarii, consiliul de administratie isi transfera o parte din competente, din
categoria celor de conducere si reprezentare, in favoarea directorilor. Stabilirea
portofoliului competentelor transfertate ramane la latitudinea sa, granitele acestei delegari
fiind date de categoria de atributii exprese, exclusive ale consiliului sau delegate de
adunarea generala, cum am aratat deja. Acest aspect diferentiaza sitemul unitar de
administrare de cel dualist, in care, separarea puterilor structurilor care asigura
administrarea se face direct prin lege, nicidecum prin vointa si in limitele hotarate de
administratori.
Directorii vor fi intotdeauna desemnati din randul unor persoane fizice, spre
deosebire de administratori care pot fi si persoane juridice. Ei pot fi in acelasi timp
membri ai consiliului de administratie, caz in care sunt considerati administratori
executivi, sau neadministratori, adica administratori neexecutivi. In componenta
consiliului, numarul administratorilor neexecutivi trebui sa ramana majoritar.

B.2. Definitia notiunii de director;


Prin definitia data notiunii de director al societatii pe actiuni, aceea de « persoana careia
i-au fost delegate atributii de conducere a societatii », LSC atribuie o acceptiune noua
notiunii, de mandatari insarcinati cu atributii de conducere efectiva a societatii, si, unii,
cu atributii de reprezentare, care ii diferentiaza de orice alta persoana « indiferent de
denumirea tehnica a postului ocupat in cadrul societatii », adica de orice alt director de

23
specialitate. Precizarea este esentiala si aplicarea corecta a distinctiei are o deosebita
insemnatate practica. In functie de ea, se poate evita extinderea aplicarii dispozitiilor
LSC celorlalti directori din organigrama societatii. De exemplu, dispozitia legala care
prevede incetarea de drept a calitatii de salariat in cazul directorilor cu atributii delegate,
nu poate fi extinsa si asupra celorlalte categorii de directori, de diverse specialitati,
(productie, marketing, juridic, financiar-contabil, etc.), existenti in societate. Acestia pot
fi salariati ai societatii

B.3.Atributiile directorilor.
In sensul LSC, directorilor le revine
 responsabilitatea asigurarii managementului societatii, a gestiunii ei interne. In
lipsa delegarii de competente, membrii consiliului de administratie sunt toti
administratori executivi, realizand deopotriva competente de supraveghere,
control si management al societatii. In schimb, in cazul delegarii, se separa
resonsabilitatile administratorilor de cele ale managerilor.
 reprezentarea societatii ; aceasta devine atributul directorului general si, eventual,
a unuia sau unora dintre directori, desemnati prin actul constitutiv. In aceasta a
doua ipoteza, trebuie sa se stabileasca daca acestia lucreaza impreuna sau separat.
Atunci cand presedintele consiliului este in acelasi timp si directorul general al
societatii, el va pastra, evident, dreptul de reprezentare, dar, aceasta prerogativa va
fi consecinta calitatii sale de director general, nu de presedinte. Se considera ca
dreptul de reprezentare este de natura mandatului, nu de esenta acestuia, asa incat
el poate fi delegat. Cert este ca, spre deosebire de societatile de persoane si cea cu
raspundere limitata, in cazul carora, se prezuma ca dreptul de a reprezenta
societatea apartine fiecaruia dintre administratori, in cele pe actiuni, aceasta
prezumtie nu se mai aplica, reprezentarea fiind atributul expres al presedintelui
consiliului sau directorului general si, eventual al altor administratori/directori,
desemnati ca atare prin actul constitutiv.

B.4. Organizarea si supravegherea activitatii directorilor

24
Directorii isi exercita atributiile sub directa supraveghere a membrilor consiliului de
administratie. Sunt doua cai de realizare a supravegherii, complementare : a) prin
valorificarea dreptul oricaruia dintre administratori de a solicita directorilor informatii
legate de conducerea societatii ; b) prin obligatia directorilor de a informa consiliul in
mod regulat si cuprinzator, asupra activitatii desfasurate sau pe care urmeaza sa o
intreprinda.
Spre deosebire de administratori, organizati intr-un organ colegial – consiliul de
administratie, directorii nu functioneaza in acest mod. Modul concret de organizare a
activitatii lor poate fi reglementat prin actul constitutiv, legea fiind eliptica la acest
capitol.

In concluzie, principiul de guvernanta corporatista care promoveaza separatia


puterilor, este imperfect transpus prin dispozitiile legale referitoare la sistemul unitar de
administrare a societatii pe actiuni. Dreptul administratorilor de a-si pastra atributiile
specifice managementului inlatura, in cazul acestei optiuni, separarea competentelor lor.
In ipoteza delegarii, pe de alta parte, intrucat unii dintre administratori sunt in acelasi
timp si directori, eficienta separarii atributiilor poate deveni discutabila. La acest ultim
argument sa adauga si faptul ca, administratorii pot chiar ei realiza ceea ce au decis sa
delege in favoarea directorilor, cu consecinta suprapunerii competentelor si
responsabilitatilor.

II Sistemul dualist de administrare a societatii pe actiuni

Isi are originile in legislatia germana, care il reglementeaza in termeni imperativi pentru
societatile comerciale detinute public, dar este in prezent preluat si de alte state,
legiferarea lui pentru tarile membre ale Uniunii Europene fiind realizata prin
Regulamentul Consiliului Europei nr.2157/2001, asa cum am precizat si cu alt prilej.
Potrivit LSC, optiunea pentru unul din cele doua sisteme de administrare este libera, fiind
exercitata la infiintarea societatii de catre fondatori, prin actul constitutiv, iar ulterior,

25
de-a lungul existentei acesteia, de catre actionari, reuniti in adunarea generala
extraordinara.

Sistemul este cu regularitate preferat de societatile comerciale mari, fapt confirmat in


prezent si in Romania, in special in ceea ce priveste societatile din domeniul bancar, al
asigurarilor, etc. De remarcat ca, in cazul unora dintre ele, cu participare de capital strain,
(BCR, BErd, PETROM), preluarea acestui sistem de administrare este anterioara
reglemenatrii lui prin LSC, in 2006.

Este denumit dualist (sau two-tier) datorita faptului ca este structurat pe doua paliere,
doua trepte de competenta, bine conturate si delimitate, si anume :
A) Consiliul de Supraveghere
B) Directoratul

Cele patru categorii de atributii proprii administrarii, in general, si anume, supravegherea,


controlul, conducerera si reprezentarea sunt distribuite in mod exact si complet intre cele
doua categorii de structuri. Astfel, in timp ce consiliului de supraveghere ii revin primele
doua, directoratul are rolul de a gestiona competentele specifice managementului si
reprezentarii. In plus, spre deosebire de sistemul unitar, unde o parte dintre administratori
puteau cumula functia cu cea de director cu atributii delegate, in cazul celui dualist,
membrii consiliului de supraveghere nu pot fi, in acelasi timp, membri ai directoratului,
separatia dintre cele doua puteri fiind, in acest caz, completa
Trebuie precizat ca optiunea societatii pentru sistemul dualist inlatura posibilitatea
acesteia de a alege comisia de cenzori, ca organ de control a activitatii financiar –
contabile a societatii, desemnarea auditorilor devenind, in acest caz, obligatorie.

A) Consiliul de Supraveghere
A1. Desemnarea
Reprezinta un organ colegial, deliberativ, pluripersonal, alcatuit dintr-un numar de
minim 3 si maxim 11 membri, persoane fizice sau juridice, alesi de adunarea generala
ordinara a actionarilor, pentru mandatate de 4 ani, cu exceptia primilor, desemnati de

26
catre fondatori prin actul constitutiv, pentru o perioada de 2 ani. Numirea lor de catre
adunarea generala se face pe baza propunerilor actionarilor sau a membrilor existenti ai
consiliului. Revocarea, respectand regula simetriei, este de competenta organului care i-a
ales.
In cazul vacantarii unuia dintre posturile de membru, consiliul va desemna un membru
provizoriu, pana la proxima adunare generala. Regula nu se mai aplica daca numarul a
scazut sub minimul legal, cand directoratul, (nu consiliul de supraveghere), are obligatia
convocarii de urgenta a adunarii generale in vederea desemnarii de noi membri, pe
locurile devenite vacante. Pasivitatea acestora poate fi suplinita de orice persoana
interesata care va putea convoca adunarea pentru completarea numarului membrilor
consiliului.

A.2. Conditii
a) membrii consiliului de supraveghere nu vor fi salariati ai societatii ;
b) nu vor fi, concomitent, membri ai directoratului
c) criteriile de independenta avute in vedere de lege in cazul administratorilor pot fi
preluate pentru membrii consiliului de supraveghere, si chiar extinse, prin actul
constitutiv ;
d) prin actul constitutiv pot fi reglementate conditii de profesionalism exprese,
compatibile cu specificul societatii, menite sa dea eficienta si calitate
supravegherii si controlului exercitat de acest organ ;

A.3. Principalele atributii


Este organul de monitorizare, de control a activitatii directoratului, creat ca veriga
intermediara intre actionari, organizati in adunare generala, si managementul societatii,
cu scopul de a superviza activitatea acestuia din urma, de o supraveghea in mod eficient.
Definite in ansamblul lor, atributiile consiliului sunt, deci, exclusiv de supraveghere a
modului in care directoratul isi indeplineste rolul propriu. Astfel ;
a) exercita controlul permanent asupra conducerii societatii de catre directorat ;
termenul « permanent » utilizat de lege primeste substanta intr-un dublu mod : 1)
prin dreptul membrilor de a cere oricand informatii, de a face investigatii,

27
verificari ale activitatii directoratului ; 2) prin obligatia acestuia de a prezenta
rapoarte scrise consiliului de supraveghere, privind activitatea desfasurata si
evolutia acesteia, cu o periodicitate de cel putin o data la 3 luni, completata de
obligatia de a informa in timp util asupra evenimentelor semnificative din
societate, precum si de cea de a inainta acestuia, situatiile financiare anuale,
raportul de activitate anual.
b) numeste si revoca membrii directoratului, le fixeaza remuneratia, in limitele
stabilite de adunarea generala ; membrii consiliului de supraveghere sunt alesi de
adunarea generala a actionarilor iar acestia, stabilind un nou raport juridic de
mandat, ii desemneaza pe cei ai directoratului ; revocarea este, in fiecare caz in
parte, atributul organului care i-a desemnat si caruia trebuie sa-i dea socoteala, in
calitate de mandant, asupra modului in care isi executa mandatul ;
c) verifica conformitatea cu legea, cu actul constitutiv si cu hotararile adunarii
generale, a operatiunilor de conducere a societatii; sunt reperele legalitatii
operatiunilor intreprinse de directorat, asa incat, controlul respectarii lor devine
inerent pentru consiliu ;
d) raporteaza cel putin o data pe an adunarii generale a actionarilor cu privire la
activitatea de supraveghere desfasurata ; daca in cazul directoratului obligatia de a
prezenta rapoarte privind activitatea are o regularitate de cel putin o data la trei
luni, in cazul consiliului de supraveghere, ritmicitatea este de o data pe an, in
cadrul adunarii generale ordinare consacrata analizei activitatii societatii in anul
precedent. Doar situatii exceptionale pot justifica convocarea imediata a adunarii,
direct de catre consiliu, nu de catre directorat. Devine evident, si din aceasta
organizare a activitatii organelor societare, rolul specializat al consiliului, de
supervizor al activitatii directoratului, exercitat in interesul actionarilor societatii.

In situatii de exceptie, reglementate prin actul constitutiv, consiliul poate primi


competenta de a se pronunta asupra unor probleme ce tin de conducerea societatii. De
exemplu, operatiuni care depasesc o anume valoare, sau de o anumita natura, pot fi
realizate de catre directorat numai cu incuviintarea consiliului de supraveghere. Refuzul
acordului permite directoratului sa-l solicite adunarii generale. Numai daca aceasta se

28
pronunta cu o majoritate de trei patrimi din numarul voturilor actionarilor prezenti,
respectiva operatiune poate fi realizata de catre directorat. Exigenta conditiilor de votare
a ei de catre adunarea generala nu poate fi modificata. Este firesc acest lucru, dat fiind
faptul ca e vorba strict de operatiuni care au fost respinse de consiliul de supraveghere, ca
prima autoritate care le-a cenzurat. In ultima instanta, chiar exercitand asemenea rol,
care-l implica in acte de conducere in situatii determinate, exceptionale, consiliul nu-si
abandoneaza pozitia de supraveghetor al activitatii directoratului ci se manifesta in acest
rol.

A.4.Modul de lucru
Ca organ colegial, consiliul de supraveghere se intruneste cu o regularitate de cel
putin o data la 3 luni, la convocarea presedintelui sau, fie din initiativa acestuia, fie la
cererea motivata a cel putin 2 dintre membri. Daca in acest ultim caz, presedintele nu da
curs solicitarii celor doi membri, acestia au dreptul de a convoca ei insisi consiliul,
stabilind si ordinea de zi. Data sedintei va putea fi fixata la un interval de cel putin 15 zile
de la convocare. Dezbaterile, deliberarile, hotararile adoptate in cadrul ei vor fi
consemnate intr-un proces verbal semnat de presedintele de sedinta si de catre cel putin
inca un membru prezent la lucrari. Membrii directoratului pot fi invitati la sedinte, fara a
dobandi dreptul de a vota in cadrul acestora.
Sedintele sunt statutare in prezenta a cel putin jumatate din numarul membrilor,
daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare, deciziile urmand a fi valabil
adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti. Fac exceptie cele avand ca obiect
alegerea sau revocarea presedintelui consiliului sau directoratului, pentru care este
necesar votul majoritatii membrilor consiliului. Ca si in cazul consiliului de administratie,
la sedinte se poate participa si indirect, prin intermediul mijloacelor de comunicare la
distanta, sau prin reprezentare, cu pastrarea normei – un membru prezent poate reprezenta
un singur membru absent. Ca si presedintele consiliului de administratie in sistemul
unitar, presedintele consiliului de supraveghere va avea votul deciziv, in cazul paritatii
voturilor.
Asemeni consiliului de administratie din sistemul unitar, consiliul de
supraveghere are dreptul de a-si constitui comitete consultative, ca structuri interne,

29
alcatuite din cel putin 2 membri desemnati dintre membrii consiliului. Rolul acestor
comisii este de a-i sustine activitatea, prin informatii, rapoarte si documentari
profesionale, in problemele supuse analizei consiliului, dandu-le astfel girul unor decizii
luate cu profesionalism. Domenii ca, auditul, remunerarea membrilor organelor de
conducere si personalului, pot avea prioritate in profilul de lucru al acestor comisii.

Se poate observa ca regulile dupa care-si organizeaza si desfasoara activitatea


consiliul de supraveghere sunt similare cu cele aplicabile consiliului de administratie, in
cadrul sistemului unitar. Similitudinea se mentine insa strict in privinta modului de
convocare si desfasurare a sedintelor de lucru. In privinta competentelor, ele devin
comparabile doar cand consiliul de administratie a desemnat directori cu atributii
delegate, pentru ca, in acest caz, el pastreaza prerogativele de supraveghere si control, pe
care, in sistemul dualist le exercita consiliul de supraveghere. Intr-o astfel de ipoteza,
rolul directorilor este comparabil cu al directoratului din sistemul dualist. In schimb, daca
nu au fost numiti directori, consiliul de administratie cumuland si atributiile proprii
acestora, dobandeste el insusi un rol comparabil cu al directoratului din sistemul dualist.

B.Directoratul
B.1.Este structura careia in sistemul dualist ii revine in exclusivitate conducerea
societatii, fiind abilitata sa intreprinda « actele necesare si utile pentru realizarea
obiectului de activitate al societatii, cu exceptia celor rezervate de lege in sarcina
consiliului de supraveghere si a adunarii generale a actionarilor », (art.1531 din LSC).
Asadar, in relatia dintre directorat si consiliul de supraveghere, primul conduce iar cel
de-al doilea monitorizeaza conducerea. In timp ce consiliul primeste mandatul adunarii
generale, directoratul este mandatarul consiliului care ii desemneaza si ii revoca membrii.
Spre deosebire de directorii din sistemul unitar, directoratul este, la randul sau, un organ
colegial de conducere alcatuit in mod obligatoriu dintr-un numar impar de membri,
exlcusiv persoane fizice. Este posibila constituirea unui directorat dintr-un membru unic,
numit director general unic, daca societatea nu face parte din categoria celor auditate. In
cazul acestora, alcatuirea directoratului din minim trei membri este obligatorie. In caz de

30
vacanta a unui post de membru al directoratului, desemnarea imediata a unui nou
membru este de competenta consiliului de supraveghere.
Dreptului consiliului de supraveghere de a cere informatii membrior directoratului
asupra activitatii lor ii corespunde obligatia acestuia de a oferi rapoarte scrise privind
propria activitate, cu o regularitate de cel putin o data la trei luni, si, respectiv de cate ori
au survenit evenimente semnificative pentru societate.
Asemeni membrilor tuturor celorlate structuri de administrare a societatii, pe
durata mandatului, membrii directoratului nu pot fi salariatii societatii.

B.2. Modul de lucru ;


Fiind la randul sau organ colegial, directoratul lucreaza in sedinte al caror mod de
lucru este similar cu cel reglementat pentru celelalte doua structuri, consiliul de
administratie si respectiv de supraveghere.
Doar in situatii urgente si in acelasi timp exceptionale pentru societate,
directoratul sau, in sistemul unitar, consiliul de supraveghere pot adopta hotarari cu votul
unanim al membrilor, exprimat in scris, fara respectarea formalitatilor de convocare.

B.3.Dreptul de reprezentare a societatii in relatiile cu tertii apartine, ca regula,


tuturor membrilor directoratului, care il vor exercita impreuna. Prin actul constitutiv
norma poate fi schimbata. La fel, cand acestia au dreptul de a reprezenta societatea doar
actionand impreuna, prin acordul unanim, acest drept poate fi incredintat unuia sau unora
dintre ei.

B.4. Cand directoratul are o componenta pluripersonala, dintre membrii sai va fi


desemnat un presedinte, de catre consiliul de supraveghere. Evident, acesta nu poate
cumula functia cu cea de presedinte al consiliului de supraveghere. Separatia dintre cele
doua structuri e categorica, nici unul din membrii uneia neavand dreptul de a fi,
concomitent, membru in cealalta structura. Pincipiul separatiei puterilor, propriu
guvernarii corporatiste, este astfel in mod fidel preluat prin aceasta regula. Dubla postura
de controlor si controlat este exclusa in sistemul dualist. In schimb, ea poate fi intalnita in
cadrul sistemului unitar, prin prezenta unora dintre membrii consiliului de administratie

31
in postura de directori cu atributii delegate. In acest caz, eficienta supravegherii si
controlului legal pe care consiliul de administratie trebuie sa-l exercite asupra directorilor
ar urma sa fie garantata de numarul majoritar de administratori neexecutivi,
(administratori nedirectori). Dar, evident, nuantele separarii puterilor sunt diferite in cele
doua sisteme.

C) Reguli comune celor doua sisteme de administrare a societatilor pe actiuni

Asa cum am mai aratat, diferentele substantiale dintre cele doua sisteme sunt date de
rigurozitatea implementarii principiului corporatist al separatiei puterilor; denumirea lor,
dealtfel, este expresia aplicarii aceluiasi principiu. Astfel, in timp ce sistemului unitar ii
este caracteristic un singur centru de putere, (desi, intr-o apreciere foarte exacta, el poate
primi si un al doilea nivel-directorii, dar, atenuat separat de primul, data fiind calitatea
dubla a unora dintre membri), celui dualist ii sunt specifice doua niveluri bine conturate,
complet distincte. Cu toate acestea, intre cele doua sisteme sunt si asemanari inerente,
ambele definind, in ultima instanta, organele de administrare a societatii pe actiuni, rolul
lor fiind convergent in viata societara. Ele introduc, in general, criterii de profesionalism,
transparenta si loialitate fata de societate, caracteristice pentru fiecare dintre membrii
celor patru categorii de structuri care-i asigura conducerea. Sintetizam, in cele ce urmeaza
aceste similitudini, chiar daca o parte dintre ele au fost deja relevate cu prilejul
prezentarii fiecarui sistem in parte, respectiv a fiecareia dintre structurile care-l
alcatuiesc. Astfel ;

a) durata mandatului administratorilor, membrilor consiliului de supraveghere, respectiv


ai directoratului este de 4 ani, cu exceptia primilor, al caror mandat este de 2 ani ;

b) acceptarea expresa, in scris, a mandatului de membru al consiliului de administratie,


supraveghere sau directorat este obligatorie, reprezentand o conditie ad validitatem a
respectivei functii; ca urmare, actul de inregistrare a acestora in registrul comertului,
(dupa caz, act constitutiv, hotarare a adunarii generale, decizie a consiliului de

32
administratie sau a celui de supraveghere), va fi in mod obligatoriu insotit de declaratia
scrisa a persoanei nominalizate din care rezulta acceptarea mandatului ;

c) toate cele trei categorii de persoane au obligatia de a incheia o asigurare de raspundere


profesionala; ea inlocuieste, in cazul administratorilor, obligatia de garantie, (total
ineficienta datorita valorii modice, egale cu c/v a 10 actiuni sau dublul remuneratiei
lunare), impusa de forma intiala a LSC ; solutia devine ea insasi un argument in favoarea
ideii de profesionalizare a functiei de manager/administrator, de tratare a ei dupa regulile
profesiilor liberale, intrucat le impune aceasta forma de asigurare specifica lor.
Asigurarea are, la randul ei, functia de a garanta societatea, ca beneficiara, cu privire la
calitatea executiei mandatului incredintat persoanelor cu functii in administrarea acesteia,
inclusiv contra riscurilor de insolventa; posibilitatea recuperarii din prima de asigurare a
eventualelor prejudicii cauzate de managerii societatii poate avea ca principal avantaj
eliminarea riscurilor de insolvabilitate a respectivelor persoane raspunzatoare. Solutia
este moderna, iar preluarea ei in practica societara a devenit obligatie consacrata legal.
Pentru a-si demonstra eficienta mai raman de corelat doua conditii : incheierea unor
contracte de asigurare la valori corespunzatoare riscurilor afacerii si disponibilitatea
asiguratorilor de a contracta pentru acest gen de riscuri.

e) directorii si membrii directoratului vor fi numai persoane fizice, in schimb, membrii


consiliului de administratie si ai celui de supraveghere vor putea fi si persoane juridice,
caz in care, acestea au obligatia de a-si desemna un reprezentant permanent persoana
fizica ; acesta, la randul sau, va fi raspunzator fata de societate in conditii similare cu cele
ale persoanei fizice membra a unuia din cele doua organe. Raspunderea personala a
reprezentantului permanent nu inlatura raspunderea persoanei juridice pe care o
reprezinta in postura de administrator sau membru al consiliului de supraveghere ;

f) o persoana fizica nu poate detine concomitent mai mult de cinci mandate de


administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere, fie direct, fie in calitate de
reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator si/sau membru al
consiliului de supraveghere, in societati comerciale inregistrate in Romania; fac exceptie

33
acei administratori si/sau membri ai directoratului care 1) in calitate de actionari ai
respectivei societati, detin cel putin o patrime din totalul actiunilor sau, 2) sunt, in acelasi
timp membri administratori/membri ai directoratului ai unei societati care detine, ea
insasi, cel putin o patrime din totalul actiunilor societatii in care aceleasi persoane fizice
exercita una din cele doua calitati. Incalcarea interdictiei il obliga pe cel in cauza sa
demisioneze din functiile detinute cu depasirea numarului maxim de 5, in termen de o
luna de la aparitia situatiei de incompatibilitate. In caz contrar, la implinirea termenului
de o luna, el va pierde mandatul/mandatele care depasesc limita maxima, in ordinea
cronologica a numirilor si va fi obligat la restituirea remuneratiei si beneficiilor aferente
acestora. In cazul administratorilor, in plus, incalcarea interdictiei poate fi incadrata in
categoria infractiunilor constand in exercitarea functiei cu nesocotirea dispozitiilor LSC,
cu efectul pedepsirii lor cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.

g) In spiritul obligatiilor de transparenta si loialitate fata de societate, candidatii pentru


functiile de director sau administrator, membru al consiliului de supraveghere sau
directoratului au obligatia de a informa societatea asupra tuturor imprejurarilor care le
interzic sau ii fac incompatibili spre a detine aceste functii, cum sunt ; 1) conflicte de
interese, 2) functii detinute intr-o societate concurenta sau avand acelasi obiect de
activitate sau calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o astfel de societate ; 3)
numarul de mandate detinute concomitent ca membru al consiliului de administratie sau
de supraveghere ;

h) remuneratia cuvenita aministratorilor si membrilor consiliului de supraveghere este


stabilita prin actul constitutiv sau de catre adunarea generala ordinara a actionarilor.
Remuneratia suplimentara cuvenita acelora dintre ei care au si insarcinari suplimentare,
(de exemplu, sunt si membri ai comitetelor consultative), precum si remuneratia
directorilor sau, dupa caz, a membrilor directoratului, va fi stabilita de catre consiliul de
administratie sau de supraveghere fara a depasi insa limitele fixate prin actul constitutiv
sau, dupa caz, de catre adunarea generala ordinara a actionarilor. Daca cele doua structuri
si-au valorificat dreptul de a-si constitui comitete de remunerare, recomandarile acestora

34
pot fi utile in corelarea posibilitatilor efective de plata ale societatii cu un nivel al
remuneratiilor considerat stimulativ, motivant.

i) pentru opozabilitatea fata de terti a numirilor in oricare din cele patru categorii de
structuri care definesc cele doua sisteme de administrare, este necesara inregistrarea
numelor acestor persoane in registrul comertului si publicarea in Monitorul Oficial,
Partea a IVa. Sunt cele doua forme de publicitate specifice multora din actele referitoare
la viata societatii comerciale. Indeplinirea lor este in sarcina consiliului de administratie,
in cazul sistemului unitar, respectiv a directoratului. in cazul celui dualist. Persoanele
care detin si calitatea de reprezentanti ai societatii in relatiile cu tertii au obligatia
suplimentara de a depune la registrul comertului specimenul de semnatura. Schimbarile
in componenta acestor structuri nu au valoare juridica fata de terti in lipsa indeplinirii
acetor formalitati de publicitate, cu exceptia cazurilor in care se poate dovedi ca acestia
aveau cunostinta ele.

j) membrii consiliului de administratie, de supraveghere, directorii sau membrii


directoratului nu pot fi salariati ai societatii pe durata indeplinirii mandatului ;

C) Concluzii
Privite in ansamblu, cele doua sisteme de administrare a societatilor comerciale pe actiuni
ofera solutii complexe, riguros reglementate. In acceptiunea sa cea mai larga, notiunea de
administrare corespunde ideii de conducere a societatii, in general, iar realizarea ei devine
atributul mai multor organe cu rol conjugat si orientat spre realizarea scopurilor
societatii : administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere. Afirmatia
potrivit careia societatile pe actiuni sunt cele mai evoluate, mai complexe din punct de
vedere organizatoric si functional este hotarator sustinuta si probata de capitolul referitor
la administrare. In cazul acestui tip de societati devine evidenta distinctia dintre
administratori si manageri, primilor revenindu-le supravegherea si controlul afacerii,
celorlalti conducerea ei efectiva si reprezentarea. In schimb, distinctia se estompeaza in
cazul celorlalte forme juridice de societati comerciale, in cazul carora administrarea nu

35
mai este structurata pe diverse paliere, astfel incat, persoanelor care o asigura li se poate
atribui denumirea de administratori, directori, manageri, conducatori, deopotriva.

Alegerea unuia sau altuia dintre cele doua sisteme de administrare presupune, cu
prioritate, o precisa cunoastere a fiecaruia dintre ele. Principala lor deosebire este
surprinsa in denumirea lor : prezenta unuia sau a doua nivele de competente in
exercitarea administrarii, a conducerii societatii. In optiunea pentru unul sau altul dintre
ele vor trebui decantate informatii de genul: a) dimensiunea societatii, b) distribuirea
capitalului social intre actionarii acesteia, c) prezenta unor conflicte de interese , etc. Sunt
aspecte practice concrete care fac recomandarea unuia sau altuia. O analiza pur scolastica
nu va putea indica solutia perfecta. Cert este ca, intre cele doua, cel dualist pare a fi
recomandabil pentru companiile foarte mari, corporatiste, in care actionariatului foarte
numeros, diversificat, i se va oferi garantia unui riguros control al activitatii manageriale,
apeland la o structura specializata in monitorizarea acestuia – consiliul de supraveghere.
Evident, solutia este una mai costisitoare decat oricare din celelalte variante de organizare
a administrarii. Dar, importanta vitala a organelor de administrare, ca centru de care
depinde in mod categoric esecul sau succesul afacerii, poate justifica o atare cheltuiala.

Societatea in comandita pe actiuni

A fost caracterizata de doctrina11 ca fiind o societate compozita, dintr-un dublu


punct de vedere ; a) este o societate in comandita, si, in acelasi timp, pe actiuni, si, b) are
doua categorii de actionari, comanditati si comanditari, primii, cu raspundere nelimitata si
solidara, ceilalti cu raspundere limitata. Ramane, in esenta, insa, o societate de capitaluri,
si, ca urmare, este supusa, in cea mai mare masura, regulilor de organizare si functionare
care guveneaza societatea pe actiuni. Derogarile de la acestea privesc, in mare masura,
administrarea societatii. Astfel, spre deosebire de societatea pe actiuni, cea in comandita
pe actiuni va putea fi supusa numai sistemului unitar de administrare. Nu-i sunt aplicabile
dipozitiile privind sistemul dualist. In plus, se restrange sfera selectarii administratorilor
strict la asociatii comanditati, deci a celor care raspund nelimitat si solidar. Comanditarii

11
Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit. pag.567;

36
sau persoanele neasociate nu pot deveni administratori intr-o astfel de societate. Restrictia
poate genera dificultati in societatile alcatuite din doi asociati, si care, fiind supuse
obligatiei legale de auditare, au obligatia de a-si desemna un consiliu de administratie
alcatuit din minim trei persoane. Inevitabil, spre a depasi impasul devine necesara
marirea numarului de asociati sau modificarea formei juridice a societatii. Pe de alta
parte, limitarea selectiei administratorilor din randul asociatilor comanditati poate face
dificila impunerea unor criterii de independenta a acestora.

Desemnarea sau revocarea administratorilor se va face cu majoritatea necesara


adoptarii hotararilor in adunarea generala extraordinara. Daca aceste nominalizari survin
inainte de implinirea mandatului tuturor administratorilor, ca urmare a vacantarii unor
posturi prin revocare, renuntare la mandat, deces, noii administratori trebuie sa primeasca
si acordul administratorilor in functie, acord exprimat in cadrul consiliului de
administratie cu majoritatea necesara adoparii hotararilor acestui organ.

Trebuie remarcata exigenta reglementarii aplicabile administratorilor revocati din


functie. Este singura forma de societate in care LSC sanctioneaza administratorul revocat
cu obligatia de a raspunde nelimitat fata de terti pentru obligatiile contractate de societate
pe durata mandatului sau. Este o raspundere care nu este fundamentata pe ideea de culpa.
Daca, in general, un administrator raspunde fata de societate numai pentru prejudiciile de
care se face vinvoat, iar fata de terti numai pentru actele care au condus la starea de
insolventa, in schimb, administratorul societatii in comandita pe actiuni revocat din
functie va raspunde indiferent de culpa sa, pentru toate obligatiile angajate de societate pe
durata mandatului sau. Ca urmare, tertii vor putea sa aleaga intre a cere obligarea
societatii sau direct a administratorului acesteia, revocat din functie. Daca au optat pentru
antrenarea raspunderii societatii, se va putea continua, in subsidiar, cu obligarea la plata
a asociatilor comanditati. Acestia vor putea solicita insa, ca, in mod prioritar, sa se
pretinda plata de la administratorul revocat care, datorita modului in care ii este
reglementata raspunderea, nu se va putea opune, solicitand obligarea cu prioritate a
societatii si/sau comanditatilor acesteia, (nu va putea opune exceptia beneficiului de

37
discutiune.) Daca a fost obligat la plata in lipsa culpei va avea totusi posibilitatea de a-si
recupera de la societate sumele platite, pe calea actiunii in regres.

O ultima regula diferentiaza regimul administrarii societatilor in comandita pe actiuni de


cele pe actiuni. Este vorba de interdictia actionarilor comanditati care detin si calitatea de
administratori, de a vota in cadrul adunarii generale avand ca obiect alegerea cenzorilor
sau, dupa caz, auditorului financiar al societatii. Interdictia are in vedere prevenirea unor
posibile conflicte de interese intre cele doua categorii de organe ale societatii.

Capitolul IV
Statutul juridic al administratorilor. Natura juridica a raporturilor dintre
administratori si societate

4.1.In prezenta analiza, notiunea de administrator este utilizata in acceptiunea sa


cea mai larga, mai cuprinzatoare, subsumand si conceptele de director/ manager.

Desi detine un rol vital in orice afacere, notiunea de administrator nu este definita
legal. Ii este conturat obiectul activitatii, ca fiind dat de “toate operatiunile cerute pentru
aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile
aratate in actul constitutiv», (art.70, al.(1) din LSC) si, ii este conturat regimul juridic al
raporturilor stabilite intre el si societatea comerciala: ”obligatiile si raspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele
special prevazute de aceasta lege”, (art.72 din LSC). Din coroborarea prevederilor celor
doua texte devine posibila trasarea unui profil general al statutului administratorilor.
Sintetizand, administratorii exercita conducerea societatii si au dreptul in acest scop, sa
intreprinda toate actele necesare si utile pentru realizarea obiectului ei de activitate,
actionand ca mandatari ai acesteia si ca titulari ai unor puteri conferite direct de lege.
Limitele competentelor lor sunt stabilite de lege si, eventual, de actul constitutiv sau
adunarea asociatilor. Dar care este raportul juridic dintre adminisratori si societate, in
baza caruia el exercita aceste competente si, ca efect, poate fi facut raspunzator pentru
acest exercitiu ?

38
4.2.Calificarea corecta a naturii raporturilor juridice stabilite intre administratori si
societatea comerciala are o importanta practica semnificativa, evidenta intr-un dublu
plan: este reperul in functie de care a) se va putea configura in termeni exacti statutul
administratorilor si b) se va stabili raspunderea lor juridica.
Urmarirea problemei supuse analizei in evolutia sa istorica, permite identificarea a
cel putin doua curente de baza:
a) primul, considerat traditional, 12califica administratorii drept mandatari ai
societatii, indreptatiti sa realizeze toate operatiunile necesare si utile atingerii scopului
sau; teoria a cunoscut, la randul ei, nuantari permise de analiza obiectului mandatului ce
revine administratorului : acest obiect e stabilit nu doar de societate ci si direct de catre
lege, ceea ce particularizeaza mandatul administratorului de orice alt mandat comercial ;

b) cel de-al doilea curent13 este mai modern ; el adauga calificarii initiale a
administratorilor, de mandatari ai societatii, pe cea de titular al unei functii avand atributii
si puteri date direct de lege, nu de catre societatea comerciala. Teoria ajunge, asadar, la o
concluzie eclectica, in conformitate cu care administratia este 1) un raport contractual
fiduciar si, totodata 2) o functie legal-statutara.
Sursa ambelor teorii e una comuna, respectiv prevederile art 72 din LSC, mai sus
citat. Textul indica in mod clar cele doua coordonate care configureaza statutul
administratorilor :
 regulile privitoare la mandatul comercial, care determina natura fiduciara a
administratiei ;
 atributiile si puterile date direct de lege si care conduc la definirea administrarii
ca fiind o functie legal statutara.

12
A se vedea, in acest sens, Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman Editia a VI a revazuta si
adaugita, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pag.237-238, Ioan Schiau, Titus Prescure, op. cit. pag,
235,
13

a se vedea, in acest sens, Radu N. Catana, Dreptul societatilor comerciale, Probleme actuale privind
societatile pe actiuni, Ed. Sfera, 2007, pag.166;

39
Acceptand aceasta natura compozita a statutului administratorului, consideram utila
analiza obligatiilor ce-i revin, din perspectiva celor doua componente ce-l contureaza.
Astfel ;

a) Obligatiile fiduciare, (fundamentate pe incredere); contractul de mandat,14 in


general, are ca suport increderea pe care mandantul o acorda mandatarului sau; trasatura
se mentine si in cazul administratorilor. Acceptand sa devina mandatari ai societatii, in
numele careia au fost desemnati de catre asociatii acesteia, organizati in adunare
generala, ei accepta, de fapt, si isi asuma insarcinarea complexa, generoasa in continut,
de a face tot ceea ce este util si necesar pentru realizarea obiectivelor societatii. In acest
scop au fost cu investiti cu deplina incredere. Spre a o confirma ei sunt obligati :

a.1. sa isi execute mandatul cu prudenta si diligenta unui bun administrator,


(duty and care of skill), respectiv cu atitudinea pe care o persoana rezonabila, bun
administrator, ar manifesta-o fata de propriile sale afaceri;

a.2. sa isi execute mandatul cu buna credinta, evaluata, la randul ei, prin;
a.2.1. loialitatea, onestitatea fata de interesele societatii; un comportament loial
fata de societate interzice tuturor membrilor organelor de administrare :
 Sa participe la deliberarile referitoare la operatiuni in care au, direct sau indirect,
interese contrare celor ale societatii ; interdictia se mentine si in cazurile in care
astfel de interese apartin sotului/sotiei, rudelor sau afinilor pana la gradul IV
inclusiv ;

14

art.1532 Cod Civil defineste contractul de mandat ca fiind „un contract in puterea caruia o persoana –
numita mandatar – se obliga, fara plata, sa indeplineasca anumite acte juridice pe seama altei persoane –
numita mandant – de la care a primit insarcinarea.” Mandatul comercial se distinge fata de cel civil, prin
urmatoarele trasaturi distincte, particulare: a) obiectul mandatului il constituie tratarea de afaceri
comerciale; b) mandatul este realizat cu titlu oneros, mandatarul fiind indreptatit la obtinerea unei
remuneratii pentru realizarea obiectului mandatului incredintat; c) limitele puterilor mandatarului sunt mai
generale, mai mari decat in cazul mandatului civil; d) raspunderea mandatarului comercial este mai
riguroasa, agravata in raport cu a mandatarului civil, considerandu-se ca mandatarul comercial este un
profesionist, avizat asupra riscurilor afacerii.

40
 Sa accepte creditarea de catre societate, prin operatiuni de genul : a) acordarea de
imprumuturi in favoarea lor ; b) acordarea de avantaje financiare cu prilejul unor
operatiuni derulate intre ei si societatea comerciala, (livrari de bunuri, prestari de
servicii, executarre de lucrari) ; c) garantarea de catre societate a unor
imprumuturi personale contractate de membrii organelor de administrare, precum
si a unor obligatii personale sau a unor datorii ale acestora. Si in aceste cazuri,
interdictia se extinde si in privinta sotului/sotiei, rudelor si afinilor pana la gradul
IV inclusiv. Ea nu este operabila, totusi, daca respectiva operatiune este legata
de activitatea curenta a societatii, (de exemplu, atribuirea in leasing a unui
autovehicul, unuia dintre adminisratori, de catre societatea profilata pe o atare
activitate), sau are o valoare inferioara sumei de 5000 EURO.
 Sa instraineze sau sa dobandeasca, in nume propriu, bunuri catre sau de la
societate, a caror valoare depaseste 10% din valoarea activelor ei nete, fara a
obtine, in prealabil, aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor ;
(Privite dintr-un alt unghi, aceste interdictii traseaza limite legale ale mandatului
administratorilor.)

a.2.2. respectarea confidentialitatii informatiilor si a secretelor comerciale


aferente exercitarii atributiilor specifice administrarii, atat pe durata mandatului
cat si dupa incetarea acestuia; intinderea in timp a acestei obligatii, dupa
implinirea termenului acestuia, ar urma sa fie reglementata prin contractul de
mandat incheiat intre administrator si societatea comerciala ;

a.2.3. obligatia de informare si transparenta, in relatia cu actionarii si cu tertii,


transpusa prin indatoriri de genul :
aa) fata de actionari :
 Vor pune la dispozitia actionarilor, la sediul societatii, precum si prin
afisare pe pagina de internet sau, prin copii eliberate la cerere,
documentele ce urmeaza a fi supuse apobarii adunarilor generale,
(situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie

41
sau, dupa caz, a consiliului de supraveghere si directoratului, propunerea
de distribuire de dividende) ;
 Raporteaza adunarii generale ordinare asupra activitatii desfasurate ;
 Vor raspunde in cadrul adunarilor generale sau pe pagina de internet,
intrebarilor adresate in scris de catre actionari, referitoare la activitatea
societatii ;
 Vor pune la dispozitia actionarilor copii ale rapoartelor cenzorilor sau,
dupa caz, ale auditorului financiar ;
 Vor afisa pe pagina de internet a societatii, hotararile adunarilor generale,
in termen de 15 zile de la adoptarea lor ;

bb) fata de terti ;


 Pentru a da transparenta activitatii in relatia cu tertii, au obligatia de a
depuse la registrul comertului, in termen de 15 zile de la data adunarii
generale, copii pe suport de hartie si in forma electronica sau numai in
forma electronica, ale situatiilor financiare anuale insotite de raportul
organelor de administrare/directoratului, al cenzorilor/auditorului financiar
precum si de procesul verbal al adunarii generale ;
 Vor depune la registrul comertului hotararile adunarii generale, in termen
de 15 zile de la adoptarea lor, spre a fi mentionate in registru si publicate
in Monitorul Oficial ;
 Societatile ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata
reglementata au obligatii suplimentare de informare si transparenta, de
genul :
 de a informa publicul cu privire la alocarea si plata dividendelor,
emiterea de noi actiuni, precum si cu privire la evenimentele
aparute in activitatea societatii, de natura sa influenteze pretul
actiunilor ;
 de a pune la dispozitia publicului rapoarte financiare trimestriale,
semestriale si anuale care vor cuprinde nu doar datele legate de
rezultatele economico-financiare, ci orice informatie semnificativa,

42
pe baza careia investitorii vor putea evalua activitatea societatii,
profitul sau pierderile acesteia, factorii speciali care au influentat-o

In esenta, toate obligatiile enumerate dau substanta increderii cu care este investit
administratorul, in calitatea sa de mandatar. Masura acestei increderi, (care subsumeaza
loialitatea, devotamentul, onestitatea, fidelitatea sa in relatia cu societatea), devine
decizia de afaceri, (business judgment rule), reprezentand « orice decizie de a lua sau
de a nu lua anumite masuri cu privire la administrarea societatii », (art.1441, al.(3) din
LSC). Regula deciziei de afaceri reprezinta un concept nou, modern, de actualitate in
dreptul societar international, preluat din dreptul american si britanic si care isi propune
sa devina un etalon judicios pentru evaluarea deciziilor proprii administrarii. Ea are si
efectul semnificativ de a stimula, de a incuraja asumarea riscurilor proprii acestei
activitati. Potrivit ei, pentru a aprecia daca o decizie privind administrarea a fost sau nu
adecvata, trebuie puse in balanta nu doar rezultatele la care a condus ci, obligatoriu,
argumentele care au justificat-o, si care, construite printr-o abordare loiala, onesta fata de
interesele societatii, bazate pe o informare si documentare corespunzatoare, pot motiva
respectiva decizie chiar daca efectele ei au fost nefaste pentru societate. Daca
administratorul a actionat cu loialitate, cu diligenta si prudenta, pe baza unor informatii
adecvate, corect evaluate, cu convingerea ca actiunea sa este in deplina concordanta cu
interesele societatii, se poate concluziona ca decizia sa de afaceri a fost corecta chiar daca
rezultatele ei sunt negative pentru societate. Sunt elementele in functie de care se poate
face diferenta intre o decizie de afaceri corecta si una incorecta, de care administratorul
se face vinovat si, deci, raspunzator. Fiind o activitate complexa, din care nu lipsesc
riscurile comerciale, administrarea afacerii nu se masoara exclusiv in reusite financiare.
Pe de alta parte, posibilele esecuri nu devin dovada automata a culpei administratorului.
Instanta solicitata cu o cerere de angajare a rapunderii acestuia nu va putea aprecia
oportunitatea sau lipsa de oportunitate a deciziilor de afaceri in functie de rezultatele cu
care s-au finalizat. Va trebui sa puna in balanta argumente mai subtile, ce tin de buna sau
reaua credinta a administratorului, de loialitatea, diligenta si prudenta sa, la randul lor,
evaluabile prin raportare la contextul concret al afacerii, la momentul actului de decizie.
Analiza dupa jaloane ca: timpul alocat informarii, modul de informare, persoanele

43
consultate, urgenta, gradul de solicitare, mediul concurential, poate fi utila in evaluarea
corecta a deciziilor de afaceri.

b) Obligatiile legale si statutare ale administratorilor;


Reprezinta cea de-a componenta, foarte generoasa, care da continut activitatii de
administrare si statutului juridic al titularilor acesteia. Adevarul afirmatiei potrivit careia
administratorii nu sunt doar mandatarii societatii ci, totodata, sunt detinatorii unei functii
careia ii corespund anumite puteri legal determinate, este dovedit de ansamblul
obligatiilor ce le sunt fixate direct prin lege. Au suportul direct in dispozitiile legii
obligatii ca :
 de a raspunde solidar fata de societate pentru obligatiile asumate in exercitarea
atributiilor specifice, dintre care, legea enumera : a) realitatea varsamintelor
efectuate de asociati ; b) plata dividendelor din beneficii reale ; c) existenta si
corecta tinere a registrelor cerute de lege, (ex. registrul actionarilor, adunarilor
generale, organelor de administrare, etc.); d) aplicarea exacta a hotararilor
adunarii generale ;
 de a raspunde pentru neregularitatile semnalate in procedura de constituire a
societatii, (de exemplu, actul constitutiv nu respecta toate cerintele legale impuse
de tipul societatii), precum si pentru actele juridice incheiate in numele acesteia
in procedura de constituire, daca in aceasta a doua situatie, societatea nu preia
respectivele acte din momentul dobandirii personalitatii juridice, (de exemplu,
pentru plata chiriei aferente spatiului in care societatea urmeaza sa-si declare
sediul social) ;
 de a convoca si de a participa la adunarile generale ale actionarilor ;
 de a intocmi situatiile financiare anuale, rapoartele de activitate, si de a le supune
aprobarii adunarii generale;
 de a convoca de urgenta adunarea generala extraordinara cand constata ca activul
net al societatii s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului
social subscris ;
 de a depune la registrul comertului situatiile financiare anuale ;

44
4.3. Desigur, anvergura societatii va impune nivelul si amploarea regulilor. In cazul
societatilor de capitaluri, este obligatorie incheierea contractului de
administrare/management cu societatea, tocmai pentru a fixa in termeni lipsiti de echivoc,
continutul mandatului incredintat. In schimb, contractul de administrare in forma scrisa
nu mai este impus in cazul celorlate tipuri de societati. Si-n cazul acestora, evident, se
mentine natura de mandat a raporturilor lor cu societatea, cu dublul lui continut, fiduciar
si legal, doar ca nivelul de organizare lipsit de complexitate simplifica si regulile privind
administratorii, (nu reduce, in schimb, si raspunderea acestora).

4.4. Interdictia cumularii functiei de membru al unui organ de administrare cu cea de


salariat al societatii este reglementata doar pentru societatile pe actiuni, respectiv cea in
comandita pe actiuni. Este insa ingaduita de lege in cazul celorlalte tipuri de societati,
inclusiv a celei cu raspundere limitata cu asociat unic.15 Daca sunt analizate atributiile
administrarii, ca mandat comercial si functie cu puteri decurgand direct din lege, devine
evident ca ele nu ar putea fi corespunzator realizate in cadrul unor raporturi de munca,
deci, in postura de salariat a administratorului, indiferent de tipul de societate. Legislatia
muncii care guverneaza raporturile de munca, de regula, protejaza salariatul, facand astfel
dificila si anevoioasa inlocuirea celui neperformant cu celeritatea impusa de specificul
comercial al activitatii administratorilor. In plus, raporturile de subordonare dintre angajat
si anagajator nu mai pot fi corespunzator respectate in relatia dintre administratori si
societate. Vointa ei sociala este materializata prin intermediul administratorilor asa incat,
postura de subordonat din raportul de munca nu mai corespunde acestui rol, deformand
raspunderea juridica proprie raporturilor de munca. Contractul de munca si cel de mandat
reprezinta doua instrumente juridice cu valente si caractere distincte, asa incat cumularea
in cazul unui administrator al societatii comerciale nu poate oferi satisfactii juridice
depline pentru nici unul din ele.

15
In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, prin consacrarea legala a dreptului
asociatului unic de a fi si administrator si salariat al societatii se pune capat unei practici indelungate,
cu solutii oscaland intre admiterea cetui cumul si interzicerea lui, pe motiv ca aceeasi persoana
semneaza contractul de munca in dubla postura, de angajat si angajator.

45
Capitolul V

Incetarea functiei de administrator al societatii comerciale

5.1. Asa cum am aratat in capitolul anterior, raporturile juridice dintre administrator si
societatea comerciala sunt guvernate de regulile mandatului comercial, la care se adauga
portofoliul obligatiilor rezultand direct din lege, si care imprima acestei activitati natura
de functie, de organ societar cu puteri legale exprese.

Natura de mandat a raporturilor juridice dintre administrator si societatea comerciala isi


pune amprenta si asupra modalitatilor de incetare a acestei functii. Se poate afirma, ca
urmare, ca motivele care duc la incetarea contractului de mandat, in general, devin, in
acelasi timp, cauze de incetare a functiei de administrator. Lor li se adauga o serie de
cauze particulare, special reglementate de LSC.

1) cauze generale de incetare a functiei de administrator;


Am reunit in aceasta categorie acele cauze de incetare a functiei care sunt comune
oricarui contract de mandat, nu doar celui dintre administratori si societatea comerciala;

a) expirarea termenului mandatului; este o modalitate proprie societatilor de


capitaluri, in cazul carora mandatul tuturor organelor de administrare este temporar, de 2
ani, pentru primii membri, desemnati la constituirea societatii, respectiv de 4 ani pentru
urmatorii. Desi aceeasi solutie ar putea fi valabila si pentru societatile de persoane si cea
cu raspundere limitata, de regula, in cazul acestora, se opteaza pentru durata nelimitata a
mandatului administratorilor. Explicatia este data, pe de o parte, de faptul ca, aici, de cele
mai multe ori, postura de administrator este dublata de cea de asociat direct implicat in
activitatea societatii, si, pe de alta parte, de faptul ca in societatile de capitaluri, functia de
administrator este mult mai solicitanta, reclamand alt nivel de profesionalism, resurse si
si grad de implicare.

46
b) renuntarea la mandat; este optiunea administratorului, admisibila
indiferent daca mandatul era acordat pentru o perioada determinata sau nedeterminata de
timp; este reciproca dreptului de revocare a mandatului, pe care il au actionarii, atat
renuntarea cat si revocarea bazandu-se pe faptul ca raporturile dintre cele doua parti,
(aministrator si actionari) se fundamenteaza pe incredere.

c) revocarea din functie a administratorului; deriva, asa cum am aratat deja,


din caracterul intuitu personae al mandatului; administratorul a fost desemnat datorita
increderii investite in el de catre actionarii societatii. In mod frecvent, revocarea are un
rol sanctionator si preventiv deopotriva, devenind solutia pentru indepartarea din functie
a administratorului care nu a confirmat increderea acordata, si, in acelasi timp, pentru
asanarea societatii de o sursa generatoare de prejudicii sau prea putin eficienta in
realizarea mandatului incredintat, neprofesionala, neglijenta, etc.

d) decesul, incapacitatea administratorului persoana fizica sau decaderea acestuia


din dreptul de a indeplini functia ca urmare a savarsirii unor fapte incompatibile cu
calitatea de administrator16, incetarea existentei sau falimentul administratorului persoana
juridica.

2) cauze speciale de incetare a mandatului de administrator;


Apartin categoriei cauze care se aplica strict contractului de administrare, deriva, deci,
din reglementarile LSC, privitoare la administrare, nu caracterizeaza contractul de
mandat, in general.

a) in cazul societatii in nume colectiv, administratorii pot fi desemnati numai

16
In conformitate cu dispozitiile coroborate ale art.731 si art.6 din Legea nr.31/1990, republicata si
modificata, nu pot fi administratori persoanele care, „potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare,
marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, pentru infractiunile prevazute de Legea nr.656/2002 pentru
prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si
combatare a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru infractiunile
prevazute de art.143-145 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevazute de
prezenta lege, cu modificarile si completarile ulterioare.”

47
din randul asociatilor, iar in cazul societatii in comandita simpla numai din randul
asociatilor comanditati. Ca urmare, daca asociatul care s-a retras sau a fost exclus din
societate este si administrator, pierderea calitatii de asociat va genera ca efect susbsecvent
necesar si revocarea din functia de administrator;

b) ca efect al intrarii societatii in stare de lichidare voluntara sau faliment, cand


este inlocuit cu un lichidator;

c) ca efect al adoptarii de catre adunarea generala ordinara, a unei hotarari avand


ca obiect antrenarea raspunderii administratorilor, sau dupa caz, a membrillor consiliului
de supraveghere sau directoratului mandatul acestora va inceta de drept cu data adoptarii
hotararii;

5.2. Alegerea si reversul ei, revocarea administratorilor este de competenta adunarii


asociatilor. In cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, obligatia
impusa de lege, de a nominaliza administratorii societatii in cuprinsul actului constitutiv
conduce la necesitatea revocarii acestora cu respectarea conditiilor de modificare a
acestui act. In cazul societatilor pe actiuni, revocarea oricaruia din membrii organelor de
conducere, indiferent de sistemul de administrare adoptat, este de competenta organului
care i-a desemnat. Numirea de noi membri nu este considerata, in cazul societatilor de
capitaluri, ca fiind o modificare a actelor constitutive, asa incat, indeplinirea
formalitatilor de publicitate, prin inregistrarea noilor membri alesi in locul celor al caror
mandat a incetat, va avea ca suport hotararea adoptata de adunarea generala ordinara a
actionarilor.

5.3. Se impune precizarea ca atat in cazul renuntarii administratorului la functia


incredintata inainte de implinirea termenului pentru care a fost desemnat cat si in ipoteza
revocarii lui de catre actionarii organizati in adunare generala ordinara, partea care a avut
initiativa de a pune capat mandatului poate fi obligata la plata de daune interese, daca
renuntarea, sau, dupa caz, revocarea nu este motivata de o cauza justa, este intempestiva.
In schimb, chiar daca a fost revocat abuziv, administratorul in cauza nu va avea dreptul

48
sa ceara desfiintarea hotararii de revocare, in scopul reintegrarii in functie. Nu le poate
impune actionarilor sa reinvesteasca incredere in el. Caracterul intuitu personae al
raportului este, si in acest caz, determinant.

5.4. Atat numirea cat si incetarea functiei de administrator sau membru in oricare din
organele de administrare - in cazul societatilor pe actiuni, este supusa obligatiei de
publicitate, prin inregistrarea persoanelor desemnate in registrul comertului si publicarea
hotararii in Monitorul Oficial pentru ca aceste hotarari se dobandeasca opozabilitate fata
de terti. Societatea nu poate invoca lipsa de valabilitate a actelor semnate de
administratorul sau al carui mandat a incetat, cata vreme ea este in culpa pentru
nerespectarea obligatiei de inregistrare. Un astfel de act este valabil incheiat in raport cu
tertul de buna credinta fata de care are relevanta si eficienta juridica informatia privitoare
la administratori, existenta in registrul comertului, chiar daca ea, intre timp, nu mai este
actuala pentru societate.

5.5. Operatiunile initiate de administratori pe durata exercitarii functiei si aflate in


derulare la data incetarii mandatului vor fi continuate de catre societate, intrucat au fost
angajate in interesul ei, nu in interesul persoanl al reprezentantului semnatar. Pe de alta
parte, incetarea mandatului administratorilor nu produce ca efect imediat incetarea
raspunderii lor fata de societate.

Capitolul VI

Raspunderea administratorilor

6.1. Administrarea unei afaceri, indiferent care este forma juridica in care este organizata,
este o activitate complexa, o provocare permanenta pentru titularul ei, prilej si nevoie de
valorificare a competentelor si informarii in domenii multiple, economic, juridic,

49
financiar, administrativ, management, si nu numai, a capacitatii si aptitudinilor de
comunicare, de adaptare, previziune, de a lucra in conditii stresante, etc. Activand intr-un
mediu economico- social directionat spre globalizare, puternic competitiv, dinamic,
adesesea impredictibil, instabil, neprietenos, administratorul/managerul detine rolul
fundamental in cadrul firmei, in orientarea acesteia spre succes, performanta, sau,
dimpotriva, spre esec. Dimensiunea acestui rol este direct si esential legata de anvergura
afacerii, crescand direct proportional cu ea. Nu-i mai putin adevarat ca privit in sens
invers, dinspre performantele manageriale, dinspre competentele in administrare spre
rezultat, se poate afirma ca nivelul afacerii este dat de profesionalismul cu care este
condusa.

In esenta, rolul administratorului este corect si exact surprins coreland obligatiile,


responsabilitatile sale, cu efectul nerealizarii lor, concretizat in raspunderea juridica ce-i
revine si care-i evalueaza dupa caz, neglijenta, nepriceperea, superficialitatea, reaua
intentie, atitudinea frauduloasa. Adevarul afirmatiei potrivit careia “administratorul
exercita o functie periculoasa pentru el insusi, dar si pentru societate si terti”17 este
plenar pus in valoare de capitolul consacrat raspunderii sale juridice. A raspunde din
punct de vedere juridic inseamna a suporta consecintele pagubitoare ale actelor si faptelor
savarsite, si, eventual, in functie de gravitatea lor, a suporta pedeapsa instituita de lege,
daca pericolul social al faptelor conduce la calificarea lor in infractiuni. Asadar, in functie
de natura si gravitatea abaterii de la obligatiile specifice complexe, va putea fi antrenata
raspunderea civila, contraventionala, penala, dupa caz. Complexitatea regimului juridic al
raspunderii organelor de conducere ale societatii este data de natura juridica a raporturilor
sale cu societatea, care imbina elemente ale contractului de mandat, prioritar fiduciare,
cu responsabilitatile decurgand direct din lege.

6.2. Cine are dreptul si, nu in ultimul rand, interesul de a solicita angajarea
raspunderii administratorilor ?
Efectele activitatii administratorilor se produc cu prioritate fata de societatea comerciala,
si, indirect fata de asociatii/actionarii acesteia, precum si fata de toate categoriile de
17
Gheorghe Piperea, Obligatiile si raspunderea administratorilor societatilor comerciale”, Ed. All-Beck,
Bucuresti, 1998, pag.198;

50
persoane interesate in supravietuirea inteprinderii, (stakeholders) - salariati, creditori,
autoritati, etc., deci, terti, in general. Fiecare dintre aceste categorii beneficiaza de cai
legale proprii prin care isi pot proteja interesele specifice. Vom analiza, in continuare,
care sunt acestea si conditiile in care pot fi valorificate. Astfel, actiunea in raspundere
impotriva membrilor organelor de conducere va putea fi intiata de:
6.2.1. adunarea asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor ;
Exercitand o actiune sociala, (in interesul societatii), nu una proprie, asociatii/actionarii
vor adopta hotararea de antrenare a raspunderii administratorilor :
a) in cadrul adunarii asociatilor societatilor in nume colectiv sau in
comandita simpla, cu voturile asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social;

b) in cadrul societatilor cu raspundere limitata, cu votul asociatilor


reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si partilor sociale;

c) in cadrul adunarii generale ordinare a actionarilor societatii pe


actiuni; cand adunarea generala ordinara este chemata sa se pronunte asupra situatiilor
financiare anuale ale societatii, ca efect al analizei acestora, va putea sa decida
antrenarea raspunderii administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de
supraveghere sau directoratului, dupa caz, daca materialele analizate justifica o astfel de
masura, chiar daca ea nu era fixata pe ordinea de zi a respectivei sedinte. Evident, nu este
exclusa convocarea adunarii special pentru a transa intr-o astfel de problema, avand deci
un astfel de obiectiv inscris pe ordinea de zi. Ca efect al adoptarii hotararii, mandatul
administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de supraveghere sau directoratului,
dupa caz, va inceta de drept. In aceeasi adunare, in locul lor vor fi alesi alti membri.
Adunarea va desemna, de asemenea, un reprezentant care, in numele societatii, va
exercita in instanta actiunea privind antrenarea raspunderii administratorilor/membrilor
consiliului de supraveghere sau ai directoratului. Acesta va putea fi unul dintre
asociati/actionari, sau, un alt membru al conducerii, cu conditia, in acest ultim caz, de a
nu se fi decis antrenarea raspunderii tuturor membrilor organului de conducere.

51
Daca actiunea in raspundere a fost hotarata impotriva directorilor, spre deosebire
de celelalte trei categorii de membri ai organelor de conducere, mandatul acestora se va
suspenda, nu va inceta de drept, pana la ramanerea irevocabila a hotararii. E greu de gasit
explicatii concludente pentru aceasta diferentiere a tratamentului juridic aplicabil sub
acest aspect directorilor, in raport cu celelalte trei categorii de membri ai organelor de
conducere. Cel mult, ele ar putea fi legate de calitatea de submandatari pe care directorii
o au fata de societate, ei fiind mandatarii consiliului de administratie. Ca urmare, acestuia
ii revine dreptul de a-i numi, a le cere socoteala si de a-i revoca. In plus, spre deosebire
de membrii directoratului, mandatul directorilor este unul exclusiv conventional,
existenta si intinderea lui fiind stabilite liber de catre consiliu, si nu atribuit direct prin
lege.

Impotriva membrilor directoratului, actiunea in raspundere poate fi angajata nu


doar de catre adunarea generala ci si de catre membrii consiliului de supraveghere. Daca
decizia acestora este luata cu doua treimi din voturi, ea va avea ca efect suplimentar si
incetarea de drept a mandatului membrilor directoratului. In schimb, daca nu are la baza
aceasta majoritate, desi pot fi trasi la raspundere prin hotararea membrilor consiliului de
supraveghere, incetarea mandatului lor ca efect al acestei hotarari, ramane atributia
adunarii generale ordinare a actionarilor.

Se impune precizarea ca in timp ce in cazul societatilor pe actiuni este


reglementata in mod expres competenta adunarii generale ordinare a actionarilor de a
decide asupra formularii actiunii in raspundere a administratorilor, (art.155 din LSC), in
schimb, cu privire la celelalte tipuri de societate nu exista o atare prevedere in textul legii.
Ea rezulta insa, fara echivoc, din natura raporturilor de mandat dintre societate si
administratori, calitatea de mandatari a administratorilor obligandu-i sa dea socoteala
pentru modul in care si-au exercitat atributiile.

6.2.2. actionarii societatii, detinatori a cel putin 5% din capitalul social ;


In principal, in cadrul societatilor pe actiuni, rolul de initia actiunea in raspundere
contra administratorilor revine adunarii generale ordinare a actionarilor. Cand ea nu-si

52
exercita aceasta prerogativa, actionarii reprezentand cel putin 5% din capitalul social,
(singuri sau impreuna), o pot prelua, promovand actiunea in despagubiri impotriva
membrilor organelor de administrare. Ea nu va genera, insa, incetarea de drept a
mandatului acestora. Un astfel de efect se va putea produce numai dupa finalizarea
procesului si ramanerea irevocabila a hotararii prin care membrii organelor de conducere
au fost obligati la plata de despagubiri fata de societate. Pe baza hotararii judecatoresti
irevocabile, adunarea generala ar dreptul de a decide incetarea mandatului lor.
Legiuitorul s-a ferit sa atribuie actiunii in despagubiri initiate de actionari efectul incetarii
de drept a mandatului celor impotriva carora a fost promovata spre a nu incuraja
atitudinile sicanatoare ale actionarilor minoritari, care, daca din considerente personale ar
fi interesati sa inlature anumiti membri ai conducerii, ar fi suficient sa promoveze o
actiune in despagubiri impotriva acestora, indiferent daca ar fi sau nu intemeiata.

Si in acest caz, ca si in cazul cand hotararea de angajare a raspunderii apartine


adunarii generale, beneficiara despagubirilor la care sunt obligati
administratorii/directorii/membrii consiliului de supraveghere sau directoratului este
societatea, actionarii care au initiat-o, detinatori a minim 5% din capitalul social,
exercitand o actiune sociala, in interesul societatii, nu al lor personal. Interesul lor
personal ramane unul indirect, concretizat in grija fata de modul in care este gestionat
patrimoniul societatii, a carui valoare se va proiecta implicit asupra valorii propriilor
actiuni. In plus, actiunea in despagubiri initiata de actionari impotriva membrilor
organelor de administrare este una subsidiara, promovarea ei fiind conditionata de refuzul
adunarii generale de a hotara ea insasi asupra angajarii raspunderii, sau de lipsa de reactie
a acesteia la o atare solicitare.
Rezulta deci, ca actionarii detinatori ai unei cote de capital de valoare inferioara
pragului minim de 5% instituit prin lege, nu vor avea calitatea de a solicita obligarea
membrilor organelor de conducere la plata de despagubiri, dreptul lor rezumandu-se strict
la exercitarea votului avand ca obiect o astfel de problema, in cadrul adunarilor generale.
Aceeasi e situatia si in cazul asociatilor din celelalte tipuri de societati comerciale.
Actiunea in raspunderea administratorilor ramane, si in cazul acestora, prerogativa

53
adunarii asociatilor, eventual initiata de catre unul/unii dintre asociati, dar fara ca acestia
sa o poata exercita direct, in lipsa hotararii adunarii, ca organ de decizie al asociatilor.

Atat adunarea asociatilor/adunarea generala a actionarilor cat si actionarii care


detin 5% din actiunile societatii au dreptul de a antrena raspunderea
administratorilor/organelor de conducere, oricand de-a lungul mandatului acestora, cand
pot demonstra ca sunt intrunite conditiile juridice ale raspunderii. In ambele variante, asa
cum am mai aratat, actiunea este promovata in numele si in interesul societatii, este o
actiune sociala, nu una personala sau de grup.

In practica, sunt putine exemplele in care asociatii/actionarii societatii, fie reuniti


in adunare, fie ca detinatori ai pragului minim de capital care le confera calitate
procesuala, au recurs la valorificarea acestor cai legale. In cazul actionarilor detinand 5%
din capital, exemplele sunt si mai putine. Faptul ca ar trebui sa avanseze personal sumele
aferente sustinerii procesului, urmand sa le recupereze de la societate dupa incheierea lui,
nu este un argument care sa incurajeze acest demers procesual. Poate doar actionarii
minoritari institutionali nu sunt impiedicati de acest aspect. Pe de alta parte, realitatea
demonstreaza ca, in majoritatea societatilor, fie ele cu raspundere limitata sau pe actiuni,
membrii organelor de conducere sunt si asociati/actionari, astfel ca influenta acestora in
cadrul societatii poate paraliza astfel de initiative. Chiar daca, in calitate de membri ai
organelor de conducere, nu pot vota, ca asociati/actionari, hotararile privind angajarea
raspunderii lor, fiind obligati sa se abtina de la vot cand in discutie sunt probleme legate
de administratia societatii, deci, inclusiv cand se discuta antrenarea raspunderii lor
juridice, de putine ori se ajunge la valorificarea acestei parghii legale. Faptul ca actionarii
sunt, de regula, mai putin avizati in problemele societatii decat organele ei de conducere
si ca sunt tentati, ca urmare, sa le acorde incredere ca specialisti, ar putea constitui un alt
argument al lipsei lor de interes pentru utilizarea acestor cai legale de responsabilizare a
conducatorilor. Efectele negative asupra imaginii si onorabilitatii societatii completeaza
lista explicatiilor posibile.

54
In ce priveste societatile de persoane si chiar cele cu raspundere limitata,
antrenarea raspunerii administratorilor la cererea adunarii asociatilor, desi legal este
posibila, in practica este aproape inexistenta. Cumulul posturii de asociat cu cea de
administrator, caracteristica pentru societatile de persoane si extrem de frecventa pentru
cele cu raspundere limitata, explica, si in acest caz, situatia.

Am analizat dreptul actionarilor/asociatilor societatii, indiferent de forma ei


juridica, de a exercita actiunea in raspundere ca actiune sociala, in interesul societatii, ca
beneficiara a obligatiei de despagubire a administratorilor. Ea valorifica dreptul
actionarilor de a cere socoteala in numele societatii, pentru modul in care mandatarii
acesteia, administratorii, sau, in cazul societatii pe actiuni, oricare dintre membrii
organelor de administrare, si-au indeplinit obligatiile specifice functiei. In cazul
societatilor pe actiuni, introducerea conceptului deciziei de afaceri are meritul de a oferi o
« unitate de masura » a conduitei acestora, care va fi sau nu culpabila in functie de
corectitudinea, justetea sau, dimpotriva, incorectitudinea deciziei de afaceri adopate.

Indirect, rezulta ca dreptul actionarilor/asociatilor de a promova o actiune


personala impotriva administratorilor, o actiune in despagubiri al carei beneficiar este
insusi actionarul/asociatul care a initiat-o si nu societatea, este, de cele mai multe ori,
absorbit de actiunea sociala. In masura in care el va putea, totusi, proba un prejudiciu
personal, ar putea sa pretinda sa-i fie reparat de catre societate si administrator,
deopotriva, daca cu privire la acesta poate demonstra ca se face vinovat de fapta ilicita
care l-a cauzat. El are si alternativa de a actiona doar societatea care, pe cale actiunii in
regres, va putea recupera de la administratorii vinovati daunele achitate actionarului
reclamant.

6.2.3. creditorii ;
A) In cazul societatii in functiune (rasunderea exceptionala);
Spre deosebire de actionari/asociati, care au dreptul de a solicita angajarea raspunderii
administratorilor societatii in stare de functionare, (in bonis), (cu conditia de a demonstra
intrunirea conditiilor legale necesare antrenarii raspunderii juridice contractuale sau

55
extracontractuale, dupa caz), creditorii societatii au, in aceasta problema, o situatie mai
nefavorabila, dreptul lor de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii fiind
restrans, reglementat doar pentru anumite situatii determinate, de exceptie. Explicatia este
data si de aceasta data de faptul ca, administratorii, organele de conducere ale societatii,
in general, actioneaza in numele societatii, astfel incat, creditorii au dreptul de a-si
formula pretentiile in raport cu societatea nu cu mandatarii acesteia. Este problema
societatii ca, pentru ceea ce a platit creditorilor sa recupereze de la administratori, daca
acestia se fac vinovati de cauzele prejudiciului deja achitat creditorilor. Totusi, creditorii
au dreptul de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii in functiune, cu
titlu exceptional, in cazurile in care ;
a) actul din care a rezultat prejudiciul a fost incheiat in numele societatii de catre
administratorul acesteia, cu depasirea limitelor mandatului incredintat, iar aceste
limite ale atributiilor administratorului ii erau opozabile tertului. In plus, adunarea
generala nu i-a ratificat administratorului actul incheiat cu depasirea
competentelor ce i-au fost stabilite, asa incat, pentru ceea ce excede mandatului
incredintat, administratorul devine direct raspunzator fata de tert; de exemplu,
desi adunarea generala il autorizase pe administrator sa cumpere un imobil in
limitele sumei de un milion lei, acesta il cumpara la un pret de un milion si
jumatate. Creditorul pretinde pretul societatii, in calitatea sa de cumparatoare, iar
aceasta se opune platii diferentei de jumatate de milion care depaseste limitele
acordate administratorului si despre care creditorul avea cunostinta. Acestuia ii
ramane posibilitatea de a pretinde suma direct administratorului

b) pentru prejudiciile cauzate de administrator prin fapte straine de cele care decurg
din functia sa de administrator ;

c) in calitate de garant personal al obligatiilor contractate de societate, cand, in


temeiul raspunderii solidare si a naturii comerciale a obligatiei, creditorul are
dreptul de a-l urmari pe oricare dintre codebitori, in orice ordine, nefiindu-i

56
aplicabile beneficiul de discutiune18 si de diviziune19 ; de exemplu, daca
administratorul s-a oferit sa garanteze pentru societate un credit bancar contractat
de aceasta, banca are dreptul de a pretinde plata ratelor de la oricare dintre
codebitori, respectiv societate sau administrator, in totalitate si in orice ordine,
chiar daca singura beneficiara a creditului a fost societatea.

Trebuie remarcat, ca, in mod real, doar in cazul prevazut la lit.a) antrenarea raspunderii
este consecinta directa a exercitarii functiei de administrator. Situatiile de la lit.b) si c) nu
sunt derivate din exercitarea acestor atributii ci sunt consecinta suprapunerii cu ea

B) In cadrul procedurii insolventei, (raspundere agravata) ;


Desi textul art.73 din LSC reglementeaza dreptul creditorilor societatii de a promova
actiunea in raspundere impotriva administratorilor societatii numai in cadrul procedurii
insolventei, trebuie precizat ca aceasta dispozitie este in prezent partial aplicabila datorita
modificarii legii in materia insolventei. Actuala lege, nr.85/2006, instituie dreptul de a
promova actiunea in raspundere impotriva organelor de conducere ale societatii in
insolventa, in favoarea urmatoarelor categorii de participanti la procedura:
 administratorul judiciar;
 lichidatorul judiciar, si, in subsidiar,
 comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din
valoarea creantelor inscrise in procedura, dar numai cu autorizarea
judecatorului sindic, daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar,
dupa caz, omite sa solicite angajarea raspunderii.

Lipsesc din enumerare creditorii societatii, detinatori ai unor creante valorand mai
putin de jumatate din totalul creantelor inscrise in procedura. Nu inseamna insa ca
interesele lor sunt neglijate. Dimpotriva, ele sunt urmarite de cele trei categorii de organe,

18
beneficiu de discutiune - exceptie prin care fidejusorul „cere creditorului sa urmareasca mai intai
bunurile debitorului principal si abia apoi, daca va mai fi nevoie, sa urmareasca bunurile fidejusorului” –
Mircea Muresan, Dictionar de drept civil, Ed. Cordial Lex, 2009, pag.86;
19
beneficiu de diviziune – exceptie pe care o poate invoca unul dintre fidejusori, cerandu-i creditorului sa-
si divida pretentiile in raport cu toti cofidejusorii care garanteaza aceeasi creanta

57
mai sus enumerate, dintre care, primele doua, prioritar, au capacitatea si calificarea
necesare reprezentarii intereselor colective ale creditorilor.

Ramane valabila si in cazul insolventei necesitatea dovedirii vinovatiei


persoanelor din conducere, spre a se putea antrena raspunderea lor personala pentru
aducerea societatii in stare de insolventa. Devine necesara insa o conditie suplimentara -
intentia in savarsirea faptei, pe care vor trebui sa o dovedeasca administratorul judiciar
sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ca principali titulari ai cererii. Nu este un demers facil.
Ar fi unul aproape imposibil, insa, pentru un creditor, intrucat acesta nu are acces la
documentele sau infomatiile ce apartin debitorului, multe dintre ele confidentiale, si care
ar putea deveni probe ale vinovatiei organelor sale de conducere. In schimb, au acces la
aceste documente cele doua categorii de specialisti in procedura, asa incat, pe baza lor,
pot decide, in cunostinta de cauza, asupra asumarii unei astfel de actiuni. Comitetul
creditorilor sau creditorul detinator a cel putin jumatate din valoarea creantelor inscrise in
procedura dobandesc calitatea de a promova cererea numai ca rezultat al omisiunii celor
dintai, dar vor valorifica concluziile acestora, bazate pe constatarile permise de
documentele debitorului.

6.3. Cum raspund administratorii/organele de conducere ale societatii? Formele


raspunderii

6.3.1.Raspunderea juridica civila, definita ca obligatie de a repara paguba pricinuita


unei persoane ca efect al unei conduite culpabile constand in neindeplinirea unei obligatii
sau indeplinirea ei defectuoasa, este forma de raspundere cel mai frecvent antrenata in
cazul administratorilor societatii comerciale. La randul ei, raspunderea civila poate fi a)
contractuala sau b) extracontractuala, dupa cum rezulta din nerespectarea unei obligatii
nascute dintr-un contract sau a uneia ce decurge direct din lege. Analizand obligatiile
organelor de conducere ale societatii in functie de izvorul lor contractual sau
extracontractual se poate constata ca, in general, raspunderea acestora fata de societate isi
are izvorul in raporturile de mandat, in calitatea de mandatari ai societatii, fiind deci, in

58
mod prioritar, o raspundere de natura contractuala. Ea se completeaza cu cea
extracontractuala, reprezentand efectul obligatiilor stabilite in sarcina lor direct prin lege.
Indiferent ca este o raspundere contractuala sau extracontractuala,20 deci, delictuala, cel
care urmareste antrenarea ei, in calitate de persoana pagubita, trebuie sa demonstreze ca
sunt indeplinite conditiile cumulative ale raspunderii civile, in general, si anume :
a) fapta ilicita a administratorului/oricaruia din membrii organelor de conducere;
b) existenta unui prejudiciu ;
c) un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu,
d) culpa autorului faptei, in speta, a conducatorului; indeplinind un mandat
comercial, deci, remunerat, culpa sa apreciaza dupa tipul abstract-culpa levis in
abstracto ; el trebui sa manifeste diligenta unui bun administrator.

Obligatia de reparare a prejudiciului este integrala, cuprinzand atat paguba efectiv


suferita, (damnum emergens) cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans). De exemplu,
daca societatea, in calitate de antreprenor, nu a finalizat lucrarile contractate, avand ca
obiect edificarea unui hotel, in termenul reglementat cu beneficiarul, acesta este indeptatit
sa pretinda de la antreprenor atat c/v lucrarilor nerealizate, cu titlu de paguba efectiv
suferita, cat si beneficiul nerealizat, constand in suma pierduta prin nepunerea in
functiune a obiectivului si care ar fi fost rezultatul utilizarii imobilului potrivit functiunii
sale specifice. In masura in care societatea antreprenoare, la randul ei, ar putea demonstra
culpa exclusiva a propriului administrator in intarzierile inregistrate, ar avea dreptul, ca,
pe cale actiunii in regres, sa-si recupereze de la acesta suma achitata beneficiarului
lucrarii.

20
Desigur, exista nu doar asemanari, ci si diferente intre conditiile raspunderii contractuale si a celei
delictuale. Fara a intra in detalii, spre a nu risca analize pur juridice, ce ar excede interesului direct adecvat
profilului de studii, mentionam la capitolul deosebiri : a) au un domeniu de aplicare distinct : in timp ce
raspunderea contractuala intervine intre partile unui contract, cea delictuala poate fi angajata in toate
situatiile in care o persoana este prejudiciata prin incalcarea unor obligatii legale, generale, aplicabile
tuturor ; b) dovada culpei este necesara pentru angajarea raspunderii delictuale; in schimb, culpa este
prezumata in cazul celei contractuale ; c) in cazul raspunderii delictuale, intinderea reparatiei la care este
obligata persoana vinovata este stabilita in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si
imprevizibile pe cand, in cazul celei contractuale, se au in vedere doar prejudiciile directe si previzibile,
etc.

59
Pe de alta parte, in toate cazurile, indiferent de natura ei contractuala sau
extracontractuala, in functie de titularul dreptului de a solicita angajarea raspunderii
administratorilor/membrilor organelor de conducere, doctrina a clasificat urmatoarele
forme de raspundere :
1) raspundere obisnuita21 a administratorilor – fata de societatea comerciala ;
este, la randul ei,
a) directa, atunci cand societatea este cea prejudiciata prin fapta culpabila
a administratorilor ; de exemplu, cand administratorii nu si-au indeplint
obligatia legala de a tine registrul actionarilor si, ca urmare, au fost
distribuite dividende unor persoane care nu mai aveau calitatea de
actionari, societatea este indreptatita sa pretinda repararea pagubei
cauzate prin plata respectivelor dividende direct de la administratori,
vinovati de neindeplinirea obligatiei privind regulata tinere a registrelor
impuse de lege ;

b) de regres, atunci cand societatea se indreapta impotriva


administratorilor proprii spre a-si recupera prejudiciul suferit prin plata
facuta unui tert, cu titlu de despagubire datorata dintr-un raport juridic
incheiat cu acesta si de care, in calitate de reprezentant al societatii, se
face vinovat administratorul. De exemplu, societatea a fost obligata sa
achite tertului atat c/v produselor livrate de acesta cat si dobanda legala
datorata pentru intarzierea la plata. Intrucat aceasta intarziere se
datoreaza negljentei administratorului si nu unei cauze obiective,
societatea va avea dreptul de a-si recupera de la acesta c/v dobanzii
legale achitate creditorului.

c) de garantie, in situatii de genul:


 in sistemul unitar, administratorii sunt solidar raspunzatori cu
directorii pentru prejudiciile rezultate din activitatea culpabila a acestora; se considera

21
Gheorghe Piperea, Drept comercial, vol.I, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008, pag.227

60
ca daca administratorii si-ar fi indeplinit propriile obligatii de supraveghere si control,
prejudiciul creat de directori ar fi putut fi evitat ;

 administratorii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor


imediati, pentru faptele prejudiciabile ale acestora, daca, luand cunostinta de ele, nu
sesizeaza cenzorii, desolidarizandu-se astfel de consecintele respectivelor fapte;

 in cazul societatilor constituite prin subscriptie publica, primii


administratori sunt solidar raspunzatori cu fondatorii societatii, pentru o durata de 5 ani
de la constituirea societatii, pentru modul de indeplinire a obligatiilor privitoate la
infiintarea societatii, (subscrierea aporturilor, veridicitatea publicatiilor facute in
vederea constituirii, etc.)

Asa numita raspundere obisnuita, fie ea directa, de regres sau de garantie, este cea care
poate fi antrenata de adunarea generala ordinara a actionarilor/adunarea asociatilor, sau,
in subsidiar, de catre actionarii detinand 5 % din capitalul social, potrivit celor prezentate
la sectiunea 6.2, punctele 6.2.1 si 6.2.2 din acest capitol.

2) o raspundere exceptionala, a administratorului, directorilor sau membrilor


directoratului, dupa caz - fata de terti, in perioada de functionare a societatii. Am
prezentat situatiile de exceptie in care creditorii pot solicita in mod direct antrenarea
raspunderii organelor de conducere si nu a societatii, la sectiunea 6.2.3, lit.A) din
prezentul capitol. Este considerata o raspundere exceptionala tocmai datorita
accesibilitatii acestei cai strict in cazuri determinate, regula comuna, obisnuita de
recuperare a prejudiciului creditorilor, ramanand antrenarea raspunderii societatii
comerciale.

3) o raspundere agravata; este raspunderea organelor de administrare ale


societatii in stare de insolventa, antrenata, deci, la cererea categoriilor de participanti la
procedura insolventei, enumerati la sectiunea 6.2.3, lit.B) a acestui capitol. Este calificata
ca fiind o raspundere agravata datorita urmatoarelor motive:

61
a) antrenarea ei se face numai de persoanele anume prevazute de lege si
numai in cadrul procedurii de insolventa, care corespunde starii de criza a
societatii, definita prin incetarea de plati, cauzata de lipsa lichiditatilor
necesare platii datoriilor banesti certe, lichide si exigibile, mai mari de
30.000 lei; (este o actiune colectiva, fiind initiata in interesul tuturor
creditorilor inscrisi in procedura) ;

b) antrenarea raspunderii se face numai in cazurile expres reglementate de


art.138 din Legea insolventei, nr.85/2006, adica, pentru faptele ilicite aici
enumerate si cu scopul recuperarii unui prejudiciu colectiv, rezultat din
imposibilitatea acoperirii intregii mase pasive a societatii debitoare
datorita insuficientei activelor in patrimoniul acesteia; (dimensiunea
prejudiciului ce ar putea fi stabilit in sarcina administratorului autor al
uneia/unora din faptele enumerate este reprezentata de partea de pasiv
neacoperita de debitor, din lipsa de active) ;

c) legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, necesara, in general,


in raspunderea civila delictuala, se stabileste in cazul acestei raspunderi
speciale, agravate, intre fapta ilicita – dintre cele expres enumerate de
textul art.138, si starea de insolventa pe care o astfel de fapta a generat-o
pentru societate; in plus, titularul dreptului de a cere angajarea raspunderii
nu este oricare dintre creditori, in mod individual, (ut singuli), in calitate
de persoana pagubita, ci, in numele lor, numai persoanele carora legea le
recunoaste a atare calitate, (cele enumerate la sectiunea 6.2.3, lit B) din
acest capitol).

Prezentam sintetic, in cele ce urmeaza, situatiile expres reglementate de art.138 din Legea
insolventei, nr.85/2006, care conduc la antrenarea raspunderii organelor de conducere ale
societatii aflate in insolventa, in interesul creditorilor acesteia, (raspunderea agravata).
Enumerarea lor este limitativa, ceea ce nu permite extinderea aplicarii prin interpretare
analogica.

62
 Utilizarea bunurilor sau creditelor debitorului aflat in insolventa in folosul
propriu al celui care il conduce sau al altei persoane juridice;
Este vorba de bunurile patrimoniale si nepatrimoniale, corporale si/sau necorporale
existente in patrimoniul debitorului. Notiunea de credit are, aici, si acceptiunea de
credibilitate, onorabilitate – debitorul profita in scopuri personale, straine de interesele
societatii, de credibilitatea acesteia.

Deturnarea utilizarii bunurilor dinspre destinatia lor fireasca, proprie societatii debitoare,
spre interesul personal al conducatorului acesteia sau al altor persoane juridice fata de
care respectivul justifica un astfel de interes, poate dobandi in practica o mare diversitate
de forme de realizare. Strict exemplificativ, indicam cateva: garantarea datoriilor
personale cu averea societatii ; utilizarea in scop personal a avansurilor ridicate din
societate sau a creditului bancar contractat in numele si interesul societatii; incasarea in
numerar, de catre administrator, a pretului serviciilor prestate de catre societate si
neevidentierea lor in contabilitate; acordarea unor remuneratii exagerate, membrilor
conducerii, desi societatea inregistra pierderi, nerecuperarea deliberata a pretului
marfurilor livrate sau a serviciilor prestate, etc.

 Efectuarea de acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei


juridice ;
Textul are in vedere toate acele situatii in care conducatorii societatii debitoare profita de
pozitia pe care o detin in cadrul acesteia, utilizand-o ca “paravan” pentru actele de comert
realizate in scop personal, (de ex.: debitorul, o societate profilata pe efectuarea de
transporturi de marfa, dipune, in acest scop, de un parc auto, iar administratorul acesteia
incaseaza personal pretul transporturilor efectuate cu mijloaceacele auto ce apartin
societatii, etc.) ;

 Continuarea, in interes personal, a unei activitati care conducea in mod


vadit societatea la incetarea de plati;

63
Spre a genera antrenarea raspunderii pentru o astfel de fapta, este necesar sa se
demonstreze comportamentul intentional al administratorului, persistenta lui intr-o
activitate vadit ineficienta pentru societate, doar pentru a-i valorifica personal rezultatele.

 Au tinut o contabilitate fictiva sau neconforma cu legea sau au provocat


disparitia unor documente contabile
Tinerea unei contabilitati fictive presupune evidentierea intentionata in contabilitate a
unor date eronate menite sa induca in eroare asupra starii patrimoniale a debitorului.
Faptul ca administratorul nu se conformeaza solicitarii lichidatorului judiciar de a-i pune
la dispozitie documentele contabile este constant evaluat in practica judiciara ca
prezumtie a netinerii contabilitatii, de natura sa-l faca vinovat si deci, raspunzator. Nu
este singura ipoteza, e doar una frecventa. Inregistrari contabile care nu au la baza
documente justificative sau bazate pe documente incomplete, emiterea de facturi fictive,
intocmirea mai multor balante contabile pentru aceeasi luna, etc., sunt alte exemple
practice ale faptei enuntate ;

 Deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice sau
marirea fictiva a pasivului acesteia ;
Modificarea, ascunderea sau falsificarea unor acte contabile cu scopul de a scoate fictiv
anumite bunuri din patrimoniul debitorului ; inregistrarea in contabilitate a unor obligatii
inexistente sau bazate pe documente false reprezinta doar cateva din exemplele
subsumate acestei fapte ;

 Au folosit mijloace ruinatoare pentru a asigura fonduri societatii, cu


scopul de a intarzia ajungerea acesteia in incetare de plati ;
Sunt astfel de fapte : contractarea unui imprumut foarte oneros pentru societate, cu
dobanzi si comisioane superioare valorilor practicate la momentul respectiv pe piata, cu
scopul de a evita starea de insolventa ; vanzarea unor active detinute de societate la
preturi mult subevaluate, etc.
 Plata preferentiala facuta unui/unor creditori, in dauna celorlalti, in luna
precedenta celei in care a survenit incetarea de plati;

64
Fapta consta in plata preferentiala a unei/unor creante neexigibile in favoarea unui/unor
creditori, avantajandu-i in raport cu ceilalti, detinatori la acel moment a unor creante
exigibile. Prin plata astfel facuta, creditorul in cauza nu mai este expus riscului de a nu-si
incasa creanta in cadrul procedurii insolventei sau de a o incasa doar in parte, in schimb,
s-au diminuat cu aceeasi suma, disponibilitatile banesti cuvenite creditorilor detinatori ai
unor creante certe, lichide, exigibile, inscrisi in procedura insolventei.

Constatarea savarsirii oricareia din faptele enumerate si antrenarea raspunderii


conducatorilor societatii comerciale aflate in insolventa este de competenta judecatorului
sindic, sesizat cu o astfel de cerere de catre oricare din titularii carora legea le confera
acest drept.

6.3.2. Raspunderea penala


Daca faptele administratorilor/organelor de conducere prezinta gradul de pericol social
care conduce la calificarea lor in infractiuni, ele vor avea ca rezultat angajarea raspunderii
penale a autorului lor. Infractiunea, ca singur temei al antrenarii acestei forme de
raspundere, este fapta prevăzută de legea penală, nejustificată şi imputabilă persoanei
care a săvârşit-o, (art.15 din noul Cod Penal al Romaniei). In mod prioritar, rolul de „lege
penala” care incrimineaza si pedepseste faptele penale ale administatorilor revine, firesc,
LSC, care, configurand atributiile acestora, previne neindeplinirea lor prin reglementarea
efectelor in plan sanctionator. In completare, Legea insolventei, nr.85/2006, precum si
multe alte acte normative cu caracter general sau special, intregesc regimul sanctionator
aplicabil administratorilor. Spre a-l surprinde in termeni cat mai exacti, ne vom referi
sintetic, in continuare, la principalele infractiuni reglementate de cele doua acte
normative. Riscurile specifice activitatii administratorilor devin si mai elocvente daca
sunt analizate din perspectiva efectelor in plan penal pe care faptele lor le pot genera.

Infractiuni reglementate de LSC


Fara a ne propunem sa le inventariem complet, consideram utila prezentarea
principalelor infractiuni reglementate de LSC. Cele mai multe dintre ele le sunt aplicabile
administratorilor in general, indiferent de forma juridica a societatii. Prin exceptie, o

65
parte dintre ele vizeaza strict activitatea organelor de administrare ale societatilor pe
actiuni.

 Prezentarea de date nereale sau ascunderea datelor corecte despre


societatea comerciala; refuzul de a pune la dispozitia expertilor
documentele necesare realizarii materialelor lor profesionale sau
impiediarea acestora spre a-si derula activitatea;22
Masura este stabilita pentru protejarea intereselor actionarilor, ale publicului, tertilor, in
general, a caror apreciere asupra rezultatelor activitatii sau, dupa caz, hotararea de a
investi in societate, vor fi formate in raport de situatiile economice si financiare
comunicate de aceasta; deformarea sau ascunderea lor, inclusiv prin refuzul de a pune la
dispozitia expertilor documentele ce le-ar face evidente, poate deveni cauza unor
plasamente ineficiente, posibil dezastruoase pentru investitori. Infractiunea vizeaza
activitatea membrilor organelor de conducere, (sau fondatorilor, dupa caz) din societatile
care au obligatia legala de a face publice anumite informatii. Este cazul societatilor
detinute public, sau a celor din domeniul financiar-bancar, asigurarilor, etc.

 Abuzul de bunurile sau creditul societatii ; creditarea administratorilor de


catre societate, incalcarea prevederilor legale referitoare la fondurile de
rezerva;23
Textul are in vedere, de fapt, o pluralitate de patru infractiuni dintre care o parte
incrimineaza fapte prin care administratorul abuzeaza de bunurile din patrimoniul
societatii fie a) cumparand actiuni in contul acesteia la preturi mult superioare celui real,
de piata, sau invers, vanzand actiuni detinute de societate la alte societati comerciale, la
preturi mult inferioare celui real, fie b) utilizeaza bunurile societatii, creditul sau
credibilitatea acesteia spre a obtine foloase personale sau pentru o alta societate in care
este interesat; c) se imprumuta sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de
la societatea pe care o administreaza sau de la o societate controlata de aceasta, suma
imprumutata fiind superioara valorii de 5000 EURO; ultima dintre infractiunile acestui

22
se pedepsesc cu inchisoare de la unu la cinci ani, in temeiul art.271, LSC
23
Se pedepsesc cu inchisoare de la unu la trei ani, in temeiul art.272, LSC

66
articol are in vedere incalcarea obligatiei legale de constituire a fondului de rezerva
legala care trebuie sa atinga cel putin 20% din capitalul social.

 Raspandirea de stiri false sau utilizarea altor mijloace frauduloase in


scopul influentarii valorii titlurilor emise de societate, (actiuni,
obligatiuni), pentru a obtine avantaje personale sau in favoarea altei
persoane, pagubind societatea 24
Fapta are in vedere actiuni denigratoare la adresa societatii menite sa influenteze pretul
actiunilor acesteia si, ca urmare, comportamentul potentialilor investitori. Ea poate
reprezenta si o forma de publicitate mincinoasa, sau de manipulare a pietelor,

 Incaseaza sau plateste dividende, sub orice forma, din profituri fictive ori
care nu puteau fi distribuite, in lipsa de situatie financiara sau contrarii
celor rezultate din aceasta;25
Profitul realizat de societate, sau cel putin o parte din acesta poate primi diverse
destinatii: incorporarea in rezerve, reinvestire, majorare a capitalului social, repartizare
sub forma de dividende. Repartizarea acestuia va fi hotarata de catre adunarea
asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor si va fi subsecventa aprobarii
situatiilor financiare si a contului de profit si pierderi. Prima concluzie ar fi aceea ca, din
moment ce adunarea generala decide acordarea dividendelor, administratorului nu i se
poate stabili vrea culpa pentru aplicarea acestei hotarari, decat in masura in care,
cunoscand caracterul fictiv al profitului, nu si-a exercitat dreptul de a se opune adoptarii
hotararii de distribuire. Nu-i mai putin adevarat ca administratorul poate fi el insusi
artizanul situatiilor financiare fictive propuse spre aprobare, caz in care devine vinovat
tocmai de punerea lor pe rolul adunarii generale spre a le aproba, cu scopul de a incasa
sau distribui dividende dintr-un profit care nu exista in realitate sau care, legal, trebuia sa
primeasca alte destinatii, (ex. alimentarea fondului de rezerva legala). Pe de alta parte,
administratorul avand obligatia legala de a realiza situatiile financiare in scopul
prezentarii lor spre aprobare adunarii generale, chiar daca faptic, incheierea acestora a

24
se pedepesesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC
25
fapta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC
.

67
apartinut prepusilor calificati in acest sens, (contabilului), se prezuma ca acesta le-a
acceptat si deci, le sustine, preluand riscul unor date incorecte inserate in ele.

Pana la calificarea ca infractiune a faptei constand in distribuirea de dividende in lipsa


unor situatii financiare, in mod frecvent se recurgea in practica la repartizarea acestora in
avans, mai ales in cazul societatilor mici, in care asociatii, implicati efectiv in activitatea
societatii, isi asigurau sursele de existenta din avansul din dividende incasat pe durata
anului, anterior intocmirii situatiilor financiare si, deci, in lipsa unei hotarari a adunarii
generale cu privire la ele. In prezent, calificarea acestei fapte ca infractiune, inlatura o
astfel de solutie. Si totusi, fapta penala poate fi evitata, recurgandu-se la elaborarea de
situatii financiare si supunerea lor spre aprobarea adunarii asociatilor/adunarii generale
ordinare, ori de cate ori in cursul anului se urmareste repartizarea de dividende. Este o
solutie legala, la indemana administratorilor. Legea impune realizarea situatiilor
financiare la sfarsitul anului financiar, dar nu interzice incheierea lor si in cursul anului.
Ce se intampla insa, daca la sfarsitul anului financiar nu se atinge profitul previzionat ?
Sunt sau nu fictive dividendele deja distribuite? Intr-o prima opinie exprimata in
literatura juridica26, s-a considerat ca, pentru ca repartizarea sa nu devina ilegala este
absolut necesara o accentuata predictibilitate a profitului, corelata cu o riguroasa
gestionare de catre administratori a platilor si incasarilor societatii, in cursul anului, astfel
incat, la incheierea lui, dividendele deja distribuite sa nu depaseasca valoarea profitului
efectiv inregistrat. Intr-o a doua opinie27, pe care o sustinem, s-a apreciat ca relevanta este
situatia de la data platii dividendelor si cata vreme la acel moment plata s-a bazat pe
situatii financiare care evidentiau profit, nu se poate invoca nelegalitatea lor.

 Incalca dispozitiile legale privitoare la actiunile sau obligatiunile emise de


societate28, prin operatiuni de genul:
a) emite actiuni de valoare mai mica decat cea legala sau la un pret inferior
valorii nominale, sau emite noi actiuni inainte de a fi integral achitate cele
din emisiunea precedenta;

26
St. D. Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op.cit., pag.pag.1029
27
Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.782
28
Se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul prevederilor art.273 din LSC

68
b) se foloseste, in adunarile generale de actiuni nesubscrise sau nedistribuite
actionarilor,
c) nu respecta prevederile legale privitoare la anularea actiunilor neachitate
de catre cei care le-au subscris;
Textul reglementeaza, si in acest caz, o varietate de infractiuni, fiecare vizand incalcarea
unor dispozitii legale exprese cu privire la emiterea si utilizarea actiunilor emise de
societate, cum sunt: interdictia de a emite noi actiuni inainte de varsarea integrala a celor
din emisiunea precedenta, interdictia de a vota cu actiuni care au fost emise dar, la data
votului, nu erau subscrie sau distribuite actionarilor, etc.

Nu am epuizat infractiunile reglementate cu privire la actiunile si obligatiunile emise de


societate. Sintetizand, trebuie precizat ca ele se refera, in exclusivitate, la societatile pe
actiuni.

 Punerea in executare a hotararilor adunarii generale referitoare la


modificarea actului constitutiv, ca efect al fuziunii, divizarii, reducerii
capitalului social, fara respectarea termenelor legale prevazute pentru
fiecare dintre aceste operatiuni, si, in plus, in cazul reducerii capitalului
social, inainte ca asociatii care inregistreaza restante in varsarea
aporturilor la capital, sa fi fost executati pentru efecturarea
varsamintelor29
Procedura reglementata pentru fiecare din operatiunile enumerate in continutul articolului
prevede termene speciale care se impun a fi respectate spre a proteja interesele
actionarilor/asociatilor sau, dupa caz, ale creditorilor. De exemplu, reducerea capitalului
social va putea fi realizata numai dupa trecerea unui interval de 2 luni de la publicarea
hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial, termenul fiind stipulat in favoarea
creditorilor, pentru eventuale lor opozitii. Operarea reducerii cu nesocotirea acestui
termen conduce la calificarea faptei ca fiind infractiune.
 Incalcarea de catre administratori (sau asociati) a unor obligatii legale
speciale, cum sunt: a) nerespectarea obligatiei de a-i informa pe auditori

29
Se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la un an sau cu amenda, potrivit art.274 din LSC

69
sau cenzori si de a nu participa la exprimarea votului privind operatiuni
in care, direct sau indirect, au interese contrare celor ale societatii,
(incalcarea obligatiei de non-concurenta); b) neindeplinirea obligatiei de
convocare a adunarii generale in cazurile prevazute de lege; c) efectuarea
de operatiuni in numele societatii cu raspundere limitata, inainte de
varsarea integrala a capitalului social; d) emiterea de parti sociale ca
titluri negociabile, (asemeni actiunilor), in societatea cu raspundere
limitata;30
Infractiunile enumerate reprezinta modalitati de incriminare a abaterilor de la obligatii
speciale reglementate in sarcina administratorilor; cu scopul de a oferi protectie penala
valorilor si relatiilor sociale specifice, dintre societate si conducatorii acesteia.

Toate infractiunile reglementate de LSC pot fi puse in miscare din oficiu, deci, in lipsa
unei plangeri prealabile formulate de persoanele vatamate prin producerea lor.

B) Infractiuni reglementate de Legea insolventei, nr.85/2006


Din ansamblul infractiunilor reglementate de acest act normativ, spre a ramane fideli
tematicii analizate, le vom avea in vedere, succint, doar pe cele privitoare la
administratorii debitorului ajuns in insolventa, nu si pe cele care ii pot avea ca autori pe
ceilalti „actori” participanti la procedura, (administrator judiciar, lichidator judiciar,
creditori, etc.). Astfel,
 neintroducerea sau introducerea tardiva de catre debitorul persoana
fizica sau reprezentantul legal al debitorului persoana juridica a cererii
de deschidere a procedurii insolventei in termenul legal, sau in cel mult
6 luni de la expirarea acestuia, constituie infractiunea de bancruta simpla
31

Potrivit aceluiasi act normativ, debitorul aflat in stare de insolventa are obligatia de a
cere el insusi, prin reprezentantul legal, (daca debitorul e persoana juridica), deschiderea
procedurii insolventei, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de incetare de plati.

30
se pedepsesc cu inchisoare de la o luna sau un an sau cu amenda, potrivit art.275 din LSC
31
se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, in temeiul art.143 din Legea insolventei,
nr.85/2006;

70
Neexercitarea acestei obligatii, in termenul legal sau cel mai tarziu in sase luni de la
expirarea acestuia constituie infractiune de care se face vinovat reprezentantul legal al
respectivului debitor, (sau debitorul insusi, in cazul persoanelor fizice). Ratiunea
rigiditatii reglementarii este data de preocuparea de a preveni acumularea datoriilor si a
diminua astfel, suplimentar, sansele de recuperare a creantelor.

 Se face vinovat de savarsirea infractiunii de bancruta frauduloasa autorul


urmatoarelor fapte:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o
parte din activul averii acestuia;
b) prezinta datorii inexistente si sume nedatorate prin includerea lor in
situatiile financiare, in registrele debitorului sau alte documente ale
acestuia, cu scopul de a frauda interesele creditorilor;
c) instraineaza active ale debitorului, in frauda creditorilor.32

 Refuzul de a pune la dispozitia judecatorului sindic, administratorului


judiciar sau lichidatorului judiciar, documentele si informatiile prevazute
de lege sau impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi respectiva
documentatie. E vorba de documentele financiare ale debitorului,
inventarul bunurilor, lista si adresele creditorilor, etc.

Infractiunile enumerate exista doar daca este indeplinita conditia premisa, aceea ca fata
de debitor sa se fi deschis procedura insolventei, in oricare din modalitatile sale,
reorganizare judiciara sau faliment. In lipsa acesteia, nu exista infractiune. In plus, doar
in masura in care fapta a fost comisa cu intentie, cu rea credinta, se considera ca prezinta
pericolul social care conduce la calificarea ei in infractiune.

Se poate observa ca multe dintre faptele penale avute in vedere de Legea insolventei,
sunt, in acelasi timp, sanctionate si de LSC, ceea ce inseamna ca, in cazul acestora, nu e
necesar ca societatea sa ajunga in insolventa pentru ca administratorul sa poate fi pedepsit

32
se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul art.143 din Legea insolventei ,nr.85/2006

71
pentru savarsirea lor, oricand in cazul societatii in functiune fiind aplicabile dispozitiile
in materie penala din LSC.

6.3.3. Cumul celor doua forme de raspundere


Cele doua forme de raspundere pot coexista, pot fi cumulate, daca prin infractiunea
savarsita s-au cauzat prejudicii persoanei vatamate. Fiecare dintre ele are functii si
finalitati proprii, distincte. In timp ce raspunderea civila are un caracter reparator,
urmarind repararea pagubei produse, cea penala are un rol esentialmente sanctionator . Ca
urmare, plata prejudiciului cauzat nu poate deveni cauza de neaplicare a pedepsei penale,
chiar daca ambele forme de raspundere sunt generate de aceeasi fapta.

6.3.4. Considerente finale;


Consecinta condamnarii pentru oricare dintre infractiunile reglementate de LSC sau de
Legea insolventei, precum si a unor infractiuni de drept comun, ca; gestiune frauduloasa,
abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau
luare de mita, consta in faptul ca, autorilor lor le este interzisa calitatea de administrator
al societatii comerciale, (precum si de fondator, cenzor). Sunt decazuti din drepturi cei
care, fiind intr-o astfel de functie, au fost condamnati pentru una din aceste infractiuni.

In principiu, membrii organelor de conducere raspund solidar din punct de vedere civil.
Raspunderea penala este, insa, intotdeauna personala – consecintele faptei penale vor fi,
fara exceptie, suportate de autorul acesteia.

PARTEA A DOUA

Capitolul VII

Administrarea afacerii in stare de criza

72
7.1. In termeni generali, sintagma «stare de criza» corespunde dificultatilor economico-
financiare care pot afecta activitatea societatii comerciale, a comerciantului, in general,
de-a lungul existentei sale, indepartand-o de la finalitatea ei fireasca, statutara sau chiar
blocand-o, cu consecinta obligativitatii reconfigurarii si redimensionarii prioritatilor, sau,
in extremis, inchiderii afacerii si scoaterii din circuitul comercial a respectivului
comerciant ajuns in impas. Starea de criza defineste o patologie manifestata cu
regularitate prin lipsa disponibilitatilor banesti necesare sustinerii activitatii curente,
efectuarii platilor datorate cu diverse titluri, (salarii, utilitati, furnizori, beneficiari, buget,
etc.), etc, si poate fi generata de o mare diversitate de cauze, incepand de la cele de natura
conjuncturala, obiective, straine de vreo conduita culpabila a persoanelor cu competente
de decizie ale comerciantului ajuns in dificultate, pana la cele localizate in sfera
managementului, defectuos prin incompetenta, superficialitate sau prin comportament
fraudulos. Dimensiunea crizei va sugera si solutiile de urmat pentru eliminarea ei. Pe de
alta parte, capacitatea adoptarii lor cu celeritate poate deveni ea insasi un remediu, daca
nu complet, cu siguranta eficient. Dinamica activitatii comerciale impune cu regularitate
solutii prompte deopotriva in perioada de «normalitate » ca si in cea de « criza »sau, cu
atat mai mult in cea de criza. Stoparea crizei sau, cel putin diminuarea manifestarii ei pot
insemna salvarea afacerii. In varianta mai putin optimista, iesirea din criza echivaleaza cu
iesirea din « scena » afacerilor, prin lichidarea si radierea respectivului comerciant.
Indiferent de finalitatea lor, (depasirea crizei si redersarea economica sau lichidarea si
radierea comerciantului), solutiile adoptate pentru infrangerea dificultatilor economice au
si un al doilea efect, de data aceasta pozitiv, rasfrant inafara comerciantului: contribuie la
stoparea contaminarii mediului de afaceri in care acesta a activat. A nu interveni operativ
si prin decizii intelepte spre a curma starea de criza poate insemna, deci, nu doar
diminuarea semnificativa a sanselor de redresare si supravietuire ci, concomitent,
transmiterea « starii patologice » si spre alti participanti la circuitul economic. E unul din
rationamentele care justifica, de exemplu, calificarea ca infractiune, (bancruta simpla), a
pasivitatii conducatorilor comerciantului care, cunoscand starea de incetare de plati, sau
iminenta acesteia, nu-si indeplinesc obligatia de a cere deschiderea procedurii insolventei.

73
7.2. Desigur, identificarea solutiilor de iesire din criza nu reprezinta un demers facil
pentru cei confruntati cu astfel de « provocari ». Pe de alta parte, a preveni e intotdeauna
preferabil fata de a «trata». Evident, cata vreme pot fi identificate cai pentru a evita o
criza, chiar iminenta, ele vor fi categoric preferabile. E si acesta un context care poate
confirma performantele manageriale. Adesea, in categoria masurilor de acest gen, sunt
avute in vedere, alternative de genul;

a) operatiunile de fuziune sau divizare a unor societati comerciale ;


 prin absorbtia/contopirea de patrimonii apartinand societatilor implicate, fuziunea
poate oferi iesirea din impas pentru acelea dintre ele care sunt vulnerabile sau cu situatie
critica din punct de vedere economico-financiar, cu conditia ca cel putin una dintre
celelalte societati participante la operatiune sa aiba forta economica necesara estomparii
sau cel putin diminuarii efectelor negative ale patrimoniilor celor dintai.
 in cazul divizarii, cotele de patrimoniu desprinse, apartinand societatii supuse
operatiunii de divizare, ar trebui sa permita existenta viabila a fiecareia din societatile
beneficiare ale operatiunii, nou constituite sau existente ; eficienta masurii poate fi
analizata si sub aspectul redimesionarii activitatilor ei, specializarii, concentrarii lor, de
natura sa influenteze reducerea costurilor si simplificarea eforurilor de coordonare de
management ;
b) infuzia de capital, prin majorarea capitalului social prin noi aporturi in numerar,
si/sau, in cazul societatilor pe actiuni, prin emiterea de obligatiuni; in masura in care,
oricare dintre aceste operatiuni s-a finalizat cu succes, poate oferi lichiditatile necesare
iesirii din impas;

Fiecare dintre aceste masuri e realizabila prin actele de decizie ale organelor ei statutare,
adunarea generala a asociatilor/actionarilor si administratori. Daca cei din urma vor fi
capabili sa sesizeze in timp util impasul in care a ajuns sau spre care se indreapta
societatea cresc sansele de a fi evitate solutiile extreme, ireversibile. Atunci cand solutiile
salvatoare, pentru depasirea etapelor economice dificile apartin organelor statutare ale
societatii comerciale, le-am integrat in categoria cailor de prevenire a crizei propriu-zise.

74
7.3. In schimb, cand nici una din caile mai sus expuse, (fara pretentia de a le fi epuizat),
nu este aplicabila sau cand starea acuta a crizei cu care se confrunta societatea nu ofera
timpul necesar urmarii lor, noua optiune devine declararea insolventei societatii.
Indiferent ca este ceruta de debitorul ajuns in incetare de plati sau de catre unul din
creditorii acestuia, care probeaza indeplinirea conditiilor legale, deschiderea procedurii
de insolventa marcheaza momentul de « oficializare » a starii de criza, momentul din care
masurile de prevenire a ei au devenit tardive sau si-au dovedit ineficienta. Conditiile
suficiente pentru deschiderea procedurii ; a) datorii banesti avand o scadenta mai veche
de treizeci de zile si b) o valoare minima de 30.000 lei, c) a caror neplata sa fie datorata
lipsei lichiditatilor banesti ale debitorului, permit concluzia potrivit careia ceea ce am
denumit ca fiind « stare de criza » este, in fapt, un fenomen economico-financiar spre
care se «aluneca» usor si, ca urmare, cu mare frecventa in practica. Definitorie si, in
acelasi timp, suficienta pentru declararea starii de criza este incetarea platilor din lipsa de
lichiditati. Explicatia e simpla : o afacere este viabila chiar daca nu inregistreaza profit,
este insa categoric compromisa, sortita esecului, cand nu dispune de disponibilul banesc
necesar platilor inerente derularii ei. Starea patrimoniului respectivului debitor este lipsita
de relevanta in aceasta analiza. El poate fi in insolventa chiar daca valoarea activelor din
patrimoniu este superioara pasivului. Nu este necesara starea de insolvabilitate,
(caracterizata prin superioritatea valorica a pasivului patrimonial fata de activ).
Insolventa se poate suprapune, poate cooexista cu insolvabilitatea, dar aceasta nu este o
conditie necesara, (devine necesara doar pentru antrenarea raspunderii organelor de
conducere, in cadrul procedurii insolventei, intrucat intinderea raspunderii acestora este
data tocmai de cota de pasiv neacoperita din activul patrimonial, adica incepe din punctul
in care debitorul nu este doar in insolventa ci s-a dovedit a fi insolvabil).

7.4. Nu vom analiza in cadrul acestui curs cine sunt titularii cererii de deschidere a
procedurii, modalitatile de realizare a ei, derularea, consecintele deschiderii, etc., spre a
evita suprapunerile cu tema consacrata insolventei in cadrul disciplinei « Dreptul
afacerilor ». Spre a ramane in concordanta cu profilul cursului, ne vom rezuma la analiza
aspectelor ce tin de administrarea afacerii ajunse in criza, adica, in insolventa. Asa cum
am mai aratat in partea introductiva, avem de-a face si in acest caz cu o administrare, dar

75
de natura speciala, orientata fie spre redresarea economica a debitorului, (in cadrul
procedurii de reorganizare judiciara), fie spre valorificarea cu maxima eficienta a
patrimoniului acestuia, (in cadrul procedurii falimentului), si nu spre obtinerea de profit
prin desfasurarea activitatilor statutare, cum se intampla in perioada de functionare
normala a debitorului. Se poate spune, intr-o privire generica, de ansamblu, ca notiunea
de administrare dobandeste noi semnificatii, un continut distinct, in perioada de criza a
afacerii si aceasta datorita faptului ca se modifica radical scopul administrarii, dinspre
realizarea activitatilor specifice, comerciale, profitabile, inspre gestionarea patrimoniului,
in vederea maximizarii valorii activelor, cu finalitatea de a plati datoriile debitorului.
Scopurile administrarii sunt reorientate dinspre interesele actionarilor/asociatilor – in
perioada de functionare a societatii, inspre cele ale creditorilor – in favoarea carora este
reglementata administrarea perioadei de “criza”. Din aceasta schimbare rezulta o prima
consecinta : administrarea nu mai apartine administratorilor statutari ai societatii, acestia
incetandu-si rolul si transferand stafeta in favoarea unora speciali, profesionisti anume
calificati spre a desfasura atributiile legale adecvate acestei etape.

7.5. Cui apartine administrarea afacerii in criza ?

76
Se impune cu prioritate urmatoarea precizare : in prezent, legislatia ce constituie dreptul
comun in materie societara nu impune o anume calificare profesionala pentru
persoanele desemnate administratori in cadrul societatilor comerciale. Textele legale
incidente se rezuma la fixarea, pe de o parte, a unui standard comportamental, a unor
exigente in conduita legata de business, si pe de alta parte, a unor incompatibilitati,
interdictii, care, coroborate, au condus doctrinarii la concluzia concretizarii in
legislatie a preocuparilor de profesionalizare a administrarii afacerii, atribuirii ei
unor profesionisti, comparabili cu titularii unor profesii liberale. Mai ales in cazul
societatilor pe actiuni, influenta principiilor de guvernare corporatista induce, prin
ansamblul obligatiilor fiduciare si statutare ce defineste statutul membrilor organelor
de conducere, ideea de profesionalizare a acestei activitati. E vorba, insa, de o
profesionalizare dobandita prin exercitiu, prin conduita orientata prin dispozitii
legale, si nu printr-o calificare profesionala specifica, specializata. O astfel de cerinta
nu este, de regula reglementata.
Pretentia unei anume calificari profesionale, stabilite prin lege nu defineste regula, ci
exceptia de la ea, atunci cand, prin dispozitii speciale, privitoare la anumite activitati, se
impun conditii exprese de calificare profesionala pentru administratorii societatilor care
activeaza in respectivele domenii specializate. De exemplu, e cazul administratorilor
societatilor de expertiza contabila, care trebuie sa fie, in majoritate, experti contabili 33, a
conducatorilor activitatilor din domeniul turismului, desemnati numai din randul
persoanelor care detin brevet de turism, spre a atesta capacitatea profesionala si
probitatea morala necesare conducerii unor astfel de activitati34, a administratorilor
societatilor care activeaza in domeniul medical,35 si care vor fi medici-unicul
administrator sau cel putin o treime din ei - in cazul pluralitatii de administratori, etc.
Dincolo de astfel de exceptii, regula ramane, insa, aceea ca, in general, pentru
administrarea unei afaceri nu este necesara selectarea administratorilor, a conducatorilor
33
Conditia este reglementata prin Ordonanta Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activitatii de
expertiza contabila si a contabililor autorizati, republicata in Monitorul Oficial nr.13 din 8 ianuarie 2008;
34
Conditiile obtinerii brevetului de turism sunt reglementate prin Hotararea Guvernului nr.238/2001
privind conditiile de acordare a licentei si brevetului de turism, publicata in Monitorul Oficial
nr.88/21.02.2001, si Ordinul Ministerului Turismului nr.170/2001 privind aprobarea Normelor
metodologice privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism modificat,
la randul lui, prin ordinele M.T. nr.691/2002, nr.910/2002, nr.1195/2002;
35
organizarea si functionarea activitatii medicale in regim privat este reglementata prin Ordonanta
Guvernului nr.124/1998, republicata in Monitorul Oficial Partea I, nr.568 din 1 august 2002

77
ei, din randul anumitor categorii de specialisti, de detinatori ai unei anumite calificari
profesionale. Recomandabile pentru o selectie inspirata raman aptitudinile, vocatia,
conduita, flerul, capacitatea de comunicare, spiritul de initiativa, abilitatile manangeriale,
etc., care, coroborate, pot conferi standard profesional exercitarii acestei activitati.
Calitatea managementului constituie ea insa un pretios capital.

Daca administrarea unei afaceri in stare de functionare nu necesita, deci, ca regula, o


anume calificare profesionala, in schimb, situatia este diferita in cazul administratorilor
unei afaceri ajunse in insolventa. Indiferent de modalitatea in care se deruleaza procedura
insolventei, (reorganizare judiciara sau faliment), gestionarea patrimoniului debitorului se
va realiza, in mod obligatoriu, de practicieni in insolventa. Relevant au fost definiti in
doctrina de specialitate ca «manageri de criza»36. Deopotriva, administratorii judiciari,
(in perioada de observatie si in cazul reorganizarii judiciare), sau lichidatorii judiciari, (in
faliment), vor fi desemnati de catre judecatorul sindic numai din randul acestor
practicieni. Ei vor deveni actorii principali in cadrul procedurii. Spre deosebire de
administratorii statutari, insa, ei sunt specialisti, atestati in conditii legale expres
reglementate.

In plus, dintre participantii la procedura insolventei, in afara de administratorul judiciar si


lichidatorul judiciar, anumite atributii, limitate, revin si administratorului special.

Ca urmare, vom analiza sintetic in cele ce urmeaza, dintre toti participantii la procedura,
pe cei cu atributii directe de administrare a patrimoniului debitorului.

7.5.1. Conditiile dobandirii calitatii de practician in insolventa;


Atat conditiile dobandirii acestei calitati cat si modul si formele de exercitare a profesiei
sunt reglementate prin Ordonanta de Guvern nr.86/2006, modificata. Potrivit acestui act
normativ, calitatea de practician in insolventa este detinuta de specialisti organizati ca
profesie liberala. Ea poate fi dobandita de persoana care indeplineste urmatoarele
conditii :

36
Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.II, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009, pag. 238;

78
a) este detinatorul unei diplome de studii de invatamant superior de lunga durata in
drept, stiinte economice sau inginerie si are o experienta in domeniul juridic sau
economic de minim 3 ani de la data obtinerii diplomei37 ;
b) nu se gaseste in nici unul din cazurile de nedemnitate prevazute prin acelasi act
normativ, respectiv :
 nu a fost condamnat pentru infractiuni intentionate, de natura sa aduca
atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infractiune de corputie,
precum si pentru infractiunile reglementate de legea societatilor
comerciale si Legea insolventei, nr.85/2006 ;
 persoana careia i s-a aplicat pedeapsa complementara a interdictiei de a
exercita profesia de practician in insolventa ;
c) a promovat examenul de admitere in profesie sau a exercitat cel putin 5 ani
functia de judecator, procuror, notar sau avocat ;
In plus, profesia poate fi exercitata in Romania si de catre persoanele fizice sau juridice
straine care au aceasta calitate in statul lor de origine, certificata de organismele
profesionale recunoscute sau, dupa caz, de autoritatile care le autorizeaza functionarea.
Recunoasterea este automata, in cazul cetatenilor dintr-un stat membru al Uniunii
Europene sau al Spatiului Economic European care detin calitatea de practicieni in
insolventa in unul dintre aceste state. Inscrierea acestora in tabloul Uniunii Nationale a
Practicienilor in Insolventa din Romania, (UNPIR) se va face pe baza documentelor care
le atesta calitatea in tara de origine.
Persoanele admise in profesie prin promovarea examenului vor efectua un stagiu de
pregatire profesionala cu durata de 2 ani, ca practician in insolventa stagiar, si in aceasta
calitate, numai ca salariat sau colaborator al unui practician definitiv sau al unei societati
civile profesionale. In termen de maxim 5 ani de la finalul perioadei de stagiu vor fi
obligati sa sustina examenul de definitivare.

7.5.2.Formele de exercitare a profesiei de practician in insolventa


Exercitarea profesiei se poate realiza in urmatoarele forme :
a) ca persoane fizice independente organizate in :
37
conform statisticilor publicate de UNPRL, in anul 2005, strucutra profesionala a practicienilor in
insolventa era urmatoarea : economisti – 61%, juristi – 9%, avocati – 13%, ingineri – 17%

79
 cabinete individuale, pe baza deciziei in acest sens a practicianului in
insolventa, inregistrata la UNPIR;
 cabinete asociate, rezultate din asocierea prin contract a mai multor
cabinete individuale;
 societati civile profesionale fara personalitate juridica (SPPI),
constituite de catre practicieni definitivi, prin contract de societate civila
care se va inregistra in Registrul societatilor civile profesionale de
practicieni in insolventa, (Registrul societatilor profesionale), tinut de
secretariatul UNPIR;
Atat cabinetele individuale cat si SPPI isi constituie patrimoniul initial din aporturile
titularului. Totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor pe care practicianul in
insolventa le aloca exercitarii profesiei sale vor constitui patrimoiul profesional de
afectatiune, ca fractiune distincta a patrimoniului propriu al practicianului, asupra caruia
creditorii detinatori ai unor creante rezultate din activitatea lui profesionala vor avea un
drept de preferinta.

b) ca asociati, salariati sau colaboratori ai unor societati profesionale cu


personalitate juridica, care, la randul lor, pot fi :
 societati civile profesionale cu personalitate juridica si
raspundere limitata (SPRL) ; acestea vor fi constituite prin contract de
societate incheiat in forma scrisa de minim 2 practicieni in insolventa
persoane fizice. Contractul, cuprinzand datele de identificare ale asociatilor si
ale societatii, data dobandirii calitatii de practician in insolventa, numele celor
care administreaza si reprezinta societatea, etc., va fi inregistrat in Registrul
societatilor profesionale Capitalul social, integral varsat la infiintarea
societatii, va fi egal cu echivalentul a minim 10.000 EURO, si va fi constituit
din aporturile in numerar, in natura sau in industrie (activitate profesionala)
ale asociatilor. Dovada personalitatii juridice a societatii va fi data de
certificatul de inregistrare eliberat de Registrul societatilor profesionale.
 întreprindere personala unipersonala cu raspundere limitata,
(IPURL); este alcatuita din initiativa unui singur practician, sau ca efect al

80
ramanerii in SPRL a unui singur asociat, indiferent de motiv, pentru o
perioada mai mare de 3 luni. O persoana fizica nu poate fi asociat decat intr-o
IUPRL iar o IUPRL nu poate fi asociat unic intr-o alta IUPRL.
Oricand, practicianul in insolventa are dreptul de a-si schimba forma de exercitare a
profesiei, instiintand Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania.

7.5.3. Drepturile si obligatiile profesionale ale practicienilor in insolventa


Munca lor este remunerata prin plata unor onorarii fixe sau de succes, sau din combinarea
celor doua. Initial, onorariul provizoriu este stabilit de judecatorul sindic. Modificarea lui
ulterioara este de competenta adunarii creditorilor. Plata onorariului, asa cum am mai
aratat, se va face din disponibilitatile debitorului sau, in lipsa acestora, din fondul de
lichidare constituit in acest sens38. Determinarea valorii onorariului se va face in functie
de gradul de complexitate al activitatii, prin valorificarea unor criterii ca: numarul de
salariati ai debitorului, riscul privind conflictele de munca, cifra de afaceri a debitorului
in ultimii 3 ani, valoarea totala a datoriilor acestuia si numarul creditorilor, numarul si
complexitatea litigiilor in care debitorul este parte, valoarea patrimoniului acestuia,
natura si atractivitatea activelor de care dispune, riscurile legate de conservarea lor, etc.
In exercitarea atributiilor sale, practicianul in insolventa are obligatia de a se abtine de la
orice fapte de concurenta neloiala, practici anticoncurentiale, de a evita conflictele de
interese.
In functie de natura si gravitatea abaterilor inregistrate in realizarea atributiilor specifice,
el raspunde disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupa caz. De exemplu, legea
insolventei califica drept infractiune de delapidare fapta administratorului sau
lichidatorului judiciar, precum si a oricarui alt reprezentant sau prepus al acestuia,

38
fondul de lichidare este creat in temeiul prevederilor art.4 din Legea insolventei nr.85/2006 spre a
alimenta platile necesare procedurii insolventei, in cazul debitorilor lipsiti de disponibilitati banesti. Fondul
este gestionat de UNPIR si va fi alimentat din: a) majorarea cu 30% a taxelor percepute de oficiile
registrului comertului de pe langa tribunale pentru operatiunile de inregistrare; b) majorarea cu 30% a
taxelor percepute pentru operatiunile de inregistrare in registrul societatilor agricole si, in cazul asociatiilor
si fundatiilor ce desfasoara activitati economice, in registrul asociatiilor si fundatiilor; c) preluarea a 2,0%
din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea
bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii;
sumele astfel coletate sunt virate in fondul deschis de UNPIR – fond de lichidare

81
constand in insusirea, folosirea sau traficarea de bani, bunuri sau alt valori pe care le
gestioneaza sau administreaza.39

Spre a intregi informatia privitoare la practicienii in insolventa, trebuie spus ca din randul
acestora sunt desemnati lichidatorii si in cazul lichidarii voluntare a societatii, guvernata
de dispozitiile Legii societatilor comerciale, si care este urmarea uneia din cauzele de
dizolvare reglementate de acest act normativ. Explicatia este data de faptul ca, in esenta,
sarcinile lichidatorului, si-n cazul lichidarii voluntare, raman concentarte pe valorificarea
activelor societatii, in scopul platii cu prioritate a creditorilor acesteia, si, in masura
disponibilitatilor, pentru distribuirea sumelor ramase in favoarea asociatilor.

7.5.4. Organizarea profesiei de practician in insolventa


Activitatea practicienilor in insolventa este reglementata, controlata si supravegheata, ca
for tutelar, de catre Uniunea Nationala a Practicientilor de Insolventa din Romania,
(IUPRL), ordin profesional cu competente in plan national, organizata ca persoana
juridica de utilitate publica, autonoma, fara scop lucrativ. Teritorial, este reprezentata de
filiale cu personalitate juridica. Indicam sintetic cateva dintre atributiile sale: organizeaza
evidenta practicienilor in insolventa si a societatilor civile profesionale prin inscrierea
acestora in tabloul UNPIR, adopta regulamente si instructiuni privind activitatea si
conduita practicienilor in insolventa, sprijina formarea si perfectionarea lor profesionala,
editeaza publicatii de specialitate, administreaza fondul de lichidare constituit prin legea
insolventei, nr.85/2006, spre a sustine operatiunile specifice lichidarii in lipsa
disponibilitatilor in contul debitorului, etc.

7.6. Asadar, admitand ca deschiderea procedurii de insolventa corespunde starii de criza a


respectivului debitor, administrarea patrimoniului acestuia, orientata spre satisfacerea
intereselor creditorilor, apartine, in aceasta perioada, unui practician in insolventa care va
exercita, asa cum am mai aratat, fie atributii de administrator judiciar, (in cadrul perioadei
de observatie si de reorganizare judiciara), fie de lichidator judiciar, (in cadrul

39
fapta se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani si interzicerea unor drepturi sau, cand a avut
consecinte deosebit de grave, cu inchisoare de la 10 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, in temeiul
dispozitiilor art.145 din Legea insolventei nr.85/2006;

82
falimentului). In ansamblu, atributiile in procedura ale acestor profesionisti le confera
rolul de mandatari ai judecatorului sindic in relatia cu ceilalti participanti la procedura, si,
in aceasta calitate, colaboarea permanenta si coordonarea de catre judecatorul sindic
devin esentiale. Pe de alta parte, rol activ in procedura detin creditorii, care, prin adunarea
creditorilor, prin comitetul creditorilor sau chiar individual au dreptul de a se pronunta,
contesta, aproba, operatiunile administratorului sau lichidatorului judiciar. Daca in
perioada functionala a debitorului persoana juridica activitatea administratorilor este
supusa controlului adunarii generale, in schimb, in perioada de insolventa, rolul acesteia
este preluat, asa cum am mai precizat, de catre creditori. Dealtfel, interesele
actionarilor/asociatilor nu mai reprezinta o preocupare in cadrul procedurii de insolventa.
Rolul lor in procedura este, ca urmare, aproape inexistent.

7.6.1. Desemnarera administratorului judiciar.


Competenta desemnarii revine, de regula, judecatorului sindic, prin sentinta de
deschidere a procedurii. In acest scop, cei interesati isi vor depune la dosar oferta de
preluare a pozitiei de administrator sau lichidator judiciar, insotita de dovada calitatii de
practician in insolventa si de polita de asigurare profesionala. In cuprinsul ofertei va fi
indicata si disponibilitatea de timp si resurse umane, experienta generala sau specifica
necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. In lipsa ofertelor, judecatorul
sindic va recurge la o nominalizare provizorie, alegand in mod aleatoriu din tabloul
practicienilor intocmit de UNPIR. La recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul
primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii reprezentand 50% din
valoarea totala a creantelor inscrise in procedura vor desemna administratorul/lichidatorul
judiciar si-i vor fixa remuneratia, avand posibilitatea de a-l confirma pe cel nominalizat in
mod provizoriu de catre judecatorul sindic. Competenta desemnarii revine si creditorului
ce detine 50% din valoarea totala a creantelor, exercitarea acestei prerogative nefiind
conditionata de consultarea adunarii creditorilor. Prin incheiere, judecatorul sindic
desemneaza administratorul judiciar propus de creditori si, daca e cazul, il elibereaza din
functie pe cel numit de el in mod provizoriu.

7.6.2. Desemnarea lichidatorului judiciar;

83
Competenta desemnarii revine judecatorului sindic. Daca trecerea la faliment este
consecinta esuarii procedurii de reorganizare, in locul administratorului judiciar, al carui
rol inceteaza, va fi numit un lichidator judiciar. Este posibil ca in aceasta functie sa fie
nominalizat chiar administratorul judiciar, schimbandu-se nu persoana ci functia si rolul
acesteia.

7.7. Persoana care nu intruneste conditiile pentru a deveni fondator, administrator,


director, cenzor sau reprezentant al unei societati comerciale, ca autor al infractiunilor
avute in vedere de Legea societatilor coemerciale, nu va putea fi desemnata
administrator/lichidator judiciar.

7.8. Principalele atributii ale administratorului judiciar;


Activitatea acestuia, specifica perioadei de observatie sau reorganizare judiciara, se
desfasoara sub supravegherea judecatorului sindic. Exercita un ansamblu de atributii
avand o dubla natura: a) legala - cele conferite direct prin lege, si b) judiciara – cele
fixate de judecatorul sindic.
Esentiale sunt atributiile privitoare la:
a) examinarea situatiei economice a debitorului si intocmirea unui raport prin care
va propune judecatorului sindic fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea
perioadei de observatie in cadrul procedurii generale;

b) examinarea activitatii debitorului si realizarea, ca urmare, a unui raport, (esential


pentru continuarea procedurii), care va identifica :
 motivele si imprejurarile care au condus la insolventa acestuia,40
 eventualele persoane vinovate si si pentru care exista premisele angajarii
raspunderii,

40
Identificarea motivelor care au generat insolventa nu este un demers facil; utile, in aceste scop, sunt
analizele privind : a) nivelul platilor efectuate de catre debitor, in comparatie cu cel al incasarilor, in
derularea activitatii specifice; b)gradul ridicat de indatorare la banci, volumul activitatilor derulate pe
credit; c) gradul de dependenta al debitorului de un anumit sau anumiti clienti sau furnizori , (calitatea de
client sau furnizor captiv), d) probleme sociale cu care se confrunta debitorul, influenta sindicatului sau
salariatilor la aceste probleme, e) gradul incasarii creantelor de care dispune, etc.

84
 posibilitatile reale de reorganizare efectiva a debitorului, pe baza planului
propus de acesta sau pe care il va propune chiar administratorul judiciar
singur sau impreuna cu unul sau mai multi creditori; inventarierea
bunurilor, in scopul determinarii situatiei exacte a acestora, deci a „masei
active” pe care poate conta in procedura, va contribui la fundamentarea
concluziilor privitoare la reorganizare sau, dimpotriva, la faliment;
 daca e cazul, motivele care impiedica reorganizarea si care justifica
intrarea in faliment.
Raportul, care in practica este numit in mod simplist „raport cauzal” va fi supus
aprobarii judecatorului sindic in termen de cel mult 60 de zile de la desemnarea
administratorului judiciar;

c) verificarea creantelor creditorilor si intocmirea tabelelor privind plata


acestora; in acest scop, administratorul judiciar va notifica creditorii asupra
deschiderii procedurii si le va solicita sa-si declare creantele detinute asupra
debitorului. Va verifica aceste creante, pe baza probelor care le sustin si confruntarii
cu actele debitorului, va intocmi tabelul preliminar al creantelor si va convoca prima
adunare a creditorilor; dupa solutionarea de catre judecatorul sindic a eventualelor
contestatii privitoare la creante, va intocmi tabelul definitiv al creantelor.
d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, daca considera
posibila reorganizarea;
e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, conducerea
partiala sau integrala a activitatii acestuia; intre competentele ce-i revin in acest
context, exemplificam; are dreptul de a decide asupra continuarii sau incetarii
contractelor aflate in derulare, in functie de utilitatea si influenta lor asupra averii
debitorului, scopul urmarit fiind acela de a-i maximiza valoarea. Ca urmare, daca,
de exemplu, va constata ca un anume contract genereaza mai mult pierderi pentru
averea debitorului, poate decide unilateral stoparea lui, sau, in sens invers, daca
debitorul detine un bun in temeiul unui contract de comodat sau inchiriere, etc.,
administratorul judiciar poate refuza restituirea acestuia in favoarea
proprietarului, chiar daca durata contractului a expirat, daca va aprecia ca bunul

85
respectiv este esential continuarii afacerii debitorului sau pentru succesul planului
lui de reorganizare.
f) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor
sau adunarii actionarilor debitorului persoana juridica;
g) formularea cererilor privind anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in
dauna creditorilor;
h) urmarirea incasarii creantelor ce-i apartin debitorului, precum si orice alte atributii
stabilite in sarcina sa de catre judecatorul sindic

Activitatea sa este supusa controlului judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le


va intocmi pentru fiecare termen de judecata acordat in derularea procedurii. In aceste
rapoarte va infoma asupra modului in care si-a realizat mandatul, va justifica cheltuielile
efectuate din averea debitorului, etc. Pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a
atributiilor legale sau judiciare, judecatorul sindic are dreptul de a-l sanctiona, aplicandu-i
amenzi judiciare. Daca prin faptele sale, administratorul judiciar a generat prejudicii,
poate fi obligat la acoperirea lor, la initiativa oricarei persoane interesate.

Sintetizand, se poate afirma ca in perioada de observatie sau reorganizare judiciara,


administratorul judiciar devine managerul activitatii debitorului, concentrat pe asigurarea
echilibrului intre interesele creditorilor si cele proprii debitorului. Mandatul
administratorilor statutari ai debitorului persoana juridica a incetat odata cu deschiderea
procedurii insolventei.. Conducerea sa va fi preluata de catre administratorul judiciar sau,
de catre cel special, ultima ipoteza devenind aplicabila in cazurile in care debitorul si-a
declarat in termenul legal intentia de a se reorganiza. Reprezentarea debitorului in
instanta se va realiza prin administratorul judiciar, sau, in cazul falimentului, prin
lichidator. Afirmatia ramane valabila si in cazul in care debitorul si-a pastrat dreptul de
administrare si are, ca urmare, un administrator special.

7.9. Principalele atributii ale lichidatorului judiciar;


Daca in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare actorul principal
este administratorul judiciar, in schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura

86
generala fie in cea simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar. El exercita
atributii comparabile cu ale administratorului judiciar, adaptate insa, firesc, procedurii
falimentului, pe care o guverneaza sub controlul judecatorului sindic. Astfel, prioritatile
sale sunt orientate si subordonate lichidarii averii debitorului in conditii eficiente spre a
permite plata creditorilor inscrisi in procedura. In acest context,
a) va recurge cu prioritate la inventarierea bunurilor debitorului; demersul presupune
identificarea tuturor bunurilor detinute de debitor, constatarea starii si
determinarea valorii lor. Dupa inventariere, bunurile trec in custodia
lichidatorului, obligat sa le administreze si conserve.
b) Evaluarea bunurilor detinute de debitor este esentiala pentru inceperea lichidarii.
Are dreptul de a recurge, in acest scop, la serviciile unor evaluatori de specialitate.
Valoarea determinata astfel devine un criteriu orientativ pentru vanzarea
bunurilor, importante fiind ofertele existente pentru achizitia lor;
c) lichidarea efectiva consta in vanzarea bunurilor detinute de debitor, fie prin
negociere directa, fie prin licitatie sau prin combinarea celor doua metode.
Adunarea creditorilor va hotarari asupra metodei de vanzare, pe baza propunerii
lichidatorului. Vanzarea se va putea face individual sau in bloc, ca un ansamblu in
stare de functionare, cuprinzand bunurile necesare desfasurarii unei afaceri.
Cumparatorul care achizitioneaza activul are libertatea de a continua aceeasi
afacere, beneficiind de un activ liber de sarcini, sau de a-l reorienta spre alte
obiective comerciale;
d) distribuirea sumelor rezultate din lichidarea activelor, la fiecare trei luni calculate
de la deschiderea procedurii si cu respectarea unui plan de distributii partiale,
prezentat comitetului creditorilor. Distributia se va face cu respectarea ordinii de
preferinta fixate in tabelul creditorilor. La finalul procedurii, se va face
distribuirea finala insotita de propunerile privind inchiderea procedurii, raportul
final de activitate si situatiile financiare finale.

Dezinvestirea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, incetarea competentelor


sale se produce ca efect al inchiderii procedurii, prin sentinta de inchidere pronuntata de
judecatorul sindic.

87
7.10. Administratorul special;
Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a
actionarilor/asociatilor debitorului persoana juridica, in cel mult 90 de zile de la
deschiderea procedurii insolventei. In principiu, el reprezinta interesele debitorului in
cadrul procedurii. In acest scop, are rol diferit, in functie de evolutia procedurii. Astfel,

a) Intrucat de la deschiderea procedurii, rolul administratorilor statutari a incetat, in


locul acestora, conducerea activitatii debitorului persoana juridica va apartine
administratorului special, in cazul in care debitorului nu i s-a retras dreptul de a-si
administra averea. Debitorul pastreaza acest drept daca si-a declarat intentia de
reorganizare sau daca nu se afla intr-una din situatiile care ii interzic reorganizarea, (de
exemplu, pentru ca a mai fost in reorganizare judiciara in ultimii 5 ani sau penru ca i-a
fost respinsa contestatia formulata impotriva cererii de deschidere a procedurii). Ca
urmare, debitorul care si-a pastrat dreptul de a-si administra averea isi va conduce
afacerea, in perioada de observatie si chiar in cea de reorganizare, prin administratorul
special. Pe langa atributiile ce tin de activitatea debitorului, desfasurata potrivit regulii
business as usual, dar sub supravegherea si controlul administratorului judiciar,
administratorul special va cumula si alte competente. Astfel, de exemplu,
 va exprima intentia de reorganizare a debitorului si, ulterior, va propune in
numele acestuia, in termenul legal , un plan de reorganizare sau lichidare ;
 va reprezenta debitorul la judecarea actiunilor avand ca obiect anularea
anumitor acte incheiate de acesta in asa numita perioada ”suspecta”, respectiv
in cei trei ani care au precedat deschiderea procedurii, sau in procesele avand
ca obiect anularea anumitor transferuri de drepturi patrimoniale catre terti,
prin acte incriminate de Legea insolventei;
 va participa la realizarea inventarului averii debitorului;
 dupa intrarea in faliment, va primi in numele acestuia acte precum notificarea
de inchidere a procedurii, bilantul si raportul final.

88
b) Din momentul in care debitorului i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea,
conducerea si reprezentarea lui fiind preluate de catre administratorul sau lichidatorul
judiciar, dupa caz, rolul administratorului special se restrange si se modifica substantial,
fiind rezumat la reprezentarea intereselor actionarilor/asociatilor debitorului.

Teoretic, in lipsa unei interdictii legale, in functia de administrator special poate fi ales si
unul dintre administratorii statutari ai debitorului. Solutia nu este insa indicata,
preferabila fiind desemnarea lui din randul unor specialisti in managementul situatiilor de
criza. Daca avem in vedere si faptul ca, frecvent, cauzele crizei nu sunt straine de
conduita conducatorilor statutari ai debitorului, solutia este cu atat mai mutin inspirata.

Este evident, din prezentarea atributiilor administratorului special, ca rolul acestuia in


procedura insolventei nu este covarsitor. Insasi faptul ca activitatea sa se desfasoara sub
controlul direct al administratorului judiciar, care, la randul lui, este supravegheat de
judecatorul sindic si creditori, prin organele proprii, (adunarea creditorilor, comitetul
creditorilor), demonstreaza caracterul limitat al atributiilor si competentelor ce-i sunt
atribuite. Firesc, accentele rolului lui sunt mai puternice in perioada de observatie,
(derulata intre momentul deschiderii procedurii insolventei si confirmarea unui plan de
reorganizare sau, dupa caz a intrarii in faliment), deoarece in aceasta perioada debitorul
ramane in activitate - business as usual. Exercita atributii, apoi, si in perioada de
reorganizare judiciara dar isi inceteaza rolul, in schimb, cu cateva mici exceptii, in
procedura falimentului. Specificul fiecareia dintre aceste modalitati ale procedurii
justifica pe deplin diferentele de accent.

7.11. Concluzii
Rolul managerilor de criza incepe din momentul in care a esuat cel al conducatorilor
statutari, cei ai afacerii in bonis. Managementul afacerii ajunse in criza este transferat in
sarcina unor specialisti – titulari ai unei profesii liberale, de practicieni in insolventa.
Principalii beneficiari ai exercitiului lor profesional devin creditorii, intrucat, procedura
insolventei - terenul de lucru al practicienilor in insolventa, este reglementata in interesul
acestora. In masura in care un plan eficient de reorganizare judiciara ar permite plata

89
tuturor creditorilor, succesul este marcat in mai multe planuri: in raport cu creditorii,
carora li s-a oferit sansa de recuperare integrala a creantelor, in raport cu debitorul
reabilitat si mentinut in circuitul comercial si in raport cu orice alta categorie de
stakeholders. In schimb, falimentul devine procedura de “iesire din scena” a debitorului
care a esuat in afaceri. Motivele esecului, in aceasta faza prezinta interes numai sub un
singur aspect, ce-i drept, important: daca ele tin de conduita culpabila a conducatorilor
debitorului, sursele de plata a creantelor vor fi completate cu sumele la care sunt obligati
cei vinovati de insolventa. Ultima sansa de redresare fiind depasita din momentul
declararii falimentului, eforturile managerului de criza – lichidatorul judiciar- vor fi in
aceasta etapa, exclusiv orientate spre plata creditorilor inscrisi in procedura. Gradul de
satisfacere a creditorilor este rezultatul combinat al activitatii lichidatorului judiciar si al
valorii activelor debitorului falit. Falimentul nu inseamna insa un succes pentru nici unul
dintre participantii la procedura. Este, cel mult, o modalitate de limitare a efectelor
prejudiciabile generate de starea de incetare de plati a falitului si de stopare a
contaminarii mediului de afaceri in care acesta a activat.

90